Original subtitles

Încă mai credeți că lumea-i nemărginită ?

Că un război dintr-un colț al ei n-o să tulbure liniștea celorlalți ?

Și că vă puteți feri de el în tihnă,

neluând în seam tot ceea ce vedeți ?

Continuăm să moțăim

ca și cum războiul ce arde între granițele noastre

n-ar fi intrat deja în al cincilea an.

Ca și cum Cecenia ar fi precum luna departe de Europa.

Anna Politkovskaia. Vreau să văd rezultatele analizelor.

- Nu e procedura normală. - Nici dânsa pacient normal.

Sunteți rudă ?

Nu. Sunt șeful dânsei.

Rezultatele erau aici. Știu pentru că le-am imprimat mai devreme.

Credeți c-au fost șterse ?

Nu numai analizele. Nu mai există nicio urmă a internării.

E o luptătoare. Mama voastră o să trăiască.

- Ce e ? - Trebuie s-o scoatem de aici.

I-au șters fișa.

Ești sigur ?

N-avem de ales. Nu e în siguranță. O s-o lase să moară.

Unde ești ? Două minute. Păzea. Opriți.

E teafără ?

Grăbiți-vă.

Aveți grijă.

- Ușurel. - La dreapta. Hai.

- Știu. - Un, doi trei.

Feriți capul.

Ce faci ?

Celălalt spital e la 12 ore distanță.

Dacă se întâmplă ceva, o să aibă nevoie de mine. Haideți.

O să te faci bine, mamă.

Mașina mai dă rateuri, dar ne descurcăm cu ea.

Sunt paranoici.

Să pornim.

VORBE CA O SABIE

FILM INSPIRAT DIN FAPTE REALE

Traducerea și adaptarea Mihai

Alexei. Mulțumesc.

Pentru nimic.

Duceți-o la terapie intensivă.

Cât mai repede.

Aveți grijă.

Feriți capul.

Tati, au făcut mii de analize, dar acum știu mai puține decât la început.

Femeie proastă.

I-am spus să nu se întoarcă.

Deci e vina mamei ?

Nu. A mea.

Trebuia să stărui mai mult. Trebuia s-o opresc.

Eu am încurajat-o.

Nu. Ascultă, scumpo.

Mama ta ia singură hotărârile. Tu n-ai făcut decât s-o iubești.

Așa cum v-a iubit pe tine și pe fratele tău.

Gândește-te în felul ăsta.

Ești în regulă, scumpo ?

Da. Ai spus "v-a iubit".

Îmi pare rău. N-am vrut...

Te sun dacă avem vești noi.

Îmi permiteți să mă rog ?

MOSCOVA CU CINCI ANI ÎN URMĂ

Bună. Eu sunt Anna.

Cine vrea creioane ?

- Vi le dau dvs ? - Mulțumim.

Ce se întâmplă cu cei care nu sunt adoptați ?

Dacă nu le găsim un cămin înainte de majorat, sunt transferați.

Adică izgoniți ca să fie înrolați în armată.

- Nu spune nimeni că sistemul e perfect. - Sistemul nu funcționează.

Bună.

Numele meu e Anna.

Nu vorbește.

Îi spunem Angela. De la înger.

Soldații ruși au găsit-o rătăcind pe la periferia din Groznîi.

La scurtă vreme de la începerea invaziei.

Li s-a părut că arată a rusoaică, așa c-au adus-o aici.

Ești cecenă ?

Draga mea Angela.

S-a întâmplat ceva rău cu Groznîi-ul tău ?

Angela !

- Chem directoarea. - Nu. E în regulă.

N-o pedepsiți.

E vina mea.

Am fost prea băgăreață.

Sașa, știu. Dar ascultă-mă.

S-ar putea să... Da. Știu că ești ocupat.

Și eu sunt ocupată. Suntem toți ocupați.

Pa, Sașa.

Mulțumesc, Pavel.

Nu acuzăm pe nimeni de corupție.

Ziariștii noștri vor doar să vă pună câteva întrebări simple.

Ce soi de întrebări ?

Bunăoară,

cum se face că 2.5 milioane de ruble alocate pentru construcții publice

finanțează ridicarea de vile în sudul Spaniei ?

Știi ce mă scoate din sărite ?

- Totul ? - În afară de asta.

În afară de tot ?

- Stridiile. - Ce ?

În Alpii Italieni e un restaurant special pentru rușii bogați.

- Le-am luat interviu. - Nu scriai despre orfani ?

Îți dai seama că au opt feluri în meniu ?

- Orfani ? - Stridii aduse din toată lumea.

Ce legătură are cu articolul ?

Bugetul pentru orfelinatele de stat e tăiat. Copiii flămânzesc.

Nu-i pasă nimănui,

cu atât mai puțin parveniților care se îngrașă.

Cu scoici exotice. Înțeleg.

- Ce-ai pățit la nas ? - Nu te scoate din sărite ?

Ba bine că nu, dar ce-ai vrea să fac ?

Nu găsesc dosarul lui Berezovski.

Nu te supăra din pricina subiectelor.

Nu din pricina lor. Sunt deja supărată când încep să scriu.

Unde oi fi pus dosarul ăla ?

Mulțumesc.

Ce-i asta ?

Caramele. Nu-ți plac ?

Ba da. Dar nu ronțăite deja de șoareci.

Am auzit că redacțiile ziarelor de stat au caramele excelente.

Da. Am auzit că și ziariștii lor au salarii mai mari.

De ce ai venit ?

- Îmi place să stau cu tine. - Vrei o prelungire ?

Două. Trei zile.

Una.

- Mulțumesc. - Sper să fie o capodoperă.

Nu trânti ușa.

Știți că mulți critici vă etichetează cartea drept vădit naționalistă.

O spuneți de parcă e un lucru rău.

O spun fiindcă Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1990

și multă lume nu se mai agață de ideea unei Rusii mari.

Dacă nu se mai agață de pământul cucerit cu sângele strămoșilor,

înseamnă că sunt slabi și niște trădători.

E părerea dvs, nu ?

Vă place ?

"O Rusie mai mare", scrisă de invitatul nostru, profesorul Porokiov.

Ne vedem mâine cu alt subiect.

O seară bună.

Măi să fie !

Mulțumesc.

Unde l-or fi găsit ?

- Ai fost grozav. - Da.

Noul tău prieten arată tare voios.

Prietenul de colo ?

Se vede la o poștă că-i de la serviciile secrete.

Nu știu de ce-și bat capul cu noi. Doar nu cer schimbarea guvernului

în direct la TV.

De ce nu ?

Fiindcă, draga mea,

omul abia s-a instalat la conducere și ar fi nepoliticos.

Atunci spune exact ce e. Un fost KGB-ist

obsedat de propria înavuțire.

Excelentă idee.

Țin minte vremuri când n-ai fi șovăit defel.

Iar eu țin minte vremuri când știai să te ferești de lovituri.

Cum ți-a fost ziua pe frontul adevărului, dragă ?

Nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu părinții ei. Sunt probabil morți.

Și ea nu vrea să vorbească.

N-ai putut s-o convingi ?

- Slabă performanță. - Nu-i nostim, Sașa.

Nu fac decât să fiu imparțial.

Încearcă și tu.

Dar așa n-ai mai fi tu însăți, nu ?

Te-a lovit zdravăn.

Putin a lovit-o primul.

Lăsând pățania ta la o parte, cum merge articolul ?

Mai am încă un interviu, apoi o să scriu,

Dmitri o să-l publice și...

... n-o să se întâmple nimic.

Când Putin era viceprimar în Sankt-Petersburg,

încasa un comision de 25% din mii de contracte neautorizate

pentru livrări de mâncare, majoritatea insuficiente,

în toiul unei crize alimentare.

O să caut legături cu mafia locală.

Nestor, cum merge articolul cu Cecenia ?

Mă gândeam dacă n-ar fi bine să-i recunoaștem și meritele ?

Cecenii au început războiul.

S-au invadat singuri ?

A înăbușit o răscoală.

12 luni mai târziu, nu mai sunt decât lupte sporadice.

Părerea mea e că e o victorie.

Sună a fantezie.

Am discutat cu trei din generalii lui Putin.

Generali ?

Ai vorbit și cu mama lui ?

Și am fost acolo.

În Groznîi ?

Nu era în program.

Dacă armata ne dictează vizitele, de ce plătim ziariști să meargă acolo ?

Mai bine publicăm comunicatele armatei și atât.

O să economisim enorm.

Bine. Nu-i lua în seamă.

Dmitri, cred că felul în care tratăm situația din Cecenia

e greșit.

Te ascult.

Ar trebui să ne diversificăm perspectiva.

Momentan, prezentăm perspectiva armatei rusești.

Dar ce cred cecenii ?

Nu mă refer la rebeli.

Am încercat.

Civilii nu voiau să-mi vorbească fiindcă sunt rus.

Ce era să fac ?

Să zic că-s din Bolivia ?

Știi spaniolă ?

Asta-i tot. Mulțumesc.

Are dreptate.

Nestor e naiv. A aflat că-i inutil.

- Nu merită publicat. - E ieftin.

Nu. Dacă cititorii noștri vor propagandă,

să citească TASS sau să deschidă televizorul.

Nu ne ocupăm cu asta.

- Știi cine e de acord cu noi ? - Iar începi.

Gorbaciov a fondat acest ziar cu banii din premiul Nobel

ca să existe cel puțin o sursă de relatări oneste.

Știu. O să dau jos tabloul.

N-avem nevoie de un corespondent de război.

Sunt destui.

De ce avem nevoie ?

Scuză-mă că te întrerup.

Ți-am citit articolul despre orfelinate.

E excelent.

Mulțumesc.

- Am... - Discutam cu Iuri.

Suntem de acord cu tine.

Nu avem nevoie de un corespondent de război în Cecenia.

Avem nevoie de un corespondent pentru oameni.

Bine.

Cineva cu sensibilitate și empatie,

dar și dârză,

dispusă să-i înfrunte pe cei puternici

cu întrebări dificile, chiar dacă riscă să-i enerveze.

O să dureze maxim o săptămână. Asta mi-e meseria.

- E o idee grozavă. - Mulțumesc.

Cum adică grozavă ?

De când e călătoria într-o zonă de război o idee grozavă ?

Lui Ilia nu i-or fi plăcând cecenii.

Nu-i vorba de ceceni.

Crezi că o femeie nu știe să-și poarte de grijă ?

Gloanțelor nu le pasă.

O să vorbesc cu oamenii.

Unii dintre ei sunt musulmani.

Și tata ?

E de acord ?

Categoric.

E cea mai mare prostie pe care am auzit-o.

Știai că războiul dintre Rusia și Cecenia

e cel mai lung conflict activ din lume ?

- Eu nu știam. - Dumnezeule.

Sunt soțul tău.

Tatăl copiilor tăi.

Te iubesc.

Vreau să rămâi cu mine.

Nu. Nu mergi nicăieri. Sună-l mâine pe Dmitri.

Spune-i că te-ai răzgândit.

Da ?

Ai terminat ?

Mă duc, Sașa.

Dă-i lui Dmitri o copie a pașaportului și a itinerarului.

Dă-ne amândurora o copie.

Și să nu te abați nici măcar cu un pas

de la ce-i scris pe hârtie.

- Da ? - Da. Fie.

Bine. Iisue Cristoase.

Nu mergi în excursie.

Lumea se omoară acolo. Înțelegi ?

Se împușcă, se aruncă în aer.

Dacă ești prinsă la mijloc, o să mori și tu.

Da.

- Nu. - Sașa.

Nu mă lua cu Sașa.

Promite-mi c-o să ai grijă.

Promit.

O să am mare grijă.

Căpitane Turgheniev, oricât de ispititor e să scriu un articol

despre ceafa dumitale,

ar fi mai util să oprim ca să vorbesc cu oamenii.

Da. Ne oprim în oraș, nu înainte.

Poate n-o să oprim deloc.

Haide.

La pământ !

Prima oară când ești într-o luptă ?

- Stai jos ! - În regulă.

Răzvrătiții au refuzat să se predea. Bătălia pentru Groznîi a început.

Înaltul Comandament Rus a declarat că nimeni din cei rămași în oraș

nu va fi cruțat de artilerie și bombardamente.

Ignoră-l dacă vrei.

Nu e singura care-a fost într-o zonă de război.

Eram toți adunați și zidul bisericii exploda treptat.

- Haide. - Scuzați-mă. N-o știu toți.

Am auzit-o de nouă ori.

Mitraliera tot trăgea și se opri brusc.

Cineva se ridică și urlă:

"Nu trage. Suntem ziariști de la New York Times."

Și tipul spune: "vă urăsc rubrica de jocuri."

Și-i aruncă pe toți în aer.

Nu ți-era frică ? Cred că nu ți-era frică deloc.

Făcusem pe mine de frică.

Sașa.

Cine-i cea mai înfricoșătoare persoană cu care te-ai întâlnit ?

Mă întreb și eu.

Ticălosule !

Ce bine că nu te mai întorci în Cecenia.

Straniu.

Ce-i aici ? Să se miște mai repede.

Haideți, oameni buni. Mergeți. Haide.

Tot orașul e evacuat.

Îi duc în tabere lângă graniță.

Scuzați-mă. Pot vorbi cu dvs ?

Sunt ziarist. Putem vorbi ? Încerc...

De ce nu vorbește nimeni cu mine ?

- Ce s-a întâmplat ? - Armata rusească.

Îmi explicați ?

Vă rog.

Vreau doar să vă ajut.

Vreau...

La dracu'.

Dmitri.

Dmitri. Mă auzi ?

E... Rahat !

Pot să vă pun o întrebare ?

Credeam că meseria unui reporter e să raporteze, nu să ajute.

Iar în cazul ziariștilor ruși, să disemineze

ce versiune de adevăr e pe placul criminalilor.

