Original subtitles

- 'Neața, fetele! Sunteți în pauză? - Nu. Căutam ținute pentru prezentatoare.

Mamă, ce mișto!

Andreea, ești fată bună să ne faci și nouă două cafele?

- Să vă fac două cafele? - Da.

Da' cum să nu?

Da' chiar mă gândeam ce-ar merge două cafele acuma, nu?

- Păi nu vă fac eu două cafele? - Mersi frumos!

- Uite și asta ce frumoasă e. Nu? - Nu e prea simplă?

Simplă? Nu știu, mi se pare elegantă și decentă în același timp.

Până la urmă, trebuie să dăm un exemplu prin ținutele prezentatoarelor.

Nu crezi că la Meteo ar trebui să păstrăm cât de cât ținuta de-acum?

Adică, de ce crezi că se uită bărbații la Meteo?

Doar ca să-și pună cauciucuri de iarnă?

Ai dreptate. La Meteo nu schimbăm nimic!

Cafeluțele dv.

Vezi c-ai uitat laptele. Nu beau fără lapte.

Vai, da' eu, uitucă fraieră! Îmi cer scuze.

Lapte de vacă e bine?

Da, asta rămâne. Îmi place mult.

Ce-i acolo, cărți?

Doamne! Bine că le dai, că... ține praf!

Vai de mine, da' le vinzi, da? Nu le dai pe moca!

Foarte amuzant!

Nu! Unele dintre ele o să-mi trebuiască la facultate!

Ce facultate, făi, fetică? Dar-ar moartea în ea de facultate!

Da' ce-ți trebuie? Tu să te-nchini și cu stânga și cu dreapta

că ai serviciu pe bani frumoși!

La ce-ți mai trebuie, făi, fetică, școală?

Pentru că mai sunt încă multe de-nvățat, mamă.

Păi, făi, ascultă acia, la mine!

Școala vieții-i a mai importantă! Aia te face om!

Ce... cărțile... îți rupe spatele, le citești, bre,

dacă nu te doare capul, mai strici și ochii!

Și nu-mi trebuie, mamă, și mie o facultate? O diplomă?

Fă, fetică! Păi face ei... ia diplome

senatorii, deputații, miniștrii, le cumpără, fă, fetică,

și tu aia a lu' Achim, să dai în brânci că faci tu, pe bune!

Ei, ascultă-acia...

Astăzi...

Numai proștii învață, băi!

Dăștepții se descurcă!

Mersi.

- Mersi de ce? - De sfat!

Numai să bagi acoloșa la cap! Îmi răcesc eu gura de pomană!

Amalia?

„Sincer vorbind, Fermina Daza nu știa prea multe despre acel pretendent

tăcut din fire care apăruse în viața ei ca o rândunică în toiul iernii,

chiar și numele i-ar fi rămas, poate, necunoscut,

dacă n-ar fi fost semnătura de pe scrisoare.”

„De când o primise, se interesase și descoperise

că era copilul din flori al unei femei nemăritate, harnică și serioasă,

dar marcată pe viață de stigmatul de foc al unei singure rătăciri din tinerețe.”

Da, Adela! Te pup! Ce faci? Toate bune?

Să zicem...

Mă tot gândesc la Mihai. N-a dat niciun semn?

A... nu.

Din păcate, nu... nu știu nimic.

Da'... stai liniștită că...

sigur e bine.

Un om care lipsește trei săptămâni nu e bine, Călin.

Dacă a pățit ceva? Dacă are nevoie de ajutor?

În primul rând, Mihai nu ar cere niciodată ajutorul nimănui, știi asta.

Eu...

așa simt.

Că el e... e bine.

Dacă afli ceva, îmi spui?

Nu știu, mă tot gândesc că poate a pățit ceva.

Adela, te rog, liniștește-te un pic.

Trage aer adânc, respiră,

și nu-ți mai pune-n cap toate filmele astea negre.

Îți promit că, dacă aflu ceva,

o să fii prima și cred că singura pe care o s-o sun imediat.

- Bine. - Da' ... acum n-avem ce să facem.

Da? Așteptăm și... eu sunt convins că...

e bine. Mergi pe mâna mea!

O să vezi că-i bine.

- Bine. Mulțumesc. Pa! - Ai grijă!

Hai, salut!

Hai, salut?

