Original subtitles

Ce e?

La ce te gândești?

Adela! Scuze că te deranjez, te caută cineva!

La ora asta?

Hai cu mine!

Nuțică!

- Nuțică! - Traian…

- Nuțică! - E Traian…

Nu-i Traian.

Sunt eu, Mitu.

- Ce faci, Mitule? - Nuțică…

- Păi ce faci acia? - Nuțică…

- Dar de ce m-ai adus acia? - Gata, Nuțică.

Ai visat urât.

- Eu? - Da.

Unde…

Te-ai trezit în somn și ai venit până aici, la apă.

Cum, bre, am venit eu singură, de-acolo-șa până acia?

Da, Nuțică. Gata.

- Bre, până la lac? - Gata.

- Bă, dar dacă cădeam în lac? - Te salvam eu!

Nuțică, hai să mergem acasă.

Stai, bre, că acia…

Acasă.

- Să te odihnești. - Bre, stai puțin, ce odihnă?

- Stai acia, că e… - Nu, nu, în casă!

În casă, Nuțică. Să te odihnești.

Dar ce e…

- Bre, dar e… - Să-ți aduci aminte…

Somnoroase păsărele

Pe la cuiburi se adună

Se ascund prin rămurele

Noapte bună.

Ia mâna c-ai luat-o razna. Lasă-mă acia.

- Noapte bună… - Lasă-mă…

Hai acasă, Nuțică.

Ce e?

Ce s-a întâmplat?

Iartă-mă.

Simt că pot să vorbesc orice cu tine.

Și n-am cu cine să vorbesc.

Gata, liniștește-te. Spune-mi.

Sunt aici.

Fata mea nu mă vrea lângă ea.

Mi-a zis să plec.

Poate e o neînțelegere.

Mi-a spus că Mona a fost întotdeauna ca o mamă pentru ea

și că prezența mea o neliniștește.

Și că să plec.

Să nu-i stric viața lui Paul, să nu-i distrug ei familia.

Sigur are un motiv.

Crede-mă, Andreea face asta din interes.

Poftim?

- Uite, o să fiu sinceră cu tine. - Te rog!

Andreea nu e cel mai bun om din lume.

De fapt, de când a aflat cine e, nu mai e bună deloc.

Și cred că-și dorește atât de mult să rămână în casa aia,

încât e în stare de orice.

Chiar și să-și gonească mama?

Din păcate, da.

Doamne, nu credeam c-o să fie așa de greu!

N-o să-ți povestesc toate lucrurile pe care mi le-a făcut mie Andreea

pentru că…

e fata ta și…

Știu, Adela. Știu de ce e capabilă.

Am senzația că seamănă cu tata.

Dar eu tot o iubesc.

Pentru că tu ești un om bun.

Și pentru că sunt mama ei!

Cum te mai simți?

Mona! Nu zici nimic?

Nu putem sta așa. Așteptăm un copil, nu?

De-aia nu putem sta așa, nu?

Doar pentru că așteptăm un copil.

Adică altfel…

Nu fiindcă m-ai iubi sau m-ai respecta, sau nu știu… ai vrea să fii cu mine…

Să știi că nu sunt vinovat cu nimic pentru scrisoarea aia.

Dacă n-ai fi încurajat-o, nu s-ar fi ajuns aici.

Știi că mi-e greu.

Și ce-ai vrea acum? Să mă gândesc la cât îți e ție de greu?

Asta, în condițiile în care eu sunt însărcinată și…

nici nu m-ai întrebat cum o să-i spunem copilului?

Te-ai gândit la vreun nume, sau…?

Ai dreptate.

Așa e, ai dreptate. Am fost absent, recunosc.

Dar mi-e greu și știu că ție ți-e și mai greu. Știu.

- Și îți promit că… - Nu mai vreau promisiuni. Vreau fapte.

O să fiu aici, pentru copilul nostru.

Doar pentru copil, sau și pentru mine?

Mona…

Hai, noapte bună.

… și acolo era… Bre, acolo era…

Nuțică, uite, să te liniștești. Bea puțină apă.

Apă? Bre, cum apă?

Ce mai e, mă, ce vreți de la mine în creierii nopții?

Ce era așa urgent?

Ce, te-am deranjat, ai?

- Ești deranjată? - Dar zi, mă, femeie, odată, zi!

Ia loc.

Mumă-ta nu e bine deloc.

E dusă cu capul la-la-la…

Și asta e noutatea? Păi nu ești mai nebun decât ea!

Tu nu vorbi acolo-șa, că omul ăsta are dreptate, fă, Andreeo!

Eu era să caz în lac și de nu era tactu, mă ciugulea rechinii!

Când, mă, acuma?

- Păi dar ce căutai tu la lac, noaptea? - Băi, Andreeo.

Eu dormeam…

M-am sculat și m-am dus așa…

ușor… la lac.