- Așa o fi pentru unii. - Nu pentru toți ?

Ziarul pentru care lucrez crede că oamenii merită adevăr, nu minciuni.

Minciunile ne sufocă.

Și crezi că adevărul e mai ușor de înghițit ?

Vrei să vorbești cu mine ?

Am avut odinioară încredere într-un reporter rus.

Am jurat să n-o mai fac niciodată.

- E timpul să mergem, Politkovskaia. - Plecați fără mine.

- Ce mi-ai spus ? - Rămân.

Un singur lucru te păzește de câinii turbați ceceni.

Forțele armate rusești.

Sunt impresionată de grija ce mi-o purtați.

Dar nu văd câini pe drum, turbați sau de alt soi.

Văd numai oameni disperați fugind din Groznîi.

De ce ? Nu știu.

Cum dorești.

Urcați. Să mergem !

Mi-ar prinde bine ceva de băut.

Vreau să mă asigur că ce-am făcut acum n-o să mă omoare.

Cum nu pot fi sigură, îmi asum riscul.

Apropo, eu sunt Anna Politkovskaia.

Anzor.

Dacă vrei să raportezi adevărul,

o să-ți arăt lucruri greu de văzut.

Grozav.

Mergem acum ?

Ai intrat într-o gaură neagră, Anna.

Nici lumina, nici adevărul nu ies de aici.

Cine ești ? Ce cauți aici ?

E în regulă. Dânsa e Anna Politkovskaia.

- Vrea să vorbească... - Rusoaică ?

Da. Sunt rusoaică. Ziarist la Novaia Gazeta.

Îi cunosc pe cei ca tine. Numai mincinoși.

Ea e altfel.

Cum te cheamă ?

Fatima.

Vrei să vorbești cu mine, Fatima ?

Te rog ?

Dacă vorbesc, să-mi spui povestea.

Fără minciuni.

Promit.

Mulțumesc.

Vino.

Ești de acord să te înregistrez ?

Vahar m-a iubit.

Niciodată în viață n-a făcut rău vreunui om.

Îl făceam mereu să râd.

Asta iubea la mine. Simțul umorului.

Alți bărbații vor să fie ei cei hazlii.

Dar lui Vahar nu-i păsa.

Când i-a găsit trupul,

fusese împușcat de mai multe ori.

Avea urechile tăiate

și luate ca trofeu.

Să-ți spun cine face așa ceva.

Rușii.

M-aș duce numaidecât acasă.

Dar n-a mai rămas nimic.

Mi-au distrus casa. Nu mai am unde să mă duc.

Mi-au ucis soțul. Copiii mei nu mai au tată.

Mi-e frig, mi-e frică.

Nimănui nu-i pasă de noi.

Nimeni n-o să ne ajute. Suntem singuri.

Războiul ne-a luat totul.

Când află că ești ziarist, se agață de tine ca și cum ai fi magician,

ca și cum ceva esențial ar depinde de tine.

Nu e un război purtat să supună o republică rebelă.

E un război purtat pentru interesele unei singure persoane.

Un președinte hotărât să devină unul din conducătorii

pe care Rusia gândea că-i lăsase în trecut.

O putere trufașă, brutală.

Spuneai c-o să fii dură cu el.

I-ai aruncat o bombă în prag.

Voiam să i-o arunc în brațe.

O să-l asmuți asupra noastră.

O să adaug atunci că e un tată bun

și că generalii săi donează pentru organizații caritabile.

Partea cu pavilionul de arși.

Mut-o în primul paragraf, restrânge-o.

În rest, nu schimba nimic.

O să publicăm în fiecare săptămână porțiuni din reportajul tău.

Mulțumesc.

Știi cum se simțeau rușii înainte de Putin.

Cu el a devenit normal să ne iubim iar țara.

Unii dintre noi deja o iubeau.

Ne prăbușim iar într-un abis sovietic.

Un vid de informații care ne sortește morții din pricina ignoranței.

Dacă vrei să fii ziarist în Rusia, trebuie să accepți riscul.

La mulți ani.

Îmi pare rău. Nu te aud.

Ilia, scuze.

Semnalul e foarte prost. Mi-ai primit cadoul ?

- Da. - De ziua ta.

E superb, mamă.

Nu știu ce scrie.

Numai inima știe drumul spre cer.

Ce se aude ? Bombe ?

Nu. Doar o bătălie.

Brigada a 120-a lansează un atac

ca Putin să aibă cu ce se lăuda înainte de alegeri.

- Sunteți aproape ? - Nu știu.

Aș zice că-s la vreo cinci km distanță.

Da.

Așteaptă.

Poftiți.

- Ieșiți din mașină. - E vreo problemă ?

Coborâți.

- Te sun eu. - Mamă, așteaptă.

Dle, ne explicați și nouă care e problema ?

Unde ne duceți ?

Taci dracului !

- Ziarist. - Da. Sunt ziarist acreditat.

Citiți, vă rog.

Nu atingeți...

Ticăloșii dracului.

Să îi raportezi. Puteau să te omoare.

Sunt niște neica nimeni.

N-o să deschid ochii lumii dacă le dau apă la moară.

Sunt niște neica nimeni.

Data viitoare neica nimeni o să-ți rupă mai mult decât un reportofon.

Bună.

Bună.

Strașnică audiență aseară.

- Cea mai bună de până acum. - Știam de ieri.

Soția dumitale devine o celebritate.

Ea creștea copiii în timp ce eu deveneam celebru. Mi se pare corect.

Dar e cam nesăbuită. Nu crezi ?

Spune că știe bine în ce pericol e.

Dar dumneata ?

Ce pericol mă paște ?

O să mă chelească cu peria ?

Succes la emisiune.

Nu-ți face griji. E totul în regulă.

E într-o misiune.

Nu e ușor pentru noi.

Dac-ai afla că în ultimul an, în loc să meargă în Cecenia,

fugea în brațele altui bărbat ?

Cum te-ai simți ? Ți-ar plăcea ?

Nu trebuiau s-o trimită în zonă de conflict.

E un corespondent pentru oameni.

Îi plac oamenii. Asta i-e firea.

- Mulțumesc, dle. - Mulțumesc.

Știi cum l-a numit în articolul ei azi ?

Un gangster.

Așa-i mama ta.

Frumoasă, tandră și la fel de diplomată ca un tanc T-90.

Lumea începe să bage de seamă cât de mult îl urăște.

Ceea ce urăște ea

e de fapt războiul.

La fel de mult cum iubește cecenii.

Am venit să ne simțim bine.

Bem ?

Nu te-ai gândit să te alături rebelilor ?

Războiul a izbucnit pe neașteptate.

Cei mai mulți prieteni s-au alăturat rebelilor.

Dar nu-i uram pe ruși îndeajuns cât să-i ucid.

Unii cred că singurul mod de a pune capăt războiului e să-l câștigi.

Eu cred că-i pui capăt când îi pui capăt.

