Original subtitles

Alo, gara, ce faceți? Chiar aici, în fața casei, în văzul lumii?

Ce nesimțită ești!

- Nu înțeleg ce vrei, Andreea. - Eu? Nimic. Vă întrebam ce faceți.

Ați fost la cumpărături. Ce frumos! Pe mine de ce nu m-ați chemat?

N-a fost ceva programat. Am ieșit ca doi colegi de muncă.

- Ca doi colegi... Ce drăguț! - Da, foarte drăguț.

Ia să văd, fată, ce ți-ai luat?

Mamă, ce mișto! Voi știți de când căutam eu o curea ca asta?

- Mergi mâine la magazin și... - E-a mea. De tot.

- E de la rochia nouă. - Mai nou, tu ești și stilist?

Dacă ești, spune-mi, cum îmi vine? Arată bine?

Ești super, fată.

- Adela, hai să te conduc! Zi bună! - O zi bună și ție!

- Adela, surioară... Mersi! - Pentru ce? Că nu ți-am dat-o.

Lasă că-ți iau eu alta!

- Ce curea urâtă! - Taci dracu’!

- La poliție ai fost? - N-am fost încă. M-am gândit că-l găsesc.

Poate dau de unchiul cumva. Nu, n-am fost încă.

- Sănătate! - Nea' Mitule, stai!

Stai, bre, oleacă! Uite, el l-a văzut ultima oară pe unchiul.

Eu n-am văzut... Pe cine? N-am văzut pe nimeni. Eu n-am văzut...

Cum, bre, pe cine? Pe unchiul. N-ai mata' două vorbe...

Băiatule, nu mai țipa așa! Mă doare capul.

Auzi, nea' Mitule, știi la ce m-am gândit?

Greu e să bei, greu e să nu bei.

Dar dumneata ai dovezi?

Da, am dovezi că nu-l găsesc. Cum adică?

Suferea de vreo boală, avea pierderi de memorie, Alzheimer?

Cine, unchiul? Știi cum îți recita Scrisoarea III la o beție?

La un șpriț, o știa pe toată pe de rost!

Nouă ne-a spus că suferea de cancer.

- E dubios, n-are cum să dispară așa. - Da. Parcă ar fi un ac în carul cu fân.

- Ce faci, mă lași aici? - Aoleu, ce vrei?

Pe tine. Eu sunt salvarea ta. Eu ți-am mai zis, dar nu mă crezi.

- Te fraierești singur. - Da? Pe frumușelul ăla l-a furat soră-ta.

Dar nu-i nimic, e OK.

Acum doar eu pot să te fac fericită.

Hai, mă...

Numai puțin, să...

El e. Dar era tare bolnav.

La spital ai căutat? La spital tre’ să fie.

- Dacă e bolnav, la spital tre’ să fie. - Sau la morgă, că așa e viața.

Auzi, bre, nea' Mitule? Mori și dacă bei, dacă nu bei, tot mori.

Așa că mai bine bei ca să știi o socoteală. Nu?

- Nicule, ai terminat? - Da.

Mikișor! Adu și tu ceva de machială la băieții ăștia, că viața e frumoasă.

Ideea să-l cauți în spital e foarte bună.

Du-te și mai caută-l în spital. Dacă nu-l găsești, du-te la poliție.

Tre' să faci o sesizare ca să fie oficial.

Altfel n-ai cum, n-ai caz, ai înțeles?

- Da, așa fac. - Bine. La revedere!

- Să trăiești, nea' Mitule! - Sănătate!

- Ce-ai, bre, ce-ai albit așa la față? - Eu?

Poate că-i o părere, cum sunt eu mai sensibil c-am văzut...

Ce ciudat! Să-și dorească Deea ceva ce-i al meu.

În copilărie, era invers. Eu purtam tot ce nu-i mai plăcea ei.

O să trec mâine să-ți iau altă curea.

Rochia asta fără curea nu are niciun farmec.

Ba da.

Acum, pe bune, ai lăsat-o s-o ia așa? De ce-ai lăsat-o?

Era cadoul de la mine.

Tu crezi că ei îi e ușor în noua viață?

Să știi că Andreea e foarte sensibilă dacă ajungi s-o cunoști.

De exemplu, când ai mei au pierdut magazinul ăla, ea a făcut Zona Zoster.

