Original subtitles

Hei, tu ești, Rodica? Hai, măi, de când te aștept să vii!

M-am întors, doamna Marta. V-a fost dor de mine?

Ce cauți aici?

Puteam eu să ratez ziua dumneavoastră de naștere?

Nu cred c-ai venit doar pentru ziua mea de naștere.

Spune ce vrei.

Mă gândeam că merit o mărire.

Mai ales că v-am acoperit la faza cu ciupercile.

N-am zis nimănui c-am găsit oala aruncată pe jos.

Cred că cineva a doborât-o

ca să se asigure că nu mai mănâncă nimeni din casă.

A, și doar dumneavoastră ați stat singură în bucătărie.

- Ce cauți aici? - Nimic.

- Tu ce cauți aici? - Nimic!

- Ai ceva cu Lucian? - Poate…

- Tu ce cauți aici? - Ia uite, mama și fiica spioancele!

Hai, mă termină! Caută ce ai de căutat.

Vezi că n-am terminat acolo.

Ce mă bucur că nu semeni cu taică-tu! Nu ești ca el în momente din astea.

- Că nu sunt ca taică-miu, adică cum? - Adică așa, bătută în cap!

Mamă, poți să nu mai spui despre tata că e bătut în cap? Te rog? Pe bune acum!

Poți să nu-i mai iei apărarea? Pe bune acum!

„Pentru prințesa mea, Diana”. Tu știi cine-i Diana asta?

- Eu zic să ne calmăm. - Dar eu sunt foarte calmă, doamnă.

- Și atunci, de ce mă ameninți? - Pentru că doar așa merge în casa asta.

Mama, deși v-a fost loială atâția ani…

știm bine unde a ajuns.

- Nu înțeleg ce vrei să insinuezi. - A, nimic!

Mă întrebam cine a împins-o în lac.

- Ce faci, mătușă? Nu cobori? - Ba da. Mă conversam cu Stela.

A lucrat la noi. O mai ții minte?

Da… Da, da, și pe vremea când am lucrat, am văzut multe.

Inclusiv cum doamna Marta

a rămas singură în bucătărie cu mâncarea de ciuperci.

Culmea e că după ce i-a dat lui Floppy să guste,

am găsit oala pe jos. Și am aruncat toată mâncarea.

Da… păi spune și tu cum mă acuză așa… pe nedrept.

Ce vrei? Vrei bani?

Vreau să știu că nu pățesc nimic, mai întâi.

Normal că n-o să pățești nimic! Dar cine să-ți facă ție rău, aici?

- Bună asta! - Nu râde!

Și da, vreau și bani.

Și mai vreau ceva.

Ce?

Știu. Cu toții am avut dubii, încă de la început.

Și se pare că n-au fost degeaba.

Mitu și cu Nuți au aflat că Traian vrea să îți prezinte fata,

așa că au profitat de faptul că a dispărut

și le-au schimbat.

Și Andreea…

Am făcut teste ADN!

Da. Dar au schimbat probele.

Crede-mă, nu ți-aș fi zis dacă n-aș fi fost sigur.

Dar am vorbit cu doctorul de la IML.

Doctorul cumpărat de Andreea și Nuți ca să schimbe probele.

Testul, teoretic, a fost corect.

Numai că sângele nu era al tău, era al lui Mitu.

Nu pot să cred!

Cum au putut să facă așa ceva?

Deci am ținut în casă o străină, în timp ce fata mea era la doi pași?

- Adela știe? - Nu.

M-a văzut de câteva săptămâni tulburat, dar mi-a fost frică să-i spun.

O cunoști, știi cât e de sensibilă, nu știu cum ar putea reacționa.

Mai ales că e vorba de Mitu.

E adevărat că omul ăla… că Andreea nu e sora mea?

E adevărat, e adevărat!

Ca să te gândești ce-a fost la sufletul meu

să cresc atâția ani una care nici măcar nu era sânge din sângele meu!

Mamă…

- Tu nu ești fata mea! - Poftim?

Câteodată cred că mama nu mă iubește deloc.

Te rog eu, fata tatii… dar n-o asculta!

Nu știe ce spune, câteodată.

La noi în familie până și iubirea e împărțită.

Cum adică?

