Original subtitles

Downloaded from YTS.BZ

Official YIFY movies site: YTS.BZ

Bine...

E ceva în neregulă cu dispozitivul de localizare.

Ce s-a întâmplat cu GPS-ul?

Ce e acolo? Acolo, lângă intrândul acela.

Ce-i aia?

Marcin!

- S-ar putea să fie un om. - Ce?

Eşti sigur?

Sper să fie doar nişte cârpe.

Nu, e un om.

Nu mă apropii de el. Nu vreau să dau peste el.

E o persoană în vârstă. Nu e Krzysiek.

Numărul de urgență al poliției fluviale.

Aşteptați să vă preia un operator.

Am găsit un cadavru.

Tocmai a trecut pe aici una dintre şalupele voastre.

Spuneți-le să urce pe râu. O să ne vadă.

Sper ca familia să afle curând.

Ca să poată avea, în sfârşit, linişte.

ÎNCHEIERE

M-a enervat la culme că polițiştii treceau cu barca pe lângă noi.

Mergeau exact în aceeaşi direcție.

Chiar în fața noastră.

Pe exact acelaşi traseu.

E îngrozitor. Dacă aşa l-au căutat şi pe Krzysiek al meu...

Simt că suntem foarte aproape să-l găsim...

În adâncul sufletului, simt că-l voi găsi din clipă în clipă.

Dar e numai un sentiment, ştii...

Un strigăt de ajutor.

De alinare.

Îmi imaginez că, în sfârşit, se va întâmpla.

- Bună! - Salut!

Doamne, ce obosit pari!

Doamne...

Salut, Ivo! Stai puțin!

Sunt murdar, trebuie să mă spăl.

- Spală-te, vreau să pun supa. - Mă duc să mă schimb.

La ce mai avem poliție fluvială?

Şi pe urmă îmi spun că cercetează râul în permanență.

Da, sigur!

Halal căutări!

Dacă aş fi ştiut cum să caut când a dispărut Krzysiek...

O iau eu. Ştiu.

... l-aş fi găsit.

Alicja a scris că nu-şi va pierde niciodată speranța.

Astăzi am avut senzația că o să-l găsesc.

Senzația asta, că nu mai e mult,

că-l vom găsi curând....

- Poate se întoarce acasă. - Poate.

Astăzi revenim asupra poveştii

care ține Polonia cu sufletul la gură de un an.

Dispariția lui Krzysztof Dymiński, în vârstă de 16 ani.

Familia îl caută în continuare,

ajutată de voluntari, vecini şi de alți oameni implicați.

Astăzi, e alături de noi Norbert, cel mai bun prieten al lui.

Şi el încearcă să afle ce s-a întâmplat în ziua aceea.

După dispariția lui Krzysiek,

am refăcut drumul de acasă până la pod.

Voiam să-l înțeleg mai bine.

Poate, să simt ce a simțit el.

Nu înțeleg de ce ar fi mers atât de departe.

Nu-i stă deloc în fire să-şi ia viața.

A stat acolo 20 de minute.

Şi a dispărut exact când camera de supraveghere s-a întors.

Doar o coincidență?

Am verificat dacă putea coborî de pe pod în timpul acela.

Se poate.

Cobori în 40-45 de secunde.

Apoi o iei spre nord, pe mal.

Acolo nu sunt camere.

Poți să dispari pur şi simplu.

E foarte deasă.

Trebuie s-o dăm bine la o parte şi să căutăm cu prăjinile.

Cadavrul ar putea ieşi la suprafață de sub toate astea,

ca doza aceea.

Exact aşa.

Ce se întâmplă?

- Îl ții? - L-am prins.

Dau înapoi.

La dracu'!

Fir-ar să fie!

La naiba...

Tot e blocat.

E prins acolo...

S-a înțepenit undeva.

N-o să-l putem scoate.

Împinge-mă înapoi!

Păcat! Ne întoarcem aici.

Nu-mi vine să cred că a făcut-o.

Una e să fugi de acasă, în căutare de aventuri,

departe de părinți, să te simți "adult" o vreme...

