Original subtitles

FEREASTRA DIN SPATE

SubRip by Driv3r

Ai peste 40 de ani? Când te trezeşti, te simţi obosit şi...

AICI SE AFLĂ OSUL RUPT AL LUI L.B. JEFFERIES

- Jefferies. - Felicitări, Jeff!

- Pentru ce? - Că scapi de ghips.

- Cine a spus că scap de el? - E miercuri.

Au trecut şapte săptămâni de când ţi-ai rupt piciorul.

Nu-i aşa?

Guneson, cum ai ajuns un editor atât de mare cu o memorie atât de proastă?

Am muncit mult şi l-am prins pe editor cu secretara.

- Am greşit ziua? - Nu.

Săptămâna... Miercurea următoare o să ies din coconul ăsta de ghips.

Păcat, Jeff! Nu pot să am noroc în fiecare zi.

- Uită că te-am sunat. - Îmi pare rău pentru tine, Guneson.

Cred că ţi-e greu când te gândeşti că voi mai purta ghipsul o săptămână.

Eu nu pot să-mi folosesc cel mai bun fotograf, iar tu pierzi o şansă unică.

- Ce şansă? - N-are rost să vorbim despre asta.

- Haide... Unde? - La Cashmir.

Mi-a vândut şeful poliţiei un pont azi. O să se aleagă praful de locul ăla.

- Nu ţi-am spus că aşa va fi? - Ba da.

- Când mă duc? Peste o oră? - Cu ghipsul ăla?! Nu mergi nicăieri.

Nu te mai prosti! Pot să fac fotografii dintr-un jeep sau de pe un bivol.

Eşti prea important pentru ziar ca să risc. O să-l trimit pe Morgan sau Laven.

Morgan sau Laven... Perfect!

Eu îmi risc viaţa pentru tine, iar tu îmi furi angajamentele.

Nu te-am pus eu să stai pe mijlocul pistei de curse.

Ai vrut ceva dramatic de diferit şi asta ai avut.

Şi tu, la fel. Salut, Jeff!

Stai puţin, Guneson. Trebuie să mă scoţi de aici.

De şase săptămâni stau în două camere şi mă uit la vecini, pe fereastră.

- Pa, Jeff! - Guneson...

Dacă nu mă scoţi din marea asta de plictiseală, o să fac ceva drastic.

- Cum ar fi... - Mă însor şi nu mai plec nicăieri.

Era şi timpul să te însori, înainte să devii un bătrân singur şi rău.

Ce atrăgător!

Să mă duc acasă, unde ascult maşina de spălat rufe, cea de vase

şi o soţie cicălitoare.

Jeff, soţiile nu sunt cicălitoare. Aşa discută ele.

Poate în cartierele cu pretenţii discută. La mine, încă mai sunt cicălitoare.

Tu ştii mai bine.

- Te sun mai târziu, Jeff. - Poate o să ai veşti mai bune.

Bună dimineaţa!

Le pui prea multă apă.

Ce ar fi să taci?

Pedeapsa pentru spioni e de şase luni în atelier.

- Bună! - Atelierul nu are ferestre.

Pe vremuri, îţi scoteau ochii cu un fier încins.

Crezi că merită să-ţi scoată ochii pentru slipii ăştia? Doamne...

Suntem o naţiune de spioni.

Ar trebuie să ieşim afară şi să ne uităm în propria casă.

Aşa e... Ce zici de filosofia asta?

- "Ghidul cititorului", ediţia aprilie 1939. - Citez numai din cei mai buni.

- Nu trebuie să-mi iei temperatura. - Vezi până unde urcă!

Trebuia să fiu ghicitoare, nu asistentă la o companie de asigurări.

Simt imediat un necaz, de la un kilometru distanţă.

Ai auzit de accidentul de pe strada 29? Eu l-am prevestit.

- Cum ai făcut asta? - Simplu.

Îngrijeam un director de la General Motors.

Spuneau că are probleme cu rinichii. Eu am spus că e prea agitat.

Apoi, m-am întrebat de ce ar fi agitat un director de la General Motors.

A scăzut producţia.

Când General Motors se duce la baie de zece ori pe zi, toată ţara cedează.

Stella, rinichii n-au nici o legătură cu piaţa economică.

Şi totuşi s-a prăbuşit, nu?

Simt necazuri şi în apartamentul ăsta.

Întâi îţi rupi piciorul, după care te uiţi pe fereastră,

vezi lucruri pe care n-ar trebui să le vezi. Necazuri...

Parcă te văd la tribunal, înconjurat de avocaţi cu costume imense.

Spui... "Dle judecător, era doar o distracţie inofensivă."

Îmi iubesc vecinii ca un tată.

Iar judecătorul spune... "Felicitări! Tocmai ai născut trei ani la mititica."

- Mi-ar plăcea să am ceva necazuri. - Ai probleme cu hormonii.

Ai văzut asta în termometru?

Frumuseţile astea la care te uiţi nu ţi-au ridicat temperatura deloc toată luna.

Încă o săptămână...

- Ai dreptate. Mă cam pasc necazurile. - Ştiam eu!

- Nu te deranjează loţiunea asta? - Îţi pune sângele în mişcare.

- Ce fel de necazuri? - Lisa Freemont.

Glumeşti?!

Ea e o tânără frumoasă, iar tu eşti un tânăr aproape sănătos.

- Vrea să mă însor cu ea. - E normal.

- Dar eu nu vreau. - Asta e anormal.

Nu sunt pregătit pentru căsnicie.

Orice bărbat e pregătit pentru asta, dacă întâlneşte fata potrivită.

Lisa Freemont e perfectă pentru orice bărbat normal care poate deschide ochii.

- Nu e rea... - V-aţi certat?

Nu.

- Nu-ţi poţi "încărca arma"? - Poftim?! Te rog...

Se mai întâmplă. Şi cele mai fericite cupluri au început relaţia aşa.

- Nu e fata potrivită pentru mine. - E doar perfectă.

E prea perfectă. Prea talentată, prea frumoasă, prea sofisticată...

E prea de tot, dar nu e ce vreau eu.

Poţi să vorbeşti despre ce vrei?

E simplu, Stella. Ei îi plac restaurantele scumpe şi petrecerile elegante.

Oamenilor cu bun simţ le place orice.

Crezi că ar călători cu mine prin lume, cu un singur salariu în bancă?