Mereu am avut senzația că tata ține mai mult la mine și mama, la ea.

Asta-i fata lu’ Paul Andronic!

Locul tău e lângă Paul Andronic. E un om așa de deosebit!

Să nu uiți asta!

Să-i dea Dumnezeu sănătate.

Nu suntem rivale, nu e o competiție!

Suntem surori!

Ce-i al meu e și al tău.

Am ceva pentru tine. E un dar.

- E de la bunica? - De familie.

Îmi vine să te calc în picioare!

- Mamă! - Nu sunt mă-ta!

Hai, odată că începe petrecerea fără noi!

N-am chef și oricum nu i-am luat niciun cadou.

- Cum adică? Mamă, pe bune? - Nu știi tu câte a făcut.

- Serios? - Da!

Căutați ceva pe sus?

Mi s-a făcut dor de Luca, dar am văzut că i-ai luat tu camera.

Da. Era păcat, nu?

- Da, păi ne vedem la petrecere, nu? - Da. Cobor și eu, mai am puțină treabă.

Păi hai, fugi! Poate te așteaptă cineva.

Ne vedem mai încolo.

- Bine, cum zici tu. - Cum zic eu.

„Ne vedem mai încolo”!

- Hai să bem șampanie și să mâncăm tort! - Hai, hai, hai!

Aoleu, uite ce aranjamente!

Cum să las, bre, mâncarea asta acia, vai de capul meu!

- Dar avem și noi mâncare acasă! - Îți rup gura!

Lasă-mă acia, unde mă duci? Eu vreau acia, la piscină!

- Hai acasă la noi! Hai la masă! - Nu merg!

N-am venit acia să las baltă! Hai, roiu! Bre, lasă-mă!

Na, c-ai adus-o și p-asta cu tine! Ce vrei, fată, de ce-ai venit?

Cum ai putut?

- Cum ai putut? - Bă, ce faci, fetică?

- Cum ai putut, Andreea, să-mi furi viața? - Adela…

Cum ai putut? Spune, cum ai putut să mă minți atâta timp,

să spui că tu ești fata lui Paul, când de fapt eu sunt?

Adela, stai puțin! Ce, te-a apucat iar invidia sau ce-ai?

Taci! Tu să taci! E rândul meu să vorbesc!

Voi trei ați știut de la bun început că eu sunt fata lui Paul?

Spuneți, recunoașteți!

Spuneți, măcar acum, recunoașteți adevărul!

Că ați știut de la început și nu mi-ați spus!

Ba chiar mai mult, ați pus la cale un plan să vină Andreea în casă în locul meu!

Spuneți, recunoașteți!

Da.

- Fata mea… - Nu sunt fata ta.

Nu sunt fata ta! Eu sunt nimeni! Din cauza voastră!

Mi-ați furat viața, identitatea! Eu nu mai sunt nimic!

Da, dar tu o să fii mereu fata mea.

Nu. Nu sunt Adela Achim.

Și tu nu ești tatăl meu. Și tu nu ești soră-mea,

iar tu, îți spun acum, mai mult ca niciodată,

fără niciun regret: tu n-ai fost niciodată mama mea!

Cum ați putut să faceți așa ceva? Cum? Cum ați putut?

Ce fel de oameni sunteți? Și pentru ce?

Pentru ce? Pentru o casă? Pentru bani? Pentru ce? Spuneți, vă ascult!

Spune tu, Andreea, pentru ce? Ce ți-am făcut eu ție?

Ce ți-am făcut? Că întotdeauna te-am iubit și n-a contat că n-avem același sânge!

Tot ce era al meu era și al tău! Și al tău! Spune-mi! Spune de ce!

Adela, eu zic să te calmezi și hai de-aici. Nu aici!

Hai, fetică, hai de-acia că ne vede…

Ia mâna de pe mine!

În viața ta să nu mai pui mâna pe mine, ai înțeles?

Niciunul din voi!

Jur că nu înțeleg!

Încă sper să fie totul o minciună, o neînțelegere!

Și știți de ce?

Pentru că vă iubesc!

Nu…

V-am iubit!

V-am iubit și aș fi făcut orice pentru voi!

- Și noi. - Și voi ce-ați făcut? Și voi, ce?

- Voi ce-ați făcut? - Noi te iubim!

