Original subtitles

Rușine pentru orașul nostru să trebune în fața unui om.

Rușine pentru guvernul vitre care dă unul din cele mai frumoase județe ale României,

rată-n piarele unui vampir.

Eu, vampira, chiar adios.

Curat, chiar adios.

Părtoți, iertați cu o nebănică, că-mi trebuie.

Vampir?

Ce-i aia, vampir?

Unul care suge sângele poporului.

Eu, suge sângele poporului.

Dumneata, suge sângele poporului?

Mișel.

Curat, Mișel.

Mordar.

Curat, Mordar.

Nu s-a legat.

Cu toată dăscărimea lui, cu toată societatea mostorozică a lui, de ceamă

să-mi rază mie mustărie.

Și mie.

La în sfârșit, las-o asta.

Lasă-l să urle ca un câine.

Curat, ca un câine.

Începuți să-mi spui istoria de aseara.

Vă spuneam o nebănică.

Aseara, țipisă Mișel după masă.

Precum e misia noastră.

Că acum, bunea voastră, știți că pietul polițaiei n-are și el ceas de mâncare,

de băutură, de culcare, de scolare, ca tot creștinul.

Ești?

Și la mine, cu o nebănică, să trăiți?

Greu de tot.

Ce să ziceți?

Familie mare, renumerație mică, după puțin băieți.

Încă de-aia, nevastă mea zice mai roagă-te și tu de domnul

prefectu să-ți mai mărească leafa, că te prăpădește tot.

Nu, copii, cu o nebănică să trăiți, nu mai puțin.

Statul n-are idee de ce face omul acasă.

Ne cere numai datoria tatei.

Nu, copii, și 80 de lei pe lună.

Familie mare, renumerație mică, după bucet.

Nu-i vorba după bucet, e mică așa e, decât nu ești băiat prost.

O mai cârpești de aici, de acolo, dacă nu cu orice pică.

Știți?

Cum să nu știți cu o nebănică să trăiți?

Tocmai dumneavoastră să nu știți.

Și nu-mi pare rău dacă știi să faci lucrurile cu minte.

Mie îmi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă.

Îmi e om de credință... De credință cu o nebănică să trăiești.

Nu mă ui dacă se folosește și el coparator, mai ales un om cu o familie grea.

Nouă suflete cu o nebănică nouă și renumerație...

După bucet, e mică să răd mâna cu o nebănică.

Lasă ghita cu steagurile, dar la altele îți ieși și bine.

Ai trăs frumușel condeiul.

S-a curat condeiul.

Adică de cum condeiul cu nebănică?

Contul Gitanului s-a plătit la comitet pe 44 de steaguri.

S-au pus 44 de steaguri?

S-a pus, măi, până că s-a pus.

Poate unul, două, se repită avântul, jos, dar s-a pus.

44?

44 cam, păi măi.

Nu m-am blacut, m-am strângit.

Nu m-am plimbat eu la luminație întrăsună cu zoia și cu nenea Zahăria în tot orașul?

Tocmai ea, cum e glumeată, zice... Ia să-i numărăm steagurile lui Gitan.

Îmi pare rău.

Tocmai băna Joițica.

Tocmai dumnei ei care trebuie să ne așteptăm de la dumnei ei la o protecție.

Păi n-a zis-o cu răutate.

A zis-o de glumă.

Nu știe și nenea Zahăria și ea că ești omul nostru?

Al dumneavoastră Pănei Pănică și al Pănii Joițicii.

Și aluponul de aia.

De ce le-ați numărat, Pănei Pănică?

Așa e.

44.

14, 15.

Apoi să le numărăm, Pănei Pănică, să le numărăm.

Două la prefectură.

Două pe piața la 11 februarie.

Două la premărie.

Unu la școală de băieți.

Unu la școală de fețe.

Unu la spital.

Două la catedrale la Sfântul Niculae.

Două la prefectură, Pănei Pănică.

Două la premărie, 18.

Patru la școală, 24.

Două la catedrale la Sfântul Niculae, 30.

Te-ai numărat odată pe toate astea și adun rău.

Doamne, Păzește, cu ani, Pănică, să trăiți?

Patru zi și patru în cap.

Patru zi și patru.

Cum zic, unu, două, poate vând, tu, oricine știe.

Liță!

A fii numărit de la obraz, așa.

Familie mare, renumerație după buget mică.

Ia să lăsăm steagurile aici.

Cu rast să le lăsăm, ca neferică.

Bună dată, istoria de aseară, că mă trebesc.

Bine ziceți, cu ani, Pănică.

Aseară, pe la zece și jumătate, mă duc acasă, îmbuc ceva și mă dau așa,

pe o parte, să ți vezi numai un minuțel, că eram plăbădit de o sărină la foc.

Nevasta zice, pardon, dezbracă-te ghiță și te culcă.

Eu nu.

Eu la datorie, cu ani, Pănică.

Zi și noapte, sfești și la datorie.

Așa, mă scol cam pe la douăștie, păr-un săr, și, pardon, mă dezbrau de

mongir, scoț chipiu, mă îmbrac civilește și plec la datorie, cu ani.

Până să plec, să-i făcuse vreo unul după douăștie.

Eu prindu-o sub primărie și apuc pe Maidan ca să ies la pariera unirii.

Când dau să trec Maidanul, văz lumină la

ferestrele de din dor să-l donai, ca ți-avem.

Și ferestrele vrești.

Ulucile înalte.

Dacă te sui pe uluci, poți intra pe fereastră în casă.

Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea?

Zic, ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilu, că nu strică.

Și venișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă păi să ascult.

Auzeam și vedeam cum vă ușim, auziți, scoane, pănică, știți?

Ca la teatrul.

Eu, ca să răstos.

Cine era?

Cine să fie?

Tăscălinea, Ionescu, Popescu, Popa Pripici.

Popa?

Da, Popa și Dontechițe și Petcuș și Zapisescu.

Toată gașca în păr.

Jocul era pe isprăvit.

Și fumărie de tutune și a pe fereastră către vapor.

Mai juca Popa și cu Petcuș.

Îi las și-i dau de vorbă.

Și ca să avem cu mânzura.

Grozav, poare, pănică, pe guvernul și pe dumneavoastră.

Și-și număra voturile.

Tăscălinea, Popa și Mofluș.

Curat, Mofluș.

Ia-ți că le dau eu.

Le dăm noi voturi.

Dar să vedeți ce s-a întâmplat cu anefaticul.

Din vorbă în vorbă, Catavencu zice...

Mă prins cu dumneavoastră că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiți.

Unul pe care contează vampirul...

Și acolo, pardon, tot vampirul zicea.

...pe care contează vampirul ca pe Dumnezeu.

Și când nu-mi avea părerea, i-a venit pe toți.

Ia ascultați scrisoarea asta.

Și scoateți scrisorică din protopele.

Ia ascultați!

Diavolul de popă n-are de lucru.

Se scoală repede de la joc și zice...

Să mă îngrop sufletul meu, năică, nu citi, stai să ascult și eu.

Să mi-aprins numai țigara.

Și cu o anefărică se scoale de la joc.

A prindit chibritul, trage din țigară...

Și vine să arunce chibritul aprins pe fereastră, drept în ochii mei.

Mă trag înapoi.

Alunec de pe unu și cas pe Maidan peste un dopitoc care presemne treceauăre.

Și-l ia lângă uluci.

Dopitocul începe să strige.

Toți din casă s-arnă vara la fereastră.

Eu, cum căzusem, mă ridic de treabă.

I-o pătunește lângă uluci și-i întru în curtea primăriei.

M-am mai întors eu de-a închisese referestele și lăsase referterile.

Cine zări?

Ce zări?

Nu precep!

Ghităr, eu trebuie să mă duc la dejun să nu

fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să mă aștept.

Ei nu dejunează fără mine.

Și nenea Zaharia nu iese înainte de dejun.

Și mai ales, cum e Zoe nerăbdătoare... Ce-mi ordonați, conefărică?

Să-mi aplice scrisoarea aia și de cine vorbim.

Ascult, conefărică.

Dacă s-ar putea să pune mâna și pe firul ăsta.

Nu doar că-mi e teamă de intrigere proastă a lui Tatămenu.

Dar n-ar fi rău să-l dezarbăm cu desăvârșire și apoi să-l lucrăm pe onorat.

Cum vrea să-l lucrăm?

Stai un minut până să-l schimb.

Hai, n-aieșim împreună.

Am să-ți mai spun ceva.

Stau, conefărică.

Prea misie, misia de polițare.

Și conofănică Bucoana Joițica mai stau să-mi numere steagului.

Tot vorba pieptii neveste, zice...

Ghiță, ghiță!

Putu-l în bot și-i poapă tot!

Căsătorul nu crede la înflământ.

Zic curat?

Zopil de conofănică.

Moșia, moșie.

Fonțiu, fonțiu.

Coana Joițica.

Trai mineaco cu banile trahanache.

Bă, bă.

De unde?

Familie mare, renumerați în văbușe mică.

Ce coruptă soțietate!

Nu mai e moral, nu mai sunt principiuri, nu mai e nimic.

E interesul și are interesul.

Vine, zice, șime de la facultatea la tăierea inscrisoare.

Vezi, tânăr, tânăr, la copt.

Serios, băiat, zice, atiți-o!

Unde nu e moral, acolo e corupție.

Și o soțietate fără principiuri, vreau să zic că nu le are.

Pozuneta Mișelie, infamie!

Aici era, aici.

Aici rămâna, pănică, a ieșit.

Nu, pănică, vine numai de când.

Ia-ți acolo, pănică.

Neca Zaharia, cum se poate?

A ieșit înainte de dejun?

E comedie, mare comedie, pănică.

Stai să-ți spui.

Mai aveți ceva să-mi ordenați, pănică?

Nu uiți de ce am vorbit, trebuie să avem dezlegarea istorii.

E lung ce ai să-mi spui?

Nu-l poți spune la dejun?

Nu trebuie să știe joiții, că e comedie mare, pănică.

Atunci treci ghiță de la nenea Zaharia pe casă și lăsă-i vorbă cu oamenii joiții.

Nu-i așa, nene, Zahariu?

Mă...

Să fie așa de bună, să nu se supere dacă o mântânțea de la dejun.

Avem ceva politică de vorbit între bărbații.

Ascultă-mă!

Hai, mă-ncheie de ce?

Unde mi-ați ordenat?

De ce mi-ați prin față?

Doamna, prin față!

Hei, nene, Zahariu, ce-i?

Ie, spune-te, vă zic că am schimbat.

Ai puțin, tică, răbdare.

Să vezi.

Ast dimineață, de la opt și jumătate, intre fecioarul în odaie.

Și nu-mi bău să-mi cafeau.

Îmi dă un răbășel și îmi zice că așteaptă răspuns.

De la cine era răbășel?

De la cine?

De la onorabilul domnaie Cățavenc.

De la Cățavencu?

Și ce le face Cățavencu cu mine și eu cu Cățavencu?

Nici înclin, nici în mâneci.

Chiar putem zice, dacă considerăm după principiuri, din potrivă.

Firiște, hei!

Stai să vezi.

Venerabil lui domn Zaharia Trahanache, prezident al comitetului permanent,

al comitetului școlar, al comitiile agricol și al altor comitete și comitie loc.

Venerabile domni, în interesul onoarii domniei voastre de cetățean și de tață,

de familie, urgăm să treceți astăzi între orele nouă jumătate și zece a mânt pe la

birou ziarului Răgnetul Carpaților și sediul Societății Encyclopedice

Cooperative Aurora Economica Română, unde vi se va comunica

un document de cea mai mare importanță pentru dumneavoastră.

Al domniei voastre de votat, Cățavencu, director proprietar al ziarului Răgnetul

Carpaților, prezident fundator al Societății

Encyclopedice Cooperative Aurora Economica Română.

Ei, ce document?

Ai puțin pică, răbdare.

Să vezi, m-am gândit să nu mă duc.

Să nu mă duc, să nu mă duc.

E alămai de curiozitate să mă duc să văd ce moft m-a ieșit ăsta.

Mă îmbrac de greabă, fănică, și mă duc.

Acasă, Cățavencu?

Da, să vezi, la acasă, Cățavencu.

Cum intru, se scoală cu respect și mă popnește pe fotel.

Venerabile în sus, venerabile în jos.

Îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice el, că eu

totdeauna am ținut la dumneata ca la capul județului nostru.

Și, în sfârșit, o sumă de delicatețuri.

Eu, serios, zic, estimabile, m-ai chema să-mi arăți un document.

Arată documentul.

Ne teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru dumneata.

Aș fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, dumneata, un bărbat așa de,

și așa de, și iar delicatețuri.

Zic chiar, estimabile, ai puțin pe crădare documentul.

El ia.

Că pe damele să vezi unde vrea să mă aducă mișelul.

Ia, te-aș răiți cap.

Să nu cumva să-i spui.

Să nu care cumva să afli cum ea simțitoare.

Ce-a cutezat?

Miserabil!

Să vezi!

Că pe damele, zice, nu înțeleg totdeauna meritele și calitățile morale ale

bărbatului și respectul care v-a zică ce trebuie să-i poarte.