Dacă ar fi obişnuită...

- Nu o să te însori niciodată? - Probabil că mă însor...

Dacă mă însor, nu o să iau o femeie căreia nu-i place în viaţă

decât o rochie scumpă, o cină cu homar şi cel mai recent scandal.

Vreau o femeie care să meargă oriunde şi să facă orice din dragoste.

Cel mai cinstit ar fi să ne despărţim, să o las să-şi găsească pe altcineva.

Parcă te aud... "Pleacă din viaţa mea! Eşti prea bună pentru mine."

Dle Jefferies, nu sunt o femeie cu studii, dar pot să-ţi spun un lucru.

Când un bărbat şi o femeie se plac, trebuie să se "ciocnească" imediat,

ca două taxiuri pe Broadway, nu să se analizeze reciproc, ca două exponate.

Există şi o metodă mai inteligentă de a aborda căsnicia.

Nimic n-a provocat mai multă durere oamenilor ca inteligenţa.

Căsnicia modernă...

- Am evoluat emoţional... - Prostii!

Pe vremuri, întâlneai pe cineva, te bucurai şi te căsătoreai.

Acum, citeşti multe cărţi şi îl psihoanalizezi pe celălalt,

până când nu mai faci diferenţa dintre o mângâiere şi o examinare medicală.

Oamenii au niveluri emoţionale diferite.

Când m-am măritat, şi eu, şi soţul meu eram nişte neadaptaţi.

Încă mai suntem aşa, dar ne bucurăm de fiecare clipă.

Grozav, Stella! Îmi faci şi mie un sandviş, te rog?

Da. O să pun şi puţin bun simţ pe pâine.

Lisa te iubeşte până în măduva oaselor.

O să-ţi dau un singur sfat... Ia-o de nevastă!

Te plăteşte bine?

Tânjeşti degeaba!

- Ce-ţi mai face piciorul? - Mă mai doare puţin.

- Şi stomacul? - E gol ca o minge.

- Şi viaţa sentimentală? - Nu e prea activă.

Te mai deranjează ceva?

Tu cine eşti?

O să-ţi spun de la un cap la altul. Lisa...

Carol...

Freemont.

Acea Lisa Freemont care nu poartă aceeaşi rochie de două ori?

Doar pentru că la asta se aşteaptă oamenii.

E adusă direct din Paris. Crezi că se va vinde?

Depinde... În preţ intră şi biletul de avion,

vama, taxele şi firma?

- Costă doar 1.100 de dolari. - 1.100?!

- Ar trebui să apară la Bursă. - Vindem o duzină pe zi.

- Cine le cumpără? Cei de la FlSC? - Ar merita chiar să o fi cumpărat.

- Se întâmplă ceva important? - Sunt aici, e o seară mare.

E doar o zi de miercuri obişnuită.

E deschiderea ultimei săptămâni de frustrări pentru L.B. Jefferies.

- Cererea de bilete n-a fost prea mare. - Le-am cumpărat eu pe toate.

Tabachera asta a arătat şi mai bine.

Am luat-o din Shanghai. Şi el a arătat şi mai bine.

E crăpată şi n-o foloseşti niciodată. E prea colorată.

Am comandat una din argint, cu iniţialele tale gravate pe ea.

Nu trebuie să-ţi cheltuieşti aşa banii obţinuţi prin muncă.

Dar asta am vrut.

Ce zici dacă începem seara cu o cină de la "21"?

- Ai chemat şi ambulanţa? - Mai ceva de atât. A venit "21".

Îţi mulţumesc că ai aşteptat, Carl. Bucătăria e acolo, pe stânga.

Iau eu vinul.

- Bună seara, dle Jefferies. - Pune mâncarea în cuptor, Carl.

Deschidem vinul acum, da?

Vreau un pahar mare. Tirbuşonul e acolo.

- E destul de mare? - Da.

Nimic nu poate fi mai plictisitor decât situaţia în care te afli.

Lăsaţi-mă pe mine, domnule.

Abia aştept să-mi scot ghipsul.

Voi face din săptămâna asta una pe care nu o vei uita niciodată.

- Ăştia sunt pentru taxi. - Mulţumesc, dră Freemont.

Distracţie plăcută, dle Jefferies!

Noapte bună!

- Ce zi am avut! - Torn eu?

Dimineaţă, am avut o întâlnire de afaceri, după care am băut ceva cu dna Du Fred,

care tocmai a venit de la Paris.

Apoi, am luat prânzul la "21" şi am comandat mâncarea asta.

Am avut două prezentări la 20 de străzi depărtare.

M-am întâlnit cu Leland şi Slim Haywood, ca să ne ocupăm de spectacolul lui.

- Apoi, a trebuit să mă schimb. - Spune-mi ceva!

- Ce purta dna Haywood? - Arăta minunat.

- Avea o rochie italienească divină... - Italienească?!

Când mă gândesc că am spus numai lucruri frumoase despre tine azi...

- Nu poţi cumpăra o asemenea reclamă. - Ştiu.

Poate o să vrei să-ţi deschizi şi tu un studio aici.

Cum l-aş putea conduce din Pakistan?

Jeff, nu e timpul să stai acasă?

Ţi-ai alege singur subiectele.

- Aş vrea să fie ce-mi doresc. - Poţi să faci numai ce-ţi doreşti.

- Adică să plec de la ziar? - Da.

- Pentru ce? - Pentru noi.

Ţi-aş găsi o grămadă de subiecte chiar mâine. Modă, portrete...

- Nu râde! Sunt în stare. - De asta mă tem.

Mă vezi mergând la salonul de frumuseţe într-un jeep,

cu bocanci şi o barbă de trei zile?

Te văd frumos şi plin de succes într-un costum albastru.

Să nu mai vorbim prostii, da?

Ar trebui să pregătesc masa.

Ce tristă e! Tu nu vei avea problema asta.

Îmi vezi apartamentul de aici?

Nu, dar avem şi aici un apartament la fel de popular ca al tău.

Îţi aminteşti de dra Torso, balerina, nu?

E ca o matcă înconjurată de muncitoare.

Face tot ce e mai greu pentru o femeie. "Jonglează" cu lupii.

- Aparent, l-a ales pe cel mai prosper. - Nu-l iubeşte pe nici unul.

Cum ţi-ai dat seama?

Ai spus că seamănă cu apartamentul meu, nu?

