Original subtitles

Downloaded from YTS.MX

Official YIFY movies site: YTS.MX

Nu vrea să fie filmată. Nici ea, nici cealaltă.

Să știți că nu mă miră deloc.

- Aia nu merge, nu? - Cine ar accepta, așa, dintr-o dată?

Cum adică, „dintr-o dată”?

La început, nimeni nu vrea să vorbească cu presa

însă, dacă ne lăsați să vorbim cu ea, va accepta.

Dvs sunteți polițist, ei îi este frică, e normal să nu vrea.

Cu noi va fi altfel, o să vedeți.

Vă rog frumos, nu mai insistați!

Legea e lege. Și e foarte strictă!

- Evident! - Mai ales în cazul de față.

Eu încercam să vă spun că

dacă ne lăsați să vorbim cu ea cinci minute

sunt convins că o putem convinge. N-o filmăm dacă nu e de acord.

Vă rog, domnule, doar cinci minute.

Domnilor...

Aici e biroul Poliției de Frontieră.

Avem niște reguli foarte clare și o procedură care trebuie respectată.

V-am primit, am acceptat să discut cu fata,

ea a spus „nu” iar eu doar vă informez cum stau lucrurile.

E foarte simplu. Înțelegeți?

Nu, nu înțeleg, domnule Pricop.

Eu mă duc să dau niște telefoane. Vă rog să mă scuzați!

Domnu' Pricop,

cei de la DIICOT mi-au zis că îl filează de trei ani pe Viorel Frumușan

și n-au avut cum să-l prindă.

Fata asta e singura care a avut curajul să-l dea în gât.

Și în plus, a depus plângere și împotriva franțuzului

cu care a fost prinsă că... e în mașină, da?

De-asta sunt ăștia atât de interesați.

- Înțelegeți? - Da, înțeleg.

Păi atunci, haideți să găsim o soluție. Nu cred că e împotriva procedurii să...

să mă lăsați să vorbesc cu ea off the record 5 minute.

Ba da, e împotriva procedurii și vă rog eu frumos să nu mai insistați.

Oricum în 30 de minute le iau ăștia de la AINTP

și le duc la Bistrița.

Mergeți acolo. Poate au ăia altă procedură.

Mă enervează situația asta.

- Ce facem? Plecăm la Bistrița? - Eu nu pot.

- Atunci mă duc doar eu? - Vrei să te duci singur?

- Dacă trebuie... - N-ar fi rău, dar nu se poate.

De ce?

Ești în perioadă de probă, nu te pot trimite singur!

Procedura, dragul meu, „procedura”.

- Îi zic lui Carmen, oricum e în zonă. - Dar ea e prinsă cu defrișările ilegale.

Stai liniștit. Se descurcă.

- Cât e de la Mediaș la Bistrița? - Vreo trei ore.

Foarte bine. Dacă se grăbește, ajunge înaintea fetelor.

Alo. Carmen? Eu sunt, Stéphane.

Trebuie să pleci urgent la Bistrița.

Jean-Christophe vrea un reportaj video

despre două prostituate minore repatriate azi de la Paris.

Eu cu Radu, am încercat să facem ceva la aeroport, dar n-a mers.

Nu. Din cauza unuia de la Poliția de Frontieră.

Pe noi ne interesează mai mult una dintre fete. O cheamă...

- Anca Rășcan. - Anca Rășcan.

A fost prinsă în flagrant de Brigada de Moravuri Ușoare

și a depus plângere împotriva clientului.

Du-te rapid și mă ții la curent.

Da?

- Ce faci? - Bine, la piscină.

Și Matei ce face?

Bine, cu scotch înoată excelent.

La spate, 40:89. La crawl, 38:06.

Ia, stai așa, c-a scos 38:02 acuma.

Păi da, mi s-au înecat.

Băi, Carmen... Carmen.

N-am chef să discut despre asta acuma, da? Zi mai bine tu.

Ai dat de fătuca aia cu plângerea?

Păi, lasă că vorbești mâine cu ăia de la Patriarhie și se rezolvă.

Hai, nu te fac niște popi acuma.

Păi atunci, chiar că mai bine mergeam eu.

- Salut, Răducule. - Salutare. Ce faci?

- Scuză-mă, sunt ud. - Asta e.

Nașpa faza asta cu Carmen. Am dat sute de telefoane.

Zici că-i la Vatican, nu la Cucuieții din deal.

Da, știu. Mi-a zis și mie. Nasol.

Dar ți-am zis...

Jean-Christophe, ascultă-mă, te rog!

A fost încredițată unui ONG ortodox și, deocamdată, nu am putut da de ea.

Știi cât de bătuți în cap sunt ăștia!

Carmen rămâne la Bistrița până diseară.

Facem tot ce putem ca mâine să ai reportajul la timp.

Vorbim mai târziu.

Fir-ar să fie! Ce încurcătură!

Bine că nu te-ai dus tu. Ai fi luat-o nasol în freză.

- Nu se știe. - Ba se știe.

Verifică asta și, dacă-i adevărat, faci un articol.

- Popa tot nu ți-a răspuns? - Încă nu.

- Și nici Protecția Copilului? - Ba da, dar acum nu mai depinde de ei.

- Tu n-ai alte contacte la Patriarhie? - Nu.

Dacă în două ore nu găsim nimic, îi zic lui Carmen s-o filmeze pe cealaltă.

Măcar bine că sunt două!

- Da? - Ce faci, iubire?

Uite, la birou, fac o super știre despre niște iguane. Zi-mi tu cum e.

Poți să-l suni pe văr'tu ăsta care lucrează la Posdru.

Cum îl cheamă?

- Cine, Cezar? - Așa, bravo, da, pe Cezar.

Și ce să vorbesc cu el?

Păi ăștia de la Martyrion mai au niște proiecte cu Posdru.

Poate face și el ceva.

- Alo? - Da, te-aud.

Dar n-am mai vorbit de 100 de ani cu el, acum pe bune. Să-l sun, să-i zic ce?

Știi că nu-mi plac chestiile astea. E super aiurea.

Da, Carmen. Pot, dar nu vreau, da?

Nu, zi lu' Stéphane să-și sune el verii și nepoții și pe cine mai vrea.

Pe mine a început să mă sece cu chestia asta.

Radu, stai puțin, eu te-am rugat pentru mine și nu pentru Stéphane.

Doar te-am rugat să mă ajuți cu proiectele astea.

Și oricum mi se pare aiurea asta cu văru și cu Posdru.

Pe bune, mă pui într-o situație...

Acuma ce faci, tot tu te superi?

- Radu, vorbim mai încolo. - Bine.

- Hai, te pup. Pa. - Pa.

- Bună ziua. - Bună ziua.

La Cezar Ghenoiu, director la Verificări și Monitorizare.

Buletin, vă rog.

- Deci, cum urcați la etajul doi... - Știu, mersi.

Eu am înțeles foarte bine poziția dvs.

Și, chiar dacă n-ați primit pe nimeni, până acuma,

vă rog eu frumos să o primiți pe verișoara mea, da?

Și garantez eu pentru ea, să știți.

Știu. N-o să apară nicio surpriză.

Dacă garantez eu, cred că nu mai e nimic de adăugat, stimată doamnă.

Mulțumesc mult de tot și vă aștept cu dosarele la zi, da?

Și mulțumesc. La revedere.

Doamne-ajută. Săru'mana.

- Ce-a zis? - O secundă. Da?

Sunt într-o ședință, nu pot acuma.

- Da. Hai că-i de bine. - Da?

Da' ce-are, văru', parașuta asta, de-o țin ăștia ferecată?

Are trei țâțe? Ce-are?

Nu știu, Cezare, da' așa-s ăștia bisericoși, mai bătuți în cap.

Mie-mi zici? Ți-am zis ce-am pățit când l-am îngropat pe socru-meu...

Bani.

Și ăștia de la Martyrion la fel.

Cheltuie o căruță de bani să-nvețe niște curve să coasă la mașină.

Îți dai seama că niciuna n-o s-ajungă croitoreasă, nu?

Da' mă rog, ce să-i faci? Hai scrie.

- 0744... - Stai așa un pic.

Da?

688...

- Da? - 311.

Crăciun.

- Crăciun și mai cum? - Doamna Crăciun.

Și să zică că-i din partea mea și știe ea.

Că dacă uită, le mai dau eu banii la Paștele Cailor.

Băi, ești cel mai tare. Mersi mult, mult de tot.

Măi, ce să fac? Tre' să trăiesc cu asta, nu?

Rămân dator, dau o bere.

Da' chiar, hai poate ieșim și noi ca băieții așa, la un șpriț.

Sau tu ești cu verișoara și te ține din scurt?

- Da, mă, mă ține în lesă prin casă. - Băi, hai tati, te iubesc tare, hai.

- Și pupă-i pe-ai tăi, da? - Mersi mult de tot.

Salut Axel, sunt Radu, de la București.

Radu, Radu de la București!

Radu.

Ți-ai adus aminte...

Cum ești?

Eu, bine.

Bine.

Nimic ieșit din comun, munca, familia...

Da.

Axel, motivul pentru care te-am sunat e că am un super subiect pentru tine.

Două prostituate minore, repatriate ieri din Franța.

Una din ele a fost prinsă în flagrant și a depus plângere contra clientului.

Nu! La Paris.

Nu, stai să-ți explic.

