Original subtitles

Oraşul New York.

S-a schimbat mult de când am venit aici ca tânăr actor.

A dispărut restaurantul non-stop unde veneam după spectacole.

Nu mai văd vreo cabină telefonică.

Am venit aici ca majoritatea oamenilor,

să mă realizez în viaţă.

A fost o schimbare importantă pentru un tânăr din ruralul Mississippi.

Astfel de oraşe ne despart de natură.

Majoritatea ne petrecem zilele în birouri cu climă controlată...

şi privim în ecrane de computer, nu către stele.

Strămoşii noştri păstrau mereu legătura cu elementele pure ale naturii.

Acolo vedeau urmele Domnului.

În adierea vântului, în căderea razei calde a soarelui...

Dar şi în lumea modernă păstrăm ceva în comun cu strămoşii,

anume dorinţa de a descoperi dovezi ale existenţei lui Dumnezeu.

L-am exclus pe Dumnezeu din viaţa noastră modernă?

Sau există clipe speciale...

când Dumnezeu răzbate şi îşi face cunoscută prezenţa?

Sunt într-o expediţie pentru a înţelege...

cum oamenii găsesc dovezi ale existenţei Domnului.

Vizitez un om care L-a auzit pe Dumnezeu la evenimentele din 11 septembrie.

Am simţit că-mi vorbeşte.

Cu o voce blândă L-am simţit spunând: "Totul va fi bine."

Descopăr cum musulmanii îl văd pe Dumnezeu în cuvintele Coranului.

Pentru creştini, cuvântul Domnului e Iisus întrupat.

Pentru musulmani, Coranul e Dumnezeu întrupat în carte.

Vorbesc cu un maestru budist care simte în el puterea divină.

Energia ta internă se manifestă precum divinitatea?

Da.

Şi cunosc un fizician care crede că ştiinţa îl va conduce spre Dumnezeu.

Cu cât aflăm mai multe despre lume, cu atât ne apropiem de Dumnezeu.

Putem cu toţii, în felul nostru, să descoperim semne dumnezeieşti?

POVESTEA LUI DUMNEZEU, CU MORGAN FREEMAN

Pentru credincioşii din toată lumea, rugăciunea e un act de credinţă.

Dar cum găsim dovezi că Dumnezeu există?

Se întâmplă adesea în momente de criză.

Mulţi sunt convinşi că Dumnezeu intervine să le salveze viaţa.

Mă întâlnesc cu un credincios creştin care a simţit prezenţa Domnului

în ziua fatidică de 11 septembrie 2001.

Se numeşte Sujo John.

Sujo?

- Morgan Freeman. - Încântat, dle.

- Te rog. - Mulţumesc.

Eşti născut şi crescut în India. Cum ai ajuns creştin?

Părinţii mei sunt din sudul Indiei. Creştinismul e acolo de 2.000 de ani.

Spune-mi despre ziua care ţi-a schimbat viaţa.

A început ca o zi ca oricare alta. O zi senină, fără nori în New York.

Eu şi soţia lucram în turnuri.

Eu, la etajul 81 al celui nordic. Ea, la etajul 71 al turnului sudic.

Soţia mea era gravidă în patru luni cu primul copil.

Abia aşteptam naşterea.

Erai în turnul nordic. Şi apoi?

La ora 08:46, zborul American 11, care avea 710 kilometri pe oră,

s-a izbit de turnul nordic şi am auzit o explozie uriaşă.

Era incendiu pe etaj, pereţii se năruiau.

Spuneam: "Dacă va cădea clădirea, n-o să-mi mai văd soţia.

N-o să-mi văd copilaşul pe care soţia mea îl poartă în pântece."

Cineva de pe etaj ne mobiliza.

Ne spunea să scăpăm de incendiu, să ieşim.

Am început să ne târâm prin flăcări, căutând scara cea mai apropiată.

Mii de oameni ni s-au alăturat pe acea scară.

Pe la etajul 43 sau 44,

am văzut pompieri şi poliţişti care urcau în timp ce noi coboram.

- Nu ştiam că se duceau spre moarte. - Îmi imaginez.

Am mai auzit o explozie.

Era al doilea avion, izbindu-se de al doilea turn.

Eram înnebunit, convins că soţia mea a murit.

Pentru ce aş mai fi trăit fără ea?

