Original subtitles

Nu.

Nu... voi vă bateți joc de mine.

- Adela, nu... eu nu... - Cum nu?

- Taci, mă, din gură! - Amândoi să tăceți.

Nici nu vreau să vă aud.

De la el nu am nicio pretenție, dar de la tine?

Cum ai putut să faci una ca asta? Cum ai putut?

Eu n-am făcut nimic! El! El a venit și a sărit pe mine, pur și simplu!

A, și tu ai stat, da?

- De cât timp se întâmplă chestia asta? - Ce-ai, mă?

E prima dată, nu s-a mai întâmplat până acum.

Minți!

Și toate mesajele alea pe care le-am primit

erau adevărate și eu n-am vrut să cred!

Doamne, ce proastă sunt! N-o să se mai întâmple!

- Adela, stai! - Las-o, oricum trebuia să afle!

Tu să taci, mă, că-ți mut dinții ăia din loc!

Adela!

Mie nu-mi place să te văd așa deloc, dar... eu te-am avertizat.

- Da, marele înțelept. - Păi, să știi!

Dacă nu eram eu vocea rațiunii tale, praful se alegea de tine.

Hai, termină cu glumele că n-am chef.

- Tu unde te duci? - Mă duc până la nea Gheorghe.

Ne-a tot sunat și na, nu l-am mai văzut de câteva luni.

M-a întrebat și de tine, a întrebat dacă nu mai vii pe la el.

I-am zis că nu ai cum. Am presupus bine, nu?

Spune-i c-o să trec și eu.

Dar altădată.

Bine.

Auzi?

Stai să-ți dau niște bani să-i iei ceva.

Măcar atâta să fac după cât ne-a ajutat.

Știi că... asta nu înseamnă nimic față de ce-a făcut el pentru noi

adică... toate jucăriile, toate hainele

pe care ni le-a dat în toți anii ăia la orfelinat.

Hai, nu încerca să mă faci să mă simt prost.

Știu că nu e frumos că nu-mi fac timp pentru el,

dar n-am stare.

Ar trebui să-ți găsești stare.

- Imposibil. - Nu, nu e imposibil.

Pe bune. A venit momentul să-i spui Adelei tot adevărul.

Am încercat.

Dar cred că e prea târziu.

Ea nu mai are încredere în mine și aș face mai rău.

Ai face mai rău? Nu, nu înțeleg.

Mai sunteți împreună și nu știam eu? Din contră. Nu mai e nimic de pierdut.

Eu nu înțeleg cum am ajuns aici.

Din păcate eu înțeleg, dar...

- Cred că nu vrei să auzi a mia oară... - Nu trebuia să pleci?

Da.

Doarme.

Iar doarme.

- Ilie! - A adormit, vezi?

Păi, da, iar doarme. Eu zic s-o ducem la spital.

E bine! Îți spun eu că e bine. Se odihnește.

- Voia să vorbească și cu Adela. - De ce?

Nu știu. O să vorbească cu ea când se trezește. Hai.

Hai.

- Hai, Stela, hai... - Hai că vin.

Hai.

Dacă se mai trezește!

Eu aș vrea să știu ce căutăm în Butimanu.

Ca să vezi și tu cu cine umblă taică-tu.

- Mamă, nu face asta. - Sunt convinsă c-a făcut-o intenționat.

Adică tu crezi că tata te înșală doar ca să-ți facă ție-n ciudă?

De ce-ar umbla cu asta care e prietenă cu parvenita aia de Andreea, de ce?

Nu știu, poate pentru că aveți niște probleme reale în cuplu?

Nu încerca să faci terapie cu mine

că n-au reușit nici cei mai buni psihologi.

Da. Se vede.

Tu mă faci nebună acuma?

Mamă, m-ai adus până în Butimanu, în fața casei unei fete

despre care tu spui că Andreea ar fi pus-o să aibă o aventură cu tata.

Spune-mi tu ce să cred despre tine!

Că sunt rănită! Și că taică-tu e un porc! Asta să crezi.

Da. Formula clasică.

Auzi, dar la mine te-ai gândit?

Adică, te-ai gândit că... nu știu, poate și pentru mine e un șoc?

