Original subtitles

Eu am crezut că am pierdut laptopul ăla, jur!

- Ești sigură? - Da, adică l-am căutat o zi întreagă!

- Bun, și unde era până la urmă? - La mine în cameră.

E ciudat pentru că eu l-am căutat acolo de mai multe ori și nu era.

Deci există șansa

ca cineva să îl fi luat și să-l fi adus înapoi, după.

Da, presupun… nu știu…

Pe bune, chiar nu știu cum s-a ajuns aici,

dar tot ce știu e că sunt nevinovată.

Ce naiba, unchiule! De ce-aș face asta?

Stai liniștită. Nu te acuză nimeni.

Da, da…

Livia, vrem doar să aflăm ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, da?

Da, și până atunci eu sunt principala vinovată!

- Nu ești… - Livia, stai!

Căutăm vinovat, atât.

- Las-o așa! - Livia!

Dar e simplu. Vinovatul e Călin. El a înscenat totul.

Măi, Lucian, gata, încetează cu acuzele astea!

Iar vorbim prostii? Ce motiv avea? De ce să facă asta?

Păi tu nu știi?

- Ce să știu? - Călin e fratele tău.

- Vrea doar să se răzbune. - Ce frate?

- Băieți, nu i-ați spus? - E adevărat?

Călin!

- Bună! - Bună!

Pe unde-ai umblat? Ți-am simțit lipsa.

Am… am avut niște treabă

și se făcuse târziu și am zis că rămân acasă.

Aha… am înțeles.

- Tu ce faci? - Bine. Iartă-mă puțin.

Aoleu!

Au acuzat-o pe Livia. Nu se poate așa ceva.

E doar un copil. Poți să faci ceva?

- Deci, în primul rând, bună ziua! - Bună, pe naiba!

- Poți să faci ceva sau nu? - Bine, stai acolo, vin imediat.

Hai, ai ajuns?

- Cine era? - Delia.

E ceva urgent, trebuie să plec. Dar ne vedem mai târziu, da?

Da, da, sigur că ne vedem, de ce să nu ne vedem?

Mă gândeam că poate nu vrei să te mai vezi cu mine.

A, nu, treaba pe care am avut-o aseară s-a terminat și acum sunt doar a ta.

Asta voiam să aud. Vin imediat, da?

Bine. Da.

Călin, e adevărat? Tu ești fratele meu?

Păi de ce nu mi-ai spus?

Mihai…

Măi, răspundeți! Tu de când știi?

- Am aflat și noi acum câteva zile. - Câteva zile?

Păi de ce nu mi-ați spus? Ce v-a oprit să-mi spuneți?

- Nu merit să aflu așa ceva? - Ei, au vrut să profite de situație.

Au așteptat să-și ia Adela partea ei din firmă, ca apoi să pună mâna pe tot!

Mă, tu vrei să continuăm bătaia? Că nu m-am săturat!

- Stai! - Ho-ho-ho!

Atunci de ce nu i-ați spus? De ce? Care-i motivul?

Am așteptat întâi să vedem de ce tu și Marta

ați spus că Floppy e fratele lui Paul.

Ia stai. Stați un pic.

- Mama știa? - Da.

Da. Amândoi știau.

Și întrebarea corectă nu e de ce noi doi nu ți-am spus nimic,

ci de ce ei doi au făcut jocul ăsta.

Unde-i Livia? Unde e Livia?

Cu Paul și cu Mihai. Vor să lămurească lucrurile.

- Ce să lămurească? Despre ce vorbiți? - Dar nu… Calmează-te.

Calmează-te, nu crede nimeni că Livia e vinovată.

Și de ce vorbesc ei fără mine? De ce vorbesc ei cu ea, fără mine?

- Vreau să știu chestia asta! - Delia!

Ce? Cine vă credeți? Cine vă credeți voi acum, aici?

Vor doar să afle adevărul. Să-l ajute pe Călin.

Dar Călin cine se crede acum, vreun șef, sau ce?

- Chiar nu înțeleg, pe bune! - Mamă, eu n-am făcut nimic.

Știu, iubita mea. Știu. știu că n-ai făcut nimic.

Știu, știu, știu.

- Cât e de gravă situația? - E, dar nu e vina ta.

Dar e clar că cineva mi-a umblat în laptop!

Dacă eram un pic mai atentă și nu-l mai lăsam pe oriunde…

Nu vreau să te mai gândești la asta! Gata!

Hai la mine-n bătătură…

- Mama n-a gătit nimic, nu? - Nu. Dar, mai bine.

- Păi și noi ce mâncăm? - Lasă că-ți fac eu ceva de mâncare.

- Ce vrei? - Păi, ce avem.

- Ne permitem noi să avem preferințe? - Ne permitem, ne permitem!

O să ne permitem acia, în curând! Pe micile ecrane…

Măi, muiere, dar tu când ai avut timp să bei și să te și îmbeți?

Ia lasă tu gargara acia.

Fă de mâncare la fată, că eu am treabă!

- Ce treabă? - Ce treabă?

N-ai tu treabă. Cin’ te-ntreabă, zici c-ai treabă.

- O treabă, Andreeo… - Să nu-mi spui că ți-ai găsit serviciu!

Și-a găsit un serviciu! Vezi să nu te pătezi!

De serviciu, auzi!

Uite acia, Andreeo! Comici vestiți…

Auzi, bre, Mitule?

Dar uite acia ce semeni cu actorul ăla american!

- Cu cine? - Cu Pluto!

- Haide, acia, hai să ne revenim, da? - Aoleu…

Că eu mă duc la coana mare acia…

E timpul să fim pe caii ăi mari!