Dar să demonstrezi că eşti adult

luându-ți viața... Aşa ceva nu-i stă în fire.

Nimeni nu-l hărțuia.

Nu avea probleme psihice.

Nu crezi că poate să fi fost şi altceva?

Se îndrăgostise. Dar dragostea nu era împărtăşită.

Nu găsim niciun alt motiv.

Poate s-a suprapus cu altceva.

N-a lăsat nici măcar un bilet.

Mă doare puțin.

Am căutat prin toată casa, prin camera lui.

Ar fi putut să scrie ceva.

Orice.

Ne-ar fi fost puțin mai uşor

să înțelegem.

Nici măcar nu şi-a luat rămas-bun.

Salut!

Salut!

- Ce-i cu tine? - Nimic. Hai să încărcăm!

- Arată bine. Încape, Patryk? - Nu ştiu, tată.

Încă puțin spre partea cealaltă.

Aşa e bine.

Prea mult.

Gata.

Acum încape?

Vii şi tu cu noi, Patryk?

Hai, stai cu noi!

Haide, băiete, avem loc!

Nu, nu încap.

Ba încapi, fiule.

La un moment dat, un val s-a revărsat în barcă.

- Ați găsit ceva? - Pare periculos.

Nu, n-am găsit absolut nimic.

Asta e.

Şi cu cei văzuți pe uscat? S-a mai aflat ceva?

- Agnieszka a primit câteva sesizări. - Una e din zona Łódź.

Se verifică.

Dar vreau să vă spun că azi l-am visat pe Krzysiek.

Cum era? A spus ceva?

Zâmbea, cu dinții perfect drepți. Parcă n-ar fi purtat aparat dentar.

Unde l-ai văzut?

Eram practic trează sau doar pe jumătate adormită.

Căutăm în visele astea

indicii despre unde să mai căutăm.

Dar e...

- Dar era viu, Daniel. - Te cred.

Asta e foarte bine.

L-am visat şi eu odată. Mi-a spus: "Bunicule, mă întorc."

Era imediat după dispariție.

Era mereu plin de viață, alerga cu prietenii.

Ce să faci...

Când ai de gând să închei căutările?

Nu ştiu.

- Am zis că la sfârşitul anului... - Ai zis la sfârşitul toamnei.

Păi, toamna e lungă.

Haide...

Pe vremea asta...

Mai sunt şanse.

Cât mai sunt şanse, nu poți să încetezi să cauți.

Dar trebuie să ții minte că nu poți continua la nesfârşit.

Ştiu cât de greu e.

Ştiu...

Eu cred că vom opri căutările când îl vom găsi.

Dar, Daniel...

Ce?

Ştii şi tu că există nişte limite...

Acum numai norocul ne-ar mai putea ajuta.

Dar ştii cum se spune:

"Cine nu joacă nu câştigă."

Cine nu iese pe apă nu găseşte.

Cine nu caută nu găseşte.

Du-te la culcare, dragă!

- Eşti bine? - Da.

- Vreau doar să se termine. - Ştiu.

Vreau doar să se termine.

O să se termine.

Familia şi serviciile de urgență primesc în continuare informații

de la oameni care pretind că l-au văzut pe Krzysiek.

Unele par foarte credibile.

Toate sunt verificate minuțios

de poliție şi detectivi particulari angajați de familie.

A venit pe aici, de la dreapta la stânga.

Probabil, spre şoseaua principală...

- Aşa arăta? - Da, credeți-mă.

A spus că a tot explorat, că a umblat din loc în loc

şi că scria o carte.

El e Krzysiek. Pe băiatul acesta l-ați văzut?

Da.

Sunteți absolut sigură?

Am văzut fotografia asta de atâtea ori, încât...

Da, sunt absolut sigură. Era el.

Vorbea întruna,

dar câinele lătra atât de tare,

încât nu-l înțelegeam.

Sunteți sigur că era Krzysiek?

Păi...

Mi-e milă de bietul băiat.

Mă gândesc mereu la el, urmăresc ştirile la televizor

şi aştept să aud că l-au găsit.

E încă în viață, sunt sigur.

