All language subtitles for Il.Vangelo.di.Giuda.2025.1080p.VOYO.WEB-DL.AAC2.0.H.264

EVANGHELIA DUPĂ IUDA

Cât durează până mori ?

Se spune, că, înainte să mori,

toată viața îți trece
prin fața ochilor.

Avraam era tatăl lui Isac,
care l-a zămislit pe Iacob.

Iacob a fost tatăl lui Ioachim.

Ioachim l-a zămislit pe Beniamin.
Beniamin l-a zămislit...

N-am ştiut niciodată
cine a fost tatăl meu.

Benjamin a zămislit-o pe...

Zara.

Mama mea. Era prostituată.

O ghicitoare i-a profețit
că o să nască un diavol.

A rămas grea cu cine ştie cine.

Au obligat-o să scape de sarcină.

Dar au dat greş.

Şi a fost obligată
să lucreze chiar şi aşa.

Când m-am născut,
mi-am ucis mama

şi fratele.

Mereu am sperat că diavolul
din profeție era fratele meu geamăn.

Din păcate, eu am fost.

Iar azi mi-am ucis alt frate.

Unul despre care credeam
că e Dumnezeu.

Unul pe care-L credeam
nemuritor.

Însă...

De data asta,
nu-L las singur.

Îl ajung din urmă.

Cât durează până mori?

După ce mi-am ucis mama şi fratele,
am omorât iar.

Aveam doar cinci ani
când am descoperit

că vrăjitoarea care mă salvase

nu m-a alăptat
din instinct matern.

Pentru ea eram
doar un alt suflet de care să profite.

Nu apucasem să cresc
când stăpânul bordelului m-a siluit.

Când i-am tăiat gâtul,

a sângerat mai mult
decât porcii tăiați de spurcați.

Ca şi ea.

Purtăm numele taților.

Mie, care nu avusesem tată,

mi s-a spus Iuda,
care înseamnă "Domnul să te crească".

Ca un copil al nimănui.

În acea noapte am devenit
Iscarioteanul,

căci pumnalul se numea "sica".

Atunci am devenit
stăpânul bordelului.

A fost noaptea
în care copilăria mea s-a sfârşit.

Dacă am avut aşa ceva...

Am auzit de El de trei ori,
înainte să-L întâlnesc.

Prima oară,
pe străzile Ierusalimului,

într-o noapte de iarnă,
când aveam şapte ani.

Se pare că, la Betleem,
un sat uitat de lume,

o stea apăruse
deasupra unui staul.

Păstorii se duceau încolo,

susținând că steaua e semn
că Mesia sosise.

Băteau câmpii
că un băiat se născuse

dintr-o fecioară,
soția unui tâmplar bătrân,

care nu era tatăl.

Basme, precum cele cu Jupiter,
care făcea copii cu muritoare.

Îmi plăcea cartea
şi ştiam poveştile alea.

La 40 de ani,
nu eram deloc mulțumit de viață.

Singurul lucru bun pe care ştiam
să-l fac era să citesc.

Învățasem de capul meu
ebraică şi greacă.

Înțelegeam bine Scriptura
şi mă îmbogățisem,

lucruri de căpătâi
ca să fii respectat în templu.

Înțelepciune şi bani.

Dar nu eram primit în templu.

Dumnezeu era interzis desfrânaților.

Vindeam femei, beam prea mult,

jucam zaruri,
puțină lume îmi văzuse chipul.

Lumea spunea
că trăiesc ca un netrebnic.

Dar eu am apreciat mereu
ticăloşenia.

Dacă-ți place pâinea,
trebuie s-o mesteci.

Dacă vrei o mireasă fecioară,

trebuie s-o dezvirginezi
ca să te bucuri de ea.

Aveam toate viciile,

mai puțin pofta trupească.

Suferisem prea mult
din cauza ei.

Văzusem prea multe.
Vândusem prea multe.

Cele noi, care mi se ofereau
din respect,

nu ştiau că le refuz
din cauza nenorocirilor îndurate.

Le ascundeam
cum un lepros îşi ascunde boala.

Majoritatea bărbaților
se împreunează ca animalele.

La mine, cei pe care-i ținea punga
găseau calitate.

Unii căutau cei mai puternici bărbați.

Cele mai proaspete
şi mai cuceritoare femei.

Eu le căutam pe cele care aveau
să devină cele mai perverse.

Cele mai talentate.

Susanna, de exemplu.

Nu ştiu dacă era mai bună
ca actriță de comedie sau ca târfă.

Era talentată la amândouă.

Clienții bogați vor tot ce e mai bun,
iar eu asta le ofeream.

A doua oară am auzit de El
la o petrecere

unde le-am dus pe Susanna
şi pe alte fete.

La Irod, un porc depravat
care se culca cu fiica lui vitregă.

Dar nu-l judecam.

Deşi aveam mii de defecte,

eram mereu curtenitor
cu cei care plăteau bine.

Avea un profet în cuşcă, şi acesta
anunțase sosirea Mântuitorului.

A început să urle,
uitându-se la mine.

Vanitatea oamenilor e absurdă.

Pentru o clipă, am crezut
că se referă la mine.

Credeam că eu sunt Mesia.

Apoi a început să bată câmpii
că Mântuitorul e din Nazaret

şi că tocmai fusese botezat.

