Original subtitles

Mi-e și rușine să-ți zic ce mi-a zis.

„Proastă” și „idioată” e la ordinea zilei.

„Te bag în pizda mă-tii”, mi-a zis.

„Și-mi bag... pula-n tine de dobitoacă.”

De parcă îi vreau răul.

Nu-i normal să-l vreau lângă mine de ziua mea?

Ce-i fac?

Da’ lasă-l și tu. Nu-l mai sufoca. Să vină el la tine.

Mă, Guța, l-am văzut azi, după două luni și jumătate, că am insistat eu.

Dacă-i după el, nu mă sună cu anii.

Nu-ți spun că m-a și dat jos din mașină.

- Mi-a zis „Marș afară”. - Hai, mă.

Uită-te și tu ce echimoză mi-a făcut.

Și acuma e în drum spre Tulcea, bine mersi.

Se duce la ea.

Și se mai întoarce la „puli vară”.

Dar lasă-l în treaba lui, că-l terorizezi și pe el, și te consumi și tu.

Relu ce zice?

Ce dracu’ să mai zică și el?

Nici nu-i mai spun.

De trei ani, de când e cu individa asta,

îl dirijează și îl conduce cum vrea ea.

„Ia-mă, du-mă, dă-mi, cumpără-mi”...

Uite-așa îl duce de codiță, ca pe-un șoricel.

Mă, Cornelia, ce să-ți spun? Astea sunt probleme din viață.

Eu când ți-am zis să faci doi, că unul n-ajunge.

Acum aveai și tu de unde alege.

Da’, dar e o putoare.

Astă-vară, la 2 Mai,

crezi c-a luat vreo farfurie s-o pună în chiuvetă?

A ei, nu pe a noastră. Că n-am pretenții.

Mă, Guța, ție ți se pare normal să n-am acces în casa copilului meu?

Și stai puțin, că încă nu i-a turnat un plod.

Atuncea chiar că nu mai...

Da.

De când?

Nu veni cu el la mine. Te duci la Universitar, la Timaru.

Nu-l suni. Te duci direct și-i spui că te-a trimis doctorița Cerchez.

Păi, îi pui și tu dans le plic.

Nu știu. Cât apreciezi.

Hai.

Pa.

Vrei să vorbesc și eu cu el?

A zis că suntem o generație care trebuie să dispărem de pe fața Pământului.

Păi, să mai aibă puțină răbdare.

- La mulți ani! - Mulțumesc.

- La mulți ani și tot ce vă doriți. - Mulțumesc mult.

Relu, voi vă știți?

Numai cu domnu’ director Șerban și cu rinichiul lui stâng.

Să vă trăiască soția, să vă bucurați de ea.

Domnu’ Voinescu, subsecretar de stat la Ministerul Relațiilor Publice.

La Ministerul pentru Relația cu Parlamentul.

Exact, cu relațiile...

Sora mea, Olga Cerchez.

- Bună seara! - Sărut mâna, doamnă!

Și însoțitorul e soțul.

- Să trăiți. - Șerban. Încântat.

- Sărut mâna. - Îmi pare bine.

Soția mea, Pușa.

- Bună seara. - Bună seara.

Doamna Leontina Văduva, marea noastră soprană.

- Încântată. - Sărut mâna, doamnă.

Soțul meu.

Șerban. Îmi pare bine.

Prodănel. Eu mi-am păstrat numele de fată.

Poftiți, vă rog, poftiți.

- Bună seara. - Salut.

- Ea e Simona. - Bună seara.

La mulți ani!

Cine să trăiască?

La mulți ani!

Cornelia să trăiască!

La mulți ani cu sănătate!

Să vă dea Domnul tot ce doriți!

Ce beți acolo? Campari Orange?

Oranj simplu.

Fără Campari, că-i tremură mâna pe bisturiu.

Ca lui Ciomu.

Te bagi în ce nu te pricepi.

Păi, de ce crede toată lumea că i-a tăiat Ciomu pula?

Da, mă, dar una e să confuzi ductul retroperineal cu cremasterul,

și alta e s-o ciopârțești și s-o dai la rațe.

Da’ confuzia asta de la ce-a venit? Nu de la malpraxis?

Malpraxis, sigur.

Da’ nu e că a vrut el să i-o taie. Nu înțeleg ce-ți place să te bagi așa?

În ce nu te pricepi. Păi, ce, eu mă bag în domeniul tău... casnic?

Eu am un domeniu mai vast.

Stai puțin. Primul etaj e tehnic.

Nu mai e tehnic, bre. E intabulat pe cadastru, ne jucăm?

Și-ți mai dau și două locuri în garaj, boxă frumoasă.

Uite, o chemi pe doamna Cornelia să-ți amenajeze.

Să mănâncă și ea o pâine, nu?

La mulți ani!

Cam scumpă doamna Cornelia,

dar se mulează pe personalitatea clientului.

Ca o mănușă.

Am fost ieri cu Barbu și am măsurat pentru acvariu.

Juniorul ce face? Când ajunge?

Barbu al meu a avut o urgență și a trebuit să plece.

Păi, și cum, nu vine?

M-a sunat să-mi spună „La mulți ani”, să-mi ureze.

Îi pare foarte rău și vă pupă pe toți.

Hai, soțule, să te dansez, că domnu’ Voinescu a obosit.

Da, să trăiți.

Clara!

Hai cu mine la o cafeluță când ești gata.

Mulțumesc.

Să fac o listă cu ce mai trebuie. Ăsta... Pulitutto, s-a terminat.

Mă duc eu zilele astea la magazin.

Tu nu ești cu zahăru’?

Spune-mi cât trebuie să-ți dau pentru vineri.

Mi-a plătit deja domnu’ Barbu la sfârșitul lunii.

Și cum mai era pe la ei?

Tot așa vraiște?

Așa și-așa.

Te pomenești că s-a dat doamna pe brazdă.

Fac în birou la domnu’ Barbu, camera fetiței lu’ doamna Carmen.

I-auzi!

Cum adică?

Au montat un pătuț din lemn în locul canapelei.

Și el unde își face biroul?

Nu știu.

Păi, da.

Ce să-i fac eu lui, dacă-și bate singur cuie-n talpă?

Ai tăi copii?

Ce fac?

Fata ce face?

Bine. Cu cursurile.

Tu când ai șters prafu’ la Barbu, pe noptieră, el ce mai citește?

I-am luat Herta Müller.

Nici nu s-a atins de ea.

I-am luat Pamuk.

Au luat totuși Nobelu’.

Nici n-a pus mâna pe ele.

Eu ce-am citit frumos ultima, a fost asta cu...

Frumoasele străine a lui...

Am făcut ordine în debara.

I-am purtat de două, trei ori.

Au costat peste 200 de euro.

Nu-mi vin mie, am piciorul lat.

Ia-i pentru fiică-ta, că ea-i mai tânără.

În sufragerie ai terminat?

Nu aștepta o eternitate.

Du-te după el!

- Ce-i, Guța? - E problemă cu Barbu.

Ce-i cu Barbu?

Vreau să stai liniștită și nu te panichezi.

El n-are nimic. E bine. A făcut un accident.

Cum e bine?

Mergem la Slobozia și-ți explic pe drum.

Ce accident a făcut?

A dat peste un copil cu mașina și l-a omorât.

Vii, Neli?

- Hai, că n-ai semnal aici. - Lasă-mă.

Înseamnă că m-a sunat.

Ia uite.

Acum nu-mi răspunde el.

- Relu? - Relu e în operație. Am vorbit eu.

Hai, că-s pe avarii parcată la Dragonul Roșu.

Și la ce spital l-au dus?

- Pe cine? - Pe Barbu.

Tu n-auzi că n-are nimic?

M-a sunat să-mi spună că băiețelul e mort,

că pe el îl duc la secție să dea o declarație.

