Original subtitles

Mi-am imaginat de multe ori.

Printre toate întrebările pe care ți le-ai pus se număra și:

„Ce-o să se întâmple cu câinele?”

Era în vârful dealului, între cele două poduri,

o siluetă pe cerul cristalin.

- Inventezi. - În niciun caz!

Tu folosești „cristalin”.

Da, „cristalin” e inventat. Dar nu l-am inventat eu, ci altcineva.

Dacă s-a întâmplat așa… O clipă!

Iată!

Parcă a apărut prin magie, ca în basmele lui Andersen.

- Și n-avea zgardă? - Nu.

- Nici medalion? - Nu.

- Hans Christian? - Știi povestea.

Un soldat fură o brichetă, apar trei câini uriași

care îi împlinesc orice dorință.

Walter, povestea aia e fantezia unui viol.

Nu, termină!

Soldatul pervers e obsedat de fiica regelui,

așa că a pus câinii s-o răpească.

Drept răzbunare.

- E un comentariu social danez. - Ca să facă sex cu ea.

În timp ce ea dormea!

Așa sunt danezii.

Bine, poate că ai dreptate.

- Mulțumesc. - Ideea e că un câine a apărut prin magie.

Ce părere are Barbara despre câinele magic care a apărut de nicăieri?

Barbara a reacționat mult mai bine când fiica mea adultă a apărut de nicăieri.

- Ce face fiica ta? - Senzațional.

- Lucrează cu Iris la Scrisorile. - Cum merge?

E plăcut să ai un partener.

Alt scriitor în familie?

PRIETENUL

Recunoști vocea asta?

Eu nu.

Sunt Walter.

Unde ești?

Am găsit vechiul computer, dar nu-l pot porni.

Sau degaja, sau ce se face cu el.

Și ticălosul ăla de la IT nu e bun de nimic.

Sună-mă, te rog!

Recunoști vocea asta?

Eu nu.

Sunt Walter.

Unde ești?

Am găsit…

Îți plăcea să le spui studenților: „Atenție la detaliile inevitabile!

Luați măsuri împotriva anticipației.

Bucurați-vă de dezordine!”

Dar multe dintre poveștile de la cursuri de scriere

încep inevitabil cu cineva care se trezește dimineață.

Mult mai rar încep cu cineva care se culcă.

Sigur oamenii adevărați nu sunt atât de previzibili ca personajele.

A fost una dintre primele tale lecții.

Și, în mod ciudat,

unul dintre ultimele lucruri pe care le-am discutat când trăiai.

„…deasupra secerei. Am ascultat încremenit,

apoi pe dealuri am pornit.

În suflet am rămas cu muzica,

cu mult după ce nu se auzea.”

Sunt distrusă. Îmi cer scuze.

O să citesc câteva cuvinte ale lui Walter.

Le-a scris în 2010.

E pasajul cu care mi-am început cartea despre perioada petrecută împreună.

Bună!

Bună ziua!

Studenții și colegii soțului meu au fost la fel de importanți pentru el ca scrisul.

Aproape la fel de importanți.

Erați comunitatea de prieteni,

scriitori, cititori și uneori critici

care-l împungeau și motivau.

Și-l iubeau în atâtea feluri!

Scuzați-mă!

- Nu știam că vii. - N-aveam de gând.

Dar am vrut o vindecare.

Doamne, Iris… Au trecut aproape 20 de ani.

- Cum e posibil? - Mereu m-am gândit că mă voi întoarce.

Mă bucur mult să te văd.

A doua soție e o figură.

Nu știi nimic!

Profită la maximum de rolul de văduvă îndurerată.

Fiind a doua soție…

Google spune că suntem soții divorțate care-i supraviețuiesc.

Văduva e numai una.

- Te simți înșelată? - Ușurată.

Scuză-mă!

Mulțumesc.

Pentru…

el.

Pentru el.

Doamne… Ce dobitoc!

Tu ce mai faci? Cum merge cu scrisul?

Am citit Numărătoarea.

- Superbă! - Serios?

Serios.

- La ce lucrezi acum? - Nu lucrez.

Am lucrat.

Am început un roman acum doi ani, dar… da.

Cel mai mare blocaj scriitoricesc din viața mea.

Poate fiindcă i-am spus Blocajul răsăritean.

- Te-am căutat când am ajuns. - Doamne!

Da, am întârziat.

Simt că am venit neinvitată.

Sau parcă o să se întâmple ceva rău.

Nu s-a întâmplat deja?

Scuze, eu sunt Elaine.

- Prima soție. - Elaine. Da…

Iris mi-a spus multe despre tine. Bună!

- Bună! - Da…

Val, Elaine.

- E fiica lui Walter. - Bună!

Fiica…

lui Walter?

Fiică pe bune?

Fiică vitregă? Fiica văduvei?

- Poftim? - Bună, Val!

- Barbara. - Tu trebuie să fii Elaine.

Ceremonia a fost minunată.

- Mulțumesc. - Apreciez că m-ai invitat.

Iris, trebuie să discutăm ceva.

Poți să vii pe la mine?

- La începutul săptămânii? - Bine.

Scuzați-mă, doamnelor!

Bună, Iris! Ai ratat jumătate din poezia mea.

Da. Nu-i nimic.

- Te caută Sanderson. - Mulțumesc, Jerry.

Mă întorc la muncă miercuri.

- Te sun. - Mulțumesc.

- Da. - Sună-mă!

Trebuia să mă prezint mai devreme.

N-ar fi ajutat, crede-mă.

Oare ce vrea Barbara să discutați?

Habar n-am.

Într-o plimbare cu Samuel Beckett, într-o dimineață de primăvară,

un prieten l-a întrebat: „O zi ca asta nu te face să te bucuri că trăiești?”

Beckett a răspuns:

„N-aș merge așa de departe.”

Și încă un citat din eroul tău, Beckett.

„Ziua în care o să mor va fi ca orice altă zi,

doar mai scurtă.”

Ne făceai să râdem cu replica ta:

„Cu cât sunt mai mulți oameni suicidari,

cu atât sunt mai puțini oameni suicidari.”

Bună ziua, dră Iris!

E deja vremea?

Da. Vine Moș Crăciun.

Am citit că aproape toți oamenii care supraviețuiesc tentativei de sinucidere

regretă gestul.

Cei care se aruncă, imediat ce sunt în aer,

își dau seama că nu vor să moară.

Mă întreb ce ai simțit tu.

Gândul ăsta nu-mi dă pace noaptea.

BLOCAJUL RĂSĂRITEAN (documentare)

HAGERSTOWNUL RĂMĂȘAGURILOR WALTER MEREDITH

WALTER MEREDITH CITEȘTE DIN ROMANUL LUI, HAGERSTOWN

„Mancini avea un Buick care a apărut de nicăieri.

Nimeni n-a întrebat nimic.

Au pus toți bani de benzină și, după trei ore,

erau la Blue Horizon, să-l vadă pe George Benton,

maestrul defensivei Philly,

eschivând, blocând și evitând pumnii.

O demonstrație a sublimului.

«Fă-i să rateze și fă-i să plătească.»

Poate că Sid era pervers,

dar îi plăcea mai mult să-i facă să rateze decât să plătească.

