Original subtitles

Ce faci, mă?

- Cât e ceasul? - Bună dimineața și ție!

- 'Neața. - 'Neața.

Vai, cât e ceasul!

Doamne!

Voi ce faceți, mă, unde plecați la ora asta?

Nu vreți să mâncăm și noi ceva înainte?

Mergem la Paul. Ne-a rugat să trecem pe la el.

Tu azi te ocupi de ținutele de cununie, sper că n-ai uitat.

Ținutele!

Băi, nu-mi spune c-ai uitat.

Ba da, doar că...

Cum să uiți, mă? Ai promis! N-are cine să le facă!

Da, mă am glumit, ești nebun la cap? Cum să uit de așa ceva?

Auzi, dar am și eu o întrebare.

Eu...

Sunt cavaler de onoare, nu? Adică nu v-ați răzgândit.

Nu.

- Și... o domnișoară, ceva? - Măi!

Andreea.

Andreea.

Ești sigură?

Foarte sigură.

Andreea s-a schimbat foarte mult.

Poftim. Ai și domnișoară de onoare.

Felicitări, domnule! Să fie într-un ceas bun.

Da, nu știu ce să zic... OK.

- Hai, Adela, mergem? - Hai.

Da.

Frumos. De la fată?

Că ăsta...

Uite la el ce doarme... toată ziua!

Bre, umblă beat pe drumuri și vine acasă, ce, că nu mai ajunge în pat.

Se trântește acolo-șa, lasă-mă...

Doamne ferește... Dar poate i-o fi făcut cineva farmece.

Ana Maria...

Să-l țină departe de casă.

Să dea în patima băuturii... Cine știe cui i s-o fi cășunat pe el...

Cășunat, bre... A cășunat prostia din capul lui!

- Bună ziua, căciulă! - Ana Maria...

- Ce-a zis? - Bălmăjește el...

Nu, mă, a zis Ana Maria!

N-a zis, bre. Berăria. Berăria, bre, că merge...

Am văzut-o pe Ana Maria.

Mi-a apărut în vis.

Ea era.

Ana Maria!

Care bre, răposata?

Las-o, Doamne, iartă-mă, liniștită colo-șa... ce să...

Bre, Mitule, e rău că visezi răposați așa, și dac-ai visat-o și mireasă...

Doamne ferește, cum s-o viseze mireasă?

Era în parc și voia să-mi spună ceva,

iar eu nu auzeam și voia să-mi spună că...

Ce voia să-ți zică?

N-auzea, bre! Că ăsta este surd și-n somn!

Doamne apără și păzește-mă!

Eu zic să scoți bobii ăia de tămâie că nu-i a bună cu nălucile astea.

Când apar, vin și vă ia și pe voi.

Și dă-mi și mie. Dă-mi și mie un bob,

să mă duc acolo la vilă că eu nu știu ce să zic aicea.

Hai, bre, de-acolo,

pentru ăia de la vilă îți dau o pungă.

Câte năluci are... vai de mine!

Bre, acili-șa...

Ia acili-șa, că mai am și eu o punguță...

și cărbune...

S-aduci înapoi punga, da?

Doamne ferește, dar aveți grijă, că nu-i a bună cu nălucile astea.

Doamne ferește...

Hai, te pup!

Te pup!

Potolește-te, colo-șa!

Ce-ai bre, acuma ți-a cășunat pe năluci?

Apă...

Lasă apa, ia o țuică!

- Apă... - Apă...

Ana Maria...

Bre, Ana Maria... Uite lacul acolo, să te îneci!

- Am rămas singuri-cuc. - Da.

- Nu mai e niciun copil pe-aici. - Mersi.

Dacă n-am știut să ne bucurăm de ei când erau aici, asta e.

- Nu mai fi și tu așa de cinic. - Nu, că nu sunt.

Hai, vă rog eu frumos.

Discuția asta e ultimul lucru de care aveam nevoie la micul dejun.

Hai să mâncăm și noi liniștiți. Poftă bună.

Să te duci s-o aduci pe Livia înapoi acasă. Măcar ea să fie aproape.

Da. OK, o să mă duc.

- Parcă nu știi cât de încăpățânată e. - Să încerci măcar. Te rog.

- O să încerc. - Dorin!

Și să nu fii așa blând și moale cum ești tu de obicei, da?

Da.

Că ea știe asta și profită, de fiecare dată.

Da.