Normal că e! Normal! Și vreau să-i spui asta și lui!

Minunat!

Acum mă folosești în problemele voastre!

Nu mai spune prostii. Ești copilul nostru.

Normal că te folosesc, pentru că tu mă iubești.

Adela!

Adela! Adela, stai, te rog!

- Adela, nu e ce crezi tu, mă jur! - Adică mă faci proastă!

De fapt, am fost, am fost atâta timp

încât îți promit că de azi o să se schimbe tot!

Adela, stai puțin, ascultă-mă!

Adeluța... a fost doar o slăbiciune, atât, mă jur!

Și oricum voi doi nu mai sunteți împreună de atît de mult timp...

și eu sunt eu... pe bune?

„Eu sunt eu”! Așa te aperi tu?

Adela!

Ce se întâmplă? Ce-ai cu sora ta?

Nu e sora mea.

Ea e Andreea Andronic.

Adela!

- V-ați certat? - Dar nu se vede?

Hai, stai liniștită că o să treacă. Se întâmplă chestii de-astea.

Dacă nu vă trece, vă ia Nuți de ciuf pe amândouă, ai grijă!

Aoleu, mama!

Ia uite-o. Ea e.

A, cred că ne știm, de când ai venit s-o vezi pe Adela.

- Tu știai despre ea și despre taică-tu? - Nu, mamă, nu...

În fine. Să știi că eu nu am vrut să vin aici.

- Ție ți-e rușine de asta, sau ce? - „Asta”?

Aș putea să-ți zic altfel, dar nu vreau să vorbesc vulgar.

Mamă, te rog. Hai să mergem. Suntem penibile deja.

Tu, nu. Dar ea, da.

- Tu mă faci pe mine penibilă? - Te-ai făcut singură.

- Vezi că las politețea la o parte și... - Și... ce?

- Și dau! - Mamă!

Și crezi că eu nu pot să... dau?

Hei! Mamă, mamă, te rog oprește-te!

Te rog, încetează, nu ești normală la cap! Mamă!

Ce ți-a trebuit ție, fă, fetică, să asculți pe la uși?

Tu crezi că mie-mi place să fac asta?

Tu crezi că mie-mi place să fiu o criminală?

O criminală care să vrea să fie criminală?

Îmi pare rău.

Mamă, ce cauți aici?

Nuți...

- Îi aranjam perna... - A, da?

- Să șadă mai bine... - Nu cred! Tu voiai să...

Da.

Dormi în pace!

Ia pleacă și las-o să se odihnească.

Hai, cară-te!

Hai, cară-te odată!

Ce cauți aici?

Ai venit să-mi mai spui o dată ce crezi despre mine?

Nu mai cred nimic.

Nu știu ce să mai cred.

Adela...

Ce s-a întâmplat?

Nu... nu trebuia să vin aici. Dar nu știam unde să mă duc.

- O să plec. - Stai.

Mie poți să-mi spui.

Nu pot să spun nimănui.

Pentru că nu mai am încredere în nimeni.

Indiferent de ce crezi despre mine,

știi că mie poți să-mi spui orice.

Andreea.

E...

S-a schimbat mult.

Sau poate că n-a fost niciodată cine credeai tu că e.

Și eu am fost atât de oarbă să nu văd!

Nu! Tu ai văzut.

Dar iubirea de soră te-a făcut să treci cu vederea.

Am trecut peste prea multe. Dar de data asta nu mai pot.

Hai, spune-mi ce s-a întâmplat.

Andreea și Adi.

- Am intrat peste ei în timp ce... - Deci ai aflat.

Știai?

Adela... vreau să ai încredere în mine.

Așa că o să-ți spun tot.

Chiar dacă asta înseamnă să te pierd definitiv.

Ce să-mi spui?

Eu i-am văzut,

dar n-am știut cum să-ți spun.

Așa că...

Eu sunt cel care-ți trimitea mesaje de pe numărul necunoscut,

despre Andreea și Adi.

- Mă bucur că te-am văzut. - Și eu.

- Păcat că n-a ajuns și Mihai. - Știu, dar... așa e el, mereu prins.

Da. Sper că nu cu munca.