Ăsta era idealul lui, în ring și în afara lui.

În ring era mai ușor.

În afară, până și cei care erau de neatins,

care erau binecuvântați cu clarviziune sau un geniu neașteptat,

erau distruși.

În afară, viața era haotică și lipsită de artă.

Încasai trei pumni pentru fiecare pumn dat.”

„Ascuțimea trădării tăia ca un cuțit.

Nu mai era nicio îndoială.

Era fostul ei.”

E bună.

Mai bună decât înainte.

Îmi place finalul.

Dar Jane tot nu pare un personaj într-o poveste.

Pare o persoană adevărată.

Nu ca personajele tale?

- Nu e genul ăla de poveste? - Voiam să zic…

Nu sunt fantome înaripate sau decapitări ritualice.

Nu văd ce sens are să scrii despre un om obișnuit.

La ce se întâmplă acum în lume…

- În lume? Glumești? - Îți prezint critica mea sinceră.

Carter, cum adică, „obișnuit”?

Ca aspect și tot restul.

Cunosc multe ca Jane.

Eu am auzit doar că e roșcată cu ochii verzi.

Permisul auto conține mai multe informații.

Poate voiai să spui

că e o femeie obișnuită.

Cealaltă fată e înaltă?

Nu știu de ce-i lăsăm să-și critice reciproc scrierile.

Orbul conduce alt orb.

Pe o fundătură.

Îmi pare rău pentru Walter.

Câtă compasiune!

Condoleanțe aruncate din mers.

Bună!

Bună!

- Ce faci? - Bine. Tu?

Bine.

Pregătește-te!

- Ce dinozaur! - Da.

Ar trebui să conțină toate e-mailurile lui până în 2007.

- Și omul tău… - Rico.

…o să afle parola?

Da. A spus că o face diseară.

Bine. Ne vedem mâine?

- Da, vin pe la tine. - Super! Ai grijă!

- Nu avem o copie. - Am înțeles.

E prețios.

O să facem o copie.

Bine. Ce mai faci?

Nu știu. Tu?

Știi…

Încă n-am plâns.

Fiecare simte în felul lui.

Mi se pare greșit. Parcă aș rata ceva.

Am plâns când mi-am spart telefonul.

Ce voia Barbara?

- Nu știu. Acum mă duc la ea. - O fi vorba despre mine?

- De ce să fie vorba despre tine? - E o întrebare retorică?

Pa!

Vreau să-ți spun că, oricât aș dormi,

sunt epuizată.

Simt că pierd controlul.

De parcă povestea vieții mele e scrisă de altcineva.

Mulțumesc mult că ai venit.

- Sper că bei Earl Grey. - Da.

Ce mai faci? Cum merge cu cartea?

- Tu și Val vă înțelegeți în continuare? - Da, e grozavă.

Merge lent, încercăm să deslușim lucrurile.

A găsit un tip care…

ne ajută să recuperăm e-mailurile din computerul lui antic.

Doamne! Laptopul ăla străvechi.

Ai vorbit cu Jerry să mai angajați un editor?

De ce întrebi? A zis ceva?

Nu. Da.

Doar că lucrurile merg lent, cum ai zis și tu.

Despre asta voiai să vorbim?

Sigur că nu. Nu mă pricep la publicistică.

Tu și Jerry stabiliți cum să terminați cartea.

Cred că știi cât de mult aprecia Walter că ai luat o pauză

de la scris ca să-i editezi corespondența.

Cred că a fost o greșeală

să renunțe să mai predea.

Îi plăcea s-o facă.

Prostiile cu comportamentul inadecvat l-au demoralizat.

Sigur, după ce a renunțat, îi lipsea.

Dă-mi voie să…

În situația dată,

majoritatea scriitorilor se întreabă care e locul lor.

Probabil că te întrebi de ce te-am chemat.

E vorba despre câine.

Poți să-l iei?

Pe Apollo? Acel câine?

Da.

Nu, nu pot.

N-am voie cu câini în bloc.

- Ești sigură? - Da.

Da.

- Nu poate sta aici? - Nu.

Asta încerc să spun. Trebuie să-i găsim alt cămin.

- Alt cămin? - Aici e nefericit.

Bietul de el nu mânca

și stătea la ușă zi și noapte.

De fiecare dată când reușeam să mă adun,

îl vedeam și…

cedam.

Și Val?

- Iris! - Sau altă rudă.

Sunt la capătul răbdărilor.

Toate sanctuarele au liste de așteptare imense.

Nu-și poate petrece restul vieții în canisă.

- L-ai dus la o canisă? - Ce puteam să fac?

Nu înțelegea că tata nu se mai întoarce.

Cum să-i explici moartea unui câine?

Dacă l-ai ține la tine o vreme?

Mi-ar fi de mare ajutor.

E foarte cuminte, știe toate comenzile.

Nu latră, nu distruge lucruri.

Nu se ușurează în casă, știe că n-are voie în pat.

- Nu mă îndoiesc de asta. - Știu că-ți cer mult.

Dar adevărul e

că asta își dorea Walter.

Erai planul lui de rezervă.

Ce anume?

Nu-mi plac câinii, iar el știa asta.

L-am implorat să nu-l țină, dar era hotărât.

În mijlocul celui mai urât scandal al nostru,

m-a asigurat că, dacă se întâmplă ceva,

câinele o să ajungă la tine.

- De ce a zis asta? - Locuiești singură.

Nu ai copii sau partener, iubești animalele.

Da, Barbara, iubesc animalele.

Iubesc pisicile, nu…

Apollo e…

Plan de rezervă?

De ce a spus asta fără să mă anunțe și pe mine?

N-aș inventa așa ceva.

Erai cea mai bună prietenă a lui.

Doamne!

Hai!

Vino, Apollo!

Scuze!

Pe aici. Vino!

Hai!

Doamne…

Mai încercăm o dată. Intru eu prima, tu vii după mine.

Haide!

Intră!

Haide, vino!

Apollo!

Bine. Rahat!

Scuzați-mă! Se poate…

Urcați?

- După dumneavoastră. - Bine. Mulțumesc.

Așa. Bravo!

Încă un etaj.

Bine. Stai puțin!

Da, am ajuns.

Aici locuiesc.

Apollo!

Nu! Dă-te jos din pat!

Dă-te jos!

- Ce mincinoasă! - Ești acasă?

Fir-ar!

Ai un căluț pe pat.

- Un căluț trist. - A fost al lui Walter.

Da, îmi amintesc. Credeam că-ți plac pisicile.

E ceva temporar.

Apollo, Marjorie.

Apollo.

Sunt un pic alergică.

Baftă, scumpo!

Sunt acasă, dacă ai nevoie de ceva.

Da, mulțumesc. Sună-mă!

Vino, cuțu!

Hai! Sigur ți-e foame.

Poftim!

Bine. Ți-o las aici.

PROCES DE ADOPȚIE PLASAMENT PENTRU DOG GERMAN

PREDAREA DOGULUI GERMAN

Ați sunat la linia de ajutorare Salvarea Dogilor Germani…

Ce vrei?

Muzică?

Bine. Să vedem…

Preferatul tatălui meu.

O să-ți placă.

Poate…

Poate că nu.

Haide…

E patul meu.

