Original subtitles

În geantă...

Banca... Avertizează comandamentul.

Către banca din Wagon City.

Vi se cere să plătiţi suma de 150.000 de dolari către armată.

Subtitrarea: Florin Brătianu.Constanţa

E cineva aici?

- Şerifule! - Străine, e abia ora şase, ce-ai vrea?

Dacă ţeriful ar fi deja la ora asta la datorie...

atunci eu aş fi preşedintele Statelor Unite.

Spune-mi unde locuieşte. Trebuie să-l văd.

- Şi de ce atâta grabă? - Nu pot să-ţi spun.

E ceva foarte important.

O fi important, dar în locul tău nu l-aş trezi din somn.

E singurul mod să-l faci să se enerveze.

Du-te şi aşteaptă-l în cârciumă. Acolo nu doarme nimeni niciodată.

Între timp eu o să bat în nicovală şi poate-o să-l fac să cadă din pat.

10 dolari.

Nu.

Cei 10 ai dumitale, plus 20.

Să vedem cărţile.

Nu reuşesc deloc să blufez cu dumneata.

Bluful e o artă, dragă băiete.

E nevoie de ani de zile să poţi ajunge la perfecţiune.

Hei! Whiskey!

Ce e de mâncare?

Ouă.

- E mai bine decât nimic. - Câte?

Pentru început şapte, cu şuncă şi ceapă.

- Luana! Ai auzit? - Da, mă ocup eu.

Ultima mână, băieţi? Am jucat toată noaptea.

O clipă.

Mai întâi vreau să-mi limpezesc gândurile.

Mi-e o sete...

Bere!

La naiba! Iar gluma asta!

Nu puteai s-o prinzi aşa cum fac toţi?

Calmează-te, amice, şi adu-mi o bere.

E a patra halbă pe care mă faci s-o sparg în trei zile.

Iar eu îţi repet de trei zile să-mi aduci o bere.

De unde vin eu, berea ţi se aduce, nu ţi-o aruncă.

Berea e ceva serios.

După cât a pierdut tot mai are chef de glume.

Poftiţi, domnule.

Mulţumesc.

Uite.

Am venit, băieţi. Mă simt în formă.

- Deschidem jocul cu 50? - Nu, pentru mine e prea mult. Nu accept.

Nici eu.

Atunci noi doi. Cartea cea mai mare.

10.

As.

Fă-le dumneata.

- Potul. - Da.

Cărţi?

Una.

Pentru mine două.

În locul tău aş da la o parte batista aia, amice.

Ce vrei, străine?

Un as, poate.

Ascultă, haimana. Nimeni nu l-a mai făcut trişor pe dl. Silver.

Şi nici n-a umblat să povestească aşa ceva.

Îţi dau 30 de secunde să te ridici şi să pleci din oraşul ăsta!

Şi te sfătuiesc să nu te mai arăţi pe aici.

S-ar putea sfârşi foarte urât.

Azi, spre norocul tău, doctorul mi-a interzis să ucid la micul dejun.

Hai, mişcă!

Voi, ceilalţi, mâinile sus! Şi îndepărtaţi-vă de masă.

- Ia-ţi banii înapoi, băiete. - Îţi mulţumesc, prietene.

Mâinile sus!

Mă căutai, străine? S-auzim ce vroiai să-mi spui.

- Şerifule, omul ăla e un trişor. - Eşti nebun! Dl. Silver nu e trişor!

Ci un cetăţean stimat şi merituos al Wagon City.

De-asta mă căutai?

Nu. Vroiam să vă avertizez că Osagii sunt pe picior de război.

Asta nu ne priveşte pe noi.

Osagii sunt porniţi doar împotriva uniformelor albastre.

Nu vin în oraş. Noi nu-i deranjăm pe ei, iar ei nu ne deranjează pe noi.

Şi acum gata. Dă-mi pistolul.

Să mergem!

Puşca! Repede!

Îţi găsesc eu ceva pentru tăietura aia.

Cunosc nişte ierburi.

Aşa cum îţi spuneam:

Războiul de secesiune a fost un dezastru pentru mine.

Singurul frate pe care-l aveam a murit. Aşa că acum nu mai am pe nimeni.

Uite, încearcă asta.

