Original subtitles

Pot să te strâng în brațe?

N-am nevoie de niciun răspuns, vino încoace!

O, Doamne, îmi vine să te strâng toată viața în brațe,

să te țin așa tot timpul!

Iartă-mă, te-am sufocat!

De ce-ai plecat? Zi-mi! Mi-am făcut un milion de griji! De ce?

Eu te-am chemat aici pentru Ana.

Voi doi aveți altele de lămurit.

Așa e. Da, ai dreptate. Avem.

O să mergem toți trei acasă și o să vorbim…

Acasă? Pentru tine e atât de simplu?

Nu e simplu, Adela. Dar tu ești fata mea.

Ești copilul meu. Trebuie să fim o familie, nu?

Nu știu dacă pot.

În toate zilele astea m-am tot gândit cum o să fie viața noastră.

Și sincer…

nu știu. Nu știu dacă pot să trec peste tot.

Adela, noi am simțit că suntem tată și fiică.

Am simțit, nu?

Eu, cel puțin, am simțit asta, am simțit ceva puternic.

Cred că și tu.

Nu trebuie să-mi recunoști mie. Ție!

Dacă și tu simți asta, vino acasă.

Paul?

Ana…

- Ce voia Lucian de la tine? - Păi cică să-i vând acțiunile mele.

Și?

Cumva i-am promis. Asta a fost înțelegerea.

El mă ajută să-mi redobândesc acțiunile și eu i le dau.

Nu! Nu poți să faci asta!

Da, dar… i-am promis. A fost situația…

Oricum nu mă pricep eu așa bine la chestii de-astea…

- Finanțe și bălării. - Floppy, uite care-i faza.

Lucian vrea să pună mâna pe tot.

Dacă tu îi vinzi acțiunile și i le dă și tata, o să facă ce vrea el.

Livia, ce te interesează așa de tare ce se întâmplă cu televiziunea?

Cum ce mă interesează? E afacerea familiei mele!

Plus că sunt sigură că nici tatăl tău nu și-ar fi dorit

ca afacerea lui să ajungă pe mâinile unui om ca Lucian.

Ai dreptate, e un dubios.

Dar cumva se așteaptă să-mi onorez partea de înțelegere.

Ai semnat vreun contract?

- Nu. - Nu. Perfect.

Te rog din suflet, du-te și vorbește cu Mihai despre asta.

Iar eu o să mă duc acasă să-i povestesc mamei.

- Da? - Eu trebuie să mai vorbesc cu Gia.

Nu trebuie să mai vorbești nimic, te rog din suflet!

O să te prindă Lucian și o să te pună să semnezi ceva!

Hai să mergem.

- Dar îmi comanzi o mașină? - Da, îți comand.

- La ce intrare? La asta de aici. - La asta principală, da.

Da, Călin.

Pe unde ești?

Sunt cu treabă.

- La televiziune? - Da, la televiziune.

A, bun. Păi și? L-ai văzut pe Floppy?

Că cică venea spre noi să ne spună, nu știu, ceva urgent.

Da? Bine.

Tu nu vii?

A, da, hai că încerc să ajung cât mai repede.

OK.

Cum ne-ai găsit? Ai pus pe cineva să ne caute?

- Nu… - Eu l-am chemat.

De ce?

Pentru că știam că ți-e dor de el.

- Poate, dar… - Mamă!

Te rog! Vorbește cu el.

Aveți multe de lămurit.

Ți-a zis „mamă”!

- Da! - Doamne!

Când o să vină ziua aia să-mi spună și mie „tată”?

O să vină, dacă nu forțezi lucrurile.

Ți se pare că forțez?

Nu știu nimic de voi de aproape o lună de zile!

- Paul, sunt două săptămâni. - Două săptămâni? Enorm.

Trebuia să stăm un pic departe de familia ta, de Marta.

Da, știu.

Știu. Crede-mă că nu e secundă să nu mă gândesc ce să fac ca să șterg

tot răul ăsta făcut de maică-mea.

Asta nu se poate. Durerea asta va rămâne mereu.

Asta vezi când te uiți la mine? Durerea asta, mereu?

Din păcate, văd și asta.

Și îmi aduc aminte de zilele alea când credeam că fata mea a murit,

când plângeam din senin, când nu mai eram om…

- Și toate astea pentru că mama ta… - Nu, te rog!

Hai, te rog, nu mai… Spune-mi tu ce să fac.

Cum să fac să vă întoarceți acasă? Spune-mi tu!

Nu știu, nu știu…

Dar nu e doar decizia mea. E și a Adelei.

Paul, pleacă.

Fir-ar al dracu' să fie! Mitule!

Alo! Alo, femeie, ce faci, mă, cu gazul ăla?

Uite acia, Andreeo, dau foc!

Să plece tot necuratul! Praful și pulberea să se aleagă!

Mamă, stai potolită, că poate mai dai dracu' foc și la altceva! Ho!

Lasă acia! Să mă lași în pace!

Eu în viața vieților mele eu, Andreeo, nu vreau să mai auz de ăsta

că toată viețișoara lui m-a lăsat singură, Andreeo!

