Original subtitles

REZISTENT, PÂNĂ LA CAPĂT

Pierre se pregăteşte să se alăture părinţilor lui, Martine şi Jacques.

Martine şi Jacques.

Îlpărăseşte pe fratele mai mic, Hugo,

de care era aşa apropiat.

Îmi amintesc de ei, copii, şi de întrebările lor despre Dumnezeu,

în care erau tare neîncrezători, după ce viaţa le luase părinții,

atât de brutal, de pe o zi pe alta.

Pierre era un tip original, lucru ce i-a fost mereu reproşat.

Mulţi dintre cei care sunt azi aici, vizibil suferinzi,

nu l-au avut mereu la inimă.

Dar lui Pierre nu-i păsa de ce se credea despre el.

Trăia aşa cum voia, mândru, deschis,

un om dintr-o bucată.

Trăia aşa cum mulți dintre noi am fi vrut să trăim.

Îmi amintesc de reacţia lui, la proiecţia "Coşmar pe Elm Street",

pe care l-am prezentat în cinemaul nostru.

Era încă un copil.

Hugo, tu nu te născuseşi încă,

A venit la mine la finalul filmului şi mi-a spus:

"Nu vreau să-l întâlnesc pe Freddy,"

"dar asta înseamnă că nu trebuie să mai visez ?"

Vă invit să meditaţi la această întrebare.

E timpul, acum, să-i spunem adio lui Pierre.

Sper să fie bine primit în regatul Domnului.

O merită.

Mă bucur că te revăd.

- Ne consideri schimbaţi ? - Da, puţin.

Cât să fi trecut ? 14 ani, nu-i aşa ?

Prima dată când am vorbit cu tine, aveam 6 ani,

în curtea şcolii, în recreaţie.

- Eram cu tine, Berenice. - lmi amintesc.

Ai venit spre noi şi ne-ai spus...

"Vrei să fiţi prietenii mei ? Ceilalţi sunt nişte proşti,”

Exact.

Aţi zis amândoi "de acord", în acelaşi timp, fără să vă priviţi.

De ce a murit Pierre, mai exact ?

Era bolnav dintotdeauna.

Ce avea ?

O malformație la inimă, din naştere,

Nu voia să ştie nimeni,

de-asta nu v-am spus niciodată.

Povestiţi-mi despre voi. Cum e viaţa la Paris ?

V-aţi mai văzut ?

O dată, de două ori, întâmplător. Atât,

Stan, munceşti ?

Nu, dar am proiecte care avansează bine.

Spune-i. Haide !

Am avut unele mici probleme.

Acum 5 ani, am fost diagnosticat schizofren, cu tendinţe paranoice.

Am urmat un tratament şi am fost spitalizat de multe ori.

Am fost în spital până ieri,

dar am primit un soi de permisie.

M-ai putea găzdui aici, câteva zile ?

Da, sigur.

Dacă vrei... Oricum rămân aici până o să vând casa.

Mulţumesc.

- Şi tu, Berenice ? - Eu sunt bine.

Nimic special.

Ești prof la Bordeaux ?

Am fost. Tocmai mi-am dat demisia.

Mă săturasem.

Vreau să fac lucruri care-mi plac.

Adică ?

- Adică... să scriu. - Ce să scrii, un roman ?

Nu, stand-up.

Tu, stand-up ?

Da.

Scuze, am reacţionat aiurea.

Ai început să scrii ceva ?

Nu vrei să ne arăţi ?

- Stan ! -Ce e?

O să vă arăt.

Ai văzut ?

Revin imediat.

N-am ales să mă nasc în epoca în care m-am născut

şi nici familia în care am crescut. Dar să vorbim despre ei...

Părinţii mei erau agricultori, o idee proastă deja.

Să alegi să fii agricultor în Franţa

e ca şi cum ai alege să fii intermediar în Coreea de Nord.

- Îmi notasem aici să schimb asta... - Nu, e bine.

A doua idee lor proastă

a fost să moară într-un accident în Martinica, când aveam 8 ani.

Era prima oară când plecau de la fermă.

Câştigaseră un concurs la Jean-Pierre Foucault.

M-a crescut fratele meu mai mare, dar a murit şi el.

În acelaşi timp, avem toţi o relaţie specială cu moartea.

Eu poate mai mult decât alții.

Mai ieri, am întâlnit un prieten pe stradă.

Exact în faţa unui cimitir.

Mă invită la un pahar şi accept. Mă rog, nu eram chiar prieteni.

Am fost împreună în a patra. l urma atunci.