E sistemul bunicului meu.

Dacă era bun pentru bunicul tău, o să fie bun şi pentru mine.

Războiul ăsta blestemat...

Trăiam liniştit la ferma mea alături de sora mea...

încercând să stăm departe atât de confererali, cât şi de nordişti.

Dar într-o zi a trebuit să plec, şi când m-am întors am găsit totul distrus.

Dăduseră foc fermei, iar sora mea era moartă.

În compensaţie mi-au dat asta. O ţin în seiful meu.

"Cartierul general al SUA se obligă să-i plătească domnului Bud...

Se deranjează să-mi spună "domn".

...Bud Massedy, o indemnizaţie pentru fermă şi 200 de vite...

în suma stabilită de către Comitetul Cererilor Oficiale", etc.

O bucată de hărtie fără folos.

Şi acum ce intenţionezi să faci?

Să găsesc un mod de a face bani. Şi să-i fac repede.

Vreau să-mi reconstruiesc ferma.

Poate te pot ajuta.

O să te duc la nişte prieteni de-ai mei care au multă iniţiativă...

...şi puţine scrupule.

- Staţi acolo unde sunteţi! - Linişteşte-te, Chiorule. Sunt eu, Slim.

- Şi celălalt cine e? - Mătuşa mea, cretinule.

- Salutare tuturor. - Salut, Slim.

Salutare.

- Salut, bătrâne. - Salut, amigo.

- Ăsta cine e? - Un prieten, Red. Răspund eu pentru el.

Vino mai în faţă.

Îţi prezint pistolarul cel mai iute din vest.

De unde vii?

Avea o fermă în Middle West. I-au ars-o nordiştii.

Aţi auzit, amigos? Avem un proprietar printre noi.

Pot să merg la culcare, prietene? De două nopţi n-am închis un ochi.

Du-te.

Patul e gratis.

Pe aici sunt multe vite, iar noi de luăm.

Eşti de acord?

Ar trebui să fur prea mult ca să am înapoi tot ce-am pierdut.

Iar hoţii de vite sfârşesc în ştreang înainte să se îmbogăţească.

Iar cei cinstiţi ca tine mor în patul lor!

Plângând după banii pe care-i lasă în bancă.

Apropo...

Mi-ai dat o idee bună.

Dacă funcţionează, poate ne vom îmbogăţi cu toţii.

O să vezi, n-o să luăm banii.

Ni-i vor da ei.

Nu! Nu!

- Lăsaţi-mă! - Nu te mişca!

Mă jupuiţi! Lăsaţi-mă!

- Lăsaţi-mă, blestemaţilor! - Bine, lăsaţi-l.

- Ţine! - Nu-mi mai trebuie.

E o adevărată capodoperă. După 5 ani sunt la fel de bun.

Odată aveam o mare frizerie în New Mexico.

- Şi cum ai ajuns aici? - Am avut o discuţie cu un client.

Şi în loc de barbă i-am tăiat gâtul.

- Cu ce naiba ai lipit-o? - N-are importanţă, seńor.

E de ajuns să ţină.

Uite.

Să sperăm că e de ajuns să nu fim recunoscuţi în oraş.

Şi cu uniformele cum facem?

Stai liniştit. Le avem şi pe-alea.

Iată oraşul, băieţi!

Haideţi!

- Ce vor nordiştii ăştia blestemaţi? - De ce nu-i întrebi?

Divizie, stai!

Descălecaţi!

Stai! Eu sunt locotenentul, nu uita.

Tu! Şi tu! Staţi de pază.

Hai.

Ce putem face pentru preţioşii noştri soldaţi?

Avem ordin să retragem nişte bani, domnule director.

150.000 de dolari?

Ciudat, n-am primit telegrama de confirmare.

E normal, indienii au tăiat firele.

Grăbiţi-vă, drumul e lung.

Vedeţi, domnule locotenent, ordinul e în regulă...

dar fără telegrama de confirmare nu pot să fac vărsământul.

Dacă ordinul e-n regulă, trebuie să ne daţi banii.

Altfel îi luăm singuri!

- Numără-i. - 5.000.

- 5.000. - 10.000.

- 10.000. - 15.000.

- 15.000. - 20.000.