A, nu... Adică... mă rog, e mai complicat.

Când e vorba de Mihai, întotdeauna e ceva complicat la mijloc.

Doar îl cunoaștem, nu?

Mă bucur totuși că te are pe tine lângă el.

Și eu.

Mihai e ca și fratele meu. De fapt, chiar e fratele meu.

Așa e.

Nea Gheorghe, îmi pare bine că te-am văzut

și-ți promit că o să trec mai des pe la tine.

Te aștept. Poate vii și cu el data viitoare.

Da... păi cu forța și tot îl aduc, îți promit.

- Bine. Ai grijă. - Și tu.

Nu te bucuri să mă vezi, tata?

Voi aveți idee de ce s-au certat Andreea cu Adela?

Nu știm, a fost așa, o discuție între surori.

Dar ele nu sunt surori, să nu uităm asta.

Iar vorbim despre chestia asta? Ce sens are?

Paul, se vede clar că tu o placi pe Adela.

Pentru că că ea are tot ce nu are Andreea.

Dar, ghinion. Nu poate să fie și Adela fata ta.

Mamă... asta a fost o chestie...

a fost o neînțelegere, aia cu data nașterii...

- Gata, a trecut, s-a dus. - Oare?

Tu ai adus-o pe Andreea în casa asta, ca pe o nouă jucărie.

Numai că, ce să vezi, jucăria asta are un mic defect din fabricație.

De care tu te-ai plictisit repede. Și asta nu ai cum s-o rezolvi.

N-am chef să vorbim despre chestia asta.

- Da? De ce? - N-am chef!

De ce, ai vreo jenă față de Mona? Și ea simte la fel!

Vă rog frumos să nu mă amestecați pe mine în discuția asta.

- Da, absolut! Tu mereu îi ții partea. - Ce e cu toate reproșurile astea?

Simplu. Tu ai vrut s-o aduci pe Andreea în casa asta. Am acceptat.

Numai că, de atunci, toate lucrurile au luat-o razna.

Pentru că tu nu știi să fii tată!

- Poate că n-am avut de la cine să învăț! - Poftim?

Gata, vă rog frumos, terminați! Dar ce-i circul ăsta?

A venit momentul să ne spunem adevărul în față, da?

Paul, eu pot să-ți permit ție multe. Dar ca să vorbești așa de tatăl tău, nu.

Mamă, e mort. Nu-l mai face sfânt acuma!

- N-a fost niciodată! - Nesimțitule!

Nu v-am văzut niciodată așa.

Probabil c-o să mai vezi.

Da, Livia.

Poftim?

Și unde sunteți?

În halul ăsta ați ajuns, mă?

Să mă cheme Florica să vin, să vă scot de aici?

Voi credeți că eu altă treabă n-am decât să stau toată ziua prin poliție după voi?

Așa se poartă, mă, două doamne, două femei civilizate?

Care doamne, mă? Nu te uiți la ea? Care doamne?

- Asta, civilizată? - Vă rog eu, gata!

Să vezi ce-o să mă rogi când o să te dau eu pe tine în judecată!

I-auzi! Ce vorbești? De ce, mă rog?

Uite așa, că mă ții aicea degeaba cu sărăcia asta!

- Normal, așa faceți voi ăștia - Care „voi”, mă fetiță?

- Ăștia plini de bani! - Gata!

Asta mi-a furat bărbatul!

Nu am furat nimic! A plecat din cauza ta!

Și tu te-ai gândit că e liber, sau ce?

- Păi și nu e? - Ba nu e!

Și poate-ți smulg și părul ăsta care ți-a mai rămas!

Poate-ți scot ochii ăia...

Alo! Gata! Delia, stai jos!

Și tu, jos! Jos!

Doamne ferește!

Deci, tu ai fost.

Încă un motiv să fii supărată pe mine.

De ce n-ai avut încredere să-mi spui în față,

în loc să-ți spun toate lucrurile alea oribile?

Și să te pun să alegi între ce zic eu și ce zice Andreea?

Văd că are o mare influență asupra ta.

Și tu o scuzi mereu.

Ce era să fac?

Așa e.

De ce să fii tu sincer până la capăt?

