Original subtitles

Povestea e în felul următor: avocatul de succes al trustului

s-a îndrăgostit de fiica celebrului om de televiziune

și împreună trăiesc o mare poveste de dragoste.

- Da! Îmi place! - Nu?

Mie, nu. N-aș zice că e o „mare poveste”.

Trebuie să vindem publicului ideea că e vorba de acea iubire unică.

- Altfel o s-o critice pe Andreea. - Da, așa e.

Hai să nu folosim cuvinte mari, de genul „dragoste”, „iubire”… hai să fim reci.

Adică cum?

„Fiica milionarului produce un moștenitor.” Punct.

- „Produce”? - Dar ce sunt eu, mă, fabrică?

Ce? Când tăticul e bazat, soțul e doar o remorcă, nu?

Mihai, vrei să faci interviul sau nu vrei, că n-am timp de pierdut!

- Mă simt folosit, Paul. - Crezi că eu sunt OK?

Nu mă interesează cum te simți! Nici tu, nici tu!

Terminați cu chestia asta! Trebuie să ieșim cumva din rahatul ăsta,

așa că mergeți de data asta pe mâna mea, nu mai mergeți să faceți interviuri

și să spuneți tot felul de prostii peste tot!

- Lucian… - Da.

Mergi pe povestea cu copilul. Copilul este personajul principal, da?

O mare lumină, o mare bucurie pentru cuplu

și pentru întreaga noastră familie, da?

Lași deoparte vrăjeala aia cu marea iubire,

că uite ce fericit e domnul. Zici că e Romeo și Julieta.

- Așa facem. - Extraordinar!

Bună dimineața.

Adela…

Mihai…

Adela, Mihai, Mihai, Adela!

Ați făcut cunoștință, hai să trecem peste!

Eu trebuie să plec. Am o zi grea la birou.

O să scriu eu întrebările ca să n-avem discuții.

- Și răspunsurile. - Mă iertați o secundă.

Adela!

- Te-am supărat cu ceva? - Nu.

Nu e vina ta. Tu nu vezi ce e în casa asta?

E normal să fie așa. E fiica șefului, până la urmă.

După interviul din seara asta, n-o să mai fie nimeni supărat.

Ba mai mult, dacă o să te uiți diseară,

eu cred c-o să-ți recapeți libertatea să fii fericită.

- Nu înțeleg. - O să înțelegi.

- Ce faci, Potaie? - Cum?

Bre, nu ești tu ăla micu’, Potaie a lu’ Chioru din Butimanu?

- Mă confundați. - Ete, fugi d-acia!

Cum să te confund, bre? Hai că tu ești!

- Hai, de unde te știu eu pe tine? - Probabil de la TV?

Hai, nu mă înnebuni! Ai apărut la știri?

Eu le prezint.

Hai, bre, du-te dracu’ d-acia! Bre, tu ești, bre, iartă-mă!

Am zis că ești Potaie ăla al lu’ Chioru! Haide, bre, ce mă bucur!

Ești mai frumos în realitate.

Ea e mama mea.

- Nuța. Nuța Achim. - Lucian, îmi pare bine de cunoștință.

Hai, bre, pe la mine. Uite-acia stau. Acia, în casa asta mare. Hai, vii?

- Nu pot… - Bre, am făcut o tocăniță…

- Hai, Adelo, hai vino încoace! - Ne grăbim să ajungem la birou.

Și eu mă grăbesc acia, că m-a invitat doamna Marta la un ceai.

Dar mâine vii! Bre, vii mâine!

- Mamă… - Ce, că primesc…

Îmi dă unul niște scrumbie afumată, bre, o minune, te lingi pe degete! Vii, da?

- Vin… venim. - Haide, hai că te aștept.

- Te aștept, da? - O zi frumoasă.

Te pupic!

Ești soi bun, băi!

Luci! Mâine, da?

- La revedere! - Haide, pa.

Simpatică mama ta. Te conduc la birou?

Păi ai terminat discuția cu Paul?

Nu, dar o să dau un SMS cum că a apărut un „Breaking News”.

Oricum, în țara asta apare unul pe zi, minimum. Așa că…

- E OK. Hai. - OK.

Imperiul magnatului media are un nou moștenitor.

Fiica lui Paul Andronic, recent regăsită după 21 de ani,

este însărcinată. Fericitul tătic este un avocat de succes.

Află totul despre marea poveste de dragoste

într-un interviu în exclusivitate astăzi…

Dar de ce-ai închis televizorul?

C-o să zică bine ce-o să zică când o să zică fata de la televizor!

Andreea n-o să fie niciodată fericită dacă nu renunță la Mihai.

Nu poți să fii iubită cu forța.

