Original subtitles

Maigret și nebunul din Sainte Clothilde

Am plecat din Paris la ora 21:30.

Mă duceam la soția mea în Strasbourg, pentru că verișoara ei urma să nască.

Parcă plecam în vacanță.

Era cald în noaptea aceea și nu puteam dormi.

O căzătură nefericită.

Și omul dispăruse.

Situația era ridicolă. Eram fără acte, fără bani...

și mai ales fără pipă. Așa a început totul, în Sainte Clothilde.

Mirosea a cale ferată, a pământ și a grajduri.

Dublu entorsat, enervant. Un om solid ca tine nu e sigur un moalau.

Altfel, ghinion. N-am înțelegere pentru văicăreți. Vrei să vezi radiografiile?

Interesant, ce mai. Nu doar ale tale. Toate radiografiile.

La fel de interesant ca prima noastră călătorie pe Lună.

Spune, doctore, de ce sunt polițiști pe coridor?

Ai apărut aici brusc, fără legitimație.

Nu ni se întâmplă asta, de aceea.

Omul care m-a adus, nu l-am mulțumit.

Eu nu țin la mulțumiri.

Când trebuie schimbat bandajul?

Mai târziu, când inflamația musculară se va reduce.

Asta e tot. Mulțumesc.

Poate mânca ceva? - Trebuie. Ce e astăzi?

Curcan cu varză înăbușită și sos de mere.

Cât despre mâncare, nicio clinică nu se compară cu noi.

Ai toate comoditățile. Poftă bună.

Ciudat. Șeful tău pare să se distreze fiind nepoliticos.

Un glumeț sec? - Nu glumește.

Bineînțeles că-mi plac bebelușii. Dar doar câteva zile.

Dacă am nevoie de tine, te sun. Nu e chiar atât de departe.

Măcar acum nu-ți stau în cale.

Nu, nu e grav entorsat.

Pup.

Comisar Leduc.

Nume, prenume, adresă, funcție, tot tacâmul.

Pot doar să spun, nu să dovedesc.

În grabă, mi-am uitat actele.

Cine ești, domnule?

Jules Maigret, comisar al poliției judiciare din Paris.

Îmi râzi în nas? - Deloc. E chiar amuzant.

M-am întrebat uneori cum e să fii suspect. Nu e plăcut.

Fața ta îmi pare cunoscută. A fost o poză cu tine în ziar.

Chiar ești comisarul Maigret. - Asta încerc să-ți spun.

Îmi pare rău. Dar ai sărit pur și simplu din tren fără veste.

Și într-un moment prost. - Cum așa?

E panică. Oamenii nu mai ies afară.

Aici, în Sainte Clothilde? - Panica e justificată.

Tentativă de omor asupra unei tinere. Nu violată, dar agresată.

Făptașul i-a legat ciorapul în jurul gâtului.

Mai întâi încercase s-o stranguleze cu mâinile goale.

Zăcea cu fața la pământ.

Un maniac.

Ce a spus victima? - N-a văzut nimic, era panicată.

A atacat-o din spate. A leșinat.

Din păcate pentru el, ea a avut noroc și el a fost deranjat.

Această tentativă de omor a avut loc chiar înainte să ajungi aici.

De aici suspiciunea și precauțiile noastre.

Câți oameni locuiesc aici?

6235 de suspecți, fără a include copiii mici.

Plus eu și încă cineva.

Voiam să prind pe cineva care a sărit din tren.

Cine știe, poate intenționat în locul ăsta.

Poate că nu are legătură. - Foarte posibil.

Dacă îți plac coincidențele.

Bună, domnule primar. - Bine că ești aici.

Ce fel de om e acest comisar? - Calm, impunător. Ape liniștite...

Tipic pentru un polițist. - Celebrul Maigret din Paris.

Maigret? - Exact.

Stă mult aici? - Câteva zile, zice doctorul.

Ce părere ai despre povestea asta?

Asta nu face bine orașului nostru, nici nouă tuturor.

Un vagabond ne tulbură comuna noastră respectabilă.

Și îți strică alegerile. - Nu-mi pasă. Sunt ocupat.

Cu afacerea noastră. Comerț cu lemn, transport, reîmpădurire și fabricare de mobilă.

Bellanger e un nume cunoscut aici. Politica e doar un lux.

Dar totuși util. - Nu neg, da.

Un astfel de maniac în trecere n-ar trebui să facă mizerie aici.

Și dacă e de-al locului?

Vrei să spui că are o familie aici?

Prieteni, iubite, o meserie. Poate ți-a strâns mâna vreodată.

Aș prefera să fie un străin.

Cred că nu prea ai de ales.

Drăguț, dar nu am nevoie de avocat. Nu mai sunt suspect.

Voiam să profit de șederea ta.

Ne poți ajuta cu cazul care ne preocupă atât?

Vrei să spui agresiunea? - Nu e prima dată.

Cum așa? - Acum șapte ani...

a avut loc o crimă. Abia mă mutasem aici.