Ce spital?

Înseamnă că el a fost de vină. Cine-a fost de vină?

Nu știu, fetița mea. Da’ când faci un accident, te duce la poliție.

Haide odată, că mai încerci din mașină.

Relu, unde ești?

De ce nu-mi răspunzi?

Tu când pleci încoace?

Cum adică n-are sens?

Spune.

- Întreabă dacă a băut. - A zis că n-a băut.

Auzi, că n-a băut. Știi că el nu bea.

Avea viteză?

Dă-mi-l mie.

Te pup.

Așa...

Păi, e foarte bine.

Eu mă gândeam să-l sun oricum pe... cum îl cheamă, de la Inspectorat...

Și ce-a zis?

Nu, deci n-a băut și nu s-a-ntâmplat în localitate.

Nu, iubire, e după cum ieșea din Bucu, în dreptu’ benzinăriei.

În depășire, se pare.

Am înțeles de la el că erau trei care au sărit să traverseze

și, mă rog, a vrut să evite și l-a luat pe ăsta micu’ în plin.

Deci avea totuși viteză.

Deci, i-a apărut în unghiul mort, a tras de volan stânga...

- Oricum, o să ne lămurim acolo. - Să mi-l mai dai și mie puțin.

Bine.

Bine.

Relu, tu de ce nu vorbești să-ți țină cineva locu’?

Stai puțin, nu închide.

Ce să fac? Să-l sun și eu pe Teodosiu?

Nu știu. Să-i spun cum stăm.

Da, Relu.

- Alo, Guța? - Da.

Vezi că se face test de alcoolemie la laborator. Așa e procedura?

Fac ei testul cu fiola la locul accidentului,

și pe urmă fac și la spital.

Fac de două ori.

- Și-i fac și la Slobozia? - Da.

Am vorbit acolo, și e de gardă acolo Erdogan.

Erdogan. Ai vorbit cu el că venim din partea ta?

Nu... S-a vorbit cu Mititelu, care-i consilieru’ județean.

- Auzi, Relu? - Cornelia, nu te mai băga.

- Gata, eu am fugit. Ține-mă la curent. - Bine, te-am pupat.

Aici s-a întâmplat.

- Bună seara. - Spuneți.

De la București, în legătură cu accidentul.

- Așa. - S-a vorbit cu domnu’ Mititelu.

Ia uite avocatele, a și venit de la București.

- Și ce dacă s-a vorbit? - Domnu’ Mititelu de la Prefectură.

Bă, puteți să-l aduceți și pă tac-su a lu’ Obama, ăsta-nfundă pușcăria.

- Uită-te la mine, aicea. - Lasă-mă, mă.

Ce să las, mă? Ce să las? Nu vezi că, uite, ne omoară copiii pe stradă.

- Ce să las? - Bă, Staicule, potolește-te.

Să văd ce vreau doamnele avocate. Spuneți.

Stați liniștit, că nu suntem avocate.

Suntem părinții copilului, suntem familie.

Și io cine, futu-ți morții mă-tii sunt, fă?

Domnu’ polițist, vă rog frumos, ce-nsemnează asta?

Unde-i bâta? Adu, mă, bâta din mașină.

- Stai mă. Băi, stai potolit. - Adu, mă, bâta din mașină.

Să vă-nvăț să faceți voi legea la mine acasă.

Mergeți înăuntru, doamnă. Ține-l, mă, acolo.

- Lasă-mă, mă-n pula mea în pace! - Lasă-le, bre!

- Ia veniți fă-ncoace de zdrențe! - Gata, mă, ce ai?

Pleacă dobitocu’ către București, și mai și omoară pe alții.

Nu le pasă de-ăștia ca noi.

Alo, da, uitați, noi acuma am ajuns la secție.

Și vroiam să vă întrebăm încotro.

Am înțeles.

Bine, așteptăm.

Bună seara.

Toți aveți 110.

Da, hai, terminați-o de scris și semnați.

Sunt mama băiatului meu care a făcut accidentul.

- Mai e de așteptat. - Nu putem să-l vedem și noi?

Nu, doamnă. Aveți răbdare. Luați un loc. Și familia victimei tot aici așteaptă.

Vă sună un telefon.

Alo?

Da?

Să trăiți.

Da.

Da.

Da, e-aici.

Am înțeles.

Ce faci, mă? Stai acolo jos.

- Doamna Făgărășanu? - Eu.

Un buletin.

- Văd că scrie Kenereș și Cerchez. - Făgărășanu e soțul.

Așteptați puțin, că acuma ne cheamă.

Deci sunteți mama, da?

- Și dumneavoastră? - Sunt mătușa.

Nu, că încă nu suntem cu el.

- O să intrați dumneavoastră. - Intru și eu, sunt sora.

Sora cui?

Haideți, doamnă, până vă hotărâți... Sunteți sora, mătușa, bunica...

Dumneavoastră veniți cu mine.

Da, acuma.

Ia-l Neli și vorbește tu. E Penciulescu de la Inspectorat.

Da’ asta de ce pula mea intră, și io n-am voie?

Tu dai declarație când se eliberează aici, mă.

Da.

Sunt Cornelia Kenereș, mama.

Spuneți-mi mie ce trebuie.

Bun, am înțeles.

Vă resun eu când am mai multe date.

Ce vroiam să vă mai întreb.

Dosaru’ ăsta, el de fapt, când se deschide?

Am înțeles.

El e deschis și se închide.

Și ce intră la el?

- Da... - Luați loc, vă rog.

Haideți, că nu mai pot acuma.

Bun, domnu’ Penciulescu.

Și eu la fel.

Ce-ați scris aici?

„Niciun Aro...”

„Niciun autovehicul nu venea din partea opusă.”

- Ați scris destul de puchisit. - Măi copile, măi.

Scrieți normal, să fie totu’ clar și să facem și alcoolemia.

Păi, tu n-ai suflat deja-n fiolă?

- El n-a suflat în fiolă? - Doamnă, nu vă mai băgați.

La omucidere, se face și alcoolemia. Așa e prin lege.

Prin lege. Dacă tot vorbiți de ea.

Copilul are dreptul la un avocat.

L-ați întrebat dacă are dreptul la un avocat?

- Nu spune nimeni că n-are. - Vă-ntreb.

- L-ați întrebat? - Da’ de ce, doamnă, sunteți avocat?

Da, sunt și avocat, dacă mă luați așa.

Hai, că mai știm și noi care sunt procedurile.

Doamnă, eu vă întreb pe dumneavoastră, sunteți de meserie avocat?

El e sub stare de șoc acuma și n-are experiență.

Mă ascultați cu atenție.

Avocat puteți să vă luați ca să vă reprezinte în instanță.

Noi aicea, întocmim un dosar.

Nu, aici el dă o declarație.

O declarație care merge la dosar.

Nu, domnișoară, că n-aveți încă dosar,

că nu l-ați depus încă la Parchet, să luați număr și astea...

Să știți că sunt informată.

Am văzut că sunteți foarte informată

și foarte pusă la punct și cu intervenții.

Atuncea dac-ați văzut, haideți să nu ne...

În primul rând, eu nu am văzut declarația copilului.

Arătați-mi și mie declarația.

Doamnă, da’ nu înțelegeți că n-aveți nicio calitate să cereți?

Veniți aicea ca hienele și tăbărâți pe bietul copil.

Credeți că el a vrut să calce pe cineva cu mașina?

Puneți-vă în locul lui.

Da’ dumneavoastră, în pielea lu’ amărâtu’ ăla de copil v-ați pus?

Hai, mă, că așa nu mai terminăm niciodată. Dă la mine.

Că văd că ne-a luat cu avocați și cu...

„Subsemnatu’ Barbu Cătălin Făgărășanu,

fiul lui Aurelian, așa, și al Cornelia, așa...”