Da, pentru că v-am adus bani, de-aia! Nu m-ați iubit niciodată, niciodată!

- Adela, cum poți să spui asta? - Ia mâna de pe mine!

În viața ta să nu mai pui mâna pe mine, ai înțeles?

Vezi să dai bine pe sub roată!

Mai ușor, mai ușor!

Aoleu, păi ce facem? La ce te gândești?

- La unchiu’ mă gândesc, bre! - Iar?

- Păi e mort, nu? Asta e clar. - Dar așa mă indispui cu chestia asta!

Ce Dumnezeu, ești om tânăr! Ce te tot gândești la morți atâta?

Păi ascultă-mă matale. Ia ascultă-mă un pic.

Bre, știi că eu am dat vina mereu… am zis că Paul…

- poate i-a făcut Paul ceva lu’ unchiu’. - Așa…

Ei, dar dacă n-a fost el?

Dacă a pus pe alții, ca să nu se mânjească el pe mâini?

Pe cine?

Pe Nuți și pe Mitu.

Hai că aberezi! Hai să-ți dau ceva de băut să-ți revii.

Băi, eu vorbsc serios aici! Nuți și cu Mitu l-au omorât pe unchiu’!

Și eu vorbesc tot serios. Hai să-ți dau ceva de băut.

- Vezi, Ilie, cât e de frumos? - Mamă!

Sper să fie toate doamnele la regim să mai prindem și noi ceva.

Lasă, Ilie, că-ți fac ție altul și ți-l trimit prin Florica!

Ce Florica? Vin și cu limuzina pentru ăsta!

- Adela e fata lui Paul, nu Andreea! - Ce?

Adela e fata lui Paul!

- De ce nu mă mir? - Mai spune o dată!

Rodico, tu de când stai pe lângă baba aia, să mor eu, ești mai rău ca ea!

Adela e fata lui Paul!

- Ești sigură! - Adela!

I-am auzit cum se certau mai devreme afară.

Au mințit special ca s-o bage pe Andreea în casă,

- să pună mâna pe bani. - Extraordinar!

Nuțico, Nuțico, ce a dracu’ e pielea pe tine!

Ei, de parcă nu știai! Ce urât din partea ei!

Gata, am scăpat de vrăjitoare! Adela e noua doamnă!

Doamne ferește!

Am vrut să-ți spun. Jur pe ce-am mai sfânt.

Dar mi-a fost greu și teamă să nu te pierd.

Te-am iubit mai mult decât orice pe lumea asta…

tată.

Tată!

Atâția ani am crezut că tu ești singurul care-mi vrea binele!

Singurul pe care mă puteam baza!

Și tu ce-ai făcut?

Ce-ai făcut?

Când eram mică, tot ce-mi doream era să te văd fericit!

Mi se umplea inima de bucurie când te vedeam zâmbind!

M-ai dus ieri la Butimanu să-mi aduci aminte de toată copilăria mea!

- Fetița mea… - De cât de fericiți eram acolo!

Fetița mea!

Cum ai putut să te uiți în ochii mei și să mă minți în continuare?

- Jur că am vrut… - Cum ai putut?

- Ce fel de tată face asta? - Am vrut să-ți spun tot!

De asta v-am chemat astăzi la masă, ca să îndrept răul pe care l-am făcut!

E prea târziu!

De un an mă mințiți cu toții!

Ca să nu mai zic de faptul că de douăzeci de ani

mi-ați ascuns că nu sunt fata voastră!

- Adela, liniștește-te un pic, te rog! - Nu pot! Nu pot.

Simt că toată viața mea, așa cum era ea, s-a dărâmat.

Nu, Adela.

De-abia acum ai aflat cine ești cu adevărat.

Da, o fată care s-a lăsat prostită de niște oameni avari și răi!

Auzi, făi, fetică, deci una și cu una face două.

Eu am tăcut, dar cât crezi că mai rabd?

Tu să nu mai scoți un cuvânt, ai auzit? Niciunul! M-ai folosit!

M-ai folosit ca să-ți fie ție bine! Și Andreei!

Nu m-ai iubit niciodată! Niciodată!

Și eu am încercat, Doamne cât am încercat!

Dar de unde era să știu eu adevărul? De unde era să știu?

