Original subtitles

N-am vrut să te sperii.

- Ce cauți aici? - Trebuie să vorbim.

- Așa? - Da. Adela, te rog…

Ce s-a întâmplat cu noi?

- Ieși! - Nu ies până nu vorbim.

- Atunci o să țip! - Chiar dacă țipi, eu tot nu ies!

Adela, te rog, te implor!

Hai să ne spunem tot ce avem pe suflet.

Asta vrei?

- Da. - Te urăsc!

- Hai, noapte bună. - Hai stai un pic, unde te duci?

Vino înapoi, că nu m-ai pupat de noapte bună!

Hai, gata, gata!

- Gata… - Fetița mea!

Să-l chem și pe Adi să-ți spună noapte bună?

Mă! Vrei să visez urât la noapte?

Fetița mea! Iubita mea!

Ai grijă.

Adi!

Ești la baie?

- Mă urăști. - Da.

- Nu-i adevărat. - Ba da.

Îmi pare rău să aud asta, pentru că eu încă te iubesc.

- Și eu. - Dar…

Da, Mihai. Te iubesc. Și tocmai de-aia te și urăsc.

Pentru că mă faci să mă simt

ca și cum m-ai arunca în aer și ai da cu mine de pământ.

Dacă tot ne iubim, nu înțeleg de ce nu putem trece peste toate?

Așa ușor e pentru tine?

- Da! - Nu pot.

Și n-o să pot niciodată să trec peste ce-ai făcut.

Scumpi! Ce faci, băiatul lu’ mama? Bre, ai mintea scurtă?

- Mamă, lasă-ne, hai! - Ce, băi, dar nu ți-e rușine?

Ce e vagabonțeala asta acia? Ia, hai!

Dar a fost o greșeală!

- Ce greșeală, mă? - Eu o iubesc pe Livia!

Și limba ta a picat în gura mea din greșeală?

Andreeo! Ce-i cu limbajul ăsta?

Și mozol cu boschet ăsta? Ce, vrei să mi-l iei p-ăsta?

Nu, mamă, stai liniștită, c-am făcut-o din plictiseală.

- Mă bucur că te-am amuzat! - Da, cu plăcere.

- Hai că plec. - Hai, pa.

- Asta rămâne între noi doi. - Trei.

Patru. Hai, pa.

Fă, dar cât de proastă ești?

Tu pierzi timpul cu popândache ăsta

și uite ălălaltu’, Mihăiță, e la Adela!

Ce, mă?

Știi…

Când a venit Andreea la tine și ți-a arătat pozele,

tu ai crezut-o pe ea, din prima.

Da, pentru că e și însărcinată.

Nu uita că s-a culcat și cu Bebe.

Și uite cum ajungem din nou în același punct.

Pentru că tu o crezi pe ea. O crezi pe ea și nu pe mine.

- Are dovezile în telefon. - Oare?

Sau tu nu ai încredere în mine

pentru că ți-am ascuns adevărul despre părinții mei?

Nu știu. Poate mi-e mai simplu așa.

Recunoaște, Adela.

N-o să ai niciodată încredere în mine pe deplin.

Da, așa e. Pentru că de fiecare dată mi-ai ascuns ceva.

- De fiecare dată! - Nu ți-am ascuns că te iubesc.

Uite, nu e suficient.

Adela, te iubesc mai mult decât te iubește Andreea.

Dar tu alegi s-o crezi mereu pe ea.

Ți-am dovedit cât țin la tine!

Da, știu că mă iubești. Dar gândește-te puțin.

Cum o să fie viața noastră, dacă se dovedește că e copilul tău?

Ce-o să le spunem copiilor noștri? Că fratele lor e și vărul lor?

O să te superi pentru ceea ce am să-ți spun acum,

dar Andreea nu e sora ta.

Și în timp o să vezi că o să devină o străină.

- Gata, te rog! Lasă-mă. - Vezi? Tot cu ea ții!

Nu țin cu ea! Țin cu mine! Pentru că m-am săturat!

Vreau să plec și să nu mă găsiți niciodată!

Să nu faci asta.

Oricât de greu ți-ar fi, orice s-ar întâmpla,

eu sunt prietenul tău cel mai bun, chiar dacă tu nu mă vezi așa.

Te rog, lasă-mă. Vreau să mă odihnesc, dac-o să pot.

Eu n-o să renunț niciodată la noi doi.

Nu știu ce să zic. Fă ce simți.

Am făcut ce-am simțit.

Noapte bună.

- Fă, fetică! Păi tu ce faci acum? - Mă culc.

Hai, bre, păi tu nu te duci acoloșa, peste ei?

- Nu, nu fac eu scandal. - Adicătelea?

- Îi lași să se împace? - Băi, mămică, n-o să se împace.

Dacă s-ar împăca, i-ar arăta lumea cu degetul.

Andreeo, ce-ai mai făcut?

Hopa! Ia uite c-a apărut!

- Andreeo, ce-ai făcut? - Arăt bine?

Fă, fetică, dă să văz acia! Ce-i asta?

„Ce-i asta?” Eu cu Mihai într-o poză.

Mămică, asta e dovada clară că Mihai e tatăl copilului, da?

- Dovada că a râs de inocența mea. - Hai, fă, Andreeo…

Aoleu! Făi, dar vrei

să le puie tiriștii lângă sfânta icoană, nebuna pământului?

Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place!

Ia să văz eu ce-o să-i placă lu’ tac’tu!

Paul o să latre un pic și după aia-i trece.

Lasă-mă-n pace!

Ce treabă am eu cu Paulică? La Mitu mă refer.

Că ăsta, și când face baie, face cu maieul și chiloții pe el!

Bă, de Mitu mi se rupe, da?

Hai, gata, lasă-mă că mi-e somn. Vreau să mă culc.

Hai, dă mama un pup?

Îmi zboară somnul, pleacă odată! Stinge lumina când ieși.

Incapabilă!

Unde-ai fost?

- Să mă plimb. - Singur?

- Da… - De ce?

Așa. Să mă gândesc.

Dar tu mai și gândești?

Glumiță! Miștouri bune!

Pe bune, acum. La ce te gândești?

Ce, nu mai are voie omul să se gândească la ale lui?

Te-a pus pe gânduri faptul că nu ți-am zis „da”?

Și asta…

Înțeleg că ești mai tradițional

și că-ți dorești să-mi pui inelul pe deget doar ca să fiu a ta.

- Chiar înțeleg. - Și e ceva rău în asta?

Uite, îți promit că, atâta timp cât o să fiu cu tine,

nu o să mă uit la altcineva.

Da?

Și dacă apare unul mai bogat?

Sau… sau mai deștept?

Mai frumos n-are cum.

Eu nu sunt așa. Pe bune, în momentul în care sunt într-o relație,

nu mă uit la altcineva. Nu pot.

Deci, dacă ne vom despărți, nu va fi din cauza unui bărbat.

Probabil c-o să se întâmple pentru că nu ne mai înțelegem sau…

- Adică tu n-ai înșelat niciodată? - Nu.

- Se poate și așa? - De ce, tu doar așa poți?

- Nu. - Nu?

Nu. Păi dacă sunt cu tine și mi-e bine…

- Așa… - De ce să te înșel?

Păi nu știu, poate pentru că simți nevoia?

- Nu? - Nu. O să vezi.

Sunt un om schimbat. O să vezi.

Da. Și într-o zi o să-mi pui tu inelul pe deget.

- Mai vedem. - Nu mai vedem nimic.

Nuțică!

Nuțică!

Nuțică!

- Iartă-mă, te-am speriat? - Nu, că nici eu nu pot să dorm.

- O aștept pe Nuțica. - Dar unde e?

Nuțica s-a dus să…

Nu știu, știi cum umblă ea de nebună.

- Îți fac un ceai? - Dar mai bine îți dau ceva mai tare.

- Ia loc. - Ba da. De fapt…

Da. Da, hai.

Dar ce-ai pățit?

- Nu e nimic acolo. - Unde?

Ferma lui Traian. S-a ales praful de ea.

Păi au fost vremuri grele. Asta e.

E dărâmat tot.

Și-am fost la primărie, terenul nu face doi bani.

Păi dar tu vrei să-l vinzi?

Poate că Traian a lăsat un de-ăsta… o de-asta…. zi… testament!

Nici nu știi în ce m-am băgat.

- Eu sunt oficial decedată. - Dar se știe asta.

Trebuie să fac proces să anulez certificatul de deces

și după aia testamentul, succesiunea…

Și cred că mă costă mai mult toate astea decât iau pe pământ.

Păi și ce-o să faci?

Ce să fac? Nu mai fac nimic. Îl las așa, deocamdată.

Păi bine… Foarte bine, adică…

N-am bani! Adică… Și nu cred că merită.

Dar ce s-a mai întâmplat?

Aoleu! Vai, ce rușine!

Ce rușine! Nu, nu, nu, nu!

- Cum s-a întâmplat așa ceva? - Ne-au făcut de râs la toată lumea!

Doamne! Nu se poate!

Doamne, am ajuns de râsul lumii! De râsul lumii!

Ce-i acia? Revelion? Ce e, beți fără mine?

- Nuțică… uite. Uite, vezi? - Ce să văz, pămpălache?

Am văzut. Mi-a arătat Andreea.

Ea? Ea știe?

Ce să știe? Acum a aflat și ea.

E vai de capul și de sufletul ei, că e supărată…

Mă duc la ea.

Cum să te duci? Stai acia liniștită.

- E fata mea! - Ce-are sula cu prefectura?

Îi e rușine să te vază.

Ei, dar nu trebuie!

Bre, ce nu ne înțelegem? O cunoști tu mai bine decât mine?

Stai acia când îți spui! Are nevoie să se calmeze acum!

Ea să se calmeze?

Tu nu-ți dai seama ce rușine pe capul nostru?

Bre, ce-ai? Te-a apucat acuma, acia!

Eu nu știu ce nu-ți convine. Arată-mi și mie, ce se vede!

E artistice acia!

- Dar de unde sunt pozele astea? - Ia uite-o și p-asta!

Făi, fetică, tineretul din ziua de astăzi așa e,

ei cum sare-n pat, hop, țop, o sută de selfie-uri, de…

Astea nu sunt selfie-uri, le-a făcut cineva!

- Face poze, uite-așa! - Cine le-a dat la presă?

Cine? Bre, lucrez eu la știri acuma? Nu știu cine! Nu știu!

