Original subtitles

Ești sigură că vrei să faci asta?

- Adela! - Da.

- Ești bine? - Da, de ce?

N-ai spus nimic tot drumul.

Da... nu știu de ce.

Ești sigură că vrei să faci asta?

Să te muți de la ai tăi?

Dacă ai impresia că ne grăbim...

Nu.

Sunt sigură.

Vreau să fac asta.

Singurul de care mi-e teamă e tata și nu că ar zice ceva sau...

Sper să se descurce doar cu mama.

Adela...

Orice s-ar întâmpla, o să ne descurcăm.

O să găsim împreună o soluție la orice.

Sunt lângă tine acum. Să nu uiți asta.

Mulțumesc.

Hai s-o facem și pe-asta.

Mă aștepți?

O să intru puțin la Paul să-l salut.

Dar când termini, mă suni și ies imediat, bine?

- Bine. - Hai.

O, Doamne!

Ce să fac, mă, tată?

Ia uite cine nu mă lasă pe mine în pace!

Am venit doar să te salut. Nu stau.

Cum nu stai? Vino, mă, unde fugi? Stai jos aici, scoate haina.

E totul bine?

Absolut. Toate bune. De la bune în jos, până în subsol.

M-am certat rău cu maică-mea, dar rău de tot.

Mă rog, n-a fost bine, dar mă simt mai ușurat acuma.

Și în general în familia asta lucrurile au început s-o cam ia razna

și nu par să se oprească prea repede.

Știu cum e. Când vine una, vin toate.

Chiar voiam să-ți spun să ai tu grijă pe la birou

că vreau să stau vreo două-trei zile pe acasă să înțeleg și eu

sau mă rog, nu știu, să încerc să rezolv

sau să înțeleg ce se întâmplă în familia asta, că lucrurile sunt cam tensionate.

Sigur. Cred că așa e cel mai bine.

- Bei un whisky? - Nu, mersi, că sunt și cu mașina.

Mamă!

Tată!

Poate că e mai bine așa.

Tu ce faci, cum ești?

Bine. Chiar foarte bine.

- De-aia mă simt și prost, că... - De ce?

- Că tu nu ești bine și eu... - Bă, tu ești nebun?

Păi noi ne știm de ieri de alaltăieri?

Cum să nu mă bucur dacă ți-e bine? Ești familie, nu?

O să se rezolve și prostiile de pe-aici, sunt convins.

Zi, tu de ce-ai venit? Ce faci pe-aici?

S-o ajut pe Adela să-și ia bagajele.

Păi ce, pleacă undeva? Nu mi-a zis.

Da... mă rog. Se mută cu mine.

Ce?

N-am știut cum să-ți spun sau dacă e OK să-ți spun acum.

Măi, pe bune?

Păi dar asta e minunat! Ce Dumnezeu? Doamne, în sfârșit o veste bună!

- Băi... să fie într-un ceas bun. - Așa să fie.

- Chiar nu bei nimic? - Nu, mersi.

Beau eu.

Băi, depinde numai de voi doi să fiți fericiți, da?

Numai de voi doi. Nu vă uitați în stânga, în dreapta, la nimeni. Da?

Bravo, mă. Să fie într-un ceas bun.

Dacă aveți nevoie de ceva, oricând, oricum, eu sunt alături de voi, da?

Mulțumesc mult.

E Adela. E gata. Mă duc s-o ajut.

Ia vino încoa.

Băi, vă potriviți, mă.

- Ieși afară. - Ies.

- Îmi mai pun un whisky, cu vestea asta. - Te rog.

- Dar unde pleci, fă, fetică? - Speram să vă întoarceți mai târziu.

Dar unde pleci?

Mă mut.

- Cum, așa, pe furiș? - Dar unde?

La Mihai.

Unde?

La Mihai.

Ne-am dat dracu’, da?

Oricât sunt eu de modernă și de alea și de alea,

acuma chiar mă apucă dracii pe bune!

- Mamă... - Ce? Zi acia.

Fuga fuguța, pe furișelea, iei lucruri, pleacă,

adică lasă-i pe proști că ei... se prinde ei!

Mamă! Mamă, gata!

Orice ai spune sau orice ai face acum n-ai cum să mă faci să mă răzgândesc.