Să știți că noi nu-l arestăm aicea, nu-l băgăm la-nchisoare.

Noi doar stabilim evenimentele așa cum s-au întâmplat ele.

- Citiți, vă ascult. - Da’ ca să știți.

„Domiciliat, număr, bloc, scara, posesor carte de identitate, așa,

serie, număr,

declar pe propria răspundere următoarele aspecte

privind cauzele și consecințele producerii evenimentului rutier.”

„La data de 6 martie, orele 19:40, am condus auto număru’ B 106 PAP,

marca Audi A4 Avant, pe DN 2A/E60 direcția Hârșova către Slobozia.”

„După ieșirea din localitatea Bucu, în afara localității,

m-am angajat cu o viteză de aproximativ de 140 km la oră,

în depășirea autoturismului...”

- Dă-mi telefonu’, s-o sun pe Carmen. - Lasă asta acuma.

Nu vreți să mi-o dați mie, s-o citesc eu?

Afară din localitate nu e cam 110 viteza legală?

Păi, da. Și domnu’ Barbu a avut cel puțin 140.

Dacă nu, 150, cum o s-arate expertiza.

Stați puțin, c-ajung imediat și la dumneavoastră.

Barbu, tu scrii exact 110.

Păi, dacă cel pe care l-a depășit avea 110.

Ei, 110.

Da, doamnă. Vreți să confruntăm declarațiile, ce Dumnezeu?

Martoru’ a scris negru pe alb. 110.

Dacă cel pe care l-a depășit a avut 110,

domnu’ Barbu Cătălin ce viteză credeți c-a avut?

El poate să declare ce crede de cuviință în declarație, pentru că semnează.

Ba nu poate, doamnă, că asta e bătaie de joc să scrie 110,

când el, de fapt, a avut 160.

Tu scrie cât spun eu.

Dacă declarați cinstit, în instanță mai aveți o șansă.

Da’ dacă mințiți în halu’ ăsta și scrieți cum vă-nvață doamna, 110,

nu știu, da’ vă faceți un deserviciu.

Scrie acolo.

Gata aici, mergem la alcoolemie.

Dumneavoastră mergeți cu mine. Mergeți și dumneavoastră?

- Sigura că da. - Țineți-vă după noi.

Pot să-mi iau telefonu’ din mașină?

Nu umblă nimeni la mașină până n-o vede expertu’. E probă.

Văd că la etilotest ți-a ieșit negativ.

N-am băut nimic.

Am mâncat două Mon Cheri cu lichior înainte să mă sui în mașină.

Stupefiante, barbiturice?

Urmează vreun tratament? Afecțiuni psihice?

Nu.

Ridică-te, te rog.

Urmărește-mi degetul cu privirea.

Bun.

Într-un picior, ridică genunchiul către piept, cât poți.

Acum întoarce-te brusc spre mămica.

Din tot corpu’.

Mersi.

O să vă recoltăm din venă acum, și încă o dată peste o oră,

și-avem nevoie și de-o probă de urină.

Mai dă-mi și mie telefonu’.

Completează matale.

Mi-l chemați și mie pe junior să-l înțepăm?

Te rog, scoate-ți geaca.

Luați loc, vă rog.

Ridicați mâneca.

- Acu-i de unică folosință? - Nu folosim altceva.

Ați putea să mai desigilați unul, să văd și eu?

Nu se poate. E acul trusei. E pe inventar numerotat.

- Desfaceți altă trusă, o plătesc. - E trecută seria în acte.

Să-i dăm totuși alta. Se poate?

- Mulțumit? - Da.

Da.

Am văzut apelurile, da’ am fost în focuri.

Să-ți spun ce-am rezolvat.

Declarația-i rezolvată.

Și-acum suntem la spital să-i recolteze sânge.

Direct acasă de-aici.

Bine.

Pa. Auzi, Relu, când vii dimineață,

să nu te duci, că-l culc pe Barbu în cameră la el.

Poți să vii în pat cu mine.

Nu, Erdogan e om.

În schimb, ăia de la secție au fost foarte recalcitranți.

Da, polițiștii!

Un el și-o ea, grămadă peste bietu’ copil.

Bine.

Pa.

Are tensiunea cam măricică. Extremitățile reci.

E normal, pe fondu’ ăsta nervos.

Ce-ai, mă, copile? Că abia te-am atins.

Ce ai?

Ce poate să aibă?

Păi, nu știu, să nu se fi lovit în accident.

Ia ridică tu un pic tricou’.

E și umflat un pic.

Cum ai putut să te lovești în halu’ ăsta?

M-au alergat ăia pe-acolo și m-am îmbrâncit cu ei.

- Păi, poliția ce păzea? - Până să vină poliția.

- L-au articulat ăia. - Ce animale!

Ei, las’, că-i trece.

Auzi, tu n-ai ceva în casă, contra anxietății?

- Nu știu, Praxiten sau...? - Îți spun ce am.

Ia ridică tu un pic mâna.

Hai.

Am Stilnox.

Ăla poți să-l iei tu.

Vino să te uiți.

Tavor?

De cât?

Un miligram. Hai să ia două din astea.

Auzi, să te liniștești.

Și încearcă să nu te mai gândești, da?

Somn bun, mănânci bine și să fumezi mai puțin.

Să le lase de tot. Și să facă și-o baie fierbinte.

Nu, să se ducă direct la culcare.

Eventual, îl dai tu pe spate c-un antiinflamator.

Hai că mă duc și eu, că mă dă Cerchez în consemn. Ia uite, e două.

Am mâine de recuperat.

- Diclac? - Foarte bun.

Hai, ai grijă.

- Îți rămân datoare pe veci. - Hai, vezi de treabă.

Hai. Ai grijă.

Pa.

Dă tricou’.

Aicea doare?

Nu sunt decât două posibilități.

Ori cerem noi expertul nostru, ori îl lăsăm pe ăla care-l propun ei.

Să-l cerem noi, și-n felu’ ăsta și urgentăm.

Nu e bine. Mai bine lăsăm expertul lor, și ne înțelegem cu el,

dă dacă-l impunem pe-al nostru, se întărâtă.

Ți-am făcut fresh de portocale în frigider.

Te-ai odihnit bine?

Auzi, să-mi iei și mie un Olynth, să-l am deseară.

- Îți dau spray cu apă de mare. - Nu-i bun.

- Sau Nazomer. - Nu.

- Zi-mi ce-ți trebuie și-ți iau. - Păi, n-auzi? Olynth verde. Sigilat.

- Am înțeles. - Mai bine notează-ți.

Olynth verde. Clasic. Sigilat.

Notează, dragă, notează. Oricum nu ține minte nimic.

E uleios?

Nu-i uleios, că nu mă desfundă. E spray.

Dar te rog eu, să nu vii cu altceva.

Altceva?

- Nu. - Ce, te duci să mai te culci?

Păi, voiam să vorbim și noi doi.

Pe-ăsta de la județ, de la Slobozia, să-l mai capacităm?

Nu, măi, am vorbit cu el. Te duci direct.

- Ce-ai scris aici? - Păi, ce-am scris aici?

Neînceperea urmăririi penale.

Unu, de rezolvat cu probele. Doi, expertul.

- Guța. - Guța.

Și trei, important. Poate cel mai.

Tre’ să luăm cumva legătura cu părinții, să-i convingem să-și retragă plângerea.

Poate le plătim înmormântarea. Mă gândesc, așa, ca prim pas, știi?

Cu mama ar trebui vorbit în primul rând.

Da, mă, da’ nu acum.

Lăsăm să mai treacă, îți dai și tu seama.

- Mda. - Mda.

Să vorbești cu Erdogan, să fie gata până-n unșpe alcoolemia.

- Am vorbit. - Și rezultatele de la autopsie.

- Alea peste-o săptămână. - Să vie mai repede.

