Original subtitles

Playboy era în anii '90 o parte a culturii populare.

Era o prezentare acceptabilă a nudităţii

şi a sexualităţii feminine.

Tot ce fac e incredibil.

Ai tot felul de lucruri la îndemână.

Tot ce-ţi doreşti.

Dar Playboy ascunde tragediile, nu le recunoaşte.

E tot mai grav.

Atunci comportamentul lui a scăpat de sub control.

Îmi amintesc că i-am spus să nu facă asta, că nu e o idee bună.

Mai mulţi martori au spus că au auzit o ceartă.

Visele nu sunt cel mai important lucru. Nu tot ce străluceşte e aur.

Era înfricoşător.

Dacă e cineva capabil de crimă, te poate omorî şi pe tine.

CRIMELE DIN LUMEA PLAYBOY

29 OCTOMBRIE 1991 BELLEFONTAINE, OHIO

Pe 29 octombrie 1991 eram într-un magazin de arme,

când a venit un individ

şi a strigat că pe stradă are loc un incident armat.

Eu şi alt poliţist în timpul liber am ieşit afară.

Am găsit două trupuri pe stradă,

înconjurate de sânge şi cartuşe.

Asta s-a întâmplat în miezul zilei, în public, a fost şocant,

mai ales că era implicată un manechin Playboy, Stacy Arthur.

Stacy Arthur fusese manechinul lunii în ianuarie 1991.

Când spui Playboy, te gândeşti la femei frumoase,

fotografii nud.

Multe femei din anii 1990 şi 2000, inclusiv eu,

considerau Playboy ca o treaptă spre o altă carieră.

Îmi amintesc prima oară când am trecut de porţile alea.

Îmi amintesc când am dat cu ochii de vilă.

Mi s-a părut spectaculos.

Tot ce fac ei e incredibil.

Parcă le străluceau ochii, te doreau vedete,

aveai tot felul de lucruri la îndemână.

Nu exista limite.

Stacy a avut toate astea şi şi-a spus:

"Stai puţin, asta e tot."

Începutul poveştii lui Stacy a fost incredibil de frumos,

dar lucrurile au luat o turnură mult mai întunecată.

Stacy a absolvit liceul în 1986.

Era o fată tăcută, frumoasă,

foarte talentată la lucru manual şi ceramică.

În primăvara lui 1988,

era directoarea unui magazin de artizanat din Bellefontaine.

Fratele meu, Jim, a deschis un salon de bronzat la etaj

şi aşa a cunoscut-o pe Stacy.

El şi Stacy s-au plăcut şi erau de nedespărţit.

Ea avea 19 ani, el avea 34.

Aici e de când Stacy şi tata s-au cunoscut.

A avut o poveste de iubire frumoasă cu Jim Arthur.

Ea mai fusese căsătorită, avea un copil din acea căsnicie.

Şi Jim mai fusese însurat.

Îl cunoaşte pe Jim şi e cucerită.

Se poate spune că erau fericiţi împreună, că s-au găsit.

Pe 4 iunie 1988, s-au căsătorit, şi asta a început totul.

A fost singura mamă pe care am cunoscut-o.

Mama şi tata s-au despărţit când eram mică,

iar Stacy m-a adoptat în 1989.

Când a intrat în viaţa mea, eram foarte mică,

nu mi-a fost greu să-i spun "mamă", pentru că ea era acolo.

Nu-mi amintesc să nu-i fi spus "mamă" vreodată.

Cred că cea mai mare schimbare nu a fost prezenţa altei femei,

cât faptul că Stacy a venit cu fiica ei.

Eu avusesem mereu un frate mai mare.

Părul ei era mereu frumos, purta tocuri foarte înalte.

În copilărie, e distractiv să probezi pantofii.

Încercam să merg cu ei, şi nu reuşeam deloc.

Era foarte fotogenică. Era superbă în poze.

Când s-au căsătorit, ea a decis să devină manechin.

