Original subtitles

WWW.MY-SUBS.COM

1 Scuze, dar renunţarea nu e punctul meu forte.

- Vrei să spui "fort". - Nu, spun "forte", se pronunţă "forte".

Pe cât pui pariu?

Aş paria pe casa mea, dar ştii ce? Să începem cu 20 de dolari.

- Te iau mai uşor. - S-a făcut.

- Să vedem. - Începe cu "F".

Da, ştiu asta.

Forte... pronunţat "forte", nu "fort". Citeşte şi plângi.

- Nu se poate. - Ba se poate.

Haide.

- Hei, cei doi lingvişti, aţi terminat? - Da, am terminat, sergente. Mulţumesc.

Mi-ai cerut săptămâna trecută să te anunţ

când va mai fi un accident grav în trafic, aşa-i?

- Da, de ce? - Avem două maşini care au trecut

prin parapetul de siguranţă de pe autostrada Brooklyn-Queens.

Două maşini. Bine, ştii ce? Ne ducem să vedem.

De când se ocupă detectivii de accidente de maşină?

Când nu cred că sunt accidente. Haide.

Sunt detectiv Reagan. Ea e detectiv Lansing.

- Ce poţi să ne spui? - Ceea ce vezi e tot ce ai.

Femeia care conducea SUV-ul a adormit la volan

şi a trecut, împreună cu acest sărman, peste marginea podului.

- Ambii morţi la faţa locului? - Exact.

Chestia cu adormitul la volan de unde ţi-a venit?

- Asta au spus martorii oculari. - Unde sunt martorii?

Au trebuit să plece la muncă. Le-am luat declaraţiile.

I-aţi lăsat pe martori să plece?

Ştii că revista “Psychology Today” spune că mărturiile martorilor oculari

- nu sunt atât de solide cum credem. - “Psychology Today”?

Nu o citeşti?

- Tu o citeşti? - Da.

Eu nu citesc prea multe din astea, dar sunt de acord cu ea.

Nu am mare încredere în mărturia cuiva

care conduce cu 80 km/h şi întârzie la serviciu.

- E vreo problemă aici? - Arată-ne unde e cealaltă victimă.

- Femeia care conducea SUV-ul? - Într-acolo.

Dacă-mi permiteţi, de ce au venit doi detectivi

la locul unui accident de maşină?

- Ţinem degetele încrucişate. - Domnilor detectivi?

- Era singură în maşină? - Exact.

- Dle detectiv. - Poţi să deschizi?

- Care e cauza morţii? - Căderea de la 15 metri.

Da, am văzut asta.

Şi asta...

Un glonte de .223 a trecut prin craniul ei.

Asta e cauza morţii.

Mersi, Abby.

Să întărim patrularea de pe marile autostrăzi?

Puneţi patrulele de autostradă în ture de 12 ore.

Da, să trăiţi!

În regulă, oameni buni, să reluăm.

- Ştii ce am să spun. - Da.

- Şi deja nu eşti de acord cu mine. - Mă bucur să văd cum îţi prezinţi cazul.

Avem doi oameni împuşcaţi pe autostradă, Frank,

la interval de o săptămână, cu aceeaşi armă.

- Spune-mi ceva ce nu ştiu. - Trebuie să ţinem o conferinţă de presă.

E un lunetist în serie, un asasin pe autostradă.

- Deja scrii o ciornă. - Ştiu ce vei spune.

Dacă dăm asta publicităţii, vom crea panică.

Am putea.

Sincer, cred că un pic de panică ar face bine.

Date fiind circumstanţele, de ce să nu-i punem pe toţi în alertă?

- Slab? - Doar un pic.

Frank, poate că nu mă exprim prea bine,

dar simt în oase că trebuie să spui asta în public.

Pentru că, uneori, al doisprezecelea om câştigă jocul pentru tine.

- Cum? - Sunt 8 milioane de oameni în oraş.

Sunt 16 milioane de ochi acolo care caută indicii

şi ne pot ajuta să-l prindem pe acest nemernic.

