Original subtitles

Cer scuze. Poate m-am grăbit.

Nu… nu e asta.

Stai liniștită.

Eu o să am răbdare, oricât e nevoie.

Te iubesc.

Și-ți promit c-o să fim din nou fericiți.

Am făcut eu ceva greșit?

Nu. Nu…

Nu pot.

Îmi pare rău. Nu pot. E mai bine să plec.

Adela, stai…

Acum ce-am mai făcut?

Ana! Ana!

Paul, cred c-ar fi mai bine să stai cu Simona.

Iartă-mă, n-am vrut să te pun într-o situație jenantă.

Nu contează. Simona are dreptate să se simtă așa.

În locul ei m-aș fi simțit la fel.

Da, mulțumesc că înțelegi.

Aș fi vrut ca lucrurile să fie mai clare între noi.

E complicat.

Nu-ți fă griji. N-o să mai fie complicat.

Adică?

Paul, eu o să plec.

Nu mai vreau probleme. Înainte, viața mea era așa de liniștită…

Dar n-aveai o fiică.

O să deschid testamentul tatălui meu și o să vând tot.

Casa, terenul, ferma… tot.

Și cu banii ăia o să am grijă de fata mea și de copilul ei.

Nu trebuie să-ți faci griji financiare.

O să am grijă și de tine și de Andreea și de nepotul nostru.

Paul! Eu nu vreau banii tăi!

Ești OK?

Ți se pare că sunt OK?

Nu, tocmai de-asta te-am întrebat.

- Ce s-a întâmplat? - Eram cu Adela.

Și era totul bine și frumos

și deodată a dispărut.

- Da… nici eu nu știu ce să zic. - Îți zic eu.

Cel mai bine e să nu te îndrăgostești. Niciodată.

Dragostea îți aduce numai suferință. Nimic altceva. Dar nimic altceva!

OK.

- Mă duc să mă culc. - Hai, somn ușor.

- Ușor pe dracu’! - OK.

Ana!

Ana, stai, te rog! Ana!

Ana!

Mă, Vali, tu ești prost sau te prefaci?

Mă, de ce-ai venit aici?

Dacă ne vede cineva din casă, mă dă afară.

Și dacă pe mine mă dă afară,

rămân fără muncă și n-avem ce să măncăm, înțelegi? Asta vrei?

Mamă ce foame mi-era! N-am mâncat de câteva zile.

Sărut-mâna.

- Nu știu zău de ce-am făcut asta! - Știu eu.

Ești cea mai bună soțioară din lume!

Sunt cea mai fraieră. Bine că bei!

De mâncat n-ai bani, dar de băutură ai tot timpul!

Hai, mă!

Hai, ia ăsta și du-te odată să nu te mai vadă cineva?

Unde să mă duc? Ești nevastă-mea, unde să mă duc?

„Până moartea ne va despărți”.

- Așa ai spus la popă, ai uitat? - Hai, lasă-mă! Du-te, mă, odată!

Mai stai așa, că numai când te văd mă aprind!

Lasă-mă, du-te! Măcar cât muncesc lasă-mă în pace, te rog eu frumos!

Tu ce faci aici? Ce faci aici, că n-am înțeles?

Îi dai de mâncare ăstuia, din banii mei, din mâncarea mea?

Dispari acum, imediat! Dispari! Și tu la fel!

- Nu mai lucrezi aici! - Domnu’…

Dispari așa, cu ce-ai pe tine!

Domnu’ Paul, vă rog, n-o să se mai repete!

- Nu discut, ai înțeles? - Ho, hai, hai să mergem!

Hai să mergem că nu stau cu mâna întinsă la ăsta

nici dacă n-am de mâncare!

- Foarte bine! Dispăreți! - Plecăm! Dar uite la mine!

Mă întorc eu după tine, bă!

- Și eu chem poliția imediat! Dispari! - Ho, că plecăm ș singuri!

Mă, stai un pic! Domnu’ Paul, vă rog eu frumos,

lăsați-mă măcar să-mi iau hainele din casa cealaltă!

Ia-le și pleacă. Gata!

Așa, și? Pagubă-n ciuperci

c-o să scrie colo-șa „Adela” și nu „Andreea”.

Păi dar n-am explicat foarte clar că…

Hai, mă, mai termină cu asta odată ți-am zis!

A încurcat ăia certificatele, ce nu înțelegi?

Am întrerupt ceva?

Nu… fă, fetică, dar eu am dat acili-șa cu mopul

și vorbeam și noi ca fetele și…

- Despre ce? - Vreme.

Of, ce zi!

Mă bucur măcar că te am pe tine lângă mine, frumoasa mea, iubita mea!

Mi-e rău.

Îmi pare rău, dar mi-e rău, mă duc la mine-n cameră.

- Viu eu să fac patul, da? - Merg eu cu tine.

În seara asta vreau să te țin în brațe ca pe un copil.

Lasă că vine Nuți.

Bine, bine, mergi cu cine vrei.

