Original subtitles

Mihai!

Ce faci?

N-aveam stare și m-am gândit să fac curat.

Hai, vino aici!

Moartea Monei m-a dat peste cap

și mă gândesc la tot felul de lucruri.

Da, nici nu m-am gândit că moartea ei

poate să te facă să te gândești la mama ta.

Într-un fel, da.

Pentru că-mi pare rău

că cineva trebuie să treacă prin asta.

Dar nu vrei să vorbești cu Paul?

Tu îl înțelegi cel mai bine.

Nu cred că Paul mă poate asculta acum.

Poate altădată.

Iartă-mă.

Cred că ai fi un tată foarte bun.

- Și putem să mai încercăm. - Mai încercăm.

Te iubesc.

Și eu.

Ești minunată!

Minunată!

Și sigur c-o să avem și un copil. Sigur!

Adică, ești de acord să mai încercăm?

Sigur că sunt de acord.

Sigur că vom avea un copil. Sigur că…

Și simt eu așa că va fi și băiat!

O să fii o mamă perfectă.

Până la urmă unde-i Paul Andronic ăla de care m-am îndrăgostit?

Ce mă făceam eu fără tine?

- Promit că rezolvăm. - Ce?

Copilul.

Sunt însărcinată.

Sunt foarte fericit!

- Uite, tata îți promite… - Așa…

C-o să fac liniște aici, în casă, până vii tu pe lume.

Hai să-mi torni și mie unul.

Am avut o revelație.

Sunt un om îngrozitor.

Semăn cu mama.

Amândoi semănăm.

O să murim singuri.

Nu știu, poate că merităm asta.

Oare?

Cum e chestia aia cu iertarea păcatelor?

Nu funcționează și pentru noi?

Nu știu.

Cred că s-au terminat șansele.

Nu vezi că facem greșeală după greșeală și nu învățăm nimic?

Mie nu mi-a plăcut niciodată să învăț.

Am preferat să copiez.

Am senzația că toată viața mea e un șir lung de greșeli,

una mai mare ca alta.

Ai fi făcut ceva altfel?

Sigur.

Când a murit tata,

ar fi trebuit să rămân acolo, la țară, lângă Ana Maria.

Asta ar fi trebuit.

Poate sună egoist, să știi, dar eu mă bucur că te-ai întors acasă.

Ar fi fost o plictiseală viața mea fără tine…

Cu cine te-ai mai fi certat tu?

Exact!

Hai, încearcă să te odihnești puțin.

Hai, încearcă să te odihnești puțin.

Nu pot aici, în patul ăsta nu mai pot.

O să rog pe cineva să-ți aranjeze o cameră sus, da?

Ai grijă.

Paul, simt că înnebunesc în casa asta!

Toată lumea are câte o viață, și eu nu fac nimic!

N-ai o viață? Întoarce-te la Știri, la televiziune.

Deci, nu renunț la tratament sub nicio formă!

Și dacă-l faci degeaba? Îți faci rău degeaba!

Atunci, adoptăm.

Dacă știam că-ți dorești atât de mult să fii mamă…

Ce făceai? Nu te mai căsătoreai cu tinerica de la Știri, sau…?

Acum îmi dau seama că tu nu-ți dorești copii cu mine!

Mereu e câte ceva. Ba e Andreea, ba sunt afacerile…

Ideea e că noi doi nu existăm.

Tu nu vezi că eu sunt aici de mobilă, sunt bibelou!

Iar începi cu chestia asta?

Ce zici de numele Anton?

Iartă-mă, nu pot să mă gândesc la chestia asta acum.

Oh, v-ați dat întâlnire pe ponton!

- Ce romantic! - Mona, nu e…

Stai liniștit că n-am venit să fac pe nevasta geloasă. Ziceam doar așa.

Pe mama Andreei o mai iubești?

Mona, nu mă chinui și tu.

Despre Ana Maria când vorbim?

O să vorbim. Mă grăbesc acum.

Voi vă comportați ca și cum eu nici măcar n-aș exista!

Suntem doar prieteni, atât!

- Nu vreau să creez probleme între voi. - Am văzut.

Îmi pare rău!

Este fix momentul în care trebuie să alegi, da?

Ori eu, ori Ana Maria. Punct!

Andreeo, cum să moară…

Ia uite, bre!

E ultima modă la Paris.

Și la pomană o pui așa.