Aveai de gând să ţii o conferinţă de presă, de la început, nu-i aşa?

Mergem?

- 24 mai 1883. - Exact.

Deci, câţi ani are podul?

129.

Aşa este, şi imaginaţi-vă, doar gândiţi-vă la asta.

Într-o epocă fără computere şi utilaje grele,

bărbaţii şi femeile din acest oraş

au construit cel mai grozav pod din toate timpurile,

cu mâinile goale, cu inima şi cu mintea.

Super, dar de ce trebuie să ştim atâtea despre podul Brooklyn?

Pentru că stră-străbunicul vostru a ajutat la construirea lui.

- Chiar aşa? - Da, era tatăl tatălui mamei mele.

El a fost primul din familia noastră care a venit în America.

Şi când a aşezat acele blocuri de piatră la bază,

a fixat şi rădăcinile noastre.

Familia noastră trăieşte în Brooklyn de tot atâta timp ca şi Marele Pod.

- E super, nu? - Da.

Să mergem.

Hei, fii atent!

Sean!

Sean!

- Dumnezeule! - O, Dumnezeule!

Sean, eşti teafăr?

- Sean. - Ai nevoie de ajutor?

Fugi, cheamă ajutoare.

Nicky, sună la 911.

Dumnezeule, Sean!

Traducerea şi adaptarea: Cornelia Nifty Subtitles Team

BLUE BLOODS Sezonul 3 – Episodul 10

De ce nu-l putem duce chiar noi la spital, cu un taxi?

- Nu, nu putem să-l mişcăm. - Mamă!

Nu ştiu ce are. Ar putea fi rănit la gât.

Dacă-l mişcăm, am putea face mai rău. Nu voi risca.

Mătuşă Erin, trebuie să facem ceva.

Scuzaţi-mă. Despre ce-i vorba?

Un accident de bicicletă. S-a lovit rău la cap.

- Îşi pierde din când în când cunoştinţa. - Bine, la o parte.

- Va fi bine? - Da, va fi bine.

Un, doi, trei!

Aşadar, astea sunt cele două victime.

Mai întâi, Gerald Webber, împuşcat săptămâna trecută în Queens,

şi Angela Miller, împuşcată azi-dimineaţă în Brooklyn.

Suntem siguri că nu există nicio legătură între cei doi?

Singurul lucru în comun e că ambii primesc corespondenţă.

Vreo legătură între locaţii?

Două cartiere diferite, la trei kilometri depărtare.

Aşa este, dar s-ar putea să fi găsit ceva.

Grozav, scormoneşti în gunoi în încăperea echipei mele.

Ascultă-mă până la capăt, sergente.

N-ai mai trăit o asemenea aventură cu Reagan, nu-i aşa?

- N-am avut plăcerea. - Şi ce plăcere!

Eşti pregătit sau nu?

- M-am născut pregătit. - Bine, începem.

Avem gunoiul din pubelele de la locul de unde CSU spune că a tras tipul.

Mă gândeam că poate a aruncat tuburile de cartuş la gunoi sau ceva.

- Bine, şi a făcut asta? - Nu, n-a făcut asta.

- Atunci de ce mai stau aici, Reagan? - Stai aici pentru asta, sergente.

Restaurantul “Greener Grass”. Mersi, am mâncat.

- N-ai auzit de el, nu-i aşa? - Arăt ca unul care mănâncă bio?

Nici eu, aşa că am făcut nişte verificări şi ghici ce?

Ăsta e un loc micuţ şi obscur, cu mâncare sănătoasă, din East Village.

- Bine. - Credem că asta îi aparţine asasinului.

E vreo armă în punga aia?

Pentru că, altfel, te agăţi de-un fir de păr, Reagan.

O mie de persoane diferite ar fi putut folosi pubela aia.

Exact, dar câţi oameni şi-ar fi cumpărat masa de prânz

din acel loc obscur cu hrană sănătoasă din East Village,

după care să arunce punga în această pubelă din Queens...

