Original subtitles

Ai mai găsit ceva?

Absolut nimic.

Poate nu-mi dau seama.

Auzi?

Te-ai gândit că poate tatăl lui Paul e singurul vinovat?

Și el e mort.

Nu cred.

Am impresia că e mai mult decât văd. Simt că mai e ceva.

Poate că...

în subconștientul tău simți că Paul e nevinovat.

- De ce crezi asta? - Pentru că i-ai salvat viața.

Ți-ai riscat viața ca să-l salvezi.

L-am ferit pentru că nu vreau să moară

înainte să mă uit în ochii lui și să-i spun că știu tot.

Și după?

OK, îl privești în ochi și-i spui.

Și ce câștigi după?

Cu ce rămâi în plus?

Nu văd decât minusuri.

Pierzi jobul ăsta care-ți place, te desparți de fata pe care-o iubești...

- Poftim? - Ce-ai auzit.

Cum o să reacționeze Adela

când o să afle că tu ai urmărit doar o răzbunare și atât?

- Nu e treaba ei. - Ba da. Te iubește.

- Hai, termină. - Ce să termin, tu chiar nu vezi?

Deschide ochii, uită-te în jur!

Părinții tăi nu și-ar fi dorit să te pierzi pe tine ca să-i răzbuni.

- Nu mă pierd. - Fix asta faci!

Nu te mai bucuri de viață, nu mai trăiești!

De ce nu o iei pe Adela de mână și plecați undeva, la mare, la munte?

Nu pot așa.

Măcar pentru o perioadă.

Ți-ar prinde bine.

Eu chiar cred că dragostea poate să te facă alt om.

Când văd nenorocita asta de cutie îmi vine s-o arunc.

Mă întreb: câte articole o să găsească? Câte hârtii? Câte poze?

Nu te-ai săturat să faci asta în fiecare secundă?

Tu n-ai cum să înțelegi.

Părinții te-au abandonat la naștere.

Mulțumesc.

Să știi că asta nu înseamnă că nu mă doare că sunt orfan.

Dar mi-am făcut un frate care m-a ajutat întotdeauna să trec peste.

Păcat că nu simte la fel.

Ce te-ai acoperit așa?

Cineva știe că ne vedem.

Foarte bine. Să facem totul oficial.

Bă, idiotule, cineva ne urmărește și i-a spus Adelei că suntem împreună.

Deci suntem împreună.

Doamne ce prost ești, mă! Și eu și mai proastă că mă mir.

- Bine că ești tu deșteaptă. - Chiar sunt.

Da. Eu nu mai înțeleg nimic.

Mă faci prost că vreau să fiu cu tine și mă ceri în căsătorie?

Ești imposibil. E pentru Adela.

Și de ce să-i dai Adelei un inel cu diamante?

Nu-i dau eu, îi dai tu.

Și e un inel cu sticlă. Cum să-ți permiți tu diamante?

Și de ce să-i dau eu Adelei un inel cu sticlă?

Pe bune? Deci când eu am scos inelul, te-a dus mintea să crezi că eu te cer.

Dar dacă tu i-l dai lu' Adela, nu înțelegi de ce!

- S-o cer pe Adela? - Bingo, mă!

Trebuie, de ochii lumii.

Eu pe tine te vreau.

Și eu, dar trebuie să scăpăm de cine ne urmărește.

N-o să accepte.

Am eu un plan.

Și dacă nu accept eu?

O să te conving eu cumva!

Cum?

Prost ești, mă! Hai, bagă-l în buzunar.

- Îmi dai și mie omleta? - Da.

Aș face un master după ce termin facultatea.

Foarte bine. La ce te-ai gândit?

Nu m-am hotărât încă, dar... Parcă nu-s pregătită să termin cu școala.

Mai bine-i ceri lu' unchiu' un job la televiziune și te-ai scos.

- Poate ea vrea să facă ceva cu viața ei. - Nu ca tine.

- 'Neața. - 'Neața.

- Andreea n-a coborât la masă? - Nu.

Am auzit-o eu dimineață, dar era devreme rău.

Matinală. Îți seamănă, unchiule.

- Nu trebuia să fii deja la televiziune? - Păi așteptam să merg cu tine.

Lucrez de acasă toată săptămâna, am anunțat.

- Și eu nu pot să lucrez de acasă? - Ba da, mă. Din piscină.

