Original subtitles

Am fost și eu ministrant, când aveam vârsta ta.

Asta era în 1910 sau 1911. Într-o bisericuță ca asta.

Aveam o sutană roșie ca a ta, dar cu un guler alb.

Îți imaginezi, au trecut peste patruzeci de ani de atunci.

Pe atunci, toată lumea vorbea despre Mistinguette, o dansatoare.

Mergeam mereu pe jos de acasă ca să economisesc bani.

Dar ceva atât de ciudat nu mi s-a întâmplat niciodată. Nici măcar în vise.

Dacă am înțeles bine, în declarația ta ai spus că marți, 22 octombrie...

...în drum spre biserică, ai fost martor la o crimă. Ia te uită.

Ești sigur că erai treaz?

Întârziaseră?

Și ai mers pe traseul obișnuit? Pe unde anume?

Ca de obicei, pe Rue du Caillou.

Și apoi pe Rue de l'Eglise. Așa merg în fiecare zi.

Cât era ceasul? Trebuie să știu, pentru că e important într-un astfel de caz.

Puțin înainte de șase. Nu întârziisem și nu am visat.

La Castagnet am auzit clopotul bisericii.

Cine e Castagnet? - Anticarul.

Și acolo ai descoperit cadavrul? Chiar după anticar?

La început nu, m-am uitat în sus să văd dacă îl zăresc. La fereastra lui.

Cine e „el”? - Judecătorul Mézières.

Și l-ai văzut? - Cred că nu. Era întuneric.

Și apoi? - Atunci l-am văzut zăcând. Ceva mai încolo.

Era foarte mare. Zăcea mort pe trotuar. Cu un cuțit...

Ți-a fost frică? Ai fugit?

La început nu m-am putut mișca.

Apoi l-am văzut pe ucigaș. A apărut brusc.

Avea ochii negri ca smoala, care sclipeau răutăcios.

Și apoi? - Am fugit la biserică.

Și el? - Probabil a fugit în cealaltă direcție.

De unde știi că era ucigașul? - Din cauza ochilor lui răutăcioși.

De ce ai fugit?

Mi-a fost frică. - De omul care era acolo...

...sau de cel de pe jos? - De amândoi.

Omul cu ochii răutăcioși nu a spus nimic? - Nu.

Nu te-a amenințat?

Sau ți-a oferit ceva? - Ce vreți să spuneți?

Că ți-a dat bani ca să taci.

Ce mai zici de asta? Nu e mai aproape de adevăr?

Fără cadavru, fără ucigaș.

Doar o mare minciună. Ca să pari interesant?

Comisare, ne așteaptă. - Vin imediat.

Etienne e un fantezist de primă clasă. Din grecescul „phantazein”.

Tată absent, mamă suprasolicitată. Domnilor...

Își face un plan, îl pune în aplicare și o zi mai târziu e celebru în întreaga lume.

Ei, întreaga lume... - Atunci, tot orașul.

Tot cartierul. - Pentru el, e foarte mult.

Dar e oare inventat?

Vrei să pariem? - N-am noroc la jocuri.

Unde e tatăl? - În Australia.

Probabil îi va aduce un cangur când va împlini 21 de ani.

Doar că nu l-a văzut crescând.

O mamă cu adevărat minunată.

Mă uimiți mereu.

Ați venit să ne reorganizați. Să ne treziți, pe noi, furnicile harnice.

Și inițiați pur și simplu o anchetă. Statul pe loc nu e de voi, nu?

Locuiește acolo.

Dacă mă căutați, stau la hotel.

Foarte bine, o mătură prin cuibul de furnici. Adică, biroul nostru.

Veți face asta și în Metz? - Da, sau altundeva.

Ce treabă ingrată.

Pe mai târziu, Luchard. - Pe mai târziu. Această furnică vă salută.

E ca pe vremuri, la mine acasă.

Mirosea mereu a cafea. Și joia, a caramele.

Mama mea ținea mereu carnetul meu pe masă.

Ca să mă străduiesc. Are note destul de bune.

Nu, mulțumesc.

Am fost și eu ministrant. - Asta nu înseamnă nimic.

Parcă n-ar mai face pozne.

Crezi că minte?

Nu. Era cu adevărat tulburat. A vorbit pentru prima dată despre moarte.

Ce a spus?

Că omul nu se mai mișca.

Și apoi a întrebat dacă...

A întrebat dacă? - Dacă tatăl lui e mort.

Ce i-ai spus? - Am spus că nu, evident.

Că e în Australia. Așa e. I-am arătat pe glob.

Cine crezi că poartă asta?

O femeie căsătorită. - Așa e.

Are în jur de treizeci de ani și pare aproape rezervată când o întâlnești ziua.

Poate că da.

Își adoră soțul, iar această lenjerie seducătoare trebuie să reînvie fericirea de odinioară.

Greșit.

Jumătate din oraș a văzut asta, cu doamna Dupin-Duclos înăuntru.

Iar soțul înșelat își mușcă pumnul.

Ai lăsa pe altcineva să calce asta? - Nu am așa ceva în dulap.

Ei, eu nu. M-aș simți teribil de expus.

E timpul pentru ceai. O să ne bucurăm din nou de prefect, soția lui și năzdrăvanul lor.

Fiul meu e un băiat bun. Nu-mi face niciodată probleme.

Se descurcă destul de bine la școală.

Nu-mi cere niciodată imposibilul. Visul lui e o bicicletă proprie.

Economisește pentru ea. Bănuț cu bănuț.

Uneori mai ia din banii de gospodărie, dar știe că eu știu.

Și eu visam la o bicicletă când eram mic.

De ce murise? - De râs?

Cum zăcea? - Așa?

Nu e amuzant.

Unde era sângele? - Nu era sânge. Încetează.

Ești un lăudăros. Minți.

Minciunos, minciunos...

Etienne nu merge mâine la școală? - Nu.

Atunci vin să-l iau la șase dimineața. - Atât de devreme? În ziua lui liberă?

