Original subtitles

Cum, așa ceva?

Vorbiți și voi mai încet, că vreau să aud!

Ce?

Vreau să văd cum s-a descurcat frate-meu cu zvonurile cu mama.

- A, deci erau zvonuri! - Da, erau.

Eram sigur.

Pe bune, Marta pare așa o bătrânică liniștită…

Pare genul care se duce cu coliva la biserică,

nu pac-pac gloanțe, Gang Star poc, poc!

Auzi, băiete? Stai în casa mea, mănânci în casa mea…

Dacă te mai aud o dată cu limbajul ăsta,

să știi că iau arma de vânătoare și nu mai scapi!

- Muti, n-a vrut. - Te rog! Tu îi iei mereu apărarea.

Știi ceva, Livia, Treaba ta ce faci în viață

dar te rog să nu-ți bați joc de banii pe care i-am băgat în fundul tău!

Am crezut că, din toți nepoții, tu o să faci ceva!

- Ce bine c-a mai apărut unul! - Ca să mori tu de ciudă!

Sau poate-o omori tu.

Nu știam unde să mă duc.

E în regulă.

Sunt aici.

Indiferent de ce s-a întâmplat,

să știi că eu sunt mereu aici pentru tine.

M-am săturat să umblu de colo-colo.

Vreau să-mi găsesc și eu locul

și să se termine mai repede cu toată povestea asta.

Cu toții vrem asta.

A fost doar o greșeală.

- Și numai din cauza Andreei. - Nu e din cauza ei.

Noi ne certam întruna și am zis ce am zis.

Ea doar a apăsat pe un buton.

Pot să rămân aici peste noapte?

Nu vreau să mă întorc în casa aia.

Normal că poți.

- Îmi pare rău c-am dat buzna așa. - Nu trebuie să-ți ceri scuze.

Eu mă bucur că ești aici. E și casa ta.

Hai, nu-ți face griji.

O să vezi. Lucrurile o să se rezolve.

Cum?

Fii atentă.

Bun. Gia… Și acum să facem lumină

în ceea ce se pare că a creat un întreg tam-tam

pe rețelele de socializare și mai ales în presă.

Așa este. Și este foarte amuzant cum oamenii în ziua de astăzi

se găbesc să tragă concluziile, nu crezi?

Până la urmă, asta e meseria noastră. Să le arătăm adevărul.

Așa este. Foarte frumos spus.

Și, ca să trecem direct la subiect,

doamnelor și domnilor, eu sunt Marta Criminala.

Cum așa?

Era o surpriză, de fapt, dar dacă tot a ieșit la iveală, asta e.

Gia, spune-ne mai multe.

De asta am și dispărut de pe sticlă, Lucian,

pentru că în secret mă pregăteam pentru un rol,

urmează să se lanseze un serial TV în care eu voi fi protagonista.

Marta, o femeie cu un trecut misterios.

Și colegii mei ieri discutau foarte aprins pe baza scenariului.

Îmi pare rău că a trebuit să aflați așa,

dar sper totuși să fie o veste bună pentru telespectatorii noștri.

Cu siguranță și cred că cu toții așteptăm.

Crezi c-o să prindă faza cu serialul?

- Tu chiar faci un serial? - Ei, fac! N-am buget anul ăsta.

Păi eu zic să faci, dacă tot ai promis, nu?

Adică, să te ții de cuvânt. Apropo de promisiuni.

Aș vrea și eu să stabilim că până nasc, fosta ta pleacă de aici.

Nu prea cred că Ana Maria a venit aici doar pentru fetița ei.

Hai să nu discutăm…

Și când putem să discutăm? Nu știu, când nasc?

Când o să facă copilul 18 ani? Sau poate găsești un moment mai bun?

Te rog eu, nu cred că e momentul să ne certăm acum.

- Sunt obosit, e târziu, hai te rog. - Și eu nu sunt obosită, Paul?

Tu crezi că eu n-am obosit

cu încurcăturile în care intră familia voastră,

din care, ce crezi? Au mai mult alții de suferit decât voi!

Paul, este fix momentul în care trebuie să alegi.

Ori eu, ori Ana Maria. Punct!

- Așa vrei să pui problema? - Da, fix așa.

Și să știi că ăsta-i ultimul meu cuvânt.

Nu e Lucian cel mai inteligent om pe care-l cunosc, dar… are dreptate.

Oamenii sunt foarte ușor de manipulat, cu televizorul.

Păi și acum Paul o să fie obligat să producă un serial?

Hai, măi… De parcă nu știi cum e.

Câte seriale nu s-au oprit în pre-producție? E simplu.

Știam că poți să întorci orice prin intermediul televiziunii,

dar tot sunt surprinsă.

Asta pentru că nu ți-ai pierdut inocența.

De asta te iubesc.

Nu știu,

am impresia că încă visez și n-aș vrea să fie așa.

Dar mă bucur foarte mult că ești aici.

Mulțumesc că m-ai primit.

A fost o zi lungă.

Mi s-a părut mie, sau ai început să te înțelegi mai bine cu mama?

- Încerc și eu. - Da?

Stai, stai, nu…

- Ce-i asta? - Nu trebuia să-l găsești așa.

Nu trebuia să găsesc ce, așa?

- Ce-i asta? - Un inel?

Uau, mister Obvious! Știu și eu că-i un inel, că-l văd!

- Dar pentru ce e? - Ca să te măriți cu mine.