Că poate dacă știam că-s luată de suflet aș fi dormit și eu mai bine noaptea!

N-aș mai fi adormit plângând, crezând că mama mea nu mă iubește și că nu mă vrea!

Dar nu ăsta-i adevărul. Știi care e? Că tu nu știi să fii mamă!

Tu știi și n-ai fost niciodată nici pentru mine și nici pentru ea!

Și dintre toți, tu ești cea mai vinovată!

Și pentru asta o să te urăsc toată viața mea!

Adela.

Hai să vorbim noi doi, te rog.

Nu încerca să fii tatăl meu acum! Nu pot și nici nu vreau.

Știu că nu e vina ta, dar nu pot să fiu dintr-odată Adela… Andronic.

Tu ești fata mea și asta e ceea ce contează.

Ăsta este adevărul. Restul nu mai contează.

Să fii fericită.

- Eu sunt Adela. Cum vă numiți? - Ana Maria.

Ești singura care nu mă bate la cap să mă întorc la Andronici la firmă.

Pentru mine, niciodată banii n-au fost cei mai importanți.

Știu ce zici.

Știi, Adela… Când eram mică și mergeam cu mama la câte un film,

eram fascinată de cât de simplă părea viața oamenilor pe ecran.

- Și credeam că așa e și în viață. - Dar… în viața reală nu e așa.

Te îndrăgostești și viața dă cu tine de toți pereții.

Sau nu știu, poate că ăsta a fost norocul meu.

Nu știu dacă te ajută cu ceva, dar… suntem două.

Mama e una și Andreea e fraieră că nu-și dă seama ce mamă minunată are.

Mulțumesc.

Deși ați crescut împreună, sunteți așa de diferite!

Aș vrea să aibă și Andreea puțin din înțelepciunea ta.

Ce s-a întâmplat?

Simt că pot să vorbesc orice cu tine.

Și n-am cu cine să vorbesc.

Gata, liniștește-te. Spune, sunt aici.

De unde ai cruciulița asta?

- E de la Paul. - Cum așa?

Da, mi-a dat-o când am pierdut-o pe cea de la tata.

Mă rog, e o poveste lungă.

E de la tine, nu?

- Trebuie să mergi la petrecere! - Nu, lasă…

- Te rog! - Am altceva pe cap!

E vorba de Adela.

Adela e fata mea!

Cred că domnul Paul o să le rupă capul.

Dacă nu le rupe el ceva, eu măcar pe Nuți tot o calc cu mașina.

Înainte și înapoi ca să fii sigur că-i rupi ceva, că are amortizare.

- Hola, amigos! - Ia uite cine-a venit!

- Păi bine, nebuno, așa se pleacă? - Și așa se vine?

- Ce-i, Iliuță, nu te bucuri că mă vezi? - Ai fost plecată?

Eu nici n-am știut. Mie nu mi-ai spus nimic.

Hai, mă, Iliuță… Uite, ca să nu fii supărat, să-ți treacă…

- Ce faci, Stela, te-ai întors? - Da!

Și mi-a zis doamna Marta că pot să-mi reiau locul.

Ei nu chiar toate locurile. Anumite chestii s-au cam ocupat.

Și Andreea asta, mă, ce mincinoasă! Ce bine și-a jucat rolul!

- Bună actriță! - Nu ca alții.

Tu ești fata mea. Restul nu mai contează.

E ceva ce simțeam demult, parcă,

dar am fost orb. Iartă-mă.

M-am lăsat prostit de Andreea.

Oricum nu m-ai iubit ca pe fata ta.

Păi cum să te iubească, Andreea?

Cum să te iubească, dacă iubirea lui Paul nu era pentru tine?

Că nu tu ești fata lui!

Și cine să te iubească pe tine, Andreea? Cine să te iubească și de ce?

Pentru ce?

Că noi toată viața am trăit ca două surori

și tu mereu te-ai gândit numai la tine! Numai de tine ai avut grijă!

Să nu crezi că n-am observat.

Dar am sperat c-o să vină ziua aia când o să-mi arăți cât de mult ții la mine!

Și tu ce-ai făcut? Ce-ai făcut? Fix invers!

Am fost o proastă. Știu.

Nu! Nu, dintre noi două, eu am fost aia proastă.

