Original subtitles

UN SĂRUT ÎNAINTE DE CRĂCIUN

AJUNUL CRĂCIUNULUI CU 20 DE ANI ÎN URMĂ

Nu e mită, Ethan, e un plan de rezervă,

în caz că Hume trebuie convins,

să pună compania Bellingham în capul listei.

Nu-mi place ideea, Sean.

Ştiu că eşti nou aici, dar donaţiile pentru realegeri

fac parte din afacerile imobiliare.

Trebuie să te obişnuieşti, altfel vei rămâne în urmă.

Mă duc sus. Am ajuns devreme la şedinţă, ai timp să te gândeşti.

Dar nu prea mult.

Fă alegerea corectă, Ethan.

Nu pot.

Ascultă! Vii sus?

Mersi.

CRĂCIUN

- Mă asculţi? - Poftim?

Am zis că se împlinesc 20 de ani în Ajun.

Ar trebui să sărbătorim cumva.

Douăzeci de ani? De când?

Da, draga mea. Îmi pare rău. Desigur.

Ai uitat, nu-i aşa?

Că ne-am întâlnit în lift şi ne-am blocat

când încercai să nu te hiperventilezi? Cum aş putea?

Ar trebui să facem ceva special în seara aceea.

Nu putem, e petrecerea de Crăciun a companiei.

Da. Cine dă o petrecere de Crăciun la birou în Ajun?

Sean a convins-o pe Rona că e mai festiv aşa.

Sean n-are cu cine petrece Crăciunul

şi nu se gândeşte că alţii ar putea avea.

Probabil. Copii, trebuie să plecăm. Colin! Trisha! Să mergem!

Mamă, spune-i Trishei

că nu-l duce pe tata la gară şi nici pe noi la şcoală.

Mamă, tată, amintiţi-i lui Colin că am permis de începător.

Colin, Trisha are acum permis de începător.

Conduce Colin, tatăl tău întârzie. Ar putea pierde trenul.

- Ne trebuie un şofer experimentat. - Tată. Încetează!

- Ce a spus mama ta. - Nu fugiţi şi nu vă bateţi!

- Bine. Trebuie să plec. - Stai puţin!

Mulţumesc, dar nu uita fursecurile astea.

- Le-a făcut Colin. - Colin?

Da. Ţi-am spus. Jumătate din echipa de fotbal a făcut un curs de gătit

şi lui Colin îi place.

Am uitat. Aşa e. Găteşte. Mulţumesc. Pa! Să mergem!

UNIVERSITATEA WINSLOW

CRĂCIUN FERICIT

Mă ajuţi să completez cererea de bursă pentru tabăra de fotbal?

Diseară. Locurile-s aproape epuizate.

E decembrie.

E pentru Red Stars şi toată lumea va fi acolo. Te rog.

Roag-o pe mama ta.

Se pricepe mult mai bine decât mine la chestiile astea.

GARA

CRĂCIUNUL

BELLINGHAM

Bună dimineaţa!

Acum chiar e Crăciunul. Ador fursecurile lui Joyce.

De fapt Colin le-a făcut. Trece printr-o fază.

Fursecul ăsta arată că a făcut alegerea corectă.

E mai ieftină decât faza de primăvara trecută, când voia să fie doctor.

Am auzit-o pe Rona. Leon Lloyd s-a angajat la Cahill Partners.

A plecat. E un post de vicepreşedinte liber.

- Baftă cui îl primeşte! - Nu încerci?

Am pierdut meciul ăsta de prea multe ori.

Dacă Rona mă voia manager de proiect, m-ar fi promovat deja.

Zi-le că e cea mai bună ofertă pe care o vor primi de la noi.

Bună, Sean!

Temporar nu consum zahăr. Ne vedem sus.

Ted!

- Băieţi! - Rona! Bună dimineaţa!

Sean. Ted, Ethan.

- Rona! - Mulţumesc.

- Pentru firimituri. - Mulţumesc.

Cum merge proiectul pentru Centrul Bixby?

Începem lucrările luna viitoare. La timp.

- Lottie Feldman a acceptat oferta? - S-a rezolvat.

Nu credeam c-o va accepta. E important, Sean.

- Să fie presa acolo. - Vor fi peste tot.

Ethan, la ce ziceai că lucrezi?

Reîmprospătarea Complexului Sportiv Jove.

Drăguţ!

- Iar e radiatorul? - Da.

E nişte antigel în depozit. Promit că nu e cadoul tău de Crăciun.

Ocupă-te pe colecta de jucării. Te aşteaptă. Mă ocup eu de asta.

Mersi, Sonja. S-ar putea să ai nevoie de ele. Eşti cea mai tare.

COSTUL MEDIU AL STUDIILOR LA UNIVERSITATEA WINSLOW

- Bună, scumpo! - Bună! Iar s-a stricat radiatorul.

- E a treia oară, Ethan. - Poţi ajunge acasă în siguranţă?

Da. Sonja mi-a dat nişte lichid de radiator.

- Sonja? - Şefa centrului pentru tineret.

Unde organizez de o lună colecta pentru jucării de Crăciun.

Da, desigur. Îmi pare rău, scumpo.

Eu o să fiu bine, dar nu ştiu dacă va fi şi radiatorul.

Mă gândeam...

Să luăm cadouri doar pentru copii anul ăsta. Nu pentru noi, da?

Ai o secundă? Am nevoie de o favoare. La mine.

Scumpo, trebuie să plec. Îmi pare rău.

Aş face-o eu, dar sunt foarte ocupat.

I-ai zis Ronei că începi construcţia la Bixby luna viitoare.

Lottie Feldman s-a răzgândit.

- N-ai zis că e bătut în cuie? - Da, dar am verificat şi nu e.

- Cine e Feldman? - Ultima linie de rezistenţă.

- Care e problema ei? - Probabil ca de obicei. Banii.

E a treia generaţie de vânzători de ziare.

Nu câştigă prea mult. Trebuie doar s-o convingi să plece.

Să foloseşti cuvinte ca "procese" şi "faliment".

- Nu aşa lucrez eu. - E liber postul de vicepreşedinte.

- Am mai candidat. - Nu cu recomandarea mea.

O avansare schimbă lucrurile.

E mai uşor aşa şi nu trebuie să îmbraci aceleaşi cinci costume.

Deci trebuie doar s-o fac pe Lottie Feldman să plece?

Da. Să elibereze locul. Apoi, proiectul nu va avea întârzieri.

Rona va continua să mă considere meseriaş. Tu...

Voi primi o recomandare?

Toată lumea câştigă.

Fă-mă să fiu mândru de tine, Ethan!

Simt că de data asta am o şansă.

O recomandare de la Sean mi-ar da o şansă să iau postul.

N-am încredere în el.

- Te putea recomanda de mult. - Ştiu.

Şi munceşti de două ori mai mult. El foloseşte tertipuri.

- Poate ar trebui s-o fac şi eu. - Nu spune asta.

Spun doar că Sean e mare vedetă la Bellingham

de când a obţinut proiectul Janus bătând palma cu un consilier.

Acum e dus la muncă de un şofer, nu de fiul lui.

Nu are niciun fiu.

Şi, practic, eu te duc doar până la gară.

Deci nu tot drumul.

- Ce e? Nu-ţi place viaţa ta? - N-am spus asta.

Dl Doyle sigur nu face brioşe.

- Sunt pentru echipa mea de fotbal! - Controlez calitatea.

Recunoaşte, Joyce, n-ar fi frumos să avem lucruri frumoase,

nu o maşină care se supraîncălzeşte des?

- Sau un Ferrari. - Ceva între ele.

Şi să nu ne facem griji pentru taxa lui Colin de la Winslow?