Îți dai seama cât a afectat-o, nu?

Magazinul ăla.

Noi am mai vorbit despre asta.

Și despre banii care veneau de la bunicul Andreei.

Da. Și omul ăla care a venit aici cu fotografia lui.

Și care a vrut să-l bată pe Paul. Îl cunoșteai?

Nu, nu l-am văzut în viața mea.

Eu cred că el știe mai bine cum s-au întâmplat toate.

Dacă-l mai vezi...

De ce ne interesează pe noi subiectul ăsta?

E despre Paul și Andreea. Ei ar trebui să facă investigații.

Ai dreptate. Ce ne interesează pe noi?

Deci, mor după tine.

- Hai, îmi dai și mie o guriță? - Aoleu, ai înnebunit? Nu aici!

Eu cred că aici. Hai în dormitorul tău de prințesă!

Facem un duș... și te iau de moț.

Lasă-mă...

Vezi că nu mai sunt fraiera aia din mahala. Vezi cum te porți cu mine

și înțelege odată că nu pot să te las să intri în casa asta...

că te vede tati.

Atunci, hai să mergem undeva doar noi doi.

Și în pădure dacă vrei.

Vrei să te întâlnești cu lupul?

Taci! Și așteaptă-mă aici până găsesc eu o soluție, da?

- Aoleu, m-ai și speriat! - Aoleu, ai pățit ceva?

Auzi? E unul afară. Scapă de el.

Cine?

Un nebun de la noi din sat, nu vezi cum face?

Un sărac de pe-acolo. Te rog, du-te și dă-l afară.

Da.

Vrăjitoareo! Ai ieșit pe o coadă de mop!

Ești pe o proprietate privată. Dacă nu te cari, chem paza.

- Hai, lasă-mă! - Ei, da!

Dacă vii și tu cu mine, poate ne evacuăm amândoi.

- Singurei așa, ca între slugi. - Nu sunt slugă, sunt menajeră, dragă.

Nu-mi prestezi și mie un menaj?

Băi, nesimțitule!

- Stop! Tu cine ești? - Locuiesc aici. Dar tu cine ești?

În trecere.

Să-mi mute cineva mașina în garaj după ce pleacă Mihai.

- Sigur, imediat. - Bă! Scuzați-mă, dra Livia.

Vino aici, dă cheile!

Pleacă de unde... nesimțitule care ești!

Cât n-am înghițit-o noi pe fata aia care s-a încurcat cu Paul în tinerețe,

dar să știi că dacă...

Dacă știam că e gravidă, treceam peste toate.

Zi-mi verde în față că și ție-ți place țărăncuța și mă mut la Chișinău... ieri.

Nu mă dau în vânt după ea, dar, totuși, pare o fată inteligentă.

Are așa o ambiție în priviri.

Auzi? Câteodată parcă mă văd pe mine în tinerețe!

Nu zice asta, te rog! Muti, e o mahalagioaică,

necizelată, neșcolită, se îmbracă ca o țoapă... gen.

Ce facem noi cu asta când o s-o cheme Andronic și o să iasă cu noi în lume?

De asta o să se ocupe Paul,

care văd că și-a luat foarte în serios rolul de educator.

Prostii. Fata asta n-o să se adapteze niciodată stilului nostru de viață.

O să ne facem de râsul lumii.

Nici la Mamaia n-o să mă mai pot duce, n-o să mai am loc de ea.

Om vedea.

Să vă ia dracu’ pe toate!

Eu sunt fata lui Paul Andronic!

O să vă fac să plângeți și să mă implorați să vă iert

și eu n-o să vă iert!

Iertarea e pentru oameni slabi.

Toate o să plătiți, toți o să plătiți!

Și băbăciunile alea și nebuna aia de mama!

Și Adeluța...

mironosița care s-a băgat ca musca-n televiziune.

Dar nu-i nimic, da?

Ai avut o scăpare.

Ai lăsat-o pe soră-ta să...

să intre la televiziune înaintea ta.

Dar n-o să se mai întâmple, m-ai auzit? N-o să se mai întâmple niciodată.

Tu ești Deea Andronic

și începând de astăzi, tu nu mai ai voie să greșești.

Televiziunea e a lui taică-tu și tu trebuie să iei tot ce e al tău!

Vă fac pe toți.

