Original subtitles

"LINIŞTE ÎN CULISE..."

Traducerea şi adaptarea: Alina Ardelean alina_sorana@yahoo.com

Sex-farsa londoneză de succes "DEZBRĂCAŢI"

Cortina se ridică! Cortina se ridică!

O mare premieră pe Broadway.

Toate VIP-urile new-yorkeze sunt aici în această seară.

Toate, în afară de unul singur.

Acesta. Eu.

Unde plecaţi? Nu sunteţi regizorul piesei?

Trebuie doar să... O treabă sau două. Una: să ies din teatrul ăsta!

- E ceva în neregulă cu locul dumneavoastră? Da. E cu faţa la scenă! Nu, continuaţi!

Va fi un dezastru. Nu pot să stau acolo şi să privesc.

Cinci secunde şi încă nici un râset.

Nu fug. Pur şi simplu nu sunt genul căruia să-i placă să fie martorul unui accident de automobil.

Mai ales când automobilul e al meu! Va fi o catastrofă!

O să îşi uite replicile. Nu vom scăpa vii din New York!

Pozele noatre sunt pe holul teatrului. O să mă urc într-un avion.

Trebuia să o fac la premiera din Des Moines, înainte de premieră,

la repetiţia generală, imediat după ce s-a ridicat cortina.

Imediat după ce a sunat telefonul şi Dotty a intrat cu sardelele.

Stai! Încetează!

O, Doamne raţa mă-sii! Gata! Sunt pe drum!

Degeaba insişti. Nu pot să dechid sardelele şi să răspund la telefon în acelaşi timp.

N-am decât o pereche de picioare. Alo?

Da, dar aici nu-i nimeni, iubire... Nu, Dl. Brent nu-i aici.

Locuieşte aici, da, dar nu acum, pentru că locuieşte în Spania.

Da, Philip Brent, care scrie piese de teatru, numai că acum le scrie în Spania.

Şi ea e în Spania. Toţi sunt.

Eu, în Spania? Nu, eu nu sunt în Spania. Eu le îngrijesc casa.

Doar că plec acasă la ora unu miercurea, aşa că acolo sunt.

Nu, pentru că am o farfurie cu sardele, ca să iau o pauză.

Şi au TV color aici, şi e Royal...ştiţi, cursa de cai.

Unde e ziarul?

Dacă e în legătură cu închirierea casei, va trebui să sunaţi agenţii imobiliari.

Squire, Squire, Hackham şi... Care-o fi celălalt...?

Nu, sunt lângă telefon, în birou.

Squire, Squire, Hackham şi... Staţi puţin! Merg să mă uit.

Cum îţi iei greutatea de pe picioare,

îţi vine totul jos în cap.

Şi iau sardelele... Nu, las sardelele...

Nu, iau sardelele.

Laşi sardelele şi închizi telefonul.

Da, aşa. Închid telefonul.

- Şi laşi sardelele. - Las sardelele?

Laşi sardelele.

Închid telefonul şi las sardelele?

Exact!

- Am schimbat asta, nu-i aşa, dragă? - Nu, dragă.

- Asta am făcut întotdeauna? - N-aş spune asta, Dotty, scumpa mea.

Dar replicile? Le nimeresc pe câteva?

Unele sună foarte familiar.

- Parcă e un aparat cu sloturi aici sus. - Ştiu asta.

Deschid gura şi niciodată nu ştiu ce o să iasă:

trei portocale sau două lămâi şi o banană.

Oricum, încă nu e miezul nopţii, şi nu avem premiera decât mâine.

- Deci ţii receptorul în mână. - Ţin receptorul în mână.

"Squire, Squire, Hackham şi...staţi puţin!" şi linişte în culise.

Squire, Squire, Hackham... Staţi puţin! Închid telefonul.

Faci o pauză două minute şi toate vin după tine.

- Opriţi! - Asta e după-amiaza ei liberă.

- Wow! - Opriţi-vă, Brooke.

- Dotty! - Mă întorc?

Da, şi ieşi cu ziarul.

Ziarul. O, ziarul.

Închizi telefonul, laşi sardelele şi ieşi, cu ziarul.

- Uite. - Scuze.

- Nici o problemă. E doar repetiţia tehnică. - E repetiţia generală, Garry, puiule.

- Când a fost repetiţia tehnică? - Când e repetiţia generală? Avem premiera mâine.

O considerăm repetiţie tehnică.

- E vorba de replici. - Nu te preocupa de replici.

Şi accentul ăla. Parcă ar ieşi portocale şi lămâi.

Replicile tale sunt în regulă. Mai bune decât a... ştii? Nu-i aşa?

- Poftim? - Adică, OK, el e...

Dar, Dotty, tu joci genul ăsta de rol, adică, vreau să spun...

Isuse, Dotty, doar ştii ce vreau să spun!

Garry and Brooke sunt afară, Dotty ţine receptorul.

Nu, dar iată-ne, gândindu-ne cu toţii "Doamne, avem premiera mâine,

am avut doar două săptămâni de repetiţii", nu ştim unde suntem, dar iată-ne.

- Aşa e, iubiţel, nu-i aşa, Lloyd? - Frumos spus, Gary.

Nu, dar vreau să spun că jucăm în Des Moines tot restul săptămânii, apoi în Pittsburgh,

apoi Domnul ştie unde, şi apoi Domnul ştie unde altundeva şi tot aşa şi cu toţii ne simţim destul de... ştii?

- Tu nu? - Poftim?

Bine, scuze, Garry, eşti afară, iar Dottie ţine receptorul.

- Îmi pare rău, Lloyd, dar uneori trebuie să te descarci...ştii? - Ştiu.

- Mulţumesc, Lloyd. - Deci eşti afară...

Lloyd, lasă-mă să spun doar un lucru, dacă tot ne-am oprit.

am cunoscut mulţi regizori, unii geniali, alţii ticăloşi,

dar nu am întâlnit niciodată unul care să fie total şi absolut ...nu ştiu cum.

Mulţumesc, Garry, sunt foarte mişcat. Acuma ieşi naibii afară de pe scenă.

- Şi Brooke... - Da?

- Eşti înăuntru? - Înăuntru?

- Eşti aici? - Cum?

Eşti afară. OK, o să încep iar.

Şi continuăm.

Deci, eşti acolo, ţinând receptorul.

Deci sunt aici, ţinând receptorul. Îl închid. Las sardelele.

- Mereu aceeaşi poveste... - Şi iei ziarul.

Iau ziarul. Las sardelele.

O greutate în minus de pe cap, o cantitate în minus din stomac.

- Şi ies în sfârşit. - Lăsând receptorul.

Menajera mea, da, dar...

Şi linişte-n culise. Scena!

Menajera mea, da, dar asta e după-amiaza ei liberă, deci avem casa doar pentru noi.

- Wow! - Doar să verific.

Alo? E cineva acasă? Nu-i nimeni aici.

- Ce zici? - Grozav! E toată a ta?

Doar o colibă în pădure. Moară amenajată, secolul al XVI-lea.

- Trebuie să fi costat o grămadă. - Ideală pentru afaceri.

Vine cineva la ora 4. Arab. Petrol.

Trebuie să duc dosarele acelea la Basingstoke la ora 4.

O să ne potrivim la fix... Adică o să o facem, adică...

- Corect. - Nu vom răci şampania.

- Toate uşile astea! - Doar o mână:

birou, bucătărie şi încăperile menajerei.

Care e... ştii tu?

- Oh, pe aici. - Fantastic!

Acuma am pierdut sardelele.

- Am crezut că nu e nimeni aici. - Nu sunt. Dar e cursa aceea...

Cursa la care poartă pălăriile acelea cu fructe... Cine sunteţi?

Sunt de la Squire, Squire, Hackham şi Dudley.

- Care dintre ei sunteţi, atunci? - Eu sunt Tramplemain.

Am crezut că sunteţi un hoţ.

Am venit doar să reglez nişte treburi...

Să verific nişte dimensiuni... Să fac una sau două treburi mai speciale...

Oh, am un potenţial chiriaş.

- Ce are uşa asta? - Interesul ei e de-a dreptul excitat.

Acolo nu e dormitorul.

Nu, acolo e baia de serviciu şi toaleta.

- Menajera, D-na Crockett. - Clackett, dragă, Clackett.

- Dânsa nu e aici. E cursa. - Acasă am doar alb-negru.

Nu vă faceţi probleme pentru noi. Doar vom inspecta casa.

- Acuma am pierdut ziarul. - Sardele!

- Ne pare rău. - Nu-i nimic. Nu vrem televizor.

Sardele!

Am uitat sardelele.

Lloyd! Sardelele astea blestemate!

- Nu putem continua aşa. - Continua cum, Garry?

Pentru tine e OK că stai doar acolo, dar noi lucrăm cu ele, nu?

- Poftim? - Sardelele?

Ne spetim muncind

şi sunt patru farfurii cu sardelele în primul act.

Poppy! Vrei ceva în loc de sardele?

- Vrei piure de banane? - Nu vrem patru farfurii de piure de banane.

- Schimbăm sardelele. - Nu suntem furioşi pe tine, Poppy.

Sunt mulţumit cu sardelele dacă şi tu eşti, dragule.

- Sunt mulţumit dacă şi tu eşti. - Garry, ce tot spui?

Adică, iată-ne, strofocându-ne aici sus şi, Christoase!

- Înţeleg. Ai înţeles, Poppy? - Păi...

Bine. Continuăm de la ieşrea lui Dotty.

Dar Poppy? Vezi să nu se întâmple iar.

- Nu. - Scuze. Încercam doar să lămuresc lucrurile.

- Câtă vreme Dotty e mulţumită. - Absolut.

- Fă ceva pentru mine, Dotty. - Orice.

Du cu tine sardelele.

- Îmi pare rău pentru asta. - Nu-i nimic. Nu vrem TV.

E în familie de generaţii.