- Păi oi fi somnambulă, mă, femeie! - Ce vorbești tu, acolo?

De ce vorbești urât cu mă-ta?

Păi n-ai zis, mă, tu că umbli noaptea de nebună?

Bre, tu mă faci pe mine nebună, Andreeo, acia?

Femeie, când umbli brambura de nebună noaptea în somn pe unde…

te miri pe unde… așa se cheamă, că ești ești somnambulă.

Așa, și sunt… așa, și o să iau pastile, na, e bine?

- Lasă că te leg eu de pat. - Sau la psiholog.

La ce? Lasă-mă bre că nu merg la niciun psiho-pupu acolo

să mă ia să mă…

Măi, mamă stai! Uită-te la mine, ascultă-mă un pic.

Deci, uită-te la mine.

E clar că pe tine te frământă ceva, înțelegi?

Că ai tu ceva aici, pe corazon.

Andreeo… era ăla…

și a zis „Hai, Nuți! Haide!”

La psihiatru.

- Nu merg! - Nuțică!

Ori la pisicolog, ori te leg eu de pat ca să pot dormi și eu în noaptea asta.

Nu…

- Nu te superi că doarme aici, nu? - Nu, deloc!

Chiar îmi pare rău pentru ea.

Să-ți găsești fata după atâta timp și ea să te respingă…

Da… Și mai ales că Ana Maria e așa… nu știu…

când mă gândesc la cuvântul „mamă” e fix imaginea ei care-mi vine în cap.

E așa, blândă, și are un suflet bun.

- A, nu trebuia să-mi faceți voi patul! - E plăcerea noastră.

Stai să-ți aduc ceva în care să dormi.

Mulțumesc mult, Adela.

Mihai, lasă că termin eu!

Bine.

Îți mulțumesc și ție pentru ospitalitate.

Nu ai de ce.

Înțeleg prin ce treci, știu că e greu.

Știi, când am aflat că Andreea trăiește,

mi-am imaginat că n-o să fie ușor să ne apropiem.

După tot timpul ăsta, era firesc.

Dar nu credeam că o să ajungem la asta.

Îmi pare rău.

Hei, bună dimineața!

Dar ce matinală ești! Bei o cafea?

Ce e, ce-i cu tine, de ce ești obosită?

Să nu-mi spui că n-ai dormit toată noaptea din cauza lu’ prostu’ ăla!

O să ai un copil cu Laura?

- De unde știi? - Deci e adevărat.

Stai, mă, dar…

- Cine ți-a spus? - Mai contează?

- Păi da, contează, normal, contează. - Mama mi-a spus.

Paștele mă-sii! De ce nu-și vede ea de treaba ei?

De ce? Nu trebuia să știu?

Ba da, trebuia să știi, normal că voiam să știi,

dar voiam să știi de la mine, înțelegi?

- Dorine! - Da.

Să mergi să cumperi niște lămâi că am niște grețuri…

Adică…

Mie mi-e greață că am… am mâncat aseară niște slănină și…

Laura, știu de ce ai grețuri.

Am aflat. Poți să nu te mai prefaci.

Și? Ce zici?

Ce zic?

Că m-ați mințit! Asta zic.

Pe bune, vin de câteva săptămâni aproape în fiecare zi la voi

și nu mi-ați spus absolut nimic!

Ce-aveați de gând?

Să-mi faceți surpriză și să mă chemați direct la botez, sau cum?

Nu, stai puțin. Nu ți-am spus pentru că nu eram siguri c-o să păstrăm sarcina.

Păi văd c-o păstrați.

Și eu sunt singura și ultima care află. Mulțumesc foarte mult, tată.

Stai. Livia!

- Livia! - Niciun „Livia”! Lasă-mă!

Dorin!

- Dorin! - Da.

- După lămâi, acum! - Da, mă duc. După lămâi, acum.

Da, cred c-o să și vomit.

- Uite și bericica… - Mersi.

Și? Deci gata și cu televiziunea.

Da. Păi nu mai aveam ce să fac acolo.

- Și nu mai aveam unde să urc. - Normal.

Nu mai avea Paul fete și nepoate pe care să te urci!

Nicu!

Mă ajuți și pe mine cu navetele alea?

Că eu trebuie să dau cu mopul și să stau la tejghea.

Laura nu vine că se simte rău.

Nu pot, trebuie să fug, am de făcut angajări…

Hai, mă, că ești șef, poți să întârzii și tu puțin!

Manager. Și mie nu-mi place să întârzii, spre deosebire de alții.

Hai, pa!

Chiar nu înțeleg ce vrei să spui.

Adi? Mă ajuți cu navetele alea?

- Dar nu mi-am terminat berea. - Dar ai cu ce s-o plătești?

- Păi a zis nea Nicu că face cinste. - Hai, treci la navete.

Auzi, mă? Ție nu ți se pare ciudat?

- Ce anume? - Că a venit aici.