Iartă-mă.

Și dacă găsești cruciulița de la tine, te rog să-mi spui,

că nu știu pe unde am lăsat-o.

Sigur... fata mea.

- Când ești nesimțită, ești nesimțită. - Ea?

I-ai furat cruciulița.

Eu am să plec. Uită-te bine aici.

Așa arată viața noastră, Delia.

- Ce, te interesează? - Da. Mă interesează.

Vezi că-s mai multe.

Ție nu ți-e rușine? E de vârsta fiică-tii!

- Așa, și? - Cum și? Să pleci din casa asta.

Nu mă lăsa să vorbesc singură! Mă faci de rușine!

Și? Asta te interesează pe tine?

În clipa asta, asta te interesează, că te fac eu de rușine?

Potolește-te, Dorin!

Dacă te duci la fufa aia, să știi că te distrug.

- Mă distrugi, nu? - Da, te distrug.

Pe fufa aia o cheamă Laura! Ai înțeles? Laura!

Ți-am spus să plecăm de-aici, din casa asta,

din balamucul ăsta, de peste 10 ani! N-ai vrut!

Ai vrut să rămâi cu lac, cu piscină! Ai vrut să rămâi cu mă-ta aici!

Să stai cu ea la bârfe și la cafele toată ziua!

Zi de ce mi-ai răscolit camera!

Îmi caut certificatul de naștere. Am nevoie de el la divorț.

- Hei! Ce faci? - Ți-am zis că nu pot să te primesc.

De ce?

Adică... am băgat divorț de Delia.

Oricum relația dintre noi doi e compromisă total.

Dorin, dar nu știu dacă pot să te primesc aici.

- De ce? - Ce faceți voi, mă, acilea?

Și cu bagajele astea ce e, fată? Pleci pe vreundeva?

- A venit cerberul, ce facem? - Lasă că vorbesc eu.

- Da, mătușă. Pleacă în casă. - În care casă?

Cum care? La care stai matale cu spatele.

- Asta s-o credeți voi! - Da, o credem. De ce să n-o credem?

Da? Hai să vă văd eu cum intrați voi în curtea mea.

Ia uite, bă, frate, bă.

Să vă văd eu cum intrați voi la mine în curte.

Ce facem acum?

Lasă, să vezi ce scandal îi fac eu de se adună toată mahalaua.

Mătușică! Mătușică!

Vrei război? Hai la război!

Ajută-mă.

Fată, dă-te jos de pe poarta mea, te-ai tâmpit?

- Nu deschid, dă-te jos de pe poartă! - Nu mă dau, deschide poarta!

- Dă-te jos, Laura! - Nu mă dau!

- Dă-te jos, capră ce ești! - Nu mă dau!

- Vrei să ne audă toată mahalaua? - Deschide odată poarta!

- Du-te, mă, la bogătașii tăi! - Deschide!

Fată, taci din gură și dă-te jos de pe poarta mea!

- Nu mă dau, deschide poarta! - Dă-te jos că-ți dau și una acuma!

- Dă-te jos! - Lasă-mă! Deschide poarta!

Nu deschid nicio poartă!

Mătușică! Urlu să se-audă în toată mahalaua!

Trimite-l pe-ăla la bogătașii lui și pe urmă îți deschid poarta!

- Nu! Merge în casă! - Nicio casă, că e casa mea!

- Deschide poarta, mătușico! - Dă-te jos!

Deschide poarta!

Mersi, mersi.

Cum se mai simte Gina? E mai bine, i-a trecut sau...?

Da...

Ce, s-a mai întâmplat ceva?

Nu...

Adică da, a luat o răceală, că știți cum e sezonul ăsta cu gripele

și a zis că...

mai bine să stea în izolare, ca să nu împrăștie.

Că știți cum e ea grijulie, așa, de fel.

Da... păi eu sper să se facă repede bine

ca să nu vă lase pe voi cu toată treaba din casă.

Nu de alta, dar mă gândesc că vă e greu și vouă.

Ei... ne descurcăm noi.

- Mai aveți nevoie de ceva? - Nu. Suficient, mersi.

Aoleu, ce mai vrea și femeia asta?

Alo, da? Ce vrei?

Ce fac?

Unde?

Acum?

