Original subtitles

Inspirat din evenimente reale de la începutul războiului din Ucraina.

Unele părți sunt fictive.

Trezește-te, Lupușor!

Lupușor!

Lupușor!

Lupușor!

- Mă mai lași te rog cinci minute? - Nu se poate.

Pornim spre tine. Eu, Lupușor, toată menajeria.

Mersi că ai făcut valiza de urgență.

Nu ți-am găsit treningul.

Pregătește-te! Venim să te luăm.

Unde naiba sunt?

Mamei nu-i place când vorbești urât.

- Mergem undeva? - Da, Lupușor.

Mergem.

A tunat? Tună iarna?

Ascultă! Încearcă să nu te sperii!

Trebuie să ne îmbrăcăm repede. Te ajut.

Bagă brațul aici! Repede.

Haide odată!

De ce îl ții în brațe? Lasă-l jos!

Bună, Ihor!

- Bună dimineața! - Bună, ce să zic!

Ai verificat traficul?

Pe unde te duci? Pe Jitomir e prăpăd.

Întâi o luăm pe Iulia.

- La spital. - În centru? Acum?

Nastia, chiar merită? N-ai urmărit știrile?

Mersi. Ne descurcăm noi.

Uite! Avioane de luptă!

Sunt ai noștri. Liniștește-te! Hai sus!

Repede!

Haide! Hai!

La naiba!

Stai! L-am uitat pe Donatelo.

Fir-ar să fie!

Traficul lângă Kiev e paralizat. Șoselele Odesa, Varșovia și Jitomir sunt blocate.

Și dacă îl ia altcineva?

Înseamnă că are mai multă nevoie. Lasă terariul!

Unde va sta Donatelo când ne întoarcem?

Să ne întoarcem întâi.

E război?

Da.

Fă ceva cu Marta!

O să ne omoare pe toți?

Vrei să te joci?

PASĂREA FIOROASĂ

START

Ocupanții ruși au capturat aeroportul Hostomel.

Dar armata noastră i-a înconjurat.

La naiba!

Iar acum, aviația survolează Kievul.

Locuitorii capitalei sunt rugați să rămână calmi.

Un număr mic de soldați ruși au fost văzuți în zona Jitomir.

Mamă!

Dragul meu!

Bună, scumpo!

Bună!

De ce vor soldații ruși să ne omoare?

De unde ți-a venit ideea asta?

Am decis să nu-i ascund că a început războiul.

Știi bine că încă nu are nici nouă ani.

Dacă erai acolo, îi explicai tu într-un fel potrivit pentru vârsta lui.

Nu te schimbi? Trebuie să plecăm. E coloană spre Jitomir.

Nastia, eu…

Așteaptă!

Ți-ai adus tableta? Joci Pasărea fioroasă?

Ai ocazia să termini nivelul.

S-a jucat deja în mașină. Trebuie să-și odihnească ochii.

Mai poate o dată. Lasă!

Hai, du-te! Eu și mama avem de vorbit.

Nastia, eu…

Eu rămân.

Voi doi mergeți singuri.

Du-te în Slovacia prin Ujgorod. Poate nu e atât trafic.

Iulia, ai înnebunit?

Slovacia, pe bune?

De când îți cer împuternicire pentru el? De un an? Doi?

Ai făcut-o? Nu.

Iubirea noastră bate birocrația, nu?

Cum să plece din țară cu mine? Ce îi sunt eu?

Ești mama lui, Nastia.

Conform legii ucrainene, poate să aibă o singură mamă,

iar aia nu sunt eu!

Și are și un tată.

Sistemului nu-i pasă că e un bou care nu știe numele propriului fiu.

Nu înțelegi ce se întâmplă? E război. De-adevăratelea.

Nu mai striga! Vino aici.

Dacă înțelegi totul, de ce naiba ești aici,

și nu în mașină, cu mine și cu fiul nostru?

Ți-am tot spus-o din decembrie.

„Pregătește-te!” Dar n-ai făcut nimic, Iulia.

Marta n-are pașaport. Dansatoarea, cip.

Și îmi tot zici că te ocupi mâine.

- Iar acum ai decis să ne abandonezi? - Nastia!

Savciuc n-a venit.

E blocată în Hostomel.

Mark trebuie operat. Are șase ani. În 10 minute are nevoie de un chirurg.

Ce să-i spun?

„Îmi pare rău, ai ghinion. Trebuie să plec.”

Așa îți imaginezi?

Recunosc, ai avut dreptate despre război.

- Închipuie-ți ce va fi aici în două zile! - Nastia, nu vă părăsesc. Mă auzi?