Nu vreau să merg la Winslow.

Mă gândesc la Le Cordon Bleu, în Paris.

Eu vreau la Stanford. Au cea mai bună echipă de fotbal.

Atunci de unde a apărut broşura de la Winslow?

Dacă Calin pleacă la facultate şi Trisha e în clasa a X-a,

o să am mai mult timp liber

şi mă pot întoarce să-mi iau diploma în Drept.

Aşa cum voiam înainte să mă apuc de predat.

Te temi că te vei plictisi când o să plece Colin?

Facultatea de Drept e mult mai scumpă decât un radiator.

Mai ales dacă îi plătim lui şcoala.

Ştiu foarte bine. Mulţumesc pentru sprijin, dragă.

Te susţin. Dacă e vorba de un venit mai mare, nu-ţi face griji.

Mai ales dacă primesc postul.

Suntem foarte aproape de o creştere a veniturilor.

Ce o să faci cu Lottie Feldman?

Încă nu m-am gândit.

Trec mâine pe la chioşcul ei în drum spre petrecere.

La care poţi participa dacă te răzgândeşti.

Fără supărare,

dar cred că 20 de petreceri de Crăciun la birou îmi ajung.

Corect.

O să vezi tu ce faci cu Lottie.

Am încredere. Şi nu vei folosi tertipuri.

Mulţumesc.

FAMILIA FELDMAN

Eşti de la grupul de dezvoltare imobiliară.

- De unde ştii? - Ce ai acolo?

Ceai de scorţişoară şi ciocolată caldă.

Ciocolată caldă. Întotdeauna.

Ai venit să mă presezi, ca toţi ceilalţi?

Nu. Speram să găsim o cale de mijloc.

Problema e că eu sunt în mijlocul căii pe care o vizezi.

Familia mea vinde ziare aici din 1952. E locul familiei Feldman.

Dacă l-am putea păstra?

Te ascult.

Lottie a fost de acord? Ce veste bună!

Ştiu. Ar trebui să sărbătorim.

Probabil ar trebui să aşteptăm până când chiar vei fi promovat.

Diseară, când mă întorc de la petrecere,

sărbătorim promovarea şi aniversarea întâlnirii.

- Mi-ar plăcea, Ethan... - Da?

Sunt mândră de tine.

- Mulţumesc, Gus. - Vă iau la nouă.

- Nu iei cina cu părinţii Anitei? - Excelentă memorie, dră Bellingham.

Ajung în alt mod acasă.

Ajută-ţi frumoasa soţie să-şi primească părinţii.

Mulţumesc. Crăciun fericit, dră Bellingham!

- Crăciun fericit, Gus! - Daţi-mi voie.

Mulţumesc.

Ce-ai făcut?

Transfer cei trei ani ai ei de chirie la noul complex.

- După terminarea construcţiei. - De ce ai face asta?

- Am rezolvat problema, cum ai cerut. - Am cerut s-o faci să plece.

Nu să revină şi să ocupe un spaţiu scump.

Spaţiul era motivaţia ei, nu banii.

- Ţine la istoria locului. - Nu era o opţiune.

Puteam cere de patru ori mai mult decât chiria ei de acum.

Se compensează neamânând demolarea

- ... şi începând acum lucrările. - Nu înţelegi.

Nu asta credea Rona că se întâmplă deja.

Va trebui să-i explic schimbarea, deci va afla că am greşit.

Exact ce voiam să evit.

- Sean! - E vorba de aparenţe, Ethan.

- Mă pui într-o lumină proastă. - Nu cred că Rona te vede aşa.

Sigur că nu crezi.

Pentru că vezi totul din perspectiva unui om bun,

exact ca în cazul proiectului Janus, acum mulţi ani.

N-am fi câştigat licitaţia dacă făceam ca tine.

Proiectul acela a salvat compania Bellingham de mediocritate.

- Nu putea pica mai prost. - De ce?

Cred că Rona se va pensiona curând.

Şi plănuiesc să preiau controlul atunci când se va întâmpla asta.

Speram să iau cu mine pe cineva ca tine.

- De ce eu? - Pentru că, sincer,

eşti cel mai bun manager de proiect pe care l-a avut compania asta.

Bine. Mai dă-mi o şansă, da?

Voi vorbi cu Lottie. Fac orice e nevoie.

Inteligentă mişcare.

Bună! Îmi pare rău.

Doar aşa voi fi promovat.

Atunci nu o accepta. Mereu ne-am descurcat.

Nu vreau doar să ne descurcăm, vreau să am aceleaşi avantaje

şi, sincer, aceleaşi lucruri de bază ca alţi oameni.

Îmi iau licenţa în Drept, încep să practic şi o să câştig mai mult.

Şi de unde o să scoţi banii pentru Drept? E scump.

Şi merită.

Ştii ce vreau să zic.

Oare?

Trebuie să plec, merg iar la chioşcul de ziare al lui Lottie.

În seara asta? E Ajunul Crăciunului!

Sean vrea să rezolv cât mai repede.

Şi Sean obţine mereu ce vrea, nu-i aşa?

Bună!

Începe.

Exact ce-mi trebuia!

- Nu aveai treabă în seara asta? - Timpul e relativ în meseria mea.

Trebuie să fie plăcut. În meseria mea, mereu trece repede.

Nu te supăra că-ţi spun, dar se pare că ai o zi proastă.

Poţi zice şi aşa. Sau că fac alegeri proaste în carieră.

Cum aşa?

Am petrecut 20 de ani în aceeaşi companie, dând tot ce am.

Am fost băiat bun, om de echipă. Şi pentru ce?

Te-ai întreţinut, ţi-ai întreţinut familia.

I-aş fi putut întreţine mai mult,

aş fi putut face mai mult, aş fi putut fi mai mult

în loc să fu mereu "Ethan, tipul bun".

Dacă m-aş fi urcat în alt lift, cu Sean, atunci,

n-aş fi fost în încurcătura asta.

- Aş vrea să fi făcut asta. - Vorbeşti serios?

Totul ar fi mult mai bine.

Bine, atunci.

Vai, nu! Nu!

TELEFON BLOCAT FAŢĂ RECUNOSCUTĂ

Unde e Joyce?

Domnule Holt! Domnule Holt!

Maşina vă aşteaptă. Dacă ne grăbim, nu întârziaţi la întâlnire.

Nu eşti şoferul Ronei Bellingham?

Dna Bellingham s-a pensionat.

- S-a pensionat? - Da. Acum sunt şoferul dv.

Mi-aţi spus să vă iau şi să vă duc la birou.

În ziua de Crăciun? Nu cred.

E 1 decembrie. Mi-aţi zis să vin să vă iau şi să vă duc la muncă.

Nu ştiu ce farsă faci, dar mă duc la birou. E la doar 100 m.

Ajung la un telefon şi-mi sun soţia, pentru că se întâmplă ceva ciudat

şi nu o pot suna de pe telefonul ăsta.

Dar, domnule...

Nici măcar nu sunteţi căsătorit.

Nu voi fi dacă nu-i explic lui Joyce unde am fost aseară.

Staţi, eu...

Scuzaţi-mă!

Stai! Ce?

Domnule, eu sunam. Bună ziua, domnule Holt!

Domnule, îmi pare rău. Am încercat să vă avertizez.

În legătură cu ce?

A venit să discute cu avocaţii şi eu...

- Cine? - Domnule Holt!

Joyce Hollander.

Hollander?

Îmi pare rău, scumpo.

"Scumpo"? Nu-mi spuneţi aşa.

Bine. Scuze. Nu ştiu ce s-a întâmplat aseară.

Cred că am adormit la gară.

- Un Moş foarte ciudat... - Ce tot spuneţi acolo?