Am mai văzut astfel de cazuri.

Făptașul e mereu un solitar, mânat de iluzii...

sau de o obsesie sexuală. - Din fericire, acesta nu violează.

Dar ucide. - Poate l-ai văzut.

„A vedea” e mult spus. - Înțeleg.

Dar trebuie să fi observat dacă era, de exemplu, mare sau mic.

Nu aș zice mare. Avea un fizic solid.

Era bine îmbrăcat, cred. Dar era întuneric.

Totuși, asta elimină deja câțiva oameni.

Te gândești la cineva din cercuri înalte sau dintr-un mediu înstărit?

De ce nu? Nebunia există în toate clasele sociale.

Există nebuni bogați și săraci.

Te las în pace. Vom mai vorbi despre asta aici, sunt sigur.

Noapte bună, comisare.

Ce să zic? Am coborât fără să mă gândesc.

Nu mă crezi? Asta e ceva nou.

Nu, nu umblu în somn.

Lachenal îmi aduce lucrurile.

Tu stai cu verișoara ta. Te sun eu. Pup.

N-ai pijama? - Nu, nu-mi plac spitalele.

O prințesă în lacrimi și pământul plânge. Îmi place de Margarette.

A fost doctorul? - Poliția, primăria, justiția...

și tot personalul medical. N-ai uitat de pipa mea, nu?

Nu, nu mai spune.

Am uitat pălăria ta. - Nu-i nimic.

Ai adus chiar și chibrituri. Ia loc.

Ai nimerit într-un cuib de viespi. Două crime într-un astfel de loc.

Una și jumătate.

Pot să văd?

Ai dormit bine?

Fără febră. Cu atât mai bine, că febra poate fi persistentă.

Nu scapi ușor de ea. Unele femei au așa ceva.

Să vedem piciorul ăla.

Sunt în urmă.

Vin imediat la tine.

Nu mai stai în pat?

Încă nu știai? Plec. - La Strasbourg?

Încă nu am voie. Dar în piață e un hotel unde se mănâncă bine.

Leduc avea dreptate. E liniște pe stradă.

Aveți două camere libere? - Spre piață sau spre grădină?

Spre piață.

Ce e? N-ai mai văzut un comisar șchiop?

Obișnuiește-te.

Marcă elegantă. Nebunește, prea scump. - Sunt costuri deductibile.

Puține umerașe. În America e altfel, îți dau o grămadă. Bine, nu?

Trebuie să le folosești pe toate? - De aia le merge afacerea așa bine.

Când văd femei mergând acasă, făcând cumpărături sau având întâlniri...

mă gândesc la criminal. Sigur va lovi din nou.

Una dintre aceste femei ar putea fi următoarea lui victimă.

Trebuie să mergem pe urmele lui. - E meseria ta. Când începem?

Tu aduni din Nancy și Strasbourg toate dosarele despre primul caz.

Și găsește ultima victimă. Vreau să vorbesc cu ea.

Explică-i că momentan nu pot merge.

Îmi pusese mâinile pe gât.

Comisare, a strâns atât de tare încât simțeam că-mi zdrobește oasele.

Nu știu dacă chiar am leșinat, dar când mi-am revenit, dispăruse.

Îmi scosese ciorapul și-l legase în jurul gâtului meu.

De ce nu m-a strangulat cu el?

Nu știu de ce, dar am plâns.

Nu i-ai văzut deloc fața? - Nu, doar mâinile.

Ce fel de mâini? - Mâini subțiri, nu de muncitor.

Te-ai dus imediat acasă?

Mă bucur că geanta mea nu a dispărut, singurul cadou de la tata.

Totul era împrăștiat pe stradă. N-a fost ușor să adun totul la loc.

Am pierdut câteva mărunțișuri. - Ești curajoasă.

Nu atât de curajoasă încât să mă duc să le caut acolo.

Dar putea fi mai rău. Îmi dau seama de asta.

Și altceva?

Nimic. Sau nu-mi mai amintesc. - Mulțumesc, doamnă Jouanet.

Inspectorul Lachenal vă va însoți. Așteptați afară o clipă.

Am aflat tot felul de lucruri. Doamna Jouanet are o spălătorie.

Printre clienți sunt și comisarul Leduc și avocatul Duhour.

Ești surprins? Într-un orășel ca ăsta toată lumea merge la aceleași magazine.

Prieten și dușman se întâlnesc, adesea.

Și criminalul la fel. Mâncarea ta va fi adusă sus, eu dorm în Nancy.

Ce s-a întâmplat?

Soția lui nu e cu el. - Cu atât mai bine, m-am săturat de văicăreli.

Cum rezistă?

Ce speriați păreți.

Cine e speriat aici? - Nimeni, până la noi ordine.

Bună, intră.

Cine locuiește în casa veche din fața bisericii?

Maestrul Duhour, avocatul.

Puțină muncă, dar rezultate mari.

Primește des vizite?