Pe toți vă fac.

Deea...

ai legătura. Pentru că de astăzi începe războiul.

- Dar de unde vii mătăluță acum? - De la job.

Ia vorbește frumos, că eu te-am întrebat de unde vii!

De la... serviciu.

Lucrezi la firmă cu Moș Crăciun, n-am știut eu? Ce-i aci?

Ți-a dat cadouri, fată? Ia uite ce... Ce-i asta?

Ce rochițică e asta, asta e rochițică de fată cuminte?

- Ia uite ce... E strâmtă! - Mamă!

Mamă, e de firmă asta. A costat...

Ce-a costat? Tot salariul? Ai dat tot salariul pe ea?

Nu, mamă, știi că nu sunt așa.

Mi-a luat-o Mihai.

Fată, Adelo... ce i-ai dat tu la schimb?

Fii atentă aci la mine.

Fii atentă, dacă vii la mine în casă cu burta la gură, dracii te ia!

Mamă, e un coleg! Am fost la...

Fetiță, ia vezi-ți tu de lungul nasului

și de sărăcia ta și de tot,

că ăsta este băiat cu mașini, cu averi și nu-i treabă serioasă. Haide!

Dar de unde știi tu?

I-auzi.

Adelo, crede-mă, așa-s bărbații!

Își bat joc de fete ca tine și mai rămâi și cu buza umflată și...

Uite aci, că tu în loc să vii acasă să mă ajuți și pe mine,

că nu-mi văd capul de toate treburile astea...

Stăm cu hanțele astea nedesfăcute. Acum, mă ia și nervii,

îmi vin palpitațiile și sunt vai de capul meu, că nu mai pot!

Vai de mine!

Du-te și du-i... Uite, du-i cornulețele astea soră-tii că ăia...

Nici nu cred că-i dau să mănânce, îți zic eu...

Am văzut eu la televizor, știi cum sunt bogații?

Adelo, fii atentă aci la mine ce-am văzut.

Ăștia mănâncă decât frunze.

Frunze de salată, de țelină, de sfeclă, de gulii...

Adică, sunt „veganieni”, o ard bio.

Haide, mamă, dacă nici ăștia n-au ce mânca...

Nu e vorba că n-au ce mânca, dar Andreiuța...

Tu știi cum e ea obișnuită.

E obișnuită și ea cu o ciorbă de perișoare, sărmăluțe...

Niște sărmăluțe în foi de viță cu puțină mămăliguță, cu smântânică,

o pomana porcului. Și să fie acolo o scăricică, cu niște mititei la grătar...

Da, mamă, bine.

Vai de mine... Și să fie și o bucată de miel acolo, Doamne!

Și pui la final acolo niște gogoșele, o plăcințică,

niște plăcințică de brânzică, de merișoare,

colțunași și papanași...

Doamne ocrotește-i pe români!

Las’ c-oi bea și eu un pahar cu apă.

Tu o vezi pe-asta venind cu noi la operă sau la evenimente?

Că-ți dai seama, când o să dea țoapa de gustul televiziunii, nu mai scăpăm de ea.

Ați terminat?

Cine, noi?

Dar nu vorbeam despre tine, drăguța mea.

Eu doar atât vă spun. Vă convine, bine.

Nu vă convine, nașpa, dar asta e situația.

Eu sunt fata lui Paul Andronic și am tot dreptul din lume

să fiu în casa asta și în televiziunea lui și în viața lui.

Și mă doare fix în cur de părerea voastră despre mine.

- Tu să nu ridici tonul în casa asta! - Eu fac ce vreau în casa asta.

Canapeaua de pe care te-ai ridicat e a mea!

Măsuța asta pe care vă beți cafeluța în fiecare dimineață e a mea!

Pianul ăsta e al meu!

Delia, eu am mai mult drept decât tine să fiu în casa asta. Și, știi ceva?

O să învăț să fiu bogată și atunci o să râd eu de tine.

Ce se întâmplă?

Eu sunt fata lui Paul Andronic

și tot ce e în casa asta e al meu! Al meu! E clar?

Ce i-ați făcut?

De ce vă purtați așa cu ea?

N-o să ne fie ușor cu fata asta.

Andreea, te rog, nu te supăra. Nu le băga în seamă.

Eu nu sunt ultima proastă. Așa să știi.