Vreau să fac o reconstituire cu el. La aceeași oră.

Deci crezi ce spune el? - Îl voi aștepta afară.

Îți fac o cafea.

Pentru mai târziu. - Atunci voi coase și nasturele ăsta.

Trebuie să fii celebrul Maigret, trimis aici...

...să ne reorganizeze brigada mobila?

Credeam că poliția funcționează mai bine acum și nu crede copiii pe cuvânt.

Ești la pensie, nu-i așa? - Cu siguranță. În sfârșit.

Deci gândești: Ăsta știe ce se întâmplă în cartier.

Da, sunt curios din fire și, deși picioarele nu mă mai ajută...

...urechile și ochii mei sunt perfect funcționali.

Dorm puțin. Deseori stau la cinci dimineața pe unul din acele scaune.

Cunosc obiceiurile tuturor locatarilor. Gospodine, oameni de afaceri, elevi.

Povestește-mi despre băiatul ăsta de școală.

Deci crima a fost comisă aici, în fața casei? - Aproape, da.

Să nu crezi că-l cunosc pe ucigaș, dar ești pe o pistă greșită.

Încă nu sunt pe nicio pistă. - Eram deja judecător când tu abia începeai...

L-ai văzut pe Etienne în dimineața aceea? - Pe micul ministrant?

Nu prea am treabă cu el. Îl consider prost crescut, sau...

...pe jumătate crescut.

Își scoate limba, aruncă cu pietre. Mă bucur că n-am copii.

Vrei să răspunzi la întrebarea mea?

Ce nerăbdare. Nu suntem încă la tribunal. Încă nu.

L-am auzit pe Etienne în dimineața aceea.

Deci nu erai pe unul din scaunele tale? - Nu.

M-am ridicat după ce a trecut tramvaiul, deci exact la șase.

Ești sigur de asta?

Îți pui la îndoială? - Fac calcule.

Băiatul a întârziat la slujbă. L-am auzit alergând spre biserică.

Când m-am uitat, l-am văzut înghițit de biserică. Ca un vierme.

În niciun caz băiatul ăsta obraznic nu putea să descopere un cadavru chiar în fața casei mele.

Atunci e și mincinos.

N-ai auzit niciun sunet neobișnuit?

Pași, un corp căzând... - Absolut nimic.

Mulțumesc. - A fost o plăcere.

Îmi pare rău că v-am deranjat, domnule judecător.

Mult succes cu ancheta, domnule comisar.

Îți place să meșterești? - Ceasornicăria e marea mea pasiune.

Scaunele alea, le vei auzi de la anticar.

Eu i-am vândut scaunele. Nimic mai mult.

A zâmbit cam perfid. - E perfid.

M-a tras pe sfoară când am cumpărat afacerea asta.

Cine a fost vânzătorul? - El. Îl detest.

Și pe cei ca el nu-i suport. - Cei ca el?

Ce vrei să spui? - N-ai observat?

Nu e interesat de femei. Nu e ceva ce vezi doar la anticari și frizeri.

Și tu unde erai marți la șase dimineața? - Sus. Locuiesc deasupra.

Și n-ai auzit nimic? - Nu.

Locuiești singur? - Sunt divorțat.

Fosta mea soție locuiește la Paris, pe Boulevard Richard-Lenoir.

La ce număr? - 110. De ce?

Și cine locuiește vizavi? - Surorile Joliette. Foarte respectabile.

Una vorbește cu dulapul ei, cealaltă doar șterge praful.

Și îl cunoști pe băiat? - Pe Etienne? Cred că da.

Odată a pus gumă de mestecat în broasca porții mele.

A zis că n-a fost el. L-am mustrat, micuțul mincinos.

Crezi povestea lui cu cadavrul? - Nu știu.

Cred că e o născocire. Altfel, Mézières ar fi văzut ceva.

Dacă pierzi nasturele ăsta, el îți poate spune unde.

Dacă îți mai vine ceva în minte, notează. Chiar și lucruri neimportante.

Dar nu sunt treaz înainte de nouă. - Păcat.

Scaunele judecătorului sunt false, nu? - Nu, deloc.

Ei, Directoratul a durat doar patru ani.

E al naibii de greu să găsești ceva autentic din acea perioadă. Ne mai vedem.

Ce spuneți? - Comisar Maigret. Poliția.

E comisar, Marthe. Scuze, sora mea e surdă.

Am înțeles. Intrați, domnule comisar.

Nu-i da atenție, e oarbă.

Cunoașteți ministrantul care trece pe aici dimineața? Etienne?

Doar după nume. Nu l-aș recunoaște, pentru că nu văd deloc.

Marți a văzut un cadavru pe stradă. - Un cadavru? Doamne sfinte.

Ați venit să cumpărați mobila? - Nu, domnul e de la poliție.

Vindem tot Henri al II-lea. E prea complicat.

Era la șase dimineața.

Cine era? - Dacă aș ști...

N-ați putut să-l identificați? - Cadavrul a dispărut.

Ce spune? - Caută un mort.

Ai văzut ceva? La șase? - Când?

Marți. - Marțea curăț pivnița. Deci nu.

Ai auzit tramvaiul? - L-am simțit. Am simțit vibrațiile.

Și am auzit mașina lui Dupin-Duclos...

...tramvaiul și apoi pași ușori. Cu siguranță ai unui copil.

Și apoi ușa bisericii. Și chiar înainte, un sunet metalic.

Dar nu sunt foarte sigură. - De unde venea?

De undeva de pe stradă. Cineva care trăgea un coș de gunoi sau ceva.

Grădinarul lui Dupin-Duclos. Sau poate chiar doamna.

Îți place carnea de pasăre? - Licitatorul rămâne la masă, el nu.

Atunci fac patru porții gustoase.

Nu-i purta pică.

Doamna Dupin-Duclos? La șase dimineața? - Se poate.

Dacă vine acasă dimineața devreme, de ce n-ar face-o?

Oaspetele nostru preferă măsline? - Așa merge mereu.

Bătrânețea vine cu defecte urâte. Un pahar de porto? Ne-ar prinde bine.

Nu, mulțumesc. Trebuie să plec, dar voi reveni cu siguranță.

Ești mereu binevenit.

Domnule? - Comisar Maigret, din Paris.

V-am urmărit anchetele îndeaproape. Vă admir foarte mult.

Vrei ceva de băut? Un pahar de bere? - Dacă e rece.

În atelierul meu am un frigider nou-nouț.

Așa mai merge.

Îl cunosc bine pe băiat. Drăguț, cinstit. De ce ar spune prostii?

Din dorința de a ieși în evidență? - Categoric nu.

Dacă spune că a văzut un mort, atunci chiar a fost acolo.

Se zice că e un agitat. - Se spun multe.

Etienne e un copil vioi. Uneori merge cu mine la pescuit.

Am timp liber, ceva bani, iar mama lui e așa...

Așa... - O, da. Și eu cred la fel.

Și marți dimineața, l-ai auzit pe băiat atunci?

Sunetele de zi cu zi nu le mai auzi după o vreme.

La ce oră te trezești? - La șapte sună ceasul, mereu.

Nu dormi niciodată mai mult? - Nu de când Solange a plecat.

Aia era logodnica mea.

Frigiderul tău merge perfect.

De ce a plecat de la tine? - Din cauza altui bărbat. Care avea mai mult...

Și mai multe lucruri.

Ești căsătorit, nu? Ai copii?

Mi-aș fi dorit un fiu. - Mai e timp, nu?

Pentru un copil ai nevoie de o mamă. Și asta e cu totul altceva.

O mamă. Nu o femeie ușoară, înțelegi?

Nu aduc niciodată coșul de gunoi înăuntru. Grădinarul nostru, Edgar, face asta. Și încă ce mai.

Trebuie să știi că sunt o femeie foarte infidelă. Am și reputația asta.

Cupidon mă urmărește constant.

Nu vrei să-ți scoți haina? - Mai bine nu.

Ce mai face soțul tău cu toate astea? - La început a fost groaznic.

Dar prima înțepătură doare cel mai tare, la a zecea nu mai știi altceva.

O comparație pătrunzătoare.

Dacă n-a fost coșul de gunoi și erai în pat la șase...

A fost poarta? Edgar o unge, nu-i așa? - Pentru soțul tău?

Cine altcineva? Domnul Dupin-Duclos pleacă în fiecare dimineață la șase fara doua minute...

...ca să nu conducă în procesiune în spatele tramvaiului.

O măsură înțeleaptă. - Genul ăsta de măsuri înțelepte...

...mă plictiseau atât de tare încât am vrut să știu dacă toți bărbații sunt așa.

Ai terminat, Gisèle? - E bună lungimea asta, doamnă?

Da, cred că e bine.

Ce părere ai, comisare? - Nu mă pricep la tivuri.

Dă-i-l lui Hélène.

Hélène îți calcă rufele, nu?

Ce bine informat ești. Îți faci cinste numelui.

Îl cunoști pe fiul ei? - Absolut deloc.

Gisèle aduce rufele, iar la orele de școală nu ies niciodată.

Habar n-am cum arată. N-am văzut nimic, n-am auzit nimic, n-am spus nimic.

Tu ești comisarul, nu?

Îți spun de la bun început că sunt familist. Și nu vreau scandal.

Conduc pe traseul ăsta zilnic și marți n-a fost nimic.

Dar Etienne... - Îl știu. Un ciudat.

Un mincinos notoriu. Inventează cadavrul ăsta ca să impresioneze.

Inventează cele mai trăsnite chestii. Un tată în Australia, crapi uriași, cadavrul ăsta...

Nu deranjez pe nimeni. - Zice cineva asta?

La șase intru pe Rue de l'Eglise. Nimeni.

Apoi, brusc, mașina lui Dupin-Duclos îmi taie calea.

Asta e tot ce se întâmplă pe strada aia. Zilnic.

Dar într-o zi vin cu o jumătate de minut mai devreme, deși nu e voie.

Și atunci Dupin-Duclos e în spatele tramvaiului.

Asta e tot? - Nu era țipenie pe stradă, serios.

Jules, e aproape șase. Unde ești?

Poftim, bea-ți laptele.

Și pune-ți fularul. E frig.

Și nu trânti ușa, tatăl tău încă doarme.

Bună, Jules... - Mă cheamă Etienne.

Ai dreptate. Eu sunt Jules. Visam cu ochii deschiși.

Haide.

Nu ți se face rău de la pipă atât de dimineață?

Nu, dar ai dreptate, probabil nu-mi face bine.

Fă totul exact ca marți, inclusiv prostioarele.

Eu nu fac prostii.

Când eram ministrant, făceam cele mai ciudate lucruri pe drum.

N-ai lovit vreun coș de gunoi? - Marți nu.

Nu l-ai târât până la anticar? - Nu, serios. Am făcut doar asta.

Și nu lași capacul să cadă după? - Nu.

Cineva a auzit un sunet metalic. - Nu eram eu.

Mergi mai departe. - Uneori pun monede pe șine.

Ca să le strivească tramvaiul? - La început mi-era frică să nu deraieze.

Odată am pus un dolar american, încă de la prima mea împărtășanie.

N-am spus nimănui, pentru că atunci era o grămadă de bani.

Acum strâng tot pentru bicicleta mea. - Stai, pun și eu una.

O luăm înapoi mai târziu.

Aici te oprești? - Îmi lipesc guma pe geam.

Preotul nu vrea gumă în biserică. - Dar n-ai aruncat-o în coșul de gunoi?

Ba da, dar uneori o pun în broasca lui Thiberges. Atunci a rămas blocată mult timp.

Asta n-o știam. Trebuie s-o țin minte.

Și apoi? - Am luat-o la fugă mai departe.

De ce? - Din cauza lui Mézières. Asta e fereastra lui.

Îi scot limba des.

Nu-l saluți niciodată? - Nu, nu mă place.

De ce? - Pentru că-i scot limba.

Salută-l din când în când. - Nu, nu mă vrea.

Bine, lasă.

Când sunt aici, aud tramvaiul. - Și eu îl aud.

Înțeleg de ce vrei o bicicletă. Să poți dormi mai mult.

Da, vreau una galbenă. Cu trei viteze și clopoțel.

Galbenă, n-aș fi îndrăznit. Eu voiam una neagră.

Și apoi voi strânge pentru un far și genți.

Bună idee. - Da, doar că durează mult.

Eu mai furam din banii de gospodărie.

Și eu, dar să nu-i spui mamei. - Ce, ești nebun?

Acum ajungem la omul mort? - Da, zăcea acolo, întins.

Celălalt om era acolo. I-am văzut doar ochii.

Și erau negri.

Vine domnul Dupin-Duclos...

L-ai văzut atunci făcând cascadoria? - Nu, deja fugeam spre biserică.

Spune-mi exact ce ai făcut după. Și apoi luăm moneda.

Încearcă să mai dormi puțin.

Ce a spus comisarul? - Cercetează cazul.

Deci mă crede? - De ce n-ar face-o?

E adevărat ce spui, nu?

Vor aresta ucigașul? - Bineînțeles.

Pipa asta aduce un miros plăcut, masculin în casă.

Nu te-ai gândit niciodată la divorț? - Nu. Credeam că se va întoarce.

Dar probabil există un alt bărbat în viața ta.

De ce crezi asta? - Așa, pur și simplu.

Asta chiar stârnește imaginația, nu? - Doamna Dupin-Duclos nu e de lepădat.

Nu e deloc sfioasă, nu? - Mi s-a părut cam...

...exuberantă.

Bineînțeles, uneori mai e câte un bărbat în viața mea. Dar niciodată aici.

Și niciodată serios. Cunoști proverbul cu măgarul...

Fiul tău mi s-a părut cam tăcut.

De când cu povestea asta s-a schimbat. E nervos...

...stă și se frământă.

Ăsta e incitant, nu?

Asta e pentru tine.

Și îți voi coase și nasturele ăsta.

Mamă, nu pot dormi. - Vino puțin.

Am uitat, dar în dimineața aia am auzit oameni certându-se.

Unde anume? - La Dupin-Duclos.

De ce spui asta abia acum? - Era de cealaltă parte a străzii.

I-ai auzit imediat ce ai intrat pe Rue de l'Eglise?

Îi înțelegeai? - Nu, țipau prea tare.

Mă întorc la femeia infidelă. - Ai prins gustul, nu?

Dar nu-ți va coase niciun nasture.

Mamă, trebuie să-ți spun ceva. - Ascult.

O clipă.

Hai, spune-i.

Vă las singuri acum.

Ei? - Am mințit.

Despre ce? - Despre tot. N-a fost niciun cadavru.

Dar am deranjat toată strada. - De asta nu mai mint.

Știi că a depune mărturie falsă e o chestiune gravă?

Nu știam. - Pentru asta trebuie să mergi la închisoare.

Ați terminat de vorbit? - Complet.

Totuși, e mai bine să spui cinstit adevărul, nu?

Îmi opresc ancheta, dar toată lumea va ști că ai mințit.

Așa că să fie prima și ultima dată.

Din fericire, acum e un mort mai puțin. - Păcat că nu te vom mai vedea.

Ce v-am spus? Tineretul inventează de zor.

Văd o creangă moartă pe drum și țes o întreagă epopee.

Din grecescul „epopoiia”, „cel care creează povești”.

Îți plac cuvintele încrucișate? - Și ție?

Nu prea.

Cazul e închis. Asta contează. - Pleci imediat?

Mâine. Astă-seară am liniște.

Ce-ar fi să te invit diseară la cină? Doar noi doi?

La opt aici? - Ultima strigare.

Domnule? - Bună ziua.

Comisar Maigret, poliția judiciară. - Ce am făcut?

Ce voia băiatul de adineauri? - O bicicletă, evident.

Așa merge de luni de zile. A trebuit s-o pun deoparte.

Mai trebuie un clopoțel. - Va fi pus.

Și o lampă și genți. - Pentru asta mai trebuie să economisească.

Îl cunoști bine, de altfel.

Ți-a dat bani? - Nu, doar o hârtie.

O hârtie?

Bicicleta va fi ridicată luni.

De cine? - N-a spus. Cineva.

Pot păstra asta? - Dacă o primesc înapoi până luni.

Atunci n-o mai vrei.

„Bon pentru o bicicletă galbenă”

De ce l-ai mai urmărit? - Habar n-am. Deformație profesională.

Poate a strâns destul. - Atunci ar fi luat-o el.

Hai, mergem să mâncăm și să bem pentru cadavrul ăsta ciudat. Dacă există.

N-ai visat niciodată la o bicicletă? - Nu, n-am știut niciodată să merg bine.

Crezi că a ucis pentru o bicicletă? - Nu cred nimic, dragă Luchard.

Fac un puzzle dintr-o stradă și piesa cu omul mort lipsește.

Și nu știu nici unde se potrivește.

A mințit iar? - Nu face altceva.

Dar o face jalnic de prost.

Deci rămâi? - Rămân.

Și chiar a fost un cadavru. - Mă tem că da.

Era supărat, da. Pentru că întârziase.

Doar ca scuză pentru asta e în stare să inventeze un mort.

Dar ți-ar fi spus, nu? - A făcut-o.

Cum anume? - Plângea și nu voia să spună nimic.

Atunci l-am pus în confesional și acolo...

De ce nu mi-ai spus? - Dar secretul spovedaniei?

A zis că a văzut un om mort zăcând pe stradă.

Am ieșit afară să vedem, dar nu era nimic.

La început nu voia să mai vorbească nimănui despre asta.

Dar i-am spus că e datoria lui să spună.

Ți-a spus dacă îl cunoștea pe om? - Absolut nu.

De ce nu voia să spună? - N-aș ști.

De ce aduci asta aici jos?

Trebuie să rezolv cazul aici, pe pământ.

Cunoști acest scris?

Nu știu nimic despre grafologie.

Întreab-o pe Denise Joliette. O cunoști? - Am întâlnit-o.

Își neagă credința și vorbește cu morții într-un mod care nu-i place lui Dumnezeu.

În plus, analizează caracterul oamenilor prin scrisul lor.

Ce mai vorbăreț ai devenit. - Doar ca să-mi arăt buna intenție.

Mergi în pace și fie ca Domnul să te ocrotească.

Amabil din partea ta să mă recomanzi Lui.

Ce a spus preotul? - Că te vede rar.

Idiotul.

Și cele câteva cuvinte? - Cu majusculele nu pot face nimic.

Dar cu data, da. Cu siguranță un bărbat.

Poate un bărbat dezamăgit. Și cu siguranță un mincinos.

La asta mă așteptam. Dar nu recunoști scrisul?

Bună, doctore. - Comisare. Doctorul vine mai târziu.

Oricum, am cumpărat anghilă.

Recunoști acest scris? - „Bon”. E pentru tine?

Recunoști scrisul? - E al tău, nu?

Eu scriu așa: anghilă, ceapă, vin alb. O bicicletă galbenă nu e pe listă.

Anghila se zvârcolește de-mi vine să cad. Din fericire, ești aici, doctore.

Nu, nu e de la vreun client care mi-a plătit vreodată cu cec.

Oamenii din stradă sunt clienții tăi? - Aproape toți vin pe aici.

Și preotul? - Nu, scrisul lui nu e.

Castagnet? - Îmi lasă multe ceasuri la reparat.

Dar el scrie cu litere mici, înclinate.

Denise și Marthe Joliette? - Săraca Denise. A lucrat pentru mine.

Dar nu deosebea smaraldul de safir. Nici ea nu e.

Și judecătorul?

Mézières? - Da?

Ăsta e un client. Dă inele cu sigiliu. Cadou.

Uite, ăsta îi place.

Trebuie să gravez numele celui norocos pe interior, cu data.

Uite.

„Gérard - 1949”.

„Julien - 1951”. Apoi a mers mai greu.

Din păcate, nu e scrisul lui. - De ce „din păcate”?

E un om oribil. Prietenii lui sunt ticăloși.

Deci, dacă sunt probleme în stradă...

Cât costă un astfel de inel? - Cam o mie de franci. Fără inscripție.

Și doamna Dupin-Duclos? - Pentru ea cumpără din Paris.

Nu de la bietul Thiberge.

Ăsta e scrisul meu.

Vorbesc despre mine, mă batjocoresc. Râd de mine.

Încă nu-mi arată casa. Dacă îndrăznesc...

Te dau în judecată. Așa cum s-a mai întâmplat o dată.

Și ce-ar coase aici dacă ar începe din nou? Un maimuțoi. Un maimuțoi roz.

Diferențele stârnesc mereu vorbe proaste. - Mulțumesc pentru atitudine.

Îmi plac bărbații. Cui să-i mulțumesc pentru asta...

Lui Dumnezeu? Dragei mele mame?

Tatăl meu nu contează, nu l-am cunoscut niciodată.

Dar biletul pentru bicicletă n-ar valora nimic pentru judecător.

Fără semnătură și cu un scris ciudat.

Dar ai dreptate: nu e al băiatului. E prea matur.

În noaptea crimei... - Nu, a presupusei crime.

Aveai companie? - Nu, niciun candidat pentru un inel.

Îți spun ceva: sunt încă credincios, dar nu practicant.

În al doilea rând: fii liniștit, nu ești deloc genul meu.

Ca să răspund la întrebarea pe care n-o pui:

Nu mai poate fi vorba de mult timp...

...de o răfuială între homosexuali cu toane proaste.

Deci crezi că a fost un cadavru? - De la bun început.

Atunci de ce ai pretins că nu? - Tu ești detectivul.

Iar eu, doar un bătrân judecător care confundă binele cu răul.

Nu vreau să fiu grosolan, dar trebuie să te întreb:

Ai relații amoroase și cu... - Cu copii?

Nu, categoric nu sunt pedofil, deși aud astfel de bârfe.

Îmi plac bărbații. Și mă refer la bărbați adevărați.

Dar ei aleg patul unei femei. Așa că ne e greu să găsim o jumătate.

Pedeapsa pentru oricine ar putea purta maimuțoiul roz.

Pot să mă așez? - Sigur, ăsta e bun. Nu e de la Castagnet.

Nu mai aveai ieri ceva de spus? - Cum ar fi?

După ce băiatul a fost înghițit de biserică ca un vierme...

...a fost și scuipat afară curând, împreună cu preotul.

Poate mă uitam în altă parte.

Încotro? - Nu mai știu.

Nu cred o vorbă. - La vârsta mea, devii uituc.

De ce nu-mi spui totul de la bun început?

Îmi place așa. E răzbunarea mea pe viață.

Poate mâine îmi amintesc. Vii înapoi?

Fără jocuri. E un om mort. - Mai întâi dovedește.

Ha, comisare. Ce mai e nou?

Nu ești tocmai matinal. - Mai întâi mă trezesc pe îndelete, apoi la treabă.

Ți-a mai venit ceva în minte?

Da, dar nimic important. - Tocmai asta mă interesează.

În dimineața crimei...

Ce crimă? - Știi tu bine.

Nu chiar. - Marți, când am deschis magazinul...

La zece... - Cam așa, da.

Atunci am văzut-o pe mama lui Etienne. - Hélène?

Aducea rufe de călcat acolo și a mers la magazinul de vizavi.

La Thiberge? - Exact.

Vorbesc ca o portăreasă. - Așa ziceau și în cazul Landru.

Îți pare cunoscut acest scris?

Nu, deloc. Nu-l recunosc.

Te știu după față. Și mai știu ce fel de bautura îți place.

Gustă asta. - Mulțumesc.

Excelent. - Așa zici.

Îți pot spune puține despre mortul dispărut.

Bicicleta galbenă are legătură?

E normal să vii acasă în timpul zilei? - Nu, am venit să iau niște acte.

Vii pentru soția mea? - O cunosc deja.

Nu mi-a spus nimic despre tine. Deci îi placi.

Se pare că aici a fost o ceartă zdravănă. - Una? Zece. O sută.

Am vrut s-o omor de vreo douăzeci de ori.

Marți dimineața. - Da, înainte să ies pe ușă.

La șase? - Sase rără doua minute. Pentru tramvai...

Știu. Ca să fii înaintea tramvaiului. Toată lumea știe.

Credeam că soția ta se trezește târziu. - Sau vine devreme acasă.

Și marți? A venit acasă târziu sau s-a trezit devreme?

Când am intrat în dormitorul ei, era pe jumătate îmbrăcată sau dezbrăcată.

Nu mai întreb demult ce face.

Dar, cunoscând-o, bănuiesc că a fost o noapte lungă.

Știi cu cine umblă? - Amanții ei? Bineînțeles că-i cunosc.

Ea crede că nu.

Dar nu mă pot abține să nu aflu. De fiecare dată.

Doare, dar nu pot altfel.

Le văd casele, îi întâlnesc, simt uneori privirile lor batjocoritoare.

Toți sunt urâți, răi, profitori egoiști.

Și toți vor să-mi facă rău. Dar de ce mie?

Știu ce gândești. Da, într-o zi proastă aș putea omorî pe unul dintre ei.

Comisare. Mă bucur să te revăd. - Nu ți-am spus?

Aveam o întâlnire? - Am trecut întâmplător.

Trebuie să plec. Din păcate, n-am timp s-o întreb pe soția mea unde a fost.

Totuși, ai o întrebare clară, nu?

Vreau să știu mai multe despre cearta de marți.

Soțul meu ți-a spus. - Nu, nu de la el am aflat.

Atunci de la cine? - Răspunde-mi.

A descoperit cine e amantul meu actual și a făcut o scenă.

În plus, e un prieten.

Prieten cu cine? - Cu amândoi. A venit la noi acasă.

Trebuie să-i știu numele.

Chiar e necesar? - E puțin spus.

Marți dimineața ai ieșit sau tocmai ai venit acasă?

Am venit acasă.

Data trecută n-ai spus asta. - Am spus că eram în pat.

Și n-ai văzut nimic pe stradă. - Nimic.

Ești sigură? - Da.

Fii bună și notează numele, prenumele și adresa...

...ultimului ales.

Cu majuscule.

Julien Loret, pictor.

Chemin des Bretons, 8.

Un geniu, nu crezi? - Folosești cuvinte mari.

Cât va sta plecat?

E drăguță, nu? - O cunoști?

Făcută cu dragoste. El o iubește.

Nu răspunzi niciodată la întrebări? Cât va sta plecat?

Nu știu. A zis ceva de Libitum.

Ad libitum. - Da, asta era. Dar unde e asta...

Ăsta e scrisul tău? - Categoric nu.

Cui aș da o bicicletă galbenă? - Lui Etienne.

Mi-ar plăcea s-o fac.

Nu recunoști scrisul?

E al unui bărbat, nu? - Posibil.

De ce te frământă? - Trebuie să știu cine e în spatele lui.

Pentru că acea persoană i-a promis bicicleta galbenă lui Etienne.

Dar în schimbul a ce?

Are unchi? Un naș? - Nu, pe nimeni.

Oare tatăl lui...

Din Australia? Atunci aș fi văzut scrisoarea.

Poate s-a întors. - M-ar surprinde.

Și mai degrabă ar cere o bicicletă.

Unul din amanții tăi...

Ce vrei să spui? - Oare unul dintre ei ar fi pentru băiat...

În primul rând, n-am amanți, la plural.

În al doilea rând, el n-ar face așa ceva fără să discute cu mine.

Ce făceai marți dimineața la Thiberge?

De data asta se vede că ești de la poliție.

Încerc să-l protejez pe Etienne.

Știu. Iartă-mă.

Am fost să-i mulțumesc lui Thiberge că îl ia pe Etienne la pescuit duminică.

Așteaptă-l, vineすぐ. - Nu, și să nu spui că am fost.

Dar bicicleta... E ca să-l facă să tacă?

Trei viteze. - Bobet are cinci.

Fausto Coppi are zece. Am văzut la unchiul meu la televizor.

N-o vreau pentru Turul Franței. Pentru aici. Și când merg la pescuit.

Mai bine îți iei o undiță. - Bicicleta aia n-o vezi niciodată.

Marți o să vorbești altfel.

Perioada lui timpurie, cred. O vreme de explorare, dar deja foarte armonioasă.

Cunosc doar lucrări din alte perioade.

Unde e Julien Loret?

Voiam să plece.

Nu știam cum va reacționa soțul meu, așa că a trebuit să plece până trece furtuna.

Ad libitum. - Într-un fel.

Din păcate, caut un cadavru.

Așa că nu mă pot mulțumi cu această presupusă călătorie.

Soțul meu nu e supărat mai mult de o săptămână. Atunci Julien se va întoarce.

Fă-l să se întoarcă acum.

E mai bine pentru liniștea ta. Și a mea.

Rață cu măsline. Îți place?

Te-a surprins invitația mea? - Da. Dar și să te văd ca bucătar.

Servitoarea mea e un dezastru în bucătărie. Așa că am învățat singur.

Poftim.

Să-ți pun în farfurie? - Nu e o cantină.

Voiam doar să mai vorbim despre dimineața de marți.

Îți revine memoria? - Cadavrul nu poate să fi dispărut.

Bun. Unde e?

Etienne a întârziat. A spus el însuși, nu? - Adevărat.

Deci a intrat în biserică, mai degrabă a fugit, după ce a trecut tramvaiul?

Corect. Șoferul n-a văzut nimic pe drum.

Dar dacă băiatul a văzut mortul și ucigașul...

...trebuie să fi văzut și trucul cu dispariția cadavrului.

Nu: a fugit și ucigașul a luat cadavrul imediat după.

Bine. E posibil.

Dar ucigașul îl lasă să plece? - Dacă nu-l omoară pe loc, nu.

Îl apucă și îi spune: Îți ții gura, sau te omor.

Să mori... Pedeapsa supremă.

Uită-te bine la mine. Sunt un bătrân care se micșorează încet.

Am condamnat oameni, uneori chiar la moarte.

Eram un om respectat. Dar ce sunt acum?

Un bătrân singur care nu iubea femeile și așteaptă moartea.

N-a ajuns încă acolo. - Sigur că nu.

Dar văd linia de sosire și, odată ce o vezi...

...nu mai contează cât mai durează.

Deci Etienne aude povestea asta.

Și, pentru supraviețuire, își ține gura. - Ca să clacheze la preot.

Deci ucigașul îl apucă din nou și îi promite o bicicletă.

Mai ia o porție. Mănânci puțin. Poftim, o aripă.

Așadar...

Fir-ar. Castagnet, să arzi în iad.

Scaunele tale sunt lemn de foc. Am folosit mai multă lipici pentru ele...

...decât un tâmplar în toată viața lui.

De ce îi promite o bicicletă? Și una galbenă pe deasupra?

Ai primit bonul ăla de la băiat?

Nu de la el.

Nu-l poți întreba de la cine e bonul?

Atunci va minți iar. Trebuie să scape de obiceiul ăsta.

L-ar ajuta o bătaie?

Un judecător care mă îndeamnă la violență... - Bine, n-am spus nimic.

De ce bicicleta? - Ca să ascundă adevărul.

Și să spună că n-a văzut cadavrul. - Probabil.

Pentru că făptașul a făcut cadavrul să dispară înainte să vină tramvaiul. Unde e acum?

Undeva într-o pivniță. Sau într-o grădină. - Și eu cred la fel.

Deci, după cină, să începem cu pivnița mea. Grădina mâine.

Printre flori sau sticle e ascuns adevărul, comisare.

Da, dar fără mandat nu intru în celelalte pivnițe de pe stradă.

Fără mandat, fără cadavru, ești cam în încurcătură.

Uită-te bine. Vezi vreun cadavru? - Cred că nu.

Îl rog mâine pe Jacquillard să-ți dea un mandat.

Uite. Un Pauillac.

Château Pichon-Longueville, Comtesse de Lalande 1949. Bun de băut în 1975.

Dar atunci nu mai suntem aici, așa că...

Ai idee unde găsim cadavrul? - Nu. Dar mi-ai putea face o favoare.

Dacă găsești scaunele mele bune la Castagnet, ia-le.

Să-și ia înapoi gunoiul pe care mi l-a băgat pe gât.

Ce-i asta? - Dă-mi drumul.

Mai întâi numele. - Julien Loret.

Doamna Dupin-Duclos m-a trimis.

Deci tu ești pictorul. Pot să-ți văd actele?

Nu prea e sigur să vii aici. - Mașina mea e parcată după biserică.

Merg mereu pe sus când o aduc pe Mathilde, doamna Dupin-Duclos, acasă.

Și mereu după șase, după tramvai. Din cauza soțului ei...

Da, da, știu. Și marți la fel? - Ca de obicei.

După tramvai, ea a intrat și eu am așteptat până am văzut lumina clipind.

Și n-ai văzut sau auzit nimic altceva. - Nu.

Ba da. Înainte să plec, am auzit un oblon metalic.

La șase? - Nimic neobișnuit, nu?

Cine știe.

Asta e tot? - Da, apoi am plecat.

Pari cam abătut. - Încă n-am un cadavru.

Și contamasem un pic pe tine.

La bijutier nu e pivniță. Din latină: cella.

Păcat. Thiberge tot nu e? - Probabil e la pescuit toată ziua.

Mă duc puțin vizavi. - Și eu mai scotocesc.

Doar n-o să-mi răscolească grădina?

Am bulbi peste tot. Lalele, dalii, chestii de genul.

Crezi că are sens?

Dacă aș ucide unul din pretendenții Mathildei, aș face-o foarte lent.

Și l-aș duce cu mașina foarte departe.

Te cred. La șase fără doua minute, hop înaintea tramvaiului.

Și apoi arunc amantul în apă. În apă sau îl îngrop?

Îngropatul e mult de lucru. În apă, cadavrul iese la suprafață...

Pot fi un soț înșelat, dar nu sunt ucigaș.

Atenție. Ăsta e autentic Louis XIV. Nu-l târî pe jos. Ușor.

Comisare, pune-ți copoii în lesă. Se poartă ca sălbaticii.

Dar așa poți face curățenie imediat?

Ce crezi că găsești aici? - Un cadavru.

Aici nu e. - Sigur?

Vorbesc cu comisarul.

Fă ce vrei, dar lasă-mă în pace.

Aha, iată cadavrul.

Al crimei pe care tu și judecătorul ați comis-o.

M-a păcălit și iau ce-i al meu. - Du-le înapoi și ia-le pe celelalte.

Glumești, nu? - Nu azi. Ai timp până mâine.

Ce vezi? - Auzi ceva?

Niciun mort? - Nu.

Marțea facem pivnița. Păianjenul ăsta a fost ocupat aici.

Pe mort ar fi trebuit să-l vedem? - Sau să-l auzim.

Da, cu urechile mele și ochii ei o scoatem la capăt.

Știi cât îi ia unui păianjen să facă o pânză nouă?

Nu interesează pe nimeni. - Mai puțin de o săptămână.

Cercetezi toate pivnițele? - Bineînțeles.

La bijutier trebuie să fi fost interesant. - A zis că n-are pivniță.

Și tu-l crezi? Are una. Micuță. Am stat acolo ore în șir.

Mi-am stricat ochii sortând toate safirele și rubinele alea.

Ești sigură? - Sunt mioapă, nu senilă.

Nu te lasă în pivnița lui din cauza lucrurilor strălucitoare de acolo. Aur.

Ce mai e nou? - Thiberge e viclean, ca toți ceilalți.

E acasă? - Cred că nu.

Dar casa lui are totuși o pivniță. Din latină: cella.

Poți pune pe cineva să stea la pândă până se întoarce?

Și între timp, îi poți cerceta grădina?

Vrei necazuri? Ancheta neautorizată ce mai e?

Cât mă costă? - Dacă sunt strict, doi ani.

Îmi asum riscul. Sunt pregătit pentru o vacanță.

Asta mă face să mă gândesc la vremurile de demult de acasă.

Vrei o madlenă ca să-ți împrospătezi memoria?

Nu e nevoie. Imaginea e clară. - Faci progrese?

Încet.

Rămâi la cină?

Dar Etienne? - Etienne e la pescuit. Are pâine cu el.

La pescuit? Singur? - Nu, cu Thiberge.

Nu era abia duminică? - Da, dar a venit brusc azi-dimineață.

Nu sunt prea încântată, dar băiatul n-are tată.

Așa că accept reputația lui proastă. Se zice că e cămătar.

Dar ce să fac, Etienne nu vrea mereu să stea acasă. Trebuie să iasă.

Va fi ridicată, am spus, dar n-am zis de cine.

A zis doar: „De ziua ta, nu?” N-am răspuns nimic.

Ce mai vorbăreț ești. Dar când eram de vârsta ta, și eu eram la fel.

I-am spus comisarului că am mințit.

I-am spus și mamei. Nici măcar nu s-a supărat.

M-a crezut. Întotdeauna mă crede.

Și comisarul te-a crezut?

Cred că da. - Crezi?

Când ridici bicicleta luni? - Vei vedea.

Unde se pescuiește pe aici? - Peste tot. În canal...

Dar Thiberge merge des la lac pentru crapi.

Nu stai la masă? - N-am timp.

Crapul e bun.

Sunteți Thiberge? - Da.

N-aveați un băiat cu dumneavoastră? - Etienne, da. A plecat acasă.

Când? - Acum un sfert de oră.

Pe jos? - Da, ăă... Nu.

Îl avem pe Thiberge. Băiatul a plecat acasă cu un alt pescar.

Un alt pescar...

Alo...

Da, doamnă, așa e. Într-adevăr. E pe drum spre casă.

Cu plăcere. Era mama lui.

Sigur că Etienne e pe drum? - Nu.

Dar Thiberge? - Nici el.

Bijutierul nu e, dar băiatul a fugit spre biserică.

Ud leoarcă, cu diavolul pe urme.

Băiatul e aici. Unde e bijutierul? Pescarul.

A plecat odată cu noi. - Încotro?

Încoace, prin pădure. E mai scurt. Tipul e bijutier?

Luchard...

Unde e cealaltă intrare în biserică? - La sacristie, în stânga.

Dă-mi pistolul tău. Al meu e acasă.

Crezi că Thiberge... - De unde să știu?

Știi unde mă ascundeam când eram mic?

Am făcut-o de două ori.

O dată ca să-l păcălesc pe stareț.

Îl chema Roussel.

Mi-a tras o săpuneală zdravănă.

Și a doua oară a fost...

...când am furat mere și negustorul m-a urmărit.

Hai, ieși.

Te-a urmărit? - Nu știu, mi-era frică.

Și mie.

Poftim, să te ștergi.

Unde era cadavrul?

În fața lui Thiberge? - Da.

Ha, pescarul nostru. Ai jucat delfinul?

Am găsit o ușă spre grădina lui Thiberge.

Acasă pe ușa din spate. Din greacă: thura.

Nu, din persană: dar. Acum tu, Luchard.

Încă niciun cadavru, dar avem ucigașul.

Du-te sus. Tu la ușa magazinului, noi mergem în grădină.

Vezi unde poate duce o minciună.

Un fir de nisip în roata adevărului și totul o ia razna.

Acum merg la închisoare, nu? Dar ce se va întâmpla cu mama?

De aceea toți la tribunal trebuie să jure că spun adevărul.

Ca să țină nisipul afară.

Atenție. O ia la fugă.

Fii atent, e înarmat.

Ei? - L-am prins. Viu, datorită mie.

Datorită ție? Da, că trag ca o babă.

Ce vor face cu domnul Thiberge? - Va fi pedepsit.

De ce a făcut-o? - Mai întâi trebuie să-l întrebăm.

Dar am o bănuială. E o bandă de ticăloși la un loc.

Thiberge împrumută bani în schimbul bijuteriilor de la un domn X, să zicem.

Dar domnul X nu poate plăti dobânda.

Ce e aia „dobândă”? - Îți explic mai târziu.

Așa că Thiberge vinde bijuteriile ca să-și ia banii înapoi.

Dar domnul X nu voia să le vândă.

Vine să le ia înapoi, ca un hoț în noapte.

Dar e prea târziu. Se ceartă...

Se ceartă, Thiberge se sperie, apare un cuțit și devine un dezastru.

Domnul X e ucis. - Exact.

Tu ești martor din întâmplare și ticăloșii nu suportă asta.

Ce e asta? - De la el am primit-o.

De la cine? - Cu tot ce trebuie.

Dacă nu mai mint niciodată.

De la cine?

N-am mai făcut asta de ani de zile. Dar e adevărat, nu se uită.

Așa poți merge cu el. Se potrivește mai bine cu tine decât cu mine.

Ce e așa amuzant?

Nu știu deloc să merg pe bicicletă.