Original subtitles

Transport public, 400.

Autobuzele sud-coreene mai frumoase…

- Scene de oraș belgian. - O stație de metrou?

- Corect. - Politicieni americani, pentru 800.

Andrew Johnson a fost senatorul acestui stat.

- Ce e Tennessee? - Adriana.

- Ce e Tennessee? - Da.

Politicieni, 1.200.

CONACUL - APEL VIDEO

Bună!

Bună, dragule!

Gracie…

- Mi-e dor de tine. - Și mie îmi e dor de tine.

Cum a fost azi?

Am mâncat pizza la prânz.

- Asta-i bine, e preferata ta. - Da.

Pot să vin acasă?

Nu azi.

Dar o să vin să te văd mâine. Ce zici?

Da, am ieși cu Joey în parc.

- I-ar plăcea. - Da, am înălța un zmeu.

- Ar fi frumos. - Da.

Bufnița e în pereți, Gracie.

- Bufnița e-n pereți. - Stingerea!

- Încă puțin. - Nu, acum.

E în regulă, dragule, vorbim mâine.

Nu-s copil!

- Dă-mi telefonul, Edward! - Încetează!

- Lasă-l! - Te rog.

Edward, nu…

Mi-am văzut părinții. Ți-am văzut tatăl.

I-am văzut pe frații Ritz.

Crede-mă, morți sunt mai amuzanți.

- Te duc la spital, mamă. - Nu.

De ce? Cum adică? Vrei să-mi spui că n-ai nimic?

Nu, mi-e mai bine să zac aici. Drumul cu mașina mi-ar face mai rău.

Are dreptate, Dorothy. Uneori e mai bine să nu te miști deloc.

N-a sunat bine în luna noastră de miere și nu sună bine nici acum.

Ajutor!

Să mă ajute cineva!

CARTIERELE

Pune-o în buzunar. Într-o zi…

Mi-a dat-o bunica mea când am venit în oraș.

- Ca să nu mă calce mașinile. - Nu…

- Ăsta e film de groază? - E clasic.

- E plictisitor. - Pot să mă joc?

N-am niciun joc.

- Mamă, bunicul nu ne dă tableta! - Tată, te rog!

Bine, ia-o!

„Ia pastila Pro” e un joc?

Nu atinge aia!

O folosesc la evidența medicamentelor care mă țin în viață.

Am șters-o din greșeală.

Poate că e mai bine.

N-avea grijă, tataie.

Toate sunt salvate în cloud. Ți-o reinstalez.

- Mersi, Neil. - Bine.

Uitați, am ajuns!

Ura!

CARTIERELE - URMĂTOAREA IEȘIRE

Două echipaje la Conac, vă rog!

Bună ziua! Ce doriți?

Bună ziua! Tata se mută aici azi.

Îl cheamă Sam Cooper.

Sam Cooper. E trecut aici.

Bun-venit în Cartiere, unde viața e trăită din plin!

Ironic motto pentru un loc unde lumea vine să moară!

Bine.

De ce sunt toți așa de bătrâni?

Fiindcă e un orășel special, doar pentru adulți.

Salut!

Salutare!

- Bună! - Scuze c-am întârziat.

Nicio problemă. Sunt plătită prost ca să fac asta.

- Ești drăguț foc! Cum te cheamă? - Sam.

Domnule Cooper…

Mă bucur să te cunosc oficial. Sunt Kayleigh, managera de tranziție.

Am onoarea să te îndrum la fiecare pas.

Le-am spus celor cu mutarea să înceapă să descarce.

Cutiile sunt bine etichetate.

Nu-i de mirare, dat fiind că ești inginer.

Am fost inginer.

Acum sunt deținut.

Ne-ar plăcea să intrăm în casă.

Toate camerele sunt zugrăvite. Am păstrat tapetul, cum a cerut soția ta.

Fostul proprietar a lăsat niște mobilier.

