Original subtitles

Cât era ceasul? La fel ca acum.

Adică? Zece și un sfert.

De unde știți?

Nu ești prea atent, pentru un detectiv.

Nu sunt detectiv, ci comisar.

Ce ați cumpărat?

Bună dimineața, doamnă Chochoi. Bună dimineața.

Vreme frumoasă azi. Deocamdată. Cu ce vă pot ajuta?

Două cotlete, jumătate de kilogram de unt puțin sărat și agrafe de păr.

Încă agrafe de păr?

Comisarul vrea să fac ce am făcut marți.

Ce altceva mai cumpărasem? A, da, lapte. Al dracu', am uitat vasul.

Toate întrebările dumneavoastră mă amețesc.

Ce-am mai zis marți?

Că pisica mea avea sigur viermi.

Îmi amintesc. Mai voiați și Ciné-Journal și un roman de-o para.

Era "Iubirea așteaptă" sau "Inimi rebele"?

Cât vă datorez? Repede, marți n-am stat mult.

Sărmanul om. N-avea decât un picior. O viață grea.

În legătură cu marți, doamnă Chochoi...

ați auzit vreo mașină trecând pe-acolo?

Am văzut o mașină roșie mică trecând. Țin minte asta.

Mergea spre Houtenbeen? - Domnul Lascours, vă rog.

Avea un nume și știți bine asta.

Vă rog să mă scuzați.

Sunteți mereu așa de aprigă?

Trenul de la 10:59.

N-aveți nimic. Ne vedem mâine. - Poștașul.

Pe-aici ați venit? - Da, e mai scurt.

Casa domnului Lascours.

Ar fi trebuit să fie aici. Începuse să sape pământul.

Asta a fost între 10 și 10:40.

Nu era afară. Am crezut că s-a dus să bea un pahar de rosé.

Bea mult? Spuneați că nu bea niciodată singur.

Ba da, dacă-i era sete. - Sau dacă avea musafiri.

Nu-i plăceau musafirii. Nu venea nimeni niciodată.

Carafă.

Nu era al doilea pahar, Félicie?

Domnișoara Félicie, vă rog. N-am călărit niciodată pe genunchii dumneavoastră.

Vă rog să mă scuzați, domnișoară.

Sunt sigură că a existat un al doilea pahar.

Atunci vedeți să-l găsiți.

Fată enervantă.

Ce-o să faceți după ce vine familia și el va fi îngropat?

Nu știu.

Plănuiți să rămâneți aici?

Poate.

După ce ați fost la băcănie, v-ați dus în bucătărie, în ziua morții stăpânului?

Nu era stăpânul meu.

Poate alții mă vedeau ca pe o slujnică, dar el nu mă vedea așa.

Erați amanta lui?

Ce fel de om credeți că sunt?

Atunci ce? Fiica lui? Chiar că-mi îngreunați treaba.

Ce-ați făcut când stăpânul nu era în grădină?

Nu era stăpânul meu. - Bine, domnul Lascours, atunci? Ei bine?

Nu se vede?

Am despachetat cumpărăturile și am pus laptele pe foc.

Și am înlocuit capcana pentru muște.

Cu pălăria pe cap?

Ce-aveți cu pălăria mea? - Nimic. Ba din contră.

Îmi place pana aia. Vibrează când vă enervați.

Și după aceea?

După aia m-am dus în camera mea. - Atunci hai să mergem acolo.

Apoi mi-am amintit că nu deschisesem geamul lui domnul Jules.

Și m-am dus în camera de alături. Trebuie să fac și asta acum?

Am deschis ușa...

și l-am văzut zăcând acolo.

Și-apoi am țipat. - Aud, da.

Și revolverul? - Nu era niciun revolver.

Ați citit raportul poliției, nu?

Aveți un amant?

Încă o dată, aveți? - Asta-i treaba mea.

Nu vorbiți ca într-un roman ieftin. Îl primiți aici?

Vă întreb eu dacă aveți amantă și unde vă vedeți cu ea?

Sunteți foarte aroganta. E vorba de o crimă.

De altfel, aș ști dacă ați avea unul.

Bineînțeles. Sunteți așa de deștept.

Fără îndoială.

N-am voie să părăsesc casa? - Nu.

Și dacă vreau să merg undeva? - Ne anunțați pe noi. Pe mine, mai exact.

Credeți că eu l-am ucis? - Ce cred eu nu vă privește.

Când își încasase pensia?

Cu o zi înainte. Toți banii erau încă acolo. Nu fusese jefuit.

Ea știe ceva, sunt sigur. - Cine? Slujnica?

Să ne rugăm acum pentru sufletul lui.

Urmăriți-o. Și mai ales, nu o scăpați din ochi.

Îmi dați foc, vă rog? - Ce faceți aici?

Mă ascund.

Nu locuiți lângă Houtenbeen? - Da.

Criminalii mă caută. Polițiștii nu înțeleg nimic și nu mă pot ajuta.

Nu pot să vă explic acum. Trebuie să ajung la Paris.

E o chestiune de viață și de moarte.

Mulțumesc pentru tot.

Deci mă duceți la Paris?

A fugit. - A fugit? Când s-a întâmplat?

Trebuie să se fi strecurat în furgoneta lui André Guillot.

El mergea la Paris.

Tânăr? Bătrân? - Mai degrabă tânăr.

Am transmis la Quai des Orfèvres numărul de înmatriculare.

Unde-i Félicie? - La Paris.

E încuiată. Aveți cheia? - Nu, a luat-o Félicie.

Nu-i așa, a luat-o cu ea. - Mergem la lăcătuș.

Putem intra prin față.

Cum e posibil?

Janvier, deschide ușa.

Mi-ar prinde bine un vin. Fratele meu sigur are.

În carafă este rosé.

Mai multe facturi. Și extrase de cont.

De ce un testament?

M-a avut doar pe mine și pe Jacques, fiul surorii noastre decedate.

Cu toate astea, Félicie vorbea despre el. - Ce știe ea?

Jules era un om ciudat, dar ținea la familie.

Cred că-l am.

'De deschis după moartea mea.'