În sfârșit, ce s-o mai lungezi degeaba după ce îi pui piciorul în praf și zic,

ia, ascultă, estimabile, ai puțin pe crădare documentul.

Vede mișelul când are încotro și îmi scoate o scrisorică.

Dice, a cui și către cine?

A cui?

A cui, nene, Zariu?

Ai înțeles?

A, da, către nevastul meu.

O trecioicică, scrisoare de amor în toată regula.

Ce zici, dumneavoastră?

Nu se poate, nu se poate.

Am citit-o de zeci ori, poate o știu pe din afară.

Ascultă, scumpa mea Zoe, venerabilul, adică eu, merge de seara la întrunire.

Întrunirea, dar la altăieri seara.

Eu, adică tu, trebuie să stau acasă pentru că aștept de pești de la bu.

Cu rești la care trebuie să răspunzi pe dată.

Poate chiar să mă-i cheme ministrul Latei, legraf.

Nu m-aștepta, prin urmare, și vino tu, adică nevastule, la cocoșelul tău,

adică tu, care te adoră ca totdeauna și te sărută de o mie de ori, fănică.

Nu se poate.

Celul toată remiterabilului, nu se poate.

Ha-ha-ha-ha!

Chiueste că nu se poate.

Dar ți-ai fi închipuit așa, Mișelin?

Uite, frate, nu înțeleg.

Plastografie, mă rog, unde se poate?

Dar până aici nu înțeleg.

Fănică, să vezi imitație de scrisoare, să zici și tu că e a ta.

Dar să juri, nu altceva, să juri.

Uite-te la el, cum se pârburează.

Lasă-o vrezi, Mișel, și face ce te-a prins așa.

Așa e lumea, n-ai ce îi face, n-avem să o schimbăm noi.

Cine-și poate închipui până unde poate?

Merge, Mișel, ia omul.

Miserabilul!

Măi, omule, ai puțin ticără tare.

Zici ce am zis eu.

Mi-e stare, estimat de la Maichea Verlecuri.

Tare?

N-am ce să zic.

Ha-ha, dar nu ți-ai găsit omul.

Știi dacă a văzut că nu-i să trece cu mine și la ce a ajuns?

Mi-a spus că dacă nu dau eu importanță lucrului, o să-i dea publicul.

Pentru că scrisoarea o să publice duminică la gazetă și

o să fie pusă în cercemea ca să o văză oricine o pofti.

Îl împusc!

Îi dau foc!

Trebuie să mi-l aduc aici numai decât eu ori mort cu scrisoarea!

Ii să!

Să-mi iei polițaunul!

Ai puțin ticără?

Iute!

Mare cumpăt!

Amintele?

Bun, băiat.

Deștept, cu carte, dar... Iute!

Nu faci?

Într-un prefect?

Într-o societate fără moral și fără prințit,

trebuie să ai și puțin ticără diplomație.

Camul canarie!

Ia stă în pără de omule și lua soldatul în mufturile!

Avem lucrul mai serios să te vorbim.

De seară e într-unire.

S-a bătărât?

Punem candidatura lui Facuride?

Ce facem?

De seară am aflat că Găscălinea cu Cațamencu și cu toți ai lor vor să facă scandal.

Trebuie să-i spună lui Ichi să se îndrigească.

Mișelo de Cațavencu o să ia de seară cuvântul ca să ne combată.

Nu te temenele, Dario!

De seară, domnul Cațavencu, o să fie la într-unire!

O să fie în altă parte, la făstrare!

Haide, mergi la dejun?

Nu, necă, Dario, mult să mi m-am treabă.

Uite dumneata singur.

Sărutări de mâincul al ei Joițicii.

Bine, dar la prânz, desigur?

De seară eu mă duc la într-unire.

Trebuie să stai cu Joițică ei.

E urât singură.

După într-unire, avem preferaunul să fie.

Amin.

A revedere!

Și nu te turbura neică, pe-abia fiite ce mișelie.

Nu vezi tu cum e lumea noastră?

Într-o soțietate fără moral și fără principi, nu merge să o iei cu iuțeala.

Trebuie să ai puțin picărătare.

Bine.

Ce să fac?

Ce-i numai biniță?

Fănică!

Joi, știi?

Știu.

Sunt nenorocită, fănică.

Știu, am fost dincolo, am intrat pe scăricita din dos.

Am venit numai decât după Zaharie.

N-am măcurat să dau ochii pe el, măcar că nu cred.

Am auzit tot, tot, tot.

Sunt nenorocită, fănică.

Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo.

I-am spus totul.

Numai el ne poate scapa.

De unde atoasește?

Și eu am știut numai decât după Zaharie.

Uite!

Stimabile doamnă, la redacția noastră se află în document iscălit de amabilul

nostru prefect și adresat domnirii voastre.

Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul

unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune.

Nevoiți dar a trece îndată pe la biroul nostru spre a regula această afacere

într-un timp mulțumitor pentru oameni în două părțile.

Cum?

Când ai pierdut biletul Zoiuști?

Pe altă seară, când am plecat de la tine, m-aveam.

Când am ajuns acasă, nu știu dacă m-aveam.

Poate s-a fi scos Batista pe drum și mi-a trezut scrisoarea.

Le aveam tot într-un buzunar.

Ce nenoroci!

M-am dus la Cățavencu.

De noi îl veneam acum.

Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea cu condiții să-i asigurăm alegerea.

Am interpulat la scrisoarea pe mine.

Lupta este deserată!

Trebuie să ne omoarem!

Trebuie să-l omorâm!

Și nu mai vine Ghita.

Ghita l-am trimis la Cățavencu să-i cumpere scrisoarea cu orice preț.

Care v-a să zică Ghita e acolo?

El trebuie să fie.

Asigură-te de declarat!

Poate să nu fie tocmai așa.

Poate că e o manoperă.

O manoperă grosolană ca să-i intimideze pe câțiva nefătărăți.

Venerabilul domn Praganache, l-am văzut intrând la

Cățavencu astăzi pe la zece, când mă duceam în târg.

Eu am, n-am să întâlnesc pe cineva la zece fix, mă duc în târg.

Respectabil, am văzut-o ieșind de la Cățavencu tot astăzi pe la 11.

La 11, când mă întorceam din târg.

Eu am, n-am cliență acasă, la 11 fix mă întorc din târg.

Nu înțeleg.

Cum nu înțelegi?

La 11 fix.

Nu, frate, nu înțeleg taravierne astea cu opoziția.

Tu ai văzut pe Trahanache într-o zi.

Pe urmă, pe madame Trahanache.

Și eu, admiral, am văzut pe polițaiul.

Vechință, intrând la Cățavencu.

Să fie trădare la mijloc?

Să fie trădare, dacă o ceri interesele partidului, ca să o știm și noi.

Trebuie să ne dea în chinea comediile înșteapnă.

Iată-l!

Salutare!

Salutare, stimabile!

Ce roșu s-a făcut!

Salutare, salutare, onorabile!

Ia poftiți!

Mulțumim, mulțumim, stimabile, dar ne cam grăbim.

Sunt 12 trecute.

Și eu am, n-am învățișare la 12 trecute.

Fix mă duc la tribunal.

Uite de ce e vorba, stimabile.

Să fim scurți.

Prin târg se spune... Adică dăm voie să fim expliciți.

Mie îmi place să pun punctele pe ei.

Se aude...

Se aude cum că partidul nostru dă la colegiu doi ajutorul lui Cățavencu.

Care partid?

Care Cățavencu?

Adică partidul nostru.

Madame Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi și ai noștrii.

Să ducem pe brațe pe domnul Cățavencu.

Și cine spune asta?

Nu râde, stimabile, nu râde.

A început să se vorbească.

Și de ce, să zicem, lumea are pentru ce să intre la bănuieri?

Domnul Trahanache l-a vizit de la domnul Cățavencu.

Madame Trahanache l-a vizit de la domnul Cățavencu.

Domnul Ghință, polițaiul l-a vizit de la domnul Cățavencu.

De unde și până unde?

Noi, ce să zicem, ne temem de ce spune lumea.

Ei, ce spune lumea?

Vrei să vorbesc curat și deslușit, stimabile?

Ne temem de trădare.

Amice domnule parfurite, nu ți se pare dubitare că te faci mai catolic decât papa?

Când e vorba de principiul, stimabile, da, mă fac.

Adică nu mă fac, sunt, când e vorba de asta, sunt mai catolic decât papa.

Domnilor, să primească acasă la mine astfel de observații pe

care dați impoie să vă spui, le consider ca niște insulte.

Să nu ne iuțim, stimabile.

Cum să nu mă iuțesc, onorabile?

Dumneavoastră, veniți la mine acasă, la mine, care mi-am sacrificat cariera și

a rămas între dintre voastre ca să vă organizez partidul.

Căci fără mine trebuie să mărturisiți că dumneavoastră

n-ați fi putut niciodată zămiți un partid.

Dumneavoastră, veniți la mine acasă să vă numiți pe față tredător.

Asta nu pot să vă permit.

Mă rog, iată ce se împarte acum prin târzii din partea lui domnul Cațavencu.

E tipărit, stimabile.

Tipărit?

Da, tipărit.

Dă-mi voi.

Dăm ca pozitivă știre, acum că desigur candidatura amicului nostru politic,

domnul Cațavencu, prezidentul grupului independent, este

pusă la dăpos de orice lovire din partea administrației.

Din contră, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul și venerabilul

domn Trahanache, prezidentul comitetului electoral, cât și junele, și onorabilul

nostru prefect ar fi convins și-n fine că în împrejurările prin care trece țara,

județul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de

un bărbat independent ca amicul nostru, domnul Cațavencu.

Domnul Cațavencu vă l-a cuvântul la înțunirea

de deseare, comitetul grupului independent.

Auzi?

Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut.

Domnilor, vă rog, niște afaceri importante mă cheamă numai decât la telegraf.

Vă scuzați, dar...

Așa, scurt.

Adică, cum am zis, poftiți pe ușa afară.

Bine?

Unde-i zița?

L-am căutat în tot târgul Conifănică.

Nu e!

Hai de la Trahanache.

Aici am aflat-o.

Brânzovenescule, mi-e frică de trădare.

Câte ceasuri sunt?

19 trecute.

Până la 12 trecute fix.

Astfel, domnilor... Ne ducem, ne ducem, stimabile.

Nu voim să tacem de ansă.

Ne ducem, dar gândește-te, stimabile, că suntem membri acelui aștartit.

Îmi zicea Matilauri, amicului Brânzovenescu,

trădare să fie dacă o ceri interesele partidului.

Dar să o știm și noi.

De aceea, eu totdeauna am repetat cu străbunii

noștri, cu Mihai Bravo și Ștefan cel Mare.

Iubesc strădarea, aurăsc pe trădători.

Salutare, salutare, stimabile.

Salutare!

S-a dus?

Ai văzut, Fărnică?

Ai auzit?

Gheță, nu mai vine.

Fărnică, ne-a mirit o nenorocire gruzavă.

Taci, vine cineva.

E Gheță, de sigur.

Sloca!

Cine-i ăsta?

Ce vorbești?

Eu?

Eu sunt alegător.

Cum te cheamă?

Ce trebuie să spui?

Vorba e, sunt alegător.

E turmentă?

Nu-i nimeni apară.

Lăsa-te dintre ei.

Toți nebunii, toți veții vin.

Ai venit?

Tur senturne!

Că n-ai văzut că ne cunoaște.

Că cunoaște Colusec Arieal de la 11 roare.

Nu-i vorba... Ține-mi la toamnaie ca Țărăd.

Eu sunt societar.

Dar vorba e eu alegător.

Eu... Aprepitar.

Eu pentru ține vorbesc.

Stai, băieț!

Stimi-te, Fărnică, dă-i drumul.

E a menții de tot.

Fi bun, cetățenă.

Altă dată mai vorbim.

Dar ce să vorbim altă dată?

Acum ce treabă avem?

Nu mă uitați la mine, că sunt așa de... Am făcut o nevoie de tot.

Să vezi de-a ta cum te-a divinit la păutură.

Că a fost lată de tot.

Fi bun, omule, și înțelege.

Eu am găsit...

o scrisoare.

Scrisoare?

Da.

A tu, de tali, către coaie, știți?

Am găsit-o alaute.

E tare pe drum.

Deși am te l-am întunit.

Fă-ți idee.

Da.

Da' la o tierțeară, până azi, s-o duci într-un cep nicerafile.

Am azi văduit.

C-a mergesc.

Lasă-l, pănică, să vedem.

Lăsați-mă să vedeți.

Când am găsit-o pe coaie, o sitate, am deschis-o.

Și m-am dus sub dumneavoastră.

N-am s-o citesc.

N-am păcat să știți, trebuie să vezi bine.

Și ați, pe la spatele, căți avem cu desembrărea.

Și te-am luat-o?

Te-am luat-o?

Așa.

Am păcat un buznar.

Ce domnare!

Așa faci parte din societatea noastră și primesc risoare de la prefectul cetățean.

Bravo-s, zic.