Păstrați ce vă place și aruncați restul.

- De ce nu le mai vor? - Fiindcă sunt morți, nu?

Grace a murit acum două luni, dar Edward e internat la Conac.

E o clinică pentru cei ce necesită multă îngrijire pe termen lung.

- Ce are? - Ella…

Ce-i? Vreau să știu.

- Frumos „tembelizor”! - Repară televizoare vechi.

Vai, ce distractiv!

Ce naiba e ăla?

Acela e Seraphim. Toate casele din comunitate au așa ceva.

Dacă ai vreo urgență sau vrei o rezervare la golf, de pildă,

e suficient să vorbești către Seraphim

și îți face legătura cu echipa de asistență nonstop.

Uite…

Salut, Seraphim!

Salut, Kayleigh!

Cum îți pot face ziua mai plăcută?

În ruptul capului!

- Tată? - Dle Cooper…

- Ce faci? - Domnule Cooper, nu faceți asta!

Seraphim e conectat cu cabluri.

N-am nevoie de o dădacă electronică!

Dle Cooper, îți înțeleg frustrarea.

Nu zău!

Știu că soția ta voia să vă mutați aici

și mi-a părut tare rău când am aflat că a murit.

Dar anularea contractului nu ține de mine. Asta decide cel de sus.

Condu-mă la el!

De-a lungul anilor, i-am ajutat pe mulți să facă tranziția asta, Sam.

Și îți promit, dacă vei accepta să trăiești în această comunitate,

vei vedea că nu e un capitol final.

E un nou început.

Stai!

Domnule Cooper!

- Chiar era nevoie? - Da.

Își făcea meseria.

- Să nu mă trateze ca pe un copil! - Atunci fii adult!

- Poftim? - Haideți să ne calmăm!

- N-am cerut să vii! - N-ai voie să conduci!

- Haideți în garaj! - De ce?

Ce-i în garaj, Neil?

Mișto!

- Ce naiba e aia? - O mașinuță de golf.

Nu joc golf.

Nu e o mașinuță de golf oarecare.

Ai în față o ICON i40L.

Are motor trifazic de 48 V, cu cuplu mare.

Frumusețea asta atinge aproape 55 km/h.

Returneaz-o!

Flăcările sunt la comandă. N-ar primi-o.

Le dau dreptate.

Știi că poți sta mai mult la noi, dacă e nevoie.

Abia aveți loc în cele două dormitoare. Eu mai lipseam, să dorm pe canapea.

De altfel, mi-am băgat toți banii în „cavoul” ăsta.

Trebuie să am grijă de el până reușesc să scap.

Măcar e frumos aici.

- E uscăciune. - E deșert.

Exact!

Dar înțeleg alegerea mamei. Nu-i plăceau iernile din Chicago.

N-ar trebui să porniți la drum?

Ca să evitați traficul orei de vârf din Albuquerque?

- E duminică, tată. - Da, traficul de weekend.

E și mai rău.

- Sună dacă ai nevoie de ceva! - N-avea grijă!

Rămâi cu bine, străine!

Mergi iavaș, fluturaș!

DISCURILE LUI LILLY - CUTIA 50

La noi aveți mereu ceva de făcut.

Puteți juca golf pe unul din cele trei terenuri premiate.

Sau mențineți-vă forma la noul centru de fitness,

cu bazine terapeutice de adâncime graduală.

Sunt directorul Blaine Shaw.

Bunicul meu a pus bazele acestui mic colț de rai în 1950.

Cel de sus.

Familia mea îi menține pe vârstnici sănătoși și fericiți de aproape 75 de ani.

Așa că relaxați-vă și vă promit că veți trăi viața din plin.

E cineva?

Noroc, vecine!

Eu sunt Jack.

Știi că ai clanța stricată?

Fac parte din comitetul de primire. Ai chef de-o bere?

Nu, mersi.