Umblă pe undeva.

Mi-a scris cineva azi:

"Cred că merge pe lângă râu,"

"din Varşovia spre mare."

"Era în satul Ciepłe, lângă Gniew."

Cine ți-a scris?

- Nu ştiu. - Şi eu m-am gândit la asta.

"Merge din Gniew spre mare..."

Trebuie să găsim locurile de campare, nu?

Putem verifica acolo.

Poate coborâm pe aici?

Stai!

Nu e nimeni aici.

S-ar putea să fie ceva acolo.

Bine.

Nu e nimic aici.

Dar acolo e ceva, stai!

E un gard.

Ce-o fi?

Tată, verifică şi tufişurile!

Sunt nişte clădiri acolo.

- În tufişuri? - Da.

Luminează tufişurile! Sunt nişte clădiri acolo.

Alo!

Da?

L-am găsit pe cel din fotografie.

Mi-a scris un băiat pe Messenger.

Îi pare rău, dar el e în poză, nu Krzysiek.

Bine, mulțumim, ne întoarcem.

Mersi, pa!

Tomek, sună-l pe tata!

Nu e Krzysiek.

Trebuie să-mi revin.

Fiindcă îi mai am pe Patryk şi pe Agnieszka.

Aşa că-mi spun că, într-o zi, o să-mi revin, în sfârşit.

Luna viitoare... Sau poate acum.

Dar mereu mai apare câte ceva.

Şi e atât de greu...

Ştii, toți anii ăştia

ar fi fost foarte fericiți dacă nu ni se întâmpla asta.

Acum e greu să legi totul.

Foarte greu.

Fiindcă trebuie să te întrebi: "Îmi mai caut fiul?"

"Renunț?"

"Mă dedic familiei mele?"

Familiei de aici, de pe pământ.

E atât de trist, al naibii de trist,

de parcă ai renunța

şi i-ai spune fiului dispărut: "Nu te mai caut."

În terenul ăsta, totul ține de noroc.

Dacă trupul a fost adus de apă pe mal,

când nivelul apei era scăzut,

mai târziu, când apa a crescut, nisipul l-ar fi putut acoperi.

De aceea trebuie să cercetăm zona.

Verificați cât mai mult din insula asta!

Pantofi negri, hanorac albastru...

Un lănțişor de aur.

- Şi aparat dentar. - Va fi greu de detectat, nu?

- N-o să fie uşor. - Să mergem!

Ai găsit ceva, Marcin?

Stai!

Aici.

- Aici? - Da.

E ceva...

- O conservă. - Da, o conservă.

Bine, atunci.

Verifică acum!

Nu, aici nu e nimic.

Mergi tu în față!

Din fericire, nu sunt oase omeneşti.

Dar vă mulțumim oricum.

Nimic de-al lui Krzysiek.

Toți spun că e imposibil să nu iasă cadavrul la suprafață.

Dar sunt derutat. Fiecare spune altceva.

Există o metodă veche, tradițională.

Pe vremuri, când nu exista tehnologia asta,

când cineva se îneca într-un râu sau într-un lac,

oamenii veneau la mal şi lăsau o pâine să plutească.

Uneori, înfigeau în ea o lumânare şi urmăreau încotro merge.

Ideea era că pâinea

absoarbe apă la fel ca un cadavru.

Şi de multe ori se întâmpla ca pâinea să ajungă

exact în locul unde era găsit cadavrul.

Am fost la podul unde a stat Krzysiek, în mai.

Era cumplit să priveşti apa plină de nămol şi mizerie.

Totul avea culoarea lutului. Nu se vedea nimic în adânc.

M-am uitat în jos şi m-am gândit:

"E imposibil să fi luat hotărârea asta."

A stat acolo 20 de minute. Pur şi simplu, nu se poate.

Sper din suflet că a coborât de pe pod.

A doua oară când am fost acolo, mergeam de-a lungul Vistulei.

M-am alăturat unui grup de căutare

şi am călcat pe un cui.

M-am gândit: "N-are cum să doarmă prin pădure, sub cerul liber."