Ea! Andreea! Ea le-a dat la presă!

Bre, tu nu ești sănătos la cap? Cum să facă ea așa ceva, Mitule?

- Ia vezi poate-i spui și ei! - Ea e în stare de orice!

Hai… Uite! Halal tată acia!

Știu că Andreea nu mai e fata ta, dar Nuți are dreptate.

Vezi? Până și asta pricepe.

Păi s-o lăsăm, să nu creadă că îi reproșăm ceva.

O să treacă, nu? Și să nu uităm că e însărcinată.

Important e să vadă că o iubim și că-i vrem binele.

Păi apropo de bine.

Cum fu cu testamentul?

Nimic și nici nu vreau să mai vorbesc despre asta.

De ce să nu vorbești? Haide, zi, bre, acia, ce…

- N-a lăsat moșul nimic la nepoată? - Nu, Nuțică!

Ferma este în ruină,

iar câți bani ar lua pe pământ

nu-i ajunge să plătească nici măcar avocat.

Am înțeles…

Deci și dacă e testament,

e degeaba, nu?

Nasol!

Păi hai să bem acia cât mai avem.

- Am fost drogat! - Iar începi?

Oricare-ar fi adevărul, eu nu vreau să mai aud de Mihai.

Adela, te rog, te implor!

Hai să spunem tot ce-avem pe suflet.

Asta vrei?

- Da. - Te urăsc!

Adela, dar nu mi-ai dat nicio șansă să-ți explic.

Mihai, gata!

Nu vreau nicio explicație, nu vreau nimic.

Și n-o să pot niciodată să trec peste ce-ai făcut.

Am venit doar să-ți las asta.

Îmi pare rău, am avut ceva de rezolvat cu emisiunea.

- Hai să stăm… - Da, și te-a ajutat Lucian.

Bun băiat Lucică ăsta!

Toată lumea din jurul tău greșește și tu ești singurul perfect?

Recunoaște, Adela.

N-o să ai niciodată încredere în mine pe deplin.

Da, așa e. Pentru că de fiecare dată mi-ai ascuns ceva.

- De fiecare dată! - Adela, stai!

Lasă-mă în pace. Nu vreau să te mai văd niciodată.

- Da? - Ce faci?

N-ai prea dat pe la facultate în ultima vreme.

- Cum e cu dragostea? E greu? - Care dragoste?

Să știi că te înțeleg foarte bine. Și eu mă gândesc că Adi

nu e chiar genul care să fie capabil să întrețină o familie, așa că…

O să ne reorientăm.

- Adi nu e niciun gen, Livia. - Hai, mă că suntem în secolul 21!

Nimic nu mai ține acum pentru toată viața.

Zi pe bune, acum, cum ești cu Mihai?

- Nasol. - De ce?

Când e bine, când se întâmplă ceva și…

Și mereu se întâmplă ceva.

Da…

În orice relație există două fețe.

Una bună și una rea.

Și acum probabil că e partea aia nasoală,

dar o să vină și partea mișto. Îți zic sigur.

Nu vrei să ieșim un pic pe terasă? Ți-ar prinde bine un pic de aer.

- Hai. - Bine. Te aștept să te schimbi.

Bro! Ai văzut asta?

- Cine-a făcut asta? - Cine crezi? Andreea, logic!

Nu-i atât de proastă, încât să-și dea singură foc la valiză.

Pe bune? Nu crezi c-a făcut-o ca să se răzbune?

Chiar dacă vrea să se răzbune, n-a fost singură!

Și cine altcineva ar fi făcut chestia asta, zi-mi și mie!

Nu știu.

Dar trebuie să aflăm. Și n-o să iasă bine deloc.

Să fii convins de asta!

Gata, m-am săturat de jocul ăsta.

La ce te gândești, ai?

Te hlizești, dar nu-i de râs!

- Zi, la ce te gândești? - La nimic.

La ce poze sunt, Andreeo,

ar trebui să găsești tu ceva, că nu-i a bună! Îți spui că nu e…

Cum au apărut mizeriile astea în presă?

- Ce mizerii? - E plin! E peste tot! Peste tot!

- De ce-ai făcut-o? - Dar nu am făcut nimic!

Mi-a spart cineva telefonul că altfel nu-mi explic!

Tu știi foarte bine de ce-ai făcut-o! Tu!

Nu, eu nu știu nimic, pentru că nu am făcut nimic!

Auzi? Știi ceva? M-am săturat, da?

Mă acuzi pe mine pentru tot răul care se întâmplă în lumea asta!

Te-ai gândit măcar o clipă și la mine în situația asta?

La cât de nașpa pică pentru mine și pentru imaginea mea?

Nu, pentru că tu te gândești doar la tine și la familia ta!

Și ai uitat că și eu fac parte din ea!

- Andreea… - Nicio Andreea! Gata! M-am săturat!

Să fiu eu responsabilă pentru orice,

și nu mai pot, la revedere!

Acuma dacă-mi permiți să zic și eu… nu că zic, dar vreau să spui acia…

Bre, are dreptate fata!

Du-te dracu' de argat!

„Sunt deja trei zile de când nu te-am văzut

și fiecare clipă care trece e din ce în ce mai grea.