Ce tare mă dor țurloaiele! Am început de gută.

Partida de golf de azi nu m-a ajutat.

Am scos 82 de puncte. Nu-i rău pentru un handicap de zece.

- Joci golf? - Nu.

Cum te cheamă?

Sam Cooper.

Da…

Nu prea mai bag în seamă guta, Sammy.

Apneea nocturnă e cea care-mi dă de furcă.

Ca să pot respira, dorm în fotoliu, conectat la un aparat.

Mă simt ca Omul-elefant.

Fiindcă nu putea dormi culcat. Ai văzut filmul?

Da, normal, e un film clasic. Producătorul a fost Mel Brooks.

Văd că și tu ești cinefil!

Am lucrat în divertisment. Am fost prezentator meteo.

La KOB4, Santa Fe.

Problema mea cu somnul e că îmi strică ploile cu femeile.

Când eram mai tinerel, mi se cuibăreau în brațe mereu.

Acum,

dacă aș lua una în brațe după,

aș muri.

Iar asta mi-ar tăia tot cheful.

Îmi imaginez.

Nu mă înțelege greșit, nu-s vreun fustangiu.

Câte una pe rând.

Mereu. Ăsta e mottoul meu.

Au interzis 100 de rezidenți după o orgie la centrul comunitar luna trecută.

Îți vine să crezi?

Înțeleg.

Nu e genul meu.

Dar înțeleg.

Mă văd cu o femeie grozavă.

Singura chestie e că se unge cu o alifie cu canabis.

Pentru artrită. Miroase a lemn-dulce negru.

E o femeie strașnică.

E deosebită, înțelegi?

Situația ta care e? Ești însurat, divorțat?

- Văduv. - Îmi pare rău s-aud.

Nu știu în ce stadiu de consolare ești,

dar burlacii ca noi sunt la mare căutare aici.

La mare căutare!

Jack, mersi c-ai trecut pe la mine, dar am avut o zi încărcată.

Gata, pricep unde bați.

Dar, înainte să mă ușchesc,

te invit la un grătar în cinstea ta, la mine acasă.

O să-ți cunoști vecinii.

- Ce zici de marți? - Nu pot.

Vezi ce program ai și dă-mi de știre!

Păstrează berea! Iau doar o sticlă, s-o beau pe drum.

E o așezare frumoasă.

Avem grijă unul de celălalt. Suntem ca o familie.

Sunt sătul de familie.

Am priceput.

Gândește-te la grătar! Fac un kebap de te lingi pe degete!

'Neața!

'Neața, draga mea!

Mă gândeam să mă duc azi la piața din Logan Square.

Da, am nevoie de hașme pentru cină.

Hai cu mine!

Voiam să lucrez la mașină.

Tu și mașina aia…

Ce rost are să-ți repari mașina dacă nu o poți conduce?

Așa, iubito! Am pornit!

Minunat!

Cine-s oamenii ăștia?

I-am găsit necrologul soției.

- De cine vorbești? - De noul vecin.

Samuel Darwin Cooper.

Născut la Chicago, Illinois, pe 10 decembrie 1953.

Încetează să mai urmărești oamenii!

Nu urmăresc.

Investighez.

- Nu mai ești reporteră. - Jurnalistă.

Și se cheamă că urmărești.

Soția lui a murit acum cinci luni după un atac cerebral.

Ce tânără era! N-avea nici 70 de ani.

El a lucrat 35 de ani ca inginer aviatic la Northrop Grumman.

Deci știm că e deștept.

„Educația nu înseamnă să-nveți cunoștințe, ci să-ți înveți mintea să gândească.”

- Cine a zis asta? - Einstein.

Nu, poate Domnul Peabody.

- Unul dintre ei, nu mai știu. - Art?

Mă gândeam să ne plimbăm azi.

Doctorii au zis să faci mișcare, nu să te-ndoi ca toate alea.

Nu pot, joc golf cu Maximo.