- Nu se poate mai repede. - Și alcoolemia de ce se poate?

- Pentru că alcoolemia e probă la dosar. - Și autopsia nu e probă?

Nu, Ciocnelia, că n-aduce nimic nou.

Nu-i face autopsie, să vezi c-a murit de ficat.

- Acuma te-ai făcut și legist. - Păi, dacă nu judeci.

Să-mi lași cheile de la mașină.

Și dă-mi și actele.

Doamna Kenereș? Unde v-ați ascuns? Haideți.

Să vedem ce ne-ați adus.

Perfect.

Ce voiam să vă întreb? Expertul când se stabilește?

Păi, alcoolemia o punem la dosar.

Urmează raportul de expertiză tehnică al autovehiculului.

Procesul verbal de constatare îl avem. Declarațiile.

Certificatul de înmatriculare.

Să vină și raportul medico-legal, și pe urmă cerem un expert.

- Și domnu’ de afară de la mașină cine e? - Domnu’ e și el expert.

- Și-o să se ocupe dumnealui? - Dumnealui sau un alt expert.

Pentru că l-am întrebat: „Dumneavoastră sunteți expertul?”

Și el nu mi-a răspuns.

Vorbeam de domnu’ care verifică mașina.

Pentru că duc mașina în service,

ca să-i facă măsurătorile de care se folosește expertu’ când face raportu’.

Stați puțin.

Deci, un expert face raportul, și altul face expertiza.

Depinde.

Angela, iubire, nu facem mai bine o copie la o expertiză care a făcut-o Țânțaru?

O ia doamna acasă, o citește și se lămurește.

- Deci domnu’ e un fel de sub-expert. - Sau expert dacă-l acceptă părțile.

Am înțeles.

Păi, și partea cealaltă nu poate să-l conteste?

Nu. Nu văd de ce. E propus de noi, e din partea locului.

Să știți, că ei, săracii, sunt oameni foarte simpli.

Și vroiam să vă rog, legat de asta, cred că e oportun și omenesc,

să vă oferiți să suportați, totuși, cheltuielile de înmormântare.

Absolut.

Și cred că n-ar fi rău să vă prezentați sâmbătă, când are loc înmormântarea.

Cred că s-ar simți și dânșii, ca părinți...

Mie mi s-a părut aseară, că tatăl e destul de...

Cine? Nu, Staicu e cumnatu’. Și e de înțeles că era pornit,

că nu e plăcut să-ți vezi nepotu’ făcut terci pe asfalt.

Dumneavoastră n-ați fost aicea.

A zburat săracu’ 26 de metri prin aer.

Biserica cu cimitirul, e asta din comună. Dacă vreți, vă spun și unde locuiesc.

Dacă ați putea cumva să-i sensibilizați, să nu apar așa, pe nepusă masă.

Da’ cum îi cheamă pe ei?

Familia Angheliu. Luminița și Traian Angheliu.

Doamna Kenereș, am o întrebare la dumneavoastră.

Sunteți de profesie arhitect?

De profesie scenograf și de formație arhitect. De ce?

V-am căutat aseară pe Google.

Și vin c-o rugăminte.

Cumnată-mea a cumpărat cu soțu’ ei un teren la Mogoșoaia, la lac.

Și-ar vrea un proiect.

Nu, au proiect, au autorizație de construcție, tot ce trebuie.

Problema e că aștia spun clar la câți metri de lac ai voie să construiești.

Da, retragerea.

Nenorocirea e că s-a umflat lacu’, și-au venit aștia în inspecție

și i-au prins în neregulă exact cu retragerea asta.

Da’ ei au început deja proiectul?

Mă gândeam că poate știți pe cineva.

Știu pe cineva care a lucrat la Luciul Apelor

și acum s-a mutat la Mediu.

Vă trimit la el.

Da’ nu e presant, că ei oricum nu mai au bani să continue lucrarea.

Da’ mă gândeam că poate împreună găsim o formulă.

Să nu uiți declarațiile alea.

Exact, ca să fim în regulă cu dosarul trebuie modificată declarația martorului.

Sărut mâna.

În sensu’ că dacă băiatu’ a declarat 110,

domnu’ Dinu Laurențiu nu poate să mai aibă tot atâta. Mă înțelegeți?

Ei, ce pot eu să fac, e să vi-l contactez și să-i trimit coordonatele fiului dv.

Mai bine pe ale mele.

- Pe ale dumneavoastră nu le am. - Vi le-aș lăsa.

Așa.

S-o punem la dosărel.

Barbu?

Barbu?

Bună ziua. Carmen sunt.

Sunt acasă deja. Barbu nu e la dumneavoastră?

Puteți să-l... Mersi.

Barbu, sunt în fața ușii și nu pot intra.

Da, cheia merge, dar e tras zăvorul.

Da?

Clara?

Nu, nu e. N-are cum să fie.

Da’ de ce să mai treacă?

Bine, o sun și te sun înapoi imediat.

Auzi, Barbu... hai că m-am lămurit.

Exact.

Bine. Pupic.

Bună ziua. M-ați sunat.

Da, domnu’ Laurențiu. Chiar așteptam un telefon de la dumneavoastră.

Da?

Așa.

Păi, nu știu. Nu prea e abordabil. E după șoc și...

Așa...

Nu, peste două săptămâni e foarte târziu.

Mâine.

Pe la cât? Pe la patru?

O să mă recunoașteți.

Sunt blondă, de înălțime potrivită.

Am 30 de ani, dar arăt în jur de 60.

Glumesc.

O să ne recunoaștem.

Da?

Da’ cu ce vă deranjează dacă vin și eu?

Da, în fine, o să-i transmit.

Da, bine.

Bine, domnu’ Laurențiu.

Dinu.

Ia uite!

Te pup, Carmenuș. Ai ajuns și tu?

- Bună seara. - Ce?

- Gata expertiza? - Și aia mică? N-ai adus-o și pe ea?

- Am lăsat-o cu mama. - Foarte bine.

Ce faci, cuculeț? Te-a mai lăsat omoplatul?

- Să știi c-a avut amețeli. - Aoleu.

Cât Tavor i-ați dat?

Păi, și dacă a avut amețeli, tu de ce-l lași să fumeze?

Măi copile, mă prostesc și eu la ocazie.

Da’ tu când tragi, tragi așa până la ultima alveolă.

Tu fumează liniștită, Carmenușo, că nu cu tine am ce am.

Lasă. Zi-mi.

- Ce-ai rezolvat? - Deschideți măcar geamu’.

Am rezolvat foarte multe.

Ia uite-aicea! Cu radicali.

Și ăsta de-aicea? Ăsta? Țânțaru Adrian?

Ăsta-i expertu’?

Eu așa am înțeles.

Bine, lasă că-i spun lu’ Guța.

- Ce-ai mai rezolvat? - Zi-mi mai bine ce-ai făcut tu.

- M-am gândit la tine. - Ești foarte simpatic.

eu am stat toată ziua pe telefoane. Azi mi-am luat liber.

Am fost la bancă, am scos 200 de milioane.

M-am programat pentru mâine, pentru euro...

Poftim telefonu’.

Ai încărcător la tine?

- Vezi că m-a contactat celălalt șofer. - Care șofer?

Ăla pe care l-ai depășit. Cum care?

Martorul. O să ne întâlnim mâine.

- Păi, de ce să ne întâlnim? - Ca să-și schimbe declarația.

Asta-i bine. Dacă-ați luat legătura cu martorul, e foarte bine.

Nu mă văd cu nimeni. N-am nicio treabă cu ăla.

Barbu, vezi că nu-i de joacă.

Da’ vă pricepeți mai bine la aranjamente. De ce-i nevoie de mine?

- Nu poți să rezolvi tu? - Nu, Relu.

- Tu știi cum m-a luat de sus și ăsta? - Da’ nu pot.