Nu dorm, nu mănânc, nu pot vorbi…

Oriunde mă uit, îți văd chipul, îți simt atingerea.

Mi-e dor de tine, mi-e dor să te țin în brațe,

să-ți simt respirația ușoară pe pieptul meu…

să te simt cum adormi, cum tresari de la cine știe ce vis…

Nu credeam vreodată să simt așa ceva pentru cineva.

Și uite că…

Dar ce contează e că abia aștept să te văd.

Abia aștept să-ți șoptesc cât de mult te iubesc

și tu să-mi zâmbești, să-mi spui că mă iubești…

Al tău pentru totdeauna, Paul.”

Ce frumos e azi!

Nu pot să cred!

Nu, așa ceva nu e posibil.

- Ce s-a întâmplat? - Asta.

FATA LUI PAUL ANDRONIC E GRAVIDĂ

Îmi pare rău.

Pentru?

Pentru asta!

Că bănuiesc că nu-ți pică prea bine, mai ales acum.

Pentru mine nu mai contează. E treaba lor.

Mă, nu știu, că dacă eram în locul tău, luam foc direct!

Pe mine nu mă mai interesează.

Da, dar totuși…

Cred că există probleme mult mai mari decât prostia asta,

Dar cine crezi c-a făcut-o? Și de ce?

Nu știu. Eu n-aș face așa ceva niciodată.

Crezi că Andreea?

E în stare, dar… se cam face de râs aici.

Livia… putem, te rog frumos, să nu mai vorbim despre asta?

Da, scuze.

Gata, tac.

Adică, poți să vorbești, doar că… prefer să discutăm despre altceva.

OK.

Mihai, vreau să ne vedem urgent. La mine în birou la televiziune, da.

Eu plec acum de acasă. Bine, ne vedem acolo. OK.

- Ce e? - Cât o mai suportăm pe fata asta, Paul?

- O s-o rezolv. - Ce-o să rezolvi?

Tu nu vezi că-i peste tot? E peste tot!

Am văzut și eu că-i peste tot! Ai venit să repeți?

Îți repet, pentru că fii-ta ne face de rahat toată familia

și băiatul meu e la dracu’n praznic!

Nu vreau să mai vorbești de Andreea!

Vrei să-ți aduc aminte ce-a făcut fiu-tău?

Că și-a bătut joc de puștoaica aia? A lăsat-o gravidă și era să moară!

Băiatul meu nu-i aici!

Băiatul meu nu vrea să vorbească cu mine.

Nu vrea să mă vadă.

Iartă-mă.

Hai să uităm ce-a fost în trecut, te rog eu.

Hai să ne calmăm.

Trebuie să fim uniți și o să ne descurcăm și cu asta, da?

Nu.

E fiică-ta. De data asta te descurci singur.

Bună!

Ce-ai pățit? Ce s-a întâmplat?

M-am înșelat.

Credeam c-o să pot să plec de-aici, c-o să fac ceva cu moștenirea, dar…

Dar?

Totul e o ruină, Rodica. Nu valorează nimic, absolut nimic.

Îmi pare tare rău.

Asta las eu fetei mele? Ruină și sărăcie?

N-o să vrea niciodată să plece de lângă Paul.

Și cu banii de pe teren

o să pot să iau bilete de avion

și să plătesc chiria pe câteva luni într-un apartament mic și vai de el.

Dar ce avion?

Unde pleci? Cu Andreea?

- Tu ce cauți aici? - Lasă-mă cu astea.

Zi unde vrei tu să pleci cu Andreea.

În Germania. Acolo ar fi avut un viitor.

Auzi, bre, viitor de ce, de femeie de serviciu ca tine?

Nu înțeleg, eu de ce nu știam de chestia asta? Sau eu nu contez?

De ce să stea aici? Să facă ce?

Acolo ar fi mai bine și pentru ea, și pentru copil.

Dar de unde știi tu?

- Eu am trăit acolo, Nuți. - Am înțeles.

Și de ce n-ai rămas tu acoloșa dacă erai așa de bine? Sau ce?

Ai venit să ne zăpăcești acia cu balivernele tele?

Auzi? Fii atentă acia, să fie clar! Andreea nu pleacă nicăieri!

Poate că Andreea ar trebui…

Poate că să-ți vezi tu de treburile tele, da?

Hai, Rodico, te rog eu frumos, da? Vezi-ți tu acoloșa…

Eu am crescut-o. E clar, da?

Deci tu pleci.

Dar singură.

Și cu picioarele rupte.

Și tu, Rodico, poți să pleci.

Gia!

Gia!

Ai înnebunit? E fierbinte, dacă dau pe mine?

Hai, mă, că nu ți-am făcut nimic! Trebuie să mă ajuți cu ceva.

Andreea, cred că te-am ajutat destul și că m-am cam riscat, să știi.

N-ai mare lucru de făcut. Trebuie să mă ajuți să dau interviul!

- A, da? - Da!

Da, pentru că trebuie să explic, înțelegi?

Lumea e înnebunită după povestea asta și vrea mai multe detalii.

- I-auzi! - Da.

Andreea, chiar nu știu ce să zic. Te-ai gândit bine la treaba asta?

Da, m-am gândit foarte bine. Tu aranjează.

Pe bune, adică nu știu…

E ultima chestie pe care te rog s-o faci pentru mine, da? Jur!

