Original subtitles

Alergi după visuri? Stop! Alege Euro Est Bank!

Campionii tăi în goana după visuri!

Deschideți afacere pe o stradă al cărei nume nu-l cunoașteți?

Eu mergeam pe stradă.

Am auzit o frână puternică de mașină, un scârțâit.

Am văzut mașina băncii oprită în mijlocul drumului

și oameni înarmați, în jurul ei.

Câți oameni?

- Cinci. - Cinci oameni înarmați?

Înțeleg.

Și cu ce au plecat?

Cu o mașină de culoare verde.

Fără numere. Doi în față, trei în spate.

Cum i-ați văzut dacă ați fugit?

În timp ce fugeam, am întors capul să văd dacă mă urmărește cineva.

Doi în față și trei s-au urcat unde?

Spuneați că în spate și în portbagaj erau sacii.

Deci erau…

De fapt, nu știu.

Sincer, vreți să vă rezolv eu cazul?

Am vrut să ajut, să o informez pe dna directoare.

A mâncat-o în cur. Nu mai bine stăteam în banca mea?

O să stați în banca dv. Și să nu părăsiți localitatea!

Dar am treburi de rezolvat.

Sunteți unicul martor ocular și multe lucruri nu se leagă.

- Domnule… - Locotenent-colonel.

Fetița mea trebuie să ajungă la operație, în Austria.

Știu despre fetiță.

Soția are carnet de conducere. O poate duce în Austria.

Dumneata nu părăsești localitatea!

Unii îi critică pe atacatori, alții îi laudă.

Am vorbit cu o doamnă. Ea ne-a spus

că trebuie să existe cumva un echilibru în comunitatea noastră.

Se bucură foarte mult de jaf…

Sper să-i prindă.

…din banii rămași, atacatorii vor construi un spital.

Da, că nu mai pot ei de spital!

Așa-s hoții. Fură pentru că pot, nu de nevoie.

N-am mai avut un jaf de așa anvergură…

Și neica-nimeni ăsta! Toți proștii se dau acum vedete.

- Totuși, eu mă bucur. - Că a fost spartă o bancă?

Da, și că s-a întâmplat la noi în oraș.

Ai văzut ce e pe bulevardul principal? Bănci, cazinouri și farmacii.

- Ești de acord că au spart mașina băncii? - Da.

Dacă aș fi avut experiență și scule, aș fi spart-o eu.

- Te rog să nu spargi vreo bancă. - Încerc să mă abțin.

- Bună dimineața! - Bună dimineața, mamă!

Bună, iubito!

- Pachet sau omletă? - Pachet. Mersi!

- Hai că te duc eu! - Mă descurc singură.

Cine a mai întârziat?

- Am chemat taxi. - Poate avea ceas ca al meu.

Ești atât de supărată încât preferi să întârzii la școală?

Bun.

Salut! Toate bune?

Mi-a plăcut, cu spargerea băncii, că nu ești de acord.

Dacă vrei, mergem astăzi cu ceasul.

Altădată.

Când vrei, dar te duc eu.

Îmi spui când vrei să mergem, te rog frumos?

- Da, o să-ți spun. - Bine.

Trenul InterRegio, destinația București, o să ajungă la platforma unu.

- Ne bate Dumnezeu. - Ce Dumnezeu? E eroare de soft.

- Trebuie să îndreptăm lucrurile. - Da? Cum?

Să spunem adevărul!

Adevărul nu rezolvă lucrurile, ci face ca păcatul să iasă la suprafață.

Nu poți! Ne bagi în pușcărie.

Gândește-te la Mirela, la familie! Nu ne nenoroci!

- Bine. - Bine.

Inspirați pe nas…

Și expirați pe gură!

Acum închideți ochii!

- Alo! Uită-te pe unde mergi! - Ce ai, mă?

Pentru tine puneam CD-ul ăsta. Poate te mai calmezi.

- Ți se pare că nu sunt calm? - Ești îngrijorat. Că te-ai îmbogățit.

Mă gândeam… Ce ar face Isus?

Dacă ar jefui o bancă?

Părintele! Dacă nu cunoaște oameni cu nevoie de bani…

Dar nu-i spun.

Ziceam așa.

Cinci atacatori?

