Original subtitles

În episoadele anterioare din From...

Trebuie să ne gândim

unde vei locui de acum înainte.

Nu cred că e o persoană rea.

Dacă e în regulă, ea ar vrea să locuiască aici.

Cu voi. -Bine. Sigur.

Abby! Oprește-te! Nu, nu!

Hei, Abbs. Chiar mi-ar prinde bine ajutorul.

Nu! Hei! Hei!

Elgin, nu vreau să te urăsc.

Locul ăsta ne-a folosit pe amândoi.

Am nevoie de ajutorul tău cu ceva.

Cred că o să avem nevoie de mai mult.

Deci tu doar... intri?

Apoi îl găsesc pe tata. Ethan a numit asta mers prin poveste.

A aflat despre asta dintr-una dintre cărțile lui,

iar toate cărțile lui sunt acum sub casă.

Rahat!

Văd geanta.

Care sunt titlurile?

„Marele Gooligog”, „Cromjenockle”.

Jade, spune-mi că ai ceva.

Cel mai bun lucru pe care îl pot face este să găsesc o cale

să deblochez ce e blocat aici.

Henry a spus că Miranda a început să vadă locul ăsta

după ce au luat acid.

Dacă a mers pentru ea, logic ar fi să meargă și pentru mine.

În noaptea în care am ajuns aici, ai visat.

Lacul Lacrimilor? -E aici.

Și am nevoie să-l găsești.

Poate Jade poate ajuta. -Jade?

Lacul a ce?

De ce meditai?

Încerc să-mi amintesc ceva ce știam cândva.

Hei, Victor, trebuie să găsim lacul.

Victor!

Hei, vorbește cu mine, fiule.

Mi-am tot spus că nu era real. Mi-am tot spus că nu era real.

Soția mea, Miranda,

picta lucrurile pe care le vedea aici.

Într-una dintre picturi era un bărbat în costum galben.

Vrei să spui că ăsta ar putea fi același costum?

Nu vezi mulți oameni pe aici umblând

într-un costum galben-canarin.

Ei bine, Victor l-a recunoscut clar.

Nu doar l-a recunoscut.

Am văzut un om matur făcând pe el de frică.

Întrebarea mea e: dacă costumul e aici,

unde e tipul care îl purta?

Dispărut de mult, poate.

Din câte știm, costumul poate

să fi stat ani de zile în pădure.

Atât de aproape de oraș?

Nu e chiar ușor de trecut cu vederea.

Atunci poate l-au lăsat acolo lucrurile alea care ies noaptea

ca să ne zăpăcească.

Hai, mă. -Ideea e că nu știm.

Cel mai bun lucru acum e să vorbim cu Victor.

O să... o să fac eu asta. O să vorbesc eu cu el.

Nu, poate ar trebui să...

Eu... eu o să vorbesc cu fiul meu.

Între patru ochi.

Bine.

Dacă nu mai e nimic, eu...

Da, nu mai e. -Bine.

Băiețelul, cel îmbrăcat în alb,

ne-a spus că ni se termină timpul.

Timp de 40 de ani,

băiatul acela n-a fost nimic mai mult decât o pictură în subsolul meu.

Costumul ăla, locul ăsta,

toate erau doar picturi în subsol. Iar acum...

Cred că o parte din mine încă

încerca să pretindă că ceva din toate astea e normal.

Știe? Despre soția lui?

Despre tine?

Nici măcar nu știm dacă e real.

E real.

Nu. Nu, Tabitha are dreptate.

Trebuie să fim al naibii de siguri.

I-ai spus ceva Fatimei?

Nu, oricum are destule pe cap.

Bine, atunci toți cei care știu sunt aici, în camera asta.

Să rămână așa deocamdată. Ați înțeles?

Da.

Bărbatul în costum galben,

dacă Miranda a putut să-l picteze,

înseamnă că undeva în mintea ta

s-ar putea ascunde răspunsul la cine este.

Dacă e vorba despre ciupercile tale nenorocite...

Boyd, chiar ești de acord ca el să ia ciuperci magice

pe care le-a găsit în pădurea bântuită?

Nu, Donna, nu sunt.

Dar nici nu sunt de acord să mă trezesc în fiecare dimineață

și să număr câte cadavre noi avem.