Ana Mario, tu nu pui acolo-șa la suflet, da?

Că asta e cu capul, bre, e de la sarcină, e…

E că… mă duc eu și am două vorbe colo-șa cu ea, să vezi ce…

Dar nu te mai fâțâi, da? Să se zvânte acia.

Auzi, fetiță, mamă? Păpușa mea…

Unu la mână, în viața vieților viețișoarelor tele

tu mie nu-mi spui Nuți că te calc în picioare!

Nu, nu dai ochii peste cap! Eu sunt mă-ta până la moarte!

Dar tu ai înnebunit? Cum să-ți zic, mă, „mamă” de față cu aia?

Doi la mână, tu pe femeia asta n-o repezi, înțelegi?

Că asta-i aia de pune mâna pe banii lu’ moșu’

și cum se uită la tine ca la soare, ție ți-i lasă.

Tu nu înțelegi că asta-i salvarea noastră, după ce Paul ți-a dat un șut în cur, nu?

Da, mă, da, știu, dar mă enervează că stă mereu în sufletul meu!

Vezi? Fix așa mă enervezi și tu pe mine când ești proastă!

Făi, dar eu sunt salvarea ta. Deci, mă as…

Andreeo, zi-mi, tu nu te poți concentra? Zi-mi că se rezolvă.

Îți trag una de-ți clănțăne dinții ăia-n cap o săptămână!

Deci, fii atentă acia la mine.

Tu o vrăjești, tu o fraierești, să-ți lase ție banii, ai înțeles, da?

Caș!

Bani gheață, da? Ce e-n mână, nu-i minciună.

Tu așa faci de la sarcină, ai?

Nu, că fix așa făceam și eu.

- Bună! - Bună!

- Ce faci aici? - Cum adică, ce fac?

N-a rămas că vin și că rămân peste noapte?

Păi nu știu, că după ce astăzi

te-ai făcut că nu mă bagi în seamă la televiziune,

m-am gândit că te duci acasă și că nu vii aici.

- Mă dai afară? - Mă, sincer să știi că meriți.

- Ți-ai găsit pe alta, nu? - Nu, Gia, hai să vorbim foarte serios.

Eu știu că tu vrei ca lumea să nu știe că ești din Butimanu,

dar eu nu știu ce-ai cu mine.

- Zi-mi dacă ți-e rușine cu mine! - Poftim? Nu, hai că deja aberăm!

- Nu, nu aberez! - Ba da, ba da!

Nu aberez! Gia, eu sunt cineva, am făcut o școală, sunt procuror.

Zi-mi dacă ți-e rușine cu mine și te las.

Sebi, nu e asta!

- Nu vreau să-mi iasă vorbe atâta tot! - Dar ce vorbe să-ți iasă?

Nu înțelegi. Tu nu înțelegi cum e la televiziune.

OK, fă-mă să înțeleg. Ascult.

Ți-am mai spus. Contează foarte mult imaginea.

Nu vreau să fiu cunoscută doar ca iubita procurorului.

Vreau și eu să fiu cunoscută pentru ce pot să fac eu acolo,

pentru ce sunt eu în stare să fac, înțelegi?

Bun, păi atunci, ce să zic? Rămâi cu imaginea.

- Poftim? - Da.

- Pe bune? - Pe bune.

- Bine. Plec. - Pa.

Ăsta nu-i tricoul meu?

Ba da, dar… Tocmai ai zis să plec și…

Păi da, dar lasă-mi tricoul. E tricoul meu.

- Poftim. - Mersi.

- Cu plăcere. - Și ăsta nu-i sutienul meu?

- Ce, nu-i al meu? - A, da?

Păi dacă sutienul e al tău, prosopul e al meu.

- Aoleu, păi și cum facem? - Nu știu!

- Bună seara. - Bună.

E cam târziu, ce faceți aici?

Încerc să respir. Intră.

Știi că unii oameni, atunci când dau de greu, beau.

Alții, se droghează.

Eu respir.

S-a întâmplat ceva?

Ia loc.

- Ce știi de Vali și nevastă-sa? - Nu știu prea multe.

Știu doar că e nepotul bunicului Andreei de la Petrești.

- Ce de încrengături, nu? - Da.

- Tu ce faci? Cum ești? - Nici eu nu sunt prea bine.

De ce?

M-am hotărât să-l las în pace pe Mihai.

Nu vreau să-i complic viața copilului Andreei.

El n-are nicio vină.

Și iubirea?

Ce-i cu iubirea?

N-ar trebui ca iubirea să învingă întotdeauna?

Poate doar în povești.

Păi și n-ar trebui să se întâmple așa și în viața reală?

- Nu credeam că sunteți un romantic. - De ce, par așa de dur?

- Uneori… - Da?

Da, dar doar cu cei care nu sunt corecți.

Corect.

Știi ce mi-a zis domnul Paul? „Pleacă! Pleacă de-aici!”

„Pleacă, acum, să nu te mai întorci!”

„Pleacă cu tot ce ai pe tine și gata!”