Dacă-ți pun apă...

Când o să fii tu șef, o să poți lucra și de acasă.

Vali!

Mă, băiete!

- Unchiule, trebuie să mă ajuți. - Păi cum să te ajut?

- Dar pari așa a nebun, mă! - Sunt bre, sunt nebun.

Nimeni nu crede că Andronic l-a omorât pe bătrân. Ajută-mă!

- Cum să te ajut? - Am nevoie de bani.

Păi de unde să-ți dau eu bani?

Bre, la câți bani ți-a dat unchiul, măcar atâta fă și tu pentru mine!

Și mai am nevoie de o treabă. Du-te la poliție să identifici cadavrul.

Bine.

- Te rog eu. - Poftim?

La poliție, să identifici cadavrul.

- Hai! Te rog eu mult. Hai! - Vali!

- Hai că mă rezolvi matale. - Auzi? Ia!

- Ce? - Stai, mă! Ia de aici!

Mă băiete, mă. Doamne...

- Vai de mine! Aoleu! - Ce-ai făcut, bre, nea Mitule?

- Nici n-ai început bine... - Asta-mi mai lipsea.

Aoleu... cât sânge! Hai să mergem de-aici că ne văd clienții.

Măi, a sărit pânza aia!

Ușor!

Lasă-mă că mă pansez și trece.

Ce să treacă? Că trebuie să te dezinfectez, nea Mitule!

Parc-ai fi nevastă-mea. Aia-mi spune:

„Ai diabet, se vindecă greu, trebuie să te dezinfectez”.

Ai diabet?

- Acasă cu mata. - Păi...

Lasă, mă, că nu moare nimeni.

Te duc cu mașina, nu te întorci până nu se vindecă.

Măi, Nicule...

Dacă vine... dacă vine ITM-ul, ia patronul amendă. Hai!

Mă bucur că stai zilele astea acasă. Te văd și eu mai mult.

Și eu mă bucur.

Dar le ai și pe Delia și pe Andreea... Poate vă mai apropiați un pic.

Ei... să nu forțăm lucrurile.

Le lăsăm să vină de la sine, nu?

Păi... vin de la sine dacă-ți dorești asta. Altfel...

Mă rog.

Bună dimineața.

- Bună. - 'Neața.

Eu o să rămân să lucrez de acasă. Te duce Ilie la sediu, da?

Aș vrea să nu mă duc nici eu. Aș vrea să trec să văd ce face Mihai.

Da, sigur. E o idee foarte bună.

Sună-mă să-mi spui și mie, da?

N-am vrut să-l tot pisez cu telefoanele, dar vreau să știu și eu, da?

- Atunci așa rămâne. Mulțumesc. - Bine.

La revedere.

- La revedere. - Pa.

Ce chestie!

Ce e, Paul?

Gestul ăla.

E...

Făcea așa... Ana Maria făcea așa.

Poate cine știe,

o fi și Adela fata ta.

Încetează, Paul.

N-o mai căuta pe Ana Maria în orice. A murit!

Soția ta acum este Mona.

Hai.

Hai, încet.

Hai, că ai făcut-o de oaie, nea Mitule...

Nuțică...

- Ce-ai făcut, bre? - Ușor...

- Doamne! - Nuțică!

- Ce-i? - Aici.

- M-am lovit la mână. - Stai...

- Și mi-o curs sânge. - Nu știam că are diabet.

Are, bre... are diabet... I-am zis: „Fii, bre, atent!”

Cap sec!

- Vă mai ajut cu ceva? - Păi cu ce să...

- Ne descurcăm, Nicușoare. - Mulțumesc.

Să se facă bine și să se întoarcă la muncă.

Da, dar ce... Dă el semn acolo...

Când e să se întâmple necazul omului... Bine că n-a fost decât atât.

Păi aia e, că dacă nu era diabetul ăsta, nu-mi făceam griji.

Dar i-am zis lui cap sec: „Ține, bre, regim acolo”!

Dar el toată ziua bună ziua, pâine albă cu... ciupeneci...

- Hecempeci! - Hai!

- Am plecat. Sănătate. Dau o bere! - Sănătate.

- Să trăiești. Sănătate. - Mersi.

Ciupenecii mă-sii de viață! Ce ai acolo mă? Ce-ai făcut, mă, acolo?

- Ce-i? - Stai, mă...