Și oricum, crede-mă că tu o să ai doar de câștigat, hai să fim serioși!

Bine, fie!

- Dar e ultimul lucru pe care-l fac. - Mă jur!

OK. Bine, acum lasă-mă, că am înregistrare.

Bine, dar mă suni după. Neapărat, e foarte urgentă treaba.

- Da. - Bine, mersi mult.

- Te sun. - Pa.

Ce ai?

Nimic. Mă gândeam.

Ție nu ți se pare ciudat cum a apărut nepotul ăsta?

Delia, ce vrei tu?

Să știu câte rude mai ai și cu cine mai trebuie să împărțim averea.

Tu o să împarți ce ai cu fostul tău soț, la partaj.

- Restul nu e averea ta. - Zi cine e și când vine!

E pe drum. Vine de departe.

- E singurul? - Da.

Îți dai seama că, dacă trăia băiatul tatei,

tu nu ai fi deținut majoritatea acum?

Ba da… Ce am e al meu.

Ce aveți voi s-ar fi împărțit la trei.

Dar am avut eu grijă să nu fie așa.

- Ești o nemernică! - Sunt mama ta.

Ia uite, mă-ta a dracu, nu știi să strângi, bre, după tine!

Andreeo… Ce faci, omul lui Dumnezeu?

Pe unde umbli? Am nevoie de tine! Zi!

- Am fost să… - Ai fost la dracu’ să te ia!

Uite-acia! Nenorocita asta de Ana Maria vrea să ne fure fata,

s-o ducă în Germania!

Cum?

Cu avionul, bre, eu știu? Nu contează asta!

Și ea? Vai de mine! Andreea știe?

E mai rău! Andreea vrea!

- Păi n-o fură! - Adică?

Păi nu o fură! Pleacă împreună!

Nu… Mitu…

Bă, băiatule, uite aici. Îți explic.

Ana Maria vrea s-o ia pe Andreea

s-o ducă în Germania!

- Ai înțeles? - Păi și nu-i bine?

Bre, deci tu faci mișto acuma de mine? Adică eu îmi răcesc gura de pomană?

Nicio problemă că-ți crăp capul! Ce, nu-i bine?

- Paul m-a chemat. - Felicitări. Ești o vedetă acum.

„Ginerele care a produs un moștenitor.” Senzație!

Adela, nu începe și tu. Te rog, nu și tu. Te iubesc.

Știi că te iubesc și aș fugi cu tine oriunde,

departe de toate rahaturile astea!

- Da? Să-mi iau și aparatul foto? - Adela!

Mă înnebunește fata asta! Iar a făcut-o!

- Ce-a mai făcut? - A dat un interviu.

„Andreea Andronic rupe tăcerea.

Da, tatăl copilului, avocatul Mihai Popa,

e o poveste de dragoste, n-a fost un accident ș.a.m.d.”

- Nu, că a mers prea departe. - Ce facem?

Pe mine vă rog să mă scuzați.

Hei! Ce s-a întâmplat? Plângi?

Nu… am niște treabă!

Adela, nu pot să te las așa. Zi!

Ba da, poți. Te rog, vreau să iau niște aer, vreau să…

- Adela… - Să mă lași în pace puțin.

Ce s-a mai întâmplat?

Andreea.

A dat un interviu în care a spus că totul e cât se poate de adevărat.

Pot să fac ceva, să te ajut cumva?

N-ai ce să faci. Nu știu, vreau să…

- Trebuie să… - Gata, gata…

Descarcă-te, dacă vrei. Eu sunt aici.

Sunt aici pentru tine.

Bună, Mitule.

Ai vrut să-mi iei fata pe ascuns?

Eu nu-i vreau decât binele.

Știu. Nu te judec.

- Ești sincer acum sau… - Da. Poate că e mai bine să plece.

Ce să facă aici?

Acolo măcar te are pe tine, e altă lume… poate mai liniștită.

Oricum, nu depinde doar de mine.

Din păcate, am crezut c-o să am suficienți bani

să o duc de aici și să-i ofer tot ce are nevoie, dar…

Dar ce?

Să zicem că am calculat greșit posibilitățile

și că am visat prea departe.

Ce faci, Mitule?

Uite, stau. La masă. Nu-i voie?

- Eu vă las, ies un pic. - Să te conduc.

Da? Și dormi afară! Stai acia, bre!

Stai acia și spune așa frumușel ce-ai tu de vorbit atâta cu asta?

- Zi! - Vorbe!

- Vorbe-vorbe? - Vorbe-vorbe-vorbe!

Nu mai pot. Mi-a stat mintea. M-am blocat.

Nu pot să mă gândesc la nicio soluție. Zi ce facem.

- Îmi pare rău, e doar vina mea. - Păi asta-i o soluție?

Nu, dar… Doar din cauza mea s-a întâmplat totul.

- Paul, trebuie să vorbim. - Gia, te rog eu frumos.

Te rog din suflet. Dacă mai aud o singură vorbă

de serialul ăla nenorocit, mă arunc pe geam!

Nu, nu este asta. Este vorba despre Andreea.

Ea a fost cu ideea să publice pozele. A fost planul ei de la bun început.

Îmi pare foarte rău. Chiar îmi pare foarte rău, Mihai.