Testamentul lui Jules Lascours...

întocmit în prezența lui Fromentin, Jean și Lepape, François.

Având în vedere atitudinea fratelui și a soției sale după accidentul meu...

și având în vedere comportamentul necorespunzător al nepotului meu Jacques Pétillon...

las casa și tot ce conține lui Félicie Julien.

Dar... Nu înțeleg. Lasă-mă să văd.

Trebuie să mai fie un testament. Asta nu se poate.

Nu ai voie să-ți dezmoștenești familia. Asta e valabil doar pentru copii.

Am voie să păstrez o amintire, nu? Conform legii, nu.

Lege sau nu, ceasul ăsta a fost al tatălui meu. Îl iau.

Eu i-am dat tacâmurile de argint. Le vreau înapoi.

Te bazezi pe familie.

Sună la Quai și întreabă dacă au vești despre moștenitoare.

Și rezervă-mi o cameră la hotel.

De ce a fost omorât?

O, ați revenit?

Mi-a fost dor de dumneavoastră. În sfârșit o remarcă drăguță.

Uitați, l-am găsit, al doilea pahar.

Bravo. Ați făcut vreun progres?

Cât de cât. Asta dovedește că șeful dumneavoastră... Nu era șeful meu.

Houtenbeen atunci. Pardon, domnul Lascours.

Asta dovedește că își cunoștea ucigașul.

Și presupun că și dumneavoastră. Ați ascuns paharul.

Știți să citiți în zațul de cafea? Nu, doar să gândesc logic.

Și, cum a fost la Paris?

Ce ați făcut pe acolo, dacă pot să întreb?

M-am plimbat. Aș ști, de altfel.

Datorită imbecilului care mă urmărea? Care imbecil?

Un tip brunet cu un ziar în fața nasului. Am schimbat 6 mijloace de transport.

Dă-ți pălăria jos. Nu vă stă bine.

V-am rugat să nu părăsiți casa.

A, da? Am uitat complet.

De unde știați că veți moșteni? Pur și simplu am știut.

Deci știți să citiți în zațul de cafea.

Mulțumesc pentru ospitalitate. Pentru nimic.

Veți petrece noaptea singura aici? Eu locuiesc aici.

Și dumneavoastră? Nu trebuie să mergeți acasă, la soție, la copii, la papuci?

Asta nu e o pensiune de familie.

Sărmanul om, probabil că i-a fost greu cu dumneavoastră. Sau i-a plăcut?

Bine, revin mâine. Sper că v-ați mai gândit.

La ce?

Bună seara, șefu'.

Ai urmărit-o pe fetița aia până aici?

A fost ușor, din cauza voalului negru.

A fost lăsată pe bulevardul Grande Armée.

Acolo a mâncat prăjituri și a băut un porto.

Când te-a văzut? Nu m-a văzut.

Ba da, știu asta. La naiba, la naiba.

Scuze.

Ce făcea? Nimic. A luat metroul tot timpul.

Nu a vorbit cu nimeni?

Nu, dar la 6 s-a întâmplat ceva.

Era foarte aglomerat în metrou. Era în fața mea.

Deodată s-a întors...

și s-a uitat ca și cum s-ar fi speriat de ceva. De ce? De tine?

Nu știu. De ceva sau de cineva.

Atunci a coborât repede și eu la fel. S-a uitat după metrou.

Se uita după cineva anume? Nu știu.

Dar i s-a înseninat fața și mi-a zâmbit.

Atunci am crezut că m-a prins. Și după aceea?

A ieșit în stradă, a luat un taxi până la Saint-Lazare și acum suntem aici.

Bine, continuă să păzești casa pe față și pe spate.

O să cer de la hotel să-ți trimită un sandvici.

Nu e o seară bună pentru mine. Noapte bună.

Domnule Fromentin, vă gândiți la mine?

Casa dumneavoastră n-are jgheab și peretele se prăbușește.

Am sunat săptămâna trecută. Mâine trimit pe cineva.

Veți fi al patrulea jucător, domnule comisar? Nu, prefer să privesc.

Vrei să-l înlocuiești pe Houtenbeen? Nu ca mort.

Nu, renunțăm. Nu știi să joci bridge. Hai să jucăm Klaverjassen.

Cum și-a pierdut Lascours piciorul? Pe un vapor.

Era marinar? Contabil.

Într-un depozit al marinei.

Era la bord să facă inventarul.

S-a băut mult. Ce s-a întâmplat mai exact?

Când s-a trezit, avea o mahmureală...

și vaporul era în drum spre Capul Horn.

Uitaseră de el.

Căpitanul nu s-a întors? Nu a vrut.

S-a întors cu un singur picior.

Căzuse într-o trapă la bord.

Toată lumea râdea de el pe la spate, inclusiv fratele său.

Nu putea suporta asta. Știa că pământul ăla era al meu.

Acum încă îl vând pe parcele.

Houtenbeen s-a îndrăgostit de o vilă veche, pe care voiam s-o demolez.

O nebunie. Dar el a vrut s-o restaureze.

Avea bani? Și încă cum.

Dăduse în judecată compania și primise o pensie de invaliditate frumoasă.

Și nepotul său, Jacques Pétillon, îl cunoașteți?

E muzician. Cred că în Montmartre.

A locuit o vreme la Houtenbeen, dar n-a mers.

De ce? Bătrânului nu-i prea plăcea muzica.

Sau era din cauza treburilor cu Félicie. Ce fel de treburi?

Sunt doar bârfe. Eu sunt topit după bârfe.

Bătrânul i-a dat camera lui Jacques și a luat-o pe a lui Félicie.

Și unde trebuia să doarmă ea? Într-un fel de debarale.

Ca să ajungă acolo, trebuia să treacă prin camera bătrânului.

Ar fi fost mai bună camera băiatului?

Despre morți, numai de bine, dar bătrânul era un încăpățânat.

De aia a plecat muzicianul. Zgârcit, morocănos, pedant.

Se certa și cu Félicie toată ziua.

Dar ea avea ultimul cuvânt. Da, e un tip aprig.

Certurile alungă plictiseala.