Bună și ție.

Și cu cine te-a adus în casa asta.

Am întors mașina.

Sincer, mă așteptam să ai mai multe bagaje.

Două-trei valize...

Nu-mi plac excesele.

Singura chestie e că am primit o cruciuliță de la tata și nu știu unde e.

Știu că am lăsat-o în cameră, dar n-am mai stat s-o caut.

Ce? Gata? V-ați și luat?

Nu-mi spuneți că mâine-poimâine apare și un copil.

Bună și ție, Andreea. Aveai ceva să ne spui

sau erai în trecere?

Bună, Adelo.

Să înțeleg că încă ești supărată pe mine?

Măi, dar nu știu de ce, pentru că până la urmă ai câștigat, nu?

Te muți cu Mihai.

Și, în curând, o să fie și o nuntă probabil...

Hai să mergem.

Auzi, dar tu pleci așa, fără să-ți iei la revedere,

nu mă pupi, nu tu nimic?

Dacă ți-aș spune „la revedere” ar însemna că-mi doresc să ne revedem.

Așa că...

Hai să mergem.

Auzi, mă? Ce-a zis, că n-am înțeles nimic.

Tu iar mănânci, mă? Vezi c-o să dai în diabet în ritmul ăsta.

Și ce treabă ai tu? Mănânc!

A zis domnul Paul că zilele astea nu pleacă nicăieri. Rămâne acasă.

Ce vrei, mă, să fac?

Să mă duc prin pădure, să culeg ciuperci ca Scufița Roșie?

Poate nu ți-ar strica și ție puțin sport.

Sport? Nu fac eu sport? Păi tu nu vezi cât gândesc?

Am citit undeva că cică gânditul

consumă la fel de multe calorii ca mersul pe jos.

Și la ce te gândești tu de consumi atâtea calorii?

Uite! A intrat răspunsul pe ușă!

Nu mai pot.

- Simt că explodez. Nu mai... - Uite. Alta care gândește prea mult.

Ce e, Stela?

Nu mai pot cu mama.

Stă în pat toată ziua și...

nu vrea să vină la muncă.

- Plânge din senin și se roagă, atât! - Of... săraca de tine.

Nu știu, dar... nu știu,

nu știu, chiar nu știu ce să fac și nici măcar nu știu ce are, știi?

Să aștept, că poate se întâmplă o minune, nu?

Da, Stela. Așteaptă. Că și așa altceva n-ai ce să faci.

Și dacă te bagi acum să rezolvi problema, se duce dracu’ tot.

Stai în banca ta și pace.

Steluțo...

Dacă ai nevoie de o consolare, să știi că eu pot să te consolez.

- Hai, vino. - Mulțumesc.

Vino la mine... haide vino... Haide la mine... hai la Iliuță al tău...

Nu mai plânge atâta, ho, că mă omori. Gata, liniștește-te.

Credeți c-o să meargă până la capăt cu divorțul?

- Poftim? Adică e definitiv? - Da, cred că da.

Crezi sau...?

Nu știu ce să zic, Livia, acuma ce vrei să zic?

Ești și tu destul de mare, înțelegi.

Tu nu o vezi cum suferă?

Normal că suferă

dacă tat’su a plecat după fufa asta cu care își scrie sonete!

După 20 de ani atâta merit și eu, măcar să-mi spună

dacă merge până la capăt cu divorțul ăsta sau nu, și când!

Gata. O să... o să fie bine.

Chiar nu înțeleg de ce se poartă așa cu mine.

Eu nu merit să facă asta. Chiar nu merit să facă așa ceva.

Nu meriți.

Delia, dar poate că are nevoie de puțin timp și după, o să se întoarcă.

- Gia... - Ce?

Auzi, dar tu l-ai sunat ca să te lămurești?

Ce rost mai are acuma să sun?

Poate că e o criză și chiar o să se întoarcă.

Până la urmă s-au întâmplat o grămadă de chestii în ultima vreme,

s-au acumulat tensiuni în casa asta și fiecare, știi cum e,

are felul lui de a se apăra până la urmă.

Și poate că ăsta e modul lui de a-ți transmite ceva.

Da, că mă urăște. Și că n-am însemnat nimic toți anii ăștia pentru el.