Pe bune?

Bine.

Bine, dormi tu acolo.

Da, știu. Nu, trebuie să iei Uber noaptea.

Nu, e periculos în New York acum.

- Poți să… - Da, scuze.

Hai, Rocco!

Da.

Hai în parc!

Bună ziua, dră Iris!

- Ce faci, Hektor? - Bine.

Am auzit că aveți câine.

Da, câinele ăsta.

Stăpânul lui a murit brusc.

- E trist, dar… - Da.

…nu e voie cu câini.

- Până găsesc… - Nu, nici măcar temporar.

Dar n-are la cine să stea.

Îmi pare rău, dră Iris.

Fără câini.

Bine. Asta-ți place?

Pa!

Carter, fiecare are propriul mod de a procesa critica.

Al ei e: „Lasă-mă în pace, boule!”

Ți s-a părut ceva util în ce a spus Jenna?

Despre personajele feminine?

Îmi place că scrii ficțiune de tip fantastic.

Am creat multe personaje feminine.

De multe ori.

Trebuie să șterg tot înainte să citesc la curs.

La atelierul dv. vin mai mult fete, dacă n-ați remarcat.

Și vorbesc…

despre sex.

M-ar crucifica.

Dar pe dv. vă las să citiți.

- Se apropie finalul de semestru, deci… - E cea mai bună creație a mea.

Dramatic, dar foarte romantic.

Mai puțin pornografic decât Urzeala tronurilor.

- Intră! - Scuze, credeam…

Nu, tocmai încheiam.

- Mâncăm ceva înainte de film? - E un dog german?

- Carter, nu e… - Adoptați unul?

- Nu. - Sunt regii câinilor.

În fiecare duminică se strâng în Central Park.

- Mă duc să mă uit. - Îți iei câine?

Nu.

V-ar plăcea un dog german.

Mulțumesc pentru sfat.

- Ce-a fost asta? - S-o lăsăm baltă!

Mâncăm ceva?

Blossom, îmi pare rău, trebuie să ajung acasă.

Cred că ți-a simțit lipsa.

Ce…

Câine rău!

Câine foarte rău!

Câine rău ce ești!

La naiba!

Mulțumesc.

Asta era și părerea lui Walter despre Blocajul răsăritean.

Minunat…

Hai, trebuie să mănânci.

Poate că ți-ai stricat pofta de mâncare cu pernele și blocajul meu scriitoricesc.

- Alo! - Eu sunt.

Rahat!

Urcă!

E numai vina ta.

Bună!

- Ai uitat. - Nu.

Doamne! El?

- Da. - Salut, frate mai mare!

Despre asta voia Barbara să vorbiți?

Da.

- Ai voie aici? - Până găsesc pe altcineva.

Și-l mulți în altă parte?

Abia a ajuns aici.

Bietul de el!

A pus stăpânire pe pat

și nici nu se uită la mine. Vezi?

Cine a spus că muzica îmblânzește fiarele sălbatice…

Firile sălbatice.

Poftim?

„Muzica îmblânzește firile sălbatice.”

Așa se explică. Nu mă mir.

Firea ta trebuie îmblânzită?

Cu siguranță.

Nu e cel mai bun moment?

- Chiar ai uitat? - Nu.

Bine. Credeam că o facem după faza cu vasul.

Am spus că Rico se ocupă imediat și tu ai spus „diseară”.

- Nu merg cu vasul. - Nu te-am crezut.

Ar fi trebuit.

Ar putea ajuta.

Pentru sentimentele mele?

Uneori, ritualurile astea…

Nu e vorba despre ce simt eu. Dar nu e deloc genul meu.

E pasiunea prietenilor lui Walter.

Nici nu vor să vin.

Eu cred că toți speră să te vadă.

Nu-i adevărat, crede-mă.

Le amintesc de aspecte legate de el pe care vor să le uite.

Nu, nimeni nu vrea să te uite.

Ne uităm la hard-disk? Nu-i obligatoriu.

Da, hai! De ce nu?

Ce s-a întâmplat aici?

Nu-i place să stea singur.

Rico a recuperat tot. Sunt 30.000 de e-mailuri.

- Treizeci de mii? - Trei îi erau adresate mamei.

Asta-ți spune totul despre relația lor.

- Îmi pare rău. - Nu e cazul.

Nu era ceva romantic. Nu mă așteptam să fie mai multe.

În fine, sunt vreo 300 de scrisori. Și am găsit-o pe asta.

„Ce noroc!

Eram amândoi în Berlin în același timp.

Mă tot gândesc la sloiurile verzi-albastre

care pluteau pe Spree.”

Doamne…

Îmi cer scuze…

Nu vrei…

- Vrei să… - Continuă! E în regulă.

„Cu zimți de rău augur, translucide datorită cerului plumburiu.

Impresionante. Ce…”

Ce face?

Nu știu.

Bine.

„Ce zi frumoasă!

Iris, mi-ai lipsit mult în ultimele luni

și acum, încă o dată, îți duc dorul.

Dar noile tale pagini m-au cucerit.

Ai făcut o treabă fabuloasă,

captivantă și magnifică.”

Crezi că Walter îi citea?

Cu siguranță. Citea oricui îl asculta.

Ce e?

Îmi imaginam cum ar fi.

Să-ți citească Walter.

Plictisitor, așa era.

Vă citesc eu amândurora.

„Țelul expediției era să cartografieze un afluent

al unui afluent al Amazonului.

Era numit poetic Râul Îndoielii.

Și…”

Incredibil! Asta îți place?

Cuvântul scris?

Asta-ți îmblânzește firea sălbatică?

Bine, nu vreau să exagerez.

Vreau să citesc o poezie numită

„Spiritul meu nu va bântui movila”, de Thomas Hardy.

„Spiritul meu nu va bântui movila

De deasupra pieptului meu, ci va călători posedat de amintiri

unde ființa mea…”

E foarte mare, iar apartamentul tău e cât o cutie de pantofi.

- N-ai fost niciodată la mine acasă. - Mi-a spus Walter.

- Ați discutat mărimea apartamentului meu? - Vorbeam despre multe lucruri.

- E o cruzime, Iris. - Barbara, aveai dreptate.

- Nu sunt locuri la adăposturile locale. - Nu poți să-i muți câinele.

Mai gândește-te! Asta-și dorea Walter.

Chiar a spus el că asta vrea?

Iris…

- Mulțumesc. - Mă conduci la tren?

Da. Hai, uriașule!

Câinele ăsta…

- Îi seamănă lui Walter. - Pentru că i se leagănă boașele?

Walter ar fi urât ziua de azi.

Cenușa, florile, poezia de jale.

I-ar fi plăcut să-și vadă cele trei soții blocate pe un vaporaș.

Trebuia să le invităm pe amante.

„O să-ți trebuiască un vapor mai mare.”

Doamne!

Nu ți-am spus că…

Am știut de voi doi. Că ați fost împreună.

- Ți-a spus Walter? - Am ghicit.

Apoi l-am întrebat și a recunoscut.

Era foarte mândru de el că ați rămas prieteni.

Dar nu mi-a dat amănunte.

A fost…

în vara aia, când am făcut ultimul curs cu el.

Ne tot vedeam, ne plimbam, beam cafea.