Da… vezi să nu fie niște mârțoage!

Când ți-oi trage o papainoagă între ochi,

nu mă iei tu pe mine la „Trăiască Republica”!

Doamne ferește! Auzi, tată?

Dar nevasta asta a ta a fost vreodată întreagă la cap?

- Mumă-ta? - Da.

Ce are ea e din naștere și se moștenește.

Am înțeles.

- Și atunci de ce-ai luat-o? - Păi dar tu crezi că eu sunt mai breaz?

Auzi? Să-ți fac un ou? Sau două ouă ochi?

- Două, că mănânc pentru doi. - Auzi? Și cartoafe avem?

Cartoafe avem că le-am ascuns de mumă-ta, că le mânca.

Le-am ascuns în mașina de spălat.

- Nu răspunzi? - N-am de ce să vă dau vouă explicații.

- Atunci o să dai explicații la Poliție. - Mai vedem noi.

Deocamdată eu sunt la conducere, până Adela devine oficial șefă, da?

Dacă devine.

- Ce faci, mă, o ameninți? - Băi, Mihai!

- Bro, gata! Nu rezolvăm nimic așa. - Mihai, ce faci, mă?

Sari la bătaie de două ori în zece secunde, ce Dumnezeu?

Hai, spor la muncă.

- Jur că-mi vine să-i sparg fața! - Gata!

Te înțeleg, și mie, dar nu rezolvi nimic.

Avem altceva mai important, acum.

Vino încoace.

Ia uite, ce să zic! Frații regăsiți!

Eu sunt ultimul prost aici? Deci și tu știai?

Am aflat și eu aseară și am vrut să-ți spun.

Dar ce să vezi, că tu erai ocupat s-o acuzi pe Livia de ceva ce n-a făcut!

Nimeni n-o acuză pe Livia de nimic, calmează-te!

Dacă mai spune o singură dată cineva să mă calmez,

pe bune, vă strâng de gât pe toți! E absolut firesc să mă enervez.

- E fiică-mea, da? - Livia n-o să pățească nimic!

N-ai de ce să te enervezi, n-ai de ce să te îngrijorezi!

Uite… o să intru pe laptopul ei

și o să încerc să văd pe ce rețea s-a conectat.

Și oricum mai am și alte idei.

Dar îți promit că nu o să pățească nimic.

- Deci, ne calmăm, da? - Da, ia uite cum m-am calmat.

- M-am calmat! - Bun, mulțumim. Mulțumim. Așa.

Băi, Floppy nu e fratele meu. Sigur!

Mă bucur că ești tu.

Să știi că Floppy e băiat bun.

O fi, dar eu simt că noi doi avem ceva în comun.

Lăsăm dulcegăriile astea?

Vreau să știu dacă tu ești de vină pentru ce i s-a întâmplat Liviei!

N-are nicio vină Călin.

Nu te-am întrebat pe tine, l-am întrebat pe el!

Nu, nu… și îmi pare rău că te gândești că aș fi putut să fac eu așa ceva.

Nu mă gândesc la nimic. E evident că ăștia au pus ceva la cale

și tu ai descoperit și Livia… victimă colaterală. Dar vreau să știu!

Da. Încă nu ne-am dat seama de ce au făcut asta.

Hai, cred c-am făcut-o pe Livia să plângă.

Da!

Hai s-o calmăm.

- Bro… - Nu.

- Hai c-a fost mai ușor decât credeam. - Ce?

Asta cu Paul și cu… cu Delia.

Am impresia că o să putem fi o familie.

Da…

- Hei! Ce faci, păpușă? - Ahoy!

- Vezi c-ai trecut granița fraudulos! - Acia… păi ce, eu am pașaport acia!

Oi avea tu pașaport, dar n-ai viză!

Ilie, băiatul meu, tu ai frecat boul acia prea mult

și ți-a luat-o neuronul la vale.

Haide, bre, de-acia, dă-te că n-am nevoie. Am treabă!

Nu ai ce căuta aici, ai înțeles? Hai, cară-te!

Tu așa vorbești, așa urât?

Dacă vrei pot să vorbesc și mai urât de atât!

S-a cam umflat târtița în tine Tu crezi că nu pot?

- Nuți! Ce faci, iar veniși acia? - Alta de trebuie să-i dau explicații!

Floareo, fata lu’ mama, am venit că am treabă cu coana mare.

Și a sărit acia diavolul ăsta tasmanian să mă enerveze.

Ia-ți-l făi, fetică, duceți-vă, faceți voi tot ce vreți voi

acolo-șa să faceți, dar lasă-mă că, hai…

Nu mai facem nimic. Ilie și cu mine ne-am despărțit.

Tragedie în familia Muppets. Vai de mine!

- Îmi pare atât de rău, Floareo! - Ei, aia e. Diferențe!

Nu e… Nu-i așa, când găsești și te potrivești e păcat.

- Dar ai rămas solo cimpoi? Ai rămas! - Aia e, fată.

- Diferențe ireconciliabile! - Ce-ai spus?

Florico, eu ți-am vorbit frumos până acum.

Eu, ție, nu, că nu meriți.

Da? Atunci o să vorbesc și mai urât dacă vrei!

Pot să vorbesc și eu urât de tine!

Păi tu ai ce să zici urât de mine, mă, nu ți-e rușine?

Unde e? Ne-a păcălit, vezi?

Păi dacă nu ești atent!

Păi dacă mi-e gândul numai la tine, ce vrei să fac?

Băi, Ilie! Înțelege odată că nu pot să te iert!

Încă! Mai ai și tu răbdare, te rog!