Așa?

Da… hai, mă, că nici nu se vede că nu-i de aur!

Adi, cum să ne căsătorim?

Cum? Simplu.

„Tu vrei să…?” „Da”. „Tu…?” „Da”.

Vă declar soț și soață. Simplu.

Adi, eu nu mă căsătoresc.

Nu cu mine.

Nu. Nu mă căsătoresc, punct.

De ce?

Așa, că nu cred în asta. Pe bune, uită-te și tu în jur.

Mama și tata au divorțat, Paul și Mona abia mai rezistă…

Nu cred în căsătorie.

- Deci n-are legătură cu mine. - Nu.

Nu cauți unul mai bun.

Și ți se pare că un certificat de căsătorie m-ar ține lângă tine?

Bine, dacă stau să mă gândesc,

taică-tu cu Laura s-au combinat cât el încă era căsătorit, deci…

Mulțumesc că mi-ai amintit.

Da, scuze. Hai, mai bine uită că te-am întrebat.

Da, mai bine. Dar ce faci? Dă-mi-l mie.

- Dar ți-am zis că nu-i de aur. - Nu contează. Îl vreau.

Mi-l dai?

Da. Îmi place.

Bună dimineața.

- Andreea? - Da, chiar ea.

Dar tu? Ce faci aici?

Ce, te-ai împăcat cu gândurile tale negre și cu Mihai?

A ieșit Mercur din retrograd sau care-i faza?

Ce cauți tu aici?

Păi uite, am venit să-l văd pe tatăl copilului meu, nu?

Și dau peste tine. Surpriză! Șoc și groază!

Auzi? Dar nu tu l-ai părăsit pe el?

Sau ce, te-ai răzgândit, ți-ai revenit, gata?

Nu am niciun chef să vorbesc despre asta.

Ce fac eu cu viața mea este fix problema mea.

- Neața, tăticule. - Ce cauți aici?

Andreea, putem să ne comportăm civilizat?

Măcar o dată.

Civilizat atunci, te invit afară ca să vorbim doar noi două.

Și apoi promit că nu te mai deranjez.

Noi două nu mai avem nimic de vorbit.

Adela, noi două, pentru ultima oară.

Andreea, nu-i momentul.

Auzi, Mihai? Dacă n-o face pentru mine, măcar s-o facă pentru copilul ăsta.

Și sunt foarte mari șanse să fie al tău, așa că, te rog frumos.

Pentru copil? Andreea, nici măcar nu s-a născut încă.

Dacă mă-sa nu e bine cu capul, șanse slabe să fie el bine după aia,

- zic eu. - Hai, vino cu mine să vorbim.

- Ne scuzi, Mihai. - Acum.

- Mitule! Ia zi, „a cunoaște”. - „A ști”.

A ști, da.

Și… întreg? Trei litere.

- Întreg. „Tot”. - „Tot” e, bre.

- Mai vreți puțină cafea? - Da.

- Nu, vorbeam cu Ana Maria. - Nu, mulțumesc, eu…

Păi tu, ce, că ai juma’ de ceașcă?

Deschid eu.

- Bună ziua. - Bună ziua, sărut-mâna.

- Hopa! - Bună ziua.

Haide, Mitule, c-a venit Colombo acia!

Ia să dai șapca, că-i trebuie indicii.

Eu l-am chemat. Intrați, vă rog.

- Dumneavoastră sunteți Ana Maria Dincă? - Da.

Încântat de cunoștință.

- Procuror Lascu. - Sărut-mâna.

- Știu de la Rodica Dincă. - A, da.

- Să trăiți, nea Mitu. - Sănătate.

Nuți, mai ușor cu glumele.

Cafea?

Da. Puțin. Foarte puțin. Sărut mâna.

Domnule procuror, eu sunt convinsă că tatăl meu e mort

și aș vrea să-i scot certificatul de deces și să pornim formalitățile.

- Aveți dovezi? - Nu am dovadă concretă,

dar Traian Dincă nu era genul de om care să stea ascuns pe undeva.

Am înțeles. O să pornim procedurile, ca să zic așa.

Mulțumesc frumos.

Deși mi-aș dori cumva ca tatăl dumneavoastră să apară

și să fie totul bine, ca la început.

Iertați-mi simțul practic, dar asta gândesc.

Înțeleg.

Și eu sper ca adevărul să nu rămână îngropat pe vecie.

- Să vă torn. - Da, da, puțin, nea Mitu. Puțin.

Atâta. Gata.

Deci cum stăm?

Încă n-au ieșit actele cu acțiunile.

Tu crezi că există un nepot, sau zice doar așa, ca să ne pedepsească?

Mihai a spus că mama a lăsat special contractul fără nume.

Dar că era foarte serioasă.

Uneori îmi pare rău că n-a rămas în pat, ca o legumă.

Ce vrei, sunt supărată!

Tu nu vezi că e în stare să facă o super-prostie?

Văd!

Sunt gata! Când începem repetițiile,

pre-producția, castingul pentru celelalte roluri?

- Serialul se va numi „Marta”, nu? - Despre ce vorbește fata asta?

- Tu n-ai înțeles că nu e niciun serial? - Cum adică?

Adică, aveam nevoie de ceva pentru presă,

să mai scăpăm de presiune, de paparazzi ș.a.m.d.

Și oricum n-am buget anul ăsta pentru seriale de ficțiune.

- Deci nu e niciun serial. - Ba trebuie să existe.