Dar nu știu dacă cu urechi rotunde sau urechi subțiri.,

Hai, lasă-mă, că mie nu mai îmi vine nimic, nu mă încape nimic!

Ei, lasă, că-ți dau eu ceva drăguțel de la mine, vrei?

Nu-mi vine.

Ei, nu-ți vine! Îmi vine mie și nu-ți vine ție?

Hai, mă, lasă-mă, că nu-mi plac boarfele tale!

Ia uită-te la ea!

Păi ce, tu te duci acolo-șa la parada modei?

- Nu te duci să ai grijă de Paulică? - Da, mă, o să am grijă!

Ei, nu, „mă, o să am grijă”!

Te duci acolo șa să ai grijă

să nu se apropie ștorfela aia de Ana Maria de el!

E dorința răposatei.

- Tu zici că are tupeul să vină acolo? - Ce vorbești?

Băgam mâna în foc, făi, că se cară de-acia,

dar nu, ea tot acia e, se ține ca râia de noi!

A simțit ea ceva, că rămâne Paulică singur.

Păi, pleacă câinele de lângă măcelărie? Nu pleacă!

Și să-mi nu-mi zici tu mie „cuțu”

dacă nu asta a executat-o pe Mona… Lisa asta.

Clar, da. Adică, mă rog, nu i-a îndesat ea pastilele pe gât,

dar din cauza ei și-a luat Mona zilele, așa că…

Dar proastă să fie, c-avea tot acia!

Da, da… avea tot, mai puțin bărbatul pe care-l iubea

și la asta o înțeleg.

Tu te-ai tâmpit de la sarcină, Andreeo?

Ia culcă-te acia, hai schlafen, că numai tâmpenii vorbești.

Mâine avem zi grea.

O depune la capelă,

după aia e înmormântarea și după aia e paranghelia!

Vai ce pomană o să-i tragă ăștia!

Sper să nu-mi vină rău de la mirosul de tămâie.

Andreeo, noi să zicem mersi

că nu ne trăsnește când intrăm acolo-șa în biserică.

- E drăguțică, așa… - Păi doar asta-mi vine.

Delia, nu vreau nicio cameră, lasă că rămân aici în fotoliu, mi-e bine.

Eu sunt.

Vreau să fiu singur. Te rog.

Te rog.

Să știi că-mi pare rău pentru ce ți se întâmplă.

Poate ai nevoie de o vacanță, nu crezi?

Direct la subiect. Bravo.

Să las terenul liber, să las totul pe mâna ta, am înțeles.

OK.

Paul, eu te înțeleg foarte bine.

Știi…

când aveam 20 de ani mama a murit și am rămas singur.

Și nu mai suportam să văd pe nimeni și să fiu privit cu milă.

Și atunci am ales să fug.

Am luat legătura cu Martha care mi-a recomandat să vin în România,

mi-am reluat viața.

Hai, te rog, lasă-mă cu tristețile tale!

Și mie mi-a murit tatăl, știu cum e!

Dar asta e cu totul altceva!

N-ai… pur și simplu n-ai cum să înțelegi.

Mie mi-a murit…

soția, mi-a murit copilul…

Nu era copilul tău.

Era al meu.

Floppy a plecat?

Da.

A zis că mâine o să fie o zi lungă și a plecat.

Îmi pare rău că n-am stat mai mult cu voi, dar aveam altele pe cap.

Da, mă, ce-ai, ești nebun?

Am încercat să-i iau peria Adelei, dar n-am reușit.

Dar nu mai bine…

îi spui adevărul?

Și să încep discuția asta, acum?

Nu mai bine îi fac un test ADN?

Bro… pentru asta ai nevoie de două probe.

De la ea și de la unul dintre părinți și tu nu ai nimic de la niciunul.

O să vorbesc cu Ana Maria.

Că ea n-a mai trecut prin toate testele și jocurile astea.

Și poate o conving.

Și pe urmă, o să încerc să iau câteva fire de păr de la Adela.

Cum ai de gând să faci asta?

Stai cu foarfeca sub pernă și când adoarme…

Oricum, da, a fost destul de mișto. M-am bucurat când l-am văzut pe Floppy.

Vrea cineva un ceai?

Eu o să-mi fac ca să mă liniștesc.

- Hai că mă duc să-ți fac eu. - Mersi.

Auzi?