Ce-a făcut el, făi? Nimica!

Și când în sfârșit am zis și noi că am scos-o la capăt, ce-a făcut el?

Că a venit papagalul ăla de Mihăiță, l-a întrebat dacă Adela e fata lui Paul

și el a zis „da”!

Păi nu era normal să vină la noi să…

Dar nu, păi el a ales-o pe miloagă, arză-l-ar focurile iadului să-l arză!

Hai, mă, gata, calmează-te odată. Lasă sticla, calmează-te, ți-am zis!

Vai de capul meu!

Hai că poate-ți explodează vreun vas de sânge la cap

și tot eu trebuie să am grijă de tine!

Să mă ia dracu' și mama dracului, Doamne, că s-a ales praful!

Păi s-a ales praful, dar până la urmă vina cui e, mă?

- Adicătelea? - „Adicătelea”!

Mamă, nu puteam să spunem, mă, și noi adevărul de la bun început?

Că Adela, așa proastă cum e ea, ne mai arunca și nouă acolo un oscior.

Dar tu nu, mămică, nu. Pentru că tu ai vrut să ai tot!

Ce zici tu acolo, Andreeo? Dar de bogată ți-a plăcut să fii bogată?

Mi-a plăcut, dar cui nu i-ar fi plăcut?

Băi, mamă. Noi puteam să fim bine, mă,

dacă nu te încăpățânai tu să ai și lac și piscină și luna de pe cer!

A dracu' viperă! Tu ce faci acum, mă scoți pe mine vinovată?

- Dar cine l-a omorât, mă, pe moș? - Bre, taci din gură!

- Cine? - Taci din gură că ne aude ăștia…

Tu ești sănătoasă la cap? A fost accident!

Ce-mi spui tu mie că l-am omorât eu? L-am împins acolo de sobă?

A dracu' numai prostii îți fată mintea!

Și când l-ai îngropat tot accident a fost?

Și când i-ai mințit pe toți tot accident a fost?

Tu ce faci, Andreeo? Mă zvârli pe mine în fața trenului?

De ce, făi?

Că n-ai fost tu în stare să stai cu ochii pe Adela și pe avocat, ai?

Mămică, ascultă-mă bine.

Când s-o afla tot adevărul și tu o să te duci la fund,

pe mine nu mă iei cu tine.

Ai înțeles?

Preț spălare…

spumă alcalină…

- Ce faci, mă, Mitule? - Clătire cu apă…

- Ce ești așa amărât? - Păi cum să nu fiu, Nicule?

Nu știu unde-i Adela… Nuțica m-a dat afară din casă…

Las' că-i mai bine așa.

Și ce-o să faci? Te întorci înapoi la Butimanu?

Nu! La Butimanu îi Dorin cu Laura!

Și sunt singurii bani pe care-i avem

și pe care-i luăm de acolo ca să putem trăi!

- Și ce-o să faci, unde-o să dormi? - Nu știu, acum te rog…

Eu nu vreau să insist dar poate o să mă înțelegi..

- Să mă lași să dorm la tine. - Măi, Mitule…

- Nu, că te și ajut! - Mă, Mitule, dar…

- Am învățat! - Vali deja doarme aici.

Unde să te culc? Asta e o spălătorie, nu-i hotel!

Și pe urmă, vrei să dai nas în nas cu el în fiecare zi?

Mă înțeleg eu cu Vali! Vali e un băiat tare bun!

- Dar te și ajut! - Voi!

Voi! Voi ați schimbat fetele! Tot voi l-ați omorât pe unchiu'!

- Ce-ai, mă, băiete? - E numai vina voastră!

- E numai vina voastră! - Pentru ce?

Că mă lasă nevasta!

Bă, tu iar ai început să bei la serviciu?

Nu, mă, n-am băut nimic!

Dar dacă unchiul nu dispărea, eu nu veneam aici să-l caut, nu?

Mă duceam și eu în Germania cu nevastă-mea și aveam și noi o viață acolo!

Dar așa ce-am făcut?

Am rămas și fără nevastă! Și-am intrat și-n pușcărie!

Păi dar eu te-am pus să sari cu pistolul la Paul?

Stai, mă, și tu!

Că dacă nu era Mihai, te târa prin tribunale!

- Terminați, mă, gata! - Prin tribunale!

- Gata, mă, terminați! - În pușcărie!

Terminați!

Vezi că așteaptă clienții ăia! Hai! La muncă!

Ho, că mă duc, ho!

Asta nu rămâne așa, auzi?

Am eu grijă! Îl sun pe Lascu!

Îl aduc eu pe Lascu aici! Las' că vezi tu!

- Dă-i, mă, drumul odată! - Gata, ho, că mă duc, ho!

Băi, Mitule. Ăsta n-o să tacă.

Poate că e bine să spună cineva adevărul.

Tot adevărul.

Eu înțeleg foarte bine, credeți-mă.

Înțeleg foarte bine de ce nu vreți să fiți în casa aia,

să trăiți acolo, înțeleg.

Dar vreau să fim împreună.

O să fie foarte greu.

