Original subtitles

Și eu care credeam că n-ai cum să cobori mai jos de atât!

Bună seara, surioară.

Ce vrei de la mine? Ce ți-am făcut eu ție? Spune-mi!

Dar ce-ai, dragă, ce te-ai aprins în halul ăsta?

Dece i-ai spus lui Paul toate minciunile alea despre Mihai?

Minciuni?

Da, minciuni pentru că tu doar asta știi să faci: să minți!

Dar nu am mințit cu absolut nimic!

- Cu nimic! - În legătură cu Mihai!

Nici nu știu de ce mai încerc să vorbesc cu tine!

Îți spun eu, Adelo, de ce! Pentru că și tu ai dubii, de-aia!

Pentru că l-ai văzut pe Mihai cum m-a sărutat la televiziune, de-aia!

Cum te-a sărutat? Cum ai sărit pe el să-l săruți!

Măi, fată, dar de ce nu vrei să înțelegi că eu îți vreau binele?

Cum îmi vrei binele?

Cum îmi vrei binele, înșelându-mă pe la spate cu Adi?

Cum? Mințind că Mihai s-a dat la tine?

- Cine știe ce alte chestii mai ascunzi! - Da, Adela, bine în regulă.

În legătură cu Adi am greșit, da? Recunosc.

Dar, Adelo, crede-mă că Mihai nu te iubește!

El a încercat la fata șefului, nu i-a mers și s-a mulțumit cu locul doi.

Nu știu când ai ajuns așa.

Dar crede-mă că mi-e milă de tine.

O să rămâi singură.

Eu cred că Andreea a înțeles greșit.

M-am purtat frumos cu ea doar pentru că e fata ta și atât.

- Și ea a înțeles greșit? - Așa se pare.

Dar nu asta a fost intenția mea.

Eu o plac pe Adela. O iubesc.

Și Andreea mă place pe mine. De aia s-au și certat.

Mă rog, unul din motive.

Dar, crede-mă, între mine și Andreea nu e nimic din ceea ce-și imaginează ea.

Bun. Sunt convins.

Și Mona a înțeles greșit?

Adică?

Mona v-a văzut la televiziune în timp ce vă sărutați.

Eu ce pot să cred din asta?

Da, și eu i-am văzut.

Și am văzut-o pe Andreea și cu fostul meu prieten.

De asta ne-am certat. Andreea nu e așa cum credeam eu.

Și sunt convinsă că mereu a fost ceva între ea și Adi

și m-a mințit exact cum face și acum.

Doar pentru că și-a pus ambiția să ia ceva ce e al meu.

- Nu știu de ce face chestia asta! - Pentru că e un om rău.

Îmi pare rău că spun asta. Andreea e un om rău.

Nuțică... Nuțică...

Vino, mă, încoace...

Aici.

Te mai aștept pe la mine, vecină.

Mă mai gândesc... vecine.

Auzi, dar pe bune, de ce nu rămâi tu noaptea asta aici?

Pentru că nu pot.

Pentru că mătușă-mea se trezește în toiul nopții și dacă vede că nu sunt...

Așa, și? Trebuie să se obișnuiască cu ideea asta la un moment dat.

La un moment dat!

- Noapte bună. - Noapte bună!

- Mă gândesc la tine! - Și eu!

- Non stop! - Și eu!

Mă, Mitule, ce facem?

Păi... mergem acasă

și mai vedem noi, Nuțică.

Mitule, mortul...

Păi, de asta ne arde nouă acuma? Tu vrei să ne prindă?

Hai. Hai acasă, Nuțică.

- Nuțică... așteaptă-mă! - Hai, bre!

Mă, Nuțică, mă...

Așteaptă-mă!

- Ești nebună! - Eu sunt nebună? Tu ai scos un pistol!

- Cum ai putut să-l aduci pe ăsta-n casă? - Dar nu eram în casă!

- Eu vorbesc serios! - Și eu!

Și nu mai am 18 ani să-mi spui tu cu cine să mă văd!

Delia!

- Nu știi în ce te bagi. - Ba da, știu.

E un criminal. Un pușcăriaș.

Măcar el mă iubește.

Tu nu faci pe proasta.

Tu chiar ești proastă!

Și mereu am fost așa.

Mereu am făcut după cum a vrut ea.

Și toți suntem vinovați pentru c-am acceptat chestia asta.

- Ce vorbești tu? E sora ta! - Da, așa credeam și eu!