- De unde se aude muzica asta? - De la compozitorul din studio.

Locuieşte singur.

Probabil că are o căsnicie oribilă.

E încântător.

Parcă ar fi scris melodia special pentru noi.

De asta îi e atât de greu.

- Nu poţi spune că cina nu e apetisantă. - Lisa, totul e perfect.

Ca întotdeauna...

Nu pot exista atâtea diferenţe. Toţi mâncăm, bem, râdem, ne îmbrăcăm.

Stai aşa...

Dacă spui asta pentru că-mi ascunzi adevărul, poate că te-aş înţelege.

- Nu-ţi ascund nimic. - N-are nici o logică!

Ce e atât de diferit la locul ăsta faţă de celălalt?

- Nu se poate trăi în amândouă la fel? - Unii nu pot...

Ce e aşa de greu să te plimbi şi să faci fotografii?

E ca şi cum ai fi un turist într-o vacanţă fără sfârşit.

Asta e părerea ta. Acum, lasă-mă să-ţi spun...

E ridicol să spui că numai un grup de oameni deosebiţi poate face asta.

Am făcut o simplă afirmaţie adevărată. Aş putea să o explic, dacă ai tăcea.

Dacă părerea ta e la fel de primitivă ca manierele, nu vreau să o ştiu.

- Calmează-te... - Nu-ţi găseşti locul aici...

După voi, oamenii ar trebui să se nască şi să moară în acelaşi loc.

Taci!

- Ai mâncat cap de peşte cu orez? - Sigur că nu.

Dacă vii cu mine, ar trebui.

Ai încercat să te încălzeşti la 5.000 de metri înălţime, la -20 de grade?

Fac asta mereu, când am puţin timp liber.

S-a tras în tine, ţi-a blocat cineva maşina pentru că i-ai făcut publicitate negativă?

Tocurile astea sunt perfecte în junglă. La fel şi ciorapii, rochia...

Ar fi foarte apreciate în Finlanda, înainte să mori îngheţată.

Singurul lucru pe care-l ştiu bine este să mă îmbrac corespunzător.

Încearcă să găseşti o haină de ploaie în Brazilia, chiar şi atunci când nu plouă.

Lisa, în munca asta ai o singură valiză şi dormi în mijlocul de transport.

Nu dormi des, te speli şi mai rar.

Uneori, mâncarea e făcută din chestii la care nu te-ai putea uita nici dacă ar trăi.

Jeff, nu trebuie să fii respingător doar ca să mă impresionezi.

Eu încercam să fiu delicat.

Lisa, trebuie să recunoşti! Nu eşti făcută pentru viaţa asta. Puţini ar rezista aşa.

- Eşti prea încăpăţânat ca să ne certăm. - Nu sunt încăpăţânat. Spun adevărul.

Ştiu. Un bărbat mai slab mi-ar fi spus că e o adevărată vacanţă,

şi aş fi fost extrem de dezamăgită.

Dacă vrei să fii rea, eu sunt de acord.

Nu vreau asta neapărat.

Deci asta e? Tu nu stai aici, iar eu nu pot veni cu tine.

N-ar fi potrivit.

Nu crezi că ne-am putea schimba?

Deocamdată, nu cred.

Eu te iubesc. Nu-mi pasă cum îţi câştigi existenţa.

Vreau doar să fac parte din viaţa ta.

Dacă pleci, singura soluţie este să mă abonez la revista ta.

Se pare că nu sunt aşa cum credeam.

Nu eşti tu de vină, Lisa. Ai tot oraşul la picioare.

Se pare că nu e chiar aşa.

Adio, Jeff!

- Vrei să spui "noapte bună". - Vreau să spun ce am zis.

Lisa, nu putem...

Nu putem lăsa lucrurile aşa?

- Fără nici un viitor? - Când o să te mai văd?

Nu prea curând.

Cel puţin, nu până mâine seară.

- Ce e asta, doamnă? - O sculptură.

Credeam că ploaia asta o să mai răcorească atmosfera.

- De fapt, a umezit căldura. - Acolo mă doare.

Compania de asigurări ar fi mai fericită dacă ai dormi în pat, nu în scaun.

- De unde ştii? - Cred că te-ai uitat pe geam ore întregi.

Aşa e.

- Ce faci dacă te prinde vreunul? - Depinde care...

- Pe dra Torso nu m-aş supăra. - Nu te mai gândi la ea!

E fata care mănâncă, bea şi s-ar căsători.

O să devină grasă, alcoolică şi nefericită.

Apropo de nefericire, iar a trebuit să doarmă singură.

Săraca de ea! Poate o să-şi găsească şi ea fericirea.

- Şi un bărbat şi-o va pierde. - Nu e nimeni în cartier şi pentru ea?

Nu ştiu.

S-ar putea ca acel comis-voiajor să fie disponibil curând.

- S-a despărţit de soţie? - Nu ştiu sigur.

A ieşit de câteva ori azi-noapte cu valiza de mostre.

- Doar e comis-voiajor, nu? - Ce să vândă la ora 3 dimineaţa?

Lanterne.

Ceasuri fluorescente, numere de casă care se luminează.

Nu prea cred.

Eu cred că a scos ceva din casă.

Lucrurile lui...

O s-o părăsească. Laşul...

Uneori, e mai rău să rămâi decât să fugi.

Numai un bărbat laş poate face asta.

- S-a mai întâmplat ceva dimineaţă? - Avea obloanele trase.

Pe căldura asta?!

Acum sunt ridicate.

- Dă-te mai în spate! - Unde să mă duc?

Se uită pe fereastră. Vezi?

- Dă-te! O să te vadă. - Nu sunt timidă. M-a mai privit lumea.

Nu e o privire obişnuită.

E privirea unui om care se teme că-l urmăreşte cineva.

Pleacă de acolo! Treci în casă!

La revedere, dle Jefferies. Ne vedem mâine!

Şi nu mai dormi în scaun.

Ştii să faci conversaţie.

Stella, scoate binoclul din geantă şi adu-mi-l, te rog.

Necazuri... Le simt.

Abia aştept să-ţi scoată ghipsul şi să nu mai vin pe aici.

De ce trebuie să plece o fată ca să o observi?

Dacă e destul de drăguţă, nu trebuie să plece nicăieri.

Trebuie doar să fie.

Şi eu? Fii atent la mine!

Nu sunt în partea cealaltă a camerei.