Păi ce, stai? Că trebuie schimbat ăla acuma.

Eram cu mintea vraiște.

Că a venit Vali la mine

și m-a rugat să-l ajut să-l identifice pe unchiu-su mort.

Și uite și acuma mă gândesc,

cum s-o întors mortul de la groapă?

Hai, te rog. Intră.

Curaj.

Mihai!

Ai o vizită!

Așa să-ți tot începi ziua.

Hei.

Am vrut să văd ce faci, și ți-am adus o surpriză.

- Chec de la Miki. - Chec?

Merge perfect cu niște cafele.

Călin e fanul numărul unu al checului.

Da. Chiar sunt. E foarte bun. Eu mă ocup de cafele, tu te ocupi de tur.

Auzi? Ne păstrezi și nouă două feliuțe, te rog? Dacă nu te superi.

Mă mai gândesc.

E frumos la voi.

Are așa un aer de...

burlaci cool.

Crezi?

La asta nu m-am gândit. Nu vrei să mergem pe terasă?

Hai.

Uite, aici e biroul meu.

N-am mai apucat să lucrez de acasă de când cu problemele cu Paul.

Care e foarte îngrijorat, să știi.

Și a zis că nu vrea să te sune decât dacă-i spui tu că e OK.

O să trec pe la el. E cel mai bine. Îmi cer scuze, nu am apucat să strâng.

Ăsta ești tu?

Da.

N-ai voie să cari!

- Nu e grea. - Lasă c-o... O iau eu.

Îmi pare foarte rău, le strâng eu.

Mă descurc.

Ți-am zis că mă descurc!

OK. Văd că ești prea orgolios ca să accepți ajutorul meu.

- Poftim, le-ai strâns tu. - Adela!

Stai așa.

Gata.

Dar acuma stai liniștit să se închiză rana!

Liniștiți?

Nu știu dacă o să mai fim pe lumea asta vreodată liniștiți.

Doamne, ce prostii vorbești acolo!

Păi acuma-i momentul, bre, Mitule...

După ce pune mâna pe banii lui Andronic, nu mai trebuie să mai muncești.

- Toată viața nu mai muncești. - Muncesc să-mi fac un rost.

Păi, ce să fac toată ziua aici? Cu tine?

Mor cu zile.

- Alo, da? - Mitule, am nevoie de banii ăia.

- Mă, băiete, mă... - E ultima dată când îți cer ceva.

Trebuie să mă ascund.

Mitule, îi ești dator lui Traian ca să mă ajuți.

Păi și... unde vrei să ne vedem?

La marginea pădurii, după-masă. Eu o să fiu acolo.

Bine... Bine, viu acolo.

Un' să te duci, mă?

Să mă întâlnesc cu Vali.

Fugi, tu, de-acia! Fugi, bre, de-acia, ce-ai înnebunit?

Păi, mă întâlnesc cu el aici, la marginea pădurii la noi.

- Dă-te de aci! - Fii atentă!

Îi duc banii și dispare de tot.

- Bre, Mitule, tu îl crezi pe ăsta? - Mă, Nuțică! Uiți...

Uiți...

Că noi l-am adus în halul ăsta? Uiți?

- Nu te las! - Măi, nu-i după tine, mă!

De-acuma încolo știu eu ce am de făcut!

Ia uite la ea!

Gata cafelele! La fix!

- Ce faci? Pleci? - Da, nu mai pot să stau.

V-am păstrat și chec, mă jur, nu l-am mâncat pe tot.

- Am foarte multă treabă și... - Adela, te rog.

- Nu vreau să pleci supărată. - Nu sunt.

Chiar mă bucur că ești bine. Ești... exact la fel. Nimic schimbat.

Într-o zi, o să înțelegi tot.

Până atunci...

Vă las.

Să aveți o zi cât mai frumoasă.

Bravo.

Ce-ai făcut, mă?

Crezi că eu sunt vinovat?

Și nu tu ești vinovat?

Ba da.

Pe masă era cutia cu ce am strâns despre ai mei.

Și mi-a fost frică să nu vadă și... am fost bădăran.

De ce nu-i spui adevărul?

De ce nu-i povestești de cine crezi că ți-a omorât părinții?

Adela se apropie de Paul. Și mi-e frică să nu cumva să-i spună ceva.

Paul e deștept. O să facă legătura imediat.

Ceva trebuie să-i spui.

Da.