Putem să vorbim despre altceva ? Avem musafiri.

Războiul poate aștepta.

Nu v-am dat nimic de băut.

Vino să-ți dau.

Mamă, ajută-mă cu farfuriile.

Ele sunt Amina, Verina, Amir și Baba.

Diseară luăm cina în familie.

Și bem.

Mulțumesc.

Miroase superb.

Vă așteaptă festin. Mama face cea mai bună ciorbă din Cecenia.

Cine te-a crescut ?

Mama.

Natalia.

Eu singură am cules-o, am curățat-o, am gătit-o.

- Și eu n-am făcut nimic ? - Nu faci niciodată nimic.

Eu am cules-o. Nu știu ce să zic.

- Minți. - Bine.

Nu-i asculta. Mint.

Să ridicăm paharele în cinstea Annei.

Nu.

Pentru că a adus speranță și lumină pentru ceceni.

Pentru că s-a ținut de promisiune.

Și o să-mi respect în continuare promisiunea.

În cinstea Annei.

Vărul meu, Anzor, i-e șofer personal.

Sunt deja faimoși.

Mi se vede bine ținta de pe spate ?

- E timpul pentru ceva dulce. - Da.

I-ați văzut pe vreunul din oamenii aceștia ?

Nu.

Sunt civili ceceni care au dispărut în jur de 2 ianuarie.

Am vorbit cu sătenii.

Ei spun că i-au reținut soldați din unitatea dvs.

Mai spun că, preț de câteva zile, sub supravegherea dvs,

i-au torturat fără încetare.

Îl cunoașteți ?

Salvenbek Terminov.

Mi s-a spus că dvs l-ați torturat pe Salvenbek,

că apoi l-ați tărât într-o celulă în sediul districtul Oktiabrski

și l-ați omorât.

Aveți ceva de spus ?

Mă acuzați de crimă.

Nu eu, ci părinții lui Salvenbek.

Notați declarația următoare.

Sunt ofițer în armata Federației Ruse.

Nu un criminal.

Scrieți-vă articolașul.

N-o să-l citească decât câțiva poponari liberali din Moscova.

Adevărat. Nu avem așa mulți cititori ca celelalte ziare.

Dar un singur număr contează pentru mine.

Numărul procurorilor necesari să inculpe

un ofițer al armatei ruse de crimă de gradul întâi.

Care e numărul ăla ?

Am terminat, nu ?

Știi că pot să-ți tai gâtul ca la porc și să te las să mori înecată în sânge ?

Mulțumesc pentru timpul acordat, dle maior.

Scuză-mă, dar șoferul mă așteaptă.

Ce s-a întâmplat cu biroul meu ? E... ordonat.

E mâna noii stagiare. A venit de curând.

E fost reporter la un ziar local.

Spunea că vrea să devină ziarist serios.

Să nu se mai apropie de biroul meu.

Îmi place cum te-ai supărat. Așa să vorbești cu Consiliul de Securitate.

Mulțumesc.

- Eu sunt Anna. - Știu.

Ce faci acum ?

Făceam cafele.

Așa n-o să înveți cum devii ziarist.

Ajută-mă să scriu declarația pentru ONU.

Sun-o pe Natalia. Spune-i că lucrezi pentru mine.

Vreau o listă cu toate plângerile împotriva trupelor rusești din Cecenia

din ultimele șase luni.

Apoi pregătește-te să-ți petreci restul zilei cu telefoane.

Iar eu vreau ceai. Fără zahăr.

Îl detest pe Putin fiindcă-și disprețuiește poporul.

Ne consideră doar un mijloc pentru a-și atinge țelurile.

Un mod pentru a cuceri și a păstra puterea.

El crede că poate face ce vrea cu noi.

Fiindcă noi suntem necunoscuți, în timp ce el, care se zbate

să ajungă sus, e azi țar și Dumnezeu.

Am mai avut în Rusia conducători cu astfel de vederi.

Ne-au adus tragedii, vărsări de sânge pe scară vastă și războaie civile.

Nu vreau așa ceva. De aceea-l detest pe acest cekist sovietic tipic.

Un membru al vechii poliții secrete.

Știu ce înseamnă cekist, dar cei din afara Rusiei, nu.

Dacă știam că Associated Press o să-mi preia articolul,

aș fi găsit altă formulare.

Detest cekistul sovietic care merge țanțoș

pe covorul roșu din sala tronului Kremlinului ca și cum i-ar aparține.

Strălucirea aurului scaldă încăperea.

Slujitorii zâmbesc servili.

Tovarăși îi sunt foștii colegi din KGB promovați

mai mult decât le îngăduiau talentele de aura sa zeiască.

Iisue.

Cuvinte dure. Putin e împărat.

Cineva tot trebuia s-o spună.

Poate vreo oficialitate își va rupe cinci minute din timpul său

ca să caute Cecenia pe hartă.

Ce-i ? La ce te uiți ?

Ce ?

La nimic.

- Scuzați-mă. Deranjez ? - Nu.

Sunteți scriitoare.

Doar o bănuială.

Vi se citește frământarea omului hărțuit de un termen limită.

Aș vrea să scriu și eu.

Aș scrie despre istorie.

Despre vechii țari. Ivan și Petru.

Acum poți să spui orice despre ei și nu-i pasă nimănui.

Dar odinioară...

Trebuia să-ți alegi cuvintele și când vorbeai de biserică.

Așa scria în Stoglav.

Știți ce era ?

Însemnări cu întrebările țarului pentru preoți și răspunsurile primite.

Stătea la baza dreptului canonic.

Și stabilea ce au voie scriitorii să exprime.

Sunt excelente.

Înțeleg acum de ce veniți în fiecare dimineață aici.

Cine sunteți ?

Opriți-vă.

Ce să opresc ?

Să nu-l mai critic pe țar ?

Să știți că pentru mine e totuna.

Îmi plac comentariile dvs. Le aștept cu nerăbdare.

Sunteți pătimașă, îngrijorată pentru omenire, țineți la poporul cecen.

Toate demne de laudă.

Dar nu vă schimbă situația.

Și care anume mi-e situația ?

Încântat de cunoștință.

Bună dimineața.

- Bună dimineața. - Salut.

Salut, Gregor.

Salut, Sașa.

Sașa.

- Trebuie să vorbesc cu tine. - Am întârziat.

- Bună. - Bună.

- Ce e ? - Nimic.

- Cine-i ăla ? - Nimeni.

- Lasă-l, Ilia. - De ce se uită la tine ?

Nu știu. Să intrăm.

Ilia.

Ilia, lasă-l în pace.

Ilia. A plecat.

Ce dezordine !

Mă întorc peste o săptămână. N-am timp acum.

E dezordinea lui. El să curețe.

Tatăl tău...

Trece printr-o perioadă grea. Detestă să nu muncească.

- Nu-l mai apăra. - Ilia.

- E în regulă. - Ba nu e.

Nu e. Nu e nimic în regulă.

Nici cu tata.

Nici cu străinii care te urmăresc pe stradă.