- Ana Maria? - Da.

Adică, are unde să stea.

Stă cu Nuți.

Am înțeles.

Totuși, de ce a venit să vorbească cu Adela?

Pentru că e Adela.

Și pentru că simte că poate avea încredere în ea.

Dar eu cr…

- Cine vrea cafea? - Cu toții, cred.

Da.

A făcut Ana Maria… cum ai zis că se numesc?

- Pofferches. - Adică clătite!

Nu acum! Să ne așezăm la masă.

Păi să ne așezăm, zic.

Mai întâi fetele…

Acum, te rog.

Vreau să vă mulțumesc, din nou.

Mă simt… mă simt ca într-o familie.

Hai, te rog!

Să guști și tu, da?

Sigur.

- Cafea? - Da, vă rog.

- Clătite! - Vrei și tu?

Sărut-mâna, da.

Eu, în locul tău aș avea grijă. Cu ciupercile alea, zic.

Gata!

Mona nu coboară?

Nu-i e bine.

- Ai distrus-o și pe fata asta. - Poftim?

Scuze.

Tu și Ana Maria ați distrus-o.

Nu-ți permit să-ți dai cu părerea despre viața mea personală. Tocmai tu.

Vezi ce familie fun avem?

Dar ce-avem la desert?

Orez cu lapte?

Am luat eu camera asta fiindcă e mai mare.

Sper că nu se supără nimeni. Și oricum, dacă se supără, nu-mi pasă.

Ia zi.

Ce e?

- Tu m-ai iubit vreodată? - Poftim?

Adică, mă rog, măcar dacă m-ai plăcut vreodată, nu?

Mona… da… ca femeie, te-am plăcut.

Dar acum, să zicem că nu prea-ți priește sarcina.

E copilul tău!

Ba e al tău.

Eu nu l-am vrut de la început.

Hai să fugim amândoi, să-l creștem împreună și să ne dăm o șansă!

Mona, te afectează prea tare sarcina asta,

eu nu merg nicăieri cu tine, am prea multă treabă aici, înțelegi?

Ce treabă ai?

Să-i faci pe toți să creadă că Floppy e noul Andronic, când de fapt e Călin?

Tu nu o să spui nimic despre asta, ai înțeles?

- Și cum o să mă oprești? - Cum?

O să spun că…

e copilul meu.

Nu. Nu, n-o să faci asta.

Nu? Ba da.

O s-o fac. Oricum Paul nu mă place.

Și mi se rupe. Dar ție, nu.

Așa că…

Fii tu fată cuminte și ține-ți gura asta, da?

Și mai slăbește-mă cu visele tale romantice.

Mie nu-mi plac rezervele.

- Te pup, creațo, pa! - Ce faci, pleci deja?

- Da, mă, am puțină treabă. - Ce treabă?

- Trebuie să plec până acasă. - Acasă?

La fosta mea casă.

Trebuie s-o confrunt pe vipera aia de nevastă-mea.

- Nevastă-ta? - Fosta mea nev…

Hai, mă, Laura, nu începe iar cu tâmpeniile astea acum!

Ai văzut și tu ce supărată era Livia.

Sigur Delia i-a băgat în cap numai tâmpenii.

- Da, dar eu am grețuri. - Băi, nu, te rog! Te rog, nu!

Înțelege-mă și pe mine. Nu, nu se poate așa!

Livia era chiar foarte supărată.

Nu trebuia să afle vestea asta, în felul ăsta.

Dorin, Livia e o femeie în toată firea.

Poți să încetezi să te mai comporți cu ea ca și cum ar fi un copil?

O să vezi și tu, pe pielea ta, cum e.

Și la 40 de ani, tot copilul meu o să fie.

Te rog eu frumos, înțelege-mă.

Băi! Iartă-mă, mă!

Dorin… Baftă.

- Bă, mă întorc imediat, pe bune? - Dacă scapi întreg.

Bine că ai încredere în mine!

Da! Știu ce e în stare Delia să-ți facă!

Deci, o să-i spun copilului nostru că tatăl lui a murit la datorie!

- Ce optimistă ești! - Da, întotdeauna!

Te pup, ne vedem mai încolo.

Nuțica!

- Bucățica! - Nu…

- Bucățica! - Nu, nu pot…

Nuțica!

Mă, dar ce trebuia tu să mă strângi așa să mi se taie circulația, Mitule?

Lasă că-i mai bine să simți că te ține și pe tine cineva strâns!

Vai de capul meu! Bre, îți arde de glume, acia?

Eu era să caz în lac!

Poate că înotai așa, bâldâbâc bâldâbâc până la fund, ca o somnambulă…

- Hello! - Hello!

Bagă mai repede în tine, că avem programare.

- Mergem la mani-pedi? - Nu.

Unde mă duci, bre, mă duci la spa?