Și să-i dai și două palme dacă e cazul

să-i scoți Butimanul ăla din cap și pe cocalarul ăla idiot!

Bă, pe bune? Pe bune, Delia?

Dar de ce nu vii tu cu mine la Butimanu?

Să rezolvi tu, să-i dai tu două palme!

Delia, eu n-am dat niciodată în copiii mei și nici n-o să dau.

Dacă vrei, fă tu chestia asta.

Vino la Butimanu cu mine, mai tragi și aer proaspăt...

Da, adevărul e că la Butimanu aerul e ceva fin de tot.

Corect, vezi?

Ieși afară!

- Poftim? - „Poftim”?

Tu-mi răspunzi mie, Florica?

Noi nu mai aveam niciun pic de intimitate și de decență în casa asta?

Vorbește fiecare ce vrea, când vrea?

Dar noi ne tragem cumva de șireturi, Florica, și eu nu știu?

Așa ne trebuie dacă angajăm toate ignorantele în casă.

Hai!

Și tu să zici mersi că te mai țin.

- Ești doar o slugă, să nu uiți asta! - Gata, Delia!

Poftă bună, copii!

De ce mi se vorbește așa, domnu' Paul?

Oi fi eu femeie simplă de la Butimanu, dar sunt sinceră să știți.

Și nu sunt deloc o slugă cu creier de găină cum mi-a zis doamna.

Că eu muncesc cinstit. Uite, Adeluța știe.

Așa e ea mai... Are probleme cu soțul, cu copiii...

Hai, mă, bine ați venit. Hai și voi la masă.

Dacă v-o mai arde de mâncare.

- Florico! - Gata, am tăcut.

- Auzi, Ilie? - Da.

- Ție de ce ți-e cel mai dor, așa? - Mie?

Păi n-am zis „Ilie”?

Mie mi-e dor de copilărie.

De copilărie mi-e cel mai dor.

Era așa de bine... Eram mic, n-aveam nicio grijă.

Bine, aveam griji, de fapt aveau ai mei, mama și tata.

Dar eu n-aveam decât o singură grijă, să mă joc, atât.

Și mie tot de copilărie mi-e cel mai dor.

Vorba ta, n-aveam nicio grijă, mă jucam...

Nu-mi stătea gândul la alte...

Dar bine, că mi-a fost și greu.

Eram săracă, aveam pe lângă mine numai copii răi

care râdea de mine că sunt urâtă și neagră...

Așa sunt copiii, dar n-o fac din răutate.

Da, poate, dar pe mine mă durea oricum, îți dai seama.

Uite, vezi, de partea asta din copilărie nu mi-e dor de loc.

Domnișoara Andreea...

Iertați-mă că vă întreb.

De ce sunteți așa de rea?

Dacă știți cum e să se poarte cineva rău cu dumneavoastră,

de ce sunteți așa de rea?

Păi eu cum să mă apăr, Ilie?

Că, dacă mă dădea mama la vreun sport, învățam și eu să dau cu pumnul, nu?

Dar așa, dacă nu știu, dau și eu din ce am mai bun.

Din gură, că am o meliță...

Da, dar răutatea...

Dar eu nu sunt rea, Ilie. Eu sunt a dracu', da? E o diferență.

Semăn cu... cu cine știu eu că semăn.

Hai, gata cu vorbăria, să mai și tăcem, zic.

- Rodica, ce faci acolo? - Unde?

Păi...

Păi, voiam să aprind niște tămâie, doamna Mona.

De ce?

Păi să alungăm toate spiritele astea rele...

toate nălucile astea, că au venit și la vecini.

De când n-a mai fost preotul aici, în casă, să facă o sfeștanie?

Dar eu știu?

Adică de când m-am mutat eu n-am văzut niciunul.

Ați văzut? Păi de-aia trebuie să curățăm tot spațiul ăsta,

să fie numai energie bună, să plece toate spiritele de-aicea!

Și să vedeți ce bine o să se întâmple după aia...

Numai lucruri bune o să se întâmple!

Haideți să aprindem...

Da. Hai mai bine ia ăștia, sunt banii tăi pentru toată luna.

Te rog frumos să nu devină o obișnuință, că eu nu dau bani în avans, da?

Vă mulțumesc tare mult, nu mai aveam niciun ban.

Și ai grijă să n-o afumi pe soacră-mea că n-o s-o îmbălsămăm.

Apropo de îmbălsămare.