Tu ești de acord cu asta? Pierdem. Bine?

N-o să spun asta afară,

dar aici, orice joc ar fi ăsta,

pierdem.

Și apoi apare copilul ăla ciudat îmbrăcat în alb

și îi spune Tabithei că ni se termină timpul,

iar noi încă nu știm regulile naibii.

Dacă există răspunsuri în capul lui, orice fel de răspunsuri,

trebuie să le scoatem de acolo. Bine?

O să fiu acolo cu el.

Dacă ceva merge prost, sunt acolo.

Ei bine, succes cu asta.

Ellis, oamenii așteaptă

să meargă sus, la așezare, după mâncare.

Oamenii tot trebuie să mănânce.

Iar tu, tu o să faci asta,

o să pleci în excursia asta mică,

știi că s-ar putea să nu te mai întorci, nu?

Da.

Haide. Să mergem.

Da.

Boyd, ne-ai putea lăsa un minut, te rog?

Ce? Da. Da, sigur.

Sigur. Da.

Intră.

Sper că nu te-am trezit.

N-am dormit prea mult.

Nici eu, la început.

Eu...

speram că am putea vorbi.

Bine.

Presupun că... Kenny ți-a spus despre mine?

Despre ce am făcut?

Da.

Atunci de ce ai vrea să locuiești aici?

Pentru că atunci când te-am cunoscut, am știut că ești bună.

Știu că ce ai făcut e groaznic,

dar tatăl meu spunea mereu

că doar oamenii buni sunt chinuiți

de lucrurile rele pe care le-au făcut.

În plus, am presupus că aici voi primi camera mea.

Mă duc să ne fac micul dejun.

Vin imediat.

Nu, nu, nu, nu, nu! Nu! Te rog!

Nu!

Sara? -Nu!

Nu, nu, nu, te rog!

Ce s-a întâmplat?

De ce ai fost în pădure cu Ethan?

Ar trebui să-l întrebi pe Ethan.

Te întreb pe tine.

Ți-a spus că l-a văzut pe Jim în pădure?

Da.

Ei bine, se pare că Jim i-a spus

că trebuie să găsească Lacul Lacrimilor.

Îți sună cunoscut?

Asta nu e... nu e real.

Nu, nu e. Dar pentru el este.

Nu sunt tocmai cea mai potrivită persoană

să dau sfaturi despre...

ei bine, despre orice, de fapt,

dar știu...

că unii copii se simt pur și simplu mai confortabil

trăind în imaginația lor. Nu-i așa?

Acolo se duc când lumea devine înfricoșătoare.

Pentru că, uneori, credința în lucruri imposibile,

asta... ajută cu...

Pur și simplu ajută.

Îmi pare rău pentru ce am spus în hambar.

Nu-ți fie.

Nu ai greșit.

Ai grijă cu asta.

E totul în regulă?

Dacă-mi poți spune când a fost ultima dată când totul era în regulă,

primești un biscuit.

Ești pregătit pentru asta?

Nici vorbă, la naiba.

Ethan?

Tata?

Mă auzi?

Te rog, răspunde-mi.

Tata.

Da?

De ce nu mi-ai spus despre Lacul Lacrimilor?

De ce te-ai dus la Jade și Victor, și nu ai venit la mine?

Ethan.

Am nevoie să vorbești cu mine, te rog.

Nu ți-am spus pentru că știam că nu mă vei crede.

Mi-a spus că trebuie să-l găsesc.

El mi-a spus.

Și când îl voi găsi, asta va dovedi că a fost real.

Nu a dispărut. Încă e aici.

Bine, atunci.

Am nevoie să-ți faci bagajul.

De ce?

Mergem într-o excursie.

Ai găsit ceva?

Nu, sunt cărți pentru copii, Julie.

Dacă nu vrei să mă ajuți, pot face asta singură.

Nu asta spun.

Doar...

Ce?

Fred, cel care merge prin povești.

Cine?

Cine e?

E o rudă îndepărtată a Marelui Gooligog.

Uite aici.

„Fred, cel care merge prin povești, era mecanic de lifturi

care își petrecea weekendurile mergând prin povești după bunul plac,

prin toate basmele minunate

și cele mai mari aventuri ale vremurilor noastre.”

Julie?