Bre, am nevoie de un masaj,

să mă tragă un pic așa să-mi deie drumul…

Păi de ce n-ai spus? Păi te călcam eu mai ceva ca ursul!

Bre, Mitule!

De față cu fata tu vrei acia să mă enervezi azi?

Nu azi, mereu!

Hai, mă, femeie, v-ați întins acum la vorbă,

urcă-te și îmbracă-te, ți-am zis că întârziem!

Dar unde vrei să mă duci?

La psiholog.

- Iar o luăm de la capăt? - Nuțică…

Bre, iar o luăm de la capăt? Ce nu înțelegeți?

- Băi, femeie… - Tuta pământului! Nu merg!

- Și legată și tot te duc! - Las’ că-ți dau eu sfoară.

Numai să n-o strângi așa de tare, că i se taie circulația.

Hai că merg.

Uite, merg la psiholog numai să scap de glumele proaste ale lu’ tactu.

- Lasă-mă! - Foarte bine.

- M-a enervat. - O pui p-aia movă?

Hai, mă, că nu mergi la nuntă! Îmbracă-te cu ce-o fi!

- Tu tot aici ești? - Ana!

Trebuie să vorbim.

Noi două nu mai avem ce să vorbim.

Eu mi-am ales familia și tu nu faci parte din ea.

Băi, mamă, ce-ai înlemnit acolo?

Du-te și îmbracă-te, ți-am zis, că întârziem!

Andreea, cum poți să vorbești așa cu mumă-ta!

Dar nu e mama mea! Mai lasă-mă, mă, și tu în pace!

Te aștept afară, că deja m-au luat toți dracii!

Hello!

Eu o să mă duc până la Floppy să văd dacă e bine…

Eu o să trec mai pe seară.

Dacă vrea să iasă în curte, bine, dacă nu…

Dar poți să te duci să bați la ușă să vezi dacă e OK.

Da, măi, dar… hai să nu mai vorbim despre asta.

Am hotărât că astăzi e despre tine, nu?

Hopa!

Ar trebui să plec? Aveți ceva romantic în program?

- Avem ceva mai tare de atât. - Da.

Mergem la Butimanu.

Super.

E frumos, iarbă verde, aer curat…

I-am promis lui Miki că trecem s-o vedem.

- Am înțeles. OK. - Hai.

Păi, ce pot să vă doresc?

Distracție plăcută la Buti… manu.

Buti-buti-buti-buti…

Hai!

- Iar miroși a naftalină! - Și ce-are naftalina?

Degeaba ai intrat în casa asta, că nu te-ai cizelat deloc!

Auzi, știi ceva?

Eu mă cizelez când vreau eu și cu cine vreau eu, da?

Ești o țărancă. La revedere.

- Cine vorbea! - Ce-are cu mine, mă, Rodico?

- Ce-are cu mine? - Las-o, n-o mai băga și tu în seamă?

- O fi geloasă! - Pe ce e, mă, geloasă? Pe ce?

Că eu și așa sunt bătrână și pentru mine oricum e târziu

și alta mama nu mai face!

Nu mai vorbi așa.

- Las’ că facem noi niște modificări. - Da, o arunci p-asta și iei una nouă!

Nu, nu, lucrăm cu materialul clientului!

Uite, vezi? Și tu râzi de mine!

Nu râd de tine, fată. Hai cu mine. Hai cu mine să-ți arăt ceva.

- Unde să merg? - Hai încoace.

Îmi amintesc când am venit aici pe terasă, citeai o carte.

- Și aveai părul prins. Ca acum. - Îți aduci aminte și asta?

Îmi aduc aminte fiecare clipă petrecută cu tine.

A, imediat! Nu v-am văzut.

Ce înveți?

Un curs de dezvoltare personală pentru facultate.

Sper ca, la un moment dat, să apuc să mă întorc.

Și eu îmi aduc aminte ziua aia

că venise bunicul Andreei și mi-a zis că semăn cu cineva.

Semeni extraordinar de mult cu cineva care mi-a fost drag.

Da. Și pe urmă am venit eu. Și mi-ai dat chec cu lămâie.

- Vă servesc cu ceva? - Da. O cafea și…

- Ce miroase atât de bine? - Chec cu lămâie.

Tocmai l-am scos din cuptor. Vă aduc?

- Da. Și o felie de chec cu lămâie. - OK. Deci, cafea și chec. Imediat.

Și cafea. Și m-ai lăsat să păstrez restul.

Eu n-am vrut să te jignesc!

Și după aia a început nebunia. Cu Paul, cu Andreea…

Ce mă bucur c-ai venit! L-ai adus și pe frumușel? Pe Mihai?

Eu am vrut să vin aici. E un loc special pentru mine.

Haide, intrați. Vă servesc cu ceva.

- Chec cu lămâie? - Exact!

- Ce faci, mă, aici? - Hai, să trăiești, Nicule.

Uite, am venit ca să muncesc. Caut și eu de muncă.