Nu mă surprinde deloc. E un nemernic.

E un mare nemernic!

De-aia vreau să vând tot ce-mi revine de la tata și să plec de-aici.

Chiar, Vali. Ce mai e pe la Petrești?

Mai funcționează ferma?

Eu zic să mergi la Petrești, că nu-i la capătul lumii,

și să vezi cu ochii tăi ce-i acolo.

Și mai vezi după aia.

Sincer, nu cred că pot să revăd ce-i acolo.

O să-mi amintească de toată perioada aia când mă ținea închisă…

E prea mult pentru mine, înțelegi, nu?

- Da, da, îmi aduc aminte. - Erai micuț…

Și așa nu puteam să-l sufăr pe Paul pentru ce-ți făcuse.

- Îmi venea să-l bat! - Stai puțin, cum adică?

Păi da!

Avea o față de cerea pumni, când venea să te caute.

Deci îmi venea să-l…

Poftim? Unde venea să mă caute?

La fermă.

- Ce spui? - Da, venea să te caute la fermă.

Numai că era tat’tu care punea pe niște angajați să-l alunge de acolo.

La fermă te căuta.

Nu se poate!

Ce faci, unde te duci?

Până la vilă. Trebuie neapărat să aflu ceva în noaptea asta.

Ana Maria, te rog frumos, dac-o vezi pe Florica,

spune-i să mă caute mâine de dimineață aici, da?

- Te rog eu mult de tot, te rog - Da, da!

Ce-are, mă, asta? S-o fi supărat c-am zis de tat’su?

Tu mai vezi-ți de treaba ta!

Numai trăncăni întruna, îți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala!

„Și când îl vedeam… avea așa o față de cerea pumni!”

Îți bagi așa nasul unde nu-ți fierbe oala!

Îți trebuie ție să-ți bagi nasul în treburile tuturor!

Să vii acolo să-mi faci scandal să mă dea ăștia afară din cauza ta!

Mai taci odată!

Eu cred că n-ar trebui să renunți la bărbatul iubit.

Chiar dacă totul pare așa… pare că s-a sfârșit.

Așa zic eu.

Așa simțiți și pentru Ana Maria?

Am iubit-o enorm.

Murise tata și asta a fost un șoc pentru mine.

Eram…

nu mai gândeam, nu mai eram lucid deloc.

După înmormântare, la ceva vreme, am început s-o caut,

parcă îmi revenisem un pic, dar tot nu gândeam, nu…

Poate de-asta…

Am căutat-o și acolo, la Petrești.

Nu înțeleg cum de nu mi-am dat seama.

Tatăl Ana Mariei a reușit s-o ascundă de mine.

Nici măcar nu știam că e însărcinată. Nu știam că o să avem un copil.

Nu știam.

Mă scuzați.

Paul…

E adevărat?

- Tu chiar ai venit să mă cauți? - Da.

Și cum… cum de eu n-am știut niciodată?

E numai vina lui Traian.

El ne-a distrus viața pe care am fi putut-o trăi împreună.

Eu am crezut că nu ți-a păsat.

Ți-am scris în fiecare zi, în fiecare seară câte-o scrisoare.

Așa vorbeam cu tine. Eram în fiecare seară împreună.

Mi-e foarte greu să cred asta.

Adică, tu vrei să spui că tata a distrus toate scrisorile astea?

Nu știu. Eu ți le-am trimis.

Da, Tania.

Scrii exact ce ți-am zis pe bilet.

Și te semnezi cu „Al tău, Mihai”. „Al tău, virgulă, Mihai”, da?

Mă bucur că ți se pare romantic.

Hai că vorbim la muncă.

Salut!

- Hai, zi. Ce era așa urgent? - Păi voiam să vorbim despre Bebe.

- Îmi pare rău, de asta n-am timp. - Te rog.

Vrei să-ți fac invitație oficială la secție?

Știi că n-ai cum. Sunt nevinovat.

Mihai, am găsit un cartuș pe o clădire de lângă.

Atât?

Atât e suficient.

Se pare că e vorba despre un lunetist.

Deci, Marta a plătit pe cineva să-l elimine.

- Ai dovezi? - Asta nu înseamnă că-i nevinovată.

Am vorbit cu colegii mei de la balistică

și mi-au spus că genul ăsta de glonț se folosește în Legiunea Străină.

Da. Marta are legături la nivel înalt. Nu se încurcă ea cu oricine.

Vezi că, din păcate, n-o să mă mai ocup de anchetă.

O să preia altcineva cazul. Se pare că nu mai e de competența mea.

Înțeleg.

Am o rugăminte, totuși.

Ai putea să nu-i spui nimic lui nea Gheorghe?

Abia s-a mai liniștit.

OK. N-o să-i spun.

Dar o să înceapă ancheta și o să afle.

O să înceapă iar cu întrebările și o s-o ia de la capăt.

Da. Mulțumesc mult pentru tot. Și până atunci…

Să sperăm că-și revine,

deși singurul lucru care l-ar ajuta ar fi să găsiți voi criminalul.