Aşa nu mai terminăm! Trebuie să ne întoarcem la fort înainte de lăsarea nopţii.

Dă-ncoace!

Hai, mai repede!

O clipă, domnule locotenent! Semnaţi măcar chitanţa.

- Eu sunt şeriful! - Nu intră nimeni!

- E ordinul locotenentului! - Lasă-mă să trec!

Atunci, intră!

Taci!

Taci!

Taci, babă blestemată! Încetează!

Ai înnebunit?

- Ce-ai făcut? Ai omorât-o! - Ce importanţă are?

Să mergem! Pe cai!

Jim! Frank!

Unde sunteţi?

Jim!

- Ce s-a-ntâmplat aici? - Indienii.

Câini blestemaţi!

Tribul Osagilor.

Ne-au luat şi hainele.

- Să plecăm de aici! - Nu, linişteşte-te.

Probabil au fost doar câţiva indieni în căutare de whiskey.

Puţini sau mulţi, nu-mi pasă. Aici se încinge treaba!

Bine, atunci să împărţim banii. Apoi fiecare va merge unde vrea.

Uniforma asta de locotenent ţi s-a urcat la cap?

- O să iei banii numai când vreau eu! - Ascultă, ucigaşule!

Mai degrabă mi-aş tăia o mână decât să mai fac un pas alături de tine.

Dă-mi geanta aia şi hai să împărţim banii imediat!

Bud! Ticăloşilor! Bud!

Bun aşa! Doi mai puţin cu care să împărţim.

Haideţi, repede! Să mergem!

Repede!

Dezlegaţi-i! Repede! Repede!

Haideţi, băieţi, grăbiţi-vă!

Ia uite...

Săracii de ei...

Uite în ce hal i-au adus.

Tortura însetării.

Indieni blestemaţi!

Hai! Aşa, hai!

- Dă-mi o mână de ajutor. - Da, domnule sergent.

Aşa, aşa...

Te simţi mai bine?

Acum eşti în siguranţă.

Convoi, stai!

Cemaţi-l pe sergentul Warwick! Spuneţi-i că unul dintre ei s-a trezit.

- Iată-mă! Treceam întâmplător... - Tu nu faci nimic întâmplător, sergent.

Cum te simţi, locotenente? Ai dormit timp de 12 ore, ştii?

- 12 ore? - Căpitanul Hull vrea să te vadă.

La naiba! Ce comportament e ăsta, locotenente? Ai auzit?

Stai drept şi prezintă-te!

Numărul de matricolă, nume, prenume, regimentul, divizia!

De unde naiba vii şi ce fel de disciplină te-au învăţat acolo?

Scuzaţi-mi lipsa de respect, dar credeam că în situaţia asta...

Locotenente, un adevărat soldat nu se lasă influenţat de situaţii.

Le câştigă.

Ei bine? Vrei să te prezinţi aşa cum recomandă regulamentul?

Sunt locotenent John Smith, în serviciu la Fort Alamo.

Şi el?

El?

El e soldat Jim Kincaid din plutonul meu.

Plecasem să reparăm firele de telegraf de la Fort Alamo.

- Şi n-au atacat Osagii. - Şi ceilalţi?

Sunt morţi. Nouă ne-au aplicat un tratament privilegiat.

- Probabil ca avertisment pentru voi. - În oraş toţi ne-au spus asta.

- Ce anume? - Că indienii s-au răzvrătit...

şi că drumul nu e sigur.

- Poate că era mult mai bine... - Sergent!

Tot ce poţi face mai bine e să nu critici deciziile superiorilor.

Da, domnule!

Iar tu, locotenente, prezintă-te la raport imediat ce eşti gata.

Şi prezinte-te aşa cum trebuie!

Până atunci, o să mă fac că n-am văzut pe niciunul din voi doi.

Sergent, dă-le ceva de îmbrăcat! Să nu uităm că avem şi doamne cu noi.

Da, domnule!

Vino, draga mea.

N-am mai călătorit într-o diligenţă mai proastă ca a voastră!

Parcă intenţionat luaţi toate gropile.

Luăm intenţionat toate gropile?

Căruţa asta e a mea, doamnă, şi nu-mi place deloc s-o distrug!

De ajuns!