Când vreau un bărbat, trebuie să fie al meu cu totul.

- Tu nu ai niciodată probleme? - Am una acum.

Şi eu.

Povesteşte-mi!

De ce ar pleca un bărbat de trei ori din casă, cu o valiză,

într-o noapte ploioasă, şi s-ar întoarce tot de atâtea ori?

- Ca să-l întâmpine soţia. - Nu şi soţia comis-voiajorului.

- De ce nu s-a dus la muncă azi? - E mai interesant să stai acasă.

Ce e interesant la un cuţit de măcelar şi un ferăstrău mic,

învelite într-un ziar?

Nimic în mod deosebit.

- De ce n-a fost în camera soţiei azi? - Cum poţi întreba asta?

Ceva nu e deloc în regulă.

- Şi mă tem că e vorba de mine. - Tu ce zici?

Ceva mult prea înfricoşător...

A ieşit acum câteva minute în cămaşa de corp şi nu s-a întors încă.

Cum poţi să faci ceva aşa de îngrozitor?

Cum poţi să tai o altă fiinţă umană?

Jeff, trebuie să recunosc că începi să mă sperii.

Jeff, ai auzit ce am spus? Începi să mă...

S-a întors.

- Jeff, dacă te-ai vedea... - Ce s-a întâmplat?

Una e să te uiţi pe geam şi alta e să foloseşti şi binoclul.

Mai emiţi şi tot felul de teorii bizare. Eşti bolnav!

- Crezi că mie mi se pare frumos? - Nu ştiu cum ţi se pare.

Dar, dacă nu încetezi, eu plec!

Ce cauţi, de fapt?

Vreau să aflu ce a păţit soţia bărbatului. Asta înseamnă că sunt nebun?

- De ce crezi că a păţit ceva? - E bolnavă şi are nevoie de îngrijiri.

Dar nici soţul ei, nici altcineva n-a intrat la ea toată ziua. De ce?

- Poate că a murit. - Unde e medicul sau antreprenorul?

Poate că a luat somnifere şi doarme.

A intrat la ea acum. N-ai ce vedea!

Ba da. Am văzut-o pe geam. I-am văzut cum s-au certat.

Am văzut ieşiri misterioase în noapte, cuţite, ferăstraie şi funii.

Dar, de aseară, n-am mai văzut-o deloc. Spune-mi tu unde e.

- Nu ştiu. - Unde e?

Poate că îşi părăseşte soţia. Nu ştiu şi nu-mi pasă.

Mulţi oameni au cuţite, ferăstraie şi funii în casă.

Şi mulţi bărbaţi nu vorbesc cu soţia toată ziua, ca să nu se certe.

Dar foarte puţini dintre ei ajung criminali.

- Ţi-e greu să nu foloseşti cuvântul. - Ai văzut tot ce a făcut, nu?

Avea obloanele ridicate şi a ieşit pe hol şi prin curtea din spate.

Jeff, crezi că un criminal te-ar lăsa să vezi toate astea?

- Nu crezi că ar trage obloanele? - Poate că e foarte deştept...

Dar tu nu eşti. Un ucigaş n-ar face bravadă cu crima lui.

De ce nu?

Poate că în spatele geamurilor acelora se întâmplă ceva şi mai groaznic.

Unde?

Fără comentarii.

Să o luăm de la început, Jeff.

Spune-mi tot ce ai văzut

şi ce crezi tu că înseamnă.

Cutia poştală de la apartamentul lor e pe numele soţilor Lars...

L-A-R-S. Lars Thorwald.

- Care e numărul apartamentului? - 125 West, strada 9.

- Mulţumesc, scumpo. - Acum ce trebuie să mai fac?

- Te duci acasă. - Bine. Dar ce face acum?

Stă în sufragerie, pe întuneric.

Nici nu se apropie de dormitor.

Du-te acasă şi odihneşte-te. Noapte bună!

Noapte bună!

Care e problema, Jeff?

Nu pot să-ţi spun la telefon. Trebuie să vii aici, să vezi totul.

- E important? - Nu neapărat, o crimă în cartier.

- Crimă ai spus, Jeff? - Da, chiar asta am spus.

Vreau doar să-ţi fac o favoare.

Tu eşti un detectiv bun, iar noi avem ce detecta.

- Nu lucrez. - Poftim?!

- E ziua mea liberă. - Eu fac poze grozave în zilele libere.

- O să trec. - Bine. Să vedem ce poţi face.

Fii binecuvântată, Stella!

Ce mai privelişte! Nu mă mir că te mai iubeşte soţul.

- Poliţia... - Poftim?

- Ai sunat la poliţie. - N-a fost un telefon oficial.

E doar un prieten al meu.

Unde crezi că a tăiat-o?

În baie, desigur.

Numai acolo ar fi putut spăla sângele.

Ar fi bine să scoată cufărul repede, înainte să înceapă să curgă.

Iubitule!

Uite, dle Jefferies!

Credeam că Doyle va ajunge înainte să scoată cufărul.

- Aşteaptă puţin. - Să nu faci vreo prostie!

- Vreau să văd ce scrie pe camion. - Eu stau cu ochii pe alee.

Sună în afara localităţii.

N-ai văzut nici crima, nici cadavrul.

- De unde ştii că a ucis-o? - A făcut numai lucruri suspecte.

A ieşit noaptea pe ploaie, cuţite, ferăstraie, un cufăr legat cu funii.

Iar acum soţia lui a dispărut.

Recunosc că sună misterios, dar ar putea exista multe alte explicaţii.

Nu-mi spune că e un magician şomer ce amuză tot cartierul cu dexteritatea lui.

N-ar putea să-şi omoare soţia când e înconjurat de 50 de ferestre.

Şi acum îşi fumează trabucul, aşteptând să-l ridice poliţia?!

- Fă-ţi datoria şi arestează-l! - Jeff, ai multe de învăţat despre crime.

Până şi idioţii au comis crime pe care poliţia abia le-a elucidat.

Doar nu şi-a ucis soţia după cină, a băgat-o în cufăr şi a pus-o la păstrare.

- Pariez că s-a mai întâmplat. - Oamenii fac multe când intră în panică.

E puţin probabil să ai dreptate. El încă stă în casă. Omul ăsta nu e panicat.

Crezi că am inventat totul?

Cred că ai văzut ceva pentru care există o explicaţie logică.