Aici nu e nimic de făcut, în afară de jucat cărți și grădinărit.

Aveți telefon, domnule Emile?

Nu, trebuie să așteptați până mâine. Poșta e aici vizavi.

Pétillon locuiește în Montmartre sau în Pigalle.

Încearcă să afli mai multe despre el. La ce cântă? Habar n-am.

Dar nu-l văd cântând la acordeon.

Află tu. Nu, eu rămân aici.

Poți să mă suni la poșta de aici.

E cald acolo. Interesantă, munca de polițist.

Aici nu se întâmplă nimic niciodată. S-a comis o crimă, totuși.

Așteptați telefoane? E posibil.

Puteți să mă ajutați, dacă vreți. Veți fi ofițerul meu de legătură.

Dacă vă sună, vă dau un semn. Vă puteți baza pe mine.

Trebuie să merg la Lascours. Trimit un inspector.

Vreți să vă împrumut bicicleta?

E acasă. S-a dus doar să cumpere pâine devreme.

Nicio vizită? Niciuna.

Bine, du-te acum la culcare.

Bună dimineața. Sunteți tot la fel de bine dispusa?

În stânga, nepotul.

Și pe cealaltă parte, Houtenbeen.

Camera bătrânului.

Și Félicie aici.

13 ianuarie. De ce n-a venit?

15 ianuarie. Ce chin.

19 ianuarie. Chinul incertitudinii. E soția lui?

20 ianuarie. Melancolie.

21 ianuarie. În sfârșit, din nou extaz.

Cum îl cheamă pe marea iubire? Nu e treaba dumneavoastră.

E căsătorit?

2 februarie. E încă aici. Buzele lui. Fericire.

8 februarie. Lumea e putredă. Adio. Îl iubesc, atât de mult.

E șoferul de dubiță, Guillot?

Cine? Nu, nu e el.

El a fost doar un taxi. Dar cine e atunci?

Nu răspund.

Îl primeați aici și știa șeful dumneavoastră?

Poate beau un pahar împreună din când în când?

Ce prost sunt.

Are o cameră aici în casă. E nepotul, tânărul Jacques.

El? Hai, serios. E un copil.

Lumea, un paradis fals cu nu destulă fericire pentru toată lumea.

Asta e cât se poate de adevărat, săraca Félicie.

Sunteți rău.

Și dumneavoastră sunteți o mincinoasă.

Am văzut, să știți.

Doamnă Chochoi, are mica Félicie amanți?

N-am văzut-o niciodată cu nimeni, dar e posibil.

Merge în fiecare duminică la bal.

Acolo l-am cunoscut și eu pe soțul meu. Demult.

Dar ar trebui să o întrebați pe Léontine.

Fata de la domnul Fromentin. Aha, domnișoară.

Merge și ea în fiecare duminică la bal, împreună cu Félicie.

Nu-ți fie frică.

Nu-ți fie frică.

Nu-ți fac nimic, sincer. Ce vrei de la mine?

Nu-ți fie frică. Sunt comisarul Maigret de la poliția judiciară.

Vreau să-ți pun câteva întrebări.

Ești cea mai bună prietenă a lui Félicie, nu?

Vă împărtășiți secretele.

Are un iubit? O face nefericită.

A vrut să se sinucidă. Nu este liber, omul cu pricina?

Nu știu. E complicat. Mereu noi răsturnări de situație?

Ba are speranță, ba nu mai are. Există tot felul de obstacole.

Félicie știe să povestească frumos.

L-ați văzut vreodată pe eroul ei?

Nu, dar e foarte chipeș. Nu vrea să spună cine este.

Poate că e doar o aventură trecătoare.

Sau cineva la care visează.

Nu, sunt iubiți.

Anul trecut se temea că e însărcinată.

Dar mai bine o întrebați pe ea.

Ce a mai inventat scorpia?

Șoferul nu știa că e în dubița lui.

S-a speriat, nu o cunoștea.

Gata. Doi pui umpluți.

Noi suntem insensibili la sarcasm. Umpluți cu ce?

Cu măcriș. Ce umor.

Incredibil. Sper să aibă gust.

Noutăți despre nepot? E pe Rue Lepic.

Janvier îl urmărește de azi-dimineață.

Merge în toate cafenelele. Evident, caută pe cineva.

La ce cântă? Saxofon noaptea.

Ziua, vioară la conservator. Vrea să devină un mare solist.

Când termini puiul, te întorci la casă.

O anchetă ciudată. Nu ar trebui să fiți la Paris acum?

Am senzația că trebuie să fiu aici. Nu mă întreba de ce.

Domnule Maigret, telefon de la Paris.

S-a întors la șase dimineața, complet epuizat.

Dormea cu hainele pe el. Nu se prezentase la serviciu.

Unde ești acum? - Gara Saint-Lazare.

Merge la Rouen și pare nervos. Ce fac acum?

Continuă să-l urmărești și ține-mă la curent.

Nu vreți să-l luați de acolo să-i vorbiți?

Mai târziu.

Bună, sunt eu.

Nu, duminica nu e o idee bună.

Te-a cucerit?

Mai bine mă bazez pe zece duri. Sunt mai puțin imprevizibili.

Ascultă, te sun eu.

Du-te la film.

Te pup.

Ce mai e acum?

Nu voia nimeni să danseze cu dumneavoastră?

Spuneți-mi ce s-a întâmplat.

Deci m-ați găsit iarăși. - N-a fost chiar atât de greu.

Dar nu mai derutați inspectorul meu. E pe punctul de a ceda.

Acum mai lipsește un Houtenbeen.

Când v-am văzut de departe, am crezut că sunteți domnul Jules.

Că totul a redevenit ca înainte. - Și eu mă numesc Jules.

Serios?

Nu m-aș fi gândit niciodată. Aș fi zis mai degrabă Charles sau René.

Nu mă laud cu numele meu.

Jules vă aștepta uneori așa, duminica?

Era gelos? - Puțin.

Era singur, deci e normal.

Plângeți pentru el? - Nu.

Pur și simplu nu mai rezist.