Mi-am zis: "Nazaret, ce cloacă !
O aşezare plină de mocofani şi capre."

Iar Mântuitorul despre care vorbea
nu l-a mântuit.

A fost finalul spectaculos
al petrecerii.

Inima copilului care fusesem

era tot mai neagră
cu fiecare zi ce trecea.

Visam la schimbare,
dar nu ştiam ce fel de schimbare.

A sosit într-o dimineață
când eram deja beat.

Mama o născuse pe Magdalena
cu un an înaintea mea.

Nici ea nu-şi cunoştea tatăl

şi se născuse
în bordelul unde lucra.

Propria mea soră
mi-a vorbit despre El a treia oară.

Fusese prinsă păcătuind cu un roman

care o voia doar pentru el

şi care plătise în avans
pe şase luni.

Nevasta pretorianului a sosit
pe nepusă masă de la Roma.

În loc să se ia de soțul ei,
voia ca Magdalena să fie lapidată.

Sora mea mi-a spus
că El a salvat-o de la moarte,

spunându-le să arunce cu pietre
doar cei fără de păcat.

Atunci L-am văzut.

Magdalena credea
că venise să ia o recompensă

fiindcă-i salvase viața.

Eu, Iuda Iscarioteanul,
adus pe lume în Ierusalim,

fiul unui tată necunoscut,

născut şi crescut
într-un loc al păcatelor,

am renăscut în acea zi.

Zâmbetul ăla era ca o capcană.
M-a cucerit pe vecie.

Mă întrebam dacă Magdalena ştia

că am văzut-o plecând în zori.

Era singura căreia îi permiteam să
plece din bordel fără să ceară voie.

Mi-am dat seama aproape imediat
că n-o să-L părăsesc niciodată.

Pentru că în privirea Lui
am văzut prima oară în viață iubire.

"Lasă totul şi urmează-mă !"

Asta mi-a spus.

Nimic altceva.

Nu credeam că pot face aşa ceva.

Nimeni nu se cunoaşte
cu adevărat.

Se zicea că făcuse minuni,

dar nu credeam asta.

Dar ce mi s-a întâmplat mie
a fost cu adevărat o minune.

"Lasă totul şi urmează-mă !"

Cu câteva vorbe a transformat
un parazit într-un binefăcător.

Le era imposibil să înțeleagă
că eram obligat să-I ascult chemarea.

Dar ce voia Isus de la mine ?

Ce voia de la noi ?

Era diferit de şarlatanii
pe care-i vedeam peste tot.

Nu trecea o zi în care să nu apară
vreun nebun care să susțină

că e profet sau Mesia.

Dar El nu vorbea aiurea,
nu se agita.

Nu arăta semne
ale sfârşitului lumii.

Citea gândurile tuturor
fără să fie trufaş.

În primul rând, nu cerea bani,
ca escrocii cu false minuni.

Mulți oameni pot face minuni aici.

Oricine poate face.

Şarlatani, vrăjitoare, magicieni,
toți fac minuni.

Pe mine nu mă interesau
minunile astea.

Nu credeam în ele.

Dar El făcea lucruri nemaiauzite,
cu simplitate.

Asta era minunea.

Nu-L văzusem mergând pe apă,
transformând apa în vin,

înmulțind pâinile
sau tot ce se spunea că făcuse.

L-am văzut capabil de milă,

capabil să găsească frumusețe
unde nimeni n-o vedea.

Poți cumpăra gloata
cu minuni.

Dar cu compasiune o cucereşti.

În câteva luni a devenit
un rege iubit.

Venerat.
Toată lumea voia să-I fie aproape,

să-L atingă,
să se mângâie de El.

Într-o seară a hotărât
să aleagă 12 bărbați

care să-I fie permanent alături.

Pescari, cerşetori,
hoți, bolnavi,

clienți ai bordelurilor,
pe care i-am recunoscut imediat.

Chiar şi pe aceştia, ultimii.

Grupul ăsta pestriț
de tineri şi bătrâni,

de sănătoşi şi bolnavi,
proscrişii şi scursurile astea

au respirat un minunat aer
al libertății.

A fost o răsturnare de situație.

Până atunci, religia fusese
doar în mâinile câtorva.

Eu crezusem că doar bogații sau cei
puternici erau pe placul Domnului.

El ne-a lăsat impresia că porțile
Cerului sunt deschise tuturor.

Chiar şi păcătoşilor.

Eu am fost ultimul ales.

Aveau dreptate
să se îndoiască de mine.

Eram criminal,
negustor de trupuri,

un om plin de vicii,
un mincinos, un parior, un bețiv.

Lumea ştia cine sunt.

Unii dintre ei fuseseră
clienți ai bordelului. De ce eu ?

A fost începutul unei lungi perioade
trăite laolaltă.

Trei ani am mers împreună,
zi şi noapte.

Prin frig, la soare,
deseori fără mâncare,

mereu fără acoperiş.

Niciunul nu ştiam ce o să facă
sau o să spună a doua zi.

Nici măcar peste un ceas.

Nu ştiam ce o să mâncăm,
unde o să dormim.

Am învățat să ridicăm
şi să strângem corturi,

cu graba cu care o gărgăriță
îşi deschide sau închide aripile.