Bine, dar nu te pune la mintea lor.

Și nu e vina mea că am crescut acolo, da? E tot vina lor.

Nesimțitele dracului!

Ție și-ar conveni să-ți zică cineva că ești mahalagioaică proastă și cretină

doar pentru că ai crescut în Butimanu?

Ce, noi nu suntem oameni?

Ba da, dar asta e o prejudecată pe care o au ăștia bogați.

Da, mersi mult, halal soră mai am!

De ce zici asta?

Adela, eu stau aici și-ți povestesc

cum se poartă cu mine viperele astea și tu ce faci?

Le iei apărarea, le găsești scuze? Nici măcar tu nu ești alături de mine!

Cum poți să crezi așa ceva? Eu sunt mereu de partea ta!

Atunci, ce cauți, fată, aici?

Du-te jos și ia-mi apărarea! Măcar tu!

Nu mai e nimeni pe lumea asta care...

care să mă iubească cu adevărat!

Aoleu, ce față nasoală am când plâng, să mor!

Gata, fata mea, hai!

Ultimele lacrimi. De azi, nu mai plângi.

Ce dracu’, ajungi urâtă și bătrână?

De-acum, să fii doar rea,

că așa reușești în lumea ăstora cu bani.

De ce vă purtați așa cu ea?

Tu ce mai vrei, fetițo?

Poate că nu e sora mea, dar eu o iubesc

și nu vreau să știu că e nefericită în casa asta.

Noi și când am avut o bucățică de pâine, am împărțit-o.

Nu ne-am culcat niciodată-n lacrimi. Nu ne-am bătut joc de oameni.

- Auzi, tu altă treabă n-ai? - Ia las-o!

Zi ce ai de zis.

Un copil care crește sărac nu poate fi judecat. Nu e vina lui că s-a născut așa.

Nu noi am venit peste ea, peste voi.

Nici ea nu venea dacă n-o aducea soarta aici.

E o reparație morală pe care cred c-o merită din plin.

V-ați gândit cum e să afli că părinții tăi nu-s părinții tăi

și că oamenii care te-au crescut te-au abandonat?

Aici nu ai dreptate. Conjunctura a fost alta. Mama ei a murit.

Știu. Un motiv în plus să vă purtați omenește cu ea.

- Are dreptate fata asta. - Mă cheamă Adela.

Are dreptate Adela.

Să n-o lăsăm singură.

Și eu m-am simțit foarte singură când am venit în casa asta.

Știi de ce?

Pentru că e o casă rece. Cu oameni care nu știu să zâmbească.

Opriți-vă, gata!

Domnișoară, am să mă duc eu la nepoata mea. E bine?

Iar ai supărat-o pe Andreea?

Paul o să fie furios.

Bei o cafea?

Plec.

Am venit eu să-mi cer scuze în numele fiicei mele.

Pe bune?

- Tu chiar vorbești serios acum? - Da.

Și nu mi s-a întâmplat asta de multe ori în viață.

Mie îmi este mai greu să spun „iartă-mă” decât „te iubesc”.

De ce faci asta?

Pentru că așa fac oamenii deștepți, oamenii de lume.

N-are rost să-și toace nervii pentru trei vorbe aruncate la supărare.

- Eu nu pot așa. - O să poți.

- Tu ești o Andronic. - Păi... nu sunt.

O să fii.

Și ar fi bine să faci un efort și să mai lași mahalaua la ușă.

Că dacă tot ne străduim, hai să ne străduim cu toții, da?

Să știi că eu sunt alături de tine.

Bunico?

Da.

De ce faci asta? Ți-e frică să nu-i zic tot tatei?

Nu, iubita mea. Tu știi că tatăl tău este fiul meu, nu?

Așa că nu-l pune să aleagă între noi două.

Că s-ar putea să câștig eu.

Alo, tati? Ce faci? Ești ocupat?

Auzi, știi ce voiam să te rog? Aș vrea să vin și eu mâine să văd televiziunea.

Te rog, sunt super curioasă.

Sunt holuri mari și când intri în platoul de știri, nu e cum vedem noi la TV.

Toată lumea e agitată, e multă treabă... Azi nici n-am avut timp să mănânc.

Și dacă voiai să mănânci, ce să mănânci? Gaura de la covrig și răbdări prăjite,

că cine mai e aci să facă o oală de mâncare, să umple acolo...