Bă, idiotule!

Tu vrei să mor de inimă?

Credeai c-ai scăpat de mine?

Aș fi vrut eu să scap! Boule!

Ce-ai făcut? Îmi spui?

Unde-ai fost? Ce s-a-ntâmplat?

N-am energie să-ți povestesc tot.

Mai e și Adela.

Am auzit.

Chiar mă bucur c-ai auzit!

Poate acum realizezi și tu cât de mult te iubește fata asta!

Sun-o! Spune-i ce-ai făcut! Serios! Nu a dormit de când ai dispărut!

Nu cred că sunt pregătit.

I-am făcut prea mult rău.

Mă bucur că ești bine.

Boule!

Deci nu mai pot! Nu mai suport!

Andreea, dar trebuie să-ncepi de undeva, și să ai un pic de răbdare.

Așa-i la început!

Pe bune? Da' tu ai început cu spălatul budelor și nu știu eu?

Mă, tata! Eu de trei săptămâni fac cafele non-stop!

Pe bune! Dacă asta înseamnă televiziune, atunci îmi bag picioarele și plec!

Că nu pot să îndur atâtea umilințe! N-am omorât pe nimeni!

Și, știi ceva? Tu ar trebui să mă aperi pe mine, da?

Să ții cu mine, nu cu ele!

Bună ziua!

Și ăsta... cine mai e?

Am nimerit într-un moment prost?

Nu.

- Nu-l știi? - Nu.

Este Lucian Brătescu, prezentatorul TV?

A... Am dat și eu probe cândva.

- Salut! Paul Andronic. - Lucian Brătescu.

- Direct, Paul. - Lucian.

Și ea este Andreea, fiica.

Adică, sclava televiziunii, Lucian.

- O cafeluță? - Nu, mulțumesc.

Ia spune-mi, tu ai început tot cu cafele? Tonomat ambulant, așa e?

Că am auzit eu că drumul spre succes este plin cu boabe de cafea și lapte!

Sincer, uneori, da.

Au!

Să mă scuzați, vă rog! Aoleu!

Nu știu, dar astăzi parcă am două mâini stângi. Nu știu ce-i cu mine.

Am dormit și prost... Am visat și urât...

Mi s-a părut că aud...

...o împușcătură.

Nu?

Și eu o aud.

În fiecare seară când mă culc.

Știi că mâine se împlinesc 23 de ani... de când nu mai e Anghel?

Așa mult?

Ce repede a trecut timpul!

Mie mi-a rămas sufletul blocat în ziua aia, să știți...

Să-ți iei singur zilele?

Mare păcat!

Mare păcat! Că doar nu ești Dumnezeu!

Săracul, domnul...

Ce-o fi fost în sufletul lui...

Uneori mă gândesc că...

la un moment dat, poate că e mai bine să iei decizia asta.

Haideți, nu vreau să v-aud!

E grea viața, dar merită trăită. Că, vorba aia: o viață avem, nu?

Bună, rea, e viața noastră.

Dar când îți dai seama că...

n-ai făcut nimic în viața asta...

decât să îi încurci pe ceilalți...

Aiurea! Haideți că vorbiți prostii acuma! Ce v-a apucat?

De unde gândurile astea?

Că, și-așa, la o adică... nu vine preotul la o înmormântare.

Stau și mă gândesc că poate...

Dumnezeu ne-o judeca pe amândouă că am păcălit toată lumea,

că domnul a avut accident de vânătoare.

Dar noi am făcut asta ca să putem să-l înmormântăm creștinește.

Eu n-am mințit pentru Dumnezeu.

Eu am mințit pentru copiii mei.

Ei trebuie să creadă că tatăl lor a fost un om puternic.

Nu laș...

Ce carte citiți acolo?

Că mă gândesc că de la aia vă vin gândurile astea!

- Dragoste în vremea holerei. - Păi, vezi?

De la aia vi se trage!

Sunt bune cărțile, da' uite că te face să gândești prea mult!

Dorin!

Degeaba dai cu var! Tu nu vezi că plouă?

Și ce dacă? Am eu o tehnică. Tehnica bidinelei pe fântână.

M-a învățat pe mine tataia. Era și un concurs pe la noi prin sat.

Aoleu, ai chef de mișto?

Bă, creațo, ia vino-'ncoa, mă!