A fost domnul doctor ieri aici la doamna Martha

și a zis că trebuie să meargă la spital să facă nu știu ce teste.

OK, o să-i spun lui Paul.

Și mai am o rugăminte.

Așa...

Aș mai avea nevoie de niște bani,

dar nu pentru mine, pentru doamna Martha,

că trebuie să mă duc la farmacie să iau o cremă ca s-o masez.

O altă cremă. Că dacă n-o masez, se înțepenește.

Păi, ia de acolo, din plic și-ți dau înapoi, da?

Hai, că te descurci tu.

- Dar mai stai mult înăuntru? - E frig!

- Nu pot să mă concentrez. - Dar măcar tu stai înăuntru.

Eu nu înțeleg, dacă tot au făcut o toaletă afară, de ce n-au făcut două?

- Poate n-au avut autorizație. - De la cine?

Crezi că se răzvrăteau găinile că le ia din spațiul locativ?

Pute, frate, pute, e groaznic!

Îmi vine să mă dau cu o tonă de dezinfectant.

Bine, așteaptă-mă și tu pe mine acuma.

- Pe bune? - Că mă taie de mor.

Ăsta-i semn!

Ăsta-i semn de la Ăl' de Sus.

Nu degeaba mi s-a arătat Ana Maria în vis.

Da, e semn, Mitule.

E semn de la Miki de la Butimanu, de la crâșmă.

Alcoolul din capul tău, bre, asta e.

Că pe tine te vizitează morții că e pustiu acolo-șa în cap.

Viii nu vine că se plictisește, Mitule.

Râzi, femeie, dar mie...

Eu-mi pierd mințile!

Doamne! Tulai Doamne, o iau razna!

Și asta...

se datorează de la moartea lu' bietu' Traian.

Taci din gură! Taci, că mă apucă acum și pe mine...

Vai de capul meu...

Dar nu vreau să tac! Nu tac!

Pesemne că s-o fi întâlnit fii-sa Ana Maria, pe lumea ailaltă,

cu bietul om Traian...

Așa, că ei se întâlnește colo-șa, ca pe bulevard... Hai, lasă-mă...

Și Traian i-o fi spus că l-am îngropat ca un câine,

fără lumânare, fără...

și ea o venit acuma să ne tragă de ureche!

Bre... Mitule, lasă colo șa, nu te bagi tu la ei în conversație, da?

Tu ai acili-șa conversație cu Nuțica.

Fericiți, liniștiți...

Păi cum, mă, când vin nălucile peste noi și noi ce, să stăm liniștiți, fericiți?

Mai bine am muri

și să ne plimbăm uite-așa prin iad!

Că acolo merităm noi! În smoală!

Și dracii să ne învârte uite așa

cu furcile lor prin cazanul plin cu smoală.

Stai, Nuțică, acolo! Mitule, stai, nu ieși! Nu ieși! Uite-așa!

Bre, taci din gură, ce mi-i chemi acia, că tocmai am dat cu tămâie p-acia?

Ia uite! Ce, nu mai ai răbdare?

Vrei să mori mai repede? Păi de ce nu zici? Zi-i lu' Nuța!

Se rezolvă, bre! E Nuța SRL, te aranjez eu.

- Hai, bre, lasă-mă! - Omoară-mă.

Omoară-mă, Nuțico, cu mâna ta. Omoară-mă!

Bre, nu mă crezi în stare?

Păi, dar nu știu că tu ai sări pentru mine și...

în urma trenului!

Vai de capul meu!

Mitule...

uite ce frumușel ești!

Nuțică...

Bre, lasă-mă, că mă doare capul azi.

Dă și tu o țuică.

Mă gândesc că poate uneori e mai bine așa.

Să n-auzi, să nu vezi, să nu simți nimic.

Să fii în altă parte.

Da!

Intră.

Te-am chemat să vorbim aici.

- Știi că nu-mi face bine s-o văd. - Nici mie nu-mi face bine.

Uită-te la ea.

Nu dă semne că și-ar reveni.

Nu știu ce să zic.

Îți înțeleg durerea, dar...

Eu simt cu totul altceva.

- Știu, înțeleg foarte bine. - Nu înțelegi, Paul.

Mama ta a îmbătrânit lângă tine.

Și-a văzut nepoții crescând.

Dacă are noroc, își vede și strănepoții.

Dar eu n-am pe nimeni.

Sunt singur.

- Mihai, eu încerc să... - Să ce?