- Ai reuşit să cobori, să ieşi? - Da.

- Erai la parter, în piaţă. - Da.

- Ce s-a întâmplat? - Mergeam spre turnul sudic.

Unde credeai că e soţia?

Eram convins că e acolo deoarece trebuia să fie la serviciu la ora 08:40.

- Ai ajuns acolo? - Nu, pământul se cutremura.

Geamurile se spărgeau.

Am crezut că era o bombă, dar se prăbuşea turnul sudic.

În timp ce se prăbuşea clădirea, erau oameni cu mine şi ne ghemuiam.

Am simţit că-mi vorbeşte.

Cu o voce blândă L-am simţit spunând: "Totul va fi bine. "

Ai auzit vocea Domnului? Ţi-a vorbit?

Nu am auzit cu urechile, dar i-am simţit vocea interioară

- ...şi ne-a cerut să ne rugăm. - Ce a urmat?

Ne-am rugat câteva minute.

Pământul se cutremura, am simţit lucruri căzând pe mine.

Era fum în jur, nu puteam respira.

Când s-a prăbuşit turnul sudic, te-a luat cu el,

te-a îngropat în resturi şi cenuşă.

Mă resemnasem cu gândul că aveam să mor acolo.

Dar am realizat că-s viu.

M-am târât şi am văzut că oamenii care se rugaseră cu mine pieriseră.

Am văzut o lumină roşie prin funingine şi fum.

Era o lumină care venea de la o ambulanţă. Ambulanţa era parţial zdrobită.

Dar girofarul încă funcţiona.

Eram pe stradă în Manhattan.

Arăta ca un teatru de război, cu resturi, cenuşă şi praf.

Rămăseseşi singurul supravieţuitor, să spunem.

Mă gândeam la soţia mea.

Era cea mai groaznică traumă şi suferinţă cu putinţă.

Mă temeam de necunoscut, pentru soţia mea.

Atunci mi-a sunat mobilul pentru prima dată în acea zi.

Era numărul soţiei mele.

Mă aşteptam să fie cineva care să-mi spună că a murit.

Dar am răspuns şi era chiar ea. Şi ea mi-a auzit limpede vocea.

Primele ei cuvinte au fost: "Puiule, eşti viu?"

- "Eşti viu?" - Credea că am murit şi credeam c-a murit.

- Deci este vorba de un miracol. - Da.

Dumnezeu mi-a salvat viaţa. Asta e dovada existenţei Lui.

Dar de ce nu i-a salvat pe toţi acei oameni?

E o bună întrebare.

Pe Pământ, nu ştii niciodată ce-ţi rezervă ziua de mâine.

Fiecare om de pe faţa pământului va muri cândva.

Dar am învăţat că atunci când păşeşti cu Dumnezeu şi înfrunţi furtunile vieţii,

simţi pacea şi prezenţa Domnului.

Aşadar, dacă-L porţi în suflet, eşti împăcat şi în faţa morţii.

Sujo şi soţia lui, Mary, au acum trei copii.

Şi-a dat demisia şi şi-a închinat viaţa ajutorării altora.

Acum e în India, salvând femei de traficanţii de carne vie.

Foloseşti...

puterea vieţii...

să dăruieşti viaţă altora.

Sunt binecuvântat că Domnul mi-a dat harul ăsta.

Abia aştept să aflu ce-mi mai rezervă.

- M-am bucurat să vorbesc cu tine. - Mulţumesc, dle. E o onoare.

Sujo John a supravieţuit în mod extraordinar,

chiar miraculos s-ar spune.

Remarcabil pentru mine e că a simţit prezenţa inconfundabilă a Domnului,

chiar fiind împresurat de moarte şi de distrugere.

Dar e valabil şi pentru noi, restul?

Experienţele îngrozitoare sunt singura cale

de a primi dovada existenţei divinităţii?

Sau îl putem întâlni pe Dumnezeu prin experienţele altora?

În jurul lumii, credincioşii fac pelerinaje în locuri miraculoase,

precum Fátima, în Portugalia.

În 1917, trei tineri păstori spuneau că Fecioara Maria le-a dat de ştire

că pe 13 octombrie se va petrece un miracol.

Mulţimea s-a strâns şi, în acea zi,

mii de oameni au spus că au văzut soarele dansând pe cer.

Milioane de pelerini vin la Fátima, în care văd un semn dumnezeiesc.