Mai mergem diseară la film? La Palace rulează După-amiază de câine.

Scuze, am uitat.

Perdantul plătește cina, iar Max pierde mereu, așa că…

- Salutări lui Maximo! - Bine.

Pe curând!

Da.

Fir-ar să fie!

Nu! Băga-mi-aș!

Iată-l pe Sam cel barosan!

Voiam să-mi cer scuze.

- Te-am luat cam tare aseară. - N-am timp acum, Jack.

Da, firește. Vorbim mai încolo de grătarul ăla.

Nu e nicio grabă.

Mișto mașinuță, apropo! Nimic nu se compară cu o ICON.

Eu am una din 2023.

O frumusețe!

Îmi plac flăcările, sexosule!

Marcus Shaw lucra în mina de cărbune

în 1949, când i-a venit ideea unui orășel pentru pensionari.

Toți l-au crezut nebun,

însă, de la prima vizionare, coada de mașini…

Casele erau utilate modern,

cu noile cuptoare Westinghouse, precum cel pe care-l vedeți în stânga.

Avem ceva deosebit. Veniți încoace!

Acesta este…

Putem aranja.

N-ar trebui să fie o problemă. Da.

Așa e.

Mulțumim că ați sunat la Cartiere, unde viața e trăită din plin.

Cu ce vă ajut?

Da, mă numesc Sam Cooper. Trebuie să discut cu dl Shaw.

- În ce privință? - Ca să-mi anulez contractul.

Asta-i ceva nou.

Din păcate, dl Shaw nu e azi la birou.

Să-i verific programul!

Aveți noroc. Vă pot programa pentru miercuri, la 14:00.

Doriți?

- Lilly, unde sunt hașmele mele? - Fir-ar să fie!

Am uitat!

Îmi trebuie la chimichuri.

- Pune ceapă! - Glumești!

- Sunt cam la fel. - O să mă prefac că nu te-am auzit.

- Ce faci? - Dansează cu mine!

- Am de gătit cina. - Poate aștepta.

- Nu se poate. - Zău?

- Știm amândoi că nu-i așa. - Se ard cotletele.

Nu mai fi scorțos.

Fii încrezătoare! Magică-i noaptea

Nu ești o frumusețe Dar nu ești nici rea

Și nu mă deranjează

Lilly?

Lilly!

Lilly!

Lilly!

Uită-te la mine! Lilly!

Domnule Cooper, vă e bine?

Da, n-am nimic.

Îmi pare rău.

- Parcă ați fi văzut o stafie. - Scuze, trebuie să plec.

Voiați programarea aia?

PAZA

Mickey Mantle!

- Bună aruncare! - M-a orbit soarele.

Bine, nou-venitule. Când ajungem, lasă-mă pe mine să vorbesc.

Femeia asta are năbădăi.

E clar?

E foarte bine.

Diane? Frumos!

Nu cu mâna, Sheila! Folosește cleștele, bine?

Doar așa o să intre la fix.

Nu! În niciun caz!

Am precizat clar la Seraphim să trimită pe oricine, dar nu pe tine!

Nu pe șeful „piliției”!

- Cum te putem ajuta, Renee? - M-au jefuit iar.

Și ce lipsește de data asta?

O pungă cu cuarț roz.

- Ce-i ăla? E scump? - Nu, e vreo zece dolari.

Dar știu că am pus cristalele aseară pe un raft în magazie

și dimineață nu mai erau.

Cineva a pătruns aici și le-a furat.

- Sunt urme de efracție? - Nu.

Firește că nu! N-avem ce face.

Am putea întocmi un raport.

Da, mulțumesc…

- Paz. - Mulțumesc, Paz.

Da, să întocmim un raport!

Săptămâna trecută, Meredith Stidwell și-a declarat furată mașina.

De fapt, uitase că i-o împrumutase fiicei ei.