Nu pot în halu’ în care sunt să mă întâlnesc cu ăla.

Care-i un bou.

Să ce? Care vrea niște bani, de fapt, nu?

- Păi, bani, ce să vrea? - Păi, nu?

Dacă vă ocupați, ocupați-vă voi până la capăt.

Nu-mi luați c-o mână ce-mi dați cu cealaltă. Faceți voi.

- Uneori tre’ să mai faci și tu. - Nu numai noi.

Păi, atunci, lăsați-mă-n pula mea pe mine, că fac eu.

Ori așa, ori așa. Nu tot timpul „noi”.

Bine, coițe.

Descurcă-te singur, dacă asta vrei.

Lasă-l, dragă, în pace, să-și facă singur.

Ai înnebunit și tu? Ce-ai? Ai răbdare.

Ia mai lasă-mă și tu, taca, taca...

Dacă nu vrea să meargă, face pârnaie, și gata, ce?

- Poate c-o să-i facă bine. - Hai, că te-ai tâmpit de tot.

Da’ nu mai bine vă luați voi la omor, așa frumos cum știți?

Bravo, să vezi și tu cum arată o expertiză.

Știți ce mă gândeam?

Ia zi!

Nu credeți c-ar fi un gest să preluăm noi înmormântarea?

Da?

Cât poa’ să fie o înmormântare în Bucu? 80?

Pune 100.

Barbu, fii puțin atent.

Urmărește-mă. Lasă ce faci acum.

Vezi, că s-a stabilit sâmbătă înmormântarea.

Și-aici, oricât vrei să ne acuzi tu pe noi că n-am făcut nu știu ce pentru tine,

aici nu mai ține.

Chiar trebuie să faci un efort și să fii acolo.

Voi ați înnebunit cu toții?

E absolut musai să le spui condoleanțe oamenilor.

- Așa se face. - Ce condoleanțe?

Și tu ce vrei? Să mă alerge ăia iar cu parul p-acolo?

Ei, te aleargă. Da’ nu-ți face, dragă, nimeni nimic.

- Barbu... - Uite...

- Uite cum stă treaba. - Vine și taică-tu.

Vine și Carmen. Mergem toți.

E bine, în primul rând, pentru tine,

să te confrunți cu situația, ca să zic așa.

Și în timp, ai să înțelegi și tu mai bine despre ce vorbesc.

Am înțeles.

Hai să mergem.

Unde, dragă?

Carmen, eu în tine mă bazez. Stați aici.

Relu, tu de ce stai ca o momâie?

- Lasă-l, dragă, nu mai fă atâta... - Măi, omul lui Dumnezeu. Înțelege.

De ce te comporți cu noi ca un dușman?

Dacă noi nu-ți vrem binele, atunci cine crezi?

Măi femeie, nu te mai chițăi, mă. Serios.

Dacă maică-ta face un efort, toți facem un efort.

Spune-i, spune-i și tu, că dacă nu face și el act de prezență acolo,

se pun oamenii ăia de-a curmezișu’ și-l bagă la penal. Asta vrei?

Ce vreau e să mă lăsați în pace, să nu vă mai băgați. Gata.

Nu mai dați telefoane, nu mai faceți intervenții.

- Mă descurc singur. - Ce să spun!

Lasă-l să-și bată cuie-n talpă, că-i Iisus Cristos.

Cheile.

- De-asta ne arde? - Cheile de la casa mea.

Hai, Barbu, că am eu chei.

Lasă cheile tale. Tu ieși afară și așteaptă-mă.

Cheile alea cu care ai fost astăzi la mine. Le vreau.

Extraordinar.

Cu ce te deranjăm?

Ai camera ta.

Eu mă îngrijesc să te hrănești. Nu vă deranjează nimeni.

Carmen avea bagaju’ cu ea. De-aia m-am dus să-ți aduc lucrurile.

Mă mai lași mult s-aștept? Dă cheile!

Ia-ți-le. Și ia și picăturile.

Ce-i asta, mă?

Zi-mi tu, cu cuvintele tale. Ce te-am rugat eu să-mi iei?

- Am zis Olynth verde clasic? - Da.

Da. Și asta ce e?

Olynth.

Și ce culoare are?

E absolut același lucru și nu dă dependență, de-aia costă dublu.

Bă, tu ești complet oligofrenă?

L-ai încercat, ca să vorbești așa? Încearcă-l, poate...

Băi! E totuși maică-ta, mă!

Fă ce vrei.

Eu îți jur...

Uite, e taică-tu de față,

mi-am luat mâna de pe tine.

Te fut în gură.

Și pe tine.

Da’ eu ce ți-am făcut?

Mi-ai făcut că ești cârpă, bă, și șterge asta pe jos cu tine.

Nu te mai uita așa la mine.

Are dreptate. Ești chiar cârpă.

Mă rog de tine să mă susții și să-i mai spui și tu,

și tu mă lași numai pe mine, ca să ies eu nebună.

Băi, dacă nici în contextu’ ăsta

voi nu v-astâmpărați și nu putem să ne-nțelegem și noi ca oamenii,

de ce nu lași tu de la tine, mă?

Ce-l tot fuți atâta cu dormitu’ și cu hrănitu’, mă?

Lasă-l să doarmă unde vrea el. Ne concentrăm pe ce arde.

Ce-i important unde doarme?

Să doarmă aici și să ne concentrăm împreună.

Da’ el nu.

Trebuie să se ducă după madam, să-i crească progenitura.

Și tu-i dai țigări, pizza și cola.

Te rog foarte mult, te-mbraci imediat și te duci după el.

Mă îmbrac și mă duc în durerea mea.

Te duci și-i spui că, dacă nu suntem noi să ne-agităm, el se termină, Relu!

- Da? - Eu sunt.

Eu sunt.

Puțin mai repede, dacă se poate,

pentru că i-am spus soției c-ajung în două minute.

Bun. Ce propuneți?

Ce propun eu?

Păi, da.

Dacă-ați sunat și-ați convocat întâlnirea asta...

îmi imaginez c-aveți și dumneavoastră un interes.

Asta nu mi-a plăcut deloc.

Am sunat pentru c-am fost sunat să vă sun.

Puteam la rândul meu să sun, ca să nu mai fiu sunat.

Sunt o persoană totuși relativ ocupată. Nu vă stau dumneavoastră la dispoziție.

Acuma, o să rezolv și fără ajutoru’ dv, dacă sunteți așa de ocupat.

Dar chiar vă rog.

Deși o să se lungească la nesfârșit și nici n-o să rezolvați.

Lăsați-mă să vă explic de ce.

Vă este familiară, sper, conjunctura incidentului.

Ce nu știți, probabil, e că fiul dv. m-a talonat încă de pe la Țăndărei.

El are un A4, eu am și eu un ML, comparabil ca demaraj și viteză,

așa că, i-a fost destul de greu să se țină după mine.

Sigur, ca motorizare, un ML este superior,

dar ținând cont de ampatamentu’ mai mare...

Mă uit la dumneavoastră și văd că nu înțelegeți un cuvânt din ce vă spun.

Urmăriți-mă.

Acesta sunt eu.

Acesta-i el.

Și-am ajuns în Bucu.

Unde el tot în spate era,

și unde mi-a mai făcut o dată cu farurile ca să-l las.

Pun asta pentru ieșirea din localitate, da?

Eu mă poziționez pe banda stângă, ca să depășesc un microbuz staționat.

El, vine și el în spatele meu.

Ăsta e locul accidentului, da?

Îmi face iar cu farurile, dar și semnalizează.

Ceea ce era indicat să facă de la început, dacă voia ca să-l las, nu?

Că așa e politicos, să ceri voie.

Mă dau înapoi pe banda dreaptă,

și el accelerează și se înscrie în depășire.