- Ce faci, bre, acia? - Caut cruciulița.

Nuțică, e bine așa? Nu-i bine!

Nu trebuia s-o las. Trebuia să vorbim, să ne înțelegem...

Hai, bre, că se ocupă Andreea de asta, nu e treaba noastră.

Cum nu e treaba noastră? Trebuia să avem grijă de ea,

să o ajutăm, nu s-o lăsăm să plece, că e fata noastră!

Nu e fata noastră, înțelegi? Asta nu e fata noastră!

Că dacă era fata noastră, semăna cu mine, nu pleca teleloaică cu pârlitul ăla!

Mă freci tu pe mine cu treaba la Adela! Noi avem treaba noastră!

Noi trebuie să mergem să dezgropăm mortul.

Hai! În seara asta, da?

Mâine e ăia cu excavatoarele și tu mă freci acuma cu crucile!

Hai odată, să te îmbraci! Zici că mergi la biserică.

O, bună ziua, ce fac oamenii mei preferați?

- Salut. - Bună.

Totul e pregătit, da? Casa e curată, apa e caldă,

șampania e la rece, că doar trebuie să sărbătorim!

- Și pizza e pe drum. - Ușor, Căline, că ne amețești!

N-am înțeles mare lucru din ce-ai zis, dar am auzit că pizza e pe drum.

Exact, ai auzit ce trebuie.

Quatro formaggi por Adela,

Capricciosa por Michele

și pentru mine... pizza con...

- Ananas. - Exact.

- Ce? - Cea mai bună, crede-mă.

Am auzit că italienii te omoară pentru asta.

Fraieri. Nu știu ce pierd. Ar trebui să încercați. Vă ajut cu ceva?

Eu aș vrea să despachetez ca să mă liniștesc și după aia să mănânc.

- Dă-te la o parte. - A, vă rog... da...

- Hai să te ajut. - Am înțeles. Bine, păi...

Stau aici, aștept pizza, deschid șampania...

Bam-bam... OK.

Poftim. Intră mesageria vocală.

- Mamă, știi ce nu înțeleg eu? - Ce?

Ce vrei de fapt?

Vrei să se întoarcă? Adică ești dispusă să-l ierți?

- Pe cine să ierți? - Pe tata. Ca să se întoarcă.

De ce? Ce să mai facă cu el?

- Luca! E tata! - Exact.

- Luca! - Ce? Vrei să mă prefac că-mi pare rău?

Poftim. Vezi ce-ai făcut?

Dar ce-am făcut? Oricum erau nefericiți! E mai bine așa, o să vezi.

Luca!

Bun, Andreea, am înțeles. Dar tot nu înțeleg ce nu...

ce vrei de fapt.

Adică ei sunt doi oameni maturi, fac ce vor și eu cred că e bine ce fac.

Măi, tata, eu nu înțeleg ce nu înțelegi tu.

Pe bune, tot ce face Mihai cu Adela e o mare vrăjeală.

O s-o lase cu buza umflată. Cum să nu mă oftic, că sunt soru-sa?

Dar tu de unde știi?

Eu cred că Mihai ține la ea, e chiar îndrăgostit.

Da... așa cum a fost îndrăgostit și de mine, nu?

Cum adică?

Măi, tata, tu chiar nu vezi?

Că Mihai ar fi în stare să se dea și la Ilie

dacă i-ar ieși ceva din combinația asta?

Tata, așa e Mihai și tu chiar nu vrei să vezi!

Pe bune, tu habar n-ai de câte ori s-a dat și la mine,

na poftim, vrei s-o auzi și pe-asta?

Că se ținea ca scaiul după mine și nu știam ce să mai fac să scap de el

că mi-era și rușine de tine!

Ca să nu mai zic că stă călare pe toate fufele de la televiziune!

Tata, tu știi de ce eu cu Adela suntem certate?

De ce?

Păi vezi că nu știi? Din cauza lui Mihai ne-am certat.

Pentru că ea l-a văzut când se dădea la mine

și a dat vina pe mine, a zis că eu nu-l las în pace.

Tata, e o situație foarte complicată

și crede-mă că Mihai e un om foarte parșiv.

Bine, gata, am înțeles.

Am înțeles, gata. Acum lasă-mă puțin, te rog. Vreau să...