Şi, de asemenea... pe asta, în Brooklyn?

Al naibii ce e, mi-o face de fiecare dată.

Mă gândeam că ar putea.

Scuzaţi-mă. Bună, surioară, putem vorbi mai târziu?

Şi i-am spus că mă va vedea în bikini, în noiembrie,

doar dacă va purta şi el. Corect?

Haide, nu crezi că e haios?

Ba da, cred că e haios. E nostim.

Nu pari în apele tale. E totul în regulă?

Alo.

Frank, nu resping conferinţa de presă. Spun să mai aşteptăm.

Ce anume?

Până când vom avea mai multe informaţii.

Mai multe informaţii, chiar asta sperăm să obţinem, dle primar.

Frank, nu mai spun de isteria creată în timpul unei perioade de sărbători.

Cumpărăturile de sărbători nu mă preocupă.

Nu, aşa este, e problema mea.

Şi, în pragul celui mai important sezon al anului,

tu vei provoca mare aglomeraţie în transportul public

şi un colaps în sectorul comerţului cu amănuntul.

Încerc să opresc un criminal în serie, domnule.

Şi vei face asta, Frank, nu mă îndoiesc.

Dar o vei face, fără să spui lumii că avem un lunetist în serie.

Dle Comisar, trebuie să veniţi o clipă.

Scuzaţi-mă.

- Bună. - Îmi pare rău, Danny.

- Unde e Linda? - E înăuntru.

- E bine? - Nu ştiu.

Cum adică nu ştii? Băiatul nostru va fi bine sau nu?

Danny, trebuie să vorbim cu doctorii. În regulă?

Ţine-ţi firea, bine?

Cum se simte fiul nostru?

Sean a suferit un traumatism cranian sever.

Din nefericire, asta a produs un edem cerebral dispersat.

Ce înseamnă asta, mai pe limba noastră?

Imaginaţi-vă tot creierul învineţit.

- Se umflă şi produce o presiune mare. - Ce înseamnă asta? Ce spuneţi?

Fiul nostru e în comă? Are leziuni pe creier? Ce spuneţi?

În acest moment, e semiconştient şi credem că va fi aşa, un timp.

Cât despre leziunile permanente,

nu vom şti, până când umflăturile nu se vor retrage.

Dnă doctor, faceţi ceva pentru retragerea umflăturilor?

- Nu. - V-aţi gândit la steroizi?

Sunt asistentă medicală la spitalul St. Victor.

În acest moment, orice tentativă de tratament direct poate agrava starea.

Deci, doar stăm aici degeaba?

Păi, în timp, umflătura se va retrage singură

şi atunci, vom şti mai bine cât de grav...

Uitaţi... adevărul e că nu ştim cu ce avem de-a face, în acest moment,

şi nu vom şti, până când nu-i vom mai acorda un timp.

Cât timp?

Vrem să mai facem un RMN. Ne va oferi nişte informaţii.

- Cât timp va mai dura, dnă doctor? - O noapte, cel puţin.

Poate câteva zile.

- Mulţumesc. - Vorbim mai târziu.

- Revin imediat. - Jack, stai jos.

- Cât de grav este, iubito? - Ai auzit ce-au spus... nu ştiu.

Cel mai bun lucru pe care-l putem face acum e să gândim pozitiv.

Şi dacă umflătura nu se retrage?

Danny, nici măcar nu ne vom gândi la aşa ceva, acum.

Bine?

Va dura un timp până când vom şti ceva definitiv.

Danny poate părea puternic, dar fiţi cu ochii pe el, bine?

Suntem pe fază, tată. Tu cum te simţi?

Sunt în regulă.

Suntem destul de siguri că e acelaşi individ.

Ambele teste balistice confirmă că a folosit

acelaşi fel de muniţie, cu un înlocuitor al plumbului.

Bismut?

Păi, uite... 40 de mii pe an, la Harvard, în sfârşit îşi arată roadele.