Hai. Trebuie să fiu în Basingstoke la ora 4.

- Poate doar puţină şampanie? - Sus. Şi adu-mi dosarele.

- Numai că... - Ce? Ea?

Ea aici de generaţii.

Sardele, sardele...

Nu sunt eu cea care să se pronunţe, dar o să o spun: riscă, o să-ţi placă aici.

Nu-i aşa?

- Da, păi... - O să ne bucurăm să te avem, nu-i aşa?

Grozav!

Sardele... Nu te poţi odihni cu stomacul gol.

Crede că e grozav. Ne serveşte cu sardele.

E grozavă.

- Minunat. - Deci, în ce parte?

În regulă. Înainte să se întoarcă cu sardelele.

- Aici sus? Înăuntru? - Da, da, da.

Altă baie. Mereu încerci să mă bagi în băi!

- Vreau să spun aici. - Ooh! Cearşafuri negre!

Asta e debaraua. Aici, aici!

Eşti agent imobiliar şi nici măcar nu pot deschide uşa.

- Este după-amiaza liberă a d-nei Clackett. - Opriţi!

Uită-te!

Opriţi!

Şi Dumnezeu spuse, "Opriţi!"

Şi ei se opriră. Şi Dumnezeu văzu că era groaznic.

- Uşa asta nu se deschide. - Uşa asta nu se închide.

- Şi Dumnezeu spuse, "Poppy!" - Fac ceva greşit? Ştii că stau prost cu uşile .

- Te descurci perfect. - Câtă vreme nu am stricat-o eu.

Şi apăru Poppy. Şi Dumnezeu spuse,

"Fii fertilă şi înmulţeşte-te şi adu-l pe Tim să repare uşile."

Ador repetiţiile tehnice!

Adoră repetiţiile tehnice! Nu e de-a dreptul... Unde e Dotty?

- Toată lumea e veşnic drăguţă. - Belinda e toată numai, ştii tu...

Freddy, nu-i aşa că îţi place o repetiţie tehnică nocturnă?

Numai pentru că poţi sta pe mobilă.

- E plăcut să te văd făcând glume. - Oh, era o glumă?

E aşa de plăcut să lucrezi în compania asta.

Vom fi pe Broadway în şase luni!

- În Cleveland în trei luni! - Eşti bine, Lloyd?

Ştiu cum se simţea Dumnezeu când stătea în întuneric, creând lumea.

- Cum se simţea, Lloyd, dragă? - Mulţumit că îşi luase Valiumul.

El avea şase zile. Noi nu avem decât şase ore.

Şi Dumnezeu spuse, "Unde dracu e Tim?"

Si apăru dracului Tim.

Şi Dumnezeu spuse, "Să fie uşi care se deschid şi se închid."

Să fac ceva? Aduceam bananele.

Uşi! Pariez că Dumnezeu avea şi un manager de scenă care pricepea engleza!

- Uşa aceea nu se închide. - Iar cea de la dormitor nu se, ştii tu...

- Nu a dormit de 48 de ore. - Nu-ţi fă probleme! Numai încă 24 de ore.

Iată, a coborât pe pământ în mijlocul nostru.

Ascultaţi, dacă tot ne-am oprit...

A durat două zile montarea decorului, deci nu o să avem timp pentru o repetiţie generală.

Nu vă îngrijoraţi. Consideraţi prima reprezentaţie ca repetiţie generală.

Dacă ne putem descurca până la capăt în seara asta cu uşile şi sardelele.

Totul stă în uşi şi sardele, intrând şi ieşind,

scoţând şi aducând sardelele.

Asta e farsa. Ăsta e teatrul. Asta e viaţa.

Oh, Doamne, Lloyd. Eşti atât de profund.

Deci să continuăm. Bang! Bang! Bang!

Bang, ai intrat! Bang, ai spus-o! Bang, ai ieşit!

- Unde e Selsdon? - Oh, Doamne!

- Selsdon! - Poppy!

- Am crezut că e afară în faţă. - Domnul Mowbray e în cabina lui?

- Oare chiar ar..., în timpul unei repetiţii tehnice? - Oare ar cine?

- Selsdon. - Nu ar face-o în timpul unei repetiţii tehnice.

- A face-o, pariez. - Cum?

- Fii corect. - Să nu ne pripim cu concluziile.

- Adu dublura. Tim! - Da?

Grăbeşte-te cu uşile. Îl înlocuieşti pe Selsdon.

Nu ar trebui lăsat niciodată nesupravegheat. Am mai spus-o.

S-a purtat cum trebuie în timpul repetiţiilor.

În sala de repetiţii totul era... ştiţi voi...

Puteai să îi vezi pe toţi.

Aici există o faţă şi un spate şi l-am pierdut.

- Nu e în cabina lui. - Baie? Recuzită? Atelier?

Cheamă poliţia! Ai terminat uşile? Pune aparatura în funcţie!

- Îmi pare rău, Dotty, scumpa mea. - Nu, e vina mea.

- Eu l-am distribuit. - Am zis, "Hai să-i dăm o ultimă şansă."

Am fost în tabără împreună când eram copii.

E vina mea, dragă.

- Turneul ăsta e finanţat cu economiile ei de o viaţă. - Ştim asta, Garry.

Nu urmăresc să fac o avere. Am vrut doar să investesc în ceva.

Ştim.

O căsuţă. Nu cred că cere prea mult.

- Nu te învinovăţi. - Poftim?

- Nu plânge. - Am ceva în spatele lentilei.

Nu e vina lui Brooke.

Era chiar acolo înainte să începem.

- Cine? - Nu-i nimic. Ştim că nu poţi să vezi.

Vrei să spui Selsdon? Nu sunt oarbă. Pot să-l văd pe Selsdon.

- Selsdon! - E aici!

Stând acolo precum tatăl lui Hamlet.

- Am crezut că eşti... nu aici. - Unde ai fost?

- Eşti bine? - Vorbeşte!

- E o petrecere? - E o petrecere?

Chiar e? Mortal! Credeam că va fi o repetiţie.

Tocmai trăgeam un pui de somn de după-masă ca să fiu pregătit pentru repetiţie.

- Nu e adorabil? - Mai ales că acum îl putem vedea.

- Ce sărbătorim? - Ce sărbătorim?

Tim, pari agitat şi anxios.

Nu găsesc recuzita. Am căutat în garderoba lui... Oh.

- Bere? În garderobă? - Nu, Selsdon.

Ai nevoie de o pauză. De ce nu stai jos să faci salariile?

- Mă ocup de banane mai întâi. - N-a dormit de 48 de ore.

Şi să nu cazi, Tim. S-ar putea să nu avem asigurare.

- Ce urmează? - M-am gândit că am putea încerca o repetiţie.

- Eu nu, mulţumesc. - A, tu nu?

Nu, eu o să mă uit. Asta e berea din garderobă?

- Nu, el vrea să facem repetiţia. - Păi n-ar trebui să facem repetiţia?

Da, ştiam că te vei gândi la ceva. Bun, de la intrarea Belindei şi a lui Freddy.

- Ce s-a întâmplat? - Poliţia.

Au găsit un bătrânel pe un hol.

- Mulţumim. - Cică e foarte murdar şi pute.

Mi-am zis, "Oh, Doamne!" pentru că atunci când te apropii de Selsdon...

- Poppy! - Nu, dacă stai oriunde lângă el,

nu poţi să nu remarci acest foarte distinct...

Îţi spun, Poppy, odată ce-l ai în nări, nu-l mai uiţi.

De 60 de ani mirosul teatrului mă bântuie.

Fie binecuvântat!

Poppy, cum de ai obţinut un asemenea job care necesită tact?

- Sper că nu eşti prietena cumva? - Nu-ţi fă griji. Nu a auzit.

- Nu aici? - Da, acolo.

- Du-te la culcare. - Nu apari încă 20 de pagini.

Aş putea să mă duc înapoi la culcare. Nu apar 20 de pagini de acum.

Continuăm. Dotty în bucătărie cu sardele.

Garry şi Brooke pe scări, Freddy şi Belinda aşteptând afară,

timpul alunecând irevocabil în trecut.

- Nu sunt drăguţi? Garry şi Dotty. - Adică, sunt...?

- Cică e secret. - Dar e suficient de în vârstă să îi fie...!

- Nu ştiai? - Sunt doar Dumnezeu. Nu ştiu nimic.

- Ce se întâmplă? - Spune-mi tu.

- Ce tot aşteptăm? - Ştiu şi eu, a 18-a ei aniversare?

Sau poate doar punctul de start. Brooke! "Nici măcar nu poţi deschide uşa."

- Nici măcar nu poţi deschide uşa. - Uşa închisă, Garry, iubire!

Nici măcar nu poţi deschide uşa.

Avem casa toată pentru noi.

Iat-o! Nu pot să cred!

- Un loc perfect pentru o aventură! - Acasă. Acunzătoarea noastră secretă.

- Ultimul loc în care ar căuta cineva. - E amuzant să ne furişăm.

Dacă Inland Revenue ar afla, bang, s-a dus cererea de rezidenţă afară,

bang, s-a dus mai tot venitul pe anul ăsta.

Mă întreb dacă D-na Clackett a aerisit paturile.

- Dragă! - De ce nu?

Fără copii, fără prieteni. Suntem de capul nostru.

Adevărat. Asta e ceva de spus când eşti evazionist fiscal.

Lasă astea!

Şşş! Inland Revenue ne-a putea auzi.

Ce am făcut cu prima porţie de sardele n-o să ştiu niciodată.

D-na Clackett!

- Mi-a sărit inima din încălţări! - Şi a mea.

- Am crezut că sunteţi în Spania. - Suntem. Nu suntem aici.

- Fiscul e pe urmele voastre? - Ar fi dacă ar şti.

Bine, dragilor. Nu sunteţi aici. Nu v-am văzut.