Nu e un om de lume. Întâlnește mereu aceiași oameni.

Știi cum li se spune aici? „Careul de ași”. Sunt patru.

Ca cei șapte pitici. - Comisarul Leduc...

primarul Bellanger și doctorul Rivaud.

Igiena fizică, mai ales la femei.

Și fermecătoarea doamnă care a deschis ușa?

Janine, secretara lui Duhour și cumnata doctorului.

„Curată” e sigur, dar „soră”, nu sunt așa convins.

Ce înseamnă exact acest „careu de ași”? E un club?

E mult mai simplu.

Se înțeleg bine, se cunosc, au succes.

E normal să bea un pahar din când în când.

Și, mai mult, decid în secret soarta noastră.

Aici o autorizație, acolo o interdicție. Un drum se deschide, o școală se închide.

Și votează mereu pentru interesele lor.

Și? - Asta e faimoasă.

Când eram copil, nu voiam să ies afară când ploua.

Spuneam că am febră și mama îmi lua temperatura.

Îmi frecam termometrul de pijama.

Uneori frecam prea tare și temperatura urca la patruzeci de grade.

Acum vreau să ies și sunt țintuit de scaun.

Asta să te învețe. Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus, și încă n-ai scăpat.

Prima victimă: același ritual. Ciorap în jurul gâtului, fața la pământ.

Strangulată cu mâinile goale. Lucra aici la școală.

E școala departe? - Da, dacă mergi cu un singur picior.

Ce făcea biata fată de meserie?

Lucra de un an și jumătate la cantină.

Părea la fel de tânără ca unii elevi.

Copiii o adorau.

Când făceau năzbâtii, nu spunea nimic.

Au trecut șapte ani. Unii încă își mai amintesc de ea.

Se numea Agnès. Frumos, nu?

Cu un astfel de nume, ai treabă cu Dumnezeu în regulă.

Sper asta pentru ea.

Nu lucra mai întâi la clinica doctorului Rivaud?

De ce a plecat de acolo?

Habar n-am. Nu vorbea niciodată despre trecut.

Parcă purta cu ea o povară grea ca plumbul.

Bună, domnule comisar. - Bună, doctore.

Ce mai faci? După spusele asistentei, nu prea bine.

Cred că maniacul tău mă preocupă prea mult.

Când vei pleca, va trece. - Nu plec așa curând.

Nu pot cu piciorul meu. Și am cerut oficial să mă ocup de acest caz.

Îl voi ajuta pe comisarul Leduc.

Poate am văzut făptașul, într-un tren în mișcare.

Vrei să cauți un străin într-un oraș unde nu cunoști pe nimeni.

Nimic neobișnuit, fac asta de treizeci de ani.

N-ai idee ce am învățat de-a lungul timpului.

Și mereu există cineva care te cunoaște. Asta e valabil și pentru criminali.

Indiferent de mediul lor, originea lor, dacă trăiesc aici sau nu.

Chiar și un criminal are un nume și un chip.

Pentru un prieten sau pentru un comerciant.

Sau are nevoie de un doctor, acum că ești aici.

Ne putem combina anchetele.

De ce trecutul primei victime a fost abia investigat?

Soluțiile vin mai des din trecut decât din prezent.

Trebuie să le găsim, dacă există.

Sau să le imaginăm, dacă e cazul. - Atunci îți urez distracție plăcută.

Sper să împart această distracție cu tine.

Desigur.

Ce s-a întâmplat?

Ai văzut diavolul? - Într-un fel, da.

Ce caută ea aici?

Vreau să vorbesc cu comisarul din Paris. - Acolo, în spatele tău.

Deranjez, comisare?

Vrei să mă asculți? - Absolut.

Știu cine e nebunul din Sainte Clothilde.

Pot să întreb cine ești? - Sunt Florence Rivaud...

soția doctorului care te tratează. - Da, excelent.

În acest domeniu, nu i se poate reproșa nimic.

E priceput, vigilent, răbdător, perspicace și perseverent.

Nicio boală nu-l sperie, niciun obstacol, de altfel.

A pus clinica pe picioare cu greu și își merită succesul.

Fără îndoială ai auzit vorbindu-se despre sora mea, Janine...

teoretic, cumnata soțului meu...

dar, de fapt, la fel de mult soția lui ca și mine.

Nu contează.

Lucrează la avocatul Duhour, pe care probabil l-ai văzut și tu.

Un prieten al soțului meu. Se cunosc din Vichy, o perioadă urâtă.

Câte crime s-au comis atunci. A fost un măcel.

Mai ales o dată. - Ce vrei să spui?

Ritualurile nu sunt mereu la fel.

Dar acest ritual a apărut, a dispărut și apoi a reapărut.

Vrei să spui: ca în Vichy? - Toți se cunosc din Vichy.

Eu am făcut în așa fel încât să se reunească în Sainte Clothilde.

Ce-i cu criminalul? - Jumătate din oraș e împotriva noastră.

Nu au mereu dreptate.