Trebuie.

Dar...

Bre, tu nu înțelegi, fă! Ce, ești tută?

Trebuie să vorbesc cu domnul Paul!

Domnul Andronic lucrează și nu primește pe nimeni. Îmi pare rău.

Bre, tu nu înțelegi? Spune-i că-l caut eu! Hai!

Nu pot, pentru că nu se poate!

Nu are cum să vă primească!

- Gata, e prea târziu. - Iertați-ne!

- Ce e? - Iertați-ne.

I-am zis că lucrați.

- Bine, mulțumesc. - Se poate așa ceva?

- Mă descurc eu de acuma, da? - Hai, hai.

Doamne!

Ce e?

Iertați-mă, dar foarte nepoliticoase slugile.

Nu e nimeni slugă aici.

Nu jignim pe nimeni, da? Deci, ce vrei?

Domnu' Paul... Mitu se întâlnește cu Vălicu acum!

La marginea pădurii, la noi la Butimanu.

Eu vă spui că acolo se ascunde Vali ăsta! Și vrea și bani.

Și mie-mi spui asta, ca să ce?

Ca să...

Păi, eu știu... ce faceți dumneavoastră cu informația?

Dar eu nu vreau să se întâmple nimica cu matale,

că matale ești tata la Andreea.

Da.

Da, bine.

Mamă? Ce cauți aici?

Uite, măi, mi-era dor de tine și ziceam să te iau la o cafea.

Păi, vin.

Se poate?

Nu trebuie să-mi cereți mie voie. Oricum, eu am treabă.

Pa!

Ieși afară!

Așa ceva n-am văzut!

Tu-ți dai seama că cineva stă și mă urmărește și mă pârăște lu' Adela?

Nu mai facem nimic fără să ne păzim spatele.

Când ai bani, ai și dușmani.

Atât ai de zis?

Păi ce vrei să zic, fata mea?

Că de când te-ai cocoțat acolo la palat, zici că ești Regina Angliei.

Nu mai vorbești cu plebea, că tușești.

Ce-ai, mă, mamă?

Ce am?

Fă, fetică, zi-mi și mie, ție ți se pare normal

ca asta, Adela, să se îngrijească mai mult de noi

decât te îngrijești tu, fata mea adevărată?

Să văd dacă o să-ți dea Adela cât o să-ți dau eu când o să fiu Andronic cu acte.

Păi...

Ce zici tu?

Păi dacă... asta, Adela, se ia cu Mihăiță ăla,

să vezi tu dacă nu...

O să ne ia la ea... sigur ne ia...

O să aibă grijă de noi... O să fie bine.

Ce-ai zis?

Se ține băiatul ăsta după ea ca păduchele de om.

Îi e milă de ea. O ajută că e sor'-mea.

Dar Mihai e al meu.

Și Adi?

Mamă, tu nu mai ții cu mine?

Tocmai, că eu țiu cu tine,

dar se pare că tu ai uitat cine e de partea ta.

Andreea...

Bine că ești aici!

Putem să vorbim puțin?

- Gata, gata, gata... - Nu!

- Trebuie să vii cu noi. - Lasă-mă! N-am făcut nimic!

Măi, omule! Liniștește-te! Ascultă-mă! Tu înțelegi că era să omori un om?

Liniștește-te, gata! L-ați prins? Hai. Ușor.

Ușor!

Dă-mi drumul! Lasă-mă, n-auzi?

Liniștește-te, că n-ai unde să pleci. N-ai cum să scapi. Hai.

Dar nu eu-s criminalul, mă! Paul Andronic e. Pe el să-l arestezi!

O să vedem.

Hai!

- Nu-mi place că noi două suntem așa. - Cum, așa?

- Certate. - Dar noi două nu suntem certate.

Vrem același lucru și asta nu se poate.

Așa e.

Și atunci mi se pare normal ca tu să renunți.

Poftim?

Am pus prima ochii pe Mihai, deci e al meu.

A, și nu crezi că trebuie întrebat și el, nu? Sau cum?

Dacă vrei ca noi două să mai fim „surori”, stai departe de Mihai.

- Andreea! - Atât am de zis.

- Bună seara. - Salut.

Știu că voiai să stai liniștit, dar trebuia să te sun.

- Sunt bine. - Da, știu, mi-a spus Adela.

Te-am sunat ca să-ți spun că l-au prins pe nemernicul ăla.