El era frumos, eu eram plin de acnee.

Se culca cu toate fetele frumoase din liceu,

iar eu mă masturbam în faţa revistei "3 Suisses”,

Părinţii mei n-au primit niciodată "La Redoute"”.

Pe scurt, era un tip... detestabil.

Bem ceva, mă întreabă ce mai fac. Găseşte că e pasionant.

Nici vorbă, nu s-a interesat deloc.

Se preface că mă ascultă.

La finalul monologului meu, în întreb... Şi tu ?

Îşi pune mâna pe umărul meu

şi-mi povesteşte cum a supravieţuit atentatului din Bataclan

şi prezice finalul lumii la sfârşitul anului.

Ciudat tipul...

Asta a fost.

M-am oprit aici cu partea asta, dar...

Mai am şi o continuare.

Bravo, e super promiţător !

Vreau să fac ceva destul de autobiografic.

E bine dacă e autobiografic.

Trebuie să vă spun trei lucruri.

Arată-ne !

Dacă nu mă credeți, veniți să vedeţi.

Te-ai lovit ?

Ce tâmpit eşti !

Într-o dimineaţă, m-a chemat Pierre.

Atunci, eram deja la facultate la Bordeaux și el, la Medicină.

Avea o voce ciudată la telefon.

L-am întrebat ce face.

Mi-a spus: "Sunt bine, dar am decis să renunţ la studii."

L-am zis: "Da ?" Şi el a continuat...

"O să preiau ferma părinţilor şi o să produc bio."

După nici o lună, se mutase aici.

Şi după încă o lună, a renunțat la proiect.

Îi venise o nouă idee între timp,

aceea de a se ocupa de animale bătrâne, bolnave.

A început să lucreze cu circuri, CU 200.

Uneori, aducea animalele de foarte departe.

Ele două trebuie să fie în convalescenţă sau abandonate.

- Ce-o să faci cu ele ? -O să le dau.

- Dacă faci asta, o să moară. - Tu ce ai face cu ele ?

Eu le-aş elibera.

Şi dacă le eliberezi, tot o să moară.

Da, dar măcar vor crăpa în libertate,

Cât facem până pe vârf ?

Vreo 4 ore, dacă-mi amintesc bine.

Ce proastă am fost aseară, să vă propun asta.

Erai beată.

Vă rog ! Când o să mai fiu beată, să nu mă mai ascultaţi.

Ieri, n-am fost prea sinceră cu tine,

când m-ai întrebat ce-am mai făcut.

- Lucrurile nu sunt aşa roz. -Adică ?

Viaţa mea e încurcată de ceva vreme.

Trec dintr-o slujbă în alta.

Cumva cam ca în dragoste.

E patologic.

-Ai pe cineva ? - Nu acum.

Mă gândeam la un lucru, dar nu ştiu dacă ţi-l pot spune.

Mi-e puţin jenă.

Facem o pauză, nu ?

- Vă amintiţi de Baptiste ? - Fiul primarului.

Nu l-am putut păcăli niciodată.

Nu-mi imaginez cum ar fi fost viaţa mea alături de el.

- E serioasă. - Aşa pare.

Ştiţi ce-a ajuns ?

- Nu eşti la curent ? - Cu ce să fiu la curent ?

A participat la Molokai, acum 3 ani.

Ce este Molokai ?

Un joc de supravieţuire, cu probe sportive, Nu ai văzut niciodată ?

-Nu. -A câştigat emisiunea.

A trăit ca un prinţ un an, dar apoi a luat-o razna.

Valul succesului a scăzut, a divorţat,

s-a întors în sat, la tatăl lui acasă, cu fiica lui.

A obţinut garda totală.

A dat peste un judecător fan al jocurilor TV.

Deci stă la tatăl lui ?

Nu l-am suportat niciodată.

Ne-a chinuit rău de tot cât am fost mici.

Aşa tată, aşa fiu.

L-am recunoscut la înmormântare. Părea în formă.

Se pare că are Alzheimer, încă se crede primar.

Pierre spunea că boala l-a făcut aproape simpatic.

Suntem salvaţi.

-Da? -Dimitri ?

-Tu cine eşti ? - Hugo.

Fratele lui Pierre.

Hugo... La dracu' !

Îi mai ştii pe Stan şi Berenice ?

La dracu' ! Stan şi Berenice,

Ce schimbaţi sunteţi !

Ce faci aici ?

Aici stau, acum.

- Putem să... - Da, scuze. Intraţi.