Am făcut pagină pe Insta și de ieri până astăzi am 77.000 de folowerși.

A, 78. Uite.

- Hai să vorbim noi despre costume, vrei? - Da. Da.

- Despre celelalte personaje… - Exact, da. La costume…

- Ce-mi place aici! - Andreea, zi ce vrei.

- V-ați împăcat, nu? - Pentru liniștea ta îți spun doar

că am venit aici ieri, pentru că nu mai voiam să intru în casa aia.

- Mai ales după ce s-a întâmplat. - Aoleu, și ce s-a întâmplat, mă rog?

- Ești culmea. - Te-ai împăcat sau nu?

Ne-am sărutat. E bine?

Și-ți mai spun că încă-l iubesc pe Mihai. Dar asta nu mai contează.

Da…

Adelo, știi ceva? Ia mai lasă vrăjeala asta.

C-așa-mi ziceai și la început.

Eu te întrebam pe tine dacă e ceva între tine și Mihai și tu ce făceai, mă?

Mă mințeai în față, asta făceai.

Păi te mințeam pentru că m-ai amenințat, Andreea!

Aoleu!

Și uite că până la urmă tot s-a întâmplat cum ai vrut tu.

L-ai drogat și chiar e posibil să fie copilul lui!

Sigur e copilul lui!

Că de-aia am venit astăzi aici, pentru că vreau să vorbim despre viitor.

Adică?

Adică, vreau ca Mihai să-l recunoască, da?

Vreau ca el să facă parte din viața copilului lui.

Andreea, asta e decizia lui. Eu nu mă bag.

Da, Adelo, tu nu te bagi, dar ești toată ziua călare pe el.

Auzi? Știi ce te rog eu? Să te hotărăști.

Să te hotărăști ce vrei să fii în viața asta.

Vrei să fii mătușa lui, sau vrei să fii mama lui?

Că, Adelo, dacă te hotărăști că vrei să fii mama lui vitregă,

eu îți spun de pe acuma că o să faci un mare rău.

Rău? Eu o să fac rău?

Da, Adelo, tu o să ne faci nouă un mare rău.

Gândește-te. Gândește-te la cum o să fie.

Eu o să aduc pe lume un copil

care vine într-o familie deja destrămată.

Ăsta-i un șantaj.

Nu, Adelo, ăsta-i un adevăr.

Iar a venit asta?

Poate a dormit pe pragul ușii. E în stare, mă! Ce vrea?

Nimic nou.

Hai, sper că vă e foame,

c-am făcut omletă pentru toți patru, deci e mâncare destulă.

Toți patru?

Deci, care dintre ele rămâne?

Bă, bă, eu zic să dăm cu banul.

- Cap sau pajură? Cap, Adela… - Pajură, Andreea…

- Merge. Ai? - Nu.

Bă, nici eu!

Lasă, mă, asta, uită-te ce față are, cât de liniștit e, că-l cunosc!

Sigur rămâne Adela.

Dar am zis eu ceva?

Bă, stai așa, mă, dacă v-ați împăcat, noi iar trebuie să ne mutăm?

Aia e.

Stai, mă, că încă nu ne-am împăcat. Dar cred că suntem pe drumul cel bun.

Bă, frate, nici așa, nici așa. Măcar dacă era… nu dormea pe canapea.

Stai, mă, stai așa. Zi, mă, tu, care-i statusul?

- Ne-am sărutat. - Bun. Și?

Încă mai are nevoie de timp. A fost prea rănită.

- Măi… - Hai, la masă.

Am fost, am fost la el, dar…

Spune că nu știe cine e copilul. Dar nu îl cred. Minte.

Cum de ce? Minte pentru că vrea să-l protejeze.

Aha… exact. Știe de ce sunt capabilă.

Nu, nu, nu… Eu zic să-l mai lași un pic.

Vreau să mai încerc eu o dată, știi?

Dacă nu și nu…

atunci intervii tu. Hai, pa, pa.

- Cum vă simțiți, doamnă? - Bine.

- V-ați luat medicamentele? - Da.

- Da? - Da. Vezi?

Măcar o dată ascult și eu de cineva.

În cazul ăsta vi le-am mai adus și pe alea…

- Da. - E soțul meu, mă scuzați puțin.

Da, stai liniștită. Răspunde, nicio problemă.

- Alo? - Unde-ai dispărut?

A fost o greșeală.

- A, da? - Te rog, lasă-mă. Sunt la muncă.

Păi dar ăștia de la muncă știe cine-i soțul tău?

Ăștia știe că ești soția lui Vali

care a încercat să-l omoare pe Paul Andronic?

- Mă, te rog eu, lasă-mă. - Păi dar nu vrei

să vin eu acum până acolo și să lămurim situația, așa frumos?

Tu auzi să mă lași?

Auzi, băi, Rodi, dacă tu mă lași pe mine,

d-apăi eu nu te las pe tine nici mort, ai auzit? Nici mort!

Mai lasă-mă odată în pace cu tâmpeniile astea ale tale!

- Probleme? - Nu, nu, nu… chiar nu.

Îmi pare rău.

Stai cuminte. Nu mă deranjează.

Divorț, auzi, din nou!

Aoleu… stai că-ți arăt eu ție acum!

Eu-s prostul proștilor, sau cum?

Că vrea divorț? Păi dar eu îi dau divorț ei?

Dar nu-i e rușine? Cum adică să-mi facă mie așa ceva? Nu se poate!