Anumite seri în jurul focului,

alături de camarazii
înfometați şi înfrigurați,

valorau mai mult
decât toată religia deşartă

declamată de preoții din temple.

Pentru prima oară în viață,
simțeam că am o familie.

Aveam 11 frați,
fiecare diferit de ceilalți,

dar un lucru ne unea.

Ca Isus, toți eram evrei,
toți eram circumcişi.

Eu, El şi ceilalți,
toți eram de-un sânge.

Ce frumoşi sunt frații mei !

Petru ne făcea să ne simțim
protejați.

Era singurul înarmat.

Înainte să-L ia Isus cu El,
fusese pescar.

Nu ştia să scrie
sau să citească,

dar spunea că învățătorul
îl numise mâna Lui dreaptă.

Deşi se umfla în pene,
era un om bun.

Ioan e tânăr şi chipeş,
fetele îl sorb din ochi.

Ştie puține despre viață,
dar crede că le înțelege pe toate.

Faptul că Isus îi e mereu alături
nu-l ajută să se maturizeze.

Poate se crede preferatul

şi pierde din vedere
ce ne predică învățătorul

că e cel mai important, să fii umil.

Îl invidiez din tot sufletul.

Frumusețea altor bărbați
mi-a stârnit mereu furia.

Matei are papirusuri
pe care scrie mereu câte ceva.

Întreabă mereu despre cuvintele
pe care le foloseşte Isus.

Îşi notează
şi cele mai mărunte lucruri.

Mereu analizează tot,
ca la cămătarii la care lucra.

Dacă ar fi să spun
care e fratele meu preferat,

aş spune că Bartolomeu,
fiindcă nu vorbeşte mult.

Nu l-am auzit niciodată
spunând vreo răutate.

Nu i-a criticat niciodată pe alții,
nu s-a plâns de nimic.

Absolut niciodată.
N-are nicio nemulțumire.

Nici dacă dormim în ploaie
sau cu burta goală.

Iacob e prietenul meu bun.

Nu vede, dar ascultă atent,
iar asta e ceea ce contează

în relația cu Isus.

Să-L asculți.

Andrei pare că nu pricepe nimic,
ca şi cum ar fi cu noi din întâmplare,

e mereu melancolic.

Cred că e strivit
de aroganța fratelui său, Petru.

Despre ceilalți nu ştiu multe,
dar țin la ei.

N-ai cum să nu-l iubeşti pe Toma.

E infirm, nu ştiu dacă din naştere
sau dacă a suferit vreun accident.

Uneori nu face față.

Cu vorbărețul de Filip
nu stau prea mult.

Nu mi-a plăcut niciodată
să stau la discuții.

Simion e mereu optimist.

Poate, pentru că nu e întreg la cap.

Da, e ciudat. Dar cine nu e ?

Ultimii, Tadeu şi Matia,
artiştii.

Matia cântă sau fluieră mereu.

Nu-mi amintesc
să-l fi auzit vreodată vorbind.

Dar i-aş recunoaşte muzica
de departe.

Tadeu, pe de altă parte,
desenează oricând apucă.

Şi mai sunt devotatele femei.

Toți abandonații
care ne urmează cât pot de mult

şi care uneori ne părăsesc
ca să se reîntoarcă în altă parte.

Un popor care mărşăluieşte,

care trăieşte din puținele donații
ale celor care-L ascultă pe învățător.

Înfometați, dar convinşi
că putem schimba lumea.

Toți credeam
că acest băiat era fiul Domnului,

Mântuitorul lumii, Mesia.

Mă punea gânduri
doar diferența dintre spusele Lui

şi ce înțelegeau
cei care-L ascultau.

Nu era uşor pentru analfabeți
să-I priceapă subtilitățile.

De asta mă consideram
cel mai bun,

victimă a aroganței prosteşti
care nu ne lasă niciodată.

Eram încântat
că eram singurul care studiase.

Şi Matei studiase, dar aritmetica.

Se pricepea la calcule,
dar scripturile îi erau necunoscute.

Însă, dintre toți,

El m-a ales pe mine să țin banii.

De ce eu ?

Matei era făcut pentru aşa ceva.

În discursurile Lui
arăta că disprețuieşte banii.

Spunea că banii sunt principalul
obstacol în drumul spre Ceruri.

Renunțasem la averea mea
ca să nu mai păcătuiesc.

Ştiam că nu sunt neprihănit.

Lăsasem în urmă o avere uriaşă.

Iar acum purtam zdrențe,
mâncam pâine mucegăită

şi umblam aproape desculț,
dar mă temeam să țin patru bănuți.

Mă temeam de mine însumi.

Am fost surprins
de sunetul propriului râs.

Abia atunci mi-am dat seama
că nu mai râsesem niciodată.

Un aristocrat
ne invitase la cină.

Dar eram într-o stare jalnică

şi ne era ruşine să intrăm
pe jumătate despuiați în casa lui.

Şi slugile lui aveau straie
mai arătoase decât noi.

Am înțeles
de ce-mi dăduse punga.

Nu voia să ne simțim prost.

Am început să mă ocup de ei.

Dacă aveau nevoie de ceva,
era treaba mea să le fac rost.

Bogătaşul a fost surprins
că am mâncat atât de puțin.