Veniţi să vă încălziţi. Atenţie la cap !

Credeam că ştiai.

M-a vizitat acum aproape o lună.

Stătea acolo unde eşti tu, Hugo.

Poftim...

M-am trezit dimineaţă şi mi-am Spus...

"N-am mai venit de mult să văd ce face cel mai bun prieten al meu."

Am găsit sticla asta în pivniţa alor mei şi am urcat până la tine.

Am vorbit de verzi şi-uscate.

Mi-a spus ştirile din sat.

Şi Anna, cu barul ei ?

Normal, i-am pus multe întrebări despre Anna.

Mereu a fost o muncitoare.

La un moment dat, m-am ridicat

şi i-am citit o poveste pe care tocmai o scrisesem.

Acum, mă privea ca pe un străin.

M-a ascultat în tăcere.

Nu ştiu dacă îi plăcuse, dar avea lacrimi în ochi.

A fost ultima noastră iarnă împreună.

Nu vrei să dansăm ?

Cum?

Nu vrei să dansăm un blues ?

Un blues ? Nu am muzică aici.

Un blues fără muzică e la fel de frumos, nu ?

Bine.

Ne învârteam în jurul nostru de vrei trei minute,

când şi-a apropiat gura de urechea mea.

Am avut doar o iubire adevărată.

L-am mai avut pe fratele meu,

Şi pe tine,

Şi a plecat,

Stan...

Stan.

Trezeşte-te !

Stan!

Vino !

Vino la mine.

Ce vrei ?

- Nu ştiu. - Cum aşa ?

Chiar nu ştiu ce caut aici.

Credeam că o să-mi spui tu.

Nu cred că am vreo identitate,

în afară că sunt fabricată de gândurile tale.

Nu eu apar aşa, în plină noapte,

Trebuie să ai vreun mesaj să-mi transmiţi.

Ca să trăieşti mai bine,

ajută-ţi prietenii să trăiască mai bine.

Ca să trăieşti mai bine, ajută-ţi prietenii să trăiască mai bine.

Cum aş putea să-i ajut ?

Ultima dată când am fost bucuroasă,

cu adevărat bucuroasă, a fost în copilărie.

Când făceam pe nebunii în sat, în serile de vară,

până se făcea noapte.

Mai putem găsi bucuria asta sau am pierdut-o de tot ?

Nu mă aşteaptă nimic la Paris.

Atunci rămâi aici.

Rămâi cu noi.

- Bună ziua, Hugo. - Bună ziua, Jean.

Am reuşit să găsim zebra.

- Se pare că mai este... - O lamă.

La, dar şi un animal ciudat,

cu ochi globuloşi,

care se plimbă prin sat.

Am lăsat din greşeală uşa deschisă la garaj.

- Dar mă ocup imediat. - Mulţumesc.

-La dracu'! - Franck, s-a terminat pentru dv.

Franck, mergeţi alături de Leila.

Aţi rămas doar trei.

Acolo s-a jucat tot.

Nu trebuia să tremure.

Aventurierii cunosc foarte bine proba cu bambusul.

Priveşte feţele celorlalţi.

Şi la final, poate fi o înfrângere.

ŞI gata !

Au mai rămas doar doi concurenţi: Bruno şi Baptiste.

- Ştii cum a rezistat tata ? -Cum?

S-a gândit la fiica lui.

Este ultima probă, iar cel care o câştigă

se califică automat în finala Molokai.

M-am gândit la tine.

Bunicule, te duci ?

Amandine ? lmi duceţi dosarele ?

Nu, eu nu sunt...

De ce aţi plecat de la permanenţa primăriei ?

-Poftim ? - Ce căutaţi aici ?

Am venit să-l văd pe Baptiste.

Vreţi să-l vedeţi pe fiul meu ?

Da.

Baptiste... Secretara mea vrea să te vadă.

Da.

-Ce-a spus ? - Secretara lui vrea să te vadă.

Secretara lui ?

Stan!

Pe unde-a intrat ?

Nu ştiu.

Le-a distrus complet grădina de legume.

Ce facem ?

Sunăm şi cerem voie S-O recuperăm.

Ori intrăm, o recuperăm fără să spunem nimic şi plecăm.

- E mai bine, nu ? - E clar mai bine.

Îmi pare rău pentru tata. O ia complet razna.

Te-a confundat cu secretara lui care a ieşit la pensie acum 15 ani.

La început, încercam să-l conving, dar îl făcea nefericit.

Stai liniştit,

Îmi place să vin aici. Mă eliberez de stres.

