All language subtitles for The.Story.of.God.with.Morgan.Freeman.S02E03.Proof.of.God.720p.WEB-HD.x264-KangMus

Oraşul New York.

S-a schimbat mult
de când am venit aici ca tânăr actor.

A dispărut restaurantul non-stop
unde veneam după spectacole.

Nu mai văd vreo cabină telefonică.

Am venit aici ca majoritatea oamenilor,

să mă realizez în viaţă.

A fost o schimbare importantă
pentru un tânăr din ruralul Mississippi.

Astfel de oraşe ne despart de natură.

Majoritatea ne petrecem zilele în birouri
cu climă controlată...

şi privim în ecrane de computer,
nu către stele.

Strămoşii noştri păstrau mereu legătura
cu elementele pure ale naturii.

Acolo vedeau urmele Domnului.

În adierea vântului,
în căderea razei calde a soarelui...

Dar şi în lumea modernă păstrăm
ceva în comun cu strămoşii,

anume dorinţa de a descoperi
dovezi ale existenţei lui Dumnezeu.

L-am exclus pe Dumnezeu
din viaţa noastră modernă?

Sau există clipe speciale...

când Dumnezeu răzbate
şi îşi face cunoscută prezenţa?

Sunt într-o expediţie pentru a înţelege...

cum oamenii găsesc
dovezi ale existenţei Domnului.

Vizitez un om care L-a auzit pe Dumnezeu
la evenimentele din 11 septembrie.

Am simţit că-mi vorbeşte.

Cu o voce blândă L-am simţit spunând:
"Totul va fi bine."

Descopăr cum musulmanii îl văd
pe Dumnezeu în cuvintele Coranului.

Pentru creştini,
cuvântul Domnului e Iisus întrupat.

Pentru musulmani,
Coranul e Dumnezeu întrupat în carte.

Vorbesc cu un maestru budist
care simte în el puterea divină.

Energia ta internă se manifestă
precum divinitatea?

Da.

Şi cunosc un fizician care crede
că ştiinţa îl va conduce spre Dumnezeu.

Cu cât aflăm mai multe despre lume,
cu atât ne apropiem de Dumnezeu.

Putem cu toţii, în felul nostru,
să descoperim semne dumnezeieşti?

POVESTEA LUI DUMNEZEU,
CU MORGAN FREEMAN

Pentru credincioşii din toată lumea,
rugăciunea e un act de credinţă.

Dar cum găsim dovezi că Dumnezeu există?

Se întâmplă adesea în momente de criză.

Mulţi sunt convinşi că Dumnezeu
intervine să le salveze viaţa.

Mă întâlnesc cu un credincios creştin
care a simţit prezenţa Domnului

în ziua fatidică de 11 septembrie 2001.

Se numeşte Sujo John.

Sujo?

- Morgan Freeman.
- Încântat, dle.

- Te rog.
- Mulţumesc.

Eşti născut şi crescut în India.
Cum ai ajuns creştin?

Părinţii mei sunt din sudul Indiei.
Creştinismul e acolo de 2.000 de ani.

Spune-mi despre ziua
care ţi-a schimbat viaţa.

A început ca o zi ca oricare alta.
O zi senină, fără nori în New York.

Eu şi soţia lucram în turnuri.

Eu, la etajul 81 al celui nordic.
Ea, la etajul 71 al turnului sudic.

Soţia mea era gravidă în patru luni
cu primul copil.

Abia aşteptam naşterea.

Erai în turnul nordic. Şi apoi?

La ora 08:46, zborul American 11,
care avea 710 kilometri pe oră,

s-a izbit de turnul nordic
şi am auzit o explozie uriaşă.

Era incendiu pe etaj, pereţii se năruiau.

Spuneam: "Dacă va cădea clădirea,
n-o să-mi mai văd soţia.

N-o să-mi văd copilaşul
pe care soţia mea îl poartă în pântece."

Cineva de pe etaj ne mobiliza.

Ne spunea să scăpăm de incendiu, să ieşim.

Am început să ne târâm prin flăcări,
căutând scara cea mai apropiată.

Mii de oameni ni s-au alăturat
pe acea scară.

Pe la etajul 43 sau 44,

am văzut pompieri şi poliţişti
care urcau în timp ce noi coboram.

- Nu ştiam că se duceau spre moarte.
- Îmi imaginez.

Am mai auzit o explozie.

Era al doilea avion,
izbindu-se de al doilea turn.

