Original subtitles

AMENINȚAREA „BREAKER” APROAPE 100.000 DE MORȚI ÎN S.U.A.

AVERTIZARE GLOBALĂ

ÎNCĂLZIREA ARCTICĂ - STITCH-UL

CICLUL DE VIAȚĂ AL UNEI BROAȘTE

- DEFRĂȘARE. - EROZIUNEA SOLULUI.

- SUPRAEXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE

SE AȘTERNE ÎNTUNERICUL

CENTRALELE ELECTRICE CEDEAZĂ: ORAȘE ÎN ÎNTUNERIC

Într-o zi îți vor cere...

să le spui povestea...

despre cum a fost salvată lumea.

Vor vrea să știe cum ne-am găsit eroii...

și cum am luptat împreună.

Dar pentru a spune acea poveste...

va trebui să le spui cum era înainte.

Ești prea tânără ca să-ți amintești cât de verde era lumea...

cât de luminoasă, cât de plină de speranță...

și cum eram mult prea orbiți...

de lumina propriei noastre fericiri...

ca să vedem întunericul...

îngropat chiar sub picioarele noastre.

Iar când a sosit în sfârșit...

avea un singur scop:

Să distrugă tot ce era bun.

Bărbații au fost cei care au luptat primii...

pentru că asta fac bărbații.

Am luptat, am sângerat, am pierdut.

Așa că mamele noastre, soțiile noastre...

fiicele noastre, surorile noastre...

au pus mâna pe sabie.

S-au îmbrăcat în culorile lui Kodiak...

și s-au asigurat că acesta va fi un război pe care nu-l putem pierde.

Comandante.

Nu-i lăsați să plece.

Comandante.

Nu-i lăsați să plece, Comandante.

Lumea asta s-a frânt de multe ori.

Iar voi nu ascultați instrucțiunile.

- Comandante. - Mergeți înainte.

Comandante.

Sunt alături de dumneavoastră.

Kodiak vă susține.

Suntem cu dumneavoastră, Comandante.

- Comandante. - Suntem cu dumneavoastră, Comandante.

Pregătiți-vă pe poziții.

Foc!

Foc!

Lumea asta s-a frânt de multe ori...

iar Breakerii sunt mereu diferiți.

Uneori vin din spațiu, alteori din subteran.

Uneori sunt oameni.

Uneori animale.

Alteori nu au nicio formă.

Un germen.

O boală. O energie.

Dar aduc moartea.

Întotdeauna moartea.

SUNT AICI ACUM...

Dar morții îi urmează mereu renașterea.

Distrugerea prin reînnoire.

Când s-a deschis primul Stitch acum 15 ani...

acest ciclu străvechi a început din nou.

Vezi tu, Stitch-ul a fost mereu acolo.

Mama Natură îl îngropase adânc...

în străfunduri pentru a ne proteja...

pentru a-și proteja cele mai de preț creații.

Și apoi, noi...

Am tăiat pădurea, am topit gheața...

am deschis Stitch-ul și am lăsat toți Breakerii să iasă.

Bla, bla, bla.

Domnișoară...

cine spune povestea aici?

Păi, ai mai spus povestea asta de un milion de ori, tată.

Vreau o poveste cu Kodiak.

Păi, ai auzit deja una de dimineață, așa că taci.

Cum spuneam.

Distrugerea pădurilor boreale...

Cu Kodiak.

Sau putem face matematică.

- Kodiak. - Ce zici de algebră?

- Kodiak. - Hai să facem niște algebră.

- Kodiak. - Ce zici de fizică?

- Kodiak! - De acord.

Liniște, liniște.

Willa câștigă din nou.

Aceasta este povestea despre cum Kodiak...

a răpus o sută de Breakeri...

dintr-o singură lovitură cu toporul său puternic.

Era la doar un an după ce s-a deschis Stitch-ul...

iar forțele noastre curajoase s-au adunat la Glasgow...

pentru primul lor asalt.

Nopțile erau lungi, umede și vântoase.

Singurul lucru care îi ținea în picioare erau aceste povești.

Tata e un povestitor înnăscut.

Dinți ca niște pumnale.

Spune că poveștile noastre sunt la fel de importante...

ca armele și săbiile noastre.

Mai ales acum.

Ar putea lupta.

Poveștile ne oferă celor care...

care am mai rămas, speranță.

Le inspiră pe războinicele noastre...

precum mama mea, să lupte în continuare.

În întuneric, sub ploaie.

Îmi spune aceste lucruri nu ca să mă sperie...

ci ca să-mi amintească faptul că într-o zi...

vor avea nevoie ca eu să fiu cea care spune povestea.

Povestea despre cum ne-am îndepărtat...

de tot acest întuneric, moarte și distrugere...

- Și în acea dimineață... - Și am găsit lumina.

Erau gata de luptă.

Erau flori pe Insulă?

Da, erau flori.

Mii de flori roșii și mov...

și galbene...

culori pe care nu ți le-ai putea imagina.

Insula era atât de strălucitoare...

Era atât de frumoasă...

ca Raiul.

Raiul?

Nu-ți face griji.

Se aude mai aproape decât este în realitate.

Erau animale pe Insulă?

Pe atunci? O mulțime.

Poate... poate că încă mai sunt.

Ipurași?

Ipurași și păsări...

și bursuci.

Foarte bine, sărbătorito.

Mă duc să caut niște cadouri.

Mamă?

Da, draga mea?

Va trebui să pleci din nou?

Atenție! Atenție!

Întoarceți-vă în blocuri și așteptați noi instrucțiuni.

Aceasta nu este un exercițiu.