Așa.

De la prefectul cetățean.

I-am cunoscut slova.

Ia arată-mi-o.

Doamne păzește.

Dă-mi o bacă, nu ți-o dau.

Din vorbă în vorbă, tura-vura, ne-au bătut pe la o cinte.

Una, două, trei.

Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere.

A făcut și domnare, l-a băut?

O, l-am băut la scrisoarea.

Scrisoarea.

Unde e scrisoarea?

Mă scrig, da.

Am înțeles.

O am la mine, scrisoarea, da.

Da, o am la mine.

Domnare, înseamnă că îmi dezi 10 poli, păi.

Și tot trebuie onorabil, păi.

Slavă Doamne, la proprietar sunt.

Alegător...

Dar vorba e eu.

Eu pentru ce votez?

Am pierdut-o.

Te-a furat-o ca zămâncă.

Adică, domn, n-aș neprea poate că aș dormi.

Peste data fății de...

Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu...

Miserabile.

Ce-ai făcut?

Nu m-a zburit.

Pănică, pănește-i, ții copiine.

Ține-l.

Ține-l cu Zaharie.

Zaharie, m-ai spune că amețesc.

Ia bine norocitul ăsta.

Și ce-ai drumul pân' jos, pe scala aică?

Haide, ce te teme.

Nu m-am pinte că amețesc.

Haide.

Dar vorba e eu, pentru ce votez?

Haide.

Nu m-am pinte că amețesc.

Nu m-am pinte.

Zaharie nu avea neamul, știe tot, dar nu crede nimic.

Pănică, pănică, ce-ai făcut, Ghiță?

N-ai fost la Cătăvencu?

Am fost, colegițiu.

Se lasă greu.

Greu de toți.

Ori un mie de pulu, ori de putățită.

Trebuie să punem în apel.

Ghiță, ia jandar.

Chior mort trebuie să mi-l aduce la poliția acum, într-un moment.

Pănică!

Nu te asculte.

L-au prins cu alta vaipoamă.

Bine.

Și-o zic-o.

Bine.

M-a aflat, știe tot.

Bine, omule, nu ți-am zis să nu-i spui.

Mă știam eu cât de desimțitoare.

Ia că vezi.

Ți-am spus că l-au prins pe un orabil cu alta vaipoamă.

Ghiță, ia-te-n parcoacă.

Care e un orabil?

Păi, puțin pică răbdare.

E ca țar de inco de... Ce alb?

O altă plastografie.

Ce plastografie?

Curat plastograf.

69 cu roșu.

Un.

Un spre ce?

Cu albastru.

Ai loc.

12.

Mai puțin pică răbdare.

Unu, doi, cinci,

șapte, zece... Unsprezeci.

Doisprezeci.

Cui, ăla-i Chisilipeanu?

Nici nu m-are drept de vot.

De când și-a mărit a fata.

Nu i-a dat casele de vestri?

Dacă votează, merge la pușcării, onorabilu.

Ai puțin pică răbdare.

Dacă-l putem aduce, să voteze cu noi.

Să voteze cu noi e ușor.

Are procesul cu epitropia a bisericii săptămâna viitoare.

Dar să voteze cu noi...

Adică cum să voteze cu noi?

Să voteze cu noi.

Nu pricepnei că zahar e o vorba noastră?

Adică noi, partidul nostru, pentru cine votăm noi?

Pentru cine lucrăm noi?

Noi încă nu știm.

Dacă aveți puțin pică răbdare... Nu știm.

Măi, măi, și mai departe, și zi cum zicea unui amicul meu, Brânzovenescu.

Mă tem de trădare.

Cum de trădare?

Aia noi astăzi, când am mirosit ceva, cumva...

Ceva, cumva...

Dacă e ceva la mijloc.

Ceva la mijloc?

Da, așa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului.

Dar cel bătrân s-o știm să noi.

Pentru că eu am zis-o cu străbunii noștri, cu mița cel bătrân și cu vlat Țepeș.

Nu-i că zahar e eu.

Mă-mi place trădarea, dar... Vreai puțin pică?

Cer răbdare, nu-i că zahar e eu.

Nu mai e vreme de așa lucru.

Astăzi, seara, e întrunire.

Mâine începe alegere.

Pentru cine votăm?

Aveți puțin pică, răbdare.

Pentru cine ați mai votat și până acum?

Nu înțeleg.

Nici eu.

Ia să ne tălmăcim noi puțin chestia asta.

Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim.

Asta o cerem și noi.

Ce sunteți, dumneavoastră, mă rog, vagaboți de pe uliță?

Nu, zavracii?

Nu.

Căușași?

Nu.

Dumneavoastră, adică noi suntem cetățenii.

Suntem onorabili.

Mai ales doi, trei suntem.

Stolpii puteric, proprietări, membrii Comitetului Permanent, ai Comitetului

Electoral, ai Comitetului Școlar, ai Comitetului pentru

statul al lui Traian, ai Comitului Agricol și etc.

Noi votăm pentru candidatul pe care îl pune pe tapet Partidul Întreg.

Pentru că de la Partidul Întreg atârnă binele țării.

De la binele țării atârnă binele noastre.

Așa e.

Așa e, dar... Dar ce?

Numele candidatului.

Poate să fie al meu, al dumneavoastră, al

dumneavoastră, după cum genere interesul de partidul.

Din moment în moment așteptăm să-l știm.

Prefectul trebuie să fie.

Nu-l așteptăm să fie de la telegraf.

Nu bate telegraf?

Poate.

Ce treabă, altași?

Poate că acum, când noi vorbim, poate să fie și sosit numele.

Ne sârmă, stimabile.

Ne sârmă.

Ce crezi, dumneata?

Toate bune și frumoase, cum le tălmăcești, dumneata Neica Zahario, dar nouă...

nouă ne-e frică de trădare.

Nu din partea dumitare.

Nu din a dumitare.

Dar din a cui?

Din a cui, din a cui.

Știi, dumneata, din a cui.

Să n-am parte de joițica, dacă știu.

E, stimabile, prea te faci chinez.

Dă-mi voi.

Știi ce e venerabile, Neica Zahario?

Ia să dăm noi mai bine cărțile pe față.

Doar de mic.

Să vedem.

Ți-am spus că mi-e frică de trădare.

Mi-e frică din partea amicului.

Care amic?

Care amic, care amic.

Știi, dumneata.

Să n-am parte de joițica, dacă știu.

Iar te faci chinez.

Său nu.

Din partea amicului, fănică.

Ce?

Din partea prefectului?

Nu, mi-e frică de căștătoarele cu cațavei.

Cu cațavei?

Cu oscologul, cu nibilistul.

Cu cațavei, cu trădare?

Fănică, trădător?

Hai, vreau să...

Asta ne-a plăcut.

Nu m-aștepta.

Ne-a plăcut.

De noi e... Ce ne-am zis?

Ai văzut, zâmbică, răbdare, estimabile.

Nu dau voie nimănui să-și permită.

Mă înțelegi?

Să pănuiască, pădare.

Cât uște puțin pe fănică.

Pentru mine, estimabile, mă înțelegi să vie cineva să-mi pănuiască nevasta.

Pe joițica?

Da de coana, joițica onorabile.

Îmi pare rău, neică, Sahar Ioanui, nu... Mai puțin, tică, răbdare, zic.

Pentru mine să vie cineva să pănuiască pe joițica, ori pe amicul pănică,

totu-nainte.

Eu, un om cu care nu trăiesc, mi-a dat laute, eu trăiesc de opt ani.

Cu jumătate de an, după aceea m-am usurat a doua oară.

De opt ani trăim împreună cu cap frații.

Și niciun bine nu ne-am găsit la omul ăsta, măcar atâtica rău.

Credeți dumneavoastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus direct doar

la București, dacă nu stăluiam eu și cu joițica?

Ce s-ar trebui să vorbim?

Joițica să nu-i mai mult.

Ei, se înțelege.

Damele sunt mai ambițioase.

Mai puțin, tică, răbdare, nu?

Te-am zis că nu era prieten.

Pentru interesul partidului.

Cine ar partidul putut fi prefect al nostru?

S-ar mai fi găsit.

Poate.

Să-mi dai voie să nu te crezi.

Un om independent care a făcut servicii partidului.

Partidul județului, țării și mie, ca mi-a făcut și-a făcut servicii ta.

Și să veniți dumneavoastră tot din partid și să bănuiți-o.

Să vă pronunțați cu astfel de cuvinte neparlamentare.

Îmi pare rău.

În sfârșit, noi... Îmi pare rău.

Care va să zică unde nu înțelegeți dumneavoastră politică hop numai decât prădare.

Ne-am prăcușit.

Ce soțietate!

Adevărat, bine zice filmul de la facultate.

Unde nu e moral, acolo e corupție.

Și o soțietate fără principi va să zică că nu le are.

Prădare, bravos!

Fănică, prădător, frumos!

Salutare, salutare!

Aștima.

E, ți-a plăcut venerabilul?

E tare.

Tare de tot.

Folic bărbat.

Noi dăm de rostul secretului.

Trebuie să mai așteptăm.

Să mai așteptăm?

Până când să mai așteptăm?

De seara la sfârșitul întrunirii, parcă-l văzi pe venerabilul că se scoală

șrafii Popotrelul.

Stimabilor, aveți puțin pică răbdare.

Candidatul comitetului nostru este onorul domnae Cățaveicu.

Asta loc!

Nifilistul!

Și bravos!

Și bravo în jos!

Și mâină și pe mâinile!

Înăchiță polițaiul, alergă până iese limba de un cot și ți-l toarnă pe domnul

Cățaveicu, care ne-a înjurat și ne-a bat jucurit de atâta vreme pe toate tonurile,

deputat la colegiuri doi!

Și noi să stăm cu mâinile în sân, peste toate!

Ce o să faci?

Te joci cu puterea?

Ce să fac?

Poate mă depes la București.

La comitetul central.

La minister.

La gazete.

Scun și cuprinzător.

Tră-da-re!

Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul

Cățaveicu, pe care voru să-l aleagă la colegiul doi.

Tră-da-re!

De trei ori tră-da-re!

E tare!

Prea tare!

Nu o înscălesc!

Trebuie să ai curaj ca mine!

Trebuie să o înscălești!

O dăm anonimă!

Așadar o înscălesc!

O înscălim mai mulți membri ai partidului.

Dar dacă nebunașteți, o luăm la telegraf.

Punem pe ea cineva să o scrie.

Pe cine?

Trebuie să găsim pe cineva seriodeal la telegraf.

Haide, Brânzovenescule!

Numai să nu plățim ceva.

Trebuie să ai curaj!

Anonimă!

De ce azi nu sunt?

Cinci.

Aia e de grav.

Între cinci și șase fix să închide telegraful.

O făcurăm și pe asta și tot degeaba.

Am pus până pe domn Cățăvenicu.

Când am asmucit băieții de la un vlat, strânca cât putea.

Protestează în numele Constituției!

Asta-i violare de domiciliu!

Zic, urat violare de domiciliu!

La un vlat!

Și nu fiu un vlat!

La întuneric!

La la hărdăul lui Petrae!

M-am întors cu bier și acasă de el.

Am căutat prin toate curcișoarele.

Am ridicat ușa mele.

Am destufat urloaile surbii.

Am scobit crăpăturile zidului.

Ce se putință să dă de scris?

M-am întors la poliție.

L-am scotut.

A făcut-o în buzunare, peste tot.

Nu m-a ieșit.

L-am amenințat ca, în poruncă de la Conufănică, să-l șinez ca pe hoți de cai.

Degeaba.

Nu spune decât numai și numai Coanii Joițicii.

O caut și nu o găsesc.

Acasă nu e, aici nu e...

Ia cătoc!

Coanii Joițică!

Iepță!

Bine că te găsesc!

Eu mă căutam, Coanii Joițică.

Iepță, ce-ați făcut?

Ați făcut nebunie?

Adina, când i-am dat ca să mă afla de la doctorul, te-ai dus cu un jandar,

mi-ai călcat casa lui Cățaveșcu, l-ai luat pe sus și l-ai dus la poliție.

Cum ai făcut asta?

Ordin verbal de la Conufănică.

Unde e Pădica?

Nu știu, îl caut și eu.

Și pentru ce l-ați arestat pe Pățaveșcu?

Pentru ca să-i apucăm scrisoarea.

Și a apucat-o?

Nu, Coanii Joițică.

După cât am căutat și pe dârsul și nu era acasă, scrisoarea este ascunsă altundeva.

Ii ți-am l-ați denorocit.

Scrisoarea o să fie publicată mâine și ați făcut și scandal degeaba.

Lăs că lumea o să urmeze înainte cu gazeta și nița lui.

Ce o să zică la București guvernul când va afla ca zi violată vicirul lui Cățaveșcu

și l-ați arestat în marjul manegerilor?

După ce guvernul l-a reasigurat, că toată o să petreacă cu mine și cu liniște.

Cum o să mai poate rămâne Fănică, prefect?

Am uitat să vă spui.