Familia nu era formată
doar din noi,

era mult mai mare.

După ce mi-au fost încredințați banii,

cina aceea m-a făcut să mă simt
cel mai apropiat de El,

partenerul Lui.

Parcă eram tatăl şi mama familiei,

aveam copii de hrănit şi de îngrijit.

Din acel moment, relația noastră
a devenit un dialog mut,

dar plin de îndoială.

Din păcate, nu primeam confirmarea

felului în care interpretam
voința Sa.

Tot ce spunea,
pe lângă înțelesul direct,

avea şi unul tainic,
pe care-l credeam destinat doar mie.

Mă obişnuisem să-l caut
şi în cele mai simple fraze.

Erau zile în care mergeam
din zori şi până seara fără oprire,

dar, când făceam tabără,
eram o comunitate veselă,

liberă şi minunată.

Împărțeam tot
şi nu era loc de invidie între noi.

Năutul gătit în usturoi

şi trupurile care miroseau
după efortul zilei.

Nu era exemplul ideal
de vestitori ai lumii noi.

Predica un lucru scandalos,

ca femeile să fie
pe picior de egalitate cu bărbații.

Obosiți, murdari,
înfometați, însetați.

Dar deseori dansam fericiți seara.

Poate suna ciudat,
dar eram fericiți.

Să-L vedem lipsit de griji
ne umplea de bucurie.

Era un lider natural,
dar fără să-şi impună supremația.

Nu existau ierarhii între noi,

mai ales între bărbați şi femei.

Şi tocmai aversiunea
celor cu prejudecăți

față de această egalitate
ne-a adus primii duşmani.

Nu doar liderii templelor
ne urau,

ci şi romanii începuseră
să se teamă de noi.

Lipsa unei autorități,
care nu însemna haos, ci dimpotrivă,

ne făcea un grup plin de bucurie,
dar şi organizat.

Disprețuiam puterea,

dar nu o distrugeam
prin mijloace violente.

Nu eram robii regulilor lumii.

Voiam să eliminăm
nedreptățile lumii,

dar discursurile noastre
despre egalitate supărau.

Pe Isus nu-L deranja
sexul opus.

Acum, pe lângă prostituate ofilite
sau văduve de pescari,

erau printre noi şi femei
la fel de frumoase ca Magdalena.

Toate Îl slujeau,
gata să-I satisfacă orice dorință,

dar El le convingea cu blândețe
să se astâmpere.

Le judeca la fel
pe cea mai obidită bătrână

şi pe cea mai frumoasă fată.

Nimeni, cu excepția a doi dintre noi,

nu renunțase la plăcerile trupeşti.

În acele momente mă simțeam
fratele Lui mai mult decât ceilalți.

Eram aproape gemeni,
singurii puri.

Când se retrăgea să se roage,
mă simțeam din nou blestemat.

Ne spunea
că nimeni nu e fără de păcat.

Le aveam şi eu pe ale mele,
băusem până când era să mor.

Vin plătit cu foamea celorlalți,

cu bani de la frații mei.

Ploşti cumpărate în taină,
cu banii din vistieria comună.

În acea zi nu era în apele Lui,
ceva se întâmplase.

A spus că, dacă noi credem
că-L putem păcăli, ne înşelăm.

Că ştia totul despre noi.
Ne-a întrebat cine credem că e.

Cine credea că e ?

Exista un răspuns,
dar nimeni n-a scos o vorbă.

Petru a avut curajul
să spună ce gândeam toți.

Pentru noi era Mesia,

Fiul Domnului,
de fapt, era chiar Dumnezeu.

L-a numit succesorul Său,
fiindcă avea să moară în curând.

Cum să moară ?
Nu se putea. Nu trebuia să moară !

La protestele noastre a răspuns
cum nu L-am mai văzut niciodată.

S-a răstit la noi
să-L lăsăm în pace,

că eram nişte proşti, nişte demoni.

Demoni !

Asta le-a spus lui Petru
şi celorlalți.

Ne-a făcut demoni !

Evident, asta ne-a întristat pe toți,
dar pe mine m-a umplut de bucurie.

Demoni ! Petru şi ceilalți.

Şi ei erau demoni, nu doar eu.

Apoi am primit veşti proaste.

Tatăl Lui era foarte bolnav

şi voia să-l viziteze
şi să ne prezinte.

În satul Lui au râs când a spus
că e fiul bătrânului Iosif.

Zvonurile spuneau
că bătrânul nu se atinsese de Maria

şi că nu era el tatăl.

Se mai spunea
că mama Lui nu spusese adevărul.

El nici nu ni-l pomenise.

Recunosc că m-a pus mereu pe gânduri

ideea că emigrase
ca să predice.

Un om care-şi părăseşte părinții
pare ciudat.

Iosif avea peste 100 de ani
şi nu mai putea merge de luni bune.

Însă...

Oameni săraci, tăcuți, discreți.

Mama părea să cunoască misterele
pe care nu le putea dezvălui.

Nu ştiu cum mi-am făcut curaj
s-o întreb

dacă Isus e într-adevăr Mesia.

Mi-a spus că ea nu L-a întrebat
niciodată.

Am insistat,
doar stătuse cu ea 30 de ani.