Eram înnebunit,
convins că soţia mea a murit.

Pentru ce aş mai fi trăit fără ea?

- Ai reuşit să cobori, să ieşi?
- Da.

- Erai la parter, în piaţă.
- Da.

- Ce s-a întâmplat?
- Mergeam spre turnul sudic.

Unde credeai că e soţia?

Eram convins că e acolo deoarece
trebuia să fie la serviciu la ora 08:40.

- Ai ajuns acolo?
- Nu, pământul se cutremura.

Geamurile se spărgeau.

Am crezut că era o bombă,
dar se prăbuşea turnul sudic.

În timp ce se prăbuşea clădirea,
erau oameni cu mine şi ne ghemuiam.

Am simţit că-mi vorbeşte.

Cu o voce blândă L-am simţit spunând:
"Totul va fi bine. "

Ai auzit vocea Domnului? Ţi-a vorbit?

Nu am auzit cu urechile,
dar i-am simţit vocea interioară

- ...şi ne-a cerut să ne rugăm.
- Ce a urmat?

Ne-am rugat câteva minute.

Pământul se cutremura,
am simţit lucruri căzând pe mine.

Era fum în jur, nu puteam respira.

Când s-a prăbuşit turnul sudic,
te-a luat cu el,

te-a îngropat în resturi şi cenuşă.

Mă resemnasem cu gândul
că aveam să mor acolo.

Dar am realizat că-s viu.

M-am târât şi am văzut că oamenii
care se rugaseră cu mine pieriseră.

Am văzut o lumină roşie
prin funingine şi fum.

Era o lumină care venea de la o ambulanţă.
Ambulanţa era parţial zdrobită.

Dar girofarul încă funcţiona.

Eram pe stradă în Manhattan.

Arăta ca un teatru de război,
cu resturi, cenuşă şi praf.

Rămăseseşi singurul supravieţuitor,
să spunem.

Mă gândeam la soţia mea.

Era cea mai groaznică traumă
şi suferinţă cu putinţă.

Mă temeam de necunoscut, pentru soţia mea.

Atunci mi-a sunat mobilul
pentru prima dată în acea zi.

Era numărul soţiei mele.

Mă aşteptam să fie cineva
care să-mi spună că a murit.

Dar am răspuns şi era chiar ea.
Şi ea mi-a auzit limpede vocea.

Primele ei cuvinte au fost:
"Puiule, eşti viu?"

- "Eşti viu?"
- Credea că am murit şi credeam c-a murit.

- Deci este vorba de un miracol.
- Da.

Dumnezeu mi-a salvat viaţa.
Asta e dovada existenţei Lui.

Dar de ce nu i-a salvat
pe toţi acei oameni?

E o bună întrebare.

Pe Pământ, nu ştii niciodată
ce-ţi rezervă ziua de mâine.

Fiecare om de pe faţa pământului
va muri cândva.

Dar am învăţat că atunci când păşeşti
cu Dumnezeu şi înfrunţi furtunile vieţii,

simţi pacea şi prezenţa Domnului.

Aşadar, dacă-L porţi în suflet,
eşti împăcat şi în faţa morţii.

Sujo şi soţia lui, Mary,
au acum trei copii.

Şi-a dat demisia şi şi-a închinat
viaţa ajutorării altora.

Acum e în India, salvând femei
de traficanţii de carne vie.

Foloseşti...

puterea vieţii...

să dăruieşti viaţă altora.

Sunt binecuvântat
că Domnul mi-a dat harul ăsta.

Abia aştept să aflu ce-mi mai rezervă.

- M-am bucurat să vorbesc cu tine.
- Mulţumesc, dle. E o onoare.

Sujo John a supravieţuit
în mod extraordinar,

chiar miraculos s-ar spune.

Remarcabil pentru mine e că a simţit
prezenţa inconfundabilă a Domnului,

chiar fiind împresurat
de moarte şi de distrugere.

Dar e valabil şi pentru noi, restul?

Experienţele îngrozitoare
sunt singura cale

de a primi dovada existenţei divinităţii?

Sau îl putem întâlni pe Dumnezeu
prin experienţele altora?

În jurul lumii, credincioşii fac
pelerinaje în locuri miraculoase,

precum Fátima, în Portugalia.

În 1917, trei tineri păstori spuneau
că Fecioara Maria le-a dat de ştire

că pe 13 octombrie
se va petrece un miracol.

Mulţimea s-a strâns şi, în acea zi,

mii de oameni au spus că au văzut
soarele dansând pe cer.