O să vorbesc cu soţul meu, Colonelul Collins, şi mai vedem noi.

Vorbeşte cu cine vrei! Aşa-mi trebuie că m-am apucat să fac pe gardianul...

acestui coteţ de găini blestemat!

Bună seara, doamnă Collins. Sper că sunteţi satisfăcută de călătorie.

Satisfăcută? Vizitiul acela are un comportament absolut necuviincios.

Cred chiar că mi-a zis că sunt o "cloşcă bătrână".

La sfârşitul călătoriei voi lua măsuri împotriva lui, doamnă.

Chiar dacă e civil!

Îl voi informa pe soţul meu imediat ce ajung.

N-am mai făcut niciodată o călătorie atât de dezastruoasă!

Noapte bună, căpitane!

Cum de nu stai cu celelalte doamne?

Confortul este pentru soţiile ofiţerilor...

nu pentru prizonierele ca mine.

Prizonieră? Despre ce vorbeşti?

Da, sunt prizonieră. Acum ştii.

Aşa că stai departe de mine.

Căpitanul a ordonat să nu vorbească nimeni cu mine.

Dar ce ai făcut?

Eşti de la Fort Alamo. Ar tebui să ştii.

Da, bineînţeles. Dar sunt în serviciul militar de puţin timp.

E mai bine să laşi femeia aia în pace, locotenente.

Împotriva ei cântăreşte o acuzaţie gravă.

O ducem înapoi la Fort Alamo unde va fi judecată.

Se pare că a încercat să ucidă un soldat acolo.

Da, e adevărat, am vrut să-l omor! Dar porcul ăla beţiv o merita.

Îţi doresc doar ca fiica ta, dacă ai vreuna...

să nu se găsească în situaţia mea. Atunci ai gândi total diferit!

Soldat Kincaid! Soldat Kincaid!

Cu mine vorbeşti?

- Eşti sau nu soldatul Kincaid? - Cine, eu?

Spune "da, domnule" când te întreabă un superior ceva!

Desigur, desigur.

- Spune "da, domnule" ţi-am zis! - Da, domnule.

E de neiertat. Înţeleg că nu sunt hainele tale...

dar un soldat eficient nu trebuie să fie niciodată dezordonat.

- Iar pălăria e prea mare! - E singura pe care am găsit-o.

- Un fluture! - Soldat Kincaid! Ai înnebunit?

- Atenţiune! - Da, domnule!

Comportamentul tău e incalificabil! Dar am eu grijă să te pun la punct.

Pentru început, ţi se reduce solda la jumătate timp de o lună.

- Jumătate de soldă? - Spune "da, domnule", la naiba!

- Şi dispari! - Bine.

Stai jos, sergent.

Ce fel de convoi e ăsta? Femei, copii, prizoniere...

Serviciu de escortă. Avem cu noi soţiile ofiţerilor de la fort.

E chiar şi nevasta colonelului.

Nu e un moment potrivit să traversăm teritoriul Osagilor.

Mie-mi spui? Ştiu foarte bine.

Dacă ne vor ataca în valuri, n-o să ne fie bine.

De parcă unul cum e căpitanul Hull ar da importanţă pentru 4 indieni amărâţi.

A reuşit să distrugă un întreg regiment datorită curajului său.

Regimenul nostru...

Regimentul 4 de cavalerie din Pennsylvania.

Distrus la Springfield.

De către artileria sudistă.

În mai puţin de jumătate de oră, doar ca să respecte regulamentul.

Şi colonelul i-a permis s-o facă?

El era colonelul.

A fost retrogradat în funcţia de căpitan şi l-au trimis aici.

În speranţa că va provoca mai puţine necazuri.

Dar mă tem că va continua să le facă.

O să stau liniştit numai când o să fie simplu soldat.

Nu-i bine să-l avem printre noi în situaţia asta.

Scuză-mă, locotenente.

Mărturisesc că sunt puţin surprins.

E prima oară când un ofiţer...

îmi permite să vorbesc de rău un superior în prezenţa lui.

Pentru aşa ceva, acum un an a trebuit să curăţ latrina timp de o lună.

Pentru mine, care am primit o educaţie democratică...

toţi au dreptul să spună ceea ce cred.