Deocamdată, nu e decât AFP-ul pe fir,

dar ei nu au reușit să ajungă la fata prinsă în flagrant.

Da.

Eu am reușit...

E puțin mai complicat, dar dacă te hotărăști să vii,

îți explic atunci cum stă treaba.

Îți ofer exclusivitate, Axel.

Poimâine?

Foarte bine!

Nu e nevoie să veniți la București.

Mai bine zburați direct la Cluj.

Fata e într-un oraș numit Bistrița. E mai în nord.

OK?

Hai, gata cu joaca.

Antrenorul a zis c-azi a fost foarte bine! Dacă fac așa și-n concurs, o să fie...

Ei, zice Victor multe,

dar eu ți-am explicat care e diferența între bine, foarte bine și perfect. Nu?

- Da, mi-ai explicat. - Păi și? Ce facem?

Vorbesc așa, să-mi răcesc gura degeaba?

Ai văzut, cu săritura.

Până n-ai sărit perfect, cum te-am învățat eu,

ieșeai maxim pe locul nouă.

Dup-aia ai început să ieși pe locul patru, trei, doi...

Da?

Da' de ce nu ești tu pe locul întâi?

De ce nu ești și tu campion?

Păi?

Ce-am vorbit noi cu degețelele alea, Matei? Ce-am vorbit?

Păi le-am ținut, da' mi-au alunecat pe apă.

Matei, ți-au alunecat pe apă?

Pe bune, adică azi ai înotat prima oară?

Cum să spui așa ceva, că ți-au alunecat pe apă?

Mi-au alunecat pe apă, pur și simplu.

Matei, ai înotat o tură și după ce ți-a scos scotchul,

nu te-ai mai concentrat.

Că asta-i problema, mă, Matei, nu te concentrezi.

Nu te con-cen-trezi.

Îți zboară gandu'-n toate alea.

Când ești acolo, doar la asta te concentrezi, da?

Dup-aia ai văzut, mergem, mâncăm, râdem, glumim. Da?

Da' când ești acolo-n bazin, doar la asta te concentrezi.

Doar la palme. E-așa de greu? Pe bune, de-o mie de ori ți-am zis.

Ții palmele ca și cum ai vrea să dai o palmă. Asta-i tot.

Asta-i tot ce tre' să faci. Dup-aia, iei locu'-ntâi.

- Nu vrei să iei locu'-ntâi? - Ba da.

Păi și-atunci?

Dacă așa m-am obișnuit, ce vrei să fac? O să câștig și dacă înot așa.

Matei, iar mă iei cu obișnuitu'?

- Pe bune, iar mă iei cu obișnuitu'? - Da, te iau.

- Mă iei? - Da.

- Faci mișto de mine? - Nu.

- Păi și-atunci? - Și-atunci ce?

Păi și-atunci, nu vrei să iei locu'-ntâi?

- Ba da! - Păi și-atunci, de ce nu m-asculți?

- Pentru că nu pot să țin palmele. - Ba poți să le ții, Matei.

Că poți să le ții. C-aia e,

după ce-ți scoate scotchurile, le răsfirezi, pentru că nu te concentrezi.

Da' lasă-mă-n pace odată cu perfecționalismul ăsta al tău.

Ce-ai zis, Matei?

Perfecționalism?

Da, așa am zis.

Înot cum pot, da?

Da' de unde ai auzit tu, Matei, chestia asta cu perfecționism?

Că, în primul rând, așa se zice, „perfecționism”, nu „perfecționalism”.

Cine ți-a zis? Carmen? Sau?

Ți-a zis taică-tu'?

- Nu. - Nu ți-a zis el, nu?

Bine, păi de-acum înainte o să meargă Carmen sau Paul

sau cine ți-o fi zis ție asta cu perfecționalismul, la bazin, da?

Și poți să înoți cum vrei. Cu mine-ai terminat-o. Da?

Și să nu vii să te smiorcăi că n-ai luat locu'-ntâi. Ai înțeles?

Hai, mănâncă. Termină de mâncat, am zis.

Matei, te-așezi la masă și termini de mâncat.

Te-așezi la masă și termini de mâncat, da?

- Lasă-mă! - Băi, Matei!

Matei!

Pe-asta cu „perfecționalismul” de unde a auzit-o?

- Nu de la mine. - Oare?

Radu, pe bune, sunt super obosită. E un copil răsfățat, asta e.

- Și la cât pleci? - La opt fără zece e trenul.

Păi și Axel ce face? Vine direct la Cluj sau cum?

Da' Stéphane ce-a zis, că mergeți împreună?

E, a mârâit un pic la început. Că „nu se face”, că nu știu ce.

Dar până la urmă a fost OK.

Bă, Radu, eu zic că, dacă tot vine ăsta de la Paris,

pe bune, ar fi bine să mergi să vorbești cu văr-tu'.

- Ca să ce? - Ca să nu ți-o furi, deșteptule.

Auzi, ca să ce?

Pe bune, dacă nu i-o livrezi lui Axel pe-asta mică, o-ncurci.

Ăsta n-o să vrea să facă reportajul cu ailaltă, ca mine.

Da, mă, știu, dar chiar n-am chef de discuții cu ăla.

Băi, cum vrei tu, dar îți zic că la Martyrion nu ai cum să intri altfel.

Măcar pentru tine, dacă pentru mine nu a meritat efortul.

Băi, termină.

Hai că, nu știu, văd. Poate-l sun. Stai, mă.

Ăsta-i telefonul? Vrei să-l sun eu? Vorbesc eu cu el.

Dacă mai faci așa, jur că trag pe dreapta.

Hai, condu acolo și taci.

- Zi, mă, trag pe dreapta-ntr-un tufiș? - Nu. Mergi.

Vorbesc serios.

- Hai, mă. - Vorbești prostii. Hai, termină.

- Prostii? - Da.

Tu știi cum rage leul în cușcă?

Frumos.

Știi că fătuca asta, săraca, nu mai are dinții din față?

Cum așa?

Păi, i-au scos ăștia, că cică e la mare căutare pentru sexul oral.

Pe bune?

Am un cadru cu ea din față. Vrei să ți-l arăt?

Nu.

Mișto bicicleta. Tu ai pus-o în cadru?

Era acolo.

Ia uite, pan de jos până sus. Frumos.

Foarte frumos.

Steag.

Am avut super noroc că stătea fix în fața primăriei.

La 15 ani, niște derbedei de pe lângă bloc,

ce știu cum au bolânzit de cap și ăla s-a dus prin...

Da'-i super tare bunicuța, n-are nicio treabă.

- ...Franța. - Ai văzut-o?

- Și acolo o zîs c-o duce la lucru. - Stai așa.

Stai s-o vezi. Ia uite-o aici.

Aoleu, hai c-am plecat, că e super târziu.

Scuze.

- A, mă scuzați. - Intrați. Nu e nicio problemă.

- Nu, stați, schimbați-vă și...

M-am gătat.

- Haideți înăuntru. - Mersi.

Puteați intra și mai devreme că doar suntem între bărbați.

- V-ajut? - Mă descurc, mulțumesc.

- Nu vreți să stați dvs jos? - Îmi place aicea, sus.

Da?

- Ce faceți? Mereți la Cluj? - Da.

- Afaceri? - Nu, un reportaj.

Sunteți ziarist?

Da, jurnalist.

Nu vreți să iau mâna aceea de-acolo, să vă puneți bagajul?

- Nu, stați liniștit, nu-i problemă. - No, bine.

Am avut un accident prostesc la pescuit și-apoi o fost musai să mi-o taie.

Ferească Dumnezeu, ce dureri.

Păi, după ce mi-o tăiat-o, m-o durut mai tare.

M-am dus înapoi la domn' doctor și i-am zis: „Domn' doctor, îi bai.”

„Mă doare mâna asta, spurcată. Nu mai pot trăi așa.”

„Ai de mine”, zice domnu' doctor, „măi omule, dar cum să te doară?”

„Că eu ți-am tăiat-o. Tu n-o mai ai.”

Să vezi atunci cum m-o purtat pe drumuri,

mi-o făcut tot felul de analize, din-alea de nimic. Crăpam de durere.

Până când, într-o zi, am găsit un alt doctor,

care s-o prins de treabă și o știut ce să facă și m-o vindecat.

- Cum adică? - Știi cum?

O adus o oglindă și-o pus-o în locul mâinii lipsă,

ca s-o văd p-aia bună-n ea. Înțelegeți?

Și mi-o zis „Întinde mâna, strânge pumnul, desfă pumnul, tot așa.”

Ca să creadă creierul, vezi Doamne,

că mâna aia, pe care o vedeam eu în oglindă, era aia tăiată.

Și-apoi, fii atent. Tot așa, o zi, așa, două.

Până când mi-am pierdut răbdarea și n-am mai vrut să strâng niciun pumn,

că eu nu-s prostu' nimănui să strâng pumnul stâng,

dacă pe mine mă doare mâna dreaptă.

- Adică mâna amputată. - „Mâna-fantomă”, cum îi zic ăștia.

Și-atunci s-o gândit el, dracu' ăsta de doctor, la o altă metodă.

Să-mi fac laba cu „mâna-fantomă”.

- Serios? - Da.

Mi-o adus niște reviste din-alea cu femei.

Și... o trecut o zi, au trecut două,

să vezi, să crezi, să nu, mi-o trecut durerea.