Milioane de pelerini vin la Fátima,
în care văd un semn dumnezeiesc.

Aşa îşi întăresc credinţa
că Dumnezeu intervine dramatic în lume.

Dar mulţi cred că divinitatea
ne călăuzeşte în mod mai subtil,

în perpetuul du-te-vino
al vieţii cotidiene.

Sunt în New York, să aflu despre
o religie străveche din vestul Africii.

CALEA TEATRULUI NAŢIONAL AL NEGRILOR

Credinţa Ifá a neamului Yoruba
a fost adusă de sclavi

şi se mai practică şi azi în Harlem.

Adepţii săi cred că lumea e plină
de energie divină,

care le ghidează destinul.

- Bună, ce faci? Mă bucur să te cunosc.
- Sunt foarte bine. Mulţumesc.

Funlayo Wood e studentă la Harvard,
studii africane şi viitoare preoteasă Ifá.

Oluwole Ifakunle e babalawo,
sau preot, în Harlem.

- Ce mai faci?
- Bine, tu?

- Bine, mulţumesc.
- Foarte bine.

Baba, povesteşte-mi despre religia ta.

Avem diferite zeităţi,
precum Ogún sau Elegba.

Elegba deschide drumurile.
Ogún le eliberează.

Le avem pe Oyansa,
mama celor nouă şi pe Yemoja,

sunt multe zeităţi diferite.

Noi căutăm dovezi ale existenţei
lui Dumnezeu.

Şi voi?

Dovada vine prin divinaţie,

procesul de putea lua legătura
cu zeităţile noastre.

Divinaţie... Adică ghicitul viitorului?

Înseamnă descoperirea scopului cuiva.

Prin credinţa Yoruba,
oamenii se apropie de zei şi de zeiţe.

Asta facem noi.

În cadrul divinaţiei, îi invocăm pe odu.

Sunt 256 de odu diferiţi,
fiecare cu alte informaţii,

despre energiile ce ne înconjoară
şi alte aspecte ale vieţii.

- Pot să-ţi arăt.
- Poţi?

- Cu siguranţă, da.
- Ar fi plăcerea noastră.

Babalawo mă duce la altarul lui,
pentru o demonstraţie.

Poftiţi! Bine aţi venit!

- Da. Bine aţi venit!
- Mulţumesc.

Acesta e altarul meu.
Aici facem divinaţii.

Vom invoca divinităţile.

Dacă ar fi să fac o divinaţie,
ce ar trebui să întreb?

Se ţin divinaţii pentru aspectele
cele mai importante ale vieţii:

botezul, nunta, boala.

Acesta este Opon Ifá.

Reprezintă patru chenare ale universului.

Reunim sferturile lumii
ca să întrevedem viitorul.

Babalawo ţine o divinaţie Ifá
pentru Funlayo.

Şaisprezece nuci sacre de palmier
îl ajută să citească

felul cum energia divină odu
îi va modela viitorul.

Invoc toate divinităţile Africii
să văd viitorul lui Funlayo.

Trecând nucile dintr-o mână în alta,
numără câte îi rămân în prima mână.

Marcajele de pe tablă descriu
odu din jurul lui Funlayo.

E un sistem binar, cu unu şi doi.

Sunt 256 de combinaţii posibile
de unu şi de doi.

E un semn de bun augur.
Arată casa şi bogăţia.

O să facă bani!

Se va întâmpla ceva.
Poate mi-ai adus noroc.

- Ai vreo problemă cu locuinţa?
- Da, caut un apartament.

Aseară am sunat-o pe o femeie
să văd o casă.

Ne închinăm în faţa
acelui loc Igie Halamari.

Funlayo, am o întrebare.

Cum îţi dovedeşte asta
existenţa divinităţii?

La fiecare divinaţie,
am primit sfaturi la obiect.

Divinaţia e un fel de a privi în sus,
în jos şi dintr-o parte în alta

şi de a afla ce energie ne înconjoară.

Eu consider că Ifá e destinul.
Avem o cale, un destin.

Mergem într-o direcţie ce ne ajută
să izbândim şi să fim victorioşi în viaţă.

- Mulţumesc, a fost minunat.
- Cu plăcere.

Tradiţia Yoruba spune că zeii se arată

la fiecare rostogolire a nucii,
la fiecare dare cu banul.

Ideea asta se regăseşte în multe.

Dacă crezi în Dumnezeu,
îl vezi în toate aspectele vieţii.