Și poate că de asta am trecut peste toate lucrurile pe care mi le-a făcut,

dar acum, adevărul e că ea este o Andronic.

Și nimic nu ne leagă.

Și asta pentru că ea nu vrea!

Și dacă alegeți s-o credeți pe ea,

poate că e mai bine ca eu să nu mai lucrez la televiziune.

Adela, n-am zis că o cred pe ea, dar vreau să înțeleg ce se întâmplă.

- Poate că e o neînțelegere! - Adela are dreptate.

Nu e nicio neînțelegere.

Andreea ne-a făcut rău intenționat.

Iar dacă tu nu vrei să vezi asta,

îmi pare rău, dar eu nu mai pot lucra cu tine.

- Mihai... - Consideră că ne dăm demisia amândoi.

Nu, hai... vă rog să încetați. N-o luați așa, gata.

Ba da, Paul. Pentru că tu ai ales s-o crezi pe Andreea.

Nu, n-am zis asta, în niciun caz. Exagerezi.

- Păi și atunci de ce suntem aici? - Pentru că vreau să înțeleg!

E simplu, Paul.

Noi doi plecăm. E cel mai bine așa.

Tu ești prins la mijloc.

Așa că noi o să te ajutăm să ieși din situația asta.

La revedere, domnule Andronic.

Mi-a părut bine.

Noapte bună, Paul.

O să trecem mâine pe la birou pentru preaviz.

Nu te mai gândi la noi.

Concentrează-te pe Andreea.

Mamă, ce faci? Unde ai fost?

- La biserică. - Iar?

- Hai în casă că e frig. - Nu, hai să stăm un pic de vorbă.

- Aici? - Da.

Stela, mamă, hai să încercăm să nu ne mai intereseze nimic,

să nu vrem să mai aflăm cine, ce și cum, cine ce-a făcut, ce-a mințit... te rog!

Și banii de-i avem să-i dăm la biserică.

Mamă...

eu vreau să aflu ce s-a întâmplat.

Ce-ai auzit tu atunci când ai fost la Nuți.

De asta ești așa, nu?

Nu pot să spun că mi-e frică să nu ți se întâmple ceva.

Viperele alea două...

- Andreea nu e fata lui Paul. - Taci din gură, nu mai spune așa...

- Ai aflat că au schimbat fetele, nu? - Taci din gură, nebuno!

Asta e! Asta e, mama!

Nu trebuie să mai spui... să nu spui asta nimănui.

Dacă află astea sunt în stare de orice să-și apere averea!

Care nu-i a lor!

Stela, noi suntem niște oameni simpli.

Și așa ne-am băgat nasul unde nu trebuie.

Până la urmă domnul Paul a făcut testul ADN.

Andreea este fata lui legal, gata! Ce ne mai interesează pe noi?

OK, bine dar hai să intrăm în casă hai.

Intru în casă dar doar dacă promiți că nu mai vorbim despre asta.

Da, promit. Dar eu banii nu-i dau la biserică, să fie clar!

- Stela! - Haide!

Voi ce faceți aici, afară, în frig? Treceți în casă.

- Hai! - Tu ce faci aici?

Mă duc să închid porțile, că a plecat domnul Mihai.

Voi nu știți ce discuții încinse au fost în casă.

- Gata, nu mai țipa... Doamne ferește. - Mergeți în casă.

Doamne, dar când nu sunt probleme în casa asta? Eu m-am săturat.

Promit.

Au plecat.

Și?

Ai văzut ce tare a jucat Adela? Aproape că o și credeai.

Andreea, e ceva ce nu mi-e foarte clar.

Da...

- Normal, Îi crezi pe ei, nu? - Nu, deloc. N-am zis asta.

Dar Mihai și Adela și-au dat demisia.

Nu vor să mai aibă de a face nici cu mine, nici cu tine. Deloc.

Păi, ce ți-am zis? Joacă tare!

Ei joacă, sau... tu?

Parcă ziceai că nu-i crezi.

Andreea...

E adevărat că te vezi cu fostul iubit al Adelei?

Doamne ferește, ce prostii ți-a zis, băi, tata?

Adi a fost iubitul meu înainte să fie cu ea.

Bine, nu pot să zic că am ținut vreodată foarte mult la el.

Și Adela mi-a zis că-l place și eu am făcut un pas înapoi.

Și abia după ce ei s-au despărțit noi am început să ne revedem.

