Original subtitles

TRĂDAREA Episodul 37

Azi-noapte n-ai fost lângă mine.

Nu. Am dormit cu Osman.

Mi-a fost foarte frig fără tine. Patul era foarte rece.

Da ?

Te încălzesc eu.

- Bună dimineața, tată ! - Bună dimineața, fiule ! Vino...

Bună dimineața !

- Tu unde te duci, mamă ? - Trec pe la Suheyla.

Osman, fiule, mănâncă, te rog !

- Nu mănânc. - Vrei altceva ?

Lapte !

Fix laptele lipseşte, şi asta vrei. Să mă duc să iau ?

- Ba este lapte, Ali. - Bine.

Uite laptele...

Laptele nu e aşa. Iese din vacă şi din oaie.

Eu nu beau aşa ceva !

Mama face o ciorbă de linte mai bună decât a ta.

- Vedeți şi voi ce văd eu ? - Nu mă aşteptam la aşa ceva.

Ții puțin asta ?

Tu ce cauți cu ăştia ?

- Ei sunt prietenii mei. - Prietenii tăi ? De când ?

Nu te priveşte pe tine.

De vreme ce fiecare clarifică de ce parte este...

Ahmet, trece-mă şi pe mine pe lista de participanți

la marşul Samsun-Ankara !

Vin şi eu.

- Vii târziu diseară ? - Nu, nu vin târziu.

Mă duc la Starea Civilă, să aflu data nunții.

Foarte bine.

Eu mai am puțin şi încep să lucrez la bancă.

- Aştept nişte acte din Olanda. - Bun...

Mai întâi, nunta, apoi, luna de miere, apoi, munca. Pe rând.

Da...

Fiule, n-o să întârzii. O să vin imediat, da ?

Safiye, tovarăşii noştri din Turcia ne-au cerut să discutăm o chestiune.

Are legătură cu tine.

Pot să ştiu despre ce e vorba ?

E un bărbat cu care eşti măritată în Turcia.

- Da. - Vrea să divorțeze de tine.

A zis: "Amina nu mai e în Turcia."

"Nu mai e nevoie să fim căsătoriți. Să divorțăm."

Tu ce zici ?

- Da. - Adică...

Dacă aşa considerați de cuviință, accept şi eu. Da, divorțez.

Organizația n-a considerat că trebuie să divorțezi, Safiye.

Da.

Aşa o să le spunem şi tovarăşilor din Turcia.

O să-i informăm că rămâneți căsătoriți.

Da.

- Ai ceva de zis ? - Nu.

Poți pleca.

- La ce te gândeşti ? - La marş.

De ce te gândeşti la marş ?

Adică la tine. La tine şi la marş.

Ce-i cu noi ?

Cred că ai decis să participi ca reacție la comportamentul lui Hakan.

Nu ştiu. Poate că da. Dar ce-i rău în asta ?

- Nu-i rău, dar e ceva greşit. - Ce e greşit ?

Când iei anumite decizii, trebuie să te gândeşti bine,

nu să acționezi aşa, la întâmplare.

Omul nu trebuie să intre în treburi

al căror preț nu-l poate plăti şi a căror povară n-o poate duce.

Ai dreptate, camarade Ahmet. Dar priveşte şi din acest unghi...

Poate vreau să fiu cu tine, şi asta mi se pare mai important decât orice.

Nu se poate ?

Crezi că nu pot duce povara deciziei şi nu pot plăti pentru ea ?

- Tu ştii asta cel mai bine. - Da, eu ştiu cel mai bine.

Dar tu o să poți duce povara deciziei luate față de mine ?

- Dacă va trebui să plăteşti... - Să n-ai nicio îndoială.

Încerc să rezist.

Osman e la Ali.

Dna Hasefe e bolnavă. Pastilele, doctorul... Toate costă.

Nevoile copiilor, cheltuielile şcolare...

Lipsesc multe lucruri în casă. E nevoie de bani şi pentru asta.

S-au dus toți banii pe care-i aveam.

Tu eşti puternică şi deşteaptă. O să treci peste asta.

Ce să faci ? Ai pățit-o.

Nu merge aşa. M-am hotărât. Îmi găsesc un serviciu şi muncesc.