Nu sunt dovezi ştiinţifice,
ci unele pe care le simţi.

În Etiopia, circa 100.000
de creştini ortodocşi se strâng

să vadă manifestarea Domnului,
într-un mod similar.

Să treacă pragul unui nou an.

Istoricul dr. Cynthia Hahn a mers
în Etiopia să participe

la marele festival religios, numit Meskel.

E însoţită de Solomon Getahun,
un antropolog religios etiopian.

Cynthia, asta e piaţa Meskel
şi asta se numeşte "demera".

- E miezul sărbătorii, Festivalul Meskel.
- Ce este?

Se trage din anul 326,
din vremea reginei Elena.

După legendă, regina Elena,
mama împăratului roman Constantin,

era în pelerinaj la Ierusalim,

în căutarea unei importante relicve
a creştinătăţii, crucea lui Iisus.

După legenda etiopiană,
crucea era îngropată,

dar Elena nu ştia unde.

Aşa că s-a rugat la Dumnezeu
pentru îndrumare.

El i-a spus să aprindă un rug uriaş.

I s-a spus să aprindă un rug mare,
exact ca acesta.

Fumul urma să se ridice
şi să indice la coborâre...

- Unde să sape.
- Întocmai.

E o intervenţie divină,
un semn dumnezeiesc.

Regina Elena a mers pe urmele fumului
şi a găsit crucea lui Iisus.

Replica acelui rug, demera,

este, pentru creştinii etiopieni,
simbolul intervenţiei divine.

- Deci aprind rugul?
- Da.

- De ce şi ce se întâmplă apoi?
- E o profeţie interesantă după aprindere.

Când se prăbuşeşte,
direcţia are o semnificaţie aparte.

Direcţia în care cade demera
e un semn bun sau rău

pentru anul care urmează în Etiopia.

An de an, oamenii se strâng la Addis Abeba

să participe la festival,
să vadă semnul dumnezeiesc.

Se cântă, se dansează

şi se reiterează
scena Elenei găsind crucea.

Dar toţi aşteaptă să fie aprins demera

şi profeţia pentru anul următor.

- Acum se strâng toţi acolo?
- Uite-i.

- Da.
- Exact.

Binecuvântează cele patru laturi
ale demera.

- Aprind patru laturi? Ca ale lumii?
- Exact.

Priveşte, o torţă!

- E cam înspăimântător.
- Da, bine.

Toţi ochii sunt îndreptaţi
spre demera în flăcări.

Dacă va cădea spre vest,
va fi un semn rău pentru Etiopia.

Dacă pică spre est, ţara va fi prosperă.

Spre est...

Nord-est. E spre est.

- Ce prevesteşte pentru Etiopia?
- Pace, iubire. Etiopia va străluci.

Rugul demera nu e
vreo apariţie miraculoasă.

Nu e ca tufişul în flăcări văzut de Moise.

Dar an de an etiopienii se strâng
să fie martori la eveniment.

Împreună, simt prezenţa Domnului
în focul care cade.

Simt o mână invizibilă
care le călăuzeşte destinul.

Alţi credincioşi nu caută dovada
în întorsurile rezervate de soartă.

Ei văd dovada divinităţii
chiar în trupurile lor,

dându-le puteri zeieşti.

Toţi avem o scânteie interioară.

Ni se citeşte în ochi.

E ceva care spune: "Sunt viu."

Nu o putem defini, dar o recunoaştem.

Religiile o numesc suflet,
o forţă care ne leagă de divinitate.

Şi poate chiar e divină.

Semnul dumnezeiesc e chiar în noi?

Sunt într-unul din cele mai reci
locuri din New York,

un bar construit din gheaţă.

- Puneţi-vă haina asta!
- O haină. Bine.

- Pregătit pentru barul de gheaţă?
- Sunt pregătit.

- Perfect.
- Am reuşit.

Întâlnesc un om care susţine
că valorifică divinul în el însuşi.

E Tulku Lobsang, tibetan,
maestru tantrayana tibetan.

Meditează într-o cameră menţinută
la temperatura de -5 grade,

purtând doar un tricou subţire de bumbac.

Nu am rezista mai mult de un minut
fără să îmbrăcăm o haină.

Tulku Lobsang?

Bună.

Aici sunt -5 grade.

Nu e frig, e ger. Îmi poţi spune ce faci?

E cea mai sacră practică budistă,

focul interior, Tummo.

- Tummo?
- Da.