Repet:

Aceasta nu este un exercițiu.

Întoarceți-vă în blocuri. Imediat.

Atenție! Atenție!

Foarte bine, pune-ți o dorință.

La mulți ani, draga mea.

- Mulțumesc... - Poftim.

Mamă, e superb.

Și e călduros.

Păi, acolo va fi frig. Vei avea nevoie de el.

Acolo?

- Unde mergem? - Bine, e rândul meu.

Foarte bine. Acum.

Știu că nu mai ești micuța mea Willa Gorilla...

Tată, am 15 ani.

Da, dar cum n-ai avut niciodată unul adevărat...

m-am gândit că poate...

E așa drăguț. Îl iubesc.

Ce este?

Este un câine.

Helen Travis, din blocul 9, îi face.

Profitul va merge către veterani.

Ei bine, poate într-o zi îți vom găsi...

unul adevărat.

Cum îl cheamă?

Păi, acum e al tău.

Pune-i tu un nume.

E timpul, doamnă.

Cinci minute.

Da, domnule.

Willa. Umple-l. Doar esențialul.

Doar haine, ghete, termosul, da?

Da, și el.

Cât timp vom fi plecați?

Doar umple-l, Willa.

Dar tată...

Doar esențialul.

Doar esențialul.

MONȘTRI

- Draga mea. - E în regulă.

Sunt bine. Sunt bine.

Mă simt bine. Mă simt bine.

Te iubesc.

Închiseseră deja acel Stitch.

Nu înțeleg.

Unul se închide, altul se deschide.

Nu mai putem menține linia.

Am pierdut batalionul 8 acun două ore...

lângă Coventry.

Dumnezeule!

Știi, doar în blocul ăsta avem 15 veterani.

Încă am putea lupta.

Tu ai făcut-o. Ai luptat deja.

Pot să lupt din nou.

Ascultă-mă.

Dacă te mușcă o singură dată, fie și doar o zgârietură...

Uite cine vorbește.

Au trecut deja 72 de ore.

Sunt curată.

Nu ești total imună, știi?

Oricât de dură ai fi.

Acum crezi că sunt dură?

Da...

Generatorul a murit. Asta e.

E în regulă.

Totul va fi bine.

E în regulă.

Pe aici. Repede, repede, repede!

Mergeți la ultimul camion acum.

Hai, hai, hai!

- La ce distanță sunt? - Opt kilometri spre nord.

- Sunt hibrizi? - Bineînțeles că sunt hibrizi.

Și dacă nu te grăbești să urci acolo...

te vei transforma în unul. Hai!

Du-te! Hai! Hai, hai, hai!

Acesta merge la Mercy Bay, nu?

Da, doamnă.

Urcați.

Trebuie să merg înainte, să conduc convoiul.

Ne vedem când ajungeți. Bine?

Mamă, unde?

Mamă... Mamă, unde mergem?

- Tată, unde mergem... - Într-un loc sigur. Hai.

Ascultă. Nu mă interesează cine e soția ta...

Dar dacă doar strănuți, dacă doar tușești...

Am văzut cum se întâmplă. Dacă mi se întâmplă mie...

eu însumi voi apăsa pe trăgaci.

Grăbiți-vă.

Închide ochii acum.

Știți de ce bărbații se pot transforma și noi nu?

Din cauza ADN-ului, nu?

Pentru că noi n-avem timp de prostiile astea?

Să știți că nu sunteți total imune.

Nu contează cât de dure credeți că sunteți.

Ea are dreptate. Nimeni nu este.

Ne putem transforma. Sunt sigură.

Oricine poate.

Creierul masculin e simplu.

Sinapse în linii drepte.

Drumuri cu o singură bandă.

Infecția le arde rapid.

Sinapsele noastre sunt ca niște pânze de păianjen care se întind...

prin creierul nostru...

și se intersectează de mai multe ori.

Suntem mai complicate.

Așa e.

Creierul meu e mai complicat?

Domnișoară, ești adolescentă.

Ești aproape indestructibilă.

Gata de luptă.

La fel ca Kodiak.

Ce-i cu Kodiak?

El nu e femeie.

A omorât peste o sută de Breakers.

Sunt sigură că a fost zgâriat.

Kodiak nu se va putea transforma niciodată.

Am auzit că el însuși e parțial Breaker.

100 de Breakers? Am auzit că erau 300.

Ce contează numărul?

Ideea e că a făcut-o.

Ursul lui de companie a omorât cel puțin 50.

Urs de companie. Kodiak e un urs.

- Uită-te la blestemata de heraldică. - Te înșeli.

Ursul e motivul pentru care i-au pus numele ăsta.

L-a crescut de când era un pui găsit în Anchorage.

Tatăl meu s-a luptat cu el.

Dacă aș primi un bănuț pentru fiecare bărbat...

care a spus că s-a luptat cu Kodiak...

- Spune-le. - Nu. Nu contează.

A fost la bombardamentul din Scoția.

Am auzit că nimeni n-a scăpat nevătămat de acolo.

Nimeni n-a scăpat.

Kodiak e un urs?

Nu mi-ai mai spus asta.

Nu contează.

Sunt doar povești.

Cu sau fără urși, el tot ca unul luptă.

De parcă ar trebui să luptăm.

Cu dinții și ghearele.

Cred că o să-i spun „Bear”...

pentru că va lupta ca Kodiak.

Bun venit în familie, Bear.

Ajungem curând, iubirea mea.

Încearcă să dormi puțin.

De ce ne-am oprit? Ce se întâmplă?

Breakers! Breakers!

Retrageți-vă! Retrageți-vă!