Sunt mereu supravegheată. Ce-aveți cu mine?

Absolut nimic.

Atunci de ce nu mă lăsați în pace?

Nu am pe nimeni să mă protejeze. Sunt nefericită. Prea nefericită.

Fiți rațională. Vă cer doar să mă ajutați.

L-ați văzut pe criminal? - Iar o luăm de la capăt. Vă detest.

Sunteți singura care profită de pe urma morții lui.

Ar fi trebuit să vă arestez. - Faceți-o. Sunt gata.

Unde sunt cătușele? - Gata cu prostiile.

Aveți o inimă de piatră.

Mi-e frică de tunete. - N-aveți de ce. Sunt aici, nu?

Mergem acasă.

Nu vă fie așa frică.

Sunteți exact ca Fromentin. Toți bărbații sunteți la fel.

Ce-are Fromentin de-a face cu asta? - Mă hărțuiește.

Vrea să mă bage în pat. Asta vreți și dumneavoastră?

O, nu, nu trebuie să vă faceți griji.

Nu sunteți chiar așa irezistibilă.

Și fetele isterice mă fac să mă gândesc la călugărie.

N-ar fi trebuit să mă mai întorc.

Plec de-aici. Plec. - Unde?

Nu știu. Undeva unde să nu fiți dumneavoastră.

Dacă-l căutați pe Jacques Pétillon...

vă pot spune că nu e la Paris.

Am auzit că e la Rouen, într-o casă publică.

Într-un bordel, așadar. - Mințiți. Nu-i adevărat.

Deci el e alesul? Încă mai are coșuri.

Ce-mi pasă? N-am nicio legătură cu el.

Sărmana Félicie, vreți cumva să-l salvați?

Nu sunt sărmana dumneavoastră Félicie și nu vreau să salvez pe nimeni.

Și de-acum încolo nu vă mai răspund la întrebări.

Și nu mă mai urmăriți, că sun. - Pe cine? Poliția?

Plecați!

Până la urmă, ce vreți?

A fost aproape. E periculos să stați afară când e furtună.

Nu vreți să intrați un pic?

Vă rog, vă fac o cafea.

De cât timp locuiți aici? - De șapte ani.

Atunci erați foarte tânără când Houtenbeen v-a adus din Fécamp.

Cincisprezece, șaisprezece?

Trebuie să aprindem lumânările. - De ce? Priveghiul a trecut.

Electricitatea e periculoasă acum. - Nici vorbă.

Beți asta și duceți-vă la culcare.

Nu pot să dorm, singură aici.

Vă dați seama ce spuneți?

Mi-e frică, foarte frică să fiu singură.

Fiți curajoasă. Ați trecut deja prin lucruri mult mai rele.

Ce face nepotul? - E epuizat.

Janvier vrea să-i mărturisească totul.

Mai bine mă duceți înapoi la Paris. Știți unde trebuie să mergem?

Și eu? - Tu rămâi cu Félicie.

Mai ai ceva de fumat? - Întotdeauna.

Félicie. Mereu Félicie.

Mă bucur să vă văd, șefu'.

Băiatul ăsta nu mai poate. E terminat, prostănacul.

În tren, la întoarcere, era gata să se confeseze.

Preiau eu. A luat cu el o fată de la Rouen?

Nu, o căuta pe o oarecare Adèle, dar n-a găsit-o.

Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră. - Știu. Dar nu aici.

Nu trebuie să ne dăm de gol.

În noaptea asta trebuie să vă descurcați fără el. - Se pare că da.

E mai bine să vă spun tot.

Nu mai suport. O să cad din picioare.

Avem tot timpul. Mai întâi, liniștește-te.

Mergem la biroul meu. Ai mâncat ceva?

Nu, am băut. - Vrei un sandwich?

Nu, nu mi-e foame. Mă simt rău.

E amanta ta? - Cine?

Félicie. - Félicie? Nu, de ce?

Repede, un doctor!

Un doctor!

În această noapte, muzicianul Jacques Pétillon a fost împușcat...

direct în piept de un necunoscut, care a fugit cu un taxi.

A fost declanșată o vânătoare de oameni, dar criminalul a scăpat.

Nu-i nepotul lui Houtenbeen? - Ba da, el e.

Se crede că e vorba de o reglare de conturi sau de o crimă pasională.

Bărbatul a fost dus la spitalul Beaujon. Poliția investighează cazul.

E vina mea.

Am vrut să-și revină. Era terminat cu nervi.

Avusese parte de o zi grea.

Voia să vorbească, dar l-am oprit.

A fost cineva din lumea interlopă, nu un amator.

Și eu m-am purtat ca un novice. Nu o să uit curând.

Un taximetrist primește 200 de franci dacă demarează rapid după o împușcătură...

care cică e o farsă. Se pare că autorul crimei e în taxi.

Șoferul a putut să-l descrie? - Un bărbat scund, într-un costum gri.

Atât.

Nu i-a văzut fața pe întuneric.

Aici a fost liniște, în afară de ploaie. Pot să mă întorc la Paris?

Nu, sunt mulți. Am nevoie de tine aici.

Ai vorbit cu patronul de la dans?

Félicie i-a dat o palmă partenerului. I s-a părut cam obraznic.

Aproape că mă bucur s-o revăd. - Nu-i o femeie ușoară.

Se preface că-i de neclintit, dar e fragilă.

Acum sunteți mulțumit?

Ați căzut pe scări? - Chiar cu poliția la ușă.

Câinele de pază dormea? - V-ați lovit sau e machiaj?

Nu, nu-i machiaj. Am fost atacată noaptea trecută.

Criminalul s-a întors. Asta sperați, nu?

Dar nu credeam că o să vină așa repede. Aș fi rămas.

În orice caz... - În orice caz ce?

Nu, nimic.

Hai, așează-te. Pe banca asta.

Și nu te uita la mine de parcă m-ai mușca.

Ce s-a întâmplat aseară, după ce-am plecat, și ce-ai făcut?

Nimic. - Ai încuiat ușa?

Da, ca întotdeauna.

Mi-a fost frică.

Atunci am auzit un zgomot în camera lui Lascours.