Nu ți se pare că Mihai se comportă cam ciudat?

Cine, Mihai?

Nu, așa e el.

Minți!

Nu.

Nu.

De ce să te mint? Eu și Mona…

A fost o singură noapte, când tu nu-i dădeai atenție.

Nu-i adevărat.

Îmi spui asta ca să mă rănești, să mă lovești încă o dată.

E foarte adevărat, Paul, crede-mă.

Și înainte să moară, Mona a venit la mine, m-a implorat…

Mă implora să fugim împreună cu copilul nostru departe de aici…

Ieși afară! Pentru că te interesa doar Ana Maria.

Ieși afară!

Iar eu… am refuzat-o.

Pentru că n-o iubeam, Paul.

Ți-am zis de atâtea ori că nu vreau copii, dar tu te încăpățânezi să-l păstrezi.

- Chiar îmi doresc copilul ăsta. - Și atunci care e soluția?

- E copilul lui Paul și punct! - N-o iubeam.

N-o iubeam.

Înțelegi?

Dar a fost o singură noapte.

Bună, dar o singură noapte.

Dacă mai scoți o singură vorbă, îți crăp capul!

Hai că plec.

Să închid ușa?

Rămâi singur.

Doamne, uite-l și p-ăsta! Ferească…

Ce faci tu acia?

Păi nu ești gata?

Nu merg.

N-am ce căuta acolo.

Hai că așa se cade.

Nu pot să dau ochii cu omul ăla,

fix într-o zi ca asta.

Hai, te rog eu frumos, Mitușu…

Hai, bre, c-o să zică ăia că ești păgân!

Hai, mă, Mitușilă!

Păi eu aș vrea să vie toți dușmanii când o să te îngrop pe tine!

Hello! Hai că a început lumea să coboare.

Ne anunță când o depun la capelă și mergem.

Hai, hai, mergem. Dar eu cu cine merg?

Păi nu știu, se ocupă Ilie de transport. Eu merg cu Paul.

Mi se pare normal, băi, că ești unică moștenitoare acia!

Stai ușor, bre! Ce mă faci…?

Femeie hapsână!

La asta te gândești tu acum?

Ia uite-l!

Băi, băiatule, ce, n-are omul acia voie să se mai bucure, să mai…

- De răul altuia? - Dar ce, să mă bucur de bine?

Hai, tată, lasă,

nu-i mai face acum educație că e târziu, fugi și schimbă-te mai repede!

Tată!

Ce face, mă, ăsta?

Nu! Nu merg!

- Păi unde este mănușa aia? - Aoleu! Uite aicea!

Păi, hai! Hai, bre!

- Și eu ce le zic la ăștia? - Că nu merg!

Hai, Andreeo, lasă-l acia, suferă,

e foarte bine, o să zicem la toți că s-a îmbătat, că dă bine acolo-șa.

Hai!

Hai, pa.

Eu sunt gata.

Hai că am trimis coroana direct la capelă.

N-ar fi mai bine să mergem și noi direct acolo?

Tot nu vrei să mergem la casă?

Nu e vorba de asta, dar să nu încurcăm.

- Dar am promis. - Mergem ca să avem de unde pleca.

Dar am promis! Delia personal m-a rugat să venim acolo.

Cică Paul nu e bine.

- Paul n-are nevoie de mine. - Are nevoie de toți!

Ho, stați un pic, ho!

Uite, facem așa, un compromis.

Mergem, da… să ne vadă…

și după aia stăm pe-afară cu Floppy până când trebuie să plecăm.

OK, așa facem.

Deci mergem ca să stăm afară, da? Bun compromis!

Mergem ca să poți tu să vorbești cu Ana Maria.

Fratele tău e deștept, nu?

- N-o să recunosc asta niciodată. - Știu, știu.

Și eu te iubesc.

Mergem sau v-ați răzgândit?

- Hai că venim! - Mergem!

Micki, noi plecăm spre Izvorani.

Nu știu dacă mai ajung azi că nu știu cât durează, să știi.

- Mergi și tu? - Da, e normal să vină.

Până la urmă suntem oameni maturi, ce-a fost, a fost.

Da, poate voi, dar nu știu dacă era momentul să vă afișați împreună.

Hai, lasă că n-au timp de noi acum.

Și vreau să fiu acolo pentru Dorin și Livia.

- Bună, soră-mea! - Bună!

Bună, Gia, cum ești?