Jim a devenit impresarul şi echipa ei.

A început la un concurs de frumuseţe.

A câştigat 32 de concursuri, avea tot felul de trofee.

El o înscria la tot mai multe concursuri.

Pe măsură ce câştiga, devenea tot mai sigură pe sine.

A devenit Mrs. Ohio în iunie 1990.

A fost cea mai tânără concurentă şi a spulberat concurenţa.

A fost un punct major în cariera ei.

De obicei, fetele nu câştigă acel concurs la prima participare.

Ea a fost şocată când au anunţat că ea a câştigat.

Aici e coroana de Mrs. Ohio.

Visul oricărei fetiţe e să aibă o coroniţă atât de mare

care să nu fie făcută din plastic.

Jim a văzut ce se întâmplă şi voia s-o ajute să ajungă departe.

Voia să fie cât mai bună, ceea ce a dus la Playboy.

Pare ciudat ca un soţ să vrea ca soţia lui să apară în Playboy.

De ce să-i vadă toţi soţia dezbrăcată ?

Dar, din experienţa mea, am văzut soţi încântaţi de asta.

Pentru ei e ca un trofeu.

Cu siguranţă poate exista şi alt motiv.

Trebuie să fii sigur de partenera ta, ca să ai încredere şi s-o susţii.

După ce a devenit Mrs. Ohio, a continuat să fie manechin.

Aşa a primit un contract în Chicago.

Acolo s-au dus la sediul Playboy.

Jim a spus "hai s-o facem, dacă suntem aici".

Ea a spus: "Sigur, haide."

Pentru cei din afară, Playboy pare o lume plină de strălucire.

Playboy era o revistă uriaşă în anii '90 şi era foarte prezentă.

Apărea în filme de familie.

Era puţin erotic, dar foarte convenţional.

Faptul că o regină a frumuseţii era pe afişul din mijlocul revistei

era un alt lucru care dădea legitimitate revistei.

"Iată o fată gen Miss America în revista noastră."

Jim a aranjat o şedinţă foto şi nişte filmări.

Au văzut în ea ceva ce le-a plăcut.

După numai o lună, Stacy a fost dusă la Los Angeles, pentru şedinţa foto.

Era ceva incredibil, cu siguranţă s-a mişcat repede.

E primul tău contact cu celebritatea. Multe fete devin faimoase.

Cred că Stacy şi-a dorit mult asta.

Brusc, eşti eroina oraşului tău, toată lumea vrea să te cunoască.

Probabil că a fost o nebunie pentru Stacy,

să plece dintr-un orăşel din Ohio,

după numai o lună să fie dusă cu avionul la Los Angeles,

să stea la vila Playboy, să apară într-o revistă uriaşă.

Fetele erau cazate în bungalow-uri dacă aveau şedinţe foto.

Hef le lăsa pe fete să stea acolo.

Era 1991. M-au pus în cameră cu Stacy Arthur,

poate pentru că amândouă eram din Chicago.

Stacy m-a întrebat dacă vreau să merg în grotă, eu am acceptat.

Era un jacuzzi într-o peşteră. Era spectaculos.

Era lângă piscină, care ajunge acolo, sunt jacuzziuri,

e un mic râu prin care poţi înota.

E frumos. Desigur, e locul unde se spune că toată lumea face sex.

Şi mulţi chiar au făcut.

1990 MOSCOVA, RUSIA

E decembrie 1990.

Stacy se duce în URSS, pentru concursul Mrs. America.

Atunci se află că va apărea pe coperta Playboy.

A terminat în primele 10 ale acelui concurs.

Stacy a apărut pe coperta Playboy în numărul din ianuarie 1991.

Puţine fete au fost şi pe copertă, şi pe afişul din mijloc.

Marilyn Monroe a fost una.

În anii 1990, coperta Playboy era de obicei rezervată unei vedete.

Pamela Anderson e singurul exemplu care-mi vine în minte.