Foarte bine. Măcar știm că nu mai încearcă ceva.

- Tot la alții te gândești? - Vin mâine.

Și vedem ce e de făcut.

- Bine. Doar dacă poți. - Sigur. Pot.

Ne vedem mâine.

- Noapte bună. - Noapte bună.

Mulțumesc pentru telefon și pentru veste.

Avem motiv să bem o șampanie.

De când ai nevoie de motiv ca să bei?

Așa e.

Ica!

- Adu o șampanie rece! - Ce e, Paul?

Nimic.

Mă simt așa... nu știu cum să zic.

E foarte straniu să știi că-ți datorezi viața cuiva.

Și că omul ăsta...

nu știu, e tot timpul lângă mine, mă ajută...

Nici măcar nu știu ce am făcut ca să merit devotamentul ăsta total.

Așa ești tu. Îi faci pe oameni să te respecte, să te iubească...

Ica! Hai odată cu șampania! Frate-meu a dat-o pe filosofie și adormim!

Da, sor'-mea, ai dreptate.

Hai, vă las să sărbătoriți.

- Am obosit, a fost o zi grea. - Hai că vin și eu.

Ne lăsați să bem singure?

Nu beau nici eu.

- E prea târziu. - Muti!

Ce e cu el? Nu l-am mai văzut demult așa.

O vede pe Ana Maria peste tot.

Țoapa asta l-a dat peste cap.

Nu știe cu cine se pune.

- Unde e, că era aici? - Ce?

- Șampania, era la rece. - A luat-o Luca la el în cameră.

- Ce fac? Au zis că vor șampanie! - Avem și în beci la rece.

- Dă-te! Dă-te, mă! - Ce-aveți, mă, ce sunteți așa agitate?

- Vor șampanie, să sărbătorească. - Ce?

L-au prins pe ăla care a tras în Mihai.

- E la pușcărie? - Da. Cine știe cât l-o ține acolo?

Mult. Că m-a bătut și pe mine. Și fac reclamație.

Da.

Parcă ziceai că l-ai apărat pe domnul Paul.

- Păi, l-am apărat, dar tot mi-am luat-o. - Da?

Dacă-i mai pune un an-doi la pedeapsă merită să fac reclamație.

Tu ești normală? L-ai dat în gât pe Vali?

Cine, eu?

Da, tu!

Tu!

- Păi erai singura care știai. - Du-te, bre, de-acia!

Îl căuta poliția de zile.

- Poate i-o fi luat urma. - Minți!

Minți! Tu l-ai pârât! Urât! Foarte urât!

Tu-ți dai seama că omul ăsta ne poate face mult rău?

Bre, delirezi acuma. Du-te, bre, și fă-ți un duș.

Hai și vii după aceea să-ți schimb eu bandajul.

Du-te de aci!

Bună seara, domnu' Paul. Doamna Nuța la telefon.

Am aflat că Vali a fost prins, nu?

Da, așa e.

Eu mă bucur că informația de la mine v-a fost de folos, nu?

Vrei ceva în schimb?

Nu... Nu acuma.

Mă gândesc eu și...

vă spun ce vreau.

Ce faci, mă? Te duci la muncă?

Nu.

Vreau să trec pe la Paul,

după care o s-o scot pe Adela la masă,

să-mi cer scuze și să-i explic tot.

Tot?

Tot, despre părinții mei.

Și despre Andronic?

Nu. E prea mult pentru ea.

Dar merită să știe măcar o parte din trecutul meu.

Mă bucur c-ai tras concluzia asta.

Pe bune, e o fată specială. Ar fi... ar fi păcat s-o pierzi.

Am viața mea. Nu pot să te cocoloșesc până la adânci bătrâneți.

- Hai, taci din gură. - Hai, ai grijă ce faci.

- 'Neața. - Bună. Nu trebuia să fii la muncă?

Am vrut să trec pe la tine înainte. Poate mergem împreună.

Lucrez cu Paul de acasă azi.

OK.

Atunci, ai un minut, să vorbim?

Ce?

Te iubesc, Adela. Vreau să fim doar noi doi.

- Să fugim în lume, să ne căsătorim. - Adi, e dimineață.

Lasă-mă cu prostiile astea.

- Și-așa e târziu. Plec. - Sunt sincer.

Da. Hai, pa, Adi.

Ești incredibil.