- Mergeţi la culcare, nu? - Păi...

Nu-i nicăieri ca în pat când totul te copleşeşte.

- O să vă vreţi lucrurile. - Da.

- Patul nu e aerisit. - O să aduc o sticlă cu apă fierbinte.

- Toate scrisorile voastre sunt în birou. - Le trimiţi dumneata în Spania, da?

- Nu şi cele de la fisc. - Oh, Doamne! Unde sunt?

- În căsuţa porumbeilor, dragă. - În căsuţa porumbeilor?

- Am auzit voci. - Ce fel de voci?

Stai aşa! Ce e?

Ştii ce prost înţeleg mişcările. Îmi pare rău.

De ce duc lucrurile în birou? Nu ar trebui să le las?

- Nu. - Am crezut că ar fi mai logic.

Nu.

Ştiu că e târziu azi, dar...

- Nu, câteva minute înainte de premieră. - Câtă vreme nu suntem prea zoriţi.

De ce cară geanta şi cumpărăturile în birou?

- Trebuie să le ia din cale. - Înţeleg asta.

Şi Selsdon are nevoie de ele în birou.

- Unde e Selsdon? E aici? - Selsdon! Selsdon!

- E rândul meu? - Nu, nu.

Am crezut că îmi aud intrarea.

Nu. Du-te înapoi la culcare. Mai sunt 10 pagini până la tine.

- Înţeleg toate astea. - Oh, nu.

- Dar de ce? - De ce face toată lumea ceva?

de ce celălalt idiot iese cu sardelele?

- Nu mă leg de tine. - Sigur că nu.

-Isuse, când te gândeşti, de ce? - Cine ştie?

Cine ştie?

Originile acţiunii umane sunt profunde şi neclare.

Poate s-a întâmplat ceva când erai copilaş

care te-a făcut să îţi fie frică să laşi cumpărăturile.

- Ar putea fi genetic. - Sau... ştii tu.

- S-ar putea. - Înţeleg toate astea...

Îţi spun că nu ştiu. Cred că nici autorul nu ştie.

Nu ştiu de ce autorul s-a apucat de meseria asta. Sau noi.

Mi-ar da o motivaţie.

Bine. Îţi dau eu o motivaţie.

Le duci în birou pentru că e puţin după miezul nopţii

şi nu o să terminăm până avem premiera mâine.

Pardon: până avem premiera astăzi!

Şi continuăm, de după ieşirea lui Freddy, cu cumpărăturile.

Lloyd, iubiţel, soţia lui l-a părăsit azi dimineaţă.

Oh.

Freddy?

Cred că motivul este,

te-ai speriat când a pomenit de fisc

şi te-ai simţit nesigur şi expus

şi ai vrut ceva familiar de care să te ţii.

Mulţumesc, Lloyd.

- Fii binecuvântat! - Şi continuăm voioşi.

"Da, dar am auzit voci."

- Da, dar am auzit voci.. - Ce voci?

- Omeneşti! - Nu e nimeni aici.

- Am văzut clanţa mişcându-se. - Chiar trebuie să-ţi pui şi cravata?

D-na Clockett. E aici de generaţii.

- Uite, ne-a dechis nişte sardele. - Nu poţi coborâ aşa.

- De ce nu? - D-na Crackett. E de neînlocuit.

Sardele aici, sardele acolo! Parcă e o şcoală de duminică.

- Tot spionezi pe aici? - Da, tot spionez. Tot pe aici.

- În debara? - Nu, nu!

Da, verific cearşafurile, mă uit peste inventar.

- D-na Blackett... - Clackett, dragă, Clackett.

Mai este cineva în casă?

- Nimeni. - Am crezut că aud voci.

- Nu sunt voci aici. - Cred că mi s-a părut.

- Oh, Doamne! - Poftim?

- Oh, Doamne! - De ce? Ce e?

Oh, Doamne! Uşa biroului e deschisă.

Oh, Doamne! E încă o maşină afară.

Nu e a d-lui Hackham, nu?

Numai uşi care se trântesc în casa asta.

Avertisment final, vor fi luate măsuri, citaţie, chemare în istanţă...

- A venit un domn în legătură cu casa. - Nu sunt aici.

- A venit cu o doamnă destul de excitată. - Lasă treaba agenţilor.

Să-i las să intre peste tot?

Orice, dar nu spuneţi nimănui că sunt aici.

O să mă aşez aici şi... Sardele! Am uitat sardelele.

Cred că aş uita şi ce zi e, dacă nu aş lucra.

Nu am primit asta. Sunt în Spania. Dacă nu am primit-o, nu am deschis-o.

Am avut o rochie ca asta? Nu cred că aş cumpăra ceva aşa de uşuratic.

- Mi-ai dăruit-o tu? -Nici nu trebuia să o ating!

Las-o jos! Nu ai văzut-o!

O pun în pod cu celelalte cadouri prea preţioase ca să le port.

Bine. Acum uşa biroului e deschisă iar. Ce se petrece?

Bătaie la uşă!

Sus.

Oh, Doamne! E cineva în debara.

- Oh, tu eşti! - Sigur că sunt eu.

M-ai pus aici cu cearşafurile negre.

- De ce ai încuiat uşa? - De ce am încuiat-o eu??

- Nu am încuiat-o eu! - Cineva a încuiat-o.

Nu putem sta aici... în lenjerie.

- OK, o scot. - Înăuntru!

Adezivul ăsta sper că nu e genul care nu se mai dezlipeşte, nu?

- Opriţi! - D-na Clackett ne-a pregătit sardele.

- Avem o problemă. - Care e, de data asta?

- Stânga. - E cea din stânga.

- Cea din stânga! - Cea din stânga!

- Ar putea fi oriunde. - Ar putea fi sărit.

- Unde ai văzut-o ultima dată? - Nu a văzut-o nicăieri, era în ochii ei.

Îşi deschide ochii foarte... nu-i aşa? Tot timpul simt că trebuie să mă grăbesc.

- Atenţie unde călcaţi. - Uitaţi-vă pe unde călcaţi.

Nu mişcă nimeni picioarele!

Puneţi-vă picioarele înapoi exact unde erau înainte!

Faceţi câte un singur pas odată.

Brooke, aşa se va întâmpla şi în timpul spectacolului? Unii spectatori speră să prindă autobuzul...

- O să continue. - Poate vedea fără ele?

- Oare poate auzi fără ele? - Poftim? Oh, pardon!

- L-ai călcat pe mână! - Oh, uitaţi-vă la Freddy, bietul de el!

- Ce s-a întâmplat? - Îi curge sânge din nas.

- Nu l-a atins nimeni. - Violenţa îi provoacă sângerări nazale. Şi are fobie de sânge.

Scuze. Am crezut că ai vorbit cu mine.

Loveşte-l pe manager cu asta ca să termini cu teatrul din Des Moines.

- Oricum, am găsit-o. - Unde?

- În ochi. - Frumos.

- Ochiul stâng? - Da. La margine.

- Am ştiut că nu putea fi departe. OK? - Cred că da.

Eliberaţi scena. Răniţii care pot umbla cară cazurile de targă.

- Eşti bine, Freddy? - Am o sensibilitate legată de...

- Înţelegem. - Continuăm bâjbâind însângeraţi.

Freddy, o să reformulez. Continuăm împiedicându-ne ca orbii.

Brooke, retrag cele spuse. În fine, de la ieşire, oh:

unde e Selsdon? - Selsdon! Selsdon!

Cred că a scăpat-o aici.

Bun. Continuă să o cauţi. Numai încă 5 pagini, Selsdon.

"Oricum nu putem sta aici... în lenjerie. OK, o scot."

Dragă, adezivul ăsta sper că nu e genul care nu se mai dezlipeşte, nu?

Oh, D-na Clackett ne-a pregătit sardele.

- Acum ce mai e? - Un flacon cu apă caldă.

- Eu nu am pus-o acolo. - Nici eu.

Cineva în baie trebuie să o fi umplut.

- Ceva ciudat se petrece... - Dragule, nu vii în pat?

- Ce ai spus? - Nimic.

Clanţa, flaconul cu apă caldă...

- Mi se face pielea ca de găină. - Îmbracă-te.

- În aşternut. - Oare ce am făcut cu sardelele?

Tot auzi poveşti ciudate despre casele vechi.

Dar asta a fost modernizată. Nu ar mai putea fi nimic lugubru aici...

Ce? Ce e? Ce se întâmplă?

- Sardelele! Au dispărut! - Se petrece ceva ciudat.

Îmi pun capul sub...

- Le-am pus acolo. - Geantă!

D-na Sprockett trebuie să le fi luat.

- Geantă! - Ce?

- Ce e? - Geantă!

- Geantă! - Ce vrei să spui?

- Geantă! Geantă! - Ce geantă?

Nu e nici o geantă! Geanta ta brusc aici, acum dispărută!

- E în dormitor. - Nu intra acolo!

- Cutia! Au dispărut amândouă. - Dosarele mele!

- Ce se întâmplă? Aşteaptă aici! - Nu!

- Îmbracă-te! - Eu nu intru acolo!

Îţi aduc rochia!

Ţi-a dispărut rochia!

Nu te panica! Nu te panica! Există o explicaţie raţională.

D-na Splodgett ne va spune. Aşteaptă aici.

Nu, nu poţi sta aici aşa.

Aşteaptă în birou. Birou, birou!

Roger, e ceva acolo înăuntru. Unde eşti?

Ştiu că o să sune prosteşte, dar...

- Voi goli mansarda. - Sunt lipit de o solicitare de plată a impozitului.

- De ce nu laşi sardelele? - Sunt lipit de sardele.

Adu sticla aceea pe care scrie "otravă". Topeşte orice.

Am auzit de oameni împotmoliţi cu o problemă, dar asta e chiar ridicol!

Selsdon! Tu urmezi, Selsdon!

- Suntem la momentul acela. A sosit timpul. - E în regulă. Vine.