Ilie, sunt bătrână și nu mai am răbdare s-aștept!

Mă, tu mă crezi proastă?

Aoleu, dar nu mai țipa așa că mă doare capul!

- Păi dacă bei… - Ce beau? Știi bine că nu beau!

Mă rog… așa, puțin.

Un pic, un pic, așa începe, Nicule, și după nu te mai poți opri!

Băi… băi Michi, bă,

mai lasă-l puțin în pace pe amărâtul ăsta că l-ai nenorocit!

Poate simte și omul nevoia să se simtă din nou bărbat!

Păi să se simtă, mă, bărbat cu mine, noaptea-n pat!

- Pardon! Că acolo n-ai avut plângeri! - Aoleu, Nicule, nu vrem să știm!

Da? Da, Livia. Poftim?

Da, vin, vin… vin acum. Pa.

- Pleci? - Da.

Trebuie să plec că m-a sunat Livia.

M-a sunat Livia și era foarte îngrijorată, supărată…

- Și cât stai? - Nu stau mult, de ce?

Păi n-am zis azi că mergem să aflăm sexul copilului?

Ba da, hai că termin și vin.

- Băi Michi. - Ce?

- Tu chiar ai vorbit serios? - Adică?

- Că nu sunt bărbat în pat? - Mă, tu ești încă beat?

Eu asta am spus?

Tocmai, am spus să fii bărbat cu mine în pat și să lași dracu’ băutura!

- Păi atunci… vrei să mergem? Vrei? - Nu!

- De ce? - Că bei!

Bravo, bossule.

Tu ce râzi, mă, ca prostul, c-ai avut atâtea și toate ți-au dat papucii!

Oare de ce?

De bărbat ce sunt noaptea-n pat, de-aia!

Mersi.

- Jur că-mi vine să-i rup picioarele. - Da, știu.

E mereu cu un pas înainte. A aflat că știți și…

Și acum i-a înscenat toată treaba asta lui Călin ca să poată să scape de el.

Dar gata, săptămâna viitoare semnează Marta actele și scăpăm de el.

- Trebuie să avem mare grijă cu el. - Dar nu poate să ne facă nimic.

Până în ultimul moment ne poate crea probleme.

Bine, dar hai să ne gândim la lucrurile bune.

- Bine. - Uite, Călin e fratele tău.

Și Lucian o să plece de la televiziune…

Și Marta rămâne nepedepsită.

Ei, acum nu putem să le avem pe toate.

Dar eu cred că cea mai mare pedeapsă a ei

este că Paul n-o s-o ierte niciodată.

Mie nu mi se pare suficient.

Dar cred că mă pot mulțumi cu asta.

Auzi? Crezi că, după toate lucrurile astea, o să fim și noi liniștiți?

Îmi pare rău, dar…

- nu pot să mă gândesc așa departe. - De ce?

Pentru că am învățat că în viață nu trebuie să-ți faci planuri.

Ai dreptate.

- Putem măcar să sperăm. - Da.

- Vreți să vă mai aduc ceva, doamnă? - Da, aș vrea niște tărie.

Sigur. Ce doriți?

Ce-ți face ție cu ochiul de acolo, din bar.

Sigur. Imediat.

Ce faci, mamasita? Nasol, ai?

Puteai să mai aștepți. Să apuc și eu să beau ceva.

Lasă c-o să bei, o să cânți, ne împrietenim, sărbătorim… dar după.

- Ce? - Uite acia.

- Ți-am zis, prietenia noastră. - Să crezi tu asta!

Marto, ai încredere în mine.

Eu sunt salvarea ta.

Nimic nu mă mai poate salva.

Pariu?

- Mamă! - Bună ziua!

Unde e mama?

E pe terasă, m-a rugat să-i aduc ceva de băut.

O să aibă nevoie.

Ce-ai mai găsit, ce mai e și aia? Nu mai, gata, lasă-mă că m-am săturat!

Marto, crede-mă că pe asta o să vrei s-o citești!

- Mereu faci ceva! - Aoleu!

- Mereu! - Hai că reviu eu!

Ce, ai aflat? Păi mă așteptam să faci mai urât.

Spune-mi și mie de ce, că nu înțeleg? De ce?

Cum poți să minți cu așa ceva? De ce să aduci un străin în casă,

când știai foarte bine că fratele meu e Călin?

Nu știam cum, pentru că, poftim, mă așteptam la reacția asta!

Dar de ce? Spune-mi și mie! Spune-mi ce ai câștigat cu chestia asta!

- A fost ideea lui Lucian! - De ce?

Pentru că Floppy poate fi mai ușor controlat decât Călin.

„Mai ușor controlat”!

De ce să vă bateți joc de viața, de sentimentele unor oameni?

Nu pot să înțeleg asta!

M-am săturat până peste cap, îți jur! Nici nu mai pot să te văd!

Nu-i nimic, o să-ți treacă!

Adela o să moștenească totul, Lucian o să plece cu coada între picioare,

iar tu, Paul ai câștigat totul!

Măcar un „mulțumesc” merit și eu pentru asta, așa, ce zici?

Niciodată!

N-am fost în viața mea mai speriată.

Dar n-ai de ce să-ți faci griji.

E o anchetă internă, plus că n-o văd pe Adela să depună plângere, sincer.

- Da, dar eu nu am făcut nimic! - Uită-te și tu la ea cum arată,

ți se pare că e vreun hacker sau ceva, pe bune acum?

Hai, liniștește-te puțin!

Dacă-mi mai spune cineva o singură dată să mă liniștesc…

- Mamă, nu vrei niște apă? - Niște tărie.

- Nu, niște apă. - Niște tărie?