Nu doar ignori frigul,
îţi schimbi temperatura trupului. Nu?

Exact.

Prin puterea vizualizării,
generez căldură interioară.

- Faci asta meditând?
- Corect.

Bine.

Sunt din Mississippi.

- Detest frigul.
- Da.

- Deja îmi curge nasul.
- Aşa e.

- Uite ce voi face...
- Da.

- Ies la căldură.
- Da.

Spune-mi când eşti gata să vii.

Voi continua să exersez.

- Mulţumesc.
- Mulţumesc.

Tummo, o formă de meditaţie
veche de 900 de ani,

îi fascinează de mult pe savanţi.

Studiile arată că practicanţii săi
îşi controlează sistemul nervos,

crescând temperatura corporală.

Budiştii cu pregătirea lui Lobsang
îşi pot provoca o febră uşoară,

ajungând pe la 38 grade.

Pot îndura ore în şir frigul extrem,
de până la -29 grade,

care nouă ne-ar provoca hipotermie.

- Cum te simţi?
- Bine.

- Bine?
- Da.

E ca o scamatorie?

Aşa îţi descoperi natura ascunsă,

natura lui Buddha.

Buddha propovăduia meditaţia
ca instrument de obţinere a iluminării,

care e ţelul budismului.

În timpul meditaţiei,
adepţii îşi deschid mintea

şi îşi ţin gândurile departe
de nevoile materiale.

Tummo e o formă avansată de meditaţie,

prin care practicanţii se apropie
de adevărata lor putere interioară.

Sunt curios dacă Tulku Lobsang
descoperă o dovadă dumnezeiască.

Doamne!

Măi să fie!

- Ce faci tu e parte din Tummo?
- Într-adevăr.

E o parte, da.
Tummo nu e doar acest exerciţiu.

Cel mai important este
să foloseşti puterea minţii.

Aşa ajungi într-o stare

în care îţi izolezi energia,
puterea internă?

Corect. Prin exerciţiu,
ţinându-mi răsuflarea

şi concentrându-mă,

deschid toate canalele
să pătrundă energia,

apoi se porneşte focul intern.

Atunci apare extazul

şi intri într-o stare
non-conceptuală a minţii

denumită...

- Non-conceptuală?
- Da.

Starea non-conceptuală a minţii
înseamnă că nu ai niciun gând.

Asta e natura lui Buddha.

Starea non-conceptuală a minţii
îmi aminteşte de penticostali,

care se lasă în voia Duhului Sfânt,
vorbind în dodii.

Îmi aminteşte de Ma Song din Thailanda,

care se lasă posedaţi de zei taoişti

în timpul festivalului
Celor Nouă Zei Împăraţi.

Oameni ai celor două credinţe găsesc
în ritualuri dovada divinităţii.

Budiştii speră să găsească
în momentele de extaz

nu divinitatea, ci natura lui Buddha.

În budism nu se foloseşte termenul
sau ideea de divinitate.

Nu credem într-un zeu tradiţional,

unul concret,

ci credem că toţi avem natura lui Buddha.

Toţi vrem să fim fericiţi.
Nimeni nu vrea să sufere.

Adică divinitatea e în interiorul nostru?

- Da.
- Deci acolo e divinitatea.

Bine. Pe asta o înţeleg şi eu.

Da.

- Cred că divinitatea e în noi.
- Aşa este.

Dar tu susţii că prin Tummo...

Da.

...poţi intra în legătură

- ...şi exprima energia ta internă.
- Da.

O faci să se manifeste ca divinitatea?

- Corect.
- Mulţumesc pentru tot. Chiar e uluitor.

Da.

Te deranjează
dacă mergem la o ciocolată caldă?

- Perfect.
- Să mergem.

A fost mai mult decât impresionant.

E un maestru budist tantrayana

care a învăţat în ani de exerciţii

să folosească o sursă a puterii
din el însuşi,

dar nu se consideră special.

Spune că e natura lui Buddha,
o putere divină ce o avem cu toţii.

Trebuie doar să o găsim.

Îmi place ideea că dovada divinităţii
se poate găsi în noi înşine,

dacă vrem să o căutăm.

Budiştii cred că Tummo îi ajută
să utilizeze puterea interioară.

În sud-vestul Africii se află
un neam străvechi

care găseşte dovada divinităţii
folosind puterea spiritelor străvechi

pentru a-i vindeca pe bolnavi.