- Salut. - Salut.

Trebuie să te ții de ideea ta cu serialul.

Gia! Aia a fost doar o strategie.

Ai lansat-o, o duci până la capăt.

Vreau să avem premiera pe covorul roșu.

Vreau să fiu invitată pe la televiziuni, să fiu un exemplu bun de urmat.

Și da, vreau să fiu urmărită și de paparazzi.

Ești nebună.

În primul rând, nu sunt producător să fac bugete

și doi, nu stau să supervizez o echipă întreagă.

Păi nu faci tu. Angajezi oameni, e simplu.

Da, da…

Lucian, habar n-ai cât de bună sunt.

Ia. Ia un loc și fii atent aici la o scenă care va rupe audiența.

Ah, iubitul meu!

O dragoste ca a noastră se naște o dată la o sută de ani.

Dar dacă tu nu mă iubești,

și nu mă interesează de ce nu mă iubești, eu te împușc!

- Vai, nu, te rog! - Ba da!

Nu!

Ce? Credeai că vorbesc prostii, da?

- Dar eu te împușc! - Nu!

- Te împușc, ba da! - Nu, te rog!

- Ba da, te împușc dacă nu mă iubești! - Nu!

- Bună! - Bună!

Hei! Ce bine c-ai venit.

Uite, noi tocmai repetam pentru serial.

- Ce serial? - Asta mă întreb și eu, ce serial?

Cum, ce serial? Serialul „Marta criminala”!

- A, se face? - Da, normal că se face.

Vai, sunt atât de fericită! În sfârșit mi-am găsit vocația.

Actriță mă fac!

Apropo, contează pe mine și ca scenaristă, da?

Sigur!

Păi dacă pun eu viața mea pe sticlă, luăm și Globurile de Aur!

- Oscar! - Da, da!

- E pusă pe fapte mari. - Da, da… așa se pare.

- Mi-ai luat flori. - Nu. Dar dacă vrei, îți iau.

„Iartă-mă, te rog! Al tău, Mihai.”

M-ai invitat la masă. Mai e valabilă invitația?

Oricând. Mai puțin acum.

- De ce? - Pentru că intrăm în live imediat?

Da, corect.

Rodica!

Rodica!

Aveți nevoie de ceva, doamna Marta?

Dar ce, te-am strigat pe tine? Cheam-o pe Rodica, te rog.

- Rodica nu e. Dar sunt eu. - Ce stai și te uiți așa la mine?

Ți-am zis s-o chemi pe Rodica! Deci o vreau pe Rodica aici, să vină!

Ce faci, ai surzit? Vreau să vină Rodica aici!

- Stela, lasă-ne puțin, te rog. - Da.

- Am chemat-o pe Rodica și… - Rodica nu mai e, gata!

Am dat-o afară! Și vreau să rămână așa!

Poftim?

Rodica este nevasta unui criminal care a vrut să-ți omoare fiul!

Sau chestiile astea au devenit pentru tine așa, la ordinea zilei?

Nu, dar Rodica a stat mult timp aproape de mine.

Ne-am apropiat, o simțeam…

Cine știe ce-am vorbit, ce-a auzit…

Doamne ferește dacă se duce la presă

și se află ceva va fi vai și-amar de noi!

Tu te-ai împrietenit cu nevasta unui criminal?

Dar eu n-am avut de unde să știu că e nevasta lu’ ăla.

Și dacă voi, copiii mei, m-ați abandonat,

aveam și eu nevoie de cineva, da?

Și chiar să știi că am început să o iubesc pe Rodica.

Ca pe fiica mea. Adu-o înapoi, te rog.

Nu-i lași și averea? Hai, dă-i tot!

Uită-te că aici era!

Uite că la asta nu m-am gândit. Ar fi o soluție.

Dar văd eu.

Am eu cui să o las.

Bun. Dacă asta vrei…

Du-te și adu-o înapoi singură. Pe mine să nu contezi.

Da… Mai vedem noi cine câștigă aici.

Am adus cartea pentru emisiunea de azi. Hai.

- Mai știi? - Eu?

Multe alte lucruri pe care aș vrea să ți le povestesc

și multe alte locuri pe care aș vrea să ți le arăt.

Da, eu nu prea am ieșit din țară. De fapt, ce zic, n-am ieșit deloc.

Nu-i nimic. Ai timp să recuperezi.

Mergem împreună.

Mi-ar plăcea să vezi America prin ochii mei.

De ce America?

- Acolo am copilărit. - Și de ce te-ai întors?

Long story.

Nu pot să-ți spun acum. Dar o să înțelegi la un moment dat.

Aș vrea să ai încredere în mine.

- Ce misterios ai devenit dintr-odată! - Foarte.

A, și trebuie să mai ai încredere în mine

că astăzi la ora 16:00 vei mânca cei mai buni burgeri din București.

O să vedem noi.

Ne vedem direct acolo că trebuie să trec pe la editură înainte.

