Original subtitles

- Se vede vreun monstru? - Încă nu!

- Ce naiba e aici? - Habar n-am.

Acum se vede vreun monstru?

- Nu! - Nu!

Cobor!

Bine.

O armă! Îmi trebuie o armă.

Nu.

- Încă puțin, Wally. - Bine.

- Câte trepte mai sunt? - Vreo două.

Așa!

- Ți-e bine? - Da, nu mai pot de bine.

Băieți!

Veniți să vedeți asta!

- Isuse Hristoase! - Apără și păzește!

Ce e?

E adresa mea.

Asta e adresa mea.

Prin urmare, Renee,

Art și Judy, Sam, Jack și cu mine.

E toată aleea.

Dâră de sânge.

Duce încolo.

Către deșert.

Să ucidem un monstru!

CARTIERELE

Anneliese?

Dragă?

Ce păcat!

Era atât de tânără!

Să aveți o zi minunată, domnule Shaw!

Bună dimineața, dle Shaw!

- Salutare! - Bună dimineața, dle Shaw!

E 08:58, Hank.

Scuze, am așteptat cât am putut.

Munca se desfășoară în timpul programului.

Da, dar am o problemă aici.

Te plătesc ca să te ocupi de probleme.

Chiar voiam să discutăm despre asta.

Cred că merit o mărire.

Nu mai spune!

Am avut multe pe cap în ultima vreme.

Dispariția lui Cicatrice, aniversarea de 75 de ani, Sam Cooper…

Mă ocup eu de domnul Cooper.

Și am sunat-o deja pe fiica lui.

Nu cer mult. Doar cât să-mi mențin energia.

Din păcate, porția ta a fost stabilită când ai intrat în echipă.

Dar, dacă îți e prea greu să-ți faci treaba,

știu că Ernest vrea să fie promovat.

Puteți face schimb.

Ți-ar lua locul,

iar tu ai sta jos cu copiii și ai avea grijă de ei.

- Nu e nevoie. - Bine.

Oricare ar fi problema, sunt sigur că îți vei face treaba și o vei rezolva.

Da, domnule.

Ei bine,

se pare că vom face o mică plimbare.

Nu vrem să fim urmăriți, așa că unde ți-e telefonul?

Zâmbește!

Renee…

EȘTI BINE? SUNĂ-MĂ!

I-ai tras-o unei babe?

Hai sictir!

Încalci politica firmei.

HANK ȘI BLAINE!

Bună dimineața!

Scuze! N-am văzut că erai acolo.

Cum te simți?

Vorbește mai tare. Mi-am uitat acasă urechea de robot.

- Urechea de robot? - Așa îi spun aparatului auditiv.

Te-am întrebat cum te simți.

Ca un moș mahmur.

- Uncle Nearest te-a pus jos. - Chiar că da!

Culmea…

La bar nu purtai aparat auditiv.

Cum ai făcut?

Ce să fac?

Ți-am văzut părul

schimbându-și culoarea din negru în cărunt sub ochii mei.

Uncle Nearest te-a amețit și pe tine.

În Cartiere există minuni,

ferite de ochii lumii,

ascunse,

îngropate…

Dar eu le-am văzut.

Și bănuiesc

că le-ai văzut și tu.

Ne putem ajuta reciproc.

Dacă ai încredere în mine.

Chiar apreciez că mă ajuți,

dar sunt doar un bătrân care a băut prea mult.

Te rog să mă scuzi, dar acum aș vrea să mă îmbrac

și să mă duc acasă.

Salut-o pe Judy!

Wally, nu știu unde naiba ești, dar trebuie să vorbim.

Așa că lasă baltă ce faci…

Sper că tu ești.

Neața', Renee!

Pot intra?

- De ce? - Am noutăți despre cristalele lipsă.

- N-am timp acum. - Fă-ți timp!

Nu!

Nu!

Nu!

Doamne!

Ajutor!

Tunelurile astea sunt nesfârșite.

- Ați găsit ceva? - Nimic.

Am pierdut urma.

- Numai puțin! - Sam!

Lasă-l să se uite! Dacă tot am ajuns până aici…

- Câte cartușe mai ai în chestia aia? - Trei.

Și o cheamă Ethel.