- Doamne Dumnezeule! Dar ce faci? - Las-o, mă, c-o rupi!

- O rupi dracului! Stai! - Dar ce, bre?

Mă face Rodi pe mine? Dar ce-s eu, prostul proștilor, sau cum?

Auzi la ea! Că cică nu contează! Auzi, bă, cică nu contează!

- Cum să nu conteze? - Ce nu contează, mă, Vălică, mă?

Ia stai puțin!

Auzi? Ia zi!

- Ce? - Te înșeală muierea?

Ce, bre?

Bre, păi dacă mă înșela, păi nu ți-l prindeam p-ăla și ți-l răstigneam?

- Vrea divorț! Din nou! - Măi, Vălicule,

dar și pe mine a vrut să mă răstignească Michi,

dar nu m-am lăsat! M-am ținut scai de ea!

- Până m-a luat înapoi! - Dragoste mare!

Taci, bre, oleacă! Cum adică… cum e cu scaiul ăsta? Ce-i aia?

Te duci la ea, peste ea, faci scandal, țipi,

tot timpul pus pe harță, nu te lași, femeia trebuie perpelită!

Da, da, că se topesc după perpelită, după asta, înțelegi?

Auzi, mă băiate, mă? Tu trebuie să fii mereu pe cai!

Uite-așa! Și cu sabia-n mână!

Păi stai, bre, dar cum să fiu călare? Dar de unde să am eu cal?

Că parcă sabie ai!

Mă, băiete, dar tu ce vrei să faci, mă, băiete?

Să sapi o groapă singur

și pe urmă să te îngropi singur în ea, când o să fii singur pe lume?

Du-te, mă, și refă-ți căsnicia, mă! Du-te!

O iei de moț, o învârți așa, o întrebi așa „mă muiere”,

și dacă e nevoie o și pupi!

- Nu te lași! - Nu mă las!

- Fii bărbat! - Da! Nu mă las! Bărbat!

Dar-ar dracii-n ea de viață! Păi nu mă duc acuma după ea?

- Așa! - O aduc acasă!

Hai! Du-te, du-te!

Păi așa, Vălicule, așa!

Auzi? Poate că face scandal p-acolo

și-l bagă iar la pușcărie, și-am scăpat!

- Doamne ajută! - Doamne!

Bre…. bre, ce faci, bre? Dezgropi mortul ziua în amiaza mare?

- Noaptea se dezgroapă morții! - Dracu’ să mă ia dacă mai știu ce fac!

- Ai dreptate. Stai! - Lasă la mine.

Pui pui pui… pui pui pui…

Vălicule, Vălicule… Fir-ai al dracu’ de prost!

Băi, Adelo…

Hai, mă, ce dracu’? Hai, mă, să facem pace!

Hai să fim ca două surori, cum eram noi odată!

Eu chiar vreau să ne împăcăm, crede-mă!

Adelo, tu ești deșteaptă, tu ești frumoasă,

ai toată cariera ta înainte.

Îl mai ai și pe Lucian ăla care e-n limbă după tine.

Bă, lasă-mă, mă, și pe mine să trăiesc!

Lasă-mă să fiu lângă tatăl copilului meu!

Andreea, eu nu pot să aleg în locul lui!

Păi nu, dar tu poți să-i explici că face o mare greșeală.

Andreea…

Adela…

Te rog! Lasă-l pe Mihai în pace.

Lasă-l să fie tatăl copilului lui.

Dacă el o să fie lângă tine, o să se îndepărteze de copilul ăsta

și sufletul ăsta n-are nicio vină.

Adela… Am pregătit micul dejun.

Nu pot să rămân. Îmi pare rău.

Mi-am adus aminte că am o întâlnire la televiziune.

Trebuie să plec.

Poftă bună.

Și? Ce mâncăm? Ce-ai pregătit pentru micul dejun?

Ce-ai făcut? Ce i-ai mai zis?

Eu? Nimic.

A, nu, dar stai liniștit, Mihai!

Nu, că mă duc în oraș, îmi iau un sandviș!

Bă, nesimțitule,

sunt mama copilului tău, mă lași așa, nemâncată?

Bine, mulțumesc. O zi frumoasă.

Gata? Ai terminat? C-ai vorbit de m-ai plictisit!

Barem e vești bune?

Am vorbit la Petrești să dau de niște acte.

Trebuie să fac și succesiunea.

O fi rău să încasezi moștenire după moștenire?

Hai, bre că tat’tu ăla a fost negru-n cerul gurii, bre,

dar ce-i al lui e-al lui! Gospodar a fost!

Și-a muncit ca un câine

să se înfrupte alții din moștenire.

Purceii ăia, bre…

Măi…

Asta o fac pentru Andreea, nu pentru mine.

Nu vreau să stea toată viața cu mâna întinsă la Paul.

Ce vorbești, care mână întinsă? Păi ce, nu-i dreptul ei?

Păi nu Paul a făcut-o? Paul cu tine!

V-a plăcut acolo-șa cu iubi-iubi, pupi-pupi,

și las’ că găsești tu fraieri

să crească plod și să-și mănânce tinerețile

și vai de capul meu, păi a fost greu, Ana Mario, a fost!

Mă scuzi, eu am treabă.

Hai că te scuz!

Doamne! Cum să nu te scuz eu, bre?

Doamne, pupa-Ți-aș tălpile!

Să curgă moștenirile! Să se bucure fetele!