Ne mutăm. Mergem în altă parte.

Unde vrei tu, acolo mergem și stăm împreună.

Vreau să fiu cu voi, înțelegeți-mă și pe mine.

Te înțelegem, dar… mai avem nevoie de timp.

- Bine. Cât? - Te rog, Paul, nu vezi că-i e greu?

Când o să fie pregătită, o să fii primul care va afla.

Bine. Dar nu renunț așa ușor, să știi.

Știu.

Dar de data asta, decizia e doar a Adelei.

Bine, gândiți-vă.

Dar locul vostru este lângă mine.

O să ne gândim.

Mulțumim pentru vizită.

Și acum, că știi unde stăm, sper că n-o să vii neinvitat.

Dar de unde mă cunoști așa de bine? Ne-am mai întâlnit cândva, undeva?

Serios, Paul. Lasă lucrurile să se așeze.

Acum bucură-te că fata ta e bine. Eu îți promit c-o să am grijă de ea.

Bine, plec. M-ai liniștit acum.

Și să știți că voi două

sunteți persoanele pe care le iubesc cel mai mult pe lumea asta, da?

Am uitat să spun ceva foarte important. Pentru tine, domnișoară.

Să știi că sunt cel mai fericit om din lume că tu ești fata mea.

Sunt foarte, foarte fericit că tu ești copilul meu.

Foarte.

Ai băgat la cap? Eu sunt cel mai fericit om de pe lumea asta că tu ești fata mea.

Da…

Ce cauți aici, Andreea?

Nu așa ne-am înțeles.

Eu știu că nu sunt nepoata ta, dar ai ținut la mine măcar un pic?

Ce vrei de la mine, Andreea?

Să mă ajuți să fac ceva cu viața mea.

Să scap de rușinea asta și să nu mai fiu o fată de la Butimanu.

Andreea, eu pentru tine

nu simt nimic.

Tot ce am făcut înainte a fost din vinovăție

pentru greșelile făcute în trecut.

Paul n-o să te ierte niciodată, știi?

Da, așa este, numai că, până la urmă sunt mama lui.

- Care și acum ține cu un străin. - Nu pentru mult timp.

E adevărat că am greșit că l-am adus pe Lucian aici.

Tu, Muti? Dar tu nu greșești niciodată!

Andreea, vezi care e diferența dintre noi două?

- Eu îmi recunosc greșelile, totuși. - Cam târziu, nu?

- Compania este a lui Lucian. - E a mea!

El nu este decât un administrator.

Iar eu oricând pot să-mi retrag sprijinul.

- Tu vrei să-i dai lui Paul… - Nu e treaba ta.

Și aș vrea să respecți ce am stabilit cu Nuți.

V-am lăsat să stați în casa aia. Atât.

Nu vreau să vă mai văd pe aici. Așa că, pleacă.

Ce mai vrea?

Nu știu, dar a fost la Muti și a trimis-o la plimbare.

Da, în fine. Las-o pe Andreea. Fii atentă.

Lucian i-a oferit bani lui Floppy ca să-i vândă acțiunile.

- Nu! - Ba da!

Nu te cred! Nu, n-a făcut așa ceva!

Fii atentă, știi ce-aș putea să fac?

Aș putea să fac un apel la hotărârea judecătorească. Da!

Dar la ce bun?

Îl mai întârzii un pic pe Lucian. Nu poate să-i cumpere acțiunile.

Da… nu știu… Eu l-am trimis pe Floppy la Mihai.

M-am gândit că poate îl face să se răzgândească.

Ce rost are, mă, Livia?

Tu nu știi că e de partea lui Lucian acum?

Nu, asta era până să afle că iubita lui e fata lui Paul.

Iubita lui care a dispărut…

nici nu mai știe dacă e iubita lui sau nu e iubita lui…

Da…

De dimineață am fost în biroul lui Lucian, dar nu am găsit nimic despre Diana.

- Nu! - Ce nu?

Să nu mai faci asta! Dacă te prinde?

Nu avea cum să mă prindă, calmează-te! Am avut grijă să șterg

toate înregistrările de pe camerele de supraveghere. E OK.

Cine-o fi Diana asta, o fi vreo iubită de-a lui?

Cine să-l iubească p-ăsta?

- Ilie! - Da!

Vino încoace un pic!

Ce faci mă, acolo, de miroase așa?

- Prăjeam niște ceapă. - Aoleu!

- Spuneți. - Să mă duci mâine la cimitir la tata.

- Sigur, dar să-mi spuneți la ce oră. - Ai treabă sau ce?

Domnul Lucian m-a rugat să mă duc la aeroport ca s-o iau pe Diana.

- Cine e Diana? - Cine e Diana?

- Păi cine e Diana? - Păi asta întreb și eu.

Habar n-am, nu mi-a dat detalii.

Hai, du-te și închide ușa că intră mirosul în toată casa.

- Păi să ne pregătim de oaspeți, zic. - Da!

În vizită?

De ce nu rămâi la masă?

Mda… Mă bucur că îți arde să faci glume pe seama mea.

Nu, serios, rămâi. Ești invitata mea.