Și, bineînțeles, ai deschis fereastra să-l alertezi pe Christiani.

Nu. - Nu? De ce nu?

Nu vă spun. Oricum nu mă credeți.

Atunci o spun eu.

Ați vrut să protejați pe cineva. Dacă așa spuneți. Oricum le știți pe toate.

Nu, nu pe toate. Încă nu.

În loc să vă închideți în cameră și să așteptați...

a-ți alergat afară să vedeți cine era ucigașul lui Lascours.

Știați că nu v-ar face nimic.

Credeați că e Jacques Pétillon?

Din păcate, el se afla la mine la Paris în acel moment.

Era Jacques la dumneavoastră? Ah, îl numiți pe prenume?

Mă iritați. Plecați, nu mai vreau să vă văd.

Nu, vreau să aud și restul.

Ați deschis ușa, înarmată doar cu curajul dumneavoastră...

Și am primit o lovitură în cap.

V-ați văzut agresorul? Nu.

Eram buimăcită și era întuneric. Mă temeam de asta.

Ați putea fi puțin mai empatic. Din politețe.

Sunt astea urmele mele?

Mergem să vedem sus.

Ați mutat scaunul ăla? Nu. Ieri era lângă pat.

Cât era ceasul?

M-am uitat mai târziu. Era trei și jumătate.

A fost aici și și-a luat timp.

De ce nu ați chemat ajutor atunci?

Și azi-dimineață n-ați spus nimic.

V-am așteptat. Știam că veți veni.

Aseară vă duceați să-l vedeți pe Jacques?

A avut un accident.

E la spital.

Cineva l-a împușcat.

E mort?

Răspundeți. E Jacques mort?

Nu, dar a fost aproape.

N-am putut face nimic. Erați acolo când s-a întâmplat?

E vina ta. Te detest.

Te urăsc.

Dacă aș fi lăsat vălul acasă. Încă nu e mort.

Acolo e? Îl arestați când se va simți mai bine?

De asta e păzit? - Da, și pentru a-l proteja.

Comisar Maigret. Vreau să-l văd pe Jacques Pétillon.

Doar un moment. E încă inconștient. Nu puteți vorbi cu el.

Fără mâncare. E la perfuzie.

O să dau mâncarea copiilor care sunt internați aici.

Fără vorbăraie și fără zgomot. E foarte slăbit.

Trebuie să-l salvați.

Faceți tot ce puteți ca să-l salvați.

Vă vom anunța când își revine.

Vă rog. Nu cruțați niciun efort. Și dacă e nevoie de bani...

Nu se pune problema. - Ba da, insist.

Va fi bine îngrijit.

Chiar crezi? Îmi juri că nu va muri?

E tânăr, are rezerve. Ai încredere.

Te rog, fă ceva util cu ele.

Ca să calmăm spiritele, hai să luăm prânzul împreună.

Ca niște vechi prieteni... sau dușmani, dacă preferi.

Ca prieteni, de data asta.

Dar să nu încerci să mă iscodești, nu spun nimic.

Dar tu cunoști adevărul.

Probabil erai nefericită în Fécamp. - De ce crezi asta?

Ai mulți frați și surori? - Șapte.

Te văd așa, la zece ani.

Un puști slăbănog. - Da, slab ca un crevete.

Nu te-ai schimbat prea mult.

Ba da, un pic. - Poate rujul.

Aș fi putut să mă mărit cu fiul unui armator. - Sigur că da.

Dar n-ai vrut?

Avea părul roșu. Nu-mi place.

Cum de l-a primit Lascours pe Jacques Pétillon în casă?

Voia să-l caute și l-a întâlnit pe stradă.

Și i s-a făcut milă. - De ce?

Mai pot lua niște sos?

Jacques ajută deseori la descărcarea lădițelor cu legume în Halles.

Nu e o rușine. - Dimpotrivă. Îți trebuie curaj.

Așadar, unchiul lui l-a luat și i-a dat camera lui.

Nu e ce crezi tu.

Asta nu schimbă faptul că astfel vă putea supraveghea pe amândoi.

De ce l-a alungat? Ce descoperise?

Nimic.

Nu era nimic de descoperit, Félicie?

Nu erai amanta lui?

Nu e mare lucru, știi. Se va rezolva, ca în romane.

Vrei un desert?

Cu frișcă?

Ce ai? Liniștește-te. - M-am înecat. Mă întorc imediat.

Aș vrea să merg acasă.

O clipă. Mă întorc imediat.

Poliția. Pot vedea biletul pe care vi l-a dat chelnerul?

Un bilet? Despre ce vorbiți?

Sau trebuie să vă arestez pentru complicitate la crimă?

Nu spuneți nimic, sub nicio formă.

Aruncați ce știți în Sena. E o chestiune de viață și de moarte.

Am simțit ceva în buzunar și am știut că e un revolver.

Când s-a întâmplat asta? Sâmbătă? - După serviciu, în metrou.

În timpul orei de vârf?

Fata în doliu cu care am luat prânzul s-a lipit de tine.

A strecurat revolverul în buzunarul tău și a coborât înainte să se închidă ușile.

De unde știi asta? - Unde e revolverul?

În noptiera mea. Mi-era frică. Nu știam dacă e încărcat.

Încă nu știu, pentru că nu mă pricep la arme.

Voiam să merg la poliție, dar fata aceea cu văl...

părea atât de sinceră și dezorientată. - Ești prea sensibil.

Dar nu o cunoșteam înainte...

Înainte să te trezești cu arma aia. Stai aproape?

Nu, dar biroul meu e aproape. Prânzesc aici în fiecare zi.

Ce ghinionist sunteți.

V-a ales pe dvs. pentru că erați un necunoscut pe care n-o să-l mai vadă.

Și pe cine întâlnește ea când prânzește cu un polițist? Pe dvs.

O să mă arestați? - Nu, dacă faci ce spun.

Janvier? Sunt eu. Am găsit arma.

Vino la Cadran Solaire, restaurantul din fața Beaujon.

Domnule... - Charles Morin.

Domnul Morin te așteaptă. Du-te cu el și du arma la laborator.