La stânga! La stânga! Hai!

Rămâneți în camion.

Atenție!

Să mergem! Hai, hai, hai!

- Pe aici. - Tată.

Vino cu mine. Apleacă-te, apleacă-te.

Hai, hai, hai!

Scoală-te. Scoală-te. Scoală-te.

Pe dedesubt. Mergi pe dedesubt. Hai.

Nu-u-u-u!

Da!

- Mamă! - Să mergem.

Mamă. Mamă.

- Hai. - Te-am prins.

Acum ești bine.

Ăsta a fost ultimul dintre ei.

Să mergem.

Ce s-a întâmplat?

Ne-au atacat înainte să putem reacționa.

Trei dintre ei.

Toată lumea să iasă de pe drum și să intre în pădure.

E mai sigur.

Ați auzit-o. Ieșiți de pe drum.

Ieșiți de pe drum și mergeți spre pădure.

Repede.

Haideți.

Toată lumea să iasă de pe drum!

Dumnezeule! Cât timp mai am?

Cinci, zece minute?

Fiecare persoană e diferită.

Voi rămâne cu dumneavoastră până se termină.

Aici suntem în siguranță.

Fața ta.

E în regulă. E sânge uman, nu de Breaker.

Nu e foarte departe.

- Golful Mersey este... - Este la vest.

Sunt patru kilometri, poate cinci.

Vom ajunge la răsărit.

- Vei putea fugi? - De ce?

Vrei să ne întrecem?

Ia-mi arma.

Nu, n-are sens. Cel mult ne va încetini.

Ascultă-mă.

Vom scăpa de asta.

Dar nu te poți opri.

Poți să te temi, dar nu poți lăsa asta să te oprească.

Lasă ceea ce te sperie să te împingă înainte.

Mă înțelegi?

Te iubesc, Willa.

Eu trebuie să rămân aici.

Mamă... nu.

Trebuie să rămân. Trebuie să lupt.

Ai spus că plecăm. Ai spus că trebuie să plecăm.

Au nevoie de mine.

Ai spus că mergem...

Ele au nevoie de mine.

Eu am nevoie de tine.

Am nevoie de tine.

Te rog. Te rog.

Hibrizi. Sunt hibrizi.

Vin încoace.

Îi vom opri. Plecați!

- Haide. - Plecați.

- Să plece toată lumea! Plecați! - Nu! Mamă, nu!

După mine!

Nu, nu. Nu pe acolo. Pe aici.

- Ce? - Haide.

Dar, tată, trebuie să mergem...

- cu ei. - Nu. Mișcă-te!

Fă ce ai de făcut acum.

Mergi înainte. Aproape am ajuns.

- Cât mai este? - Nu mult.

Îți amintești poveștile pe care ți le spuneam?

Înainte să te naști...

când eu și mama mergeam la pescuit?

Te referi la când existau pești?

Credeam că ai inventat totul.

Ține asta.

E mică, dar e bună de navigat.

Nu e chiar așa mică.

Am putea lua câțiva dintre oamenii ăia cu noi.

Ăsta e drumul nostru, nu al lor.

Dar am putea ajuta.

Willa, ăsta e drumul nostru. Tu și cu mine.

Nu ne putem gândi la nimeni altcineva acum, de acord?

Haide.

Nu așa se destramă lumea?

Te rog. Dezleagă frânghia.

E a voastră?

Nu. Nu.

Doar o verificăm, căutăm mâncare.

E barca lor.

În regulă. În regulă. E barca noastră.

Și o să mă scoateți de aici.

Cestiile alea se apropie.

Haideți. Lansați-o la apă.

De acord, dar nu vom ajunge prea departe fără benzină.

Doar nu crezi că aș lăsa-o aici cu rezervorul...

plin cu benzină, nu? Ca să o fure cineva?

Nu. Motorul e gol.

Atunci, unde e naibii benzina?

E în portbagajul uneia dintre mașinile de după colț.

În regulă. Să mergem.

Haide.

Willa, tu rămâi aici. Rămâi aici. De acord?

- Haide. - De acord.

Ești doar tu?

Acum da.

Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă?

Ce?

Ce înseamnă faptul că ne afectează doar pe noi, bărbații?

Nici pe soțiile noastre, nici pe mamele sau fiicele noastre.

Ei bine, femeile chiar s-au transformat.

Dar e biologia masculină.

- Atacă cromozomul Y... - Suntem răi.

Asta înseamnă.

Lumea voia răzbunare și știa pe cine să dea vina.

Sunt lucruri care pur și simplu nu pot fi șterse.

Deschide-l. Deschide-l!

Mă duc să-mi caut cheia.

Hai, hai. Să mergem.

Și bărbatul?

S-a speriat. Și a fugit.

Hai, ajută-mă.

La numărătoarea mea.

Unu, doi, trei.

UN AN MAI TÂRZIU

Ce zici, Bear?

Vrei să mănânci ceva la micul dejun?

Ține-te bine, Bear.

Aproape am ajuns.

Îmi pare rău, doamnă rândunică de mare.

Voi lua doar trei.

Vei vedea.

Nu e așa rău să ai doar unul.

Nu e nimic în capcane?

Ce?

Hai. Ești mereu mulțumită...

când acele capcane sunt goale.

Nu e adevărat.

Trebuie să mănânci, Willa.

Nu doar fasole la conservă și resturi din grădină.

Și ai nevoie de proteine.

Și tu, slăbănogule!

Uite.

Ți-am spus că acea cățărare era prea riscantă.

E ușor, tată.

Nu fi încrezută, domnișoară.

Dacă ți s-ar întâmpla ceva...