Frank?

Jamie, trebuie să închid. Îmi pare rău.

Sunt prins aici.

Spune-le lui Danny şi Lindei că am sunat.

- Ţine-mă la curent. - Bine, tată.

Cheeseburger simplu şi limonadă.

Şi am trecut pe acasă să vă iau nişte haine de schimb.

Un bărbat în vârstă a fost împuşcat mortal

pe autostrada Cross Bronx, acum 40 de minute, cu aceeaşi armă.

Bine. Anunţă presa că voi face o declaraţie.

- N-ar trebui să faci asta. - Azi-dimineaţă mi-ai zis că da.

Asta a fost înainte ca primarul să-ţi spună să n-o faci.

- Eşti un om curajos, Garrett. - Sunt un om care ştie

când să-ţi apere ţie fundul, la fel ca pe al lui însuşi.

De asta mă plăteşti. Ascultă-mă, primarul...

Primarul... nu e la comandă aici. Eu sunt.

Frank, ţi-am spus că nu sunt pregătit să ies în public cu chestia asta,

totuşi, tu ai mers mai departe.

- Cu plăcere. - Poftim?

Nu va trebui să explici de ce publicul n-a fost informat mai devreme.

Înţeleg... deci ar trebui să-ţi mulţumesc?

Aş prefera să mă laşi să conduc ancheta aşa cum consider eu.

Cu alte cuvinte, să nu-ţi stau în cale?

- Dle primar... - Dle Comisar, ai încălcat un ordin direct.

Serviciile mele îţi stau la dispoziţie, domnule...

Nu primesc ordine de la nimeni.

Frank, noi doi am mai avut discuţia asta, în trecut.

De câte ori crezi că poţi trage o linie în nisip,

înainte să îndrăznesc s-o trec?

Am făcut un jurământ să protejez acest oraş.

Orice linie este trasă pentru a onora acest jurământ.

Frank, ai dreptate într-o privinţă...

Serviciile tale îmi stau la dispoziţie.

În ultima vreme, nu prea a fost bună dispoziţie.

Asta e tot, dle Comisar.

Ştiu că e greu, dar nu avem suficiente informaţii, în acest moment.

Poţi să ne spui cam când veţi avea mai multe?

Salut. Ai găsit ceva?

Sunt la “Greener Grass”, pe urma pungilor pe care le-ai găsit.

Nu au camere de supraveghere, nici chitanţe de carduri de credit.

E o fundătură.

Îl poate identifica cineva care lucrează acolo?

După ce? După resturile de la două burrito cu fasole?

E cel mai vândut produs al lor.

Bine, ţine-mă la curent.

Va trebui să-mi iau ceva timp liber, Kate, deci...

Exact. Desigur. Danny... cum se simte fiul tău?

Bine. Anunţă-mă dacă mai afli ceva, bine?

Desigur. Noi toţi ne rugăm pentru tine.

Mulţumesc.

- Nu trebuia să faci asta. - Ba da. Ce a zis doctoriţa?

A zis... nicio schimbare.

Au trecut 24 de ore... Cum adică, nicio schimbare?

Nu a zis că, în 24 de ore, vom afla ceva, Linda?

Au trecut 24 de ore şi nu ştim nimic. Fiul nostru încă zace acolo.

Ştiu, dar trebuie să înţelegi. Aşa se întâmplă uneori, pricepi?

Uneori, contuzia e atât de severă, încât nervii sunt întrerupţi.

Ce înseamnă asta? Cum adică, nervii “sunt întrerupţi”?

Poate cineva să-mi vorbească pe înţeles?

Ştii ceva, dragă, poate...

Poate mai bine te-ai duce un pic să lucrezi la cazul tău.

- Nu ştiu ce să-i spun. - Nu e nimic de spus.

Păi, ce facem?

Te simţi vinovată?

S-a întâmplat sub supravegherea mea, bunicule.

Slavă Domnului! Probabil că i-ai salvat viaţa.