Braţul trebuia să apară.

Ah! Iată-l că vine.

Nici tu gratii, nici tu alarmă. Ar trebuie să fie...

Opreşte-te, Selsdon. Să reluăm.

Opreşte-te, Selsdon! Opreşte-te!

- Lloyd vrea să te opreşti. - Stop, Selsdon!

Doamne! Precum orchestra cântând în timp ce se scufundă Titanicul.

Stop?

- Mulţumesc. Selsdon... - Tatăl meu aproape că a fost pe Titanic.

Aude mai bine decât mine. De la intrarea ta.

- Era război, aşa că... - Mulţumesc. Poppy! (mac)

- Nu. Îmi provoacă somnolenţă. - Pune paharul înapoi.

- Cum ai zis? - Exact, numai că mai devreme. Cum ar fi ieri.

Freddy!

Începe când Freddy deschide uşa. Care e replica?

Am auzit de împotmolire cu o problemă.

Începi să te mişti, "Am auzit de împotmolire cu o problemă."

Vreau braţul tău prin fereastră, bine?

- Pot să fac o sugestie? - Ce?

Nu ar fi poate mai bine dacă aş intra mai devreme?

Există o pauză între ieşirea lui Freddy şi intrarea mea.

- Nu, Selsdon, ascultă. - Da?

- Ştiu cum. - Ce?

- Intră mai devreme. - Gândim la fel.

Îl păcălesc eu sau viceversa? Freddy, de la ieşirea ta.

Am auzit de împotmolire cu o problemă, dar asta e chiar ridicol.

Nici tu gratii, nici tu alarme. Ar trebui condamnaţi pentru incitare.

Îmi vine să plâng când mă gândesc că obişnuiam să sparg bănci, seifuri.

Ce fac acuma? Sparg pungi de hârtie.

Ştiu că sunt în Spania pentru că aşa a zis curca bătrână din bucătărie.

Şi am văzut-o ieşind în costum de baie.

Încarcă furgoneta. Fără grabă. Avem toată afurisita de după-amiază.

Ce au de oferit? Una bucată cuptor cu microunde.

50 de lire. Aproape că nu merită să îl ridic.

La naiba! Hai odată!

Gunoi, gunoi, gunoi!

Ei bine, da, dacă insişti. Acuma, unde e biroul?

Toţi spun acelaşi lucru: e greu să ajustezi pensia.

Chiriaşa vrea să ştie dacă aici există experienţe paranormale.

Da, totul e drăguţ şi paranormal aici.

Nu. S-a dematerializat vreodată ceva sau a zburat prin jur?

Nu, lucrurile se mişcă în două picioare, ca şi în orice casă.

O să spun doritoarei. Inspectează biroul.

- Este un bărbat acolo! - Nu e nimeni!

Caută ceva!

- Nu văd pe nimeni. - Asta e extraordinar!

Unde e chiriaşa mea? A dispărut! Cu totul!

- Oh, Doamne! - Acuma ce mai e?

Sardelele! Le vezi?

Da. Pot să văd cum dispar.

Nu le las din mână! Dar unde e ea?

Văd că mi se arată să deschid sardele toată noaptea.

Zice, "E timpul să înmânăm sticla cu amoniac unuia mai tânăr"

Unde a dispărut?

"Poate că am 70 de ani," am spus,

"dar încă sunt în toate minţile."

- Nu a avut răspuns la asta. - Vicki! Vicki!

- Sau, dacă a răspuns, nu am auzit. - Dragă, unde eşti?

Chestia aia nu topeşte lipiciul, doar pantalonii.

Sper că nu trece şi prin...? Mai bine mi-aş scoate pantalonii ăştia.

Asta e o urgenţă! Dacă trece prin orice...

O simt! Trece prin orice!

- O casă damnată! - Inland Revenue!

- S-a întors! - Nu sunt aici!

- Oh, Doamne! - Sunt peste hotare. Trebuie să plec.

- Stai! Vorbeşte! - Numai în prezenţa avocatului meu.

Ia stai! Nu eşti decât un intrus! Un intrus obişnuit.

Mă bucur să vă cunosc. Luaţi o sardea.

Nu, eşti un pervers.

I-ai făcut ceva lui Vicki. Îţi arăt eu ţie.

Ai sardele.

Dacă nu pot oferi nimic, eu plec de aici.

Întoarce-te! Alo? Poliţia? cineva mi-a spart casa...

...a spart casa cuiva, şi a dispărut o femeie.

- Acum e în grădină, un bărbat! - A reapărut. Eşti bine?

- Nu! Aproape că m-a văzut! - Aproape că a văzut-o!

- Ne-a luat lucrurile. - Lucrurile sunt aici!

Sunt înapoi! Lipsesc doar sardelele.

- Iată-le! - Le-am găsit.

Asta e poliţia? Vrei poliţia aici? În lenjerie?

Să nu mai spunem nimic. Am crezut că s-a întâmplat ceva groaznic.

- S-a întâmplat. Îl ştiu eu. - Îl ştii?

A avut treabă pe la sediul nostru. Nu mă poate vedea aşa.

- Inland Revenue are standarde. - Pune ceva pe tine.

- Nu am nimic. - Încearcă baia.

Şi adu sardelele.

Am zis, "Când a trebuit să ies afară în toiul unei treburi pentru un pipi?"

Oh, Doamne! Unde e?

- Stai acolo până eşti îmbrăcată. - Nu pot vorbi despre impozite aşa!

Ştiam eu că nu trebuia să pomenesc subiectul ăsta.

Ajutor! Unde eşti?

Pune-l pe tine! E un început.

O să găsesc o fustă. O să găsesc o bluză. Ceva.

E cineva înăuntru! E el, e el!

Găsesc nişte lucruri aşa de drăguţe.

Ţii minte cutia de tablă pentru biscuiţi pe care mi-ai dat-o la prima aniversare?

- Unde eşti? - Oh, Doamne!

Ţi-am scos rochia.

Unde ai fost? Am înnebunit! Uită-te în ce hal sunt!

Încercam să clarific nişte lucruri despre Inland Revenue

şi mi s-au lipit degetele.

Nu o flutura în faţa mea. Încerc să găsesc ceva.

- Robinete de aur. Oh, Doamne! - Cine eşti mata?

- Repar robinetele. - Impunerea pe venit?

Exact. Se impunea şi am venit, să le schimb.

Inspectori fiscali peste tot!

Oh, Doamne! Zboară cutiile! Ceva ciudat se petrece.

Te-ai îmbrăcat?

Acuma mi s-a înţepenit rochia pe cap.

- Un bărbat! - Schimbând robinetele.

- Midinetele? Atacuri asupra femeilor? - Mai întâi asupra băilor.

Perverşi peste tot. Unde e Vicki? Vicki!

Am plecat. Taxe pe femei? Ar taxa orice în zilele noastre.

Eşti în încurcătură, înţelegi?

- Toalete? Le repar eu. - Vicki!

Şeicul! Am crezut că veniţi abia la ora 4!

Şi aceasta e fermecătoarea dumneavoastră soţie?

Vreţi să vedeţi casa acum? Din moment ce sunteţi sus...

- El şi pipiţa lui! - Să începem de jos.

Cine eşti?

Nu ştiu cine e ea. Nici o legătură cu casa.

- Această bună doamnă cu sardelele... - De data asta eu le mănânc.

...este complet ocupată. Amenajarea toaletei...

- D-nă Clackett, cine sunt oamenii aceştia? - Doar nişte şeici arabi.

Îmi pare rău. Aceasta e baia de la parter.

- La etaj, avem... - V-a dispărut plutitorul.

- Îl avem. - Cearşafurile de in irlandez de pe paturile mele!

- În birou, totuşi... - Dă-mi cearşaful ăla!

Iată cum stă în chiloţi să o vadă toată lumea.

- E fetiţa mea! - Tată!

- Micuţa mea Vicki care a fugit de acasă. - Aţi fi putut crede?

- Ce faci aici? - Dar tu?

Duc dosarele noastre despre evaziune fiscală la Basingstoke.

Unde e celălalt cearşaf?

Ah, o casă plină de pace cerească! O închiriez!

- Tu! - Oare?

Încă am pantalonii în jurul gleznelor. Nu am costumier.

Adu-l pe Tim să te ajute.

Tim! Unde e Tim?

Hai, Tim!

- Ce? - Oh, jucaţi.

- Cred că am aţipit. - Nu-i nimic.

- Să fac ceva? - Nu, o să ne chinuim noi.

Tim doarme în timp ce noi alergăm pe aici cu pantalonii în vine.

OK, Freddy, de la intrarea ta cu pantalonii în vine.

"Deci, unde mi-e celălalt cearşaf?" Ai vreo altă problemă, Freddy?

- Dacă tot ne-am oprit... - Oare de ce am întrebat?

Sunt bătut în cap în legătură cu intriga asta. Mai pot pune încă o întrebare prostească?

Toate studiile mele în dramaturgie universală îţi stau la dispoziţie.

De ce e şeicul dublura lui Philip?

El intră şi noi credem că e, ştii tu...

- Asta e poanta. - Înţeleg asta.

- Intriga depinde de asta. - Dar e o coincidenţă, nu-i aşa?

Da, cam e o coincidenţă, Freddy, da.

Pînă te gândeşti că a fost o ciornă anterioară a piesei.

În aceasta, este clar că tatăl lui Philip, tânăr fiind,

a călătorit în Orientul Mijlociu.

- Înţeleg. - Înţelegi?

- Interesant. - Da.

- Publicul o să se prindă? - Le arăţi tu, cu mimică, cu gesturi.

- Asta înseamnă actoria. - Mulţumesc, Lloyd.

Deci, de la intrarea ta, Freddy.

Oare ce se va alege de spectacolul ăsta când mă întorc la New York

şi voi veţi fi acolo pe scenă de capul vostru?

