Original subtitles

TRĂDAREA Episodul 84

- Oare să-l anunțăm pe domnul doctor ? - Ce are Cemile a mea ?

- Stai, mătuşă. - Se simte mai rău cumva ?

Stai puțin, băiete !

Doamne, Dumnezeule...

Să-mi zică cineva ceva !

- Băiete... - Da, mătuşă.

Nora mea e bolnavă. Am adus-o aici. Sunt singură.

Pot să dau un telefon ?

Nu se poate, mătuşă. Ăsta nu e telefon public.

Coboară două etaje. E un telefon lângă cantină. Poți suna de acolo.

Băiete, nora mea e bolnavă, singură... Numai eu sunt aici.

Cum să cobor eu, femeie bătrână, până acolo ?

- Dă-mi voie... - Am zis că nu se poate, mătuşă.

- N-o mai lungi. Avem treabă. - Eu sun ! Sun. Ia să vezi !

34... Ce-i asta ?

- Da. - Ali !

- Da, mamă. - Cemile...

- Ce a pățit Cemile ? - Am adus-o la spital.

Nu se simte bine deloc. E foarte rău.

- La care spital, mamă ? - Suntem la spitalul Eyup.

Spitalul Eyup... Bine, vin imediat.

Ali ?

Ali ! Încotro ? Unde te duci ?

- Te duci iar la Cemile ! - Gura !

Aylin...

Te rog, nu plânge ! Te rog ! Nu suport.

Acum şi Murat mă priveşte ca pe o marfă cumpărată.

- Mamă, ce s-a întâmplat ? - Ali, nu ştiu.

Au dus-o aici, dar pe mine nu mă primesc.

Sângerează foarte tare. Mi-e frică, Ali.

De ce sângerează, mamă ? Ce s-a întâmplat ?

Sângerează de aseară. Găsise pe cineva pentru treaba aia...

V-ați dus să faceți avort, nu-i aşa, mamă ? Nu v-am zis ?!

Stai, nu te înfuria ! Femeia nici măcar n-a atins-o.

Nu i-a făcut nimic. Sângera aşa de tare,

încât femeia s-a speriat şi a zis că nu poate face nimic.

A zis s-o ducem imediat la spital, aşa că am adus-o.

- Mi-e foarte frică, Ali. - Bine. Aici este ?

Dar nu poți să intri. Aşa au zis.

Cemile ?

- Nu puteți intra aici. - Ieşiți ! Afară, vă rog !

- Ce are, domnule doctor ? - Puteți să ieşiți, domnule ?

- O să fie bine ? - Ieşiți, vă rog, domnule !

- Puteți ieşi imediat ? - Duceți-l afară.

- Spuneți-mi ceva măcar. Ce are ? - Mai târziu, domnule.

Puteți veni aici ?

Spuneți-mi ceva, vă rog, domnule doctor. Spuneți-mi măcar ce are.

- Domnule, înțelegeți de vorbă bună. - Lăsați-mă să mă uit la ea !

- Mai târziu ! - Spuneți-mi ceva măcar, vă rog !

- Haideți, domnule, că aveam treabă. - Bine !

- Haideți, ieşiți şi dv. Vă rog ! - Bine ! Ia mâinile de pe mine !

Hai, afară, mătuşică !

- Bine, frate. Dă-mi drumul ! - Afară, mătuşă ! Hai !

Ascultați-ne puțin ! Lăsați-ne să ne facem treaba !

Bine, dar spuneți-ne ceva, domnule doctor.

Bine, băiete, dar zi-mi cum se simte Cemile.

A sângerat foarte mult.

E riscant, desigur, deoarece a trecut de o anumită vârstă.

Nu vă îngrijorați. Facem tot ce putem. Mă scuzați.

Mulțumim...

Bună ! Cemile e bolnavă ? Însănătoşire grabnică !

Tu ce cauți aici ?

Ce faci aici ? Du-te acasă !

Atunci, vii şi tu cu mine. Tu ce cauți aici ?

Cemile e bolnavă. Poate are nevoie de ceva. Nu crea probleme. Cară-te !