Până la urmă, ca să vezi, că și ejaculam.

- Nu se poate. - Ba se poate, ascultă ce-ți spun.

Toți doctorii s-o mirat la început,

dar după aceea m-o purtat la tot felul de conferințe de-ale lor.

Că și-acum, eu de la o conferință de medicină vin

și doctorii zic că totul pornește de la creier.

Nu există dragoste, sentimente. E numai și numai mecanică pură.

Da, greu de spus. Oricum, nici medicina nu e o știință exactă.

Măi, nu știu, dar cu mine așa s-o-ntâmplat.

Și-apoi, iartă-mă dacă te-am supărat cu ceva.

Nu știu ce mi-a venit să ți le spui, toate astea.

Dar stați liniștit. Nu-i nicio problemă.

- Păi atunci, noapte bună-ți doresc. - Noapte bună.

Și dementul, ce credeți că face? O ia pe latura înclinată a digului

Mașina stătea așa, într-o parte, cam la 45 de grade.

Și mergeam cu 30, 40, poate chiar 50km/h.

Nu-mi venea să cred că nu ne răsturnăm.

Vedeam solul cum se mișcă rapid.

Mă gândeam: „Tipul ăsta-i nebun!” Dar nu aveam de ales!

Dacă pierdeam bacul, eram în rahat.

În mijlocul pustietății, înconjurați de tot felul de animale,

Fără apă, fără mâncare...

Am ajuns cu cinci minute înainte de plecarea bacului.

De atunci, mor după mașina asta!

- Și eu. - E incredibilă.

Chiar, cum ai reușit s-o obții?

Ți-am zis: Radu Pătru!

E dat naibii.

Când am lucrat prima dată împreună?

- Acum doi ani, doi ani și jumătate? - Aproape trei.

Prima dată, am venit după un țigan.

Îl filmasem într-un campus în Essonne,

Apoi am venit după el, undeva în sudul României.

Da, la Craiova.

- Așa e, Craiova! - Craiova, da.

- Cum îl chema? - Pandelică.

- Pandelique? - Pandelică!

Mare figură era!

Nu știai niciodată când spune adevărul.

El era, de fapt, cel care dirija interviul. Era incredibil.

De obicei, eu lucram cu Carmen.

Carmen e iubita lui Radu.

Mi-a zis că nu poate, dar că mi-l recomandă pe Radu...

„E și el fixeur.” Așa ne-am întâlnit prima dată.

Până la urmă, tu ce faci? Te angajează și pe tine la AFP?

- Da, sunt în perioada de probă. - Chiar?

- Înainte de asta, ce făceai? - Eram traducător.

Într-un birou de avocatură. Îți dai seama ce schimbare!

Mie-mi spui?

Și eu am lucrat pentru o perioadă într-un centru oftalmologic.

Da?

- Cât timp? - 3 luni. Ce zic? 3 ani!

- 3 ani? - Da.

- Nu mi-ai povestit niciodată. - Nu-ți zic nici eu chiar totul.

Într-un centru de oftalmologie? Incredibil.

Avem Bluetooth aici, nu?

Frumos! Seamănă cu...

- Ravi Shankar, nu? - Nici vorbă, nu e Ravi Shankar.

Ravi Shankar e top.

Asta e muzică pop din India... Muzică hindu.

Sună bine.

Cât facem până la Bistrița?

Două ore. 100-120 kilometri.

E OK. Nu-i așa mult.

- La cât trebuie să fim la centru? - Pe la trei-patru.

Dar propun să ne oprim puțin și pe la familia fetei.

E în drumul nostru, 15 km înainte de Bistrița.

Am vorbit deja cu cineva de la primărie și ne așteaptă.

OK.

- Ziua bună, Ileana. - Bună ziua.

Ce mai faci?

Uite, c-am adus niște ziariști din Franța care fac un film despre Ancuța.

- Ancuța mea? - Da. Ancuța ta.

- Știi că-i la Bistrița acuma? - Eu nu știu nica.

Haidați înăuntru.

- Haideți. - Ie, auzi.

- Și trebuie să-i răspunzi... - Ce faceți, copii?

Îi răspunzi la niște întrebări.

- O să te-ntrebe ceva și tu le răspunzi. - Săru'mana, doamnă.

Radu Pătru mă numesc, de la France-Presse.

- Îmi pare bine. - Dar eu nu știu nimica de ea.

Doamnă, stați liniștită. Ne pare rău că vă deranjam.

- Am venit așa, pe nepusă masă. - Nu te speria.

- Care e numele de familie? - Rășcan.

Bună ziua, madam Rășcan. Axel Montini.

El e Axel Montini, din Franța și Serge, cameramanul.

- Da' ei de ce au venit? - Să facă un film despre Ancuța.

Stai liniștită, c-o să fie bine. Vrea s-o ajute.

Ce gătiți?

- Ce faceți, doamnă, o mămăligă? - Mămăligă, da.

- Mămăligă? - Da.

Bunica mea făcea și ea o mămăligă foarte gustoasă.

Și bunica lui făcea polenta.

- N-auzi, că și ăștia fac... - Polenta...

- Cu brânză? - M-am luat cu...

Bunica mea...

Vreți, doamnă, să vă punem două, trei întrebări?

Da'-ntrebați-o direct, ce mai.

Ai întrebat-o dacă îi putem pune câteva întrebări?

Doamnă, vă deranjează dacă vă punem două, trei întrebări?

Nu durează mult, să știți. Imediat terminăm.

Ea n-o venit acasă de o lună. Eu nu știu de ce n-o venit acasă.

Lasă, că-i mai bine că-i acolo acuma. E mai bine.

Doamnă, nu trebuie să vă-ngrijorați. Vorbim cu dvs puțin și asta-i tot, da?

- Numai să fie bine. - O să fie foarte bine.

- Ăștia-s oameni serioși, de la Paris. - Stați liniștită.

Nu vrem să vă deranjăm. Dacă vreți bine...

- Mereți acolo și apăi... - Nu filmăm direct.

- Vă punem câteva întrebări. - Facem? Se poate, doamnă?

- Mereți si-apoi vin eu. - Mulțumim frumos.

Haidați înăuntru.

Hai, jucați-vă frumos, uite-acolo înăuntru, pe pat.

Hai, să intre și oamenii ăștia-năuntru. Haidați.

No, haidați înăuntru. Haidați!

- Așa, no, stai acolo jos. - Mersi.

Ce faceți, copii? Vă jucați?

Sunteți la școală?

Așa, răspundeți frumos, ziceți.

- Da... - Da? Bravo.

Câți ani are?

- Tu câți ani ai? - 11.

Unsprezece!

- Și tu? - Șase jumate.

Ar fi mai bine să rămână afară când îi luăm interviul mamei.

Copii, hai să ne jucăm cu mami afară.

Mergem până la mami, să ne jucăm cu ea acolo, da?

Domnu Ciută, am senzația că suntem puțin mulți aici și...

Da. Hai copii, hai în bucătărie, să mâncăm niște mămăligă cu brânză.

Haideți, mă, de-acolo, nu mai căscați gura!

- Domnu' Radu, vreți să beți ceva? - Nu, nu stăm mult, v-am zis.

No bine atunci, bine!

- Îi dăm drumul. - Da.

Ne așezăm așa?

Lumina e bună, cadrul la fel...

Minunat.

- Pune trepiedul aici, te rog! - Poftim?

- Trepiedul, să îl pui aici. - OK.

Să prindem și asta, ce e în dreapta.

V-ați născut aici, în regiunea asta?

- Te-ai născut în regiunea asta, aici? - Aicia, dară.

Aveți niște copii foarte frumoși.

Copiii dvs sunt foarte frumoși.

Păi no, facem ce putem, no...

V-ați crescut singură copiii?

V-ați crescut singură copiii?

- Oarecum. - Da.

Tatăl copiilor unde este?

Și soțul dumneavostră, unde e?

El s-o prăpădit, Dumnezeu să-l odihnească.

De când nu ați mai văzut-o pe Anca?

De cât timp nu ați mai văzut-o pe Anca?

De vreo lună, cam așa.

De o lună.

Ați declarat dispariția ei la Poliție?

Ați declarat la poliție c-a dispărut?

Păi n-am declarat nica, că m-am gândit că e la sor'mea,

că-i mai place să steie p-acolo, mai mere la ea și...

Credea că e la sora ei, că îi plăcea să meargă acolo.

În acest timp, nu ați sunat-o pe sora dvs niciodată?

Și n-ați sunat-o pe sora dvs timp de o lună?

Păi, am vorbit cu ea. No, nici ea nu știa multe.

Nici ea nu știa multe.

Și nu v-ați îngrijorat?

Și nu v-ați îngrijorat timp de o lună de zile?

Ba da, da'...

Ce să fac? Doar îi am și p-ăștiălalți.

M-am gândit, da'...

Ce să fac?

Știați că fiica dumneavoastră a fost repatriată din Franța?

Unde a stat mai bine de o lună?

Știați că fiica dvs tocmai a fost repatriată din Franța în România,

unde a stat o lună de zile?

Am auzit ceva, că mi-o zis de la județ. Apăi, no...

Nu știu de ce n-o lasă să steie aicea, unde-i locul ei.

Apăi... No, nu știu de ce n-o lăsat-o.

Știați ce face la Paris?

Știați ce făcea la Paris?