Deranjez?

Deranjez?

Tu ce dracu' cauți aici?

- Eu vă las singuri. - Nu! Stai, stai puțin! Stai puțin!

Dacă trebuie să plece cineva, nu ești tu aia!

Stai liniștită, că n-am venit să ți-l iau. Puteți să trăiți fericiți în cocina asta.

- Hei! - O luăm de la capăt?

Cocina asta este casa mea, înțelegi?

Și mă simt mult mai fericit

decât în toată măgăoaia aia sinistră de la Izvorani!

Zi ce vrei și tai-o!

- Așa ai ajuns să vorbești cu mine? - Da.

Bine.

Am venit să-ți zic că vreau să divorțăm și cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Extraordinar! O veste, în sfârșit, bună!

Bravo!

Dar...

vreau partaj.

Poftim?

Vreau partaj. Și o să mă lupt până-n pânzele albe pentru asta.

Dorine! Hai, mă, că v-am făcut șnițele!

Sărut mâna!

Din piept de pui de țară...

- I-auzi! - Să vezi ce gustoase sunt!

Mersi! Sărut mâna!

Dacă știam că-i cu parastas, aduceam și niște ciorbă, că-i fierbinte.

Abia am dat-o jos după foc.

Bună ziua! Sper că nu v-am deranjat.

Bună, Adela! Nu, nu m-ai deranjat.

Oricum, eu fac același lucru în fiecare zi.

Ce anume?

Nimic.

Dar lasă asta. Spune-mi, ce faci tu?

Am venit să iau niște cursuri de la Livia.

Mă bucur foarte mult. Felicitări că te-ai întors la facultate!

Da, păi...

nu suportam gândul că am început ceva și n-am terminat

și simțeam oricum că m-ar ajuta să capăt mai multă încredere în ceea ce fac.

Erau multe lucruri de învățat.

Mai rar!

Cei de vârsta ta, de obicei, au impresia că știu tot

și nimic nu le mai ajunge la nas.

Dar ce să faci? Asta e vârsta...

- Eu o să mă duc. - Bine. Mă întorc și eu la cititul meu.

Ce citiți?

Asta?

Dragoste în vremea holerei.

Știi, mâine se împlinesc 23 de ani de când soțul meu a murit.

În fiecare an recitesc cartea asta, era preferata lui.

Eu i-am dăruit-o.

I-am scris și o dedicație.

Uite!

Amalia?

Bun! Sper că ăsta să fie începutul unei colaborări fructuoase.

Mie îmi place să cred că cine se angajează la noi,

de fapt, intră într-o mare familie, așa că, bine- ai venit!

Și eu vă mulțumesc, sincer!

Apropo, dacă ai chef, diseară, poate vii pe la noi pe-acasă,

bem un pahar, mai stăm de vorbă, ne cunoaștem mai bine...

- Sigur! De-abia aștept! - Perfect! Așa rămâne.

A! Și contractul...

Te rog, citește-l cu avocatul, dacă totul e-n regulă,

și sper să fie în regulă, îl semnezi și îl lași la Tania.

Perfect!

- O zi bună! - Diseară!

- La fel! - Sigur!

- Te pup! - Vă pup pe amândouă!

Mișto bărbat!

Eu zic să nu te bagi. Că are reputație de mare crai și o să te facă să suferi.

Pe mine? Nu mă face nimeni să sufăr.

Mona, îi spui tu Ginei că avem un musafir diseară?

Sigur, domnul meu!

- O cafeluță? - Nu.

Asta-i o glumă proastă, nu? Despre ce partaj vorbim?

De ce să vrei tu partaj?

Vreau ce mi se cuvine!

Păi nu ți se cuvine nimic! Tu n-ai făcut nimic în casa aia!

N-ai ridicat un deget niciodată! Despre ce vorbim aici?

Draga mea, te-am suportat atâția ani!

Da!

Era mai simplu, cred, dacă eram miner în șut.

Aha!

O să fie un proces lung.

Și care-i problema? Am timp suficient, nu crezi?

Dorin, te rog eu, renunță! Ne legăm aiurea la cap!

Nu!

Da' de ce să renunțe, mă? Lasă că zice bine cum zice el!

- Ce-i al lui, să rămână al vostru! - Așa!

Eu zic să faci ce zice Laura. S-o asculți pe ea.