Nuțico! Ce te bucuri, fată, așa?

Zici c-ai câștigat la loterie azi! Așa! Așa, c-am câștigat!

La ce loterie ai câștigat, fată?

Hai, Floareo, proastă de dai în gropi! Loteria vieții, bre!

Aoleu, ce vorbe ai învățat astăzi!

- Floareo… - Ei?

- Te fac și eu un rebus? - Ba bine că nu!

Pune, fată, acolo, că și doctorul recomandă

câte un rebus o dată pe zi așa, pentru cap, pentru stres… Așa.

Aoleu, dacă nu m-ai zăpăcit, Floareo! Vorbești ca toate analfabetele!

- Cum vorbesc, fată? - Cum se zice „ștres”!

Ei, cum se zice, se zice!

Auzi, fată, dar ce-ai câștigat?

Ce-ai, fată ți-e rău?

Ei, hai noroc, atunci!

- Ia, mă! - Nu mai îmi pune că nu mai pot să beau!

Asta bei tu în fiecare zi?

Hai, crețule, hai!

A, mă supăr pe tine, Livia!

Pe bune, vii în Butimanu și nu treci pe la mine?

Ba da! Treceam, dar îl aștept pe Adi

că s-a dus până acasă să-și ia niște haine,

că m-a înnebunit cu un trening care-i place super mult!

A, știu care trening! Deci nu e orice trening,

e ACEL trening de la Versace pe care l-a cumpărat de la Dragon,

deci de trei ani nu mai iese din el, tot satul știe acel trening,

e cu „mânca-ți-aș”, cred că și doarme în acel trening!

Laura… Am înțeles că nu-ți place de el.

Păi nici mie nu-mi place, mă, tata! Nici mie nu-mi place!

Livia, nu e că nu ne place de el,

doar că tatăl tău crede că meriți ceva mai bun.

Da?

Mă bucur că ești de acord cu mama vitregă.

Ești copilul meu și-ți doresc tot ce e mai bun.

Da, și te mai întrebi de ce nu vin să te văd.

Livia, ești fata mea…

Ești fata mea și meriți tot ce-i mai bun.

Tată, las-o pe baltă, pe bune, chiar nu ține,

- Cum adică „nu ține”? - Uite așa, nu ține!

Nu ține, pentru că e viața mea și fac ce vreau, bine?

M-am săturat să-mi spui ce să fac!

Și nu e ca și cum noi venim dintr-o familie de viță nobilă!

Ia uite tu cu cine te-ai ales! Cu o fată simplă, din Butimanu.

Dar cu suflet de aur, ce-i drept! Aici nu am ce comenta.

Nu pleci nicăieri!

Eu mai am cinci ani să-mi spui ce să fac?

- Te rog frumos, vreau să vorbim. - Ce vrei să vorbim?

Te rog! Vreau să vorbim ca doi oameni maturi. Te rog frumos!

- Bună ziua. - Bună. Ia loc.

- O cafea? - Nu, mulțumesc.

M-ați chemat.

Da.

Voiam să-ți spun că-mi pare rău

și că s-a rezolvat toată povestea.

- Pentru ce vă pare rău? - Am reacționat cam dur, recunosc.

Dar, mă rog, știu că n-ai făcut-o special, că…

În sfârșit.

Sunt eu într-o perioadă mai tensionată, așa, înțelegi?

Da. Vă înțeleg.

Bun. Deci, mai vrei să lucrăm împreună?

Da! Doar că, sincer, credeam c-o să mă dați afară.

Sincer, și eu credeam că te dau afară.

Dar…

în sfârșit, nu…

Toți facem greșeli.

Și oricum ești unul dintre cei mai buni tineri angajați de aici.

Mulțumesc, dar sunteți prea bun cu mine. Sincer, nu cred că mai există cineva

care să se fi făcut de râs cum m-am făcut eu.

Mai stai câțiva ani prin televiziune și-ai să vezi.

Oricum, de acum înainte ai grijă totuși ce vorbești pe culoare,

mai ales dacă ai microfon… să nu fie calea deschisă…

Dacă te duci la toaletă… chestii de-astea da?

- Da. - Bine.

Facem treabă bună împreună în continuare, da?

Sigur.

- Mai aveți nevoie de mine? - Nu, mersi.

Mai voiam să te rog ceva, dacă… Nu vreau să te oblig.

Mie mi-ar plăcea să te întorci acasă.

Acasă?

Da. E și casa ta. „Mi casa es su casa”, nu așa se zice?

- Dar e ciudat. - Știu.

Dar, cum ți-am zis. E și casa ta.

- Bun. Asta e tot. - Mulțumesc.

Și tu crezi că găsim registrele din 96?

Pe undeva trebuie să fie în arhivă, nu știu.

Da, dar îți dai seama c-o să fie o muncă titanică.

- Asta, clar. - Ce muncă?

- Tu când auzi de muncă te sperii? - Un pic.

Stai liniștit, că tu nu trebuie să faci nimic.

Ne gândeam c-ar fi bine să-i căutăm pe toți copiii prin arhivă.

Toți copiii care au fost cu noi în aceeași perioadă la orfelinat.

Păi și unde să-i găsiți, mă? Pe net?

Nu, bro, există registre! Trebuie să găsim o arhivă pe undeva.

Aha. Da, mă, dar o să fie greu rău de tot!

Dar nu imposibil. Și cu puțin noroc…

Unde pleci?