Cei de vârsta ta pățesc asta mereu. Privește în jur!

Ai pietre care costă mult mai mult de zece dolari.

Ai rătăcit cuarțul și ai uitat,

exact ca Meredith Stidwell și la fel ca data trecută când ai apelat.

Cel mai mare rău pe care ți l-aș face ar fi să întocmesc un raport care zice:

„Bătrâna confuză e din nou confuză.”

Cu plăcere!

- Ce oraș e? - Brentwood.

- Cum se distrează lumea seara? - La cină.

Toți vin aici la marea cină.

Ești băiat deștept, nu-i așa?

Hristoase!

Oprește-te!

- Poftim? - Oprește-te!

Lasă-mă numai un minut.

- Ești mecanic? - Inginer.

Pe-aproape.

Eu sunt Renee.

Sam.

- Noul locatar. - Probabil.

Dă-i o cheie!

- Pur și simplu? - Da.

Bine.

Mulțumesc!

Alo!

Alo, încerc să-ți mulțumesc!

Nu vreau mulțumiri, încerc să dorm.

Atunci zi: „Cu plăcere!”

Poftim?

Îți dau un sfat.

Când cineva îți mulțumește, îi spui: „Cu plăcere.”

Nu faci pe-al dracului.

Respectivul își vede de drum,

iar tu revii la ce le place tuturor moșilor morocănoși,

să stea singuri.

Cu plăcere.

Bravo, Sam!

Cine naiba ești?

Drace!

Unde-i Grace?

Calmează-te, amice!

E în pereți.

- Ce anume? - Bufnița.

Bufnița?

Nu e bine deloc. Unde-i Grace?

Stai puțin… Grace, cea care locuia aici?

Ești soțul ei? Te pot ajuta.

Nu, trebuie să găsesc ușa.

O putem găsi împreună, numai să lași jos cuțitul.

Ești unul dintre ei.

Unde-i Grace?

Ai luat-o! Unde e?

- Ai luat-o! - Calm!

O vreau înapoi!

- Dă-mi-o înapoi! - Stai!

- Dă-mi-o înapoi! - Nu-i la mine, nebunule!

Dă-mi-o înapoi!

Ajutor!

Ajutați-mă!

Ajutor!

Calmează-te!

Edward, ajunge!

Nu! E unul dintre ei!

- E timpul să mergi acasă. - Asta e casa mea!

Nu! Gracie!

- Te-am pansat. Ai scăpat de copci. - Așa-s eu, norocos.

- Cum stăm? - E ca nou.

Nici chiar așa.

Știu că ai avut o dimineață grea, așa că nu te mai rețin.

Dacă ai nevoie de ceva, apelează paza, cere cu Hank și te rezolv.

Și poliția unde e?

Din punct de vedere legal, așezarea asta nu e o localitate.

Nu e administrată de stat.

În felul ăsta, compania nu e obligată să aibă școli și secții de poliție.

Există șerifi districtuali, dar nu-și văd capul de treabă,

așa că încercăm să nu-i deranjăm cu fleacuri.

Fleacuri? Mi-a intrat în casă!

- Îmi pare rău. - M-a atacat!

- Înțeleg. - Nu pari să înțelegi.

Poate-nțelege șeriful.

Dle Cooper, nu te oprește nimeni să-l chemi pe șerif dacă ții morțiș.

Dar discută cu altcineva mai întâi.

- Cu cine? - Cu șeful meu.

Blaine Shaw.

- Bine, dar stau în față! - N-ai voie, îmi pare rău.

PAZA

- Credeam că mă întâlnesc cu șeful. - Așa e.

- Ce-i aici? - Conacul.

Aici îi bagă pe damblagii. Musafirul tău e unul din ei.

- Solidă ușă! - Nu glumim cu paza.

- Și ăla care m-a atacat cum a scăpat? - Încă n-am aflat.

Dar fii liniștit, n-o să se mai întâmple.