Încă nu-mi vine să cred.

Jur că n-o credeam în stare de așa ceva.

Nici eu n-o credeam în stare.

Pur și simplu ea mereu optimistă,

vedea tot timpul partea plină a paharului…

- Da… - OK, noi am plecat. Ne vedem acolo.

Sigur. Trec și eu un pic pe la bunica și venim și noi.

Pa.

- Mă întorc repede, da? - Da. Stau aici.

Ce trist, așa, să-și ia zilele!

Dacă și le-a luat.

Ce? Ce știi?

Nu știu nimic, doar că știi că sunt suspicios.

Auzi?

Îmi dai și mie ceva să mănânc?

Auzi, dar ție nu ți se pare, așa, suspect,

că mănânci de la soră-ta gratis, la vârsta asta?

Păi și ce vrei, mă, să fac, dacă gătești bine?

Da?

Intră, da!

- Se poate? - Sigur.

- Cum ești? - Am avut și zile mai bune.

Sper că nu te duci, nu?

Nu cred că sunt primită acolo bine.

- Deși… - Sper că nu te duci!

Aș vrea ca Paul să știe că-mi pare rău.

- Dar nu e vina ta! - Ba da!

Știi a cui cred eu că e vina?

- A cui? - A lui Traian.

Că dacă nu făcea ce-a făcut, nu se ajungea aici.

Da, așa e.

Și știi ce-i ciudat?

Că mă iubea mult.

Și ai zice că un tată n-ar face asta fetei lui.

S-o mintă în halul ăsta, să îi distrugă viitorul…

Poate că…

n-a știut cum să-i spună, poate că nu a avut curajul…

Curajul, să ce?

Să mă privească în ochi și să-mi spună adevărul?

E mort și nu mai vreau să-l judec, dar…

Da. De morți numai de bine.

N-o să înțeleg niciodată de ce-a făcut ce-a făcut.

- Sper că nu te duci, nu? - Nu.

Bine.

E greu!

Vai de capul meu!

Vai de capul meu, ce greu e!

Doamne, un’ te-ai dus tu, măi, Mona?

Nuți!

Putem să păstrăm puțină decență?

Era liniște.

E o liniște acia…

De mormânt!

- Un’ te-ai dus și tu, fetică? - Gata!

Dacă vrei să stai aici, te rog să te porți civilizat, da?

Își cere scuze. Nu, mama?

Făi, dar n-am vrut să te supăr, la noi așa-i tradiția,

jale, smulgi părul din cap,

- te dai cu curul de pământ… - Mamă!

- Taci! - Gata, ho! Tac!

Tac.

Paul a zis că nu vrea să coboare.

Și că nu merge nici la capelă, nici la înmormântare.

Prostii!

Părea serios.

Era mai mult supărat decât trist.

Să mă duc să vorbesc cu el dacă vrea să mă asculte.

Hai că se duce Andreea acia. Hai, ridică-te, hai!

Îl știe ea mai bine decât mine?

Păi, dar nu e ea fetica lui?

Pot să încerc, nu?

Las-o, Delia.

- Pe Nuți o pun cu voi în mini-van. - Păi mergem și noi?

Eu trebuie să merg oricum, trebuie să-i duc cu mașina.

Pentru voi am angajat pe altcineva.

Păi ce să căutăm noi acolo, mă, Ilie?

Vă rog frumos, nu începeți iar!

Nu e frumos!

Frumos, ne-frumos, nu mai contează.

S-a dus.

Și uite că n-au găsit și ei măcar un popă s-o ducă la groapă.

Doamnul Paul a zis că nu vrea nici colivă.

Mi-a zis aseară că nu vrea nimic.

Nu-l știam așa păgân.

Sau deschis la cap.

Pe bune, în Germania nu e cu atâtea mese, atâtea slujbe…

Țac-pac, frumos, te-ai dus la crematoriu și gata.

Aoleu! Adică să mă ardă?

Păi și ce contează, că oricum ești mort!

Păi te arde și după aia? Ce face?

Păi și după aia te pune frumos în urnă

și te împrăștie, nu știu, la munte, la mare…

sau poți să stai acasă la tine, pe televizor, tot timpul.

- Hai, mă, că zici niște prostii! - Da.

Bine, mă, dacă nu-ți place, au și cimitire de-alea normale.