Păi știi tu cum se face treaba asta?

Dar ce, cât de greu poate să fie să speli niște mașini?

- Hai că mă descurc eu! - Hai las’ că mai vedem!

Eu vreau să-l angajez pe cel mai bun.

Da? Păi eu sunt! Eu-s!

- Da! - Nu pare.

Hai, Nicule, stai așa, cum nu par? Cum nu?

Păi dar ce, a mai venit cineva?

Nu vezi că nu-i nimeni acolea? Hai că fac eu, serios!

Deci nu mai vrea să muncească nimeni în țara asta.

Ba da, eu vreau! Eu vreau să muncesc!

Bine.

Două săptămâni de probă și pe urmă mă decid.

- Două săptămâni de probă. Plătite? - 75 la sută.

Bun. Bun, da. Hai.

Ia uite. Vezi? A venit o mașină.

Te duci la magazie, te schimbi, iei o salopetă și te apuci de lucru.

- Sunt cu ochii pe tine, da? - Așa fac.

Stai cuminte, te rog eu, lasă ăla.

Ce faci, mă?

Măi, mamă, eu am zis că vin cu tine, dar te rog eu, poartă-te frumos, da?

Închide ăsta și lasă-l acolo.

Ce faci, mă, femeie? Lasă ăla, am zis!

Ce vrei, făi, Andreeo, ce, ți-e rușine cu mine acia?

Păi normal, dracu’, mă faci de râs la femeia asta,

te găsește că-i umbli în dulap, ai înnebunit la cap?

Ia vezi că eu nu sunt Ana Maria, când ți-oi trage o…

- Hai te rog eu, nu începe! - Îți trag o….

- Nu începe aici! - Îți șterg o labă de-ți sare dinții ăia!

- Ei, „taci”! Nu-mi zici tu mie taci! - Nu vorbi așa tare!

- Hai, zât! - Niciun „zât”!

- Bună ziua. - Bună ziua.

Eu sunt Andreea Andronic și doamna e mama mea.

- Îmi pare bine. - Eu sunt mă-sa, da.

- Luați un loc. - A, nu, ea cu probleme, nu eu.

Alo! Ce probleme am eu?

Doamnă, nu le zicem „probleme”, este restrictiv.

Luați un loc, vă rog. Vă puteți întinde.

Auzi? Hai.

Ce, mă, face asta pe deșteapta cu mine acia?

- Doamnă.. - Uite care-i treaba.

Uite, hai să-ți spun eu acia. Eu n-am mâncat stricat, da?

Nu mă faci tu pe mine să mă faci acia nebună!

Dnă, vă rog frumos să vă întindeți.

Haide să facem cum zice doamna, hai să ne întindem, mamă.

- Încercăm un pic. Hai. - Haideți s-o luăm, ușor, doamă.

Te relaxezi frumos…

Dar dă ăștia jos, e canapeaua aia albă, nu vezi?

Aoleu!

- Am ciorapii rupți, acia. - Hai, mă, că nu contează, lasă.

- Așa. Așa, hai. - Mi-a ieșit cartoful!

Doamnă, s-o luăm ușor.

Puteți să-mi povestiți ce vă apasă?

Ce să apese pe mine?

Că pe mine… unde să mă apese?

Pe suflet, mă, unde să te apese? Pe suflet!

A, păi asta e altă mâncare de pește acia!

Uite care e treaba. Făi, fetică, pe mine mă apasă

că mata acia mă crezi nebună și eu nu sunt, bre!

Ai înțeles? Nu sunt! Hai, Andreeo, de-acia că…

Păi stai, mă, că de-abia am venit!

Hai, făi, gata, suficient deranjul, da? Hai! Mergem de-acia!

Măi, mamă, mai ai răbdare un pic, să vorbești cu doamna, să…

Băi Andreeo! Hai, făi, că m-apasă și pe mine o foame de nu te văz!

Hai, mă femeie, că mâncăm după aia, stai un pic aici!

Auzi?

- Nu-mi dai și mie ăsta? - Nu.

Auzi, ia vezi că te spui că bei acia la muncă, da?

Hai, te rog eu frumos!

- Andreeo! Hai! - Îmi cer scuze.

- Tania… Gia e? - N-am văzut-o.

Bun, când ajunge să treacă pe la mine pe la birou.

- OK. - De fapt nu.

O suni acum să se teleporteze imediat la mine, da?

Și-i zic fix așa?

Nu, că probabil o să-ți fie greu să pronunți „teleporteze”.

Sun-o imediat! Hai!

- Pe tine te sunam. - A, da?

Bine c-ai venit. Lucian a cerut să te vadă.

- Lucian? De ce? - Nu știu.

- Și era nervos? - Nu e mereu nervos?

Da, ai dreptate.

Ce faci, mă, Nicule, te-ai făcut manager?

Procuroare, țin să te informez că da.

Te salut. Ce caută Vali aici?