- Ești stresat des ? - Da, des.

Când stai în Paris, mai ales în perioada asta,

nu-ţi imaginezi că poţi fi stresat şi la ţară.

Ba da, îmi imaginez.

E ciudat să stăm aici, de vorbă, după atâţia ani.

Stăteai mereu cu Stan şi Hugo.

Am senzaţia că nu am vorbit niciodată serios.

Ai devenit...

O femeie adevărată.

Da, exact.

Şi tu ai rămas la fel de frumuşel.

Încerc să am grijă.

-E cald, nu ? - E bine.

Ai devenit o vedetă.

-Ai urmărit ? -Nu.

- Nu m-ai văzut la televizor ? - Nu am televizor.

Televizorul e pentru debilii care se lasă spălați pe creier.

Am aflat de la Hugo.

Nu te-ai schimbat deloc. Ești contra orice.

Nu sunt contra orice. Am doar unele exigențe.

-Ce e? - Eu am făcut ceva cu viaţa mea.

Dacă apari la TV înseamnă că ai făcut ceva cu viaţa ta ?

- E cam puţin, nu ? - Am făcut oamenii să viseze.

Le-ai făcut doar pe bunicuţe să viseze la bicepşii tăi.

Nu înţelegi nimic.

Aş ucide să retrăiesc ce am trăit acolo.

Să retrăiesc un moment de celebritate.

Nu crezi că sunt şi lucruri mai importante în viaţă ?

După ce ai gustat asta, restul nu mai are niciun gust.

Du-mă înapoi.

Cum aşa ?

Am fost aşa aproape să te sărut

şi chiar să-ţi propun să te culci cu mine în mijlocul lacului,

dar ai reuşit, în timp record, să alungi orice dorință.

Cred că n-o mai găsim niciodată.

Mai este un loc unde n-am mers încă.

Am fost să-l văd pe Baptiste,

-A fost bine ? -A fost trist.

Mi-a povestit de emisiunea TV. Mi s-a părut complet dus.

Cred că mi s-a făcut milă de el, cu visele lui de mărire.

Mă întreb ce am fi devenit dacă am fi rămas şi noi aici.

E greu să ne imaginăm.

Sigur am fi rămas prieteni, nu ?

Sigur.

Între timp, ne-am făcut că nu ne cunoşteam, timp de 14 ani.

Aveam fiecare viaţa lui.

Independent de ceilalți.

Mai aveam atâtea lucruri de trăit împreună, nu ?

Mă duc să mă culc.

- Unde e Stan ? -A vrut să iasă puţin la aer.

M-a rugat să-i aduc haine sport. A plecat să alerge.

Noapte bună, Hugo.

Noapte bună.

Mă scuzaţi că vă deranjez.

Nu mă deranjezi, vizionam filmele pentru următorul program.

Invazia profanatorilor de morminte.

Primul remake. L-ai văzut ?

E terifiant.

Cu ce te pot ajuta ?

Cred că aş vrea să mă confesez.

Mă îndrăgostesc foarte repede de un băiat

şi apoi...

Cum să vă spun ?

Sunt atrasă irezistibil de relaţiile sexuale

care mă pot face să-mi pierd discernământul.

Când întâlnesc un băiat care-mi place,

trebuie să mă culc cu el, nu mă pot abţine.

În brațele unui băiat, am senzația că exist.

Când suntem în intimitate, când îmi duce mâna în chiloţi,

când mă mângăie, exact înainte de actul final,

mă bulversează.

Iar când intră în mine...

Îmi vine să plâng.

Dar după o vreme, mă satur de acea relație.

ŞI vreau să rămân singură.

Aşa că încep să sufăr.

Mă simt melancolică.

Mi-a fost mereu greu să-i părăsesc pe băieţii cu care am fost.

Mă tem să nu le fac rău.

Aşa că rămân şi mă prefac, până mă părăsesc.

Apoi mă las părăsită, fără rezistenţă.

În acelaşi timp, cred că sunt pe cale să mă schimb.

Ce te face să spui asta ?

Este destul de recent...

Nu mai sunt obsedată de ideea de a mă culca cu ei.

Poate fi semnul unei schimbări.

Ce te face să rămâi în sat, Berenice ?

Nu ştiu exact.

E destul de ciudat să revin aici.

Sunt toate acele amintiri...

Ești fericită că ți-ai regăsit prietenii ?

Da, mi-au lipsit.

Nu realizam asta, dar mi-au lipsit teribil.

- Cum te înțelegi cu mama ta ? - Nu ne mai vorbim.