- Să ce? - Să mă gândesc un pic.

Am înțeles.

Da, tata, bine. Cum vrei tu. Dar să nu zici că nu ți-am spus.

Gata.

Acuma sper doar să nu mai facem nimic toată ziua.

Ai uitat de pizza.

A, da.

Dar nu mai vreau să ne ridicăm de aici.

Dacă e după mine

putem să stăm așa până sâmbăta viitoare.

Îl rugăm pe Călin să ne strecoare pe sub ușă din mâncare...

cred că ne descurcăm.

Sunt liniștit, Adela.

Nu știu dacă așa se simte fericirea, dar dacă asta e, eu nu mai vreau altceva.

Da.

Liniște. Asta simt și eu.

Și e ciudat că ne zbatem,

ne dăm cu capul de pereți pentru câteva clipe de fericire

și noi nici măcar nu știm ce înseamnă fericirea.

Avem nevoie doar de câteva momente de liniște și nimic mai mult.

Alo! Deci... ca să ne înțelegem,

șampania nu mai are bule și pizza se răcește.

Ce facem? Vreți să vă strecor mâncarea pe sub ușă?

Vă mulțumesc mult că m-ați primit înăuntru, chiar am înghețat.

Vezi? A înghețat. Dacă răcește?

Dar ce mă interesează pe mine? Nu l-am adus eu acilea.

Bun. Până rezolvăm problema asta,

hai să-l lăsăm cu bagajele la mine în cameră.

De ce? Nu, lasă-l să stea aici, că așa ne-am înțeles.

Și după aia, să se ducă înapoi la familia lui.

Ce vrei tu, măi, Lauro? Să ne vorbească tot satul

că noi destrămăm familii și băgăm așa pe fitecine în casă?

Mătușică, nu e oricine. E iubitul meu și o să stea cu mine la mine în cameră.

Deci tu peste mine nu treci.

Și la urma urmei asta este casa mea și dacă eu nu vreau, nu vreau!

- Deci nu vrei? - Nu.

- Nu vrei? Ăsta e ultimul tău cuvânt? - Da, ăsta e ultimul meu cuvânt, na.

Bine. Lasă... O să regreți tu asta într-o zi! Uită-te tu la mine!

Și la mine!

Duceți-vă, bă, de-aici! Prăpădiților!

- Vai de capul vostru... - Ce facem?

Știu ce facem. Hai. Hai cu mine.

Luca!

Gata, Livia, nu te mai ține după mine, te rog!

Ce vrei să fac, să-l implor să se întoarcă acasă?

Nu, normal că nu.

Dar ai putea să-l suni, să-l întrebi ce face, să vezi cum e...

să vezi unde e.

Și când se întoarce acasă.

Dar de ce nu-l suni tu? Că tu ești fetița lui.

- Hai, că sigur o să se înmoaie. - Pe bune?

Chiar nu cred că e momentul acum pentru asta.

Lasă miștourile la o parte și hai să facem ceva. Măcar noi.

Nu, Livia.

Ei sunt adulții și ei au făcut rahatul praf.

Treaba noastră e să ne vedem de viețile noastre, ai înțeles?

Pe tine chiar nu te interesează ce simte mama?

Ce simte? Nu simte nimic! Tu nu vezi? Tu ești oarbă?

Zi-mi și mie când i-ai văzut tu pe mama și pe tata

stând cu drag unul lângă celălalt? Niciodată.

Hai să nu ne mai prefacem că nu trebuia să se întâmple asta

și să nu facem o dramă mai mare decât e.

O să fie mai fericiți așa, îți zic eu.

Nu pot să las lucrurile așa. Îmi pare rău.

Ai ieșit și tu azi măcar o dată de aici?

Sau? Ai de gând să te încui, să nu mai ieși niciodată?

Mă rog. Ți-am adus ceva de mâncare m-am gândit că poate ți-e foame.

- Atunci eu o să... - Nu, te rog. Te rog, rămâi.

De ce?

Să văd cum te uiți prin mine?

Mona, te rog, nu începe și tu cu chestia asta.

Încerc să fac să fie bine, dar...

Și cum faci asta? Te încui în birou și se rezolvă?

M-am speriat.

E bine? Asta vrei să auzi? M-am speriat.