De ce nu te-am sunat aseară.

Nu mă puteţi suna noaptea, dle Holt.

- Sunt avocatul părţii adverse. - Ce?

Distrugerea Centrului pentru Tineret Chester.

Distrugeţi atât de multe clădiri, încât nu le puteţi ţine evidenţa?

Stai, nu înţeleg.

Se pare că răspunsul e afirmativ.

Vreau să fiu clară. Cum le-am spus avocaţilor dv,

firma mea e pregătită să lupte contra dv în toate felurile posibile.

Veţi fi cumpărat dv proprietăţile Centrului pentru Tineret,

dar n-aveţi încă aprobarea consiliului de urbanism

să construiţi încă un zgârie-nori de prost gust de-al dv.

- De prost gust? - Da. De prost gust.

Iar eu sunt aici ca să mă asigur că n-o veţi face.

Înţelegeţi acum?

Nu, dar încep să cred că poate e vina mea.

Sigur vă veţi da seama în curând, domnule Holt.

O zi bună, "scumpule"!

Bună, Jim!

- Vă simţiţi bine, domnule? - Sincer, nu ştiu.

Cred că visez. Crezi că visez?

Nu. Nu cred că visaţi.

O să trec pe la biroul meu.

- Nu, trebuie să... - Domnule Holt!

Stai! Unde mi-e...?

Haideţi! Pe aici.

Ăsta e biroul meu? E mai frumos decât al lui Sean.

A dlui Doyle e în capătul opus al holului.

- E la fel de frumos ca ăsta? - Se aseamănă, dle Holt.

- Aveţi o şedinţă chiar acum. - Ia te uită!

I-am cunoscut pe toţi? Sunt celebru.

- Am şemineu în birou! - Sigur vă simţiţi bine?

Cred că mai mult decât bine. Uite, pot schimba culoarea flăcărilor!

- Aici erai, Ethan. - Poţi schimba culoarea flăcărilor?

Fascinant! Te aşteptăm în sala de şedinţe.

- Cine? - Directorii companiei.

- Sunt printre ei? - Coproprietar şi preşedinte, da.

Coproprietar cu tine?

De asta se numeşte Doyle & Holt. Te simţi bine? Se simte bine?

Mă simt grozav. Să mergem.

Vrei să-ţi scoţi pardesiul?

Sigur că da.

Frumos costum!

Mergem?

- Trebuie să se întindă? - Poate.

Deci Rona s-a pensionat. Ai nimerit-o.

Bună, Akari!

Sunt incluse felurile speciale?

Da. V-am reprogramat prânzul cu senatorul Hume.

"Wall Street Journal" vrea să discute despre listarea la bursă.

- Ne listăm la bursă? - Ce?

Ce? Nimic. Îmi place s-o spun cu voce tare. Ne listăm la bursă.

Începe spectacolul.

Coordonează-te cu Ted în privinţa orelor.

Tocmai m-am întâlnit cu Joyce.

Hollander. La parter.

Pare foarte supărată pe noi. Ştii de ce?

- Reprezintă Centrul pentru Tineret. - Pe care îl renovăm.

Da, e şi asta o descriere a transformării fostului lor spaţiu

într-un proiect imobiliar de miliarde de dolari.

Nu-i de mirare că ne urăşte.

Ascultă-mă, Ethan. Oamenii ca ea sunt altruişti.

Nu înţeleg niciodată paşii necesari pentru ca o companie să aibă succes.

Domnilor!

- Doamnă. Bună, mă bucur să te văd. - Bună!

CENTRUL DE TINERET CHESTER

Trebuia să-l fi văzut.

Se prefăcea că nu ştie ce se întâmplă.

- L-am pus la punct. - O să-l ajute cu ceva?

Vom afla.

Apreciez efortul. Cu toţii îl apreciem.

Ştii cât înseamnă locul ăsta pentru mine.

E prea important ca să-l pierdem,

ca Holt şi Doyle să poată băga mai mulţi bani în buzunar.

Poate avem noroc şi-şi dă seama că banii nu sunt totul.

Poate.

Uimitor! Aici locuiesc?

Da, domnule.

Îmi pare rău că nu te-am recunoscut de dimineaţă.

Nu-i nimic. Aţi zis că vă simţeaţi ciudat.

Uimitor! Ce mult vin!

Sunteţi membru al Clubului Vinul Lunii.

Crezi că putem întrerupe abonamentul?

Maşina dv e aici.

Mersi.

- Uimitor! Asta e? - Ferrariul dv!

Reprezentanţa l-a adus de la service.

Am un Ferrari. Trishei o să-i placă.

- Cine e Trisha? - Fiica mea.

Aveţi o fiică?

Mulţumesc că m-ai adus acasă, Gus.

Nicio problemă. Asta mi-e meseria.

- La ce oră să fiu gata dimineaţă? - Oricând doriţi, dle Holt.

De obicei, la opt.

Bine. Voi fi gata atunci. Îţi mulţumesc.

Bună!

- Tu ai făcut toate astea, nu-i aşa? - Nu, tu le-ai făcut.

Când ţi-ai dorit să fi luat celălalt lift.

Stai, stai, stai! Stai puţin! Vrei să spui...?

Că asta e viaţa ta dacă ai făcut altfel acel lucru.

Atunci am avut dreptate!

Eram băiat bun şi asta m-a ţinut pe loc toată viaţa.

Chiar ai fost ţinut pe loc, Ethan?

Uită-te în jur! Uită-te câte am realizat!

Acum trebuie doar să mă port aşa în viaţa mea reală

şi să le ofer alor mei tot ce şi-au dorit. E perfect!

Nu de asta eşti aici, Ethan.

- Atunci de ce sunt aici? - Asta trebuie să afli tu.

Unde e familia mea?

Sunt aici. Dar nu sunt familia ta.

Nu te-ai blocat în lift, nu te-ai îndrăgostit, nu te-ai căsătorit,

nu i-ai adoptat pe Colin şi Trisha.

- Colin şi Trisha sunt bine? - Da. Sunt în plasament.

- N-au fost adoptaţi? - Nu încă.

Dar familia Sherman nu exclude posibilitatea.

Nu poţi să faci o magie, să fie ai mei?

Şi fă-o pe Joyce să nu mă mai urască atât.

Nu merge aşa, Ethan.

O dorinţă de Crăciun e o forţă puternică.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că trebuie să afli de ce eşti aici,

ca să ştii cum să-ţi recuperezi familia.

Şi ascultă bine ce-o să-ţi spun, Ethan.

Trebuie să afli până la Crăciun.

Dacă n-o faci până atunci, asta va deveni noua ta viaţă.

O să-ţi pierzi toate amintirile: cine ai fost, pe cine iubeai.

Iar dorinţa ta de Crăciun va deveni permanentă.

Îmi dai măcar nişte indicii despre ce trebuie să fac?

Tot ce-ţi trebuie e deja aici.

Pot primi indicii mai bune?

Crăciun fericit, Ethan!

Da...

Impresionant!

Bună dimineaţa, dle Holt!

Bună, cafetieră!

Vreţi un espresso în dimineaţa asta?

Nu, mulţumesc. Doar cafea obişnuită. E în regulă.

Italiană, franceză, Kona, columbiană, alune, mocha?

- Italiană. - Imediat, dle Holt.

Ştii cumva unde ţin zahărul?

- Cum vă simţiţi de dimineaţă? - M-am împrietenit cu cafetiera.

Te rog, spune-mi Ethan.

S-a făcut. Ethan.

- Te simţi bine? - Ce?

Da. Încerc să-mi dau seama de ceva şi nici nu ştiu de unde să încep.

De obicei, când păţesc asta, mă ajută să vorbesc cu cineva.