Sunt foarte recunoscător pentru tot. Pentru prietenia ta.

Ți-am mai zis de o mie de ori.

Nu ești un simplu angajat pentru mine, ești... familie.

Sper că simți și tu asta.

Da, simt.

Să nu mai vorbim despre ce s-a întâmplat.

Fii atent la mine.

Ca să te integrezi în familia asta, trebuie să lași modestia la o parte.

Că altfel, uită-te la mine.

Îți fac o statuie,

o pun în față la televiziune și te fac de râs la toată lumea, da?

Să facă porumbeii pe tine.

Hei! Mihai!

Ești bine?

- Doamne, câte griji mi-am făcut! - E bine.

Bun. Măi, copii, ia să trecem noi la afaceri.

Fiți atenți aici. Urgent.

Dar urgent, actele pentru adopție.

Da?

Deja?

Absolut.

După ce s-a întâmplat,

îți dai seama că dacă pățesc ceva Andreea rămâne pe drumuri.

În casa asta nu e nimeni de partea ei.

Da...

Așa e.

Așa e cel mai simplu, cel mai corect, cel mai direct.

Domnișoară! Andreea Andronic, da?

Andreea Andronic.

Ce bine sună.

N-o să renunț la numele ăsta nici când o să mă căsătoresc.

Ce repede s-a refăcut Mihai. Ce înseamnă să fii tânăr!

Știu că o să sune urât, dar... mă bucur că nu l-a împușcat pe Paul.

Nu s-ar fi refăcut la fel de ușor.

Dar nu e urât deloc. E absolut firesc să ții cu soțul tău.

Mihai e un angajat.

- Ținem cu ai noștri. Asta e. - Da.

- Dorin, unde te duci? - Ies puțin să mă plimb.

Nu mai pot să respir.

- Nu treci pe la televiziune? - A lu' frac'-tu? Nu.

E prea mândru. Nu vrea să accepte un post pe degeaba.

Lasă-l în pace. Să-și găsească singur calea.

Știi să fi lăsat pe cineva să-și găsească singur calea?

Hola, fetelor, ce faceți?

- Avem o mare veste pentru voi. - I-auzi!

- Hai, zi, uimește-ne. - Imediat.

O să începem procedura de adopție!

O să fiu legal Andreea Andronic!

Eu știam, mi-a spus Paul dimineață.

Păi și tu ești de acord cu asta?

- Păi... - Dacă e fata lui Paul, e dreptul ei.

Foarte bine zis, Mihai.

Dacă!

Adela!

Adela!

Mă arunc!

Adela!

Cafeluța!

Mulțumesc. N-am avut timp să beau acasă.

Cu plăcere.

Domnul Andronic era singur?

Nu, era cu domnul Mihai. Le-am dus eu cafeaua.

Cu Mihai.

Ce?

Nimic.

Voiam să te rog ceva. Dar o să pară puțin ciudat.

- Spune. - Să vezi dacă mai e Mihai acolo.

- De ce? - De ce?

Of, și tu, „de ce”! Dacă fata te-a rugat! Știe ea de ce.

Adela! Adela, du-te repede.

Băiatul ăla nebun stă pe marginea lacului. Se aruncă dacă nu te duci.

- Care băiat? - De la tine din mahala.

Urlă ca din gură de șarpe: „Mă arunc!” Du-te, e nebun!

- Nu pot să cred. - Asta e.

Adela!

Mă arunc! Și știi că eu habar n-am să înot!

Adela!

Te rog, nu mă lăsa așa!

Adela!

Noi doi tre' să fim împreună, așa mi-ai jurat!

- Că ești a mea! - Ce caută dobitocul ăsta aici?

A cerut-o pe Adela de soție și ea nu i-a dat răspuns. E nehotărâtă.

- Are dubii? - Da.

- Crede că e prea tânără. - Adela!

Te iubesc și pentru tine o să mor!

A venit mahalaua la noi acasă.

Eu v-am zis.

- Adela! - Penibil.

- Mie mi se pare chiar romantic. - Adela!

- N-aș face așa ceva pentru nicio femeie. - Da, știm. Tu le-ai lua cu forța.

Livia, cum poți să spui ceva așa urât despre fratele tău?

Urât e ce face el.

- Mă arunc! - Ei, ce să spun?

- Gata! - Adela!

Nu începeți iar.