Pentru că ne aflăm în dreptul indicatorului,

accelerez de la 50, limita legală în localitate, la 110.

Adică limita permisă pe drumurile europene în afara localității.

Ideal pentru el era eu să nu accelerez, dar...

Aici există un „dar”.

Nu scrie nicăieri că n-am voie.

Așa că el n-a avut nicio altă șansă, decât să accelereze și mai mult.

Eu m-am stabilit la 110, i-am văzut pe copii.

El, care avea deja cel puțin 140, nu i-a văzut de mine,

și aici s-a produs impactul.

Bun.

Și nu se poate, aici,

unde ați avut dumneavoastră 110,

să aveți 90?

Cum să nu. Din toate punctele de vedere.

Fizica obiectelor, vizibilitate și psihologia depășirii

este absolut unul și același lucru.

Aveam eu 90, el avea 110.

Vreți să aibă el cât, 80?

Eu am atuncea 50. Absolut același lucru.

- Și atunci? Asta e ce vă implor. - Ce mă implorați?

Să-mi spuneți cât.

Sper că realizați că sună foarte brutal.

Mă scuzați, am avut o zi foarte grea.

Reformulez.

Spuneți-mi...

Ce anume v-ar determina să arătați, modificându-vă declarația,

bunăvoința pe care puteați s-o arătați

atunci când nu l-ați lăsat să vă depășească.

Haideți să încercăm următorul calcul.

Pentru omor din culpă, justiția prevede o pedeapsă maximă de 15 ani.

Cauza fiind ea dispersată că și copilul ăla a traversat aiurea,

că nici părinții nu l-au ținut sub supraveghere că etc., șapte.

Hai să punem șase.

N-are antecedente,

hai să zicem trei ani, cu tot cu bună purtare.

Cât estimați că valorează trei ani față de nimic?

Vedeți că nu știți să calculați.

Calculați dumneavoastră.

Eu pot să calculez că v-ați planificat să cheltuiți ca să scoateți un NUP...

80 - 100 de mii.

De euro.

Am calculat bine?

Nu, domnu’ Laurențiu.

Uitați cum stăm.

Nu dispun de banii ăștia.

Și oricum nu sunt dispusă să vi-i dau.

O să ne hârșâim prin tribunale. Asta e.

O să ne pierdem și eu, și dumneata timpul.

Și până la urmă, îl scot cu suspendare, și tot îl scot.

Sincer, eu nu cred.

Dar chiar și așa,

vă doriți să poarte după el, la vârsta lui, un asemenea bagaj?

Dacă nu-mi lăsați nicio portiță.

Vedeți?

Îmi cer scuze, eu chiar trebuie să plec.

Peste două săptămâni mă-ntorc de la München,

și vă promit că-mi fac timp și modific declarația.

- Și cum rămâne? - V-am spus.

Mă reped până-n Bucu, Slobozia, și schimb declarația.

Sau, unde mutați dumneavoastră dosaru’ până atunci.

Și dumneavoastră ori îmi dați 80.000 euro peste două săptămâni

sau, dacă nu, ceva simbolic acolo.

Ce simbolic?

Păi, să zicem... 100 de euro.

Păi, n-am.

Stați...

Am un milion...

trei sute, patru sute.

- N-am mai mult, da’ mă duc să scot. - De unde, de la bancomat?

N-are niciun sens.

Sau mai iau o cafea și-o plătiți dumneavoastră.

Fiți drăguță. Încă o cafea și mie.

Nu, sau stați așa. Digestive aveți?

Nu. Un amaretto.

E ok?

Nu, ce faceți?

- Te sărut, Carmenușu. - Bună seara.

Am uitat de 8 Martie. Eu nu v-am luat nimic.

- Barbu nu e. - Când se întoarce?

După ce plecați, probabil.

Ia uite!

Ce modificări faceți voi?

Aceleași pe care le-ați văzut și ieri.

O aduci aici pe aia mică, să stea cu voi?

Așa aș vrea.

Haideți, c-am făcut un ceai calmant.

Și o lasă taică-su p-aia mică să plece din Tulcea?

Pe Miruna, vreți să ziceți?

- Taică-su e-n Germania. - Da...

Parcă mi-ai spus tu ceva.

Grand Marnier?

N-ai, așa-i?

Nu cred.

Cointreau?

Ceva tare și mai dulce.

- Bailey’s dacă vreți. - Merge.

Când terminați șantierul, s-o chemăm pe Clara la curățenie.

- O să căutăm pe altcineva. - De ce?

E mai complicat. Am prins-o cu niște indiscreții.

Să știi că, dacă vrei,

eu sunt dispusă să mă ocup de asta mică în anumite după-amiezi.

- Cu gheață? - Nu.

Barbu în ce ape se mai scaldă?

E foarte stresat. N-a dormit deloc. Nici eu n-am dormit.

Păi, nici eu.

Probabil că ne-am transmis starea unu’ la altul.

- Da’ tu un calmant ai încercat să-i dai? - Nu sunt de principiu.

Nici Mirunei, dacă face febră, nu-i dau pastile.

El trebuie în perioada asta, să se odihnească și să se deconecteze.

Nu poate să piardă nopțile.

Acuma trebuie să-l înțelegem că nu-i e ușor.

Cred c-ar trebui să-i preluăm o parte din griji.

- Eu ce spun? - Nu.

Cred, că dacă puteți,

ar trebui să vorbiți dumneavoastră cu martoru’ în locul lui.

El nu cred că e-n stare.

Tu te-ai duce după ce ți-a vorbit cum mi-a vorbit?

Că erai de față.

Erai la noi în casă și ai văzut cum m-a bălăcărit.

După ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat...

Carmen, îți spun, că n-am fost om toată noaptea și toată ziua.

Vă-nțeleg.

Vezi, măi Carmen?

Trebuia să se întâmple toată nenorocirea asta,

ca să putem și noi să ne întâlnim, și să discutăm civilizat, ca oamenii.

Nu mă înțelege greșit.

Eu îmi dau și sufletul pentru el.

Îmi tai și o mână.

Dar dacă voi vă tot îndepărtați...

noi n-avem cum să ne-apropiem.

Asta a depins și de dumneavoastră.

Nu sunteți cea mai agreabilă persoană din lume.

Dacă vă referiți la incidentul de mai devreme, acolo, da, aveți dreptate.

Barbu nu m-a lăsat să vă deschid.

Carmen...

Uite ce se întâmplă...

Eu sunt... tu mă știi.

Eu când am ceva de spus, sunt foarte franș.

Cu riscul că jignesc.

Tu nu ești cea mai frumoasă femeie.

Nici eu nu sunt.

Suntem amândouă două femei cu o experiență de viață.

Asta ar trebui să ne unească, pentru că avem un numitor comun.

Dacă noi ajungem să comunicăm...

Ascultă-mă, și să ne înțelegem...

atunci o să-i fie și lu’ Barbu bine.

Nu-i nevoie să ne iubim.

Tu ești și tu mamă și mă înțelegi

că mi-am imaginat pentru el puțin altfel viitorul.

Tu ești o femeie care ai venit în relația asta c-un anumit bagaj.

Da’ și eu, la rându’ meu, am făcut un efort și-am înțeles că bun, asta este.

Asta e ce-i place lui.

Și dacă-i place lui,

îmi place și mie.

Cred că mai clară de atâta...

Am dreptate?

N-am dreptate?

Eu zic să colaborăm și să facem așa.

Eu m-am văzut deja cu martoru’,

deși m-am jurat ieri că nu mă mai amestec.

Dar ce te rog eu în contrapartidă.

Convinge-l tu să vină cu mine la părinții copilului.

E totuși vorba de viața lui.

Spune-i că vii și tu.

Eu n-aș putea să dau ochii cu oamenii ăia.

Barbu nici atât. Puneți-vă puțin în locul lui.

Spune-i că oricum trebuie să meargă acolo să-și ridice mașina.