Zice omul că vrea să muncească. M-am gândit să-i dau o șansă.

Nu! Sper că nu te legi cu el la cap!

Vezi că omul e nebun! Treaba ta, faci cum vrei.

E țăcănit. Ăsta chiar crede că cineva l-a omorât pe Traian Dincă!

Și e nebun, m-am trezit cu el în casă, într-o noapte m-am trezit cu el în casă.

A intrat peste mine în casă.

Treaba ta, faci cum vrei, nu știu, tu știi!

Arăți bine, ești manager așa, ai atitudine…

Mulțumesc.

- Hai că mai vorbim. - Da.

- O să mă gândesc la ce mi-ai zis. - Te rog, bagă la cap.

- O bag și eu aici, da? - Da…

- Bună, Lucian. - Gia!

- M-ai chemat? - Ia un loc.

Hai.

- Gia… - Da?

- Ție-ți place să lucrezi aici? - Da! Normal că-mi place!

Și vrei să-ți păstrezi jobul?

Poftim?

M-ai auzit.

Unde bați?

- Știu că tu și Mona sunteți prietene. - Așa, și?

- Și că vorbiți. - Așa, și?

Așa că vreau să-ți ții gura.

Dar nu știu despre ce vorbești.

Știi foarte bine despre ce vorbesc, hai, nu te mai preface.

Chiar nu înțeleg.

- Știu că Mona ți-a spus. - Mi-a spus, ce?

Gia…

Eu știu tot.

Lucian, dar pe bune, chiar nu înțeleg despre ce vorbești!

Și apropo, chiar îmi pare rău că ai o părere atât de proastă despre mine.

Lucrezi în TV. Ce părere aș putea să am?

Lucian…

Eu nu duc vorba.

Dar chiar dacă o fac, o fac cu un motiv.

Așa că, nu-mi da nici tu mie motive, da?

- Deci ne-am înțeles, da? - Da, așa se pare.

- Pace? - Da.

Dar în continuare să știi că nu-mi dau seama despre ce vorbești.

- Dar ce bluză drăguță ai! - Da…

- E de la mine? - Nu, doamnă.

- Bine. - Doamnă!

Trebuie să știți ceva. Stela a…

Da, a împrumutat-o Luca un pic. Știu, mi-a scris.

- Păi și noi ce facem? - Cum adică, ce faceți?

Păi nu sunteți trei la bucătărie? Nu sunteți destule?

Nu e și Rodica cu voi? Puneți-o la treabă,

să nu mai stea toată ziua după fundul mamei.

Da, doamnă.

Delia!

- Dar ce glas mieros se aude? - Lasă prostiile!

Eu cred că tu o să începi cu prostiile, după ton.

De ce o întorci pe Livia împotriva mea?

Mi-a ieșit?

Băi, n-o să-ți permit să faci lucrul ăsta, înțelegi?

N-o să-ți permit! Dac-ai aflat, trebuia să mă întrebi pe mine!

Trebuia să te gândești că lu’ fii-ta îi faci rău!

Dar de ce? E o fată destul de mare trebuie să știe ce-i cu taică-su, nu?

Bă, vorbești serios? O întorci pe Livia împotriva mea?

Renunță la partaj și n-o să mai ai nicio problemă cu ea.

- Asta era? - Asta era, da.

Ia stai puțin!

Adică tu te-ai folosit de mine?

Haide, nu mai fi și tu așa de melodramatică!

- Eu sunt melodramatică? - Ce vrei să fac?

Tu nu înțelegi că n-am ce să fac că vrea acțiunile și n-am cum să i le dau acum?

Idiotul ăla are oricum majoritatea!

Și atunci o folosești pe fii-ta drept metodă de schimb?

Da! Și tu de unde ai scos asta? Din șanț de pe la Butimanu?

- Ești imposibilă! - Amândoi sunteți imposibili!

- Și asta de pe tine nu ți-am luat-o eu? - Ba da.

O să ți-o iau înapoi, la partaj.

Dă-i și cu rujul ăsta, să fie ceva, acolo.

Dar nu trebuia, doamna Martha.

De ce? îmi face plăcere. Îți stă foarte bine.

Hai, fată să te dau și cu niște ruj din ăsta.

Gata. Dar hai să te vezi în oglindă.

Cine-i, fă, bunăciunea asta din oglindă?

Nu?

Mamă, dacă știam,

așa trebuia să ies eu pe ștrase la Butimanu

să mă fluiere și pe mine tractoriștii!

Ce drăguță sunt!

Să mă scuzați puțin, trebuie să ies până afară.

- Doamna Martha? - Da.

Ia uitați-vă un pic.

Parcă suntem surori!

Să nu exagerăm.

- Da, intră. - Sărut-mâna, doamna Martha.

Ica m-a trimis să…

- Ce-i, mă, Ilie că eu sunt! - Florico, tu ești?

