Original subtitles

Este o înscenare.

Dar de ce ești tu atât de sigur?

Ne știi. Îl cunoști pe Călin. Știi că n-ar fi în stare de așa ceva.

Tu înțelegi că în meseria mea eu nu pot să fiu subiectiv.

Dar nu am făcut nimic! Adică, de ce aș fi făcut asta?

- Căline, lasă-mă pe mine. - Nu, pe bune, nu mai pot!

Deja e enervant! E clar că cineva vrea să-mi facă ceva!

- Cine? - Cum adică, cine?

Căline, liniștește-te. Nu aici. Și oricum, nu așa o să aflăm adevărul.

De ce am eu impresia că voi îmi ascundeți ceva?

Poate…

Dar până nu suntem siguri nu putem să-ți cerem ajutorul.

Și până o să fiți siguri,

mai faceți o grămadă de alte porcării și tot eu trebuie să vă scot, nu?

Nu de-aia te-ai făcut procuror?

Floppy! Ce s-a întâmplat? De ce l-au arestat pe Călin?

- Nici mie nu mi-e clar. - Mi-a zis Mihai că e mult de povestit.

Nici nu știu de unde să încep.

- Călin e fratele meu! - Da, Mihai. Liniștește-te acum.

Nu, nu, nu… Fratele meu adevărat.

- El e. - Poftim?

Da, așa e. Și Marta și Lucian știau.

Stai puțin. Nu pot să cred! Nu pot să cred!

- Păi și de ce au ascuns asta până acum? - Nu știu! Nu știu!

De asta sunt și eu curios. Dar știi ce e ciudat?

Că fix când începea adevărul să iasă la lumină, e reținut Călin.

- Și-l bănuiești pe Lucian? - Da!

Eu nu cred că el e vinovat. Nu cred. Îl știu pe Călin de ani și ani de zile.

- E un om bun, un angajat excelent… - Eu nu înțeleg de ce îi iei apărarea.

Toate datele personale ale clienților au fost furate.

Știi ce înseamnă asta? Înțelegi ce înseamnă?

Un proces lung. Și nu putem ajunge la mediere

dacă tocmai noi îl ținem în brațe pe cel care e vinovat.

- Nu cred că el e vinovat. - Nici eu nu cred că e vinovat!

E un om bun, într-adevăr. L-a ajutat pe Luca cu bunicu-său…

a vrut să-i dea o parte din spălătoria aia…

nu îl cred în stare de așa ceva!

Ce frumos! Familia asta și sentimentalismele ei.

Noi vorbim aici de afaceri.

Și de un proces și daune de milioane de euro.

Hai, mă, fii serios! Unde te crezi aici, în America?

S-au furat trei numere de telefon și o adresă de șaormerie.

Mare chestie!

Tocmai de-aia nu mai sunteți voi la conducere.

Adică, anume de ce?

Pentru că aveți impresia că puteți scăpa cu orice.

Nu ți se pare ironic că tocmai tu spui asta?

Un tip care a îmbrobodit o babă senilă ca să ia el tot?

Paul, cum vorbești de mama ta?

Doamnă, se poate?

- Doamnă! - Luați loc.

Știu ce vrei să vorbim și nu cred că ar trebui să mă bag.

Cum să nu? Ești mama ei!

Marta, știi ce se întâmplă când părinții se bagă în viața copiilor.

De data asta nu are ce să i se întâmple rău. Ba dimpotrivă.

Dar poate nu știi ce înseamnă asta, să fii șefa tuturor.

Exact. E încă un copil.

Adela are încă o inocență, nu e pregătită să fie șefa tuturor.

- Este o Andronic! - Știu.

Și știu cu ce vine numele ăsta.

Ce n-aș da să am șansa Adelei! Să arăt lumii ce pot!

- Ana, Adela o să se descurce. - Nu știu.

Eu abia încep s-o cunosc să am o relație cu ea… nu cred că…

Am înțeles! Despre asta e vorba, deci.

Vrei să nu-ți strici tu relația cu ea.

Marta, cred că ești ultima persoană care să-mi reproșeze ceva!

Auzi? Tu cât timp ai de gând să-mi scoți ochii pentru ceea ce am făcut?

Serios? Tu te așteptai acum

să te iert c-ai încercat să-mi mituiești fata

- cu niște amărâte de acțiuni? - „Amărâte”?

Eu zic să nu uităm de ce suntem aici da? Adela.

Pentru că amândouă îi vreți binele, nu-i așa?

- Marta vrea doar s-o ierte Paul. - Nu! Vreau să fim iar o familie.

Vreau să nu ne mai pierdem timpul cu certuri mărunte.

Vreau să trăim timpul care ne-a mai rămas, împreună.

Să fim împreună. Asta-i tot. Poți să înțelegi?

Te rog, Ana! Te rog.

Asta e soluția.

O să mă gândesc. Dar nu promit nimic.

E un început optimist, nu?

Nu pot să cred că Marta știa și a făcut asta intenționat.

Da, nici eu nu înțeleg de ce.