După câte făcătuiri și amenințări i-am făcut lui Cățaveșcu, mi-a răspuns că în

zadar mai stăluiesc și că, la urma urmelor,

nici nu mai vrea să stea la vorbă cu nimeni.

Dar cu nimeni decât numai cu dumneavoastră.

Uite, ghiță, nu te degrabă.

Dă-i drumul și roagă din partea mea să poftească aici.

Îl aștept.

Numai dacă conul Fănică... Dacă țin la tine, dacă țin la familia ta.

Ghiță!

Cum să nu ți-o coară, joițică?

O uns vrece suflete.

Nu te degrabă.

Într-un suflet.

Să nu vin pe Cățaveșcu.

Poate de bine cu el.

Eu o pic să-i zid într-o clipă.

Ascultă-te!

Ai venit?

Am dus.

În numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare

sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență.

Originalul va sta de mâine la dispoziția curioșilor în biroul nostru de redacție.

Atât pentru astăzi.

Abonatandări, salut!

Și ce mai trebuie?

Trebuie să alegem pe Cățaveșcu.

Să nu mai încape vorba.

Mai e vreme de stat la gânduri?

Cu un Mișel ca el, când ne ține la mâna așa de bine...

Nu ar fi o copilărie?

O nebunie?

Fănică!

Trebuie să se învoiască!

Trebuie!

Și apoi, mai la urmă, Cățaveșcu...

Poate fi tot așa de bun deputat ca oricare altul.

E fănică!

Unde poate să fie?

Zoi, aici ești fănică!

Te-am așteptat!

Ce ai făcut?

Ai ales toate cartele!

Te-ai gândit bine la ce ai făcut?

Cum ți-a venit să faci una ca asta?

Pentru ce ai făcut-o?

Pentru ce, pentru ce?

Tu mă întrebi pentru ce?

Pentru o nerozia care ai făcut-o tu.

Pentru a se evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijență.

Se poate atâta distracție, atâta nebăgare de seamă, o scrisoare de amor,

să o arunci neștire într-un buzunar cu bapista și să o pierzi ca și cum ai pierde

o hârtie indiferentă, ca un afiș după ce ai ieșit de la reprezentanță.

La atâta lipsă de judecată să spui drept, nu m-aștepta.

Ce Dumnezeu ești nemeni toată firea, măi și copil.

Atâta neglijență nu se pomerește nici în roman, nici într-o piesă de teatru.

Judecă-mă, păniță!

Judecă-mă!

Da, așa e.

Am fost o copilă.

Am făcut o nerozie fără sănătate.

Dar acum trebuie îndreptat.

Pănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut până la mine măcar un moment în viața ta,

scapă-mă!

Scapă-mă de nu știu ce!

Tu ești bărbat, nu spate.

Pentru tine afișarea intrige noastră n-ar fi o de norocită.

Dar pentru mine, pănică, gândește-te!

Gândește-te!

Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cățăvencu.

În zadar, pănică!

Cățăvencu poate muri astăzi.

Mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea mea.

Dumnezeule, cum or să-și mulgă toți gazeta, cum or să mă sfârșe, cum or să râză!

O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta.

În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și

copiii nu au altă petrecere decât părtirea.

E chiar fără motiv.

Dar încap în motiv.

Și ce motiv, pănică!

Ce buie, ce scandal, ce cronică infernală!

Și eu, pănică, în timpul ăsta ce să fac?

Să mor?

Să mor dacă vă ești?

Pentru că după asta nu o să mai pot trăi?

Atunci, dacă nu e altă scăpare...

Zoi!

Zoi, mă iubești?

Te iubesc, dar scapă-mă!

Să fugim împreună!

Ești nebun?

Dar Zaharia?

Și propoziția ta?

Da scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre.

Atunci nu ne mai rămâne nimic ca de făcut.

Da?

Ce?

Să sprijinim candidatura lui Cațavencu!

Peste putin!

Să-l alegem!

Niciodată!

Trebuie!

O dată cu capul!

Și gândești la ce spui?

Iată pe CDP și am pus mâna din euro.

A dus-o la telegraf Canaria, care mi s-a scris orea ta pe tipul de azi dimineață.

E o DP și anonimă.

Am oprit-o și am dat ordin la telegraf să nu mai expedieze nimic în fărăștirea mea.

Dar știu ce poate conținua de peșe cu chei?

Iată!

Trădare!

Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru

nihilistul Cațavencu, pe care mor colegiul 2.

Trădare!

Trădare de trei ori trădare!

Mai mulți membri ai partidului.

Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe miserabilul.

Nu, nu, nu!

Spune!

Să căutăm, să găsim alt mișloc.

Alt mișloc nu văd.

Alt mișloc nu este.

Atunci...

Lasă-mă!

Lasă-mă, nemarocit!

Lasă-mă să mor, reușit!

Omoră-mă prin mine, care te-am iubit, care am încercat totul pentru tine!

Iată unde m-a adus!

Iată cât plăteau jurămintele tale!

M-a adus la moarte!

Pentru că mă omor înainte de spumirea scandalului!

Astăzi, acum aici!

M-a adus la moarte și mă pot scăpa și mă lași să mor!

Zoi!

Lasă-mă!

Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice, te pui

mai presus de rușinea mea, de viața mea, lasă-mă să mor!

Să mor cu siguranța că opt ani de zile m-ai mâncit în fiecare minută!

Să nu m-ai iubit niciodată, niciodată, niciodată!

Zoi!

Să vedem, să ne mai gândim!

Nu mai e vreme de gândit, mărica!

Fiecare minută care trece neapărat de viere, trebuie să te odorești!

Să mă potăresc, să mă potăresc!

A tine aurul nici seama, măcar de arestarea lui Cațavencu.

Am alergat ca o nebună, dar iată ce foaie au scos comitetul lor!

Înțelegi acum la ce trebuie să ne așteptăm după arestarea lui?

Îmi lăsa șoacă viața!

Nu-și o joacă pe-a lui, mărica, o joacă pe-a mea!

Pentru că, încă o dată îți spui, din două ori, ori tu mă iubești și eu

tresc, și atunci lupta este peste putință cu Cațavencu.

Trebuie să-mi cedes!

Oare nu,

atunci am mort!

Și dacă mă las să mor, de ce ai muri, poate să se întâmple orice.

Sunt hotărâtă!

Dar nu voi să mor până ce nu voi fi luptat cu toate împrejurile!

Și am să lupt!

Și cu tine am să lupt!

Din toate puterele, cu tine, om ingrat și fără inimă, cu tine trebuie să lupt!

Pentru că acum tu ești piedica mai grea care mă oprește să-mi capă de iarăși liniște.

Da?

Sunt hotărâtă și trebuie să biruiesc totul!

Și pe tine!

Așa de hotărâtă sunt, cât a vina ora în porunci lui Ghita să meargă să dea drumul

lui Cațavencu și să-l poftească aici, din partea mea.

Femeie nebună, ce-ai făcut?

Am făcut ce am crezut că trebuie să fac.

Dacă tu nu vrei să-ți sprijin pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi ca

să mă scapi, atunci eu care voi să scap, îl sprijin eu!

Îl aleg eu!

Cum?

Da!

Îl aleg eu.

Eu sunt pentru Cațavencu.

Bărbatul meu cu toate poturile mele trebuie să fie pentru Cațavencu.

În sfârșit, cine luptă cu Cațavencu, luptă cu mine.

Haide, fănică, luptă!

Zdrobește-mă!

Tu, în care ziceai că mă iubești, să vedeți...

Zoie!

Lasă-mă!

Zoie!

Poftiți, coparinicule!

Poftiți!

Și să pardonați în considerația misii mele, care ordonă să fim scrufuluși la datorie.

Dumneavoastră știți mai bine ca mine.

Așa e poliția.

Dacă să-ți fie trebuie, să ridici și ridici.

Neaicea îi face emisii de aia.

Mă rog să pardon...

Îmi pare rău, ghiță, că mai stăluiești cu scuzele tare.

Adică noi nu știm cum merge poliția.

Într-un stat constituțional, în poliția, nu e

nici mai mult, nici mai puțin decât un instrument.

Curat instrument!

Nu brațul care lopește.

Voința care ordonă e de mine.

Eu chiar am scris un articol în privința asta.

Nu știu dacă l-ați cepit.

Trebuie să-l fi citit, anemicule.

Eu gazeta doamneavoastră o citesc ca evanghelia, totdeauna.

Că să nu vă uitați de a mine, adică pentru misie.

Altele am eu în sufletul meu.

Dar de n-ai ce-i face.

Familie mare, renumerație după buget mic.

Și în sfârșit, cum ar fi posibil martiriul dacă n-ar exista călău?

Curat, anemicule.

Cetățene, nu uitați mântuița pe care am venit aici.

Am venit în casa prefectului.

Nu voi să se dau ochii cu el.

Nu mă pot așa de ieftin compromit.

Am venit chemat de doamna Trahanache.

Pe dânsa voi s-o văz.

Mai e vorba, anemicule, pe coana Joițică, pe Dumnezeu...

Colufănică nici nu e aici.

Poftiți, poftiți, sedeți, anemicule.

Mă duc să spui coanii Joițicii că ați venit.

Dar pot să-i adaug, ștea.

Când mă grebesc să mă întorc în temnița unde m-a aruncat dizgrația dumnea ei.

Ascultă-te!

Mare pișcher, țirașnic prefect ar fi ăsta.

În sfârșit capitulează.

Se putea altfel.

Iubitul, scumpul, venerabilul nea Zahavia...

Parcă l-auzi de seară proclamându-mă candidat al colegiului.

Sărmanul farfurit.

Scopul scuză mijloacele, a zis nebunitorul Gambeta.

Amabilul Fărinte trebuie să facă venin de moarte.

Atât mai bine pentru mine.

Își pierde mințele, atât mai rău pentru el.

Marestează, atât mai bine pentru mine.

Coana Joițica, mai cum indica toți, mă cheamă.

Și eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mâna cu respect.

Mă rog, n-ai ce îi faci.

Mâna care-ți dă mandatul.

Unde-i Coana Joițica?

Nu văd pe Coana Joițica.

E bătrânscum.

O preferam de ea.

Tine-mă, doamne.

Schimabile domni, scuzați-mă dacă v-ar părea că mă

prezint la dumneavoastră astfel, într-un mod neregulat.

Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de polițaiul domnii voastre după

ordinele... și nu m-așteptam să vă întâlnesc.

Impertinent.

Pentru că mi se spusează că eram chemat de altă nici nu aș vedea.

În fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi.

Dacă sunt liber și nu cear nimic mai mult, mă retrag în dată.

Iubite și schimabile domnule Tata Venca, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați cu

o pretenție de seriozitate să mai încape astfel de meșteșuguri și rafinări de

maniere, astfel de irade distilate, când situația lor e așa de lindre.

Eu sunt un om care îi place să joace pe față.

Să-mi dai voie să spui ceva.

Ia poftim, mă rog.

Să fiu cu minte ce vine când ploie dincolo.

Schimabile domnule, dumneavoastră îți place să joci pe față.

Uimesc.

Mie îmi place să joc scurt, scurt.

Situația noastră o putem deslega numai decât.

Mulțumesc.

Ia poftim, mă rog.

Ia poftim.

Poftim drept.

Mulțumesc.

Astfel, dar onorabile domn, dumneata prin ce mijloace nu-mi poasă.

Posez o scrisoare a mea care poate compromite onoarea unei familii.

Mă iartă că te-am ofensat.

Să fiu și mai scurt.

Iată, dumneata ești un om practic.

Dumneata posez un lucru care îmi trebuie mie.

Și știi cât îmi trebuie.

Eu vin și zic.

Mă rog, onorabile domn, ce înțeleg dumneata în schimbul acelei lucruri?

Cum nu știi?

Nu.

Nici măcar nu vădându-i.

Nu, dar i-am întreb.

Știmabile domn, un om politic... Adică dumneata.

Dă-mi voi.

Un om politic trebuie, mai ales în niște prejurări ca cele prin care trece patria

noastră, în prejurări de natura hotărăului o mișcare generală, mișcare ce?

Dacă vom lua în considerație trecutul oricărei stat construcțional, mai ales un

stat tânăr ca al nostru... Mă rog, onorabile.

Mai încă o dată.

Ce-mi cer dumneata în schimbul acelei frisori?

Scurt, scurt?

Dacă ești așa, dacă vă ești scurt, iată.

Voi să nu mă plombați.

Ceva mai mult.

Să-mi sprijin candidatura.

Candidatura, domnul tale.

Onorabile domn, nu ți se pare că cer prea mult?

Atunci, a dumneata care mi-ai propus schimbul, care îmi face întrebare,

a trebuit să răspunzi.

Poate să o spune.

Nu ți se pare prea mult?

Aici.

Ce zici?

Nu.

Dacă s-ar retrage comitetul permanent și-am rezerva un loc pentru...

preiubitul domn Cățarei?

Eu nimic, snimavide.

Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi același domn Cățarei?

E puțin onorabile.

Dacă în locul de primar vacant acum și în locul de

pitropefor la Sfântul Niculae s-ar numi tot nenea Cățarei?

Aici.