Atunci, aştept şi eu. Poate ajut şi eu cu ceva.

De ce are hemoragie Cemile ? Ce are ? Ce a pățit ?

Are hemoragie stomacală, clar ?

Eu l-am sunat pe Ali şi l-am chemat aici.

Ai înțeles ? Te-ai liniştit ? Hai, du-te la treaba ta !

- Pleacă naibii de-aici ! - Nu, nu plec.

Carolin, cară-te imediat de-aici ! Repede !

Pleacă. Ți-a zis să pleci ! Nu ți-e ruşine deloc ?

Doamne sfinte ! Chiar i s-a făcut ruşine ?

- Mamă, termină, te rog ! - În fine, vezi-ți de treabă.

Bine, vin.

Voiam să vă cer informații despre o pacientă.

O cheamă Cemile Akarsu. Puteți să-mi spuneți...

- Scuzați-mă, am foarte multă treabă. - Dar e foarte important.

V-am spus că nu pot vorbi acum.

Ați obosit foarte tare. Odihniți-vă.

- Mete ? - Eu sunt, doamnă profesoară.

De ce eşti aici la ora asta ? De ce nu te-ai dus la şcoală ?

Urma să mă duc, dar nu m-am dus.

Majoritatea orelor nu se fac, că o să intrăm în vacanță.

Dar trebuie să te duci, Mete.

Nu vă faceți griji pentru mine. Odihniți-vă.

Culcați-vă aşa. Întindeți-vă.

Mi se face greață.

Doamnă profesoară...

- O să vomit. Ieşi, Mete ! - Nu plec, doamnă profesoară.

Nu vreau să mă vezi aşa. Hai, pleacă !

Doamnă profesoară...

Întindeți-vă.

- V-a prins bine, doamnă profesoară ? - Da...

Părul meu...

Părul meu...

Părul meu...

Părul meu...

Părul meu !

Părul meu !

Părul meu...

Părul meu...

- Sunt urâtă ? - Nu, nu sunteți urâtă.

O să fiu foarte urâtă.

Sunteți cea mai frumoasă femeie din lume.

Nu puteți fi urâtă. Sunteți foarte frumoasă.

Părul meu...

Am devenit urâtă ?

Am devenit urâtă !

- E prea de tot ! - Sunt urâtă...

Ia uite ! Vin să-mi vizitez soția la spital

şi o găsesc în brațele elevului ei.

Sunt urâtă... Sunt urâtă...

Eu...

- Doamnă profesoară... - Sunt urâtă...

Doamnă profesoară, sunteți cea mai frumoasă femeie din lume.

Nu există femeie mai frumoasă decât dv. pe pământ.

Ce-o să se întâmple dacă află copiii ? Ce-o să le zicem ?

Dă, Doamne, să se însănătoşească imediat Cemile a mea,

să ne întoarcem acasă fără să se afle !

Scuzați-mă ! E nevoie de sânge.

A pierdut foarte mult sânge. Cel pe care-l avem se termină.

- Faceți rost de sânge. - Îi pot dona eu. I-am mai donat.

Bine. Nu.

Tu de ce nu mănânci, mătuşă Selma ? Mănâncă.

Osman are dreptate, Selma. Mănâncă şi tu ceva.

- Nu mi-e foame. - Dar trebuie să mănânci.

Dacă nu mănânci, slăbeşti. O să ajungi ca un băț.

Uite, eu o să mănânc ca Tarzan acum.

Atunci, eu sunt maimuța lui Tarzan, Cheetah.

Bine.

O să se facă bine, nu-i aşa, doamnă asistentă ?

Să dea Dumnezeu ! Ne străduim.

Cemile ? Doamnă asistentă, a deschis ochii. Cemile !

- Ce faceți ? Stați ! Ce faceți ? - Cemile !

Iar a închis ochii... A leşinat sau doarme ?

Corpul ei e foarte obosit acum. După ce se odihneşte puțin, o să deschidă ochii.

Să dea Dumnezeu !

Ajut-o, Doamne ! Să dea Dumnezeu...