Dar n-ai lucrat niciodată. Te poți descurca ?

O să mă descurc, Suheyla.

Tu ştii de vreo slujbă la vreo fabrică, undeva ?

Vedeam în cartier muncitoare.

Fabricile nu angajează mereu. Trebuie să prinzi momentul.

Am eu o idee...

- Ce idee ? - E o treabă...

- Nu ştiu dacă o s-o poți face. - Spune.

Ştii că sunt femei care lucrează ca menajere.

Sigur, nu-i uşor. Omului îi e greu să curețe mizeria altora.

E greu...

Începi aşa şi, între timp, îți cauți o slujbă permanentă.

Aşa fac...

Cunosc o femeie. Vorbesc cu ea, dacă vrei.

- Vorbeşte. Spune-i. - Bine. Te anunț.

Asta să rămână între noi, Suheyla. Să nu afle nimeni.

Dacă află copiii...

Nu-ți face griji. Nu spun nimănui.

Mulțumesc...

Cemile...

V-am pus deoparte nişte lucruri. Un palton, nişte pulovere...

Sigur, dacă îți plac...

E iarnă, e frig, e zăpadă... Să nu vă fie frig.

Spor la treabă !

- Bine ai venit ! - Bine te-am găsit !

Osman !

Osman !

Ce faci acolo ?

De ce te joci cu lucruri murdare ?

- Ce-i aia ? - Ăştia sunt mama şi tata.

- Dă-mi poza. - Nu ți-o dau ! Pleacă !

Ți-am zis să mi-o dai !

Stai, Osman ! Osman !

Opreşte-te !

- Dă-mi poza. - Nu ți-o dau.

Osman, stai ! Stai !

Osman...

Osman, stai !

Coboară !

- Ți-am zis să cobori ! - Nu cobor !

- Coboară, că o pățeşti ! - Nu cobor !

Vino jos imediat ! Eşti murdar !

Pune-ți pofta în cui !

Şi dă pe gât un pahar cu apă, să-ți treacă !

Osman, coboară imediat, te rog !

Când a ars casa mea şi o reparam, ai venit şi mi-ai spus ceva.

Ce ți-am spus ?

Ceva despre prețuirea lucrurilor pe care le ai.

Da, mi-am amintit. Te frământă ?

Nu... Nu mă frământă, dar m-am gândit.

- La ce ? - La tine.

Nu cred că te-ai gândit la mine, ci la tine însuți.

Nu, chiar m-am gândit la tine.

Dacă n-are curaj să se înfrunte pe el însuşi,

omul se gândeşte la alții. E mai uşor.

Nu ştiu dacă eşti înțelept sau nebun.

Dar ştiu ceva: uneori, vorbele tale chiar străpung.

- Ți-ai luat fiul de la mama lui ? - L-am luat.

- Ce ai dat în schimbul lui Osman ? - Pe Mete.

Am aranjat să fie eliberat. Adică i l-am dat lui Cemile.

- Nu sunt amândoi fiii tăi ? - Ba da.

Atunci, ce ai dat şi ce ai luat, căpitane Ali ?

Între cine şi cine s-a făcut schimbul ăsta ?

La Cemile şi la fetele tale te-ai gândit ? Ce mănâncă, ce beau ?

Nu înțeleg un lucru.

Ce te interesează pe tine toate astea ?

Nici eu nu înțeleg un lucru.

Ce mă interesează pe mine toate astea ?

Osman a făcut-o să turbeze pe mama lui vitregă, căpitane Ali.

- Coboară ! - Ce se întâmplă, Carolin ?

- Osman, fiule ! - Nu mă ascultă !

- Fiule... - Nu-mi dă aia !

- Fiule, ce cauți în copac ? - Am fugit. Ce să fac ?

- De ce ? - Voia să ia poza noastră.

- Nu e a ei. De ce o ia, mă rog ? - Bine, vino. Coborâm şi vorbim.

Dar o s-o ia !

Stai aşa... Stai...

Sari, fiule ! Bravo !

Fiul meu, nu te teme. Sunt lângă tine. Nu-ți poate lua nimeni nimic.

Ce poză e aia ? Arată-mi-o.

Vrei să fii soția mea ?