Nu sunt convinsă.

Crezi că Danny mă va ierta vreodată?

Dacă nu vei primi măcar mulţumiri de la Danny Reagan,

eu personal o să-l bat la fund.

Întotdeauna ai fost cavalerul meu în armură lucitoare, bunicule.

Îmi fac griji pentru Danny. Crezi că va fi bine?

Danny poate face orice.

În afară de a nu face nimic.

S-ar putea să ai dreptate.

Este exact ca tatăl lui.

Da, şi tata are o grămadă de probleme pe cap.

Da, dar acum, singurul lucru care-i umblă prin minte

e preocuparea pentru Sean, Danny şi Linda.

Şi amintirea lui Joe.

Pierderea lui Joe deschide nişte răni în noi toţi, într-un moment ca ăsta.

Dar tatăl tău poartă o povară în plus.

În mintea lui... el şi-a trimis fiul într-o misiune riscantă

şi nu s-a mai întors acasă.

S-a întâmplat sub comanda lui.

- Eu mă întorc la spital. - Bine.

Eu o să preiau schimbul de seară.

Chestia asta funcţionează?

Ai grijă... mor mai mulţi oameni din cauza automatelor cu sucuri

decât atacaţi de rechini.

Cum te simţi?

Eu sunt bine. Tu cum te simţi?

Linda zice că o să-ţi iei ceva timp liber.

Lasă-mă să ghicesc... şi tu crezi că e o idee proastă.

Depinde. Asta vrei să faci cu timpul tău liber?

Ştii bine că, dacă ar fi fost Nicky în patul ăla,

n-am fi putut să te smulgem de lângă ea.

Probabil. Dar eu nu mă ocup de criminali în serie.

Sunt sigur că tata a pus deja 50 de detectivi la cazul ăsta.

Să sperăm că unul dintre ei e măcar pe jumătate la fel de bun ca tine.

Vorbesc serios.

Voiam să-ţi spun ceva mai devreme.

Mă bucur că ai fost tu cu Sean.

- Aş fi vrut să pot face mai mult, Danny. - Nu. Dacă va reuşi să scape cu bine,

e pentru că tu ai fost acolo şi ai acţionat atât de rapid.

- Va reuşi să treacă peste asta. - Nu poţi să ştii.

Nu, dar cred asta.

Şi uneori, contează mai mult să crezi decât să ştii.

Vorbeşti ca mama. Credinţă oarbă.

Nu e nimic orb în chestia asta.

- Ce e? - Tu încă mai eşti credincioasă, nu?

N-aş putea să fac ceea ce fac în fiecare zi, dacă n-aş fi.

- Şi nici tu n-ai putea. - Nu sunt convins de asta.

Toţi anii ăia din şcoala catolică, toate slujbele de duminică...

Am făcut asta doar mecanic.

Orice credinţă am avut, m-a părăsit cu mult timp în urmă,

fără să-mi dau seama. Şi s-a dus, surioară.

Nu s-a dus. E doar îngropată sub un morman de griji şi gânduri.

Asta-i tot!

- Hei, Danny. - Da.

- Ai o clipă liberă? - Da.

Du-i cafeaua asta mamei tale, bine? Vin imediat.

Care-i treaba?

Tata mi-a spus despre un raport balistic neobişnuit.

- Da, s-a tras cu bismut sau ceva. - Da, e un element chimic.

- Seamănă mult cu plumbul. - Da, exact.

Dar e mult mai prietenos cu mediul înconjurător.

Despre ce vorbeşti? Muniţie ecologică?

Exact. La poligon era un tip care trăgea cu chestii din astea.

Credeam că făceau doar gloanţe pentru arme automate,

dar când amicul meu m-a pus în legătură cu preşedintele companiei,

mi-a spus ceva ce-ar putea să te ajute.

- Că făceau şi gloanţe pentru puşti? - Un stoc experimental.

- Şi fii atent... de calibru .223. - Exact ca asasinul.