Vreau să rămân singură.

Vreau să rămân singură.

Doamne, ajut-o...

- Bunico ? - Mete, tu ce cauți aici, nebunule ?

- Dna Inci e aici, bunico. - Ai plâns ? Ai ochii roşii.

Nu, nu am nimic. Probabil, fiindcă n-am dormit.

- Tu ce cauți aici ? - Nimic.

Adică am venit aici, dar...

Nu te bâlbâi, bunico. Spune. S-a întâmplat ceva ? Ce e ?

- Cemile... - Ce are mama ? Are ceva ?

Cemile s-a îmbolnăvit un pic şi am adus-o la spital.

- Unde e ? - În salonul acela.

- Stai ! Nu alerga ! Aşteaptă ! - Bunico, care e salonul ?

- Gata, stai. E în salonul din față. - Bine, să intrăm.

- Dar nu primesc pe nimeni. - Cum nu primesc, bunico ?!

Mamă !

Ieşiți ! Ieşiți, vă rog ! Vă rog !

Mama e înăuntru, dar e şi tata. Ce caută ? Ce face acolo ?

Îi donează sânge mamei tale. A sângerat mult.

Bine, dar de ce, bunico ? Ori a bătut-o iar ?

Nu, nici pomeneală de aşa ceva. Maică-ta a avut o hemoragie stomacală.

De aceea am adus-o la spital. A sângerat foarte mult.

A fost nevoie de sânge, aşa că l-am chemat pe tatăl tău.

I-a mai donat. Acum ai înțeles ?

Îi donează sânge mamei tale.

Berrin şi Aylin ştiu ? Osman unde e ?

L-am lăsat la vecina. Pe fete n-am putut să le anunț.

Atunci, mă duc eu s-o sun pe Aylin şi s-o anunț.

O anunță ea pe Berrin.

Doamne, acum o să vină şi copiii aici.

Cum o să se termine ?

- Să mai vii, da ? - Bine.

- Promiți ? - Promit.

Hai, să nu întârziem !

- Nu te-ai dus la muncă. - Nu m-am dus.

Mi-am făcut griji pentru tine. Te simți bine ?

Da.

Alo ? Vă caută cineva, doamnă.

- Cine e ? - Fratele dv., dl Mete.

- Alo, Mete ? - Aylin, o să-ți zic ceva.

Mama e în spital. A avut o hemoragie gastrică. Am vrut să te anunț.

Poți s-o anunți tu pe Berrin ? Eu sunt la spital acum.

- La ce spital ? - Suntem la spitalul Eyup.

Bine. O iau pe Berrin şi venim la spital. Ne vedem acolo.

Bine. La revedere !

Mama a avut o hemoragie gastrică. Trebuie să plec !

Te duc eu.

- Pe cine vreți să vedeți ? - Pe Ahmet Taşer.

- Nu-l puteți vedea. - De ce ?

A primit o pedeapsă disciplinară. Următorul !

Aşteptăm de multe ore. Ce are dacă-l vedem ?

Nu se poate, doamnă. V-am zis că e pedepsit. Haideți, nu blocați drumul !

- Cum vă numiți ? - Erol Cakil.

- Ce facem acum ? - Nu-i nimic de făcut.

Trebuie să aflăm de ce s-a întâmplat aşa ceva.

Să mergem !

- Ce-i ? - Nimic.

- Ce te uiți ? - Mă gândesc.

La ce te gândeşti, mă rog ?

Cine e omul care a ordonat să fie ucisă mama lui Ahmet ?

- Scrie pe fața mea ? - Unde scrie ?

Auzi ? M-am săturat de prostiile tale.

Nu pot să-ți suport şi impertinențele. Ai grijă !

Asasinul a dat numele tău, tată.

- O fi inventat. - Timpul o să arate asta.

Dar, dacă e adevărat, o să ai de furcă cu mine. Să ştii.

- Mă ameninți ?! - Să nu îndrăzneşti !

Să nu îndrăzneşti să mai faci aşa ceva !

Aşa să ştii de la mine !

Vino !