Aşa îşi întăresc credinţa că Dumnezeu intervine dramatic în lume.

Dar mulţi cred că divinitatea ne călăuzeşte în mod mai subtil,

în perpetuul du-te-vino al vieţii cotidiene.

Sunt în New York, să aflu despre o religie străveche din vestul Africii.

CALEA TEATRULUI NAŢIONAL AL NEGRILOR

Credinţa Ifá a neamului Yoruba a fost adusă de sclavi

şi se mai practică şi azi în Harlem.

Adepţii săi cred că lumea e plină de energie divină,

care le ghidează destinul.

- Bună, ce faci? Mă bucur să te cunosc. - Sunt foarte bine. Mulţumesc.

Funlayo Wood e studentă la Harvard, studii africane şi viitoare preoteasă Ifá.

Oluwole Ifakunle e babalawo, sau preot, în Harlem.

- Ce mai faci? - Bine, tu?

- Bine, mulţumesc. - Foarte bine.

Baba, povesteşte-mi despre religia ta.

Avem diferite zeităţi, precum Ogún sau Elegba.

Elegba deschide drumurile. Ogún le eliberează.

Le avem pe Oyansa, mama celor nouă şi pe Yemoja,

sunt multe zeităţi diferite.

Noi căutăm dovezi ale existenţei lui Dumnezeu.

Şi voi?

Dovada vine prin divinaţie,

procesul de putea lua legătura cu zeităţile noastre.

Divinaţie... Adică ghicitul viitorului?

Înseamnă descoperirea scopului cuiva.

Prin credinţa Yoruba, oamenii se apropie de zei şi de zeiţe.

Asta facem noi.

În cadrul divinaţiei, îi invocăm pe odu.

Sunt 256 de odu diferiţi, fiecare cu alte informaţii,

despre energiile ce ne înconjoară şi alte aspecte ale vieţii.

- Pot să-ţi arăt. - Poţi?

- Cu siguranţă, da. - Ar fi plăcerea noastră.

Babalawo mă duce la altarul lui, pentru o demonstraţie.

Poftiţi! Bine aţi venit!

- Da. Bine aţi venit! - Mulţumesc.

Acesta e altarul meu. Aici facem divinaţii.

Vom invoca divinităţile.

Dacă ar fi să fac o divinaţie, ce ar trebui să întreb?

Se ţin divinaţii pentru aspectele cele mai importante ale vieţii:

botezul, nunta, boala.

Acesta este Opon Ifá.

Reprezintă patru chenare ale universului.

Reunim sferturile lumii ca să întrevedem viitorul.

Babalawo ţine o divinaţie Ifá pentru Funlayo.

Şaisprezece nuci sacre de palmier îl ajută să citească

felul cum energia divină odu îi va modela viitorul.

Invoc toate divinităţile Africii să văd viitorul lui Funlayo.

Trecând nucile dintr-o mână în alta, numără câte îi rămân în prima mână.

Marcajele de pe tablă descriu odu din jurul lui Funlayo.

E un sistem binar, cu unu şi doi.

Sunt 256 de combinaţii posibile de unu şi de doi.

E un semn de bun augur. Arată casa şi bogăţia.

O să facă bani!

Se va întâmpla ceva. Poate mi-ai adus noroc.

- Ai vreo problemă cu locuinţa? - Da, caut un apartament.

Aseară am sunat-o pe o femeie să văd o casă.

Ne închinăm în faţa acelui loc Igie Halamari.

Funlayo, am o întrebare.

Cum îţi dovedeşte asta existenţa divinităţii?

La fiecare divinaţie, am primit sfaturi la obiect.

Divinaţia e un fel de a privi în sus, în jos şi dintr-o parte în alta

şi de a afla ce energie ne înconjoară.

Eu consider că Ifá e destinul. Avem o cale, un destin.

Mergem într-o direcţie ce ne ajută să izbândim şi să fim victorioşi în viaţă.

- Mulţumesc, a fost minunat. - Cu plăcere.

Tradiţia Yoruba spune că zeii se arată

la fiecare rostogolire a nucii, la fiecare dare cu banul.

Ideea asta se regăseşte în multe.

Dacă crezi în Dumnezeu, îl vezi în toate aspectele vieţii.

Nu sunt dovezi ştiinţifice, ci unele pe care le simţi.