De unde să știu eu? Păi eu...

Cred că lucră ceva, c-apăi sunt care merg la muncă.

Mă gândesc că și ea la fel.

Știați că fiica dvs a fost obligată să se prostitueze

timp de o lună și jumătate la Paris?

Știați că fiica dvs a fost obligată să se prostitueze la Paris

timp de o lună de zile?

Nu.

Doamnă, vă simțiți vinovată pentru ce s-a întâmplat?

Bună ziua, copilă.

- Ce-i aicea? - Bună ziua.

- Nu-i nimica. - S-o-ntamplat ceva?

Domnii ăștia au venit de la o televiziune din Franța.

Jurnalist francez, Axel Montini.

- Mamă, ești bini? Ți-o făcut ceva? - E bini, dragă, stai liniștită.

Bună ziua, dră. Radu Pătru mă numesc.

- Sunteți sora Ancăi, nu? - Da, sora Ancăi. O pățit ceva Ancuța?

N-o pățit nimic. Stai liniștită, că nu-i niciun bai.

- Pare un pic îngrijorată. - Păi și ce gătați aicea?

E de înțeles. Explică-i de ce suntem aici. Încearcă să o liniștești.

Să știți că Ancuța tocmai a fost repatriată din Franța

și-acum se află în Bistrița, într-un centru de plasament.

- Așa, și ce treabă avem noi? - No, mai ușor.

Nu vorbi așa, că oamenii ăștia au venit tocmai de la Paris.

Păi și ce dac-o venit de la Paris? I-am chemat eu să vie de la Paris?

Haideți, vă rog, ieșiți afară, să nu ne certăm.

Speriați si copilul. Ăsta-i baiul, să speriați și copilul acum.

- Dar n-am speriat niciun copil. - Nu v-o chemat nimeni aicea.

- Hai strânge... - Domnișoară...

Hai, strânge camera aia și nu mai filma! Ieși afară!

- Vrem doar să dăm o mână de ajutor... - Tu stai cuminte, liniștește-te.

Tu stai cuminte, mamă, lasă-mă în pace! Știu eu ce-i cu ăștia. Haideți, vă rog!

Să știți că noi suntem aici ca să dăm o mână de ajutor.

Bă, io bag mâna de ajutor în cur, uite ce zic eu...

Haideți să nu vorbim așa.

Pentru că vreau să ieșiți amu ni afară, până nu mă enervez și vă crăp capul.

Măi, da' ce gură are. Dră, păi da' ce, ești bolondă-n cap?

Nu, eu am zis frumos.

- Frumos? Așa-i frumos? - Haide, strânge catrafusele, afară.

- Ni, mă, la' ea! Ce-i cu capul tău? - Mai repede.

- Gata ușor, și nu-l împinge așa. - Gata.

- Ba da, îl împing. Da' cine-i ăsta? - Stați calmă, da? Calmați-vă.

- Așa-i suflați în cur. - Ești turbată.

Microfonul! Ia microfonul!

Doamnă, calmați-vă, să iau microfonul ăsta.

Ia-ți tu odată microfonul, futu-i microfonu' mă-sii!

- Voiam doar să-i facem bine, să știți. - Afară! Vezi să nu mă enervez și eu.

Nu mi-e rușine de matale că ești la Primărie. Afară!

- No, las' că vezi tu! Futu-ți... - Hai, mai repede! Futu-vă...

Și tu ce i-ai primit în casă?

- Serge, ai reușit să filmezi și copiii? - Da.

Avem suficient material, ești sigur?

Stai liniștit.

- Radu? - Da.

Nebuna dracului!

No, lasă numa' că te rezolv eu. Vii tu la primărie, curva dracului.

Las' că vezi tu! Futu-ți sorile tău! Mereți, mă, copii, de-aici, mereți acolo!

Ni la ea, mă, ce nebună, ce gură are!

Dă-i numa' că mere. Dă-i.

Dă-i.

E liber acolo! Mere, îi bine.

Bună-i așa. Stop acolo.

Ce face, filmează copiii?

În așteptarea rezultatelor, cred că a făcut pe el de frică.

Dar de ce i-au făcut testul ADN?

Fata a declarat că are 18 ani.

Poliția e obligată să facă testul ca să afle vârsta. Așa e procedura.

- Nu știam. - Fetele nu zic niciodată vârsta reală.

Când a auzit că fata are 14-16 ani, a început să plângă ca o muiere.

Săracul de el.

Părea un tip în regulă, genul de corporatist,

care muncește de luni până vineri cât e ziua de lungă,

iar seara, nu își mai dorește decât să facă și el sex.

Asta se poate și cu o persoană majoră.

Tu crezi că noaptea, pe întuneric,

îți mai dai seama câți ani au fetele astea? Machiate, aranjate?

Pentru mine, nu există nici o scuză.

- Chiar așa? - Da.

- N-ai fost niciodată cu o prostituată? - Nu. Niciodată.

Niciodată?

- Nu. - Serios?

Da.

De ce?

Dar pe internet, te-ai uitat pe site-uri porno?

Radu, poți să îl rogi pe domnul acela să nu se mai uite la cameră?

- Cel din spatele căruței. - Da.

Nu vă supărați! Puteți să nu vă mai uitați încoace?

Zic să nu vă mai uitați încoace, înspre cameră.

Să vă continuați munca acolo.

Hai, să-mi...

Zic să băgați balegarul ăla în căruță. Da?

Să luați balegarul... Dvs! Să luați balegarul în căruță.

Să nu vă mai uitați...

Ce zice?

Nu vorbește românește, e ungur. Nu înțelege.

Ce are în căruță?

Bălegar.

- Ce drăguț! - Ți se pare?

Domnule, ascultați,

ați putea să vă uitați numai în direcția asta? Da?

Da, bun.

Apoi, luați rahatul și îl puneți în căruță.

E superb.

- Scuze, e Carmen. - Te rog!

Hei, ce faci, Carmen?

Bine, uite pe-aici, cu treabă. Tragem niște cadre cu orașul.

Bine.

Mai încolo cu fata.

Da.

Hei, ce faci, Matei?

Băi, să știi că mă bucur că îți ceri scuze și...

Uite, să știi că și mie îmi pare rău că te-am strâns de mână, da?

Cum adică?

Păi de ce, ce s-a-ntamplat?

Păi de ce să nu mai merg cu tine? Stai, tu ești încă supărat pe mine sau?

Păi și cum? Să te ducă bunica? Alo?

Alo, da. Ce l-a apucat?

Păi, că cică să nu mă mai duc cu el la antrenamente.

Băi, sigur nu l-ai pus tu să mă sune?

Da' nu știu, mie mi s-a părut...

Nu sunt paranoic, dar mi s-a părut că l-ai...

Carmen, mi s-a părut că încă e supărat

și că de-asta m-a sunat așa, să-mi spună că...

- Da? - Da, săru'mâna, Radu Pătru sunt.

Cu echipa de filmare din Franța.

Poftiți. O luați pe lângă zid, prima ușă pe stânga.

- Și s-o-mpingeți tare, că-i grea. - Bine, mulțumesc.

Intrarea e pe partea cealaltă.

- Săru'mâna. - Bună ziua. Bine-ați venit.

Bună ziua.

Bine v-am găsit. Radu Pătru, îmi pare bine.

Balotă Ana, secretara centrului.

- Serge. - Îmi pare bine.

- Axel Montini. - Bine-ați venit!

- Doamna Crăciun? - Doamna Crăciun nu este.

Își cere scuze. A intervenit ceva urgent.

Dar vine Maica Eleonora Sima, președinta asociației,

și se ocupă dumneaei de dumneavoastră. O chem imediat.

Doamnei Crăciun i-a apărut o urgență, dar ne primește președinta asociației.

- Bună ziua. - Sărut mâinile.

- Radu Pătru, îmi pare bine. Serge... - Podlewski. Serge.

- Și Axel Montini. - Axel Montini.

Ziariștii francezi.

- Încântată de cunoștință. - Și noi la fel.

- Vorbiți limba franceză? - Da.

Excelent, ne vom înțelege mai ușor în cazul acesta.

- Eu nu mai am nimic de făcut. - Ne poți aștepta în mașină.

Fiți bineveniți!

Doamna Crăciun mi-a zis c-o să veniți.

E uimitor cât de mulți români vorbesc limba franceză!

În Franța, nu prea vorbim limba română.

- Ați învățat-o la școală? - Da.

- Felicitări! - Mulțumesc.

Biroul meu este acolo. Vreți să ne așezăm?

- Ne-așezăm? - Da.

Mulțumim.

Puteți lua cele două scaune.

Mulțumesc.

Și scaunul acela mai mic...

Anuță dragă, le-aduci tu la oamenii ăștia niște apă și niște biscuiți?

Cu mult drag.

- Muțumim pentru că ne-ați primit. - Pentru nimic.

- Pot să iau un pix? - Vă rog.

Mulțumesc!

Nu știu cum fac dar îmi pierd tot timpul pixurile.

Cred că l-am lăsat în mașină.

Domnilor!

Spuneți-mi cum pot să vă ajut.

După cum știți, suntem jurnaliști

și facem un reportaj despre traficul de persoane în Europa.

Am venit în România ca să o întâlnim pe tânăra

care a fost repatriată recent de la Paris.

- Anca Rașcan. - Rășcan.