O să-ți pară rău, altfel.

Nu!

Măi, Delia...

M-am săturat să-ți dau întotdeauna dreptate.

Mă, tu nu meriți, mă!

Înțelegi?

Ține minte trei cuvinte: vreau... par-taj!

Hai, pa! C-avem treabă.

- Haide, că mi se răcește și șnițelele! - Hai, bre!

- Și ciorba, și mămăliga! Hai la masă! - Hai, creațo!

Ce faci, făi, fetică?

Ce-ai bre? Ce-arunci așa cu obectele, că e și ele niște obecte amărâte!

Lasă-mă, că-mi vine să le rup pe toate!

Nu mai pot, mă, nu mai pot! M-am săturat!

Se poartă toți cu mine de parcă zici că sunt sclava lor!

Mai am puțin și mă pun să dau cu mopul!

Adică?

Adică! Adică toată lumea la televiziune mă pune să le fac cafele!

Pana mea! Nu mă ia nimeni în serios! Și azi, Paul, știi ce mi-a zis?

„Măi, Andreea, trebuie să-ncepi și tu de undeva.”

Da' cine dracu' a ajuns boss după ce a făcut o sută de mii de cafele?

Nimeni! Îți zic eu!

Bre, Andreio! Te-a luat ăștia dă tăntăloaică!

Fii atentă acia la mine! Te duci acoloșa! Dai cu pumnu'-n masă, cu picioru'-n prag,

bre, fetică!

Și mai repejor, că uite, Adeluța s-a reîntors la facultate.

Numai impresii pe capul ei! Să mor!

Vrea să se dea bine pe lângă Paul că ce bună și silitoare e ea!

O tocilară! Asta e!

Bre, eu nu știu... la mine, să nu se lase de muncă...

că eu... nu mai pot! Adică, cât s-o mai țiu? S-o țiu eu?

Ia... ia taci?

Ce, bate cineva la ușă?

Nu! Mi-a venit o idee. Păi, dacă Adela

pleacă de la televiziune ca să meargă la facultate,

păi eu pot să-i cer lu' tăticu să-mi dea mie jobul ei, mă!

Făi, Andreio! Făi, tu te-ai zărghit la cap? Cum să...

Tu să iei fărâmiturile de la asta?

Mămico, ea lucrează fix lângă el, mă. Îi suflă-n ceafă, mai bine zis.

Înțelegi?

Bravo, făi!

Cum se vede, bre, că ești fata mea!

Păi nu-i Paul atât de prost.

- Judeci cu capu'. - Sper că nu-i atât de prost.

Mă, ce semeni cu mine!

Că, dacă-i prost, însemnă că lumea e cu susu'-n jos.

Da', Gina, deci, nu vreau să vă chinuiți, să fie totul sofisticat și nu știu cum.

Vreau să fie o masă simplă, așa cum îi plăcea lui Anghel.

Știi? Da', neapărat desertul.

- Da... Cremă de zahăr ars! - Așa, crema de zahăr ars.

Îi plăcea mult. Bun!

În rest, cred că știți ce-aveți de făcut, nu?

Da.

Bine, dragilor. Vă las și... hai, la treabă!

Sărut mâna!

După 23 de ani?

Nici oasele nu i-au mai rămas. Pentru ce toată nebunia asta?

- Cine mai face pomană după 23 de ani? - Ai grijă ce vorbești, tuto!

Domnu' Anghel a fost mare om!

Dacă nu era el, erați cu toții pe drumuri acuma!

Aoleu... toată casa și familia asta stau cu curul pe banii lui!

Așa că, gura! Hai, la treabă!

Stelo! Eu ce trebuie să fac?

Faci ce vrei, dar nu te bagi în mâncarea noastră!

Păi, și-atunci, ce mănânc?

Icre de scafandru!

De-alea roșii sau de-alea negre?

Mda, și asta.

Nu sunt multe, dar... trebuie să le-nveți bine.

Da.

Mă descurc.

Să știi că profu' de la cursul ăsta e foarte exigent.

Anul trecut cred c-a lăsat restanți trei sferturi dintre studenți.

Deci trebuie să înveți bine. I se spune „Balaurul”.

Bine, nu m-aș mira la un moment dat să scoată flăcări pe nările alea.

Ești bine?