Fata aia... Crezi că ea...

Așteaptă aici o clipă. Și fără prostii.

Peste o jumătate de oră pleacă un tren. - Nu mai vrei o cafea?

Cafeaua mă face nervoasă. Hai.

Îți tremură tot corpul. Ți-e frig? - Puțin. Toate emoțiile astea.

Nu mai durează mult acum.

Ancheta începe să avanseze. - Foarte bine.

Vii înapoi cu mine? - Da, nu-ți fie teamă.

Nu te mai las să pleci.

Parcă am fi un cuplu bătrân, căsătorit.

Un cuplu nepotrivit. Mă simt ridicol. Tu nu?

Ești căsătorit? A, desigur, verigheta ta.

Soția ta are părul castaniu sau blond? - Blond. Natural.

Ce caută mașinile de poliție aici? - Sunt aici pentru tine.

Hai. - Pentru mine? De ce?

Nu ai fost atacată aseară?

Încearcă să-l identifice pe agresor.

Pe baza amprentelor, a scrumului de țigară, a firelor de păr?

Da, pentru că revolverul nu-l vor mai găsi. E de mult în Sena.

Așa crezi? - Absolut.

Doar dacă avem noroc. Dar asta se întâmplă doar în romanele polițiste.

Purta mănuși și pantofi noi. Nu vor găsi mare lucru.

Janvier a percheziționat camera lui Jacques din Paris.

Dar fusese deja scotocită.

Și fata pe care o căuta în Rouen? Adèle? Mai sunt noutăți?

Se pare că era pe Coasta de Azur.

Acum e în Paris, unde soțul ei tocmai a fost eliberat din închisoare.

Cine e soțul ei? - Încă nu știm.

Au izolat Montmartre și Pigalle?

O să răscolească iar totul? - Nici vorbă.

Fii drăguță și fă o cafea pentru prietenul meu Christiani.

Îl las aici să aibă grijă de tine.

Ne vedem diseară. - Pleci iar la Paris?

De ce? Ai lăsat ceva acolo?

Un Smith & Wesson? - Cu ăla a fost ucis.

O armă de bandiți. - Amprente?

Doar ale lui Morin, care o avea în buzunar.

Félicie a purtat-o trei zile cu ea.

Știa că casa și grădina vor fi percheziționate.

Așa că s-a descotorosit de ea în metrou.

Foarte isteț din partea ei.

Ea a avut revolverul? Credeți că ea și-a ucis șeful?

M-ar mira. Mi se pare că e treaba unui profesionist.

Nu, Félicie crede că Jacques Pétillon e ucigașul.

E îndrăgostită de el și vrea să-l protejeze.

Apropo...

știm cine a percheziționat camera lui Jacques?

Potrivit proprietarului, un client a dus o prostituată necunoscută sus.

Adčle? S-ar putea.

Bărbatul a coborât.

Proprietarul a mers să facă curat. Camera era goală.

Fata a apărut o oră mai târziu. I s-a părut ciudat.

A percheziționat camera lui Pétillon. Foarte amănunțit.

S-a uitat în sertare, în dulap, sub covor.

A tăiat până și salteaua și pernele.

Cineva îl împușcă pe Pétillon și percheziționează casa.

Între timp, Adčle, amantă sa, percheziționează camera din Paris.

Dar se grăbesc, își asumă riscuri. Ce caută?

Du-te la hotel.

Spune-i doamnei de la poștă că mai e nevoie de ea și diseară.

Dă-i niște flori din partea mea. Rămânem aici?

Ai ceva împotriva provinciei? Nu, dar...

Te întrebi ce fac. Ca toată lumea.

Ei bine, aștept. Pur și simplu, aștept ca Félicie să cedeze.

El dă startul operațiunii și lasă frâiele din mână.

Parisul trebuie să se descurce singur.

Gata cu jocurile astea, Félicie.

Așa arăta camera când locuia Jacques aici?

Nu chiar.

Gândește-te bine. Vreau să știu exact ce era în cameră.

Patul de cupru, care acum e în debara de lângă camera mea.

Și măsuța aia de toaletă? Da, era și ea acolo.

Și dulapul ăla? E același.

Ești sigură?

Da și nu. Dl Lascours cumpărase două dulapuri la fel.

Eu aș fi preferat un dulap cu oglindă.

Ai vreo unealtă? Ce fel de unealtă?

Nu contează. O șurubelniță, o daltă.

Ce-aveți de gând să faceți? Același lucru pe care l-a făcut și agresorul tău.

Asta căuta.

Ziarul e de acum ceva mai mult de un an. 18 septembrie.

Știi ce e înăuntru? - De ce aș ști?

Avea o sumă frumușică în camera lui, prietenul tău Pétillon.

230.000 de franci.

Ce-mi spui de asta?

Iar banii erau în camera lui Jacques Pétillon, nu în debara.

Domnul ăla știa unde se află.

Numai că nu știa că erau două dulapuri la fel.

Și nici că bătrânul și-a luat dulapul său în noua cameră.

Asta nu pare să te amuze. Ba da.

Vă ajută la ceva? O, sigur că da.

Piesele de puzzle încep să se așeze. Acum înțeleg mai bine.

Acum știu, de exemplu, oricât de ciudat ar suna...

că Jacques Pétillon nu și-a ucis unchiul.

Ar trebui să fii bucuros de asta. Și eu sunt bucuros. Îți mulțumesc.

Da, radiezi de bucurie.

Mă poți ajuta să dovedesc nevinovăția iubitului tău.

Dragostea e frumoasă, nu-ți fie rușine.

Se va vindeca și apoi vă veți îmbrățișa.

Și atunci îți va mulțumi pentru tot ceea ce ai făcut pentru el.

N-am făcut nimic.

Rămâne de văzut. Știu acum că ești capabilă de orice.

Ce vreți să spuneți cu asta? Nimic. Nimic.

Doar că va fi atât de recunoscător încât va vrea să se însoare cu tine.

Sunteți dezgustător, cel mai crud om pe care-l cunosc.

Crud, eu? Pentru că spun că iubitul tău e nevinovat?