Şi dacă problema te face să pari nebun?

În cazul ăsta, vorbesc cu soţia mea.

Suntem împreună din liceu şi a auzit multe.

Am încredere în ea.

Mai mult decât în oricine.

- Presupun că nu poţi face asta. - De fapt, Gus, e posibil să pot.

- Ted, mă ajuţi cu nişte lucruri? - Desigur, domnule.

Avem un studiu de impact comunitar pentru centru?

- Din câte ştiu eu, nu. - Să-l facem!

Vreţi un studiu de impact asupra proprietăţii noastre

pentru un proiect de un miliard deja în lucru?

Da. Am nevoie de datele de contact ale lui Hollander imediat. Mersi.

Şi trebuie să schimbăm decoraţiunile astea de Crăciun.

E frumos, dar îi trebuie personalitate.

Poate comandăm şi pentru casa mea.

E grozavă, dar are nevoie de puţină veselie de sărbători.

Bine.

- Ne vedem mai târziu. - Înţeleg.

Bine. Ai un apel de la Ethan Holt.

Serios? Întreabă-l ce vrea.

Pot să-i spun despre ce e vorba?

Bine, o secundă. Spune că e ceva personal.

Spune-i că am plecat şi închide.

Dra Hollander nu e disponibilă, dar îi transmit că aţi sunat.

O zi bună!

Despre ce era vorba?

Cred că încearcă să abordeze cazul centrului pentru tineret.

Încearcă să mă facă să dau înapoi. Dar nu va merge.

E încăpăţânată. Uneori se poartă aşa.

Nu ştiam că o cunoaşteţi.

Ne-am întâlnit cu mult timp în urmă. Ea e cea pe care am ratat-o.

Trimite-i nişte flori. Nu trandafiri, e prea devreme.

Crăciuniţe! Îi plac mult.

Devine ridicol.

- Să le trimit înapoi? - Nu. Îmi plac crăciuniţele.

N-o să recunoaştem gestul. Şi le pun pe restul prin birou.

Bună idee!

- Ciocolata mea caldă preferată. - N-o trimitem înapoi, nu?

- Nu, dar nu... - ... recunoaştem gestul.

Omul ăla e nemilos.

- Vreun răspuns de la Joyce? - Nu.

- Ce zi e azi? - Vineri.

Perfect! Ştiu exact unde va fi.

Trei, doi, unu!

Bună! Preferata ta.

De unde ştii? De unde ştiai unde voi fi?

Nu. Nu răspunde. Bogaţii ca tine au mereu resurse.

Nu contează.

Orice ar fi, ia-ţi gândul. Dar mulţumesc pentru asta.

- Ştiu că sunt puţin cam îndrăzneţ. - Puţin?

Am nevoie doar de cinci minute.

Cu cinci mai multe decât vreau să-ţi acord.

Trebuie să-ţi cer o favoare.

De ce crezi că aş face ceva pentru tine?

Chiar dacă nu m-ar fi angajat centrul pentru tineret,

tot i-aş fi reprezentat, fiindcă Doyle & Holt nu dă doi bani

pe modul în care afectează comunitatea.

Dărâmaţi lucruri de valoare

şi faceţi birouri inutile şi supraevaluate.

- Ai uitat "de prost gust"? - Da. De prost gust.

Acum, că am lămurit asta,

am două motive pentru care m-ai putea ajuta.

Unu, te voi ajuta să opreşti distrugerea centrului pentru tineret.

- Da, sigur. - Aşa voi face. Promit.

Nu e un argument convingător. Următorul.

Doi, o să-ţi ofer un avantaj imens contra mea

şi, ca urmare, contra companiei Doyle & Holt.

Cum?

Spunându-ţi toată povestea mea, ceea ce va face

ca toţi să se îndoiască de sănătatea mea mintală.

Continuă, te rog.

Înainte de asta, am o întrebare.

Te aşteaptă cineva acasă?

Ce legătură are asta?

Logistică. Cum duci bradul în casă?

- Doar dacă nu ţi-l livrează cineva. - Mă descurc şi singură.

Nu mă îndoiesc de capacităţile tale. Spun doar că sunt dispus să ajut.

Fără intenţii ascunse.

Şi apoi îmi vei explica nebunia ta?

Da.

Bine, fie.

- Stau aproape. Unde ţi-e maşina? - E cea roşie.

- Haide! - Ştiu. Dar e distractiv s-o conduci.

- Cum zici tu, domnule Holt. - Ethan!

Domnule Holt! Urmează-mă.

Mersi de ajutor cu bradul.

Recunosc, mi-a fost mai uşor dacă a mai fost cineva.

Ca în majoritatea cazurilor. Locul ăsta e grozav!

Ţi se potriveşte.

Ca energie.

Îmi place.

Facultatea de Drept Winslow.

Felicitări!

A fost acum mult timp, dar mulţumesc.

Mereu mi-am dorit să fiu avocată.

Să lupt pentru cauze nobile, să îndrept relele.

Să ucizi dragonul.

Toate astea.

Sper că îţi dai seama că tu eşti dragonul în scenariul ăsta.

Sigur că da.

Ajungem la al doilea motiv pentru care îţi voi face

favoarea neaşteptată pe care mi-o ceri.

Am zis că te va face să te-ndoieşti de sănătatea mea mintală.

Pe asta mă bazez.

Da, sigur.

Am o problemă de rezolvat,

dar trebuie să vorbesc cu cineva în care am încredere.

- Cu tine. - Nu ne cunoaştem.

În legătură cu asta...

Nu sunt acel Ethan Holt care crezi tu că sunt.

E complicat, a început acum câteva zile,

când l-am cunoscut pe Moşul la gară.

Ţi-am spus eu!

Doar nu crezi că aş crede aşa ceva!

Nu fără dovezi.

- Ce dovezi poţi oferi? - Pe tine.

- Pe mine? - Detalii despre tine.

Nu după momentul în care ai rămas blocată în lift în Ajun.

Ştii despre asta?

Acolo ne-am cunoscut. Sau am cunoscut-o pe Joyce a mea.

- Eram singură în liftul ăla oribil. - De data asta l-am luat pe celălalt.

Şi n-am stat împreună patru ore la etajul 17 al clădirii Harris.

Nu te-am vrăjit cu glumele mele proaste,

ca să nu intri în hiperventilaţie.

De unde ştiai care era etajul?

Nu se poate. Adică, nu se poate. Nu, nu, nu.

Nu mă aşteptam să mă crezi imediat. Mă aşteptam la reacţia asta.

- Atunci de ce ai mai venit la mine? - Nu am pe nimeni altcineva.

Joyce, în tine am cea mai mare încredere.

În cealaltă tu.

Pun pariu că unele dintre aceste calităţi le ai şi tu, această tu.

E o nebunie.

Ia-o ca pe un târg.

Te ajut să salvezi centrul pentru tineret.

Şi am pe cineva care mă poate ajuta.

Moşul nu ţi-a zis cum se face? Nu pot să cred că am spus aşa ceva.

Nu mi-a zis. Până la Crăciun trebuie să-mi dau seama ce e.

Altfel trebuie să rămân aici pentru totdeauna.

Şi pierd toate amintirile din cealaltă viaţă a mea.

Bine, când?

În Ajunul Crăciunului sau în ziua de Crăciun?

E o întrebare foarte bună. Trebuia să întreb.

De asta sunt aici.

- Mă crezi? - Nici pe departe.

Dar vreau să te împiedic

să distrugi o resursă vitală pentru comunitatea noastră.

Şi ai dreptate, e un motiv suficient ca să te ascult.

Scuză-mă, am de împodobit un brad.

- Vom discuta detaliile luni. - Mulţumesc, mulţumesc!