Și dacă se moșiează voiul din marginea orașului?

Dă-mi voi, snimavide.

Un om politic trebuie, este dator, mai ales în

împrejurări ca cele prin care trece patria noastră.

În împrejurări de natură pot rău o mișcare generală.

Mișcare ce?

Dacă vom lua în considerație trecutul unui stat constituțional, mai ales un stat

tânăr ca al nostru de-a mai ieșit din... Ei, să lăsăm frazele nene Cățarei în culet.

Astea sunt bune pentru cună cască.

Eu sunt omul pe care dumneata să-l înveți cu apă rece.

Spune, unde să fie, bărbădește.

Ce vrei de la mine?

Ce vreau?

Știi bine ce vreau.

Vreau ce mi se convine după o luptă de-atâta vreme.

Vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel din tâi,

între frunta și politici.

Vreau ce vrei.

Vreau mandatul de deputat.

Iată ce vreau.

Nimic altceva.

Nimic, nimic.

Mi se convine, te rog.

Nu mă combate, susține-mă, alege-mă.

Voinile, în momentul când vei fi proclamat cu majoritatea

cerută, în momentul acela vei avea scrisoarea.

Pe onoarea mea.

Da, poți să-ți aleg, poți.

Și dacă nu voi, uită, nu voi să-ți aleg.

Trebuie să vrei.

Nu e bine să te joci cu un om ca mine astăzi.

Nu, nu.

Nu voi să-ți aleg.

Trebuie.

Trebuie să vrei dacă ții câturi de puțin la onoarea.

Miserabile!

Canale, e merușinată!

Nu suține-mă, ține, să nu-ți provez facul!

Miseriule!

Trebuie să-mi dai și scrisoarea.

Trebuie să-ți spun unde-i scrisoarea ori te ucid ca pe un câine.

Ajutați!

Săriți!

Să o poartă în filul!

Prețul ăsta, ții!

Ajutați!

Domnule, ca să avem cu domnule!

Pentru Dumnezeu, te rog, nu striga!

Fănică, ai nebunit?

Domnule, ca să avem cu vă rog!

Cum să nu strig, doamnă?

Mișel!

Ce-mi scuze eu pentru momentul de răceare care l-a făcute Fănică să...

Nu-mi cap scuze, doamnă.

Trebuie să-i zi la cine mai decât.

Nu mai pot să stau într-o casă unde este viața în plineștie.

Nu, domnule, ca să avem cu...

În sfârșitul mea, tu ești un om cu mințe, un om practic.

Dumitru, te ții indiferent de la cine ți-ar

veni, a ceea ce îți trebuie așa de neapărat.

Nu înțeleg.

Ai cerut în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat.

Ai jurat pe onoarea Dumitrale că, păi, mâine când ești proclamat,

îi dați scrisoarea celor ce te-ar face să fii ales.

Eu te aleg.

Eu și cu bărbatul meu.

Nu e să-mi dai scrisoarea.

Primesc?

Și înțelegi că atunci când nu sunt cu tine, voi căpătați scrisoarea?

Tot?

Pănică, va fi îzbrăvit între noi?

Suntem de plin înțelegi, domnule Catălin.

Da, madame, pe de plin, dar...

Pănică!

Pănică, hotărâște-mi!

Poți fi tu dușmanul mine și de mine.

Spune-mi!

Pănică!

În sfârșit, dacă vrei tu, fie, întâmple-ți orice s-ar întâmpla.

Domnule Cățavencu, ești candidatul Zoi, ești candidatul Nenea Zaharia,

prin urmare și al meu.

Păi mâine ești deputat.

Păi mâine mi-ți avea?

Nenea!

Zaharia!

Venerabilul!

Râde!

Nimeni?

Și cobitocul de fecior ne-a spus că Pănică și Zoi sunt aici?

Nimeni.

Era să uit.

Te-am căutat, mă-ntorc peste o jumătate de ceas.

Trebuie să ne vedem înainte de întrumire.

Așteaptă, măi, negreșit, nu ieșit.

Ai puțin ticărătare, ră-na-te.

Acum să dăm de căpătâie fililor iubitului nostru Domnul Cățavencu.

Așteaptă, măi, negreșit,

nu ieșit.

Le-ați schimbată politică un moment să n-ai face.

Suntem în liniște.

Eu merg la telegraf să-ți anunț la București candidatura.

Până-ncă așteaptă acasă un cuvânt al meu.

De seară, la întrumire, cu tact.

Trebuie mult tact.

Gheghiță, ăsta-i semnalul.

Iar?

Omul, eu.

Da, iar eu.

Am venit pentru istoria aia pe care am vorbit azi dimineața.

Ce faci?

Vrea ca mâine începem.

Eu pentru cine votez?

Pentru cine, pentru cine.

Lasă-mă-n pace, cetățenie.

Ai ajuns să-i suferi.

Profează pentru cine poftești.

Eu nu poftesc pe mine dacă-i vorba pe poftă.

Lasă-mă-n pace.

Administrația nu voiește să influențeze cât de puțin pe nimeni.

Părdon, dați în voie.

Fiind pare de încontră, într-un stat constitucional, mai ales într-un stat

tânăr al nostru, administrația ar trebui să...

Honorabilul, nu te vedeam.

Sluga.

Mi-i dea-n pace.

Știi, măi, e o clasă.

Adică dă-i cu bere, dă-i cu vin, doar pentru țință obrazului.

Pentru ca să nu faci potul cu scânsoarea.

Bravo-ți, doamne.

Muzică, trimite-mi.

Eu ne suferim.

În sfârșit, cetățenie, te rog, lasă-ne cu minișorul.

Lasă-ne.

Ce poftești de la mine?

Tu ți-am spus?

Păi începem.

Eu pe tine aleg.

Pentru cine?

Pentru domnul Naim.

Pentru ce?

Pentru... Nu m-ai nebunit camete.

Pentru că ești un ambițios.

Nu m-ai nebunit camete.

Pentru că te-ai lăsat să-ți ia din buzunar, să-ți furi scrisoarea.

Nu face nimic, poate mai designal.

Lașă-mă să vorbesc.

Pentru că ești...

Alegător.

Nu, pe tip, ambițios, păcătos.

Pănică.

Da, pe tip.

Uite, și acum ești turmentat, ești băutat.

Uite-mi-e norocitul, ai miros caledopoștă.

Ăsta-i mirosul meu, natural.

Miros al rom.

E bravă, îți place mirosul acasă?

Pentru toate astea, trebuie să-ți dai votul lui onorabil, domnul Cațavencu.

Pentru așa alegător, mai pun ales nici că se putea.

Pănică.

Totdeauna ironic, stimabile.

Da, pentru domnul Cațavencu lucrăm noi.

Pe domnul Iașa, noi îl sprijinim.

Pe domnul Cațavencu să-l alegeți dumneavoastră.

Și nu-l sprijinim de zilă, îl sprijinim pentru că

dumneavoastră este cel mai onest concetățean al nostru.

Pănică, fii calma.

Nu ca să-mi calc, pentru că dumneavoastră nu e ca alții, Michel.

Pentru că nu e ca alții, Canalie.

Nu e ca alții, infam.

Pentru că niciodată la alegător ca dumneata, cu minte, cu judecată limpede,

cu simț politic, nu se poate mai pun reprezentant decât domnul Cațavencu.

Onorabilul domn Ca-ta-ven-cu.

Ce răbdăceau.

Ia că-ți rădare, când îți spuneam, federabile.

Hai puțin, că răbdare.

Lăsați-mă toți în pace.

Lăsăm estimabile, dar mergem la București.

Vom spune toți.

Începeți-vă la drag.

La seare.

Acum, mi-a trebuit, mă rog, ce-am trăs.

La cuvert.

Păi nu, fugi, că am înțeles.

În sfârșit, ce e, pănică?

Nu mă întreba pe mine, nene, Zaharie.

Nici o vorbă, nene.

Trebuie.

Pe ce?

Dacă mă intrezi, te găti la mine.

Acum te-nțelegi.

Îți spun vărbățul.

Dați în voi, estimabile.

Nu dumneavoastră veți avea mai multă încredere față cu în altele locuri,

decât onorabilă domnul Cipătescu.

Prefectul cel mai onest.

Da.

Cel mai integră.

Da.

Cel mai credincios.

Binește.

Dați în voi să vă spun că toate sfârșumările de pe-a voastră sunt numai,

numai chestii personale.

Și cât bine și asemnea persoane ca dumneavoastră.

Da, da, da.

Careva să zic că și suntem.

Bravo.

Chestii de tarabă, onorabile.

Tarabe de clopoteță, estimabile.

Alegătorii vor vorbi.

Da, alegătorii vor vorbi.

Da, alegătorii vor vorbi, binește.

Da, noi vor vorbi.

Mări, părică.

Uite, pește, că este urgentă.

Ce?

Cu orice preț, dar cu orice preț, colegiul dumneavoastră

al doilea trebuie să aleagă pe domnul Agamemnon Tantanache.

Se face din aceasta, pentru dumneavoastră, o înaltă și ultimă chestie de încredere.

A, nu se poate.

Vom lupta contra oricui.

Vom lupta contra guvernului.

Hai, puțin ticără, da-i.

Da, da, da.

Vom lupta contra guvernului.

Da, vom lupta contra guvernului.

Da, vom lupta contra...

Hai, mică, nu.

Eu nu lup contra guvernului.

Puțin ticără, da-i.

Babi, onorabii, faceți plăcere.

Sunt chestiuni importante.

Arsătoare la ordine azi.

Aveți puțin ticără, da-i.

Băi, mai întestimabile, aveți cuvânt.

După ce am vorbit ară din punctul de vedere istoric, din

punctul de vedere de drept, voi încheia cât se poate mai scurt.

Parol?

Numai dacă mi-ai ține de vorbă.

Nu mă încălupi, stați în voi.

Întestimabile, nu întrerupeți.

După ce am vorbit ară din punctul de vedere istoric, și din punctul de vedere

de drept, voi încheia, pe cum am zis, cât se poate mai scurt.

La anul 1821 fix.

Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit.

Dacă-i voi, la 1821 fix.

Dacă-i voi...

Celălalt s-a revinut la legătură, președinte.

Ceasurile sunt înaintate.

Sunt și alți oratori istici să vorbească.

Onorabil orator a promis să încheie cât se poate mai scurt.

Ce bel de scurt este asta să luăm a doua ară de la 1821?

A doua ară de la 1821 scurt.

Dați-l în voie!

Știuavine, eu gândesc că n-am.

E rău să sărim la 1848.

Mai bine la 1864.

Adică la plebicism.

Dați-l în voie, domnule prezident.

Ne-ați acordat cuvântul.

Îmi pare că un prezident poate degeaba postă cuvântul.

Dacă mă iubești, știuavine, păl hateru, să trecem la plebicism, dorința adunării.

Dar, domnule prezident... Să trecem la plebicism!

La plebicism!

Ce.

ziceam, dar?

La 1864 bine mă înțelegi ocaziunea să se pronunțe poporul prințul plebicist.

Să vedem însă mai înainte.

Să vedem seama bine de ceva se zică.

De ce este un plebicist.

Ținem ce este plebicismul.

Mergeți de explicare.

Nu trebuie explicare!

Găsiți-l în voie, domnule prezident!

Iubabil, onorabil, rog, nu-mi trerupeți pe orator!

Faceți tăcere!

Sunt ce stiu neam săpunelor din oricine.

Aveți puțin ticărătări?

Aveți.

Iubabil, dați-l înainte.

Când zicem, da, 64, zicem plebicist.

Când zicem plebicist, zicem 64.

Știm!

Oricine dintre voi știe ce este 64.

Să vedem ce este plebicismul!

Plebicismul!

Nu mai cheia plebicismul!

Dă-te-n voi, dacă se face a cu științii, ce știai 64, să-l culcăți alții,

ca să nu o copați.

Voi vedea cu data istorică.

Ca toate popoarele..

Nu mai cheia 64!

Ați încălătat!

Onorabilul orator, în această cere, avem cestiune alzătoare.

Sfântul domnule prezident, de unde pe unde în 64 chestii alzătoare erau ordenazite?

Dacă nu mă înșel, îmi pare că suntem în anul de grații 1883.

Ce-ar afla?

Chemați-vă, onorabilul orator, la cestiune!

La cestiune!

Înstimabile, să lăsăm plebicistul.

Dacă mă iubește, trecem la cestiune.

Domnul prezident, ați binevoit, am ea acordat cu zisul.

Eu cred că a trebuit.

Nu trebuie!

Dacă mă iubești, băhatelor, să lăsăm dracului plebicistul.

Dorința adunării, înstimabile.

Ajungem doar la chestiunea reviziunii Constituției.

Constituțiunii și legii electorale.

Acum aveți o certică răbdare.

Înstimabile, scurt, dacă mă iubești.

Dorința adunării... Mă rog, dați-mi voi!

Știți care este opiniunea mea în privința reviziunii?

Nu înțelegem!

Să vedem opinia lui domn Parcurin!

Opinia mea este aceasta.

E vorba de revizuire, da?

Da!

Atunci, iată ce zic eu.