- O cafea. - Bine, o cafea.

Cu Bourbon.

Sunt mai speriată decât ea. Eu nu mai pot, înțelegi?

Întâi a avut probleme Luca, acum are asta mică.

Uită-te la ea, ce probleme să aibă ea, ce să fi făcut ea?

- Pe bune, că nu mai pot! Nu mai pot! - Te cred.

- Te cred, Livia e un copil OK. - Exact!

Crede-mă că totul o să fie în regulă. Ai încredere în mine.

- Sigur? - Da, sigur. Promit.

- Îmi promiți, da? - Vorbesc serios. Îți promit.

Ai adus rapoartele?

- Îmi pare rău, dar… - Dar, ce? Unde sunt?

- Nu le am. - Cum nu le ai, mă, fată?

Du-te la contabilitate și ia-le, sau vrei să mă duc eu pentru tine?

Stai, că tu nu știi unde sunt, cheam-o pe Tania.

Ba știu!

Păi și atunci du-te și ia-le, sau vrei să rămâi la îngrijit bătrâni?

Du-te… Du-te mai repede și ia-le!

Nu pot să le aduc! Adela a spus „nu”!

- Adela. - Da, Adela.

Și nu vreau să am scandal…

- Mi-am auzit numele. - Da, în legătură cu rapoartele alea…

Lasă-mă pe mine.

De când îmi dai tu mine ordine?

Oficial, eu am încă cele mai multe procente.

Neoficial, ar fi cazul să-ți strângi ce mai ai pe aici.

O să vă scufundați cu toții.

Nicio problemă. Tu n-o să mai fii aici, stai liniștit.

- Unde e Livia? M-a sunat. - E OK, e OK, stai linișitt.

- E cu Delia. - OK. OK.

- Mănânci, sau stai cu ochii-n telefon? - Hai, mă, tată, lasă-mă în pace.

- Dar ce s-a întâmplat? - Nimic.

Andreea, eu știu că ți-am greșit mult…

Dar dacă vrem să fim așa, apropiați,

trebuie să ai mai multă încredere în mine.

Deuca… Ce s-a întâmplat?

Nu știu dacă cineva mă place cu adevărat sau nu, na!

- Păi și de ce să nu te placă? - Păi din cauza asta?

Să știi că, dacă te iubește cu adevărat,

n-o să conteze că tu ești…

- C-o să ai un copilaș. - Zici?

Pe cuvântul meu! O să-l iubească și pe copilaș.

Să-mi pui și mie ceva de mâncare!

Eu, ție? Păi n-ai zis tu că vii pe cai mari?

Că nu ne-ai adus și nouă niște icre de caviar, ceva,

un cașcaval de-ăla termozan sau cum îi zice!

- Hai, bre, mă lași acia… lasă-mă! - Ce s-a întâmplat?

Când să… fac așa, a apărut Paul și a trebuit să plec!

Păi măi, măi, ți-am spus că nu mai ai ce ce căuta acolo!

Ce vrei, Mitule? Tu ce vrei acia? Că nu e pe mine supărat!

- Dar pe cine e supărat? - Pe Marta șiu pe Lucian!

Dar ce mai are, mă, el cu Lucian?

Făi, că cică ăștia doi l-a mințit pe Paul cu Floppy și…

Oricum, Lucică e pe făraș.

Adela ia tot și Lucian…

- Ce, mă? - …pași pe covoraș!

„Ce, mă?” Păi ce să-ți fac, Andreeo, că numai pe sărăcii pui ochii, tu!

Ce stai, bre? Te uiți în gura mea acia!

Au!

Ce faci, Stelo? În timpul serviciului!

Băi, deci nu mai pot! Baba asta e ceva de…

- Hei, hei! Nu-i mai spune așa. - O vrăjitoare, jur!

De ce, ce-a făcut?

Cică Floppy nu e fiul lui domnu’Anghel.

- Dar cine e? - Călin.

- Au! - Călin? Care Călin?

- Ãla care tot umblă după Mihai! - Stai, mă puțin.

Deci Călin care se dădea fratele lui Mihai,

e chiar fratele lui Mihai și el n-a știut?

- Da. - Bă, stați așa că mie-mi crapă capul.

Deci ăla care se dădea fratele lui Mihai, era chiar fratele lui?

- Da, mă! - Asta spun!

Dă-te, mă, să-mi pun și eu ceva de băut, că nu mai pot.

- Pune, Stelo, aci. - Așa, Florico!

Ilie, tu mai pleci undeva azi cu mașina?

- Dracu’ mai merge! - Ia și tu o gură că e de-ăla scumpu’.

- Hai noroc, fetelor! - Băi, pune în pahar, băi nesimțitule!

- Haide! - Noroc!

- Dăm sau nu dăm? - Ei, „noroc”! L-am băut!

Dacă-ți închipui c-o să te iert vreodată, te înșeli.

În caz că de asta i-ai dat Adelei acțiunile.

Am dat Adelei acțiunile pentru că este nepoata mea.

Știu că n-ai să mă ierți pentru că nu poți să faci asta.

Dar în orice caz, nu o învenina împotriva mea, te rog.

Te descurci foarte bine și singură.

Paul, vreau să mor împăcată, după tot răul pe care i l-am făcut.

Măcar la final să fac ceva bun pentru ea.

Serios? Chiar n-am cum, nu pot să te cred.

- Simt că n-am nimerit bine. - Ba da, ai nimerit la fix.

- Plecam oricum. - Lăsați, plec eu.

Și așa mă doare capul de la ziua asta așa frumoasă.

Băi, frate!

Nu cred că mai pot să stau în casă cu ea.