Că suntem tineri, știi cum e.

Dar eu nu mi-am imaginat o clipă, îți jur,

că pe ea ar deranja-o că mai socializez și eu.

Pe bune?

- Așa mironosiță cum e ea, parcă înțeleg. - Andreea...

Spune-mi asta uitându-te în ochii mei,

spunând că ăsta e adevărul și o să te cred.

Tăticule...

De ce nu mă crezi?

De ce îi alegi pe ei când eu sunt copilul tău?

Nu-i aleg pe ei!

Tata, singura mea greșeală

e că nu ți-am spus adevărul de la început.

Eu știu că tu nu mă cunoști cu adevărat, dar...

Eu nu sunt o mincinoasă.

Tata, eu nu sunt un om rău așa cum ți-au spus ei ție.

Știu... gata.

Cred că e vorba de o mare neînțelegere,

o mare confuzie.

Fiecare e cu adevărul lui și nu mai e atent la ceilalți.

Asta e tot.

Îți promit că reparăm totul. Promit, da?

Auzi?

Cum scăpăm de Dorin?

Asta e... îl dăm afară. Păi ce, nu e încă casa noastră?

Fii atent acia, la mine, Mitule.

Să vezi tu dacă nu mă duc mâine dimineață și-l arunc pe-ăsta în stradă!

Mă, Nuțică, numai să ai grijă să nu te scapi cu ceva, mă!

Că asta ne mai trebuie! Înțelegi?

Să afle și blegomanul ăsta ceva!

- Bună seara! - Bună seara.

Matale ești domnul procuror acuma?

Puțin din amândouă.

Dar nu vreți să intrați, să bem o ceva, ca să ne încălzim?

Nu, mulțumesc, am venit doar să vă anunț

că o să înceapă procesul lui Valentin Dincă.

Ai văzut? I-a trebuit la prost răzbunare!

Și am venit să vă invit în calitate de martori.

- Și noi ce să zicem? - Cum ce să ziceți? Să ziceți adevărul!

Adevărul? Da, adevărul... noi?

Cum? Mergem... Ne roagă dom’ procuror acia.

O să vină cineva să vă aducă o citație după ce stabilim data exactă,

dar până atunci mai vorbim, ținem legătura.

Și-l bagă mult timp la pușcărie?

Sincer, a avut mare noroc că n-a apucat să omoare pe nimeni.

N-a apucat...

Dar, ce să mai... chiar și așa nu-l văd bine.

Nu vă mai țin. Noapte bună.

Noapte bună.

Somn ușor!

Somn ușor.

- Nu mergem la niciun proces. - De ce?

De ce? Că mă păcălește acolo.

Dacă mă întreabă acolo de... Traian?

Eu ce spui? Am văzut eu în filme cum face ăștia.

Lasă, Nuțică, că faci ce știi tu mai bine să faci, și scapi.

Păi, ce știu eu să fac mai bine?

Să minți!

Să minți!

Dă-te dracu’... treci în casă!

Doamne ferește!

Ce noapte ciudată!

Da. Să știi.

Și plină de revelații.

Cum așa?

Mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de cea mai curajoasă femeie din lume.

Moștenesc asta de la tata.

- Rabd, rabd... dar și când mă supăr... - Am observat.

Sper să n-am parte de furia asta a ta niciodată.

Mă, ce sunt cu plimbările astea așa târziu noaptea?

Mâine mai și muncim, sper.

Poate tu. Noi ne-am dat demisia.

Hai, mă...

Cum adică?

Ne-am hotărât să ne rupem de familia Andronic și de toate problemele lor.

- Mihai, dar... - Ai auzit-o pe Adela.

Gata.

Familia aia ne-a distrus prea mult viața.

Sincer...

E cel mai frumos lucru pe care l-am auzit.

Nu pot să cred!

Ție, Adela, trebuie să-ți mulțumesc.

L-ai adus pe Mihai pe drumul cel bun.

Am făcut-o pentru că-l iubesc.

N-ai venit la micul dejun.

N-am avut stare.

Ce s-a întâmplat aseară? Ai și venit târziu...

S-a întâmplat...

Nici nu știu de unde să încep.

Aoleu, așa rău a fost?

Andreea se jură că nu minte

și Mihai și Adela...

și-au dat demisia ca să demonstreze că adevărul e de partea lor.

Păi și tu pe cine crezi?

Nu mai știu.

Să știi că e în regulă să n-o crezi pe Andreea.