Și împreună cu mine trebuie să zic asemenea toți aceea care vă se cază la extremitate.

Adică vreau să zic da, ca să fie moderat.

Adică nu exacerațiuni!

Într-o chestiune politică și care...

la care atârnă viitorul prezentul și trecutul țării să fie ori prea prea,

ori foarte foarte.

Încât vine aceeași ocaziune să trebăm pentru ce.

Da?

Pentru ce?

Dacă Europa să fie cu ochii atindiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel.

Care?

Lovește soțietatea!

Adică, figă, e cauza scutuirilor și insuperțime.

Și mă înțelegi mai în sfârșit.

Pentru care, în orice ocaziune solemnne, a dat probe de tact.

Vreau să zic, într-o privință, poporul, națiunea, România, țara!

În sfârșit, cu bun simț, pentru că Europa, cu moment mai înainte, să vie și să

recunoască, de la care putem zice de pandă.

Recordați-mă voi, pentru că la 21, dați-mă voi la 48, la 34, la 54,

la 64, la 74, asemenea și la 84 și la 94, etc.

Întrucând de privește, pentru că să dăm exemplu,

cheasurilor noastre se ținte la tine însă!

Bravo!

Dați-mă voi, terminând dată, mai am două vorbe de zis.

Iată, dar, opinia mea.

Din două una, dați-mi voi.

Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se

revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe aici, pe acolo, ce anume

punctele esențiale.

În această dilemă, nu puteți ieși!

Am zis!

Aici e o confă mică, cu Ana Joițica.

Sunt din coacii în cabinet.

Au venit pe dintot, mă așteaptă.

Numai decât să porțiți acolo.

Nu, îl poți lăsa prezidential.

Să aibă puțin de gărăbdare.

Trebuie numai decât!

Suspândați!

Stimabilă, onorabilă, adunat!

După discursul important pe care l-a ținut respectabilul

nostru, concetățear și avocat, domn Farfuridic,

așa cum a trebuit.

Eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința, să aveți puțin de gărăbdare

pentru 10 minute.

Cum să-l primeți în cameră, nene, pe stimabil?

Nu zic.

Ai ideile?

Bine, le lui și eu respect ideile.

Nu mai să fie sincer.

Și el e sincer, n-ai ce îi zice.

Respect la orice opiniune.

Da' să-ți vii stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite,

să te sperii mereu cu Europa, cu scutuiri, cu teorii subversive.

Asta nu mai merge.

Astfel de opiniuni nu le respect.

Să-mi dea băie să-i spui.

Nu, uite ce susține Farfuridic.

N-ai înțeles.

Susține ca adică după istorie.

De-aia se tine el de scutuiri.

Nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de cinte latină.

N-ai auzit?

Ce-ar a zis-o el?

Surorile noastre de cinte latină.

Da, a zis-o.

Vă-i dați călei sunteți băieți buni.

Dar aveți un curs urmat.

Cum vă vorbește cineva de istorie și să ai însprăvit?

Mare dreptate.

Ce istorie?

Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te învață istoria mai întâi și întâi?

Că România de la Traian... Nu-i așa?

Că adică străbunul nostru...

Ce străbun?

Ce nostru?

Vedeți că nu știți.

Ori, mai întâi și întâi, istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte,

stă pe loc, va chiar dă înapoi.

Că legea progresului este așa că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe.

Asta-i așa.

Și nu mai încape vorba.

Da.

Progres.

Progres fără conservațiune.

Îl vedem bine că Europa...

Nu voi, stimabile, să știu de Europa de vitale.

Eu voi să știu de România mea și numai de România.

Progresul, stimabile, progresul.

În zadar veniți cu cocorițe, cu invențiuni

antipatriotice, cu Europa, ca să mă ziți o binea publică.

Dă-mi voi!

Mi se pare că altcineva amăcește o binea publică.

Nu voi să știu de ce zici, dumneata.

Miroeste că nu vrei să știi.

Nu-ți vine la socoteamă.

Îți cază de treabă ei Europa.

Noi ne amestecăm în treabă ei?

Nu.

N-are preturbare în dreptul să s-amestece într-ale noastre.

Dumneata, ești advocat?

Ești confrate cu mine?

Da.

Sunt advocat, dar nu sunt confrate cu dumneata.

Știi ca și mine principiul de dreptul.

Fiecare cu al său.

Fiecare cu treburile sale.

Oneste, binere.

Dar de onest n-ai încotro.

Stimabile, nu știu pentru ce dumneata mă prigonește de la o vreme.

Ce ai cu mine?

Suntem în fața alegătorilor, stimabile.

Ori nu-mi cape pită.

Să luptăm.

Dumneata o să spui candidatura.

O să spui.

Eu?

S-o declar că mi-a oprit a mea.

Lupta electorală?

Și știm că lupta electorală este viața popoarelor?

De ce te revolți contra adevărului?

În contra dreptului?

Oneste, binere, onorabile!

Iascutește-mă cu mofturile de vitale!

Onest, dumneata!

Pe de-o parte, răvine tu carpaților, pe de-altă parte, ghivernița la

contraților.

Pe de-o parte, opoziție la toartă.

Pe de-altă parte, peșterea la buzunar.

Urlă târgul, domnule!

Chiar să mă răfiesc odată cu domnul!

Ce adică?

Noi nu știm?

Nu vedem?

Orici suntem?

Dumneata, ești candidatul prefectului.

Eu sunt candidatul grupului tânăr.

Inteligent și independent.

Onorabilul, venerabilul nostru prezident...

Bun, venerabilul prezident, urlă!

Va proclama, pe cât știm, astăseară, pe candidatul comitetului dumneavoastră.

Comitetul dumneavoastră!

Ori, dacă voi avea onoarea să vă agreeze și comitetul dumneavoastră, căci e al

dumneavoastră... Nu mai este comitetul nostru, este al dumneavoastră.

Să așteptați, să fiți umiliți!

Adică, dă-mi voie, dumneata, nu mai ești al comitetului!

Eu nu mai sunt!

Eu, care am susținut odeauna partidul!

Și dumneata, care l-a înjurat odeauna, ești!

Dă-mi voie!

Ce vorbe, ce vorbe!

Fii cum o foci în economie, cu soțietăți, cu scamatorii, da' să tragi lumea pe

soare, cu tăscăline adunitare, cu mustră în cin!

Domnule, îi trageți cuvântul!

Cuvântul!

Cuvântul inteligent!

Independent!

Impartilor!

Nu, nu ținu-l!

Leică, zari!

Întotdeauna ai ținut vreodată la minte că nu ești primit.

Cum putem noi să punem candidatul la unui plastograf?

Plastograf, așa e!

Dar până să facem lumea de seamă, să-l tragem în judecată!

Să ne facem de râs prin tribunale!

Nene, gândește-te!

Dacă ar fi numai una cu scrisoarea ta către Joițica, înțeleg să-ți zic pentru politică.

Unde-i în joc interesul țării, ca oricare român, a încercat omul ca să te forțezi.

Adică, pentru că știe că țin la onoarea Joițicii,

ca prieteni șemești, a făcut plastografie.

Înțelegi?

Aveți puțin de gălătare.

Dar asta la altul.

Dacă îmblă el cu maichea Verlăcuri, să-i dau eu maichea Verlăcuri.

Martoră-mi-e maica precistă.

Să n-am parte de Joițica că e de față, să-ți puie.

Nene!

N-am umblat în viața mea cu diplomătie.

Dar dacă e vorba să face pe Ezuitu ala veternicu, apăi să-i dau eu nic!

Nu, plicernică, vegeu!

Aveți puțin de gălătare!

Asta tot pentru politică!

Cirurile astea două cu care onorabilul domn

Casavencu a ridicat 5.000 de lei de la societate.

Sunt toți pe băiețele suțării?

Suntem scăpaci!

Te spuneam să ai puțin de gălătare, că l-am prins cu alta.

Nenezario, candidatul nostru este domnul Agamitza Dandaraghi.

Așa, da!

Domnul nu are nicio grijă.

Domnul e scris pe Gagamitza ala să nu-i uit lumea.

Mă duc să deschid ședința.

Anunță-mi dată candidatura, ridică ședința și vino să mergem la preferanță.

Te așteptăm.

Să-mi dă poliția lui Casavencu să nu o pierzi.

Ai grijă negru, Nenezario.

Eu nu pierz hârtiile de predă.

Adică... Acum să lucrez eu pe nenea Casavencu!

Oră, suntem mai în tate!

Poftiți, poftiți!

Poftiți, stivabilor!

Avem ce stâng arsătoare la ordinea zilului.

Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul.

Da, da, stivabil!

Aveți cuvânt!

Poftiți la tribun!

Domnilor!

Honorabil concertățelor!

Fraților!

Iertați-mă, fraților!

Toată sunt mișcată.

Dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă.

spune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării salui, în aceste momente solemnne.

mă cântesc la țărișoara mea, la românii!

La fericirea ei!

La progresul ei!

La viitorul ei!

Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta.

O primesc!

Mă onoresc să zice că o merit!

Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra progresist,

că sunt liber schimbist, că voi progresul cu orice preț.

Da?

De trei ori, da!

Progresul și nimic alt decât progresul!

Pe calea politică, socială, economică, administrativă!

Și... și...

Honorabil!

Mă rog, nu urlați așa!

Nu-l trebuie rupesc pe orator, știmabile!

Lăsați-i să urle, venerabile domnule președinte!

Nu mă dești de întrerupt!

Puteți, domnori, să-mi trebupeți, pentru că eu am tăria opiniunilor mele!

Și... și financiară!

Suntem ultra-progresiști, dar suntem liber-stimpiști.

Ori, conduși de aceste idei, am fundat la cilorașul nostru aurora economică română.

Societatea enciclopedică, cooperativă, independentă de cea de București.

Pentru că noi suntem pentru descentralizare.

Noi, eu, nu recunosc, nu voi să recunosc, epitrofia

bucureștenilor, capitaliștilor asupra noastră.

Aici, în districtul nostru, putem face și noi ce facem și în alt loc.

Societatea noastră are de scop să împurajeze industria română.

Pentru că dați în voie să vă spui, din punctul de vedere economic,

să-mi rău!

Industria română este admirabilă!

Este sublimă, putem zice, dar lipsește unde să mă știu.

Societatea noastră, dar noi ce aclamăm?

Noi aclamăm munca, trăbaliul, care nu se face deloc în țara noastră.

Bravo!

Știmabile, nu... Lăsa-l, domnule peședinte!

Nu mă tendem pe rupe!

Doamne!

Îmi aștepte!

Permite-mi această regresie!

Este tristă, dar adevărată!

Îmi iași!

N-avem niciun negustor român!

Niciunul!

Și cu toate acestea, toți faliții sunt cidadi!

Explicați-vă acest fenomen!

Acest mister, dacă vă pot exprima astfel!

Bravo!

Ce zice soțietatea noastră?

Ce zicem noi?

Iată ce zicem!

Această zbare de lucruri este incolerabilă!

Fără timp să-l avem și noi, faliții noștri!

Anglia și-are faliții săi!

Franța și-are faliții săi!

Până și chiar Austria și-are faliții săi!

În fine, oricare națiune, oricare popor, oricare țară, își are faliții săi!

Numai noi să-l avem faliții noștri!

Cum zic, această zbare de lucruri este intolerabilă!

Ea nu mai poate dura!

Braților, iată ce spun statutele soțietății voastre la articolul lătrin.

Se formează în urmea noastră o soțietate enciclopedică cooperativă cu numele de

Aurora Economică Română.

Scopul soțietății este ca România să fie bine și tot românul să prospere.

Și eu!

Și altfel...

Să nu fiu întrerupt!

Parcă ziceai, stimabil, că întrerupele... Da, da, pe urmă, în sfârșit.

Nu întrerupeți mă rău!

Ziceam, da?

Ca România să fie bine și tot românul să prospere.

Și eu sunt... Ce-i?

Ce-i, doamnea ta, stimabil?

Mă cunoaște, doamnelor mei?

Cicopedică!

Română!

Aurora!

Face stăcere, stimabil!

Cicopedică!

Comportativă!

Economie!

Societate!

E turn!

E negru!

Stimabil, stimabil!

Apare!

Nu m-am gândit că am negru!

Negru!

Nu m-am gândit că am negru!

Banizar, eu te izor!

Trebuie să lucrăm pe onorabilul!

De donaie, cați avem!

Ordinulul Conufănică!

Sunt la urșe!

Când o-i puși de trei ori, doamnea ta proclamă ca tendatul și ești pe portiță!

Și pornă-i treaba mea!

Bine!

Când o-i puși de trei ori, nu mi-a sosit încă oamenii!

Poftiți la tribună, stimabil!

Nu m-a auzit nimic?

Pe semne, n-a sosit în căgiță!

Fraților!

Deodată!

Apare!

Cum se poate, fraților, să nu se însăgurească din

adunare pe un cetățean onorabil, pe un alegător?

Pentru că domnul Cățărencu... Stimabil!

Domnule prezident!

Stimabil, aveți puțin tigărul tare!

Astea!

Princă orile sunt înaintate...