Tot timpul face câte ceva.

- Tu uiți ce e mai important. - Ce?

Călin! M-a sunat Adela și mi-a zis.

Dacă el e fratele tău, nu crezi că ar trebui să vorbiți,

să ți-l apropii să te bucuri de asta?

Da. Ce m-aș face eu fără tine?

M-aș certa cu maică-mea încontinuu.

Mi-ai promis că mergem la masă. Ce zici?

Da. Hai să fugim.

- Acum? - Da. Hai!

Doamne, este incredibil în ce te-au băgat ăștia. E ireal.

Sunt bine! Și se pare că nu e chiar așa de grav.

Da, mă, dar totuși familia asta e ceva…

Nu, nu, nu, te rog! Mai bine nu te chemam.

Nu, foarte bine că m-ai chemat.

Ce-am făcut? Nu m-am descurcat bine și l-ai chemat repede pe tăticul?

Nu cred că e cazul să faci o criză de gelozie acum, mamă!

Eu, criză de gelozie? Ce-ar putea el să-ți ofere?

- Ai timp? Că lista-i lungă. - Nu începeți!

- Ai dreptate. Eu plec. - O, ce bine! Doamne!

Am uitat să-ți zic. O să renunț la numele de Drăghici.

Redevin Andronic.

Și poți și tu, Livia, să faci chestia asta, dacă vrei.

- Livia o să rămână Drăghici. - Dar de ce?

Că Andronic înseamnă ceva pe lumea asta pe când Drăghici…

Mamă, mă bucur că-ți schimbi numele.

- Eu nu o să fac asta. - Foarte bine, fata tatei. Dra Drăghici.

Cât despre doamna Drăghici, ea o să rămână sin…

Laura! Am uitat s-o sun. I-am promis. Stai, scuză-mă puțin.

Ce faci, crețule?

Dar ce fac băieții?

- Cum a fost azi? - Foarte complicat.

Încă n-am găsit nicio dovadă că Lucian a înscenat totul.

Putem să nu mai vorbim despre chestia asta azi?

Hai, mă, că voiam și eu să discut ceva important.

Ce?

Păi mă gândesc că e cazul să facem niște acte să-ți dau ție tot.

Alo, domnu’ avocat! Las-o la punctul mort.

Mai întâi trebuie să-i scoatem certificat de naștere

și după aia o luăm metodic. Dar mă ocup eu.

Mamă, nici n-am apucat să procesez…

Să procesezi c-o să ai parte din televiziune, nu?

Da.

E copleșitor, știu. Dar în realitate e simplu.

- Zici tu? - Da.

Hai că mai bem o bere și te obișnuiești.

Uite c-a avut în sfârșit o idee bună. Mă duc eu să aduc de băut.

Auzi, domnu’ avocat?

- Dar cu rujul ăsta ce e? - Nu știu.

- O fi al Adelei, mă, ce-aveți? - Da, da…

- Da? - Da.

Mă rog!

- Ia zi, mă! - E al Adelei, mă, ce-ai?

Aș fi vrut s-o ajut mai mult.

Dar cred că asta vine dintr-o nevoie a mea de a recupera anii pierduți.

Da, înțeleg.

Și eu am senzația asta, uneori.

Nu știu, e așa… ca o neîmplinire.

De parcă…

Nu știu, n-am fost mereu lângă ea.

- Parcă ai fost o mamă rea, nu? - Da.

- Și eu am senzația asta uneori. - Cum?

C-am fost o mamă rea.

Hai, mă! Hai să fim serioși că nu e vina noastră.

Și nici ea nu ne acuză de așa ceva.

Știi că, după toate astea, eu zic c-am avut noroc.

Da?

Adela e o fată extraordinară. Și e un om așa de bun!

- Este. - Cu toate c-a crescut unde-a crescut.

Și știi ce-am mai înțeles eu?

Că de când ne-am așezat noi, aici, pe canapeaua asta,

vorbim numai și numai despre Adela.

Așa e. Ai dreptate, da. N-am vrut.

Cum o să avem timp pentru noi, dacă vorbim numai despre ea?

O să avem. O să avem, dar acum hai să nu grăbim lucrurile.

Acum noi trebuie s-o ajutăm pe Adela. Trebuie să…

Ea e preocuparea noastră principală. Trebuie să avem grijă de ea…

- Că fim lângă ea… Să avem grijă de ea… - Da.

Marta, m-au dat afară.

Tu auzi? M-au dat afară.

- Bun! - Cum adică „bun”?

Păi atunci n-o să-ți fie greu să pleci și din casa mea.

Ce să fac?

Am greșit, Luciane, c-am avut încredere în tine.

Dar vezi, măi,

tu nu știi să joci în echipă.

Îmi pare rău.

Marta…

Marta…

- „Marta, Marta”… ce „Marta”? - O să regreți.

La câte regrete am, încă unul în plus mai contează?

Până la sfârșitul săptămânii, să dispari!

Să știi că degeaba îi lași totul Adelei.

Ei n-or să facă pentru tine câte am făcut eu. Niciodată.

Dar nu e nevoie. Ei sunt familia mea adevărată.

- Marta… - Ce, Luciane?

Ce facem, ne batem acum? Să fim serioși, sunt femeie bătrână, nu?

Bine.

Bine, Marta.

Mamă, ce mă bucur c-ai venit!

- Am auzit că ai avut o zi grea. - Nici n-ai idee.

Nu știam că familia asta e așa complicată.

Adică, mă așteptam să apară probleme, dar nici chiar așa.

E greu, bănuiam eu.

Dar poate că eu o să reușesc să-i vindec.