Ești gata?

- Da. - Hai.

Hai să vorbim despre Heidi, fetița munților.

Mitule, Mitule…

Unde umbli că nu mai dai pe-acasă! Mă lași singură cu zilele!

Ia uite, Andreeo! Andreeo, ia de-acia! Hopa!

Vai de capul meu!

Hai, mersi că mă-ntrebi „dar tu ce faci, mă, mămică?”

„Bine, mă mămică”, „Hai mersi că-mi faci clătite”

„Hai cu plăcere, bogdaproste, să fie primit!” Alo, gara!

Mișcă, bre, d-acia!

Hai! Dă-te, bre, n-auzi,

să-mi faci și mie puțin loc! Dă-te d-acia!

Aoleu, mă, mamă, dar nu mă lași să trăiesc, să mor!

Aoleu, nu te las!

Pune, bre, mâna și fă acia, învață să faci de mâncare!

Vine ăla micu’, ce-o să-i dai să mănânce? Răbdări prăjite!

Auzi, mă, știi ceva?

Eu acuma nu stau nici de clătite și nici de vorbă.

Trebuie să mă duc să mă îmbrac.

Și să-mi oprești și mie câteva neapărat, m-ai auzit?

Aoleu! Aoleu!

Bre, Andreeo, ți-a luat Dumnezeu mințile, Măicuța Domnului!

Rău e să fii gravidă

și fără bărbat și vai de lume!

- O, bună dimineața! - Neața.

La ora asta… E bărbatul…

Bărbatul e plecat la Petrești cu Ana Maria, a plecat dis-de-dimineață.

- Cafea avem? - „Cafea avem?” Avem.

Pune mâna și fă, că nu-ți cade mâinile acolo-șa să faci o cafea!

- Faci acolo o cafea! - O cafea aș bea și eu!

Bre!

Ete acia! Prietena mea! Muți! Bre!

Uite, acia stăm.

Tot ce am e… acia e sufrageria…

Așa a dorit-o soțul meu. Rece și impersonală.

Noroc că vila am gândit-o eu.

Dar vezi, așa cum a fost, măcar am fost fericită în casa asta.

Da…

- Tu ce cauți, Rodica, aici? - Doamna Marta, îmi cer scuze,

dar de când m-a dat domnul Paul afară,

eu n-am avut unde să mă duc și a trebuit să vin aici.

Foarte bine ai făcut, nu vei pleca nicăieri.

- Păi da, dar domnul Paul a zis… - Nu contează ce spune domnul Paul.

În continuare vei lucra pentru mine. În casele astea eu decid.

Cafeaua.

- Cafeaua, Rodico! Acușiculea. - Și două clătite alături.

Mânca-ți-aș ciocul tău, bre!

- Ce îi? - Ce e? Ce e?

Sapă ăștia-n grădină de zici că vor să iasă cu zarzavat pe piață.

- Dar domnul inginer are o idee mare. - Care?

Să săpăm și noi, nene.

Păi ce, îți trebuie studii superioare ca să sapi în grădină?

- Nu. Păi de ce? - Ca să întrebe proștii, Mitule.

- Bre! E casa mata? - E.

- E curtea mata? - E.

- E lopata mata? - Îi.

Nu. Nu „îi”. E-a mea.

Dar eu dac-am intrat cu mata pe drumul ăsta,

merg pe el până la capăt, ai înțeles?

Nu înțeleg.

Hai să ne îmbătăm. O să-ți povestesc și pe urmă o să înțelegi.

Așa da.

Măi, asta-i apă, m-ai otrăvit!

Păi da, bre! Nu știi vorba aia „să ne îmbătăm cu apă rece”?

Măi, Nicule, măi! Ție ți-a venit nebuneala la cap!

Eu? Niciodată!

Niciodată n-am gândit mai limpede ca acum.

Flori, îmi faci și mie ceva dulce?

Lasă-mă, Ilie, în pace, nu vezi că am treabă?

- N-am timp de tine! - Hai, mă, orice!

Băi, n-o să vă vină să credeți!

Doamna Marta e în vizită la Nuți. Tocmai am văzut-o eu.

- La Nuți? - Da!

Ce să caute ea la Nuți?

Ei, ce să caute ea la Nuți? Sunt prietene acuma, măi!

Așa e Nuți, mă! Caută ce-i mai bun!

Și văd că te-a uitat și pe tine, Florico!

- Pe mine? Niciodată! - Hai, Flori, îmi faci și mie ceva bun?

Dar lasă-mă, Ilie, în pace, nu vezi că am treabă?

Dar fă-mi și mie ceva dulce, ce-ai?

Auzi? Poate îți dă Steluța ceva dulce.

- Ei? - N-am.

Ia să te vedem.

Da. Nu-i rău.

Da. Dar scoate mâinile din buzunare.

- De ce? - Că nu e frumos.

Păi și? De ce-au mai făcut buzunare?