Sau într-un cort, cu oameni fără adăpost.

Nu-i stă deloc în fire.

Şi ne-am dus iar acolo. Doar noi doi.

Cineva mi-a spus să-i cer râului să ne dea înapoi

ce ne-a luat.

Pâinea s-a oprit la pietre.

Se mişcă.

La naiba!

Chiar şi cu apa atât de scăzută...

Deci se opreşte acolo doar o clipă.

- Dacă ai putea da timpul înapoi... - Da.

Ai face ceva altfel?

Nu ştiu...

Poate ar fi trebuit să muncesc mai puțin.

Am alergat după bani. După atâția bani... Fir-ar să fie!

Şi pentru ce?

Când privesc acum în urmă,

nu folosesc la nimic.

La absolut nimic.

Poți... Nu ştiu.

... să tapetezi casa cu ei,

dar nu poți cumpăra o viață înapoi.

Suntem ca nişte roboți nenorociți.

Şi pentru ce?

Cel mai rău e că nu ştii ce rost au toate astea.

Serios, Michał, ce rost are viața?

Eu cred

că trăim ca să ne ajutăm unii pe alții

să trecem peste greutăți.

Să ne ajutăm să depăşim orice-o fi chestia asta...

Da? Să sperăm.

Dar ar trebui să zâmbim mai des.

Chiar şi în situația mea. Nu ştiu ce cred colegii despre mine,

dar am început să zâmbesc.

Cred că e important.

Numai că...

Asta cere multă energie, multă putere.

Când ajung acasă, sunt epuizat.

Sunt pur şi simplu obosit.

Uite-l!

Plutea cu 2 km/h. Apoi, cu 1 km/h.

A accelerat în dreptul vârtejului.

Şi s-a învârtit pe aici.

Se tot învârtea,

fiindcă se blocase într-o buclă.

Şi, la un moment dat, a ajuns la 55 km/h.

Ciudat!

Greu de spus.

Poate, un mistreț.

Poate alerga un mistreț cu 50 km/h?

Pe oră.

Poate alerga cu 50 km/h.

Da, un mistreț a mâncat dispozitivul de pe pâine.

Sunt absolut sigur.

Poate e un semn că trebuie să căutăm acolo.

În cazul ăsta...

Am doar o observație.

Putem să eficientizăm programul acestor prezentări?

Ieri am stat două ore şi jumătate, azi, peste o oră şi jumătate...

Câte 20 de oameni la fiecare şedință.

Îi încărcăm prea mult pe oamenii care au de lucru efectiv,

cu termene foarte strânse.

Serios.

Aproape am terminat.

Daniel, m-am dus până acolo.

- Era ceva? - Nu, nimic.

Am mers cam un kilometru, până la capăt.

Toate meandrele alea. Ştii câte sunt?

Ai verificat malul acela?

Numai de pe partea asta. Dincolo e prea greu.

Uită-te la el!

Tot umblă, sperând să-l găsească...

E imposibil.

Se străduieşte şi caută...

Fiule! La ce bun? E prea...

E ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân.

Daniel nu se poate opri să se gândească la el.

Îl macină remuşcările.

Sper în sinea mea să fie ultimele săptămâni pe râu.

Chiar sper.

Altfel, va trece de un prag

dincolo de care n-ar mai exista decât râul.

Oare nu l-a trecut deja?

E o întrebare grea.

Poate.

Acolo?

Fir-ar al naibii!

N-ai nicio şansă, nu vezi nimic.

Nenorocita de ceață!

N-am idee unde sunt.

Nici eu.

- Ce se întâmplă? Nu văd nimic. - Virează la stânga!

Unde?

Spre pietre?

A trecut un an şi jumătate de la dispariția lui Krzysiek.

Cele mai multe semnalări ale unor presupuse apariții

s-au dovedit piste false.

Detectivii spun că nu a fost vorba de răutate sau de farse,

dar când toată Polonia caută un singur băiat,

printre milioane de chipuri, vor exista întotdeauna câteva

aproape identice.

În ultimele luni,

numărul sesizărilor noi a scăzut drastic.