Într-o seară, din senin, după ce băusem,

mi-a zis brusc…

„Ar trebui să ne-o tragem.”

Nu mă așteptam să ni se întâmple după atâta timp împreună.

Îl văzusem făcând asta cu alte studente, dar…

- Da. - L-am privit și am întrebat: „De ce?”

- „De ce?” - Și el a râs.

Apoi a spus: „Ar trebui să descoperim asta.”

- Nu te cred! - Ba da. Apoi am făcut-o.

Bărbați ca Walter și „limbajul lor iubit”.

Nu e dezamăgitor că, atunci când e vorba să te seducă,

toți sunt la fel?

Atunci trăiam totul la maxim.

Îmi doream toate experiențele. Și el…

era al naibii de sofisticat.

Și?

Și asta a fost tot.

A doua zi a spus că a fost o greșeală

să încercăm să fim mai mult decât prieteni.

Ce bădăran!

Da, eram umilită și furioasă.

Nu-mi puteam imagina că vom mai fi vreodată prieteni.

- Apoi tata s-a îmbolnăvit. - Îmi amintesc.

El a venit la înmormântare,

a fost frumos și plăcut, într-un mod ciudat.

Apoi v-ați cunoscut și totul a revenit la normal.

De ce n-ai spus nimic?

Nu știu. Nu părea să conteze. Eram toți prieteni.

Da, probabil că n-a contat.

Apoi m-am despărțit de Walter.

Și eram geloasă.

- Pe mine? - Pe relația ta cu el.

Pe…

pe…

prietenia voastră perfectă.

Că a putut să aibă asta cu tine.

Că-și dorea asta fără sex.

Pentru numele lui Dumnezeu, ți-a lăsat bidiviul lui.

Doamne…

Spune-mi… cursul ăla pe care ni l-a predat Walter.

E Shauna, nu? Mama lui Val e Shauna?

Doamne, ce perspicace ești!

Imediat ce am plecat de la recepție, mi-am dat seama.

Ea și Val parcă sunt gemene.

- S-a întâmplat după ce v-ați despărțit. - Știu, am calculat.

Și știi ce? E în regulă.

Ba nu e.

Băga-mi-aș!

Putem ține legătura de data asta?

Dră Iris, v-am spus. Câinele…

- Când scăpați de el? - Da.

- N-am reușit. Caut. - Nu.

Nu ajunge să căutați. Trebuie să dispară.

Hektor, are nume.

- Apollo. - Știu. Apollo.

Apollo, Hektor. Bine?

Apollo, Hek… Bine.

Nu poate să rămână, dră Iris.

- Administrația e strictă. - Nicio problemă.

Mă ocup de asta. Durează câteva zile.

- Și promit că mă ocup. - Bine, ați mai spus asta.

Dar… bine.

Te simți bine?

Amice…

E în regulă. Știu.

Știu.

Are 68 kg, atât cât trebuie.

O ușoară artrită la șolduri, dar…

altfel, e în formă, pentru vârsta lui.

Câți ani credeți că are?

Cinci, poate șase.

Începe să îmbătrânească.

La șase ani e bătrân?

Câinii mari sunt ca fluturii. Dar e sănătos.

Și criza de astă-noapte?

Și-a pierdut stăpânul. Suferă.

Înainte de asta a fost abandonat. Dv. cum v-ați simți?

Șezi!

- Bravo! - Nu l-am mai văzut făcând asta.

E inteligent. Am un sfat pentru dv.

Șmecheria cu câinii mari e să nu le spui adevărul.

Adevărul e că nu-i poți obliga să facă ce nu vor.

Nu cedați!

Și luați-vă patul înapoi, culcați-l pe jos!

Când a făcut criza, m-am așezat pe pat

- …și m-a lăsat… - V-a lăsat? Nu.

Dați-l jos!

Asta e pentru articulații.

E un câine bun. Nu-l transformați în unul rău!

Hei, Apollo!

Șezi!

SPITAL VETERINAR GREENWICH VILLAGE

AJUTORUL MOȘULUI

Îți plac mari, nu?

Bine…

Poftim, amice! Ți-am făcut un pat frumos.

Pe bune?

Bine.

În regulă.

Fă-ți de cap!

ASOCIAȚIA DE SALVARE A DOGILOR GERMANI

PREDAREA DOGULUI GERMAN

Hai, frate…

Poate Tuesday

Bună, scumpo! Am o idee. Îl adopt pe Apollo.

Am vorbit cu administrația și Barbara. Totul e în regulă.

Sună-mă! Te pup.

Faptul că s-a oferit e suspect.

- Poate că Tuesday chiar vrea să te ajute. - Să mă ajute? Mă urăște.

Pari paranoică.

N-ai auzit de oameni care se răzbună pe copilul sau animalul cuiva?

În primul rând, e copilul sau animalul lui Walter, nu al tău.

Nu ai de ales

și nu vrei să pierzi un apartament cu chirie socială.

N-ar fi rău s-o asculți pe Tuesday.

Cum merge cu cartea?

Ne-am apucat să sortăm e-mailurile, dar…

e cam greu în lipsa lui.

Da, îmi dau seama că asta schimbă situația.

Dar…

Cât de mult lucra cu tine înainte?

- Stai puțin! - Bine.

Da, vin.

Da…

Bună!

- Scuze… - E totul în regulă?

Da. Poți să le spui vecinilor tăi să deschidă ușa?

Stau afară de…

o veșnicie.

Bună!

Ce drăguț! Așchia nu sare departe de trunchi.

- Bună, Val! - Bună!

- Pa, Val! - Da.

Pa!

- Bună! - Scuze, te-am întrerupt.

Nu, e în regulă.

Trenul trebuia să vină în 20 de minute,

suficient cât să mă despart de un imbecil.

- Tipul cu care eram. - Rahat!

Trenul n-a venit.

Vrei să dormi aici?

Bine, hai!

Ești o prietenă bună.

Deci…

ai băut un pahar în plus?

Poate că doar unul.

Te înșeli. Tuesday mă urăște mai mult pe mine.

Ai grijă! Nu e un concurs.

Are destulă ură pentru toată lumea.

Tipa e nebună.

Trebuie să te întrebi ce motive are.

De ce i l-ai da pe Apollo?

- Nu-i așa de simplu. - Ba da.

Nu pot să-l mai țin aici

și nu mă lasă să-mi fac treaba. Să ne facem treaba.

Nu cred că e așa de diferit.

Doamne! Ce-i asta?

Draga mea, aia e kombucha de ieri.

Ar trebui s-o arunci.

Nu cred că-i o mare schimbare.

Lucrăm la carte de peste un an.

Ce vrei să spui?

Cu mult înainte să se sinucidă tata sau să-l iei pe Apollo.

Nu câinele e problema.

Mă implic în scrierea cărții la fel de mult…

Nu mă plâng.

Walter m-a avertizat.

Te-a avertizat?

- În privința ritmului tău. - Ritmul… Ce?

Vorbeați despre ritmul meu?

- Pe bune? - Poate nu era asta.

Dar ce? Despre ce vorbeați?

Da…

Era despre ritmul tău.

M-a avertizat că te miști încet și trebuie să trag de tine.