Crede-mă. E doar un târg.

Am încredere în tine. E singurul motiv pentru care am venit.

Şi, ca să ştii,

n-am folosit resursele bogătaşilor ca să ştiu că vei fi acolo.

De unde ştiai că voi fi acolo?

Mergem acolo anual în prima vineri din decembrie.

Ai fost acolo cu mama şi cu bunicii tăi când erai mică,

la aprinderea luminiţelor bradului.

Brazii Fraser sunt preferaţii tăi.

N-are cum să nu fie ciudat. Nu-i aşa?

Probabil că nu.

MANAGER ÎN IMOBILIARE, VIAŢĂ DE LUX ÎN ORAŞ

- Noapte bună, cafetieră! - Noapte bună, Ethan!

Când nu e vacanţa de iarnă, localnicii se oferă

să ajute copiii cu temele după ore.

De când a început acest program,

notele medii ale elevilor au crescut semnificativ.

Centrul le oferă copiilor un loc sigur în care să facă sport.

Şi să se descarce.

Şi se ocupă de copii după şcoală. Pentru familiile care au nevoie.

Locul arată destul de bine, dar aparenţele pot fi înşelătoare.

Ştim că-i trebuie un acoperiş nou. Instalaţia electrică e proastă.

Deja cauţi un motiv să dai înapoi?

Nu, caut potenţialele probleme. Au refăcut instalaţiile sanitare?

Dacă ne luăm după scurgerea de la subsol, probabil că nu.

Aşa mă gândeam şi eu.

O clădire atât de mare trebuie renovată complet.

Intuiţia îmi spune că e vorba de un milion de dolari pentru tot.

Mai bine un centru care are nevoie de reparaţii decât deloc.

- Da. - Poate nu ştii, dle Holt...

Ethan.

Pentru mulţi copii, un centru pentru tineret,

indiferent de starea în care se află, e ca o a doua casă.

De fapt, ştiu. Mama a murit când aveam 12 ani.

Tata era mai tot timpul pe şantier.

Am avut norocul să am un centru cam ca ăsta,

un loc unde să merg.

Cam ca mine.

Da, Brenda nu avea soţ şi avea două slujbe.

E unul dintre primele lucruri despre care am vorbit când am rămas în lift.

Când nu-mi spuneai glume.

Da.

Ştii ce n-am?

- Ce? - Cui.

- Ce fel de cui? - Cui să-i zic să ne scoată din lift.

- Haide! - Bună, dră Hollander!

Colin! Ţie îţi datorăm mirosurile astea delicioase?

Desigur. Brioşe de Crăciun pentru echipa mea de fotbal.

- Ce frumoasă e! - Mersi.

Folosesc cuptorul dublu înainte să închidă centrul.

- Sper că ai făcut mai multe. - În visele tale, Abby Wambach.

Ce? S-a pensionat. Sunt Christen Press, mulţumesc.

Colin, Trisha, el e dl Holt.

- Bună! - Bună!

Te simţi bine?

I-am adoptat împreună

când el avea trei ani, iar ea aproape că avea un an.

Colin e un copil bun. Adică amândoi sunt.

- Îi cunoşti bine? - Nu, doar de când am fost angajată.

Dar îl văd pe Colin ajutându-i uneori pe copiii mai mici.

Nu mă miră, o ajută pe Trisha la geometrie.

Îi place fotbalul, dar nu prea învaţă.

M-a rugat să completăm un formular pentru tabăra de fotbal,

iar eu eram prea ocupat.

Stai. Ai copii?

Nu.

Nu, fostul meu soţ n-a vrut copii

şi cred că m-am convins că nici eu nu vreau.

În ultima vreme...

Ştiu din experienţă că ai fi o mamă grozavă.

- Din experienţă? - Ştiu că nu mă crezi.

Ascultă, cred că tu crezi.

Voi rezolva asta.

- Ted! Am nevoie de ajutorul tău. - Desigur, dle Holt.

Apropo. Zi-mi Ethan.

Dacă-mi zici "dl Holt", mă simt...

Sunteţi coproprietar şi preşedinte al unei mari companii.

Exact. Vreau o listă a proprietăţilor noastre

din zona Centrului pentru Tineret Chester.

- Desigur. - Mulţumesc.

Şi se pare că s-a făcut un studiu de impact comunitar

pentru Centrul pentru Tineret.

Sean a făcut unul. Şi nu l-a trimis biroului nostru.

Interesant! Bravo!

Ţi-a spus cum plănuieşte să salveze centrul?

Ne întâlnim diseară să discutăm nişte idei.

- Crezi că e de încredere? - Nu ştiu.

Acum două săptămâni, răspunsul tău ar fi fost un "nu" clar.

Ştiu. E ciudat.

- Probabil n-ar trebui. - Şi totuşi.

Cred că ar trebui să-i dăm o şansă.

- E totul aici? - Da, domnule.

Ethan.

Proiectul Bixby. Nu facem nimic cu terenul ăsta?

Nu, dl Doyle a decis să facă locuinţe acolo.

Aşteaptă un preţ mai bun.

A demolat tot fără să aibă un plan precis.

Ştiţi ce s-a întâmplat cu femeia de la chioşcul de ziare? Lottie Feldman.

- Bună ziua, dnă H! - Colin! Bună!

Ce cauţi aici în toiul zilei? N-ar trebui să fii la şcoală?

E ultima şedinţă a profesorilor. Înainte de vacanţă.

- Sora mea are antrenament la fotbal. - Am înţeles.

Ce faci de data asta?

Fursecuri de Crăciun, mai ales dulci şi biscuiţi.

Mă gândeam şi la turtă dulce.

Părinţii noştri au fost foarte ocupaţi de sărbători.

Mi-am zis să le fac şi lor, să le duc la serviciu.

Sunt doctori la Spitalul Milei.

- Ce drăguţ din partea ta! - Mersi.

- E un şorţ în plus? - Da.

- Ai nevoie de ajutor? - Ar fi grozav, dnă H. Mersi.

E o proprietate valoroasă, dar deocamdată nu faceţi nimic cu ea.

Ce păcat!

Rona, ce cauţi aici?

Locuiesc în apropiere. Mă bucur să te văd!

De aici îmi luam uneori ziarul. Şi o cafea de la Taylor's Cafe.

Vrei să vii cu mine? Pentru o cafea, nu pentru ziar.

- Sigur. - Bine.

- Mulţumesc. Crăciun fericit! - Mersi.

- Ce te-a adus azi aici? - Mă interesează o doamnă.

Avea un chioşc de ziare în locul ăsta.

- Lottie. - O cunoşteai?

Nu eram prietene bune, dar stăteam de vorbă când îmi luam ziarul.

Era o mare figură.

Unde e acum?

În Mississippi, cu fiul şi nepoţii ei.

- De ce s-a mutat? - Fiindcă ai dat-o în judecată

când n-a vrut să plece în linişte, ca să poţi demola aici.

Teoretic, pentru că voiai să faci ceva cu proprietatea.

- Deci faci ceva? - Deocamdată, nu.

Sean le adună şi construieşte mai târziu.

Îmi amintesc. E unul dintre multele lucruri care nu mi-au plăcut.

Nu ştiam că ai avut o problemă cu Sean.

- Credeam că e preferatul tău. - Nu.

Din cauza celor ca Sean Doyle am decis să mă retrag.

Dau o reputaţie proastă dezvoltării imobiliare şi nu trebuie să fie aşa.

Bunicul meu a înfiinţat Bellingham Development.

Lucrurile erau cu totul altfel când am preluat-o eu.

- Cum aşa? - Bunicul credea în...

Credea în colaborarea cu comunitatea, într-un parteneriat.