Foarte bine, du-le înăuntru.

Le vom mânca după ce termin eu.

Pune lemne pe foc.

Pe cele uscate. Cele ude scot prea mult fum.

De ce nu mă lași pe mine să tai lemnele uneori?

Adică, pot mânui o secure ca Kodiak...

tăind capul unui Breaker, spre deosebire de tine.

Da? Așa crezi?

Mă pui la încercare?

Bine, arată-mi.

De acord.

Hai.

Demonstrează-mi cum mânuiești acea sabie.

Dacă câștigi, te las să le tai pe restul.

Hai.

Nu ești pregătită, Willa.

Ai nevoie de mai mult antrenament.

Bine. Lemnele.

Ai văzut ce s-a întâmplat...

când te-ai apropiat de mine din față, prima dată?

Am fentat, tu ai trecut și eu am intrat prin spate...

și mi-am creat avantajul. Înțelegi?

Bine. Nu-ți face griji, îți voi sculpta alta.

Adu câteva din lemnele astea, bine?

Specialitatea de diseară:

Omletă din ouă de rândunică de mare...

Fasole verde franțuzească.

Profită cât poți.

Ce faci?

Îmi place cum făcea ea.

Mă poți ajuta?

Bine. Acum vin.

Ea te-a învățat?

Nu. A trebuit să învăț privind-o cum face.

La fel cum tu înveți văzându-mă pe mine...

vânând, alergând, cățărându-mă, luptând.

Să supraviețuiești.

Și când se va termina războiul ăsta, vei învăța restul.

Ce este restul?

Să trăiești.

Cum va ști ea cum arăt acum?

Willa, a trecut doar un an.

Doar?

S-ar putea intersecta cu mine pe stradă și nu m-ar recunoaște.

Cred că exagerezi.

Crezi că l-a cunoscut pe Kodiak?

Sigur. Desigur.

De ce nu?

Dacă e cu Kodiak, ea va fi în siguranță.

În regulă.

Cum e?

Pare făcut de ea.

Mulțumesc.

Putem mânca?

În regulă. Doar una...

și apoi mănânci, bine?

Doar o poveste și apoi mâncăm.

Aceasta este povestea de când...

Kodiak era departe, în Nord.

Aduna lemne de foc...

pentru iarna lungă și geroasă care se apropia.

Ține minte că, pentru Kodiak, a aduna lemne...

nu e ca ceea ce facem noi, care adunăm bețe și resturi de lemn.

Nu, nu.

Putea doborî un copac întreg cu toporul său...

o pădure întreagă...

Și cu fiecare lovitură a acelui topor puternic...

tunetul răsuna pe cer.

Știi, el singur și-a făurit acel topor.

A sculptat mânerul dintr-un stejar englezesc...

care fusese lovit de fulger...

și l-a forjat cu oțel dintr-o veche mină galeză.

Dur ca diamantul.

Indestructibil.

În ziua în care se întorcea la tabăra lui...

a auzit ceva...

ceva ce nimeni nu mai auzise înainte.

El a fost primul care a văzut-o. Cusătura.

Și ieșind din ea...

Breakers.

Dar nu îi era frică?

Desigur că nu îi era frică.

Era gata de luptă.

Da. Și a luptat.

Și a răpus o sută de Breakers...

dintr-o singură lovitură cu toporul său puternic.

Ei bine, de fapt a fost un singur Breaker...

Dar a fost primul.

După aceea au venit mulți alții, știm asta.

Dar acesta a fost primul...

și așa am învățat că pentru a-i ucide, trebuie să...

Să le tai capul.

Să-i decapitezi. E singura cale.

Nu e singura cale.

Cea mai rapidă. Gloanțele funcționează...

dar nu sunt atât de eficiente.

Îi încetinesc, dar nu îi omoară.

Sfârșit. E timpul pentru cină.

Poveștile astea...

Da?

Despre Kodiak...

Le știi foarte bine.

Toți părinții le știu.

Ești sigur...

Ce?

Că el nu ești chiar tu?

- Willa. - Păi, sună ca tine.

Tare. Puternic.

Bun cu toporul.

Te rog. Mai spune-mi, mai spune-mi.

Când luptam eu, mergeam la bătălie...

știind că există un gigant acolo cu un topor...

făcut din fulgere care trecea prin Breakers...

ca un cuțit cald prin unt.

Kodiak ne dă speranță.

Dacă el putea să stea drept...

dacă putea salva lumea asta de la distrugere...

Poate ai putea și tu.

Pentru că el ești întru totul tu.

Willa, poveștile astea sunt importante.

Trebuie să povestim în continuare cum s-a deschis Cusătura...

cum au venit primii Breakers, apoi hibrizi...

și cum am rămas neclintiți, cum am luptat...

și ne-am găsit eroii.

Și într-o zi, când lumea asta va fi strălucitoare...

și verde și vie din nou...

ne vom întoarce.

Tu crezi?

Da, cred.

De ce?

Pentru că atunci când te privesc, îmi amintesc.

De ce?

De speranță.

Da. Acum mănâncă.

Ai spus că înainte erau iepurași aici.

E adevărat?

Da. Cu sutele.

E foarte frig aici.

Crezi că îi este cald, Bear?

Nu, ea nu are blană ca tine!

Știu că se luptă, dar...

oriunde s-ar afla...

sper doar să îi fie cald.

Nu ne pot vedea, nu-i așa?

Nu. Nu văd ca noi.

Nici nu cred că au ochi.

Dar au alte simțuri, pe care noi nu le avem.

Și hibrizi...

Păi, Breakers îi folosesc ca pe ochii și urechile lor...

ca și cum ar fi conectați într-un fel, știi?