Cine să umple frigiderul ăla? Bate vântul prin el!

- Cine? Tu! - Doamne, Mitule, ferească Dumnezeu!

Mitu, băuși apa de la câine?

Eu și cu casa, și cu bagajele, și cu mâncarea...

De ce nu mă și răstignești, bre,

pe cruce ca domnul nostru Iisus Hristos, să arunci cu pietre-n mine?

Să facă fii-ta.

Fata lucrează, muncește la televiziune.

Muncește... cu băieții la cumpărături,

că mă-sa și taică-su să stea în casă, să moară ca proștii de foame.

- Mă duc, mă schimb și fac o ciorbă. - La ora asta?

Mâine trebuie să te trezești să te duci la televiziune!

Lasă, într-o oră fac și ciorba și felul doi.

- Uite, vezi? - Poftim!

Las-o că se mai relaxează și ea.

Zi, bre, ce-ai vorbit. Zi odată, că te omor cu mâna mea. Zi!

- Suntem terminați. - Lasă.

Vrea să ne dea la poliție.

Și vrea să-l bage pe fir pe Lascu, fratele lui coana Miki, procurorul!

Lasă, bre, că știu eu ce-i aia. Doamne...

I-am zis să mai amâne, să mai caute. Uite că sună!

E chiar el. Vali. Măi, de unde... Gata. Vali, da!

Alo? Da!

Cum? Mâine? Dar de ce?

Ai fost pe la spitale? Și? Nimic.

Bine, tată. Mâine. Ne vedem mâine. Dacă tu așa vrei...

Sănătate!

Ți-am zis să-i zici că vin și eu!

- Păi și ce să fac? - Asta, să-i fi zis acolo!

Fir-ar mă-sa a dracu’ cu scormonirile lui! Lasă...

- Bună seara! Deranjez? - Domnule Andronic, nu mă așteptam.

Ce faci aici la ora asta?

De mâncare. O ciorbă.

V-ați instalat bine? Mai aveți nevoie de ceva?

Cred că avem tot ce ne trebuie. Avem și televizor...

- Dar miroase bine. - Da, de la leuștean.

- Îmi dai și mie o porție? - Sigur.

- Da? - Alo! Bună, Mihai, ce faci?

- Uite, mă pregăteam de culcare. - Aoleu, așa devreme?

Și eu care voiam să te invit în oraș...

- Hai ce zici, bem un vin? - Noi doi?

Păi... da.

Hai că e pe genul tău propunerea mea.

Nu așa fac oamenii deștepți, de lume?

Nu-și toacă ei nervii pentru trei vorbe aruncate la supărare.

Îmi pare rău, Deea, dar nu pot în seara asta.

Sunt obosit și vreau să mă culc devreme.

Mâine am multă treabă și mai e și o problemă la știri. Noapte bună!

Noapte bună, dar poate nu...

Pe bune?

Eu ți-am zis.

Ea e cheia. De ce n-ai ieșit?

Că nu vreau să trăiesc așa.

Vreau să am o viață fericită

și să nu mă uit cu regret în ochii copiilor mei.

Nu înțeleg.

Mama copiilor mei va fi femeia pe care o iubesc.

Adela.

Ești incurabil.

Vezi-ți de film, nu mai inventa scenarii.

Mamă, ce bună e!

- Serios. Excelentă. - Mulțumesc!

Cum se zice, „ca la mama acasă”, numai că maică-mea nu gătea.

Sau... nu gătea bine.

Tu zâmbești tot timpul?

Dacă mă gândesc, o singură persoană

am mai cunoscut în viață, care era așa optimistă și veselă.

Ana Maria. Mama Andreei.

Știi că pentru ea...

nimic niciodată nu părea prea greu sau imposibil.

Cred că de asta sunt și acum...

șocat la gândul că și-a luat viața.

Mă rog, asta e.

Pentru ea nu mai pot să fac nimic, dar pentru Deea da.

Zi-mi tu, ce-i place ei să facă așa mai mult și mai mult?

Să fie în centrul atenției.

Să conteze ce spune ea.

Seamănă cu mine.

Mai zi.

Știu că pare o fetiță răzgâiată, dar nu e așa.

Are un suflet bun.

- Și acum... - Acum, ce?

