Original subtitles

TRĂDAREA Episodul 87

Mamă...

Cemile ?

Bună !

Fata mea...

Mi-e foarte ruşine.

Dacă trebuie să-i fie ruşine cuiva, să-i fie netrebnicului de Ali !

Cum o să-i privesc în ochi pe copii ?

Tu n-ai nicio vină. Ține fruntea sus.

Aşa o să-ți priveşti copiii în ochi. N-ai făcut niciun rău.

Toată lumea o să-mi caute un punct slab, o greşeală.

Toată lumea o să vorbească despre mine.

Tu n-ai făcut nicio greşeală.

Fetele, Mete...

Ei ştiu că aştept copilul lui Ali ?

- Ştiu. Au aflat. - Ştiu ? Ştiu...

Nu-ți zic să nu plângi, Cemile.

Plângi, fata mea. Eliberează-te de furie...

Nu te pripi.

Dar nici nu te consuma.

Berrin i-a zis lui Ali:

"O să te denunț la poliție. N-o să scapi nepedepsit."

Ce-o să se întâmple dacă o să depunem plângere, mamă ?

Asta ar complica lucrurile.

Nimeni nu se gândeşte la femeie.

Lumea ar zice că eu i-am făcut avansuri ca să se țină după mine.

Tot eu aş avea de suferit.

Cemile, dacă o să depui plângere împotriva lui Ali,

să ştii că eu sunt de partea ta.

Pentru că şi eu sunt femeie. Sunt alături de tine, Cemile.

Mulțumesc, mamă.

Mulțumesc...

Nu ştiu...

Sunt foarte confuză.

Crizele devin din ce în ce mai dese şi fac ravagii în corp.

Dar nu avem ce să facem. Sfaturile sunt aceleaşi:

trebuie să-şi ia pastilele, să se odihnească şi să fie calm.

- Multă sănătate ! - Mulțumim.

Să te faci bine, Murat !

Ce frumos că eşti aici, lângă mine !

Te-ai deranjat...

- Ai ceva să-mi spui, frate ? - Nu.

Te-ai uitat de parcă ai avea ceva de spus.

Ali...

Ali !

Bună dimineața !

Bună dimineața !

- Cum se simte Murat ? - Bine.

- Bun... - Tu te duci undeva ?

Trebuie să mă duc la spital, s-o văd pe mama.

- Nu ştiu ce-o să zică Murat... - Eu sunt aici.

Să te conducă Suleyman. Suleyman !

Suleyman !

Poți s-o duci pe dna Aylin la spital, la mama ei ?

Dar mai întâi trebuie să trec pe-acasă, s-o iau şi pe sora mea.

Cum doriți.

- Mulțumesc. - La revedere !

- Osman nu vine azi ? - Nu.

- Se duce la spital, la mama lui ? - Da. Se duce la mama lui.

- Ea se simte bine ? Mama lui... - Doctorul a zis că e mai bine.

Dar tu ?

Eu ? Mă simt bine.

Tu nu te duci s-o vezi pe mama lui Osman ?

Nu, nu mă duc.

- Cum se simte mama, bunico ? - E foarte bine. Să nu fie de deochi !

Ce bine !

- Slavă Domnului ! - Slavă Domnului !

Mete !

Țestosule grăsuț !

Mama voastră se simte foarte bine azi, copii. Să fie într-un ceas bun !

- Slavă Domnului ! - Doamne...

Mi-e foarte dor de mama. Vreau s-o văd.

Bine. Acum du-te la unchiul Suleyman şi stai acolo, da ?

Intrăm noi. Dacă e disponibilă, intri şi tu după aceea.

- De acord ? - Bine. Hai, grăbiți-vă !

Te iubim foarte mult, mamă.

Veniți...

Mamă, vino şi tu.

Dragii mei...

Sunt atât de norocoasă că sunteți lângă mine...

Vă iubesc foarte mult.

Sunteți externată, dnă Cemile. Mergeți sănătoasă ! V-ați făcut bine.

Mamă !

Fiule !

Fiecare îmbrățişare a mamei era plină de iubire,

purta în ea o profundă afecțiune.

Dar îmbrățişarea din ziua aceea era diferită.