Iniţial, aveam alte idei, dar, cu timpul, am ajuns

să văd lucrurile din perspectiva lui.

Nu poate fi vorba doar de bani. Altfel îţi pierzi sufletul.

O persoană pe care am cunoscut-o... şi o cunosc simte la fel.

Colaborăm să împiedicăm demolarea Centrului pentru Tineret Chester.

De către Doyle & Holt?

Mă tem că-l vom dărâma şi apoi nu vom face nimic,

cum am făcut cu proiectul Bixby şi cu chioşcul lui Lottie.

Nu eşti ca Sean. Nu în sufletul tău.

Ştiu că lucraţi împreună de mult timp,

dar mereu am sperat că vei avea pe cineva în viaţa ta

care să-i contrabalanseze influenţa.

Cred o asemenea persoană ţi-ar prinde bine.

E o propunere ambiţioasă.

- Când îi spui lui Sean? - Dimineaţă.

Ce şanse sunt să fie de acord cu ce vrei?

Va opune rezistenţă, dar voi face tot ce pot să-l conving.

De ce? Acum o săptămână erai gata să dărâmi centrul.

Şi nu-mi povesti despre Moş Crăciun şi gară.

Pentru motivele despre care am vorbit când mi-ai arătat centrul.

Şi pentru Colin, Trisha şi toţi copiii ca ei.

Nu prea te înţeleg, domnule...

Ethan.

Dar sper să reuşeşti.

Noi. Noi o să reuşim.

Noi o să reuşim.

Poftim? Ce propui?

- Cum a primit dl Doyle ideea? - Nu prea bine.

E absurd, Ethan. Absolut absurd!

Dimpotrivă. Dacă mă asculţi.

Dacă dra Hollander depune o cerere de amânare a demolării centrului,

cum plănuieşte, poate rezulta un potenţial dezastru de imagine.

Ştim amândoi că nu ajută, chiar înaintea unei listări la bursă.

Soluţia ta e să donezi centrul pentru tineret comunităţii?

Aşa e corect.

Raportul pe care l-ai comandat subliniază clar asta.

Întreaga comunitate foloseşte centrul tot anul

pentru zeci de activităţi importante.

- L-ai văzut? - Acum o săptămână.

- Deci ştii că se prăbuşeşte. - Nici vorbă.

Bine, ai dreptate. Are nevoie de îmbunătăţiri şi reparaţii.

- Costă bani pe care nu-i au. - Li-i obţinem noi.

- Noi? - Asta propun.

Doyle & Holt să sponsorizeze o fundaţie, Constructorii Speranţei.

- Pentru a salva centrul. - Constructorii Speranţei.

E prea evident, dar n-am avut timp să găsim altceva.

Şi dacă strângerea ta de fonduri are succes?

Ce le zicem potenţialilor investitori?

"Aruncăm un miliard de dolari."

- Fii realist! - Nu, le spunem că schimbăm planul.

Folosim o altă proprietate, cum e proiectul Bixby.

E la câteva străzi, e comparabil ca suprafaţă.

Cercetările noastre se potrivesc cu centrul pentru tineret.

Bine. Şi dacă Constructorii Speranţei nu reuşeşte

să aducă milionul de dolari necesar?

- Am încredere. - Vei avea nevoie de mai mult.

Ai timp până la Crăciun să aduni fondurile necesare pentru renovare.

Altfel continuăm conform planului.

Du-te!

- Cum merge? - Tocmai am mai primit 200.

Ce bine!

- Bine. Da. - Da, desigur.

Bine.

E uimitor, Joyce. Cum ai reuşit să faci toate astea aşa de repede?

Am avut mult ajutor.

Când s-a aflat, oamenii au vrut să participe.

- E parte din planul lui Ethan Holt? - Din planul nostru comun.

Se pare că n-ai greşit când ai avut încredere în el.

Doamne, îmi pare rău!

E în regulă, nu e nicio problemă. Şi fiicei mele îi place fotbalul.

Pe ce post joacă?

E o întrebare foarte bună. Tu pe ce post joci?

- Atacantă. - Da. Cred că şi ea.

- Mergi în vreo tabără la vară? - Aş vrea eu!

Am auzit că Red Stars ar putea avea una.

- Serios? - Da.

Mulţumesc mult! Mă duc să-l întreb pe tata!

- Am 200 $ aici. - E grozav!

Eu am 300 $.

- Bună! - Bună!

- Bună! - Bună!

M-am gândit să trec să văd cum merg lucrurile.

Foarte bine. Am dat multe telefoane,

am creat un site şi ave mulţi voluntari

precum dr Anita Sherman şi dr Will Sherman.

Sunt părinţii adoptivi ai lui Colin şi Trisha.

Nina, Will, el e Ethan Holt.

- Bună! - Conduce şarja salvării centrului.

Mă bucur să vă cunosc. Şi vă mulţumesc.

Dar Joyce se ocupă de tot.

Mulţumesc pentru ajutor.

Eu şi Will suntem recunoscători pentru ajutorul acordat de centru,

pentru copiii pe care i-am îngrijit, dar mai ales pentru Colin şi Trisha.

- Mulţumesc mult, Nina. - Tată!

Dl Holt a zis că Red Stars au tabără de fotbal pe vară.

Mă ajuţi să completez un formular?

Sigur, scumpo.

- La revedere! - La revedere!

- Sunt un cuplu drăguţ. - Da, se vede.

Hai să luăm cina. Spune-mi cum a mers cu Sean.

Ne putem gândi cum să strângem fonduri.

Ia-o. Nu mai pot mânca nimic.

Ce zici de o petrecere cu cocktailuri?

Îi rugăm voluntarii de la strângerea de fonduri să ne ajute.

Îmi place. Şi o putem ţine la mine acasă. E destul de mare.

Nici nu mă aşteptam la altceva de la un dezvoltator imobiliar.

De ce ai faţa asta?

Nu... Nu mă simt acasă acolo.

Nu sunt obişnuit cu aşa ceva.

Casa ta e un loc unde te simţi ca acasă.

Ted mi-a dat o listă cu posibili donatori pentru clienţii noştri.

În invităm. Şi pe oricine îţi vine în minte.

Toţi clienţii mei sunt cu venituri mici sau lucrează pro bono.

Ai tăi vor fi mai bogaţi decât ai mei.

Pro bono. Se potriveşte.

Mereu ai fost darnică.

- Dar nu eram avocată în... - Profesoară de istorie.

Serios? Mamă! Bine.

Îmi place să predau, dar cum s-a întâmplat?

Ne-am căsătorit.

M-ai făcut să renunţ la carieră?

Nu. Mama ta a avut un accident de maşină.

- Ce? - Brenda e bine.

E căsătorită cu Nolan şi sunt în Orlando.

Bine. Asta e bine.

Dar ai petrecut cel puţin un an ajutând-o să-şi revină.

După aceea, ai fost epuizată. O mare parte din economiile noastre, la fel.

Aşa că ai decis că ar fi cel mai prudent

să predai la Şcoala Gimnazială St Mary.

Şi nu mai plăteam taxele şcolare pentru copii.

Înţeleg.

Şi n-am mai vrut niciodată să devin avocată?

Am vrut. Nu-i aşa?

Ai spus că te gândeşti să-ţi iei diploma.

Şi cum te-ai simţit?

Privind retrospectiv, pot spune că nu te-am susţinut prea mult.

Dar, în apărarea mea, să ştii, ai minimalizat importanţa faptului.

Dacă...

Când te vei întoarce,

poate vei avea o altă atitudine.

Îţi dau cuvântul meu. Aşa va fi.

Ştii, acum o lună, cuvântul tău n-ar fi valorat prea mult.