Anca Rășcan.

- Mulțumesc. - Săru'mâna, mulțumim frumos.

Referitor la filmare, cum ați dori să procedăm?

Vreți să îi explicați dvs despre ce e vorba, înainte,

sau vorbim noi direct cu ea? Cum doriți!

Nici una, nici alta.

Adică?

Nu este posibil să o filmați pe Anca.

- De ce? - De ce?

Este foarte marcată de cele întâmplate.

Evident.

Credeți-mă, am o oarecare experiență... Vom ține cont de asta.

Îmi pare rău, dar nu vă voi permite să o filmați pe Anca.

Da', stați puțin, că noi am vorbit cu doamna Crăciun

și dânsa ne-a spus că se poate.

Și dânsa, ca și mine, în urma telefoanelor pe care le-am primit.

Și știți bine la ce mă refer, am fost de acord să vă primim, să vorbim.

D'apăi numa' atâta, nic mai mult.

Poți să-mi traduci?

Zice că nu o putem intervieva pe Anca.

Maică...

Anca este miezul, inima acestui reportaj.

Fără mărturia ei, celelalte interviuri nu au nici o valoare. Înțelegeți?

Înțeleg.

Dar nu pot face nimic în privința asta.

Ba da. Puteți proceda în așa fel încât mărturia ei să fie auzită.

Și credeți-mă! Poate fi de ajutor altora.

Domnule Montini.

Au fost sute de reportaje pe tema asta.

Credeți că a ajutat cu adevărat cuiva?

Da.

Dacă jurnaliștii n-ar vorbi despre asta, situația ar fi mult mai gravă.

Scopul nostru este să arătăm adevărul opiniei publice.

Maică, știm și noi că e într-o situație dificilă

și nu vrem să-i facem niciun rău. Dimpotrivă, Doamne ferește.

Vrem doar să-i punem câteva întrebări.

O filmăm cu spatele, ca să nu i se vadă fața.

Știu și eu foarte bine cum se desfășoară un interviu cu minori.

Și vă asigur, încă o dată, că pentru Anca nu-i momentul potrivit.

Maică, da' ce credeți că-i facem?

Puteți să stați și dvs cu noi, dacă vă e așa de frică.

Radu, tradu-mi, te rog!

Știu că dumneavoastră nu îi veți face nimic rău.

Dar prezența a trei necunoscuți, dintre care doi de la Paris,

îi va face foarte mult rău.

Vreți să ziceți că Anca nu va mai întâlni niciodată bărbați?

Nu niciodată.

Dar acum, trauma ei este prea profundă și prea recentă.

Psihologii spun că e nevoie de opt ani de terapie

pentru un an de abuz.

- Înțelegeți? - Da, înțeleg.

Știu foarte bine aceste lucruri.

Dar la Parchet sau la Poliție, când a depus mărturie,

nu s-a întâlnit cu bărbați?

- Ba da. - În cazul nostru, ce e diferit?

Vedeți, când vine vorba de presă, nu se mai poate.

Da' când e justiția, se poate. E corect?

- Domnu' Pătru... - Da?

În franceză, vă rog!

Sunt de acord că opinia publică trebuie să afle de drama acestor fete.

Perfect de acord.

Dar avem oare dreptul să ne folosim de Anca pentru asta?

Aveți o soluție mai bună?

Eu cred că cine are urechi de auzit și ochi de văzut

va înțelege aceste lucruri fără ca Anca să fie filmată.

Nu cred. Tăcerea nu ajută la nimic, doamnă.

Există o expresie:

„Un om prevenit valorează cât doi.”

„Un om informat”, Serge.

„Un om informat valorează cât doi.”

Putem măcar să o întâlnim fără să o filmăm?

Nu.

Nu toți trei. Doar Radu. El nu e de la Paris.

- Nu, domnule Montini. - De ce?

- V-am spus deja. - De unde atâta reticență, soră?

Nu e reticență. E doar prudență.

Așadar, cel mai mare pericol pentru Anca, după tot ce a trăit, sunt niște ziariști?

Glumiți? E reticență, doamnă.

E frica de a arăta adevărul așa cum e. Asta e.

Eu nu-nțeleg de ce Biserica e întotdeauna atât de rigidă?

Dumneavoastră îi vreți binele și noi îi vrem binele.

- Așa vi se pare? - Nu mi se pare, dnă... Maică. Așa este.

A rămâne tăcuți în fața acestei situații, înseamnă să o acceptăm.

Apoi, in cazul ăsta, eu vă invit să continuați discuția cu băieții ăia doi,

care stau acolo in față.

Radu, n-am înțeles ce-a zis.

Vă invit să continuați discuția cu băieții care sunt afară.

- Au legatură cu Anca? - Mereți și întrebați.

De ce am face asta?

Ei nu sunt nici rigizi, nici reticenți.

Incredibil.

Salut, văru', poți vorbi? Pe scurt.

Madam Crăciun a dispărut-n ceață

și ne-a lăsat cu o călugăriță cretină care ne-a dat reject.

Nu, nici măcar nu ne-a lăsat s-o vedem pe fată.

Hai, zi, poți să dai și tu un telefon, da? Te rog.

Hai, te rog eu mult de tot.

Nu, nu mai încolo. Acum, te rog. Da?

Și mă suni dup-aia, să știu ce fac.

Bine. Hai pa.

Deci?

O sună pe doamna Crăciun imediat.

Sper să meargă.

Între timp, facem ceva cu cei doi?

La început, cred că e mai bine să mă duc singur.

Sigur. E o idee bună.

Iau și camera ascunsă?

- Serge, ce zici? - Bineînțeles.

Da?

- Îi explici puțin? - Nu e nevoie. Am mai folosit.

- Același model? - Da.

Discreție maximă.

- Salut, băieți! - Hai noroc!

- Puteți să m-ajutați cu ceva? - Cum să nu?

Pe mine mă cheamă Radu și fac un documentar pentru Uniunea Europeană

despre ONG-urile din Transilvania.

Aha. Și ți-o plăcut p-aci, pe la noi, pe la popi?

- Da... - Păi da, au niște pizdoance clasa întâi.

- Serios? - Numa' poziții.

Că io n-am văzut niciuna.

Păi nici n-o să vezi, bă, că le țin numa' păntru' ei.

Numa' stai să vezi când vine Protopopu' cu vreo cinci-șase așa.

- Ați văzut voi chestia asta? - Sigur c-am văzut.

D-apăi, stai un pic, de ce-ntrebi? Cauți pe careva sau ce?

Nu, da' mi s-a părut funny povestea lui cu Protopopu'.

- Cum ți s-o părut? - Cum, măi? Ce-ai zis?

- Amuzantă, chestia asta de... - Amuzant?

Amuzant? Tu te râzi de noi, băga-mi-aș pula-n gura ta?

- Stai puțin, care-i problema? - Suntem amuzanți, mă?

Amuzanți? Tu crezi că nu m-am prins c-ai venit după muista aia de Anca?

- Chiar nu știu despre cine vorbești? - Băi, papagalule!

- Nu știi despre cine vorbesc? - Deci vreau să te calmezi, da?

Nu știi despre cine vorbesc? Mă calmez o pulă, mă calmez, bă!

- Bă, băiatule, calmează-te! - Bună ziua!

Bă, dă-te-n pula mea și tu, căciulă! Ce vrei, bă, căciulă?

Băi, calmează-te sau chem poliția!

Băi, băiatule! Chem poliția! Ai grijă!

Mă doare fix în pix, bă!

Poți să suni pe cine vrei tu! Sună-l pe Nelu.

Futu-i gura mă-sii de idioată! Bine, asta e.

- Bine, văd eu ce fac. Hai pa! - Alo, bă, Neluțu?

Alo, bă, Neluțule? Hai că vin ceva francezi aicia.

- Nu știu ce pula mea vor. - Nicio problemă!

Hai că vezi tu acuma numa' probleme imediat!

- Hai, mă, filmează! Filmează, mă! - Băi, calmează-te!

- Nu știi cu cine te pui! - Cu cine mă pun, mă?

Cu cine mă pun, mă? Ce crezi, mă, că mi-e frică?

- Dă-te-n pula mea! - Bagă-mi-aș pula în mașina...

Dă-te, mă, că mă sugeți de pulă tăți!

Hai jos, în pula mea, hai jos dacă ești tare!

Cobor la tine! Ai grijă!

Calmează-te. E-n regulă.

Dă-te jos!

Handicapații dracu'!

- Să-mi bag pula! - Tâmpiții naibii!

- Futu-ți gâții mă-tii. - Dă-i drumul, nu te opri.

- Serge, ești rănit? - Nu-mi vine să cred!

- Ești rănit? - Sunt bine.

- Serge, ai pățit ceva? - Nu, e OK.

- Au ajuns cioburi în obiectiv. - L-au spart?

Nu, nu pare.

Băga-mi-aș!

E-n regulă. Nu s-a spart.

- N-am văzut așa ceva în viața mea! - Nenorociții!

Acum ce facem?

Sunăm la poliție?

Nu chiar acum.

Vreau să rezolvăm prima dată problema cu interviul.

OK.

- Nu ai prea multe cioburi sub fund? - Nu.

Nenorociții...

Da?

Împinge, că e umflat parchetu'.

- Domnu' Haralambie? - Servus!

Bună ziua! Radu Pătru sunt, am vorbit mai devreme la telefon.