Și dacă lui Mihai o să-i treacă nebuneala asta din cap

și o să se însoare cu fata asta? Păi și ce le lipsește?

Sunt tineri… O să facă un copilaș…

Nu duc grija zilei de mâine. No!

- Dar tu unde te duci, Mitule? - Mă duc la Butica… Butimanu,

să pun niște răsaduri, că-i rușine să crească buruieni.

Acuma rămâi sănătoasă și frumoasă, Ana Maria,

și te rog să-i spui lu’ Nuțica mea

să nu-și facă griji

și că m-oi… m-oi întoarce eu!

Parcă pleci cine știe unde!

Acuma, dac-oi fi obosit să știi că rămân să dorm la Butimanu.

- Să-i zici lu’ Nuțica. Îi zici? - Da, îi zic, îi zic.

- „Ahzen Vihzen!” - Auf Wiedersen.

„Tu ești departe, dar mereu în gândul meu.

Viața mea e tristă fără tine.

Simt că nu mai are rost să mă trezesc dimineața.

Ana Maria, vei fi mereu în inima mea și nimeni nu-ți va lua locul.

Te voi aștepta și dincolo de viața asta.

Te voi aștepta mereu. Al tău, Paul.”

Lucian a trebuit să plece urgent la televiziune, au un „Breaking News”.

Trebuie să mergem și noi.

N-ar fi mai bine să zicem adevărul? Că m-a drogat.

Vă dați seama? Ratingul e garantat.

Bă, incredibil!

Măcar să spunem că nu e nimic între noi!

C-a fost o întâmplare, că doi adulți să facă un copil.

- Și c-a fost un accident? - Da! Vezi că înțelegi?

Că eu sunt proastă

să fac un copil din greșeală, nu?

- Exact! - Stop! Stop!

Nu trebuie să credem ce spunem, da?

Ar trebui să știi bine lucrul ăsta că ești avocat.

- Eu, ca avocat, pledez pentru adevăr. - Aoleu! M-ai omorât cu asta!

M-ai băgat în pământ, m-ai îngropat trei metri.

Știi ce? Păstreaz-o pentru tine, acolo, la procese, nu mi-o servi mie aici.

Mai sunt câteva ore până la interviu.

Au dat și promo de nu știu câte ori deja.

Dacă nu vrei să dai interviul, nu pot să te oblig, n-o să te omor.

Dar dacă nu-l faci, ne ducem fix în cap!

Nu știu, Paul. Lasă-mă să ajung la birou, să mă gândesc un pic.

Credeam că o să folosim o variantă mai aproape de realitate,

dar văd că televiziunea nu prea folosește adevărul.

Mamă, mă ții așa dintr-o maximă în alta de nu mă văd! Mersi.

Hai, du-te și te îmbracă, trebuie să plecăm.

Dar sunt îmbrăcată deja.

- Asta vrei să porți la interviu? - Păi da, ce-are?

Doamne ferește!

Du-te sus la Livia

și ia-ți o rochie decentă, nu așa, ca o paiață.

Nici măcar nu e scurtă.

Nu știu ce-a fost în capul fetei!

Cum să dea la presă fotografiile alea?

Ce-o fi în mintea ei?

Bre, acuma, ce vrei, bosulică? Păi știe ea de-astea cu televiziunile?

Nu se pricepe, bre, e vai de steaua ei!

Făi, fetică, asta e, la noi la țară cu televiziuni, de unde să știi?

Bre, ia partea bună. Că uite, dacă se împacă cu Mihăiță?

Nu! M-aș mira! Dar mă rog, nu se știe.

În orice caz, singurul vinovat în treaba asta este fiu-meu.

Pentru că nu s-a ocupat de educația ei.

Adică vreau să spun, de când a venit aici, în casă la noi, știi?

Bre Muțișoru’, păi dar nu se rezolvă cu bănuți?

Dai stânga, dai dreapta, de nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ți miroase!

Bre, ce e important?

Important e c-o s-o vedem pe fetică la televiziune!

Bre, o s-o vadă o țară întreagă acoloșa!

- Că te uiți și tu, Muțișoru’ meu, ai? - Păi normal că mă uit.

Mă interesează imaginea familiei mele, înțelegi?

Știu, scumpa, așa e bogații.

Bre, ăștia trăiește-n mocirlă, dar imaginea să fie bună.

Auzi? Dar ce voiam să zic? Și dacă nu e, ce?

Se strică imaginea? Lasă, bre, c-așa e viața.

Marto, uite acia ce-ți zic eu. Viața are două aspecte.

- Unul bun… - Și unul rău.

Păi vezi cum ești?