- Poftim? - Te-am întrebat dacă ești bine.

Da. Mă gândeam la cursurile astea.

Sigur? Adică... pot să te-ajut și cu altceva?

Nu.

E de la oboseală.

Încerc să țin pasul da'...

am impresia că n-am mai fost de zece ani la facultate.

Sper să-mi intru repede-n ritm.

Sunt sigură c-o să se-ntâmple.

Plus că, orice ai nevoie, poți să apelezi la mine.

Și-așa n-am mare lucru de făcut.

Mersi.

Păi... o să mă duc. O zi are doar 24 de ore, nu?

Da, din păcate...

- Spor! Și, nu uita, sunt aici. - Mersi!

Mai ușor, bre, Mitule!

E bună băutura, da' prea te repezi în paharele-alea

de zici că vine sfârșitul lumii!

Păi nu zi așa, că amu vine!

Da', ce ai azi? Că nu prea ești în apele tale!

- Mă gândeam. - La ce?

Mă gândeam...

la un prieten.

Un prieten bun, care nu știe ce să facă.

Că s-a-ncurcat prea tare-ntr-o minciună...

mare minciună,

și-acuma nu știe unde s-o apuce.

La balamuc!

Păi da, dar problema-i că nici la Balamuc

n-o să scape de secretul ăsta care îi chinuie inima.

Adică?

- E un secret așa mare? - Îi mare...

- Și zici că e un prieten bun? - Da, un prieten bun.

Și cumva, prietenul ăsta are el două fete,

dar, de fapt, numai una e fata lui?

- Poftim? - Nu știu. Zic și eu!

Am și eu un prieten așa care are două fete.

Pe una o cheamă Andreea și pe cealaltă o cheamă Adela.

Și el știe că, de fapt, numai Andreea e fata lui. Cealaltă, nu!

Mă, bețivule, tu știai!

Știam. Și cred că e greu ce ai tu pe suflet, Mitule.

- Unde ai fost? - Dar de ce mai întrebi?

Nu știi tu tot? Nu controlezi tu tot?

Ce mă mai întrebi unde am fost că știi deja unde am fost, nu?

Da' ție de ce ți s-a pus pata pe mine așa, din senin?

Nu mi s-a pus pata deloc. Doar că te văd dintr-o altă perspectivă.

Ar fi bine să...

nu mai asculți ce vorbesc alții. Să vii direct la mine.

Care alții? Despre care alții vorbim noi acuma? Despre care?

- Hello! Toate bune? - Da, nu mai pot de bucurie.

Dorin a cerut partaj.

- Poftim? - Era de așteptat, nu?

Adică, cum e posibil așa ceva?

Adică eu am muncit o viață-ntreagă cu taică-tu ca să se ducă totul de râpă,

să vină sărăntocul ăsta să ia banii noștri?

Și eu să stau cu mâinile-n sân? Pardon! Așa ceva nu!

Dar de ce te-agiți atâta? Nu m-ai trimis tu la dracu'-n praznic?

Nu l-am cunoscut acolo?

Dar te-am obligat eu să-l iei de bărbat? De ce tot mereu sunt eu de vină?

- Pentru că e vina ta! Pentru că tu... - Delia! Gata, încetează!

Bine, eu nu mai suport să stau aicea și să fiu acuzată pentru eșecul tău!

Ajunge!

- Mamă! - Gata!

Tu chiar nu poți să te abții? Pe bune! Tu știi ce zi e mâine?

23 de ani de când a murit tata.

- Trebuia să mă descarc și eu cumva, nu? - Te descarci...

Tu știi că e-ntotdeauna întoarsă pe dos în fiecare an când vine ziua asta.

Data viitoare când vrei să te cerți, surioară dragă, vii la mine direct.

Ne descurcăm foarte bine la chestia asta!

Tu nici să te cerți cu mine nu mai ai timp.

Aoleu...

- Deci, nimic, nu? - Absolut nimic!

Niciun indiciu și sincer, nici nu știu dacă mai are rost să mai continui.

De ce?

Pentru că simt că nu duce nicăieri chestia asta.

Caut un om care, teoretic, n-are nicio vină,

și împotriva căruia n-am nicio dovadă concretă.

Nu încă.

Hai, zi! Ai nevoie de ceva ca să fii mai atent?