Unde-ai făcut academia, locotenente?

- La Annapolis? - Exact! Chiar acolo, la bătrâna Annapolis.

- Cum de faci parte din cavalerie? - E o tradiţie de familie.

Bunicul meu a fost în cavalerie, la fel şi tata.

Am pălăvrăgit destul, nu crezi?

- Noapte bună. - Noapte bună.

Du-te la culcare, Joe. Stau eu de pază.

- Du-te. - Mulţumesc, sergent.

Taci! Fii pregătit. O ştergem.

Bine.

- Ce se-ntâmplă? - Indienii! Indienii!

Culorile războiului.

Nu e vorba doar de câţiva indieni. Sunt semne clare.

Osagii sunt pe cale de război.

Căpitane, ascultaţi-mi sfatul: să părăsim cât mai curând zona asta.

Indienii nu luptă noaptea. Să pornim imediat la drum.

Prostii, locotenente.

Să fugim din cauza a patru nemernici ca ăsta.

Şi apoi, tocmai au încercat să ne atace noaptea.

Uite-l aici.

Venise să fure caii, nu să lupte.

- Căpitane, să plecăm... - Ajunge!

Regulamentul militar interzice să călătorim noaptea în teritoriu inamic.

Vom pleca mâine în zori.

- Bună. - Bună, locotenente.

Îmi pare rău că trebuie să stai aici, în spate...

să înghiţi praful întregului convoi.

- Nu mă compătimi. - Eşti o femeie curajoasă.

Ştii să faci faţă situaţiilor.

De ce nu încerci mai des?

- Să fac ce? - Să zâmbeşti. Îţi stă bine, ştiai?

Nu mai sunt în stare.

Sunt mai puţin curajoasă decât crezi.

Regiunea asta e cu adevărat secetoasă şi pustie. N-ai putea creşte vite aici.

De unde sunt eu însă... Dar n-are cum să te intereseze asta.

Eşti un soldat tare ciudat.

Ai dreptate să spui asta. Nici nu-ţi dai seama cât de mult.

Hei, Bud.

Locotenente, scuză-mă. Trebuie să-ţi comunic ceva din partea căpitanului.

- Spune. - Putem discuta o clipă singuri?

Da, sigur.

- Ce aşteptăm s-o ştergem? - Stai liniştit. La momentul potrivit plecăm.

N-o să ajung la Fort Alamo ca să fiu împuşcat.

Spânzurat, Bud. M-am informat.

Convoi, stai!

- Locotenente! - Da?

Am stat treaz toată noaptea gândindu-mă la conversaţia noastră.

Şi am un dubiu.

Nu-mi amintesc eu bine, ori mi-ai zis că ai frecventat academia din Annapolis?

Sigur că da.

Dacă e aşa cum zici, atunci eşti primul ofiţer de cavalerie...

care iese din Annapolis.

Annapolis, vezi dumneata, e o academie navală.

Poţi să-i spui asta căpitanului ăla idiot, nu mie.

Stai!

E prea multă lume în jur. N-ai reuşi să scapi.

Ce-mi lipseşte în înălţime, am în creier.

Şi să nu crezi că-ţi sunt dator cu ceva pentru că mi-ai salvat viaţa.

Şi eu am salvat multe.

Eşti un tip ciudat.

Tare-aş vrea să ştiu mai multe despre tine.

De exemplu, cine eşti, de unde vii...

Cum de erai în uniforma asta alături de idiotul ăla în izmene?

Şi de ce noaptea trecută... profitând de confuzia creată...

n-ai luat un cal şi n-ai fugit?

Şi de ce s-o fac? Doar cine are ceva de ascuns fuge.

Nu blufa.

N-are rost. Acum te-ai dat deja de gol.

Dacă n-aveai nimic de ascuns, n-ai fi dus mâna la pistol.

Şi dacă vrei ca eu...

Dacă nu mă înşel, faci parte din garnizoana din Fort Appleby.

Eraţi în patrulă?

Răspunde când te întreb ceva! Eraţi în patrulă?

- Da, eram în patrulă. - Spune "domnule" când vorbeşti cu mine!

Ori frica te-a făcut să uiţi regulamentul?

Nu, domnule.

Făcea parte dintr-un pluton plecat din Fort Appleby.