Că eu voiam să-ți dau floricica, dar ești a dracu’.

Hai, scoate mai bine dezinfectantul ca să ne împăcăm.

Mânca-ți-aș ciocul tău, bre, cum le știi tu… Ia de-acia.

- De la Petrești. - Să-mi trăiești.

Hai, te pup!

Aoleu!

Ce bine e să fii motan

Șapte vieți dac-ai să ai Le stai pe maidan

Ce bine e să dormi tolănit pe un burlan Cu micul dejun chiar la…

- Da, bre. - Ai mâncat?

Nu. Faci cinste?

- De-aia ți-am zis. - Mulțam.

- Hai, vino încoa. - Hai, să fie primit.

- Hai, hai, hai! - Stai, bre, că spălam mașina.

Hai, să nu lungim pauza. Stai.

Ia, zi, mă, băiete, cum te înțelegi tu cu Mihai, cu Călin?

Bine, cum să mă înțeleg?

Suntem ca frații. Doar, propriu zis, ei m-au salvat.

M-au scos din mizeria aia în care eram.

O să am un respect pentru ei toată viața.

Mă bucur să aud asta.

Sper să-i respecți așa și peste zece, peste 20 de ani…

Uite, din păcate, unii oameni uită că li s-a făcut un bine.

Așa cum a uitat Marta?

Zi, bre, ce treabă ai tu cu Marta? De ce vine pe-aici?

- Ai fost pe felie cu ea? - Am fost prieten cu bărbat-su.

Ce om fain! Niciodată n-am întâlnit un om ca el.

Să-l pui la rană, nu alta. Dar și eu!

Și eu mi-aș fi dat viața pentru el.

Ai fi murit pentru el?

Haide, bre, cum să mori pentru altcineva?

Orice-ar fi!

Mă, copile, mă, tare mic și necopt ești!

C-ai văzut tu multe la viața ta! Toată viața ai stat în spălătoria asta!

Ce știi tu ce-am văzut eu în viața mea?

Păi nu știu.

Păi uite.

Eu, pe vremea lui Ceaușescu, eram în Securitate. Ofițer.

Haide, bre, lasă prostiile!

- Păi și ce grad aveai? - Colonel.

După Revoluția din 89, m-am retras. Am vrut și eu să fiu un om liber.

- Un om liber, fără griji, fără… - Păi și ce-ai făcut?

Uite, de exemplu…

eu am construit toate sistemele de securitate

din trustul Andronicilor.

Pe bune?

Uite-așa, nici nu mi-am dat seama când și cum,

ușor, ușor m-am apropiat de Andronici.

Dar tot așa, ușor, ușor, am început să dau peste noi secrete.

Asta am fost toată viața.

Omul secretelor.

- Eu nu mai înțeleg nimic. - Îi păzeam, mă, băiatule.

A, erai bodyguard! Păi zi așa!

- Ceva de genul, da. - A, păi m-am prins.

Bravo, ești deștept.

Adela, voiam să vorbesc ceva cu tine.

Să știi că înțeleg foarte bine prin ce treci.

Știu că ți-e greu, dar vreau să te rog ceva.

Sigur.

Vreau să vorbești cu Mihai și să-l rogi să se țină de scenariu,

de ce-am vorbit, da?

Să nu facă prostii în direct, da?

Dar de ce credeți că m-ar asculta pe mine?

Simplu. Ești singura persoană în care are încredere.

- Domnule Andronic! - Da.

- Vă caută o doamnă. Ana Maria. - Da, da, unde e?

- Vă așteaptă în biroul de protocol. - OK, mersi. Te rog, da?

Abia aștept interviul de azi!

Tu nu?

Auzi, Tania? Dar tu n-ai treabă?

Și ziceai că toată viața ta ai fost un om al secretelor. Așa e?

Așa e.

Păi și atunci, care e cel mai mare secret al Andronicilor?

Asta, cu copilul de la orfelinat?

Nu, nu, nu… Cel mai mare secret al Andronicilor este…

De fapt, sunt…

morții pe care și-au clădit averea.

Au omorât oameni?

Deci „Marta criminala” e criminală, de fapt.

Știam eu! Păi și atunci de ce e liberă?

Pentru că nu ea a fost cea care a tras.

Ea întotdeauna doar a comandat

cum să fie împușcați oamenii, uite așa, ca rațele.

Altcineva.

Altcineva a tras.

Cine, nene?

- Copilul meu. - Bebe?

Da. Copilul meu pe care, din păcate,

n-am știut cum să mi-l salvez.

Îmi pare rău să aud asta.

Scuză-mă că te întreb,

dar nu crezi că tot ea l-a omorât?

Nu știu, mă, băiatule.