A fost manechinul lunii şi a apărut pe copertă.

A fost o mare sărbătoare. S-a bucurat să fie Miss Ianuarie 1991.

O câştigătoare de concursuri de frumuseţe nu poza pentru Playboy.

Stacy a fost prima la acest nivel care a făcut-o.

Nu era împotriva regulilor,

dar unii dintre oamenii din concurs au fost şocaţi.

Se bucura de atenţie. Spunea că nu e nicio problemă.

O regină a frumuseţii trebuie să fie senzuală.

E interesant cum reacţionează uneori la o femeie pozând dezbrăcată.

Brusc, devine problema altora.

Unii cred că asta le dă drept de proprietate asupra ta.

Există şi un aspect întunecat, dar nu eşti pregătită pentru asta,

nu vezi acel aspect decât când eşti deja implicată.

Cred că Jim avea aspiraţii mari pentru ea.

Nu era doar soţul, ci şi impresarul ei.

El se ocupa de apariţiile ei, el o transforma într-o vedetă.

Cred că era un trofeu pentru el.

Aici par oameni diferiţi.

Trăia viaţa la viteză maximă.

Când cineva e dintr-un oraş de provincie

şi brusc are succes, mai ales că pozează nud...

Dacă dai peste cineva care nu ştie ce se cuvine şi ce nu,

poate fi periculos.

Poate că atunci când eşti tânără nu ştii asta,

crezi că toţi oamenii sunt buni.

Nu vrei să crezi că există monştri sau oameni care clachează.

Din câte am înţeles eu,

tata şi-a dorit ca ea să fie iepuraş Playboy.

Aşa am ajuns unde suntem acum.

Cred că ea a făcut-o din respect pentru el.

Ea era foarte modestă. Îi spuneam cât de frumoasă e,

iar ea spunea că nu e suficient de bună.

Încerca să-şi facă o carieră cântând country.

Încerca să-şi facă un nume la Nashville.

Playboy au ajutat-o cu asta.

În 18 luni, au ajuns de la primul concurs la Mrs. Ohio,

apoi la Playboy.

Totul s-a întâmplat foarte repede. Dar pentru mine era mama mea.

El e Risky ! Salutaţi-l pe Risky !

Nu a părut niciodată înfumurată. Nu mi s-a părut aşa niciodată.

Eu o vedeam aşa cum e,

un om obişnuit, ca toată lumea.

Când am cunoscut-o pe Stacy, mi s-a părut foarte educată.

Mi s-a părut mult mai realizată decât mine,

mai ales că eu abia terminasem liceul.

Ea fusese Mrs. Ohio şi o admiram foarte mult.

Stacy avea o traiectorie clară.

Ştiu că îşi dorea să devină manechinul anului,

apoi să intre în industria divertismentului.

Jim se bucura, era mândru de ea, de munca ei,

era pregătit să continue.

Tata îi făcea părul, unghiile, machiajul.

Se asigura că totul e perfect.

Avea mereu grijă de ea. M-a sunat: "Am înţeles că tu stai cu Stacy."

Era foarte drăguţ şi îngrijorat pentru Stacy.

Părea să o susţină, voia ca Stacy să fie manechinul anului

şi să aibă o carieră în muzică.

În anii 1990, când fetele concurau pentru titlul de manechinul anului,

revista voia mereu să ştie pe cine preferă cititorii.

Oamenii puteau suna la un număr pentru a vota.

Apăsau numărul pentru luna preferată.

Dar, în plus, puteau discuta cu fata.

Dacă puteau vorbi cu ea la telefon, manechinul părea mult mai accesibil.

"Anul acesta, ca şi în trecut,"

"apelanţii pot nominaliza alegerea pentru manechinul anului,"

"dar pot asculta mesaje de la favoritele lor"

"şi pot lăsa mesaje doamnelor."

"Manechinele vor răspunde personal la unele apeluri."