Toate nopțile în care am plâns la orfelinat

după maică-mea și după taică-meu

tu crezi că le poți răscumpăra acum cu cinci la sută, Paul?

Vreau să fac ceva pentru tine.

Dacă-și revine, o să redeschid procesul.

La vârsta ei, n-o să stea prea mult acolo.

Dar măcar o zi de închisoare dacă face, eu sunt împăcat.

Mihai, uită-te la ea.

E o legumă, nu e suficient?

E maică-mea, înțelege.

Mama mea nu mai e.

Și nici tata.

Bine. O să...

O să mă gândesc la asta.

O să vedem.

Trebuie să plătească.

Da.

Da.

- Uite cafeluța. - Mersi.

Ce bună e cafeaua asta! Ce-ai pus în ea?

Caimacul de la lapte.

E gros, e untos așa. Îți place?

Așa o făcea și mămica, Dumnezeu s-o odihnească!

Mulțumesc. Chiar aveam nevoie de o cafea.

Ai emoții, așa e?

Lasă, că e bune emoțiile. Așa trebuie.

Nu te uiți la ăștia din casă? Toți are sufletul negru și gol.

- De ce zici asta? - Vai de mine!

Păi câte am auzit eu de când lucrez aici, Adeluțo, ți se ridică părul în cap!

Da, mă rog.

Nu mă mai interesează. Eu am viața mea și...

Chiar nu mă mai interesează ce fac oamenii ăștia.

Păcat! Mare păcat!

Că tu, la o adică, ar trebui să știi de cine să te păzești.

Că uite ce viață frumoasă ți-a dat ție Măiculița Domnului.

Doamne ajută la toată lumea!

- Zici? - Păi cum?

Îmi vine să mor de râs când mă gândesc

că fata la ăia bogați se duce la toaletă în fundul curții la Butimanu

și tu, ia uită-te.

O să fii ditamai doamna cu bărbat avocat.

Hai, mă, că există dreptate pe lume!

Nu prea e de mireasă.

Nu eu sunt mireasa de data asta.

Dar vreau o rochie albă.

Nu se poartă alb la nuntă. Eclipsați mireasa și nu este elegant.

Poate că asta vreau de fapt.

- Pe bune? Sau... - Sau ce?

Eu zic să faci ce trebuie să faci tu,

adică să-mi aduci niște rochițe ca să le probez.

Bine.

Și vezi că te-am văzut că ai dat ochii ăia peste cap!

Hai sictir, poate nici măcar nu mai cumpăr de la voi!

Alo?

Fată, îți place ce ți-am trimis?

Da, dar eu nu mă îmbrac în mireasă.

Așa, și?

- E doar o cununie. - Și ce dacă?

Hai, mă, că eu o plătesc!

Nu... am vorbit cu Mihai și a insistat să-mi plătească el rochia.

Păi și eu?

Păi tu îți cumperi ce vrei tu.

Treaba ta, dar să nu te oftici după aia

că eu la nunta ta port o rochie mai mișto decât tine.

Cununie.

Tot aia.

Auzi? Dar ne vedem azi la televiziune.

Ai prima înregistrare.

Aoleu, mamă, frate, am și uitat! Cu ce dracu' mă îmbrac?

Hai, ne auzim mai târziu. Ne vedem, te pup, pa!

Ce faci, cum mai ești?

Nu știu...

Nerăbdătoare.

Am o stare așa, de dimineață...

Auzi?

- Dar tu dormi? - Nu...

N-am putut să închid ochii... m-am tot gândit.

Auzi? Vreau s-o văd mai repede pe fiica mea.

Vreau s-o văd azi!

- Azi? - Azi! Nu mai pot aștepta.

Adică...

Nu știu, să fiu așa de aproape de ea și să nu pot s-o strâng în brațe!

Vreau să mă uit în ochii ei și să-i zic c-o iubesc

și că e un miracol că ne-am întâlnit...

în sfârșit.

Și știu că nu putem da timpul înapoi, dar putem să ne bucurăm una de cealaltă

și putem să ne promitem

că n-o să ne mai despărțim de azi nicio zi.

Mă ajuți?

- Hai! - Lasă-mă să mă gândesc, da?

Lasă-mă să mă gândesc și o să revin

și o să-ți spun unde și cum o s-o poți vedea.

Dar azi, da?

Lasă-mă să mă gândesc. O să fac tot posibilul.

Hai, Rodica, te rog!