Pentru că eu încă sper, Andreea!

Încă sper că ai o explicație pentru toate astea!

Dar uite că suntem aici și nu zici nimic!

Nu zici nimic, pentru că nu ai ce să zici!

Până și tu ai rămas fără cuvinte!

Până și tu!

Pentru că ce-ai făcut tu e de neexplicat, Andreea!

E de neiertat!

Uită-te bine la mine! N-o să te iert niciodată!

- Adela! - Mamă…

Dumnezeule!

De ce-a trebuit să suferim atât, amândouă? De ce?

Nu știu. Dar simt că durerea asta n-o să treacă niciodată.

Ce înseamnă circul ăsta?

Și pe voi două cine v-a invitat?

Ce faci? Ce-i?

Nimic, e o zi importantă azi la Andronic.

Da, mă, azi e ziua Martei. E petrecere, ar trebui să mă duc și eu.

E perfect. Tu chiar ar trebui să te duci. Te duc eu cu mașina.

De ce să mă duci tu cu mașina?

Pentru că vreau să fiu drăguț, să te duc, hai!

Mergem, dar mai stai un pic că… înțelegi tu.

- De ce, că nu mai e nimeni aici! - Ba da. Bună, Gia!

- Hei! Bună. - O, Doamne!

- Bună, Călin. - Hello!

Unde e toată lumea?

E petrecere la Marta, mare party. Vrei să vii cu mine la vilă?

- Cu noi. - Nu. Nu e nevoie.

Oricum, de când s-a dus Mona știi că nu-mi vine să mai calc pe-acolo.

- Da, trist cu Mona. - Da…

- Dacă ai nevoie pe un… - Ce?

Dacă ai nevoie de un umăr pe care să plângi…

Nu, nu, te rog, gata, încetează.

Are umărul iubitului ei, știi, procurorul Lascu, ți-am povestit…

Iartă-l. E… da. Hai, să mergem.

- Floppy. - Dar unde mergem?

Cum unde? La petrecere, la vilă, hai.

- Dar ne mai vedem pe-aici, nu? - Da.

Hai. Hai. Hai odată! Floppy! Floppy, hai, mă, frate!

- Pa. - Pa!

- Dacă e băiat… - Așa…

Mă gândeam să-l numim Dorian. Așa, după tine.

- Hai, mă! Și dacă e fată? - Adela!

- Nu, hai mă, Adela! - Adela e fata lui Paul!

Andreea e fata lui Paul și oricum Andreea nu-mi place nici ca nume.

Adela e fata lui Paul! Andreea, Nuți și cu Mitu au mințit!

- Ce? - Stai, mă, cum?

- Asta-mi explică foarte multe. - Incredibil!

Adică stai, mă puțin!

Adică Paul Andronic a fost mințit de niște țărani din Butimanu?

Ca să vezi! Tu știi că faci un copil tot cu o țărancă din Butimanu?

N-am vrut să spun asta!

- Rămâne Dorian sau Larisa. - Larisa e frumos.

Băi, nu… băi, lăsați-mă cu botezul acum!

Hai să vorbim despre asta. Vreau să știu tot!

Stai să-mi aduc și eu o cafea!

Ce-aveți, dragă, toți? Ce sunteți așa triști?

Am doar 65.

Mă așteptam la șampanie, la urări… nu la țipete.

Îmi spune și mie cineva de ce se urlă în halul ăsta?

Marto, uite acia…

Tu să mai scoți niciun cuvânt, ai auzit?

Dar tu cum vorbești așa cu mama ta?

Ea e mama mea.

Da, mamă. Adela e fata mea, nu Andreea.

Iar începi cu prostiile, Paul?

Tu crezi că dacă nu-ți place de Andreea poți să scapi de ea așa ușor?

Așa cum ai făcut tu acum 22 de ani?

- Adela… - Lasă-mă. Trebuie să știe toată lumea.

Ai știut că ai o nepoată!

Traian ți-a spus și l-ai plătit ca să mă dea și să scape de mine.

Să nu-l aducă nimeni și nimic pe Paul lângă mama mea!

Stai… stai puțin.

- E adevărat? - Să-ți spună Ana.

Mamă, te-am întrebat ceva. E adevărat?