Ascunde cărțile.

Da. Suntem aici!

Am nevoie să-ți faci bagajul.

Mergem la așezare.

De ce?

Ethan e convins că trebuie să găsească Lacul Lacrimilor.

Lacul magic despre care vorbea?

Da.

A spus că l-a văzut pe tatăl tău,

iar apoi tatăl tău i-a cerut să-l găsească.

El... L-a văzut?

Ce înseamnă asta? -Nu știu.

Cred că jelește.

Ce știu e că, dacă încerc să-l opresc,

se va strecura afară și îl va căuta singur.

Așa îl pot ține în siguranță.

Bine.

Deci de ce ai nevoie de mine?

Pentru că nu rămâi aici singură.

Nu voi fi singură. Voi fi cu Randall.

Randall. -Mamă, nu e așa.

Chiar nu e.

Voi sta la clinică. Kristi și Marielle sunt acolo.

Pot să vorbesc puțin cu tine?

Mamă! -E în regulă.

Uite, mai întâi vreau doar să spun că-mi pare rău...

Nu, nu, nu. Nu mai vorbi. Doar ascultă.

Bine.

Nu te cunosc, Randall.

Nu știu cine ești și ce vrei.

Julie are încredere în tine.

Cu tine se simte în siguranță, iar de asta are nevoie acum.

Așa că am nevoie să mă privești în ochi și să-mi spui

că înțelegi ce îți voi face

dacă vreodată faci ceva ca să trădezi încrederea asta.

Înțeleg.

Bine, foarte bine.

Mamă.

Scumpo.

Ce?

Te iubesc. -Și eu te iubesc.

Promite-mi că vei fi bine. -Promit.

Da.

Mă întorc mâine.

Da.

Asta e apa ta.

Ascultă, nu trebuie să merg.

Ellis, e rândul tău.

Da, dar sunt sigur că Donna poate găsi pe cineva să-mi țină locul.

Sunt bine.

Iar Donna are nevoie acolo de oameni

pe care știe că se poate baza.

Iubitule, sunt bine, promit.

Da.

Bine.

Bine.

Tommy se ocupă de conservele de la uși,

Ella și Jordan vor verifica ferestrele,

iar apoi, cu vreo 20 de minute înainte de apus...

Numărătoarea, știu. Am înțeles.

Doar ai grijă de Fatima,

acum că Ellis nu e aici.

Da, o să am.

Da.

Donna? -Bine.

Mai ai loc pentru încă doi?

Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine.

Bine, să mergem.

Haideți.

Să mergem!

Cum ți se pare?

E perfect. Mulțumesc, Elgin.

Pot să te ajut cu restul, dacă-mi spui la ce folosește.

Restul trebuie să-l fac singură.

Ar trebui să pleci acum.

Bine.

Victor. Hei.

Trei, patru...

Ce faci?

Trebuie să verific dacă s-au mișcat copacii.

De ce... de ce s-ar mișca copacii?

Pentru că totul se schimbă,

mai întâi a nins, iar acum totul e verde,

și totul se întâmplă prea repede.

Eu... tot măsuram, iar apoi...

apoi n-am mai fost atent,

și trebuia să fiu atent.

Trebuia să fiu atent.

Măsurat...

Pot să ajut?

Să vedem dacă se mișcă copacii?

Bine.

Bine, ce trebuie să fac?

Începi cu piciorul ăsta, așa.

Unu. -Unu.

Doi.

Ce dracu’?

Bună.

Știi cum îmi spuneau în armată, nu?

Dl. Pește și Pâine! -Așa e!

Bună.

Boyd!

Ce se întâmplă?

Kenny e în camera asta acum?

Ce...?

Da.

Atunci nimic.

E pe...?

Ciupercile pe care le-a găsit în pădure.

Înțeleg.

Ai nevoie de ceva?

E vorba despre Fatima.

Cred că ar trebui să vii la Casa Coloniei.

Ar trebui să plec.

Nu. Rămâi?

Te rog.

Bine.

Îți amintești că aici te-am cunoscut prima dată?

E amuzant cum se schimbă lucrurile.

Încă o mai vezi?

Femeia în kimono?

Nu.

Crezi că e pentru că ai făcut ce ți-a cerut,

iar acum te lasă în pace?