Savanta namibiană
Ndapewa "Fenny" Nakanyete

a călătorit zile în şir
către un sat izolat din Namibia

unde va avea loc
această rară ceremonie a vindecării.

- Bună!
- Bună.

- Bine ai venit în sat!
- Mulţumesc.

Leon Tsumkao e membru al tribului San,

una din cele mai vechi comunităţi
din lume.

Se estimează că practică
transa vindecării de 20.000 de ani.

Înţeleg că neamul San are
o religie destul de complexă.

Aceşti oameni nu merg la biserică.
Ştiu pur şi simplu că Domnul există.

Oamenii noştri păstrează legătura
cu strămoşii, oameni morţi de mult.

Unii revin ca spirite rele
şi alţii, ca spirite bune,

care ne ajută să le alungăm pe cele rele.

Spuneţi că există un Dumnezeu
care ocroteşte neamul San...

- Da.
- ...şi strămoşii îi vindecă pe oameni.

Întocmai. Avem oameni denumiţi vraci.

Ei fac legătura cu strămoşii
care au murit demult.

Neamul San consideră durerea şi boala

drept dovezi ale posedării trupului
de către spiritele rele.

Vracii satului intră în transă
să invoce spiritele bune,

despre care cred
că-i pot vindeca pe bolnavi.

Ăsta e cântecul Jarub.
Aşa începe ritualul vindecării.

Oamenii fac asta când e cineva bolnav.

Printre suferinzi se numără Busa Amkunta.

De zile întregi, o dor picioarele.

Cântecele, aplauzele şi dansurile

îl fac pe vraci, un sătean bătrân,
Kunta Boo, să intre în transă.

Spiritele bune ale strămoşilor
îl posedă să o vindece pe Busa.

Cu cât îi place mai mult cântecul,
cu atât intră mai repede în transă?

- Da.
- Interesant.

Când vraciul intră în transă,

San întrevăd lumea divină.

E în transă şi vindecă oameni.

Atingerea e singura cale de vindecare.

E conectat la strămoşi,
ei îl ghidează unde să atingă.

Da.

- Unde să vindece.
- Şi ce să facă.

- Şi ce să facă.
- Da.

E real. Nu sunt incantaţii.

Chiar îi vindecă pe oameni.

Dansul nu se încheie
şi vraciul nu-şi vine în fire

până nu alungă spiritele rele.

De dimineaţă Fenny s-a întors în sat,

să afle dacă spiritele
chiar au ajutat-o pe Busa.

N-am mai văzut în viaţa mea aşa ceva.

Busa, te numeri
printre cei vindecaţi aseară.

Cum te simţi astăzi?

"Mă dureau spatele şi picioarele.

Dar în zori, când făceam treabă,
mă simţeam foarte bine."

Nu te mai dor picioarele şi spatele.

Sper să nu se întoarcă durerea.

Neamul San vede dovada divinităţii
în puterile vraciului lor.

Poate că vindecarea dă roade

şi datorită credinţei
în legătura sa cu divinitatea.

Aşa apare o întrebare interesantă.

Ca să găsim o dovadă, ne trebuie credinţă?

În multe religii, canalizarea divinităţii
e dovada existenţei sale.

Dar, pentru o altă religie,
dovada sunt cuvintele Domnului.

Mereu am fost însetat de cunoaştere.
Încă citesc orice carte prind.

Instinctul de a învăţa despre lume
şi a o înţelege e universal.

Civilizaţia în sine se bazează
pe dorinţa noastră de cunoaştere.

Dar ne apropie această cunoaştere
de dovada existenţei divinităţii?

Răspunsul depinde de opţiunea
de a crede că vorbele scrise

vin din minţile noastre
sau de la Dumnezeu.

Toate marile religii au câte o scriptură.

Sikh au o scriptură
pe nume Guru Granth Sahib.

Evreii au Tora.

Ambele le oferă adepţilor
pilde de înţelepciune divină.

Sunt la Centrul Islamic din Washington

să văd cum Coranul reprezintă
pentru musulmani nu doar o pildă,

ci dovada existenţei lui Dumnezeu.

Dr. Amir Hussein este un cercetător
al tradiţiei islamice.

- Amir?
- Dle Freeman, e o onoare.

- Mersi.
- Ce mai faci?

Bine. Mă bucur să te văd.

Ce complex este!

Intrând, m-am întrebat
cât cântăreşte candelabrul.

E uriaş.

În Coran scrie că Allah
e lumina cerului şi a pământului.

Înţeleg.

- Acolo sus...
- Da?