Hai, stai jos. Hai c-am un pic de treabă.

Nu, stați liniștit.

- O cafă, ceva? - Nu, mulțumesc frumos.

Stai jos, simte-te ca acasă.

Și? Ceilalți unde-s?

La hotel.

- La ce hotel? - Metropolis.

Fain!

Hai, că ce-i prea mult strică.

Deci, să-ți explic care-i situația.

După ce am vorbit cu colega asta de la... cum îi zice... de la France-Presse,

am mai săpat și noi în stânga-n-dreapta, da' la Martyrion e cam futută treabă.

Da' mă rog, dacă vreți musai s-o aveți pe fătuca de-acolo,

singura soluție e domnu' ăsta pe care-l știu eu de la ANITP.

Aha.

El le ia, le duce la Parchet, ăia le anchetează.

- Știi cum e? I le duce, i le-aduce. - A, super. Păi și cum dăm de el?

- Aveți telefonul lui? - Stai liniștit că l-am sunat eu deja.

A, super.

A zis că ne vedem mai târziu la un șpriț, dacă e cazu'.

- Normal că e cazu'. - Ai stofă, îmi place. Îmi place de tine!

- OK. La ce oră ne vedem și unde? - La 8:00.

E-o crâșmă faină aicea-n centru. „Vatra Neamului”.

Păi, ne vedem la 8:00 atunci. Mulțumesc frumos încă o dată.

Stai liniștit, că rezolvăm! Să n-ai nicio speranță.

Da. Sănătate!

Doamne ajută! Grijă la ușă, să nu te, ăla...

Da.

E doar un reportaj.

Stai, mă, liniștit, că mă-ntorc.

Nu te las fără fotografii, se rezolvă.

În cel mai rău caz, trimit pe cineva, da?

Exact.

Auzi, eram curios. Cum merge Matei?

Da? Ieri cât a scos?

Și azi?

Auzi? Nu mi-l dai și mie un pic să vorbesc cu el?

El de ce nu vrea?

Bine, hai că-l sun eu când ajungi acasă.

Bine.

Nu, lasă că-l sun eu mai încolo.

Bine. Nu, nu te las.

Hai, ne vedem duminică la Izvorani. Salut. Pa.

El cine e?

Vasile Alecsandri. Este...

părintele... sau, mai bine zis, unchiul dramaturgiei românești.

Tu semeni puțin cu el.

Domnu' Radu, spuneți-i că acolo, la intrare,

îi George Coșbuc, bistrițan. Mare poet.

- A, e bistrițean? - Da.

- Acolo e George Coșbuc. - Cine? George Bush?

Nu Bush, George Coșbuc.

Și aicea...

E din Bistrița.

Și aicea, uitați, e Liviu Rebreanu, care-i tot din Bistrița.

Pai da' ăla e Octavian Goga.

- No, bată-l, că nu văd. Îi Goga? - Da.

- Goga? - Da' seamănă cu Rebreanu.

Seamănă, da' nu răsare, domnu' Molnar.

Nu, serios. Nu seamănă, domnu' Haralambie?

Și ăsta-i tot din Bistrița.

Liviu Rebreanu e un alt scriitor, tot din Bistrița.

Toți sunt din Bistrița?

Amândoi au casă memorială, la 20 de km, unul lângă altul.

Amândoi s-au născut la vreo 20 km de Bistrița.

Mâine aranjez o mașină să mergem acolo, să vedem,

că-i foarte frumos.

Putem merge mâine acolo.

Da' dvs, domnu' Molnar, nu serviți nimic?

- Pe tine! - Du-te-n sărăcie!

Ce i-a zis?

Apă îți pun?

Nu, noi nu punem apă în vin. E erezie în Franța.

La noi e o religie!

Ție-ți pun sau te-ai dat și tu cu francezii?

Nu, mulțumesc.

No, atuncea, hai noroc! Și când ne-ahi mai rău, ca acu' să ne hie!

- Noroc! - Cin-cin!

- Noroc! - Egészségedre!

Eu-s cu café. No, noroc! Cum se zice în franceză?

- Multă baftă mâine. - Mulțumim!

Cu plăcere. Sper că o să dați de fătuca aia.

- Nu așa, domnu' Molnar? - Ce-anume?

Fătuca aceea, să le-o aduceți mâine?

No bine, dară, nu așa am vorbit?

- Rămâne cum am stabilit. - Așa.

O iau de-acolo de la centru, dimineață, și-o duc la Parchet.

Și p-ormă vă dau eu telefon și vă spun unde să viniți, să ne vedem.

Da, auziți, stareța aia sau ce-o fi ea, se poate opune?

Da' pe dracu'! Păi ce, eu stau la discuții cu ea?

Tu cu cine vorbiți, domnu' Radu? Unde-i lege, nu-i tocmeală.

L-am întrebat dacă, mâine, călugărița i s-ar putea opune.

Zice că nu se pune problema.

Perfect! Mulțumim!

Ea le știe pe-ale ei, eu le știu pe-ale mele.

Păi ce, de nefericiții ăia scapi cu rugăciuni și cu mătănii?

Dac-ar fi după mine,

eu i-aș bate p-ăștia mai rău ca pe hoții de cai.

Dac-ar fi după tine, domnu' Haralambie, da' suntem stat de drept.

E drept.

Pe Viorel ăsta l-am urmărit cred că trei ani.

Da?

Noi am trimis toate informațiile la francezi.

Ei n-au făcut decât să-l prindă și să-l urce pe avion.

Domnul Molnar zice că trei ani l-au urmărit pe proxenet.

Dacă nu... Trei ani jumate.

Trei ani și jumătate.

Ei au dat toate informațiile poliției franceze.

Să scrie în articolul ăla că țara asta nu-i sat fără câini. Să știe lumea.

Da' scriem, vă dați seama, nu-i problemă.

E destul. Mulțumesc!

No, mă, ce noroc are ăsta, să se scurgă ochii fetelor!

Axel, ce părere ai? E frumușică, nu?

- Cine? - Feli.

Cântăreața.

Vorba aia: „găina bătrână face ciorba bună”.

- Ce înseamnă asta? - Vrea să îți traduc o tâmpenie.

Păi zi-mi, fă-i pe plac!

Zice că găina bătrână face ciorba bună.

Tare tipul!

Avem și noi o expresie similară: „Supa bună, în oale vechi se face”.

- Ce zice? - De bine, da.

Și nouă ne place supa!

Bună supa. Mare, generoasă.

Bini, bini și-așa. No, numa' un pic! Feli!

Măi, domnu' Haralambie, mai ușor, domne.

Feli, ia bag-o p-aia-n frantuzăște!

Piafu'?

Aia! Aia, da!

Hai, du-te! Te rog, du-te!

E un saxofonist foarte bun!

Hai, Radu!

Ia uită-te la el! Domnu' Molnar, și ăsta micu' știe!

Bravo!

Știe, ă?

Bravo!

Cum îi, domnu' Molnar?

Cum îi? Bine? Bine-i!

Îți place?

- Ce? - Îți place?

Bineînțeles că îmi place!

Foarte bine!

Bravo, mă, bravo!

Bravo!

Stai, că nu te-am auzit.

De fiecare dată când încerc să-l ating și eu,

tu ești ăla care sare în sus.

Păi normal. Pentru că nu mi se pare normal

să faci chestia asta cu urecheli și cu palme.

Nu mi se pare că se rezolvă problemele așa.

- Da, nu se rezolvă. - Da.

Da' ai văzut că, după ce-mi trec nervii, stau întotdeauna...

- Vezi că îți ascunzi fața aia frumoasă. - Păi, aia zic... Vezi acuma?

- Văd. - Aia zic, că după.

Da' eu zic că ar trebui mai întâi să te gândești înainte

și dup-aia s-acționezi.

Că dup-aia iar vii să te smiorcăi la mine că iar n-a... Iar vrea la ta-su'.

OK.

Stai, că nu te mai văd.

Nu, vorbesc serios. De ce faci fața asta?

Ești exact ca el, smiorcăieli,

îți ceri scuze și dup-aia-l urechezi.

Pe bune, îmi vine să urlu când te văd așa.

- Pe bune, îți vine să urli? - Da.

Cum îți vine să urli? Ca leu'-n cușcă?

Ție-ți arde de glume?

Nu, te-am întrebat foarte serios.

Vezi, că asta-i ca leu'-n cușcă.

Ba nu e. E ca și pasărea Phoenix.

Auzi, Carmen?

Mai bine arată-mi tu cutiuța muzicală.

- Poftim? - Vreau să-ți văd pizda.

Hai, mă lași?

Hai, mă. Așa, de control.

Nu insista acuma, pe bune!

- Să trăiți! - Ați ajuns de mult?

- De vreo zece minute, apăi nu-i problemă. - Dacă știam...

- Bună. - Bună.

- Ea e Ancuța Rășcan. - Bună, eu sunt Radu Pătru.

Mă ocup de traduceri. Axel Montini, de la French News.

Îmi pare bine să te cunosc.

Și Serge Podlewski este cameramanul nostru.

No hai, ședeți!

Domnu' Radu, luați, trageți un scaun de-acolo

sau dacă vreți unim două mese.

- No, cum îi? - Bine, dumneavoastră?

No, nu știu ce am, că mă ține un pic în gât.

Am băut rece ori o fost curent...

No, ziceți.