În Etiopia, circa 100.000 de creştini ortodocşi se strâng

să vadă manifestarea Domnului, într-un mod similar.

Să treacă pragul unui nou an.

Istoricul dr. Cynthia Hahn a mers în Etiopia să participe

la marele festival religios, numit Meskel.

E însoţită de Solomon Getahun, un antropolog religios etiopian.

Cynthia, asta e piaţa Meskel şi asta se numeşte "demera".

- E miezul sărbătorii, Festivalul Meskel. - Ce este?

Se trage din anul 326, din vremea reginei Elena.

După legendă, regina Elena, mama împăratului roman Constantin,

era în pelerinaj la Ierusalim,

în căutarea unei importante relicve a creştinătăţii, crucea lui Iisus.

După legenda etiopiană, crucea era îngropată,

dar Elena nu ştia unde.

Aşa că s-a rugat la Dumnezeu pentru îndrumare.

El i-a spus să aprindă un rug uriaş.

I s-a spus să aprindă un rug mare, exact ca acesta.

Fumul urma să se ridice şi să indice la coborâre...

- Unde să sape. - Întocmai.

E o intervenţie divină, un semn dumnezeiesc.

Regina Elena a mers pe urmele fumului şi a găsit crucea lui Iisus.

Replica acelui rug, demera,

este, pentru creştinii etiopieni, simbolul intervenţiei divine.

- Deci aprind rugul? - Da.

- De ce şi ce se întâmplă apoi? - E o profeţie interesantă după aprindere.

Când se prăbuşeşte, direcţia are o semnificaţie aparte.

Direcţia în care cade demera e un semn bun sau rău

pentru anul care urmează în Etiopia.

An de an, oamenii se strâng la Addis Abeba

să participe la festival, să vadă semnul dumnezeiesc.

Se cântă, se dansează

şi se reiterează scena Elenei găsind crucea.

Dar toţi aşteaptă să fie aprins demera

şi profeţia pentru anul următor.

- Acum se strâng toţi acolo? - Uite-i.

- Da. - Exact.

Binecuvântează cele patru laturi ale demera.

- Aprind patru laturi? Ca ale lumii? - Exact.

Priveşte, o torţă!

- E cam înspăimântător. - Da, bine.

Toţi ochii sunt îndreptaţi spre demera în flăcări.

Dacă va cădea spre vest, va fi un semn rău pentru Etiopia.

Dacă pică spre est, ţara va fi prosperă.

Spre est...

Nord-est. E spre est.

- Ce prevesteşte pentru Etiopia? - Pace, iubire. Etiopia va străluci.

Rugul demera nu e vreo apariţie miraculoasă.

Nu e ca tufişul în flăcări văzut de Moise.

Dar an de an etiopienii se strâng să fie martori la eveniment.

Împreună, simt prezenţa Domnului în focul care cade.

Simt o mână invizibilă care le călăuzeşte destinul.

Alţi credincioşi nu caută dovada în întorsurile rezervate de soartă.

Ei văd dovada divinităţii chiar în trupurile lor,

dându-le puteri zeieşti.

Toţi avem o scânteie interioară.

Ni se citeşte în ochi.

E ceva care spune: "Sunt viu."

Nu o putem defini, dar o recunoaştem.

Religiile o numesc suflet, o forţă care ne leagă de divinitate.

Şi poate chiar e divină.

Semnul dumnezeiesc e chiar în noi?

Sunt într-unul din cele mai reci locuri din New York,

un bar construit din gheaţă.

- Puneţi-vă haina asta! - O haină. Bine.

- Pregătit pentru barul de gheaţă? - Sunt pregătit.

- Perfect. - Am reuşit.

Întâlnesc un om care susţine că valorifică divinul în el însuşi.

E Tulku Lobsang, tibetan, maestru tantrayana tibetan.

Meditează într-o cameră menţinută la temperatura de -5 grade,

purtând doar un tricou subţire de bumbac.

Nu am rezista mai mult de un minut fără să îmbrăcăm o haină.

Tulku Lobsang?

Bună.

Aici sunt -5 grade.

Nu e frig, e ger. Îmi poţi spune ce faci?

E cea mai sacră practică budistă,

focul interior, Tummo.

- Tummo? - Da.

Nu doar ignori frigul, îţi schimbi temperatura trupului. Nu?

Exact.