- Cheamă-l pe Lucian. - Paul, să știi că mie chiar…

Te rog, taci și fă ce ți-am zis!

- Trebuie să plec. - Nu, stai!

- Da. - Nu tu! Cheamă-l pe Lucian!

OK.

Tu stai aici să vedem ce e de făcut.

Asta îl are pe dracu’-n ea îți zic eu. Tu crezi c-a făcut intenționat?

Adică, totuși, nu-i e rușine să dea interviu

acum, după ce-a apărut goală prin toată presa?

Aiurea! Îi place! Se vede că-i face plăcere.

Nu m-ar mira dacă ea ar fi trimis pozele

ca să-l oblige pe Mihai s-o ia cu alai de nuntă.

- Eu cred că mai rău l-a enervat. - Da, și asta.

Dar cred că urmărește ea ceva cu toată povestea asta.

Stai să vezi tu că ea o să iasă cel mai bine, ascultă-mă pe mine.

Ia uite, coțofenele!

Ce faci, fată, acolo, dă-te jos de pe scaunul ăla!

- E un praf aici de mori! - Hai, nu mă înnebuni!

Uită-te și tu să vezi cât e ceasul

și pe urmă du-te-n casă că e plin de praf pe mobilă.

Dacă dai cu degetul, desenezi pe ea!

- Are și ea dreptate. - Ei, vezi?

Hai, caramba și puneți mâna și faceți bec!

Ce mă enervează că i-au dat șorț ca al nostru!

- Da, frate! - Vezi că te-aud!

„Vezi că te-aud!”

Trebuie să facem un interviu cu ei.

Oficial, fără bârfe, și să spunem adevărul.

Adevărul nostru.

- Cu amândoi. - Da.

- Ce zici? - Care adevăr?

Că tu ești tatăl copilului, că nu știai de poze

și că au fost făcute ca să șantajeze familia Andronic.

Nu pot să fac asta.

Nu pot să zic că e copilul meu, fiindcă nu e!

Stai puțin. Stai un pic, stai așa. Stai că nu-i o idee rea.

Hai să ne gândim un pic.

În momentul ăsta e singura variantă. Adică dacă tu nu dai declarație…

Îmi pare rău, dar nu vreau să fac parte din cancanul ăsta ieftin.

Păi fie că vrei, fie că nu vrei,

ești personajul principal din cancanul ăsta ieftin, da?

- Mă scuzați, eu trebuie să plec. - Mihai! Stai, mă, să vorbim!

- Sper că n-am zis ceva greșit. - Nu, stai liniștit.

Adică eu vreau doar să ajut.

Stai liniștit. Așa reacționează el, mai impulsiv, uneori.

Îi lăsăm un pic de timp și…

Andreea a fost cu ideea să publice pozele.

Eram convins.

Și Eminescu ăla în mizerie, Lucică, a venit cu ideea să dau un interviu

în care să zic adevărul, cum că eu aș fi tatăl copilului.

- Marele jurnalist, ce să zic! - Da, mă, jurnalistul lui…

- Păi și ce faci, dai interviu? - Nu, normal că nu.

- Dar hai să lăsăm asta. Mai ai treabă? - Nu. Am terminat.

- Păi hai acasă. - Hai.

Dacă mai stau aici, o iau razna.

Te-ai mai liniștit?

Vreau să angajăm un detectiv particular să vedem cine-i nepotul ăsta.

Am angajat deja.

Păi și mie nu mi-ai spus nimic?

Nu ți-am spus, Delia, nu pot să-ți spun tot ce fac la fiecare pas.

Am o mie de chestii pe cap, se întâmplă atâtea,

toate astea, cu pozele Andreei, cu interviul, cu…

O mie de chestii. O zi fantastică.

Înțeleg. Eu ți-am zis.

Mi-ai zis. Te rog, nu mai repeta atâta!

Mi-ai zis că fac greșeli,

c-am făcut o mare greșeală c-am adus-o pe Andreea în casă,

nu știu câte greșeli…

Știu. Te rog, nu mai repeta.

Am înțeles, am obosit.

Altceva, altă întrebare.

Atât. E clar că nu ești dispus să vorbești.

Ce faci, mă, sor’meo?

- A, nu vorbești cu mine? - Nu, mă… Mă gândesc la Nicu.

Ce, iar v-ați certat, ce-ai făcut?

Nu, dar stă toată ziua cu Mitu și nu știu ce pun ei la cale!

Păi în loc să te bucuri că îți vezi și tu de viață,

are și el un prieten, nu stă toată ziua pe capul tău…

- Păi da, mă, dar stă cu Mitu și bea. - Păi n-ai zis că nu mai bea?

Păi așa am zis, dar am auzit că s-au îmbătat.

Mă, dacă bea și el o dată, de două ori, nu-i problemă.

Mă, Sebi, mi-e frică să nu se apuce iar de băutură.

Hai c-o să vorbesc eu cu el.

- Vorbești azi? - Da, vorbesc.

Dar dai și tu niște fonfleuri de-alea franțuzești?

Tu nu poți să mă ajuți așa, că sunt soră-ta…

Te ajut, mă, te ajut. Salut, băieți.

Hai, bună ziua.

- Ce șerpăloaică-mi ești și tu, Andreeo! - Ce, mă?