Zi să-și termine prăjitura, dacă vrea. Să nu se jeneze.

Anca, să știi că nu trebuie să îți fie rușine de noi

dacă vrei să îți termini prăjitura.

Nu, nu mai vreau.

- Nu mai poate. - Nu e bună?

- Nu-ți place? - Ba da, îmi place.

Nu, îi place.

Înainte de orice, îți mulțumesc că ai acceptat să ne întâlnim.

Drăguț din partea ta.

În primul rând, mulțumim frumos că ai acceptat să te întâlnești cu noi.

Noi dorim să facem un reportaj despre traficul de persoane.

În special, de minori.

Ei au venit în România să facă un reportaj despre traficul de persoane

și, în special, traficul de minori.

I-am spus.

- I-a spus? - Da.

De aceea, mărturia ta este foarte importantă.

De-asta, mărturia ta e foarte importantă pentru noi.

Mulțumesc.

Așa că, mersi mult!

Reportajul va fi difuzat în cadrul unei cunoscute emisiuni din Franța:

Mission: Enquête.

Și o să fie difuzată în cadrul unei emisiuni foarte cunoscute în Franța.

Se numește Mission: Enquête. Ai auzit de ea?

Da' ce e? O emisiune cu anchete?

Da, e o emisiune în care jurnaliștii anchetează tot felul de cazuri.

Jurnaliștii? Da' eu știam că polițiștii anchetează.

Da, și polițiștii, dar și jurnaliștii.

Uite, de exemplu, în cazul tău, noi am venit aici, la Bistrița,

ca să ne spui tu exact ce s-a întâmplat cu tine.

Cum te-au luat, cum te-au dus, ce ți s-a facut... Înțelegi?

Nu-i complicat. Îți punem câteva întrebări și tu ne răspunzi.

Și noi te filmăm cu spatele, ca să nu ți se vadă fața. Ce zici?

Nu știu, n-am mai fost la televizor pân-amu'

și nici nu prea știu să vorbesc așa, domnește.

Da' vorbești foarte bine. Săru'mana, mulțumim.

Exact cum vorbești acuma, e absolut perfect. Da?

- Mulțumim. - E de acord?

- S-aveți poftă! - Săru'mana, mulțumim!

- Nu o deranjează să apară la televizor? - Nu.

Ziua bună!

Pizda mamii lor, au și aflat.

Îi știți?

Îi cunosc, da. No, ce-ai tu, te-ai spăriat?

Tu, Ancuță, dacă ești cu mini, nu tre' să-ți fii frică, auzi?

Amu' îi vântur!

Ce face?

- Vrea să îi dea afară? - Da, cred că da.

Anca, îi știi?

- Anca? - Mereți și beți în altă parte.

- Anca? - Anca?

Chiar au speriat-o.

Ei sunt cei care te-au dus la Paris?

- Ăștia te-au dus la Paris? - Anca?

Uite, că au plecat acum, vezi? I-a dat domnu' Molnar afară.

Hai, c-au plecat.

No, gata-i rezolvată.

- Da' cine erau ăia, din clan cu Viorel? - No, îs din familie.

Ăla grasu'-i văr de-al doilea.

Fac parte din familia proxenetului.

De-asta te-ai speriat așa de tare, nu? Anca?

Ei, s-o speriat. Nu s-o speriat, că-i cu mine.

- Vreau să plec. - Ce?

Ce a zis?

Nu mai vreau niciun interviu.

- Ce spune? - Că nu mai dă nici un interviu.

Cum? De ce?

Anca, da' stai puțin. Ai văzut ce ți-a zis și domnu' Molnar,

că n-are de ce să-ți fie frică.

- Da, știu. - Păi și-atuncea?

- Vreau să mă duc amu' la centru. - De ce?

- Ce a zis? - Vrea să plece imediat la centru.

Anca, ascultă-mă o secundă.

Tu deja ai spus totul la Parchet.

Nu se schimbă nimic dacă ne povestești și nouă.

Anca, tu deja ai avut curaj

să depui mărturie împotriva lui Viorel la Parchet.

Acuma nouă, de ce ți-e frică să ne spui?

Măi, fată, știi cum facem?

Hai, gată prăjitura, că tăt zici că-i preferata ta și-apăi mergem.

Da' nu mai vreau nicio prăjitură. Vreau să plec.

Bine, dacă vrei să pleci, plecăm. Nu te ține nimeni cu forța.

Domnu' Radu, îmi pare rău, da' vedeți și dvs care e situația.

Stați puțin. Eu văd că e speriată și e normal să fie așa, da' nu-i corect.

Lăsați-ne măcar cinci minute să vorbim cu ea

și dup-aia vedem ce și cum...

Nu-i vorba de timp, vedeți și dvs.

Stați un pic. Dle Molnar. Anca, stai.

Zi-le că avem nevoie de 30 minute, într-un loc sigur.

Domnu' Molnar, uitați, mergem în altă parte, unde vreți dvs, da?

Cinci minute, atâta, nu mai mult! Cinci minute!

Domnu' Radu, vă rog eu, nu mai insistați!

Nu poate nici așa, oricum și oriunde.

Să trăiți!

Mirela, uite-aici îți las banii.

No, hai tu.

Gata! S-a terminat.

Domnu' Molnar, vă rog, am avut o înțelegere!

Păi, tocmai, c-am avut o înțelegere. Când se poate, se poate. Când nu...

Păi, cum adică, se poate și-acuma.

Vă rog frumos, domnu' Molnar. Cinci minute v-am rugat, fir-ar să fie.

Anca, te rog frumos, putem să vorbim cinci minute?

Uite, în mașină la domnu' Molnar, stăm liniștiți, da? Hai, te rog frumos.

Că uite, sunt și oamenii ăștia și nu-i frumos, da?

- Dl Radu, nu mai insista! - Nu-i frumos față de ei.

Te rog frumos, Anca.

Vrei tu, Ancuța?

No, zi ceva, că nu ești mută. Da sau nu?

- Bine. - Da?

No, haideți la mașină, că-i aici.

- Mulțumesc! - Da' cinci minute.

- Ne-a mai dat cinci minute. - Pentru ce?

- Să mai vorbim cu ea. - Unde?

- În mașina lui. - Bine.

Luăm și camera ascunsă?

În nici un caz.

Insistă pe faptul că mașina polițistului e un loc sigur.

Dă-mi lavaliera. Nu se știe niciodată.

- No, domnu' Radu, cinci minute, da? - Da, cinci.

- No, ce faceți, domnu' Radu? - Ce?

- Păi nu așa am vorbit. - De ce?

Păi „di ce”? Dumneata ai vorbit cu ea, s-o speriat, s-o ștresat. Numa' unu'.

Zice că e stresată și numai unul din noi poate să vorbească cu ea.

Vrei să te duci tu?

Nu. E ok. Du-te tu!

Bine, mulțumim.

Nicio problemă. Îmi pare rău.

Tu Ancă, io-s aici, da?

Putem să stăm aici?

Anca, să știi că eu nu vreau să-ți fac niciun rău. Dimpotrivă.

Uite, dacă nu vrei să te filmăm, nu te filmăm. Da?

Deci nu te forțează nimeni să faci absolut nimic.

Ți-am spus și-n cofetărie. Noi știm povestea ta. Ne-au spus-o alții.

Dar e important să ne-o spui tu. Știi?

Că tu ai trăit, tu știi exact ce s-a întâmplat acolo.

Uite, de exemplu, prietena ta, Ionela, ea a avut curajul să povestească.

Deja a dat un interviu. Vrei să ți-l arăt?

Nu e ăsta. Uite-aici.

La 16 ani și câteva zile, a fost forțată să se prostitueze la Paris.

Păi, am ajuns la Paris, ne-o dus acolo Viorel.

Vezi ce bine se descurcă?

- Da' de ce se vede-așa? - Așa cum?

- Păi, nu se vede clar. - A, păi așa se filmează cu minorii, știi?

Că să nu te recunoască cineva dup-aia pe stradă. Înțelegi?

Vezi? N-are nicio treabă.

Ce? Ce-i amuzant?

- Bicicleta aia. - Da' ce-i cu ea?

E de pe vremea lui Pazvante. La Paris tăti erau noi.

Aveați bicicletă la Paris?

Nu, da' luam d-alea de la metrou, că până-ntr-o jumătate de oră erau gratis.

Păi și Viorel vă lăsa să mergeți cu bicicleta?

Da, și uneori mai venea și el cu noi, când era liber.

Da' de ce-ați filmat-o și pe bunică-sa?

Păi așa se face un reportaj, știi? Se filmează și cu familia, cu prietenii.

Și pe mama ta am filmat-o, știi?

Da.

Ai văzut ce bine s-a descurcat?

Eu sunt sigur că și tu poți face exact ca ea.

Ce zici?

Filmăm?

Anca, ce e?

Ce-i? Te-ai supărat?

Am zis eu ceva de te-am supărat sau ce?

Ce-i, măi?

Anca?

Vrei să ți-o sug?

Băi... Nu!

Nu, chiar nu vreau să faci chestia asta.

Nu știu exact ce-ai înțeles, da' nu...

- Hai că știu că vrei. - Nu, te rog... nu! Anca, te rog frumos.

Chiar nu vreau, da'? Stai acolo cuminte.

Stai, te rog frumos, cuminte și...