Și sunt frumoase, ordonate, aranjate cu flori…

Mie tare mult îmi plăcea să mă plimb pe acolo.

- Prin cimitir? - Fată, du-te de te caută.

Și zi dacă mergi cu noi. Că pentru Nuți îmi trebuie două locuri.

Unul pentru ea și unul pentru evantaiul ăla de pe cap.

Păi ce faceți? Nu intrăm?

Nu mai bine intri tu mai întâi și vezi care-i atmosfera?

După aia ne chemi pe noi.

Dar îți dai seama că e o înmormântare, nu o misiune secretă, nu?

- Te rog! - Hai, Călin, să intrăm.

Păi eu o să rămân și eu cu Mihai afară,

mai stau puțin și dacă e intru mai târziu.

Da, bravo.

Se vede că ați crescut împreună.

- Hai că mă duc să vorbesc cu Ana Maria. - Și ce-i spui?

- Adevărul? - Da.

Nu știu, ce altceva să-i zic?

Nu știu nici eu, dar tare mi-e că o să apară aici

și o să vrea să vorbească cu Adela azi.

O s-o rog să nu le zică nimic, măcar astăzi.

Da? Și dacă nu vrea? Că până la urmă e fie-sa.

Nu tu mi-ai zis să vin să vorbesc aici cu ea?

Ba da, mă! Dar am spus așa pentru că ați început să vă certați!

Și am încercat să te conving ca să nu o dezamăgești pe Adela.

Și așa aseară mi-a spus că te porți cam ciudat!

Și nu i-ai zis că așa sunt eu?

Ba da, normal că asta i-am zis.

- Ciudatule! - Hai, mersi!

Hei, salut!

Mi-a zis Adela să vin să stau cu voi că cică să nu vă las singuri.

OK.

Și? Care e atmosfera?

Moartă.

Tata…

Noi suntem jos.

Nu cobor.

Dar o să mergem în curând.

Mergeți fără mine.

Tata, știu că e greu.

Dar…

îți promit că o să fiu lângă tine.

Sunt copilul tău. O să fiu alături de tine.

- Haide. - Nu pot, nu vreau! Lasă-mă!

Te așteaptă toți.

Vreau doar să mă lași în pace, ce nu înțelegi?

- Nu înțeleg de ce te porți așa cu mine. - Andreea, azi nu e vorba de tine!

Doamne, cu cine semeni așa egoistă?

Lasă-mă în pace!

Doamna Delia… domnișoara Livia mi-a spus că m-ați chemat.

- Ai terminat cu transportul? - Da.

- Bine. - Adela, tu ce faci, vii cu noi?

- Nu, cu Mihai și cu Călin. Sunt afară. - Bun.

Păi de ce n-au intrat?

Mai bine să stea afară.

Dar Paul și Andreea de ce nu coboară?

Mă duc eu?

Nu te duci nicăieri, Nuți.

Te duci tu, Adela, la ei?

Sigur.

Ilie, hai să mai verificăm o dată cu transportul

să vedem dacă e totul în regulă, da?

- Sigur. Haideți. - Hai.

Tu, care te dai prietena mea,

de ce n-ai reușit încă s-o scoți din casă pe vipera aia?

Tu de cine zici, de Ana Maria?

Dar eu am încercat!

Nu suficient.

- Hai să-ți fac ceva de mâncare, da? - Nu am poftă de nimic.

Hai, măcar o clătită.

Uite. Poftim.

- Bună! - Rodi!

- Nici voi nu mergeți, nu? - Eu, sigur nu.

Bun!

Eu mai lipseam de acolo!

- Paul cum e? L-ai văzut? - Cum să fie?

Supărat, furios… Nu iese din camera lui…

Nu vrea.

Mi-e așa de milă de el…

Mă doare sufletul că nu pot să-i alin durerea.

Dar poate că…

poți să te duci un pic până la el.

Poate mai bine-ar fi să nu te duci să-l vezi un pic!

Că de asta mai avem noi nevoie azi, de scandal!

Are dreptate Rodica.

Eu o să ies un pic, simt că mă sufoc.

N-o mai tot învăța la prostii!

Stai, Ana.

Păi ce facem, punem flori pe mașini?

Nu, fără batiste și claxoane și chestii din astea.

- Cât mai simplu. - Bine. Am înțeles.

- Da? - Da…

- Bună, Delia. - Condoleanțe.

Bună ziua.