Ți-ai botezat arma?

Nu voiam să afle copiii că aveam o armă în casă.

Am scris niște articole. Am primit amenințări cu moartea.

Ethel e un nume drăguț.

E botezată după Ethel Payne, doamna presei afro-americane.

A tratat subiecte mari,

nu prostioarele pe care mi le-au dat mie înainte să-mi facă vânt.

Știi,

cu toții vrem să schimbăm lumea,

dar lumea ne schimbă pe majoritatea dintre noi.

Pe aici!

Ai mai găsit sânge?

Da.

Dacă nu te însori până la șase, rămânem lefteri.

Ți-am zis să stai nemișcat!

Moe, am orbit! Mi-ai ars ochiul!

Adu un prosop, Moe!

- Unde-s prosoapele? - În sertar, jos.

Haide!

Clasicii sunt nemuritori.

Bună, Claire! Sunt Blaine Shaw. Mersi că ai acceptat să ne vedem.

Ai zis că e important. A pățit ceva tatăl meu?

Vino cu mine, te rog!

Sunt deosebit de mândru de Cartiere,

dar Conacul ar putea fi cea mai mare realizare a mea.

Știu că pare ciudat,

dar tot ce vezi aici e bazat pe cercetări de ultimă oră.

Credeam că vom vorbi despre tata.

Vorbim.

N-are ce căuta aici.

Semnele pot fi subtile la început.

Tata nu are nimic subtil.

El…

A pătruns prin efracție la morgă, Claire.

Poftim?

A zis că trebuia să-și ia adio de la un vecin decedat recent.

Poate că asta a făcut.

Poate.

Dar nu explică de ce a căscat gura cadavrului.

Sau de ce a început să turuie despre monștri când l-am întrebat.

- Tata nu e nebun, așa că… - Nu, nimeni de aici nu e nebun.

Au doar nevoie de puțin ajutor.

Mike Ellis, de pildă…

Timp de 20 de ani, zi de zi,

Mike a mers cu autobuzul la muncă cu amicul lui, Charlie.

Când Mike a ajuns la demență, întreba de Charlie.

În fiecare zi.

Și, zilnic, familia lui îi amintea că Charlie murise.

Așa că, în fiecare zi, Mike retrăia moartea celui mai bun amic.

Apoi, într-o dimineață,

copiii lui l-au găsit rătăcind pe străzi în căutarea unei stații de autobuz.

L-au adus aici,

unde Mike își poate aștepta împăcat și în siguranță cel mai bun amic.

Încântătoare bunăvoință!

Persoanele care suferă de demență

nu percep timpul la fel ca noi.

Pentru ei nu e o linie dreaptă.

E ca un ocean întins și sunt pierduți.

În derivă.

Dar acest loc e o radă sigură pentru cei dragi nouă.

Vorbește cu tatăl tău,

vezi cu ochii tăi,

înainte să fie găsit rătăcind pe străzi, ca bietul domn Ellis.

- Încă e călduț. - Asta mă neliniștește.

Nu arătați prea bine.

Eu am cancer. Tu ce scuză ai?

Ultima șansă.

Să facem ce ne-am propus!

E în regulă! Renee, eu sunt!

Ai răbdare!

Ce-i cu tine aici?

Hank m-a prins spionând.

Ia stai!

Ăsta e portbagajul meu.

Mergem de ceva vreme. Pesemne că am ieșit din Cartiere.

Încetinim.

Care-i planul?

Să țipăm că ne omoară, poate aude careva?

- Bună idee! - Da.

- Ești gata? - Sunt gata.

- Ajutor! - Ajutor!

Să ne ajute cineva!

Să ne scoată cineva de aici!

- Ajutor! - Ajutor!

- Ajutați-ne! - Ajutor!

- Ajutor! - Ajutor!

- Ajutor! - Ajutor!

Să ne ajute cineva! Ajutor!

- Ajutor! - Ajutor!

- Dați-ne drumul! - Scoateți-ne!

Ne aude cineva?

- Scoateți-ne de aici! - Ajutor!

Ascultă!

Ce mama dracului?

- Aoleu! - Nu!

- Stai! - Oprește-te!

Stai!

Ajutor!

Te rog!

Hank!

Drace!