-E păcat. -E din vina ei.

De ce n-ai încerca s-o vizitezi ?

Credeţi că merită ?

Poate aşa ar trebui să începi.

Poate te va face mai puternică pentru deciziile viitoare.

-Ești gata ? - Aproape, vin în două secunde.

Berenice !

Berenice !

Berenice !

- Ai decis să mai stai în sat ? - Da, la Hugo.

- Ele bine ? - Cred că da.

Am văzut cum casa e de vânzare.

Nu ştiu dacă va reuşi să ia mare lucru.

Nu văd cine ar vrea să se mute acolo.

E bine la pensie ? Nu te plictiseşti prea tare ?

Te interesează, acum ?

De ce trebuie să fii agresivă ?

Nu sunt agresivă. Am pus o întrebare.

Tu eşti interesată de mine ?

ŞI eu pot să răspund la o întrebare cu altă întrebare.

Situaţia e disperată, n-o să ajungem nicăieri.

A cui este vina ?

Cât o să-mi mai reproşezi că am ales să stau cu tata ?

Cu el, măcar puteam vorbi.

Şi am stat 16 ani cu tine, nu e puţin.

Aşa groaznic era ?

Am putea să recuperăm timpul pierdut.

ŞI am putea, pentru început, să ne strângem în braţe.

Vino, mamă. Vino în braţele mele.

- N-ai o ţigară şi pentru mine ? - Nu, e ultima. Poftim.

Ştii că suntem amândoi ființe excepţionale ?

De ce ?

Suntem excepţionali pentru că...

Suferim de aceeaşi boală. Şi e foarte rară,

Ai şi tu uneori senzaţia că inima Îţi bate atât de rar,

încât te gândeşti că acele bătăi,

ce par mai îndepărtate decât altele, ar putea fi ultimele ?

- Avansează cum îţi doreşti ? - Nu prea.

Parcă îmi lipseşte inspiraţia.

Nu ştiu dacă sunt cu adevărat în stare să fiu vesel.

Ar trebui să vorbeşti despre lucrurile care te fac fericit.

M-a sunat mama.

Spitalul a acceptat să închidă ochii până acum,

dar îmi mai lasă doar 3 zile să mă întorc.

Trebuie să-mi închei tratamentul.

Ei spun că pot fi un pericol pentru anturaj și pentru mine.

ŞI ce-o să faci ?

Ce pot să fac ? Sunt obligat să plec,

altfel, sunt în stare să vină după mine aici.

Am comandat un taxi să mă ducă la gară.

Îmi afectează mintea...

Chiar foarte tare.

A fost bine să fiu aici, cu voi.

Dar nu putea dura la nesfârşit,

Ai grijă de tine !

Mulţumesc că m-ai găzduit.

Şi... Gândeşte-te la ce ţi-am spus pentru stand-up.

Să ai grijă de el, bine ?

La fel şi tu, de ea,

Am încredere În voi.

Mi-ar fi plăcut să vă ajut, dar să ştiţi că nu vă abandonez.

- Te deranjează dacă mai rămân ? - Sigur că nu.

Scuze.

Sper că votezi, Trebuie să votăm.

Dacă nu votezi, la vârsta ta, se duc toate.

E o uşă deschisă pentru toţi extremiştii.

Ştii cum se poate explica o asemenea violenţă, azi ?

Ţara legalităţii... Pe naiba !

Cum e la Paris ? E un oraş nebun, nu ?

O să-ţi spun ceva...

Mă trezesc zilnic spunându-mi că lumea merge spre pieire.

Serios, nu este o zi În care să mă trezesc liniştit,

Dar beau o cafea, un pahar mare cu suc de portocale bio

şi plec din nou la luptă.

Viaţa e o luptă, la naiba !

Viaţa e o luptă.

Nu trebuie să cedăm.

Trebuie să le pregătim zile frumoase copiilor noştri, nu crezi ?

Trebuie să acţionăm.

Să acţionăm şi să sperăm, altfel...

Opreşte-te aici.

- Cât îţi datorez ? - 16 euro.

- Poftim. - Mulţumesc.

- Nu, păstrează restul. - Mulţumesc.

Ai dreptate, nu trebuie să cedăm.

Unde eşti ?

Haide, vino !

-Ești bine ? -Da.

M-am gândit mult de la ultima noastră întâlnire

şi nu-mi pot asuma responsabilitatea existenţei tale.

Îmi e destul de greu cu a mea.

Aşa că am decis să-ţi ofer libertatea,

ŞI eu ce-o să fac ?