- Pe asta am meritat-o. - Nu te înțeleg, Mihai.

Jur că nu te înțeleg! De ce atâtea secrete?

De ce trebuie să ascunzi mereu ceva?

Pentru că dacă-ți spun tot,

n-o să mai vrei să fii lângă mine.

Tu chiar n-ai încredere în mine deloc.

Părinții mei au fost omorâți.

Asta voiai să auzi?

Părinții mei au fost omorâți când aveam șase ani.

Mi-ai spus că au murit. Nu știam că...

E groaznic.

Ești mai bine?

Să știi că m-am speriat rău.

Mama ta a vrut să-mi pună perna pe față.

Gina...

Ești femeie în toată firea. Te duce capul.

Nu pot să te mint.

Mama ți-a pus gând rău.

Mă duc la poliție.

Cu ce dovezi?

Spun tot ce știu.

Și ei o să facă un proces și o să te cheme să dai declarație și...

până se termină procesul mama tot îți vine de hac.

Să nu crezi că-i e frică să te omoare.

Eu știu de ce e în stare.

Și poate să-i facă rău și lu’ Stela.

- Chiar crezi... - Sunt sigură.

- Dar ea... - Ascultă-mă.

Eu îți dau ție niște bani. Mulți.

Și tu juri să nu spui nimic.

Nu.

Mie nu-mi plac secretele.

Gina, tu vrei să te omoare?

Tu știi cel mai mare secret al ei și...

dacă ciripești...

Dar dacă iei banii ăștia și juri să nu spui nimic,

eu o s-o conving să te lase în pace.

Gina, crede-mă, eu îți vreau binele.

Tu crezi că mie-mi place să fac ce fac?

Dar... e mama mea și n-am de ales.

Te rog eu să iei banii și să juri că nu spui nimic, te rog.

Crede-mă că nu vreau să te am și pe tine pe conștiință.

Gina, te rog.

Nu știu dacă pot.

O să poți... dacă vrei să trăiești.

Hai, fă, mai stăteai mult?

Că dacă mai dura mult făceam o fantezie, îi puneam lu’ asta perna pe față.

- Zi, ne-a crezut? - Da, cred că da.

- Cum, crezi? Tu nu ești sigură? - Da, mă, sunt sigură, bine?

O să ia banii și o să-și țină gura. Păi astea două sunt moarte de foame.

Și acuma lasă-mă că am treabă.

Ce treabă ai tu, fă, fetică, mai importantă ca asta?

Treaba mea.

Ți-am spus că am crescut la orfelinat.

Dar asta pentru că părinții mei...

Locuiam într-o casă frumoasă,

în Floreasca.

Tata lucra la televiziune cu Anghel Andronic,

tatăl lui Paul.

Erau un soi de asociați.

Mama în redacție, la Știri.

Iar eu...

cel mai fericit copil din lume.

Aveam familia perfectă.

Până când, într-o seară,

am auzit o împușcătură.

Și pe mama țipând.

Eu eram la mine în cameră

și la scurt timp a venit și mama

care mi-a spus să tac și să mă ascund sub pat.

Tremura atât de tare și plângea...

încât am ascultat-o imediat.

La câteva secunde după,

secunde care mi s-au părut interminabile,

s-a deschis ușa,

au urmat niște zgomote infernale,

și mama...

s-a prăbușit la pământ,

uitându-se la mine.

Apoi, o mână tatuată cu un șarpe i-a verificat pulsul...

și criminalul a fugit.

Iar eu am luat-o pe mama de mână

și am strâns-o atât de tare...

Mă uitam la ea și o strângeam atât de tare de mână

și am stat așa

până când a venit ambulanța.

Dar degeaba.

Și din clipa aia

eu am încetat să mai fiu copil.

Mihai...

Îmi pare atât de rău...

Și acum...

bărbatul cu tatuajul a revenit.

Și Andreea l-a văzut.

- Nu înțeleg de ce tocmai Andreea. - Nici eu.

Dar l-a văzut la vilă.

Și cred că răspunsul e simplu.

Ucigașul... e omul lui Paul Andronic.

- Cu Martha ai mai vorbit? - Da.

Și cu Delia.