Pot vorbi și eu despre asta.

Știi cum sunt scrisorile anonime. Întotdeauna sunt mai mult sau mai puțin semnate.

Aici sunt grupuri și comploturi. Oamenii se spionează și sunt invidioși.

Ura e o prietenă fidelă aici, întotdeauna gata de acțiune.

Sunt capabili de crimă ca să-i sperie pe alții.

Cine sunt „ei”? - O listă care devine tot mai lungă.

Sunt atentă, aș putea fi următoarea victimă. Ajută-mă.

Liniștește-te. Am venit să clarific cazul.

Nu e deja clar? E cât se poate de transparent.

Ce știi exact despre criminal?

Știu... - Ești acolo, Florence?

Scuză-mă, știam că sora mea e aici. Mă duc spre casă.

Vii cu mine? - Da, ai dreptate.

Pe mai târziu. La revedere, comisare.

Tativa, tu ești? - Cine altcineva ar fi?

La ce oră vrei să mâncăm?

Nu-mi pasă. - Ți-am luat sparanghel.

Mamei nu-i plăcea.

Mama ta nu mai e.

Mi-e dor de ea.

Știu.

E mai bine acolo unde e acum.

Nu e corect.

Încetează cu pledoaria, puștiule.

Mai ales pentru morți. - Taci.

Nu mai spun nimic.

Și acum un strop de limonadă.

Gheață măcinată.

Capacul la loc.

Scutură.

Nu porți niciodată șapca aia? - Doar ca să impresionez clienții.

Am cumpărat odată o pălărie moale.

Foarte de detectiv. Ca să impresionez, dar n-am reușit niciodată.

Și acum toarnă.

Trecem iar la calvados? - Da, trebuie.

De ce mai ești pe picioare?

Merg. Mai ușor de zis decât de făcut. - Au spus „mergi”, nu „urcă”.

Ai vorbit cu oameni? - De la școală și de la căile ferate.

Am făcut un pariu cu doamna Rivaud. În mintea mea, cel puțin.

Și am avut senzația neplăcută că nu pot câștiga.

Parcă era o carte măsluită.

Tu ce crezi? - Că vei dormi bine.

Noapte bună.

Intră, ia loc. Vrei o cafea, o felie de chec?

Nu, mulțumesc. Nu mănânc dimineața.

Vin din partea avocatului Duhour. Vrea să vorbească cu tine astăzi, dacă se poate.

Din păcate, după cum vezi, încă sunt handicapat.

El va veni la tine, locuiește vizavi.

Știu. E binevenit.

Ce părere ai despre sora mea, Florence?

Mi s-a părut agitată, chiar un pic supraexcitată.

E tratată regulat pentru nervii ei.

Cumnatul meu e doctor, dar... - Din fericire, tu ești acolo pentru ea.

Și pentru el.

Într-un orășel ca ăsta nimic nu rămâne secret.

Sora ta e speriată.

Ție ți-e frică? - Nu, de ce?

De acel maniac. - Nu cred în asta.

Atunci în ce crezi? - Într-o răzbunare.

În răzbunări, deci. - Răzbunarea e foarte răspândită aici.

Mă pregăteam să plec.

Imaginează-ți orășelul ăsta ca pe o tapiserie mare.

Cu mii de personaje.

Unul dintre ele se ascunde și nu e suspectat. Ce faci atunci?

Cauți dacă la marginea tapiseriei iese vreun fir.

Și, dacă da: tragi de el.

Cine? Avocatul, primarul, poștașul?

Șeful gării, patronul hotelului? - Cu firul ăla îi vom găsi.

Fie că e lăcătușul, fie că e prefectul.

Ai găsit deja firul ăla?

Ar putea fi Florence Rivaud.

Voia să vorbească cu mine, dar sora ei cea frumoasă a smuls-o de lângă mine.

Ai grijă, vorbea aiurea. - Da, dar în asta e un cod.

Trebuie să-l descifrez. Sun-o.

Și spune-i că încă nu pot merge.

O aștept astăzi, la o oră care îi convine.

Fii sever.

Am impresia că cineva vrea să ne ducă pe un drum greșit.

Leduc a fost ocolit, la fel și poliția din Nancy.

Toată lumea găsește liniștitor faptul că făptașul e bolnav.

Asta e adesea util pentru a ascunde alte motive.

Domnul e de la poliție, Tativa. - Știu.

Aia era Tativa, mătușa avocatului Duhour. Îngerul lui păzitor.

Trebuie să studiezi dreptul pentru jobul ăsta? - De preferat, da.

Și trebuie să studiezi mai mult ca să ai voie să tragi?

De preferat, da. Nu tragem des.

Avocatul Duhour nu e aici? - Știi foarte bine.

Bine, pentru că voiam să vorbesc cu tine.

Tativa cea de temut face menajul? - Desigur.

Șeful tău e pe lista de clienți a spălătoriei Jouanet.

Cunoști afacerea aia. - Da, o știu.

Probabil în august, când Tativa e în concediu.