De ce, mă, nu sunt frumoasă, nu-ți place de mine?

Era să nu te recunosc. Ba da, ești…

Semeni cu doamna Martha. Parcă sunteți surori.

E de la ruj. Schimbă-l. Nu-i bun ăsta, dă-ți cu altul.

- Ieși, cu ea cu tot. - Da. Hai.

Sărut-mâna!

Când am aflat că Andreea e fata lui Andronic, nu mi-a venit să cred.

Ce ghinion pe om! Nici măcar nu seamănă cu el.

- Și nici cu mama ei. - Ți-aduci aminte ce nebunie a fost?

Da, știu că am făcut o masă și a venit Delia la noi.

Poftim!

Ce-i asta?

Un test ADN. Ai onoarea să afli primul adevărul.

Da, parcă mi-a zis ceva Sebi.

Și a venit cu testul ADN. Și era convinsă că e fals.

Nu pot să cred!

E fata ta.

E fata ta.

Da. Acuma, sincer, cine-o vrea pe Andreea în familia lui?

- Gata, coană Miki, asta-i ultima. - Îți place noul meu angajat?

Nu pot să cred! Și tot pe salariul minim?

Ia uite.

Paul, am venit să-mi iau adio.

Poftim?

Trebuie să plec.

Ana, avem o fată…

Da, și tu ai o soție și așteptați un copil.

Trebuie să plec, Paul.

Paul, ce simțim noi unul pentru celălalt… nu e bine.

Ana…

- Eu… te iub… - Nu, te rog! Te rog!

Nu spune asta, nu vreau să aud! Te rog, Paul!

Nu vreau să fiu eu femeia aia care distruge o familie!

Păi și cu Andreea…?

Andreea…

O să mă caute când are nevoie.

Oricum nu mă vrea lângă ea.

Tu fugi de ce simți. Asta faci.

- Posibil. - Nu pot să te las să pleci.

De-abia ne-am regăsit.

Trebuie să plec!

Băi, tată, eu nu am ce să-i fac.

Am încercat, nu a mers, gata ți-o las ție!

Uite la ea! Ce mă lași?

Să caz în lac, să mor? Să nu împarți banii, ai?

Băi, femeie, păi și atunci de ce n-ai vrut să vorbești cu omul ăla, mă?

- Că te ajuta să nu mai ai vedenii! - Și ce voiai să spui eu, Andreeo?

Ce să-i spui? Că nu e zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu-l visez pe mort?

Că de când a dispărut…

stau așa, nu mai am liniște,

stau cu grija lui că nu știu unde e și mă ia gândurile rele

și după aia mă gândesc…

oare dacă l-a găsit cineva?

Sau mai rău, dacă se transformă în moroi și vine după mine

și înnebunesc și mor acia?

Eu l-am mutat!

Cu Nicu.

Bre, Mitule, acuma zici?

Pe bune, tată? De ce-ai tăcut?

Unde e, Mitule?

Atâta trebuie să știți. Că e bine și e în pace.

În rest, nu vă mai spun nimic.

Zi, Mitule, unde e? Cum adică să nu spui?

- Cum să nu-mi spui mie? - Că sunteți proaste de gură!

Și tu și tu! Sunteți două…

Unde-i Ana Maria?

Mă bucur să văd că ești mai bine. Adică, nu-ți mai e rău.

Nu mai, frate. Pot să mănânc tot ce vreau.

- În afară de ciuperci. - Nu, ciuperci nu mai mănânc.

Dar tu de ce vii așa des?

Pentru că mi-e frică să nu-ți facă ăștia ceva.

Am crezut că ți-e dor de mine.

Băi, a fost un accident!

Am auzit că femeia asta care mi-a gătit cică a luat-o la fugă de rușine.

- Serios? - Nu știu detalii.

Sărut-mâna.

Călin, îi spui tu, te rog, Adelei, că plec?

Și că îmi pare rău că nu pot să-mi iau la revedere.

- Da, OK. - Mersi.

Îi zice.

E tare rău de tot tanti asta.

Are ceva.

Gata, am terminat, am măturat, am aranjat navetele, am spălat putina,

am curățat mesele, am făcut inventarul…

Așa, și? Vrei o medalie pentru asta?

Nu. Dar ar fi drăguț. Nu, altceva voiam să te întreb.

- E negociabil? - Ce?

Salariul. Chiar e salariul minim pe economie?

Ce, nu-ți mai convine?

Nu, e un subiect mai delicat pentru mine.

Dar de ce, mă, cât făceai tu ca paznic?

- Net sau brut? - Auzi, știi ceva?

Nu-ți bate joc de mine, că te dau afară. Oricum ești în probe.

Hai, mă, Miki, măcar câteva sute în plus!

Nu. Atâta doar. Salariul minim pe economie.

Și eu ce fac, mă, iar să stau cu mamaie? Că numai cu mamaie stau, m-am săturat!