Deci, unde mi-e celălalt cearşaf?

Ah! O casă plină de pace cerească! O închiriez!

- Tu! - Oare?

- Cine altcineva? - Ceri să vezi casa

când eşti un vagabond fără pantaloni!

- Ai luat cearşafurile curate! - Mi-ai smuls cămaşa de noapte.

M-ai aruncat ca pe o păpuşă de porţelan spartă.

Nu te întreb ce aveai de gând cu fetiţa mea, dar îţi spun un lucru.

- Brooke! - Scuze.

Replica ta! Suntem la două replici de sfârşitul actului.

- Nu înţeleg. - Explică-i.

- "Ce anume, tată?" - Dar nu înţeleg.

Spun, "Îţi spun ceva." Tu spui, "Ce anume, tată?"

Nu înţeleg de ce şeicul arată ca Philip.

Poppy! Adu cartea!

E cumva "Nu înţeleg de ce şeicul arată ca Philip"?

Putem consulta textul autorului? "Ce anume, tată?"

Exact. Asta e replica.

Ştim că ai lucrat în locuri stilate unde improvizezi pe parcurs,

dar nu avem nevoie de asta aici, nu când există o replică finisată gata.

Nu la 1 dimineaţa, nu la două replici de finalul actului întâi.

Nu când suntem extenuaţi, aproape de pauza de cafea.

Vrem doar să auzim replica "Ce anume, tată?" Aste e tot.

Nimic altceva!

Nu cred că cer prea mult, nu?

Ieşire? Scrie "ieşire"?

Oh, Doamne. A plecat să îşi spele lentilele.

- Oh, dragă. - Cam greu.

Credeam că va fi Poppy.

- E vina mea. - De ce Brooke?

- A fost dulce. - Dulce?

- O ceartă între îndrăgostiţi. - Vrei să spui că Lloyd şi Brooke...?

Unde crezi că au fost tot weekendul?

De aceea nu şi-a dat seama că decorul e greşit.

- Shh! Iată că vin. - Totul uitat. Am fost irezistibil.

- Cred că o să vomez. - Ce?

- Oh, nu! - Oh, Doamne!

- Poppy? - Porcule!

- Vrei să spui că...? - Nu ştiam asta.

- Cred că o să leşin. - Pune-ţi capul între genunchi.

- Nimic din ce nu ştie! - Repetiţii timp de două săptămâni. Asta e tot!

- Ce urmează? - Ce e mai palpitant.

- E bine? - Va fi. A mâncat ceva ce nu i-a priit.

- Chestia asta e un pic, ştii tu... - Şi eu mă simt un pic, ştii tu...

- Am nevoie de pauza aceea de cafea. - Exagerezi, cu siguranţă.

Putem să spunem acea ultimă replică a actului I?

Eu? Ultima replică? Aha, da. Ei bine, îţi spun ceva, Vicki.

Ce anume, tată?

Când totul împrejur e nesiguranţă,

nimic nu se compară cu o farfurie bună, tradiţională, de sardele.

- Şi cortina! - Oh.

Bine. Să începem apoi şi actul doi.

De fapt, le-a plăcut la nebunie în Des Moines. La sfârşitul actului doi au râs.

Ce e asta?

Doar un lucru lipseşte: o farfurie cu sardele.

Da. Au tot aplaudat. În Des Moines.

Ei bine, au aplaudat. Până şi Selsdon i-a auzit.

Dar după aceea a fost Decatur, Illinois,

şi apoi Cairo, Missouri, şi Paducah, Kentucky.

Nu am fost acolo la dificultăţile din Decatur, sau la problemele din Paducah,

dar i-am putut mereu ţine de mână.

Cum puteam fi în Decatur şi Paducah cînd regizam Hamlet în Queens, New York?

Am prins spectacolul în Miami Beach.

Am fost acolo cu ei când au avut acel faimos matineu.

- Domnule, biletul dumneavoastră? - Sunt regizorul. Nu spuneţi nimănui.

Locurile pentru actul întâi. Rândul dumneavoatră, d-ră Otley, d-ră Ashton,

D-le Lejeune, D-le Dallas, d-ră Blair. Locurile pentru actul întâi, vă rog.

Crezi că ne vom plasa la timp pentru actul întâi?

Se va calma acum că s-a anunţat actul întâi. Nu-i aşa?

- Se va calma? - Doar o ştii pe Dotty.

Suntem doar la Miami Beach. Cum va fi pe la Cleveland?

- Măcar dacă ar vorbi. - Sau să deschidă uşa.

- Dacă nu o să vină... - Va veni.

- Dacă nu iese... Sigur că va ieşi, dar dacă nu iese...

- Trebuie să iasă! - Va ieşi. Dar dacă nu iese...

- Aş avea cinci minute să mă schimb. Patru. - Măcar dacă ar zice ceva.

O să încerc din nou. Măcar să nu mă mai gândesc la probleme.

- A plecat? - Lloyd!

Nu am ştiut că vii la Miami Beach.

- Nu intenţionam. - Ce bine că eşti aici! Dotty şi Garry...

Nu trebuie să ştie nimeni că sunt aici. Acunde asta undeva.

Exact... S-au certat.

Este o florărie după colţ. Cumpără nişte flori... care arată scump.

- Bine. Dotty s-a încuiat pe dinăuntru. - Vezi să nu te vadă Poppy.

Nu vrea să vorbească cu nimeni.

Matineul se termină pe la 5.

Vreau două ore singur cu Brooke în cabina ei,

după care mă întorc la New York.

- S-ar putea să nu mai fie un spectoacol. - Deja a plecat?

- S-a încuiat pe dinăuntru şi nu vorbeşte. - Ai anunţat actul întâi?

- Da. - Nu pot să o fac în cinci minute.

- S-a mai certat cu Garry înainte. - Brooke?

Nu Brooke, Dotty. A fost cearta din ultima săptămână în Pittsburgh.

A ieşit cu un reporter, dar Garry a ameninţat că îl omoară.

Nu te îngrijora. Dotty are bani investiţi în specatcol.

Dar noaptea trecută Garry m-a trezit pe la 2 să mă întrebe unde e Dotty.

Hai să îţi povestesc ceva despre viaţa mea.

Fantoma lui Hamlet se plânge în fiecare seară

că Polonius suge dropsuri în timpul discursurilor lui.

Claudius a plecat să joace într-o telenovelă, Gertrude a plecat să joace într-o reclamă.

Hamlet însuşi s-a căptuşit cu o problemă psihologică.

Apoi sună Brooke să-mi spună că are un certificat medical pentru epuizare.

Nu pot găsi acum o altă Vicki.

Am doar o singură după-amiază până Hamlet merge la psihanalist

ca să o vindec pe Brooke de epuizare cu nişte whisky,

câteva flori - ţi-am dat banii - şi nişte maniere demodate.

Nu am venit să aud de problemele altora.

ci să uit de problemele mele, nu să mă regăsesc în mijlocul lor.

- Dar... - Ai strigat începutul actului?

- Începutul actului. - Vezi să nu vadă Poppy florile!

Doamnelor şi domnilor, ocupaţi-vă locurile. Cortina se va ridica în trei minute.

- O să întârziem îngrozitor. - Nici o şansă?

Nici măcar nu am anunţat începutul actului.

- Bani. Pentru mine? - Nu, nu!

Whisky. Unde l-ai găsit? Nu cumva aici sus?

Îl ascunde aici sus! Îl pun jos unde nu-l poate găsi.

- Nu? - O ştii pe Dotty. Freddy încearcă.

- Doamne! - Le ascunde aici. Nu?

- Nu. - Nu prea te-ai strofocat.

- Acum le ascunde aici. - Garry a ieşit în goană.

Nu l-am putut înţelege. Sunt prost. Dar cred că voia să mă omoare.

- Bietul de tine! - L-am lăsat singur. E bine acum?

- Numai bine nu e! - Joacă?

Să joace? Garry? Fireşte că Garry joacă!

Dacă trebuie să îl înlocuieşti pe Garry, Poppy nu o poate înlocui pe Dotty.

- Oh, Doamne! - Bani! Pentru noi?

Nu... Oh, Doamne!

Dotty e aşa de agitată. Seara trecută era perfect normală.

- Seara trecută? - M-a dus la o crâşmă pe care o ştie.

A fost cu tine? Ai fost cu ea?

- A fost plină de compasiune. - Sper că nu s-a apucat de băut!

Nu. A venit sus la o cafea şi mi-a povestit problemele ei.

Am povestit până pe la vrei 3 dimineaţa, nu ştiu ce au crezut cei de la room service.

Şi încă ceva. Unde e Selsdon?

- Se pare că Freddy... Selsdon? - Nu e în cabina lui.

- Începutul actului! - Anunţă-l. Mă duc după Selsdon.

- Ce să fac? - Nimic. Ai făcut destule.

Doamnelor şi domnilor, ocupaţi-vă locurile.

Cortina se va ridica în trei minute.

- Vrea să omoare pe cineva? - Selsdon?

- Garry. - L-am pierdut pe Selsdon.

- Oh, Doamne! - Flori!

Sunt doar... ştii tu.

Tim, ce drăguţ din partea ta. Nu e drăguţ?

- Fermecător. - Mă duc să-l caut la bar. Ţine astea.

Le iau eu. Începutul actului! Ţine astea.

- Poppy a anunţat. - Le-a acordat două minute?

Doamnelor şi domnilor, ocupaţi-vă locurile.

Cortina se va ridica într-un minut.

- Cred că a spus trei minute. - A spus?

- Cred că da. - Ţine astea.

Doamnelor şi domnilor, ocupaţi-vă locurile.

Cortina se va ridica în două minute.

- L-ai găsit? - Nu, dar am găsit asta.

Ascunsă în spatele extinctorului.

- O iau eu. - Pune-o bine undeva.

- Nu e... în bar. - Ai verificat în camera verde?