Țin la carte. Vreau s-o terminăm.

Și crezi că eu nu vreau?

Scuze, nu trebuia să spun nimic.

Mă doare capul.

Trebuie să faci ceva cu câinele ăsta.

Nu pot să stau cu el de fiecare dată când ieși.

Nu-i așa, cuțu?

Salut, frate mai mare!

Tu ce vrei să faci?

Ce ar vrea tata, dacă ar fi aici?

Vrei să stai la o nebună?

La ce te uiți?

Nu că nu mi-ar plăcea.

- E minunată, e isteață. - Atunci, ce e?

- Prefer să lucrez singură. - E foarte isteață.

- Tocmai am spus asta. - Ai aprecia o altă perspectivă.

Ai avea cui să-i ceri părerea.

- Nu asta e ideea. - E tânără, energică,

e fiica mea.

Nici nu te cunoaște bine. Nu-ți cunoaște opera,

- …relațiile. - Asta încerc să îndrept.

- Eu trebuie să îndrept lucrurile? - Toată lumea știe că e specialitatea ta.

- A venit deja. - Când am…

Poftim? De ce nu mi-ai spus că vine?

Ce dracu'?

Bună!

Bună!

- Ți se pare o idee proastă, nu? - Nu, e grozavă.

E o idee proastă fiindcă n-am băut cafea încă.

În curând o să fie perfect.

E doar o probă. O zi, atât.

Să vedem dacă vă potriviți.

Cine știe, poate nu-i la fel de enervantă și cu câinii.

Hai!

Bună ziua! Mergem la Tuesday Chang.

Bravo! Da, asta e.

Vezi? N-a fost așa de rău.

Cu liftul nostru de ce nu mergi?

Liftul meu. Poate că ăsta o să fie liftul tău cândva.

Bine.

A fost vreo problemă?

Cum adică?

De obicei liftul ajunge mai repede.

Nu, nicio problemă.

- Am auzit discuții. - Nu.

Bine.

Intrați!

- Doamne! E uriaș. - Știu.

Poate fiindcă e în casă sau pe holul ăsta.

Nu. I-am adus mâncarea.

- Are gustări, jucării… - Bine.

Dar nu se joacă cu ele.

Uneori se joacă cu asta.

Dar în general e trist.

Îi place să doarmă și adoră să i se citească.

Finul meu o să-și piardă mințile când o să-l vadă.

Vin pe la cinci.

Trebuie să iasă pe la două.

- La două? - De obicei iese de trei ori pe zi.

- Nu mi-am dat seama. - Că trebuie să iasă?

De trei ori pe zi.

- Da. - O prietenă are covorașe absorbante.

Nu vrei să încerci asta!

Nu, nu! Jos!

Apollo, jos!

Poți…

E un Tacchini vintage.

Nu cred că Walter îl lăsa să se așeze unde avea chef.

- Sunt sigură că-l lăsa. - Nu, e ridicol.

Barbara mi-a spus că e dresat.

Asta mi-a spus și mie, dar uite cum să treaba!

Face ce vrea pe zucchiniul tău vintage.

Îți bați joc de mine?

Poftim? Sigur că nu.

- Îmi cer scuze. - Bine.

Sunt în întârziere. Vin pe la cinci.

Mulțumesc.

De ce ți-a lăsat Walter câinele ție?

Poftim?

Dacă e așa… Incontrolabil.

Apartamentul tău, chiar și pentru un singur om…

- Ce are apartamentul meu? - Cred că Barbara a înțeles greșit.

Walter n-a lăsat nimic în scris.

Înainte să se sinucidă? Sigur era pe lista lui de priorități.

Doamne… Știi ce… Spune-mi ce mai trebuie să știu.

Despre Apollo sau în general?

Bine, m-am înșelat. E la fel de enervantă și cu câinii.

Hai pe aici!

Nu pe acolo. Înapoi!

Scuze, doamnă.

Nu! Nu e voie cu câini.

- Poftim? - Nu e voie cu câini.

Am o întâlnire și am întârziat. Poți să mă ajuți?

- Nu e voie! - Am o întâlnire. Pot să intru?

Nu pot, îmi pare rău.

- Poți să-ți chemi șeful? - Puteți ieși cu câinele?

Nu.

- Lasă-mă să intru! - Nu pot, aș fi concediat.

Bine, stau și eu aici.

Da, 53 către bază. Am nevoie de ajutor.

Are un câine uriaș.

Îmi pare foarte rău.

Cei de la recepție sunt niște jigodii.

Chiar era nevoie să cheme poliția?

Pe aici!

Hai!

- Au venit Iris și Apollo. - Îmi cer scuze!

- Intrați! - Bună!

- Uau… - Da.

Echipa de pază a exagerat.

Am auzit. Stai liniștită!

- Iartă-mă, n-am plănuit asta. - Ia loc!

Mulțumesc.

Amice… Șezi!

- Bravo! - Foarte bine!

Tu l-ai învățat sau Walter?

- Cred că știa dinainte. - Impresionant!

Are nevoie de ceva?

Sophie spunea că-i aduce…

- …Fiji Water. - Poftim!

- Fițe! - Poftim!

- Îi era sete. - Da.

- Mă duc la birou. - Bine.

Scuze pentru deranj.

Deci…

arată mai bine decât pe vapor.

Cum merge cu cartea?

Știu că despre asta voiai să vorbim. Am muncit, ca și Val, dar…

Să mai caut un editor? Știu, doliul, sentimentele…

- Nu, în niciun caz. - Bine. Atunci, o să fiu direct.

Am nevoie de cartea asta. Walter mort e mai apreciat decât în viață.

Lumea e interesată de corespondența lui și trebuie să profităm. Acum!

- Înțeleg. - Dacă ai nevoie de ajutor

sau nu vrei s-o faci…

Nu, am spus

că înțeleg.

Bine.

Ce faci cu câinele?

Hai, amice!

Am întârziat la școală.

Val a dispărut, așa că…

trebuie să stai singur iar.

Stai acolo!

Promite-mi că nu-mi distrugi apartamentul. Bine?

Bine. Cuminte! O să fii cuminte.

Vrei să asculți muzică?

Bine.

În regulă.

Să fii cuminte, te rog!

Te rog frumos,

nu-mi strica apartamentul!

Bine.

Pa!

„Sudul, pentru ea. Accentul sexy, care o invita să urce pe scările vechi, de lemn.

Sudul era îmblânzit și fermecător.

O relicvă a istoriei. Ca băiatul ăsta,

care lua notițe cu un creion numărul doi, într-o agendă Moleskin.

În documentul Google, unde ea și prietena ei

aveau lista dorințelor pentru ultimul an,

a scris-o pe a 14-a: «Să fiu publicată în The New Yorker.»”

Ce băiat cuminte!

Bravo, Apollo!

Ai fost foarte cuminte.

- I-am pus discurile tatălui meu. - Serios?

Da, în special arii de bas. Cred că-i plac.

- Nu-i plac. - Nu-l interesează cărțile audio.

Nici discuțiile radiofonice sau coloanele sonore.

Sinceră să fiu, cred că cel mai mult îi place să-i citești.

Adoră asta.

- Doar nu te gândești să-l păstrezi? - Nu, sigur că nu.

Hai!