Acum cred că se simte foarte singură.

Cred că simte că toată lumea e împotriva ei.

Da, știu.

Știu, din păcate, nu pot s-o oblig pe sora mea s-o iubească.

Mă rog, om vedea. Crezi că ar vrea să meargă la facultate

sau undeva pe afară, să studieze în străinătate?

Domnule Andronic...

Andreea n-a luat BAC-ul.

Nu e obligatoriu ca toată lumea să-și ia BAC-ul, nu?

Mă rog, cu toate că...

În sfârșit. Mi-a zis că i-ar plăcea să meargă la televiziune.

- Acolo sigur i-ar plăcea. - Așa m-am gândit și eu.

Bine. Păi...

Mulțumesc pentru ciorbiță! Noapte bună! Și mâine la 8:30 să fii gata, da?

Merge împreună cu mașina, cu noi, da?

- Bine. Noapte bună. - Noapte bună.

- Foarte bună. - Mulțumesc!

- Să mai faci. Pa! - La revedere!

- Să trăiți, șefu’! - Ce cânți, Ilie?

Un cântec vechi.

- Ce limbă e asta? - Engleză.

- Să mă înveți și pe mine. - Da.

Asta cu „ghetto” am prins-o puțin, dar restul nu.

- Am cântat mai repede și n-ați înțeles. - Te-a pocnit veselia așa de dimineață?

Ce să fac? Omul cântă și la necaz și la bucurie...

La bucurie, bine. Gata, sus în mașină.

- Am întârziat? - Sărut-mâna!

'Neața! Nu, n-ai întârziat. Nu ne grăbim, așteptăm să vină divele...

Mona s-a oferit să vină cu Deea astăzi dimineață, așa că sunt foarte fericit.

- 'Neața! - Bună dimineața!

Ia uite. Ce faci, mă Ilie?

Lasă că deschid eu ușa, stai acolo. Mergem?

Eu în față!

Bun. Hai, sus!

Ce faci?

Bună dimineața! Pentru tine.

Și aici o curea nouă.

Ce e?

Nimic. Îmi vine să spun ceva, dar nu știu dacă e bine.

Mie poți să-mi spui orice. Nu suntem noi cei mai buni prieteni?

Mă gândesc că, uneori, visele se încăpățânează să fie ca zmeiele

și să meargă... prea departe.

Uite, voiam să te rog să mă ajuți cu ceva.

Cei de la știri au făcut o campanie c-o pădure care o să fie tăiată

și în locul ei, să se construiască blocuri și vile.

Reporterii au aflat de la oamenii din sat cum a fost luată pădurea asta cu japca.

Acum, problema e că oamenii refuză să-și mai dea acordul să apară la TV.

- Și ce pot să fac eu pentru tine? - Ai putea să mă ajuți să-i convingem.

OK.

Hai, ești gata muiere? Hai, muiere, odată!

Lasă-mă, că nu mai vin.

Știu c-am zis aseară că vin, dar nu mai vin.

- Mă lași singur? - Du-te, bre!

O dau în moartea ei de viață, că nu eu l-am împins pe moș Traian!

Bre, Mitule, fii o dată-n viața ta bărbat pentru familia ta!

Ia uite aci! Era și poezia aia, Mitule... Cum era poezia aia de când eram noi mici?

„Du-te la oștire, pentru țară mori

și-ți va fi mormântul încoronat cu flori”

Al meu? Ca tu să scapi!

Aoleu, Mitule, gândește, băiatule. Măcar unul dintre noi să fie liber,

să aibă grijă de fete adică...

Du-te la oștire...

Îmi place, tati, îmi place tot!

Mamă, ce mișto e să ai mai multe televizoare la care să te uiți!

Da, de aici vedem întreaga lume.

Uite, avem Al Jazeera, CNN, BBC, TV5 tot ce vrei.

Ia să vedem ce s-a întâmplat aici.

- I-auzi! - Eu nu vorbesc engleza.

Nu-i nimic. O să înveți. Vrei să mergi să vezi platourile?

- Da, abia aștept! - Da, mergem?

Stai puțin. Stai că mergem.

Alo? Da?

Nu putem să amânăm un pic?

Da. Bine, în două minute. Bine.

Am un videocall cu CNN.

Te superi dacă o rog pe Mona să vină cu tine la platouri?