Nu!

- Nu poate să fie ea aici! - Este iubita mea.

Și e casa mea. Și cumnata mea.

Nu!

- Îmi cer scuze, eu vă las să vorbiți. - Da…

Mie mi se pare că va fi mai mult decât o simplă vorbă.

Da.

Eu nu înțeleg de ce n-am mâncat măcar micul dejun azi.

Cod roșu!

- Ce, face Paul scandal? - Mai rău.

A venit taică-tu cu Laura.

- Bă, și asta e proastă făcută grămadă! - Dar ți se pare că tata e mai răsărit?

Dac-o să vrea Delia să-i bată, să mor eu dacă sar să-i ajut!

- Că și-o merită! - Nu, nu se poate asta!

Măcar pentru Mona, ziua asta să se termine fără scandal!

Măi Ilie!

Da! Da, e deschis! Dar puteți să…

Da! E deschis!

- Poftiți. - Bună ziua.

- Bună ziua. - O caut pe domnișoara Andreea Andronic.

Dar nu locuiește aici.

- Dar dumneavoastră cine sunteți? - Doctorul Georgescu.

Vai de mine!

S-a întâmplat ceva cu sarcina fetei!

- Stați liniștit. - Vai de mine!

Eu sunt doctor la Institutul de Medicină Legală.

- Medicină Legală? - Exact.

Tata, te rog!

Jur că nu știu ce să-ți zic să te fac să cobori.

Vă așteptăm jos.

Vă rog din suflet un singur lucru.

Să mă lăsați în pace, atât.

Uite și tu. Deci…

Nu vrea să coboare.

Și eu nu știu ce să-i fac.

Paul…

Trebuie s-o conduci pe Mona pe ultimul drum.

Și pe ea și pe copilul ei nenăscut.

Eu te-am considerat întotdeauna un bărbat puternic.

Așa e omul pe care noi îl iubim.

Și știu că e o zi grea.

Dar pentru asta suntem aici, ca să avem grijă unii de alții.

Ca o familie.

Că până la urmă,

oamenii la greu sunt uniți.

Și așa știi cine e lângă tine cu adevărat.

Haide.

- Hai să vă văd cum intrați! - Delia, te rog frumos, dă-te la o parte!

- Dorin, las-o, n-are rost! - Uite că ea și-a revenit!

- Atunci plecăm amândoi! - Mai încet!

- Păi dar e absurd! - Nu se vine cu amanta la înmormântare!

- Suntem divorțați! - Nu definitiv!

- Pentru că n-ai acceptat partajul! - Gata! Pe bune!

Du-te în casă. Mă ocup eu de tata.

- Dar dacă o văd pe-asta… - Niciun „dacă”! În casă!

Ai văzut-o? Pe bune, ai văzut-o?

Îmi pare rău, tată, dar acum și voi!

Eu i-am zis să nu mă aducă aici și acum mă ține și în picioare!

- Hai în casă. - Eu nu intru în casă.

Dacă femeia aia sare la mine, eu dau!

În bucătărie! Acum!

Aveți idee, mai durează mult până vin fetele?

Păi, nu știu.

Ce să…?

Adică am sunat-o, dar nu răspunde, i-am trimis și un mesaj…

Dar ce treabă aveți cu Andreea?

Cu Andreea sau cu mama ei.

Păi eu sunt soț la Nuțica.

Sunt tatăl Andreei.

Domnul cu sângele!

Ce sânge?

- În sfârșit! - Ei, acuma mergem, ai? Haida!

Așteptăm să ne sune să ne spună când să mergem la capelă.

Ești bine, Paul?

Așa eram și eu după taică-tu.

Ai suferit?

După câte ți-a făcut?

Nu-i momentul acum, Paul.

Lasă-l, Delia. Nu m-a ofensat cu nimic.

Ce-a făcut Anghel este păcatul lui, Paul.

Eu l-am iubit.

Asta nu înseamnă că nu am suferit.

- Hai! - Stai, măi, tată, ușor!

Ați făcut porcăriile alea la Mina Minovici!

- La cine? - La IML!

- Ce, mă? - Trebuia măcar să curățați după voi!

- Să nu lăsați așa! - Mai încet!

Să vedeți acum, și tu și tu,

că doctorul ăla o să vă ia și pielea de pe voi!

- Pielea o să v-o ia! - Care doctor de mă freci acia?