Vei putea să te gândeşti la tine,

Nu trebuie să disperi niciodată.

Bună ziua. Merg în sat.

Urcă.

Vii sau nu ?

Urăsc înmormântările. De-asta n-am venit la Pierre.

Îneleg.

Oricum n-am fost prea apropiaţi.

Mi s-a părut mereu suspect.

Mulţi de aici cred că avea lucruri să-şi reproşeze.

Lucruri grave.

- Nici noi nu eram apropiați. -Nu.

Nu ne iubeam prea mult.

Nu ştiu de ce, dar nu ne iubeam.

Ce-ai făcut ?

Şi eu am avut unele mici probleme de sănătate.

Te-ai vindecat ?

Nu ştiu, dar de-acum o să mă descurc singur, cu problemele mele.

Tata are probleme. Bunicul are probleme.

Când creşti, e obligatoriu să fii nefericit ?

Nu, nu e obligatoriu.

Nu trebuie să te gândeşti la asta.

- Bună ziua, Stan. - Bună ziua, Anna.

Nu te mai poţi dezlipi de sat ?

Am încercat, dar cred că e un blestem, aşa că m-am întors,

- Ce-ţi ofer ? -O cafea, te rog.

Pot folosi telefonul tău ? Nu mai am baterie.

Da.

-E concert diseară. - Mă interesează.

Aţi sunat la Nadia, puteţi lăsa un mesaj.

Bună ziua, mamă, Eu sunt.

M-am răzgândit, n-o să mă întorc imediat.

Îmi e mai bine. Şi am multe proiecte noi...

Nu le pot abandona acum.

Lucrez la înfiinţarea mai multor firme pe Internet,

Şi mă gândesc la adoptarea provizorie a unui copil.

Îți poţi testa potențialul matern sau patern fără să rişti nimic.

Nu am analizat prea mult situaţia, dar cred în ea.

Aşa că...

Mi-am regăsit prietenii şi au nevoie de mine.

Trebuie să semnezi o cerere ca să nu mă mai întorc la spital.

Ştiu că poţi face asta,

O s-o faci?

Doar atât te rog.

Te sărut.

Salut.

Ai decis să cobori ?

Ieşi din cafeneaua mea !

- Aş vrea să vorbim... - N-am ce să-ţi spun. Pleacă !

Hugo!

Eram în taxi. Şoferul îmi povestea viaţa lui.

ŞI mă făcea să mă învinovăţesc pentru viaţa mea.

L-am cerut să se oprească şi am intrat în pădure.

- Am petrecut noaptea acolo. -Da?

Am rezolvat o parte din probleme.

Dar...

Şi mai ales... Am ceva să vă arăt.

Hai, arată-ne !

- O bere ! - Sigur.

Anna, vino !

Anna, te rog!

Anna, trebuie să vorbim. N-o să dureze mult.

Anunţul morţii lui Pierre m-a făcut să cobor.

Am conştientizat că oamenii la care ţin pot să dispară

fără să ştiu nimic.

Credeai că poţi veni așa, de pe o zi pe alta ?

După ce m-ai părăsit ca să te poţi înfrunta pe tine.

A durat tare mult această înfruntare.

La ce te aşteptai, să-ţi sar în braţe ?

Nu, nu-mi imaginam asta.

Dar pot să-ţi spun că sunt încă îndrăgostit de tine

şi îmi dau seama cât am greşit că am plecat.

Ar schimba ceva ?

- Păreţi foarte apropiați. - Ce vrei, Baptiste ?

Ultima dată când ne-am văzut, credeam că de mine

voiai să te apropii.

Ştii asta, Hugo ?

Nu, nu ştii.

-O să-ţi povestesc. - Nu vreau să ştiu.

Ar trebui să ne laşi, Baptiste.

Mă ameninți ?

Nu, nu te ameninţ. Iţi cer doar să ne laşi.

Încetează, Baptiste !

- Haide afară ! - Hugo, rămăi aici !

Vii cu mine, Hugo.

- Haide, vii ? - Da, Vin.

Ajunge, Baptiste !

Lasă-l!

Încetează, Baptiste !

Baptiste, opreşte-te !

De ce mă priviți aşa ?

Oricum nu m-aţi iubit niciodată.

- Ce părere ai despre Baptiste ? -E simpatic.

Chiar ţi se pare simpatic ? Nu e puţin... pretenţios ?

Ca şi cum el ar şti totul despre viață şi noi am fi nişte naivi.

- Nu prea îi facem faţă. -De ce spui asta ?