- Care ar fi aceea? - Soţia a plecat în excursie.

Soţia lui era imobilizată la pat.

Da, mi-ai spus.

Jeff, trebuie să plec.

Nu vreau să raportez nimic. O să fac o anchetă pe cont propriu.

- Nu vreau să-ţi fac publicitate negativă. - Mulţumesc.

Ştim că soţia a dispărut. Să văd dacă aflu unde.

Aşa să faci!

- Te-a durut capul în ultima vreme? - Nu, până să apari tu.

O să dispară odată cu halucinaţiile. Pe curând!

Pleacă de aici!

A închiriat apartamentul pe şase luni. Au trecut deja cinci luni şi jumătate.

E tăcut, bea, dar nu se îmbată.

Îşi plăteşte taxele la timp cu banii scoşi pe bijuterii.

E un tip introvertit.

Vecinii nu vorbesc nici cu el, nici cu soţia.

- Cu ea nici nu vor mai avea ocazia. - Ea n-a ieşit niciodată până ieri.

- La ce oră? - 6 dimineaţa.

6 dimineaţa...

Cred că atunci am adormit.

Păcat! Soţii Thorwald tocmai ieşeau din casă.

- Te simţi prost? - Nu încă.

- Soţia ta ce mai face? - Bine.

- Cine a spus că au plecat atunci? - Cine a plecat?

Soţii Thorwald...

Administratorul şi doi vecini.

N-au avut nici o ezitare.

Soţii Thorwald se duceau la gară.

Cum poate cineva să ghicească asta? Le scria "gară" pe valize?

Thorwald s-a întâlnit cu administratorul şi i-a spus că şi-a dus soţia la gară.

Înţeleg. Administratorul ăsta e interesant. I-ai verificat contul din bancă de curând?

La ce ne foloseşte informaţia asta?

E versiunea lui a unei poveşti fără bază spusă de însuşi criminalul, Thorwald.

A văzut-o cineva pe soţie urcând în tren?

Nu vreau să-ţi amintesc, dar totul a început de la tine.

L-a văzut cineva, inclusiv tu, înfăptuind crima?

Ce faci? Vrei să rezolvi cazul sau să mă faci pe mine să par idiot?

Poate că amândouă.

Atunci, du-te şi verifică apartamentul. Probabil că e plin de indicii.

Nu pot face asta.

Nu acum, când iese undeva. Ce nu ştie nu-i face nici un rău.

Nu pot să fac asta nici dacă nu e acasă.

- Nu te lasă cei de la poliţie? - Nu mă enerva!

Nici măcar un detectiv nu poate percheziţiona aşa un apartament.

Dacă mă prind acolo, îmi iau insigna în zece minute.

Atunci, ai grijă să nu te prindă.

Dacă găseşti ceva, ai prins criminalul şi nu mai contează cum.

Dacă nu găseşti nimic, totul e în regulă.

Cu riscul de a părea pompos, trebuie să-ţi amintesc de Constituţie,

unde scrie ceva de un mandat emis de un judecător.

- Trebuie să am dovezi. - Atunci, dă-i-le!

Parcă mă aud... "Dle judecător, am un prieten care e cam trândav."

Aseară, după ce a mâncat mult...

O să-mi arunce Codul Penal în faţă, şi are şase volume.

Până mâine dimineaţă, s-ar putea să nu mai existe nici un indiciu.

Ăsta e coşmarul oricărui detectiv.

De ce ai nevoie, înainte de a verifica apartamentul?

- Urme însângerate ducând spre uşă? - N-am nevoie să mă baţi la cap.

M-ai chemat să te ajut şi acum te porţi aşa.

Cum ne-am suportat trei ani în avionul ăla, în timpul războiului?

Mă duc la secţie să verific povestea asta.

Lasă povestea şi găseşte valiza! Doamna Thorwald e în ea.

Era să uit. Am găsit o vedere în cutia lui poştală.

A fost trimisă azi la ora 15.30, din Maretsville, la 120 de kilometri nord.

Am ajuns. Deja mă simt mai bine. Cu dragoste, Ana.

Ana e cine cred eu?

Doamna Thorwald.

- Ai nevoie de ceva, Jeff? - Mi-ai putea trimite un detectiv bun.

- Alo? Doamna Doyle? - Da.

- Tot eu sunt, Jeff. A venit Tom? - Nu încă.

- N-ai vorbit deloc cu el? - Nu.

- E ceva important, Jeff? - Mă tem că da.

- Îi zic să te sune dacă vorbesc cu el. - Nu, spune-i să vină la mine.

- Se pare că Thorwald pleacă azi. - Cine e Thorwald?

- Ştie el. E un bărbat, nu te teme. - Noapte bună, Jeff.

Iar sună în altă localitate.

Bună!

Ce ţi-ai făcut la păr?

Uită-te la Thorwald! Are de gând să plece.

- Nu pare să se grăbească. - Şi-a scos toate lucrurile pe pat.

Cămăşi, costume, haine, şosete.

- Şi geanta soţiei... - Ce e cu ea?

Era ascunsă în dulap.

A scos-o, s-a dus la telefon, a sunat în altă localitate.

Avea bijuterii în geanta nevestei şi a cerut sfatul cuiva prin telefon.

- Acel cineva nu e soţia lui. - Ei nu i-a cerut niciodată sfatul.

- Mă întreb unde se duce. - Nu ştiu.

- Dacă nu se mai întoarce? - Se întoarce. Are toate lucrurile aici.

- Acum putem aprinde lumina. - Nu încă.

Acum o poţi aprinde. Cred că s-a dus spre dreapta.

Toată ziua m-am gândit la asta.

- La Thorwald? - La tine şi la prietenul tău, Doyle.

- Mai ai vreo veste de la el? - Nu.

A spus că o să verifice cufărul la gară. Probabil că asta face.

Te gândeşti la ceva?

- Nu înţeleg. - Ce anume?

Femeile nu sunt aşa de imprevizibile.

Nu pot ghici la ce te gândeşti.

Geanta unei femei stă mereu pe noptieră, unde poate ajunge uşor la ea.

Dar, deodată, ea pleacă în călătorie şi lasă geanta acasă. De ce?

Pentru că nu ştia că pleacă, iar acolo unde s-a dus n-are nevoie de geantă.

Da, dar numai soţul ei ştie asta.