Au venit persoanele pe care le aşteptați, dle Ekrem.

Bine. Pofteşte-le aici.

Vorbesc mai târziu cu tine.

- Mai am ceva de spus. - Repede.

Plec de-acasă.

Ți-e greu să stai sub acelaşi acoperiş cu mine ?

Ce-i corect e corect.

Unde te duci ?

În casa în care m-am ascuns mai înainte.

Bine. Du-te, atunci.

Oricum, o să te plictiseşti şi o să te întorci după două zile.

Bine ați venit, domnilor ! Luați loc !

Ce veşti ai despre gunoiul de Ahmet ?

- Oamenii din puşcărie o să rezolve. - Terminați cu el.

- Scuzați-mă, v-am făcut să aşteptați. - Nu-i nicio problemă.

- Bine ați venit, din nou ! - Bine v-am găsit !

- Berrin ! - Osman ?

- L-am adus pe Osman. - Era cu dv. ?

Îl lăsase Cemile. A avut o treabă. Osman a fost oaspetele meu.

- Cemile nu e acasă ? - Nu. Nu a venit încă.

Aylin ?

- Soră ! - Ce s-a întâmplat ?

Soră ! Soră...

Mama e la spital. A avut o hemoragie gastrică. M-a anunțat Mete.

La spital ?

- La ce spital ? - Spitalul Eyup. Hai să mergem !

- Şi Osman ? - Vine şi el. Hai !

La spitalul Eyup.

Aylin ?

Aylin !

Dna Aylin nu e acasă, dle Murat.

- Unde e ? - Nu ştiu, domnule.

Bine. Ieşi. Cheamă-l pe Suleyman la mine.

Am înțeles.

- Da, dle Murat. - Unde e Aylin, Suleyman ?

- A plecat cu dl Soner. - Unde s-au dus ?

Mama dnei Aylin s-a simțit rău. S-au dus în vizită.

E a nu ştiu câta oară, Suleyman ! În plus, eu de ce nu ştiu ?

Nu ştiu, dle Murat.

La naiba ! La naiba !

Mete ! Ce s-a întâmplat ? Se simte bine mama ?

Nu ştim încă, soră.

- Bunico, mama se simte bine ? - Da.

E mai bine decât atunci când a venit la spital. O să fie şi mai bine.

Osman, dragul meu...

- Ce caută tata aici ? - Stai aşa, nu te înfuria imediat.

Nu te agita. I-a donat sânge mamei voastre.

Tu de ce ai venit aici ?

Cară-te !

Nu plec până nu văd cu ochii mei că Cemile se simte bine.

Cară-te ! Valea !

Nu plec până nu văd cu ochii mei că Cemile se simte bine !

Căpitane Ali, nu e locul potrivit.

Nu plec până nu văd că Cemile se simte bine, Ali !

- De ce țipați ? Vorbiți mai încet ! - Ne cerem scuze.

Nu uitați că sunteți la spital. Faceți linişte.

Dv. abia ați donat sânge. Stați jos.

Ne cerem scuze. Cum se simte dna Cemile ?

Acum e mai bine. Hemoragia s-a redus.

Când a primit sânge, şi-a revenit puțin.

- E sub control. - O putem vedea ?

- Voi sunteți copiii ei ? - Da.

Dar nu mai mult de cinci minute. O vedeți şi ieşiți.

- Bine. - Scumpule, tu aşteaptă aici, da ?

- Copiii nu pot intra acolo. - Dar...

Dle Ali...

Cred că ar fi mai corect să rămâneți aici.

Căpitane Ali, petrece puțin timp cu fiul tău. Ți-o fi fost dor de el.

Vino. Aşază-te.

Pe mine de ce nu mă primesc la mama ?

- Copiilor le e interzis să intre acolo. - Dar de ce ?

De fapt, nici adulții care n-au treabă n-au voie să intre.

Dar copiilor le e interzis.

- Mama o să fie bine ? - Da, fiule. Nu te îngrijora.

- Dar îmi fac griji. - Nu-ți face griji. O să fie bine.