Uite, ai aici documentația pentru povestea cu pădurea.

O citești tu azi. Trebuie să vezi și materialul filmat.

Am vorbit eu cu cineva de la știri, o să ni-l arate.

Tania. Pentru mine?

Roag-o tu pe Mona să meargă cu Andreea la platouri.

Auzi, dar de ce s-o mai deranjăm pe Mona?

- Ar putea să meargă Mihai cu mine. - Eu am ceva treabă.

E o treabă chiar așa importantă că nu poate să vină cu mine?

Mihai, te rog eu. Mergeți la platouri?

Sigur, nicio problemă.

- Mergeți împreună. - Da.

- Te duci tu la știri, da? - Da, mă duc acum.

- Sunt băieții acolo, știu ce să-ți arate. - Da.

Hei, vreau să merg și eu la știri! Vreau să văd și eu băieții.

Hai!

- Mergem? - Sigur, te rog.

Am fost la șase spitale, bre. Nu e și nu e.

Băiatule, cum ziceai că te cheamă?

Vali. Vali de la Petrești.

Măi, Vali de la Petrești, fii atent aci la mine, că sunt cristal.

N-am băut nimic de mai bine de 24 de ore.

Eu sunt inginer. Știu, nu pare. Dar sunt.

Dacă eram în Germania sau în Franța, eram mare de tot.

Dar aici, dacă ești capabil, te dau ăștia deoparte.

Și nevastă-mea m-a dat deoparte. C-am vrut să facem ceva de lux pe Calea victoriei.

Dădeam un tun, știi cum se face, c-așa merge la noi.

Ce, aveai tu bani de Calea Victoriei?

Dacă nu visezi, Mihaelo, dragostea mea?

Dacă nu visezi, nici nu știi ce puteai să visezi.

Hai să te scot din amorțeală, că te văd băiat simplu de la țară.

Fii atent cum facem. Tu-mi zici de neni-tu ăsta care a dispărut

și eu am să fac aici o schiță

care o să ne dea un rezultat demn de luat în seamă.

- Da? - Așa.

Când l-ai văzut ultima oară pe unchiulețul ăsta al tău?

Când a plecat de acasă. A plecat de acasă

și a venit aci la ăștia, la Achim, cum îi cheamă pe Nuți și Mitu.

Că el avea o nepoată...

Stai, mai ușor că nu pot să desenez în ritmul ăsta.

Deci... Achim. Mai departe.

Așa. A venit la Achim că el avea o nepoată. Știi?

Nepoata aia e fata lu’ fii-sa aia care-i moartă.

- Fata... moartă. - Moartă.

Orice ai nevoie, la mine...

Ia uite, dragă, unele dintre noi muncim de ne sar capacele

și altele... se înfig direct acolo unde este cașcavalul mai mare.

Măi, Raluca, nu e fată proastă, dar să nu-mi spui c-a pus-o la știri.

Măi, dar Paul ăsta ia numai decizii greșite

de când a intrat mahalaua în viața lui.

Bună ziua! Ia să vedem!

- Hai c-a venit și marele trofeu. - Gia, e fata lui Paul.

Doamne, cât noroc poate să aibă închipuita asta?

Mamă, câtă masa!

Fii drăguță, n-ai voie acolo. Ce facem, frate?

- Alo! Vezi că e fata lui Paul Andronic. - Scuze, n-am știut. Îmi pare rău!

- Să vă pun ceva pe prompter? - Da, pune ce vrei tu.

Auzi, și asta e tot?

Citesc de pe ecranul ăla și, gata, sunt mare vedetă?

- Ei, nu e chiar așa. - Hai să vedem!

Bună dimineața, dragi telespectatori, și bine v-am găsit!

Mamă ce ușor e! Mamă ce-mi place!

Îmi place super mult!

Așa. În concluzie, omul nostru a fost aici.

- Așa. - La ăsta cu televiziunile.

Da, și fata lui Achim l-a văzut.

Apoi, m-a trimis prin București, la toate spitalele.

- Să trăiți! - Să trăiești, nea' Mitule!

Hai, bre, mă gândeam că nu mai vii.

Uite, eu sunt convins... Sigur, bag mâna în foc

că unchiu-meu, nea' Traian, a fost omorât.

Deci, e super frumos aici, îmi place super mult, e superb!