Femeile nu-şi ţin bijuteriile în geantă ca să se zgârie şi să se încurce.

- Le ascund în hainele soţului? - Nu.

Şi nici nu le lasă acasă.

Femeia când pleacă undeva, mai puţin la spital,

îşi ia farduri, parfum şi bijuterii.

Informaţii secrete...

E "echipamentul" de bază. Nu-l poţi lăsa în dulapul soţului sau în geanta preferată.

Sunt de acord, iubito. Dar Tom Doyle are răspunsul la asta.

- Că dna Thorwald a plecat dimineaţă? - Aşa spun martorii.

Am o noutate pentru dl Doyle. Nu putea fi dna Thorwald.

- Altfel, nu ştiu nimic despre femei. - Şi martorii?

Sunt de acord că au văzut o femeie, dar nu pe dna Thorwald.

- Cel puţin, nu încă. - Serios?

Vino încoace!

Ne descurcăm mai bine decât Doyle. Nu pare un detectiv prea bun.

Nu fi rea cu el. Munceşte din greu.

- Aş vrea să vină odată. - Nu-l grăbi! Avem toată noaptea.

- Ce avem? - Toată noaptea. Rămân cu tine.

Va trebui să vorbesc cu administratorul.

Tot weekend-ul...

Drăguţ din partea ta, dar am un singur pat.

Dacă mai spui ceva, jur că stau mai mult.

Atunci, nu o să mă mai poţi face gelos.

Ai spus că va trebui să-mi iau o singură valiză.

- Pariez că a ta nu e aşa de mică. - Asta e o valiză?!

E de-ajuns pentru o noapte.

- E compactă, dar destul de mare. - Se pare că ai împachetat în grabă.

Ia te uită! E uimitor.

Îţi ofer intuiţia mea feminină, dacă şi tu îmi oferi un pat în noaptea asta.

Sunt de acord.

Iar cântă melodia aceea.

De unde o avea inspiraţia să compună o astfel de melodie?

O primeşte de la proprietară, o dată pe lună.

E incredibil de frumoasă.

- Aş vrea să fiu şi eu creativă. - Dar eşti, iubito.

Ai un talent deosebit în a crea situaţii dificile.

- Serios? - Da.

- Petreci noaptea aici neinvitată. - Surpriza e elementul cheie al atacului.

N-ai citit cărţi cu detectivi?

Când detectivul are probleme, iubita e cea care îl ajută.

Ea îl scapă din ghearele dansatoarelor seducătoare şi ale fetelor pasionale?

- Da. - Deci ea e.

Dar nu se însoară cu ea niciodată. E ciudat.

Bizar!

- Să mă schimb în ceva mai confortabil. - Te rog...

- Mă duc în bucătărie să fac o cafea. - Adu şi nişte coniac.

Harry!

Salut!

- Ce mai ştii despre Thorwald? - Credeam că nu vii şi că-l pierdem.

- Se pregăteşte să plece? - Şi-a scos lucrurile, să le împacheteze.

Am încălzit puţin coniac. Presupun că sunteţi dl Doyle.

- Tom, ea e dra Lisa Freemont. - Încântat.

Noi credem că Thorwald e vinovat.

Ai grijă, Tom!

- Cu dl locotenent Doyle. - Imediat! E pentru tine.

- Locotenentul Doyle? - Da, eu sunt.

Da...

Bine.

Înţeleg. Mulţumesc.

E gata şi cafeaua imediat.

Jeff, nu-i spui de bijuterii?

- Ce bijuterii?! - A ascuns bijuteriile soţiei în haine.

- Eşti sigur că sunt ale soţiei? - Erau în geanta ei preferată.

- Asta înseamnă un singur lucru. - Adică?

- Că nu dna Thorwald a plecat ieri cu el. - Asta credeţi voi?

Femeile nu-şi lasă bijuteriile acasă, când pleacă într-o călătorie.

Tom, de fapt, n-ai nevoie de informaţiile astea, nu?

Sincer vorbind, nu.

Lars Thorwald nu e deloc un criminal.

- Adică poţi explica tot ce se întâmplă? - Nu, dar nici tu nu poţi.

E vorba de viaţa lui privată.

Oamenii fac multe lucruri în particular, pe care nu le pot explica în public.

- Scapă de soţie, de exemplu. - Scoate-ţi ideea asta din cap!

- Ce zici de cuţit şi de ferăstrău? - Tu n-ai avut nici un ferăstrău?

- Acasă, în atelier... - Câţi oameni ai omorât cu el?

Dar cu cele câteva sute de cuţite pe care probabil le-ai avut?

- Logica voastră nu e corectă. - Dar dispariţia soţiei şi bijuteriile?

Am verificat la gară. A cumpărat un bilet şi după 10 minute şi-a urcat soţia în tren.

Destinaţia era Maretsville. Există o mulţime de martori.

Poate că era o femeie, dar nu putea fi dna Thorwald. Bijuteriile...

Intuiţia feminină e bună în reviste. În realitate, e doar o poveste.

Am urmărit piste pe baza intuiţiei feminine o grămadă de ani.

Bănuiesc că n-ai găsit cufărul, iar ăsta e doar un discurs.

Am găsit cufărul la o jumătate de oră după ce am plecat.

Vi se pare normal ca un om să lege un cufăr cu funia?

- Dacă lacătul e stricat, da. - Ce ai găsit în cufăr?

Hainele curate ale dnei Thorwald. Nu erau stilate, dar prezentabile.

- Nu le-aţi trimis la laborator? - Le-am lăsat să ajungă la destinaţie.

De ce şi-ar lua toate hainele la ea, dacă a plecat într-o călătorie scurtă?

Să lăsăm psihologia feminină să se ocupe de asta.

- Eu zic că nu se mai întoarce. - Adică au probleme în familie.

Dacă nu se mai întoarce, de ce nu i-a spus proprietarului? Îţi spun eu.

Pentru că ascundea ceva.

- Tu îi spui proprietarului totul? - Ţi-am spus să ai grijă, Tom.

Dacă nu aveam grijă în război, nu obţineai medalia, slujba,

faima şi banii de azi.

Ce ar fi să bem un pahar

şi să uităm de toate astea?

Putem spune minciuni despre întâmplările din război.

- Adică închideţi cazul? - Nu există nici un caz, dră Freemont.

Bem un pahar împreună?

Cred că aveţi dreptate.