Da, știu.

Încerc să fiu obiectiv, dar totuși e fata mea.

Da, și te simți vinovat pentru că n-ai fost lângă ea 21 de ani

dar n-a fost vina ta.

Știu, Mona.

E greu să fii părinte

când nu-ți cunoști copilul, nici măcar nu l-ai crescut tu...

O să fiu cât se poate de directă, pentru că te văd cum te chinui.

Și sunt convinsă că până la urmă și tu ai observat aceleași lucruri.

Andreea nu e cea mai...

sinceră persoană ca să zic așa... în general.

Da...

Mă rog, și pe Mihai îl cunoști de o grămadă de vreme.

- Omul ăla a luat un glonț pentru tine! - Da, și asta e adevărat.

Și faptul că nu-ți crezi copilul nu te face un părinte rău, nu?

Te face un părinte responsabil.

Până la urmă unde e Paul Andronic, ăla de care m-am îndrăgostit?

Care căuta mereu adevărul, dovezile?

Nu știu, să-l căutăm.

Ce mă făceam eu fără tine?

Cum să-ți mulțumesc eu pentru tot?

- Promit că rezolvăm. - Ce?

Copilul.

Promit.

Fă-mi și mie o cafea.

Fă-mi și mie o cafea, te rog!

Da, bine, mă, te rog!

Auzi? Mihai nu e?

Mihai...

A, Mihai.

Mihai, nu. Nu mai e.

Și-a dat demisia. Din cauza ta.

Chiar vorbea serios.

Da, și să știi că în general noi, oamenii, spre deosebire de tine, vorbim serios.

- Aoleu, dar ce te ambalezi așa? - Dar nu mă ambalez deloc.

Dar chiar eram curios să te întreb.

Cum ai putut? Cum ai putut să-i faci asta lu’ sor’ ta?

Adela nu e soru-mea.

Pam-pam!

Păi nu știu cum să spun,

nici Mihai nu e fratele meu

dar na, am crescut împreună, am copilărit împreună.

Asta e mult mai important, ar trebui să știi asta.

Auzi mă?

Dar cine te crezi tu ca să-mi faci mie morală?

Vrei să zbori de aici?

Zahăr?

Hai să încercăm.

Chiar, hai să încercăm. Ia zboară-mă de aici. Chiar sunt curios.

Ce-o să le zici?

O să le zici că m-am dat și eu la tine?

- Ia uite-l. - Bre!

Hei, 'neața!

'Neața! Auzi la el, „'neața”! Ce cauți matale la mine-n casă?

Păi, credeam că ne putem înțelege, că... Plătesc chirie, na!

- Nu! - Cât?

Mă, Nuțică, mă, ăsta nu poate să rămână aici!

Stai, bre, să vedem cât oferă! Alo, bre! Cât?

Cât ați vrea? Nu știu.

Ce contează, că și așa o să dărâme casa.

N-o dărâmă bre, că dacă sunt eu aici n-o dărâmă.

Uite vezi? Așa și dacă rămâi acia și ai grijă de casă poți să stai în ea.

Gratis.

Bre, mă iei de proastă?

La câți bani ai matale vrei așa, pomană?

Ei, am...

Bine, bre, îți dau chirie, dar vezi că soba aia...

bușește fumul, nu știu ce are. Cine-o repară?

Așa, și nu încălzește?

- Îi îngheață lu’ Lăurica... - Ce?

Picioarele.

Nuțică...

Hai, bre, că știe toată lumea. Las-o moartă. Ce credeai că nu știe?

Bre, nu știe nimeni, nu e public făcută chestia.

Ce păcat!

Să zici mersi, du-te bate acatiste

și să te lauzi la toți c-ai scăpat de vipera și scorpia și nenorocita...

- Cine? - Nevastă-sa bre.

Să fie într-un ceas bun.

Da.

- Auzi, mă, dar tu nu ești la servici? - Sunt de noapte.

Te-au dat afară și de acolo?

- Bună. - A, bună!

Ți-a fost dor de mine? Hai, mă, recunoaște că de-asta ai venit.

Caut casa Laurei și m-am cam rătăcit.

Sunteți prietene?

Nu.

De fapt, îl caut pe tata și...

Mă rog, e mai greu de explicat.

A, nu-i nevoie.

- Te duc eu. - Da?

Mersi. Am parcat acolo.

Hai!

Ce faci, mă, nu plătești?