Îți iei o povară prea mare.

Știu, dar îmi doresc atât de mult să ne înțelegem…

- Dar tu unde ai fost? - La masă.

- Să nu crezi c-ai câștigat. - Las-o în pace!

Nu te agita. O să scăpăm de el.

Iubita mea!

Băi, chiar așa? Nu dă omul de tine!

Te-am sunat, ți-am scris… tu, nimic! stau ca proasta prin tufișuri?

Nu acum, Andreea. N-am stare. Lasă-mă, te rog.

Dar ce s-a întâmplat?

Lucian, vorbește cu mine!

Trebuie să accept că am fost învins, asta s-a întâmplat.

Tu, mă? Niciodată, ce ai?

- Măcar să pierd cu onoare. - În niciun caz!

Andreea, nu mai am de ce să rămân aici. Și nici nu vreau. O să plec, gata.

Cum adică, să pleci? Lucian, nu mă lăsa și tu!

Dar nu fi egoistă, că nu e despre tine, e despre mine, acum.

Ba da, e despre mine!

Lucian…

Băi, tu ești singura mea scăpare. Te rog, nu poți să pleci!

Nu mai am altă soluție.

Dacă te încălzește cu ceva, o să-mi lipsești.

Nu!

- Bună, Rodi. - Bună!

Cum a fost la muncă? Adela nu mi-a zis nimic.

- Bine, cred. - Și? Îți place?

Da, nu știu, e așa, totul nou… și mă simt și eu așa cumva…

Cum?

E bine!

Azi a fost pentru prima dată când i-am zis „nu” lui Lucian.

- O, asta da, realizare! - Da. Serios!

- Ana… - Mitule, lasă-ne.

L-am văzut pe Traian.

- Îmi apare așa, în vis. - Și eu îl tot visez.

- Că umblă așa, hai-hui… - Și eu la fel.

Păi dacă n-are mormânt…

Ãsta e și regretul meu. Că n-are locul lui de odihnă.

- Ai terminat, mă, de măturat? - Nici nu m-am apucat încă.

Ia du-te tu înăuntru și fă curat! Haide! Haide, Adi, n-auzi?

Aoleu, ce m-am săturat de bărbații ăștia!

- Că bine zici! - Ce-ai, de ce ești așa plouată?

- E bine copilul, da? - Da. Dar Dorin n-a venit.

Poate și-a dat seama în sfârșit în ce s-a băgat, și-a plecat!

Ho, măi, nebuno!

Taci, mă, din gură, hai, treci acolo!

Treci acolo și fă curat, n-auzi?

- Ce să faci? Dacă are altă familie… - Și așa o să fie mereu?

Da, trebuie să te obișnuiești cu ideea.

- Vrei să mănânci ceva? - Nu mi-e foame.

Dar n-am vorbit, măi, cu tine! Tu unde umbli?

- La muncă. - Da… la muncă!

Tu mă crezi proastă?

Sau, de fapt, sunt proastă, că cred toate minciunile tale!

Hai, mă, Michi…

Hai, curaj!

De ce ne-ai chemat?

Mă gândeam că ar trebui să vorbiți deschis, nu la supărare.

Hello! Eu i-am propus să veniți aici să…

Să fim împreună, să luăm masa împreună, ca frații… nu? Hai!

OK.

Mihai?

Hai să încercăm.

- Bun, păi eu vă las. - Nu, de ce să ne lași? Rămâi cu noi!

Nu, că e între voi. Mă duc să le zic să vă aducă masa.

Dar ce faceți, pe mine nu mă invitați?

Ba da, dragă, bineînțeles. Hai încoace.

Ce-i?

Păi da, să ne așezăm… dar eu aș bea ceva.

Tu? Nu bei nimic? Ești de-ăla cuminte, nu? Nu bei, nu…

Nu prea. Da, nu prea beau. Poate niște apă plată…

Hai că ăsta n-a luat ce trebuia de la tata.

- Acuma mă crezi și oarbă? - Măi, lasă…

Uite, mă, ce-ai făcut!

Măi, Nicule. Eu văd că te chinuie ceva.

- Spune ce e! - Nu pot, nu pot, nu pot…

Haide, zi odată!

Traian. Bunicul Adelei.

Ce-i cu el?

Știu unde e. Eu l-am ajutat pe Mitu.

Vai de mine, Nicule!

Bună!

- Ce faci? - Sebi… trebuie să vorbim.

Aoleu, ce e, ce s-a întâmplat? Te-am supărat cu ceva?

Nu, tu n-ai făcut nimic. Eu am făcut.

Te-am mințit.

Nu-mi place unde duce discuția asta. Ce s-a întâmplat?

Aseară am fost cu un alt bărbat. Nu am avut treabă, așa cum ți-am spus.

Unde-ai f…

Iartă-mă, te rog.

M-ai înșelat.

Mulțumesc, Florica. Cred că e suficient.

Cu plăcere.

Doamnă, dacă căutați sticla cu tărie, să știți că nu mai e.

Păi dar de ce?

A căzut la datorie când s-a aflat că ăsta micu’ e adevăratul Flabăr.

Călin. Mă cheamă Călin.

Lasă, stai tu liniștit că-ți găsim și ție o poreclă.

- Super! - „Flabăr”. Sigur o să-ți dea o poreclă.

Băi, eu mă bucur să fim aici, să și râdem puțin…

- Asta e, că eu nu râd. - Păi relaxează-te, mă, și tu!

Păi aș vrea să mă relaxez, dar n-am…

- N-ai cu ce? - N-am cu ce! C

Călin, dacă… OK, mâncăm, dar dacă vrei să vorbim puțin,

dacă vrei să ne întrebi ceva, să-ți răspundem…

Am o grămadă de întrebări, mai ales legate de părinții mei… dar nu azi.