Simt că totul... pierd totul de sub control,

simt că o iau razna, că nu... îmi fuge pământul de sub picioare.

Nu știu, e o tensiune în jur, m-am certat cu maică-mea,

Adela s-a mutat cu Mihai, dar Andreea a venit la mine

și mi-a spus că de fapt Mihai s-a dat la ea

și că de fapt Mihai e doar un parșiv care vrea doar să profite,

sor’mea e razna complet...

parcă sunt într-un coșmar care nu se mai termină,

e stupid și nu se mai termină.

Și tu vrei să rezolvi totul singur, nu?

- Nu asta e treaba mea? - Nu. Tu ești om și ai nevoie de o pauză.

Și știi că poți să te bazezi pe mine. Adică... mereu uiți de mine.

Nu... iartă-mă, știu.

Iartă-mă. Nu uit. Tu ești echilibrul meu. Tu ești...

Și poate că nu e treaba mea, dar trebuie să-ți spun și eu ceva.

I-am văzut și eu pe Mihai și Andreea când se sărutau.

Când?

Când eram la televiziune, în platoul de Știri.

- Se sărutau sau el o săruta pe ea? - Mă rog, nu știu asta...

Cert e că ea n-a avut o reacție negativă după, sau ceva.

Deci Andreea are dreptate.

Nu neapărat.

Adică și tu te-ai dat la mine

și n-am interpretat-o ca pe o hărțuire, nu?

- Dar Mihai e cu Adela acuma. - Da, știu. E complicat.

Jur că nu știu cum să gestionez toată chestia asta.

Eu am încredere în tine.

Măcar tu.

Lasă lucrurile să se întâmple.

Și mănâncă.

Ce s-a întâmplat?

Mă așteptam la mai multă energie din partea ta.

Mă gândeam la ce-am visat aseară.

Ce?

- Am visat-o pe mama. - A... coșmarul.

Am visat că era însărcinată.

Oare ce-o însemna asta?

Și de ce acum?

Da... ciudat. Nu știu...

Dar am impresia că e ceva. Ceva real.

Adică tu crezi că era însărcinată, pe bune?

Nu știu. Poate.

Habar n-am.

Dar de ce să se întâmple asta fix acum?

- Fix când eu și Adela... - Da, înțeleg. Îmi pare rău.

Poate că ăsta e un semn.

Pe bune, gândește-te așa. Poate că e...

nu știu, un nou început pentru tine și Adela că...

Nu știu, încerc să găsesc ceva bun, dar nu-mi iese. Îmi pare rău.

Stai liniștit că nu-i vina ta.

Poate că a fost doar un vis.

Sigur. Sigur asta a fost.

- Ciudat. - Ce?

Paul. Ne roagă pe mine și Adela să mergem la el. Acum.

- Du-te. - Mă duc.

- Alo, nea Gheorghe? Deranjez? - Nu, Călin, nu mă deranjezi.

Bântuiam pe aici.

Trebuiesă recunosc că mă suprinde telefonul tău.

Da, știu. Doar că...

Ideea e că Mihai mi-a spus că a visat ceva.

Ce spui? Și ce legătură am eu cu visul lui?

Mă gândeam că poate...

Nu știu. A visat-o pe mama lui însărcinată.

Și eram curios dacă chiar e vreo amintire sau doar un vis?

Nu știu ce să spun. Au trecut atâția ani de atunci.

Nu-mi amintesc să fi spus ceva când era mic, deși...

Nu, nu cred. Altceva?

Nu. Altceva... toate sunt bune, nea Gheorghe.

Bine. Îmi pare rău că te-am deranjat la ora asta.

Niciun deranj, stai liniștit, nu trebuie să-ți ceri scuze.

- Poți să suni când vrei. Seară bună! - La fel.

Nu știu, mă gândeam că o să stăm într-un motel,

într-o stație părăsită de autobuz, într-o mașină, dar nu în casa Nuțicăi.

Știi că asta a fost camera Adelei și Andreei?

- Și nu e părăsită. Suntem noi aici. - Da, suntem noi aici, da.

Ești bine?

Da... sunt foarte bine. Pe bune, chiar sunt foarte bine.

Tocmai asta mă și îngrijorează, că sunt foarte bine.