Să dea naiba!

Doamne!

Nu.

- Ce faci? - Trebuie să opresc hemoragia.

- Vrei să-l salvezi? - Firește, vreau să-l studiez.

- L-a ucis pe Jack! - Nu mai e o amenințare. Uite!

Ai văzut ce face un strop din sângele lui. Imaginează-ți posibilitățile!

De ce l-ai ucis?

Suferea.

Ce pierdere!

- Sam, ce e? - Cicatricea aia e nouă.

Nu, pare veche.

Cel care l-a ucis pe Jack n-avea cicatrice.

Înseamnă că…

Are un amic.

- Mulți amici. - Câte gloanțe are Ethel?

- Doar trei. - Wally, poți fugi?

- O să mă străduiesc. - Să mergem!

Sam!

Sam!

Sam! Haide, trebuie să plecăm!

Nu…

Nu!

Nu, nu!

Nu poți fi mort! Nu!

Nu poți…

Încă una…

Încă o piersică!

E o fostă mină de cărbune.

A fost deschisă în 1868 și randamentul era slab.

Dar, în 1910, au găsit cupru.

Asta a schimbat totul.

Mă urmărești.

Un întreg oraș a apărut rapid.

Lumea a dus-o bine.

O vreme.

În 1945, cuprul s-a terminat.

Cimitirul era mai plin decât cârciuma.

În 1949, compania a vândut mina.

Noii proprietari

au semnat contractul cu un creion,

fiindcă nu găsiseră un stilou.

A doua zi, au acoperit cu cerneală urmele de creion…

ca totul să fie oficial.

De unde știi asta?

Fiindcă eu am cumpărat mina.

Mă rog, eu și soțul meu.

Atunci câți ani ai?

Nu întreba o doamnă ce vârstă are!

Ce vrei de la mine?

Vreau să știu.

La fel ca tine.

Spune-mi cum ai reușit.

Zi-mi, iar eu îți voi spune

totul.

Dacă mă minți, vei avea parte de neant veșnic.

Copacul înflorea când l-am găsit.

Avea o piersică în el.

Una singură.

Când am dat s-o culeg,

sucul

mi-a vindecat o tăietură la mână.

Și am mușcat din ea.

Ce bună era!

Trecuse foarte mult timp

de când nu mă mai simțisem tânăr.

Iar ăsta…

e tot ce a rămas din piersică.

Nu!

Ți-e bine?

Doamne sfinte!

Dezamăgitor!

Am crezut inițial că ai descoperit întâmplător adevărul.

Apoi

am sperat că găsiseși o altă cale.

Dar acum

e doar un alt

punct mort!

Ce ești?

Sunt vie!

Să dea naiba!

'Neața, păpușă!

Respiră în continuare, să elimini gazul de eșapament!

Un raport toxicologic mi-ar mai trebui!

E suspect când doi iubiți mor intoxicați cu monoxid de carbon.

Când iubiții mor într-un accident auto…

e o tragedie.

Ce naiba…

Minunat!

Scorpie!

Drace!

- Unde crezi că pleci? - Nu cu tine, bă!

Sări!

- Bună! - Bună!

Mersi că m-ai prins.

Cu plăcere, oricând!

Nu!

- Tunelurile duc undeva. - Dacă ne îndepărtează de monștri, e bine.

- Nu! - E Art!

- Imposibil! - Ba nu, el e!

- Judy! - Veniți!

- Judy, așteaptă! - Art!

Nu!

- Art! - Nu!

Nu!

Dumnezeule!

Ce mama dracului?

- Ești teafăr? - Ce-i cu tine aici?

- Cum ieșim? - Pe acolo!

- Ești sigur? - Da.

Fugiți!

- Haide, Judy! - Vin!

Abia aștept a treia noastră întâlnire.

Mergem la Applebee's?

Aia e camioneta lui Art.

Ce caută aici?

Ce chestie! Salut!

- Aici! - Art!

- Re-Re? - Wally?

Ce naiba căutați aici?

Vreți să vedeți ceva incredibil?

Priviți! Asta e o poză din 1972.

Am avut o geacă din aia!

Înseamnă că amândoi au peste 80 de ani.

Sau mai mult.