E important? - Haine curate? Sigur că da.

Dacă am fi putut să te ținem aici, ar fi fost ideal pentru noi.

Cu piciorul ăsta nu pot face mare lucru. - Când pleci?

De îndată ce pot sta rezonabil pe picior. De ce?

În curând e o ședință a consiliului. Vorbim, evident, despre crime.

Toată lumea știe că cel mai bun polițist e aici. Vor să-ți afle planurile.

Le înțeleg frica, dar Leduc mi se pare solid.

Îl cunoști de mult? - Da, din timpul războiului.

Din Vichy?

La început, da.

Doctorul Rivaud și primarul erau acolo atunci?

Rivaud și-a întâlnit soția din întâmplare acolo.

Ea e din familia Beaulieu-Dubosc.

I-am urmat și m-am stabilit aici.

Și Bellanger la fel. A devenit primar.

Și, în cele din urmă, Leduc ni s-a alăturat, ca să zic așa.

O poveste frumoasă.

N-a fost ușor, dar prietenia înseamnă ceva pentru noi.

Parcă e un fel de religie.

Să nu exagerăm, dar e ceva adevăr în asta.

Inspector Lachenal, de la poliția judiciară din Paris.

Vreau să vorbesc cu domnul Bellanger. - Sunt soția lui, Suzanne.

A plecat de curând. Îi spun că ai fost aici.

Ca primar, e ocupat cu politica. Și cu afacerea lui.

Vei afla.

Ce voia detectivul ăla? - Să vorbească cu tine.

De ce? - Pentru anchetă, a zis.

Nu mă bag. Ce treabă am eu cu asta?

Din cauza reputației tale de cuceritor.

Până la urmă, e vorba de femei, dintre care pe una o cunoșteai bine.

Îți bați joc? - Eu da, ei nu.

Maigret trebuie să dispară. Leduc ne e de ajuns.

Pleci? - La Rivaud. Apoi la ședință.

Ne vom ocupa de Maigret. - Împreună veți reuși.

Poate.

Merge destul de bine cu mersul. Ai fi un bun simulator.

Uneori e amuzant să inversezi rolurile.

Propunerea ta de colaborare mă flatează, desigur.

Dar noi n-avem bugetul vostru.

Și în astfel de orășele se aplică alte metode.

Aici există o tradiție a tăcerii.

O strategie a secretelor și a lucrurilor ascunse.

Potecile din pădure sunt mai greu de străbătut decât autostrăzile. Crede-mă.

Și cele din Vichy, presupun. - Ce-i cu Vichy?

Am auzit că într-un anumit caz de crimă de acolo...

a avut loc un ritual oarecum similar.

Înțeleg la ce te referi.

Au fost multe astfel de cazuri. Politice, antisemite, anti-naziste.

Era plin de maniaci.

Nu, doar o durere. Și nici măcar tot timpul.

Nu, mă odihnesc.

Nu, chiar nu. Nu e nevoie.

Sunt acolo cel târziu duminică dimineață.

Copilul drag încă nu s-a născut.

Exact.

Pup. Da, exact. Pe mai târziu.

E mult mai puțin umflat. Pentru recuperarea ta...

trebuie să mergi mai mult și să te miști mai mult. Înțelegi?

Trebuie să te sprijini pe călcâi, dar nu prea mult. Dacă vrei să pleci repede, trebuie.

Te-ai săturat să mă vizitezi.

Un bolnav care pleacă se întoarce sănătos acasă.

Cu excepții. - Nu contez niciodată pe moarte.

Doar pe imprevizibil.

Am citit că acum doi ani o pacientă bătrână de-a ta a murit.

Părea a fi eutanasie.

Ancheta s-a închis. Prostii. Avea 89 de ani și cancer.

Întotdeauna se caută un țap ispășitor. Soarta altora ne amintește de propria soartă.

Nu par a fi criminali sau nebuni, dar...

Sunt evazivi. Am văzut-o pe doamna Bellanger. Nu e cooperantă.

I-am văzut pe Duhour, Rivaud și Leduc.

Unde erau în noaptea aceea? - N-am întrebat.

Cine știe, poate unul era în tren. - Dar de ce?

De unde venea? De ce a sărit?

Au ceva de ascuns? - Mai mult decât noi doi.

Doamna Rivaud n-a venit. Știi ceva?

Am sunat la ușă, dar n-a răspuns nimeni.

Trebuie s-o găsești.

Unde e Leduc? - La locul crimei.

Ce caută? - Indicii.

Prostii. Ce indicii lasă un nebun imprevizibil?

Amprente, urme de pași? - Nu poate zbura.

Vei întreba 6235 de oameni ce număr poartă la pantofi?

Îl vom găsi mai devreme. Ce număr porți la pantofi, domnule primar?

Habar n-am, 43. - Uite-așa. Dacă urma e 44...

încă un om eliminat și mai rămân doar 6234.

Scuză-mă.

Vin la tine cât de curând pot.