Dar acum?

Cred că mă bucur pentru cealaltă eu.

Sean, ideea ca Doyle & Holt să se listeze e foarte interesantă.

Chiar e, Anna.

Eu şi Ethan vorbim despre ziua asta de mulţi ani.

- De când conducea Rona firma? - Da.

Să nu crezi că nu ştiam.

Credem că e timpul să ne lărgim orizonturile.

Inclusiv să ne mărim amprenta caritabilă.

De exemplu, lucrăm cu Centrul pentru Tineret Chester.

Adunăm fonduri pentru nişte reparaţii esenţiale,

să facem iar centrul cea mai bună resursă pentru comunitate.

Proiectul se numeşte Constructorii Speranţei.

Sperăm să ajungem la cât mai mulţi oameni înainte de Crăciun.

Telespectatorii ar putea

să intre pe site-ul de pe ecran şi ajută-ne cu donaţiile.

Având în vedere termenul-limită, credeţi că vă veţi atinge scopul?

E Crăciunul. Avem încredere.

ŞTIRI ECONOMICE

- Mulţumesc. - Mulţumesc.

Ascultă! Ce făceai acolo?

Făceam reclamă, cum am vorbit.

Te duci să vorbeşti cu Trisha? Să vezi ce crede?

I-ai spus că o să apari la televizor, nu?

- Cine e Trisha? - Fiica ta.

- Cea căreia îi plac Ferrariurile. - N-am nicio fiică.

Cred că... Ethan! Stai!

Trisha Jane Holt. S-a născut la 9 iunie, acum 15 ani şi jumătate.

Îi plac fotbalul, K-popul şi să-şi împletească părul.

E în regulă.

- Cum de am uitat? - E în regulă.

Cred că trebuie să te întinzi.

Nu. Am nevoie de Joyce.

- Cât a durat? - Doar câteva secunde.

Dar nu-mi aminteam chipul ei. Parcă Trisha era într-un vis.

Dar acum ţi-o aminteşti. Şi nu ca Trisha Sherman?

Da, îmi amintesc totul acum, dar pentru cât timp?

Crăciunul e peste trei zile şi atunci ar trebui să uit totul.

Vrei să amânăm petrecerea de diseară?

Nu, mă descurc.

- Bună! - Bună, Joyce!

Dau o mână de ajutor aici din când în când.

- Ca parte din munca ta pro bono? - Da.

Acum zece ani, primăria a încercat să-l închidă.

De fapt, voiau să-i vândă toată strada unui dezvoltator,

ca să facă încă un zgârie-nori.

- Doyle & Holt? - Kemp-Reeves!

- Sunt groaznici. - Aşa e.

Dar am reuşit să conving consiliul municipal de importanţa acestui loc.

Cantinele sociale nu oferă doar mâncare.

Le oferă alinare şi speranţă oamenilor care au nevoie de ele.

Iar asta oferă coeziune socială. Toate sunt conectate.

Atunci mi-am început a doua carieră, cea de cruciat.

Chiar eşti făcută pentru asta.

Nu cred că am înţeles asta pe deplin înainte.

Acum ştii.

Mi-a fost de mare ajutor.

Minunat, mulţumesc mult.

Domnişoara în rochie roşie e motivul

pentru care eşti brusc interesat de centrul pentru tineret?

- Da. - Bravo!

Mai sunt speranţe pentru tine.

Mă bucur să vă văd. O seară plăcută!

- Cât? - Puţin peste 20.000.

Oamenii ăştia dau mai mult de atât pe brunch!

Cât am câştigat din apelul de la TV?

Treizeci de mii.

Chiar credeam că deja vom avea mai mult de atât.

- Scuzaţi-mă, sunteţi dra Hollander? - Corect, domnule Doyle.

- Am auzit multe despre dv. - Şi eu despre dv.

- A venit multă lume. - Mulţumesc.

Să sperăm că se vor urma donaţii şi mai frumoase.

- Planul lui Ethan funcţionează. - Planul?

Sigur. Nu e niciun secret.

Vom lista compania la bursă curând,

iar dezvoltarea imobiliară tinde să aibă o reputaţie proastă.

Sau şi-o câştigă.

Trebuie să ne ocupăm de această atitudine.

Şi cred că apariţia lui Ethan la TV ne-a ajutat.

E bine că aţi apărut.

- Cum adică? - Constructorii Speranţei.

Salvarea centrului pentru tineret de Crăciun?

Nu e strategie de PR mai bună, poate doar salvarea căţeilor.

Investitorilor le place.

Scuzaţi-mă.

- Joyce, te simţi bine? - Nu.

Incredibil! Ce proastă am fost!

Joyce!

Sean mi-a spus că interesul tău pentru centru

era doar un truc de imagine pentru listare.

Sean poate spune ce vrea. Nu înseamnă că e adevărat.

În plus, sunt sigur că are planurile lui.

- Nu trebuia să-l invit. - De ce spui asta?

Tocmai am vorbit cu Ted şi cu Akari

şi donaţiile de astă-seară nu sunt cum speram.

L-au văzut pe Sean vorbind cu mai mulţi donatori.

Crezi că a convins oamenii să nu ne doneze bani?

Ar alege terenul de la centrul pentru tineret,

nu publicitatea pe care i-ar aduce-o.

- Şi să creeze o ruptură între noi. - Ar fi mult mai probabil.

Şi are noimă.

Fiindcă altfel marea ta strategie de PR presupunea

să mă convingi că o poveste cu Moşul magic e reală.

- Pare o idee proastă. - Nu-i aşa?

Uite ce e, o spun în ultima clipă,

dar petrecerea de Crăciun a companiei e peste două zile.

- În Ajunul Crăciunului? - Da.

Cine dă o petrecere la birou în Ajunul Crăciunului?

Doyle & Hott, se pare.

Sean n-are cu cine să petreacă sărbătorile.

Ajunul e şi termenul-limită pentru tine.

- Nu că te-aş crede. - Nu, sigur că nu.

Dar e un motiv important

pentru care aş vrea să fii acolo cu mine.

Atunci voi fi.

CONSTRUCTORII SPERANŢEI, SUMA TOTALĂ: 116.275 $

GUS

- Uimitor! - Mulţumesc.

Nu te-am văzut niciodată mai frumoasă.

Funcţionezi la capacitate maximă în seara asta.

- E o seară specială. - Am e-mailul de la Ted şi Akari.

Credeam că ne vom apropia măcar puţin.

Eu încă sper.

- Încă n-a venit Crăciunul. - Dar e Ajunul.

- Cum te simţi? - Nu ştiu sigur cum mă simt.

Ştiu că e o seară importantă,

dar nu ştiu dacă e din cauza lucrurilor prin care am trecut

sau pentru că pot veni aici cu tine la braţ.

Se vede că Sean se ocupă de petrecerea de Crăciun.

E mult mai elegantă decât ultima.

- Unde a fost? - La un restaurant.

- N-am stat mult. - De ce nu?

- Am stricat o afacere de-a lui Sean. - Cum ai stricat-o?

N-am fost destul de nemilos.

Se pare că n-ai dat-o în bară.

Nu încă, dar urma să fac ca el.

Uitaţi-vă la voi! Sunteţi un cuplu grozav!

Păcat, pentru că ne folosim unul de celălalt pentru imagine.

Am înţeles.

Rona, ce drăguţ!

N-ai fost la nicio petrecere de când te-ai pensionat.

Ce pot să spun?

M-a inspirat efortul de a salva Centrul pentru Tineret Chester.

- Îmi pare rău că n-a mers. - Mai avem o zi.

Aşa te vreau!

Şi doar nouă zecimi din sumă de adunat, deci...

N-o să vă vină să credeţi.