Sara, se întâmplă ceva?

O vreme am crezut

că vocile mă lasă în pace.

Am crezut că au terminat cu mine,

dar se pare... că nu.

Și ce vor să faci?

Nu are niciun sens.

Au spus că vor să merg la restaurant,

să torn un pahar cu apă din carafă...

să iau o înghițitură, apoi să-l pun la loc.

Și apoi?

Atât.

Păi, cum ar putea asta... cum ar putea răni pe cineva?

Nu știu.

Dar există mereu o consecință.

Sara, e doar apă.

Dar eu voi bea din ea. -Și?

Orice ar fi în neregulă cu mine,

dacă e ca o infecție?

Dacă o transmit altcuiva,

iar apoi vocile încep să-l chinuie pe el?

Nu vreau ca nimeni să trebuiască să trăiască așa.

Bine.

Și dacă pur și simplu nu faci asta?

Au spus că, dacă nu o fac până la prânz,

se va întâmpla ceva rău cuiva la care țin,

și va continua să se întâmple până când o fac.

Câți pași?

23?

Victor, vreau să vorbesc cu tine despre ce s-a întâmplat ieri.

Ieri nu s-a întâmplat nimic.

Victor, putem să...

Nu, tată, nu poți... nu poți să te oprești la jumătate,

pentru că o să... pentru că o să strici totul.

Îmi pare rău, dar am nevoie să vorbești cu mine.

Orice ar fi fost,

orice te sperie, poți să-mi spui.

Păi, e... cred că copacul...

cred că s-au mișcat puțin.

Ai spus că ți-ai tot spus că nu era real.

Te refereai la costumul galben?

Poți să-mi spui ceva despre bărbatul care îl purta?

Era... era cineva care a rănit... care te-a rănit?

Ascultă, Victor, te rog,

orice ar fi,

îl vom înfrunta împreună. Poți să-mi spui.

Victor, ce... Victor!

Vino. Vino cu mine și îți voi arăta.

Hei. Doar stai jos și nu pleca nicăieri.

Haide.

Intră.

I-am spus lui Kenny să nu te deranjeze.

Da.

Păi, el...

E mult noroi.

Da.

Vrei să-mi spui ce se întâmplă?

Fac un monstru.

Aici e. „Marele Gooligog

îl întreabă pe Fred despre mersul prin povești.

«Cum alegi punctul din poveste pe care vrei să-l vezi?»”

Și?

„Fred a răspuns: «Trebuie să faci un semn de carte.»

Fred a descoperit că, lăsând un semn de carte

undeva în poveste, poate alege

orice capitol pe care vrea să-l viziteze.”

Trebuie să facem un semn de carte.

Julie, asta nu are niciun sens.

Știu ce o să spui.

E o carte pentru copii și e nebunie.

Pentru că asta și este.

Dacă nu ăsta e modul corect de a privi lucrurile?

Dacă mersul prin povești a existat mai întâi aici?

Despre ce naiba vorbești?

Totul aici e imposibil. Bine?

Dar e și real.

Suntem aici, chiar acum, în locul ăsta imposibil.

Dacă toate rahaturile astea nebune care se întâmplă aici

cumva

s-au strecurat în...

Mama mea. Mama mea avea coșmaruri despre locul ăsta

când era fetiță. Atunci nu înțelegea

că visa despre el, dar așa era. Bine?

Cine știe câți alți copii sau adulți

sau nenorociți de autori de cărți pentru copii

au visat locul ăsta, fără să știe măcar?

Și dacă autorul ăsta a visat

pe cineva ca mine făcând ce pot eu să fac,

s-a trezit, a scris asta și a numit-o mers prin povești?

Dar există literalmente mii de cărți

care au povești și reguli despre călătoria în timp.

Nu, nu!

De ce cartea asta,

asta cu nenorocitul de Fred care merge prin povești,

de ce tocmai cartea asta ar explica ceva?

Pentru că, dintre toate cărțile alea,

fratele meu exact pe asta o avea cu el când am ajuns aici.

Bine? Și poate asta înseamnă ceva.

Poate e destinul. Eu...

Destinul.

Randall, dacă am dreptate,

asta ar putea fi, de fapt, un manual de instrucțiuni

despre cum să-l salvez pe tata,

iar asta e tot ce am.