Mi-a zis că, în acest răstimp,
fusese doar fiul ei.

Iosif a murit în acea noapte.

Îl aşteptase ca să moară.

Dintre toate rugile
pe care Le rostise de-a lungul anilor,

cea pentru tatăl Lui
a fost cea mai frumoasă.

Ne-a spus că tatăl lui fusese
un om modest,

un meşteşugar cu curajul
de a sfida bârfele.

De a înfrunta părerea oamenilor,
de a o lua în casă pe mama Lui,

o copilă la rândul ei,
dar gravidă deja.

Ne-a spus că tatăl şi mama Lui
fuseseră exilați,

că au trăit chinul de a nu fi
bine primiți pe un tărâm străin,

neştiind ce o să mănânce
atunci când au ajuns,

unde o să trăiască,
cum o să-şi câştige existența.

Ne-a spus că Iosif vorbea foarte rar,

fiindcă el considera
mâinile mai importante decât gura.

Ne-a spus că Iosif avea
să devină veşnic

simbolul oamenilor care străbat lumea
fără să lase urme.

Exemplul celor care lucrează
discret şi modest.

Ne-a spus că Iosif fusese
un mare dascăl al vieții,

o viață trăită
sacrificându-se în fiecare zi.

Ne-a spus că vorbele Domnului
nu sunt ale Domnului,

fiindcă sunt vorbe.

Doar tăcerea e a Domnului.

Iar Iosif era simbolul
acelei tăceri.

Spunea că Iosif,
deşi nu vorbea des,

Îl învățase totul.

Tatăl Lui acceptase
un plan mai presus de el

şi pe care nu-l cunoştea
în întregime.

A încheiat cu cuvintele...

"Rămas-bun, Iosif,
cel plin de har !"

"Domnul e cu tine,
binecuvântat eşti tu printre bărbați."

"Roagă-te pentru mine până în ceasul
morții, care e aproape."

Eu, care nu avusesem
niciodată tată, am plâns.

Am plâns cum n-am mai făcut-o.

În câteva ceasuri
vorbise de două ori despre moarte.

De atunci avea s-o facă
tot mai des.

Ne-a învățat că oamenii
trebuie să se regăsească

în candoarea copiilor,
să învețe din inocența lor.

Dar care inocență ?

Tot ei dăduseră foc unui păianjen
ca să se amuze.

Forța malefică e în viață.

Forța malefică e în noi.

Învățătorul ar fi putut
să mă avertizeze.

Credeam în El,
dar uneori Îl uram.

Poți să crezi într-un om
şi să-l urăşti în acelaşi timp ?

Forța malefică.

Ce fiare sensibile suntem !

A ajuns să râdă de mine,
ca să-i urăsc pe toți.

Chiar şi pe Isus.

Cum era posibil să-L încânte
compania acelor blestemați ?

Vorbea în pilde care erau greu
de înțeles şi pentru mine,

care aveam carte.

Ceilalți Îl ascultau extaziați,
prefăcându-se că înțeleg.

Vedeam cum Îl privesc,
neştiind ce ascultă.

"De ce nu vorbeşti limpede ?"
Aş fi vrut să țipe asta.

Ce înseamnă "sunt la poarta oilor" ?

Ce înseamnă "dacă nu mănânci
din trupul Fiului Omului,"

"n-o să ai viață" ?

Eu nu pricepeam,
ce să mai zic de cerşetorii ăia !

Forța malefică mă umplea
de un orgoliu grețos.

Mă simțeam superior.

Forța malefică mă făcea
să mă îndoiesc de El,

care credea în iubire universală,

în iubirea tuturor făpturilor
pentru alte făpturi.

Nu, poți să iubeşti doi-trei oameni,
poate chiar zece.

Dar, dacă-mi spune cineva
că iubeşte tot Ierusalimul,

tot regatul Israelului
sau toată lumea, aia nu-i iubire.

Sunt doar vorbe goale.

Ne naştem să iubim
doar câțiva oameni.

Pe ceilalți îi urâm.

Forța malefică
pune lumea în mişcare.

În Palestina au fost mereu
predicatori de diverse feluri.

După trei ani de hălăduieli,

i-am întâlnit pe unii
în mijlocul pustietății.

Ne semănau, dar care aveau
lucruri curate şi parfumate.

Privirea Susannei era oglinda
declinului meu.

Totul există pe lume
datorită contrariului său.

Întuneric şi lumină,

fratele meu geamăn mort
şi eu în viață,

bogătaşii şi noi, sărmanii.

Mă temeam că sunt demon.

Speram că Isus e Dumnezeu.

Ne era ruşine pentru El.

Soția îl acuza
că o părăsise cu copiii.

Filip încerca să-i explice
ce facem.

Nu-l ajuta că printre noi
erau femei cu capul gol şi dezbrăcate.

Femei pe care se vedea
ce făcuseră.

Isus l-a convins pe Filip
să se ducă acasă.

A spus că oricum va lipsi o vreme.

A fost ultima oară
când a zâmbit.

S-a izolat, fără hrană şi fără apă.

Nu-L puteam aborda,
indiferent de motiv.

Ne temeam că o să moară,
că o să se sinucidă.

Îl supravegheam cu rândul,

gata să intervenim
dacă era ceva nelalocul lui.