Ce, mă? Ce credeai, făi, că dacă faci pe la spatele meu eu nu aflu?

Ce să fac, mă, pe la spatele tău, ai luat-o razna de tot?

Cine pleacă în Germania, Andreeo?

- Cine ți-a zis? - Mă-ta!

Că eu nu sunt bună, bre, să vorbești cu mine, nu.

Eu am fost bună acoloșa, să ajungi unde-ai ajuns

după tot ce-am făcut eu pentru tine…

Ce-ai făcut tu pentru mine? Nu mai face tu pe eroina atâta!

Ce-ai făcut tu pentru mine? Nimic!

Ai omorât un om! Atât ai putut!

Asta a fost tot ce-ai putut tu, asta ți-e limita!

Deschide, Andreeo, geamurile, și strigă, fă, fetică,

să ne auză toți vecinii!

Și dacă ne-aude, care-i problema?

Ia mai termină cu prostiile astea, da?

Ce-am făcut eu… Nu ți-e rușine?

Băi, mamă! E viața mea!

Ce-aveți de vă certați așa? Se aude până-n curte.

Dar cine se ceartă, mă, fetiță, ai luat-o razna?

- Doamne ferește! - Îmi faci și mie cafeaua aia odată?

- Păi nu așa vorbim noi la Butimanu? - Păi da.

Păi cum? Hai…

- Ce vrei? - Andreea…

- Ce vrei? - Te cheamă Paul.

- Păi nu auzi că beau o cafea? - Acum.

„Acum”. Nu mă duc eu acum?

- Hai, pa! - Hai…

- Da. Te ascult. - S-a întâmplat ceva?

Făi, fetică, l-a răpit extratereștrii pe Mitu.

OK, am înțeles.

Înnebunesc.

Nu pot. Nu pot să dau interviul ăsta!

- De ce? - Pentru că… n-are rost.

Poate ar fi mai bine să nu facem nimic.

Sau…

Poate că ar fi mai bine să…

Să dispărem brusc, așa. Să ne evaporăm.

- Ce, mă? - Am glumit.

Bro, părerea mea e că nu e deloc o idee rea să dai interviul ăsta.

Eu știu, te-ai săturat, nu mai vrei să faci asta,

vrei să dispară Andreea din viața ta, și aici chiar înțeleg…

Nu, nu pot! Nici nu știu ce să zic!

- Și până la urmă, Andreea… - Stai puțin, ascultă-mă.

Nu trebuie să zici mare lucru. E o chestie scurtă, da?

- Infirmi ce a spus Andreea și… - Și ce?

Nu e suficient cât tam-tam s-a făcut pe chestia asta?

Să mai dau și eu un interviu? Pe bune, e penibil!

Nu, nu e penibil!

În sfârșit, poți să spui adevărul fără perdea!

Te duci și recunoști inclusiv faptul că tu o iubești pe Adela!

- Nu. Nu pot să fac asta. - De ce?

Pentru că Adela vrea să se țină departe de chestia asta.

Și eu îi respect decizia.

OK.

Măcar… nu știu, nu te grăbi. Nu lua o decizie acum. Gândește-te.

- Hei! - Sper că nu deranjez.

Cum să deranjezi? E suficient loc. Hai!

- Simțeam nevoia să ies un pic. - Da, și eu la fel.

- Cum ești? Toate bune? - Se putea și mai bine.

Știi, Adela… Când eram mică și mergeam cu mama la câte un film,

eram fascinată de cât de simplă părea viața oamenilor pe ecran.

Credeam că așa e și în viața reală. Îl întâlnești, te îndrăgostești…

îți pune viața câteva bețe în roate,

vă certați, el pleacă, tu plângi…

îl aștepți, se întoarce prin ploaie, vă împăcați

și trăiți fericiți până la adânci bătrânețe. Dar…

Dar în viața reală nu e așa.

Te îndrăgostești și viața dă cu tine de toți pereții.

Sau nu știu, poate ăsta a fost norocul meu.

Nu știu dacă te ajută cu ceva, dar suntem două.

Da… cine știe? Poate că așa ne-a fost scris.

Ceva trebuie să iasă și din asta, nu?

Sau crezi că toate lucrurile se întâmplă așa, pur și simplu,

fără niciun motiv?

Nu știu, dar sper că nu.

Sincer, chiar nu mai am răbdare.

Te înțeleg perfect. Și eu la fel.

- Știu că ai făcut-o special. - Poftim?

Andreea, te rog, termină cu jocul ăsta. Gia mi-a spus tot.

- Și tu ai încredere în ea? - Din păcate, da.

Din păcate, am mai multă încredere în ea, decât în tine.

Din păcate, în tine nu mai am încredere absolut deloc.

Nu mai știu cine ești.

De fapt, nu cred că…

Nici nu cred c-ai fost vreodată cine am crezut eu că ești.

Măi, fetiță frumoasă.

Tu știi cât de fericit am fost eu când ai apărut?

Știi cât de bucuros am fost

când am aflat că am o fată, când te-am văzut?

Cât de fericit?

Da… Nu mai contează.

- Tata, eu n-am… - Te rog!

Te rog, nu mai zi nimic. Măcar azi, abține-te. Ai făcut destule.

Bun. Uite cum facem. Ideea e așa.