- Da. - Mai verific o dată.

Ocupaţi-vă locurile. Cortina se va ridica în două minute.

- A spus Tim asta. - A spus?

Ocupaţi-vă locurile. Cortina se va ridica într-un minut.

- Ce dracu se petrece? - Lloyd!

- Nu ştiam că eşti aici. - Sunt în New York.

Dar nu pot să stau acolo şi să aud aşa ceva. Un minut, două minute, un minut!

- Se petrec drame mari aici. - Şi acolo.

Ăsta e un matineu. Persoane în vârstă!

Cortina se ridică în trei minute, începem pentru domniile lor.

- Un minut, iar ne-am împotmolit. - Trebuie să vorbesc cu tine.

Spune-mi doar un singur lucru. Brooke joacă?

- Brooke? Joci, nu-i aşa? - Poftim?

- Bine? - Bine?

- Se pare că e în regulă, vorbeşte ca de obicei. - Lloyd!

- Ce e asta? - Stăteam cuminte întinsă pe jos în camera verde...

- Pe jos? - Pentru relaxare.

- Şi am văzut-o în spatele caloriferului. - Oh, Doamne!

- O ascund. - În cabina lui Brooke.

- Ce e asta? - Oh, da. Scuze.

- Tim mi le-a cumpărat. - Ţie?

- Trebuie să discutăm. - Am auzit tot ce doream.

- Dar Dotty? - Nu!

- Selsdon? - Spectacolul ăsta mă depăşeşte.

Jucaţi. O să stau acolo cu o pungă de dulciuri şi o să mă simt bine.

Ultimul anunţ a fost de un minut, dacă vă amintiţi.

- Se simte bine? - Aşa se relaxează ea.

Nu mă puteam concentra acolo cu toate ţipetele.

- Aşa respiră ea. - Nu eşti obligată să joci.

Nu e decât un matineu. Sunt sigur că Poppy ar fi încântată să te înlocuiască.

- Mă duc să văd ce e cu Dotty. - Freddy, dragul meu!

- Ce e? - Unde e Tim?

Unde ai fost? Te-am căutat peste tot.

- Peste tot. Nici urmă de el. - El te căuta pe tine.

Mare brambureală e acolo. Credeam că Tim ştie.

- A auzit. - Totul! A atacat-o pe bune!

"Am văzut cum te uiţi la Freddy," a zis el.

- Oh, Doamne! - Eu?

- Da, dragă. - Eşti sigur?

Poate Teddy. Teddy sau Freddy. Oricum...

- Sosesc! - Ştiam eu că n-or să o facă.

- Şi eşti aici? - Da. Cu fiecare cuvinţel.

Doamnelor şi domnilor, ocupaţi-vă locurile. Spectacolul începe.

- Sosesc! - L-am găsit pe Selsdon.

- Cum ai ajuns aici? - Cum? Voia să o şteargă.

Doamnelor şi domnilor, ocupaţi-vă locurile...

- Am făcut-o! Am făcut-o! - Oh.

- Lloyd se va îneca cu dulciurile lui! - Garry, dragule!

Încercam să dau unui amic o mână de ajutor...

- Oh, iată-l. - Eşti bine?

- Ce a spus? - Nimic.

De bun simţ.

"Ţi-ai înfipt ghearele în Freddy," a zis.

- Dotty! - E bine?

- E bine. - Sunteţi bine, toţi?

- Teddy sau Freddy. - Taci, dragă!

Locurile, vă rog.

Garry, Dotty, Nu o să ţin un discurs,

dar trebuie să mergem să jucăm.

- Şi, ei bine... - Nu o putem face tăcând.

Trebuie să ne vorbim.

- "Cum e casa?" - Asta e!

- Foarte bine! - Suficient pentru un matineu.

E o grămadă de lume în spatele orchestrei.

Haideţi o dată. Unii spectatori nu mai au mult de trăit.

Linişte, atunci, vă rog.

Aşezaţi-vă, vă rog. Linişte pe scenă, atenţie, cortina sus, actul întâi.

- Şi acum? - Mergem sus.

Aştept în sală de o oră.

- Am spus doar câtva cuvinte. - Ai nevoie de un transplant de creier.

Moment nepotrivit. Văd asta.

- Alte cugetări de comunicat? - Nu chiar acum. Mai târziu.

- Ai cumpărat florile astea pentru Poppy? - Nu, adică da.

- Şi nici una pentru... B.? - Păi, nu.

- Ai auzit de furia geloziei? - Da.

Atunci ia 10 $ din banii tăi şi cumpără-mi nişte flori MIE!

Voi doi puteţi lua fostul creier al lui Freddy. Jumătate fiecare!

- Oh, dragă! - Nu plânge, dragă.

Să scoatem rabla la drum.

Actul întâi: muzica,

zgomote de vară, luminile casei, hai!

Sosesc! Oh, Doamne raţa mă-sii!

Vin!

Încetează! Acuma vin!

Stai puţin!

Nu pot desface sardele şi să răspund şi la telefon.

Nu am decât o pereche de mâini.

Alo? Da, dar aici nu e nimeni.

Nu, dl. Brent nu e aici...

Asta e după-amiaza liberă a menajerei mele,

- deci avem toată casa numai pentu noi. - Uau!

Doar să verific. Alo! E cineva acasă?

Nu e nimeni. Ce zici?

- Toate uşile astea! - Ei, doar o mână de uşi:

birou, bucătărie şi încăperile menajerei.

Grozav! Care dintre ele e... ştii tu...?

- Oh, pe aici. - Fantastic!

Acuma am pierdut sar...

Am pierdut sardelele!

Scuze. Credeam că nu e nimeni aici...

Sardele! Sardele!

Nu e treaba mea să mă pronunţ, desigur...

- Aici sus? Înăuntru? - Da, da, da!

- E altă baie. - Nu, nu, nu!

- Ooh! Cearşafuri negre! - E debaraua.

- Asta, asta. - Eşti agent imobiliar,

dar nici măcar nu poţi deschide uşa.

E după-amiaza liberă a d-nei Clackett. Avem toată casa numai pentru noi.

- Uită-te la ea! - Îţi place?

- Nu pot să cred! - Un loc perfect pentru o aventură...

Sardele aici, sardele acolo! Parcă ar fi o şcoală de duminică aici.

Oh, Doamne!

- Poftim? - Oh, Doamne!

- De ce, ce e? - Doamne, uşa biroului e deschisă...

Numai...uşi...

...care se trântesc...în...casa...asta...

Dă-mi-l!

Dragă, nu am avut niciodată o...

Nu am avut niciodată o rochie aşa de...

- Sau, mai degrabă, flori ca astea? - Oh, nu?

Nu ar trebui să cumpăr nimic aşa de uşuratic...

Oh, Doamne!

Bun! acum uşa biroului e iar deschisă.

Ce se petrece?

Bătaie la uşă!

Bătaie la uşă?

Bătaie la uşă.

Sus!

E ceva în debara!

Oh, tu erai.

Tu erai? Adică, ascunsă sub toate cearşafurile şi prosoapele?

Nu pot, ştii tu, să stau aici la nefârşit.

Sigur că sunt eu. M-ai pus aici cu toate cearşafurile negre.

Dragă, de ce m-ai încuiat aici?

Nu te-am încuiat. De ce ai încuiat tu uşa?

Nu am încuiat-o. Oricum, nu putem sta aici aşa.

- Aşa cum? - În lenjerie.

- OK, o scot. - Tu! Pune-o!

Dragă, sper că ăsta nu e lipiciul ăla care nu se mai poate dezlipi, nu?

Oh, uită-te! D-na Clackett ne-a pregătit nişte sardele.

Un flacon cu apă caldă? Eu nu l-am pus acolo. Nu am...

Adică, stau aici cu flaconul ăsta de apă caldă !

Sigur că sunt eu!

M-ai pus aici cu toate cearşafurile negre.

E cineva în baie?

Cum? Nu te panica! Nu te panica!

- De ce ai blocat uşa? - Nu te panica! Nu te panica!

Există o explicaţie raţională...

- Aşteaptă în birou. Birou, birou! - Oh!

E ceva acolo...

Am auzit de împotmoliri cu probleme, dar asta e ridicol.

Am auzit de împotmoliri cu probleme...

...dar asta e ridicol!

Nici tu gratii, nici tu alarme.

Ar trebui condamnaţi pentru instigare.

Lloyd.

Ooh, da... O replică? Un imbold?

- Încarcă furgoneta. - Cum?

- Încarcă furgoneta!

Corect... Încarc furgoneta.

- E un bărbat acolo! - Nu e nimeni acolo.

- Uită-te! Parcă ar căuta ceva. - Nimeni...

Oh, nu! Oh, dragă!

E ceva şi în această...

Eşti un pervers! Vin şi te...

Ai sardele? Dacă nu vă pot oferi nimic...

Eşti bine?

L-ai omorât!

- Poliţia! - Cred că fug de aici.

Întoarce-te! Alo? Poliţia? Cineva a intrat prin efracţie în casa mea...

Şi a dispărut o femeie.

Şi a dispărut o femeie.

Şi a dispărut...

...o femeie!

E în grădină acum, şi e...

Tim!

Nu a venit şeicul încă? Credeam că vine la patru. Adică, e aproape...

...patru acum, păi, e după trei.

Stau aici de o veşnicie.

Lloyd, ascultă! Trebuie să îţi vorbesc.

- Acum nu e... - ...momentul potrivit. Ştiu. Nu e niciodată.

- Ai dreptate! Schimbarea rapidă a lui Freddy! - Christoase, schimbarea!

Diavolii ăştia tâlhari! Dă-mi cearşaful!

Iat-o cum stă, în cearşaful care nu mai iese aşa că n-o poate vedea nimeni.

Fetiţa mea! Din câte pot vedea...

- Tată! - Cu siguranţă trebuie să fie Vicki...