Încă un etaj.

Facem pașii.

- E egalitate. - Egalitate!

Aproape.

Mulțumesc.

- Intri să bei un ceai? - Nu.

Aș strănuta întruna.

Mi-ar plăcea să vii la Woodstock de Crăciun.

- Rahat! - Ce e?

„Încălcați regulile privind găzduirea unui câine,

în ciuda avertismentelor repetate ale administratorului Hektor Cepedea.

- Dacă mai țineți numitul câine…” - Numitul câine?

- Mai curând „nemulțumitul câine”. - Mă evacuează.

Nu. Stai aici de multă vreme, iar înainte de asta a stat tatăl tău.

E casa ta.

- Nu poți pierde apartamentul. - Bine.

N-o să găsești ceva ce să-ți permiți. Nu în orașul ăsta.

Nicăieri, cu colocatarul ăsta. Ce zici de adăpostul din Michigan?

Sunt pe lista de așteptare. O să vorbesc cu proprietarul.

Cine spune că e o javră fără suflet?

Eu. Voia să mă dea afară fiindcă am renovat bucătăria.

Îți trebuie alt plan.

Dar… Mai am nevoie de un pic de timp.

Singura alternativă e să-l duc la canisă.

Nu pot face asta.

Bună ziua, dră Iris!

Știi de asta? O să mă evacueze.

Dră Iris, de ce credeți că v-am avertizat în privința câinelui?

- Știi că încerc. - Nu încercați.

Știți de unde știu? Câinele e tot aici.

Nu le pasă de câine. Vor să scape de mine ca să tripleze chiria.

Nu-i problema mea.

Mi-au zis să vă transmit, v-am transmis. Scăpați de câine!

Aș vrea să vorbesc cu Howard.

Nu vreau să vorbesc cu un…

Bine.

Să mă sune. E urgent.

Crăciun fericit!

Ce cred câinii când văd oamenii plângând?

Ce impresie le lasă tristețea umană?

Mă tot gândesc la tine.

Printre toate întrebările pe care ți le-ai pus se număra și…

Ce-o să se întâmple cu câinele?

- Ai adus ghirlanda? - Da, tati. Ai adus-o?

Ce ghirlandă?

Ghirlanda de Crăciun, s-o punem la geam.

- Nu. - Unde-ți sunt haina și pălăria?

- Le-am lăsat la birou. - Ce e?

Nimic.

Intră!

Cât mă bucur că ai venit! Știu că nu voiai.

Ia-ți ceva de băut!

- Poftim! - Și un coif.

- Un coif. - Da.

- Bună! - Iris!

Blossom!

La mulți ani!

- Ai venit singură. - Ce amuzant!

- Ce-ți face colocatarul? - Bine.

- Marjorie mi-a spus de scrisoare. - N-o să fiu evacuată.

Liniștește-te! Am întrebat doar.

Vorbeam cu Shervin. Îl cunoști?

- Nu. Bună! - Bună! Ce faci?

- Îmi pare bine. - Bună!

Shervin e prieten cu Marjorie.

E agent imobiliar și-mi spunea

că e imposibil să găsești un apartament unde să ai voie cu animale.

- Cauți? - Nu.

- Chiar nu. - Ce animal ai?

- Un câine. - Dogul german?

- Iris! - Nu e…

- Nu ne-am văzut de mult. - Harry, Doamne!

- Au trecut atâția ani! - Rareori mai vin în oraș.

- Doamne! - Soțul meu, Larry.

- Bună! - Soțul Larry.

- Harry, Larry, e adorabil. - Iris locuiește alături.

Tatăl ei, Gary, a cântat cu mine în Corul Gay.

Ești cea cu câinele.

Am auzit povești demente. Pierzi apartamentul?

- Nu. - Ador câinii mari,

dar n-aș putea face ce faci tu.

I-am dat lui Marjorie numele unei asociații din Delaware.

Sunt fantastici.

La cinci ani e bătrân, nu? Ce faci când începe incontinența?

- Marjorie. - Mulțumesc.

- Mulțumesc. - La mulți ani!

La mulți ani, draga mea!

- Pa! - Mulțumesc.

Aveți grijă!

E târziu. Du-te acasă!

Nu, e în regulă.

- Ești supărată. - Nu.

Un pic?

Credeam că e o petrecere de Anul Nou, nu…

o intervenție.

Oamenii își fac griji.

Și eu.

Ești prietena mea. Chiar mai mult de atât.

Când tatăl tău s-a îmbolnăvit,

nu știu ce s-ar fi întâmplat fără tine,

dacă nu te mutai cu el, să-l ajuți.

Mi-e dor de el.

Foarte tare.

Nu vreau să-mi fie dor și de tine.

Adăpostul din Michigan mi-a răspuns.

Pot să-l ia?

E o veste bună.

Bună!

Ce faci?

Bună, amice!

Hai, băiete!

Urcă!

Stai!

Dră Iris…

Poți să…

îl supraveghezi, te rog?

Sigur.

Scuze!

Voiam să vin mai repede, dar trenul e un coșmar.

Mi-a spus Marjorie.

Dă-mi-o!

Mulțumesc.

Te simți bine?

Știi…

Am auzit că a treia soție e în China. Sau în Macao?

Macao e în China?

Ia te uită!

Băiețelule!

E un câine bun.

Dați-mi!

Era să uit.

Poftim!

Am căutat un iris, dar…

Mulțumesc.

Pa, frate mai mare! O să-mi lipsești.

Faci ce trebuie.

Crezi?

Nu știu. Poate.

Da.

Sună-mă când te întorci!

Bine.

- Te simți bine? - Pa!

La revedere!

Mi-am imaginat de multe ori.

Printre toate întrebările pe care ți le-ai pus se număra și:

„Ce-o să se întâmple cu câinele?”

Ne așteptăm la ce-i mai rău.

Învățăm asta devreme, din cărțile pentru copii.

În poveștile alea, animalele mor deseori.

De multe ori tragic.

Old Yeller, Poneiul roșu.

Chiar și când supraviețuiesc,

chiar și când sunt fericite la final, deseori e după multă suferință.

Deseori îndură chinuri.

Black Beauty, Flicka, Colț Alb, Buck.

Bine…

Bine.

Câinii nu se sinucid.

Nu plâng.

Dar pot să sufere.

Pot să se aleagă cu inima frântă.

Pot să-și piardă mințile.

Liniște! Myrtle, taci!

ACCESUL PERMIS DOAR CÂINILOR UTILITARI

Știi că unii oameni spun că au un câine de suport emoțional,

ca să-l ia în avion?

Știu, mă întrebam… Nu e în regulă,

dar oare legea asta nu-l împiedică pe proprietar…

Nu? Caută repede și sună-mă! Bine?

Perfect!

Pastramă?

Val?

Val, mă auzi?

Indicații către Hershey, Pennsylvania.

Rahat! Stai puțin!

- Val? - Bună! Te aud.

Am început să caut și cred că ai dreptate,

poți ține un câine utilitar în apartament.

Orice apartament.

Dar îți trebuie autorizație pe bune.

Nu de la vreun cabinet de doi bani, ci de la psiholog.

O să faci asta?

ÎNTOARCERE

Scuzați-mă!