Tată, ce vrei să știi de fapt?

Nu știu... nu știu de ce te duci

în familia aia care te-a băgat în închisoare.

Ești conștient că Martha te-a băgat acolo.

Și că tot ea ți-a înscenat și povestea aia cu traficul de heroină.

- Ești conștient, nu? - Dar am omorât doi oameni.

Tot la comanda ei.

Și de frică, tot ea, Martha, ți-a băgat în pat o prostituată drogată

ca să intri în închisoare și în felul ăsta să scape de tine.

Am omorât cu sânge rece.

Trebuia să stau acolo pentru ce-am făcut.

Acum merit și eu o șansă să stau o viață lângă o femeie.

Mi-a fost de ajuns atâta singurătate.

Tot la Delia ți-e gândul.

- E căsătorită. - Și dac-ar fi liberă?

- Mă scuzați. - Da.

Șefu’ eu am plecat. Mă duc și eu cu soția într-o vizită.

- Bine, Nicule, pe mâine. La revedere. - Să trăiți.

Hai să mâncăm ceva.

Tata era director economic la televiziunea răposatului.

Și cred că a găsit ceva nereguli

pentru că se vehicula în presă

cum că ar fi primit bani la negru de pe urma unor campanii politice.

Păi și de asta crezi că au pus pe cineva să-l omoare?

- Și pe mama ta? - Pentru ce altceva?

Ai dovezi?

Nu. N-am.

- Poliția ce-a spus? - Că a fost un jaf.

Păi și tu nu crezi că a fost un jaf pentru că...?

Pentru că așa simt.

Nu poți să acuzi un om pentru că așa simți tu.

Adică ai sărit în fața unui glonț ca să-l aperi,

și acuma spui că e criminal?

Nu știu, Adela.

Nu mai știu ce să cred.

Paul e un om bun, știu.

Dar știu și că părinții mei au fost omorâți de un hoț ordinar.

Tu ce mai cauți, mă, aici?

Păi acum, că se știe, ce rost mai are să ne ascundem, iubita?

Bă, idiotule, ieși, pune asta pe tine și ieși dracu’ odată afară, hai! Ieși!

- Stai, mă, puțin! - Îl pun pe Ilie să te dea el afară.

- Hai, ieși mai repede! - Noi, doi...

Care „noi doi”, mă nesimțitule? N-o să fim niciodată împreună.

Du-te și găsește-ți altă fată bogată de care să te lipești, lipitoarea dracu’!

Hai, vira, afară!

- Păcat! Altul ca mine nu mai găsești! - Sper să nu mai găsesc!

Aruncă-te dracu’n lac! Idiotule!

Doamne, dau de toți proștii!

Mă descurcam și singură, să știi.

Te-ai descurcat excelent să ne faci de râs.

Zi mersi că m-a sunat repede pe mine și că nu s-a aflat în presă.

- Crezi tu c-am scăpat? - N-o să se afle nimica.

Îmi pare rău, Livia. Chiar îmi pare rău. Nu meriți așa ceva.

„Așa ceva”!

Nu trebuia s-o bagi pe Livia în problemele tale.

Ia uite unde era părintele anului! Mai bine tu educ-o pe fiică-ta.

Măi, încetează, mă, cu rahatul ăsta odată!

M-am săturat! Și tu și maică-ta aveți senzația

că sunteți singurele femei care au crescut pe cineva pe lume.

Eu sunt de vină că n-am avut copil,

că am aflat abia acum câteva luni că am o fată?

Poate că nu sunt cel mai bun tată din lume,

dar, în orice caz, fac o treabă mai bună ca părinte, decât tine.

Tu nu-mi iei apărarea, Livia?

Nu.

Nici măcar nu ți-ai cerut scuze.

De asta ai tu nevoie acuma, de scuzele mele?

Da, mă, asta merită.

Ce Dumnezeu, mă Delia! Nu se face așa ceva.

Îți bagi copiii în...

Treci în mașină.

Auzi, tu crezi că mama și tata au fost cei mai fericiți oameni din lume,

au trăit așa, ca în rai? N-am știut noi ce...

Tata n-a înșelat-o niciodată pe mama.