Mă bucur că dl Adi a acceptat să ne ajute cu ancheta.

- Era mai timorat la început. Nu-i așa? - Așa sunt toți la început.

Da.

- Am auzit că are cazier. - Pentru violență.

S-a bătut cu niște suporteri, nimic serios.

Nu e interlop. Un găinar.

Bun, și ce urmează?

Verificăm camerele,

căutăm suspecți proaspăt eliberați și alte câteva proceduri specifice.

Ce proceduri?

Nu detaliez. Țin de bucătăria internă.

Nu vreau să mă bag în bucătăria dvs.

Mă interesează când începeți să interogați angajații.

Poftim?

De ce?

Uitați ce e… M-am gândit bine.

Cred că atacatorii au avut pe cineva din interior. Un insider.

Cineva care știa anumite informații.

Ziua cu transportul mai mare de bani, numărul de saci,

traseul care se modifică zilnic.

Acel cineva nu putea fi decât cineva din conducere.

Cineva care are acces la informații sensibile.

- Trebuia să spui de fetița bolnavă. - Nu am insistat.

Nu știi ce curiozități mai au.

- Bine. Te iubesc! - Și eu.

O să fie bine, îți promit.

- Ți-e frică, suflețel? - Nu, tati. Nu mi-e frică.

Bravo!

Uite ce frumos e aici! Ce locație de nuntă!

Noi ne gândeam că sunt prea multe chestii.

Fotograf, artificii, porumbei…

- Astea fac nunta. - Și cu ce le plătim?

Aduc două autocare de nuntași cu daruri. Am obligația să-i omenesc.

Stați liniștiți! Am calculat. Nu ieșiți pe pierdere, ci pe zero.

Am făcut și noi un calcul. Ne mai rămân două mii de euro.

Nu, ăștia sunt pentru Eli Ciotârcă.

- Cine mai e și Eli Ciotârcă? - Pentru ea vă vin toți invitații.

Eu nu vreau să-mi cânte Eli Ciotârcă!

Nu vreau autocare cu nuntași, porumbei, tort de șapte etaje, artificii, nu vreau!

Am vrut o nuntă mică și, din puținul rămas,

să ne facem un rost în viață, nu să risipim pe porumbei.

Măi, copii! Eu sunt nașul și nu vreau să mă fac de rușine.

Vreți desert?

- Da, iubire. - Iubi, știi ce mai aveam să-ți spun?

Am o profesoară care nu mă suportă.

Dacă ții la mine, poate vorbești cu ea, ca să nu lase corigentă.

Fluturaș, nu-ți mituiesc profesorii.

Dar am zis eu să-i mituiești? Nu.

Asta se cheamă intimidare și e la fel de ilegală.

Am înțeles. Deci nu ții la mine.

Oricum, mă ții pe post de garaj.

Sau îmi iei mașină și ai început cu roțile?

Cori, alea nu-s de joacă! Lasă-le unde le-am pus!

- Mai dai și tu pe acasă? - Sunt în misiune, vin când pot.

- Ce miroase? - Fac cornulețe.

Faci mâncărurile mele preferate când nu sunt acasă.

Îți dau mâine-dimineață și la pachet.

Vorbește cu fiul tău și cu nora ta! Ăștia fac șantier în casa noastră.

Îți zic și eu, că am măsurat împreună. Salut, tată!

Nu e 1,20. E 1,60. Ți-am făcut aici schița.

Tu nu vrei să mă asculți.

Nu ții cont de grosimea peretelui și a izolației.

De ce vă certați?

Ea vrea mansardă în două niveluri. Și eu nu știu dacă casa suportă unul.

Să trăiți, doamnă primar! Mă pregăteam să intru într-o ședință.

Chiar acum?

- Le-ai reglat de tot. - Mai lasă-mă și tu!

- Ce s-a întâmplat? - Nimic.

- Când mergem la București? - Las-o baltă!

- Nu te vezi cu un fabricant? - Am fost azi, bine?

Exact. M-am dus fără tine și am și chiulit de școală.

Și nu le-a plăcut sau ce?

- Ba le-a plăcut al naibii de mult. - Și care e problema?

- Nu e brevetat și o să-mi fure ideea. - De ce nu-l brevetezi?