Dar tare aș băga mâna-n foc că ea!

Păi și atunci de ce n-o împuști? Că doar ai lucrat la Securitate.

- Omoar-o, dă-o dracu’! - Nu, nu. N-aș face asta niciodată.

Nici dac-aș avea toate dovezile.

Nici dac-aș vedea scris clar, negru pe alb, tot n-aș împușca-o.

- Știi cât costă un glonț? - Nu.

Doi lei. Atâta valorează viața ei. Doi lei.

Păi și? Patru lei și gata.

- Te simți mai bine bre, dac-o împuști! - Nu, nu! Nu se face așa.

Și pe urmă ce să fac? Să-mi iau eu toate păcatele ei?

Niciodată!

- O vreau în viață. - De ce?

Pentru că vreau să stea aici cât mai mult.

Vreau să se chinuie cât mai mult.

Moartea…

Moartea e cea mai simplă soluție.

Hai, gata! Hai la treabă, c-am vorbit destul.

Când devenea mai interesant!

Las’ că mai avem noi timp să vorbim, n-avea tu grijă!

- Stai așa, bre. - Ce?

Îți mulțumesc pentru masă.

Bine, bine, bine. Hai, la treabă, la treabă!

- Du-te, mă! - Mă duc.

Mă bucur foarte mult c-ai venit.

Credeam că te-ai supărat. Ieri am…

M-am speriat și am fugit.

Paul, nu mai știu ce să cred. Îmi pare așa de rău pentru tot!

Că n-am avut încredere în iubirea ta…

Poate nu e totul pierdut. Ne-am regăsit după atâția ani…

Nu e un semn, oare?

Ce semn, Paul? Tu ești însurat și așteptați un copil.

Eu am venit să-ți mulțumesc pentru scrisorile tale.

M-au dat peste cap.

Andreea și scrisorile de la tine sunt tot ce am mai prețios pe lume.

Ce faci aici?

Aveam nevoie de un moment de liniște.

Trag cu toții de mine, și Paul, și Andreea, și Lucian…

Și voiam să stau puțin singur.

Da. Le e frică că n-o să te ții de scenariu.

Ce scenariu, Adela?

Eu vreau să dau cărțile pe față în interviul ăsta.

De asta am și acceptat să fac asta. Pentru noi.

Pentru noi?

Care „noi”? Noi nu mai existăm, Mihai.

Nu mai avem nimic de împărțit.

Ocupă-te de tine, de problemele tale… lasă-mă pe mine.

Și înainte să mai faci vreo nefăcută, gândește-te bine dacă merită.

Hai, baftă.

- Bună. - Hello!

Auzi?

Tu ești îndrăgostit de Adela?

- Dar ce rochie frumoasă ai! - Hai, mă, zi!

Da, foarte mișto culoarea.

Dar de când ești tu așa curioasă?

- Ei, uite, de când m-am născut! - Da?

Hai, zi!

Da, sunt. Și?

Și… ea e de Mihai și… eu sunt de Mihai, și tot așa.

Hai să nu ne amestecăm în treburile astea te rog.

Eu sunt aici să-mi fac treaba

și să scot trustul ăsta dintr-un scandal uriaș. Punct.

Auzi? Te mai întreb un singur lucru

și apoi promit că nu mai deschid subiectul ăsta.

- Și ea? - Și ea, ce?

Și ea, de tine?

- Dacă e și ea îndrăgostită de mine? - Da!

Nu știu. Bănuiesc că da.

Oricum, o să aflu weekendul ăsta. Sigur.

O s-o invit să mergem împreună până la Sighișoara, doar noi doi.

I-auzi! Eu nu am fost niciodată în Sighișoara.

Uite, poate să te ducă soțul tău. Viitorul tău soț.

Asta, dacă știi să joci cărțile cu cap.

Da.

- Lucian! - Da.

- Poți să vii puțin? - Sigur.

- Lucian, te cheamă șefa ta. - Hai, hai.

Da. Ce-ai pățit?

Eu o să mă duc acasă. Nu vreau să stau aici.

Înțeleg. Pot să trec să te văd când terminăm?

- Nu-i nevoie. - Insist.

- Bine. Mersi. - Da? Bine.

- Baftă! - Mersi!

- Pa. - Te pup, pa!

Aș face orice să fie lucrurile altfel pentru noi. Orice!

Ieri m-am simțit ca la 20 de ani.

Dar nu putem da timpul înapoi.

Tu, acum, ești cu altcineva.

Deocamdată.

Nu, ar fi o greșeală.

Noi, acum, suntem părinții Andreei.

Ea trece printr-o perioadă complicată.