Ancheta a ajuns, practic, într-un punct mort.

N-am văzut asta până acum.

Bine.

Daniel, ai verificat toate conturile desocial media ale lui Krzysiek?

Fireşte. I-am verificat Facebookul şi Instagramul.

Experții criminalişti au recuperat datele din calculator şi telefon.

Ai văzut ce a redistribuit pe TikTok?

Pe TikTok?

Eu, nu,

dar experții au zis că e o pistă moartă.

Acest TikTok e pentru cei care cred că nimic nu va fi bine.

Totul va fi bine.

Acest TikTok e pentru cei care...

- Bă, ce faci? - Fug de tipul ăla!

Amuzant.

Nu, fir-ar să fie!

Toată nenorocita mea de viață am făcut lucruri pe care le urăsc.

Şi, când vreau să fac ceva mişto, nu mă lasă ai mei!

Practic, nimeni nu a văzut şi nu a auzit nimic.

Tipic, nu-i aşa? E ciudat.

Într-o zi, un om se plimbă, merge la muncă,

plin de viață, apoi... nimic.

Dispare, şi gata.

Oare când a fost postat?

- Pământul se deschide şi îi înghite. - Şi dispare pur şi simplu!

Doamne sfinte!

Pământul se deschide şi îi înghite.

Sinistru. Foarte sinistru.

Ce drăguț! Cred că o să fac o baie.

Ce-i asta?

La dracu', ce e asta?

Ce drăguț! Cred că o să fac o baie.

Ce e?

Ce naiba...

Da. De ce nu?

Ce drăguț! Cred că o să fac o baie.

Şi cum merge treaba cu oasele? Ai obținut vreun rezultat?

Uşor de zis... Nu. N-am obținut nimic.

Stai, Ivo! Stai!

Îmi pare rău.

Aşa.

Stai, stai! Gata, dă-i drumul!

E puțin inuman, dar...

Păi...

După doi ani,

nu prea mai avem alte opțiuni.

Fir-ar să fie! Ar putea fi un copil.

Doamne, fir-ar să fie!

Nu e os omenesc?

Urechea unui câine?

- Ce? - Aşa cred.

Crezi sau eşti sigur?

- Fără "poate". - Nu pot fi sigur până nu văd botul.

La naiba!

Alo!

Tată, unde naiba eşti?

Sunt pe drum.

Totul e sub control.

- Nimic nu e sub control. - De ce?

Am aranjat totul după programul tău, şi tu nu mai vii?

- Ba vin. Sunt pe drum. - Unde eşti?

Sunt pe drum.

- Trebuia să te îmbraci frumos. - N-am de gând.

Nu trebuie să arăt cine ştie ce.

Ştii ceva? Pa!

Pa!

Şi, dacă nu ajung la timp, ce? Care-i marea tragedie?

Ce-o să se întâmple?

N-o să se întâmple nimic.

Stai, stai!

Aşa, continuă!

Stai!

Ăsta e globul lui Krzysiek. L-a decorat el...

... la grădiniță.

Da.

Pune-l în brad!

Uite, scrie "XD".

Lui Krzysiek îi plăcea să se joace cu el.

Aşa arată frumos.

Dar mie nu-mi aduce nicio bucurie.

Am pus plante în camera lui Krzysiek. Le-am adus acolo pentru iarnă.

Ce aer închis e aici!

Ceasul s-a oprit.

Îi plăcea "Războiul stelelor".

Are o navă spațială aici, în spatele uşii.

Uite cât de atent a lucrat!

A făcut-o în şcoala primară.

Vino!

- Ce? - Nimic.

Am scos cutiuța muzicală a lui Krzysiek.

Care?

- Aia... - Da.

Bradul de Crăciun.

Krzysiek, îți iau cu împrumut un prelungitor.

Dacă-l găsesc.

Are totul foarte bine organizat.

N-o să-l găseşti acolo. E unul sub pat.

Dar nu i-l lua! Lasă-l în pace!

- Voiam doar să-l împrumut. - Nu sunt prelungitoare aici.

Hai, că n-ai să găseşti nimic!

- Punem ceva aici? - Nu.