Tată, ai dreptate!

Să-mi sparg pușculița!

Am înțeles. E scump.

Cât costă? Zi cât costă!

- Pe bune? - Da.

- Te rog eu, zi-mi cât costă! - Tată!

O fi timpul relativ, dar banii sunt bani.

Bună seara, dnă primar!

Până trecem la chestii serioase, cum stați cu cazul, îi prindeți?

- Facem tot posibilul. - Știu.

De-aia mă și gândeam… Să nu vă străduiți prea tare, totuși.

În ce sens?

Păi, în sensul…

Mă numesc Teodor Leonte. Doru.

El e colegul meu, Ionel Baciu, lucrăm la Semafoare.

Trebuie să vă spunem ceva important despre un atac la Banca Euro Est

și despre gradul de corupție din societate. Deci…

Ce-i asta?

Ăștia doi au venit la mine la ziar de la tine și de la directoarea băncii.

Au spus tot, că le-a fost frică.

Dar ziarista e omul meu de încredere.

Mi-a dat înregistrarea, iar eu am promovat-o la București.

E editorialistă acum, fată foarte deșteaptă.

La început, am crezut că sunt bazaconii, dar, când s-a întâmplat spargerea,

mi-a crăpat obrazul de rușine.

Așa ceva? La mine în oraș?

- Ce pot să mai fac acum? - Să săriți și voi cu o felie!

La politic nu vă gândiți? Cine ține presa de plisc?

Păi doamnă primar…

Prada s-a împărțit.

S-a și mâncat deja.

- Data viitoare. - E păcat de voi.

Dacă nu primesc nimic, mă duc la Poliție.

- Adică tot la mine. - Nu la tine.

La Poliția adevărată.

Mai sunt mulți?

Băga-mi-aș! Stăm aici ca proștii după vama vieții.

Ea urmează.

Actele, vă rog.

Îi dă actele.

O întreabă vameșul ceva. Pare de rutină, nu e pe scandal.

- Unde mergeți? - La Viena, pentru operație.

E bolnăvioară.

Deschideți portbagajul!

A coborât-o din mașină.

E bine. E calm.

A deschis portbagajul.

Hai, că n-ai ce vedea! Cam curios vameșul ăsta!

Se uită la aparatul de respirat.

A închis portbagajul.

Se urcă în mașină.

- Cum te cheamă? - Crinuța.

Drum bun, Crinuța! Și să te faci bine!

Mulțumesc.

A închis. Hai că e bine! I-a dat actele.

A trecut.

- Noi urmăm. - Sună-mă după ce treci!

M-ai speriat la telefon. I s-a întâmplat ceva Mirelei?

Dorule, mi se rupe sufletul că o mint. Și-a luat ture de noapte înaintea nunții.

Eu stau cu curul pe saci de bani.

Băi…

Ionel!

Nu ești singur, sunt alături de tine.

Vrei să ne fii naș?

- Vrei să ne fii naș? - Păi nu aveți?

Am dat-o în bară cu nașii de cununie, ne bagă în faliment.

De fapt, noi pe voi vă voiam.

- Dar nunta e în două zile. - Deci nu.

O să vorbesc cu Elena.

Dar… am nevoie de un mic ajutor din partea ta.

Îmi trebuie niște bani… din ăia.

Păi ai tăi unde sunt?

Ai mei sunt într-un loc în care nu pot să ajung.

Momentan.

„Nefrecventabil”, nu „canapeaua din sufragerie”.

Ia-i pe toți!

- Nu-mi trebuie mulți. - Oricum nu știu ce să fac cu ei.

Și gata! Ionele!

Eu trebuie să plec la București. Te rog să nu faci o faptă necugetată.

Da, stai liniștit!

- Pot să mă bazez pe tine? - Da.

- Zi „jur”! - Jur.

Elena! Stai așa!

- Ești bine? - Am o idee.

Le facem o surpriză Mirelei și lui Ionel și să îi cununăm noi?

Poți să mai repeți o dată? Mi s-a părut că ai zis o tâmpenie.

- Pa, mamă! - Pa!

Sunt prietenii noștri. Trebuie să-i ajutăm.

Dacă tu și Ionel credeți că mă fac nașă cu două zile înainte,

vi s-a dereglat semaforul la cap.