Compania tocmai a ieşit din afaceri. A făcut o vânzare de proporţii.

Un tip a cumpărat o cantitate mare.

- Peter Westlake. - Bună treabă, puştiule.

Cred că trebuie să plec, iubito.

Ştiu.

Nu-i nimic, Danny.

Oricum, nu prea ai ce face aici, decât să înnebuneşti.

Da.

Vreau să fii curajos, bine? Ai grijă de mama ta şi de fratele tău.

- Da, tată. - Foarte bine, amice.

Să nu pleci nicăieri, băiete. Mă întorc repede.

Te iubesc.

- Ai grijă de copilul nostru. - O să am.

- Pune mâinile la spate! - Ce naiba se întâmplă?

- Eşti Peter Westlake? - Da.

- Ai multe gloanţe ecologice? - Pot să explic...

- Da sau nu?! - Da. Da.

- De ce? De ce ai avea aşa ceva? - Pentru asta.

Ce naiba e asta?

Este... artă.

- Scuze pentru deranj, domnule. - Nu-i nimic.

Mi-aţi oferit următoarea mea lucrare.

Pollock timpuriu?

Un dolar pentru gândurile tale?

Ne scapă ceva. Ceva ce nu vedem.

Avem un bărbat negru în Queens,

o tânără în Brooklyn, un bărbat în vârstă în Bronx,

dar ceva nu se leagă.

- Ce? - Nu ştiu.

Avem probe care-l leagă pe asasin, corect?

Avem resturile de la restaurantul cu mâncare bio, avem gloanţele ecologice,

dar nu avem nimic care să facă legătura între victime.

- Crezi că sunt la întâmplare? - Nu. Nu, nu.

Asasinul îşi alege victimele dintr-un motiv anume.

Şi care e legătura?

Ne-am prins, sergente. E vorba de maşinile lor.

Prima victimă conducea un Dodge Challenger.

A doua victimă, un Ford Excursion. A treia, un Porsche 911.

Nu înţeleg.

Cele trei maşini au un lucru în comun. Consumă multă benzină.

Păi, SUV-ul da, dar celelalte?

Toate trei intră sub incidenţa taxei pentru consum mare de carburant.

Ce-i asta?

O lege spune că fiecare maşină care nu respectă standardele

de economie de carburant va plăti o taxă de penalizare.

Sergente, individul ăsta mănâncă bio, foloseşte muniţie ecologică

- şi vânează consumatori de benzină. - Un ecologist extremist?

Da, lunetistul nostru încearcă să salveze mediul

şi omoară şoferi, în acelaşi timp.

Deci, vom continua cu grupurile dure de ecologişti.

În oraşul ăsta, trebuie să fie cel puţin 50.

Vom începe cu lista celor monitorizate de federali.

Foarte bine, duceţi-vă.

Poate fi adevărat, dle Leaf.

Sunteţi singurul grup ecologist cu un scop declarat

de distrugere a rasei umane.

- Nu trebuie luat “ad literam”. - Zău?

Atunci de ce scrie:

"Singura cale de a salva Pământul este eradicarea rasei umane"?

Detective, ai vrut să ştii unde am fost ieri şi alaltăieri.

Ţi-am spus. Oamenii mei au confirmat.

Acum, te rog să pleci.

Stai aşa, dle Leaf.

Ştii, dacă vrei să ajungi la secţie, pot să aranjez asta pentru tine.

Ţi-am spus tot ce ştiu, adică nimic.

Acum, ce vrei?

Vreau să ştiu cine umblă şi omoară oameni nevinovaţi,

şi cred că poţi să mă ajuţi să aflu.

- Nevinovaţi? - Exact.

Nu există nimic nevinovat în ceea ce-i facem noi acestei planete.

Dacă cineva a vrut să facă ceva în privinţa asta, îi aplaud curajul.

Deci tu tolerezi acest comportament?

Dacă cineva ar pătrunde în casa ta şi i-ar da foc,

n-ai avea dreptul legal de a ucide acea persoană?