Hai, că nu te-nvăț eu.

Da’ să vină ca de la tine, da?

Bine.

Acuma...

Legat de viitor.

Voi ce planuri aveți?

V-ați gândit cumva să faceți un copil al vostru?

Ce să vă zic...?

Ce să îți zic?

Uite și asta.

Mă rog de tine de nu știu când să-mi spui Cornelia.

Păi, tu chiar așa, vrei să mă simt babetă?

- Pot să iau o țigară? - Te rog.

Și te-aș mai ruga un lucru.

Lasă-te și tu de fumat.

Poate-n felu’ ăsta se lasă și el.

Încet...

Problema e că Barbu și cu mine o să ne despărțim.

Așa că planurile astea nu mai sunt de actualitate.

Îmi pare rău.

Măi copii, mă...

E ăsta un moment potrivit?

Suntem demult în discuții.

Și mie Barbu de ce nu-mi spune nimic?

Bine, și camera copilului?

Pe Miruna o aduc oricum la București.

O să ne căutam ceva în chirie.

Ți-ai găsit pe altcineva?

Nu.

Și-atunci, de ce?

Nu intru în detalii din mai multe motive.

La început, a tras el foarte tare de mine să facem un copil.

Ori, eu nu aveam niciun chef să rămân iar gravidă.

Mai ales că, nici fizic și sexual, nu eram complet refăcută după naștere.

- Bine, da’ după aia ți-ai revenit. - Evident.

Și am început sexu’ neprotejat.

Moment în care, m-a pus să-mi fac toate analizele.

Știți păsărica lui cu microbii.

Știu, că nici pe mine nu mă lasă să pun mâna pe el.

HIV 1, HIV 2, hepatită A, B, C... Ce m-a mai pus?

Toate astea ginecologice. HPV, candida, Chlamydia, Papa Nicolau, pizda mă-sii...

E normal. Astea se cer.

Am înțeles. Dar el n-a vrut să și le facă.

- Mi-a zis că el n-are nimic. - Păi, normal, că el n-are nimic.

Păi, nici eu n-am nimic.

Poate că nu se gândea neapărat la tine.

Poate se gândea la copil, să iese foarte bine.

Totuși, am deja un copil.

A ieșit foarte bine, zic eu.

Măi copii, mă.

Mă rog...

A trecut și asta cu analizele, și un an de zile n-am rămas.

Nu s-a-ntâmplat.

E mai delicat.

- Nici nu știu cum să zic. - Cu mine poți.

Cu condiția ca ce vă povestesc acuma să rămână între noi două.

Absolut.

Sunteți sigură că vreți s-auziți toate chestiile astea despre el?

La noi în familie nu avem secrete unul față de celălalt.

OK.

La început, știți cum e, că nu realizezi pe loc,

dar dacă e să adun și să trag linie, în anul ăla și în cel ce a urmat,

cred că în nouă din zece dăți a ajuns să nu mai finalizeze.

Adică, termina, sigur, da’ afară.

Mă înțelegeți.

De unde, am dedus logic, că nu mai vrea copil.

- Da’ el nu ți-a spus că nu mai vrea. - Barbu nu are curaju’ să spună ce vrea.

Eu nu știu de unde-i vine chestia asta. Lașitatea asta.

Deci, pe de-o parte vrea,

dar de acționat acționează ca și cum n-ar vrea.

Asta e problema cu Barbu.

Bun.

Apoi am început să facem din nou sex protejat.

Și...

Și tot așa, a finalizat,

dar, când a ieșit din mine, a văzut că nu mai are prezervativul.

Unde era?

Era în mine pe jumate, dar de curs, curgea afară. Pe cearceaf.

Deci, niciun pericol din punctul lui de vedere.

Și cu toate astea, am văzut realmente cum s-a albit.

S-a ridicat, a aprins lumina,

a început să-l studieze ce mai avea în el și cât a curs pe cearceaf.

Deci, tot trăgea cu ochiul la mine, dar nu îndrăznea, știți...

I-am zis: „Nu vrei tu să iei lanterna,

să te uiți,

să fii liniștit”.

I-am zis la mișto.

Da’ cred că dacă aveam lanternă, se ducea și-o aducea.

Și mi-a zis, zice:

„Du-te și te spală bine.”

OK.

M-am dus și m-am spălat.

Și după aceea, nici că s-a mai atins de mine. Toată luna m-a evitat.

În schimb, m-a terorizat.

„Ți-a venit ciclu’? Nu ți-a venit ciclu’?”

„Da’ când îți vine ciclu’? Nu trebuia să-ți vină ciclu’?”

- S-a comportat ciudat de tot. - Și când s-a-ntâmplat?

Ce vă povestesc, s-a-ntâmplat acum patru luni.

Între timp,

noi am discutat ca-ntre oameni civilizați.

O să mai dureze până ce se hotărăște ce și cum.

Nu ne separăm mâine.

Oricum,

Miruna ține foarte mult la Barbu

și s-a atașat de el, oarecum.

Mda.

Te-ai odihnit, cuculeț?

Vreau să vorbesc ceva cu tine.

Ce, Carmen nu vine?

Ba da, vine.

Ești puțin atentă?

- Sper că nu te-ai răzgândit. - Taci puțin.

Dacă am zis că vin, vin.

Te-ascult.

Așa.

Noi știm de-acum, sau cel puțin eu știu, că tu n-o să te schimbi.

Ți-am zis asta și-acum zece ani, și-acum cinci ani.

Cu ce să mă schimb?

Vreau să-mi explici și mie ca să-nțeleg.

- De ce mă tratezi cum mă tratezi? - Da’ nu poți să înțelegi.

Vreau doar s-accepți ce o să-ți spun acum.

Da?

Ce anume?

Uite...

Dacă continuăm tot așa, n-ajungem nicăieri.

Lasă-mă puțin, te rog, că vreau să vorbesc ceva cu maică-mea.

N-accept eu orice de la tine?

Accept inclusiv că nu mă iubești.

Vreau doar să mă respecți. Atâta.

Ai totuși datoria asta.

Da’ vreau să inversăm rolurile de acum.

Lasă-mă pe mine să te caut eu să văd ce faci,

și tu nu mă mai suna, să vezi dacă te mai respect.

Adică eu nu mai am dreptul să te-ntreb ce faci?

Lasă-mă pe mine să vin spre tine.

Tre’ să-nțelegi că-i un moment greu pentru mine.

Și tre’ să mă gândesc la tot ce înseamnă.

N-ai cu ce să contribui.

O să te caut eu într-o lună...

Un an.

Nu știu. Șase luni. Nu știu.

Da’ te caut eu.

Și poate după aia o să putem s-avem și noi o relație cât de cât.

Că dacă continuăm tot așa,

în zece ani, douăzeci, de-acum încolo, dacă mai trăiești,

o să fim în același punct.

Mă apropii și eu de o vârstă și...

Vreau, cât mai trăiesc, să mă bucur cât mai mult de tine.

De-acum încolo se poate întâmpla orice.

Eu nu mai sunt dispus să accept ca până acum.

Am viața mea, cu problemele mele, indiferent că mi le-am făcut singur

sau că sunt din vina voastră, din vina ta.

Nu mai contează.

- Zi-mi cu ce ți-am greșit. - Nu mai contează.

Îți fac o propunere. O accepți sau nu.

Sau mă lași pe mine să te caut, când simt eu nevoia, sau deloc.

Și-ți mai fac și-o recomandare.

Uite, dacă ți-e greu, găsește-ți un substitut.

Un câine, un amant, un hobby.

Pe alții ca tine îi văd pe la Piramide.

Alți oameni de vârsta mea au o relație normală cu copilul lor.

Părinții se realizează prin copii, ca să știi și tu.

Tot ce nu și-au realizat ei în viață investesc în copil.