Fac tot posibilul.

- Nu mai pot să aștept, să știi! - Știu. Te înțeleg, da?

Hai. Rămâi aici, da?

Ce faci cu alea?

Păi n-ai zis că vrei să faci duș?

Ba da, am zis, și?

Păi și eu sunt... boilerul ambulant. Mă duc să-ți încălzesc apă.

Și în ce fac baie?

Cum adică în ce? În cădița aia... imediat ce se încălzește apa.

În aia?

Știu că sună nașpa, dar nu e. E aproape ca la spa.

Hai, ia-o în casă.

Tu ce faci cu aia?

Fac eu duș. Dar tu ce cauți aici?

Bună, Laura!

Ai adus-o și pe ea aici.

Acum sunteți toți aici.

Am venit să vorbesc cu fata mea, atât.

Da. Cred că ar fi mai bine să pleci.

Tată, de ce-ai adus-o aici?

Pentru că e mama ta, e îngrijorată pentru tine.

Da, OK, sunt bine. Mulțumiți? Acum puteți să plecați amândoi.

Mai bine plec eu.

Vreau să mă asculți un pic, atât.

Și lasă aia jos, că nu mă pot concentra.

Ți-a fost dor de mine?

Aici erai!

Ești bine?

Da. De ce?

Pare că te gândești la ceva.

Cât de bine mă cunoști!

Bună ziua!

- Bună ziua. - Bună ziua.

- Domnul Mihai? - Da.

Bună ziua.

Domnu' Mihai, am auzit că sunteți un avocat extraordinar

și un om cu un suflet foarte mare.

Și am venit cu o mare rugăminte la dumneavoastră.

Vă rog.

Vă rog mult să mă ajutați să-l scot pe Vali din pușcărie,

că locul lui nu e acolo.

Îmi pare rău, dar eu nu...

Vă rog eu frumos, nu spuneți nu, vă rog mult de tot, spuneți măcar că...

o să vă mai gândiți.

Dar n-am la ce să mă gândesc.

- Eu n-am cum să... - Vă înțeleg, pe cuvânt că vă înțeleg,

dar credeți-mă, Vali e un om bun, îl știu de atâția ani,

nu ar face rău absolut nimănui, și nici dv. n-a vrut să vă facă rău.

Credeți-mă c-a fost o... un accident, n-a fost nimic intenționat.

Vă rog!

Nu te mai uita așa la mine, te rog.

Dar să știi că n-am zis nimic. Doar că...

Cred că ar trebui să te mai gândești.

Bine.

O să mă gândesc. Să văd ce pot face.

Dar el a tras.

- Da... - Puteam să mor.

Dar n-ați murit.

Da. Poate că merită o a doua șansă.

Doamne! Vă mulțumesc frumos, domnu' avocat, vă mulțumesc!

Vai, Doamne, domnu' avocat, mi-ați făcut așa o bucurie mare,

mi-ați ușurat sufletul, vă mulțumesc tare mult,

să vă dea Dumnezeu sănătate, dumneavoastră, la fată, la toată familia,

vă mulțumesc din tot sufletul meu!

- Bine... haideți, că vorbim. - Bine.

Doamne, nu știți cât de fericită m-ați făcut!

Vă mulțumesc mult, mult de tot!

- Dar n-am spus decât că mă gândesc. - Da, vă gândiți, dar...

- Dar vă gândiți, da? - Da.

Mulțumesc tare mult, mulțumesc...

Ai văzut ce-ai făcut?

Măi, dar Vali n-a avut nimic cu tine.

El a avut ceva cu familia Andronic.

Și, dacă mă întrebi pe mine, e mai bine să fiți aliați decât dușmani.

Da...

Să știi că nu scoți nimic de la mine.

Te rog frumos, vreau doar să vorbim puțin.

- Despre ce? - Despre viața ta.

Aici vrei tu să trăiești? Pe bune...

În chestia asta, aicea, vrei să-ți trăiești tu viața?

Mamă, vreau liniște. Înțelegi? Iar în casa aia nu mai e de mult liniște.

Acolo și când se tace e plin de ură!

O să ne liniștim, o să vezi.

Trebuie doar să fim o familie.

Tu chiar refuzi să vezi realitatea, nu-i așa?

Noi nu mai suntem de mult o familie.

- Te rog frumos... - E prea târziu!

Te rog frumos, vino acasă. Te rog.

Mama, eu aici locuiesc acum.