Probabil unul de care ai scris de rău și-ți poartă sâmbetele.

Nici faptul că, în ultimii doi ani,

în fiecare dimineață mă întrebam dacă azi o să fie ziua

în care cineva o să mă sune să-mi spună

că au găsit-o pe mama într-un șanț.

Nimic nu e în regulă.

Ilia.

Tu erai.

Salut.

Bine-ai venit, iubito.

Rămâi la cină ?

Nu.

Ilia !

De ce-i supărat ? Ce i-ai spus ?

Ce i-ai spus ?

Oricât îmi place să lucrez toată ziua,

să fac cumpărăturile și să pregătesc cina,

ar fi bine dacă le-ai face și tu o dată.

Sunt ocupat. Lucrez la ceva.

- La ce ? - Notez amenințările cu moartea.

De ce ?

Îmi pare rău.

Iarăși te-a sunat criminalul de război.

L-am înregistrat.

Auzi ? Ești moartă.

O să-ți smulg rinichii și o să-i arunc câinilor.

Data trecută zicea de uter.

Bănuiesc că maiorul are probleme financiare.

Nu ți-a cerut nimeni să faci asta.

Avem nevoie de înregistrări.

Și, oricum, ce altceva să fac ?

Ai mai trimis scrisori de intenție ?

Am scris o grămadă. Nu primesc niciun răspuns.

E doar o chestiune de timp. O să primești.

E ca în vremurile de demult. Nu simți ?

E ca și cum au deschis cripta lui Stalin. Duhoarea e în aer.

Dar Vasili ? L-ai sunat ?

Te rog.

Toți sunt speriați de moarte de el.

Și nici măcar nu mă au în vizor pe mine.

Scuză-mă.

Am o întâlnire.

Scuze.

Cu ce să vă ajut ?

Trebuie să vorbesc cu Anna. Anna Politkovskaia.

Scuzați-mă.

Nu intrați. Opriți-l.

- Ce se întâmplă ? - Nu.

Stabilește o programare. Nu da buzna pur și simplu.

Stați. E în regulă.

- Îl cunoști ? - L-am văzut prin preajmă.

Pot să te ajut ?

Ești soldat ?

Caporal.

Semenov Ivan din Brigada a 5-a de infanterie motorizată.

Ai luptat în bătălii crâncene.

Ați suferit pierderi grele.

Mai mult de-atât.

Știu că vrei să-mi spui ceva.

Fiindcă mă urmăreai.

Au mințit.

Spuneau că-i pentru gunoaie.

Vino cu mine, Ivan. E în regulă.

- Anna. - Dați-i drumul.

Dmitri. N-o să pățesc nimic.

Te rog. Urmează-mă.

- Ești sigură ? - Absolut.

Eu și câțiva tovarăși am săpat tranșeea.

Plutonierul major spunea c-o să-ngropăm gunoaie în ea.

N-aveam motive să mă îndoiesc.

A doua zi, trupele speciale au venit în tabără.

Erau ceceni care luptaseră împotriva rușilor la început,

dar trecuseră apoi de partea lor.

Nu-mi dădeam seama pentru ce veniseră.

Apoi au adus un grup mare de necombatanți în tabără

și i-au mânat spre marginea tranșeei.

Tranșeea săpată pentru a îngropa gunoiul.

Trupele special așteptau.

Cu puștile.

Tabăra a fost demontată o săptămână mai târziu și toate urmele, șterse.

Toată tabăra.

Crezi...

Crezi că poți să-mi arăți pe hartă ?

Dacă promiteți să nu-mi publicați numele.

Dacă și tu promiți că nu minți.

Anna.

Am avut-o sub nas tot timpul.

Ce ?

Tabăra în care lucra caporalul Semenov.

Socotește că sunt peste 200 de cadavre îngropate acolo.

Mai spune că același lucru se întâmplă în toată regiunea.

Dacă are dreptate, știi ce înseamnă ?

Da.

- Nu te duci. - De ce nu ?

Trebuie să vorbești în fața Consiliului de Securitate peste cinci zile.

- Mai poate aștepta. - Pentru numele lui Dumnezeu, Anna.

Ai fost invitată ca martor de delegația britanică la ONU.

Nu e un salon de cosmetică la care să suni

și să schimbi programarea când vrei.

Semenov a venit fiindcă eram singura în care avea încredere.

Are încredere în gazetă !

Pentru noi lucrezi, nu noi pentru tine.

Bine. Înțeleg.

Cecenia e subiectul tău.

Al meu e gazeta.

Nu din cauza banilor. Pot câștiga de două ori mai mult altundeva.

Dar o să mă ocup cu mizerii.

De aceea m-am bucurat tare

când am primit invitația de la ONU.

Am văzut semnătura lui Kofi Annan.

Și mi-am zis că poate facem ceva bine.

Nu mă refer numai la noi doi,

ci la toți cei care ne-au călcat pragul

și cărora le-a păsat.

Bine.

Am sosit pentru a vă vorbi despre ocupația ilegală

și efectele ei cumplite asupra civililor din Cecenia.

Însă în ultimele 48 de ore, am primit dovezi care atestă

masacre metodice la o scară neînchipuită.

Tranșeea conține mai bine de 150 de civili asasinați.

Mulți aveau mâinile legate la spate cu sârmă ghimpată.

Și prezentau urme de tortură.

Ne așteptăm să găsim și alte gropi comune.

Kremlinul face tot ce-i stă în putință să păstreze secretul.

Vrea ca lumea să creadă că poartă un război împotriva teroriștilor.

În realitate, adevăratul său țel e săvârșirea

unei campanii de genocid împotriva cecenilor.

Da, dle. Am văzut.

Am înțeles, dle.

Da. Mulțumesc.

Oamenii pot să plătească cu viața dacă spun tare ce gândesc.

Pericolul pândește pe oricine vorbește cu mine.

Unde e ?

Nu-i aici. Nu. E în Regita.

Întoarceți-vă. Nu-i aici.

Lăsați-l. Nu-l urmăriți. Lăsați-l în pace, vă rog.

În genunchi.

DRAGĂ ANNA, BUN VENIT ÎN LONDRA. SĂ AI O ȘEDERE PLĂCUTĂ.

Urmează Nașul.

Păcat c-o să-l pierdem.

Putem să luăm și noi o pauză.

Și când o să mă-ntrebe de ce n-am venit să-mi ridic premiul,

o să le spun că era un film vechi la TV.

Nu e un film vechi. E Nașul. Îți place Nașul.

Ție îți place Nașul. Eu doar mă făceam. Pregătește-te.

Alo.

L-au arestat pe băiatul meu.

Ce ?

Mi-au răpit fiul.

Unde l-au dus ?

Ce ?

E totul în regulă ?

Pleacă, te rog.

Da.

Nu e ca odinioară, nu ? La început, dacă voiai să câștigi un premiu

trebuia să mori în glorie sau să pierzi o mână, un picior.