- Care doctor? - Georgescu, Ionescu, ce contează?

- Doctorul pe care l-ați mituit! - Mitule!

- L-ați plătit ca să schimbe sângele! - De unde știe el?

Păi cum, de unde știu? Păi a venit doctorul, e în casă!

- Aici? - Da.

- Dințosul e acia cu Ana Maria? - Nu! Ana Maria e pe ponton la noi!

Păi du-te, bre, fii cu ochii pe ea să nu vie acia, du-te!

Hai, băi, tată, ce mai stai? Du-te odată!

- Aoleu! - Băi, mamă, ce ne facem?

Rezolvăm.

Deci nu pot să mă satur de cum arată piscina asta.

Da, nu știu ce să zic. Mie mi se pare un pic cam prea mare.

Nici gând.

Căline, eu nu mai pot să aștept. O să mă duc.

E vina mea pentru care ești așa?

Nu, măi, stai liniștit.

Am niște treburi de rezolvat. Trebuie să vorbesc ceva cu Ana Maria.

Ești tu sigur că vrei să faci asta acum?

- Nu vrei să aștepți până mâine? - Sunt sigur. N-am altă soluție.

Păi du-te, atunci.

- Hai că mă întorc repede. - Da, cu siguranță.

Da, mulțumesc.

Putem pleca în juma’ de oră, cam așa.

Nu vreți să bem ceva până atunci?

Gata?

Nu știu dacă se obișnuiește și pe aici, dar…

Noi, în State, obișnuiam să vorbim despre cel care nu mai e printre noi.

Să povestim lucruri.

Și aici se face la fel.

Da?

Dacă simți să faci asta.

Ce pot să spun e că mi-am pierdut cea mai bună prietenă.

Lasă meditația, ia asta că-i mai bun.

Nu, nu, că se apropie ovulația.

De fapt, știi ceva?

- Iar ai supărat-o pe Andreea? - Bei o cafea?

Plec.

Ia uite, avem motiv să bem o șampanie.

Și de când ai tu nevoie de motiv ca să bei?

Ce repede s-a refăcut Mihai! Ce înseamnă să fii tânăr! Incredibil!

Știu că o să sune urât,

dar și din punctul ăsta de vedere mă bucur că nu l-a împușcat pe Paul.

Dar nu e deloc urât.

E absolut firesc să ții cu soțul tău.

Hai să mergem la masă, te rog eu.

Mona, te rog, lasă-mă în pace.

Dar nu-mi place să te văd așa.

- Un om așa de bun… - Da, așa e.

Bine, eu n-am cunoscut-o foarte bine, dar…

s-a purtat întotdeauna foarte frumos cu mine.

Poate ne povestește și Lucian…

o amintire despre Mona.

Hai să fugim amândoi, să-l creștem împreună, să ne dăm o șansă!

Mona, te afectează prea tare sarcina asta.

Nu merg nicăieri cu tine, am multă treabă aici.

Ce treabă ai?

Să-i minți pe toți că Floppy e noul Andronic când de fapt e Călin?

Tu n-o să spui nimic despre asta, ai înțeles?

Și cum o să mă oprești?

Te credeam mai deșteaptă un pic, că de ăsta m-am convins.

De ce?

Am venit cu ea ca să vadă toată lumea că sunt om serios.

Da… și exact la o înmormântare te-ai gândit tu

să-ți scoți amanta în lume și să te dai mare cu ea!

Mătușică, nu mai sunt amantă!

Auzi?

Câtă vreme nu sunteți căsătoriți, asta sunteți.

Amanți.

Gata. Cică trebuie să plecăm.

Mi-ar fi plăcut să fii cu mine, în față, acolo.

- Mătușică, dar ce văd eu aici? - Ce?

- Ți-ai tras un amant? - Cine, mă, eu?

Noi?

- Nu! - Nu!

Câtă ipocrizie!

Nu mă mai miră nimic în casa asta.

„Mi-ar fi plăcut să fii cu mine acolo, în față”.

- Auzi? Vezi că ești obraznic! - Câtă ipocrizie!

Mai bine așa.

„Domnule Dincă,

vă mulțumesc că ați avut grijă de fetiță.

Paul al meu nu va afla niciodată de existența ei.

În aceste momente, am nevoie de el aici, la București.

Vă doresc o viață cât mai liniștită alături de fata dumneavoastră

și promit că…

voi avea și eu grijă

ca afacerile dumneavoastră să nu intre în faliment.