E o capcană.

Când l-ai văzut ultima oară? Azi-dimineață, cu dumneavoastră.

Mă refer la înainte. Nu mai spun nimic.

Asta ai spus de cel puțin 20 de ori. Devine plictisitor.

Din fericire, am găsit banii ăștia.

De ce din fericire?

Nu erai amanta lui. Ar fi putut să-mi fie tată.

Vorbesc despre nepot. L-ai fi revăzut.

Cearta cu unchiul său n-avea legătură cu dragostea voastră.

I-ai fi spus lui Jacques că dulapul era în debara.

Îmi urmărești ideea?

Atunci Jacques n-ar fi mers în cameră și n-ar fi deschis dulapul greșit.

N-ar fi fost prins de Picior-de-Lemn și acesta ar fi fost încă în viață.

Nu vă las să-l închideți.

Nici măcar n-ai flirtat cu el. Poți să-mi spui adevărul.

Jacques al tău e în spital. Nu el a căutat banii.

Deci nu el e cel care i-a ascuns.

S-ar putea să nu știe nimic. Nici măcar că îl iubești.

Asta e adevărat. În sfârșit.

E prima dată când nu minți.

O fată care visează la o viață mai bună. Eu visam la Robin Hood.

Maturizează-te. Am 23 de ani.

Știi bine că nu ești copilul lui...

dar un păcat al tinereții e mai distractiv decât să fii servitoarea unui bătrân morocănos.

E și o poveste mai interesantă pentru Léontine.

Ei bine, nu-i mai spun niciodată nimic. Dar nu te poți abține.

Și l-ai descris pe Fromentin ca pe un bătrân din cauza bărbii lui?

Să fim serioși.

Cel care își caută prada va reveni cu siguranță.

Așa că nu vreau să rămâi aici singură.

Voi petrece noaptea aici. Încuie-te în camera ta deocamdată.

Sunt oaspetele tău. Ce mâncăm?

Cârnați și piure. Dar nu sunt servitoarea dumneavoastră.

Nu, dar nici fiica mea.

Avem o poză cu Adèle.

Ea a scotocit în camera lui Jacques?

Și am găsit asta în casă.

Bani dintr-un jaf? Nu de la loterie.

Dar pe mine mă interesează soțul lui Adèle.

Vreau să știu cum îl cheamă.

Homarul ăsta e pentru dumneavoastră, domnule Emile? Nu, pentru inspector.

Dă-i altceva, de la homar face urticarie. Îl iau eu.

Mănânc o felie de șuncă.

Comisarul e acolo? Telefon.

Caută în arhivă. Habar n-am, un jaf sau ceva.

Nu, ăsta e homarul meu.

Sau o înșelătorie. Pe la 18 septembrie, acum 13 luni.

A fost în perioada aia?

Spune odată.

Un jaf care s-a terminat prost? Da, îmi amintesc.

La Pédro, strada Blanche. Un mort.

Cine a fugit atunci?

Albert Babeau, zis Muzicantul.

În cazul ăsta tot ajungem la muzicieni sau Montmartre.

Și cât a primit? Un an.

Ar putea să se potrivească.

Caută-i poza și adu-o aici.

Noapte bună n-aș zice. Poftă bună.

Bine, așa merge. Ai grijă la clești.

Eu sunt.

Am o întrebare importantă pentru tine, Félicie.

Știi să faci maioneză? Bineînțeles.

Atunci gătește-l pe domnul ăsta.

N-am mai mâncat asta niciodată.

E și mai bun decât crabul.

E un festin. Ce sărbătorim?

Sfârșitul anchetei. Prima și ultima noastră masă împreună.

Dragă Félicie, pentru Jules. Nu eu, celălalt.

Știți cine l-a ucis?

O să știu mâine, dacă totul merge bine.

Săracul Jules, ura aventurile. N-a avut noroc.

A venit în satul ăsta...

pentru liniște și pace.

N-avea soție. N-avea prieteni.

N-avea copii, nici dușmani. Nici probleme cu banii.

Și când își lucra pământul visând la cartofii lui...

vine un ticălos necunoscut cu un revolver. Ce soartă.

Parcă e soarta mea. Și eu căutam liniște aici și acum mănânc homar cu tine.

Ce-mi place la tine e vitalitatea ta.

Atenție, n-am zis agresivitate.

Dar asta ați gândit.

Nu atac, mă apăr.

Mă duc să spăl vasele. Nu, ești prea obosită.

Fă-mi o favoare și du-te la culcare. Nu pot să dorm.

Ba da, poți. Uite, ia asta.

Nu-ți fie frică, nu te otrăvesc. E un somnifer.

Nu mi-e frică de tine. Nu ți-e frică de nimic sau de nimeni.

În afară de furtună.

De ce mă urmărești?

Vreau să mă asigur că ajungi în siguranță în camera ta. M-ai păcălit de atâtea ori.

Într-o zi vei regreta cuvintele tale. Probabil.

Noapte bună. Vise plăcute.

Am poze cu Muzicantul. Nu așa tare, doarme.

El e? A fost eliberat? De marți.

Cu două zile înainte de crimă. Ai fost la localul ăla de dans?

Într-adevăr, el a fost cel care s-a certat cu Félicie duminică.

Altceva?

Muzicantul are o soție, Adèle. Numele ei adevărat e Jeanne Duval.

De ce i se spune Muzicantul? Cânta la pian în Montmartre.

Poate că acolo l-a întâlnit pe Pétillon.

Au dat roade descinderile?

O prietenă de-a lui Adèle a fost arestată, vorbise recent cu ea.

A zis că Adèle plănuia să plece în Brazilia.

Du-te înapoi să-ți termini partida de domino.

De unde știi că joc domino?

Sunteți doar voi doi și tu nu știi să joci cărți.

Crezi că se întâmplă ceva la noapte? Poate.

Ai tutun la tine?

Pot să rămân și aici. Nu, du-te înapoi repede.

Mașina aia iese în evidență.

Mic dejun.

Bună dimineața.

Bei cafea cu lapte dimineața?