Deci, unde mi-e...?

Deci, unde mi-e celălalt cearşaf?

Ah! O casă plină de pace cerească! O închiriez!

Am încercat să te sun. Ştiu că ai repetiţii, dar nu eşti niciodată disponibil.

Nu! Nu am de gând să încetez!

Ştiu că te vezi cu ea. E dificilă, nu-i aşa?

Apoi vei fi în următorul tren spre New York.

Pariez că şi în Hamlet e cineva, dar nu poţi pleca aşa.

Îmi pare rău, dar trebuie să îţi spun pentru că sunt însărcinată.

Şi cortina!

Dacă credeaţi că la Miami Beach a fost cât se poate de rău, v-aţi înşelat.

Lucrurile s-au înrăutăţit în culise pe când am ajuns la Spartanburg.

După Spartanburg a urmat Lynchburg.

După Lynchburg, Parkersburg şi Petersburg.

După Parkersburg şi Petersburg,

a urmat Peter-Piper-picked-a-peck- of-pickled-peppers-burg.

Dar nimic nu ne-a putut pregăti pentru oroarea finală.

Cleveland.

Sunt ceva ce tu nu vei fi niciodată, adică o vedetă!

Accentul tău sună ca al lui Dolly Parton.

Fereşte-te Freddy! Nu ţi-a făcut nimic niciodată!

- Garry s-a folosit de tine! - Linişte!

Stai aşa! Sosesc! Abţine-te. Vin imediat.

Stai! Nu pot să culeg sardele de pe jos şi să răspund şi la telefon.

N-am decât un picior.

Alo?

Alo? Da, dar aici nu-i nimeni, dragă.

D-l Brent nu e aici acum. Locuieşte în Spania.

Da, scrie piese,

deşi de ce vrea să aibă treabă cu teatrul, numai Dumnezeu ştie.

Ar fi mai la adăpost într-o groapă cu şerpi. Nu, şi ea e în Spania.

Toţi sunt în Spania.

Dacă eu sunt în Spania? Nu, nu sunt în Spania! Sunt în agonie, acolo sunt!

Nu suntem în turneu de nici trei luni şi deja încearcă să mă omoare!

Stau cu o farfurie de sardele şi ea mă loveste în...

Unde naiba sunt? Dacă are legătură cu închirierea...

- Selsdon! - Selsdon?

- Nu-l găsesc. - Îl găsesc eu.

Nu, sunt lângă birou în telefon.

Squire, Squire, Hackham şi... Ia stai!

Cred că o să fac ceva greşit aici. Oh, da!

Mereu la fel. Cum ai prea mult pe farfurie,

cum îţi bagi piciorul în ea.

Oh, vorbeam de lup.

Acuma toţi or să-şi bage picioarele în ea, nu? Ei...

O să îl pun pe jos. Aşa o să îi feresc de probleme.

Ce ţin acum în mână nu ştiu.

Şi în sfârşit ies.

Menajera mea, da, dar asta e după-amiaza ei liberă.

Deci avem casa în întregime pentru noi.

- Uau! - Doar să verific.

Hei? E cineva acasă?

Nu, nu e nimeni aici.

- Deci, ce zici? - Grozav!

E toată a ta?

Ei, e doar o colibă în pădure.

Moară amenajată, secolul al XVI-lea.

Păi, trebuie să am un loc pentru primit partenerii de afaceri.

Cred că sună cineva, după cum arată telefonul.

Probabil arabul ăla, care spune că vine la ora 4.

O să vorbesc cu el.

Trebuie să duc dosarele alea la Basingstoke până la 4.

Ne decurcăm noi să o alegem, să o potrivim, adică...

- Bine, atunci. - Nu ne mai obosim să... tragem şampania.

Toate uşile astea!

Doar o mână: birou, bucătărie şi încăperile... receptorului.

- Minunat! Care dintre ele e... - Ce?

- Ştii tu. - Oh, da, pe aici.

- E, ăăă... pe aici. - Fantastic.

- Am venit după sardele. - Credeam că nu e nimeni aici.

- Nici nu sunt aici. Habar n-am unde sunt. - Sunt de la agenţie.

Acuma am pierdut telefonul. Nu l-am mai pierdut până acum.

- Sunt Tramplemain. - Îl pun aici în caz că e nevoie de el.

Mulţumesc. Am trecut pe aici să verific nişte dimensiuni, să fac nişte treburi.

- Acuma a dispărut farfuria. - Am aici un potenţial chiriaş.

- Ce nu e în regulă cu uşa asta? - Interesul ei e excitat.

- Ăsta nu e dormitorul! - Dormitorul?! Nu, nu.

Asta e baia de la parter. Aceasta e menajera, d-na Crockett.

- Sardele! Sardele! - De fapt ea nu e aici.

- Staţi pe ele! - Este din cauza cursei Royal.

- Nu trebuia! - Nu vă faceţi probleme pentru noi.

- Am nevoie de sardelele alea! - Vom inspecta casa.

- Va trebui să spăl duşumeaua. - Scuze pentru asta.

- Nu-i nimic. Nu vrem un televizor. - Un televizor?

Aha. Nu a explicat că vrea să vadă cursa Royal

din cauza chestiei cu...

În caz că cineva se uită la asta şi se gândeşte, "Doamne!"

- Trebuie să plec până la 4. - Voiam doar să lămuresc situaţia.

- Mergem sus. Adu-mi dosarele. - Unde suntem?

- Ce? Ea? - Ea? OK, ea!

E în familie de generaţii.

O să spăl duşumeaua cu asta şi le voi scoate din drum.

- Uite ce am! - Super!

- E ca un câmp de luptă în spate. - Minunat!

Pun asta aici. Apoi, dacă o vrea, nu o să ştie unde să o găsească.

Va trebui să vă pregătiţi voi sardele pentru că trebuie să plec în bucătărie să prepar altele.

Vezi? Crede că e super, chiar ne pregăteşte sardele.

- Deci ce zici? - Cred că e minunată.

- Vrei să...? - Încotro?

Nu ştiu. Împachetează-le în, ştii tu...

- Sus? - O să fac...

Aici sus? E altă baie.

- Cutie! Geantă! - Încerci să mă bagi în baie!

- Geantă! Cutie! - Oh! Cearşafuri negre!

- Cutie, cutie, geantă, geantă! - Eşti agent imobiliar.

Dacă nu avem, ştii tu, sus, adică...

Nici măcar nu poţi deschide uşa.

Asta e după-amiaza liberă a d-nei Clackett.

- Avem toată casa numai pentru noi. - Uită-te la ea! Nu-mi vine să cred.

- Perfect pentru o aventură. - Acasă! Telefonul era în grădină.

- Îl pun înapoi. - Cineva sigur va avea nevoie de el.

- Pune-l pe masă. - S-a prins firul.

Uite! E prins în jurul băii de la parter.

- L-am descâlcit. - M-am suit pe fereastră şi... Oh.

- Oricum, e ascunzătoarea noastră perfectă. - Ultimul loc în care cineva ne va...

Căuta? Da. E amuzant să ne furişăm aşa.

- Cum? - Te gândeşti că e o treabă serioasă.

- Scuze, da. A naibii da serioasă. - În legătură cu Inland Revenue.

Absolut. Ca să n-o mai lungim, cred că o să mă spăl şi o să mă culc.

Dar trebuie să discutăm despre Inland Revenue.

Dacă află că suntem în ţară,

bang! pierdem cererea de rezidenţă peste hotare. Lasă astea!

- Jos! Nu sus! - Inland Revenue ar putea auzi!

O dată te lovesc, apoi aşteaptă mai multe sardele.

- D-nă Ziar! - Mi-a sărit inima din ea însăşi!

- Credeam că sunteţi plecată. - Eu credeam că sunteţi în Sardinia.

- Suntem! - Nu ne-aţi văzut.

Mi-au adus un cadou.

Agentul fiscal ne urmăreşte.

- Ştiu cine s-a gândit la asta. - Plecăm la culcare.

- Le lasă pe canapea! - E aerisită?

- Am o surpriză pentru tine! - Nu? Aduc un flacon cu apă caldă.

- Nu! Nu! - Lasă-mă la ea!

- Oh, dragă! - Te-a lăsat de unul singur?

Chiar trebuie să vorbeşti de unul singur? Ţi-a spus de scrisorile tale?

- Ce? - Scrisorile cu impozitul sunt în birou.

- Eu spun asta! - În căsuţa porumbeilor.

- Căsuţa porumbeilor? - Cuibul porumbeilor!

Oricine ar crede că sunteţi căsătoriţi.

- Dar am auzit voci. - Voci? Ce fel de voci?

- Voci din cutie... Cutiile oamenilor. - Nu e nimeni aici.

Am văzut clanţa uşii mişcându-se, şi genţile, adică...

Nu sunt sigur că erau, ştii tu, când am venit înăuntru.

Chiar trebuie să îţi pui cravata?

Dacă cineva le-a lăsat afară,

Adică, evident că voiau să fie jos în...

- D-na Clockett? - S-ar putea.

Cărând tot felul de lucruri. Cine ştie?

Nu poţi merge aşa. D-na Crackett. E de neînlocuit.

Ei bine, cel puţin i-am mulţumit cum se cuvine pentru sardele.

- Tot spionezi, aşa-i? - Da, tot spionez. Tot trag.

Noroc că nu pot vedea departe cu piciorul ăsta.

Încerc toate uşile, verific toate clanţele.

- D-na Blackett. - Clackett.

- Mai e cineva în casă? - Nimeni.

Am auzit cutii... Am găsit vocile astea.

- Nu. - Cred că mi s-a părut.

Oh, Doamne!

Poftim?

Oh, Doamne!

- Ce e? - Oh, Doamne! Uşa biroului e deschisă.

Vor avea nevoie de astea în...

Aşa că o să le pun afară... Acolo pot ei să, ştii tu...