Hugo, trebuie să recunoaştem. Viaţa nu ne-a făcut multe cadouri.

Este o nedreptate. O proastă aliniere a planetelor.

Crezi că suntem rataţi ?

Poate fi o definiţie valabilă.

Nu sunt deloc de acord.

Berenice ne consideră la fel de interesanți ca Baptiste.

-Berenice e orbită. - Berenice ştie ce vrea, atât,

Trebuie să înţeleagă că doar noi suntem adevărații ei prieteni.

Să nu mai spui niciodată că suntem rataţi, Stan !

Valorăm mai mult de-atât, e clar ?

Cine e fata care stă cu fratele tău ?

Nu ştiu, n-am mai văzut-o.

E frumoasă, nu ?

Am îndoieli pentru orientarea lui sexuală.

Tu îl intimidezi.

Ești o fată intimidantă, Berenice.

Cine este ?

- Mergem după ei ? - După cine ?

După fratele tău şi prietena lui.

N-am ales să mă nasc în epoca în care m-am născut,

nici în familia în care am crescut.

Dar să vorbim despre familia mea...

Ești pregătit acum. E formidabil.

- Berenice... -Da?

EU...

Voiam să-ţi spun ceva important.

Îmi pare rău.

Te sun eu.

Nu v-am spus, dar viaţa mea dinainte s-a schimbat brusc.

Când mama mi-a spus de moartea lui Pierre,

eram cu un băiat.

Îl cheamă Sofiane, locuiam împreună în Normandia.

Încetase să mă mai sune, credeam că a înțeles.

Dar a reînceput, de câteva zile.

Este un tip... fragil.

Dar şi excesiv.

Pe scurt...

Ameninţă că se sinucide dacă nu mă întorc.

Chiar n-ai găsit o ocazie să-i vorbeşti ?

Eu am plecat.

La revedere, prieteni.

Cum poţi s-o laşi să plece fără să faci nimic ?

Dacă tu crezi că şi ea se va întoarce, greşeşti.

Nu e genul lui Berenice.

Berenice ! Aşteaptă ! Nu urca în maşină.

Nu te duce la gară. Mergem cu tine în Normandia,

Luăm camioneta.

Sofiane decisese să plece din Paris după atentate.

Se săturase să fie controlat la fiecare ieşire pe stradă.

Nu vă imaginaţi cât era de insuportabil.

Aşa că am plecat cu el.

- Ce făceaţi toată ziua ? - Lucram într-un bar.

În restul timpului, cânta.

În fiecare dimineaţă, pe orice vreme, îşi lua clapele, boxa

şi compunea deasupra stâncilor.

Piese lungi, electro, în stil cold wave.

Ce tip ciudat !

Adineauri, mi-a spus că dacă nu vin până mâine dimineață,

se aruncă de pe stânci.

L-au plăcut mereu înscenările dramatice.

Crezi că o poate face ?

Nu cred.

Dar m-aş simţi vinovată că l-am făcut să creadă că nu are curaj.

E drăguţ să vă văd din nou împreună.

N-aş fi crezut niciodată că pot relua o relaţie.

ŞI eu aş avea nevoie e asta...

Să mă reîndrăgostesc.

Să am pe cineva.

- O ai pe fiica ta. - Da.

Nu ştiu ce maş face fără ea.

Când vorbeşti de lup...

- Bunicul a dispărut. -Cum?

M-am dus în biroul lui să-i spun noapte bună, dar nu era acolo.

L-am căutat apoi în toată casa, dar nu l-am găsit.

Hugo, mergeai cu cel puţin 150.

Domnilor, domnişoară...

- Ştiţi cu ce viteză mergeaţi ? -Nu ştiu, 13071327

-152, -Ai văzut ?

Ca să vă spunem adevărul, suntem În misiune specială.

Ce fel de misiune specială ?

Lucrăm pentru CRNS. Nu, CRS...

- CNRS. - Da, CNRS.

Suntem aşteptaţi de urgență la centrul de cercetare din Rouen.

Pot să ştiu care este urgenţa ?

Desigur, dar vă rog să fiţi foarte discret.

Ce faceţi ?

Vreau să vă arăt ce am În rucsac.

Coborâţi din vehicul şi deschideţi portbagajul !

În mod normal, e mai impresionant, pentru că devine luminos.

- Ce-ar trebui să înţeleg ? - Că este un meteorit.

O să vă controlăm alcoolemia.

Bunicul tău a avut un comportament ciudat în ultimele zile ?