- Ce vedem acolo sus?
- Sunt versete din Coran.

Aici sus în lumină,
"Bismillah al-Rahman al-Rahim'"

literalmente "În numele lui Allah
cel îndurător şi milostiv."

Al-Rahman, îndurător.

- Al-Rahim, milostiv.
- Milostiv.

Sunt două din numele lui Allah.

Caligrafia are un loc
şi un înţeles aparte?

Absolut.

Frumuseţea acestor cuvinte
e importantă pentru musulmani.

Sunt cuvintele lui Allah.

Pentru creştini,
cuvântul Domnului e Biblia.

De fapt, cuvântul Domnului
e Iisus întrupat.

Pentru musulmani,
Coranul este Dumnezeu întrupat în carte.

Cuvintele din Coran sunt ale lui Allah.

- Dovada existenţei divine e Coranul.
- E Coranul.

- Ştii, dacă întrebi musulmanii...
- Pura sa existenţă.

Prin existenţa sa, Allah li se arată
oamenilor prin aceste cuvinte.

Cuvintele sunt în arabă.

Optzeci la sută dintre musulmani
nu vorbesc curent arabă.

Dar cuvintele Coranului
sunt mereu în arabă.

În curtea moscheii, Amir îmi arată
versete ştiute de orice musulman,

cele care explică cum se arată
Allah prin intermediul Coranului.

Sunt primele cuvinte din Coran,

primul verset revelat de profet.

Chiar acolo?

"Bismillah al-Rahman al-Rahim,
Allah cel îndurător şi milostiv.

Recită în numele Domnului."

Apoi aici: "Allah cel generos
ne-a învăţat prin cuvântul scris.

L-a învăţat pe om ce nu ştia."

E foarte important că Allah ne învaţă
prin intermediul scrisului.

De aceea scrisul, caligrafia

sunt importante pentru musulmani.

Avem norocul să fie aici unul dintre
cei mai buni caligrafi islamici,

americanul Mohamed Zakariya.

Vino să-l cunoaştem!

- Frate Mohamed, pacea fie cu tine.
- Şi cu tine.

Ţi-l prezint pe Morgan Freeman.

Ce faci? Sunt încântat.

- Eşti american? Alb la faţă.
- Da.

- Din California.
- Mai alb ca mine nu se poate.

- Te ocupi de o artă interesantă.
- Am fost maşinist, ţin la precizie.

Când faci caligrafie,
trasezi linii măsurând din ochi

şi ai o marjă de eroare de 0,0254 mm.

Am văzut caligrafiile
şi au fost o inspiraţie pentru mine,

am trecut la islam.

- Îţi pot vedea studioul?
- Desigur, te invit.

În ochii mei,

e nevoie de o imensă concentrare

să trasezi o linie,

să răsufli, apoi să o continui
fără să se vadă unde ai răsuflat.

Cât penelul se mişcă,

poţi să uiţi ceea ce faci.

E un ritm aparte, totul devine
un soi de muzică vizuală.

Ce înseamnă partea asta?

- Ce spune?
- Da.

"Pe cel care munceşte
şi se bazează pe cunoaştere,

Allah îl face să moştenească
o cunoaştere ce nu ştia că o avea."

- E un verset celebru.
- Îmi place.

E printre puţinele rânduri
care au o curgere aparte.

- Ca viaţa.
- Altfel, ar fi simplu scris.

E ca diferenţa între un hotdog bun
şi unul minunat.

Corect. Iar ăsta nu e doar bun, e grozav!

Pentru musulmani,

Coranul e revelaţia sacră
a cuvântului lui Allah.

Simpla existenţă a Coranului
e dovada existenţei divinităţii.

Caligrafia a devenit o formă de artă,
un mod de a invoca prezenţa lui Allah

pentru privitorii cuvintelor scrise,

indiferent de limba pe care o vorbesc.

În mare parte din istorie,

cunoaşterea are legătură cu religia.

În prezent, religia pare adesea
în opoziţie

cu alt mod de a înţelege lumea: ştiinţa.

DUMNEZEU A CREAT OMUL

Unii consideră chiar
că ştiinţa ar lua locul credinţei.

Fizicienii au descoperit particula divină.

Aşadar...

mai avem nevoie de Dumnezeu?

Mă întâlnesc cu fizicianul Ard Louis
la Grădina Botanică din New York.

El consideră că ştiinţa nu-i ia locul
lui Dumnezeu, ci ne conduce la El.