Noi trebuie să fim alături de ea. Asta e tot ce poate fi între noi.

Da. Ai dreptate.

Bun. Hai în regia de emisie. O să vedem interviul de acolo.

Se vede mai bine acolo.

Hai să mergem.

Azi dau ăștia interviul la TV.

- Păi dă-i drumul să vedem ce zice! - Ei, minciuni, ce să zică?

Ia mâna! Tu chiar crezi că ăsta-i copil făcut din dragoste?

Dar din ce e făcut? Păi dacă s-a culcat cu ea…

Crezi tu că s-au culcat?

Păi și cu cine-a făcut, mă, copilul, cu Duhul Sfânt?

Bă, orice poți să spui despre Andreea, dar nu că e Maica Precista!

Cu Bebe al Deliei.

Nu știi c-a fost scandalul ăla c-a violat-o?

Păi dacă e copilul lui Bebe…

Atunci o s-o târască doamna Delia de păr!

- Pe cine să târască, mă? - Pe nimeni, mă!

Vorbeam că trebuie să ducem platourile în sufragerie.

Aoleu!

Mă, voi vă feriți de mine?

- Nu! - Da!

Da, ne ferim că dai din casă!

Da? Ei, uite, de data asta să știi că chiar m-am supărat!

Unde mergi, Florico?

Nu ne ajuți?

- Nu! Mă duc la Nuți, să dau din casă! - Flori!

Ica, nu trebuia să-i spui așa!

Păi dacă așa e! Nu poți să ai încredere în asta!

Hai, mă!

Bă, unde e Mihai, mă, de ce n-a apărut până acuma?

Calmează-te, o să vină!

Intrăm în live în 20 de secunde, vă rog, atenție!

- Bun, mersi! - L-ai auzit?

Mă, ce ne facem?

Bă, eu nu înțeleg cum poți să fii atât de calm!

Ei, uite c-a venit.

În sfârșit ai apărut și tu! De ce n-ai răspuns la telefon?

Hai mai repede, că-n 20 de secunde intrăm în direct!

- Mihai, tu ești cablat? - Da.

Bun, atenție, intrăm în live, vă rog, în cinci, patru…

Bună ziua, dragi telespectatori.

V-am pregătit ceva special, în exclusivitate.

Un interviu cu Andreea Andronic,

fiica celebrului om de televiziune Paul Andronic,

care și-a regăsit tatăl după foarte mult timp.

Andreea…

Ia uite-o, frate, pe Andreea ce s-a ajuns!

Dar ce mișto e îmbrăcată!

Doamne Dumnezeule! Mi-e frică de ce prostii o mai debita!

Trăiești o poveste de dragoste cu un avocat de succes, cu Mihai Popa…

Bună. Știi cumva, Laura a terminat?

Mai are de spălat niște tăvi și e gata.

Dar gata, taci, că mă uit aici la emisiune.

Săraca Adela! Mă, și frumușelul ăsta, îl credeam altfel!

Foarte fericită! Și da, chiar așa e, cum ai zis tu.

- Viața mea… - A început demult?

Adică mă simt ca o prințesă.

N-a zis nimic important, decât că este o prințesă!

Am întâlnit și un bărbat…

Stai și tu aici cu noi, să auzim ce mai spune „prințesa”.

Buni…

Hai, mă, tu chiar crezi chestiile astea? E de show.

Auzi? Fii atentă. Cică Nicu s-a apucat iar de băut.

Adică l-am văzut prin curte. Stau, nu știu ce fac…

Mă rog, e casa lui, dar mă gândeam să știi.

Ai aflat cumva ceva, se întoarce…

Se întoarce nea Mitu, vrea să mă dea afară?

Eu nu știu ce să mai fac.

L-am pus pe frate-meu să vorbească cu el, dar altceva nu mai știu.

- A rezolvat ceva sau… - Nu, ce poate să rezolve?

Ce poți să vorbești cu un om beat?

Tu, când îi vezi așa, trosniți, îi lași în pace.

Hai, gata, taci, că vreau să văd ce zice aici.

Și pentru că știu că nu ați făcut încă pasul cel mare…

Hai că de-aici se vede cel mai bine. Salut.

- A zis Mihai cineva ceva până acum? - Nu. Încă nu.

- Vai, nu cred! - Ce-i asta, mă?

- Ce zici? - Da!

Publicul nostru așteaptă. Cere-o în căsătorie, acum, în direct!

Ce poate să fie mai frumos, decât să-ți declari dragostea

în fața a milioane de telespectatori care ne urmăresc?

Îmi place Lucian. Nu cred că era în scenariu.

Da, nici eu nu cred.

Mihai…

- O, s-a supărat! - Hai, mamă!