- E bine aşa? - Da.

Dacă Krzysiek şi-a plănuit fuga, sigur a pus-o bine la cale.

Dacă a plănuit-o...

Ați găsit vreun indiciu când i-ați cercetat lucrurile?

- Vreun indiciu despre unde ar fi? - Nu.

Am verificat tot. Pe toate părțile.

De nenumărate ori. Sub pat, sub scaun.

Peste tot.

Am scos şi rafturile.

Am verificat fiecare buzunar al hainelor.

Din păcate, eu nu cred că a fost aşa.

Cred că plănuia altceva, din păcate.

- Nu cred că plănuise nimic. - Poate...

Dacă a plecat de acasă

ca să-şi ia viața,

nu cred că ar fi plănuit asta.

Nu-i stă în fire lui Krzysiek şi nu cred aşa ceva.

Cel puțin nu vreau să cred.

N-a luat nimic. S-a îmbrăcat şi a plecat.

Eu tot mai cred că se va întoarce. Sau măcar că ne va da un semn.

Când va împlini 18 ani.

Nu mai ştiu.

Tot mut termenul mai încolo. Găsesc mereu motive să sper.

Tăticule drag, la mulți ani! Te pup de mii de ori. Krzysiek

E frumos, nu?

Atât pot să spun.

Nu-ți dai seama cât de frumoasă poate fi viața.

Cât de frumoasă...

În loc să stai la televizor,

poți ieşi să te bucuri de natură.

Nu-ți dai seama de asta.

- Înțelegeai asta şi înainte? - Nu.

A trebuit să se întâmple multe ca să încep să înțeleg.

E păcat

că a trebuit să se întâmple asta.

Uite ce frumos e cerul!

Apusul.

Liniştea.

Şi, poate, cine ştie, Krzysiek e pe undeva pe-aici.

Iar eu sunt aici, cu el.

Poate chiar e aici.

Şi stăm aici împreună.

Lângă foc.

Cine ştie?

Poate că suntem aici împreună.

Sunt obosit.

Nu ştiu ce s-a întâmplat.

Cât ai de gând să mai ieşi pe apă?

Nu ştiu. Nu mai am putere...

Dar vine viitura.

Vineri.

O să fie foarte mare.

Trebuie să verific ce rămâne în urmă.

Şi gata.

Apoi scade apa.

Deci va trebui să verifici şi după ce scade.

Şi după ce creşte.

M-a sunat o femeie.

O cheamă Agnieszka.

E din Stalowa Wola.

Mi-a spus că sora ei

a dispărut.

Şi m-a întrebat dacă pot s-o ajut la căutări...

A trecut o lună.

Urmele se pierd pe malul râului San.

Tu ce crezi?

Ce şanse sunt?

N-au găsit-o încă. Deci e posibil să fie în viață.

Vom vedea.

M-aş putea duce acolo cu Marcin.

Şi tatăl fetei s-a oferit să ne ajute.

Merge de-a lungul malurilor. Fără oprire.

Tot umblă pe maluri şi o caută.

Merge şi tot merge...

Înainte şi înapoi.

Am visat că e încă în viață.

Că a plecat şi nu vrea să fie găsită,

dar trăieşte.

Aşa aş vrea să se termine, să ne dea ea un semn.

De oriunde ar fi.

Încerc să nu mă gândesc. Aşa pot să funcționez.

Când încep să mă gândesc...

Deocamdată, în locurile verificate, n-am găsit-o.

Îmi pare rău.

Nu-i pot lăsa aşa.

- N-ai găsit nimic? - Nimic.

Mergem mai departe!

Ce-i aia?

Ce e asta?

- La naiba, ce-i asta? - Uşor, linişteşte-te!

Stai, opreşte-te!

E ceva învelit?

Calmează-te, pot fi doar nişte cârpe.

Le dăm laoparte şi vedem imediat.

Le dau încet laoparte...

Încet...

Dacă vedem o mână, asta e cel mai important.

- Eu nu simt niciun miros. - Eu simt un miros îngrozitor.

La naiba...

Sunt haine.