Condoleanțe, doctore. - Mulțumesc. Ești iar pe picioare.

Vine medicul legist? - E pe drum.

Pot vorbi cu tine? - Dacă vrei. Vino cu mine.

Tristețe, durere? Astfel de cuvinte mi se par exagerate.

Să spunem: regret sincer.

Amândoi aveam de suferit din cauza nebuniei ei. Nu mai mergea.

Cunoști situația cu sora ei.

Crezi în coincidențe? - Ce vrei să spui?

Un maniac căutat să o aleagă tocmai pe soția ta...

când voia să vorbească cu mine. Crezi asta?

Habar n-am, ce înseamnă asta?

Să presupunem că atacurile anterioare au fost doar pentru...

a masca, pentru a pregăti crima asupra soției tale.

Prima dată a fost acum șapte ani. - Aici, da. Dar uiți de Vichy.

Aia n-are legătură, mi se pare tras de păr.

Dar să presupunem. Și ce mai departe? - De ce a fost ucisă soția ta?

Descoperise cine e maniacul...

sau știa ceva despre o altă afacere din trecut.

Nu ți-a spus niciodată nimic despre asta? - Absolut deloc.

Nici surorii ei?

Nu, din câte știu.

Deranjez? Comisarul Leduc vrea să vorbească cu tine.

Să intre.

Medicul legist a plecat iar? - Azi-noapte.

Nici acum urme de viol.

Ritualul: fața la pământ, gâtul rupt, ciorapul în jurul gâtului.

Ca acum trei zile.

Ca acum șapte ani.

Ca în Vichy.

Vichy n-are legătură. Aici a devenit o dramă.

Și acum începe din nou.

Lucrai la poliția din Vichy pe atunci?

Da. O perioadă grea. - Nu mă îndoiesc, comisare.

Sunt doar nervii.

O să treacă.

Nu știam că mă va afecta atât de mult.

Moartea surorii tale nu e de ici, de colea.

Mai ales în felul ăsta. - Mă simt pentru prima dată cu adevărat vinovată.

Pentru ce? - Nu pentru moartea ei.

Ci pentru viața ei irosită.

Vieți irosite cunoaștem cu toții, fără să putem face ceva.

Du-te acasă acum.

Nu m-am simțit niciodată acasă aici, Tativa.

Îl aștept pe Duhour. Trebuie să semneze ceva.

E în camera lui secretă, la mansardă. Dacă aș fi în locul tău, n-aș aștepta.

Ce face acolo?

Face ordine.

Ce anume?

În memoria lui.

E iar aici. Fikkie, cum îi spui tu.

Pune-l pe Luciani să afle ce au făcut cei patru în timpul ocupației.

Mai ales în Vichy.

Ce aștepți exact de la mine?

Ca om important în Sainte Clothilde, sigur ai posibilități...

să verifici dacă printre cetățenii tăi...

sunt oameni care, din când în când, mai fac câte o greșeală.

Chiar și printre prietenii tăi.

E o cerere oficială? - Așa cred.

Atunci toată lumea se va speria. - Doar făptașul.

Cine va face asta? - Pot cere întăriri din Nancy.

Atunci va fi poliție peste tot. Îl avem deja pe inspectorul tău.

Și doi comisari, da.

O omletă cu ciuperci și un pahar de vin roșu, nu prea plin, te rog.

Ce a spus primarul? - Eu am vorbit cel mai mult.

Încerc să-i zdruncin acum că Florence Rivaud e moartă.

Sunt neliniștiți și vorbesc tot mai puțin despre un nebun.

Doar chestia cu ciorapul face să pară un maniac.

Dar caracteristicile sunt mereu aceleași: ciorap în jurul gâtului, strangulată.

Gât rupt, nu violată. Asta e nebunesc.

Prima dată da, și tentativa ratată.

Poți imita asta dacă vrei să ascunzi de ce ucizi pe cineva.

Cineva ca Florence Rivaud.

Ar fi vorbit prostii sau poate ar fi spus adevăruri jenante.

L-am sunat pe Luciani.

„Careul de ași” era în Vichy de la sfârșitul lui 1940 până în 1944.

Șocat?

E foarte nevinovat. Începi cu unul și apoi cumperi mai multe.

În final, ai o întreagă colecție.

Din cauza cantității devine abstract. - Am venit să aduc dosarul ăsta.

N-am vrut niciodată să provoc pe cineva cu asta.

Cineva care colecționează trenulețe nu trebuie să conducă o locomotivă.

Ai tresărit?

E la fel de înaltă ca tine, la fel de slabă ca tine, dar nu spune nimic.

Pot vorbi cu ea ore în șir, ca și cu mama mea.

Uneori o așez lângă mine sau o întind.

Și apoi vorbesc. Ea nu răspunde.

Dar mă ascultă.

Bună, aș vrea să vorbesc cu comisarul Maigret.

Duhour e la mansardă. Ar trebui să te uiți acolo.