Princă unii din domne alegători au început să plece, ar fi bine, cred mâine,

fiind alegerea, ca chiar acum să rugăm pe onorabil orator să-și întrerupă discursul

un moment, să aibă puțin tigără tare, pentru ca să

proclămăm numele candidatului propus de comitetul nostru.

Primesc mulțumire, domnule prezident!

Nu mi-ai lăsat capul, nu mi-ai lăsat capul!

Pănică!

Taci, n-ai grijă!

Stimabile!

Candidatul pe care îl susține comitetul nostru este domnul... N-ai ecat!

Hai puțin tigă, răbdare!

Domnul...

Domnul Agamitza Dantanache!

Rădare!

Dați-mi voie!

Cine a pronunțat cufântul rădare?

El!

Rădare!

Aveți puțin tigă, rădare!

Și cine este trădător stimabil?

Acela care-i falsifică numele candidatului dat de gătorât!

Acela care uită, care trădează interesul și onoarea familiei sale!

Dumnezeu!

Rădare!

Dacă îi ai puțin tigă, răbdare, stimabil, îl scoți din cufânt!

Eu, falsificător?

E mine, cetățelul onorabil?

E mine, om veneratul să vină într-o adunare publică să-l facă falsificător?

Cine?

Un castograf patentat!

M-a stucat!

Onorabil.

cetățel!

Am voit să acoperă rușine care se petrece de atâta vreme în sânăt-orașul nostru!

Am voit să cruță opinia publică de o lovitură scandaloasă!

Astăzi însă am fost lovit așa de crud în dignitate mea încât nu mai pot tăgea!

Acest onorabil cetățel, acest on venerabil, domnul Zaharia Prahanaciu,

este atât de naib încât crede că-i plastografie, un document holographic!

Fănică!

Iță!

Fănică!

O scrisurică pentru copii!

Unde e?

Unde poate să fie cațavencul?

Nu știu.

A fugit, a murit, a intrat în pământ.

Și pentru ce voie să știi?

Pentru ce să te îngrijești mai mult acum?

Eu parcă nu mai am grijă.

Zoi, gândește-te!

De două zile oamenii noștri ale pe Tandanache pe care l-așteptăm din minut în minut!

Am ordine să-i fac o primire strălucită!

De două zile va să zică strică!

Vezi pe cațavencul?

Și el nu e nicăiert!

Unde e?

Pentru ce nu s-a dat?

Are scrisoare!

Pentru ce nu o publică?

Pentru ce a dispărut?

Nu știu.

Din ce motive nu publică scrisoarea?

Nu-mi pasă!

Și-l crezi tu pe mișerul capabil să nu publice

pentru altceva decât pentru că nu poate?

Ce inimă!

Ce judecată ai, Fănică!

Dar aste două zile, cum m-au trecut eu?

Ce strângere continuă de inimă!

Ce mică, ce tortură!

Finecare persoană care mi se înainte, finecare figură pe care o văs,

finecare mișcare ce se face în jurul meu, îmi zrobește toată puterea!

Fănică, ai milă de mine!

O zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot răi!

Nebunesc!

Nu fii copilă, Zoe!

Tu nu înțelegi!

Peste câteva minute se sfârșește alegerea și

se proclamă deputata al vostru Dan Daneche.

Sunt sigură, sigur rău că în același moment Mișelul care s-a ascuns și ne

pândește din întuneric o să-și împrăște publicația lui în famă, ca să-și răspunde.

E, atunci eu?

Nu poate!

Dacă face asta, e pierdut!

Ce-mi pasă după ce mă pierde pe mine?

Fănică, n-aș voi să mă răspunde, aș voi să mă scape.

Prevedeam asta.

Presimțeam că o să ajungem aici când am văzut

scandalul de la întârziare de la întrunire.

Iată culmele norocirii!

El nu știe că ai plastografia lui.

El nu știe că dacă ar veni să primească schimbul acestor două bântii, m-ar scăpa

și el și m-ar scăpa și pe mine.

Te-ai vizuit să joci cu calțavei cu ăștia măcit?

Și mi-ai jucat onoarea mea, rușina mea, viața mea.

Și ai pierdut.

Pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puțin oro decât el.

Ce să fac?

Ia-ți!

Vine cineva!

Șterge-te la ora!

Poftim!

Poftim, simabile!

Cine să fie?

Un străin!

În voie joițică să-ți recomand pe domnul Agamită Tantanac.

Tantanac!

Candidatul nostru.

Adică ce mai candidat?

Alesul nostru.

Să rămânem...

Pe domnul bărbatului.

Nu!

Eu sunt bărbatul dumnei.

Dumnei e nevasta mea.

M-am avut onoarea să vă recomand.

Și e nevasta mea?

Și eu, bărbatul dumnei.

Eu, Zaharia Trahanaciu.

Prezidentul Comitetului Permanent, Comitetul Electoral.

Și... Ai puțin picărătare!

Sunt aici toate comitetele.

Bine.

Și domnul?

Domnul Fănică Tipătescu.

Prefectul nostru.

Amicul meu și al familiei mele.

Îmi pare bine, domnule prezident.

Și mie e onorabile.

Numai puțin sunt încântat.

Dar cu ce ocazie de la mine?

Cu ocazia lindrii, micu-soarele.

Știi, m-a combatut o poziție.

Să-i cunosc, să-i cunosc, să-i cunosc.

Și rămâs eu, să vedeam care e familia mea, de la 48 în cameră.

Rămâs eu, să mă treci fără culici.

Că așa, am venit pentru a lindrii.

Nu trebuia să vă mai deranjează.

Bă, încă ce deranjează?

Nu poate să nu facem măcar un act de prezență.

Să înțelege foarte bine, foarte bine.

Trebuie, trebuie.

Da, te deranjează.

Să vei pe drum cu birza, cinci poști.

O droncă, o droncă, o droncă, o droncă.

Și clopoțelii, calic, calic, calic, calic, calic, calic, calic.

Înțivuie urechile, știi?

Așa sunt de ameștit și de oboatit.

Nu-ți face idei conință mea.

Nu-ți face idei domnule prefecției cu soarele.

Nu-ți face idei domnule prețidempe cu soarele.

Ghirește.

Nu-i vorba...

Era să-l lăsac la o tândă.

Birzanul, el știa de înțelegerea.

Mi-a arătat pe domnul prefecției.

Și încă mai râiți, pănică.

Mă duceam la alegere ca să văd cum mergem.

Nu-i vorba de mers.

Mergem strună, nașii.

De obicei, au un cap ce sunt al partidului.

Trebuie să fiu acolo.

Bine că te-am găsit necosorule.

Mersi.

Iată, pănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniștea.

Și spune drept dacă nu era mai bun ca Țăvencu.

E simplu, dar îl preferă cel puțin Iones, Ion Mișel.

Stima bine, eu te las aici cu oamenii cu pănică și cu joițica.

Eu trebuie să mă duc la alegere.

Peste o jumătate de ceas se deschide urma.

Trebuie să fiu acolo.

Dumneata, n-ai nicio grijă.

Mergem la sigur.

La noi o poziție nu încape.

Suntem tari, stima bine, tari.

Nu o să ai majoritate, stima bine.

Nu se poate să nu te pomenesc cu vreun palotează.

Am mai pățit o sează.

Adică, ai pățit nică răbdare, palotează la noi.

Zic, nu majoritate, unanimitate o să ai, stima bine.

A, fai, te-am înțeles.

Salutare, stima bine, salutare.

La revedere, păi.

La revedere, joițică.

Cum o spui?

Că nu mă aleg pe cufărule, nu mergea.

Eu, familia mea, de la patul său, luptă, luptă, săi tai, săi tai, săi luptă.

Și eu mă întâlnesc, tocmai acum, fără mâinile din afară, fără colegii.

Și cât patinei, cufărule, că nu mă aleg.

Că nu te-a ales dumneavoastră, cu meritile dumneavoastră.

Era peste puțință.

Peste puțință?

Uite așa, cu meritile mele, părinte, era cât patine.

Știi?

Cât patine.

Întreabă-mă necufărule, să spui.

Nu vrea comitetul central.

să... Auzi, eu?

Să nu fiu înmarcat nu.

Am avut noroc, mare noroc am avut.

Că vedeți...

Într-o seară, cineva...

Să spui tine.

S-a făcut o semnată de-a becher.

Vine și joacă la mine, că se cumpără să-l făi pe partea steaua la mine.

A duat și băiețul îl îmbrac.

Gândeam că e al meu.

Băi, că nu e al meu.

Îl caut în vâzunare, îl stiu de...

De ce te gândești?

De ce?

Peste vă scrisorică.

O scrisorică?

De amor.

O scrisorică de amor?

O scrisorică de amor, că pe becher.

De la nevoastră a unui prieten.

Să spui tine.

S-a făcut o semnată.

E mișit?

Să-l măsui pe cuțorul.

A, d-o birză, mă băiețe de grabă.

Asim, birză, asim.

A dublat înseamnă.

La becheră.

Să spui tine.

Este asa, nu-s semnată.

Că se aștea mântire de un colegi, guardau spisarea la războiul.

Căleapuna, colea, gândi-o, mă.

A trebuit conița mea să te dese.

Ți-i tranc de pesa aici, în ecuțorul meu.

Oh, Dumnezeu, dă-ne-acolo, că ai făcut rău.

Fapta dumneavoastră este să-mi dai voie să-ți spui... Nu e.

Așa a făcut, doamne, că am întors-o cu politică.

Ce era de făcut?

Amintea, dacă nu, degeaba, în gândul ăsta, nu mă alegeam.

Nu mergea deloc necuțorul, nefărcitei.

Familia mea, de la patul somn, fie în toate camerele, cu toate partidele,

ca în mână, în parțial.

Să rămâi fără coreză.

Vezi bine.

Dar nu ne-ai spus sfârșitul istorii.

Scrisoarea.

Care scrisoarea?

Scrisoarea becherului.

Care becher?

Persoana însemnată.

Scrisoarea de amor.

Arma de mitale politică cu care te-ai ales.

Scrisoarea pe care vrei să o publici la războiul, dacă nu?

Scrisoarea.

Ce s-a făcut?

O am pus acasă, la păstrare, ca să te lănuiesc sigur.

Nu e înapoiatul persoanei?

Cum s-a înapoiat?

Păi iată, te alegeam și a tinut cuvântul.

Trebuie să o dai înapoi?

Cum s-o poate gurita mea să o dai înapoi?

Că s-a prostit.

Mai trebuie să o dată.

La un caz, iar s-a clătut.

E simplu, dar e un om onest.

Domne, doamna Nache, am să vă fac o rugăciune.

O să rămâneți la masă la noi.

Mă rog, să nu povestiți istoria pe scrisoarea becherului dumneavoastră.

Știți, asupra legătorilor ar face, poate, rău efect.

Nu-mi spui legătoarele!

Dă dacă o uitați.

Amintirea în memorie e bună, dar știi cum sunt adepțit de drum?

Poate să uit, să-mi faceți semn.

Eu la masă o să stau doamnă.

Idiot!

Părdon, doamna Nache.

Doamna e soția domnului prezident al comitetului.

Domnul care v-a adus aici?

Domnul Zaharia Trahanaciu.

Doamna Zoe Zaharia Trahanaciu.

Eu sunt Ștefan Ticotescu, prefectul județului.

Cu doamna sunt numai prieteni.

E bine de pui cu floră.

Bată-mă, doamna, bată-mă, bată-mă.

Părdon.

Eu, de pe drum, vă citez dumneavoastră cinci poste.

Un drum, un drum, drum, drum, drum.

De copoță, lică, lică, lică, lică.

Îmi ținuie drumul meu.

Trebuie să-l duc de aici, să-l miștească puțin.

E aveție rău de tot.

Bună, Dandanache, să vă liniștiți puțin.

Bătăne, Cosovle, dar unde?

Nu fiți cu mine, doamnă Dandanache.

Știi, băieța mea, sunt așa de amețit.

Știi, presoara, se clopoțează.

Știu, știu, e grozavă.

Grozavă, știu, e.

Și-l aleg pe domnul Agamită Dandanache.

Iaca pentru cine s-a cârpit de-atâta vreme

liniștea mea, și a femeiei pe care îi iubesc.

Unde ești, Casavencule, să te vezi răzbunată?

Unde ești să ceri iertare că ți-am preferit pe onestul domnul Agamită?

Pe admirat, pe sublim, pe neicusor, pe cuicusorul Dandanache.

Ce lume, ce lume, ce lume...

Ai auzit, fănică?

Ai auzit?

Onestul tău, domnul Agamită, care reușește, care triumfează, păstrează scrisoarea.

Ce trebuie să facă onestul Casavencu, care n-a reușit, care își mușche acum

mâinile și meste căturbarea, să mă ochește din cine știe ce ascunză tare?

Ah, mi-e groază să mă gândesc.

Ce face?

Unde ascund șarpele?

De unde o să-și arunce berinul asupra mea?

Zoe, Zoe, fii bărbată!

Nu mai pot, nu mai pot.

Vorbele lui Dan Danache mi-au luat toată partea.