- Asta doar ca să-i enervezi p-ăștia, nu? - Da.

Bine, nu pot să spun că nu-mi face plăcere compania ta.

Mersi!

Hai, nu mai fi tristă că o să se rezolve.

O fată ca tine cade tot timpul în picioare.

- Bine, sau mă rog, aproape. - Auzi?

Cum se face că după toată povestea asta

toată lumea mă ia la șuturi, și tu ești normal cu mine, chiar drăguț?

Păi ai să râzi, dar acum ești chiar mai interesantă.

Păi, uite, pentru că tu ai fost atât de drăguț cu mine…

- Așa… - O să fiu și eu drăguță cu tine.

Nu, stai, așa, ho, ho! Am o informație care ar putea să te ajute.

Ce?

Marta se gândește să-i dea lui Paul înapoi acțiunile,

după povestea asta cu Adela.

- De unde știi? - Tocmai ce am vorbit cu ea.

E pe ponton.

Era foarte gânditoare și nu cred că se gândea să se arunce în lac.

O să am eu grijă să nu facă vreo prostie.

Foarte bine. Ar fi păcat să pleci de aici.

Nu-mi spune că ți-aș lipsi.

- Poate. - Poate?

- Poate! - Poate?

Deci tu vrei să știi și Dorin nu vrea să afle.

Da. Vreau să știu ce e, să mă pregătesc, să nu-i cumpăr haine albe.

Hai, mă, că nu mai e la modă să îmbraci fetele-n roz și băieții-n albastru.

Știu. Dar spune-i asta lui Dorin.

„Nu, nu, nu! Nu cumpărăm haine colorate până nu vine copilul!”

Atunci, să afle.

Nu! El vrea surpriză! De parcă e gumă de mestecat!

Și după ce s-a întâmplat cu Adela,

vreau să știu ce e, să nu mă trezesc cu alt copil!

Nu fi și tu țăcănită, că nu toată lumea e ca Nuți!

Jur, le știu de când erau mici. Iar de Andreea, mătușica spunea mereu:

„Seamănă mai mult cu tine decât cu Adela.” Nu înțeleg cum de nu ne-am prins!

Stai liniștită că nu s-a prins nimeni.

Mă, dar cum le-o fi venit lor ideea să schimbe fetele între ele?

Nu știu, Michi. Cineva a pus ceva în apa de la Butimanu.

Dar tu din ce apă ai băut? Nu tot de-aici ești?

Hai că nu vreau să ne certăm. Îmi aduci și mie ceva de mâncare?

Ei, mă mai gândesc!

- Sărut-mâna! - Bună.

- Dar cu ce ocazie? - Uite, am zis să vorbesc cu Laura.

Am înțeles. Luați loc.

Păi nu pot să stau pe colț că nu mă mai mărit.

S-a rezolvat.

Nu vrei să ne tutuim? Eu cu dv. nu-ți vorbesc.

Bine, Delia.

- Ce mai e pe la voi pe-acasă? - Uite, bine.

- De ce, vrei să ne faci o vizită? - Păi mă gândesc că da.

Mai devreme sau mai târziu o să ajung și pe la voi pe acasă.

Pentru că în casa Andronic întotdeauna se întâmplă câte ceva.

Eu zic să ne pândești, poate ne prinzi cu ceva.

Că cine l-a ucis pe Bebe n-ai aflat încă.

Băi, nu! Nu vinzi nimic, să-ți fie clar!

Am înțeles, dar să știi că ăsta o să-mi scoată ochii

că, vezi Doamne, m-a ajutat cu procesul.

Îi spui că votezi cu el și asta o să-l mai liniștească un timp.

Da, cam o oră, așa.

Căline, nu mă ajuți.

Nici nu știu de ce mă mai bag.

Vă rog eu frumos să-mi spuneți ce să fac.

- Dar ce-ai, mă, de ți-e frică? - Mi-e frică un pic.

- Ți-a făcut ceva? A dat în tine? - Nu.

Zi, mă, că-i fac felul! Zi, mă! Eu știu bătaie c-am mai luat!

- De la cine? - De la ăsta.

Nu, mă, dar se uită dubios la mine. Mă fixează, de departe…

și nu clipește.

E un dubios.

Karatiștilor, ia ascultați voi la mine.

Mă ocup eu.

- Hai, mă, zi! - Bravo.

De ce l-ai chemat pe Paul?

Pentru tine. Ți-am zis.

Am simțit că ți-e dor de el.

Adela!

L-ai chemat și pentru că voiai să-l vezi.

Poate…

Vrei să ne ducem în casa aia?

Nu știu.

Vreau să am o legătură cu el, dar în același timp mi-e și frică.

De ce?

Pentru că Adela Andronic vine cu toate problemele lor.

Cu Marta, cu crimele ei, cu scandaluri, cu televiziunea…

Tu nu trebuie să te gândești la probleme.

De asta ai părinți. Ca să te apere și să te susțină.

Dar simt că nici pe voi nu vă cunosc suficient.

Adică, nu vreau să mă înțelegi greșit. Știu că ești aici, dar asta simt.