Stacy voia foarte mult să devină manechinul anului,

voia ca Playboy să fie o trambulină în cariera ei.

A luat linia telefonică în serios.

S-a gândit că aşa va fi mai apreciată la Playboy.

Fanii sunau, o centralistă îţi făcea legătura,

spuneai cu cine vrei să vorbeşti.

Erau în special tineri care văzuseră revista

şi voiau să vorbească cu fata din revistă.

"Chiar tu eşti ? De ce ai pozat pentru Playboy ?"

Întrebări simple.

Fetele vorbeau cu tot felul de apelanţi anonimi,

dar nu erau instruite pentru asemenea conversaţii.

Indivizii le puteau cere subtil indicii privind adresa lor,

unde ar putea fi la un moment dat.

Ni se spunea să nu lungim conversaţia,

să fim atente ce şi cum vorbim.

Dacă încercau să vorbească murdar, legătura era întreruptă.

Centralista asculta şi deconecta apelul dacă era ceva în neregulă.

Câştigam 150 de dolari pentru trei ore la telefon.

Fanii plăteau trei dolari pe minut ca să vorbească cu fetele.

Era interesant şi oarecum amuzant.

Puteai face nişte bani în plus.

Finanţele familiei Arthur variau mereu.

Aveau cheltuieli mari, călătoreau.

În acea perioadă au început să nu mai aibă aceeaşi stabilitate.

Asta era o modalitatea de a face bani şi de a ţine afacerile pe picioare.

Fata de la mijlocul revistei trebuia să emane frumuseţe, sexualitate,

dar şi intimitate cu subiectul,

cititorii trebuiau să simtă că o cunosc pe fata aceea.

Pe spatele afişului era o fişă cu date, scrisă de mâna ei.

Îţi spunea tot felul de lucruri despre ea,

mâncarea preferată, întâlnirea ideală,

erau poze din adolescenţă.

Scopul era să fie o femeie de vis, dar să pară un om obişnuit.

"Aş avea o şansă cu ea, deşi e superbă."

Cred că a fost o idee proastă să facă fetele atât de accesibile.

Sunt sigură că mulţi bărbaţi au sunat crezând că le cunosc.

Mi se pare şocant că fetelor li s-a cerut să facă asta.

Mi s-a părut că s-a depăşit o limită.

În martie 1991, un fan a început s-o sune pe Stacy.

Numele lui era James Lindberg.

Îi plăcea să discute cu fetele.

Le suna în mod regulat şi stătea mult la telefon.

James Lindberg era un bărbat de 32 de ani din California.

Era un singuratic, nu ieşea prea des, începe să sune la numărul ăsta.

Ţin minte că am vorbit cu James. Vorbea despre bunica lui.

Îi era dor de ea.

Nu a vorbit urât,

dar părea foarte serios.

Nu avea simţul umorului, am observat asta imediat.

Mi-am zis că nu e bine.

Era singurul care mă făcea să mă simt tristă.

În numărul meu s-au scris lucruri despre fete.

Autorul articolului a spus că aruncăm cu baloane cu apă în turişti,

în Las Vegas.

Asta ne făcea să râdem. Iar el spunea:

"De ce ai face aşa ceva ? Nu înţeleg !"

Îi spuneam: "Îmi pare rău. Da, regret că am făcut asta."

Se supăra foarte tare imediat.

Atunci a început să vorbească mai mult cu Stacy.

Sunt sigur că în mintea lui deveniseră prieteni.

James Lindberg a stabilit recordul pentru cele mai multe telefoane.

A cheltuit peste 15.000 de dolari doar pe telefoane.

Iar el nu câştiga prea mulţi bani. Era camionagiu.

Era o sumă uriaşă pentru el.

Asta ar fi trebuit să atragă atenţia.

E ca şi cum unui client într-un bar i se interzice să mai bea.

Dar pentru Playboy profitul era pe primul plan.

Stacy a spus că e-n regulă, că e inofensiv.