Elena!

Maria!

Stai!

- Te duc eu la școală. - Nu mai trebuie să mă verifici.

Nu chiulesc. Dacă voiam la București, chiuleam la ultima oră.

Azi chiulești.

Pleci cu mine. Mergem la OSIM.

- De unde ai? - Nu contează. Hai!

Dar familia cu patru copii și cu tatăl în cârje?

Da… Nu știu ce să zic…

Au încasat banii de la asigurare, după accident. Ăștia au bani mulți.

Dar căsuța cu acoperișul spart? Unde locuiește o femeie amărâtă.

Da, așa e. Aparent, e amărâtă…

Are copii în străinătate. Îi trimit bani lunar. Are bani.

Din păcate, îi bea și îi fumează, de-aia nu repară nimic.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am terminat și noi biserica.

Nu până la capăt. Mai avem de făcut scările.

Aș avea nevoie de bani.

Așa e, părinte, dar mă gândeam să ajut niște oameni.

Da, oamenii trebuie ajutați mai întâi.

Nu te supăra că-ți spun! După operația de hernie, nu mă simt bine.

Doctorul zice că ar deschide din nou, dar nu prea am bani.

Vorbesc cu logodnica mea, are pe cineva la spital.

- Mai bine îmi dai mie și mă ocup eu. - Lăsați, mă ocup eu!

Eu cunosc drumurile…

- Nu am nici atât de mulți bani. - La știri am auzit că ai luat destui.

Să trăiască dl Nicu!

- Bună ziua! Căpitan Caraion. - Nicu Pintea.

Investigăm cazul jefuirii blindatei băncii.

- V-am văzut la televizor. - Aveți camere.

- Vrem să vedem înregistrările. - Sigur.

Unde e camera de monitorizare?

- Vă conduc. - Nu, lasă! Mă descurc eu!

- Te descurci? - Da!

E bine. Pe unde am fost, ba nu mergeau, ba era zgâriat CD-ul.

- La dumneavoastră ne e speranța. - Sigur, noi înregistrăm totul.

Gata!

Sper să meargă.

Uite că merge!

Deci, data…

Ora…

Plus cinci minute…

- Uite! Un Duster șifonat. - Ce are?

Gaură în parbriz.

Dacă dăm zoom, poate vedem sacii. Uite-i! Și domnul parcă ne zâmbește.

Îl cunoașteți?

- Nu. - De unde?

De la voi din oraș. Poate îl știți.

Oricum, mare noroc!

Dacă mai repetăm dansul mirilor, rămâi fără mireasă.

Iartă-mă, e vina mea! Nu știu. Nu pot să mă concentrez.

- Nu, eu sunt de vină. - Aduc niște gheață.

Poftim!

Trebuie să-ți spun ceva.

Spargerea aia, cu mașina băncii, aia de la televizor.

Eu și cu Doru am făcut-o. Fără să vrem.

- Cum adică? - Adică am spart mașina băncii.

Ne-au amenințat niște mafioți, au amenințat că-ți fac și ție rău…

Din greșeală, am spart-o.

Așa ești tu drăguț! Zici o bazaconie ca să-mi distragi atenția de la durere.

- Deci nu mă crezi? - Normal că nu te cred.

- Hai să-ți arăt! - Unde mergem?

Eu mă duc să fac o baie.

Și… ce teritorii doriți să acoperiți?

Aveți o hartă?

Ați ajuns? Crinuța?

Am ajuns, totul e bine.

Vă iubesc.

Și noi te iubim.

Mă bucur că ați ajuns! Sunt chirurgul-șef.

Bună! Am auzit multe despre tine.

- Trebuia să luăm și America. - Data viitoare. „Mai acuși”.

- Te ajut? - Nu, mersi!

Îți mulțumesc.

Dorule! Zi-mi unde-i partea mea! Mă predau.

- Taci din gură! - Nu mă lua cu „taci”!

- O să-ți primești banii… - Nu mă lua cu astea! Zi unde e!

Dorule, ce ai? Ai înnebunit?

- Ce faci? Du-te acasă! - Dai în mine?

Nu în mașină, e închiriată! Nebunule, ce ai?

Dorule, dă-mi partea mea!