- La televiziune. - De ce?

Am… Trebuie să rezolv ceva.

Baftă!

Auzi?

Dacă sunt eu fratele lui Mihai?

- Tu? - Sau tu.

Păi eu sunt deja fratele lui Mihai.

Nu, prietene. Pe bune, fratele lui Mihai.

Deci hai să nu mai aberăm.

- Hei! Deranjez? - Nu. Te rog.

Cum ești?

Nu știu. Mai bine.

Vreau să te scot la masă.

Nu… nu mi-e foame.

Nu mă refer la o masă ca între colegi.

- Dar? - Înțelegi tu.

Adela, te plac.

- Și eu ce-ar trebui să fac? - Nimic special.

Doar să accepți invitația mea și să te lași cucerită.

Nu pot.

Eu și cu Mihai… nu știu…

- Chiar nu sunt pregătită. - Dar nici nu trebuie să fii.

Doar ieșim și ne simțim bine, atât. Vreau doar să te văd zâmbind.

Iartă-mă, dar chiar trebuie să te refuz. Nu pot!

OK, am înțeles. Am înțeles.

Invitația rămâne valabilă totuși, da?

Eu nu mă grăbesc nicăieri.

Și orice ai nevoie de ajutor sunt aici pentru tine, da?

Smile!

Aoleu, că numai de tine dau! Dă-te de-aici, că am treabă!

- Tu altă treabă n-ai? - Lasă-mă, bă, să intru, n-auzi?

Bă nu-ți ajunge, ani la pușcărie, ce vrei?

- Bă, dă-te de-aici! Am treabă aici! - Ce treabă ai aici?

Dar ce crezi, că ăia la pușcărie mi-au închis gura, sau cum, n-am înțeles?

Băi! Hei! Ce-i aici!

- Ce-ai, bre? - Ce cauți aici?

Păi uite c-am venit că am treabă!

Vezi că ești în curtea mea și nu e bine.

Așa, și? Am o treabă personală cu cineva.

Pot să chem în clipa asta poliția și nu cred că vrei asta.

Bre, tu n-auzi c-am venit s-o văd pe nevastă-mea?

- Care nevastă-ta? - Cum, care nevastă? Rodica!

- Rodica… - Da! Rodica!

Nu te-am întrebat cum a fost la Luca. Ce face, cum e?

El e bine. Mă rog… red că e mai bine ca niciodată.

- Păi, a scăpat de noi. - Da? Păi crezi că de asta avea nevoie?

Sunt sigură că de asta avea nevoie.

Dacă vrei să scapi și tu de noi, să știi că e la fel de simplu.

Tată… eu nu știu ce vreau.

Păi de ce, mă, fată, nu știi ce vrei?

Habar n-am. Uite, am încercat să stau la Butimanu. Nu mi-a plăcut.

Am plecat. Când m-am întors, nici acasă n-a fost ce-am visat.

Nu știu. Vreau doar să fiu liniștită.

Măi, fata tatii.

Și tu crezi că un tip ca Adi poate să-ți ofere ție liniștea?

Adică mă gândesc, crezi că se potrivește cu tine,

că e făcut pentru tine?

Poate că nu. Dar măcar mă face să râd.

Și în ultima vreme chiar am avut nevoie să râd,

altfel m-aș fi dus cu capul.

Da, știu cum e.

- Hai, noroc. - Ce-s alea bre?

- Surpriză! - Surpriză!

Păi, cum adică?

Păi ce rost are să plantezi răsaduri de flori aici?

Ai destul loc în grădină! Aici e pentru mușcate!

Și dacă vrei, o mușcată e pentru Laura!

Bre, nu-i nicio problemă,

e curtea matale, fă ce vrei, nu mă interesează. Noroc!

Hai că ne-am descurcat destul de bine.

Hai că mi-a venit barosanca!

Andreeo, pupa-ți-aș burtoanca ta, ia uite s-a mai umflat!

Ți-ai luat porția pe ziua de azi?

Ia uite, a luat fata una mică de bucurie, n-are voie omul?

- De bucuria cui, mă? - Aoleu!

De bucuria ta, proasto!

Fii atentă acia.

Andreeo, Ana Maria…

Frate, nu e doar de la băutură.

Face succesiunea!

- Așa, și? - Aoleu, tuta pământului!

Fă, fetică, succesiune înseamnă porci!

Porci înseamnă bani.

Câți bani? Mulți bani, că e mulți porci. c-a avut Traian ăsta la porci…

Așa și? Foarte bine c-a avut, așa, și?

- Bre, nu te bucuri? - Să mă bucur, pentru ce?

Cine știe prin câte ar trebui să mai trec ca să…?

Doamne!

Băi… Andreeo… Bre, e de la sarcină, ai? Zi!

- Sau e Duh Sfânt pe-acia? - Bă, tu pentru asta m-ai chemat pe mine?

Hai, mă, lasă-mă în pace!

Ia du-te, bre de-acia! Ia uită-te la ea!

Băi, fetică, tu-mi strici mie cheful acia

Hai, mă, somn ușor!

Vai de capul ei! Bre, Nuțo, succesiunea e bani.

Nu mă bagă ea în depresie!

Și nouă când aveai de gând să ne spui?

- Noi doi suntem separați. - Ei, dar nu chiar!

Taci din gură, că și așa ai făcut destul rău.

Tu de asta ai venit aici?

- Cum adică? - Să-l bagi p-ăsta la mine în casă?