Așa că voi încerca, cu sau fără ajutorul tău.

Deci, ce fel de semn de carte ne trebuie?

Când spui „monstru”...?

Boyd, știu că îți faci griji pentru mine,

dar nu trebuie.

Da, da, da. Aud ce spui.

Problema e, Fatima, că asta spune altceva.

I-ai spus lui Ellis ce faci aici?

Nu încercam să ascund asta de el.

El... își face atâtea griji în ultima vreme.

Am presupus că atunci când se întoarce de la aprovizionare,

când va vedea ce fac,

va fi mai ușor de explicat.

Bine, grozav.

Îmi explici mie?

Acolo unde am crescut, credințele erau foarte stricte.

Ele te defineau.

Dar tatăl meu spunea povești despre toate religiile diferite.

Pe mama o scotea din minți,

pentru că înțelegea cât de periculos era.

Dar el doar zâmbea.

Spunea: „Fatima, ei greșesc.

Toți cred că drumul lor e singura cale.

Nu înțeleg că toate drumurile duc spre Divin?

Doar merg pe cărări diferite ca să ajungă acolo.”

Fatima...

Dintre toate poveștile pe care le spunea tatăl meu,

toate fabulele și miturile...

...există o poveste la care mă gândesc mult în ultima vreme.

Știi ce este un golem, Boyd?

Și?

Ea...

Face un golem.

Ce?

Face parte din folclorul religios.

E un uriaș făcut din lut.

Protejează oamenii. E un campion.

A spus că e un simbol al speranței.

Poate, deocamdată, ar trebui doar să-i dăm puțin spațiu.

Stai, stai, stai. Asta e soluția ta...

să-i dăm puțin spațiu?

Nu rănește pe nimeni.

Nu despre asta e vorba.

Amândoi am văzut cum locul ăsta transformă oamenii,

îi schimbă puțin câte puțin,

până când, într-o zi, ne întoarcem și...

și persoana pe care...

o știam nu mai...

nu mai e.

Boyd, persoana de sus nu e Fatima pe care o cunosc eu.

Și cred că, dacă ești sincer cu tine,

nu e nici Fatima pe care o cunoști tu.

Pot să te întreb ceva?

Da.

Ce naiba faci aici?

Nu știu.

Nu știu ce fac.

Doar umblu cu nodul ăsta de groază în mine

care parcă o să explodeze.

Și tot timpul,

există o singură întrebare care îmi răsună în cap.

Ce ar trebui să fac acum?

Jim nu mai e,

și îl tot caut, dar a dispărut.

Am în cap amintiri care aparțin altor oameni.

Amintiri care poate ascund răspunsuri, dar sunt îngrozită

de prețul pe care îl voi plăti dacă...

dacă merg prea departe sau dacă îmi amintesc prea mult.

Dar dacă nu o fac...

Știu că cedez.

Ce se va întâmpla când Ethan va afla

că Lacul Lacrimilor nu e real?

Cum o să gestionez asta?

Oameni buni?

Hai să luăm o pauză scurtă, bine?

Ești bine?

Da, suntem bine. Doar că

avem nevoie de o pauză scurtă.

Bine.

Să stăm jos.

Nu știu cum să fac asta singură.

Nu ești singură.

Oamenii spun asta mereu.

Păi, poate ar trebui dracului să asculți.

Nu vreau să mai găsesc un bilet ca acela

de pe noptiera mea.

Nu mă vei pune în situația

de a trebui să le explic copiilor tăi

de ce eu sunt încă în viață, iar tu nu.

Donna, eu... -Nu.

Tu și copiii ăia

sunteți familia mea la fel de mult ca orice familie pe care am avut-o vreodată.

Așa că, de acum înainte,

dacă cineva își va risca viața

ca să facă o prostie...

acea persoană voi fi eu, nu tu.

Ne-am înțeles?

Te întreb, ne-am înțeles?

Da. -Bine.

Mamă! Vino să vezi asta!

Vino.

Se pare că are aripa ruptă.

Probabil a căzut din cuib sau ceva.

Aici nu vedem niciodată nimic în afară de ciori.

Trebuie să-l luăm cu noi.

Ethan...

Mamă, ăsta e un semn.