- Păi, n-ai zis că faci cinste? - Eu am zis că fac cinste?

- Păi? - Plătesc eu.

Ei, nu-i nevoie.

Te rog. Și tu m-ai ajutat pe mine.

E 10 lei.

Faci ce faci și tot găsești una să-ți plătească tot.

- Aici? - Da. Asta e.

Ce faci?

- Îți muți biroul? - Nu. Plec de tot.

Unde? Ai primit o altă ofertă?

Nu. E greu de explicat.

Dar având în vedere relația mea complicată cu Andreea,

cred că e mai bine ca eu și Mihai să plecăm din companie.

- Pleacă și Mihai? - Da.

Adela, poți să vii puțin, te rog?

Nu cred că e bine să vorbim acum.

Cred că merit un minut din partea ta, nu?

- Te rog. - Bine. Vin imediat.

A întrebat mai devreme Andreea de tine.

Nu vreau s-o văd.

Vreau să dispară toți Andronicii din viața mea.

Bravo, mă. Bravo.

Mă bucur că te ții tare.

Chiar ar fi cazul să scapi definitiv de ei.

Știi?

Mă simt foarte liniștit.

Așa și trebuie.

Tot timpul ăsta n-am încercat

decât să caut adevărul, să-mi fac dreptate, să mă răzbun!

Dar cred că trecutul trebuie să rămână acolo... în trecut.

Vezi, mă? Eu ți-am zis.

- Zi, ți-am zis? - Da.

Și cu atât mai mult, acum e momentul să te gândești la viitor.

La viitorul tău cu... Adela.

Uite că n-a fost nimic degeaba.

Până la urmă în toată căutarea asta am dat peste ea.

- Altfel n-aș fi întâlnit-o. - Corect.

Știi, dacă e să-mi pară rău de un lucru...

și chiar îmi pare rău,

e că n-o să mai fim colegi.

Da, mă rog, te înțeleg, îți dai seama.

Aș fi făcut același lucru, în locul tău.

În fine. Care e planul? Unde ai de gând să te duci, ce să faci?

Habar n-am.

Încă nu m-am gândit.

Dar cred că o să mă bucur un pic de viață. Merit și eu asta, nu?

- Nu? - Mi-era dor de Mihaiul ăsta.

- Hai fugi de-aici, să-ți iau biroul. - Nu, mă, stai...

- Bine. Doar pixurile. - Așa.

'Neața.

Tu chiar nu vrei să vorbim calm despre ce s-a întâmplat?

- Ia zi. - Nu am ce.

Măcar un sfat din ăla înțelept de-al tău, nu vrei să zici?

Oricum tu faci ce vrei.

Și încetează cu ironiile că încă sunt mama ta.

Ești? Atunci de ce nu mă asculți, de ce nu ții cu mine?

Nu pot! Tu nu înțelegi că nu faci bine ceea ce faci?

Dar ce fac? Mă văd cu un bărbat pe care-l iubesc! Ce fac?

Nu, deci nici nu vreau să ascult.

Că până mai ieri te dădeai de ceasul morții că a plecat Dorin.

Și astăzi... nu... nu vreau să ascult.

L-am iubit acum 25 de ani, îl iubesc acum și în tot timpul ăsta m-am gândit la el.

Poftim și te mai miri de ce-a plecat Dorin de acasă!

Cum poți să spui așa ceva?

Delia, nu înțelegi că nu vreau decât să-ți deschid ochii?

Acuma suferi că ți-a plecat bărbatul și te-ai îndreptat spre cineva

care nu face decât rău.

Ți-ai îndreptat iubirea spre ăsta.

Dar să admitem că Dorin nu se mai întoarce.

Tu ești o fată tânără, frumoasă, poți să ai un bărbat când vrei tu.

Da, dar nu pe ăsta. Dar de ce?

- De ce nu pe ăsta? - Pentru că ăsta ne poate distruge!

- Ce pregătesc la prânz? - Am încredere în tine, Gina.

Normal că tu ai încredere mai mult în ea decât în copiii tăi.

- Doamnă? Totul e bine? - Nu.

Bebe s-a întors în viața noastră.

Știu că vă pare rău și că regretați, dar trebuie să fiți de partea Andreei.

Nu, nu sunt.

Spuneți asta doar pentru că încercați să ne opriți să plecăm?

Nu. Întotdeauna am fost de partea adevărului.

Și acum, oricât de greu mi-ar fi să recunosc, așa e.