Hai spune-le cum l-ai plătit să mintă c-am murit!

Spune, recunoaște!

Refuz să fiu pusă la zid de o străină!

Dar nu sunt o străină.

Sunt nepoata ta, chiar dacă nu m-ai vrut.

Mamă, nu pleca, te-am întrebat ceva! Trebuie să răspunzi!

Ah, ce bine arată! Măi, dar eu de-ăsta am comandat?

- Hai să-l tăiem. - Nu…

- Hai să-l tăiem! - Nu acum!

Ah, bem și-o șampanie! Ica! Ai dus șampania afară?

- Adu-o înapoi! - Afară nu le mai trebuie șampanie.

De ce?

- A, nu trebuia să spun asta. - Zi odată!

- Hai, mă, că oricum aflăm, zi! - Da, zi, acum!

- Afară e scandal. - E ziua lui Muti, normal!

Nu de asta.

Dar zi o dată ce s-a întâmplat!

Adela e fata lui Paul, nu Andreea!

Nu pot să cred!

Nu sunt nebună! Nu sunt nebună, nu sunt!

- Ești bine? - Da!

Măi, mai multe nu mai știu.

- Sun-o și tu pe mătușă-ta. - Am sunat-o, dar nu răspunde.

Pe bune? Pe tura mea car de-mi rup spinarea și tu ce faci?

Cât ești aici stai la cafele cu patroana?

Adiță, dacă nu-ți convine, dă-ți demisia.

A, dar stai că nu te ia nimeni!

Poate-l ia acum Andreea, că se întoarce în mahala!

Nu, că n-o mai vrea el pentru că nu e moștenitoarea!

- Stați, stați, că nu înțeleg. - Adela e fata lui Paul.

Andreea, Nuți și cu Mitu au dat păcăleala secolului.

- Adela? Fata lui Andronic? - Da.

Vezi, mă? Dacă erai și tu băiat salon și te purtai frumos cu fata

și n-o înșelai cu soră-sa, acum erai ginerele lui Paul!

Adiță, tată, vezi să nu-ți tai venele prin spate pe-acolo.

Nu de alta, dar cine mai muncește pe tura mea?

Bună asta!

Ai știut și ai mințit atâția ani!

Și când ți-am spus că am o fată, mi-ai spus că nu poate fi adevărat!

Ai mințit până în ultimnul moment, ai mințit!

Am fost un om slab!

E cea mai mare greșeală a vieții mele, știu, Paul!

Crezi că eu nu regret?

De-aia m-am și atașat de Andreea, ca ăsă-mi răscumpăr greșeala!

Greșeală? Tu vorbești de parcă ar fi… de parcă ar trece așa, ca nimic!

Paul, erai tânăr, abia murise tatăl tău,

ai vrut să pleci după Ana Maria, să lași televiziunea!

De-abia am reușit să te țin câteva luni, ca să nu pierdem tot,

și când Traian mi-a scris că Ana așteaptă un copil m-am speriat,

mi-a fost frică că fugi după ea! Că lași totul bală!

„Ca să nu pierdem tot”!

Doamne Dumnezeule, cum ai ajuns să fii atât de egoistă, atât de rea?

Sau poate că eu am fost orb și n-am văzut cine ești cu adevărat!

- Tot ce-am făcut am făcut din iubire! - Se poate.

Aș fi putut să te iert pentru orice, dar pentru asta, nu.

Pentru asta n-o să te iert niciodată!

Și știi ce mă bucură cel mai tare?

Mă bucură că tata a văzut cine ești cu adevărat.

Și a apucat să fie și el fericit cu altcineva.

Ce se întâmplă aici?

Se întâmplă că Marta

mai are un secret.

Vechi.

Vezi? Nici ție nu-ți spune tot.

Ce secret, mătușă?

Ce secret?

Adela.

Adela este nepoata mea.

Te rog, hai acasă la noi, să vorbim, să ne mai lămurim,

poate poate găsim o cale să…

Nu. Plecați, să nu vă mai văd!

- Adelo, îmi pare rău. - Îți pare rău c-ai fost prinsă. Atât.

Pleacă. Plecați cu toții!

Ce să fac eu, fă? Să plec? Acia stau! Că nu mă faci tu pe mine!