De la creier la creier.

Dar nu știu că suntem aici, nu?

Pe insula asta?

Dacă ar ști, iubirea mea, nu am fi pe insula asta.

Și minele terestre?

Sunt doar o precauție.

Ca să-i oprească pe Breakers?

Ca să oprească pe oricine.

Poftim, mănâncă.

Vei avea nevoie de energie.

De ce vor să ne facă rău...

dacă nu le-am făcut nimic?

Îți amintești lecțiile noastre despre insecte, furnici?

Cum omorau viespile...

care încercau să le invadeze mușuroiul?

- Da. - Ei bine, poate așa e și aici.

Ei cred că suntem ca viespile care încearcă să le invadeze casa...

așa că elimină amenințarea.

Pe noi.

E și casa noastră.

Așa e, așa e.

Așa că mai bine am fi gata să luptăm pentru ea.

Ești gata de luptă, micuțo?

33 de secunde.

Nu-i auzi?

Se apropie Breakerii.

Ce faci când auzi claxonul meu?

Mă duc la cabană.

48 de secunde.

În ce direcție e cabana de la Stâncile Albe?

La Nord!

La ce distanță?

La șase kilometri.

Mai repede, micuțo. Haidem.

Ferește-te de acei Breakeri.

Vin hibrizi.

Vin după cățelușul tău.

„Salvează-mă, Willa. Salvează-mă”.

59.

În ce direcție e golful bărcii?

La Est... nu, la Sud!

Sunt în spatele tău.

Haidem. Mișcă-te, micuțo.

Se apropie Breakerii.

Haidem. Aproape am ajuns.

1 minut și 10.

- Cum se omoară un Breaker? - Ce?

Cum se omoară un Breaker?!

- Îl decapitezi. - Arată-mi.

Și un hibrid?

Decapitându-l.

Nu, nu e suficient.

Creierul.

Îi zdrobești creierul!

1 minut 22. Nu e rău.

Dar ai putea mai bine.

Simți asta, micuțo?

Te arde, războinico.

E-n regulă. Și acum?

Pe locuri!

Fiți gata...

Haidem, micuțo!

Da, știu, Bear.

E un monstru.

Recompensa ta.

Pentru că n-am murit?

Pentru că nu te-ai predat.

Nu e o gâză, nu?

Măcar de-ar fi.

Mai multe proteine.

Ce sunt?

Căpșuni. Gustă una.

Au crescut mereu sălbatic aici.

Am crezut că au dispărut odată cu restul lumii.

Dar insula asta e specială.

Cumva, încă rezistă.

Le împărțim?

Nu, păstrează-le tu pe toate.

- Eu am mai mâncat înainte. - Bine.

Nu, nu.

Doar partea roșie.

Da.

Micile plăceri ale vieții.

Înainte erau mult mai multe, pe vremuri.

Căpșuni?

Plăceri.

Mama ta...

când ne-am căsătorit, chiar înainte să te naști tu...

înainte de Stitch...

tot ce și-a dorit ea pentru petrecerea de nuntă...

a fost un tort de căpșuni.

Ce este un tort de căpșuni?

E un blat galben, cu frișcă dulce...

și zeci de fructe din astea.

Zeci?

Îi plăceau?

Dacă îi plăceau?

A mâncat tot afurisitul de tort.

N-a lăsat nicio fărâmă pentru ceilalți.

Ea era...

Ea e sufletul petrecerii.

Întotdeauna a fost.

Și adoră căpșunile.

La fel ca tine, după cum se vede.

Mori, Breakerule, mori!

Cum se omoară un Breaker, Bear?

E-n regulă...

Ți-am spus, trebuie să-i tai capul.

Aproape am ajuns.

Nu te mai plânge, Bear.

Nu cred că o va face.

Nu-mi vine să cred că el crede că încă nu sunt pregătită.

„Nu ești destul de puternică, Willa, ca să lupți”.

Să lupți așa cum luptă mama.

Știi ceva? Nu...

El doar crede că nu pot face ceea ce i-a făcut el acelui om...

dar aș putea lupta, dacă ar trebui...

Nu, nu, nu, nu.

Stai! Stai!

Nu te mișca! Stai!

Nu te mai mișca chiar acum!

Stai! Stai! Stai!

Oprește-te!

Foarte bine. E în regulă.

Doar...

E în regulă, nu, ești bine.

E în regulă, nu te mișca și fă un pas înapoi, de acord?

Doar...

Uită-te doar la picioarele mele, de acord?

Fă un pas.

E în regulă. Acum pe al doilea.

E în regulă, e în regulă. Nu te mișca.

Să ne îndepărtăm de asta.

E în regulă.

E în regulă.

Ești bine.

Ești bine.

Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat?

Ești singură?

E cineva acolo afară?

Toți.

Sunt toți acolo afară.

Nu. Toți sunt bine.

Nu, nu, nu, nu, nu. E în regulă.

Nu, e în regulă, de acord?

Nu. Ei bine, știi ceva?

O să...

Te voi duce într-un loc călduros, de acord?

Hai... să mergem într-un loc călduros.

De acord. Aici stau eu.

E aici.

Ia-mă de mână și hai să intrăm.

E în regulă, încă puțin.

Stai acolo.

Voi aprinde focul, bine?

Să te încălzim.

Poftim.

Bea ceva.

Trebuie să-ți fie sete.

Sângerezi.

Trebuie să mă fi lovit la cap de barcă.

Ce barcă?

Ne îndreptam spre coastă, la casa bunicii mele.

El a spus că acolo vom fi mai în siguranță.