Prin puterea vizualizării, generez căldură interioară.

- Faci asta meditând? - Corect.

Bine.

Sunt din Mississippi.

- Detest frigul. - Da.

- Deja îmi curge nasul. - Aşa e.

- Uite ce voi face... - Da.

- Ies la căldură. - Da.

Spune-mi când eşti gata să vii.

Voi continua să exersez.

- Mulţumesc. - Mulţumesc.

Tummo, o formă de meditaţie veche de 900 de ani,

îi fascinează de mult pe savanţi.

Studiile arată că practicanţii săi îşi controlează sistemul nervos,

crescând temperatura corporală.

Budiştii cu pregătirea lui Lobsang îşi pot provoca o febră uşoară,

ajungând pe la 38 grade.

Pot îndura ore în şir frigul extrem, de până la -29 grade,

care nouă ne-ar provoca hipotermie.

- Cum te simţi? - Bine.

- Bine? - Da.

E ca o scamatorie?

Aşa îţi descoperi natura ascunsă,

natura lui Buddha.

Buddha propovăduia meditaţia ca instrument de obţinere a iluminării,

care e ţelul budismului.

În timpul meditaţiei, adepţii îşi deschid mintea

şi îşi ţin gândurile departe de nevoile materiale.

Tummo e o formă avansată de meditaţie,

prin care practicanţii se apropie de adevărata lor putere interioară.

Sunt curios dacă Tulku Lobsang descoperă o dovadă dumnezeiască.

Doamne!

Măi să fie!

- Ce faci tu e parte din Tummo? - Într-adevăr.

E o parte, da. Tummo nu e doar acest exerciţiu.

Cel mai important este să foloseşti puterea minţii.

Aşa ajungi într-o stare

în care îţi izolezi energia, puterea internă?

Corect. Prin exerciţiu, ţinându-mi răsuflarea

şi concentrându-mă,

deschid toate canalele să pătrundă energia,

apoi se porneşte focul intern.

Atunci apare extazul

şi intri într-o stare non-conceptuală a minţii

denumită...

- Non-conceptuală? - Da.

Starea non-conceptuală a minţii înseamnă că nu ai niciun gând.

Asta e natura lui Buddha.

Starea non-conceptuală a minţii îmi aminteşte de penticostali,

care se lasă în voia Duhului Sfânt, vorbind în dodii.

Îmi aminteşte de Ma Song din Thailanda,

care se lasă posedaţi de zei taoişti

în timpul festivalului Celor Nouă Zei Împăraţi.

Oameni ai celor două credinţe găsesc în ritualuri dovada divinităţii.

Budiştii speră să găsească în momentele de extaz

nu divinitatea, ci natura lui Buddha.

În budism nu se foloseşte termenul sau ideea de divinitate.

Nu credem într-un zeu tradiţional,

unul concret,

ci credem că toţi avem natura lui Buddha.

Toţi vrem să fim fericiţi. Nimeni nu vrea să sufere.

Adică divinitatea e în interiorul nostru?

- Da. - Deci acolo e divinitatea.

Bine. Pe asta o înţeleg şi eu.

Da.

- Cred că divinitatea e în noi. - Aşa este.

Dar tu susţii că prin Tummo...

Da.

...poţi intra în legătură

- ...şi exprima energia ta internă. - Da.

O faci să se manifeste ca divinitatea?

- Corect. - Mulţumesc pentru tot. Chiar e uluitor.

Da.

Te deranjează dacă mergem la o ciocolată caldă?

- Perfect. - Să mergem.

A fost mai mult decât impresionant.

E un maestru budist tantrayana

care a învăţat în ani de exerciţii

să folosească o sursă a puterii din el însuşi,

dar nu se consideră special.

Spune că e natura lui Buddha, o putere divină ce o avem cu toţii.

Trebuie doar să o găsim.

Îmi place ideea că dovada divinităţii se poate găsi în noi înşine,

dacă vrem să o căutăm.

Budiştii cred că Tummo îi ajută să utilizeze puterea interioară.

În sud-vestul Africii se află un neam străvechi

care găseşte dovada divinităţii folosind puterea spiritelor străvechi

pentru a-i vindeca pe bolnavi.

Savanta namibiană Ndapewa "Fenny" Nakanyete

a călătorit zile în şir către un sat izolat din Namibia

unde va avea loc această rară ceremonie a vindecării.