Parcă voia să capete speranța de care avea nevoie ca să se agațe de viață.

A inspirat dintr-o răsuflare inocența şi puritatea mea de copil.

Moliciunea corpului meu i-a înmuiat inima, care a înmugurit.

Mama făcea încă o minune sub ochii mei şi renăştea din cenuşă.

Vino cu mine !

- Unde mergem ? - Taci şi mergi.

- Intră. - L-am adus.

Vino aici, să-ți văd rana.

Aoleu, ce-a pățit ? S-a infectat.

- Eu n-am observat. - Se poate ? E clar, s-a infectat.

Ai putea face cangrenă.

Tu eşti orb, omule ? Nu i-ai văzut rana ?

Face cangrenă, moare, şi dai de belea !

- Fii puțin mai atent, frate ! - Dar, domnule doctor...

Mai scuteşte-mă ! Nu mai lungi vorba !

O să te transfer la spital.

Acolo o să ți se verifice rana şi o să fie curățată bine.

Poate îți revii puțin.

Aşteptați afară.

- Răspund eu. - Bine, şefule.

- Resul ? - Eu sunt.

Am făcut ce-ai spus. L-am transferat la spitalul Numune.

- Să fii sănătos, frate ! - Şi tu !

Doctorul închisorii l-a transferat pe Ahmet la spitalul Numune.

- Bine. - În regulă.

Alo !

Cineva vrea să vorbească cu dv., dle Ekrem.

- Cine e ? - Nu a spus cum îl cheamă.

A zis că e în legătură cu blondul.

- Bună ziua, domnule ! - Bună ziua !

Doctorul închisorii l-a transferat pe Ahmet la spitalul Numune.

Ce ?

Doctorul închisorii l-a transferat pe Ahmet la spitalul Numune.

I s-a infectat rana.

- Mulțumesc. - N-aveți pentru ce, domnule.

Ahmet a fost transferat la spitalul Numune.

De data asta, terminați treaba.

Nu-i nevoie, dle Suleyman. Luăm un taxi de aici.

Vă rog, dnă Cemile, urcați !

- O să vă deranjăm. - Nu-i niciun deranj.

Urcă, fiule ! Urcă iute !

Urcă, mamă !

Ce-i cu tine, Mete ? Stați puțin, dle Suleyman.

- Tu unde te duci, fiule ? - Vin acasă cu voi.

Cum rămâne cu dna Inci ? E cineva cu ea ?

Nu. Vă conduc, apoi, mă întorc, mamă.

Nu, fiule, nu-i nevoie. Rămâi cu doamna Inci.

- Dar, mamă, tu... - Hai, fiule !

Uite, surorile tale şi bunica ta sunt cu mine. Tu du-te !

Bine, mamă. Mulțumesc.

Cu bine !

- Aveți grijă. - Bine.

- Vrei să te muți în partea cealaltă ? - Nu vreau.

- Dar mama a obosit. - Nu, dragă.

Hai, scumpule, stai puțin şi în brațele bunicii.

Sunt copaci şi pe partea asta, iar în aceştia sunt veverițe.

- Veverițe ? Mă uit imediat. - Hai ! Bravo !

Unii oamenii privesc mereu lumea ca prin geamul unei maşini.

Afară, oamenilor li se întâmplă lucruri rele.

Se îmbolnăvesc, sunt bătuți, omorâți, înşelați, calomniați...

Aceste rele parcă nu fac parte din lumea în care trăiesc unii.

Unii oameni preferă să ignore relele care li se întâmplă altora

şi să treacă în viteză, în loc să-şi tulbure liniştea.

Dacă văd că i s-a întâmplat un rău cuiva,

se supără pe ochii lor, fiindcă le-a arătat asta.

Uită că şi maşina în care se simt în siguranță face parte din lumea asta.

De ce n-ai depus plângere la poliție împotriva tatei ? Ce mai aştepți ?

Ce-o să se întâmple dacă o să depun plângere, fata mea ?

Eu o să capăt o reputație proastă. Ce i se întâmplă bărbatului ?

Dacă e să capeți o reputație proastă, o s-o capeți oricum, mamă.

Mătuşa Neriman a auzit totul. Ea nu păstrează nimic secret.