Mă află în tine, mă.

Îmi nebunesc de frică.

Poană Șaițicu!

Ghiță!

Ghiță, ce?

Spune!

Poană Șaițicu, vreau să... Spune, nu mă chinui!

Ce?

Au publicat-o?

Dă-mi eu s-o văd!

Ui, ești nebună?

Curat nebun!

Da, sunt nebuna!

Și ție trebuie să-ți mulțumesc azi.

Nu, poană Șaițicu, nu e nimica, nu e nimica publicată.

Râgne tu, nici n-a apărut azi.

După ce a fugit Casabelcu, descărimea s-a apucat la ceartă.

S-au bătut, l-au bătut pe popa, privește-o!

Și nici vorbă să mai scoasă gazeta.

S-a spart, fații dele, poană, s-a spart!

Vreau să vă spun ceva secret acum numai decât...

Nu spuneam eu!

Dar Casabelcu?

Nu l-am găsit, coane, fănică.

Parcă a intrat în pământ.

Ce-am uitat?

Să mă iertească rămâna, coane, fănică.

Ministru nou, ministru șapte în părbă și am un telegraf numai decât...

Aia vă căutam așa de zor.

Telegraf?

Ce mai vorbeam aminte?

Nu știu, dar bate telegraful de-un ceas, coane, fănică.

Trebuie să mergi să-ți spun.

Ah, plestemată politică!

Zoi, curaj, mă duc.

Doamne!

Mă-ntorc îndată.

Zoi, fii cu minte.

Nu sunteți fierbinte, n-ai grijă.

La revedere!

Ah, cum pot să iubesc pe omul ăsta?

Coane joițică!

Hai, ghiță!

Iar m-ai speriat.

Ce e?

Ce vrei?

Du-te!

Lasă-mă în pace!

Să rămână, coane joițică, nu vă supărați.

Este cineva... cineva pe care știți dumneavoastră vinde.

Așteaptă aici.

Ar voi să vă vorbească, dar numai dumneavoastră.

Dar eu l-am trimis pe colofănică la telegram.

Pentru ca să rămâneți dumneavoastră singură.

Am mințit.

Nu-i adevărat pe-l cheamă miniștrii.

Știu că o să mă ocărească, o să mă bată, că l-am trimis la cai verzi pe pereți.

Lasă-mă ocărească, să mă bată.

Nu-i mai mărlim eu?

Nu-i stăpânul meu, de la care mănânc pâine, eu și 11 suflete?

L-am mințit, dar pentru binele dumneavoastră, poală joiețică.

Îl primiți?

Da?

Pe cine să primesc?

Pe cine?

Pe tornaie Cățavencu.

Pe Cățavencu?

E aici?

Unde, ghiță?

Să fie acolo mai detat.

Merge adânc.

Iude!

Ascultă!

Poftim, înstimabile, poftim.

Domnule Cățavencu, ai vreoință mă pierzi pe

mine și te-ai pierdut și pe dumneavoastră.

La ce ai fugit?

Pentru Dumnezeu, la ce ai dispărut?

Pănică, are mână o poliță.

Regirul ne-ai plastografiat ca să ridici 5.000 de lei de la societate.

Știi?

Știu, madame.

Știu, dar ce-i de făcut?

Domn, nebun, ți-ai pierdut mințile?

Mai întreb ce-i de făcut.

Nu știi?

Să-ți dau polița, scapăm sau să te scapăm?

Să schimbăm?

Dă-mi scrisoarea!

Madame, o dau peste putin.

Ce?

Scrisoarea dumneavoastră nu o mai am.

Nu se poate?

Nu o mai am.

Minti?

Nu mint.

Nu o mai am.

Nenorocitule, ce ai făcut-o?

L-am pierdut.

De ce nu poți să te omoori?

Omoară-mă, madame, omoară-mă, dar nu e vina mea.

Cum ai pierdut-o?

Când ai pierdut-o?

Unde ai pierdut-o?

În scandal.

În bătaie de la altă iersoară, de la întrunire.

Cine nu știu, mi-a smuls spălăria de-n cap.

Scrisoarea aveam în căptușea la părâie.

Care v-a să zică adevărat?

Ai pierdut-o?

Da.

Mi-ai pierdut scrisoarea și nu știi, nu

bănuiești pe unde poate răzăci scrisoarea mea?

Nu.

Ești un om pierdut, pierdut.

Eu poate să mai scap, poate să mai scap.

Dar dumneata, dumneata ești pierdut.

Când te-a restat fănită, te-am scăpat eu.

Acum te-areștez eu și n-ai să scapi decât atunci când ai găsit scrisoarea.

Pentru că poate să mai ai norocul să o găsesc.

Roagă-te la Dumnezeu să o găsesc.

S-a întors jocul, domnule Cațavencu.

Începe să te părăsească norocul și să mai treacă și în partea noastră.

Ești pierdut, da, pierdut.

Iță!

Doamnă, pentru Dumnezeu.

Iță!

Dumnezeu te-a uitat pe unde să scapi.

Nu mai e scăpare.

Plastografii tău, vediți, nu m-au scăpat.

S-a mântuit.

Iță!

Nu există eu.

Să-i scaut.

Părerea mea.

Părerea voastră, coaleșeț.

Ce vrei cu mine?

Câte și domn'aia.

Ce vrei?

Spune ce vrei.

Ce vreau eu?

Bine vreau.

Eu am o vorbă, mii de ani face.

Eu, coaleșeț Ticu, am găsit o scrisoare pe care a

lăsat-o să-ți o fure onorabilul Dumnezeu Cațavencu.

Doamnă... Lasă-o aia.

Am mai găsit una aici, din pat.

Nu vă supărați, coaleșeț Ticu, să vedeți cum v-am spus.

Eu, până să nu intru în politică, până să nu devin negustor și apropiat,

am fost împărțitor la poște.

Mă cunoaște, coaleșeț.

Ieși odată și lasă-mă.

Și atunci, păi vă zic că eu dau scrisoarea după Andresa.

Dacă nu găsesc Andresa, îmi scriu pe ea cu plaivaz.

Andresa, un necunoscut.

Ori nu se află, ori nu.

Căre vă zic că fiecare după cum devine.

Dacă găsesc Andresa, atunci o dau Andresa-tului.

Până acum, i-am găsit-o la altele mei în Vâlmășelea, de la primărie, o pălărie.

O pălărie?

O pălărie, da.

Și astăzi, tândisându-te capul meu să potrivesc că mi-era

strântă, am vrut să-i scot căptușala, să o mai lărgesc.

Că încolo căptușală, peste ce dau?

O scrisoare.

O scrisoare, da, domnule, n-a e.

Nu mai mergem pe la o țuică?

Să vedem.

E de la acolo, fărica.

Andresa-ntu, sunteți de-a voastră.

Domnul, domnul, de gravă.

Sunt, în adevăr, pierdut.

De gravă, dacă o ai.

Oamnă, am pierdut-o.

Nu m-am mai întâlnit.

Honorabilu.

Serabilu.

Norocitulă, ți-a aruncat norocul în gâdlă.

Te făceam om?

Nu puteam.

Andresa-ntu, cu domnul Țiliu, cunoscut.

Domnule, domnule, ești un om onest.

Ești un om admirabil, fără pericle.

Cum te cheamă, mă rog, spune-mi.

Recunoști prinsea mea?

Ce trebuie să mai spun?

Mă cunoaște Colzarea de la 11 februarie.

Un cetățean și eu.

Cum să-ți mulțumesc.

Ce ceri de la mine?

Să-mi spui dumneavoastră, pentru cine votez?

Dacă mai știu un sfert de ce, aș să-i închid de alegere.

Eu, pentru cine votez?

Pentru domnul Agamită Dandanache.

Domnule Cățavencu, tot mai poți vorbi?

Și încă ironic.

Ești tare, drept să-l spun.

Corect.

Adevărat?

Da, adevărat.

Pentru domnul Agamită Dandanache.

Da, adevărat.

Adică e singurul adevăr pe care domnul Cățavencu l-a spus în viața domnii sale.

Atunci mă duc să votez.

Da, cum îi zice?

Domnule Cățavencu, fii bun.

Scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetățean.

Te rog.

Dar voi?

Agamită Dandanache.

Bravo, domnule Cățavencu.

Ești un om de bună credință.

Mă duc, nu mai e vreme.

Te rog să crezi, domnule, că oricându-i recunoștința mea...

Lasă, nu mai să rupă amâna, că se închide urmea.

Iartă-mă!

Scoală-te!

Ești bărban, nu-ți e rușine?

Scoală-te!

Iartă-mă!

Ești un om rău.

Mi-ai dovedit-o.

Eu sunt o femeie bună.

Am să-ți o dovedesc.

Acum sunt fericită.

Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut.

Nu ți-a ajutat Dumnezeu pentru că ești rău.

Și pentru că eu voi să mă ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca și până acum.

Nu trebuie.

E parola mea de onoare.

Ești scăpat.

Sărut mâinele de votamentul meu.

Cu o condiție.

După aligere, o să fie manifestație publică.

Dumneata o să o conduce.

O conduc.

Dumneata o să prezintezi banchetul popular din grădina primăriei.

O să chefuiești cu poporul.

Și o să vii aici cu toții să saluti numele

alegătorilor pe deputatul ales și pe prefect.

Ne-am înțeles?

Du-te și aloc în capul mesii.

Ești zelos?

Asta nu-i cea din urmă cameră?

Madam, madam, draga, dacă ești pe mine... Mulțumesc.

Ești prea galant.

Dar du-te de grabă.

Mă duc.

Să vedeți dacă nu vă plăcea.

Salut mâinile!

E adevărat, orbisesc!

Mă duc!

E nebunit, Ghiță?

Îl trimite la telegraf pentru nimic.

Îmi face farse cinseme.

Și zoiu.

Unde e zoiu?

Aici la noi, stimabile, a fost lupta grânce.

Orice s-ar zice.

S-au petrecut comedii mari.

E un familie.

Îi cipreștesc dumneavoastră.

Un caragios, un deșept.

Ca să influenseze pe Pipătescu.

Pe Fănică, de?

Pe prefect.

Da, da, plec.

Nu e să ne interpretezem.

O să-l învrăștească cu mine și cu familia mea.

S-apucă și face o scrișoică de amor, dar din partea lui Fănică, prefectul,

către joițică, nevastră, și imitează slova băiatului.

Știi?

Să jur, nu altceva.

A încipui și desplastografie.

Mă nebunit, Ghiță.

La mine a fost cazul adevărat.

Un cazul adevărat.

Scrișoarea era avansată.

Dar de unde?

Cum de ce?

Adică necazătorit.

Cine?

Prefectii.

Când ne-a fost piciorul în prag, ori colegi, ori război mântuiți,

rani de pesc aici.

Nu înțeleg.

I-a mers și de drum căruța și clopoței?

E slab de tot prefectul.

Îi spui de două ore istorie și toată prețelea.

Și astfel, cum ai văzut?

Domnule prefect.

Furtuna are apă.

Rece curând.

Domnule Dan Tanache, într-un moment masa e gata.

Domnule, spune-l domnului prefect.

Domnului prefect.

Îți place nenea, alesul dumneavoastră?

Deștept, dar mi se pare că e cam șiret.

Îți punea istoriile de izbire, alegea cu scrisoare, cu plastografie.

Te-ai spunea de casă, vreau că la mine a fost careva cu pecheră.

Domnule Dan Tanache, mi-ai promis să nu mai pămânești de istoria asta.

Eu am promis?

Când am promis?

Cui am promis?

Ce-am promis?

Nu, nu, nu, nu...

În sănătatea domnului Acamită Dan Danache, alesul nostru.

Să trăiască furor!

În sănătatea repetorilor, care au într-o bază patriotică.

Și ne-au acordat.

Astea, că o să zic de vizitări.

Sunt fratele lor!

Eu, care-i familia mea de la 48 în cameră.

Și eu, ca românul impartial.

Care v-a să zic că,

cum am zis,

aș vrea să te trăiască!

Furor!

Și așa zirai?

Că ai luat și tu istiva mine.

Bravo-s, mă bucur!

Venerabile necăzaharioi, dă-mi prejurerea

că aceste micile pasiuni trebuie să dispară.

Aici mi-ai plăcut!

Bravo-s!

Să treci!

În sănătatea venerabilului și impartialului nostru, prezident Danache!

Furor!

Pentru că toți ne iubim țara!

Toți suntem români, mai mult sau mai puțin onești.

În sănătatea iubitului nostru, prefect!

Să trăiască pentru fericirea județului nostru!

Furor!

Aveți puțin picărăbdare!

Nu cunosc prefect eu!

Eu n-am prefect!

Eu am prieten!

În sănătatea lui Fărică!

Să trăiască pentru fericirea prietenilor lui!

Furor!

După lupte seculare, pe o durată.

ce eram acum câtva timp înainte de crimea, am luptat și am progresat!

Ieri obscuritate, azi lumină!

Ieri bigotismul, azi liber fascistismul!

Ieri întristarea, azi veselia!

Iată!

Iată binefațulele unui sistem!