Dacă lacul din așezare

este cu adevărat Lacul Lacrimilor, îl va vindeca.

Așa vom ști.

Trebuie să-l luăm cu noi.

Nici nu-mi pot imagina cum se simte.

Măcar când am ajuns eu aici, te-am găsit pe tine, știi?

Adică, ea a pierdut singura persoană pe care o avea aici.

Da.

Nu pot să-mi dau seama dacă se descurcă bine

sau pur și simplu încă n-a acceptat.

Se roagă mult. -Da.

Nu știu. Poate ajută?

Da, asta e...

Asta a fost mereu singura chestie la Narcoticii Anonimi

pe care pur și simplu n-am suportat-o,

toată treaba aia cu predarea în fața unei puteri superioare.

Dacă a existat vreodată dovada că nimeni nu veghează asupra noastră,

atunci ea e aici.

Hei.

Nu te vedem des pe aici.

N-nu stau mult.

Păi, Sara, poți sta cât vrei.

C-cred că e foarte frumos că ai redeschis restaurantul.

Păi, m-am gândit că ar fi o modalitate bună să rămân ocupată.

Obișnuiai să lucrezi aici, nu?

Acum pare că a fost demult.

Păi, dacă vreodată vrei să te întorci,

mi-ar prinde bine ajutorul.

Ascultă, nu eram aici când ai... făcut ce ai făcut.

Dar persoana care ai devenit de când te cunosc?

Fata aceea merită un loc.

Gândește-te la asta.

Bakta?

Da?

Te-ar deranja să-mi verși asta?

Sigur.

Rahat.

Stai, Marielle, stai! Stai!

Ce se întâmplă?

Nu... nu știu.

Vin!

Nu te mișca, bine?

Rămâi exact acolo unde ești. Rămâi exact acolo unde ești.

Unde te doare?

Mâna... mâna mea. -Bine.

Lasă-mă să văd. Bine, uită-te la mine.

Respiră adânc. Ce s-a întâmplat?

Stăteam lângă margine

și apoi am simțit ca și cum m-ar fi împins ceva.

Bine, te mai doare undeva?

Nu.

Hei. Am terminat aici?

Nu.

Nu chiar.

Pentru că Fatima face un monstru din noroi?

Scuze. Am tras cu urechea.

Nu știu dacă ar trebui să fiu acolo sus și s-o opresc

sau s-o ajut.

Știi, dacă nu era ce s-a întâmplat cu mine și Tabitha,

toate lucrurile de care ne-am amintit...

Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap

să iau ciupercile alea.

Ce vrei să spui?

Ce vreau să spun...

este că ceva s-a schimbat.

M-a făcut să-mi dau seama că trebuie să fac ceva drastic

înainte să fie prea târziu,

chiar dacă toți din jurul meu ar crede că sunt nebun.

Așa că poate întrebarea pe care trebuie să i-o pui Fatimei

nu este de ce face lucrul acela.

Poate întrebarea pe care trebuie să i-o pui este de ce îl face chiar acum.

Iisuse.

Lucrurile astea sunt și mai sinistre pe viu.

Jade a spus că sunt pentru alungarea spiritelor rele.

Păi, asta e...

liniștitor, presupun.

Bine, cu cât strângem mai multă mâncare înainte de lăsarea întunericului,

cu atât vom pleca mai devreme dimineață.

Așa că lăsați gențile jos. Haideți.

Mamă, trebuie să-l ducem la lac.

Haideți. Să mergem.

Julie?

Sunt sus!

Am adus ce mi-ai cerut.

Am adus...

Ce faci?

Ultima dată când am încercat asta,

unul dintre lucrurile alea m-a prins de păr.

Nu se va mai întâmpla.

Bine.

Ești pregătită?

Bine, ca să faci un semn de carte,

împăturești o bucată de hârtie,

și o iau cu mine când merg prin poveste.

Oriunde ajung în trecut, în orice „capitol” aș fi,

desenez doar un simbol pe hârtie

și o las acolo.

Dacă merge, când mă scoți,

simbolul pe care l-am desenat în trecut

va fi și aici pe hârtie, în prezent.

Abia așteptai să faci asta

de când am plecat din oraș, nu?

Da, așa e.

Bine.