Mamă, depune o plângere. Orice ar fi, depune o plângere.

- Te rog, nu păstra tăcerea, mamă. - Sunt foarte neputincioasă.

Există legi, justiție... Ne ai pe noi.

Vedem...

- Te simți bine, Murat ? - Da.

- Aylin unde e ? - La spital, la mama ei.

Te-a anunțat pe tine şi a plecat, fiindcă eu dormeam. Nu-i aşa ?

Aşa-i.

Normal...

Vreau să rămân puțin singur.

Bine.

Nazlî, tu rămâi aici, în fața uşii.

Bine, dle Soner.

Nazlî ! Nazlî !

- Da, dle Murat. - Ajută-mă să mă ridic.

- Dar, dle Murat... - Ți-am zis să mă ajuți !

Bine...

- Pregăteşte-mi hainele. - Dar...

Fă ce-ți spun ! Hai !

Du-te şi anunță şoferul să pregătească maşina, că plec.

Şi trimite pe cineva aici, să mă ajute să mă îmbrac.

Dar dv. sunteți bolnav, dle Murat. Să-l anunțăm pe dl Soner...

În casa asta e nevoie de aprobarea lui pentru orice ?!

- Te rog, fă ce-ți spun ! - Bine, domnule.

Hai !

Mamă, îmi pare rău, eu trebuie să plec.

Murat se simte cam rău. O să mai vin.

Bine, fata mea, du-te.

La revedere !

- Mulțumim. - Cu plăcere, dnă Cemile.

Intrați !

Dle Soner, dl Murat nu a vrut să vă spun, dar...

Ce s-a întâmplat ?

Ce s-a întâmplat, Murat ?

Murat, unde te duci ?

- Unde plecați ? - Eu nu plec.

Dar e clar că Murat a vrut să se plimbe puțin.

Murat, unde te duci ?

La Mesude !

- Trebuie s-o văd. - De ce ?

Asta nu te priveşte pe tine.

Nu te poți plimba pe-afară, băiete. Eşti bolnav.

Eu sunt bolnav, nu-i aşa ? Nu pot face nimic singur.

Nu pot lua decizii singur ! Nu pot face nimic, nu-i aşa ?

Sunt o biată creatură bolnavă, nu ?! Pentru tine, sunt o biată creatură !

- Murat, calmează-te. - Nu mă calmez. Nu mă calmez !

- Hai să mergem ! - Stai puțin !

- Ce vrei să vorbeşti cu Mesude ? - Vreau s-o întreb ceva.

Voi plecați. Hai, să plece toată lumea !

Suleyman, ia-l pe şofer şi plecați.

Nu-i nevoie să te duci la Mesude. Întreabă-mă pe mine.

Îți povestesc eu totul. Întreabă-mă. Întreabă-mă !

Eu am toate răspunsurile. Hai, întreabă-mă !

Eşti...

Eşti îndrăgostit de Aylin ?

Nu.

Dar... Aylin ?

- Aylin e îndrăgostită de tine ? - Nu, nu este.

- Minți. - Spun adevărul, Murat.

- Minți. - Nu, Murat !

Cum o să mă convingi ?

Dacă Aylin nu s-a măritat cu mine pentru banii mei,

ci ca să fie aproape de tine, să trăiți sub acelaşi acoperiş ?

Dacă n-am sta sub acelaşi acoperiş ?

Spusele tale ar fi nefondate, nu-i aşa ?

- Nu ştiu. Poate. - Aşa este.

Eu plec de acasă.

Oricum, voiam să vă spun în câteva zile.

De vreme ce aşa merg treburile, vă spun acum.

Mă instalez la Londra. O să trăiesc acolo.

O să administrez treburile firmei de acolo.

Cred că asta o să te ajute să mă crezi.

- Cred că da. - Bun...

Acum, intră în casă, Murat. Doctorul...

Doctorul a zis că trebuie să te odihneşti.

Ultima criză pe care ai avut-o a fost gravă.

Vreți să intrați în casă, dle Murat ?

Da, Suleyman.

Locul meu e atât de departe, încât depăşeşte depărtările.

Toți cei cărora le duc dorul trăiesc despărțiți de mine.