S-a întors după 40 de zile.

I se citea moartea pe chip.
Moartea.

Cea despre care vorbea
tot mai des.

Ne-a spus că era iminentă
şi că trebuie să ne pregătim.

Moartea.

În ochii Lui,
care mă priveau iar după multă vreme,

am citit o rugăminte mută.

Moartea.

Poate că voia
să-L ajut să se sinucidă.

Era destinul meu să-I ofer
arma sau otrava.

A luat ceea ce el a numit
"hotărârea finală",

predicând în cetatea Domnului,
în centrul lumii.

Ce tristețe !

Se apropia sărbătoarea Paştelui

atunci când a intrat
în Ierusalim călare pe măgar.

Dar acolo nu se găseau
doar țăranii din Galileea.

Era şi multă ură acolo.

Cum e posibil ca Fiul Domnului
să fie un om atât de nepregătit ?

După trei ani de sacrificii,

n-am putut să-i oferim
decât o mascaradă.

Mă temeam. Ce avea să facă ?

Simțeam ranchiuna preoților
care ne priveau cu lăcomie.

Se schimbase.

Nu mai predica cu blândețe
şi devenise agresiv.

Parcă voia să sfideze pericolul.

Declarase război.

Înainte spunea
să întoarcem şi celălalt obraz.

Dar acum era violent.
Ce de contradicții !

Nu voia să vadă casa Tatălui Său
devenind un bârlog al hoților.

Numărul duşmanilor a crescut.

S-a transformat din profet
în amenințare.

Ura împotriva Lui şi a noastră
a crescut imens.

Ura.

Visul libertății s-a risipit.

Eram acuzați de stârnirea revoltelor.

Am fost obligați să ne ascundem,
schimbând zilnic locul predicii.

Ne deplasam doar în zori.
Nu ştiam prea clar unde mergem.

Totul s-a întâmplat rapid.

Eram iubiți, iar după câte săptămâni
eram vânați.

Preotul mi-a făgăduit
că o să fiu primit în templu.

Aveau să-mi ierte trecutul,

dacă le spuneam
care dintre noi era Isus.

Pe întuneric,
toți arătam la fel pentru el.

I-am spus că eu sunt.

Nu mai exista cale de întoarcere,
chiar dacă sufeream.

Mergeam tot mai repede.

Piciorul mă durea rău,
voiam să-l bandajez.

Pomada prețioasă !

Era dar de la un parfumier.

Nimeni nu era de acord
cu risipa asta.

Mă aşteptam ca Magdalena
să fie mai afectuoasă cu mine.

Eram extrem de dezamăgit.

Iar El, ce ipocrizie...

Predica să dăm totul sărmanilor,

apoi irosea parfum
de 25 de dinari de argint.

Era plata pe un an
pentru un muncitor.

Smirnă specială, din India.

Îi simțisem mirosul printre cei
mai bogați clienți ai bordelului.

Era şi mirosul tămâii
din sinagogă.

Era imposibil să ignori mirosul
şi figurile lor.

Ea era îmbătată
de devotamentul față de El,

care nu avusese nicio femeie.

Acum era cu un pas mai aproape.

Forța malefică din mine
a transformat iubirea lor în gelozie.

Rana mă durea,
dar surorii mele nu-i păsa de mine,

dar de El...

Plănuise de la bun început
să-mi dea mie banii,

deşi nu ştiam cum să interpretez asta.

Simțeam că apropierea banilor

avea să-mi aducă gânduri rele
în minte şi o să cedez.

La zaruri, dacă nu mizezi mult,
câştigi doar mărunțiş.

Îmi părea rău
şi voiam să câştig mult.

Voiam să recuperez
bogățiile bordelului

pe care le irosisem dintr-o prostie.

Voiam să revin
la viața mea de dinainte,

adevărata mea viață,
aşa că am jucat toți banii.

Chiar şi când nu mai aveam
ce miza.

Am pierdut tot.
Am împrumutat mulți bani.

E posibil ca un om
care se cunoaşte cu adevărat

să se respecte ?

Mă uram.

Voiam să dispar.

După nici nu ştiu cât timp
petrecut delirând,

au venit să mă caute.

Iacob mi-a spus că, în lipsa mea,

Isus l-a readus la viață
pe un anume Lazăr.

Nu pot să cred !

E uşor să spui că a înviat,
când asta s-ar fi întâmplat oricum.

Un înviat e, de fapt,
un om care n-a murit de-a binelea.

Văzusem vindecarea ologilor.

Toată treaba era că şi-au făcut
curajul să-şi arunce cârjele.

Iacob, orbul.

Ce fel de martor credibil era el ?

De ce Isus nu l-a vindecat ?
Învățătorul îl trimisese.

Voia să sărbătorim Paştele împreună.

O ultimă cină împreună,
după care era sigur că va muri.

Aşa zicea El.

Datoriile la jocuri trebuie plătite.

Nu puteam intra în templu
când eram bogat şi bine îmbrăcat.

Soarta a făcut să intru
când eram sărman.

Marele preot n-a pierdut timpul.

Isus era periculos,
trebuia oprit.

Caiafa a făgăduit
că n-aveau să-i facă rău.

Voiau să-L prindă
fără să-şi dea seama discipolii Lui.