Andreea minte.

Știi care e culmea? Seamănă mai mult cu mama ta decât tine.

Da, toată lumea spune asta.

Știu că Andreea nu e fata ideală, nici pe departe.

Mereu am fost dur cu Luca pentru tâmpeniile pe care le-a făcut,

dar cu ea am fost mai lejer, așa, nu știu.

Probabil pentru că nu am crescut-o eu, n-am educat-o eu.

Dar nu mi se pare exagerat să aveți totuși niște pretenții de la ea.

Da... nici n-am mari pretenții. Adică...

Nu vreau să aibă diplome neapărat sau să fie prima.

Vreau doar să fie un om bun, nu știu, să muncească și să aibă puțin suflet.

Da, acum câteva zile aș fi spus că are suflet, dar acum...

O să rezolv eu problema asta cu Andreea.

Suntem prieteni?

- Sunteți șeful meu. - Sunt șeful tău. Dar credeam că...

Cred că avem o relație bazată pe prietenie și respect. Nu?

Sigur că avem.

Iartă-mă că nu te-am crezut,

că n-am avut încredere în tine și în Mihai care...

nu știu, și acum când mă gândesc mi se pare absolut incredibil.

A încasat un glonte pentru mine, nu?

Da. Știu, dar nu mie trebuie să vă cereți iertare.

Știu, dar Mihai e și mai încăpățânat ca tine.

Așa e.

Nu plecați. Faceți parte din familie.

Nu putem să rămânem atâta timp cât Andreea minte în stânga și în dreapta.

Lasă asta, o s-o rezolv.

Dacă rezolv eu problema asta cu Andreea rămâneți?

O să vorbesc cu Mihai.

Dar nu promit nimic.

Gata, câte mai spargi?

Păi sparg că nu mai pot să mă opresc. Îmi place.

Păi să mergi și la mătușă-mea, să i le spargi și pe ale ei,

poate te primește la masă.

Păi, să mă primească.

Da! Vezi să nu te dau eu și pe tine afară din casă!

De parcă n-am unde să stau!

Ia lasă că sun eu pe Nuți și pe Mitu, să le zic eu ce faceți voi din casa lor.

Ce facem, bre? Am vorbit eu cu Nea Mitu. Le plătesc chirie și mă lasă să stau.

Păi cum așa? Fără să mă întrebe și pe mine? Să-mi ceară părerea?

Mătușică, n-au nevoie de acordul tău ca să lase pe cineva în casa lor.

Normal.

Lasă că într-o zi o să mă iubească și pe mine.

Nu mai mult ca pe mine.

- Bă! Nu vă mai pupați, bă, în curte! - De ce?

Că vă vede lumea, ce vreți, să ajungem de râsul lumii?

Du-te, bre, cu ea în casă dacă tot stați acia!

Deci e ceva... stai liniștită...

O să fie bine.

Deranjez?

Vă las să vorbiți.

Livia! Ce cauți aici?

Am venit să... mă rog, nu mai are rost.

Nu, te rog frumos să-mi spui... nu mă așteptam...

Nu, de fapt e o prostie ce voiam să-ți spun.

Livia, te rog...

Voiam să te rog să te întorci acasă.

Dar n-o s-o faci, nu-i așa?

Nu.

Chiar ești fericit aici.

Da, chiar sunt.

Livia. Dacă mă iubești, și știu sigur că mă iubești,

n-o să mai îmi ceri niciodată să mă întorc acasă.

OK?

Mulțumesc!

Îmi pare rău. N-am avut timp, dar o să vin mai des.

- Nu te scuza, bine c-ai ajuns și acum. - O să ajung mai des, promit.

- Dar ce, ești în concediu? - Un fel de.

Și-a dat demisia.

- De la Andronic? - Da.

Pentru o gagicuță.

Hopa! Am trăit s-o aud și pe asta.

O s-o aduc pe-aici, s-o cunoști.

Abia aștept. Trebuie să fie o fată specială, nu?

De ce?

Păi a reușit ce n-am reușit noi o viață întreagă.

Să-l facem să uite de toate, să se gândească numai la viitor.

Da. Chiar e specială.

Ce flori îi plac?

Lasă... hai să vedem ce găsim frumos pe-aici.

Ia!

Dar tu nu mănânci?

Nu mi-e foame.

N-am găsit nici cruciulița...

Femeie...

ai luat-o tu și nu spui.