Anca, nu vreau chestia asta, da? Te rog frumos.

Îl chem acum pe domnu' Molnar.

Băi!

Mamă, iartă-mă...

Iartă-mă, te-a durut?

Îmi pare rău, chiar îmi...

Iartă-mă. N-am dat în viața mea în nimeni.

Nu știu ce dracu' m-a... Ai venit și tu spre mine și...

Chiar îmi pare rău...

Îmi pare rău.

Tăt așa o zis și Viorel.

Ce-a zis?

Mi-o arătat-o pe Ionela pe telefon și o zis că sigur pot să fac și eu ca ea.

Să faci ce?

Să...

Să îi fac o muie.

Tu ce i-ai zis?

I-am zis că mai bine să mă puie la furat că mie mi se face scârbă.

El o zis că „No, acuma, faci cum îți spun io.”

Și m-a pus să i-o sug.

Trebuie să zic asta și când filmați?

- Nu e de acord... - Ba da, vrea.

A acceptat? Super!

- Propun să o filmăm în mașină. - Mă duc eu pe scaunul dreapta față.

- Axel! - Ce e?

- A vrut să mi-o sugă. - Ce?

Cum am urcat în mașină, s-a aruncat la șlițul meu.

- Nasol, ce să zic... - Și tu ce-ai făcut?

Fata asta nu e bine deloc. Eu cred că ar trebui să-i dăm pace.

- Cum adică „să-i dăm pace”? - Nu e în stare să dea nici un interviu.

Este sau nu de acord?

- Este. - Atunci care-i problema?

În loc să filmăm, discutăm tâmpenii?

Crezi că sunt tâmpenii?

Ți-am zis, a încercat să mi-o sugă.

Am înțeles ce mi-ai zis de la bun început.

Domnu' Radu!

Două secunde, imediat!

- Ce s-a întâmplat în mașină? - Nimic.

- Doar că eu, ca ziarist, cred că... - Tu ca ziarist? Nu, Radu! Tu ca fixeur!

Un ziarist n-ar face niciodată așa ceva.

Înțelegi?

Axel, e o puștoaică. Are 14 ani.

- Tu îți bați joc de mine? - În nici un caz!

- Ba da. Chiar îți bați joc! - Deloc!

M-ai sunat acum două zile. „Axel, am un super subiect.”

Și-acum îmi spui că nu-i decât o puștoaică de 14 ani?

Ce-i cu tine?

Da, Axel! Are 14 ani și nu știe decât să sugă pula oricărui bărbat.

Bun.

Și crezi că dacă n-o mai filmăm, o s-o sugă mai puțin?

- N-o să-i schimbi tu soarta. - Calmează-te.

- Suntem ziariști, nu asistenți sociali. - Calmează-te.

Haideți în mașină să facem interviul

și, după aceea, discutați despre jurnalism cât vreți...

Mă simt ca și cum aș fi eu unul dintre cei care...

Dar nu ești. Nu ești! OK?

Nu ești. Știu că e greu.

No, ce? Vă sfădiți? Ce discutați atâta? Filmați sau nu filmați?

- Da, filmati. - Păi, filmați, că-i târziu.

Trebuie să mergem. Altfel pierdem șansa.

E acum ori niciodată!

Nu mă lăsa baltă! Te rog! Radu, uită-te la mine!

Intrăm în mașină, facem interviul.

Iar apoi, discutăm. Întreabă-l dacă putem filma în mașină.

Ți-l prind de geacă...

Așa.

Super.

Scuză-mă.

O să ascundem puțin firul...

Să ascundă un pic firu'.

Super.

Mulțumesc. Poți să ții mâna peste.

OK. Radu, suntem gata?

Da.

- Serge? - În regulă.

Așadar...

Te rog să te prezinți: numele, prenumele, vârsta.

Să ne spui, te rog, numele, prenumele și câți ani ai.

Mă cheamă Anca Rășcan și am 14 ani. Da' luna cealaltă fac 15.

Are 14 ani.

Vrei să ne povestești ultima zi înainte să pleci la Paris?

Poți să ne povestești ce s-a întâmplat în ultima zi,

înainte să pleci la Paris?

Păi, eram cu prietinele mele

și mai târziu o venit fratele la o prietină de-a mea

și o zis că să mă urc în mașină și m-am urcat, no.

Și-o zis că dacă țip sau fac ceva, îmi taie gâtu'.

Fratele unei prietene i-a zis să urce într-o mașină

și să fie cuminte fiindcă altfel o omoară.

Bun.

De la Bistrița la Paris, ai mers doar cu mașina?

Și ai mers până la Paris cu mașina, nu? Cu mașina asta, din Bistrița?

Păi, ne-am oprit pe la Stuttgart pe-acolo

și de-acolo m-o luat Viorel și m-o dus el la Paris.

S-au oprit la Stuttgart, iar de acolo a dus-o Viorel.

Bun. Te-au drogat?

- Te-au drogat în mașină? - Nu, nu m-au drogat. Nu.

Ce s-a întâmplat în prima zi, la Paris? Ce ți-au făcut?

Ce s-a-ntâmplat în ziua aia?

Păi, m-o trimis Viorel să fac un duș și după, o zis că să cobor,

că are ceva de vorbit cu mine.

Și după, no, am coborât și mi-o dat niște cutii cu prezervative

și-o zis că: „Tu, nu fi proastă să te fuți cu ăștia fără prezervative,

că n-am bani să dau și pe spitale”.

Și i-am zis că mai bine mă pune la furat,

da' el o zis că „No, acuma faci cum îți spun io, nu cum vrei tu”.

Și după mi-o luat și buletinul, și-apăi, no...

Proxenetul i-a dat prezervative

și i-a zis să nu facă sex neprotejat.

pentru că nu are bani de medicamente.

Bun.

Cum îl cheamă pe proxenetul ei?

Viorel.

Ți-e frică de Viorel?

Ți-e frică de Viorel?

Păi, amu' la tată lumea îi e frică de el,

că dară când s-enervează, îți trage câte una de nu te vezi.

Că o făcut box. Apăi are-un pumnoc.

La toți le e frică fiindcă a făcut box.

Te-a lovit vreodată până acum?

Radu?

- Pe tine Viorel te-a lovit vreodată? - Mi-a tras și mie una o dată.

- O dată. - De ce?

De ce?

Na, că am fost cu un client și o zis ăla că nu i-o plăcut ce i-am făcut

și mi-o dat numa' 20 de euro.

Și Viorel a zis că ce, eu îs proastă să mă las după el?

Că trebuia să-i zic, că-i arăta el lui.

Ce a zis?

Fiindcă un client a plătit-o mai puțin ca de obicei.

Câți clienți aveai într-o zi?

- Câți clienți aveai pe zi? - Vreo patru, cinci, cam așa.

Și cu cât erai plătită de obicei?

- Și cu cât... - 50 de euro.

Un sex oral și unul normal, 50 de euro.

Ai înțeles ce te-am întrebat?

- Ai înțeles ce ți-a zis, nu? - Da, am înțeles.

Serge.

Poți să mai spui o dată?

- Poți să mai spui o dată? - Tăt in franceză?

Da.

Un sex oral și unul normal, 50 de euro.

Bun. O clipă.

Părul tău e peste microfon.

Poți să mai zici o dată uitându-te spre cameră?

Poți să mai spui o dată, da' să te uiți în cameră?

Un sex oral și unul normal, 50 de euro...

Câte fete erați în apartament?

- Câte fete erați, unde stăteați acolo? - Eram patru fete.

Patru fete.

Toate românce?

Erați toate românce sau erau și de alte naționalități?

Nu, tăti eram românce.

- Românce. - Toate?

Proxenetul era în legătură și cu francezi?

Viorel avea contacte cu francezii?

Asta eu nu știu.

Nu știe.

Lucrați tot timpul sau aveați și vreo zi liberă?

Lucrai în fiecare zi sau aveai zile libere?

Păi, lunia ne mai lăsa și pe noi libere.

Luni, erau libere.

Te vei reîntoarce la școală?

- Te-ntorci la liceu? - Păi acuma nu prea mai merg la școală.

Nu.

Ce meserie ai vrea să ai?

Ce meserie ai vrea să ai?

Nu știu.

Nu știe.

Bun.

Cred că avem tot ce ne trebuie.

Faza nașpa e că, atunci când au intrat malacii ăia doi în cofetărie,

asta mică, săraca, a-nghețat, știi? S-a speriat rău de tot.

Și degeaba i-a scos ăsta afară, că ea „nu și nu”.

Dă-te un pic.

Nu mai vreau niciun interviu.

Da', mă rog, până la urmă am rezolvat-o, a fost OK.

Mamă, ce arde ăsta.

Trebuia să-i vezi fața lui Stéphane

când i-am zis c-ați filmat-o pe-aia la Martyrion.

Știi cum face?

Băi, îți jur, fix ca un broscoi. Își dă ochii peste cap:

„La dracu', pitbull-ul ăla nu renunță niciodată.”

Da, știu...

Matei, hai, trezirea!

Matei, hai, trezirea!

Bună dimineața!

- Hai, că azi e marele concurs. - Bună dimineața!

- Bună dimineața, somnorilă! - Bună dimineața!

- Ce-ți fac să mănânci? - Lapte cu cereale.

- Îți încălzesc laptele? - Da.

Hai, fugi și spălă-te pe dinți acum.