- Altă prințesă! - Exact!

Cererea în căsătorie e ceva personal

și aș vrea să fie un moment unic și intim pentru amândoi,

când se va întâmpla, dacă se va întâmpla.

- Sper că mă înțelegeți. - Cu siguranță. Cu siguranță.

Vă mulțumesc că ați fost alături de noi,

și vouă, și vouă de acasă, și până data viitoare…

Mai lasă oleacă, stai.

Așa ca Andreea și Mihai, acest cuplu minunat și de invidiat.

Vă mulțumesc. O seară frumoasă vă doresc. La revedere.

Asta e, Floareo.

Ai văzut fata mea, bre? Carieră internațională, bre!

Uite-acia la mine, dacă n-o să fie occidentul la picioarele ei!

Îți dai seama? Cu nunta, cu avocatul, cum o să fie…

se bate televiziunile în exclusivități…

- Nunta secolului, Floareo! - Aha! Asta crede ea!

Că mie mi se pare că avocatul ăsta cântă la mai multe mese!

Ce dracu’, ce măcăni acolo, Floarea cobea!

Bre, până nu cobești tu, tu nu te lași! Du-te, dracu’, de-acia!

Păi lasă avocatul mândrețe de fată?

Bre… Vine și nepoțel, nu e… Îți spun eu c-așa e!

Hopa! Hopa-hopa Penelopa!

Ce faci, fă, fetică? Te-a dat ăștia afară din vilă?

- Face loc la miri. - Îl caut pe tata.

Adelo, ce ți-am spus eu, făi? Nu ți-am spus?

Nu te pune, bre, cu bogații, că ăștia te aruncă la gunoi?

Ai văzut cum te-a aruncat la gunoi? Asta e!

Taci, făi, din gură, nu mai vorbi cu ea așa!

Fă, mă lași să fac educație acia sau nu? Lasă-mă acia!

Suferă, Adelo! Bre, suferă, că-mi rânjeai când îți spuneam :

„Mihăiță e după soră-ta!”

După ea, cățel, îi mănâncă din palmă, ai văzut c-așa a fost?

Însă soră-ta-i deșteaptă, bre! Parcă ea ar fi fata mea!

Poate era mai bine așa.

Ce dracu’ vorbești așa cu ea, mă?

Tu ești pentru una mumă, și pentru una ciumă?

De ce te iei de ea așa? N-ai văzut-o cât suferă?

Ce, Florico, te-ai uitat la prea multe telenovele turcești, măi?

Bre, dar sensibilă ești!

Fată, ești neagră-n cerul gurii! Eu n-am văzut mamă mai rea ca tine!

- Dă-te de-aici! - Uite ce-mi faci acia…

Nu pot să cred c-ai făcut așa ceva!

- Bravo, te-ai descurcat. - De ce-ai făcut, mă, asta?

Dar ce-am făcut?

Ia mâinile de pe mine!

- Mihai! - Hei, încetați! Gata! Încetați!

Ați înnebunit, sunteți clasa a treia, ce-ai?

Bun. Nu asta a fost înțelegerea. Nu astea erau întrebările.

Nu. Dar a fost foarte bine.

Și-ar fi fost și mai bine dacă-i dădea și inelul.

- Bă, te omor! - Gata, încetează!

Ieși afară din platou.

Vorbim mai târziu.

Hai, te rog.

Bun. Acum îmi explici ce s-a întâmplat.

N-am nimic de explicat. O să vedem mâine, după audiențe.

Eu n-am făcut nimic!

Hei! Ce faci aici, singură?

- Iar am picat de proastă. - De ce?

Mersi, Lucian.

Chiar trebuia să faci cancan din durerea mea?

Tot ce-am făcut, am făcut pentru tine, să știi.

A trebuit să-ți deschid ochii.

Ce nu înțeleg eu e de ce te încăpățânezi să visezi

la cineva care nu te merită și nu te vrea.

Lumea e mare. Trebuie să ieși de aici, să uiți de tot.

Și în primul rând să nu mai fii tristă.

Da, mersi. Nu e chiar așa ușor.

Am o idee. Hai cu mine la Sighișoara.

Poftim?

Mergem, facem câteva interviuri acolo, la o librărie…

O să ne prindă foarte bine. O să îți prindă foarte bine.

La Sighișoara.

- Păi și când vrei să plecăm? - În noaptea asta.

Ca să prindem mâine-dimineață răsăritul acolo.

- Nu știu dacă… - Te las să împachetezi câteva lucruri.

Eu mă duc că mai am ceva de făcut și apoi mă întorc să te iau.

Bine?

Lucian…

Chiar nu cred că pot să vin.

Ba da.