Anneliese zicea că făcea chestii în 1949.

Cum a reușit?

Pesemne că au o livadă de piersici.

Nu cred.

A zis că spera să fi găsit eu altă cale.

- Și calea lor care e? - Da.

Au o…

o cameră la subsolul secției de pază, plină cu monștri închiși în cuști.

Era…

Era trist.

De ce ar ține monștri?

După spusele lui Art, piersica i-a vindecat mâna.

S-a simțit mai tânăr.

Deci ce era în piersică e și în sângele monstrului.

Beau sânge de monstru ca să rămână tineri?

Așa se explică de ce îi țin închiși ca pe porci.

Creaturile se hrănesc din noi, iar ei se hrănesc din creaturi.

Cercul vieții.

L-am văzut pe Hank bând un gel gălbui. Îi cerea lui Blaine să-i mai dea.

Dar sângele creaturii era albastru.

Atunci Hank ce bea?

Ne lipsește o piesă din puzzle.

- Comandați? - Mai lasă-ne puțin.

Dar ceva de băut?

- Nu. - Apă, atât.

- Trebuie să comandați ceva. - Cartofi prăjiți.

- Au sodiu, Renee! - Nu pot mânca prăjeli.

- Nu trebuie să-i mâncați! - Ceva trebuie să mănânc.

- Ne trebuie un plan. - Eu nu mă mai întorc în Cartiere.

Trebuie să găsim un loc sigur.

- Să fugim. - Nu fuge nimeni.

Trebuie să acționăm cu cap ca să-i eliminăm pe nenorociți.

Da, n-aveți grijă, ne întoarcem.

Ar fi o problemă. Îmi trebuie medicamentele mele.

Am un program foarte strict și e grav dacă nu îl respect.

- Le aduc eu. - E prea periculos.

Hank e mort. Nimeni nu mai știe că sunt implicat.

Intru și ies până să se prindă careva.

- Ai grijă! - O să am.

Ia camioneta mea!

- Mersi. - Mulțumesc, Paz.

Stai!

- Să nu mori! - Nu-mi spune ce să fac!

Curviștino!

- Dar nu ești sigur? - Ar trebui să dau o tură prin cartier.

Mai bine treci mâine pe la 20:30. Va fi acasă.

- Cine? - Soțul meu.

- Cu el voiai să vorbești, nu? - Da, dar m-am răzgândit, dacă mă-nțelegi.

Avem o limită de viteză aici, 72 km/h.

- Eu ce viteză aveam, dle polițist? - Cam 145 km/h.

- Coboară de pe motocicletă… - Bună, dragă!

Cum a fost azi?

Rău.

E în regulă, ești acasă, în siguranță.

Nu-ți face griji, iubito! Te pun pe picioare.

Asta e.

Asta e.

Așa…

Așa…

Bea!

Cât ai bate din palme, o să fii ca nouă, iubito.

Ce s-a întâmplat?

Spune-mi!

M-au rănit.

Oricine ar fi fost, vor plăti.

Îmi promiți?

Îți promit.

Ar trebui să fugim în Argentina. E o ascunzătoare clasică.

Eu vreau să merg în munții Pocono.

- Unde-s munții Pocono? - Nimeni nu știe.

Judy, tu unde vrei să mergi?

Vă spun mai târziu.

- Închidem. Trebuie să plecați. - Ați putea…

- Închidem. - Bine.

Salut!

Ce faci aici?

Cuget și fumez.

- Ar trebui să le spunem copiilor. - Ar fi prea mult pentru ei.

- Nu ne-ar crede. - Spencer ar crede.

Poate.

- Nayera, în niciun caz. - Știu…

- Nici în Moș Crăciun n-a crezut. - Știu despre Jack.

De asta fumezi și ești morocănos?

I-am găsit cămașa, Judy!

- Art… - Voi duceți-vă unde vreți!

Eu am alt drum.

Vine cineva.

Zău așa!

Îmi place acolo, m-aș întoarce.

- Cum ne-au găsit? - Poate l-au prins pe Paz.

- Sau ne-a trădat. - N-ar face asta.

Ne-au dibuit.

- Atunci luptăm! - E prea târziu, Sam.

Suntem învinși.

Subtitrarea: Adrian Oprea