Da, nu o să mă pensionez la Butimanu, stai liniștită.

- O să-mi găsesc un apartament în oraș. - Bine, asta e bine.

Și cu băiatul ăsta cum e?

E ceva serios sau te distrezi și tu un pic?

Nu, eu refuz să răspund la această întrebare, îmi pare rău.

Ce e?

Vrei să pui și tu lemne pe foc?

- Stai acolo. - Ce faci, fată, acilea?

Ce să fac, fă, Florico?

Am venit s-o văz pe coana mare.

Dar ce, fată, acilea e moaștele Sfintei Parascheva?

Mă, ce măcăni, fă, Florico, de unde până unde sfântă asta?

Moaște, da, dar sfințite...

Bre, când o s-o vază Sfântu Petru p-asta,

o să zică: „Bre, ce-i cu tine acia fetică, ai?

Mata jos la parter, la cazane, bre!

Hai, fuguța, că pregătește dracii acolo-șa furcile”,

și vorba lu' Mitu al meu,

ce-o s-o-nvârtă-n smoală și uite așa, și uite așa...

Doamne ferește!

Așa rea a fost?

Făi, Florico,

păi tu de ce crezi că a făcut asta dambla?

Păi de ce?

C-a bubuit răul colo-șa!

Ce căutați voi aici?

Bre, muream de dorul lu' coana mare, acia.

Florico, care e treaba ta în casa asta?

Treaba mea!

Și vezi cum vorbești cu mine, că tu nu ești șefa mea, da?

Tu ieși în momentul ăsta de-aici, clar?

Hai, hai!

Și tu la fel.

Hai!

Fă, fetică tu ai tras o țuică de dimineață?

- Eu sau...? - Ai beut...

Bre, fii atentă, Rodico, că schimb foaia.

Extraordinar!

Păi da' tu stai acia în casa mea,

mănânci mâncarea mea cu furculița mea

și dormi în patul meu pe muzica mea?

Haide, bre...

Auzi, uite ce e.

Acia în casă, eu sunt doamna.

- Doamna Nuți... - Așa, fată.

Mă iertați că vă deranjez.

Ia ieși matale și închide ușa pe dinafară, că ne trage curentul.

Hai!

Ți-oi arde un ahzen winzen...

Obraznico!

Ce i-ai zis, făi?

Ce să zic...

Hai, mă, Lauriciule...

Îmi dai și mie o îmbrățișare?

M-ai părăsit și acuma vrei să mă iei în brațe?

Nu te-am părăsit, de unde spui că te-am părăsit,

de unde și până unde?

M-am dus până acasă să rezolv niște treburi.

Pe bune, nu vrei să ți-o aduc și pe mătușă-ta înapoi?

Hai, lasă vrăjelile, că știu eu de ce-ai mers acolo.

- De ce-am mers acolo? - Oare?

- Cioc-cioc-cioc... - Niciun „cioc-cioc”.

- Cioc-cioc-cioc! - Degeaba!

- Dorin! - Da?

- E numai vina ta. - De ce?

Pentru că tu ai adus-o aicea, și acum nu mai vrea să vină acasă.

Vrea să rămână aicea să doarmă cu...

În cocina asta de porci.

- Ia vezi! - Nu, stai... Laura, te rog.

Delia, vezi cum vorbești.

- Pe bune? - Pe bune, da.

Tu chiar nu-ți dai seama ce se întâmplă?

Fata ta rămâne aici să doarmă cu toate...

lighioanele astea.

- Laura, stai! Numai puțin! - N-am aer.

N-am aer, am nevoie de aer.

„N-am aer, am nevoie de aer!”

Ești afară! Ai aer! E aer curat!

Hai, că e bine!

Asta e cartea.

Domnișoara Andronic? Întârzie, nu?

O cam deranjăm noi cu campania noastră.

Mă rog.

Tu ce faci?

Foarte bine.

Am început ziua cam greu, dar am așteptări mari.

Așteptări mari? Asta sună periculos.

Vrei o ciocolată?

Am luat două de la automat pentru că n-aveam mărunt.

- Mi-ar plăcea să pot să te refuz, dar... - Dar nu poți.

- Poftim. - Mersi.

- Iartă-mă o secundă să rezolv ceva. - OK.

Vin și eu.

Să știi că se cam vede.

- Ce anume? - Că o placi pe Adela.

Păi și ce, n-am voie? E un om bun.

Lucian.

Știi ce vreau să zic.