Ne-am înțeles, da?

Hai, că ne-așteaptă și fata asta.

Carmen, bagă, te rog, mâna la mine în geantă.

Agenda mea.

Vezi unde am notat „părinți”.

Angheliu. Alimixt?

Unde vedem scris Alimixt facem dreapta.

Una din astea ar trebui să fie.

Întreabă.

- Bună ziua. - Bună ziua.

Fiți amabil, familia Angheliu?

Întoarceți, faceți la stânga pe prima uliță și e casa cu gard roșu.

Mulțumim.

E totuși o casă mai civilizată.

Ei, hai.

E ultimul lucru pe care ți-l cer. E pentru binele tău.

Nu mă lăsa singură. Hai și tu cu mine, să vorbim cu oamenii ăștia,

că eu nu știu ce să le zic.

Păi, și eu știu ce să le spun?

Tu nu trebuie să spui nimic. Vorbesc eu. Tu să fii doar acolo.

Hai, că mă tem și eu, mi-e și mie frică.

Ești totuși un bărbat.

Dacă vrea să dea-n mine?

Mă duc acolo, intru și ce le spun?

Bună ziua. Sunt cutare?

Am venit să ce?

Vedeți că nu se zice „Bună ziua”, se zice „Dumnezeu să-l ierte”.

Hai, Carmen cu mine, că tu oricum ești din afară.

Tata!

- Ce faci, măi? - Ticule!

Dumnezeu să-l ierte!

Dumnezeu să-l ierte!

Sunt mama băiatului.

Haideți, zice să veniți în casă.

Luați-i pe-ai mei.

Ia-i tu.

Drăgușelu, tu joacă-te acolo unde ți-a zis tăticu’.

- Dumnezeu să-l ierte! - Dumnezeu să-l ierte!

Hai, mamă, dincolo.

Luați loc aici.

Ea-i o prietenă.

Am rugat-o să vină cu mine, că nici mie nu mi-e ușor.

Am venit în numele băiatului meu,

care-i afară, și n-a putut să intre, săracu’.

L-a marcat și suferă foarte tare, pentru că n-a fost cu intenție.

Vrea să vă spună...

și vă spun și eu.

Ce să vă spun? Că-mi pare foarte rău.

Acuma nimica nu mai poate să-l aducă pe el înapoi.

Mâine vine Mihaiță acasă de la morgă,

dar îl pune pe masă și-i cântă popa cu capacu-nchis.

N-am crezut să trăiesc o asemenea povară pe umerii mei,

să-mi îngrop copilu’ la 14 anișori.

Am crezut c-o să mă-ngroape el pe mine.

Eu când mi-au spus doar atâta:

„A avut Barbu accident...”

Vă spun, am simțit cum s-a terminat totu’.

Și nu se compară durerea mea cu...

prin ce treceți dumneavoastră acuma.

Nu se compară.

Așa a vrut Dumnezeu, drăguțu’.

Să nu aibă nimeni nicio vină, și uite...

să se-ntâmple nenorocirea.

Că nici băiatu’ dumneavoastră n-a vrut să moară,

și nici băiatu’ meu n-a vrut să facă rău.

Să intre el acum pe ușă, să-l întreb eu:

„Mihaiță, ce-a fost în căpuțu’ tău, tată, de-ai traversat tu pe șosea?”

„Mă, băiatule, mă!”

Sau poate dacă șoferu’ mergea mai încet, nu se-ntâmpla.

Sau dacă mergea mai repede, că nu se mai întâlneau.

Doamnă,

când mi-am văzut copilul acolo, la morga...

Când l-a văzut și fata aia de-acolo, a-nceput să plângă.

Și el dobitocu’, după ce l-a lovit și-a oprit,

nici măcar nu s-a dat jos din mașină, doamnă, să vadă ce îi cu el,

că poate se mai putea face ceva.

Să știți că el ar fi vrut, da’ nu l-a lăsat poliția.

Ce poliție? Că poliția nu venise încă.

Și oricum, aștia de la poliție-s vânduți la ăștia din conducere care ne conduc.

Doamnă, să știți că vreau să se facă dreptate.

Să plătească cine-i vinovat. Și mă duc pân’ la Dumnezeu.

Că copilul meu, n-a fost copilul nimănui, să moară ca un câine pe stradă.

Noi am avut grijă și l-am crescut cu drag.

Și dacă la lege zice, că și eu am o vină, că nu i-am spus:

„Bă băiete, bă, nu mai traversa pe unde nu-i voie, măi”

să mă lege și pe mine.

Vă rog, doamnă,

și-a dat și el seama ce-a făcut.

Din suflet, vă rog...

nu-mi nenorociți copilu’.

Nu-l nenorociți și pe el, că numai pe el îl am.

Eu vă las.

A venit diaconu’ pentru clopote.

N-a vrut.

Iertați-l.

E un copil cu suflet bun, să știți.

E cald.

E generos.

Să știți că nu i-a plăcut niciodată să iasă-n evidență.

Să se laude cu ce lucruri are el. Nu. Foarte cuminte.

Nu s-a-nhăitat.

Nu bea.

L-am crescut și eu, și taică-su ca pe ochii din cap.

Și mereu am vrut să se afirme.

Și a fost de mic foarte bun și atent. Să nu ia note mici.

Să-nvețe și engleză, și franceză, poezii.

L-am dat la înot, la patinaj, la schi.

A făcut doi ani de performanță,

doi ani de patinaj artistic de performanță.

Avea, doamnă, un corp foarte...

foarte armonios.

Era, cum să vă spun, așa...

Era o plăcere.

Un copil vesel.

Și cu mine era...

foarte tandru.

Afectuos și tandru.

Și de delicat.

Anu’ viitor o să-și ia doctoratul în chimie.

O să publice în reviste de specialitate.

Ne mândrim foarte tare cu el.

E toată viața mea.

Dumneavoastră mai aveți un copil.

- Da’ eu numai pe el îl am. - Traian!

Adu lucrușoarele lui Mihaiță.

Să vedeți și dumneavoastră.

Astea o să le păstrăm.

Sunt ultimele lucruri care le-a avut asupra lui.

E telefonu’.

L-au găsit acolo.

M-a sunat de pe el, când a ieșit de la școală.

„Mico, eu am ieșit, am terminat.”

„Am plecat de la școală.”

„Bine, Mihaiță.” Așa i-am spus. Marți.

Puteți să mă și refuzați,

dar să știți că eu vreau neapărat să vin sâmbătă, dacă nu vă deranjează.

Să veniți, să aprindeți o lumânare pentru sufletul lui.

Unde să vină, tu?

N-aveți unde să veniți.

Vin rudele și vin oamenii...

Am înțeles.

Nu vreau să vă supăr. Vreau doar să vin.

Nu.

Atuncea, lăsați-mă să contribui și eu la...

Tot ce presupune efortu’ ăsta. Măcar atât.

Nu ne trebuie nimic, doamnă.

Nu e pentru el.

Pentru că știu că nu se poate plăti în veci o asemenea pierdere.

E pentru mine.

Pentru sufletu’ meu.

Să știu eu, că am eu conștiința împăcată.

Nu merg așa des la biserică, da’...

am un Dumnezeu al meu și după El mă ghidez.

Dacă nu, îi folosiți pentru frate, pentru că e la început și are nevoie.

Să meargă, să cunoască lumea, în tabere, să-și deschidă mintea.

Vă rog.

Câți ani are ăsta micu’?

Face 11.

Dragoș, nu?

O să aibă nevoie.

Pentru școală, pentru viitor.

Aș vrea să mai trec.

- Nu acuma, da’ la un moment dat. - Acuma nu.

Sigur că nu acuma.

Mai încolo.

Când ne liniștim cu toții.

Când vă simțiți și dumneavoastră...

Mamă, deblochează-mă și pe mine.