Poți.

Și o să-ți prindă foarte bine. Eu te aștept oricum, să știi.

Ți-am zis la un moment dat să ai încredere în mine.

Acum e momentul să ai.

Deci? Ne vedem în câteva ore? Da?

Hai, pa.

Tăticule, acuma te-ai convins? Eu nu mint. Eu sunt sinceră.

Tot ce vreau eu e să-mi cresc copilul ăsta în liniște.

Să nu repet greșelile voastre.

Andreea, ție ți se pare că a ieșit bine interviul ăsta?

Practic, Mihai te-a refuzat în direct.

- Paul! Nu mai pune și tu sare pe rană! - Mersi, mama.

Dar să știi că nu mi se pare o idee bună

să te ții scai de cineva care nu te iubește.

Și mie mi se pare că acest copil ar merita să crească cu ambii părinți.

Să aibă o copilărie fericită, nu cum am avut eu! Vai de capul meu!

Andreea, ce Dumnezeu,

nici măcar nu ești sigură că e copilul lui Mihai!

Acuma v-ați aliat amândoi împotriva mea sau ce?

Nu, deloc!

Tata, aș vrea să mă primești înapoi, în casă.

Da, o să mai vedem cum te comporți.

- Deocamdată stai cu mama ta acolo. - Venim amândouă.

Bine, hai c-o să cer nota.

Hai că mergem la noi acasă. Îți fac un ceai și te bagi în pat.

Trebuie să te odihnești bine, pentru bebeluș.

- Bună. - Paul, ce faci aici?

Am… iartă-mă. Nu prea am somn și…

Aș vrea să vorbesc cu Andreea, de fapt.

S-a culcat, dar ce-i cu tine?

Nimic, am… sunt puțin agitat și…

Mă gândesc că am cam exagerat în seara asta, cu Andreea.

N-ai exagerat, Paul.

Andreea ar trebui să înțeleagă că a luat-o pe o cale greșită.

Dar nu știu, tot am senzația că e vina mea.

Paul! Nu te mai învinovăți!

N-am fost în viața ei atâta vreme, 21 de ani, n-am educat-o eu,

dar tot parcă vreau ceva de la ea, am așteptări de la ea…

Se pare că Nuți a avut o mare influență asupra ei.

Trebuie să acceptăm asta amândoi.

E ciudat că n-a avut aceeași influență asupra Adelei, nu crezi?

Tu știi ceva de povestea aia cu încurcatul certificatelor de naștere?

Da, Rodica mi-a zis câte ceva.

Tu știai că eu am vrut s-o cheme Adela pe fetița mea?

Deci oamenii ăștia ne-au furat nu numai fata, ci și numele ei.

- Doamne! - Dar acum ce să facem?

Nu putem să le schimbăm numele între ele, nu?

Dar dacă de fapt n-au încurcat… n-au…

Numai, gata, tac din gură. Aberez.

Am făcut de două ori testul ADN la medicină legală, numai, gata!

- Paul, la ce te gândești? - La nimic, scuză-mă.

Sunt obosit și nervos și agitat și vorbesc prostii.

De fapt așa e, ai dreptate,

Andreea e fata noastră, cu bune, cu rele…

Poate, de fapt, seamănă cu Marta.

Da, sau cu tata.

Bine, o să plec. Iartă-mă, te-am deranjat.

Nu trebuia să vin. Să nu-i spui Andreei ce-am zis.

Normal că nu.

Dar o să-i spun c-ai fost aici și că-ți faci griji pentru ea.

Mersi.

Ești prea bună pentru mine.

- Și cu mine. - Noapte bună, Paul.

Încearcă să te liniștești.

Totul o să fie bine până la urmă, ai să vezi.

Dacă tu și fetița noastră ați apărut în viața mea după atâta vreme,

cred orice, da?

Noapte bună.

Plec.

Vă rog să mă iertați, deja am închis.

Dar, dacă vreți să vă spălați mașina, se poate și cu fise.

- E un băiat acolo. - Bună seara, domnule colonel.

- Nuți! - Ce cucuvelă-mi ești!

Să nu mai mișuni p-acia ca dihorul pe uliță!

Am tot vrut să te întreb… Vreau să-mi explici și mie ceva, te rog.

Ei, fix ce-mi lipsea mie la ora asta! Ia zi!

Cum s-au încurcat certificatele fetelor la sfat?

Hai, bre, lasă-mă, am explicat asta de nșpe mii de ori!

Dar povestește-mi și mie, vreau s-aud și eu!

- Acuma! În creierii nopții, da? - Da, ce-are? Dacă vrei, îți fac o cafea.

Da, păi tu fă-mi cafea, ca eu să stau de planton toată noaptea.