Nu știi ce vei vedea. Eu plec, vreau să fiu acasă înainte de întuneric.

Inspectorul Lachenal te va însoți. Eu mă duc la avocatul Duhour.

Așa prefer. Noapte bună.

Vrei să vorbești cu avocatul Duhour? - Vreau să-l întreb ceva.

Să-l întrebi?

Acum avocații sunt chestionați? E lumea pe dos.

Ești sora doamnei Duhour? - Da, sora ei mai mare.

Ai venit să locuiești în Sainte Clothilde după moartea ei?

Nu poate trăi singur. Ar muri de foame și ar umbla în zdrențe.

Sora mea n-ar fi vrut asta. - Deci e copilul tău.

Sora ta era la fel de indulgentă ca tine? - Avea tot dreptul.

Ea l-a făcut așa.

Mă asigur că rămâne așa. Și toți să stea departe de el.

Liniștește-te, nu judec niciodată înainte.

Când eram în Vichy, Leduc, Bellanger și Duhour erau și ei acolo.

Și doctorul Rivaud. Acolo a început aventura noastră.

Florence a lăsat lucrurile să meargă de la sine.

Amândouă îl admiram pe Jacques. Îl împărțeam.

Te șochează asta? - Nu, nu chiar.

Nu crezi că făptașul ar putea fi o femeie?

Nu există maniaci sexuali femei. - Cine știe.

Și acel maniac nu doar ucidea femei, le și provoca multă durere.

Toate seamănă între ele.

La o astfel de colecție, imaginația face toată treaba.

Și dacă vreodată îți pierzi imaginația...

Ăsta e sfârșitul colecției. Ce vine în locul ei?

Atunci descoperi pur și simplu că viața e mai mult de atât.

Muncă, prietenie. - Muncă, familie, patrie.

Nu e asta cam prea idilic? - Nu, trebuie să-ți dorești cu adevărat.

Probabil mă consideri vinovatul ideal, ușor de arătat cu degetul.

Nu, pentru asta e nevoie de o mărturisire. Sau de dovezi.

De unde veneai în seara aceea când ai sărit din tren?

De unde știi asta?

Din Nancy. Merg acolo o dată pe lună cu o prostituată.

Am nevoie de sex. - Am înțeles.

De ce ai sărit din tren?

Mergea încet acolo. Eram aproape de casă.

Nimeni nu trebuie să știe că vin din Nancy.

Nu sunt așa, nu pot face asta.

Violența, moartea. Îmi provoacă o frică de neimaginat.

Complet pustiu.

Parcă e starea de asediu din timpul ocupației.

Nu e chiar atât de demult.

Bună, Luciani. Da.

Ciorapul din jurul gâtului lui Florence Rivaud nu era al ei.

Nu i se potrivea ciorapul? Interesant.

Ești sigur?

Bine. Ascultă, mulțumesc. Mai vorbim.

Ciorapii de mătase erau rari în timpul războiului.

Femeile își desenau o linie pe spatele picioarelor, ca un fel de „cusătură”.

Merge bine? - Ca întotdeauna.

Uneori mă întreb: de ce am ales meseria asta?

Doar necazuri. Și faimă, deloc.

E bine așa? Nu e cam exagerat? - Nu, nu e niciodată exagerat.

Asta e definiția ta pentru modă? - Pentru femei în general.

Misoginule. - Hai, pe bune.

Mai întâi cuceritor, acum misogin

Uneori merg mână în mână. Poate chiar la maniacul nostru.

Nu ești sănătos la cap? Mai taci.

Porți cravata aia? - E una închisă la culoare.

N-ai una neagră? - Am ars-o după moartea mamei.

Ce mizerie, ața de sutură. Trebuie să plecăm.

Păcat că nu a fost în cerc restrâns. - Ca hoții.

Ce e asta? Aruncă să văd.

Întotdeauna admir calmul și sângele tău rece.

Crezi că nu le pot pierde acum? Mergem?

Poate criminalul e chiar printre ei.

Uneori ai noroc.

Uită-te bine dacă vezi un nebun printre oamenii normali.

Asta nu se învață la școala de poliție. - Nu mai spune.

Să presupunem că făptașul, nebunul, cum îl numești tu...

e manipulat de un grup care profită de nebunia lui?

Ca un secret dintr-un foileton macabru.

Oare Florence Rivaud a fost mereu așa? Puțin confuză?

Bine. Te sun înapoi.

Vichy e confirmat.

Toți patru erau acolo din 1940. Erau colaboratori.

Făceau treburi murdare. Jafuri, trădări.

Patru ani mai târziu, erau în siguranță. Și în 1945, cei patru au venit aici.

Și imediat o crimă.

Maniacul se potrivea în logica grupului.

De ce să nu manipulezi, poate chiar să imiți?

Ciorapul care nu era al lui Florence Rivaud a fost probabil pus intenționat.

Făptașul poate l-a avut la el. Ce e nebunesc în asta?

Unde e vinovatul? De unde vine?