Pentru chei, portofel…

Da, pentru chei, portofel, e OK, dar pentru mâini, nu.

- Păi nu. Chiar nu. - Dar ce faceți aici?

Ei!

Uite, lucrăm la schimbarea de look a lui Adi. Ce părere ai?

Da, mai bine…

Dar tu crezi că ăsta-i păpușa ta, să-l îmbraci cum vrei?

Poate că da… poate că nu… Ai treabă cu mine?

Ziceam să mai ieșim și noi ca fetele, că n-am ieșit de mult.

Și vreau să vorbim și-n casa asta și pereții au urechi.

Da, OK. Abia aștept.

Mergem la restaurantul ăla unde au burgeri buni? Ce zici?

- Perfect. - Hai. Ne vedem acolo.

- Da. Așa facem. - Bine.

- Chiar te duci? - Da… și vii și tu cu mine

pentru că n-am chef să mă distrez singură.

OK. Dar mai am decât o treabă de rezolvat și…

Mai am DOAR o treabă.

- Și eu ce-am zis? - „Decât o treabă”.

Și nu e corect?

E corect, doar dacă o folosești într-o construcție negativă.

„Nu am decât o treabă”.

Frate, prea multe reguli!

Bă, să mă dea dracu’, ce-am fost și ce-am ajuns!

- Ai ajuns bine! - Da, foarte bine!

Hai că ești bine.

Florin! Hei, Florin!

Haide, bre, că ăștia-s pantofii ăia buni!

Nu v-am auzit.

Păi ce s-auzi tu, cu căștile alea-n urechi?

Căștile-n urechi, ochii-n telefoane toată ziua…

Trece viața pe lângă voi, măi copii, și-o pierdeți.

Apropo de copii. Nea Gheorghe, știi ce mă gândeam eu?

Dacă sunt eu copilul pe care-l caută ăștia?

Dar de unde-ți veni asta?

Păi de crescut la orfelinat am crescut, tot în perioada aia…

Dacă sunt eu prințul rătăcit?

Chiar face sens. Că mie nu-mi place să muncesc, dar deloc.

- E adevărat. - Deloc!

Și gusturi fine… am.

Măi, Florine, te rog eu, nu mă face să râd acum, că nu pot.

Îți dai seama bre, atâția bani!

Ce-ai face, nea Gheorghe, cu un milion de euro?

Dă-l dracu’ de milion, mai bine du-te și spală ceva mașini.

Eu mi-aș cumpăra o insulă, bre.

Aș sta pe plajă, aș băga mâna-n copac direct nuca de cocos…

Să nu fac nimic, nea Gheorghe.

Să stau la soare.

Auzi, mă, băiatule? Dar acolo, pe insula aia a ta,

unde ți-ai încărca bateria de la telefon?

- Nu m-am gândit la asta. - Bă, deșteptule!

Du-te mai bine și te schimbă. Mai puțină vorbă, mai multă muncă.

Hai, mișcă, mișcă! Mișcă!

Miroase a clătite. mi-a făcut clătite.

- Mamă, ce nas ai, Iliuță! - Am crezut că e Florica.

Măi, dar mult te mai răsfață pe tine, Florica!

Auzi, ia lasă asta. Voiam să te rog ceva.

- Ce? - Poți să mă duci și pe mine undeva?

Îmi pare rău, dra Andreea,

mi-a zis șefu’ să nu te mai duc cu mașina, ca să te dezvăț de lux.

A, păcat.

- Păcat de clătitele astea. - Ce, erau pentru mine?

- Astea? - Da.

Da, măi, Iliuță, dar bine, doar dacă mă duceai la Lascu.

Dar dacă nu vrei să mă duci, asta e, na!

Lascu? Păi eu nici nu știu unde stă Lascu!

- Nu știi? - Nu.

Bă, dar tu chiar așa nu ești bun de nimic pe lumea asta?

Dacă fac rost de adresă mă duci?

Acum, n-o fi sfârșitul lumii dacă te duc o dată cu mașina.

Și pentru clătite fac orice.

Așa zic și eu, mă Iliuță. Stai că dau un telefon, ca să aflu.

- Păi și clătitele? - Hai, mă, bagă-n tine, disperatule!

Ce faci, fată?

Uită că viața e grea!

- Iar au venit bețivii ăștia? - Ei, „bețivii ăștia”! Domnii bețivi!

Dar puțin respect, așa, Michișor, nu ne tragem de șireturi!

Păi cum?

Bea, bea, nu te lăsa

Uită că viața e grea

Dumnezeule, în halul ăsta arată ferma?

Nu pot să cred! Totul e în paragină!

Păi de-aia am zis că e mai bine să vii să vezi cu ochii tăi,

ca să nu zici că te mint. Uite și tu.

Dar nu înțeleg!

Când eram mică, era ditamai afacerea, erau oameni peste tot, animale…

Pe-atunci era afacere înfloritoare.

Dar acum… E ce vezi.

Și când te gândești că întotdeauna a pus ferma pe primul loc!

Ai grijă.