Nu vă abandonez. Doar pe tine și pe Lupușor vă am.

Dar nu pot altfel. Te rog să înțelegi.

Înțeleg, Iulia.

Trebuie să salvezi lumea. Nu ai timp de noi.

Hai, Lupușor! E timpul!

Ți-e un pic frică?

- Iulia Romaninvna, suntem gata. - Vin acum.

Nu vii cu noi?

Știi că sunt cu voi întotdeauna.

Chiar și de la depărtare.

Mai ții minte ce facem când plec în deplasări?

Sau când ești la școală?

Așa!

Și una pentru mine.

Nastia? Pe stânga sau pe dreapta?

Reîncărcăm.

Lupușor, aștept.

Gata. Du-te!

Nastia, așteaptă! Măcar ia-ți rămas-bun!

Nastia!

Ar trebui să ne ajungă până la Hmelnițki.

Marta face spume!

Adu-o aici! Acum. Lasă-mă pe mine!

Vino, draga mea!

Apă!

Doar s-a speriat.

Am citit că se poate muri de frică.

S-o sunăm pe mama! Ea știe ce e de făcut.

Mama e în operație. Nu moare nimeni!

Haide! Ia-ți hainele! Vino!

Roki, vino aici!

Haide!

Hai, pune-ți-l!

Ține-l pe Roki!

Așa. E în regulă.

Haide! Repede! Să mergem!

Vino după mine!

Repede!

Atenție la mașină!

Să mergem!

Stai lângă mine!

Ține-l!

- Aici nu ajung bombele? - Nu.

- Nici când cad pe clădire? - Nici atunci. Șezi!

Dar vor exploda. Și vor distruge pereții.

- Atunci cum mai ieșim? - Ce vrei de la mine?

Nu știu nimic. Înțelegi? Nimic!

Nu mai fac. Termină! Te rog!

Te rog! Gata!

Ia te uită!

E o veveriță, cumva?

Hai, bea niște apă!

Poftim!

Ce ai acolo?

- Un suricat? - Marta nu e șoricel! E cățelușă.

Deci știe să latre?

Să-i dăm să mănânce?

Pare supărată.

Când mănânc, mie totul mi se pare mai frumos.

- Tu cine ești? - Lupușor.

Așa deci? Eu sunt Vladimir.

Lupușor e o poreclă. Mă cheamă Ihor.

Nu înțeleg. Ai zis că ești Lupușor.

Așa îmi spune mama, fiindcă odată am mușcat un doctor.

Deci ești periculos?

Uitați ce am!

Ia! E bună!

Împarte-o cu mama!

Nici ei nu i-ar strica ceva dulce. Ia!

Nu, mulțumesc.

- Cum o cheamă pe mama? - Mama asta e Nastia.

Mama asta?

- Mai ai una? - Cum spui?

- Mulțumesc. - Cu plăcere.

Nu trebuia să refuzi bomboana.

Cine știe cât vom mai sta aici.

Vrei să te joci cu mașini! Haide!

Du-te!

Și dă-i cățelei de mâncare, dacă ai ce.

- Uite cum ne privește! - N-are nimic.

Ar putea să moară.

- Ți-e frică? - Da.

Mami închide ușa încetișor

Candela pâlpâie adormitor

Somn ușor, lupușor

Facem nani, eu și cu tine

În casa noastră e cald și bine

Nu ni-e frică, crivățul de vine

Mama lupușorului

Îi cântă puișorului

Am ajuns.

Ne-am întors acasă?

Uite, Donatelo! Căsuța ta n-a pățit nimic.

Haide! Repede!

După mine!

Descalță-te și du-te la baie!

Haide! Nu sta așa aici!

Hai înăuntru! Hai, Roki!

Haide! Mișcă-te!

Îți aduc lucrurile.

Aștepți o minune, ca de obicei?

Sau ce?

Familia ta a plecat?

A mea, da.

De ce n-ai dat jos haina?

- Leagă-ți-o! - De ce?

În cadă!

Și tu?

Sună-mă! Sunt în Kiev, cu băiatul. Era prea mult trafic. N-am putut…

În fine, sună-mă!

Ce faci?

Scriu numerele tuturor cunoștințelor, în caz de urgență.

De exemplu, dacă m-aș pierde?

De exemplu.

IHOR ROMANENKO 16.09.2015 AB POZITIV

MAMA NASTIA

Ții asta cu tine tot timpul! Da?

- Îmi aduci stația de emisie-recepție? - E pe balcon.

Nu e bine să ieși pe balcon când e alertă antiaeriană.

Și nu ar răspunde nimeni.