Ar fi cazul să mă duc acasă şi să dorm puţin.

Am dat pe lângă.

Jeff, dacă mai ai nevoie de ajutor, caută în Pagini Aurii.

Îmi plac ieşirile amuzante.

- Cui îi era trimis cufărul? - Dnei Ana Thorwald.

Atunci, să vedem cine îl ridică.

Telefonul acela... Le-am dat numărul tău.

- Cui i l-ai dat? - Poliţiei din Maretsville.

Mi-au spus că dna Ana Thorwald tocmai a ridicat cufărul.

Să vă culcaţi devreme!

Priveşte!

E cam tânăr, nu?

Oricât mi-ar displăcea să fiu de acord cu Doyle, cred că avea dreptate

când a spus că sunt lucruri private.

Mă întreb dacă e etic să priveşti un om prin binoclu.

Crezi că e etic, chiar dacă demonstrezi că e nevinovat?

Nu mă prea pricep la etica ferestrei.

Şi ei mă pot urmări ca la microscop, dacă vor.

Jeff, dacă ar intra cineva acum, nici n-ar crede ce vede.

Suntem amândoi disperaţi pentru că am aflat că un om nu şi-a ucis soţia.

Suntem nişte oameni foarte ciudaţi.

Ar trebui să ne bucurăm că sărmana femeie e teafără.

Cum rămâne cu porunca... "Iubeşte-ţi vecinul"?

Cred că o voi adopta de mâine.

Voi începe cu dra Torso.

Nu şi dacă mă mut eu vizavi

şi dansez întruna.

Spectacolul s-a încheiat pentru azi.

Iată ce urmează!

Dl Doyle crede că i-am furat cazul?

Mă îndoiesc, Lisa.

- Ce părere ai? - Ei bine...

O să reformulez întrebarea.

Îţi place?

Da.

E mort.

Şi-a rupt gâtul.

Cine mi-a ucis câinele?

Habar n-aveţi ce înseamnă să fii vecin.

Vecinii se plac, îşi vorbesc,

le pasă dacă cineva moare.

Dar vouă nu vă pasă de nimic!

Nu credeam că sunteţi atât de josnici, încât să omorâţi un căţel fără apărare.

Era singurul care vă plăcea pe toţi.

L-aţi omorât doar pentru că vă plăcea?

Pentru o clipă, Tom Doyle m-a convins că mă înşel.

- Şi nu e aşa? - Priveşte!

Din tot blocul, un singur om n-a ieşit la geam. Uite!

De ce ar ucide Thorwald un câine?

Pentru că ştia prea multe?

Credeţi că merită să aşteptăm toată ziua?

- Face curăţenie? - Spală pereţii din baie.

Probabil că sunt plini de sânge.

La asta vă gândiţi şi voi. Trebuie să cureţe petele, înainte să plece.

- Stella, în ce hal vorbeşti! - Nu există cuvânt frumos pentru ucigaş.

Lisa, pe raftul acela e o cutie galbenă. O vezi?

Cea de deasupra. Adu-mi şi lupa.

Mi-a venit o...

Le-am făcut acum două săptămâni. Sper să găsesc ceva interesant.

Ce cauţi?

Dacă am dreptate, cred că am rezolvat cazul.

- O cauţi pe dna Thorwald? - Nu...

Câinele...

Cred că ştiu de ce Thorwald a ucis câinele.

Uită-te şi spune-mi ce vezi!

Las-o jos şi uită-te din nou!

Vezi?

- E o poză a curţii, atât. - Există o schimbare importantă.

Florile de pe aleea lui Thorwald...

- Unde mirosea câinele? - Unde tot săpa.

Uită-te la flori!

Două dintre ele sunt mai scunde.

De când se scurtează florile în două săptămâni?

- A îngropat ceva acolo. - Pe dna Thorwald.

N-ai prea fost prin cimitire, nu?

Dl Thorwald nu-şi putea îngropa soţia pe o porţiune de 30 de centimetri.

Doar dacă n-a îngropat-o în picioare, dar aşa n-avea nevoie de ferăstrău.

Eu zic că a împrăştiat-o în tot oraşul. Un picior la est...

Încetează, te rog!

E ceva acolo. Florile astea au fost scoase şi puse la loc.

- Poate că sunt cuţitul şi ferăstrăul. - Sună-l pe dl Doyle!

Să aşteptăm până se înserează şi mă duc eu să le dezgrop.

Nu te duci nicăieri! Doar nu vrei să-ţi frângi gâtul.

Pe Doyle îl sunăm când găsim cadavrul. Să vedem cum putem intra în casă.

Împachetează.

Ţine!

Dă-mi un creion!

Stella, vezi că am nişte hârtie pe aici. Uite-o!

LARS THORWALD, CE AI FĂCUT CU CADAVRUL?

Eşti vinovat, Thorwald!

- Lisa, ai grijă! Vine. - Nu trebuia să o laşi.

Slavă Domnului că s-a întors!

- Pot să beau un pahar? - Sigur.

Cu siguranţă vrea să plece. Problema e că nu ştim când.

Pot să mă uit şi eu?

Dacă îmi spui şi mie ce cauţi...

- Nu mă mir. - La ce te referi?

Vecina ta singuratică a scos câteva somnifere.

Le recunoşti de aici?

Am luat atâtea, încât pot adormi tot statul cu ele.

- A luat destule cât să... - Doar cât să doarmă bine.

A fost pe-aproape.

Cum a reacţionat când a văzut biletul?

Nu părea prea fericit.

Jeff, geanta...

Se zicem că printre bijuterii se află şi verigheta dnei Thorwald.

Când vorbea la telefon, a scos un inel cu diamant, unul cu o altă piatră

şi o verighetă de aur.

Ultimul lucru pe care l-ar lăsa acasă ar fi verigheta.

Stella, tu ţi-o laşi acasă?

Dacă vrea cineva să-mi ia verigheta, ar trebui să-mi taie degetul.

- Să vedem ce a îngropat în curte! - De ce nu?

- Vreau să o cunosc pe dna Thorwald. - Ce tot vorbiţi?

- Ai o lopată? - Normal că nu.

- Să căutăm la subsol. - Jeff, dacă ţi-e scârbă, nu te uita.

Nu e vorba de asta, dar nu vreau să ajungeţi precum câinele.

Dră Freemont, ar putea avea dreptate.

Ţine asta! Nu vă las să riscaţi aşa.