Poate, într-o zi, în viață, În zilele din trecut,

O să cauți o consolare. Uită-te atunci la poza mea.

Vezi lacrimile ce curg...

Ia-o, fiule. Păstreaz-o tu.

S-o păstrezi mereu. Să nu cumva s-o pierzi, da ?

Nu poate răspunde, Dar plânge de singurătate.

Iată, a rămas în urmă

Un pumn de amintiri.

M-ai lăsat singur şi ai plecat...

Poate, într-o zi, în viață,

În zilele din trecut, O să cauți o consolare.

Uită-te atunci la poza mea.

Nu eşti singură,

Ştiu unde eşti.

Mi-ar fi părut rău

Dacă ai fi trăit şi ai fi văzut.

Poate, într-o zi, în viață,

În zilele din trecut, O să cauți o consolare.

Uită-te atunci la poza mea, Vezi lacrimile ce curg...

- Unde e Mete ? - Nu a venit.

Mamă, e o excursie la şcoală. Vreau să particip şi eu.

- Când ? Unde ? - La Ankara. Se vizitează mausoleul.

- Unde ? - La Ankara. E o excursie şcolară.

- Ne duce universitatea gratuit. - Cine merge ?

- Colegii, studenții... - Eu cunosc pe cineva ?

- De exemplu, vine Ayten. - Dar Ahmet ?

- Da. - Nu se poate.

- Dar vreau să mă duc, mamă. - Nu-ți dau voie.

- Mă duc. - Nu !

M-am hotărât, mamă.

- Câte zile durează ? - O săptămână sau zece zile.

Îți dau voie două zile.

Dacă vrei să te duci cu permisiunea mea, te întorci în două zile.

Dacă te duci de capul tău e altceva.

Îmi pregătesc valiza.

Plec peste puțin timp. Autobuzul pleacă peste două ore.

Mă întorc peste două zile.

Am stabilit data nunții. Ce simți ?

Mă bucur. Sunt fericită.

Acum trebuie să facem planuri.

Pe cine chemăm, cum o să fie nunta...

Discutăm altă dată despre asta, da ?

Da. Altă dată.

Vorbim altă dată. Acum nu e momentul.

- Unde te duci ? - Mă duc să văd ce face Osman.

O să dormi cu Osman de acum înainte sau cu mine ?

Mă duc să văd ce face Osman, fiul meu. Nu-mi crea probleme.

Fiule, s-a făcut târziu. Hai, la culcare !

Hai...

Vino...

Culcă-te. Dorm şi eu lângă tine.

Hai să dormim. Vino încoace...

Vino, scumpul meu... Vino...

A răsărit soarele, Ne-am trezit şi ne-am dus în tranşee.

A răsărit soarele, Ne-am trezit şi ne-am dus în tranşee.

În numele independenței, Ne-am mânjit cu sânge purpuriu.

În numele independenței, Ne-am mânjit cu sânge purpuriu.

Drumul nostru e drumul revoluției. Veniți, fraților, veniți !

Drumul nostru e drumul revoluției. Veniți, fraților, veniți !

Patria noastră s-a umplut de yankei. Împuşcați-i, fraților, împuşcați-i !

Patria noastră s-a umplut de yankei. Împuşcați-i, fraților, împuşcați-i !

Muncitori, țărani, suntem pregătiți Împotriva regimului fascist.

Vom duce o luptă populară Împotriva imperialismului.

Vom duce o luptă populară Împotriva imperialismului.

- Eşti emoționată ? - Da.

- Tu ? - Întotdeauna.

Îți stă foarte bine când zâmbeşti.

Şi ție.

- Sunt foarte fericit acum. - Şi eu.

Cum de ți-a dat voie mama ta ? Ce i-ai zis ?

I-am zis că e o excursie şcolară. Dar s-a opus. Ne-am certat.

De aceea, sunt nevoită să mă întorc devreme.

Mi-a dat voie doar două zile.

Participi la începerea marşului, în Samsun, şi te întorci în Istanbul.

Ne ducem şi noi fără tine la Ankara. Ce să facem ?!

Tu vrei să mor de îngrijorare ? Unde ai fost ?!

M-am dus să-l iau pe Osman de la tata.