Ai văzut că a plecat Vika, nu?

Și Artem, la fel?

Pe mine nu m-ar fi lăsat să ies din țară cu tine?

- Ți-e foame? - Nu. Spune-mi o poveste!

Despre ce?

Despre un băiețel așa ca mine. Dintr-un tărâm fermecat.

Bine.

Departe, într-un ținut fermecat, a fost odată ca niciodată un băiețel.

Semăna mult cu tine.

Avea ochelari la fel.

Și el voia răspunsuri la toate întrebările.

Doar că nu îl chema Ihor, ci Avror.

- Lui Avror îi era tare frică. - De ce?

De tot și toate.

De zgomote. De umbre. De injecții.

Până și de broccoli.

Ce-i așa de amuzant?

Când vedea un broccoli, tremura de spaimă. Îți imaginezi?

Într-o zi, a hotărât să își înfrunte frica.

Și a început s-o cheme.

Iar Frica și-a făcut apariția.

Era mică de tot,

cu o blăniță zburlită în toate direcțiile.

Din nas îi ieșea un cactus.

Iar din urechi, broccoli.

S-a terminat?

Da.

Îi scot pe Roki și pe Dansatoare. Pe Marta, nu.

Îi pui păturica pentru pipi în bucătărie?

Pot să joc Pasărea fioroasă?

Nu.

Ieșim la plimbare.

Îmi pare rău că am plecat fără să-mi iau rămas-bun. Răspunde!

Și nu i-a mai fost frică?

- Cui? - Băiețelului. Lui Avror.

N-ai terminat povestea.

Sigur că nu.

Nu ți-e frică de cineva cu broccoli în urechi. Gândește-te!

- Am plecat. - Nu pleca fără să reîncarci! Nu e bine.

Sigur. Nu fără reîncărcare. Haide!

Trebuie să fug. Am multă energie acum.

Haide!

Vino!

Ramforinx pentru Joycar, mă recepționezi? Terminat.

Lyckart, aici Ramforinx. Recepționezi? Terminat.

E cineva acolo?

Marta!

Marta!

Da! Le prind pe toate.

O să reușesc. Ura!

Acum, chiar că da. Termină, Marta!

Roki, Dansatoare!

Asta vreți?

Fir-ar!

Nu te teme, Marta!

Ușurel! O să fie bine.

O să fie bine, dragule.

PRIMIRE APEL NASTIA

Caută-i părinții!

Au ieșit la o cafea.

E miracolul pe care ți-l doreai. Acum, să ducem câți putem în adăpost!

Ticăloșii ăștia nu se mai opresc.

Mamă!

Mami!

Mamă!

Roki! Dansatoare! Veniți aici!

Roki! Dansatoare! Aici!

Nu mi-e frică.

Nu.

Las-o în pace!

SPITAL

Te ducem la adăpost.

Iar mama vine imediat.

- Gata? - Da.

- Mă întorc. - Ești nebună?

Caută-i mama! Restul nu te privește.

Nu sta așa acolo!

Scuze!

Mamă!

Nu!

Ihor!

Uită-te la mine! Sunt eu, mama.

- Ihor! - Mamă! A sunat foarte tare.

Nu poți sta aici. Ține-te de mine! Haide!

Ține-te de mine! Așa! Să mergem!

Îmi pare rău. Nu te mai las singur. Stai jos!

Așa.

- Așa. - Nu îmi mai e frică.

Ești un băiețel foarte bun.

Roki a fugit de mine. Îți dai seama?

Să-i spunem mamei?

Am sunat-o pe mama, dar ea…

- Ce adăpost frumos aveți! - Mamă! Am învins Pasărea furioasă.

Vino aici!

Nu am putut să plec.

Mi-a murit telefonul.

Mi-a fost teamă să nu ajung prea târziu.

Am fugit pe străzi.

La intrare, l-am găsit pe Roki.

Eram în parcare pe Berestreika și...

Am înțeles că eu…

nu pot pleca singură cu Ihor.

Mi l-ar lua la primul punct de control.

Acum stau și mă gândesc dacă am făcut bine.

Ascultă!

Acum lasă pe toată lumea să iasă.

Femei cu copii și animale.

Chiar și fără acte.

Nu știu ce să fac.

Nimeni nu știe.

Nici eu nu știu.

Doar promite-mi să îți iei rămas-bun!

Să nu mai pleci așa!

Îmi pare rău.

Reîncărcăm!

După 24 februarie 2022,

copiii ucraineni s-au adăpostit de rachetele rusești

în băi, holuri și parcări.

Subtitrarea: Nicu Teodorescu