- Bună! - Bună.

- Bine ai venit în sat! - Mulţumesc.

Leon Tsumkao e membru al tribului San,

una din cele mai vechi comunităţi din lume.

Se estimează că practică transa vindecării de 20.000 de ani.

Înţeleg că neamul San are o religie destul de complexă.

Aceşti oameni nu merg la biserică. Ştiu pur şi simplu că Domnul există.

Oamenii noştri păstrează legătura cu strămoşii, oameni morţi de mult.

Unii revin ca spirite rele şi alţii, ca spirite bune,

care ne ajută să le alungăm pe cele rele.

Spuneţi că există un Dumnezeu care ocroteşte neamul San...

- Da. - ...şi strămoşii îi vindecă pe oameni.

Întocmai. Avem oameni denumiţi vraci.

Ei fac legătura cu strămoşii care au murit demult.

Neamul San consideră durerea şi boala

drept dovezi ale posedării trupului de către spiritele rele.

Vracii satului intră în transă să invoce spiritele bune,

despre care cred că-i pot vindeca pe bolnavi.

Ăsta e cântecul Jarub. Aşa începe ritualul vindecării.

Oamenii fac asta când e cineva bolnav.

Printre suferinzi se numără Busa Amkunta.

De zile întregi, o dor picioarele.

Cântecele, aplauzele şi dansurile

îl fac pe vraci, un sătean bătrân, Kunta Boo, să intre în transă.

Spiritele bune ale strămoşilor îl posedă să o vindece pe Busa.

Cu cât îi place mai mult cântecul, cu atât intră mai repede în transă?

- Da. - Interesant.

Când vraciul intră în transă,

San întrevăd lumea divină.

E în transă şi vindecă oameni.

Atingerea e singura cale de vindecare.

E conectat la strămoşi, ei îl ghidează unde să atingă.

Da.

- Unde să vindece. - Şi ce să facă.

- Şi ce să facă. - Da.

E real. Nu sunt incantaţii.

Chiar îi vindecă pe oameni.

Dansul nu se încheie şi vraciul nu-şi vine în fire

până nu alungă spiritele rele.

De dimineaţă Fenny s-a întors în sat,

să afle dacă spiritele chiar au ajutat-o pe Busa.

N-am mai văzut în viaţa mea aşa ceva.

Busa, te numeri printre cei vindecaţi aseară.

Cum te simţi astăzi?

"Mă dureau spatele şi picioarele.

Dar în zori, când făceam treabă, mă simţeam foarte bine."

Nu te mai dor picioarele şi spatele.

Sper să nu se întoarcă durerea.

Neamul San vede dovada divinităţii în puterile vraciului lor.

Poate că vindecarea dă roade

şi datorită credinţei în legătura sa cu divinitatea.

Aşa apare o întrebare interesantă.

Ca să găsim o dovadă, ne trebuie credinţă?

În multe religii, canalizarea divinităţii e dovada existenţei sale.

Dar, pentru o altă religie, dovada sunt cuvintele Domnului.

Mereu am fost însetat de cunoaştere. Încă citesc orice carte prind.

Instinctul de a învăţa despre lume şi a o înţelege e universal.

Civilizaţia în sine se bazează pe dorinţa noastră de cunoaştere.

Dar ne apropie această cunoaştere de dovada existenţei divinităţii?

Răspunsul depinde de opţiunea de a crede că vorbele scrise

vin din minţile noastre sau de la Dumnezeu.

Toate marile religii au câte o scriptură.

Sikh au o scriptură pe nume Guru Granth Sahib.

Evreii au Tora.

Ambele le oferă adepţilor pilde de înţelepciune divină.

Sunt la Centrul Islamic din Washington

să văd cum Coranul reprezintă pentru musulmani nu doar o pildă,

ci dovada existenţei lui Dumnezeu.

Dr. Amir Hussein este un cercetător al tradiţiei islamice.

- Amir? - Dle Freeman, e o onoare.

- Mersi. - Ce mai faci?

Bine. Mă bucur să te văd.

Ce complex este!

Intrând, m-am întrebat cât cântăreşte candelabrul.

E uriaş.

În Coran scrie că Allah e lumina cerului şi a pământului.

Înţeleg.

- Acolo sus... - Da?

- Ce vedem acolo sus? - Sunt versete din Coran.