Nu, chiar nu e vorba despre asta.

Știi, eu vreau să fac meseria asta exact așa cum trebuie.

Numai că, în cazul ăsta, simt că n-are rost să continui.

Ar trebui să ai încredere-n mine că sunt avocat, știu ce spun.

Dar n-am toate pârghiile.

Uite ce-aș face eu, Mitule! Da' te rog să fii atent, da?

Bun!

Eu aș scrie o scrisoare.

- O scrisoare? - Păi, da!

În care îi scrii tot. Tot adevărul.

Tot ce ai tu pe suflet. Evident, fără să spui cine ești.

Încerci să fii așa... cât mai evaziv.

Poftim?

Adică, cât mai pe ocolite ca să nu-și dea seama cine ești.

A, evaziv...

Evaziv. O scrii,

pui scrisoarea la poșta anonimă,

și i-o trimiți lui Paul Andronic acasă.

Păi, nu mai bine îi trimit un mesaj pe telefon?

- De pe care telefon? - Păi da' eu am telefon, tu ce crezi?

Poate să-și dea seama al cui e numărul! Ce dracu', Mitule? Suntem în secolul XXI!

Ai dreptate.

Deci îi scriu o scrisoare...

- Ano... - ...nimă,

Anonimă.

Nicule!

- Ești genial! - Sunt inginer!

Anonimă!

Ce mai vrei?

Ai venit pentru a doua rundă de ceartă? Mi-a ajuns! Mulțumesc frumos!

Mai lasă și tu garda jos din când în când, te rog.

N-am venit să ne certăm.

Vreau să văd doar...

cum ești. Ești bine?

Nu, nu sunt.

- Pot să te-ajut cu ceva? - Nu știu. Fă-mă să dispar. Poți?

Păi n-am mai făcut asta de pe la... 10-11 ani, cred.

Cred că mi-am cam pierdut abilitățile.

Vedem...

Nu mai râde, fată! Serios! Asta nu e o simplă teleportare.

E complicat. E... energetic, e greu.

Serios!

Ai văzut c-am putut? Mai ești?

Nu mai ești!

Ai văzut ce pot? Sunt tare.

De ce trebuie să fie totul atât de complicat?

Nu știu. Asta-i viața!

Altfel, ne-am plictisi. Mai știi cum zicea tata?

„Prefer să mă chinui, decât să mor odihnit...

- Și prost. - ...și prost!” Păi, nu?

Nu zicea el: „După ce mor, o să mă odihnesc...”

Da...

Tăticu'...

Nu știu, poate că e ceva, poți să înveți ceva din toată chestia asta!

Ce să învăț? Mi se pare totul o glumă proastă.

Mi-e dor de tata.

Mi-e foarte dor de el.

Și mie mi-e dor de el.

Era singurul om care știa ce să facă în momentele astea când mi-era greu.

Lui nu trebuia să-i zic nimic că el știa ce să zică.

Simt așa de multe ori nevoia de prezența aia a lui

puternică și liniștită.

De zâmbetul ăla...

Părea că nimeni și nimic nu poate să-l învingă.

Și totuși...

O să rezolv problema asta cu Dorin.

- Da. - Promit. Da?

Hai, capul sus!

- Da? - Promit?

Da.

Cât mai impersonală, da? De-aia scriu eu, da?

Da' eu n-am mai scris demult.

Poate că ți-o recunoaște fie-ta.

Las' că-i mai bine așa, paza bună trece primejdia rea.

Bun! Băgăm așa. Scurt și la obiect.

Îți scriu,

Îți scriu...

...pentru că nu mai pot să ascund ceea ce e dreptul tău să știi.

Andreea nu este...

Ce faci, mă? Ce scrii tu acolo pe caietul meu de datorii?

Bă, da' nu mai ai liniște pe lumea asta! Imediat vine cineva și-și bagă coada!

Hai, mă, Nicule, că dacă vreai liniște, stăteai acasă! Aici e cârciumă, ce vrei?

Bă, mulțumesc pentru informare!

Da' ce scriai tu acolo? Îl puneai pe nea Mitu să-ți dea casa?

Nu! E cererea lui de pensionare.

Pentru că s-a săturat omul să tragă ca sclavul!

Da' știi că poți s-o faci și pe online.