Trebuia să-i spun
unde Îl puteau găsi.

A adăugat:
"Ce ai de făcut, fă-o degrabă !"

Nu doar că aveam să scap
de datorii,

ci aveam să primesc
şi aur pe săturate.

A țipat la mine
că, dacă nu-mi plătesc datoriile,

îmi risc viața.

Ce petrecere mizerabilă !
Era numai vina mea.

Ar fi trebuit să mănânce,
dar eu i-am înfometat.

Ne schimbaserăm mult
în aceşti ani.

Îmbătrâniserăm mult.

A vrut să ne spele picioarele.
De ce ?

Ca întotdeauna, am fost ultimul.

Când a ajuns la mine,
apa era deja mizerabilă.

Şi eu eram un mizerabil, ca apa.

Nimeni nu-L înțelegea pe Isus.
Mai ales în acea noapte.

De ce ne spăla picioarele ?

"Sunt lacrimi de bucurie", a zis.

Cum să fie fericit
cineva care plânge cu disperare ?

Mă simțeam vinovat.

Parcă din cauza mea plângea.

Am împărțit o bucată de pâine
şi un pic de vin.

A ținut un discurs funebru,

ne-a spus ce să facem
în amintirea Lui.

Vorbele lui erau pline de suferință.

După trei ani,
mi-a vorbit din nou.

Mi-a spus să mă duc
să iau cele 30 de monede de aur.

Care 30 de monede ?
Ştia că pierdusem la jocuri ?

Ştia că-mi riscam viața
cu datoria ?

Credea că-i pot recupera ?
Nu înțelegeam.

Dar, orice avea nevoie,
simțeam că trebuie s-o fac.

Ceilalți nu erau de încredere.

A adăugat...

"Ce ai de făcut, fă-o degrabă !"

Vorbele lui Caiafa.

Nu mai aveam îndoieli,
trebuia să acționez.

Şi înțelesesem.
Voia să mă protejeze.

Aveam să scap de datorie.

Voia să fie prins
înainte să fie prea târziu.

Înainte să fie ucis.

Sigur, e mai bine în temniță
decât mort.

Sarcina primită mă speria.

Dar pieptul mi se umfla de glorie.

L-aş fi trădat cum Adam
L-a trădat pe Domnul din Rai.

Sau Cain, când şi-a ucis fratele.

Mă mânjeam cu o vinovăție profundă.

Dar făceam istorie.

30.

Nu eram dispus
să cred incredibilul.

Poate era o întâmplare,

dar eram din nou convins
că e Dumnezeu.

Câțiva ani de vagabondaj
nu schimbă o viață de lăcomie.

Am trăit marea plăcere
de a fi din nou bogat.

I-am condus la El.

Le-am cerut să nu-I facă niciun rău
după ce-L capturează.

Nu mă aşteptam să fie atât de mulți.

Toți soldații ăştia
pentru un singur om !

Dacă nu era voința Lui
să fie capturat, ci obsesia mea ?

Doar eram creatura Lui.

Un personaj din opera Lui,

o marionetă cu ajutorul căreia
Îşi atingea scopul,

oricare ar fi fost acesta.

Simțeam că mă scufund
în infern.

Îl iubeam,
dar trebuia să-I fiu duşman.

Nu înțelegeam jocul
în care mă băgase.

Dar aveam să-l joc.

Voiam să-I spun că-L iubesc.

Mi-a spus "prieten". Mie.

Nu-i spusese nimănui "prieten".

Mie, lui Iuda !

Din cauza căruia fusese prins.

Mai întâi zbierete,
apoi înfricoşare.

Mai întâi au adormit,
apoi s-au lepădat de El.

Eu, singurul care-L părăsise,

fusesem condamnat de El
să-L denunț.

Făcusem ce-mi ceruse,

dar situația asta mă chinuia cumplit.

Ce trebuia să fac acum ?
Nu ştiam.

L-am urmat.

L-au întrebat
dacă se crede Fiul Domnului.

Nu numai că a răspuns,

ci a şi zis că El şi Dumnezeu
sunt unul singur.

Le-a fost suficient.

Nici că exista blasfemie
mai mare.

Era mai mult rai în nisipul din
sandalele Lui decât în tot templul.

Era mai multă dreptate
în vorbele Lui despre egalitate

decât în ritualurile credincioşilor
care le respectau regulile,

dar nu cunoşteau compasiunea
pentru aproapele.

Pentru asemenea blasfemii,
a fost condamnat la moarte.

Dar anumite hotărâri
erau luate de guvernatorul roman.

Acolo Îl duceau.

Petru a tăgăduit
că I-ar fi fost prieten.

A jurat pe lege, pe sufletul lui,
pe sângele lui,

ba chiar şi pe sângele copiilor săi.

A spus că nu L-a văzut niciodată
pe Isus.

Dacă aş fi deprins un dram
de compasiune în cei trei ani cu Isus,

mi-ar fi fost milă de Petru.

Însă m-a bucurat suferința lui.

Nu asta era înțelegerea.
Nu mai voiam banii.

Cei puternici n-au niciodată
mâinile curate,

în ciuda acestei prefăcătorii.

Isus ne-a învățat că orice făptură
poate fi privită din două perspective,

una fiind cea bună.