Din Vichy, poate. - Care dintre cei patru?

Vrei să mergi la cimitir din partea noastră?

Nu pot merge, inspectore.

Peste trei kilograme, un băiețel. Felicită-i mama, mai sun.

Au fost surprinși, dar vin toți patru.

Peste trei kilograme, frumos.

Vă las singur, știți unde mă găsiți.

Intră.

Bună, comisare.

Sunteți singur, domnule primar? - Ceilalți vin imediat. Luați loc.

Un pahar de coniac, poate? - Nu, mulțumesc.

Bună, comisare.

Vrei ceva de băut? - Poftim, sunteți în afara orelor de serviciu.

Îmi pare rău, dar o obstrucție intestinală nu e o plăcere pentru un chirurg.

Nici pentru pacient, sunt sigur.

Duhour, ca de obicei, întârzie.

Începem fără el, îl punem la curent mai târziu.

De ce ne-ați chemat să venim?

Să vă cer tuturor părerea.

Despre o idee. - Despre ce?

Vinovatul.

Cel care sperie tot orașul.

Știți cine e?

Am toate piesele puzzle-ului, dar nu l-am terminat încă.

Duhour nu vine.

Știu unde se ascunde: acasă, la mansardă.

Știe că va fi învinuit pentru orice.

Pentru că nu e aici, nu puteți să dați vina pe el.

Mă înțelegeți foarte bine.

Povestea cu Vichy o lăsăm deoparte deocamdată.

Să vorbim despre a doua crimă...

la scurt timp după ce v-ați mutat aici, în Sainte Clothilde.

Povestea unui om care a pierdut-o pe femeia vieții lui: mama sa.

Se răzbună după moartea ei. Cu o altă crimă.

Duhour? Glumiți. - Mă vedeți râzând?

Și acum tentativa de crimă asupra bietei spălătorese...

chiar înainte să ajung aici.

De ce ea? A trecut întâmplător pe acolo?

Întâmplarea n-a avut nicio legătură. Dar un plan, da.

Un plan bine pus la punct cu un singur scop: crearea mitului unui maniac.

Nebunul din Sainte Clothilde.

Îl protejați de ani de zile pentru că vă e prieten.

Un avocat e util...

pentru a scăpa de datoriile pe care le aveați după eliberare.

Așa ați ajuns la a treia crimă. Cea asupra soției dumneavoastră, doctore.

Viața dumneavoastră privată e de vină.

Soția dumneavoastră a fost exclusă, umilită și batjocorită.

A devenit atât de disperată încât nu mai putea suporta.

Din păcate, nu sunteți specializat în depresii.

Nu ați putut face nimic împotriva delirului ei...

nevoii ei de a dezvălui totul din răzbunare.

Trebuia eliminată.

Existența unui maniac era o ocazie perfectă.

Încă o crimă pe seama lui. Pentru dumneavoastră, doctore, crima perfectă.

A cui a fost ideea?

Dormiți aici uneori? - Da, când nu coboară.

Nu mai e sus.

Îți dai seama ce spui?

Nu e vorba de un singur criminal, un notabil sau un vagabond.

De ce am face așa ceva? - Pentru a vă asigura ambițiile.

Dominația asupra orașului și regiunii. Și profiturile care vin cu asta...

faima și puterea totală, inclusiv puterea de a ucide...

pentru a vă ascunde faptele compromițătoare. Am câteva idei despre asta.

Primele crime le-a comis Duhour: Vichy și fata de la școală.

Tentativa eșuată a fost a dumneavoastră, domnule primar. Nu știți să ucideți.

Deci suntem o bandă de criminali. - E o exprimare blândă.

Acuzațiile vor fi mult mai grave. - E o nebunie.

Și mai nebunesc decât un criminal bolnav mintal.

Nebunie colectivă, așa cum ne învață istoria.

Dar la o scară mai mică.

Cine va crede asta? Ne putem apăra.

Înainte să vă sfâșiați între voi, sigur. - Gata, m-am săturat.

Ce fac acolo? Mă ascultă.

Stai jos și liniștește-te.

Suntem arestați? - Cam așa ceva.

Colegul meu din Paris, comisarul Leroy, va veni să vă spună asta.

Și judecătorul de instrucție și procurorul din Nancy sunt pe drum.

Vă așteaptă vremuri grele. Nu știu dacă veți plăti pentru trecut...

dar prezentul cântărește destul ca să vă tragă pe toți după el.

Fiecare trebuie să-și asume faptele.

Cine a încercat să comită crima, cine a ucis-o pe Florence Rivaud.

Măcar o dată, conștiința voastră trebuie să lucreze.

În ce vă privește, doctore... Nici nu vreau să mă gândesc...

că v-ați eliminat singur soția.

Și totuși...

Rămâneți acolo.

Duhour a scăpat. - Unde să se ducă?

E căutat? - Peste tot.

Îl vor găsi. Viu sau mort.

Bine, acum mă întorc. - Tocmai voiam să-ți cer asta.