Tocmai am primit o donaţie anonimă de două milioane de dolari.

- Poftim? - Serios?

- Ce? Nu. - Tu ai făcut asta?

Nu. Am uitat că am bani.

Rona?

Banii nu sunt la fel de importanţi ca oamenii.

Crăciun fericit tuturor! Faceţi-l să fie unul memorabil!

- Am reuşit! - Am reuşit!

- Eşti atât de frumoasă! - Vai!

Acum, centrul fiind în siguranţă,

nu trebuie să ne mai facem griji din cauza unui conflict de interese.

- Conflict de interese? - Dacă ieşim împreună.

- Stai! Am interpretat greşit? - Ce să interpretezi greşit?

Asta. Seara asta. Totul.

Joyce, prima dată când te-am văzut, am simţit că te cunosc de-o viaţă.

- Ştiu, probabil că pare o nebunie. - Tu ai părut şi mai nebun.

Serios? Când?

Atunci când ai zis că eşti însurat în altă viaţă.

Despre ce vorbeşti? N-am zis asta.

Sigur n-am fost însurat.

- Vai, nu! - Ce e?

Vino cu mine.

Nu se poate!

- Despre ce vorbeşti? - Nici n-a venit Crăciunul.

- Ce tot spui? - Stai aici!

- Ştiu că eşti acolo, Ethan. - Sunt aici, Joyce.

- Care e bradul meu preferat? - Habar n-am.

Câţi ani aveau copiii tăi când i-ai adoptat?

Nu am copii.

- La ce etaj s-a blocat liftul? - N-am rămas blocat în lift.

Tocmai asta e! Ai rămas, amândoi am rămas.

Acolo ne-am cunoscut. În alt loc.

Îi ai pe Colin, pe Trisha şi pe soţia ta, care te iubesc.

Şi îi iubeşti atât de mult, încât încerci să găseşti o cale

să te întorci la ei, pentru că eşti un om bun, Ethan Holt.

Meriţi să fii iar cu familia ta.

Doamne! Te susţin eu.

- Joyce... - Sunt aici.

- Sunt aici. - I-am uitat.

- Ştiu. - Pe toţi.

Am văzut.

Şi de data asta n-a fost un vis. Pur şi simplu au dispărut.

Îmi pare rău, Ethan.

Nu, nu, nu. Nu pot să-i pierd.

Sunt totul pentru mine.

Nu-mi pasă de slujbă, de bani sau de tot ce implică asta.

Mă bucur că am luat liftul cel bun, în care m-am îndrăgostit de tine,

că ne-am căsătorit şi am crescut doi copii minunaţi. E tot ce-mi doresc.

Doar ei, nimic altceva nu contează.

Bună!

- Acum sigur ştii ce-ţi trebuie? - Categoric.

Îmi vreau familia şi vreau să fiu un om bun pentru ei.

Asta e dorinţa ta?

Da. Da.

Crăciun fericit, Ethan!

Joyce!

Te-am crezut tot timpul.

Totul va fi bine. Va fi bine.

- Da. - Mulţumesc.

- Mulţumesc pentru tot. - Ar trebui să pleci.

Aştept.

CE VEŞTI Al?

Moşule!

Scuze. Scuze.

- L-aţi văzut pe Sean? - Vorbea cu dra Bellingham.

Grozav! Ted, Akari.

Vreau să vă mulţumesc pentru tot ce faceţi.

Nu cred că vi se spune asta destul de des.

Munca voastră e apreciată.

- Mulţumesc, dle Holt. - Da. Zi-mi Ethan.

Ce e?

- Sigur că da. - Sean!

- Cum a mers? - N-a mers şi nici nu va merge.

Cel puţin n-o voi face eu. Nu e corect, Sean.

Minunat! Faci ce ai făcut cu proiectul Janice.

Da. Aşa e. Am fost tentat, recunosc.

Dar mă bucur că nu te-am urmat atunci. N-o voi face nici acum.

N-avem de ce să nu respectăm oferta făcută lui Lottie.

E corectă şi ne-o permitem.

- Şi Rona va afla că am greşit. - Spune-i! Asumă-ţi-o!

Ăsta e motivul pentru care nu ai avansat.

Dacă trebuie să mint, să înşel şi să rănesc oameni,

nu vreau să avansez.

E doar o vânzătoare de ziare. Nu înseamnă nimic.

- Poftim? - Rona!

De fapt, Lottie înseamnă mult

pentru familia ei, prieteni, clienţi vechi.

N-ai bătut palma cu ea, nu? Aşa cum ai spus.

Aş fi făcut-o dacă Ethan ar fi ameninţat-o cu procesul,

aşa cum i-am spus.

Dar i-a făcut o ofertă mai bună după finalizarea proiectului.

Şi compensaţii pentru pierderile din timpul lucrărilor.

- Incredibil! - M-ai minţit.

Pot s-o repar, Rona. O fac să plece într-o oră.

- Nu, vreau să pleci tu acum. - Ce?

Nu aşa vreau să fac afaceri, rănindu-i pe oameni.

Am permis treaba asta prea mult timp.

Se termină acum.

- Nu vorbeşti serios! - Ţi se pare că glumesc?

Da.

Am făcut multe greşeli, i-am dat mână liberă, dar în ultima vreme...

- Te-a afectat? - Da.

- Poate din cauza vârstei. - Şi a experienţei.

Apropo de asta, trebuie să ajung acasă.

Înţeleg, dar Ethan, după sărbători, te rog să vii la mine la birou.

Acum avem posturi libere la Bellingham

şi cred că ai fi perfect pentru ele.

Apreciez, dar promovarea nu mai e aşa importantă pentru mine.

Mai ales dacă mă îndepărtează de familie.

De aceea eşti exact genul de persoană de care am nevoie.

- Ce? Eşti sigură? - Foarte sigură.

- Crăciun fericit, Ethan! - Crăciun fericit, Rona!

Poftim. Mulţumesc.

Joyce!

E cineva acasă?

Iată-te!

Ştii cât e de târziu?

Uau!

Nu-ţi pot spune cât mă bucur să te văd!

Nu ştiam dacă o să te bucuri după ce te-am sunat.

Nu, e exact ce aveam nevoie să aud, aşa că îţi mulţumesc.

- Cum a mers cu Lottie? - N-a mers, căci ai avut dreptate.

Ar fi fost o decizie greşită.

- Pentru că tu nu aplici tertipuri. - Nu. Nu cu tine alături.

Se pare că va trebui să-ţi fiu mereu alături.

Da.

Şi Dreptul. Vreau să fac tot ce pot ca să te susţin să-ţi reiei studiile.

- Ce? - Să intri în barou.

Şi să devii acel tip de avocată care luptă pentru cauze nobile

şi îndreaptă toate relele şi...

Ucide dragonii?

Da.

De unde ştii ce fel de avocată vreau să fiu?

Pentru că te cunosc.

Şi te iubesc.

Din toată inima.

Ce se întâmplă?

Veniţi aici! Mi-a fost dor de voi.

- Vă iubesc mult. - Şi noi te iubim.

Tata se simte bine?

Cred că e doar emoţionat de Crăciun.

Dimineaţă deschidem cadourile,

apoi te ajut să completezi formularul pentru tabără.

- Dacă mai vrei să mergi. - Da, mulţumesc!

Nu cred că ţi-am spus, dar toţi au adorat fursecurile la muncă.

Au fost grozave. Cred că eşti foarte talentat.

- Serios? Grozav! Le mai fac. - Da, ar trebui.

Cred că ai avut o zi foarte interesantă.

Da. Aşa e.

Ce-ar fi să fac nişte ciocolată caldă şi să ne povesteşti totul?

SFÂRŞIT