Măcar noi să păstrăm decența.

Nu pentru multă vreme.

Noi doi trebuie să fim împreună, Adela!

- Adi! Ce faci? - Spune că te măriți cu mine sau mă arunc.

- Adi, nu pot. - Spune „da” sau mă arunc!

- O să mor și o să mă ai pe conștiință. - Bine, dar vino de acolo.

- Deci da, vrei să fii soția mea? - Da!

Paul o s-o adopte pe pațachină legal. Felicitări, o să mai ai o nepoată.

Ce se întâmplă?

Nimic.

Tocmai îi spuneam mamei că Andreea o să facă parte din familie legal.

Exact.

Comentarii?

Nu!

- Mersi. - Cu plăcere.

- Tu nu bei nimic? - Nu.

Auzi? Dar nu e cam bătrân pentru ea?

Eu știu ce-i în capul ei?

Pe bune, chiar îmi place aici. Îmi amintește de copilărie.

Și eu am crescut într-o mahala când stăteam la bunici.

După Revoluție, ai mei au plecat în străinătate.

Revoluție?

Da. În '89, gen.

- Nu știu, eu m-am născut în '95. - Da.

- Nea Mitule, ești mai bine? - Da, mai bine.

- M-ai făcut de râs ieri la serviciu. - O să-mi treacă.

- Bre, ți-e rău? - Nu. Mi-e bine.

Hai că s-a făcut târziu și trebuie să plec, dar ne mai vedem.

- Păi... te mai aștept. - Mai vin. OK.

Mai vin.

Mi-e bine!

O cafea, o...

Ce faci?

Să înțeleg că n-a mers așa bine, nu?

Nu.

Dobitocul de Adi a cerut-o de nevastă pe Adela. Și ea a zis „da”.

Hai, mă, cum să zică „da”?

A țipat ăla că se aruncă în lac, că se omoară...

Păi de asta a zis „da”.

Nu cred.

Andreea zice că ea l-ar fi refuzat pe motiv că ar fi fost prea tânără.

Mă... pentru un avocat atât de bun, ești un bărbat prea naiv.

Tu nu vezi că e cusută cu ață albă?

Nu știu. Nu mai știu nimic.

Bă, fii atent!

Ia telefonul, sun-o pe Adela și o să vezi.

A zis așa doar ca să scape de gura lui. N-o să se căsătorească cu papițoiul ăla.

- Hai, mă, sună! - Bine, mă.

Cum ai putut să faci așa ceva? De ce-ai venit? Să mă faci de râs?

Pentru că te iubesc.

Adi, nu. Noi doi n-o să ne căsătorim niciodată!

- Dar ai zis „da”! - Păi da, ca să nu te arunci!

Dar noi ne-am despărțit, Adi. Și eu nu mai simt nimic pentru tine.

- Eu mă arunc iar, ce crezi? - Adi, stai! Stai! Vino înapoi!

Hai, calmează-te! Stai jos.

Înțelege, te rog. Hai că nu-i sfârșitul lumii.

Îți pun niște apă.

Adela, te rog, zi-mi că mă iubești. Atât vreau să aud.

Știi foarte bine ce ai însemnat pentru mine.

Tu ai fost lângă mine în ultimul an.

Te iubesc, cum să nu te iubesc?

N-a răspuns?

Ba da.

Și?

Ce-a zis, mă?

Dar... ca pe un prieten, atât.

Înțelege, te rog.

Felicitări. Am auzit că o să fii o Andronic.

Da!

- Cât durează actele? - Nu mult.

După ce facem testul ADN, câteva zile.

- Ce test, că l-am făcut? - Știu, dar o să facem unul oficial.

Nu pentru mine, n-am nevoie.

Dar așa, pentru toată lumea, e mai sănătos.

Le închidem gura la toți.

Chiar m-am săturat de bârfe și de tot felul de răutăți.

Nu?

N-ai încotro, trebuie s-o faci.

Dacă fac testul ăla, ne-am lins pe bot. Și ajungem și la pușcărie.

Găsim ceva.

Du-te, făi, de aici, că n-am ajuns până acia să dăm cu piciorul la tot.

Vezi și tu când faci testul. Deocamdată.

Mă, tu n-auzi ce-ți spun eu? Nu am cum!

N-am cum să-l fentez! Se prinde că nu sunt fata lui!

Nu! Paul nu trebuie să afle.