Are haine pe el. E un om.

Sută la sută.

E un om.

Alo, Daniel?

Daniel?

Băieți, răspundeți! Mă auziți?

Aici nu e nimic.

Sunt mai departe, nu?

Michał, mă auzi?

Poftim.

Da, suntem aici, împreună.

Mariusz, mă auzi?

Da, te aud.

Ascultă...

Am găsit un cadavru. Nu ştim cine e.

- Da. - Nu-ți pot spune cine este.

Am anunțat poliția.

Aştept să ajungă şi să înceapă procedurile.

Nu ştiu cine e, aşa că te rog să nu te îngrijorezi.

Îi rog pe cei de lângă tine să aibă grijă de tine.

Bine, mulțumesc.

- Mariusz, vin cu tine? - Nu. Cobor doar să arunc o privire.

Îi văd.

Michał, e un hanorac cu glugă.

Avea un hanorac cu glugă?

Cel mai probabil.

E singura haină care lipseşte dintre cele rămase acasă.

Nu vreau să mă duc acolo. Nu vreau s-o văd.

Adică...

Alo!

Ai aflat deja?

Nu credeam că o vor găsi aşa de repede.

Nici eu.

Mariusz, te duci acolo s-o identifici?

Sunt aici, dar nu pot s-o fac.

Înțeleg...

Vreau să mi-o amintesc aşa cum era.

Speram că nu e în apă.

Exact. Ultima fărâmă de speranță s-a spulberat...

Bine, atunci...

Unde e tatăl lui Gaby?

A vrut să rămână singur.

O să petrec weekendul cu familia mea.

Ce drăguț! Cred că o să fac o baie.

Destul!

Femeile!

Femeile!

Femeile!

Femeile!

Femeile!

Femeile!

După ce mi-am analizat viața, am decis cu fermitate

că a venit vremea să-mi sap singur groapa.

Stați, cred că o face altcineva în locul meu.

După ce mi-am analizat viața, am decis cu fermitate

că a venit vremea să-mi sap singur groapa.

Barajul Włocławek - 159 km de podul unde a fost văzut Krzysiek

Aici se opreşte totul.

- Nu putem verifica tot? - Nu.

Nicio şansă.

Nicio şansă.

Acum chiar nu mai avem nicio şansă.

Rata sinuciderilor în rândul tinerilor

rămâne foarte ridicată în Polonia.

De aceea vorbesc adesea despre prăpastia dintre generații.

Petrecem tot mai mult timp online, dar acolo suntem singuri, izolați.

Nu clădim acolo sentimentul de apartenență la familie.

Părinții spun: "Eu vorbesc zilnic cu copilul meu."

Eu îi întreb: "Cum decurg discuțiile?"

"Ți-ai făcut temele? Ți-ai mâncat sendvişul?"

Noi credem că asta e o discuție, dar e un monolog cu indicații.

Dar să nu uităm: adesea, nici cu acei părinți nu vorbea nimeni.

Atunci, cum să creeze ei un cadru de dialog cu propriii copii?

Sunt provocări reale, iar tehnologia nu le face mai uşoare.

Ne ajută cu lucrurile practice, nu şi cu viața noastră sufletească.

Nici viața de zi cu zi nu a devenit mai uşoară. S-a schimbat.

Poți avea o familie iubitoare

şi totuşi să nu poți primi iubirea şi să te simți profund singur.

Ştiu familii foarte apropiate

în care tânărul se retrage totuşi în singurătate,

într-un soi de izolare,

şi nu mai găseşti niciun limbaj comun cu el.

Fiindcă adulții nu prea stau online,

iar când stau, nu frecventează aceleaşi locuri ca tinerii.

Tinerii trebuie să ştie că orice problemă are o soluție.

- Iar când vorbim despre emoții... - Exact.

Şi azi întâlnesc bărbați care spun că nu trebuie să plângi.

Trebuie să arătăm că e bine să ceri ajutor,

că există crize şi perioade grele şi că le putem depăşi împreună.

Trebuie să ne spunem:

"Eşti important pentru mine. Mă gândesc la tine."

"Nu trebuie să fii singur."