Se pare că e singurul supravieţuitor.

- Cum te cheamă, soldat? - Carson.

Soldat Carson, nu uita să spui "domnule".

Soldat Carson, domnule!

Hei, Joe! Uite ce-i aici!

Locotenente!

- Locotenente! Uite ce-am găsit. - Sunt banii pentru plata soldelor la fort.

- Arataţi-mi! - Da, domnule!

Soldat! Pentru ce erau banii ăştia?

Nu ştiu, domnule. Sergentul ştia.

- Unde e cealaltă gea... - Iar tu?

Şi pălăria aia! Vrei sau nu s-o porţi aşa cum trebuie?

Eşti ruşinea armatei! Ai zis "cealaltă". "Cealaltă" ce?

Cealaltă? Cealaltă... Cine-a zis "cealaltă"? Am zis eu "cealaltă"?

- Locotenente, am zis eu "cealaltă"? - Eu n-am luat în seamă.

- Nu mai face pe bufonul, Kincaid! - Sergent Warwick!

Cum îndrăzneşti să preiei iniţiativa în prezenţa a doi ofiţeri?

Te afectează cumva aerul de la frontieră?

141, 142, 143, 144...

Îi luase el pe toţi?

O sumă frumuşică, după părerea mea.

- Şi cealaltă geantă era la fel de plină? - Nu ştiu.

Aia e acum la indieni.

Sau poate că au aruncat-o.

Cunosc dolarii din aur şi din argint, dar nu şi bancnotele.

Conform regulamentului, eşti secundul meu. Îţi revine custodia fondurilor.

- Asta... Ce este, sergent? - Nimic, domnule, nimic.

E procesul verbal care mă absolvă de orice răspundere. Semnează aici.

- Îmi dai voie, sergent? - Te rog...

Eu zic să nu trecem prin Valea Morţilor.

- Ce-i asta? - Cimitirul sfânt al Osagilor.

- E mai bine s-o luăm pe alt drum. - Eu decid pe ce drum o luăm.

- Dar nu cunoaşteţi zona. - Dar cunosc regulamentul.

Luaţi oasele alea de acolo şi eliberaţi drumul!

Chiar dacă ne lasă să trecem, ne vor aştepta la ieşirea din defileu.

Pentru ei asta e o profanare.

Locotenente, n-am de gând să-mi schimb planurile...

pentru nişte superstiţii sălbatice.

Iar voi terminaţi de eliberat drumul!

I-au orbit cu un fier încins.

E un obicei de-al Osagilor.

Sergent, îngroapă oamenii ăştia.

Şi ai grijă ca doamnele să nu afle nimic.

Sigur.

Duceţi caii la adăpat.

Caporal, încarcă nutreţul.

Voi doi staţi de pază.

Praf...

Tu aşteaptă.

Vom petrece noaptea aici. Grotele sunt părăsite.

Dar vă sfătuiesc să rămâneţi în diligenţă. E mai prudent.

Şi ar trebui să stau jos toată noaptea? Nici nu mă gândesc.

O să-mi pregătesc patul ca în fiecare noapte.

Regret, dar trebuie să procedaţi ca şi ceilalţi.

- E un ordin. - Nu primesc ordine de la tine, locotenente!

- Ia mâinile de pe mine! - Doamna Collins doarme unde vrea.

Bine, dar dacă se trezeşte cu o săgeată în piept să nu vină să se plângă.

Locotenente, cum e cu juma' de bancă atârnată la brâu?

- Vrei s-o ţii tu? - Nu te supăra.

Dacă găsesc eu cealaltă geantă care e la indieni...

ţi-o dăruiesc în numele guvernului Statelor Unite.

- Cine eşti? - Ce-ţi pasă să ştii?

Să zicem că-mi place să pricep lucrurile.

Şi aş vrea să înţeleg de ce n-ai fugit când ai avut ocazia.

I-ai văzut pe cei doi atârnaţi pe cruci?

Ai idee ce le-ar face indienii femeilor şi copiilor?

Dacă nu mă înşel...

eşti un bandit cu mustrări de conştiinţă.

Înspăimântător.

Între noi fie, dacă sunt bandit, de ce nu i-ai spus căpitanului?