Te înțeleg. Și de asta o să te las să te gândești.

Și o să fiu de acord cu orice decizie vei lua.

O să mă gândesc. Promit.

O să ies să mă plimb un pic, să-mi pun ordine în gânduri.

- Nu stau mult. - Bine, eu sunt aici oricând.

- Nu stai jos? - Aș vrea să fie și Dorin aici, totuși.

- Ți-e frică de mine? - Nu.

Mi-e frică de mine, c-o să mă înfig în părul tău dacă faci vreo prostie.

Nu vreau decât să avem o discuție normală.

Despre?

Să-l convingi pe Dorin să renunțe la partaj. Îi dau bani…

Cred că nu cu mine ar trebui să vorbești.

Ce faceți, mă, aici? Vorbiți pe la spatele meu?

Dacă cu tine nu ajung la niciun fel de înțelegere, ce vrei să fac?

Și te-ai gândit că eu sunt mai ușor de prostit?

Nu. M-am gândit că tu ești întreagă la cap.

Da? Stai calmă. Am vorbit cu Livia.

- M-am gândit să amân tot. - Am nevoie să renunți acum la tot.

Mama vrea să împartă acțiunile între mine și Paul

și nu poate pentru că îi e teamă că o să pierd din ele la partaj.

- Și mie ce-mi iese la asta? - Bani!

- Câți? - Mulți bani.

Și cred că aveți nevoie toți trei.

Așa că aștept să-mi faci o ofertă.

Mătușă…

Sunt obosită. Vorbim mâine, te rog.

Mi-a șoptit mie cineva că te răzgândești și nu mă mai susții cu acțiunile?

- Treaba mea. - Treaba ta?

Păi atunci hai să spunem tot adevărul.

Ce adevăr?

Cine e copilul lui Anghel.

Foarte bine, să spunem! Și în momentul ăla o să vedem

cum Călin va cere și mai mult decât amărâtul ăsta.

Da, și eventual să spunem și că Anghel s-a sinucis.

- Ce prostii spui tu acolo? - Prostii?

- Știu de la mama care știa de la tine. - O minciună.

- Cine o să te creadă? - Ai curaj să riști?

Dar știi ce nu înțeleg eu?

De ce ai ascuns în tot timpul ăsta?

Cum crezi că s-ar fi uitat copiii mei la mine

dac-ar fi aflat că tatăl lor s-a sinucis din cauza mea?

Din cauza ta?

Pe asta n-o știam.

Marta, Paul și Delia nu se mai uită la tine.

Copiii tăi te urăsc.

Și tu tot insiști să fii mama lor.

Adela! Bună. Te rog, intră.

Iartă-mă.

Voiam să te întreb ceva pentru că am realizat că n-am pe nimeni.

Sunt singură. Și voiam să-ți cer un sfat.

Da, te rog! Orice. Te ascult.

Tu cum ai reușit să treci peste ce ți-a făcut Marta?

- Cum trăiești cu tot? - Ți se pare că am trecut peste?

Un pic… da.

Pentru c-ai fost tu alături de mine tot timpul ăsta.

Doar de asta ai venit?

Da.

Pentru că vreau să mă întorc. Vreau să-mi cunosc tatăl.

Dar nu știu dacă pot.

Știi, mi-ai spus cândva

că tot ce contează e prezentul și oamenii care te iubesc.

Și tu ai foarte mulți oameni care te iubesc.

Păi și mie?

Două după ceafă! Meriți tu! Măgărițo!

După ce că sunt gravidă, mă mai și superi!

Bre, dar cât tupeu ai! Tu te superi! Tupeu cu carul ce ai!

- Tupeu cu carul! - Bună seara!

Ia c-a venit Chucky! Ce vrei, comunistule?

Auzi, balerino? Tu chiar l-ai dat afară din casă?

- Ai venit aici să mă enervezi, da? - Da.

- Și să te dau și pe tine afară, da? - Și dacă zice tot?

Ura și la gară! Păi nu vine și el după mine?

Da, dar vin și eu, că v-am ajutat.

Și de aici încolo începem să avem o problemă.

- I-auzi! - Auzi? Fii atentă aici la mine.

Adu-l înapoi acasă, că umblă teleleu prin tot Butimanu.

- Extraordinar! Așa, și? - „Așa, și?”

Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?

Dacă bea prea mult și-și dă drumul la gură? Ce ne facem?

Tu nu zici nimic?

- Eu? - Da.

Doamna se ocupă. Pe mine nu mă interesează.

Nu te interesează?

Poate că ne aruncă ăștia chiftele cu praștia la pușcărie, la toți.

Ia poate te mai leg eu o dată, Nicule, ai?

Hai, pa.

- Hei! - Bună.

Am văzut lumina aprinsă. M-am gândit că iar nu dormi.

Da… nu prea pot.

O să se întoarcă. O să vezi.

- Am văzut-o azi. - Da?

- Păi și? E bine, nu? - Da. Cred că da.

Ea m-a sunat.

Vezi dacă ai avut răbdare?

Da, dar nu știu dacă vrea să…

Nu cred că vrea să se întoarcă acasă să trăiască aici,

împreună cu mine, cu Ana Maria, așa, ca o familie.