Că eu te-am crescut în timp ce borfetul ăsta…

Asta-i tot ce pot să fac acum. Dar meriți mult mai mult de atât.

- Într-o zi… - Într-o zi, ce? Într-o zi, ce?

Ce, într-o zi, ce?

N-o să existe ziua aia pentru că n-o să ne mai vezi niciodată!

Plecați!

Plecați, acum!

Uau!

Frumos!

E zi scurtă azi la muncă?

L-am adus să-i dau ceva de băut că a început să vorbească prostii.

- Acum stați c-o să vreți să stați. - Stăm, dar ne dai și ceva de băut, nu?

- Nu înainte, că vă înecați de la veste. - Adică.

- Veste? Ce veste? - Adela e fata lui Paul.

Nuți și cu Andreea și cu Mitu au mințit cu bună știință.

Asta e!

Asta e! Știam eu!

Asta e!

Tu știai că Adela e fata lui Paul Andronic?

Nu, bre, nu știam eu!

Dar unchiul… unchiul a știut din prima care e nepoata lui adevărată!

Și de asta a fost nevoie să scape de el!

Paul Andronic n-a avut nimic de-a face cu moartea lui.

Ăștia doi, Nuți și cu Mitu, ei e vinovați. Atâta!

Ăștia doi l-a omorât ca apoi să schimbe fetele între ele

și să pună mâna pe bani. Asta e!

Fir-ar ale dracu’ de scări!

- Ce faci, Florico? - Acu’ că se întoarce Stela, cum rămâne?

- Cum rămâne, ce? - M-ai și uitat!

Mă simt folosită, Ilie, să știi!

Uite ce e, Florico. Eu pe Stela am iubit-o mult.

- Dar ea n-a dat doi bani pe mine. - De fraieră ce e, de-aia!

Să știi că tu ești femeia mea, eu pe tine te vreau.

Ilie!

Ce se-aude, mă?

- Să înțeleg că a început party-ul deja! - Se vede?

- Puțin… puțin. - Prea mult, din păcate.

- Și? Ați aflat ceva ieșit din comun? - A, tu știai?

Mamă, mamă ce tămbălău a ieșit!

Mamă! Și acum mai țipă unii la alții în casă!

Serios? De ce se ceartă?

Nu-mi vine să cred că noi am trăit un an de zile în minciuna asta!

- Da, mă! - Cât de bine le-a ieșit!

Ia, gata, mă, stop! Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă?

Adela e fata lui Paul.

- Hai. - Haide, mă, du-te c-avem treabă.

Hai, lasă-ne. Hai, Ilie.

Mă duc să fac bagajele. Te aștept la mașină.

Acum pot să vorbesc și eu cu tine?

Nu știu ce mai e de zis.

Nu știu dacă mai pot eu să vorbesc.

Nu știu de unde să-mi mai apuc viața.

N-aș fi vrut să afli așa.

Dar nu înțeleg de ce te-ai dus la Paul întâi.

De ce n-ai venit la mine?

Pentru că Mitu m-a rugat…

De fapt, n-am nicio scuză.

Iartă-mă.

De cât timp știi?

Toate discuțiile alea pe ascuns, cu Călin despre asta erau, nu?

Da. De vreo două săptămâni.

Dar eu nu ți-am zis nimic pentru că voiam să mă asigur.

Când o să înțelegi că nu mai sunt un copil?

Voiam să mă asigur. Și n-am vrut să te rănesc.

Păi așa m-ai rănit și mai rău.

Îmi pare rău.

Toți ați greșit față de mine. Toți.

Alții mai mult, alții mai puțin.

Dar vreau să pun capăt la șirul ăsta de greșeli.

O să plec.

Unde?

Nu știu.

Simt doar că trebuie să plec cât mai departe de aici.

Am distrus totul.

Mi-e rușine de mine, de tot ce-am făcut.

Ce vorbești acolo?

Incredibil cum m-am lăsat prostit de oamenii ăștia!

Hai că nu e vina ta!

- Deși eu ți-am zis de atâtea ori! - Mama! Nu e momentul!

În familia asta, oricând e momentul de scos ochii.

Uită-te la partea bună a lucrurilor.

- Fii-ta adevărată e chiar mișto. - Da. Adela chiar e o fată bună.