- Iertați-mă, dar nu înțeleg. - Pe dracu’ nu înțelegi!

Cine te-a pus? Mama?

Zi cine! Te-am întrebat ceva!

Hei, dar nu mai țipa la nevastă-mea!

Tu taci din gură, că știi în ce situație ești.

- Ai văzut pe cine-ai adus în casă? - Eu? Mona a angajat-o!

- Dar eu de unde era să știu? - Așa ai făcut și cu Florica.

M-ați chemat?

- Tu ce faci, asculți pe la uși? - Cine, doamnă, eu?

- Și tu unde te duci? - Am treabă!

Doamna Marta, vreți ceva? Stați, măi, doamnă, că viu eu să v-ajut!

- Mi-a fost dor de tine. - Mihai…

Doar o oră dacă trece fără tine și deja mi-e greu.

- Serios? - Da.

Mergem acasă?

Nu înțeleg de ce folosiți toți cuvântul ăsta.

- Care „toți”? - Tu și Paul.

Dar depinde doar de tine.

Doar tu știi unde te simți acasă.

Momentan o să stau la Paul,

dar asta nu înseamnă că nu pot să vin în vizită.

Acum?

- De ce nu? - OK.

Bun, în clipa asta îți faci bagajele și te-ai cărat, ai înțeles?

- Nu, dar vă rog eu, nu… - Domnu’ Paul, dar nu am unde să mă duc!

- Nu mă interesează! Pleci! - Nu pleacă nicăieri Rodica.

- Gata, Paul. - Poftim?

- Am foarte mare încredere în ea. - Mamă! Mamă, termină cu chestia asta.

Paul, toți avem dreptul la o a doua șansă. Toți.

Mulțumesc.

Nu e ciudat?

Ce anume?

Noi… că suntem din nou aici.

De ce crezi asta?

Nu știu.

Poate pentru că mă simt vinovată.

Tu? De ce să te simți tu vinovată?

Nu… nimic.

Poate ar trebui să mă relaxez puțin.

Și eu cred asta.

Și mai cred ceva. De fapt, sunt sigur.

Te iubesc.

Și asta e tot ce contează.

Lucian, dar chiar nu mi se pare corect. Și nu mai vreau să mai prezint nimic.

Eu vreau să fiu Marta și gata!

Dacă te porți frumos, poate Paul chiar o să facă serialul ăsta.

- Salut. - Salut.

- Bună. - Ce faci aici?

- Hai că vă las, ne vedem în platou, da? - Mersi. Deci?

Am vrut să-ți fac o surpriză și să te invit la masă.

Am treabă, nu pot.

Păi nu, termină-ți treaba, eu mă duc jos,

te aștept și nu te grăbi, OK?

Stai, ce faci?

Cum adică, ce fac? Adică, am făcut ceva greșit, sau…?

Nu, dar… nu se mai poate. Îmi pare rău.

Înțelege. Eu lucrez din nou aici și trebuie să-mi apăr imaginea.

Nu mai putem fi văzuți împreună.

Gia, acum câteva ore erai iubita mea.

Cel puțin până acum sau… s-a întâmplat ceva?

Nu iubitu’, dar… tu ai o eternă problemă cu Paul.

Iar eu trebuie să fiu cuminte acum, ca să joc în serial.

- Aoleu! În ce serial? - Hai că e mult de povestit, da?

Și acum chiar am treabă. Ne vedem mai încolo.

- Rodica… - Păi nu-i aici.

Ilie!

De azi înainte vreau să fiți cu ochii pe ea.

Vreau să știu totul despre ea, s-a înțeles?

- Da, doamnă. - Da, doamnă.

Nu vreau să vă scape nimic, dar nimic.

Vreau să știu unde umblă, cu cine umblă,

cu cine vorbește… tot!

- Da, doamnă. - Da, doamnă.

Și veniți direct la mine și nu spuneți nimănui nimic.

În niciun caz mamei.

- Da, doamnă. - Da, doamnă.

Și fiți atenți că dacă vreunul dintre voi

vorbește sau spune ceva, nu glumesc, zburați de-aici!

Da, doamnă.

Nuți, Andreea… acum Rodica… Zici că suntem la SRI, aici.

- Agenți dubli. - Zici?

Hai.

- Bună ziua. - Bună, Mitule.

Pe unde mi-ai umblat?

Am fost să semăn ceva în grădină.

Dar ce-ai tu de semănat?

Mă scuzați un pic. Da. Da, mulțumesc.

Da, e o veste. Să vedem dacă e bună.

Bine, mulțumesc. Seară frumoasă.

E… vești…? Cine era, ce-a zis?

Se pare că Traian a lăsat până la urmă un testament.

La cine?

Nu știu, o să aflăm curând.

Dar nu cred că l-a lăsat în favoarea nepoatei.

- I-auzi! - I-auzi, de ce mă rog?

Nu știu, nu cred că are rost

să ne facem speranțe după tot ce s-a întâmplat.

Pentru el, eu oricum eram moartă, Andreea era fata voastră…

Și ce bre… era fata noastră…

era fata… dar era nepoată-sa, nu?

Păi dar…

Păi măcar în ceasul al 12-lea

nu i-a venit mintea la cap să lase totul la nepoata lui?

Că tu erai moartă și… nu?

Da. Pe mine să mă scuzați. Ies să iau un pic aer.

Ai văzut, proasto?