Nu e acelaşi lucru cu a lua viaţa unui nevinovat.

Ba este, dacă tu consideri Pământul adevărata casă a ta.

Ştii ceva? Poate că înţeleg ideea ta.

Poate ai dreptate. Poate...

- Ia mâinile de pe mine. - Ce dracu’ faci?!

Ia mâinile de pe mine, acum! Poate ai dreptate.

Poate noi suntem problema şi poate te putem ajuta s-o repari.

- Începând cu tine. - Ce dracu’ faci?

- Contribui la această cauză. - Nu ştiu nimic.

Eu cred că ştii. Cred că ştii, şi mai bine-ai începe să vorbeşti acum,

înainte să-mi pun amprenta de carbon pe faţa ta...

Bine, îţi spun!

Vorbeşte!

Acum!

L-am întâlnit... pe tip... la un miting.

Era un... fost militar.

Vorbea despre ceva de genul ăsta, dar voia să fie ceva măreţ.

M-a întrebat dacă eu şi grupul meu vrem să-l ajutăm.

Şi n-ai spus nimănui nimic? Nu ai sunat la poliţie?

Am crezut că e nebun. Niciodată n-am crezut că chiar o va face.

- Cum îl cheamă? - Nu ştiu!

Cum am spus, era doar un tip de la un miting.

- Ai făcut vreo poză la acel miting? - Da.

Da.

Da, cred că am făcut.

Ai vreo poză în care îi putem vedea faţa?

Kate. Am avut o mică ieşire care te-a făcut să te simţi prost.

- Îmi cer scuze. - N-ai de ce să-mi ceri mie scuze.

În regulă.

- Am obţinut ceea ce voiam, nu? - Să sperăm.

Ascultă, Danny.

Sunt la zi cu cazurile mele.

Nu am altă treabă în următoarele câteva zile.

M-aş bucura să fac ore suplimentare, să te mai uşurez.

Nu-i nevoie. E-n regulă.

N-aş putea înţelege prin ce treci. Dar oferta rămâne valabilă, dacă vrei.

Apreciez asta, Kate.

Bine. Să ne întoarcem la treabă.

Suntem aproape de locul cu hrană bio.

Hai să vedem dacă cineva de acolo recunoaşte faţa din poza

- pe care ne-a dat-o Leaf. - Bună idee.

Îl ştii pe tip sau nu?

Scuze, frate. Nu pot să spun că da.

Credem că vine aici şi comandă burrito cu fasole.

- Excelentă alegere. - Eşti glumeţ?

Pentru că mi-am cam pierdut simţul umorului, săptămâna asta.

- Nu, tipule. Spuneam şi eu. - Nu "tipule", "detective".

Uită-te încă o dată şi vezi

dacă-ţi revine un pic din memoria pierdută.

Scuze, tipule...

Detective, eu... nu... nu-l ştiu pe tip.

Mersi pentru timpul acordat.

No problemo.

- Nu zicea Leaf că e un fost militar? - S-ar explica priceperea lui la arme.

Să verificăm poza în baza de date a Departamentului de Apărare.

Să vedem ce apare.

Doctorii nu ştiu sigur ce poate auzi, în starea asta.

Dar vom spune rugăciunile noastre de seară.

Bine, poţi pune pe speaker, să aud şi eu?

Da.

“Acum, mă duc la culcare,”

“Mă rog la Domnul să-mi păzească sufletul,”

“Îngerii să mă vegheze noaptea,”

“Şi să mă aibă-n pază până-n zori.”

Mulţumesc. Soseşte chiar acum.

“Acum, mă duc la culcare,”

“Mă rog la Domnul să-mi păzească sufletul.”

“Dacă mor înainte să mă trezesc,”

“Mă rog la Domnul să-mi ia sufletul.”

Danny.

Trebuie să... fug, bine?

Departamentul de Apărare ne-a trimis ceva despre tipul nostru.