Hai, bre, lasă-mă, am de făcut niște acatiste acia!

Las’ că le faci mai târziu.

Bre, am acatiste, am de scris blesteme… lasă-mă acia!

Nuți, e dreptul meu să știu, că doar sunt mama Andreei, nu?

Sau a Adelei.

Tu ce faci acuma, Ana Mario? Tu mă faci acia cu capul, da?

După aia, pe mine mă apucă dracii și tu nu știi de ce n-ai avut noroc!

Adela este numele pe care l-am ales pentru fata mea.

Am înțeles, bre. Foarte inspirat. Acuma ce vrei?

S-a dus colo-șa Mitu, s-a îmbătat la sfat

și a trecut Adela-Andreea, Andreea-Adela, și asta a fost!

- Hai, noapte bună! - Deci e vina lui Mitu.

Păi doar nu a mea!

Ce vrei tu, mă, Ana Mario?

Tu vrei acuma omul ăsta să facă pușcărie după atâția ani,

că a încurcat acoloșa niște nume la sfat, ai?

Nu, dar dacă e altceva, o să faceți amândoi pușcărie.

Ce „altceva”?

Nu știu.

Poate știi tu.

Bună seara.

- Văd că știi cine am fost. - Știu, știu.

Sunt jurnalist de investigații

și mă interesează trecutul familiei Andronic.

Trecutul familiei Andronic ar trebui să rămână acolo unde e.

Aveți toate motivele să-i îngropați pe Andronici, așa e?

De unde știi?

Știu că fiul dumneavoastră a plătit cu viața din cauza mizeriilor lor.

Ce știi despre fiul meu?

Chiar mai multe decât credeți.

Dar poate-mi dați un interviu sub anonimat

în care să-mi vorbiți și despre fiul lui Anghel Andronic,

cel făcut cu amanta. Știți bine cine-i copilul.

Nu.

- Chiar nu? - Nu.

Domnule colonel, eu v-am propus un schimb avantajos.

Dumneavoastră îmi spuneți mie cine-i copilul,

iar eu vă spun cine l-a omorât pe fiul dumneavoastră, pe Bebe.

Domnule… nu știu de unde vii, cine ești…

Parcă ești din altă lume.

Aș fi mai…

dacă aș ști cine l-a omorât pe fiul meu.

Domnule colonel,

Informație contra informație, v-am zis.

Călin.

Da, cu el era însărcinată Amalia când a fost împușcată.

După aia, eu sunt cel care a avut grijă

ca el și Mihai să trăiască împreună, așa, ca frații, în același orfelinat.

Și tot eu…

am avut grijă tot timpul să-l feresc de Marta.

Ca să nu-l omoare.

Uite că a trecut atâta vreme…

Dar poate că acum

a venit momentul să se afle adevărul.

Acum e rândul tău.

Zi!

Marta l-a omorât pe Bebe.

Nu, nu…

Eu.

It’s Friday again…

Nea Gheorghe!

Nea Gheorghe!

Stai un pic.

Bă, deci Lucian ăsta…

Cum să faci așa ceva în direct?

Eu accept să le fac o favoare, îi ajut cu scandalul provocat de Andreea.

- El își bate joc! - Da, mă.

Și mie mi se pare că Lucian o cam joacă la două capete.

- E Floppy. - Răspunde-i.

Ce mai vrea și ăsta? Da, Floppy,

o să ajungem și noi curând acasă, suntem pe drum!

E nea Gheorghe întins pe jos! E mult sânge!

L-a împușcat cineva… și moare!

Veniți repede, că moare! Rezistă!

Eu nu știu ce să fac în situația asta, veniți, vă rog!

Floppy, te rog, încearcă să te liniștești.

Noi suntem pe drum,

suntem foarte aproape de spălătorie, ajungem imediat.

- E mult sânge! - Hai că venim! Hai că venim acum!

- Hei. - Hei.

- Mă bucur că te-ai răzgândit. - Și eu.

Hai. Dă-mi mie bagajul.

- Hai să mergem la Sighișoara! - Hai.

Nea Gheorghe!

Ai chemat ambulanța?

Am chemat ambulanța, a zis că vine acum!

La poliție ai sunat?

- Mihai… - Nea Gheorghe!

Nea Gheorghe, te rog, rezistă!

Cine ți-a făcut asta? Cine te-a împușcat?

Nea Gheorghe, te rog, nu-mi face asta!

Nea Gheorghe, te rog, nu muri!

Trebuie să-mi spui cine este fratele sau sora mea!

Fratele tău e…

Cine e?

Nea Gheorghe!

Nea Gheorghe!

Nea Gheorghe…