De ce nu te denunţ?

O să-ţi spun o dată pentru totdeauna.

Vezi tu, eşti singurul dintre noi...

care cunoaşte locurile astea şi obiceiurile Osagilor.

Şi?

Eşti singurul care ne poate duce la fort.

Crezi că vreau să ajung până acolo ca să fiu împuşcat?

Spânzurat.

Doar soldaţii sunt împuşcaţi.

Da, mi s-a spus.

Ascultă-mă cu atenţie.

Când ajung la capătul unei lungi călătorii...

mă gândesc doar la beţia pe care vreau s-o fac.

Şi aşa ajung să uit multe lucruri.

Bine, am să ţin minte.

Dar numai la sfârşitul călătoriei. Ţine minte şi asta.

O să-mi amintesc.

Stai atent, prietene. Trebuie să avem grijă să ne salvăm pielea.

Asta e ca să-ţi aminteşti că geanta asta e şi a mea.

- Mai încearcă o dată şi te omor! - Jos mâinile! Şi lasă pistolul!

- Adu-ţi aminte că suntem soldaţi. - Carson! Ce se-ntâmplă?

- Ce faci cu pistolul ăla? - Idiotul ăsta putea să mă omoare.

- A aruncat cu un cuţit. - Spune "d-le" când vorbeşti cu un ofiţer.

- Da, d-le! Dar vă repet că idiotul ăsta... - Se numeşte soldat Kincaid.

Ai nevoie de o lecţie. În noaptea asta vei păzi caii.

- Eu? - Ai vreo obiecţie?

Voi ceilalţi, întoarceţi-vă la locurile voastre.

Nu eşti un bun soldat.

Căpitanul Hull, ăla da bărbat. I-ar fi tăiat solda la jumătate.

Termină şi tu! Lasă cuţitul ăla şi fă mai puţin pe glumeţul!

Bună, Janet.

Bună seara, locotenente.

În locul tău aş sta departe de aici.

Compania mea nu poate decât să-ţi facă rău.

- Căpitanul Hull... - N-am nevoie de permisiunea lui...

ca să-mi aleg prietenii.

- N-ai somn? - Sunt de pază, domnule.

"Domnule"? Numai ofiţerilor li te adresezi aşa.

Du-te să dormi, idiotule. Caii sunt bine păziţi.

Şi dă-mi puşca aia.

- Postasem un om aici. - Da, dar l-am trimis de aici.

Nu era nevoie de el. Pot să păzesc caii şi singur.

Era un mod de a-l supraveghea pe Carson. E un tip periculos.

Da, mi-am dat seama.

Uitasem că eşti un om inteligent.

Întocmai.

Şi prefer să n-am oameni de neîncredere pe lângă mine.

Vreau să mă asigur că nimeni nu se atinge de cai în noaptea asta.

Ajutor!

Sergent, pune-l în lanţuri. Vroia să-mi fure geanta.

Să vină doi oameni aici!

Hai, băieţi! Duceţi-vă să dormiţi! Hai, mişcaţi-vă!

Spectacolul s-a terminat. La somn cu voi! Haideţi!

Îţi mulţumesc.

Îţi mulţumesc, locotenente.

N-ai pentru ce.

În noaptea asta o să stai aici.

Unul mai puţin pe care să-l supraveghez.

- Ce se petrece? - Domnule căpitan!

A încercat să-i fure geanta cu bani locotenentului.

Pe zi ce trece sunt tot mai uimit.

Ce fel de soldaţi avem aici la frontieră?

Ar trebui să pun să fie împuşcat!

- Duceţi muniţiile astea în a doua căruţă! - Nu mai e mult, doamnă Collins.

- Aveţi încredere în mine. - Hai, băieţi! Haide, haide!

Grăbeşte-te acolo în spate!

- Sergent! - La ordine!

- Ce-i harababura asta? - Deocamdată drumul e liber.

- Putem pleca. - Nu înainte să-mi explicaţi toate astea.

Am împărţit escortele aşa încât să fie de toate în fiecare căruţă.

Ai amestecat încărcăturile? Muniţii cu provizii, cu băutură şi haine?

- Da, astfel dacă pierdem o căruţă... - Ai înnebunit, locotenente!