Vino în brațele mele, să te îmbrățişez.

Mi-a fost foarte dor de tine...

Cei mari îmbrățişează copiii

ori de câte ori se afundă în mizeria lumii.

Vor să se spele, să se purifice prin curățenia copiilor.

Dar şi copiii se murdăresc pe măsură ce cresc.

Apoi, caută şi ei copii pe care să-i îmbrățişeze.

În loc să-i îmbrățişeze pe copii ca să fugă de mizeria lumii,

când o să înțeleagă cei mari că trebuie să purifice lumea de mizerie ?

Poftă bună, dle Murat ! Aveți vreun ordin pentru mine ?

- Fratele meu şi Aylin nu au venit ? - Nu încă.

Du-te, ia-o pe Aylin şi adu-o acasă, Suleyman.

- Dle Murat, mama dumneaei e bolnavă. - Şi eu sunt bolnav !

Şi eu am nevoie de atenție !

Aylin e fata dnei Cemile, dar şi soția mea ! Du-te şi adu-o !

Ce mai stai, Suleyman ? Ți-am zis s-o aduci !

Am înțeles, dle Murat.

Hai, Berrin, ia-l pe Osman şi duceți-vă acasă !

Şi tu, Aylin. Eu oricum sunt aici.

- Nu, nu se poate, bunico. - Nu. Rămânem şi noi.

Dacă e nevoie de ceva, sunt şi eu aici.

I-auzi ! Uită-te la el !

Te-a chemat cineva aici ? Ți-a cerut cineva ajutorul ?

De ce te bagi în seamă singur ? Nu înțeleg.

Auzi... Rămâne dacă e nevoie de ajutor ! Ce vorbeşti ?!

Eu sunt aici ! Familia ei e aici ! Pleacă naibii ! Ajunge !

Dle Ali, vă rog, calmați-vă !

Altfel, niciunul dintre dv. n-o să fie lăsat aici.

Fiule, pleacă şi tu. Eu sunt aici. E suficient.

Dacă nu pleci, n-o să se termine scandalul.

Importantă e sănătatea lui Cemile. Să nu facem zarvă.

Du-te acum. Vii mai târziu, când eşti disponibil.

Bine, doamnă. În regulă.

Berrin, să vă conduc acasă pe tine şi pe Osman...

Duceți-vă.

Berrin...

Nu vă duceți cu omul ăsta. Nu plecați cu el.

Ia banii ăştia şi duceți-vă cu taxiul. Hai !

Te rog !

Te rog !

Să mergem !

Stai jos, bunico.

Te simți bine ?

- Aylin, trebuie să te duci acasă. - De ce, mă rog ?

Eu vreau să rămân cu mama.

Dl Murat vrea să vă întoarceți imediat acasă, dnă Aylin.

- Nu i-ai spus unde sunt şi de ce ? - Ba da. Dar insistă să vă întoarceți.

Am înțeles...

- Eu plec acum, bunico... - Du-te...

Nu vă faceți griji. Vine iar mâine.

Maşina e în partea asta.

Tu pleacă. Noi oricum suntem aici.

- Pleacă tu, Mete. Eu rămân. - Ar fi mai bine să pleci tu.

Trebuie să-ți cer voie ție ?

- Nu. Am zis că noi suntem aici. - Pleacă, Mete !

Nu vă mai certați.

Hai, Mete...

- Tu nu te duceai la dna Inci ? - O să mă duc...

Du-te, atunci. Ai grijă de ea puțin.

Dacă se întâmplă ceva aici, te anunț eu.

Ce mai stai, nebunule ?

Am vorbit turceşte. N-ai înțeles ?

Eu şi tatăl tău suntem aici. Tu du-te.

Bine, mă duc la dna Inci, dar o să mai vin, să fie clar.

Bine.

- Ce are profesoara lui ? - Are boala aia rea...

Nu e într-o stare prea bună. Şi ea e internată în acest spital.

Mete nu pleacă de la căpătâiul ei.

Bravo ție ! Bravo !

Redactor DELIA SIMONIS

SFÂRŞITUL EPISODULUI 84