Eşti fizician, Ard.
De ce ne-am întâlnit aici?

Cred că ne va ajuta
să vorbim despre Dumnezeu.

- Vreau să-ţi arăt ceva.
- Stai puţin!

Cum ne apropie de Dumnezeu
plantele şi un fizician?

- Să-ţi arăt frunza asta. E frumoasă.
- Da.

Când admirăm natura, ne simţim
uluiţi şi copleşiţi la culme.

Oricine priveşte această frunză
simte frumuseţea naturii.

Cred că acea frumuseţe
ne îndrumă către Dumnezeu.

Se crede că pe măsură ce savanţii
desluşesc lumea naturală,

o văduvesc de acest sentiment uluitor.

Da. Dacă poţi explica ceva,
nu mai e nevoie de Creator.

Eu zic că e taman invers.

Cu cât aflăm mai multe despre lume,

cu atât ne apropiem de Dumnezeu.

Tu te ocupi de fotoni şi de ecuaţii.
Unde e Dumnezeu în toate astea?

Matematica e la fel de frumoasă
ca natura pe care o vezi în jur,

poate chiar întrecând-o.

Să-ţi dau un exemplu.
Asta este ecuaţia lui Dirac.

- Ecuaţia lui Dirac?
- Da.

Paul Dirac, un celebru
matematician şi fizician, se gândea

la ce se petrece când lucrurile minuscule,
din mecanica cuantică,

se deplasează rapid,
după teoria relativităţii a lui Einstein.

Aşa a ieşit ecuaţia asta.

E uluitor că a prezis
existenţa antimateriei înainte

să o descoperim.

Matematica a silit cumva lumea fizică
să aibă antimaterie.

- E uluitor.
- Da.

Această ecuaţie frumoasă a dus
la descoperirea antimateriei.

Viziunea matematică a lui Dirac
a revelat părţi tainice din univers

şi ne-a ajutat să înţelegem
Big Bangul, apariţia universului.

- Dirac a făcut acest lucru?
- Da.

Tu ce ţi-ai propus?

Să descopăr o ecuaţie ca asta,
care să descrie ce anume e viaţa.

Aşadar, dacă o vei găsi,

vei avea dovada că divinitatea există?

Să ne amintim ce anume este Dumnezeu.

Dumnezeu nu e un obiect din univers
pe care să-l căutăm, ci invers.

Dumnezeu este motivul
pentru care există universul.

Nu pot dovedi existenţa Lui
prin metode ştiinţifice.

De pildă, când m-am însurat,
nu i-am spus soţiei:

"Nu cred că mă iubeşti
până nu mi-o dovedeşti."

În loc de asta, am încredere

că mă iubeşte.

Cunoscând-o mai bine, iubirea creşte

deopotrivă cu încrederea mea
că mă iubeşte.

La fel, cunoscându-l pe Dumnezeu,

creşte credinţa mea în existenţa Lui.

A fost o discuţie fascinantă.

Mulţi cred că ştiinţa şi credinţa
se situează la poli opuşi,

încercând să se distrugă între ele.

Dar e departe de a fi adevărat.

Ard crede că poţi găsi divinitatea
în cunoaşterea ştiinţifică.

Analizând mai profund,
i se revelează ştiinţa divină.

Până şi faptul că suntem aici
şi ne punem întrebări este miraculos.

Atunci de ce nu am crede?

Căutăm de mii de ani dovezi
ale existenţei lui Dumnezeu.

Unii îi simt prezenţa,
care îi călăuzeşte în viaţă.

Alţii cred că pot canaliza
divinitatea în trupurile lor.

Alţii îl văd în complexitatea
uluitoare a universului.

Lumea noastră s-a schimbat aşa mult
de pe vremea strămoşilor...

când ne-am gândit la Dumnezeu
şi-am căutat dovezile existenţei Lui.

Dar cât s-a schimbat de fapt?

Da, avem cunoştinţe ştiinţifice vaste

şi e tentant să credem
că le vom folosi cândva

să dovedim că Dumnezeu există sau nu.

Însă rămânem cu toţii aici,
în miezul creaţiei,

uluiţi de complexitatea sa,

de anvergura, de frumuseţea ei.

Vom încerca să explicăm
evenimente ce par întâmplătoare,

care ne ghidează cursul vieţii

şi tot ne vom izbi de prăpastia
dintre cunoaştere şi îndoială.

Iar în acel loc îl vom găsi mereu
pe Dumnezeu.

Subtitrare: Retail