Și ceva a ieșit de dedesubt.

Ne-a aruncat în apă.

Tata, fratele meu și cu mine am căzut în apă.

Nu știam că pot înota.

- Și era mare. - Nu, e în regulă.

Acum ești bine.

Sunt Willa.

Pe tine cum te cheamă?

Rose.

Dar toți îmi spun Rosie.

Când a fost ultima dată când ai mâncat, Rosie?

Ei bine... asta e tot ce mi-a rămas.

Mă duc să-ți caut ceva mâncare adevărată, de acord?

- Nu. - E în regulă.

Trebuie să mănânci.

Ai nevoie de proteine.

E în regulă, trebuie doar să te asiguri că focul continuă să ardă.

- Nu pot. - Sigur că poți.

Tot ce trebuie să faci e să mai pui un lemn...

și să te asiguri că nu se stinge.

Te rog, nu pleca.

De acord.

Voi mai rămâne... puțin.

Willa!

Willa!

Willa!

Willa! Willa Gorila!

Mamă...

Ai venit.

Nu avem mult timp. Hai să mergem.

Ne așteaptă la bărci.

Dar mamă...

Trebuie să plecăm acum. Nu e timp.

Și tata?

Nu putem pur și simplu să-l lăsăm pe tata aici.

Trebuie să mergem să-l căutăm.

Avem nevoie de soldați, Willa.

Războinice ca tine.

El nu mai poate lupta.

Dar tu poți.

Eu? Dar, mamă...

Ce se întâmplă? Nu ești gata?

- Sunt... - Cum adică nu ești pregătită?!

Îmi... îmi pare rău.

Nu suntem total imune, știi?

Oricât de dure am fi.

6 km spre est!

Tată!

Dumnezeule!

Willa. Ești bine?

Sunt bine.

Ai fost plecată toată ziua.

Am... am străbătut toată insula.

Am claxonat. Nu m-ai auzit?

Eram... Am adormit în pădurea de pini...

din cauza antrenamentului.

Îmi pare rău.

Așază-te. Îți pregătesc ceva de mâncare.

Poate că ai observat...

că nu e ușor să supraviețuiești aici.

S-au terminat conservele.

Grădina e secătuită.

Trăim din firimituri, Willa.

Trebuie să fim atenți. Trebuie să fim deștepți.

Pistolul acela...

Era al acelui bărbat, nu-i așa?

I-am lăsat pe toți în urmă în noaptea în care am ajuns aici.

Nu am avut altă opțiune. Nu în noaptea aceea.

Mama a avut.

Ce?

A avut altă opțiune.

Dar a ales să ne părăsească.

Mama a trebuit să plece ca să salveze lumea...

iar eu a trebuit să te salvez pe tine.

Toți sunt răi?

Ce?

Bărbații. Sunt toți...

răi, pentru că voi vă puteți transforma și noi nu?

Nu, Willa. Desigur că nu.

Nu toți bărbații sunt răi.

Și femeile se pot transforma, îți amintești?

Doar că este mai puțin probabil.

Ai omorât Breakers?

Desigur, ți-am spus poveștile.

Când va veni momentul...

dacă va veni momentul, o vei face și tu.

Hibrizi?

Da, dar nu e așa ușor.

Cândva au fost ca noi.

Ai omorî o persoană?

Dacă te-ar amenința pe tine sau pe mama, într-un fel...

Da, aș face-o.

Foarte bine.

Trebuie să mănânci puțină supă.

6 km spre sud.

E în regulă, încet.

Nu am multe din astea.

E mai bine să le savurezi.

Locuiești aici?

Nu. Eu...

Vin aici doar uneori ca să mă relaxez.

E ca un refugiu pentru fete.

Ești singură? Ca mine?

Da.

Unde locuiești de fapt?

Vrei să vezi ceva?

Sigur.

Așa era lumea...

înainte să se deschidă Stitch-ul.

Toată lumea părea foarte fericită.

Da, așa era.

Tata a spus că aceia se numeau pești.

- Pești? - Da.

Ce sunt aceștia?

Nu știu.

Seamănă puțin cu Breakers.

Mama spunea că pe atunci existau flori.

Mii. În culori pe care nu le-ai mai văzut.

Totul era viu.

Lumea era strălucitoare și frumoasă.

Mi-e dor de tata... și de fratele meu.

E în regulă. Sunt sigură că vor fi bine.

Probabil sunt acolo afară chiar acum, căutându-te.

Cum îl cheamă?

Bear.

Bear? Nu e un câine?

E un câine, dar eu îi spun Bear...

pentru că se bate cu Kodiak.

Kodiak e mort.

Ce?

Ei bine, dacă ar fi viu...

și ar putea face tot ce se spune...

am fi câștigat deja asta.

Nu o poate face singur.

Are nevoie și de ajutorul nostru.

Îți plac poveștile?

Aceasta este povestea lui Kodiak...

și prima bătălie împotriva celor de la Breakers.

A fost după ce s-a deschis primul Stitch...

iar Kodiak era deja un lider printre oameni.

Kodiak și oamenii au ucis fiecare Breaker...

care s-a apropiat de ei.

Am crezut că am câștigat bătălia.

Atunci a fost când și-au dat seama...

că Breakerii nu erau singurul lor inamic.

Luptam, de asemenea, împotriva noastră.

Deci Kodiak a ucis primul hibrid?

Da, și ne-a spus cum să o facem.

Trebuie să le zdrobești creierul.

Nimic altceva nu îi oprește.

Așa este.

Kodiak nu este mort.

Este acolo afară, luptând pentru noi și alături de noi.