- Când o să afle Paul… - Nu… încă nu-i momentul.

Să nu-i spui.

- Nu mă ruga asta. - Adela, te rog!

Abia ne-am apropiat și încercăm să fim o familie.

Știu. Și ți-am promis că nu-ți mai ascund nimic.

Și nu-ți mai ascund nimic. Dar Paul încă nu trebuie să știe.

De ce?

Pentru că vreau să aflu ce vor Lucian și Marta.

Nu cumva vrei să fie Călin doar fratele tău?

Poftim?

Adică să nu-l împarți cu Paul și cu Delia.

Am văzut că te-a deranjat când ai crezut că Floppy…

Nu! Dar asta nici nu contează.

Legătura mea cu Călin e mai presus de sânge.

Da!

- Andreea, ești trează? - Ce vrei?

Hai, te rog, până jos, la masă, c-o făcut mumă-ta ceva.

Nu mi-e foame.

Știu că nu-i bun, dar trebuie să mănânci.

Pentru copil.

Aoleu, unde era bunicul grijuliu!

Hai…

Ce faci, mă, Nuțică?

Bre, lasă-mă… uite, pun masa acia, ce vrei?

Hai, bună dimineața.

Bună dimineața, băi!

'Neața, dispari cu oja aia de la masă!

Ce-ai, făi, acia?

Ce-are, Mitule, asta, s-a sculat cu fața la cearceaf?

- Ce-ai, făi, ai băut chefir cu roșii? - Hai, mă, lasă-mă!

- Ce-i, Andreeo? - Nimic!

Ei, nimic, asta spui tu că-i nimic?

Tată, nu începe și tu, te rog!

Păi dar noi ne facem griji pentru tine!

- Zi, făi, ce ai? - N-am nimic!

Ce-are Adela cu mine, poți să-mi explici și mie?

Oare ce are?

Păi, băi tată, știi ceva? Ea și-a luat viața ei înapoi, da?

Acum să mă lase și pe mine s-o trăiesc liniștită pe a mea, se poate?

- Dar ce…? Ce-a făcut? - Ei, ce-a făcut!

Vrea tot, nu se mai satură, asta a făcut!

Adicătelea?

Băi, dezvoltă acia!

Adicătelea, acum îl vrea mai nou pe Lucian, înțelegi?

Și nu pentru că e el un bărbat mai mișto decât Mihai!

- A dracu’ pleată e! - Da, e! Dar nu de asta îl vrea ea!

Îl vrea pentru că a văzut ea că între mine și Lucian e ceva?

Păi e?

Zi, făi… e?

Da, mamă, dar nu asta contează acuma.

Dacă-și bagă asta coada, n-o să mai fie niciodată nimic!

Nu, dar aici e o neînțelegere la mijloc. Adela îl iubește pe Mihai.

Da, dar Adela mă urăște mai mult pe mine.

- Adela nu e așa. - Bun, tată, ia-i apărarea!

- Tura o mie, te rog frumos! - Măi, Adela…

- Da, Adela, Adela! - Bre, stai acia!

Bă, băiatule, dacă nu m-ai zăpăcit cu Adela ta!

- Măi, dar, Adela nu înțelegi… - Băi, poto…

O vezi?

Ei, mama mă-sii! Ia treci și mănâncă. Hai! Ia cu pâine.

- Hai. - Las’ că taie tata.

- M-ai mințit. - Ce?

M-ai mințit.

Stai, nu mă lua așa că e prea dimineață. Cu ce te-am mințit?

Te-am văzut cum îi duceai mâncare lui Nuți.

- Da, mi-a fost milă de ea, atât. - Milă?

- Da. - Ție, milă?

Avea dreptate Florica că te șantajează Nuți.

- Ilie… - M-ai mințit, Stelo.

M-ai mințit și eu am avut încredere în tine.

Toată viața te-ai folosit de mine, atât.

- Ce? Ilie, nu-i adevărat! - Ba e adevărat.

Nu mai minți, te rog! Nu mai minți!

Măcar o dată spune și tu adevărul, te rog!

Da, mă șantajează Nuți.

Că eu am auzit prin gard

că vorbeau că Adela e fata lui Paul și c-au schimbat fetele și nu știu ce…

- Tu ai știut și n-ai spus? - Ilie, eu…

- Stela, tu ai știut și n-ai spus? - Mi-au dat bani, Ilie!

Mi-au dai bani ca să tac.

Și eu, ca proasta, i-am luat.

Că am crezut că o să pot să-mi iau și eu o casă

și să pot să plec de aici, știi?

Ai luat bani? Tu nu știai cu cine ai de a face?

Și să nu crezi că nu mi-a părut rău,

dar am vorbit și cu mama și mi-a zis să nu mă bag.

Mi-a zis că noi suntem servitori

și că noi dacă știm sau auzim ceva să nu zicem,

că așa e cel mai bine.

Ãsta-i adevărul, Ilie.

Zi ceva!

Ai luat bani, Stelo. Ai luat bani.

Crețule! Crețu’ - Ursulețu’!

- Ia fă-te încoa! - Ce ai?

Creața Ursuleața! Ia vino puțin!

Vino să-ți arăt ceva.

- Ia zi, mâna stângă sau mâna dreaptă? - Dreapta.

Uite o gogonea ca tine! Hai, mă, c-am glumit! Pipa turcului.

- Aoleu! - Mânca-ți-aș!

- Deranjez? - Puteai să suni și tu înainte să vii.

- Dacă aveați și o sonerie, sunam. - Păi da, dar aici, la țară, e cu „Alo!”

Hai. Hai să mergem. Stai așa. Ia vino, fata tatii, încoace.

Ia zi, ce-ai pățit? Nu! Lasă-mă să ghicesc.

- E ceva cu „mă” cratimă „ta”. - Ai ghicit.

Prost eu că întreb. Normal. Zi, ce-a mai făcut?

Ce să facă?

- Mă freacă la cap, asta face! - De ce?

- Mai nou, e geloasă pe Adela. - Păi dar așa e ea, mă!

Ea nu poate altfel, așa funcționează ea.

Dacă nu i se pune pata pe cineva, nu poate.

Dar ce are cu Adela?

Nu i se pare cinstit că Muti vrea să-i lase tot Adelei.

Consideră că și eu și Luca avem un drept acolo și, na!

- Păi și tu vrei acțiuni în televiziune? - Nu, normal că nu!

Eu vreau doar niște bani cât să pot să-mi încep viața și atât.

Dar mama nu înțelege.

Doamne, Îți mulțumesc că am scăpat de femeia asta, tu înțelegi?

Lasă că abia aștept să iasă hotărârea aia definitivă și sunt în sfârșit liber.

O să fii liber până te iau eu de bărbat.

- Ce-ai, mă? - Stai, ce?

Da, o să divorțeze și o să ne căsătorim.

- Așa, copilul are și tată și mamă. - Are oricum tată și mamă.

Da, dar pe certificat… Lasă, e mai bine așa, crede-mă.

Și să vezi ce-o să se bucure mătușica

și n-o să mai fiu rușinea satului c-am un copil cu un bărbat însurat!

Și o să fii foarte fericit! Mi-e sete.

- Sănătate. - Mulțumesc.

Auzi, mă, tată, dar, iartă-mă că te întreb,

- tu ai divorțat ca să te însori iar? - Nu! Normal că nu!

Dar e… e o situație, știi ce zic?

În fine.

- Mă gândeam că ai nevoie. - Mersi.

Uite, vezi? Până și la lucrurile astea mărunte tu mă cunoști.

Doar suntem frați, Căline.

Frați…

Nici măcar n-am apucat să ne bucurăm de asta.

Asta așa e.

Știi că ăsta era cel mai de preț vis al meu,

de când am aflat că s-ar putea să ai un frate?

Pe bune, mă gândeam că mi-aș dori să fiu eu copilul ăla.

Să fiu eu fratele tău.

- Și uite că dorința ți s-a îndeplinit. - Da. Dar uite-ne aici.

Că nu putem să ne bucurăm de evenimentul ăsta.

Lasă că fratele tău mai mare te scoate de aici.

Păi atât îți trebuie să nu mă scoți de aici!

Și legătura asta de sânge e așa, un bonus.

- Noi oricum eram familie. - Da, bro, știu, îți dai seama.

Doar că, vezi tu…

deși ți-ai pierdut părinții, măcar ai apucat să te bucuri de ei o perioadă.

Ți-ai creat câteva amintiri.

Și atunci când puneai capul pe pernă aveai imagini…

aveai la ce să te gândești. Ori eu…

n-aveam nimic. Nici măcar nu știam de unde să încep.

Da, te înțeleg.

Dar măcar acum știi.

- Da. - Și îți promit că o să fiu aici

și o să-ți povestesc tot ce știu despre mama noastră.

Chiar vreau.

Și acum înțeleg de ce o urai atât de mult pe Marta.

De când am aflat, numai la asta mă gândesc și eu.

Cum s-o facem să plătească pentru că…

ne-a lăsat fără mamă.

Toate la timpul lor.

Mai întâi să te scoatem de aici și pe urmă ne ocupăm noi și de Marta.

Știu că-ți tot zic, dar pe noi doi nimic n-o să ne despartă.

- Frate? - Frate.

- Hai, Diana, ești gata? - Este, este…

Hai, nu fi supărată. O să te întorci.

Ne grăbim?

Da, un pic, de ce?

Aș vrea să-mi iau la revedere de la Andreea.

Bine, du-te. Ai zece minute.

Eu îți ceream cinci, dar zece e și mai bine.

Grăbește-te!

Fascinant cum poate să o placă pe Andreea.

Până la urmă Andreea e un om bun în esență.

Doar că a avut ghinionul să se nască cu o mamă ca Nuți.

Da, așa e, dar vezi că și noi am fost buni,

până când nu am mai fost… buni.

- Floppy și Călin au aflat adevărul. - Da? Ești sigur?

- Da, și încerc să trag de timp. - Pe mine nu mă mai interesează.

E cazul să se afle tot. Să terminăm odată cu mascarada asta.

- Marta! - Ce ai? Ce faci?

Tu vrei să pună Adela mâna pe tot? Asta vrei? Zi!

- Păi nu ea e nepoata mea? - Dar nu merită nimic!

Ei, asta n-o s-o decizi tu acum!

Marta, dacă o să se întâmple treaba asta,

- o să se aleagă praful de toată averea! - Oricum s-a ales.

Mai ales dacă Floppy și Călin știu adevărul,

vezi că n-o să fie așa de ușor să fie prostit Călin ăsta.

Stai liniștită.

Stai liniștită. M-am ocupat eu de tot.

Bravo!

- Ce-ai făcut? - Ce știu eu mai bine să fac!

- L-ai omorât. - Ai vrea tu!

Scurgerea de date personale de la televiziune

i-am pus-o lui în cârcă.

Pentru treaba asta poate să ia până la 15 ani

și, crede-mă, o să am grijă să-i ia pe toți.

Bravo! Bine! Ești bun! Ești bun, bravo!

Hai, lasă-mă în pace!

Aoleu!

Hei! Păpușică, ce e, ce s-a întâmplat?

- Eu plec! - Acasă?

În internat nu e casa mea. Aici e casa mea!

Hai, lasă că e bine să faci școală ca să nu ajungi așa ca mine.

- Dar vreau să fiu ca tine! - Nu mi-a mai zis nimeni asta până acum.

- Să ai grijă de Lucian! - Hei, uită-te la mine.

Degețelul…

Promit.

- Și să n-o lași pe Adela să ți-l fure. - Promit și asta.

Dar îmi promiți și mie tu ceva? Mai vii pe la noi?

- Vin la nuntă. - La nuntă?

Hei! Avem și noi secretele noastre, ce te bagi tu între fete?

- Ce? - Ai zis zece minute!

Da, dar mă plictiseam și am venit și eu.

Bine, atunci poți să stai. Uite, Andreea întreba când mai vin.

- Curând. - Așa am zis și eu.

Păpușică…

uite, eu de obicei nu sunt sinceră, adică nu mereu.

Dar ție îți spun sincer că îmi pare foarte rău că pleci,

că aveam și eu cu cine să vorbesc,

pe cineva care să mă placă și să-mi placă și mie…

Îl ai pe Lucian și el te place.

Hai să mergem. Ia-ți la revedere de la ea.

Să-mi dai un mesaj când aterizezi, da? Neapărat, să nu uiți.

O să-mi fie dor de tine.

Hai.

Să nu mă uiți.

Nici tu pe mine, da?

Îmi pare rău. Cred că e un șoc pentru tine.

Nu chiar.

Singura chestie e că mă cam obișnuisem cu bani,

cu vilă, cu piscină, cu priveliște, cu nea Ilie șoferul…

Dar într-un fel e mai bine. Bine c-am scăpat de acolo.

Asta înțeleg foarte bine.

Dă-i ăsta Cristinei, că m-au lăsat nervii!

Salut.

Adela, tu lucrezi la televiziune. Vezi că trebuie să vorbim.

- Despre ce? - Despre Călin.

- Păi ce să-ți spun eu? - Nu știu, mă, orice.

- Orice ce mă poate ajuta pe mine. - Nu știe, măi, nimic.

Omule, eu încerc să ajut.

Încearcă să afli cine i-a făcut înscenarea lui Călin.

Asta vreau, dar nu mă lași!

Pentru că nu-ntrebi pe cine trebuie!

- Da, începe cu Lucian Rădescu. - Daaa!

Deci, fiți atenți, că de data asta merg pe încredere.

- Și să-l eliberezi pe Călin. - Mă, asta n-am cum s-o fac. N-am cum!

Hai să vedem că e nevinovat,

și-ți promit eu că n-o să stea mult pe-aici!

O să-l scot eu cumva, pentru că sigur e nevinovat!

- Bine c-o trimite pe sor’sa de aici. - E un copil!

Și dacă e un copil, ce? Tot nu-mi place de ea!

O, dar ce roz ești azi!

- Paul, ai câteva minute? - Pentru tine, tot timpul din lume.

- Mamă, frate-meu, dar ce texte ai! - Taci, mă!

- Hai în birou. - Pe birou, pe birou!

Tu încerci să fii romantic și eu fac mișto de tine.

Du-te și ascultă la ușă.

Hai că plec, uite cum plec, ia uite, plec, plec, plec!

Am plecat! Uite cum plec, ia uite cum plec, am plecat!

- Da, spune-mi, te ascult. - Uite, am avut o discuție cu Marta.

Credeam că spui ceva plăcut. Nu vreau să vorbesc despre asta.

E mama ta… e aici în casă… n-am cum s-o evit.

- Trebuie să încercăm să ne înțelegem. - Eu știu foarte bine ce face ea.

Încearcă să te atragă de partea ei, să vă înțelegeți bine, s-o ierți

și în felul ăsta o să mă manipuleze, pe mine.

- Tu asta crezi că vreau eu să fac? - Nu tu!

Dar eu știu, maică-mea încearcă tot timpul să fac…

Mă enervează! Pur și simplu mă enervează!

- Paul, nu-ți face bine toată ura asta. - Da…

Ar trebui măcar să încercați să vă tolerați.

Cred că asta încercăm să facem! Facem deja asta, nu?

Nu, vă evitați! Mă rog, tu pe ea…

Dar e bătrână și poate e și mai înțeleaptă acum.

E incredibil.

Tu ai fi în stare s-o ierți pentru tot ce ți-a făcut, nu?

Eu știu că oamenii…

au moduri diferite de a iubi, uneori de neînțeles.

Și poate că, în felul ei, așa iubește.

Eu n-am nevoie de o așa iubire. Pur și simplu. N-am nevoie.

Cred că încearcă să-și îndrepte greșelile.

Și poate că soluția propusă de ea nu-i chiar cea mai rea.

Nu, nici nu vreau să discut.

Fata mea n-o să primească nimic de la ea.

În felul ăsta maică-mea o să aibă… o să pună condiții…

Nu, vorbesc serios, nu râde. O să aibă pretenții, asta face.

O să pună condiții, o cunosc mult mai bine decât…

- Mi se pare ciudat! - Ce?

Nu vezi cum stăm noi așa și ne certăm

despre cum e mai bine pentru copilul nostru?

Păi nu asta se face în familie? Ne certăm, nu?

Acum câteva luni eram singură, n-aveam niciun scop în viață

- și acum am o familie! - Da, mă rog, așa familie…

cam nebună, chiar nebună… dar mă rog, tot familie e.

Mă mulțumesc, așa cum e. Deci, cum facem cu Marta?

Ți-am spus. Nu sunt de acord.

Dar măcar…

poți să te mai gândești?

Atât?

Cum ai spus?

- Asta pot să fac pentru tine. - Perfect.

Adică, să încerc.

- Să mă mai gândesc, adică. - Exact.

Să mă mai gândesc un pic.

Pot să știu de ce ții mai mult la Paul decât la mine?

Hai, mă, zău, Delia, n-am niciun chef de asta!

Normal că n-ai chef, tu n-ai niciodată chef de mine.

Și acum ce-o să faci, o să mă trimiți în Elveția?

- Eu o să mă duc la bucătărie. - Nu e cazul, stai liniștită.

Știe toată lumea că Marta nu mă iubește, e OK.

După cum ziceam, eu o să mă retrag.

- O zi bună. - Prea târziu pentru asta.

Așa, să revenim.

Îmi spui și mie de ce ții mai mult la el?

- Ce te-a apucat, măi? - Ce m-a apucat?

Nu vrei tu să-i dai toate acțiunile Adelei,

să te ierte pentru ce i-ai făcut?

Da, așa e, pentru că știu că am greșit.

- Și față de mine n-ai greșit? - Tu ce vrei de la mine acum?

Toată viața ai aruncat cu banii pe fereastră

și acum brusc te interesează afacerea familiei!

Până acum câțiva ani nici nu știai dacă avem televiziune sau radio!

Dar Paul a fost aici tot timpul! Când a murit tatăl tău

a sacrificat tot și a renunțat la tot, să nu dea televiziunea faliment!

Nici măcar nu m-ai întrebat pe mine dacă vreau să ajut!

Ce puteai să faci? Abia născuseși!

Și? Și tu ai presupus că nu vreau să ajut, nu?

Așa faci de obicei! Mă rog, așa ești tu!

Te dai mare și tare

și te ascunzi mereu în spatele unui bărbat puternic.

Întâi a fost tata, după aia a fost Paul.

După Paul, l-ai adus pe Lucian!

- Și ce voiai să fac? - Să faci ce-am făcut eu!

Să divorțezi, dacă tata nu te mai iubea! Să-i iei tot și să conduci televiziunea!

Pe vremea aia era o problemă și dacă purtai pantaloni!

Păcat!

Păcat de tine, ai fi fost bună.

Dar să știi că eu n-o să repet greșeala ta.

Pot să fiu mai mult decât tine.

Ce faci, mă?

Floricica mea de colț…

- Am greșit. - Crezi că nu știu?

- Ai avut dreptate cu Stela. - Și asta știu.

- Iar eu sunt un mare prost. - Asta știu eu cel mai bine!

Am prins-o. Am prins-o, Floricico.

Am prins-o când îi ducea de mâncare lui Nuți.

- Am confruntat-o și a recunoscut. - Păi da.

Când ți-am zis eu, n-ai vrut să mă crezi.

A trebuit să te duci să vezi cu ochii tăi!

- Pentru că sunt un prost, de-aia! - Ești! Ești! Ești!

Pentru că eu am fost bună cu tine și tu tot pe prăjina aia ai ales-o!

- Nu-i adevărat! Pe tine te-am ales! - E târziu!

- Și eu ce vrei să fac acum? - Uite, ce fac și eu!

Că învățul are și dezvăț! Dar tu, din oala mea nu mai mănânci!

Flori!

- Florica mea… - Lasă, Ilie, că-i trece!

- Și dacă nu-i trece? - Cum să nu!

O să înțeleagă că n-are de ce să fie geloasă.

Nu, că nu de la ea plâng. Plâng de la ceapă.

- Îți mulțumesc că îmi ții secretul. - Fac asta pentru tine.

Dar ai câteva zile să-i spui, să știi. Atât.

Promit. Dar trebuie să vorbim cu Lucian să-și retragă acuzațiile.

- Crezi c-o să vrea? - Sper.

Eu o să vorbesc cu Paul și cu Delia… și cu Lucian…

- dar tu încearcă să fii calm, da? - Asta nu pot să-ți promit.

- Mihai… - Bine. încerc.

Și încă ceva.

Mă bucur foarte mult că fratele tău adevărat e Călin.

Și eu.

- Ce face ginerică, e gata de nuntă? - Stai că mai vedem, mai…

- N-au stabilit încă toate detaliile. - Păi, cum, că acum vine copilul!

Important nu e să fim căsătoriți, important e să-l creștem împreună.

Păi ce, Dorine, nu vrei să mă iei de nevastă?

- Te iubesc. - Nu asta te-am întrebat.

Păi stai, mă, puțin, abia am scăpat de Delia, stai puțin,

vrei să mă căsătoresc cu tine imediat, așa?

Păi și ce, ai alte planuri?

Laura, nu-i ca și cum nu te iubește. Mai dă-i puțin timp.

- Păi nu mai e timp că vine copilul! - Da! Nasc!

Stai puțin! Nu puteți să aveți un copil împreună fără să fiți căsătoriți?

- Păi da? - Păi da, la țară așa stau lucrurile.

Mersi, Michi. Uite, cineva înțelege.

Laura, ai puțintică răbdare, atât îți cer.

Bine! Las’ că vezi tu ce-ți face mătușica când o să afle!

Ce-mi face?

- Ce bine miroase! - Da!

Florica, uite…

Stela, mie nu trebuie să-mi spui nimic că nu mă interesează.

Păi ba da, că bănuiesc că a venit Ilie și ți-a zis, nu?

Nu trebuia să-mi spună nimic, că eu știam oricum adevărul.

Uite… Dacă nu era vorba de mama, eu ziceam, să știi, adică…

Dar n-am putut, că ar fi trebuit să povestesc, să explic,

să zic ce mi-a zis ea, știi…

Știu că acum sună ca și cum dau vina pe mama dar nu, nu-i așa!

- Femeia, normal, voia să te protejeze. - Da, și eu n-ar fi trebuit să mă bag.

Încă nu m-am obișnuit fără ea, știi?

Încă-i simt lipsa, aș vrea să-i vorbesc…

E normal.

Nici măcar nu i-am dat lucrurile.

Nu pot să accept că… nu mai e.

Uite, Stela… Știu că noi două nu prea ne înțelegem,

dar dacă ai nevoie de un sfat de la cineva din popor,

vino la mine.

- Mai sinceră ca mine n-ai să găsești. - Sunt sigură. Mulțumesc.

Îți pun și ție o ciorbă?

Da, te rog, că nu mai pot cu mirosul ăsta!

- Îmi pui și mie o porție, te rog? - Nu.

Azi am avut o discuție cu mama ta

despre acțiunile pe care vrea să ți le dea Marta.

Nu vreau să vorbesc despre asta.

Ascultă-mă. E doar decizia ta, eu nu mă bag, da?

Păi lasă că mă bag eu.

- Tu ești peste tot? - Da, uite că sunt peste tot.

OK. N-o să se bage nici Ana. Mi-a promis.

Acum pe bune, de ce să i le dea doar Adelei?

Nu poate să le împartă între Livia și Luca?

- Luca? - Da!

- Paul… vă rog, nu de asta sunt aici. - Dar de ce?

Vreau să vă rog să nu depuneți plângere contra lui Călin.

Sunt sigură că el nu e vinovat.

Nici n-aveam de gând. Măcar că știu că-l enervez pe Lucian. Hai, pa.

Nici eu n-o să depun plângere. Problema e Lucian pentru că el…

are majoritatea și cred c-o să depună plângere.

Adică, cine e la conducere decide? Nu cine are majoritatea?

Adela, e simplu.

Lucian are cele mai multe acțiuni și are putere de decizie.

Și o să depună plângere și am senzația…

cred că urmărește ceva cu chestia asta.

Și eu cred.

Singurel, păpușel?

- Hai, zi ce-ai de zis! - Hopa, mă iei direct.

- Să știi că-mi place și așa. - Deci?

Deci… eu cred că între Adela și Lucian încă mai e ceva.

Bun, s-a notat, mulțumesc, poți să pleci.

Mihai, nu trebuie să mă crezi pe mine. I-a văzut Diana și mi-a zis mie.

- Andreea, termină. - Foarte bine. Să nu mă crezi.

A, dar îți reamintesc că ei au fost împreună la Sighișoara.

Să nu se fi întâmplat nimic între ei acolo? Pe bune?

A dracu’… Vai de mine!

Care ești, făi, acolo?

Ceasul rău pisica neagră! Ia uite! Ce faci, Floareo?

- Bine! - Ai venit acia în vizită?

- Ce mănânci, făi? - Icre negre. Vrei?

Nu, făi, că eu sărbătoresc că Laura n-o să fie mamă singură ca fii-ta.

Ia caută-mă pe partea ailaltă! Hai, bâști de-acia!

Bine, mă, eu plec, dar păcat de ciorba asta!

Păi ce să…

- Aoleu, Floarea mea… - Păi vezi?

Scumpa mea… Păi ia de-acia, ia să mai ne conversăm…

Auzi, Nuți? S-o lași în pace pe Stela,

că altfel o să ai de a face cu mine.

Ce măcăni tu acolo?

Făi, dacă te mai prind c-o șantajezi, îți rup picioarele!

- Sau crezi că mi-e rușine, sau ce? - Hai, Floareo, știi ceva?

Cap mic, creier mic! De unde, făi? Că asta mă stoarce de bani!

Da, că erau și banii tăi! Hai, ia! Bagă în tine!

Că ai început să slăbești! Și tu când slăbești, te smochinești!

Hai, pa!

Te pup!

A dracu’… uite-acia…

Unde era miss Univers de Butimanu

categoria „nu-s frumoasă, da’-s bătrână”!

Ia să…

Nu te mai oprești!

Ce-ai, bre, acum? Ți-e teamă că nu-ți rămâne și ție?

Iar șantaj! Și pe cine, pe o fată sărmană?

Stela? Aoleu, sărmana sclava Isaura! Lasă, bre, că are bani!

- Da, da nu mai are mamă! - Păi mi se umple acia de lacrimi…

Mitule, ia de-acia, că vrei să mănânci, dar nu știi cum să spui. ia.

- Bun, ai? - E gustoasă.

- E mai bună ca a ta. - Ia du-te de-acia că ți se face rău!

Am vorbit cu Delia și cu Paul. Ei n-or să depună plângere.

- Mai rămâne doar Lucian. - Lucian. - Da.

Pot să încerc să vorbesc și cu el, dacă vrei.

- Nu. N-ai ce să vorbești cu el. - De ce?

- Mai e ceva între tine și el? - Poftim? Ce întrebare e asta?

Andreea mi-a zis că Diana v-a văzut împreună.

- Și tu ai crezut-o, nu? - Nu, n-am crezut-o,

dar asta nu înseamnă că Lucian nu mai simte nimic pentru tine.

Nu mă interesează ce simte el.

Și nici pe tine n-ar trebui.

Vreau doar să știu că nu poate să-ți facă nimic rău.

Mă descurc. Și o să am eu grijă și de Andreea.

Hai, lasă-mă pe mine.

- Ia uite cum îți cade părul! - De la stres.

Mai încerc o dată.

Adela nu vrea acțiunile. Le vreau eu.

Delia… Termină!

Nu vezi nimica. Sunt ale Adelei.

Adela… Adela, Adela, Adela, Adela…

Tu uiți că mai ai doi nepoți? Și pe Livia și pe Luca?

Nu.

Dar eu, față de ei, n-am greșit cu nimic.

Delia, nu vrei să înțelegi că nu pot trăi cu asta pe conștiință?

Nu pot!

Bine că ți-a fost ușor să omori doi oameni… și după aia, și pe Bebe.

- Poftim? - Tu crezi că eu nu știam?

Tu crezi că eu nu știam că tu l-ai omorât, ca să nu spună tot?

Nu-i adevărat. Nu eu.

Da, poate că nu tu, cu mâna ta, dar tu ai pus pe cineva să-l omoare.

Măcar pentru asta ar trebui să te simți vinovată față de mine, măcar un pic!

Ei, bun, ai? Îți place ce ți-a gătit mămica?

Nici măcar nu zici c-ai făcut-o tu, așa e de bună!

Ce?

- Andreea, nu te mai băga în viața mea! - Și nici tu în a mea!

- Eu oricum n-am nicio treabă cu tine! - A, da?

Atunci, dacă-l ai pe Mihăiță, ce mai vrei și de la Lucian?

Deci tu chiar crezi chestia asta! Ce treabă să am eu cu Lucian?

Dar calmați-vă și vorbiți și voi ca niște surori!

- Nu, pentru că ea nu e sora mea! - Nici tu n-ai fost niciodată!

- Adela… Adela, stai! - Stai acia!

- Acia stai, pe loc repaus! Nu miști! - Măi, tu să nu-mi spui mie ce să fac!

Poate ți-o iei!

Adela!

- Stai! - Nu, nu vreau să fiu în curtea asta!

Adeluța!

Te rog…

Acum încep să-mi dau seama cum ai reușit să te lași păcălit de ele.

Mereu inventează ceva, mereu vor să ne păcălească.

Da. Mă bucur c-ai văzut și tu asta. Adela…

Asta nu înseamnă c-o să te iert.

Tu, după atâta timp, trebuia să știi să spui „nu”.

„Nu”?

- Bună, Laura. - Bună.

Ți-am adus ceva.

Nu vreau nimic de la tine. Îmi ajunge deja ce am.

Sigur nu vrei să te uiți?

Dorin, ce e asta?

- Nu… nu e ceea ce crezi. - Adică nu e un inel?

Nu, normal, n-am avut când să-l iau.

Tu ești nebun, îți bați joc de mine, ce faci?

Sigur nu vrei să vezi ce ți-am adus?

- O verighetă? - Da. E a mea!

Nu, că tu ești nebun.

Mă ceri de soție cu verigheta de la fosta ta nevastă?

- Sigur ea le-a cumpărat! - Da, normal, ea le-a cumpărat!

Vreau s-o topesc și să facem două. E păcat de material.

Bine… Dar a mea va fi mai mare decât a ta.

- Să lucească bine când trec prin sat. - Se rezolvă.

Pune-o acolo.

Și acum am să mă pun în genunchi să fiu penibil până la capăt și am să zic așa:

Vrei să fii soția mea?

Am de ales?

Stai să…

Îmi dați voie s-o bag în garaj?

Vino încoa!

- Te fac o tură cu tancul ăsta? - Nu.

Dar poți să faci o tură până la poartă să duci gunoiul ăsta.

- Trist. - Da, un pic.

- Ea era familia mea. - Te înțeleg perfect.

Așa simțeam și eu când Adela încă mai era soră-mea.

Știam că am pe cineva care ține la mine, mereu.

Da… mă rog…

Retrage-ți plângerea contra lui Călin!

- Nu, niciodată. - Ba da.

- Da? De ce, o să mă obligi, sau ce? - Da.

Mihai, lasă-l în pace! Nu vezi că are și e problemele lui?

- Sărut-mâna. - Bună.

De ce n-ai vrut să ne vedem la mine la birou?

Pentru că e ceva personal.

Vrei să vorbim despre Călin?

Nu. Vreau să vorbesc despre ancheta lui Bebe.

Ancheta a preluat-o altcineva.

Se pare că un lunetist l-a împușcat. Atâta știu.

Și mai mult, nici n-ar fi trebuit să-ți spun asta.

O să avem o nuntă!

Tata a cerut-o de soție pe Laura.

Păi atunci, casă de piatră, zic, nu?

Hai, mă, Mihăiță, mă!

- Ia uite ce-ai făcut! - Băi!

Nu! Lasă-l, dă-te la o parte, lasă-l în pace, pleacă de-aici!

- Lasă-l în pace! Încetați, am zis! - Andreea, lasă-l să se simtă bărbat!

- Lasă-l în pace! - Dă-te la o parte!

- Nu! - Dă-te la o parte!

Atâta poți? Atât ai învățat la orfelinat? Ia zi!

- Încetați, vă rog frumos! - Mihai, gata!

- Noroc că m-a salvat prințesa ta! - Tu să taci!

Nu-mi spui tu mie ce să fac!

Uite, astea tot ale Ginei sunt. Le-am pus eu bine.

Bine. Mulțumesc.

Ce-o să faci cu ele?

O să…

O să le sortez și o să le donez la biserică, că așa ar fi vrut ea.

Da, cred că da.

- Mă duc să văd dacă mai e ceva în beci. - Da… Mersi.

BIBLIA SAU SFÎNTA SCRIPTURÃ

„Nu pot să trec peste ce-ai făcut. Mi-ai distrus viața.”

„Așa că o să ți-o distrug și eu pe a ta. O să te las singură.”

„Mai bine mor ca să fiu cu adevărata mea iubire,”

„decât lângă tine.”

„Anghel.”

Vă rog frumos, nu mai puneți mâna pe mine.

Cinci minute.

- Urăsc locul ăsta. - Mie-mi zici?

- Ai aflat ceva de Mihai? - Nu încă, dar nu te îngrijora.

O să te scoată cât mai repede de aici.

- Și dacă n-o să poată? - Cum să nu poată?

Dacă n-o să poată?

Fix acum când am aflat că e frate-meu, în loc să stau cu el, sunt prins aici.

Ce v-a apucat?

N-o să-și retragă plângerea și Călin ajunge la închisoare!

Dar nu e după cum vrea Lucian!

Ãsta vrea să scape de el, înțelegi? Ca să pună mâna pe tot!

Paul mi-a zis că Lucian poate să depună plângere doar pentru că e șef!

- Da, normal! - Atunci…

cred că e momentul să fie dat jos.

- Lasă-mă. - Nu e nevoie.

Hei! Gata.

Mersi.

Lucian, te anunț că o să accept oferta Martei.

O să preiau eu acțiunile.

Și cu sprijinul lui Mihai, o să am pachetul majoritar.

Așa că, ești eliberat din funcție.

Ce?