Îți zic eu că tu o să te îmbogățești! O să vezi tu!

Ăsta a fost ultimul tău secret.

Dacă se mai întâmplă așa ceva,

o să plătești pentru că ai abuzat de încrederea mea.

Jur că n-am vrut să se întâmple asta.

Pe mine nu mă interesează ce nu ai vrut.

Pe mine mă interesează…

că s-a întâmplat.

Și putea să fie și mai rău.

Tu ai uitat ce i-a făcut bărbatu-tău lui Paul?

Nu, doamnă, cum să uit? Normal că n-am uitat!

Să-ți fie foarte clar, Rodica.

Dacă mai vrei să rămâi în casa asta, va trebui să uiți de el, s-a înțeles?

Nu e așa de ușor cu el.

O să-ți fie mult mai greu cu mine, îți promit.

Dar tu alegi.

Și acum, te rog să pleci, că m-am enervat destul pe ziua de azi.

Rodico!

Ce-ai fată? M-ai și speriat!

Rodico… vezi, fii atentă cu a bătrână, că e periculoasă.

Adică?

Păi aia care era înainte aici, de am venit eu în locul ei, Gina…

Așa…

Era iubire mare între ele două.

Și apoi nu știu din ce s-a certat, de la ce s-a luat,

că aia a ajuns pe fundul lacului.

Păi și crezi că Marta i-a făcut ceva?

Nu știu, fată. Eu doar ți-am zis.

Hei!

Hei!

Iartă-mă, îți jur că nu știam că ești aici.

Am ieșit doar să iau puțin aer și să mă liniștesc.

Și eu.

Deci, pot să rămân? Sau dacă vrei, plec.

Faci ce vrei. Eu oricum nu mai stau mult. Se face frig.

- Zi grea? - Cam da. Dar m-am obișnuit.

Sunt ceva probleme cu maică-mea

și n-o mai înțeleg deloc. Chiar deloc.

Uneori e greu să ne înțelegem părinții.

Da.

Paul, de ce nu mi-ai spus că tu și Simona așteptați un copil?

Nu era cazul. Oricum, am început-o cu stângul.

Am început cu stângul, ce?

Noi doi suntem părinții Andreei și atât.

Da. Așa e.

O, v-ați dat întâlnire pe ponton! Ce romantic!

Mona, nu e… a fost o întâmplare.

Stai calm că n-am venit să fac pe nevasta geloasă.

Ziceam doar așa.

- Eu oricum plecam. - Ce chestie! Eu oricum veneam.

- Gata, mă, că nu mai pot! - Stai, mă!

Nu pot să cred c-o fac pe-asta vedetă, pe bune!

- Poate că doar acoperă pe cineva! - Pe cine?

- Doamna Marta? - Nu mai vorbiți prostii, mă!

Măi, fată, oi fi eu femeie simplă de la Butimanu,

dar un lucru știu sigur: Poporul se prostește cu televizorul.

Ei… stai puțin. Adică, doamna Marta chiar e criminală?

Eu nu vreau să zic nimic, că e asta mică acilea.

Așa, și?

Hai, zi! Hai, că nu mai sunt așa mică. Zi!

Zi!

Ce… ce vrei să zici? Că i-a făcut ceva lu’ mama?

Păi eu nu vreau să zic nimica. Tu te-ai dus cu gândul până acolo.

Flori! Până aici! Tu nu vezi că Stela încă suferă?

Păi să nu sufere ca proasta, bă, Ilie! Să puie mâna să caute vinovatul.

Sau vinovata.

Mamă, deci nu pot să cred! În sfârșit mă îmbogățesc!

Să vină banii peste mine! O să mă lăfăi în bani!

Auzi, fă, fetică, mă lași cu ’ștourile alea astea ale tale?

Când eu spun că tu o să ai bani, o să vezi tu!

Ce crezi, că puțini? Tu știi câți porci avea…

păi tu-mi spui mie ce-avea ăsta la Petrești?

- Bre, avea și oi… - Avea oi…

- Câte oi avea, bre, Mitule? - Avea vreo 300 de oi…

- Câte? - Ciobănaș cu 300 de oi…

Da, bravo, mă, vi le las vouă pe toate, na!

Păi și ce crezi, că nu le iau?

Le luăm, fir-ar mă-sa a dracu’ că le vindem!

Măi, te bucuri ca proasta! Păi tu știi ce înseamnă ăla testament?

Eu nu știu, Mitule, învață-mă tu, că testamentul e bani mulți. Hai!

Măi, femeie, mă. Tu îți aduci aminte

când ne-a lăsat bunicu-meu pământul ăla de-acolo?

Doamne, Maică, iar începe, bă, băiatule!

Și a scris în testament așa: „Eu…”

„Ion i-a lăsat lui Mitu să aibă”…

„…Ion Achim, las moștenire lui Dumitru Achim pământul”,

„adică nepotului meu!”

Așa, am înțeles, adică la alt nepot, după capul tău!

Lasă-mă, bre, în pace, care?

Păi a scris numele, se scrie numele în testament?

Și Traian ce crezi că nume o scris îndreptul nepoatei lui?

Aoleu!

Adelaaaa!

Aoleu, adio oițele și porcile și vacile!

Aoleu!

Vreau ca el să facă parte din viața copilului lui!

Vrei să fii mătușa lui, sau vrei să fii mama lui?

Eu o să aduc pe lume un copil

care o să vină într-o familie deja destrămată.