Chiar nu vreau să vorbim despre asta, azi.

Vreau să mă bucur de momentul ăsta. E prima masă cu toată familia.

Ia uite, tu vrei să râd și el mă face să plâng.

Hai! Hai să mâncăm.

Să știi că soră-mea nu recunoaște, dar te place.

Mihai?

- Nu mănânci? - Ba da.

Apă plată cu lămâie și cu jumătate de roșioară micuță… ții regim?

- Ai băgat puiul la cuptor? - Ce pui?

Ãla de ți l-am împănat cu usturoi ca să avem de felul doi!

Nu mie. Poate Stelei.

Hai, mă, fetelor, ne facem de râs în față la noul stăpân!

Ei, stăpân!

- Auzi? Dă-mi o sticlă, repede! - De ce?

Ca să bag puiul pe sticlă, haide că-ți explic eu, după aia! Nu mai râde!

- Ce să faci? - Pun apă în sticlă…

Pune apă în sticlă. Hai, mă, mai repede!

Pun apă în sticlă, bag puiul în sticlă și să vezi tu ce se frăgezește!

- Să vezi ce repede se face! - Ești sigură că merge?

Mă, de mers nu mai merge, de zburat nici atât.

Dar să vezi ce bun o să fie, o să-și lingă ăștia degetele.

Adu tava din cuptor. Hai mai repede!

- Și cât durează? - Dă și condimentele.

Cam o oră. Dar știi ceva?

Te duci și le duci întâi supa de dovleac…

le mai torni niște apă… le mai zâmbești frumos…

și le spui că vine și puiul, imediat! Așa, hai că…

Vai!

Ce i-ați făcut, mă, la pui? Zici că-i strigoi!

- Da, cu sticla-n târtiță. - Ia, stai jos și apucă-te și pictează.

- Cică se face mai repede așa. - Păi, da!

Măi, dar multe rețete nu știți voi în casa asta!

- Ei, na! - Hai, mă, dă cu pensula și pictează!

Gina știa rețetele. Noi… tăiam, curățam…

Păi dacă voiau să mănânce ceva mai dichisit,

dădeau comandă sau se duceau în oraș la restaurant.

- Bă, ne aruncați pe geam, Ilie! - Lasă, că au de unde.

Nu știu ce să zic.

Eu nu cred că ăsta nou îi mai lasă să scape așa cum ne-a lăsat Floppy.

Cum, mă, să fie altul? Săracul băiat!

A venit și el aici, a dat cu nasul un pic de bani

și după aia, hop! Sărac la loc.

Cât pe-aci să-l omoare baba cu ciuperci, degeaba.

Florico!

Hai, mă, Ilie, noi acuma credem c-a fost un accident?

Mai vorbim noi când o să-l găsim și p-ăsta cu spume la gură!

Mă, mie de ăsta nou îmi place. Pare, așa, om bun.

Da. Și mie mi se pare că aduce un pic cu răposatul.

Crezi?

Când eram eu mic, bine, nu eram șofer pe atunci,

veneam și lucram cu ziua aici, la grădină.

- Hai să-l băgăm la cuptor. - Înțelegi? Și l-am cunoscut.

Era om bun. Domn. Avea o privire blândă…

Exact și ăsta micu’ la fel, Călin file din poveste.

Seamănă cu el. Aduce perfect.

- Hai, Ilie ca să se facă. - Deschide aia mai bine.

Hai! N-a curățat cartofii pentru piure!

- Cine? - Stela!

Hai, puneți mâna și curățați cartofii repede.

Mă, dar unde-i fata asta, mă, că dac-o văd, să vezi ce-i fac!

- Cine, mă? - Stela, mă!

- Ia uite! - Hai, mă…

Hai, repede, dați din mâini!

- Stelo! Stai! - Ce vrei?

Auzi? Zi-mi și mie, coana mare e-n casă, ai?

Hai, zi, făi, zi odată! Nu te costă nimica!

Tot nu scap de tine! Ești incredibilă!

- Ai? - Da, e singură!

Stai acilea. Mă duc să iau ceva din casă, da?

De ce să stau aici?

Făi, stai, că după aia trebuie să mă ajuți să intru în casă.

- Nu! - Băi… Stelo, te rog eu frumos, Stelo!

- Făi, dar nu ți-e milă de mine? - Chiar vrei să răspund? Serios?

Bine, am înțeles acum. Ascultă acia.

Îți promit că după asta, scapi de mine.

Am mai auzit asta, de multe ori, Nuți.

Dar de data asta să-mi sară ochii din cap!

Bine, hai, du-te, două minute ai! Hai!

- Acuși, da? - Da, da, hai!

Păi strânge și tu niște frunze acia, nu sta!

Unde a pus, mă, frate-meu, whisky-ul ăla bun?

Unde e, că nu-l găsesc!

Ia uite, mă, că ăsta și-a încuiat dulapurile

să nu găsesc eu băutura!

Auzi? Dar ce ciudat!

Acum trebuie să-i zic pe nume, că am doi frați!

Ți se pare ciudat că ai un frate?

Mi se pare ciudat că mai am ÎNCÃ un frate, da!

Pentru mine, nu e.

Mă rog, Călin a fost mereu un frate pentru mine.

Da… A avut Gheorghe grijă de asta. Ce frumos din partea lui!

Da. S-a asigurat că vom crește împreună. Și că Marta n-o să-i facă nimic.

Nu pot să deschid ăsta.