Mihai o să dea un interviu. O să declare că el e tatăl copilului

și că cineva a făcut pozele alea ca să ne șantajeze familia.

Ai înțeles?

Bun. Atât.

O, sărut-mâna, doamnă, dar cam des pe-aici!

Doamna, doamna! Doamna, stați un pic!

Doamna! Stați puțin! Doamna, doamna!

Mă urmărești? N-am avut onoarea.

Nicu. Lucrez aici.

Șefu’ e foarte ocupat și mi-a zis că nu primește pe nimeni.

- Da, bine. - Doamna e „nimeni”?

Dă-te la o parte. Hai, mă, dă-te. Poftiți, doamnă.

- Să mă aștepți aici. - Da, doamnă.

Băi, numai probleme am din cauza ta!

Iar a venit, mă, baba aia nebună cu piticul ăla gurmand?

- Pe cine faci tu… babă, mă? - Ce, mă și tu știi de ea?

Păi cum să nu? Marta Andronic. Scriau ziarele că cică-i criminală.

- Așa, și? - E criminală, mă?

Nu e.

N-auzi, mă, că nu e?

Pune mâna pe furtun și să fie mașina aia lună până iese doamna.

Ai înțeles?

Auzi, mă? Asta e fața lui sau se strâmbă la noi?

Parcă puțin, cu dreapta.

Hai, mă, dați-i drumul de-aicea.

Erai murdar.

Data trecută discuția noastră a fost cam pe ocolite.

Nu e nici genul meu, nici al tău. Hai s-o facem mai drept.

Ce vrei? Te ascult.

- Știu că-mi ascunzi cine e bastardul. - De ce-aș face asta?

Pentru că îi ești loial lui Anghel. Pentru că el te-a salvat.

Și pentru că știi de ce-aș fi eu în stare.

Să omori un om nevinovat. Ai mai făcut-o.

Marta, nu știu nimic.

- Cât vrei? - Nimic.

Gheorghe, copilul ăsta îmi stă în spate ca un ghimpe.

- Trebuie să știu cine e. - Poate afli din altă parte.

E… e băiatul ăsta de-aici, nu? Care muncește la tine.

- Poftim? - M-am uitat bine la el.

Nu are mâini și față de om care spală mașini.

El e copilul lui Anghel.

Marta, pentru ultima oară, nu știu nimic.

Îți dau bani. Mulți bani.

Dac-aș fi vrut bani, veneam eu să-ți cer.

Pentru că nu mi-e rușine de un om ca tine.

Dar uite că nu e vorba despre asta. Nu despre bani.

Atunci, spune ce vrei.

Fac tot posibilul să-ți dau orice, numai spune-mi!

Orice?

- Sigur? - Spune. Orice, da. Sigur.

Îmi vreau copilul înapoi.

Dar cum știu că asta nu mai e posibil,

aș vrea, în secunda asta, să dispari de-aici.

Știi că o să regreți asta, da?

Nu mai mult decât că te-am cunoscut.

Bine.

Ce faci, mă, cumnățele, tu așa muncești?

O, domnul procuror! Cu ce ocazie pe la noi?

- Păi cu ocazia să-ți dau de lucru. - Dar ce-ai cu mine, cu ce ți-am greșit?

Păi în primul rând că te-ai căsătorit cu sor’mea…

Așa…

Dar o să rezolv. Una peste alta ești băiat bun.

Și ca să mai câștigi o bilă albă, ți-aș da să-mi speli mașina, ce zici?

- Te rog? - Băi, te-a pus Michi să mă verifici.

Aoleu! Ce, ai făcut vreo porcărie sau ceva?

Eu? Niciodată!

- Asta-i Marta Andronic? - Da.

Păi și ce caută aici?

Nu știu, dar a mai fost de câteva ori.

Se știe cu șefu’ de mult.

Și de când a murit fiul lui Gheorghe, moșul e cam pe tristețe.

- Vă stă bine împreună. - Eu tocmai plecam.

Nu, nu, te rog! Eu sunt intrusul.

Nu… oricum am de făcut niște notițe,

trebuie să le trimit la producție și… Vă las.

- Mulțumesc. - Pentru?

Pur și simplu. M-a liniștit discuția.

Mă bucur.

- Seară bună. - Ciao.

Pot… să mă așez?

„Abia aștept să te văd.

Abia aștept să-ți șoptesc cât de mult te iubesc,

iar tu să zâmbești și să-mi șoptești că mă iubești.

Al tău pentru totdeauna, Paul.”

Al tău pentru totdeauna, Paul.

Le-am găsit. Am citit.

- Iartă-mă. - Să te iert?

Erau pentru tine. Poate nu mă crezi,

dar tot ce am scris acolo, în scrisorile alea, încă mai simt.

Știu.

Știi?

Simt.

Știi că nu există zi în care să nu mă gândesc

cum ar fi fost totul dacă…

dacă nu fugeam, dacă luptam pentru noi…

Timpul nu e pierdut. Suntem aici!

Cum adică? E prea târziu, nu crezi?

Nu cred! Nu e!

- Nu cred… - Ce putem face?

- Bună. - Bună.

- Mi-a zis Paul de interviu. - Ce vrei?

- O să dai interviul? - Da.

Și o să le spui că ești tatăl copilului meu?

Așa vrea Paul, da.