Nu vom pierde nici o căruţă.

E o ipoteză pe care un militar nu trebuie să şi-o pună niciodată.

- Dar, căpitane... - Eu dau ordinele!

Puneţi la loc încărcăturile!

- Puneţi totul cum a fost! - Juma' de soldă, nu?

Exact cum mă temeam. Ne aşteaptă la ieşirea din defileu.

Va trebui să ne refugiem pe insula din mijlocul râului.

Dacă ne prind indienii, pentru noi va fi sfârşitul.

Janet, n-o să reuşeşti! Sări pe calul meu!

Nu! Nu mă tem!

Dacă ar fi coborât de acolo şi ne-ar fi atacat...

acum s-ar fi sfârşit totul pentru noi.

Poate că ne consideră pângăriţi pentru că am traversat cimitirul lor.

Tu ce zici?

Eu cred că aşa e.

Şi eu cred asta, Slim.

Locotenente.

Scuză-mă...

Crezi că vom reuşi să ne salvăm?

- Spune-mi adevărul. - Nu, doamnă, nu cred.

Bud!

Vino încoace.

Da, am greşit că mi-am lăsat oamenii să te lovească în cap.

Noi doi suntem făcuţi să ne înţelegem unul cu celălalt.

Doar nu vrei să te sacrifici pentru idioţii ăştia?

Hai să luăm banii şi să fugim. Ce naiba mai aşteptăm?

Adu-ţi aminte că soldaţii ăştia sunt nordişti, ca cei care ţi-au ars ferma.

Banii ăia sunt ai noştri, Bud! Ne-am riscat pielea ca să-i furăm!

Chiar tu ai organizat totul.

Sergent! Sergent!

- Iată-mă, locotenente. - Pune-l din nou în lanţuri.

Hei, tu! Vino, mişcă-te!

Cum de eşti tot timpul în apropiere?

Janet...

Ai auzit tot?

Preferam să-ţi spun chiar eu.

Dar poate că a fost mai bine aşa.

Amândoi suntem vinovaţi.

Şi asta ne uneşte şi mai mult.

Dansul războiului. Dimineaţă ne vor ataca.

Înapoi! E un şiretlic al indienilor, să vă facă să ieşiţi şi să vă împuşte!

Vino încoace! Întoarce-te!

Idiotule!

Lăsaţi naibii dolarii ăia blestemaţi!

Dacă mai încearcă cineva, îl împuşc chiar eu!

Căpitane!

Cineva trebuie să ajungă la Fort Alamo înainte să ne atace indienii.

Şi singurul care cunoaşte bine zona e locotenentul Smith.

Vom rezista până la ultimul om. Nu părăseşte nimeni insula asta.

Şi dacă va încerca cineva, va fi împuşcat pentru dezertare.

E un ordin!

Janet.

În ciuda ordinelor căpitanului, voi încerca să ajung la Fort Alamo.

Îţi cer doar să ai încredere în mine.

Da, Bud.

Mă voi întoarce, Janet.

Acum trebuie să plec.

- Eu plec, e momentul potrivit. - Vorbeşte încet.

Santinelele trag fără avertisment.

Pe curând, Slim. Ai grijă de Janet.

Şi ajută-l pe sergent. E un om bun.

Ia tu banii.

Acum tu eşti secundul.

Uite ce trebuie să fac.

Cine ştie dacă a reuşit?

Oricum ar fi, acum indienii ştiu că chemăm întăriri.

Bud...

Nu-ţi face griji pentru mine.

Oricum... pentru mine s-a terminat.

Prinde-l pe Carson.

Răzbună-mă, Bud.

Speră ca puşca aia să fie încărcată, Carson.

Altfel nu vei mai reuşi să-mi scapi.

Îţi mulţumesc, sergent.

Caii sunt liberi.

Eu mă întorc înapoi să predau banii.

N-o să se gândească nimeni la voi doi.

Mulţi au murit degeaba azi.

La revedere, prietene.

Mă bucur că ai făcut asta.

Chiar dacă acum nu mai ai bani să-ţi reconstruieşti ferma.

O s-o reconstruim. Avem bani.

Şi acum sunt bani curaţi.

Subtitrarea: Florin Brătianu.Constanţa