Locul meu e atât de departe, încât depăşeşte depărtările.

Toți cei cărora le duc dorul trăiesc despărțiți de mine.

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea...

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac,

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea,

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac.

Locul meu e atât de departe, încât depăşeşte depărtările.

Toți cei cărora le duc dorul trăiesc despărțiți de mine.

Locul meu e atât de departe, încât depăşeşte depărtările.

Toți cei cărora le duc dorul trăiesc despărțiți de mine.

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea,

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac,

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea,

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac.

Locul meu e atât de departe, încât depăşeşte depărtările.

Toți cei cărora le duc dorul trăiesc despărțiți de mine,

Locul meu e atât de departe, încât depăşeşte depărtările,

Toți cei cărora le duc dorul trăiesc despărțiți de mine.

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea,

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac,

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea,

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac,

Ori sunt totul, ori nimic, nu mă întreba cum e lumea mea,

În sufletul meu e un nod care se încurcă pe măsură ce-l desfac.

Hai să ne jucăm puțin, bunico !

Stai, puişor, că am obosit. Mă odihnesc şi apoi...

Dar, bunico...

Mamă... Vreau să te întreb ceva.

Nu mă întreba, fata mea. Nu mă întreba.

Berrin, ne jucăm puțin cu maşinile ?

- Ne jucăm mai târziu, scumpule. - Dar eu vreau acum.

Nu se joacă nimeni cu mine.

- Bună, mamă ! - Ce este ? Ne-am săturat.

Cum de îndrăzneşti să vii la uşa asta ?

- Vreau să spun ceva, mamă. - Ai înnebunit ?

- Vreau să spun ceva... - Nu, nu spui. Să nu te mai văd !

- Pleacă ! - Dă-mi voie să intru, mamă.

Tu intră şi închide uşa !

Hai, pleacă ! Nu mai veni aici !

- Vreau să spun ceva, mamă... - Nu mai veni !

- Cemile ! - Nu striga !

- Cemile ! - Nu te vrea ! Nu vezi ?

- Cemile ! - Nu striga !

Bine, plec, mamă. Cemile, te rog să naşti acel copil. Te implor !

Vreau acel copil ! Te rog, Cemile !

Te rog ! Te rog, Cemile ! Gata !

- Cară-te ! Nu mai țipa ! - Plec.

- Mişcă-te, netrebnicule ! - Bine, gata !

Ce mai aştepți ca să depui o plângere împotriva lui, mamă ?

Să facă ceva şi mai rău ?

PROCUROR YEKTA YENIYOL

Intrăm ?

Intră !

- Da, vă rog. - Avem o plângere.

- Vreți să faceți o plângere ? - Da.

- Luați loc. - Hai, mămico !

Ce plângere aveți ?

Hai, mamă !

Te rog, mamă !

Îl cunoaşteți pe bărbat ?

- Poftim ? - A fost un cunoscut ?

Stați calmă. Nu aveți de ce să vă agitați.

- E fostul meu soț. - Când s-a întâmplat ?

- Acum vreo lună şi jumătate. - Mereu e la fel.

Majoritatea nu depun plângere. Iar cele care o fac...

Trebuia să depuneți o plângere imediat, fără să pierdeți timpul.

- E uşor, domnule procuror ?! - Nu, nu este.

În fine, vizavi, e biroul dactilografului...

Duceți-vă acolo şi scrieți cererea, ca să fie înscrisă oficial.

Să-i ia declarația.

Mi-o transmite mie, iar eu demarez procedurile.

Mulțumim. O să facem ce ați spus.

Hai !

- Ai făcut ceva foarte corect, mamă. - Sper. Îmi bate inima foarte tare.

Cum şi-a dat procurorul seama privindu-mă ? Am fost uimită.

Are o experiență de atâția ani.

- Mi-a fost frică. - Dar ai făcut-o.

Toată lumea se teme. Important e să-ți învingi frica.

Asta înseamnă să ai curaj.

Aş vrea ca toate femeile aflate în situația ta să facă exact ca tine.

Eşti eroina mea, mamă.

Redactor DELIA SIMONIS

SFÂRŞITUL EPISODULUI 87