Bre... n-am luat, nu am luat nicio cruciuliță!

Nu e mai bine că s-a pierdut?

Că nu ne mai freacă Paul.

Există un Dumnezeu.

Mi-e dor de fata noastră.

Stai potolit, că a dat mesaj că trece azi pe-acia.

S-a întors și Adela?

Mitule...

Andreea.

Andreea e singura noastră fată.

Andreea îi bine. Mie îmi e teamă pentru Adela.

Adela...

Am pus-o eu să plece cu hăndrălăul ăla?

Acum să se spele pe cap!

Să n-o mai văz la noi în casă, acia!

Mamă...

fă ce știi, dar adu-o pe miloaga aia de Adela înapoi acasă.

Bre, dar v-ați tâmpit amândoi? Ce-aveți, bre, acia?

Ce să mai caute...

Pe Duhul Sfânt să-l caute, nu știu, nu mă interesează.

Dar trebuie neapărat să se întoarcă acasă, m-ai auzit?

Ca să stea departe de Mihai.

Și aici stai tot timpul cu ochii pe ea. Da?

Că prea a prins tupeu în ultimul timp.

- Hai, bre, că asta e inofensivă. - A, da, e? Știi ce-a făcut azi?

Era la birou și se confesa cu Paulică, care, mai nou, îi mănâncă din palmă.

Deci ți-am spus, nu mă interesează,

te gândești, te descurci, dar trebuie neapărat s-o aduci acasă.

Bună, Andreea.

Bună, tată. Ești bine? Ești bine. Hai, pa.

Hai, vino să mă ajuți că nu mă descurc singură.

Că n-ați făcut nimic cât am fost bolnavă.

V-ați ținut numai de bârfe și secrete.

Mamă, tu mai știi ceva?

Poftim?

În afară de ce-am aflat noi acum, tu mai știi deva din trecut?

- Nu e treaba ta. - Dar am senzația că nu e bine ce faci.

Ți-am spus că nu mai vreau să vorbim despre asta, ți-am spus!

Asta e viața noastră de servitori.

Aflăm secrete și le ținem pentru noi.

Așa e cel mai bine,

Stela... gata!

Gata! Eu nu știu cu cine-oi semăna așa de înceată la minte.

Eu am trecut prin ce-ai trecut tu.

Lasă-i să aibă încredere în tine și atât.

E cel mai bine așa.

Ce secrete știi tu din casa asta?

Te rog, spune-mi, te rog.

Fiecare, dacă află ceva, să păstreze pentru el.

Nu mai vorbi prostii. Și pereții au urechi.

Hai să schimbăm așternuturile.

- Hai, te pup, să ai o zi bună. - Bine, ne vedem diseară.

Mă, dar vouă nu vă e rușine?

- Dar ce-am făcut, mătușică? - Păi așa, în văzul lumii?

Nu mai suntem în Evul Mediu.

Auzi? O să fie Evul Mediu când o să te dau eu afară din casă.

Ia du-te și tu la muncă.

Hai, nu mai căsca gura. Du-te la treabă.

Bre, dar eu chiar orice aș face, nu pot să-ți fiu pe plac?

Nu.

- Hei, Gia, bună! - Cine?

Hai, mă, Gia, pe bune?

Hei, bună!

- Uite bonurile. - Da...

Și aici, am luat eu niște medicamente.

Tu când mai treci pe la ea?

Spune-i că săptămâna viitoare o să încerc, da?

- OK. - Așa, uite și banii.

- Mulțumesc! - Mulțumesc. Ne auzim.

- La revedere, pa. - La revedere, numai bine

Auzi? Tu să nu spui nimănui ce-ai văzut.

Nu, mă, nu, nu spun, ce naiba?

Vezi.

Auzi, poți să-mi faci și mie o favoare, te rog frumos?

Ce?

Poți să trimiți o echipă de știri aicea,

să le ia la oamenii ăștia niște interviuri,

să-și spună și ei părerea despre drumul ăsta european?

- Riscă să-și piardă casele. - Bine, dar nu spui la nimeni.

- Îți ții gura. - Pe cuvântul meu.

- Hei. - Unde ai fost?

Am fost într-o vizită

la nea Gheorghe.

E omul care avut grijă de mine și de Călin la orfelinat.

Într-o zi o să vreau să-ți fac cunoștință cu el.

De la el e orhideea asta. Pentru tine.

Mersi.

Chiar vreau să-l cunosc.