Ești tu sigură?

Hai să mergem odată că poate ne face cineva vreo poză.

Nu plecăm nicăieri până nu-ți ceri sczue.

Hai.

Hai să mergem.

Putem să așteptăm aici și până mâine, că oricum nu înțelege nimic.

Deci tu de atâta timp lucrezi pentru un om pe care vrei să te răzbuni.

Ți-ai schimbat și numele de familie...

Ții atâtea secrete... Mi se pare cumplit prin ce treci.

Nu. Nu este.

E singurul lucru care mă montează să merg înainte.

- Răzbunarea. - Da.

Să mă ierți că am vrut să profit de sora ta ca să mă răzbun pe Paul.

Eu nu simt nimic pentru Andreea

și nici n-aș putea vreodată să simt.

Eu am vrut doar să mă răzbun.

Și nu credeam că o să se întâmple asta.

Ce să se întâmple?

Să mă îndrăgostesc de tine.

Acum îmi dau seama că ești cel mai important om din viața mea.

Te iert!

De fapt, nici n-am pentru ce să te iert.

Singura ta greșeală e că nu mi-ai spus adevărul de la început. Dar...

Suntem oameni, e normal să n-avem încredere...

Spun prostii.

Sărută-mă.

Poftim?

Nu vrei să mă săruți?

Serviți.

Da. Îmi pare rău că nu e și Adeluța aici.

Că i-am promis că mai trec, dar n-am avut timp.

Dar când vine?

Nu știu.

Păi ea cât stă acolo, la televiziune, cât muncește?

Cât trebuie. Adică la televiziune se stă cât trebuie.

Adică... Nu știu.

Sărut mâna!

Ia uite, Nuțică, cine a venit pe la noi.

Se mută Butimanu la noi.

Da, noi am vrut s-o vedem și pe Adela și v-am adus și ceva de mâncare

că nu știam ce vă dau ăștia pe-aici de mâncare...

Am adus ceva de regim pentru Mitu și ceva bun pentru tine.

- Niște jumări... - Jumări...

Da. O să mă duc sus să mă întinz că sunt obosită.

Dar tu nu mănânci jumări? Nuță, nu ți-e bine?

Mă doare capul.

Scapă-mă de ăștia!

E fericită.

Hai noroc.

Nuțica...

Să nu mă așteptați la masă. Nu mi-e foame.

OK.

- Delia! - Te rog, las-o.

- Asta numai pentru că spui tu. - OK.

Hai. Hai la masă.

Nu, eu trebuie să mă întorc. mi-am lăsat mașina la Butimanu.

- Da. Îi zic lui Ilie să te ducă, da? - Da. Aștept aici.

- A intrat? - Da.

Mă, dar tu ce tot cauți aici?

O fată care stă aici.

Pe Andreea, nu?

Nu neapărat.

Chiar în halul ăsta? Să ajungi la poliție?

Da, chiar în halul ăsta, ce?

Sunt rănită. Dar tu n-ai cum să înțelegi asta

pentru că tot timpul ai pozat în chestia asta de piatră.

- Deci e vina mea acum. - Da. într-un fel e.

Bravo. Acuză-mă. Acuză-mă și tu.

Dar să știi un lucru. Că nu eu te-am pus să te măriți cu Dorin.

Dar cine m-a trimis acum 20 de ani în Elveția?

Te rog! Gata! Ăsta e un subiect încheiat!

Dar de ce? De ce să fie subiect închis?

De ce nu vorbim niciodată despre ce s-a întâmplat atunci?

Dar chiar așa.

Ce s-a întâmplat atunci când Delia a venit în Elveția?

- Uite că s-a întunecat deja. - Da...

Și Adela nu s-a întors. Și voiam și eu s-o văd.

Ehei... munca.

Auziți?

Dar voi doi...

Sunteți acum bine?

Da. Dacă nu mai bea, are voie să stea lângă mine.

Și de-aia...

nu mai beau.

Ia, o fi Adela!

Bună seara. V-am deranjat.

Spuneți-i lui Nuți că a câștigat.

Știi?

Poate e prea devreme, dar vreau să te întreb ceva.

Întreabă-mă.