Bună ziua! Am sunat mai devreme, îl caut pe dr. Warren.

- Cum vă numiți? - Iris.

Da. N-ați putut veni mai devreme?

Mă gândeam să aștept.

Nu procedăm așa.

Eu o să mă așez.

E în regulă.

Doamnă…

Bine.

Doamnă, nu se poate!

Bună ziua!

- Îmi cer scuze. - Mă mai știți?

Au trecut vreo doi ani. Sunt Iris Dixon.

Da, Iris, sigur că da.

Ești…

Avem programare?

- Am sunat mai devreme. - Lydia?

Apollo era foarte trist.

Simțeam că-i lipsește Walter cum îmi lipsea și mie.

Înțelegeți?

În fine… Îmi puteți da certificatul?

Trebuie să faci cerere. Dar pot scrie în evaluare

că suferi de depresie și anxietate

agravate de o pierdere.

Câinele oferă suport emoțional esențial

și pierderea lui ți-ar afecta sănătatea mintală

sau ți-ar pune viața în pericol.

Sună bine?

Sună dramatic.

Dar asta vrei, nu?

Cred că da… Dar credeam că e invers.

Eu sunt omul de sprijin emoțional, el e câinele care nu face față.

Mă credeți o epavă.

Nu, deloc.

De ce o epavă?

Știu că oamenii care chiar au nevoie de animale de sprijin

i-ar urî pe cei ca mine.

Și eu i-aș urî. Dar nu sunt nebună.

Nu l-aș duce unde n-are voie.

Și acum l-am lăsat în mașină.

Chestia e că nu pot să-mi pierd apartamentul.

E în mașină? Aici?

Vrea să te vadă.

Hai, amice!

E foarte prietenos.

Par să știe lucruri, nu?

Amice…

Vorbești cu Apollo?

- Da, mi-a spus veterinarul s-o fac. - E cel mai firesc lucru din lume.

- Despre ce vorbiți? - Nu știu.

Despre orice.

Ce faci, cățelule?

Ți-e foame? Ai dureri de la artrită?

Bluza asta merge cu pantalonii ăștia? Se vede că am băut?

Uneori…

Uneori simt furie.

Înțelegeți? Din cauza lui Walter.

Mai ales în aglomerații.

Mă gândesc: „Cine sunt idioții ăștia

și de ce ei trăiesc?”

Iar el…

s-a…

Dar Walter a ales, nu?

- Da, dar… - Însă furia ta nu e îndreptată către el?

De ce crezi că s-a sinucis Walter?

Nu știu! N-am nici cea mai vagă idee!

Pentru că era slab? Suferea? Parcă era…

închis cu capul în jos într-un bazin plin de apă.

Erai îndrăgostită de el?

Nu, nu eram îndrăgostită de Walter.

Uneori, definirea sentimentelor ne ajută cu suferința.

Știu de suferință.

Știu ce înseamnă să iubești, nu era cazul.

- Nu speram la mai mult. - Era doar o sugestie.

Eram prieteni, nu iubiți.

Da, uneori eram geloasă sau posesivă.

Puteam vorbi cu orele.

Despre orice.

Despre artă.

Muzică sau cărți… Atâtea cărți!

Era ceva natural.

Parcă…

respiram împreună.

Iar acum nu mai e.

Da, nu mai e. S-a…

sinucis și n-am ce face.

Dacă Walter ar fi aici,

ce ai vrea să-i spui?

Dacă ai putea să-i spui absolut orice.

Uite ce e,

ești scriitoare.

Poate te ajută să scrii despre asta.

Despre Walter?

Despre ce s-a întâmplat.

Ce e?

E nebunia din centrul poveștii?

Al basmului pe care mi-l șoptesc?

Că, dacă-l iubesc pe frumosul și bătrânul Apollo,

dacă fac un gest altruist,

o să mă trezesc într-o zi și tu îl vei fi înlocuit,

întors din tărâmul morților?

Cum începe povestea?

Începem cu o femeie.

Merge cu metroul.

E singură?

Nu.

Are un câine cu ea.

Un teckel

și niște narcise.

Unde se duce?

Vizitează un vechi prieten.

Prietenul locuiește într-o clădire de cărămidă din Brooklyn.

O vedem urcând treptele clădirii.

O vedem sunând la sonerie.

Așteaptă

nesigură.

Bună!

Bună!

Intră!

Prietenul locuiește singur?

Nu.

Locuiește cu soția lui, dar ea nu e acasă azi.

E la serviciu.

Ce ți-a spus Barbara despre ce s-a întâmplat?

Mi-a spus că era plecată cu serviciul.

Zborul a fost anulat din cauza unei furtuni în Denver.

Când s-a întors, a găsit câinele la ușa biroului

și un bilet pe ușă pentru menajeră,

avertizând-o să sune la Urgențe.

Menajera trebuia să vină…

a doua zi.

Dar ai dreptate,

dacă studenții mei ar fi scris asta, aș fi zis:

„Nu e prea facil?”

Cum te simți acum?

Umilit, rușinat.

Reacții omenești banale.

Știu.

Am citit despre sinucideri.

Încetează!

Sinuciderea e contagioasă.

Aveam de ales?

A fost…

derutant.

Bine. Înțeleg asta.

Ce o să faci cu cartea?

Cartea…

Am hotărât să mă distanțez de carte.

Cartea ta.

Cum adică? Ți-am oferit control total.

Am sentimente contradictorii legate de scrisul meu.

Dar nu scriai altceva înainte să te apuci de carte.

Credeam că o să te ajute.

Nu. Când mi-ai cerut să mă ocup de corespondența ta, nu-ți păsa de mine,

ci de tine și de moștenirea ta.

- Criza ta existențială e din vina mea? - Nu te acuz.

Dar ai făcut o alegere și m-ai pus într-o postură imposibilă.

- Așa e. - Și pe Val, dar ea se descurcă.

Poate termina cartea fără mine.

- Eu vreau să scriu altceva. - Minunat!

Despre ce?

Despre tine.

Despre ce s-a întâmplat.

Am avut o revelație într-o noapte.

Mă uitam la O viață minunată. Sigur l-ai văzut.

- De multe ori. - Da. Stăteam cu Jip în brațe.

Mă gândeam ce porcărie e sinuciderea.

Suferința celor rămași în urmă și norocul porcesc implicat.

Să se coboare un înger care să te salveze. Sau nu.

Și atunci ești mort.

Cred că e momentul pentru ceva comic.

Comic?

Te-ai sinucis. Ți se pare amuzant?

Ar fi trebuit să-ți spun că e o carte de ficțiune.

Știu ce înseamnă asta. O să-mi schimbi numele în Wally.

Sau…

- Wilbur? - Nu.

N-o să folosesc niciun nume.

- Doar pe al câinelui. - Apare și Jip în carte!

Asta mă bucură.

Și personajul tău e englez.

Da, m-am gândit că n-o să-ți convină.

- Aș putea fi italian. - Toți vor să fie italieni.

Îmi exploatezi viața, măcar atât să faci.

Nu viața, ci moartea.

Vezi? Urăște cuvântul ăsta.

Mă uit la fața ta.

Te simți murdară? Ar trebui.

Ce prieten se poartă așa cu un prieten? Spune-mi!