O să vă sun cât pot de curând.

Te iubesc. Pa.

- Avem un nume. - Matt Hinkle.

Matt Hinkle, strada Downing nr. 138.

Bine. Să mergem.

Matt Hinkle?! Poliţia! Deschide!

Intrăm, haideţi.

Am ajuns, în sfârşit, la el...

Iar el îşi zboară creierii.

Remington 700. Asta e arma pe care-o folosea asasinul.

Da, asta e, dar s-a sinucis cu una de 9 mm.

Mulţumesc.

- Ai câştigat vreodată la loterie, Kate? - Crezi că aş mai fi aici?

Zic şi eu, care-i probabilitatea

ca tipul să-şi zboare creierii chiar înainte de sosirea noastră?

- Crezi că ştia că venim? - Un singur om ştia.

Amicul nostru de la grupul ecologist, dl Leaf, l-a sunat şi l-a informat?

Şi dacă n-a fost sinucidere?

Deschide.

Raportul zice că era dreptaci sau stângaci?

Stângaci.

Atunci de ce s-a împuşcat cu mâna dreaptă?

- Leaf l-a omorât? - Ticălosul. Ne-a pus pe urmele lui,

a câştigat timp ca să ajungă aici,

termină povestea cu un glonţ, lasă puşca aia, caz încheiat.

Să mergem.

Richard Leaf?!

Poliţia! Stai!

Gata!

- Nu trage! Nu trage! - Gura! N-aş irosi un glonţ pentru tine.

Pentru o generaţie de-acum încolo, voi fi un erou.

Deocamdată, o să fii doar condamnat.

Se pare că şi-a rupt piciorul.

Ştii ce e ironic? Un SUV te-a doborât.

- O să chem o ambulanţă. - Vezi să fie hibrid, bine?

Voi începe cu asta şi voi termina repede cu toate.

Mulţumesc. Şi vreau să scriu personal scrisori către familiile victimelor.

Desigur.

Frank.

- Dle primar. - Scuzaţi-mă.

Frank, am vrut să vin aici personal

să-ţi spun cât de mândri ne-ai făcut să ne simţim.

Domnule, n-ai făcut tot drumul până aici doar ca să-mi spui asta.

Am venit ca să-ţi spun că-mi pare rău, Frank.

- Pentru ce? - Am fost dur cu tine, în ultima vreme.

N-am ştiut că nepotul tău e în spital.

Cum se simte?

Mă tem că nu am trecut de faza critică.

Eu şi familia mea ne rugăm pentru tine şi ai tăi.

Apreciez asta.

- Orice ai nevoie. - Mulţumesc, domnule.

Frank, ai spus foarte clar că nu-ţi place să primeşti ordine,

dar voi insista să-l respecţi pe ăsta cu stricteţe.

Du-te să fii cu familia ta.

Toate fiinţele aşteaptă de la Tine, Doamne,

să le dai hrana lor, la timpul cuvenit.

Tu deschizi mâna Ta, pentru a o umple pe a lor.

Slavă Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh.

Acum şi pururea, şi-n vecii vecilor. Amin!

Ştii, doctorii... vor să continuăm să vorbim cu tine.

Ei nu sunt siguri că ne poţi auzi.

Exact ca tatăl tău.

Eşti la fel de imprevizibil, vei face orice şi vei spune orice,

la fel ca tatăl tău.

Şi o scoţi din minţi pe mama ta, exact aşa cum am făcut-o eu,

unchiul Jamie şi unchiul...

Hei, Joe...

Dacă e adevărat că eşti undeva acolo sus şi chiar mă poţi auzi...

...ai putea să baţi la uşa cuiva?

Poţi să pui o vorbă bună?

- Salut, amice. - Tati.

- Mă auzi? - Te aud, tati.

Da?

- Bine. Spune-mi cum te cheamă. - Sean.

Aşa este.

Mami.

Sean.

Mersi, puştiule!

Traducerea şi adaptarea: Cornelia www.niftyteam.ro