Lasă că e bine să fie și de mână, că după aia te întoarce din drum,

îți spune că n-ai scris-o de mână, că n-ai dosar cu șină... Știm noi!

Hai, ne lăsați și pe noi în pace? Că unii mai au și treabă!

Au spus c-o recalculează.

Perfect!

Ia zi! S-a-ntâmplat ceva?

Nu știu... Mă tot gândesc la ceva.

Ai aflat ceva de Mihai?

Nu. Da'... zi! La ce te gândeai?

Am găsit o carte. Dragoste în vremea holerei.

Și are o dedicație.

Așa, și?

Ai idee cine-i Amalia?

De ce te interesează cine-i Amalia?

Io... Ce faci, fată? Iar ești bosumflată?

Păi n-ai văzut cum a sărit cu gura la mine?

Am întrebat și eu ceva, și imediat, să-mi bage pumnu-n gură!

Păi și de-atunci ești așa supărată? Mamă...

Tu nu știi că Gina-i sensibilă la chestii de-astea?

Mai ales când e vorba de nea Anghel!

Nea Anghel... Mare om, nea Anghel, să știi!

- Dar de ce-a murit? - A murit la vânătoare.

S-a dus să-mpuște niște rațe, s-a descărcat pușca-n mâna lui!

A murit pe loc.

Săracul... Și era om bun! Eu eram tânăr pe-atunci.

Săracul...

Păi și nu putea să zică? Ce mare chestie?

Măi, Ico, nu te supăra pe mine, da' tu ești proastă rău!

De câte ori vrei să-ți spun?

Când e vorba de nea Anghel, trebuie să ai grijă cui și ce spui!

E un subiect sensibil! Ce dracu'?

Fă și mie ceva de mâncare, mi-e foame! Un sendviș, ceva...

Nu pot, că sunt prea proastă!

Tu știai!

Lasă-l pe Călin!

Eu l-am rugat să nu-ți spună nimic.

- De ce? - Pentru că nu trebuie.

Pentru că uneori, fiecare trebuie să-și vadă de treaba lui.

Poftim?

Crezi că nu merit să știu nimic despre tine?

Crezi că nu mă doare c-ai dispărut fără urmă?

Fără să spui nimic?

Crezi că-mi place să stau ca proasta, să nu dorm

și să mă gândesc că cine știe ce-ai pățit?

Adela, exagerezi.

N-am spus nimănui nimic pentru că nu vreau să sufere nimeni!

E ceva ce mă privește doar pe mine!

Dar sunt oameni care te iubesc, Mihai!

Pentru care contezi mai mult decât pentru tine însuți!

Și nu voiam să mă bag în ce nu mă privește.

Voiam doar să știu că ești bine! Că trăiești!

Cred că meritam măcar atât.

Și e valabil și pentru Călin. E fratele tău.

Credeam că însemn ceva pentru tine!

Sau poate că m-am înșelat.

Adela!

Însemni mult mai mult decât îți poți imagina.

Păi, și-atunci?

Nu vreau să ți se întâmple nimic rău. Nu vreau să vă car după mine să...

E lupta mea! Înțelegi? E lupta mea!

Mona... Mona!

Nu vreau să povestesc totul acum la telefon

și nici să intru-n detalii ca la psiholog, da?

E foarte simplu!

Ginerele meu... mă rog, mai bine zis, fostul meu ginere,

încearcă să pună mâna pe averea familiei mele!

Avere pe care am făcut-o cu greu și pentru care am tras ani de zile!

Asta n-o să se-ntâmple!

Așa ceva nu o să las să se întâmple! Ai înțeles?

Cel puțin, cât sunt eu în viață. Mai bine-l împușc!

Sper să nu fie o greșeală.

De ce te-ai întors?

Nu știu.

Simt că merg în gol!

Am nevoie de ceva... de cineva...

Cred c-am obosit.

Cred c-ar fi cazul să... vă las singuri.

Nu! N-ai de ce!

Nu cred că mai avem ce să ne spunem, nu?

Adela...

O să urc...

Nu spui nimic?

- Bine! Atunci, cred că e cazul să plec! - Nu!

Stai!

Am nevoie de tine.

Serios?

Când ai venit...

ai întrebat de Amalia.

De ce?

Pentru că voiam să știu cine e.

Amalia e mama mea.

De ce te interesează?

De-asta.