Numai uşi trântite în această... clanţă.

Avertisment final, se vor lua măsuri, citaţie, chemare în istanţă...

- Oh, Doamne! Cine eşti dumneata? - Sunt Philip.

Eşti Philip? Ce ai păţit?

Erau sardele pe jos şi am alunecat.

L-a omorât! Te-a omorât!

Nu, e doar puţin tulburat. Îmi voi reveni într-un minut.

Nu voiai să-mi spui că un a venit un domn pentru casă?

Ce?

- Un domn pentru casă? - A venit un domn pentru casă.

- Nu-mi spune. Nu sunt aici. - Nu l-ai rănit pe el însuşi?

Lasă totul în seama firmei Squire, Squire, Hackham şi Poppy.

În regulă, o să stau jos şi o să pornesc sardelele.

Am uitat sardelele.

Nu, nu le-am uitat. Mi-am amintit de sardele. Ei, ce surpriză!

O să merg să mai pregătesc nişte sardele ca să sărbătoresc.

Nu am primit asta. Nu sunt aici. Sunt în Spania.

Dar dacă nu am primit-o, nu am deschis-o.

Dragă...

- Nu am avut niciodată o clanţă ca asta. - Nu?

Nu ar trebui să cumpăr ceva aşa de... alămos. Sau mi-ai dăruit-o tu?

- Nici nu trebuia s-o ating. - E încântătoare.

O lipesc pe jos, o pun înapoi. Nici n-am văzut-o.

O pun în pod în caz că vrea şi altcineva să încerce.

Bun. Acuma uşa biroului e... iar închisă. Ce se petrece?

Bătaie la uşă! Sus!

E ceva în deba... Oh, Doamne!

Ascultă, nu pot. Nu pot pentru că clanţa pare că s-a...

Va trebui ca tu să... Hai odată!

Orice ar fi înăuntru... Mă poţi auzi, dragă?

Nu-i nevoie să tot baţi.

Nu o să, ştii tu... Nu-i loc de...

Acultă, urcă roată spre...

Strecoară-te prin, ştii tu... Caţără-te pe...

Trebuie să fie o cale. Pentru numele lui Dumnezeu!

Avertisment final, se vor lua măsuri, citaţie, chemare în istanţă...

- Tu eşti! - Desigur!

M-ai pus înăuntru cu cearşafurile negre.

Te-am pus acolo, dar tu te-ai strecurat aici.

- De ce ai încuiat uşa? - Nu am putut. A ieşit cu totul.

- Cineva a încuiat uşa. - Scuze.

Nu poţi sta aici aşa. Adică, cu oameni intrând şi ieşind pe aici.

- OK, o scot. - Înăuntru!

Avertisment, se vor lua măsuri, citaţie, chemare în istanţă...

- Acuma ce e? - O cutie cu apă caldă!

Nu am pus-o acolo.

Scuze.

E cineva în baie care umple flacoane de prim-ajutor?

Dragă! Dragă, vii odată în pat sau nu?

- Ce ai spus? - Nimic.

Clanţa, cutia de primă-apă.

- Mi se face pielea de găină. - Pune ceva pe tine.

- În aşternut! - Dar sardelele? Aşteaptă!

Tot auzi poveşti ciudate despre casele vechi.

Dar asta a fost modernizată. Nu putea rezista nimic lugubru...

Ce? Ce este? Ce se petrece?

Sardelele! Au dispărut!

Nu, nu au dispărut! Sunt aici! Oh! Bine! Doamne!

Pui o farfurie cu sardele jos pentru două minute

şi ultimul lucru pe care te aştepţi să-l găseşti, zilele astea...

Nu te aştepţi să găseşti o farfurie de... Ciudat.

O să mă bag în pat şi să îmi pun capul sub...

Pentru că sunt acolo, exact unde le-am...

- Geantă! - Cred că d-na Sprockett trebuie să fi...

- Adică, Isuse! Ce se petrece? - Geantă!

- Geantă? - Geantă! Geantă!

- Ce vrei să spui? Sardele! - Geantă! Geantă! Geantă!

- Sardele! Sardele! - Geantă! Geantă! Geantă!

- Geantă! Geantă! Geantă! - Geantă? Ce geantă?

- Nici o geantă! - Nici o geantă?

- Geanta ta brusc aici, acuma dispărută! - E în dormitor.

Am pus-o acolo. O voi pune în dormitor.

Nu intra acolo!

Cutia! Nici una dintre ele nu a dispărut!

Unde e d-na Sprockett? Aşteaptă în dormitor!

- Nu! - Atunci îmbracă-te!

- Nu intru acolo. - Îţi aduc rochia aici afară.

Ţi-a dispărut rochia.

Nu te panica! Nu te panica! Există o explicaţie raţională...

...pentru asta.

- O să sune prosteşte, dar... - Voi curăţa mansarda.

- Eşti bine? - Oh, Doamne!

- L-a omorât. - E ţeapăn.

- Oh, dragă. - A pus ea sardele pe trepte.

- Nu te panica! - E teafăr!

- Te prinde ea data viitoare. - Există o explicaţie raţională.

- O aduc pe d-na Splodgett. - Ai adus-o. Sunt aici.

- Ne va spune ea ce se petrece. - Nu, nu vă va spune. Nu ştie.

- Îţi spun eu. - E un om aici.

Nu, nu e acolo. E aici, şi la fel şi eu.

Nu, nu. Nu e nimeni în casă.

Nu, ştiu că e o surpriză.

E destul de şocant să găseşti un om zăcând la baza scărilor.

Dar acum că ne-am întâlnit cu toţii, va trebui să facem cunoştinţă.

Ăsta e soţul meu. Detestă surprizele.

Deci, de ce nu aduci substanţa aia din WC care trece prin orice?

Trece prin orice. Corect. Mersi.

Am mai auzit de împotmoliri în probleme dar asta e ridicol.

Nici tu gratii, nici tu alarme.

Ar trebui condamnaţi pentru incitare.

- Hai înăuntru şi te alătură petrecerii, dragă. - Un hoţ!

Ce palpitant!

E vina mea. Eu spun, "Am mai auzit de împotmoliri în probleme,"

şi deschid uşa asta...

Nici tu gratii, nici tu alarme.

Ar trebui condamnaţi pentru incitare.

Oh, dragă. Iar am dres-o.

- Îmi vine să plâng. - Ştiu. Devine ca o înmormântare.

- Când mă gândesc că obişnuiam să sparg bănci. - Continuă!

Când îmi amintesc că obişnuiam să sparg seifuri.

Acuma ce fac? Sparg pungi de hârtie.

- Continuă. - Credeam că e liberă coasta.

- L-am văzut intrând în baie. - Ne gândim noi la ceva.

Ascultam. Ce tot spune?

Am mai auzit de împotmoliri în probleme, dar asta e ridicolă.

Nici tu gratii, nici tu alarme. Ar trebui condamnaţi pentru incitare.

- Oh, nu! - Tot timpul vin câte trei.

Când mă gândesc că obişnuiam să sparg bănci.

Când îmi amintesc că obişnuiam să sparg seifuri.

Ia staţi! Îl ştiu pe omul ăsta!

Nu e un hoţ, e asistentul nostru social!

E omul acela drăguţ care vine şi ne spune ce să facem.

- Am lucrat la Hamlet. - Crezi că mai are nevoie?

- Acuma joacă rolul hoţului? - Nu.

- Stai să mă gândesc... Adu sardelele. - Am luat sardelele.

- Le-ai luat? - A luat sardelele.

- Adu solicitarea de impozit. - A adus-o.

Bine. Sugerez, sugerez...

- Ce tot spune? - Spune, "Sunaţi la poliţie!"

Sunaţi la poliţie!

E pentru tine.

- Nu este telefon! - Adu telefonul.

- Aici e telefonul. - Am găsit telefonul!

- Ridică receptorul! - Ridică receptorul!

E poliţia. O să le spun că a dispărut o femeie.

E în grădină acum, şi e un bărbat!

Oh, ea e! Am uitat cu totul de ea.

- Nu, aproape că m-a văzut. - Ce crezi despre asta?

Trebuie să prind trenul de 8.40 spre New York.

Ah! Casă plină de pace cerească. O închiriez.

- Oh, e celălalt! - În rochia ei de mireasă.

Da, da! E ziua nunţii lor.

Ce final fericit. A primului act. A noii lor vieţi împreună.

Vor să fie singuri, dacă cineva ar trage jaluzelele.

- Cine e? - E mama miresei.

- Ieşim? - Trage jaluzelele!

Ultima replică!

- Îţi spun un singur lucru, Vicki. - Ce anume, tată?

Când totul în jur e nesiguranţă,

nimic nu se compară cu o farfurie bună, tradiţională, de... cortină!

Ce e asta?

Numai un singur lucru ne lipseşte acum: o farfurie de...

Sardele!

Bravo!

Da! Am reuşit!

Am reuşit cu toţii!

Actorii mei minunaţi! Ştiam eu că vom reuşi.

Nu m-am îndoit nici o secundă.

Lasă-mă să îţi spun, eşti un portar minunat.

Iată-i pe aceştia doi. Nu sunt un cuplu minunat?

Tim e minunat, ea e minunată, oricine ar fie ea.

Poppy e minunată, copilul va fi minunat.

Toţi suntem minunaţi. Eu sunt minunat.

Asta e tot ce e necesar pentru succes: actori minunaţi, muncă în echipă,

dăruire, şase luni în turneu, profesionalism.

Plus altceva - cred că un fel de miracol.

Nu uitaţi de miracol.

Şi apropo, altă năzbâtie s-a petrecut în turneu.

Nu v-am spus despre asta.

Nu o credeţi? Nici eu.

Nu am mai văzut ceva asemănător. Dar ce spunea Shakespeare?

Nici o afacere nu e ca showbusinessul

Ca nici o altă afacere pe care o ştiu...