Dă-mi cartea de telefoane.

- Poate îl scot din apartament. - Ne trebuie doar 5 minute.

- Poate obţinem 15. - Cum?

Chelsea, 27099.

L-am speriat o dată. Poate reuşim din nou.

N-ar trebui să vorbesc la plural. Tu ţi-ai riscat pielea.

- Votăm? - Votul e unanim.

Ridică receptorul, Thorwald!

Eşti curios.

Te întrebi dacă te sună iubita. Răspunde odată!

Alo?

Ai primit biletul meu?

L-ai primit, Thorwald?

- Cine eşti? - Îţi voi da ocazia să afli.

Ne întâlnim în barul hotelului Albert chiar acum.

- De ce aş veni? - E o întrevedere de afaceri.

Vom vorbi de averea fostei tale soţii.

Nu ştiu la ce te referi.

Dacă mai tragi de timp, închid şi chem poliţia.

- Nu am decât 100 de dolari? - E un început.

Eu sunt la Albert chiar acum. Te găsesc eu.

Să mergem, Stella!

Eu o să stau la fereastră. Dacă îl văd, vă fac semn cu blitz-ul.

- Reşedinţa Doyle. - Sunt L.B. Jefferies, prieten cu dl Doyle.

- Dvs. cine sunteţi? - Sunt bona.

- Când credeţi că se întorc? - Eu stau până la 1. S-au dus la cină.

Dacă îl vedeţi, spuneţi-i să mă sune imediat. Am o surpriză pentru el.

- Are numărul dvs., dle Jefferies? - Da.

Noapte bună!

Stella s-a înşelat în privinţa singuraticei.

Lisa, ce faci? Nu...

Lisa, ce faci? Nu te duce...

Ieşi de acolo!

A spus să suni la Thorwald, dacă îl vezi venind.

- O sun chiar acum. - Mai las-o un minut!

Singuratica... Sună la poliţie.

- La secţia 6 de poliţie, vă rog. - Da, domnule.

Dle Jefferies, s-a oprit datorită muzicii.

Lisa...

Secţia 6, sergent Hallgood.

Un bărbat bate o femeie pe strada 9, numărul 125, etajul doi.

Veniţi repede!

L.B. Jefferies.

Chelsea 25598.

Nu...

Jeff!

Lisa...

Stella, ce ne facem?

Au sosit.

- Ce face? De ce nu-l toarnă? - E fată deşteaptă.

- O s-o aresteze. - Dar o să iasă de acolo, nu?

Uite, verigheta!

Stinge lumina! Ne-a văzut!

- Cât crezi că mai stă? - Nu aşteaptă să-i expire contractul...

- Dă-mi portofelul din sertar. - La ce îţi trebuie bani?

Să o eliberez pe Lisa.

Poţi aştepta până marţi, când o să te poţi strecura la el.

- 127 de dolari. - Cât îţi trebuie?

- Pentru tentativă de furt, vreo 250. - Geanta Lisei...

- Cât are? - 50 de cenţi.

- Ţine ăsta! - Am şi eu 20 de dolari.

- Şi restul? - Mă descurc eu.

O clipă... Grăbeşte-te!

- Jefferies... - Acum ce mai e?

- Doyle, am aflat ceva important. - De ce te-oi fi sunat?

- Jeff, nu-mi mai împuia capul cu prostii. - Ascultă-mă!

Lisa a fost arestată.

- Iubita ta? - Da.

Să o fi văzut! A intrat în apartamentul lui Thorwald.

Dar el s-a întors şi n-am putut să o scap decât sunând la poliţie.

- Ţi-am spus... - Ştiu, dar a găsit dovezi.

- Ce dovezi? - Verigheta dnei Thorwald.

Dacă ar mai fi trăit, ar fi purtat verigheta, nu?

- Se poate... - Cu siguranţă.

A omorât un câine aseară, pentru că săpa prin grădină.

Ştii de ce? Pentru că a îngropat ceva în grădină, iar câinele a simţit.

- Un os? - Nu ştiu ce a îngropat acolo.

Dar în valiză nu erau lucrurile lui, pentru că le are încă în casă.

- Crezi că erau oase? - Secţionate. Să-ţi mai spun ceva!

A sunat numai în afara localităţii.

Dacă şi-ar fi sunat soţia, în ziua în care a ajuns în Maretsville,

de ce i-ar fi scris ea o telegramă, în care-i spunea că a ajuns cu bine?

- Unde e Lisa? - Secţia 6. Am trimis pe cineva cu banii.

Poate că nu-i nevoie de bani. Mă duc până acolo.

Grăbeşte-te! Ticălosul ăsta ştie că e urmărit. Nu va aştepta la nesfârşit.

Dacă e aşa, poate îl escortăm. Pe curând, Jeff!

Alo, Tom? Cred că Thorwald a plecat...

Alo?

Ce vrei de la mine?

Prietena ta mă putea da pe mâna poliţiei. De ce n-a făcut-o?

Vrei bani? N-am bani.

Spune ceva!

Spune-mi ce vrei!

Poţi să-mi dai verigheta înapoi?

Nu.

- Spune-i să mi-o dea înapoi. - Nu pot. E deja la poliţie.

Lisa! Doyle!

Doyle!

Dă-mi pistolul tău!

Îmi pare rău, Jeff. Am venit cât am putut de repede.

Nu vă atingeţi de el. Adu-mi trusa medicală de sus!

- Lisa, prin câte ai trecut... - Lasă asta!

Sunt mândru de tine.

- Ai ce-ţi trebuie pentru un mandat? - Cu siguranţă.

Dle Doyle...

- E teafăr? - Trăieşte.

Thorwald e gata să recunoască tot.

- A îngropat-o printre flori? - Da.

Câinele era prea curios, aşa că a dezgropat-o.

E într-o cutie, în apartament.

- Vii şi tu? - Nu, mulţumesc. Nu-mi trebuie.

- Sper să fie un hit. - Mi-ar plăcea să o ascult.

Nici nu ştii ce înseamnă pentru mine muzica asta.

Stanley!

Ce bine arăţi!

Armata mi-a trezit apetitul. Ce ai de mâncare?

Ce bine e acasă!

Dacă îmi spuneai că o să-ţi dai demisia, nu ne mai căsătoream.

Haide, iubito...

SubRip by Driv3r

SFÂRŞIT