Cred că te iubește.

A simțit că ești tatăl ei.

Nu știu dacă o să poată trece peste tot ce s-a întâmplat.

Nici eu nu cred că sunt… că pot s-o iau de la început.

Povestea asta cu Andreea e halucinantă. M-a secat de toată energia.

Hai, curaj! Du-te și ia-ți fata în brațe,

că de cuibul ăla de viespi din casa noastră, mă ocup eu.

Să știi că eu mă bucur că Adela e verișoara mea.

- Unde pleci? - Nu știu.

Nu știu unde plec, dar trebuie să fug. Nu vreau să ajung la pușcărie.

- Dar de ce? - Se pare că ești în urmă cu știrile.

Nu, nu sunt. Am aflat că ești o impostoare.

Nu începe și tu, că mi-a ajuns pe ziua de azi!

Trebuie să plec cât mai pot! Închide aia și dă-mi-o.

- Mi-ai promis că o să mă ajuți. - Eu?

Bine, sunt impresionat pentru toată cacealmaua asta.

- O să-l țină la pământ pe Paul mult timp. - Înțelege că eu nu am cu ce să te ajut!

S-a aflat tot, toată lumea știe că Adela e fata lui Paul, n-am…

O să mă ajuți s-o distrugem împreună pe Adela, da?

- Ana! - Să nu te văd!

- Ana, stai! - Lasă-mă!

- Trebuie să plec de aici. - Dar… dar de ce pleci?

Nu pot să stau aici, cu voi, cu tine! Mitule, cum ai putut?

Te-ai uitat în ochii mei și ai văzut cât sufăr.

Ai văzut ce-mi făcea Andreea și n-ai spus nimic!

Nimic, Mitule! Ai continuat cu minciuna asta!

Și pentru ce, pentru niște bani!

Și hai să înțeleg că de mine nu ți-a păsat.

Dar cum să-i faci asta Adelei?

Ți-ai bătut joc de sufletul ei nevinovat!

- Cum ai putut să-i faci asta Adelei? - Pentru că n-am vrut s-o pierd!

De asta am tăcut!

Pentru că am vrut ca Adela să fie fiica mea!

Vezi tu, eu știu că am păcate multe.

Dar cel mai mare păcat

este că am iubit copilul altuia

mai mult decât propriul meu copil!

Pleacă, să nu te văd!

Chem Poliția!

N-o chemi.

N-ai curaj.

Poftim? Tu cu cine crezi că vorbești? Tu crezi că mi-e frică de pozele alea?

Te-am lăsat să stai aici în casă, pentru Andreea,

nu pentru că m-ai amenințat că ai pozele! Pleacă!

Nu plec!

Vrei să vezi că stau acia?

Uite, în casa aia de-alături.

Doamne, Dumnezeule, cât tupeu poți să ai?

Îți dai seama cât rău mi-ai făcut?

Tu ți-ai făcut.

Și stai așa să nu-ți faci mai rău.

Puțin îmi pasă de ce știi tu! Ieși!

Puțin îți pasă că știu cum i-ai omorât pe părinții lui Mihai?

Că l-ai pus pe Bebe,

pe tatăl la nepotul meu?

Nu degeaba ți se spune „Marta Criminala”.

Eu nu vreau să te las să pleci.

Dacă mă respecți și ții la mine așa cum ai zis, o să mă lași.

- Da, Adela, dar… - Am nevoie de timp, Mihai.

Să înțeleg ce se întâmplă.

Toți m-ați trădat.

Nu mai pot să am încredere în nimeni.

Dar știi că în mine poți să ai.

Am avut. Dar tu n-ai avut încredere în mine.

Într-o zi, o să-ți demonstrez cât de mult te iubesc.

Da, știu, am greșit.

Dar tot din iubire am făcut tot ce-am făcut.

Asta pot să cred. Dar aveam nevoie de mai mult.

Te iubesc, Adela.

Aș minți dacă ți-aș spune că eu nu te iubesc.

Dar aș minți și dacă ți-aș spune că pot să trec peste orice,

pentru că te iubesc.

Unde-i Adela?

Adela!

Stai puțin, te rog!

Adela!

- Ești sigură că asta vrei? - Da.

Ana! Ana!

Ana!

Adela!

Adela!