Aici sus în lumină, "Bismillah al-Rahman al-Rahim'"

literalmente "În numele lui Allah cel îndurător şi milostiv."

Al-Rahman, îndurător.

- Al-Rahim, milostiv. - Milostiv.

Sunt două din numele lui Allah.

Caligrafia are un loc şi un înţeles aparte?

Absolut.

Frumuseţea acestor cuvinte e importantă pentru musulmani.

Sunt cuvintele lui Allah.

Pentru creştini, cuvântul Domnului e Biblia.

De fapt, cuvântul Domnului e Iisus întrupat.

Pentru musulmani, Coranul este Dumnezeu întrupat în carte.

Cuvintele din Coran sunt ale lui Allah.

- Dovada existenţei divine e Coranul. - E Coranul.

- Ştii, dacă întrebi musulmanii... - Pura sa existenţă.

Prin existenţa sa, Allah li se arată oamenilor prin aceste cuvinte.

Cuvintele sunt în arabă.

Optzeci la sută dintre musulmani nu vorbesc curent arabă.

Dar cuvintele Coranului sunt mereu în arabă.

În curtea moscheii, Amir îmi arată versete ştiute de orice musulman,

cele care explică cum se arată Allah prin intermediul Coranului.

Sunt primele cuvinte din Coran,

primul verset revelat de profet.

Chiar acolo?

"Bismillah al-Rahman al-Rahim, Allah cel îndurător şi milostiv.

Recită în numele Domnului."

Apoi aici: "Allah cel generos ne-a învăţat prin cuvântul scris.

L-a învăţat pe om ce nu ştia."

E foarte important că Allah ne învaţă prin intermediul scrisului.

De aceea scrisul, caligrafia

sunt importante pentru musulmani.

Avem norocul să fie aici unul dintre cei mai buni caligrafi islamici,

americanul Mohamed Zakariya.

Vino să-l cunoaştem!

- Frate Mohamed, pacea fie cu tine. - Şi cu tine.

Ţi-l prezint pe Morgan Freeman.

Ce faci? Sunt încântat.

- Eşti american? Alb la faţă. - Da.

- Din California. - Mai alb ca mine nu se poate.

- Te ocupi de o artă interesantă. - Am fost maşinist, ţin la precizie.

Când faci caligrafie, trasezi linii măsurând din ochi

şi ai o marjă de eroare de 0,0254 mm.

Am văzut caligrafiile şi au fost o inspiraţie pentru mine,

am trecut la islam.

- Îţi pot vedea studioul? - Desigur, te invit.

În ochii mei,

e nevoie de o imensă concentrare

să trasezi o linie,

să răsufli, apoi să o continui fără să se vadă unde ai răsuflat.

Cât penelul se mişcă,

poţi să uiţi ceea ce faci.

E un ritm aparte, totul devine un soi de muzică vizuală.

Ce înseamnă partea asta?

- Ce spune? - Da.

"Pe cel care munceşte şi se bazează pe cunoaştere,

Allah îl face să moştenească o cunoaştere ce nu ştia că o avea."

- E un verset celebru. - Îmi place.

E printre puţinele rânduri care au o curgere aparte.

- Ca viaţa. - Altfel, ar fi simplu scris.

E ca diferenţa între un hotdog bun şi unul minunat.

Corect. Iar ăsta nu e doar bun, e grozav!

Pentru musulmani,

Coranul e revelaţia sacră a cuvântului lui Allah.

Simpla existenţă a Coranului e dovada existenţei divinităţii.

Caligrafia a devenit o formă de artă, un mod de a invoca prezenţa lui Allah

pentru privitorii cuvintelor scrise,

indiferent de limba pe care o vorbesc.

În mare parte din istorie,

cunoaşterea are legătură cu religia.

În prezent, religia pare adesea în opoziţie

cu alt mod de a înţelege lumea: ştiinţa.

DUMNEZEU A CREAT OMUL

Unii consideră chiar că ştiinţa ar lua locul credinţei.

Fizicienii au descoperit particula divină.

Aşadar...

mai avem nevoie de Dumnezeu?

Mă întâlnesc cu fizicianul Ard Louis la Grădina Botanică din New York.

El consideră că ştiinţa nu-i ia locul lui Dumnezeu, ci ne conduce la El.