Martha Andronic.”

După cum știți, sunt un om de mare caracter.

Bre Georgescu, păi nu te știu eu pe matale?

Bine, dar și caracterul pe măsura plății, că…

- M-a sunat avocatul ăla… Popa. - I-auzi, Andreeo.

Mihai Popa?

Bănuiește ceva sau…?

De asta ne-a luat la întrebări.

Ce i-ai zis, bre?

Nimic, încă.

I-am zis că sunt în medical.

Mihai nu se potolește. Îl cunoști.

Georgescule, mânca-ți-aș ciocul tău, că-mi permiți să te tutuiesc așa, da?

Bre, matale trebuie să dispari, bre.

Doamnă, eu am o meserie, am o carieră.

Nu pot să dispar așa, oricum.

Cât?

Adevărul e că tot timpul mi-am dorit să-mi dau demisia

și să plec undeva unde e cald.

Păi zi colo-șa un preț, așa, să ne înțelegem. Hai!

Cât vă lasă inima.

Păi…

N-are.

Hai, bre, că o rezolvăm acuma!

Ia de-acia. Grosceanu, hai!

Și eu ce să fac cu ăștia?

Doamnă, eu n-am de gând să mor în trei luni după ce-mi dau demisia.

Păi de unde să-ți mai dau? Ai văzut acia, ăștia sunt toți!

Ia-i pe ăștia, dispari,

și-ți mai dăm noi după ce facem rost de mai mulți.

Cât de mulți?

Cât să trăiești tu fără nicio grijă și să-ți ții gura aia.

Da, tu ai cunoscut-o mai demult.

Ați lucrat împreună la Știri, la postul ăla local, nu?

Da,

am lucrat.

Bine, pe atunci nu știam că va deveni doamna Andronic.

Ultima amintire cu ea a fost chiar înainte să moară.

Era neliniștită.

Nu știu.

Poate ar fi trebuit să-mi dau seama.

Hei!

Am venit să facem pace.

Tu?

Nu pari genul.

Mona, eram nervos.

Poți să stai fără griji.

N-o să afle nimeni adevărul despre copil.

- Adevărul rămâne între noi. - Atât timp cât și eu îmi țin gura, nu?

Serviciu contra serviciu.

Și de ce-ai avea tu încredere în mine?

N-am.

Dar știu sigur că n-o să vorbești nimic.

Dă-mi mie ăsta.

- Lasă… gata… - Nu… De ce?

Liniștește-te… gata…

„Dragă Paul,

Nu pot să trăiesc fără tine. Nu pot să văd cum te pierd.

Așa că ar fi mai bine să dispar… să mor…

și să te las să fii fericit.

Nu vreau ca eu și copilul să fim o povară. Adio.”

Mona a fost o fată bună.

Da.

A fost o fată bună.

Te omor!

- Salut, Mihai. - Salut.

- Dumnezeu s-o odihnească. - Dumnezeu s-o odihnească.

- Ce, deja pleacă lumea, sau ce? - Nu, dar am eu ceva treabă dincolo.

- Mă întorc. - Bine.

- Stai, stai să-ți aranjez gulerul. - Ce e?

Stai, că nu putem să intrăm așa.

Da.

Ce, a ieșit raportul?

Și sunteți pe drum?

Bine, aștept.

Ce e? Nu, nu-mi zi că trebuie să pleci la muncă.

Nu.

- Hai la mașină. Hai să aștepți la mașină. - De ce?

E mai bine așa, hai.

Da, bre, am înțeles, te rezolv, dom’ doctor!

Ne auzim.

Să trăiești!

Uite și dovada.

Tu n-ai ce căuta aici!

- Ai înțeles? - Hai, dă-i!

Dacă te face să te simți mai bine, crezi că așa o s-o aduci înapoi?

Te omor!

Nu merită, n-are niciun rost, lasă-l în pace!

- Paul! - Să nu te mai văd în viața mea!

Alo, stop!

Domnule Andronic,

a ieșit raportul preliminar în cazul Monei Andronic.

Se pare că nu e vorba de o sinucidere,

ci de o crimă.

Ce?

Sunteți principalul suspect.

Vă rog frumos să mă urmați.

Haideți.

- Despre ce vorbește? - Nu se poate asta!

- Paul! - Haideți.