Unchiule, te grăbești.

- Nu mai sunt deloc tânăr așa ca tine. - Hai, lasă! Ce să zic!

Mai știi ce-mi spui tu mie mereu? Mai știi?

- „Timpul le rezolvă pe toate”? - „Toate la timpul lor”.

Așa e. Ai dreptate.

Așa e.

Așa că, eu sunt convinsă că Adela o să se întoarcă.

Dar numai atunci când o să fie pregătită.

Și dacă n-o să vrea, ce fac?

Dacă n-o să vrea,

o să vorbiți deschis și sunt sigură că o să găsiți o soluție.

Știi de ce? Pentru că acum

că Adela și-a găsit adevărații părinți, nu o să renunțe la voi așa ușor.

Crezi tu?

Sunt sigură.

Așa că, hai, încearcă să te odihnești.

- Da, sper să pot. - O să poți.

- Noapte bună! - Noapte bună!

Nu vrei să rămâi să bei un ceai, un vin, orice?

Nu, e târziu. Și am rugat taxiul să mă aștepte.

N-aș fi vrut să ne întâlnim așa.

Știi că poți vorbi cu mine oricând.

Știu. De-aia am și venit.

Pentru că, dincolo de orice, ești cel mai bun prieten al meu.

Și cel mai bun prieten al tău.

Noapte bună! Și mulțumesc.

Știi? Chiar îmi doresc să te întorci.

Tu chiar meriți să fii alături de familia ta

și să îndrepți tot răul făcut.

Da, răul făcut tot de cineva din familia mea.

Dar nu te mai întoarce mereu la chestia asta.

Mergi înainte.

Adela pe care o cunosc eu, Achim sau Andronic, nu contează,

e un om optimist!

Și asta nu ține de nume.

Asta nu ți-o poate lua nimeni.

- Noapte bună! - Noapte bună!

Acum înțeleg de ce erai tu așa liniștit, golanule!

- Da, poate că știam unde e Adela. - „Poate”, da.

Și? Mie de ce nu mi-ai spus nimic?

- Nu te duci după ea? - Nu.

Ca să aibă încredere în mine, trebuie să am încredere că știe ce face.

Lăsând gluma,

bro, astea sunt vorbe de bărbat, mă!

Ceea ce înseamnă că munca mea a dat roade.

'Neața.

Da.

Da, sigur că da! Mai întrebi?

Da, cum vrei tu. Azi e perfect.

Bine.

Stela!

Ica! E cineva pe-aici, sus? Stela!

- 'Neața. - 'Neața.

Ce s-a întâmplat? De ce ai strâns bagajele?

Mergem acasă. La Paul.

- Ești sigură? - Da.

N-aș vrea să faci asta pentru mine, pentru că eu…

Nu. O fac pentru noi.

Merităm să fim o familie.

Să ne bucurăm de șansa asta.

Măcar așa putem să îndreptăm răul care ni s-a făcut.

Văd că noaptea a fost un sfetnic bun.

Da… și noaptea.

Ilie! Ia, mănâncă și tu un sandviș.

- Nu, nu mănânc. - De ce?

- Sunt la cură. - Hai, mă!

Las' că n-are nimic, mie îmi place de tine și așa!

- Sunt numai fibră… - Păi? Hai, lasă, că ești bine!

- Ce faceți, mă? - Bine.

M-a anunțat dl Paul că o să vină Adela și cu mama ei,

așa că o să pregătim două camere.

Ce bine! O să vă placă de ea!

- Doamne, ce mă bucur! - Da?

Nu găsea domnul Paul fată mai bună ca ea!

- Da, chiar e bună, să știi. - Chiar da.

Auzi? Crezi c-o să-și ia și asta nasul pe sus?

- Adela Nu, niciodată! - Cum nu?

Eu cred că așa sunt toate la început.

Mi-mi-mi… mu-mu-mu… și după, li se urcă la cap.

Andreea, poate. Dar Acela, niciodată!

- Zi, mă, Ilie și tu! - Da, zi!

Eu nu știu.

Cum nu știi? Așa ai zis și de Andreea!

- Eu? - Da!

Nu-mi aduc aminte.

- Zi, mă, Ilie, c-o știi pe Adela! - Și pe Andreea!

De ce mă băgați pe mine la mijloc?

Pentru că ești omul meu și trebuie să ții cu mine!

- „Trebuie”? Dar de ce trebuie? - Nu mai guști desert!

Lasă, Ilie, că-ți fac eu ceva dulce.

Nu, că la un altfel de desert se referea Florica.

De ce-a trebuit să-mi zici asta?

- Ce dracu', mă, Ilie? - Mă rog…

- Ce dracu', mă? - Ce ai?

Mănâncă, că te-a prostit cura asta!

N-auzi că n-am voie? Doar pătrunjel tocat.

Tania!

- A fost cineva aici? - Nu!

- Tania… Ești sigură? - Nu, că am fost plecată la masă.

Dar putem să ne uităm pe camerele de supraveghere.

Nu-i nevoie.