Ce bine că ești aici! Vreau să mă ajuți cu ceva.

Bună, Andreea! Ce bine-mi pare să te văd!

- Te rog, intră! - Da, da. Ia ascultă-mă un pic.

Vrei să te răzbuni pe șeful tău?

Ajută-mă să public niște poze cu mine și cu tatăl copilului meu.

Vreau să anunț în presă că sunt gravidă.

Dar ție ce ți-a mai făcut?

Când nu i-a mai convenit că are o fată,

m-a dat afară din casă ca pe o jucărie stricată.

Da. Cunosc foarte bine genul. Și cu mine a procedat la fel.

I-auzi! Deci? Ajuți o soră la nevoie?

Vezi și tu. N-a mai rămas nimic aici.

Și ce-a rămas e îngropat în datorii.

Cine moștenește ferma moștenește și datoriile.

- Păi cum s-a întâmplat asta? - Cum să se întâmple?

Cred că i-a părut rău tare, știi? Pentru ce-a făcut.

Și efectiv de la un punct nu i-a mai păsat de nimic.

De asta a lăsat-o pe fata mea 21 de ani la Butimanu cu niște înapoiați?

- Că i-a părut rău? - Ana Maria…

Unchiul Traian a suferit enorm pentru ce-a făcut.

Că de-aia s-a și îmbolnăvit.

Bună!

Sărut-mâna! Garoafe pentru mama soacră?

- Garoafele se duc la mort. - Eu i-am spus, dar a insistat.

Dar de ce-ai venit tu cu el? Nu trebuia să vii singură?

N-a rămas că ne vedem ca fetele, noi două?

Uite ce e. Cred că a venit momentul în care ar trebui

să lăsați amândoi garda jos și să începeți să vă cunoașteți.

O să vezi că nu e un băiat atât de rău.

Mersi pentru compliment. Maxim. Apreciez.

- Ia uite cine-a venit! - Iată!

Ce-ai făcut, Adi? Te-a invitat fosta prietenă la masă?

Ce zici, mă, de el?

Ia și tu loc dacă tot ai venit, nu mai sta ca popândăul în picioare!

Am crezut că nu ți-a păsat.

Ți-am scris în fiecare zi, în fiecare seară, câte-o scrisoare.

Mi-e foarte greu să cred asta.

Adică, tu vrei să spui că tata a distrus toate scrisorile astea?

Nu știu. Eu ți le-am trimis.

Te mai întreb o dată. Ești sigură că vrei să faci asta, da?

Foarte sigură, da.

OK. Atunci dau „send”.

Gata. Mâine apare în presă marea știre cu tot cu poze.

„Fata lui Paul Andronic e gravidă.”

„Oare se naște un moștenitor pentru averea familiei Andronic?”

Bravo, mă fată!

Uite, ăștia vor și un interviu cu tine pe un live.

- Ce zici, te bagi? - Da, normal că mă bag!

- Lucian… - Bună! Surpriză.

Ce cauți aici?

Lucian, să știi că nu pot să fiu asistentă de producție

- la noul serial, că nu am timp! - Să înțeleg că te-ai văzut cu Gia?

A început să-mi dea tot felul de ordine.

Las-o în pace. Las-o să creadă că încă se face serialul ăsta, da?

- OK. - Hai, că trebuie să plec.

- Mă grăbesc că am o întâlnire, da? - Bine, pa.

- Ce mai e? - Vezi că ai pană pe față.

Băi, frate, bă, în parcarea televiziunii!

Tu ce râzi ca proasta? Du-te și fă ceva!

Hai, cheamă un taxi, cheamă paza, hai!

Da, imediat!

Eu mă vedeam cu Lucian.

Păi… hai că stau și eu.

Cum adică?

De unde ai știut că suntem aici? Sau trebuia să te vezi cu ei?

A, nu!

Cine știe, poate e destinul.

Ăsta e destinul?

- Hai, măi, Adela, că… - Ce?

Da, am fost un prost. Am făcut asta ca să mă văd cu tine.

Dar te iubesc!

Cum adică, mă iubești? Cum mă iubești, așa?

Dezumflându-i roțile de la mașină lui Lucian?

Da…

Mihai, eu mă vedeam cu Lucian aici pentru emisiune!

Nu, deci e incredibil ce-ai făcut! Incredibil!

Emisiunile astea dau bătăi de cap, nu?

Încetează! Ai făcut o mare tâmpenie!

Adela, înțelege, te iubesc, și nu pot accepta că…

Ce nu poți să accepți, frățiorul meu?

Nu te place, fraiere, asta e!

Eu credeam că din cauza mea, că nu găsești ca mine pe oriunde! Nu?

Eu o să fiu ginerele lui Andronic, boss! Adică, un mare bombardier.

Dar ea nu te place că nu te place, că ești tu băgăcios.

- Gata, Adi! Nu e treaba ta! - Ba e fix treaba mea.

Lasă-mă în pace. Nu am nevoie de nimic.