Hai, mă, tu ai înnebunit? Cum să te gândești la așa ceva?

Dacă asta e impresia pe care o lași... Și să știi că nu numai mie.

Un mic detaliu. Poate n-ai aflat, dar se mărită în curând.

De parcă asta ar fi fost vreodată o problemă pentru mine.

Eu ți-am zis să ai grijă, atât.

Auzi?

Dar...

tu ești cumva geloasă?

Hai, că ai o părere prea bună despre tine.

Te rog, închide-mi ușa pe partea cealaltă.

Mersi.

OK.

- Hai salut! - Salut!

Nu te rețin mult.

Vreau să vorbim despre Valentin Dincă.

Vreau să-i fiu avocat.

Victimă și avocat.

Interesant.

Până la urmă, omul a vrut doar să-și facă dreptate.

- Lui și familiei. - Vezi tu că nu-i chiar așa.

Hai, mă, gândește-te.

Unchiu-său e dispărut. Verișoară-sa e moartă.

Și totul pornește de la Andronici.

Și tu, care te-ai aruncat ca Bruce Willis în fața pistolului.

Auzi?

Dar dacă-i schimbi tu încadrarea?

Eu o să declar că pistolul s-a descărcat accidental

și-l scăpăm pe om.

Am nevoie de el.

De ce?

Pentru că el e singurul care-ar putea afla ce s-a întâmplat cu Traian Dincă.

Ca să nu mai zic că avem un dușman comun.

Paul Andronic.

Știi că suntem trei acum?

Ție ce ți-a făcut?

Nu-mi place cum s-a purtat cu Gia.

Și, sincer să fiu cu tine,

eu chiar țin la fata asta.

Arăt bine azi, nu?

Și tu. Chiar voiam să-ți spun că ești frumoasă.

Ești foarte frumoasă.

Mulțumesc, dar nu trebuie să...

Nu, pe bune. Serios, chiar ești.

Mă rog... Mamă, am niște emoții... nu știu de ce.

Auzi? Eu și cu Mihai ne gândeam

ca tu să fii martor și dră de onoare la cununia noastră.

Mamă!

Și cavalerul de onoare?

Călin.

Aoleu... ochelaristul ăla? Nu e deloc genul meu, să mor!

Auzi? Dar de ce nu-i zici lui Lucian?

Că e un bărbat așa cool, mișto?

Luci, ai auzit ce-am zis?

- Ai auzit ce... - Suntem gata?

- Da. - Bun.

- Merge camera? - Baftă.

Stai!

Suntem în Rec? Da? Bun.

Bună seara!

Voi sări rapid peste introducere,

pentru că e suficient să spun că o avem astăzi în platou

chiar pe Andreea Andronic.

Bună, Andreea!

Și îți mulțumim că ai acceptat să faci parte din campania noastră

„Citește o carte!”

Bună, Lucian, sincer mă așteptam la o introducere așa, mai drăguță,

mai copleșitoare.

Nu, glumesc.

Ești minunat, Lucian, ești minunat.

Mulțumesc. Mulțumesc, Andreea. Și tu.

Spune-ne, Andreea,

care a fost ultima carte pe care ai citit-o?

Sunt sigur că telespectatorii noștri sunt foarte curioși să afle.

Ultima carte pe care am citit-o?

Da... M-ai luat așa, un pic pe repede înainte.

Ultima carte pe care am citit-o...

trebuie să mă gândesc puțin, pentru că am citit foarte multe...

Să-mi aduc aminte...

Ultima pe care să o fi și terminat, nu?

- Sigur. - Da.

Grey?

Umbrele lui Grey.

Cincizeci de umbre ale lui Grey.

Așa, da, mă rog, dacă vrei tu să-i spui pe toată denumirea, da.

Da, e o carte foarte bună. Adică pe mine m-a impresionat.

E cu atmosferă, așa, cu romantism, e foarte bună, da.

Mă rog, e o carte pentru adulți, știi ce vreau să zic.

Da, păi e o carte pentru adulți.

Sunt preferatele mele, nu citesc cărți pentru copii.

Ce se aude?

Nimic.

Mă, serios! Se aude ceva în pod.

Sunt hoți?

N-au cum să fie hoți. N-au cum să intre.

OK.

Sunt șoareci.

Șoareci?

Da, măi. Șoricei.

Chițăie și ei.

Hai să chițăim și noi.

Nu, nu îmi pare rău. Eu nu pot cu șoareci.