N-ai vrea să te muți cu mine?

Poftim?

Nu vreau să mai stai la Butimanu. Dar nici lângă Andreea.

Ce zici?

Dar...

Cred că ar fi cea mai bună soluție.

Ești sigur?

Dacă eu ți-am propus, înseamnă că sunt sigur.

Știi? Acum îmi dau seama că pot să mă bazez pe tine cu adevărat.

Deci accepți.

Da!

- Ia uite cine s-a întors acasă. - Nu, Muti, nu m-am întors acasă.

Am venit doar pentru că am auzit

că Delia s-a făcut de râs la oamenii ăia, în Butimanu.

Dar să nu schimbăm vorba.

Pe bune, ce s-a întâmplat când Delia a venit în Elveția?

E ceva între mine și mama.

- Pe bune? - Pe bune.

Între tine și Muti.

Păi Muti a făcut tot timpul parte din căsnicia noastră.

Ia uite cum brusc ți-a crescut personalitatea.

Muti, îmi creștea și mai mult personalitatea

dacă mi-ar fi fost permis să sfidez matriarhatul.

Tu ai venit aici ca să ne jignești?

Nu. Am venit doar să o întreb pe Delia dacă m-a iubit vreodată.

- Aveți doi copii împreună. - Muti!

Da, te-am iubit.

Când te-am cunoscut prima dată,

am crezut că ești

dragostea vieții mele și că eu sunt universul tău.

Dar tu n-ai avut nevoie de un soț.

Tu ai avut nevoie de o paiață.

Și? Care a fost problema ta? La câți bani a băgat în fundul tău...

Muti!

Discuția asta este între mine și soția mea! Pricepi?

Te rog...

OK, am înțeles. Am să plec. Sunt în plus.

Delia, vreau să știu un lucru.

Tu te lupți pentru bărbatul ăsta pentru că-l iubești, sau din orgoliu?

Ăsta a fost bărbatul pe care mi-ați permis să-l iubesc.

Oho, bossule! Așa te vreau!

Armăsarule!

- Ce cauți aici? - Pe soru-mea. Trebuie să vorbesc cu ea.

- Și știi tu că e aici? - Da, sunt convinsă că e aici.

Nu. Tocmai ce am ieșit eu din casă. Nu e nimeni.

Hai, mă, pe bune, chiar trebuie să vorbesc neapărat cu ea, e mega-important!

Eu te cred, dar nu e! Dac-o văd îi spun să te sune. OK?

Da, te rog.

Mersi mult, Cătălin, sau...

- Călin. - Da, tot aia. Noapte bună.

Cum mai ești, mamă?

Ce e? Ce e, mă, mamă, mă?

Fata mea...

să ai grijă...

Fata mea, să ai grijă.

Să nu faci aceleași greșeli care le-am făcut eu.

Ce greșeli, mamă, ce tot spui acolo?

Mamă...

Secretele.

Dacă te afunzi prea mult, te trag în jos și te sufocă.

Ai grijă, fata mea.

- Frumoasa mea... - Gata...

Nuțică...

Nuțică, trezește-te.

Bre, lasă-mă... îți arde de prostii? Ce vrei?

- Trezește-te, mă! - Doamne, ce vrei, pămpălache?

Ce-ai făcut?

Ce-ai mai făcut?

Ce-ai mai făcut?

Ce să fac mă...

- Hai să mergem la masă, te rog eu. - Mona, te rog, lasă-mă în pace.

- Dar nu-mi place să te văd așa. - Mie nu-mi place să te văd!

Bine, te las, că văd că nu mă înțeleg cu tine.

Dar să știi că eu te iubesc, da?

Măcar tu.

- Delia... - Alo, Bebe?

Și eu voiam să te sun. M-am tot gândit la noi doi.

Și eu.

Și cred că a venit momentul.

Ce moment?

Momentul să spunem adevărul.

Vezi? A mișcat.

Ce e?

Nu...

Ai visat urât.

- Mi-am amintit ceva. - Ce?

În noaptea aia,

n-au fost omorâți doar părinții mei.

A murit și sora sau fratele meu nenăscut.

Poftim?

Mama mea era însărcinată când a fost omorâtă.