Lăsați-mă amândoi în pace!

Mihai, înțelege că nu putem să fim împreună. Nu așa.

Vai de viața mea, ce m-a omorât troacele astea!

Auzi?

Dacă Ana deschide testamentul

și Traian i-a lăsat tot nepoatei,

o să se scrie negru pe alb că nepoata îi Adela!

Așa, bre, am înțeles.

Ce mă enervezi, îmi explici ca la tâmpiți!

Ce vrei să fac eu?

Nu știu, poate că s-o omori și pe Ana. Poc!

Păi ce n-ai zis așa, Mitule? Că se rezolvă!

Stai, mă, muiere, mă, c-am glumit, unde meri?

Bine, lasă-mă! Lasă-mă!

Mă, tu chiar vrei s-o omori pe Ana?

Bre, Mitule, am eu mutră de asasină?

- Nu, dar de criminală da! - Ia lasă-mă acia…

Ia să mă duc eu să rezolv acolo-șa problema…

- Dar cum? - Mă Mitule, am eu metodele mele.

Mă duc la prietena mea, la Martaloaga mea,

și-i zic „hai, fă, fetică, dă-mi și mie un avocat!”

Pentru?

Să mă învețe legile, să te bag la pârnaie! „Pentru”!

Mergem noi acolo-șa primii când deschide testamentul

și așa nu se mai află de Adela.

Și să-i iei iar tot ce-i al ei!

Ce vrei tu, Mitule? Zi tu ce vrei, că mă omori acuma! Zi!

- Să se afle tot, nu? - Da!

- Și să mergi la pușcărie. - Nu!

Păi atunci, ciocul mic și mergi pe burtă.

Ia de-acia….

Ale dracu’ troace!

- Pot? - Da, bineînțeles!

- Voiam să mă sfătuiesc și eu cu tine. - Desigur, despre ce?

- Adi… - Ce-a mai făcut?

Se prea poate să mă fi cerut de nevastă…

Nu! Nu1! L-ai refuzat, l-ai refuzat, l-ai refuzat!

- Nu știu ce să zic… - Nu, nu, nu… Nu te las!

- Cum nu? - Livia, nu te las!

Glumes! Da, am refuzat! Glumeam! Mamă!

- Nici măcar nu-i de aur! - De unde știi?

Am ochiul format.

Nu-l mai căuta că nu e, îți zic eu!

- Dar știi de ce-am refuzat? - Că e un amărât!

Nu…

Că nu mă văd măritată, niciodată.

De ce?

Pur și simplu, nu cred în căsătorie.

Asta e doar vina mea.

Nu e neapărat doar vina ta,

deși nu pot să zic c-ai fost cel mai bun exemplu…

Să știi că asta nu înseamnă că nu poți să fii fericită.

Dar cu un bărbat adevărat lângă tine, nu cu un papagal.

Nu știu. Chiar nu știu ce să zic.

Am senzația că de fapt nici nu există fericire adevărată.

Sau mă rog, iubire adevărată.

Fii atentă, o să recunosc ceva acum. Dar uităm c-am zis asta, da?

- Aoleu! - Așa.

Eu cred că Adi chiar te iubește, așa în felul ăsta al lui.

- Crezi? - Da.

Bine, sunt și banii, dar el chiar ține la tine.

Pentru că are de ce.

Dar sigur nu zici asta, doar așa ca să mă simt eu bine?

Ești o tipă mișto și vreau să știi asta, vreau să fii conștientă de asta.

- Bine, am și cu cine să semăn. - Normal!

Dar de unde știi că mă gândeam la tine?

Hai, fii serioasă!

Că doar nu crezi că ai ceva bun de la taică-tu, nu?

Pisi! Pisi!

Aoleu, băi frate, bă… Prost obicei ți-ai făcut, mă!

Bă, n-ai ce să cauți în camera mea!

Am cerut-o.

- Așa, și? - A zis „nu”.

Doamne, prost ești, mă!

- A zis că nu vrea să se mărite niciodată. - Mamă, câtă abureală pe ea!

- Da, ce era să mai zic? - Păi cum, mă, ce era să zici?

Trebuia să insiști, să te pui în genunchi,

- s-o convingi să zică „da”! - Nu merge, mă, așa!

Nu vreau să mă ia din milă.

- Aoleu! Acum avem și pretenții! - Păi am pretenții, da!

Vreau și eu să mă placă cineva, pe bune.

Așa ca tine.

Dar ce te face să crezi că eu pe tine te-am plăcut pe bune?

Hai, mă, Deea, lasă vrăjeala! Ce-am avut noi e unic!

Bă, m-ai spart!

Te pomenești că mâine-poimâine bagi o serenadă la fereastră!

- Da, vrei? - Nu, mersi.

Îți cânt la fereastră Îți bag o serenadă

Te iau și de nevastă Nu e mascaradă!

Taci, mă, că poate te-aude careva!

Dragostea noastră Plutește oriunde

- Taci, mă! - Vino încoa și nu te mai ascunde!