Trebuie să recunoști că i-a făcut-o Martei.

Nici ea nu se aștepta.

Băi, dar nu pot să deschid!

Pe tine te amuză toată situația asta? Ți se pare un joc, nu?

Ho, ia-o mai ușor! Caut un whisky, atâta!

Eu vorbesc serios, Delia. Călin înseamnă enorm pentru mine.

El a fost alături de mine când nimeni altcineva n-a fost.

Dar nu cred că înțelegi tu asta.

Ba da, înțeleg, dar nu știu unde vrei să ajungi cu toată chestia asta.

Cred că nu sunt pregătit să vă las să-l acaparați.

N-am găsit whisky, dar am găsit vin, e bun, foarte bun și ăsta.

- Să ți-l furăm adică, sau cum? - Da. E fratele meu.

Stai liniștit. N-ai de ce să fii gelos, în niciun caz pe mine.

Îmi place de el, e simpatic așa în felul lui,

dar asta nu înseamnă c-o să încep cine știe ce relații cu el, acum.

Hai, poftim.

- Dar… - Mai e și Paul.

Exact.

Și el o să înceapă cu chestii din alea de-ale lui, să petreacă timp împreună,

să recupereze timpul pierdut… din alea, știi tu.

Da, și îl înțeleg. E normal să facă asta.

Hai noroc. Da, la început.

Dar după aia o să vrea să-l bage în treburile familiei

și uite așa, încet încet, pe nesimțite,

Călin o să devină un Andronic adevărat.

- Nu. asta nu se va întâmpla. - Ești egoist, Mihai.

Dar nu pentru mine. Pentru el. Călin e bine să rămână cine e.

Știi și tu câte i s-au întâmplat de când a aflat.

Îmi pare rău, dar Călin va deveni un Andronic. Nu ai ce să faci.

- Îți mai pun? Că iau sticla. - Ia stcicla.

Da?

- Deranjez? - Nu, intră!

Scuze, dar voiam să vorbesc ceva cu tine.

- Ați terminat de mâncat? - Da, oarecum.

- Mihai… - Ce e cu Mihai?

Nu… Mihai nu…

Nu se bucură cu adevărat pentru cine sunt eu.

Uite, cred că ar trebui să împarți problema asta în două.

Adică?

Adică, pe de o parte, Mihai se bucură foarte mult că ești fratele lui…

Da, dar pe de altă parte nu se bucură că sunt un Adnronic.

Exact.

- Iar asta nu am cum să schimb. - Da, știe și el asta.

Și până la urmă, OK, el e fratele meu, dar la fel sunt și Paul și Delia.

Și am atâtea întrebări!

Am crescut cu întrebările astea și acum, în sfârșit pot avea răspunsuri la ele.

Da, eu cred că Mihai te înțelege.

Dar poate ar trebui să-l înțelegi și tu pe el.

Ați stat atâția ani împreună și cred că-i e greu să vadă că te desprinzi.

Dar nu mă desprind,

Asta nu înseamnă c-o să-l abandonez vreodată!

Și nici nu înseamnă că acum o să încerc să fug după averea familiei ăsteia.

Eu te cunosc bine. La fel și Mihai.

Și nu cred că nu are încredere în tine.

Doar că uneori nu poate să controleze ce simte.

Da. Nici mie nu mi-e confortabil și nu vreau să simt că-l trădez

de fiecare dată când vin aici să vorbesc cu Paul sau cu Delia.

Da, dar tu trebuie să-i cunoști! Trebuie să faci ce simți!

Și Mihai o să înțeleagă, mai ales dacă vorbiți deschis.

Da. Nu știu ce simt.

Simt că nu pot să mă bucur până la capăt de ce trăiesc acum.

- A, bună! - Sărut-mâna.

Mă gândeam să te ajut să schimbi așternuturile.

- Dar pot să vin mai târziu. - Nu, nu, vă rog, am terminat.

Eu oricum plecam. Mersi mult, Adela.

- Sărut-mâna. - Pa, Călin.

Ce e?

Călin trece prin ce-am trecut și eu când am aflat că sunt o Andronic.

Adică?

Adică nu știe cum va accepta Mihai chestia asta.

- Sunt frați. Restul nu contează. - Așa e.

- Te ajut? - Da, mulțumesc.

Vai de capul meu! Mitule!

Mitule!

- Bre! - Ce-i, mă, muiere, ce e?

- Bre, era acia… - Ce?

Acia, uite, era pusă așa și scrisoarea. Unde e?

- Ce scrisoare? - Ce-ai făcut cu ea?

- Bre, acia. Acia era. - Ai făcut curat?

- Te-a mâncat degetele? Zi! - Doamne ferește, ce spui?

Zi, ai aruncat-o?

- Zi, bă, băiatule, ai aruncat-o? - Păi ce-ai făcut cu ea?

- Măi, muiere, eu am facturile astea… - Mitule, zi!

- Cu plicurile astea… - Ai aruncat-o?

Bă, dă-te dracu’ Ce facturi acia? Scrisoarea aia!

Care, muiere? Ce scrisoare? Ești bolândă!

Salvarea mea!

Zi! Zi, unde e!

Uite, m-ai întrebat mai devreme unde am fost

și am evitat răspunsul.

Da, dacă e vreun secret, eu, nu…

Nu, nu, nu… Doar că, încă nu știu ce să spun.

Ce vrei să spui?

Am fost la masă… cu Paul.

ADI: TREBUIE SA VORBIM DESPRE BUNICUL TAU

Adela, ce e?

Uite. Ceva care cred că o să te ajute să rămâi.

Ce-i asta?

Un secret. Și acum tu îl știi.