Se pare că astea îi ajută pe cei cu demență.

Se simt ca acasă.

- Pare ireal, nu? - Chiar e.

- Dl Shaw te așteaptă în cafenea. - Cafenea?

Așteptăm în față, să te ducem acasă după aceea.

Scuză-mă, știi cumva cât e ceasul?

- E aproape 10:00. - Bine.

Înseamnă că n-am ratat autobuzul.

Doamnă Taylor?

Așa!

Scuze!

Numai puțin!

Imediat, așa…

Am terminat. Ești de pus în ramă.

Domnule Cooper… Salut! Sunt Blaine Shaw, directorul Cartierelor.

Știu cine ești, te-am văzut la TV.

Firește. Mulțumesc că ai acceptat să ne vedem.

Vrei ceva rece? Avem sifon și sucuri.

- Nu mi-e sete. - Te rog, ia loc!

Nu, stau în picioare.

Mulțumesc.

Întâi de toate, îți datorez scuze, domnule Cooper.

Răspund de siguranța rezidenților

și nu ți-am asigurat-o, iar pentru asta îmi pare rău.

- Nu-mi trebuie scuzele tale. - Vrei să anulezi contractul.

De unde știi?

Am auzit cum a fost cu managera de tranziție

și cu recepționera.

E orașul meu, dle Cooper. Nu se întâmplă nimic fără știrea mea.

Am vorbit la Contabilitate și am întocmit actele.

Numai să nu-l sun pe șerif.

- Întocmai. - N-am nimic împotrivă.

- Ar mai fi ceva. - Ce anume?

Edward ar vrea să-și ceară scuze.

Edward?

N-avea grijă, e sedat. Nu e un pericol pentru nimeni, crede-mă.

Chiar și așa, voi păstra distanța.

Edward?

Edward, mă auzi?

E ora cinei?

Încă nu, dar a venit cineva să te vadă.

Gracie?

Nu, e domnul Cooper.

Ții minte ce-am vorbit despre domnul Cooper?

Da…

Domnule Cooper…

Îmi pare rău, domnule Cooper. Îmi pare rău.

Foarte bine, Edward!

Ce-i cu el? Are Alzheimer?

Are boala Maxwell, o afecțiune neurologică rară.

Creierul se deteriorează și moare.

Nu există leac sau tratament.

Edward se întrece cu lumea într-o cursă a uitării.

N-are prieteni sau rude?

Edward și Grace au avut un fiu, Joey. Din păcate, a murit de tânăr.

Doar Conacul i-a rămas lui Edward, la fel și celorlalți de aici.

Cred că te-am reținut destul, dle Cooper.

Te așteaptă lucruri mai mari și mai bune.

Poftim contractul! E suficient să îl semnezi.

Desigur,

ai putea rămâne.

Îmi dau seama că e improbabil. Nu am făcut cea mai bună impresie, dar…

Știu ce ai pierdut, Sam.

Și bănuiesc că nu ai unde te duce.

Așa-i?

Singurătatea e o maladie la fel de cruntă ca boala Maxwell.

Și e mult mai răspândită în prezent.

Dar nimeni nu e singur în comunitatea noastră.

Ei bine…

Poate pun un avocat să-l verifice

înainte să semnez.

Bine faci, domnule Cooper. Nu te grăbi!

Dar să nu dureze prea mult.

Soția mea îmi amintește mereu că timpul e prețios aici.

Sam cel barosan!

Toate bune și frumoase?

Am văzut ambulanțele azi în fața casei tale.

- M-am îngrijorat. - A fost alarmă falsă.

Mă bucur să aud. Bine…

Am trecut pe la tine fiindcă…

M-am tot gândit la grătarul ăla.

- Da? - Da.

Și ai vreun gând anume?

Da, mă gândeam că, poate,

nu e o idee rea.

Poate că ar fi cazul… Poate ar trebui să-mi cunosc vecinii.