Zilnic are un comportament ciudat. De 10 ani, trăieşte în trecut.

-Cume? - N-am găsit nimic.

Credeţi că v-ar fi lăsat ceva scris ?

Ştii unde e bunicul ?

Ce faci acolo, tată ?

Am discutat şi imaginile au revenit.

-Cu cine ai vorbit ? - Cu animalul ciudat.

Animalul ciudat ?

Mi-am amintit că am iubit o femeie două treimi din viaţă.

Cum mi-a putut dispărea din memorie toţi anii ăştia ?

Aici, sub acest arbore,

am sărutat-o pe mama ta pentru prima dată.

Ești sigură că vrei s-o faci ?

Esther.

Esther.

Esther!

E mai bine să rămâneţi aici.

Gândurile îţi fac rău

Ţi-ai dus degetele în priză

Dar nu mai este curent

Deci fără eficienţă

Dar trăieşti contra curentului

la o pauză

ŞI sări odată cu ea

Am venit.

N-o să sari.

Gândeşte-te la cei care rămân,

la familia ta, la prietenii tăi.

Familia mea s-a întors în ţara ei. Nu le pasă de mine.

Prieteni nu mai am.

Max, Leo, Jeanne...

- ŞI muzica ta ? - Nu mai am inspiraţie.

Am ajuns la capăt.

Încep să mă învârt în cerc. E oribil.

Dacă nu reuşeşti să salvezi un tip de la sinucidere în primele 5 minute,

e pierdut definitiv.

Berenice a plecat din maşină de fix 8 minute.

Ne-a spus să stăm aici.

Dacă vrem să-l mai salvăm, acum trebuie s-o facem.

Poate că facem o mare greşeală,

Ei cine sunt ?

Sunt prietenii mei, Prietenii mei din copilărie.

- Dacă mai faceţi un pas, sar ! - Înţeleg tentaţia.

Dar sinuciderea nu este o soluţie.

Dar dacă tu chiar crezi în viaţa de după moarte,

Dar suntem departe de certitudinea asta.

Ce tot spune ?

Ești gata să revii sau nu ?

-Bine... - Aşteaptă !

- Ce mai e ? - Îţi propun un pact.

Dacă piatra asta se aprinde, renunţi să mai mori.

Dacă nu se întâmplă nimic,

o să poţi sări.

Bine.

- Stan ! -Ce e?

Cum ai făcut cu piatra ?

Nu e o piatră, ci un meteorit.

ŞI n-am făcut nimic.

Dar că nu trebuie să fii niciodată disperat.

E prima dată când părăsesc eu un băiat.

Poţi s-o iei pe următoarea ieşire, cât să facem o escală ?

- Îmi poți da colanţii tăi ? - Poftim ?

Am nevoie de colanții tăi. O să ţi-i dau înapoi.

Ia-i.

Mulţumesc.

Pe curând.

E povestea unui băiat care nu şi-a exprimat sentimentele uşor.

La 6 ani, era deja îndrăgostit de o fată.

Dar atunci, nu-şi dădea seama.

Despre dragoste

cunoştea doar cuvântul, fără să ştie exact ce era.

Privea fata

şi se întreba de ce-i bătea inima mai tare când era lângă ea.

La 9 ani, a crezut că dragostea însemna moarte.

Aşa că a decis să înceteze să mai caute să înţeleagă.

La sfârşitul liceului,

fata, băiatul și prietenul lor au plecat fiecare pe drumul lor.

Aşa că...

Timp de 14 ani, băiatul s-a gândit la fată,

dar a trăit şi alte poveşti.

Dar toate erau fade, fără savoare.

Iar într-o zi, ea a revenit.

Pentru el, era...

O a doua şansă,

Dar problema este...

Băiatul era la fel de neîncrezător în el.

Nu ştia cum să-i spună că nu mai simţise niciodată aşa ceva.

Stan!

-O să mă întorc să te iau. -Cum?

- Cine era ? - Nu ştiu. Avea un ciorap pe faţă.

Stai pe loc !

Stai pe loc !

Opriţi-l!

Opriţi-l!

E totul bine.

Ce bine e să fii iar acasă !

Eu vă las, duc meteoritul în cabană.

O să revin după tine,

Ești real sau am halucinaţii ?

ŞI eu sunt puţin pierdut,

S-a terminat, acum.

Am venit să-ţi spun la revedere.

De-acum, e sigur, n-o să ne mai vedem.

Spune-i lui Hugo că-l iubesc.

Îl iubesc ca pe un frate.

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro