Original subtitles

Veniți, pisicuțelor.

Vino, am lapte bun pentru voi.

Veniți repede.

Veniți să vă beți lăpticul, dragilor.

Liniște. Bravo. Da, și tu ești drăguță.

Știi cât e ceasul? Trebuie să merg acasă.

Fii rezonabilă. Tot mai ai timp.

Mai rămâi puțin.

Nu, chiar trebuie să plec acum. Un sărut.

Dacă mă prind, nu mai am voie să ies. Încă puțin.

Acum chiar plec, auzi? Te iubesc.

Până mâine, scumpă. Până mâine.

Te iubesc. Și eu te iubesc. Hai, du-te.

Ăsta e el? Avem voie să știm, totuși?

Du imediat filmul la ziar.

Stai. Mai așteaptă puțin.

Cine e? Un martor? Un suspect?

Întreabă-l pe comisarul Maigret. Drăguț, într-adevăr.

Dacă el ar fi fost făptașul, ar avea cătușe.

Ce mai faci acolo? Mergi.

Jumătate de oră a trecut. Domnul dă o rundă.

Câți sunt în biroul lui Maigret? Cinci sau șase.

Se intră și se iese acolo.

Oare îl presează? E foarte probabil.

Tipul ăsta o să fie cam strâmtorat.

Ce ziceam? Sandvișuri. Asta înseamnă muncă de noapte.

Pune-o aici.

Jeannot. Ce se întâmplă acolo?

După mine, l-au prins pe criminalul femeilor.

Așa trebuie să fie, cu atâtea precauții.

Marthe. Așteaptă puțin.

Cine e fata asta? Nepoata unui agent. O stagiară.

Se pare că o cunoști bine.

Sigur nu va spune nimic.

Aș vrea un sandviș cu șuncă și o bere, Jeannot.

Chiar plătesc, auzi? Nu vezi că asta e important?

Pentru mine, un pastis cu sirop de mentă.

La naiba. Încă cinci minute și pierdem ultima ediție.

Mergem, băieți.

Fotografii, vă rog. Și câteva detalii.

Lăsați-ne în pace.

Doar o poză.

Vino, Rougin. Acolo e Maigret.

Vă rog, comisar.

Vrem să știm. E un martor sau el a făcut-o?

Despre cine vorbiți? Despre bărbatul din biroul dumneavoastră.

Asta nu pot să spun. Va fi urmărit penal?

Are legătură cu criminalul? Nu pot spune nimic.

Domnule Maigret.

Vreau să particip și eu mâine. Nu ați plecat încă acasă?

Voiam să vă spun că sunt foarte puternică.

Am fost profesoară de gimnastică.

Și am făcut mult judo.

Trebuie să spun da acum?

Nu pot să-ți interzic să te plimbi prin zonă mâine.

Scrieți: Ținut strâns de oamenii lui Maigret...

figura misterioasă a părăsit clădirea la ora 23 și 15 minute.

A fost apoi transportat la complexul de celule?

Asta pare probabil, dar comisarul refuză orice comentariu.

Îl vom mai vedea pe acest bărbat mâine?

Situația amintește de o poveste celebră:

Omul cu Masca de Fier. Asta e.

Transmite imediat lui Moulard. Pentru prima pagină.

Ce ritm, zău.

Poftă bună, comisar.

Încă o dată, mulțumesc pentru informații.

Merge ca pe roate.

Ce vor scrie? N-am idee.

Dar din nimic pot face știri senzaționale.

Mai ales Rougin. Tipul ăsta e ambițios și lacom de bani.

Și dacă află? Nu i-am păcălit.

N-am mințit. N-am spus nimic.

E adevărat? Cum adică?

Ați arestat pe cineva? Nu știu.

O, nu? „A prins poliția criminalul?”

Birourile noastre sunt la 200 de metri unul de altul.

Ați fi putut suna. Am fost aici până la ora 9 ieri.

Pentru ceva atât de important... Nu a fost, domnule judecător.

Jurnaliștii au inventat totul. Într-adevăr.

Deci nu s-a întâmplat nimic.

Figura necunoscută e o născocire.

Interogatoriul de peste șase ore e o născocire.

Că după aceea... N-am interogat pe nimeni.

Vreau o explicație, ca să pot la rândul meu...

să-l mulțumesc pe procurorul general.

Cine era bărbatul din spatele pălăriei? Inspectorul Pierre Mazet.

Acum zece ani lucra pentru mine.

După o ședere peste hotare, vrea să se întoarcă în serviciu.

Pentru asta era nevoie de atâta zarvă?

Aveam nevoie de cineva al cărui semnalment să nu-l cunoască nimeni.

N-am spus că are legătură cu crimele din secolul al XX-lea.

Nici n-ați negat-o.

Totuși, a avut rezultat. O, da?

Măcar ați fi putut să mă informați.

Am preferat să port singur responsabilitatea.

Ce responsabilitate? E destul de complicat.

Dar merită încercat. Înțeleg din ce în ce mai puțin.

De aceea m-am întâlnit cu cineva care vă poate da niște explicații.

O cassoulet. O cbucata de miel cu linte. O carne de vită cu șalote.

Acesta este profesorul Tissot de la clinica Saint-Anne.

Voiam părerea unui psihiatru.

Colegii mei apelează des la dumneavoastră, nu-i așa?

Un vin alb sec. Doar apă plată, vă rog.

Știți cum au fost comise crimele.

Întotdeauna noaptea și într-un cartier...

pe care probabil criminalul îl cunoaște ca pe propriile buzunare.

Este vorba întotdeauna de femei destul de mici.

Dar diferite ca vârstă și origine.

Ca să-l găsim pe criminal, am interogat martori ore în șir.

Asta n-a dus la nimic.

Nici măcar la un semnalment.

Știm doar că atacă din spate și le înjunghie cu un cuțit.

Mor pe loc.

Apoi le taie hainele în fâșii și dispare.

Nu credem că avem de-a face cu un sadic...

ci cu un bărbat care până pe 7 ianuarie s-a comportat foarte normal.

În acea zi, în jurul orei opt seara, s-a transformat într-un criminal în serie.

Totuși, trebuie să fie nebun?

Asta mi se pare sigur cazul.

Nu există urme de violență sexuală. Totuși, probabil e un maniac sexual.

Cauza comportamentului său se află fără îndoială în prima sa copilărie.

Trebuie să aibă un complex teribil. Dar asta nu vă ajută prea mult.

Dar între timp am urmărit destui tipi de genul ăsta...

ca să vă pot da câteva sfaturi.

Știți ce motivează astfel de oameni?

Majoritatea au suferit umilințe grele.

Într-o zi se întâmplă ceva...

care face ca furia lor reprimată să erupă.

Din nevoia de recunoaștere, ucid.

Și aproape toți sunt ambițioși.

Știți ce se spune atât de des în meseria noastră, nu?

Că închisorile ar fi mai goale dacă criminalii nu s-ar lăuda atât.

Nu suportă ca mediul lor să-i considere oameni obișnuiți.

Vor ca toată lumea să știe de ce sunt capabili.

Asta i-a dat o idee profesorului.

Bărbatul pe care-l căutați este umilit și de aceea ambițios.

Continuă pentru că vrea să fie cel mai mare criminal din toate timpurile.

De câte ori va mai ataca? De preferință, doar o singură dată.

Și victima lui va fi avertizată.

Ce legătură are asta cu ce scria în ziar?

Totul. Cel arestat în locul criminalului...

în ochii lui ar urma să se bucure de onoare.

Cum credeți că va reacționa?

Cu o altă crimă. Asta sperăm.

De aceea am pus în scenă arestarea de ieri.

Trebuie să spun că presa mi-a depășit așteptările.

De azi noapte, toate trupele noastre supraveghează cartierul.

Au făcut asta și înainte.

Acum sunt de două ori mai mulți oameni.

În plus, l-am informat pe prefect. Și eu nu știu nimic?

Nu vreau să vă simțiți co-responsabil.

Ce i-ați cerut prefectului? Permisiunea de a apela...

la un număr de voluntare din poliția municipală.

Femei care seamănă puțin cu victimele.

Trebuie să treacă drept femei obișnuite din cartier.

Cu un pachet în mână, o sacoșă de cumpărături.

Dar toate fac judo în mod regulat.

Deci, de fapt, întindeți o capcană.

Mulțumesc, domnule profesor. Domnule judecător.

Să vorbesc cu procurorul despre asta? Mai bine nu.

Asta nu-mi place deloc. Nici mie, domnule judecător.

Deci, oficial, nu știu nimic? Nu știți nimic.

Dacă eșuează, vă abandonează. Și nu se va opri aici.

Mai toarnă-ne o dată.

Deci vedeți cum cu o secerare sau o aruncare peste umăr...

se parează un atac din spate.

Acum, aruncările de picioare.

Toate o fac la fel de bine ca ea? Se antrenează intens de două zile.

Dacă nu sunt la fel de bune, le scoateți de pe listă, da?

Vreau să mai spun ceva important.

Ascultați bine, doamnelor.

Faceți asta voluntar, dar puteți până în ultimul minut...

chiar până în ultimul minut...

să decideți să nu o faceți.

Cine crede că e mai bine așa, va primi aceeași onoare.

Asta voiam doar să spun.

Avem 73 de voluntare. Noi suntem vreo sută.

Lapointe?

Toți oamenii tăi sunt în poziție? Desigur, o să patrulez imediat.

Cine rămâne aici la telefon?

Eu, șefule.

Și jurnaliștii? Încă nu știu nimic.

Să-l mai chemăm pe Mazet?

Ca să-i distragem? Bună idee. Atunci îl ținem ocupat.

Nu. Deja i-am păcălit destul.

La ce oră se întunecă? 21 și 47.

Sper să se arate.

Ai înnebunit, Charles?

Ce se întâmplă? Ce sperietură mi-ai tras.

Te rog, pleacă. Îți explic mai târziu.

Ce faci îmbrăcată așa? O întâlnire, bine? Du-te.

Ce-i cu tine?

Vreau să știu. Îți explic mai târziu.

Țin legătura telefonic. Hai, mergem.

Unde mergeți? Fac o scurtă plimbare.

Bărbatul ăla e încă înăuntru?

Chiar nu vreți să spuneți nimic? El a făcut-o?

Te-ai deghizat.

Nu-i rău, nu? Asta numesc un vehicul discret.

Mai întâi pe Rue Lemaitre.

E din arondismentul 17.

Ați văzut bețivul ăla acolo sub lampa stradală?

Cine-i ăla? Prietenul meu Dutilleux deghizat.

Oprește puțin la cafenea.

Nimic. Doar o prostituată care avea probleme cu un marinar străin.

Înapoi pe Rue Lemaitre.

E târziu.

Lasă-mă la colț.

Ia-mă peste cinci minute. Să-l sun pe Janvier.

Ce faci pe stradă la ora asta? Merg acasă.

Stai departe? Nu.

Pot să te însoțesc?

Nu ți-a spus mama că în cartier...

Domnul ăla care ucide doamne, e prins, zice ea.

Cum te cheamă? Amélie.

Sunt de la poliție, Amélie.

Nu e niciun pericol, dar prefer să te însoțesc totuși.

Mai întâi arată-mi legitimația.

Vii cu mine?

Înainte. Repede.

Ești rănită?

N-am nimic.

Cum s-a întâmplat?

Nu știu. M-a atacat. Acolo.

Când tocmai trecusem de căsuță.

Am simțit că ceva se mișcă în spatele meu.

Mi-a pus mâna la gură și m-a tras înapoi.

Am reușit să mă eliberez, dar nu l-am putut opri.

Îmi pare foarte rău.

Vă pare foarte rău? Poți să spui mersi că ai scăpat.

Cartierul e blocat. O să-l prindem.

O băutură pentru sperietură? Nu, nu beau alcool.

Dar poate aveți o țigară?

Din păcate, nu. Ai o țigară pentru ea? Sigur.

Ce-i asta?

Ai smuls un nasture de la haina lui.

Putem face ceva cu asta.

Trezește-l pe Moers și pune-l să examineze imediat nasturele ăsta.

Te-ai speriat tare? Pe moment nu.

Dar după aceea m-am gândit că o să leșin.

Mă mănâncă spatele. Vreți să vedeți dacă e ceva?

Oprește puțin.

Ți-a tăiat rochia.

Ai o zgârietură superficială.

Sângerează? Nu, nu asta.

Dar ai avut mult noroc.

La poliție vei fi îngrijită.

Trebuie să se fi întâmplat foarte repede.

Ai putut să-i distingi fața?

La un moment dat, fața lui era foarte aproape de a mea.

Dar nu știu dacă l-aș recunoaște.

E destul de tânăr.

În orice caz, sub patruzeci.

Avea părul destul de închis la culoare.

Purta un costum închis la culoare.

Și o cravată, sunt sigură de asta.

Înainte să mergi acasă, vreau să te duci puțin...

în biroul de alături și să scrii exact, ca la școală...

ce s-a întâmplat adineauri.

Notează cât mai multe detalii.

Chiar dacă par neimportante.

Aproximativ 1 metru 75. Păr închis, destul de lung. Verighetă. Costum închis.

Cămașă probabil albastră, în orice caz nu albă.

Cravată. Pantofi cu talpă groasă.

Nu știe câți ani are. Sub patruzeci.

Slab? Sigur nu gras.

Clasă mijlocie superioară. Trimiteți semnalmentul.

Și la gări. Niciodată nu se știe.

L-ai prins pe Moers?

Deja lucrează. Sună când termină.

Cum merge? Nicio știre încă.

A luat-o la fugă.

În Place des Pyrénées e bâlci.

A dispărut în mulțime. Dar avem semnalmentul lui, deci...

Dacă vreți să veniți puțin la Moers.

Aduceți ceva de băut, băieți. E foarte cald.

Și nu uitați de domnișoară.

Nu se pot trage multe concluzii, dar totuși.

Asta sigur e pentru mine.

Crezi că el a fost?

Când a văzut că-i lipsește nasturele, bineînțeles că l-a smuls.

Scotocește tot cartierul.

Poate, dar nimeni n-a văzut mașina.

Nu, nu cred că mai e nevoie.

Dar totuși, încercați să găsiți haina aia.

Asta era secția de poliție din arondismentul 20.

Omul nostru a sunat dintr-o cafenea de pe Rue Clavel.

S-a dus direct la telefon și a plătit cu bani mari.

Nu purta nici haină, nici cravată. Semnalmentul se potrivește.

Probabil încerca să găsească o mașină.

Ce spune nasturele ăla?

Destul de multe.

E un nasture de calitate.

Producătorul probabil e pe Rue des Petits-Champs.

Apoi magazinele, apoi croitorii. Dar sigur vă grăbiți?

Din fericire, avem mai mult decât doar nasturele.

Mai e o bucată de material pe fir.

Uite. Nu pare nimic special. Doar alpaca gri.

Dar cu un fir albastru care-l face interesant.

Pariez că e o stofă englezească.

Nu sunt mulți importatori.

Deci vom ști repede de unde provine stofa.

Voi face o listă cu adrese.

O veți avea peste o oră. Bine, dacă nu ai altă idee.

Am terminat.

Stilul nu e excepțional, dar m-am străduit.

Pot să merg acasă acum?

Vreau să mai întreb ceva. Mâine aș putea...

Spune.

Mi-aș dori atât de mult să merg cu dumneavoastră la investigații. Nu vă voi sta în cale.

Se pare că încă nu te-ai vindecat.

Mâine la ora opt. Voi fi acolo la șapte și un sfert.

Mulțumesc, domnule Maigret. Sunteți minunat.

Fată deosebită. Așa sunt ele în ziua de azi.

Nu-l putem găsi. Da, continuăm să căutăm haina.

Gunoiul din cartier a fost avertizat.

Îmi pare rău, șefule. Am făcut tot ce am putut.

Asta a fost pentru azi, băieți.

Încercați să vă odihniți puțin, în ciuda căldurii.

Mâine începem la ora opt.

Rămâneți? Jurnaliștii.

Câți sunt pe hol?

Rougin, Baron și un fotograf.

Ăștia nu s-au dus acasă încă?

Spuneți-le să intre.

Ce onoare să ne primiți în biroul dumneavoastră.

Criminalul a atacat din nou? Fără fotografii.

Vrem să știm cum merge cu noul atac.

O femeie a fost atacată pe Rue Clavel.

Nu e rănită.

Tipul ăla avea un cuțit? Ea crede că nu.

Cum o cheamă? Nu contează.

Câți ani are? Aproximativ douăzeci și cinci.

L-a văzut pe atacator? Nu bine.

E un bărbat în jur de treizeci de ani. Înalt, păr închis la culoare.

Bine îmbrăcat. Probabil căsătorit.

Bărbați căsătoriți de treizeci de ani sunt cu duiumul în Paris.

Într-adevăr, e o descriere vagă.

Dar ieri nu știam absolut nimic.

Investigatorii dumneavoastră îl caută?

Și tipul ăla cu pălărie care a fost aici?

Unde a dispărut?

A scăpat sau l-ați lăsat să plece?

Poate să meargă unde vrea.

E un martor. Nu pot să-i spun numele.

A fost și la ultimul atac?

Acum sunt cam obosit, domnilor.

Mai aveți întrebări?

Ce făceați la domnul Moers în laborator?

Ați găsit indicii?

Domnul Moers trebuie să aibă întotdeauna ceva concret în mână, nu?

Ce trebuie să le spunem cititorilor? Deocamdată nimic.

Și mai ales nimic despre vizita mea la Moers.

De îndată ce știu mai multe, veți afla. Acum a fost destul.

Am nevoie de odihnă.

Închis.

Eram aproape de plecare, comisare. Ce căldură.

Ce beți? O bere.

Din păcate, butoiul meu e gol și nu mai am nici măcar sticle.

Atunci dați-mi un păhărel de pere.

Foarte rece, da?

Pune-l pe nota mea. Noapte bună.

Cafea, domnule Maigret? Aș bea una.

Împarte-le tuturor.

O mărire a nasturelui și a bucății de stofă.

Mergeți cu ea la toate magazinele de pe listă.

Da, sunt cincizeci.

Bună dimineața, domnule judecător.

Peste cinci minute. Bună ziua, domnule judecător.

Luați fiecare câteva adrese.

Trebuie să terminați la ora zece. Vă aștept la telefon.

Ți-a trecut puțin? Da, dar fumez ca un turc.

Fac asta de patruzeci de ani.

Chiar și Maigret trebuie să recunoască rolul important al presei...

în întinderea acestei capcane.

Noi am exagerat cu bună știință arestarea falsă.

Va fi prins monstrul în seara asta?

Cum merge vânătoarea, domnule comisar?

Într-adevăr, noi am vândut nasturele ăsta.

A fost fabricat de Müllerbach în Colmar.

Știți că producătorii de țesături vin anual cu culori noi.

Înainte să le lanseze pe piață...

primim mostre, la care căutăm nasturi potriviți.

Cu ele mergem la croitori.

Ce croitori au cumpărat nasturele ăsta?

Tinere Jean, vrei să cauți referința nasturelui ăsta...

și croitorii cărora le-am vândut?

Peste patruzeci de croitori. Șapte în provincie, restul în Paris.

Dă adresele lui Albert.

Doar cele din Paris. Rămâi la telefon.

Am cincisprezece croitori.

Sună peste cinci minute.

Alo? Mai ești acolo?

Cu puțin noroc, câțiva au cumpărat și nasturi și stofă.

Ți-l dau pe Albert.

Ăsta e, inspector. O alpaca extraordinar de frumoasă.

Ușoară, dar se ține perfect.

A intrat la începutul anului.

Vă amintiți ce clienți au ales stofa asta?

Sigur au fost vreo zece.

Șase, șapte, opt clienți.

Destul de înalt, în jur de treizeci de ani, suplu, păr închis, căsătorit...

Când și-a pierdut nasturele? Ieri seară.

Atunci sigur e domnul Moncin.

El sau domnul Clément.

Dar domnul Clément își petrece vara pe barca lui.

Îmi pare rău, inspector. Aproape că vă pierdeți un nasture.

Bertrand.

Poate să vă ia haina puțin?

O aduce imediat, stați liniștit.

Ce fel de persoană e? Domnul Moncin?

Amabil, dar foarte exigent. Nu i s-a întâmplat nimic, nu?

Nu, stați liniștit. Aveți adresa lui? Desigur.

Contează pe faptul că dumneavoastră și colegul dumneavoastră...

nu veți spune nimic despre vizita asta domnului Moncin.

Haina dumneavoastră, domnule.

Sunt doi oameni la intrarea de serviciu.

Așteaptă la birou. Hai sus.

Ce doriți? Este domnul Moncin acasă?

Nu știu. O să întreb pe doamnă.

Cine-i acolo, Odile? Doi domni vor să vorbească cu domnul.

Ce doriți? Este soțul dumneavoastră acasă?

Ce veniți să faceți aici? Cine sunteți? Comisarul Maigret de la poliție.

Soțul meu încă doarme. Atunci treziți-l.

Am dreptul să știu...

Vreți să-l trimit pe inspectorul meu să-l trezească?

Odile, bate la domnul și spune-i că un comisar vrea să vorbească cu el.

O să-l sun pe avocatul nostru.

Nu vă întreb dacă intrați. O veți face oricum.

Nu știam că poliția e interesată de artă.

Toate pânzele astea sunt ale soțului meu. E cunoscut, dar nu vinde.

Soțul meu vine imediat. Se îmbracă.

Dormiți separat?

Nu trebuie să spun. E clar.

Are și un atelier? Sus.

Rămâi aici.

Soțul dumneavoastră sigur a venit târziu acasă?

Doarme mereu până după doisprezece?

Foarte des. E artist.

Când are inspirație, lucrează toată noaptea.

Lucrează mult? Prea mult pentru sănătatea lui șubredă.

Acum are o comandă mare, din cauza căreia nici măcar nu putem merge în vacanță.

Mă duc să văd unde a rămas. A ieșit aseară?

Nu știu.

Dar prefer... Uite-l, dragă.

Doriți să vorbiți cu mine, domnilor?

Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, dar am lucrat până târziu.

O comandă urgentă pentru un prieten care își construiește o vilă.

E și mai cald ca ieri, nu?

Cu ce vă pot ajuta? Vreau să văd costumul pe care l-ați purtat ieri.

Un moment.

Soțul meu are dreptul să știe ce costum poartă, nu?

Dacă doar mi-l arătați.

Nu trebuie să faci ce spun ei. Deja l-am sunat pe domnul Hormont.

Costumul dumneavoastră, vă rog, domnule Moncin.

Sunați liniștit, doamnă. Orice avocat va confirma...

că am voie să vorbesc cu soțul dumneavoastră. Singur. Vreți să plecați?

Vreți să o luați așa? Excelent.

Ăsta e.

L-ați purtat ieri? Până la cină.

Apoi m-am schimbat. Vremea, înțelegeți?

Ați mai ieșit după ora nouă?

Am lucrat până la două sau trei noaptea, de aia am dormit atât.

Am nevoie de mult somn.

Vreau să văd dulapul. Sigur.

Pe aici.

Acum șase luni v-ați făcut un costum din stofa asta.

Vă amintiți? Sigur.

Unde e costumul ăla? L-am aruncat.

Cineva îl arsese cu o țigară.

De ce nu l-ați reparat? Urăsc lucrurile stricate.

De mic nu suportam nici o zgârietură pe jucăriile mele.

Ați aruncat costumul ăla? Nu, l-am dat.

Singur? Da, unui vagabond.

Când s-a întâmplat asta? Acum două, trei zile.

Luni sau marți? Marți.

Ce pantofi ați purtat aseară?

În biroul meu port întotdeauna papuci.

Vreau să vorbesc cu servitoarea dumneavoastră.

Comisarul vrea să vă pună câteva întrebări.

Și vreau să răspundeți.

La ce oră ați terminat aseară? La nouă, ca întotdeauna.

Unde era domnul Moncin atunci? În biroul său.

Ce purta? Același lucru ca acum.

Sunteți sigură? Foarte sigură.

Vă amintiți să fi avut un costum din această stofă?

De când a dispărut costumul ăsta?

Odile nu se ocupă de hainele mele. Mă ocup eu.

Inclusiv călcatul și presatul? Uneori, da.

De obicei, o face o călcătoare, care știe cât de exigent sunt.

Vă amintiți când domnul Moncin...

a purtat costumul ăsta ultima dată?

Acum două sau trei zile. Nu mai știu.

L-ați auzit vorbind despre o gaură de arsură...

din cauza căreia a trebuit să arunce costumul?

Nu, dar eu îl văd pe domnul doar când servesc masa.

Poate a vorbit despre asta la masă.

Eu nu ascult conversații. De obicei, nici nu le înțeleg.

Foarte bine. Vă mulțumesc.

Trebuie să veniți cu mine la Quai des Orfèvres.

Inspectorul meu vă va însoți până în camera dumneavoastră.

Și până la baie, sigur? Din păcate, nu.

În timp ce vă îmbrăcați, voi vorbi cu doamna Moncin.

Pot să știu de ce? Veți afla.

Fără fotografii, domnilor.

Acum l-ați prins pe cel bun?

Sunteți căsătorită de mult timp?

Doisprezece ani. Aveam douăzeci de ani.

Sunteți arhitect. Arhitect de interior.

Care e diferența? Luați loc.

Oficial, nu am voie să mă ocup de construcție. Munca mea începe abia după.

Ce ați studiat?

Am început cu pictura. Când aveam șaptesprezece ani.

Academia de Arte? Nu, m-am educat singur.

Toate tablourile care atârnă acasă sunt ale mele.

Deci nu aveți diplomă. Oricine se poate numi arhitect de interior.

Așa s-ar putea spune.

Mă considerați un ratat? Ah, sunt mulți care gândesc așa.

Aveți mulți clienți? Nu prea mulți, nu.

Prefer puțini clienți buni...

decât mulți clienți care se plâng de orice.

V-ați născut la Paris?

În ce cartier? Rue Clavel.

Ați locuit acolo mult timp? Până m-am căsătorit.

Mai trăiesc părinții dumneavoastră? Doar mama.

Unde locuiește? Pe Rue Clavel, unde m-am născut.

Vă înțelegeți bine cu ea?

Întotdeauna am avut o relație bună.

Ce făcea tatăl dumneavoastră, domnule Moncin?

Era măcelar. Pe Rue Clavel?

Magazinul era sub casa noastră.

Câți ani aveați când a murit?

Paisprezece.

Mai există măcelăria Moncin?

Nu, mama a vândut tot. În afară de apartamentul nostru.

Stai între domnii ăștia.

Unde? Unde vrei.

Mă întorc imediat.

Ești gata?

Stai aici.

Închide.

Ia-ți timp.

Nu sunt sigur. Pot să-i văd din lateral?

Un sfert de rotire, domnilor.

Ar putea fi al doilea din dreapta, dar nu sunt sigur.

Era îmbrăcat altfel și îl văd de departe acum.

În seara asta are loc reconstituirea.

Odihnește-te puțin. Încearcă să nu te gândești prea mult la el.

Și nu mai fuma atât.

Mai întâi învârte-te puțin în jurul lui.

Vorbește despre haină și costum.

Întreabă unde era și ce făcea în momentul crimelor.

Merg la mamă.

Puteți pleca, domnilor. Veniți cu mine, domnule Moncin?

Pe cine căutați? Pe doamna Moncin.

Etajul patru. Știu.

Ce doriți?

Poliția judiciară. Comisarul Maigret.

Doriți să vorbiți cu mine? Da, doamnă Moncin.

L-ați văzut pe fiul dumneavoastră aseară? Ce treabă aveți cu asta?

Răspundeți. De ce l-aș fi văzut?

Totuși, vine să vă viziteze uneori, nu? Chiar des.

Cu soția lui? Nu văd ce vă privește.

L-ați văzut aseară? Cine spune asta?

L-ați văzut? Nu.

Nici noaptea? Nici noaptea.

De ce mă întrebați așa?

Nu trebuie să răspund. Sunt acasă.

Din păcate, trebuie să vă informez...

că fiul dumneavoastră este suspectat de cinci crime.

Ce spuneți?

Bănuim că a ucis cinci femei în acest cartier.

Ieri a eșuat o tentativă. A fost recunoscut.

Sunteți nebun. Marcel nu e criminal.

Să-mi acuzi fiul. Monstruos.

Nu e adevărat. Marcel e nevinovat ca un copil.

Uitați-vă bine.

Atunci sigur nu veți mai îndrăzni să afirmați așa ceva.

El, dintre toți oamenii.

A fost fiul dumneavoastră aici în ultimele 24 de ore, doamnă?

Nu.

Când l-ați văzut ultima dată? Nici o idee.

Nu vă amintiți vizitele lui? Nu.

Doamnă Moncin.

Fiul dumneavoastră a fost vreodată grav bolnav în copilărie?

Ce încercați să-mi spuneți? Că e nebun?

Ați fost de acord cu căsnicia lui? Da.

Chiar am fost atât de proastă încât... Ați ales-o dumneavoastră?

Ah, ce mai contează.

Și acum nu o mai suportați?

De ce vă amestecați?

Astea sunt treburile private ale fiului meu.

Nimeni nu are treabă cu asta.

Ce vă privește pe dumneavoastră sau pe mine că femeia aia...

Că femeia aia ce? Nimic.

L-ați arestat pe Marcel? E la birou.

Cu cătușe? Nu.

Va merge la închisoare? Foarte posibil.

Probabil chiar. Fata de ieri l-a recunoscut.

Minte.

Vreau să-l văd.

Du-te dracului, zău.

Nu-ți fie teamă, Marcel. Nu te-au maltratat, nu?

Sunt nebuni. Caut cel mai bun avocat din Paris.

Nu contează cât costă. Dacă trebuie, vând tot.

Dacă e nevoie, cerșesc.

Știe Yvonne că ești aici? De ce nu e cu tine?

Doriți să vă așezați, doamnă? Nu, vreau doar pe fiul meu.

Sigur nu ne opresc. Din păcate, o facem noi.

Marcel rămâne închis? Rămâne în arest preventiv.

Vă dați seama care ar putea fi consecințele?

Nu am de gând să las asta așa.

Doriți să răspundeți acum la întrebările mele?

Nu răspund la nimic.

Nu te lăsa intimidat, Marcel. Sunt și eu aici.

Mama ta va avea grijă ca totul să fie bine. Vei auzi curând de mine.

Și dumneavoastră.

Du-te dracului, nu ți-am spus?

Mama ta te adoră, nu-i așa? Eu sunt singurul copil pe care-l mai are.

Cum era relația dintre ea și tatăl dumneavoastră?

Așezați-vă.

Era nefericită cu el?

Ce fel de om era tatăl dumneavoastră?

Un măcelar.

Vă era rușine de el? Nu-mi puneți întrebări de genul ăsta.

Știu unde bateți, dar vă înșelați.

Ați văzut în ce stare e mama? E vina ei.

Soția mea va avea parte sigur de același tratament?

Să știți că noi nu vom spune nimic. Nici ea, nici eu.

Pe mine puteți să mă interogați liniștit, dacă le lăsați pe ele în pace.

Așezați-vă.

Vin imediat.

Du-te tu mai departe cu el.

Spune-i că i-a fost găsită jacheta. Întreabă-l ce a făcut cu ea.

Află de ce se ceartă mama și soția lui.

Unde l-ai găsit? Lângă Pont d'Austerlitz.

Unde era jacheta? De-a lungul apei. Azi dimineață, la șase.

Unde sunt pantalonii?

I-a dat unui prieten. O să-i găsim noi.

Du jacheta asta la Moers.

Întreabă-l dacă poate să afle când a fost făcută gaura de arsură.

Dacă e din ultimele 24 de ore, asta e foarte important.

În sfârșit l-am prins pe cel bun, nu?

Credeam că n-o să reușim niciodată. Treci pe la mine mai târziu.

Vin, domnule judecător.

Ce doriți să mâncați? Ce bunătăți aveți?

Cassoulet, carne de miel. Dați-mi carne de miel.

Un Chiroubles alături?

Am văzut și o plăcintă cu mere.

Îmi pare rău că vă deranjez, șefule. Am găsit arma.

În dormitorul lui. Un stilet.

L-ai dus la Moers? O să se ocupe imediat.

Atunci hai să mergem.

Arătați mulțumit. O descoperire? Sper.

Va fi urmărit Moncin?

De unde știi numele ăsta? Secret profesional.

Glumesc. Unul de-ai noștri a urmărit bătrâna aia.

Era atât de furioasă, încât n-a observat nimic. Ar fi putut să se termine rău.

Domnul Rivière anunță că preia apărarea.

Voia să vină imediat, dar l-am trimis la judecătorul de instrucție.

Am găsit un stilet, domnule Moncin.

La dumneavoastră acasă.

În dormitorul dumneavoastră.

V-a plăcut mâncarea?

Obosit?

Așteaptă aici alături și anunță-mă când termină Moers.

Când ați descoperit că sunteți diferit de ceilalți?

Mă găsiți atât de diferit?

Când erați băiat.

Știați deja atunci?

Nu veți primi pedeapsa cu moartea.

Și nici nu veți merge la închisoare. Știți asta, nu?

Nu sunt vinovat. De ce?

De ce mă acuzați. De altfel, nu mai am nimic de spus.

Nu mai răspund.

Cum doriți.

Rănile ar fi putut fi făcute cu cuțitul ăsta.

Pot spune asta cu 90% siguranță.

Are urme de sânge pe el.

Grupa sanguină e aceeași cu a femeii cu pisici.

Mai mult nu putem face.

Și haina? E a lui. Fără nici o îndoială.

Dar a fost atât de inteligent...

încât a făcut o gaură de arsură unde a fost rupt nasturele.

Poți spune când anume s-a întâmplat asta?

Nu. Cu cadavrele e deja greu, dar cu stofa e imposibil.

Deci nu avem dovezi clare.

Dacă nu recunoaște, va fi greu.

Din păcate. Sunt convins ca și dumneavoastră că haina și arma sunt ale lui.

Nu-l aduceți înapoi?

Mai întâi trebuie să dea o declarație pentru o serie de coincidențe.

Chiar credeți că el e?

Veți regreta ce i-ați făcut.

Îl iubiți?

Sunt căsătorită cu el.

E la închisoare? Încă nu.

Va fi interogat din nou la birou.

Cum se simte? Îi e foarte greu?

Pare absent. Refuză să răspundă.

Chiar nu aveți nimic să-mi spuneți, doamnă Moncin?

Nu, nimic.

Vă dați seama că bărbatul care a ucis cinci femei...

și le-a distrus hainele, e foarte bolnav?

Poate că pare un om obișnuit.

Probabil chiar. Se pare că nimeni n-a observat nimic.

Ascultați, doamnă Moncin? Ascult.

Cât timp umblă liber, sunt vieți în pericol.

Până acum a ales femei la întâmplare. Dar și mediul lui poate fi în pericol.

Și mama și soția lui pot deveni ținte.

Poate sunteți în pericol de luni, de ani de zile.

Nu am de ce să mă tem de soțul meu, comisar.

Cum reacționează soacra mea? Cu proteste și amenințări.

Pot să știu de ce v-ați certat cu ea?

Nu-mi place să vorbesc despre asta.

Deci nu-l lăsați pe soțul meu în pace. Nu.

Nu era mai multă lumină? Nu, era exact ca acum.

Încearcă să-ți amintești cum stăteai când l-ai văzut.

Pune-ți mâna pe fața mea.

Îl recunoști? Am voie să spun doar da sau nu, nu?

Are același after shave. Sigur e el.

Ai băga mâna-n foc pentru asta?

Mulțumesc, Marthe.

Ați auzit, domnule Moncin? Da.

Nu aveți nimic de spus? La birou.

Da, sper. Ne vedem mâine.

Nu, nu aștepta. Mă descurc.

Da, vin imediat. Pe curând.

Mai dă-mi una.

Vin imediat.

Mulțumesc, doctore.

Cine e ăsta? Borent, un medic de familie din cartier.

A constatat șase lovituri de cuțit. Cinci în piept, una la gât.

Plus răni la brațe și mâini.

S-a apărat ca o leoaică.

Avea documente la ea?

Asta era în geanta ei.

Jeanine Laurent, 19 ani, servitoare.

Era internă în clădirea aia.

Cine a găsit-o? Ea, în timpul patrulării.

Credeau că mai trăiește.

Au sunat imediat la alarmă. Toată lumea a fost chemată.

Anunță Institutul Medico-Legal și pe doctorul Paul.

Ați arestat pe cine nu trebuie? Ce faci acolo?

Cine e criminalul? Îmi acordați și mie o exclusivitate?

Unde e Moncin? Într-o celulă. Trebuie să-l aducem?

Nu. Adu-mi interogatoriile.

Nu, nu știu.

Da. Nu, nu mă aștepta.

Și eu.

Idiot.

Din cauza ta a fost ucisă.

Cafea, șefule.

A venit Janvier? Atunci trimite-l puțin.

Cât e ceasul? Zece fără șapte, șefule.

Du-te pe Rue Clavel. La femeia aia?

Dacă face scandal... Sigur va face.

Atunci arată-i citația asta.

Spune-i ăluia mic să o aducă pe soția lui Moncin.

Aia nu are nevoie de citație.

Le aducem la dumneavoastră? Nu.

Pune-le împreună într-un birou și apoi vino să mă anunți.

Ce facem cu jurnaliștii?

Sunt și ei aici deja?

Deocamdată doar Rougin. Restul vor veni imediat.

Rougin.

Nici ăla nu doarme, nu?

De unde să știu cât e ceasul? Nu pot să fac totul singur, nu?

Adu repede ziarele și pune-le lângă femeile alea...

ca să vadă știrile despre crimă.

Te sun eu înapoi.

Sunt aici. Nici măcar nu s-au salutat.

Au văzut ziarele?

Au fost greu de adus? A mea nu.

A trebuit să ameninț cu un lăcătuș. Și am așteptat afară până s-a îmbrăcat.

Ce facem acum? Tu vei asculta la ușă.

Il vei aduce Moncin. Ai grijă să nu dai de judecător.

Una dintre ele a deschis fereastra, atât.

Sigur sunteți la curent? N-aș ști cu ce.

Citește. Ia loc.

Scrie și aici.

Cineva încearcă să vă salveze. Pe seama unei fete de douăzeci de ani.

Mama și soția dumneavoastră sunt aici. Vor intra imediat.

Atunci puteți explica totul.

Tot nu vreți să spuneți nimic?

Nu e de ajuns așa?

Puteați preveni crima asta dacă vorbeați aseară.

Nu am nimic de-a face cu asta.

Știți care dintre ele două e atât de proastă încât vrea să vă salveze.

Vă văd ca pe un om bolnav.

Cel puțin așa încerc să vă văd.

Dacă sunteți responsabil de faptele dumneavoastră, trebuie să decidă psihiatrii.

Dacă ei spun da, sunteți pierdut.

Să fii declarat iresponsabil ar fi o rușine.

Mai ales pentru fiul măcelarului...

care a fost crescut de mama lui...

ca un mic aristocrat care nu se potrivea în banalul arondisment XX.

Chiar a făcut un portret al dumneavoastră când erați un mic lord englez.

De altfel, în camera ei sunt doar fotografii cu dumneavoastră. Niciuna cu tatăl dumneavoastră.

Vă iubiți mama?

O vizitez des.

În orice caz, ea vă idolatrizează.

Unii se nasc cu titlu, bani și personal.

În loc de toate astea, ați avut-o pe mama dumneavoastră.

Și în schimb a trebuit să fiți câinele ei de companie.

Nu a devenit sufocant cu timpul...

să fii atât de răsfățat?

N-ați avut niciodată impulsul de a rupe cămașa asta de forță?

De a fugi cu femeia inimii dumneavoastră?

Mă întreb dacă ați fost vreodată îndrăgostit.

Nu, sunteți prea leneș pentru asta.

Totuși, am găsit o soție? Nu-i așa.

Mama dumneavoastră a ales-o pe Yvonne pentru dumneavoastră.

Chiar locuiați vizavi de ea.

Ținea totul sub control. Ea se ocupa de bani.

Și dumneavoastră vă bucurați de asta.

Știu că n-a durat mult.

Yvonne s-a dovedit a nu fi o gâscă, ci o femeie adevărată.

Și aproape la fel de posesivă ca mama dumneavoastră.

A început repede cearta și prima lovitură a fost a lui Yvonne.

Ați părăsit arondismentul XX și v-ați mutat în altă parte.

Ea a făcut din dumneavoastră un arhitect de interior promițător.

Ea v-a pus în legătură cu oamenii potriviți.

Talentului ei de femeie a lumii îi datorați puținii dumneavoastră clienți.

Clienții pentru care se presupune că lucrați noaptea.

De care sunteți atât de mândru.

Totuși, știți foarte bine...

că fără Yvonne nu ați fi nimic.

Așa cum fără mama dumneavoastră nu erați decât fiul unui măcelar.

Și de asta urâți femeile astea.

De câte ori v-ați jucat cu ideea de a le ucide?

Desigur, nu erau planuri reale.

Doar fantezii. Toată lumea se enervează uneori, nu?

La început, v-ați gândit doar la mama și soția dumneavoastră.

Dar la un moment dat ceva s-a rupt în dumneavoastră.

Atunci ați început să ucideți femei pe stradă.

De ce? Cum ați putut face așa ceva?

Ce emoție era atât de puternică încât nu v-ați mai putut controla?

Nu știu.

Cred că nici dumneavoastră nu știți.

Înțelegeți-mă bine, Moncin.

Oamenii cu care veți avea de-a face după mine nu vor fi atât de blânzi.

În ochii mei, rămâneți totuși un om.

Ceea ce încerc să stârnesc în dumneavoastră...

e scânteia de umanitate care poate că v-a mai rămas.

Voiați să arătați că sunteți capabil de ceva, nu?

Din păcate, în domeniul dumneavoastră nu ați reușit.

Pentru că sunteți un nimeni, care nu se pricepe la nimic.

Totuși, trebuia și ați vrut să realizați ceva măreț.

Voiați să realizați ceva care să vă scoată deasupra mulțimii.

Ca să le puneți la punct pe cele două femei.

Vin imediat.

Ce facem, Maigret?

Termenul de arestare preventivă e aproape expirat. Avocații devin nerăbdători.

După noua crimă, nu mai există nici un motiv să-l ținem închis.

Nu aveți nici o dovadă concretă.

Mai dați-mi o oră, domnule judecător. Bine, o oră atunci.

V-ați simțit ușurat când ați mai ucis o femeie?

V-ați simțit ca un super-om atunci?

Asta ați simțit prima dată? Pe 7 ianuarie, după prima dumneavoastră victimă?

Ați fost mândru de performanța dumneavoastră?

V-a uimit să fiți dintr-odată o persoană specială?

Special, dar precaut.

Nu puteți să vă ucideți soția sau mama fără să fiți observat.

Așa că ați ales fetele alea. Noaptea.

Într-un cartier pe care-l cunoșteați ca pe buzunarul dumneavoastră.

Acolo nu vă asumați nici un risc.

Sunteți un laș, Moncin, cu costumul dumneavoastră frumos.

Dacă v-aș da o palmă, v-ați prăbuși imediat.

Poate chiar ați recunoaște, de frică de următoarea palmă.

Nu vă temeți, nu dau. Sunteți prea bolnav pentru asta.

Plăcerea pe care o simțeați ucigând nu era, se pare, suficientă.

Trebuia să tăiați în bucăți și hainele și lenjeria lor.

Asta e treaba psihiatrilor.

Ei vor descoperi și de ce nu v-ați violat niciodată victimele.

Eu știu deja. Nu sunteți nici măcar capabil de asta.

Pentru că nu sunteți bărbat.

Nu vă voi uita niciodată, domnule Moncin.

În toată cariera mea...

nici un caz nu m-a șocat atât de mult.

Și nu mi-a cerut atât de mult.

Mă întreb totuși...

dacă mama sau soția dumneavoastră au avut vreo suspiciune.

Poate nu după prima dată. Dar după aia.

Ieri, după arestarea dumneavoastră...

una dintre ele două a înțeles că dumneavoastră sunteți făptașul.

A decis să vă salveze.

Cum ar fi putut să vă umilească mai mult de atât?

Introduceți femeile.

Marcel. Cum arăți.

Tot spun că curățenia e mai presus de toate, nu?

Am un avocat care te scoate de aici.

Ce te-au schingiuit. Taci și stai jos.

Rămâi aici să notezi.

Moncin a comis cinci crime. Asta știu.

Și asta știți și dumneavoastră.

Una dintre dumneavoastră a vrut să-i dovedească nevinovăția comițând o altă crimă.

Cine dintre dumneavoastră a făcut asta?

Cum îndrăzniți?

Nu spun nimic până nu vine avocatul meu.

Nici voi nu aveți voie să spuneți nimic.

Sunați-l pe domnul Rivière. Avem dreptul la asistență juridică.

Mai bine ai recunoaște.

Să recunosc? Cum vă vine ideea?

Sunteți doar un subaltern și dacă vreau...

Dacă vreau, vă las să fiți interogat de inspectorii mei...

în timp ce le interoghez pe astea două.

Asta chiar aș vrea să văd.

Cel care a comis crima...

va fi mai devreme sau mai târziu singur cu el. Neprotejat.

Complet neajutorat dacă i-ar veni dintr-odată ideea...

să o ucidă.

Care dintre dumneavoastră două...

îl iubește atât de mult încât să suporte gândul ăsta?

El își va petrece restul vieții într-un ospiciu.

Criminala va plăti în locul lui.

Sunt gata să mor pentru fiul meu. Indiferent ce-a făcut.

E copilul meu.

Ați ucis-o pe Jeanine Laurent? Nu-i știu numele.

Ați comis crima de aseară?

Ce culoare avea rochia victimei?

Era foarte închisă la culoare.

Stăteați aproape sub un stâlp de iluminat. Nu m-am uitat.

Și când ați tăiat materialul în fâșii?

Rochia era albastră.

Rochia era albastră.

Albastră, într-adevăr.

Ocupă-te tu de asta, Janvier.

Mai ai zece minute.

Mama poate pleca, desigur.

Du-i pe ceilalți doi la judecător.

Aseară a fost soția lui Moncin.

S-a terminat, băieți.

Puteți merge acasă. Eu mă duc să dorm.

Ne oprim amândoi?

O umbrelă, comisar? Nu, mulțumesc.