Mi se pare normal.

- E bine joi? - Nu e bine.

Ar merge vineri.

O să dau niște telefoane.

Bine.

- Bună, Claire! - Bună! Vreau să te rog ceva.

Ai discul mamei cu Born to Run? Eram de vârsta Ellei…

Da.

Nu pot vorbi acum. Vecinii îmi organizează un grătar.

- Și te duci? - Nu e cazul să pari șocată.

Nu mă surprinde deloc că ești popular dintr-odată.

Da, bine.

Noapte bună, căpșună!

Cu bine, străine! Și nu uita de Bruce!

- Ce? - Discul mamei.

Bine, o să-l caut. Trebuie să închid.

Am cancer de prostată în stadiul patru.

Pesemne că n-o mai duc mult. Îmi irosesc viața la un chef afară.

Un grătar în curte nu e cine știe ce chef,

dar n-am parte de altceva după interdicția la centrul comunitar.

Niște lași!

Eu sunt Sam.

Wally.

- O să stai aici toată noaptea, Sam? - Nu le am cu chefurile.

Nevastă-mea era cu socializarea.

Lumea mă plăcea doar când eram cu ea.

Pe mine mă adoră lumea.

Așa că ține aproape!

Asta e partea de care lumea nu vorbește.

Documentele.

Poți să râzi cât vrei de țăranii care văd OZN-uri,

dar trebuie să explici raportul lui Nathan Twining din 1947.

Mare dreptate ai, Art!

- Uite cine vagabonda prin fața casei! - A venit!

- Sam cel barosan! Bun-venit! - Am adus bere.

Grozav! Dă-mi voie să-ți prezint gașca!

- Ei sunt Art și Judy. - Nu, mersi.

- Locuiesc lângă tine. - Iau eu astea.

Să vii la mine dacă ai nevoie de ceva!

Fiindcă simt pulsul acestei comunități.

Care puls?

Pe Wally îl știi.

- Și pe marea Renee. - Da, ne-am cunoscut.

Nemaipomenit!

Bun, să trecem la treabă! Intrați și luați-vă farfurii!

Deși Carlos Castaneda a mințit în toate privințele, asta nu înseamnă…

Ia spune, Jack, ce văduvă norocoasă

trimiți săptămâna asta pe culmile extazului?

Ia vezi, Wally!

Știm amândoi că ești singurul care mă întrece la numărul de victime.

Cum? Are dreptate.

Apropo, am fost monogam 15 ani după 11 Septembrie, așa că…

- Urăsc termenul „victime”. - Ai dreptate.

Tu cum ai spune?

„Palmares”.

- Sună bine, îmi place. - Da, e mult mai bine.

- Cum merge acomodarea? - Bine. Am avut vreo două neplăceri.

- I-ai cunoscut pe Grace și Edward? - Da.

Jucam tenis cu Grace. Era de gașcă.

- Dar Edward? - Edward?

Era o jigodie.

Ideea e apropierea dintre oameni.

Ăsta se numește „Vis Albastru”.

E un hibrid de cânepă, cu aromă de fructe de pădure.

Nu, mă abțin.

- Încă vapezi? - E mai sănătos.

Am gustat salsa cu marijuana deunăzi.

Nu-i bună de nimic.

Acum pun marijuana în orice.

Eu mă dau pentru artrită cu balsam cu marijuana.

Miroase a lemn-dulce.

Unora le displace aroma, dar eu o ador.

Mai bine m-aș abține. Mă operez mâine.

Jack! E vorba de gută? Îți amputează vreun deget?

Nu, îmi extirpă o aluniță.

Poftim? Zău așa! O extirpare de aluniță nu se pune!

- Ba se pune. - Nu.

Am fost doctor, nu se pune.

Eu am avut coloana sudată!

Să v-arăt eu operație!

- Priviți! - Ne arată fundul.

Priviți asta!