Mi-a zis Călin că e un om foarte important pentru voi.

Da, chiar e.

Ești gata? Mergem?

Despre asta voiam să vorbim.

Poate că ar trebui să rămânem.

Și să-l lăsăm pe Paul să ne jignească în continuare?

Și-a cerut iertare, să știi.

Și eu îl înțeleg.

Vrea s-o creadă pe Andreea pentru că e fata lui

și n-a fost atâta timp lângă ea.

Dar și-a dat seama că noi nu mințim.

Poate ar trebui să ne mai gândim.

Nu.

Nu vreau să dau înapoi.

Eram pregătit să las în urmă totul.

Știu. Dar poate că locul tău e aici.

Să știi că, după atâta timp, Paul chiar te consideră parte din familie.

Îmi pare rău, dar eu nu-l consider așa. Trecutul nu mă lasă.

Mânca-ți-aș gura ta...

Pe fundul lacului, Mamonu te mai găsește!

Ce faci, Nuți, aici?

Știi că pontonul ăsta nu-i al tău.

Stai, bre, puțin că eu... ce să...

Eu pe matale te căutam.

Aoleu, de ce?

Bre, păi...

Să-ți spui de bărbatul matale, bre.

S-a mutat la mine-n casă.

Înțelegi?

Cu tot cu...

Iubi!

Pleacă de-aici imediat.

Pleacă de-aicea că nu vreau să te văd cum mai rânjești. Pleacă imediat!

Stai, bre, nițel...

Ce-ai pățit? Ești tăcută.

Ce s-a întâmplat în curte?

Nimic. Adică... mă rog, ceva ce știam deja.

Să știi că taică-tu e fraier că lasă toată casa aia

și vine aici după o pițipoancă.

Nu e vorba de casă.

Cred că tata își dorește altceva de la viață.

Era foarte nefericit și...

Azi l-am văzut zâmbind.

Nu vrei mai bine să ne plimbăm?

Da, sigur.

- Vrei să-ți fac turul mahalalei? - Te rog.

Cum face, mă, ăsta, cum pune mâna pe ele?

Aia e fata lui Dorin.

- Poftim? - Nu știi?

Am cunoscut-o atunci la Adela când am fost.

Păi și cum a pus, mă, ăsta, laba pe ea?

Nu știu, dar e clar că băiatul nu vrea decât bani.

Sper să nu-i facă totuși rău.

Unde sunt ceilalți?

S-au ascuns de mine?

Ar avea motive?

Nu știu. Tu să-mi spui.

Am senzația că urmează să fiu judecată.

Nu. Procesul s-a terminat. Urmează direct verdictul.

Interesant.

Să înțeleg că deja am pierdut?

Toți am pierdut, Andreea. Toți.

De ce-ai mințit?

De ce, Andreea?

Deci nu mă crezi pe mine. O crezi pe Adela.

- Toată lumea o crede pe Adela. - Eu cred adevărul.

Și vreau să înțeleg, că înnebunesc. Nu înțeleg de ce tot circul ăsta.

Pentru că, deși sunt fata ta, tot pe locul doi sunt. Înțelegi?

Ce locul doi? Locul cinci după oricine altcineva în casa asta.

- Vorbești prostii. - Da. Eu vorbesc prostii.

Eu sunt de vină și tu ești cel mai perfect, nu?

Mama ta ar fi foarte dezamăgită de tine.

De ce-ai ajuns, cum ești...

Da, atunci mai bine că e moartă.

Tu nu ești ce credeam eu că ești.

Sau poate că nu sunt ceea ce ți-ai dorit tu să fiu eu,

Ei bine, tăticule, să știi că și eu sunt dezamăgită de tine.

Atunci n-ai decât să pleci.

- Ești gata? - Da.

Dar promite-mi, te rog, că te mai gândești la ce a zis Paul.

Promit.

- E mama. - Răspunde-i.

- Nu știu ce să zic. - Hai, că poate e ceva important.

Da, mamă.

Fă, fetică, hai acasă că-i e rău lu’ tat’tu.

- Adela... - Ia uite...

- Nu știu ce să mă mai fac cu el. - Adela!

Adelo, e tat’tu rău de dorul tău, că nu știu ce să mă mai fac cu el!

Adela...

Ia uite-l... Doamne Maica Domnului...

Adela...

Adela!

Adela...

- Adela! - Mai taci dracu’ din gură.

Adela!