Stai, bă!

Zi unde e partea mea!

Stai, bă!

- Dă-mi partea mea! - N-am!

Aia care a intrat în scară e fiică-mea. Fac orice pentru ea.

Nu primești niciun ban până nu se liniștesc apele.

Nu te las să ne distrugi. Eu o să ne salvez pe amândoi.

Și da, finule, o să fim nașii tăi.

Du-te acasă!

Nu e cam târziu pentru bumbăceală?

Acum e bună ora?

O să fim nașii lui Ionel!

Mergem mai departe

De la stânga la dreapta, până-n spate

Mergem mai departe

Mergem mai departe

De la stânga la dreapta, până-n spate

Mergem mai departe

Bună dimineața!

Bună dimineața! Ce face inventatoarea lui tata?

Ce e cu tine azi?

Simt, în sfârșit, că viața a intrat pe un făgaș normal.

Nu știu, așa simt!

- Și mama? - S-a dus să-și ia rochie de nașă.

S-a rugat de mine să fim nași și am acceptat. O să fim nașii lui Ionel.

- Da? - Da.

Ce se întâmplă?

Adună până nu vine poliția!

Alo? Poliția?

- Maria, nu! - Bună ziua! Probabil au sunat și vecinii.

Voiam să știu când ajungeți.

Pe strada Cerbului, numărul șase. Plouă cu bani.

- Închide telefonul! - De ce suni? Ți-a luat ție cineva ceva?

- Ce e, nea Virgile? - Nimic.

- Cum nu știți? - Uite la asta mică! Sună la poliție…

- Nu avem voie să-i luăm. - De ce te bagi tu?

Nu ai altă treabă? Închide, 'tu-ți…

De ce o înjuri?

- Nu o înjur. - Ba da.

Să trăiți!

De la primărie.

Am ajuns până la căpitan.

În loc să ne apere, a spus că ne ajută pentru o felie.

- Nu cred. - Trebuie s credeți, doamnă.

A zis că se înțelege cu interlopul…

Să trăiți, doamnă primar! Am primit. Am ascultat.

Am priceput, mă ocup.

Nu era cazul să-mi trimiteți… Morții mă-tii!

Dă-mi telefonul!

Nu ăsta!

- Da? - Dna Evelina?

E devreme, dar avem o problemă.

Trebuie să ne întâlnim urgent. Și cu domnul Adi.

- Stai! Ce s-a întâmplat? - A apărut un jucător nou.

Explic când ne vedem.

Deranjez?

- Nu. - S-a întâmplat ceva?

Un mini… deces.

I-a murit pisica.

Curios! Nu scria despre o pisică în dosarul dumitale.

Păi… Mini condoleanțe!

Când aveți timp, dacă puteți… Avem o alarmă.

- Ce alarmă? - S-au găsit niște bani. Vă aștept.

- Banii? - Da.

Ce bani?

Mai sunt și pe lângă gard. Cu scara!

Nu lăsați pe nimeni în perimetru! Blocați aleea!

Era atașat de pisică?

Colegul?

Vă dați seama. Era singura lui pisică.

- Ce-i? - Cum facem?

- Ați verificat seriile? - Nu.

- Blocăm și în spate? - Da.

- Blocăm și în spate! - Să adunăm toți banii!

Mai sunt pe sub mașină și pe lângă gard.

Asigurați scara!

Grijă la scara aia!

Iei o pisică moartă și o îngropi în spatele blocului.

- De unde fac rost de o pisică moartă? - Nu-i treaba mea.

Găsești, împrumuți de la o babă…

Vrei să-ți găsesc eu prin boscheți? Ăsta de la București e cu ochii pe noi.

Vrea să ne prindă cu minciuna. Pe tine, mai ales.

Pe mine? De ce?

De ce? Nu vezi că e cu geana pe noi? Tot timpul.

Ofițer la pământ!

Haideți cu o targă!

Ce faci măi, frumoasa?

Grandioasa lui tata! Ce ai tu aici?

Nu vrei să-mi dai mie?

Stai! Ia uite-o…

Este!

Sunt toți?

S-a confirmat. Astea sunt seriile. Sunt banii furați.

Toți?

Subtitrarea: Cătălina Adnana