Asta contează cu adevărat.

Asta e bine.

Harta mentală cotidiană de azi.

Foarte bine spus!

Exact. Nimeni nu învață familiile

cum să...

Cum să trăiască.

Bine...

Credeai că se va întoarce azi?

Păi...

Toți spuneau că ne va contacta când împlineşte 18 ani.

Încerc să-mi imaginez cum ar arăta acum...

Şi eu m-am întrebat asta.

M-am gândit ce fel de petrecere şi-ar dori de ziua lui.

Ar vrea să sărbătorească împreună, ca în fiecare an?

Şi apoi să iasă la o petrecere?

Oare şi-ar dori să petreacă? Eu cred că da.

Să se distreze cu prietenii.

Ieri mi-a fost tare dor de el.

Mai ales ieri, când am tuns iarba în grădină.

Şi când ai făcut tortul.

Ce frumos mirosea în casă!

Totul pregătit pentru o ocazie specială.

Pentru ziua lui.

Mi-a fost foarte greu ieri.

Ştiu. Şi mie.

Dar n-are rost să tot vorbim despre asta.

Tot aştept să-l aud strigând: "Mamă!"

Ştiu...

Îți aminteşti cum se trezea dimineața?

Şi cum o striga pe mama?

Ştiu.

- Te iubesc. - Când eram eu pe terasă...

Te iubesc.

Pa, să nu devenim prea sentimentali...

- Te pup. Alo! - Şi eu te iubesc.

Ține-te tare! Mi-e dor de voi.

N-ar fi trebuit să ies azi pe apă.

Nu ştiu...

Nimic nu se întâmplă fără un motiv. Probabil, aveai nevoie de asta.

- Bine. - Ține-te tare!

Mulțumesc. La fel, şi tu.

Pa!

Focul te linişteşte.

Ieri a fost greu.

Am crezut că azi se va întâmpla ceva deosebit.

M-am trezit la patru. N-am mai putut dormi.

I-am scris o scrisoare lui Krzysiek.

I-am dat-o Agnieszkăi.

Ea a adăugat câteva rânduri.

Am publicat-o pe internet. Poate o citeşte.

Ce i-ai scris?

Că îl iubesc. Atât.

Că mi-ar plăcea să joc un joc de societate cu el.

Sau un joc video.

Să facem prostii împreună.

Să-l aud râzând din nou.

Mi-e tare dor de asta. De zâmbetul lui.

- Pentru Krzysiek! - Da, pentru Krzysiek!

- Oriunde ar fi. - Exact.

Ştii, Michał, mă gândeam

să ies la căutări doar o dată pe lună.

Ce frumos cântă pasărea aia!

Undeva, acolo sus.

Doamne, ce tare cântă!

Îmi înregistrezi şi mie sunetele?

- Şi ce-o să faci cu ele? - O să le ascult.

- Aşa, pur şi simplu? - Da, în maşină.

- Uau, ce idee frumoasă! - Ştiu.

Atunci ți-au ieşit primii dinți.

Atunci ai început să mergi.

Totul e acolo.

Şi de aici poți alege ce fotografii doreşti.

Mulțumesc, tată!

Ia uite, Antoni! Salut!

Bună!

La mulți ani, Daniel, din partea noastră, a tuturor!

Mă bucur să te văd. Toate cele bune!

Fiule, au trecut 50 de ani,

şi parcă ar fi fost o singură zi.

Îmi place să-i văd cum se distrează cu toții.

Mă bucură foarte mult.

Daniel a redus mult timpul petrecut pe râu, la căutări.

Dar încă îi ajută pe alții care trec prin aceeaşi suferință.

Eforturile lui au adus linişte multor familii.

Doar în Europa şi în SUA,

peste o jumătate de milion de tineri sunt raportați dispăruți anual.

Sinuciderea e principala cauză de deces

în rândul tinerilor din întreaga lume.

Familia continuă să-l caute pe Krzysiek.

Postează actualizări pe www.dyminski.pl

Redactor GEORGE COSTINAŞ

Ați urmărit documentarul ÎNCHEIERE