Și împreună, vom închide acel Stitch...

iar lumea nu va mai fi distrusă.

Vei vedea. E în regulă. Plec.

Mă întorc curând cu mai multă mâncare.

Vei fi bine?

Asta e pentru tine, ca să-ți țină de cald.

Când voi putea pleca?

Curând.

Haide!

33 de secunde.

Mai repede. Cel mai bun de până acum.

Haide, micuțo. Dă-i bătaie.

Rămâi pe acel buștean. Concentrează-te.

Continuă.

Haide! Da.

Asta e fata mea.

Poți să o faci.

Haide, Willa.

O vei face în mai puțin de un minut.

E cel mai bun timp al tău, Willa.

Continuă.

E cel mai bun timp al tău de până acum.

La ce te gândești?

Sunt Breakers sau Hibrizi?

Doar omoară-i!

Bine.

Tocmai ai decapitat patru Breakers.

Dar acum... acum...

se apropie un hibrid.

Eu te marchez. Ei te marchează.

Dacă te marchează, nu va fi noroi.

Da?!

Haide, tată.

Haide.

Haide, atunci!

Tată, ești bine?

Nu sunt tatăl tău.

Te predai, hibridule?

Hibrizii nu se predau!

Ascunsul nu te va salva, porcușorule.

Ieși, ieși, oriunde ai fi...

Tată?

Nu.

Tată?

E în regulă, e în regulă.

Ești bine?

E în regulă. De acord.

Încearcă să te ridici.

Sunt bine acum.

Dă-mi bastonul, vrei?

În regulă.

Voi aprinde focul.

Îți voi încălzi niște supă, bine?

Nu.

Tată...

Sunt bine.

Nu mănânci.

Sigur că mănânc.

Nu.

Nu mănânci tu ca să pot mânca eu.

Willa, trebuie să raționalizăm în continuare...

până când va sosi ea.

Și dacă nu mai vine?

Nu spune asta.

Și dacă pierd războiul?

Atunci, de ce m-ai fi ținut aici?

- Degeaba. - Nu degeaba.

Ar trebui să stau aici?

Cărând pietre?

Lovind și mânuind o sabie de lemn?

Antrenându-mă pentru un război?

În care nici măcar nu mă lași să lupt.

Nu te antrenez doar pentru luptă, Willa.

Te antrenez pentru a trăi.

Cum e asta viață?

Asta e ca o închisoare.

Stăm aici, fără să facem nimic...

în timp ce afară mama face totul...

Cinci ani!

Am luptat timp de cinci ani.

Iar mama ta încă luptă acolo afară.

Am pierdut totul, Willa.

Totul!

Să nu spui niciodată că nu am făcut nimic.

Îmi pare rău.

Ea te iubește mult.

Atunci de ce nu este aici?

I-am promis mamei tale...

că nu ți-o voi da până când nu vei fi pregătită.

Ei bine, azi... ai demonstrat-o.

Aceasta a fost a mea...

iar acum este a ta.

Mâine te voi învăța să lupți ca mama ta.

Mă duc să verific capcanele pentru iepuri.

Grozav. Atunci, tocăniță de iepure la prânz.

M-am întors.

Sper că îți plac sardinele.

De ce l-ai...

Nu.

Bear.

Rosie?

Rosie, de ce i-ai face asta lui Bear?

Rosie?

Ești bine?

Haide.

Să mergem. Să mergem. Haide.

Să ne oprim aici peste noapte.

Lasă-mă să te văd.

- Te-ai... Ești rănită? - Nu.

Ai vreo tăietură? Vreo zgârietură?

Ce am făcut? Ce am făcut?

- Willa... - Era doar o copilă.

Nu m-am gândit...

- Ascultă-mă. - Îmi pare rău.

Ascultă-mă!

Acum nimic din toate astea nu mai contează.

Ea le-a atras atenția. Le-a făcut un semn.

Amintește-ți ce ți-am spus, Breakers și Hibrizii...

sunt conectați.

Știu deja că suntem aici, așa că plecăm.

Unde mergem?

La debarcader.

Pentru asta te-ai antrenat, Willa.

Vin cei din rasa Breaker...

și vor distruge totul...

până când va rămâne o ruină.

Ne vom întoarce?

Mergem... acasă?

Nu, mergem în altă parte.

Dar nu aici.

Tată, mi-e frică.

Lasă lucrul de care te temi...

să te împingă înainte, îți amintești?

Haide.

Suntem pe partea greșită a insulei.

Avem mult de mers pe jos până pe partea cealaltă.

Nu mi-ai spus niciodată că știu să înoate.

Sunt prădători, Willa.

Când simt o pradă, nimic nu-i oprește.

Va trebui să ajungă la mal, pe plajă...

pentru că este mai puțin stâncoasă.

Minele i-ar putea încetini puțin.

Ne va oferi timp să ajungem la debarcader.

Dacă ne mișcăm în continuare, când vom auzi acele explozii...

înseamnă că nu ne-a mai rămas mult timp.

10, 15 minute cel mult.

Când ajungem la barcă, unde vom merge?

Spre sud.

Ținem continentul în stânga...

și mergem înainte.

Sudul este cea mai sigură variantă a noastră.

De acord.

Piciorul meu.

Să ne odihnim aici.

Doar puțin.

Ne descurcăm bine.

Odată ce am traversat pădurea de pini...

vor mai fi 5 minute la vale până la debarcader.

Unde îți este căciula?

I-am dat-o ei.

Doar încercam să o ajut.

Doamne, toate astea sunt vina mea.

Nu.

Lumea asta, ceea ce s-a întâmplat...