Dar ce treabă avem noi cu ei, pisi?

- Serios? - Da, serios.

Nu, eu nu pot așa, îmi pare rău.

Hai, mă, Livia!

Și altceva, Andreea?

- Despre? - Despre cărți.

- Tot despre cărți vorbim... - Ce alți autori îți plac?

Alți autori...

Uite, rușii.

- Autorii ruși. - Da, ei sunt baza.

Baza. Eu așa am auzit, că sunt baza la cărți, da.

Asta am auzit.

Și care e romanul tău preferat?

Romanul meu preferat este...

Iar trebuie să mă gândesc, am foarte multe care-mi plac.

- Și trebuie să aleg unul dintre ele, da? - Da.

Tâmpitul?

Prostul?

Iartă-mă, nu, m-am gândit eu, mi-am.... am încurcat...

Am citit mai demult altceva de...

Bă, idiotule!

Poftim?

- Idiotul? - Idiotul.

Idio... Idiotul, da.

Andreea. Spune-ne, cine a scris Idiotul?

A scris-o cine a scris-o, na!

Ce întrebare e asta? Autorul cărții a scris-o.

Nu e cea mai mare cameră din casă, dar...

e frumoasă, nu?

Aici...

stă fetița mea.

Ai grijă să nu deranjezi ceva, ca să nu-și dea seama.

Dac-aș putea măcar s-o îmbrățișez o clipă.

Cred că am auzit un zgomot. Hai să mergem repede!

- Tu ce faci aici? - Dar ce mă iei așa?

Hai că Florica sforăie de pică tencuiala de pe pereți.

Hai să mă ajuți să strângem la bucătărie.

- Hai! - Doamne, dar ce se întâmplă în casa asta?

Vin?

Cu ce ocazie?

Cu ocazia că mai sunt câteva zile și o să-mi fie soție.

Și ca să ne mai relaxăm un pic.

Nu bei?

Eu o să trebuiască să plec.

- Am făcut eu ceva? - A, nu! Doar că am niște treabă.

Mâine, înainte să mă duc la televiziune, vreau să trec pe la croitoreasă.

Știi... mă mărit.

Pe bune?

Cu cine?

Cu cel mai minunat om din lume.

Chiar trebuie să plec.

Hai, că te duc eu, mâine.

Nu, că am materialul acasă

și o să trebuiască să te trezești cu noaptea în cap.

Da.

Păi bine, du-te atunci.

Oricum, vreau să dorm, că sunt foarte obosit.

- OK. - Glumeam!

- Deci rămâi, da? - Nu.

- Te rog... - Nu vin târziu.

Ne vedem mâine.

Bine.

Pa!

Nu țipa!

Nu țipa.

Nu spune nimic.

Doar ascultă-mă.

Și dă din cap că ai înțeles.

Vino mai aproape...

că nu pot vorbi.

Bine.

Eu...

Eu am nevoie de tine.

Și tu ai nevoie de mine.

Și asta trebuie să rămână...

secretul nostru.

Și, în felul ăsta, o să faci bani frumoși.

Ai înțeles?

Apă!

Apă...

Bine.

Ești fată ascultătoare.

Vreau să știu tot ce mișcă în casa asta.

Să asculți la toate ușile.

Și la băi, dacă e nevoie.

Și să fii cu ochii pe Mihai.

Să asculți tot ce spune despre mine.

Și ce-i spune lui Paul.

Să fii atentă.

Să auzi tot ce vorbesc ei.

- Ai înțeles? - Da, doamnă.

Dacă nu faci ce-ți spun,

o să regreți ziua în care m-ai cunoscut.

Nea Gheorghe, te rog, spune-mi că nu-i adevărat.

Spune-mi că nu ai ținut ascuns și secretul ăsta!

Da.

Acel copil chiar s-a născut.

Și trăiește.

Deci Mihai...

Mihai are un frate care trăiește.

Da. Mihai are un frate.

Da.

Mihai are un frate.

De ce nu mi-ai zis nimic?

Nea Gheorghe, de ce nu mi-ai zis nimic?

Pentru că Martha ar fi vrut ca acel copil să dispară, înțelegi?

Da...

Ar fi vrut ca acel copil să fie omorât,

așa cum au fost omorâți și părinții lui Mihai.

Alo, doamnă! Ce cauți aici?

Nu te speria.

Eu...

Sunt mama ta.

Ce, mă?