Și ești împăcat cu asta? Adică nu vrei să pleci?

Laura, pe bune? Am plecat de acasă pentru tine.

Vreau să rămân cu tine. Nu mă interesează unde stăm.

Ori aici ori dincolo de gard, în mijlocul câmpului, într-un cort.

Vreau să rămân cu tine. Eu în casa aia nu mă mai întorc,înțelegi?

Și copiii?

Copiii sunt OK. Sunt mari. O să înceapă să meargă pe drumul lor.

Am fost lângă ei când a fost cazul. Și acum o să mai fiu.

Trebuie să mă gândesc la viața mea.

- Mai am câțiva ani de trăit. - Dorin, nu spune asta.

OK. Atunci să tăcem.

Măi, Nuțică...

Ai grijă pe unde mergi, chiombea!

Dar cine-a pus găleata asta aici?

Ia stai. Stai!

- Se aude ceva. - Da.

O pisică!

Hai!

Nu mă lăsa.

Aoleu, așa repede?

Doamne, uneori cred că ai al șaselea simț.

Apari brusc te miri de unde.

- Păi, nu suntem noi surori? - Scutește-mă.

- Eu merg la Paul. - Mergem.

Nu. Așteaptă două minute, te rog.

Te aștept în birou.

Ce vrei?

- Îmi pare rău. Jur. - Am înțeles. Altceva?

- Dar... - Nu, Andreea. Niciun „dar”.

Nu există așa ceva.

Am ținut la tine mai mult ca la oricine. Și am trecut peste foarte multe lucruri.

Dar asta... asta e picătura care a umplut paharul.

Te iubesc, dar nu sunt proastă.

- Pot să intru? - Da, sigur.

Mersi.

- Cum e? Tot nu răspunde? - Cine?

El.

Dorin.

Am aflat.

Uitasem. Degeaba e casa asta atât de mare că se află tot, imediat.

Bine. Dacă nu vrei să vorbim, atunci...

Dar nu că nu vreau să vorbim, Muti, dar nu știu ce să zic. Ce vrei să zic?

Nu știu de ce se poartă așa, habar n-am.

Nu vrea să vorbească cu mine... nu știu de ce face asta.

E bărbat, Delia.

E bărbat și fuge.

Fuge și atât.

Când o să-și dea seama, o să se întoarcă cu coada între picioare.

Nu e decât o criză.

Așa fac toți.

Ce, el e?

Da...

Gata. Vă las să vorbiți.

Alo? Bebe?

M-am gândit la tine și am vrut să te sun.

Auzi, pe unde ești?

Pe lângă Snagov.

Ai chef să ne vedem?

Bre, Mitule, păi în ritmul ăsta, mâine dimineață tot la jumate suntem.

Păi, dar e înghețat bocnă, ce vrei?

Și când ți-am zis acasă: „Ia, bre, Mitule, ia târnăcopul!” Târnăcopu’-i sfânt!

Mai taci, mă, muiere, mai taci, că mor! Mor de frică, mor!

Dar de ce ți-e frică? Ți-e frică de... că trăiește, sau ce?

Mitule, dacă pământul este bocnă el teoretic nu mai are cum să mai...

Teoretic!

- Astea pentru ce mai sunt? - Pentru ce? Pentru tine.

- Așa de consolare sau ce? - Să zicem.

- Cum ești? - Cum sunt? Cred că-n iad e mai bine.

Ți-am spus cu mult timp în urmă să nu te mai apropii de fata mea!

Gata.

Aici sunt. Ce s-a întâmplat?

A, nu, nimic urgent. Îmi cer iertare că v-am deranjat.

Cred că v-am stricat prima voastră seară împreună.

Dar aici e o atmosferă cam agitată, cam mulți nervi

și aș vrea să clarific niște treburi.

Poate nu-i treaba mea să mă bag, dar...

- Vrei o apă, ceai, ceva? - Nu, mulțumesc, sunt bine.

Bun. Hai să fiu cât mai scurt.

Cu ce să încep?

Dar ce e? Spuneți!

Mă rog doar la Dumnezeu să nu se fi întâmplat.

Ce anume?

Am vorbit mai devreme cu Andreea.

Mihai...

E adevărat că te-ai dat la ea?

Adela!