Te-ai dus să-l iei pe Osman ?

Am intrat în camera lui. Au făcut casa nouă-nouță.

Camera lui Osman e ca un apartament regal.

L-am văzut pe tata.

Dormea lângă Osman. Îl îmbrățişase.

Tata nu ne-a prea iubit pe noi, dar pe Osman cred că-l iubeşte.

Tatăl tău te-a văzut ?

Nu te teme, mamă. Nu m-a văzut.

O să ne creezi probleme. Ajunge !

Scuteşte-mă ! Trebuie să te întreb pe tine ce să fac ?

Are dreptate. Asta nu e ca furtul de cai.

- Ne-ar băga pe toți în puşcărie. - Țineți-vă gura !

O s-o răpesc pe fata aia. O s-o răpesc.

Şi cu asta, basta ! Ați înțeles ?

Eu nu mă bag, frate.

Nu înțelegeți ?! Îmi arde inima !

- Ce ne priveşte pe noi ? - Deci nu vă priveşte !

Veniți toți cu mine ! Veniți toți ! Ați înțeles ?

Dacă nu vine vreunul, îl sufoc în somn şi-l omor ! Ați înțeles ?

Ce vă uitați ?! Împrăştiați-vă !

Împrăştiați-vă !

Gata, plecăm...

Aylin, profesoara de muzică a lui Mete...

Doamna Inci.

- Tu ştii unde stă ? - Ştiu.

Ce-ar fi să-i explicăm situația, să vorbească şi ea cu Mete ?

Poate că pe ea ar asculta-o şi s-ar întoarce la şcoală.

Ce faci dis-de-dimineață ? Faci gălăgie.

Se desfăcuse şurubul broaştei. O repar.

Ce caută ăştia iar aici ?

Ce ne interesează pe noi, mamă ?

Au plecat.

Astăzi, Turcia este influențată

de contrarevoluționari susținuți de străini.

Începând cu forțele armate, se încearcă cu meticulozitate

americanizarea tuturor instituțiilor şi a membrilor lor.

Noi, tineretul kemalist,

suntem hotărâți să repunem pe roate revoluția deviată.

Acesta este scopul marşului început astăzi !

Jos imperialismul american ! Trăiască Turcia neatârnată !

Trăiască Turcia neatârnată ! Trăiască Turcia neatârnată !

Trăiască Turcia neatârnată ! Trăiască Turcia neatârnată !

Plecați acasă, yankeilor ! Plecați acasă, yankeilor !

Plecați acasă, yankeilor !

Jos America ! Jos America !

Băieți, strângeți-vă pancartele !

Urcați imediat în maşină ! Nu ne creați dificultăți.

De ce ? Cu ce drept ne cereți asta ?

Ne ducem la prefectura poliției, să dați o declarație.

Nu puteți continua marşul.

Ce vină avem ? Pentru ce să dăm declarație ?

N-o mai lungiți. Nu ne obligați să folosim forța.

Noi nu plecăm de aici până nu aflăm ce vină avem.

S-a făcut o plângere împotriva voastră, că faceți un marş fără aprobare.

Nu aveți permisiune de la prefectură.

Marşul a fost anunțat pe toate căile, cu multe zile înainte.

În Samsun nu v-ați gândit că n-avem aprobare. De ce ne tăiați calea acum ?

Astea sunt ordinele care mi s-au dat.

Dacă vreți, vin câțiva dintre colegii voştri, să vă reprezinte.

Iar voi opriți marşul şi vă împrăştiați.

Camarazi, nu ne ducem nici toți, nici câțiva dintre noi.

Să ne opunem acestei interdicții fanteziste.

Exact, e o interdicție fantezistă. Nu ne pot face nimic.

Dar, dacă ne încăierăm acum, se schimbă situația.

Atunci, ar fi periclitată continuarea marşului.

Da, ai dreptate.

Acum, cel mai important lucru este ca marşul să-şi atingă ținta.

- Cum adică ne predăm camarazii ? - Nu.

Venim toți. Să vedem despre ce e vorba.

Haideți, colegi, să luăm o pauză de mers la secție.

Redactor DELIA SIMONIS

SFÂRŞITUL EPISODULUI 37