Nu aveau pâine proaspătă, așa că am prăjit-o pe cea veche.

Ai dormit bine?

Am auzit tot felul de mașini noaptea. Am visat sau a fost real?

A fost un du-te-vino. Mănâncă, că se răcește.

E cineva jos?

Ucigașul. Ce?

Cine e? Îl cunosc?

E Jacques.

Știați de la început. M-ați atras în capcană.

Ți-ai pus ochii pe bietul Jacques, nu-i așa?

E un muzicant, dar nu cântă la saxofon.

Vreți să mă înnebuniți. Deja ești.

Hai, termină-ți micul dejun, apoi mai vorbim.

Mă gândeam că va veni să ia banii. N-avea de ales.

Credea că sunt în Paris și că casa nu e păzită.

Și, ce mai faci? Da. Unde ai găsit dulceața de cireșe?

În dulap. Era bine ascunsă, nu ușor de găsit.

De ce ai mințit? Din acest motiv.

Un răspuns inteligent. Ascultă-mă, Félicie.

De ce n-ai spus că, atunci când te-ai întors marți de la magazin...

l-ai văzut pe Jacques fugind prin grădină?

Știu că l-ai văzut.

Pentru el a scos Picior-de-Lemn vinul rozé și paharele.

Credea că nepotul său vrea să se împace cu el.

Tu ai crezut că Jacques l-a ucis și ai vrut să-l salvezi.

Ai văzut revolverul și l-ai purtat cu tine trei zile.

Sigur n-a fost ușor.

Apoi l-ai strecurat în buzunarul unui necunoscut, în metrou.

De unde știi asta? E meseria mea să știu lucruri.

Îți dai seama că din cauza minciunilor tale...

Jacques ar fi putut fi arestat?

Deci nu el a fost? Acum spui adevărul?

Du-te să verifici jos, dacă nu mă crezi.

E legat de calorifer.

E iar o păcăleală de-a ta? Pe mine nu mă păcălești.

Ieși din camera mea și lasă-mă să mă îmbrac.

Mă duc să văd.

Stai. De ce a venit Jacques tocmai marți?

Muzicantul i-a cerut asta. Muzicantul?

Un prieten rău. În Montmartre întâlnești tot felul de oameni.

Întoarce-te. Mă îmbrac.

Uite-o pe prietena noastră Léontine. Ai multe să-i povestești.

Ei nu-i mai spun niciodată nimic.

Vrei să pariem? Nu pariez cu tine.

Încă vă mai certați?

Întoarce-te.

Privește-mă în ochi. Puloverul tău e pus invers.

Nu încerca să mă distragi.

Răspunde simplu. Jacques e nevinovat?

Afurisită Félicie. Nu mai ești supărată pe mine?

E vinovat, Jacques al tău.

Anul trecut a oferit adăpost unui infractor fugar aici.

Muzicantul?

Un loc drăguț la țară, o ascunzătoare ideală.

Îmi amintesc ceva.

Am intrat odată fără să bat în camera lui Jacques. A fost foarte grosolan.

Nu era genul lui.

Părea că ascunde ceva.

Nu ceva, ci pe cineva.

Cineva care, înainte să fugă, a ascuns prada pe dulap.

Apoi a fost arestat. A primit un an...

pentru că nu s-a putut dovedi clar că era vinovat.

De ce mă privești așa?

Fără motiv. Continuă.

Când a fost eliberat, l-a căutat pe Jacques...

și i-a spus că a lăsat aici ceva important.

Jacques l-a ținut de vorbă pe bătrân, în timp ce el căuta asta.

Înțeleg. Era și timpul.

Mulțumesc. Cu plăcere.

O să-mi lipsească cearta noastră.

Încep să mă port la fel de copilăros ca tine.

Și apoi? Ce s-a întâmplat mai departe?

Bătrânul a auzit ceva și a mers să verifice. Da, avea un auz bun.

Muzicantul și-a pierdut capul și a tras.

Jacques s-a speriat și a fugit. Celălalt la fel.

Dar tu l-ai văzut doar pe Jacques.

Jacques al tău, cu majuscule. Nu mai fi răutăcios.

Nu mă pot abține. Se declanșează o reacție chimică când te văd.

Ai asupra mea efectul unei cârpe roșii asupra unui taur.

Nici cel mai rău infractor nu reușește asta.

În sfârșit un compliment.

Ești frumoasă când zâmbești.

Acum mai aranjează-ți părul.

Și ce s-a întâmplat mai departe? Știi ce a urmat.

Muzicantul ți-a făcut curte ca să intre în casă.

Ce mai e și povestea asta?

Duminică i-ai tras o palmă în localul de dans, îți amintești?

Noaptea a revenit și te-a atacat.

El a fost? El a fost.

Ce ticălos. Tot el a tras și în Jacques?

Da. Ca să-l împiedice să vorbească. Și noaptea, când tu dormeai dusă...

a reușit să scape din Paris și a luat un taxi până aici.

Fiind falit, l-a doborât pe șofer cu o lovitură în ceafă.

Și s-a furișat înăuntru.

Prin grădină, foarte liniștit, fără să facă zgomot.

A trecut pe lângă bucătărie. Era o fereastră deschisă.

V-ați luptat? Nu.

Eram în spatele lui și i-am prins gâtul cu brațul.

O metodă eficientă și paralizantă.

Și ce a făcut? Nimic. A gemut după aer.

Sunteți rănit? Nici o zgârietură. Nici o picătură de sânge.

Mă păcăliți. Spuneți asta ca să nu mă speriați.

Și după o noapte ca asta, faci cafea.

Și-mi aduci micul dejun la pat.

Ai făcut toate astea pentru mine.

Pentru mine. Nu-mi vine să cred. De ce?

Unele secrete e mai bine să nu le descifrezi.

Uite-l pe Christiani.

Îmi iau rămas-bun de la tine, micuță Félicie.

Am împrumutat o bucată de frânghie ca să-l leg.

Și eu?

Plecați?

Du-te să-l vizitezi pe Jacques.

Acum probabil că are voie să mănânce struguri.

Până la urmă, te urăsc.