Eşti fizician, Ard. De ce ne-am întâlnit aici?

Cred că ne va ajuta să vorbim despre Dumnezeu.

- Vreau să-ţi arăt ceva. - Stai puţin!

Cum ne apropie de Dumnezeu plantele şi un fizician?

- Să-ţi arăt frunza asta. E frumoasă. - Da.

Când admirăm natura, ne simţim uluiţi şi copleşiţi la culme.

Oricine priveşte această frunză simte frumuseţea naturii.

Cred că acea frumuseţe ne îndrumă către Dumnezeu.

Se crede că pe măsură ce savanţii desluşesc lumea naturală,

o văduvesc de acest sentiment uluitor.

Da. Dacă poţi explica ceva, nu mai e nevoie de Creator.

Eu zic că e taman invers.

Cu cât aflăm mai multe despre lume,

cu atât ne apropiem de Dumnezeu.

Tu te ocupi de fotoni şi de ecuaţii. Unde e Dumnezeu în toate astea?

Matematica e la fel de frumoasă ca natura pe care o vezi în jur,

poate chiar întrecând-o.

Să-ţi dau un exemplu. Asta este ecuaţia lui Dirac.

- Ecuaţia lui Dirac? - Da.

Paul Dirac, un celebru matematician şi fizician, se gândea

la ce se petrece când lucrurile minuscule, din mecanica cuantică,

se deplasează rapid, după teoria relativităţii a lui Einstein.

Aşa a ieşit ecuaţia asta.

E uluitor că a prezis existenţa antimateriei înainte

să o descoperim.

Matematica a silit cumva lumea fizică să aibă antimaterie.

- E uluitor. - Da.

Această ecuaţie frumoasă a dus la descoperirea antimateriei.

Viziunea matematică a lui Dirac a revelat părţi tainice din univers

şi ne-a ajutat să înţelegem Big Bangul, apariţia universului.

- Dirac a făcut acest lucru? - Da.

Tu ce ţi-ai propus?

Să descopăr o ecuaţie ca asta, care să descrie ce anume e viaţa.

Aşadar, dacă o vei găsi,

vei avea dovada că divinitatea există?

Să ne amintim ce anume este Dumnezeu.

Dumnezeu nu e un obiect din univers pe care să-l căutăm, ci invers.

Dumnezeu este motivul pentru care există universul.

Nu pot dovedi existenţa Lui prin metode ştiinţifice.

De pildă, când m-am însurat, nu i-am spus soţiei:

"Nu cred că mă iubeşti până nu mi-o dovedeşti."

În loc de asta, am încredere

că mă iubeşte.

Cunoscând-o mai bine, iubirea creşte

deopotrivă cu încrederea mea că mă iubeşte.

La fel, cunoscându-l pe Dumnezeu,

creşte credinţa mea în existenţa Lui.

A fost o discuţie fascinantă.

Mulţi cred că ştiinţa şi credinţa se situează la poli opuşi,

încercând să se distrugă între ele.

Dar e departe de a fi adevărat.

Ard crede că poţi găsi divinitatea în cunoaşterea ştiinţifică.

Analizând mai profund, i se revelează ştiinţa divină.

Până şi faptul că suntem aici şi ne punem întrebări este miraculos.

Atunci de ce nu am crede?

Căutăm de mii de ani dovezi ale existenţei lui Dumnezeu.

Unii îi simt prezenţa, care îi călăuzeşte în viaţă.

Alţii cred că pot canaliza divinitatea în trupurile lor.

Alţii îl văd în complexitatea uluitoare a universului.

Lumea noastră s-a schimbat aşa mult de pe vremea strămoşilor...

când ne-am gândit la Dumnezeu şi-am căutat dovezile existenţei Lui.

Dar cât s-a schimbat de fapt?

Da, avem cunoştinţe ştiinţifice vaste

şi e tentant să credem că le vom folosi cândva

să dovedim că Dumnezeu există sau nu.

Însă rămânem cu toţii aici, în miezul creaţiei,

uluiţi de complexitatea sa,

de anvergura, de frumuseţea ei.

Vom încerca să explicăm evenimente ce par întâmplătoare,

care ne ghidează cursul vieţii

şi tot ne vom izbi de prăpastia dintre cunoaştere şi îndoială.

Iar în acel loc îl vom găsi mereu pe Dumnezeu.

Subtitrare: Retail