Păi ce, mă, n-ai stat cu ea toată viața?

Da, dar sforăie!

Ei, zi bogdaproste că e,

că altfel nu știu ce te făceai tu că trebuia să-ți vezi de treaba ta!

Hai, mă, Miki! Măcar bonuri de masă!

Bine, hai, nu te mai uita la mine cu ochii ăștia de milog!

Bonuri de masă să fie. Dar nu acum, cât ești în probe.

OK. Mersi, șefa.

Dar vezi că nu poți să iei băutură cu alea!

Băutură iau de aici.

- Pe bani! - Da, normal, cum altfel?

Hai, închide, că văd că nu mai e nimeni.

Dacă vrei, mai rămân să mai am grijă de una, alta…

Nu, n-am încredere să te las pe tine cu atâta băutură.

- Hai, du-te acasă la mămăița ta. - Hai, mă duc.

- Hai, s-o pupi din partea mea. - Da? N-ai să vezi!

Ilie, dă-mi și mie ligheanele alea.

- Ce, tu nu poți să ți le iei? - Sunt încălțată!

- Florica, ce faci cu Ilie? - Păi nu vezi?

- Croșetez. - Croșetăm.

- Voi doi? - Noi doi, ce?

Ne mai cizelăm și noi, fată.

- Doamnă… - Domnule…

Stai, mă, ce faci?

Ce tâmpit ești!

Nu…

Nu, te rog! Te rog eu mult, nu!

Nu face asta!

Trebuie.

Nu am de ce să mai rămân aici.

Foarte bine.

Cu cine semeni, mă, în halul ăsta de rea?

Amândoi părinții tăi sunt niște oameni buni!

Auzi, dar tu îmi faci mie morală?

Auzi, dar de când te tragi tu cu mine de șireturi?

Dar tu de când ești așa tare-n gură?

Uite de când vreau eu să fiu tare-n gură că-s la mine acasă!

Gata, Rodica, las-o.

Andreea…

Dacă vrei să mă vezi…

dă-mi un semn.

Obraznică ce ești!

O, s-au întors îndrăgostiții de la Butimanu!

- Nu… - Buti-buti-buti-buti…

Nu pot să cred.

Nu pot să cred!

Chec cu lămâie!

Da, păi nu puteam să trecem pe la Miki și să nu-ți aducem!

Vă iubesc necondiționat!

Stai, mă, cum adică? Ne iubeai condiționat înainte?

Pe tine, da. În funcție de câte vase spălai, puturosule!

- A, deci eu nu trebuie să spăl! - Nu! Nicidecum!

Adela, mi-ai luat checul ăsta delicios!

- Mersi, Călin. - Cu drag!

A, era să uit.

M-a rugat Ana Maria să-ți spun că pleacă

și că-i pare rău că n-a apucat să-și ia rămas bun de la tine.

Pleacă?

Și Floppy cum e? Cum se simte?

Bro, părea bine. Cum îl știi.

Păi asta e problema, că am impresia că nu-l mai știu.

Trebuie să plec. E foarte important.

- Ce e? Vrei să vii cu tine? - Nu. Mă întorc repede.

Vorbiți, că mă întorc.

Eu nu vreau să vorbesc, eu vreau să mănânc!

Dar mănâncă, mă!

- Buti… - Nu…

- Lucian! Cu tine voiam să vorbesc. - Da, ce e?

Vreau să mă angajez la televiziune.

De ce nu vorbești cu Paul sau cu Delia?

Pentru că vreau să fii tu șeful meu. M-am săturat de familia asta.

Nu pleca!

„Dragă Paul, nu pot să trăiesc fără tine.

Nu pot să văd cum te pierd.

Așa că ar fi mai bine să dispar…

să mor… și să te las să fii fericit.

Nu vreau ca eu și copilul să fim o povară.

Adio, Mona”.

Mona!

Mona!

Mona!

Mona, ce-ai făcut?

Mona!

Mona!

Ce-i asta?

Mona!

Doamne Dumnezeule!

Ai o fiică.

Mi-ai ascuns atâția ani că am un copil!

A crescut-o o familie, așa ca și cum ar fi copilul lor.

Domnul Andronic ar vrea să-și cunoască fata.

- Acușica. Andreea! - Adela!

La început, bătrânul mi-a dat impresia că Adela e nepoata lui.

Așa am crezut când l-am văzut pe bătrân stând în fața ei.

Se uita la ea într-un fel.

Mihai…

Ana Maria e așa… nu știu…

Când mă gândesc la cuvântul „mamă” e fix imaginea ei care-mi vine în cap.

E așa, blândă, și are un suflet bun.

Mama e una și Andreea e fraieră că nu-și dă seama ce mamă minunată are.

Deși ați crescut împreună, sunteți așa de diferite!

Ești bine?

Mihai!

Da… chiar sunt.

Adela e fata lui Paul.