Puneam un tablou în redacție pe copiator cu titlul:

"Nu te vom uita niciodată." Și cine intra întreba mereu cine-i ăla ?

Și acum ultimul premiu al serii.

Premiul Jurnalism pentru Drepturile Omului a fost înființat

pentru a recunoaște importanța covârșitoare a ziariștilor

de pe tot cuprinsul globului.

Anul acesta, premiul e acordat Annei Politkovskaia.

Scuze.

Războiul are două tabere. Eu spun că are chiar trei.

Civili nevinovați prinși în mijlocul

a ceea ce nu poate fi descris decât un război medieval brutal.

Doresc să dedic acest premiu

acestor oameni curajoși, extraordinari.

Scuze dacă te-am făcut de râs.

Băusem câteva pahare de vin.

Bravo, Sașa. Dă vina pe vin.

Iisue, toți te iubesc. Tuturor le-a plăcut discursul.

Cât timp mai stai supărată ?

- Nu-i mare pată. Se spală cu apă. - Nu e vorba de rochie.

E vorba de tine și cum te complaci să-ți plângi de milă.

Când încerc să te ajut, nu mă suferi așa acum nu suferi tot ce fac.

Ai fost vedetă. Erai tratat peste tot ca o vedetă inclusiv acasă.

Și apoi s-a întâmplat imposibilul. Soția ta nu mai joacă rolul secundar.

Te înșeli. Ești departe de adevăr.

Am dreptate !

Da, ai dreptate. Mereu trebuie să ai dreptate, nu ?

Ai dreptate că nu-mi place să stau degeaba acasă.

Ai dreptate. Nu-mi place să stau degeaba acasă ani de zile.

Și a cui e vina ?

Nu a mea, nu ? Nu-i vina mea.

Dai vina pe mine la fel cum faci mereu ?

Cine altcineva e de vină ?

Sașa, nu-mi mai pasă.

- Duc bagajele sus ? - Da.

Am vorbit cu Vasili.

Mă lasă să stau la el o vreme.

Bine face.

Cât timp mai rămâi ?

Câteva zile. Mai am niște întâlniri.

Ascultă. Ești o scriitoare mai bună ca mine.

Știu că nu ți-e ușor s-o spui.

Alo ?

L-au bătut.

Și apoi l-au lăsat să moară ca un câine.

Mi-au luat totul. Fratele, sora, copiii.

Războiul nu știe decât să ia.

Și nu se mai satură după un secol de luat. Tot mai vrea.

Îmi pare rău.

Dacă vă plictisiți de filmul ăsta lung și încurcat,

în care nu se întâmplă nimic, e un meci de fotbal pe alt canal.

Nu ?

Bine.

Nimeni nu scrie despre impactul cumplit al războiului.

Metodele utilizate de Kremlin pentru a suprima terorismul

creează un val de violență

cum n-am mai trăit până acum.

O să muriți cu toții

dacă nu faceți exact ce spunem.

Sunați-vă rudele.

Spuneți-le că ați fost luat ostatici

de batalionul de recunoaștere și sabotaj din Vedeno.

Îți aduc o cafea ?

Mulțumesc.

Transmitem în direct din fața teatrului din Moscova,

ocupat de teroriști ceceni.

Dumnezeule.

Dă-l mai încet.

Cine-i la telefon ?

Egorov, de la serviciul de informații.

Ce vreți ?

Vă sun să vă spun ce vor teroriștii.

- Anume ? - Pe dvs.

- Pe mine ? - Pentru a mijloci negocierile.

Liderul lor spune că sunteți singurul rus

în care au încredere toți cecenii.

Veniți numaidecât la teatrul Dubrovka.

Când ajungeți, întrebați de mine

și oamenii mei o să vă conducă la centrul de comandă.

Bine.

Mamă ?

Vor să-i ajut la negocieri.

La telefon, nu ?

Nu.

Ăștia sunt oamenii cu care trebuie să te înțelegi ?

Și ce-o să faci când ajungi ? Îi convingi de calea cea dreaptă ?

Ilia, dacă pot să-i ajut cu ceva, o s-o fac.

Desigur.

E tot ce-am auzit toată viața.

Cum că cei slabi și cei nevinovați au nevoie de tine.

Ilia, ascultă-mă.

Nu, fiindcă asta-i lumea.

Lumea n-o să ducă niciodată lipsă de victime,

indiferent ce-ai face ca s-o schimbi.

Spune-mi, mamă. Noi ce rol avem ?

Nu e vorba de tine.

Îți suntem doar rudă, nu ?

Nu facem parte din săracii asupriți...

Ilia.

Nu te duce.

Nu te duce. Rămâi cu noi.

- E alegerea ei. - Nu vreau să te văd cum mori.

Cum dorești.

Mamă, ai grijă, te rog.

Am trimis-o pe Marta la metrou.

Te-aș trimite și pe tine, dar aud că ești ocupată.

Fă-mi un hatâr. Încearcă să nu enervezi pe nimeni.

- Știu că-i lucru greu pentru tine. - O să încerc.

N-o să vină niciun taxi.

Un prieten din Washington îmi spune că e prima știre la ei.

Amicul din Londra zice la fel.

Suntem în lumina reflectoarelor.

De ce-o faci ?

Nu ești părinte.

Poate că într-o zi o să ai copii.

Și atunci copiii o să uite la lumea pe care le-o lași

și-o să te judece.

Nu dacă ai reușit s-o faci un loc mai bun

sau n-ai reușit s-o faci un loc mai bun,

ci o să te judece după cât de mult ai încercat.

Până aici merg.

Am spus că te duc la ei, dar nu rămân.

Du-te.

Mulțumesc că ai venit, Anna.

N-o să te duci ca să raportezi sau să observi.

Fără declarații publice, fără interviuri.

Ține-ți gura închisă și părerile pentru dumneata

până rezolvăm situația.

Și apoi sunt liberă să spun ce gândesc.

Lt-colonel Egorov.

Cum consideri dumneata.

Liderul se numește Mosvar Baraiev,

un cunoscut separatist cecen.

Estimăm că sunt vreo 30 de teroriști

și 800 de ostatici.

Încă mai sunt copii înăuntru.

Prioritatea dumitale e să-i scoți de acolo.

Ne-am conectat și la camerele de supraveghere,

de la intrări și ieșiri.

Te vom avea în raza vizuală mare parte din timp.

Dară dacă se întâmplă ceva,

n-o să te putem ajuta.

- Avem o vestă antiglonț. - Nu-i nevoie.

Au ucis deja doi ostatici.

Sunt sălbatici. Ai încredere în ei ?

Dacă sunt sălbatici,

o vestă antiglonț n-o să-mi fie de mare ajutor, nu ?

Să mergem ?

Urmați-mă.

Se duce înăuntru.

E singură cuc.

N-o să pățească nimic.

De cât timp au nevoie oamenii dtale ?

Între două și trei ore.

A intrat.

- Dă ordinul. - Da, dle.

Bună ?

Bună ?

Bună.

Eu sunt Abubakar.

Iar eu, Anna.