Dar, în făptura
care-L biciuia fără milă,

nu vedeam nimic bun.

Dacă ar fi putut vorbi,
mi-ar fi spus

că şi acea fiară crudă şi hidoasă
avea un loc în Împărăția Cerurilor.

Au hotărât să-L crucifice,
pedeapsa hoților şi a criminalilor.

Au strigat că un rege ca El
merită o coroană.

M-am dus la ascunzătoare,
căutând ajutoare.

"Ce să facem ?", au răspuns.
Cum adică ?

Dacă iubeşti,
nu întrebi ce să faci.

Te arunci cu capul înainte,
acționezi, plângi,

muşti, strangulezi,
îi rupi oasele duşmanului.

Asta faci dacă iubeşti cu adevărat.

Dacă ți se îneacă fiul,
nu întrebi:

"Iertați-mă, fiul meu se îneacă,
ce ar trebui să fac ?"

Dacă ți se îneacă fiul,
sari în apă şi faci tot ce poți,

chiar dacă te îneci cu el.

Juraseră să-L urmeze peste tot,
ba chiar şi să moară pentru El.

Însă eu eram trădătorul
în ochii lor.

Eu Îl dădusem
pe mâna soldaților.

Eu nu meritam să mă aflu
printre ei,

eu trebuia să fiu ucis cu pietre.

Trebuia să-L salvez singur
pe învățător.

A scris: "N-o să mor niciodată."
Doar patru cuvinte.

Ca şi cele pe care mi le-a spus
prima oară: "N-o să mor niciodată."

Eu eram alesul.

Doar mie îmi vorbea.

Doar mie îmi dezvăluise
marile Lui taine.

Nu se plângea.

Durerea celorlalți doi condamnați
îi încânta pe curioşi.

Doar pentru asta veniseră.

Mi-a scris că n-o să moară niciodată.

Dar ce plănuia ? De ce
nu se salva acum, să nu mai sufere ?

Când începea minunea ?

Au pariat
pe cine avea să moară primul.

Doar Isus mai trăieşte.

De ce nu le răspunde
celor care-L întreabă râzând:

"Unde e Dumnezeu acum ?"

Ce canalii !

Ca şi mine.
Asta mă întreb şi eu.

Isuse, o să faci o minune, nu ?

Dă-te jos de acolo nevătămat, şi
Ierusalimul o să-Ți cadă la picioare.

Scapă de cuie
şi coboară de pe cruce !

Hai, coboară !

Se face târziu, lumea pleacă !

Grăbeşte-te ! Toată lumea trebuie
să vadă că moartea nu Te atinge.

Sau o faci când se aşteaptă
mai puțin ?

Eu am încredere în tine.

Care Dumnezeu ?

Era un simplu om.

Iar eu Îl omorâsem.

Mereu făcusem ce mi-a cerut
şi eram gata s-o fac din nou.

Dar nu-mi mai putea porunci,
era mort.

Voiam să mor cu El.

Din cauza mea era pe cruce.

Eu Îl trădasem.

Eu bătusem cuiele.

Eu crezusem în El
mai mult decât crezuse El.

Dacă mai trăiam,
aveam să fiu blestemat pe vecie.

Dar nu vreau să trăiesc blestemat.

Eu Te-am omorât, învățătorule.

O să mă ierți ?
Sau Tu trebuie să-mi ceri iertare ?

Da, Tu să-mi ceri iertare
pentru că m-ai trădat.

M-ai făcut să cred că n-o să mori.

Că eşti Dumnezeu.
Tu eşti trădătorul.

Cât durează până mori ?

O să fie ca şi cum,
la fel ca fratele meu geamăn,

nu m-am născut niciodată.

În pragul morții,
mi-am revăzut întreaga viață.

Chiar şi copilăria.

Criminal.

Însetat de sânge, hoț, mincinos.

Profeția auzită de mama
era adevărată.

Diavolul poate lua orice formă.
A luat forma mea.

Am trăit vânzând femei.

Mor vânzând un bărbat.

Dintre cei 12,
sunt singurul care moare cu El.

M-au făcut trădător,
dar eu sunt cel trădat.

De ce m-ai trădat ?

De ce mi-ai scris
că n-o să mori niciodată ?

Ai fost un nebun. Iar noi
am crezut că eşti Fiul Domnului.

Ba chiar însuşi Dumnezeu.

Trebuia să salvezi lumea,
dar nu Te-ai salvat nici pe Tine.

Erai un simplu şarlatan,
ca mulți înaintea Ta.

La fel ca ei, când mori,
nu mai contezi.

Peste câteva săptămâni,
nimeni nu-şi va mai aminti de noi.

Mor singur, ca un câine necredincios.

Şi Tu mori singur,
ca profetul fals ce eşti.

Toate balivernele alea
despre învinsul morții,

despre înființarea
religiei iubirii.

Totul s-a terminat,
totul a murit odată cu Tine.

Ca şi Iuda Iscarioteanul,
o să fii uitat imediat.

Isus din Nazaret,
n-o să fii ținut minte.

Numele Tău n-o să mai fie pomenit.

O să fie ca şi cum
n-ai fi existat niciodată.

Ați urmărit filmul artistic
EVANGHELIA DUPĂ IUDA

Redactor
ROBERT CIUBOTARU