Să zicem că merge,

să zicem că ieși din asta

cu un semn de carte funcțional, cum ne ajută?

Pentru că, din acel moment înainte,

orice punct din poveste vreau să vizitez,

cum ar fi capitolul chiar înainte ca tatăl meu să fie ucis...

Îl scriu aici în partea împăturită,

împăturesc din nou, trec pragul,

iar semnul de carte mă va duce acolo.

Îmi ceri să te privesc cum ai încă o criză.

Îți cer cinci secunde.

Eu desenez simbolul, tu mă scoți.

Randall, dacă asta funcționează, schimbă totul.

Te rog.

Cinci secunde.

Cinci secunde.

Haide.

Ai grijă.

Da.

Hei. Hei, hei, hei, hei.

Hei, hei. Sunt eu.

Sunt eu. Sunt eu. Ești bine.

Ești bine. Ești bine.

Nu!

La dracu’!

N-a mers! N-a mers deloc!

Victor, vino.

Sunt acolo înăuntru.

A venit cu mașina, la fel ca noi toți.

Mi s-a părut amuzant costumul lui galben.

Și am crezut că era la fel ca noi. Noi...

L-am primit, și ne-a devenit prieten.

Dar nu era ca noi.

Când au murit toți,

când am găsit-o pe mama afară lângă copacul cu sticle, l-am văzut.

O mânca.

Doamne.

Deci, e clar ruptă.

Dar vom aștepta să se retragă umflătura

înainte să așezăm osul la loc.

Bine. -Bine?

Știu că toate astea sunt puțin înfricoșătoare.

E doar încă un test. De asta suntem aici.

Dumnezeu ne pune la încercare și ne permite să ne dovedim credința în El.

Da.

Știu că toate astea îți sună ridicol.

Nu. Nu sună.

Știi povestea lui Avraam?

Nu. Nu știu.

Era un om simplu,

cu o credință neclintită și ascultare față de Dumnezeu.

Într-o zi, Dumnezeu l-a pus pe Avraam la încercare,

poruncindu-i să-și omoare singurul fiu,

ca să-și dovedească credința.

Dar în ultimul moment Dumnezeu a intervenit

și i-a oferit un berbec ca să fie sacrificat în locul lui.

Vezi tu,

Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca Avraam să-și omoare fiul.

Trebuia doar să știe dacă ar fi făcut-o.

Hei.

E în regulă dacă ni se alătură Kenny?

Ascultați, știu cât de ciudat trebuie să vi se pară, dar...

Fatima, trebuie să știu de ce faci asta.

V-am spus de ce fac asta.

De ce faci asta acum?

Orice ar fi, am nevoie să-mi spui. Te rog.

Nu lăsa locul ăsta să te facă să-ți fie frică să vorbești cu mine.

Încă îl simt.

Lucrul pe care l-am purtat în mine, încă îl simt.

Bine. -Cum îl simți?

Ca și cum suntem conectați.

O parte din mine simte ce simte el.

Bine. Iar lucrul ăsta pe care îl faci, el va...

ce? Va rupe conexiunea?

Merge în ambele sensuri.

Înțeleg.

Și el simte ceea ce simt eu.

Simte cât de speriată sunt. Îi place asta.

Dar faptul că fac asta

mă face să mă simt puternică.

Mă face să-mi fie mai puțin frică.

Bine.

E singurul mod pe care îl știu ca să ripostez.

Înțeleg.

Iisuse.

Faptul că faci lucrul ăsta,

crezi că ar putea ajuta cu adevărat?

Nu știu.

Dar, știți, având în vedere totul,

să avem un campion de partea noastră...

nu e cel mai rău lucru din lume acum.

O să dau vestea...

Bine.

...să-i dea puțin spațiu.

Țineți pe toată lumea departe de camera aia.

Da. -Bine.

Boyd?

Trebuie să plecăm.

Acum.

Boyd, ce nu e în regulă?

Dă-mi doar un moment.

Ce?

Nu, asta e...

Bine, categorie nouă:

Desene animate de sâmbătă dimineața. Bine, încep eu.

Familia Jetson.

Familia Flintstone.

Frumos.

Bine?

Gata?

Bine. Să mergem.

Roger, ești bine?

Ce dracu’?

Mamă?

Rahat.

www.tvsubtitles.net