E o onoare să te întâlnesc, Anna Politkovskaia.

Acasă se scriu cântece despre tine.

Unul spune că ești cea mai curajoasă femeie din Rusia.

Am venit să-l văd pe Baraiev.

Bineînțeles.

Urmează-mă.

Ce dracu-i asta ?

Proștilor. Jos !

Imbecililor !

Spune-le cititorilor că nu suntem jihadiști.

Chiar dacă unii spun altceva.

Încântat să te cunosc.

Copiii sub 13 ani. Ai făgăduit.

Dă-le drumul.

Bine.

Toți copiii sunt 13 ani să se adune pe scară lângă mine.

- Soția dvs ? - Are diabet.

Nu mai există cale de întoarcere.

Ori opriți războiul, ori omorâm ostaticii.

Ăsta vă e mesajul ?

Înțeleg.

Știu că situația în Cecenia e cumplită.

Lăsați-mă să vă ajut să cădeți la înțelegere.

Să înceteze de îndată toate raziile.

Dacă sunt de acord, dăm drumul și celorlați copii.

Și cine-i oprește să reia raziile mai târziu ?

Dacă dați drumul copiilor, Abubakar, o să dați un semnal.

Un semnal important.

Vrea să vorbească cu tine.

Mulțumesc.

Spune că trebuie să opriți raziile.

Mai întâi să dea drumul celorlalți copii,

și apoi o să opresc raziile în toate districtele în afară de Vedeno.

Spune că mai întâi trebuie să eliberezi copiii rămași.

Anna !

- Fatima. - Uite ce departe am ajuns.

Pe căi foarte diferite.

Tu ai ales cuvintele, eu, faptele.

Bărbații ăștia se folosesc de tine.

Greșești. Sunt oameni buni care luptă pentru o cauză dreaptă.

Soțul tău i-ar susține dacă ar mai trăi ?

Oameni care profită de cei vulnerabili, care nu le dau de ales

decât să ucidă nevinovați în numele păcii.

Acoperă-ți fața, Fatima.

Vino cu mine. Imploră îndurare.

E singura cale prin care o să scapi vie de aici.

Bine.

Le dăm drumul și copiilor rămași.

Și femeile ?

Poate.

Pleacă.

Și voi continuați negocierile. Altfel cum o să se termine totul ?

O să se termine când Cecenia e liberă.

La revedere.

- Ce se petrece ? - Au intrat în teatru.

Războiul a venit acasă.

Ce e ?

- Lasă-mă. - Dă-i drumul !

Ce naiba ați făcut ?

V-ați folosit de mine.

V-ați folosit de mine ca să trageți de timp.

Fiecare cu misiunea noastră, Anna.

Să salvăm mulți nevinovați și să lichidăm câțiva ceceni.

Misiune îndeplinită.

A fost ideea președintelui.

Și încă una bună.

Sunteți nebuni.

Sunteți toți nebuni de legat.

Îl acuzați pe președinte de crimă ?

Luna trecută a ordonat folosirea de arme chimice împotriva civililor.

Au murit 147 de oameni.

Nu e crimă pentru dvs ?

A fost un gaz amestecat cu opioide, nu ?

- Fentanil. - Un tranchilizant care adoarme oamenii.

- Nu îi ucide. - Vedeți oamenii ăștia ?

Sunt civili, nu teroriști.

Nu sunt adormiți.

Fentanilul duce la încetinirea respirației.

Victimele trebuiau întoarse pe o parte

ca să aibă căile respiratorii libere.

Au fost lăsate întinse pe spate ca să se asfixieze.

După cum vedeți, doctorii sunt total surprinși

de numărul celor ce necesitau îngrijiri medicale.

- De-ar fi fost înștiințați din timp... - De ce n-au fost ?

Pentru a păstra secretul.

Echipa noastră a descoperit că operațiunea fusese secretizată

la cel mai înalt grad.

Înseamnă

că nu știau de ea nici cei care puteau să salveze vieți.

Și cum rămâne cu faptul că 30 de teroriști au luat sute de ostatici ?

Singurul terorist de care trebuie să se teamă rușii

e președintele lor.

Trebuie să vezi ceva.

Primim informații din orașul Beslan din Osetia de Nord

cum că separatiști ceceni au luat ostatici într-o școală.

O tristă repetare a tragediei de la teatrul Dubrovka.

Sute de oameni sunt blocați înăuntru.

Anna, nu e războiul tău.

Dmitri, cineva trebuie să negocieze. Trebuie să încerc.

Eu știam că ești ziaristă.

Știi bine că pot să-i ajut și trebuie să fiu acolo.

Să ai grijă.

Omul nostru de legătură o să te aștepte să te ducă la școală.

Guvernul spune că sunt între 200 și 400 de ostatici.

Însă osetinii spun că sunt vreo 1100 din care 700 copii.

Succes.

Mulțumesc.

Să aveți grijă.

- Ceai sau cafea ? - Ceai, vă rog.

Mulțumesc.

Domnișoară ?

Domnișoară ?

Domnișoară ?

Dumnezeule.

Mamă.

Mamă, te-ai trezit.

Ilia ?

Da, s-a trezit.

Bine.

Vine și Ilia.

Mă duc să chem o asistentă.

Ce-i în Osetia ?

Rebelii au detonat o bombă în sala de sport.

Asta-i varianta Kremlinului.

Au fost victime, mamă.

Câți ?

Numărul lor tot crește.

Deocamdată spun că sunt peste 300 de morți.

Inclusiv toți separatiștii.

Câți copii ?

- Mamă, odihnește-te. - Câți copii ?

Aproape toți.

Aveai dreptate.

Spuneai c-o să se lupte să trăiască.

Foarte bine.

Garry Kasparov a apărut ieri la televizor.

Te-a numit conștiința națiunii.

Garry Kasparov ar trebui să se rezume la șah.

Bună dimineața.

Ai văzut ?

Nu sunt o sfântă.

Ba din contră.

"Noi, mamele din Beslan".

Nu le spune.

Maica Rusia.

Ba din contră.

Înapoi.

- Te simți bine ? - Da.

- Să mergem. - Bine.

Un reporter n-ar trebui să fie subiectul știrii.

Nu sunt politician.

Sunt un chip oarecare din Moscova, St. Petersburg, Cecenia.

Îmi fac meseria.

Și n-am de gând să mă opresc.

- Bună. Ce mai faci ? - Bine.

- Ce faci mâine ? - Nimic important. De ce ?

Mă gândeam să-mi iau o zi liberă. Vii cu mine ?

Bine.

Bun. Pe la 12.

Ne vedem la foișorul din parcul de vară.

Bun. Ne vedem atunci.

- Pe curând. - Pa.

Mi s-au umflat picioarele.

Când i-ai purtat ultima oară ?

Acum 20 de ani.

Mergeam sâmbătă după-amiaza în parcul Gorki să dansez cha-cha.

- Cha-cha ? - Da.

Era la modă pe atunci.

L-am cunoscut pe Sașa la un matineu dansant.