- Nimic din toate astea nu e vina ta, înțelegi? - Da.

Și ce i s-a întâmplat acelei fetițe, n-a fost nici vina ta.

Pur și simplu s-a întâmplat.

Poftim. Mănâncă asta. Îți va ține de cald.

Cinci minute și plecăm.

Vrei să-ți spun o poveste?

Nu...

Nu? Cine ești tu?

Și ce i-ai făcut fiicei mele?

Nu ca celelalte.

Nu o poveste despre Kodiak.

Vreau una de dinainte.

De dinainte?

O poveste cu ea.

Cele care dor când le povestești.

De aceea trebuie să le povestești.

Existau deja zvonuri despre lucrurile oribile...

care se întâmplau în Nord...

Sate întregi devastate.

Oameni masacrați...

de un inamic pe care încă nu-l înțelegeam.

Dar nu ne păsa de nimic din toate astea.

Eram fericiți.

Nu mai cunoscusem pe nimeni cu atâta lumină.

Atâta iubire.

Știam că orice s-ar întâmpla...

ne vom avea unul pe celălalt...

și abia așteptam să te aducem pe lume.

Iar când ai sosit în sfârșit...

acest mielușel atât de plin de încredere și uimire...

nu ai plâns.

Nu ai țipat.

Nu îți era frică.

Iar lumea...

doar pentru acea mică clipă...

Era de neclintit.

De neclintit...

Mi-ai spus că va fi greu.

Ar fi fost bine să-mi spui cât de greu avea să fie.

Știu că ești acolo...

și știu că te vei întoarce.

Te rog. Dacă poți, fă-o curând.

Nu pentru mine. Pentru ea.

Ajută-mă... să o salvez.

Sunt deja aici. Haidem.

- Mai repede. - La ce distanță?

Nu sunt departe. Continuă pe aici.

Vom ajunge curând.

Continuă. Haidem, haidem.

Pe acolo.

- Tu ai făcut asta? - Ce?

Crezi că Kodiak e singurul care poate doborî un copac...

dintr-o singură lovitură? Breakers nu sunt destul de...

mari încât să traverseze asta.

Vor trebui să ocolească, ceea ce ne va da câteva minute...

decât dacă noi nu-l putem traversa.

Așa că haide, micuțo.

Tu prima. Mergi pe scândură.

Ai făcut-o de un milion de ori.

Haidem.

Uită-te spre copac.

Rămâi calmă. Concentrează-te pe ce ai în față.

Concentrează-te. Bine.

E în regulă, e floare la ureche.

Atenție, tată!

Nu! Rămâi acolo!

Zdrobește-i creierul. Îți amintești?

Era fratele ei.

Vreo mușcătură? Zgârieturi? Sânge?

Bine. Haidem. Haidem.

Poți să o faci?

Poți trece?

Cine pe cine a antrenat?

Continuă, încă puțin.

Ești bine?

- Haide. Ridică-te. - Nu pot.

- Ridică-te. - Nu pot.

- Încearcă. - Nu pot.

Lasă-mă o clipă.

E tatăl. Trebuie să te ridici acum.

E aici!

- Încearcă să te ridici. - Willa, nu pot!

Nu pot.

Poți să o faci.

Pentru asta te-ai antrenat.

Poți să o faci.

Da!

Bine.

Te pot ajuta.

Haidem.

Am reușit.

Încă mai e acolo.

În regulă.

Te pot ajuta să cobori.

Îți amintești cum să pregătești și să pornești motorul...

așa cum te-am învățat?

Bănuiesc.

Bănuiești? Știi sau nu știi?

Eu... eu... da, știu.

Taie frânghia de acostare. Trebuie doar o lovitură.

Ar trebui să alunece singură.

Nici măcar nu va trebui să o împingi.

Dar tată, tu o să...

Nu. Nu.

Ascultă-mă.

Nu...

Îți voi câștiga tot timpul pe care îl pot...

ca să poți ajunge la barcă și să pleci.

Le voi distrage eu atenția.

Nu, pot să rămân și am de gând să lupt cu tine.

Știu că poți lupta.

Mi-ai demonstrat-o deja.

Nu azi, nu acum.

Te rog. Lasă-mă să rămân.

Lasă-mă să fac asta pentru tine, te rog.

Ești o luptătoare, Willa.

Așa că luptă, dar nu uita să iubești.

Iubește totul, chiar și întunericul.

Lumea asta e atât de distrusă, tată.

Nu voi putea să o fac.

Lumea nu e distrusă, Willa.

Te are pe tine.

Da.

Pleacă. Te rog, Willa. Pleacă. Pleacă.

- Willa, pleacă! - În regulă...

O lovitură de sabie!

E în regulă.

În regulă, Bear. Putem face asta.

Nu...

Nu. Nu!

Nu. Nu.

Nu, haide!

Îmi pare rău, Bear.

Am încercat.

Într-o zi îți vor cere...

să le spui povestea...

despre cum a fost salvată lumea.

Iar tu le vei spune...

că a fost o fată pe nume Willa...

care era puternică, plină de speranță și teamă.

Willei îi era teamă de ceea ce urma să vină...

dar era pregătită.

Pentru că, la fel ca în toate poveștile bune...

Willa avea un erou.

Iar când vor vrea să știe dacă Kodiak e doar o poveste...

le vei spune...

Kodiak este real.

Eroul care i-a dat speranță Willei.

Eroul care ne dă speranță tuturor.

Accelerați!

Haide!

Haide...

Haide, atunci.

Aceasta va fi povestea...

despre cum lumea nu s-a destrămat.

Worldbreaker Furnizat de răducuTLC