Tu ai ales să-ți pui capăt zilelor, despre asta e vorba.

Nu despre asta e vorba!

- Întreabă-ți psihologul! - Ce te face să crezi că merg la psiholog?

Nu e evident?

Altfel, de ce am mai purta discuția asta?

Nu ți-am îndeplinit nevoile ca profesor.

Ca amant, ca prieten.

Sau încă mai discutăm despre problemele tale cu tatăl tău?

Bine, îmi pare rău că v-a părăsit.

Îmi pare rău că s-a îmbolnăvit.

Îmi pare rău că a murit așa cum a murit.

Tata a luptat să trăiască.

S-a agățat de viață, o iubea, își iubea toți apropiații.

Și…

Nu contează. N-ar trebui să fac asta. Ce-a fost în capul meu?

Spune-i asta doctorului Evident!

Ce-a fost în capul tău?

O să-ți spun ce n-a fost.

N-a fost gândul că ești un monstru de egoism și autocompătimire.

Nu eram supărată pe tine că ai irosit o viață prețioasă.

Nu mă gândeam că o să te sinucizi ca să-i pedepsești pe cei care te iubeau.

E clar

că nu te-ai gândit deloc la noi.

În apărarea mea, aveam porniri suicidare.

La propriu.

Lipsa de considerație

față de mine, de Val, de Apollo…

Cine naiba e Apollo?

Jip e Apollo!

E câine!

Și nu era de față…

în momentul morții mele.

Apollo îți era devotat.

Cel mai bun prieten. Erai centrul lumii lui,

dar l-ai lăsat singur în casă, cu cadavrul tău.

A zgâriat la ușă,

asculta în timp ce te stingeai.

L-ai auzit în acele clipe?

Da?

Puteai măcar…

să-i găsești o casă bună mai întâi.

Te avea pe tine.

Te-a avut mereu.

Chiar asta ai gândit?

Ce importanță are? Sunt mort.

Și acum mi-ai adus un câine-cârnat.

Ce mai vrei?

Nu mai vreau nimic.

Nu-mi mai vine nimic în minte.

Ce-o să se întâmple cu câinele?

Da, știu, am vorbit la primărie.

Mi-au spus că ajunge să am documentele necesare de la doctor.

De ce să continuați procesul de evacuare, când…

Am încercat să-l sun

de două sau trei ori, nu mă sună nimeni înapoi.

Nu puteți lua dv. decizia asta.

Hai!

- Dră Iris, vă căutam. - De ce?

Au sunat. Avem o problemă.

- Cine a sunat? - Da.

Firma administrativă. Au sunat din Florida, sunt furioși.

- Tocmai am vorbit cu ei. - Mi-au zis.

Mi-au zis că ați vorbit și au sunat un avocat.

- Avocat… - Da.

- Ce au spus? - Avocatul? Nu știu.

A spus…

Nu pot…

A spus că n-au de ales.

- N-au de ales? - Nu.

- În ce privință? - În privința lui Apollo.

Nu vă pot evacua.

Poftim?

Deci…

- Tu… - Nu.

- S-a terminat? - Da.

- S-a sfârșit. - Gata, asta a fost tot.

- Doamne! - Da.

Ai auzit, Apollo? Nu pleci nicăieri.

Rămâi aici pentru totdeauna.

Bine, frate?

Ce băiat bun e!

Ăsta…

- …e un lucru bun. - Da.

Da, foarte bun.

- Mulțumesc, Hektor. - În regulă.

- Bine. - Doamne!

Da. Știți…

Îmi cer scuze… Pentru… Știți dv.

Îmi făceam meseria.

- Da. - E un câine foarte cuminte.

Da.

- E de înțeles. - Bine.

- Bine. - La revedere!

Hektor, am o sticlă de șampanie bună în frigider.

- Nu… - Să sărbătorim un pic.

- Nu pot. - Intră!

- Doar cinci minute. - Dar… Bine.

Cinci minute.

Scuzați-mă, e Apollo?

Îl cunoașteți?

Nu l-am văzut de ceva vreme, dar a venit frecvent cam un an.

Apollo?

Da proprietarul lui e înalt. Cred că e scriitor.

Walter.

A murit anul trecut.

Îmi pare rău.

Mulțumesc.

Era mândru de câinele lui.

Cred că mi-a povestit cum l-a găsit pe Apollo…

Nu știu, de multe ori.

E un animal superb.

Așa e.

Salut…

uriașule.

Ce faci? La ce te uiți?

Cu cine ești?

Cum ai ajuns aici?

Vrei să iei micul-dejun?

La ce te uiți…

E normal să te întrebi

cum era cineva drag înainte să-l cunoști.

Ai ochi de culori diferite?

- Unul e albastru, unul e căprui. - Aproape doare

- …să nu știi cum era în copilărie. - Ce tare!

Asta simțeam față de bărbații pe care i-am iubit

și față de prietenii apropiați.

Asta simt acum față de tine.

Nu te-am cunoscut când erai un tânăr câine jucăuș,

nu te-am văzut când erai pui.

Nu mă simt doar tristă,

mă simt înșelată.

Mă gândesc cum mă trezeai cu ani în urmă, la miezul nopții,

adulmecându-mă peste tot, în timp ce dormeam pe jos.

Cine eram atunci pentru tine?

Ce am devenit acum, după atâta timp?

După cât ne-au dat pe casa asta, o s-o dărâme cu siguranță.

Așa că Apollo poate să facă ce vrea.

Plaja dispare la flux.

Cred că o să te obișnuiești.

- O să poți scrie, nu? - Da.

Și Apollo se poate plimba.

Are multe de văzut și e liber s-o facă.

E…

perfect.

- Mulțumesc. - Da…

Mama aproape că a crescut aici.

Și eu.

Acum are nevoie de bani, așa că…

Ia te uită!

SCRISORILE CORESPONDENȚA LUI WALTER MEREDITH

A sosit acum două zile. Voiam să-ți las una aici.

Haide, Val!

Asta e…

E fantastic. Felicitări!

Și ție.

Cum spuneam, noii proprietari vin la sfârșitul lui mai.

Faceți-vă de cap!

- Rămâi peste noapte? - Nu pot. Trebuie să mă întorc.

Voi trebuie să vă instalați.

Mulțumesc.

Încă o vară.

Măcar ai parte de asta.

Și eu pot să-mi iau rămas-bun.

Vorbesc cu tine sau cu mine?

Mărturisesc, nu e foarte limpede.

Cum erai când erai tânăr?

Unde fugeai și te jucai?

Cu cine te jucai?

Vezi oceanul pentru prima oară?

O minune nu-mi mai ajunge.

Dezastrul a fost evitat,

am scăpat de despărțire sau de evacuare.

Nu e suficient.

Acum sunt ca soția pescarului.

Vreau mai mult.

Nu doar o vară sau două.

Vreau să trăiești la fel de mult ca mine.

Mai puțin de atât e…

nedrept.

Apollo?

Apollo?

Apollo?

Bună, prietene!

Vino încoace!

DUPĂ ROMANUL LUI SIGRID NUNEZ

SubRip & Sync: LEONTIN subs.ro TEAM (c) www.subs.ro

Subtitrarea: Robert Ciubotaru