- Glumești ? - Nu.

Mă tot călca pe picior.

Norocul lui că era tare chipeș.

Uite ce-mi place. Să ieșim la plimbare.

Nu ieșeam deloc la plimbare.

Era muncă tot timpul.

Vrei să dansăm ?

Toate celelalte ziare au un cronicar de călătorii.

Noi de ce n-avem ?

- Fiindcă nu ne permitem. - Contabilul te-ar contrazice.

El spune că am avut cea mai bună perioadă mulțumită ție.

Știi pe cineva care știe să scrie

și nu se sfiește să doarmă în paturi străine ?

Ce e, Dima ?

Vrei să nu mai calc lumea pe picioare ?

Nu s-au atins niciodată de mine.

În toți anii de când lucrez,

am primit multe amenințări, dar toate deșarte.

Ei doar...

... îmi omorau susținătorii.

Prietenii.

Anna, te rog.

Nu-ți cer să te oprești, ci să ieși din bătaia gloanțelor.

Rămâi calmă.

Schimbă subiectele.

De la crime și corupție la afaceri bancare.

Mă mai gândesc.

Da.

Mi-a trimis-o Natalia.

E o filmare cu doi civili ceceni de rang înalt.

Poate că la ordinul liderilor regionali ceceni

sau a lui Putin însuși.

Să-i confirmi autenticitatea.

Nu înțeleg.

Treci la treabă.

Dar e subiectul dvs.

Și ești pregătită.

Alo ?

Bună, dragă.

Bună.

Am auzit că vrei să ne întâlnim.

Da.

Într-un loc public. Vreau să fie multe lume prin preajmă.

Cum dorești.

Mâine la 11. La muzeul de artă.

Bine. Ne vedem atunci.

Somn ușor.

Noapte bună.

Scuze că am întârziat. Era coadă.

Ceai negru. Fără zahăr.

Ai prăpădit un ceai bun, neatins.

Și dumneata erai gata să prăpădești un bun reporter.

Știu c-o să sun fățarnic, dar mă bucur că trăiești.

Deci n-o să mai trimiți asasini pe urmele mele ?

Nu-i decizia mea.

A cui e atunci ?

Nu pot să-ți răspund.

Nu poți sau nu vrei ?

Întreb fiindcă am fost repartizată la rubrica de călătorii.

De aceea te rog să vorbești cu cineva pentru mine.

- O să transmit informația. - S-o transmiți ?

Eu sunt la jumătatea ierarhiei.

Deciziile sunt...

Mandatul meu e limitat.

Cu alte cuvinte, sunt condamnată.

- Nu fac eu regulile. - Nu. Doar le urmezi.

Pot să te întreb ceva ?

Din toate căile pe care puteai să le alegi în viață,

de ce ai ales-o tocmai pe-asta ?

- Ți-aș pune aceeași întrebare. - Am ales calea în care cred.

Eu nu.

Locul ăsta era odinioară o mahala.

Până ce Ivan cel Mare și-a clădit un palat aici.

Nu fiindcă era crud, ci fiindcă avea o viziune.

Și-a închipuit un oraș strălucitor ivit din mizeria asta.

Și dincolo de el, un măreț imperiu,

întins pe două continente.

Și iată unde am ajuns 500 de ani mai târziu.

O ziaristă implorând pentru viața ei

într-o țară condusă de un bandit idolatrizat.

Sărbătorește deschiderea primului Starbucks.

Nu mă aștept să înțelegi.

Ai copii ?

De ce vrei să știi ?

Nu am copii.

Dar ești însurat.

Sunt singur.

Și în caz că te întrebi, părinții sunt morți. Unde bați ?

N-ai pe nimeni ?

Nimeni căruia să-i pese dacă trăiesc sau mor ?

- Îmi... - Ce ?

... pare rău.

Am relații bune cu directorul.

Și el are relații bune cu cineva capabil să te ajute.

O să-i transmit o cerere.

Mulțumesc.

Rămas bun, Anna.

Ce-ți alegi ?

Tu ?

Nu te bucuri ?

- Ba da. - Da ?

O să aibă un copil.

Firește c-aș fi bucuroasă dac-ar fi băiat, Sașa.

Dar n-ai vrea o nepoțică ?

Iar începi. Sunt tare drăguțe.

Mai ales când sunt mici.

- Iar noi, bătrâni. - Tu nu arăți.

- Doamne, am îmbătrânit. - Da.

- Iute trece timpul. - Știu.

Da.

Mai am o șansă cu Sașa. Lucru cert.

Ilia vine la cină diseară.

Cu noua sa prietenă.

Bravo.

Da. Vine și Vera. Tu de ce nu vii ?

- La cât ? - La opt.

- În regulă ? - Da ? Bine.

- Aduc vin. - Bun.

- Bine. Pe curând. - Pa.

Dă-i drumul.

Nu !

Merită să-ți pierzi viața pentru jurnalism ?

Fără îndoială.

Oare atât valorează adevărul: cât de mult îi pasă societății ?

Nu.

Nimic nu are valoare în afară de adevăr.

ANNA POLITKOVSKAIA A FOST ASASINATĂ PE 7 OCTOMBRIE 2006

DE ZIUA LUI VLADIMIR PUTIN.

DE ATUNCI MAI BINE DE 1500 DE ZIARIȘTI AU FOST UCIȘI

ÎN CURSUL ANCHETELOR JURNALISTICE.

Traducerea și adaptarea Mihai - mihai257@gmail.com

SOKRATIS GIOLIAS, ASASINAT ÎN GRECIA ÎN 2010

LOKMAN SLIM, ASASINAT ÎN LIBAN ÎN 2021

JOHN MCNAMARA, ASASINAT ÎN SUA ÎN 2018

RAFAEL MORENO, ASASINAT ÎN COLUMBIA ÎN 2022

LI XIANG, ASASINAT ÎN CHINA ÎN 2011

JAMAL KHASHOGGI, ASASINAT ÎN TURCIA ÎN 2018

ALFONSO MARGARITO MARTINEZ ESQUIVEL, ASASINAT ÎN MEXIC ÎN 2022

MARIE COLVIN, ASASINATĂ ÎN SIRIA ÎN 2022

PETER DE VRIES, ASASINAT ÎN OLANDA ÎN 2021

ARSHAD SHARIF, ASASINAT ÎN KENYA ÎN 2022

YASER MURTAJA, ASASINAT ÎN ISRAEL ÎN 2018

EVANY JOSE METZKER, ASASINAT ÎN BRAZILIA ÎN 2015

AVINASH JHA, ASASINAT ÎN INDIA ÎN 2021

DANIEL PEARL, ASASINAT ÎN PAKISTAN ÎN 2002

JEAN DOMINIQUE, ASASINAT ÎN HAITI ÎN 2000

DANILO LOPEZ, ASASINAT ÎN GUATEMALA ÎN 2015

ANNA POLITKOVSKAIA, ASASINATĂ ÎN RUSIA ÎN 2006