Eu nu pot să cred că m-ai târât după tine, nu știu ce dracu' fac aici, nu știu!

Nu știi? Păi ăsta e tac-tu!

Ăla pe care-ai vrut să-l dai afară, să-i arzi hainele?

Taci, făi, Andreeo, ce gură ai acolo!

Tu te gândești? Că și mie mi-e greu!

Aoleu, și te pomenești că mi-o fi mie ușor, mă? Cu tine?

Care latri în fiecare zi numai: „Bani, bani, bani, bani, bani, bani!”

Și eu mă gândesc cu groază, că în câteva luni nasc

și poate o să-mi cresc copilul în sărăcia de Butimanu!

Latru, ai? Latru, Andreeo! Pentru cine latru, făi?

Pentru mine? Pentru tine! Că nu vreau să te las acia în sărăcie!

Sunt mă-ta, făi! Ce minte ai acolo?

Fă, dar ce suflet am să te las eu pe tine pe drumuri?

Da, mă, bine, pe drumuri nu m-ai lăsat, știu!

- Huo! Huo! - Uite, na, poftim!

Ieșiți afară de-aici! Huo!

Hai de-acia, hai, lasă, potolește-te.

- Hai acasă! - Nu mă duc acasă! Eu n-am casă!

- Bă, băiatule… - Nu mă duc acolo!

Haide lasă-mă acia… Da' dă-te dracu'!

Din cauza ei, nu?

- Adicătelea? - Adicătelea.

Pentru că locul îi amintește de Adela.

Și pentru că știe că dacă, într-o zi cu soare, Adela s-ar întoarce

nici măcar nu s-ar uita la el. Tu de-aia nu vrei să vii acasă, nu?

- De-aia, ai? Ia zi! Nu, zi aicea! - Tată, dar tu la mine nu te gândești?

Că sunt gravidă, că sunt singură, eu pentru tine nu contez, nu?

Eu pentru tine nu sunt suficient!

Ție nu-ți pasă de mine! Tu nu mă iubești!

Ba te iubesc, da? Așa cum știu eu! Așa cum m-ați învățat voi!

Eu măcar încerc! Dar tu? De ce nu încerci?

- Uite! - Mersi!

M-am gândit și eu chiar vreau să aflu ce e.

- Ce să fie? Copil, ce să fie? - Serios, Dorine!

Chiar vreau să știu ce e, vreau să mă gândesc la nume!

Da, mă, dar nu acum! Eu te înțeleg, e OK.

- Acum mă gândesc doar la Delia. - Poftim?

Mă gândesc la ce ne-a propus Delia, dacă să accept sau nu banii.

Bună. Salut. Vali e pe-aici?

Nu. Și-a cumpărat de mâncare și s-a întors la spălătorie. De ce?

Am ceva de vorbit cu el. Ce faci, mă, cățelule?

- Alo, da? - Salut. Lascu sunt.

Aș vrea să vorbesc cu tine despre Nuți și Mitu.

Hai, mă, nene ce să mai vorbim! Vreau să-i văd la pușcărie, atâta tot!

- Mă jur că nu sunt nebun, ce naiba? - Păi de asta vreau să vorbim.

De data asta te cred.

Chiar te cred.

Iar stai pe jos? Ce s-a mai întâmplat?

O să mor singură, nu?

Hai, fii serioasă. Ce ai?

Am făcut atâtea… Am mințit, am ascuns…

Și acum, orice mișcare fac

tot mai apare câte ceva.

Dar ce s-a mai întâmplat, ce ai făcut?

Simt că mă sufoc, Delia.

Ia zi tu, cine te șantajează și cu ce?

Nu trebuia să fie așa viața mea.

Dar m-am ambiționat. N-am știut să pierd.

Și acum, uite cum am ajuns.

Stai liniștită, lui Paul o să-i treacă. Mai ales dacă ne dai nouă acțiunile.

Nu pot să vă dau acțiunile.

Știam eu!

Lucian te are la mână cu ceva.

Delia…

Te rog eu frumos, lasă-mă. Vreau să fiu singură. Te rog.

Dar știi c-ai avut dreptate?

Chiar o să mori singură. Și asta și meriți.

Intră!

Am o veste bună, în sfârșit.

Și? E secret și nu-mi spui?

Adela și Ana Maria o să vină acasă.

Și noi doi trebuie să facem pace, da?

Dar nu suntem certați.

Nu suntem, dar întotdeauna găsim un motiv să ne certăm până la urmă.

Asta pentru că avem perspective diferite, dar nu înseamnă că suntem dușmani.

Nu suntem.

Mai ales că,

se pare că, într-un fel îți sunt așa un fel de… socru, nu?

Da… Asta, dacă eu și Adela…

O să… o să…

Dacă a decis ea să se întoarcă acasă, sunt convins

că o să treacă și peste micile voastre neînțelegeri.

- Nu? - Asta sper și eu.

„Vreau să mă iertați. V-am făcut doar rău.

Băiatul ăsta adus în casă nu e cine credeți voi că este”.

Ieși afară, mă! Ce cauți aici?

- Vă închid ușa? - Ieși!

Vreau să știu și eu cu ce o ai pe mama la mână.

- Păi hai să dăm cărțile pe față. - Te rog!

- Deranjez? - Nu, nu… Eu te-am chemat.

- Și ce bine că e și mămica ta aici… - Nu înțeleg.

- Nu înțelegi? - Nu.

Nu? Păi ia vezi.

Pe asta o înțelegi?

Da, ea n-are nicio vină. Eu am trimis-o.

Dar căutați ceva?

Păi dacă tot sunteți curioase, hai să spunem adevărul, nu?

- Păi hai. - Domnule?

- Da. - A ajuns domnișoara Diana.

Da?

- Oh, I missed you! - Ce faci?

Ce te-ai înălțat!

- Cum a fost drumul? - Bine.

Îmi pare rău că pleci.

E mai bine așa.

- Ne mai vedem noi. - Da… la o cafea, nu?

Undeva, în oraș!

Te sunăm noi.

Ilie unde e?

A, chiar voiam să-ți zic că Ilie a mers la aeroport după asta, Diana…

și a zis că merge s-o aducă și pe Adela.

Doamne, Dumnezeule mare! Rodico, ce bine că ești aici!

- Vino repede! Marta… - Nu mai lucrez pentru ea.

M-a gonit din cameră și a zis că vrea să se omoare!

- Ce? - Haide odată!

- Vrei o cafea? - Undeva în oraș?

Da! Poftiți vă rog!

Tată… putem să încercăm și noi să fim o familie? Măcar pentru copilul ăsta.

Mitule…Ia uite acia ce frumos explică fata asta!

Uite acia, nepoțelul tău!

E nepoțelul nostru, mama mă-sii de handicapat că nu înțelegi!

Ba înțeleg!

Pentru copilul ăsta nu spun nimic la Poliție!

Ba o să spui, nea Mitule. Sărut-mâna, să trăiți!

Ce faci, Sebastiene, acia?

Păi cum vii, mă, mămică, fără să anunți, fără nimic?

Tanti Nuți să știi că am redeschis cazul dispariției lui Traian Dincă.

De data asta am motive, iar voi doi sunteți principalii suspecți.

Și vreau să veniți cu mine la Poliție.

Fugi la Marta să ne-ajute.

Doamna Marta…

Bre, uite acia, ce suspecți vezi acia?

Nu e suspecți bre, că m-ai interogat…

- Mitule, explică, bre. - Mandat aveți?

Ia, mă, mâna, păi ce, începe balamucul acia?

- Bre, nu înțelegi că nu merg? - Tanti Nuți…

- Lasă-mă în pace! - Termină cu circul ăsta!

- Nu merg! Uite-acia stau! - Nuțică!

Bre, nu mă arunca tu! Bre, stai acia!

- Hai, hai, hai! - Nuțică, trebuie să mergem.

Nu merg, bre, unde să merg, că n-am omorât pe nimenea!

Termină, bre, cu circul ăsta odată, hai!

Hai, nea Mitule.

- Bre, lasă-mă dracu'! - Lăsați, c-o conving eu.

Nuțică… trebuie să mergem.

- Unde mă duci, bre? - Trebuie să mergem!

Unde, bre, că nu încap! Bă, lasă-mă acia!

Nea, Mitule, se ocupă băieții. Hai, treci, în spate.

Nu încap! Lasă-mă în pace, nu mai pune mâna pe mine!

Unde mă duci, bre, chircită, acia!

Nuțică! Intră înăuntru că se închide ușa!

Nu încap acia!

Doamnă, ce faceți aici?

- Doamna Marta, haideți în casă. - Sunt singură, Rodica.

Nu sunteți singură. Sunt aici.

Sunt singură. Nu mai ești nici tu. Nu mai am pe nimeni.

- Sunt aici. Haideți cu mine. - Ai plecat și tu.

- Nu, doamnă, sunt aici. - Nu mai am nimic!

Doamnă, sunt aici. Haideți să vorbim, doamna Marta. Doamna Marta.

Doamna Marta, haideți să vorbim!

- N-am ce să… n-am ce să vorbesc! - Ba da, doamnă!

- Nu, doamnă, nu merită! - Până și copiii mei mă urăsc!

- Doamna Marta! - Ce fac?

- Doamna Marta! - Ce mă fac? Doamne Dumnezeule!

Doamna Marta, nu merită! Nu sunteți singură! Nu merită!

Lasă-mă, e mai bine! Te rog!

Haideți, doamnă! Haideți, liniștiți-vă și haideți în casă. Hai!

Bine ai venit acasă!

De acum încolo, vom încerca să uităm trecutul.

Și să fim o familie.

Da. Era și timpul.

Și mai e cineva care ar vrea neapărat să te vadă.

Mă bucur că te-ai întors.

Am decis să vin aici ca să le acord o șansă părinților mei.

Asta nu înseamnă că noi putem s-o luăm de unde am rămas.

Pentru că…

sunt o… Andronic.

Asta nu contează pentru mine.

Ba contează, Mihai.

Eu sunt nepoata femeii

care ți-a omorât părinții.