Uite-l!

Știți ceva? Aia e bagatelă, îmi pare rău.

Eu mi-am înlocuit un șold cu totul.

- Nu? - Extraordinar!

Trebuie să vă imaginați cicatricea de cezariană.

Unde mai e distracția?

Arată-ne ce ai, frumosule!

Cicatricile mele sunt afective.

Mă tem că v-am întrecut pe toți.

Ia uitați-vă!

- Ți-au desfăcut pieptul! - M-au deschis de două ori!

Doamnelor și domnilor, câștigătorul serii!

Ziceam și eu…

Dar tu, nou-venitule? Ai ceva cicatrici din luptă?

Am avut dezlipire de retină.

- Dezlipire de retină? - Da.

Bătaie în bar?

Nu, m-am trezit dimineața și nu vedeam cu ochiul stâng.

Cică ar fi genetic. Și tata a pățit-o pe la aceeași vârstă.

- Ajungem ca tații noștri. - Mai rău e că mi-au luat permisul.

Bătrânii ar trebui respectați și venerați, dar ne tratează…

- Ca pe copii. - Da.

- Să pornim o revoluție! - Da.

- Da. - Răscoala Cărunților!

Pentru Răscoala Cărunților!

Răscoala Cărunților!

Lilly!

Uită-te la mine!

Ajutor!

Să mă ajute cineva!

Judy!

- Rezistă, Judy! - Rahat!

- Trebuie ținută din spate! - O să fie bine!

Imediat!

Îi aduc un pahar cu apă!

Bine…

E în regulă, o țin eu.

- Sigur? - Te simți bine?

- Slavă Domnului! - Stai jos!

Așază-te!

Așa, draga mea.

Fir-ar să fie de porcărie!

Băga-mi-aș!

Soția mea e moartă.

Îmi pare rău, amice.

Soția mea e moartă.

Iar lumea merge mai departe și oamenii își văd de viață.

Fac cumpărături, râd, mănâncă…

Se culcă, se trezesc și o iau de la capăt.

Și îi urăsc pentru asta!

Soția mea e moartă.

Da…

A doua mea soție

citea cărți motivaționale.

Nu o ajutau prea mult, dar…

asta nu contează.

Țin minte o chestie pe care mi-a spus-o.

Atunci când jelești, trecutul îți pare mult prea aproape,

iar viitorul,

mult prea departe.

Soția mea a murit. N-am niciun viitor.

Da, dar încă trăiești, amice.

În Cartiere?

- În anticamera Domnului? - Așa gândeam și eu odată.

Dar adevărul e…

că lumea vine aici să trăiască.

Toți încearcă să afle

cum să-și ocupe timpul care le-a rămas.

Că sunt tineri sau bătrâni…

Nu contează.

Dar aici…

Aici ai nu unul, ci trei

terenuri premiate de golf dintre care poți alege.

Golful e o tâmpenie.

Poate, însă…

unde mai ai ocazia să înșfaci o crosă și să lovești cu sete?

E mult mai ieftin decât…

să spargi uși.

Zic bine?

O să mă mai gândesc.

E bine și așa.

Trebuie

să mă întorc la petrecere, să văd cum se simte Judy.

Jack…

Îți mulțumesc.

- Mulțumesc pentru tot. - Eu…

Sam cel barosan.

CONTRACT REZIDENT NOU

Ați sunat la Blaine Shaw în Cartiere, unde viața e trăită din plin.

Vă rugăm să lăsați mesaj și vă vom contacta cât mai repede.

Domnule Shaw, sunt Sam Cooper.

Voiam să știi că n-o să sun la șerif

și că nu mai e nevoie

să îmi anulez contractul.

Am hotărât să rămân.

Așa că…

probabil că ne mai vedem.

ABAJURURI SUFRAGERIE

Jack?

Jack!

Jack?

Jack?

Subtitrarea: Adrian Oprea