Niciuna dintre noi nu ştia că drumul acesta se va termina aşa.

Viaţa lui Stacy a devenit plină,

se ducea să dea autografe, era manechin,

făcea muncă de PR pentru Playboy, se ducea la saloane auto...

Lucrurile s-au aglomerat o vreme.

Pot înţelege puţin experienţa lui Stacy,

dar mie nu mi s-a întâmplat la fel de repede.

A ajuns peste noapte în Los Angeles dintr-un orăşel de provincie.

După numai câteva luni, revista era la vânzare.

Nu-mi pot imagina cât de ameţitor poate fi.

Se ducea la vilă, apoi la Nashville şi înapoi, acasă,

încerca în acelaşi timp să fie mamă.

În acelaşi timp, vorbea ore întregi la linia telefonică.

În martie, James Lindberg începe să sune tot mai des,

pentru perioade mai lungi de timp.

Au trebuit să pună o limită de timp,

pentru că stătea foarte mult la telefon cu ea.

Când vrei să fii manechinul anului,

trebuie să munceşti, să ai atitudinea potrivită.

Voia ca oamenii s-o sune,

dar interlocutorul ei ar putea să-şi facă o idee greşită.

Atâta timp cât nu sunt probleme,

fetele sunt instruite să continue conversaţia.

O dată, James Lindberg s-a înfuriat.

Nu ştiu cum a început discuţia, dar lui nu i-a plăcut,

s-a înfuriat şi a închis.

A sunat după o săptămână şi i-a cerut iertare lui Stacy.

Apoi, a început iar s-o sune.

A aflat că rozul e culoarea ei preferată

şi i-a trimis 70 baloane roz.

Se agăţa de mici detalii, apoi o copleşea cu iubirea lui.

Ştia despre copiii ei. Ea i-a spus despre căsnicie.

Aveau o pseudo-prietenie.

El credea că în felul acesta poate să-şi demonstreze iubirea.

E periculos să-i faci pe oameni să creadă că pot cunoaşte o fată.

Erau pasiunile ei adevărate, numele ei adevărat,

le spune oamenilor de unde e.

Nu e ca un personaj de film, e un om adevărat.

Cred că e o limită pe care unii oameni nu o văd.

La sfârşitul lui septembrie 1991, el n-a mai sunat.

Ea îi găseşte numărul, îl sună şi spune: "Ai păţit ceva ?"

Sunt transmise nişte mesaje amestecate.

Ea consideră că e o relaţie "fan-vedetă",

dar pentru el e ceva mai mult, el crede că ea ţine la el.

Ea i-a dat numărul ei personal, a acceptat daruri de la el.

Nu avea voie să facă asta.

Voia să ştie că el e bine, dar face o mare greşeală

şi îi dă numărul personal, aşa că el are acces direct.

Ţi-am simţit lipsa în seara asta.

Am tot aşteptat să suni, dar n-ai făcut-o.

Lindberg ştia că Stacy şi Jim se duc la vila Playboy în septembrie

şi i-a cerut lui Stacy să se întâlnească cu el.

Ţin minte că i-am spus:

"N-ar trebui să te vezi cu el."

"Nu e o idee bună."

Dar cred că ea stabilise deja o legătură cu el.

Cred că e periculos să te pui într-o situaţie

în care nu ştii care sunt limitele.

Ea a fost de acord, dar programul ei a fost prea aglomerat.

Nu s-au văzut, iar asta l-a distrus.

Aşa începe un şir de evenimente neplăcute.

Sunt James Lindberg, am un mesaj pentru Stacy Arthur.

Vreau să...

Vreau să ştie că o iubesc.

E o limită neclară

între un comportament sănătos şi unul nesănătos.

Unii oameni nu pot împiedica apariţia acestor gânduri.

Asta a fost o altă ciudăţenie a lui, îi plăcea să fotografieze femei.

Pe atunci nu erau aparate digitale, trebuia să developezi filmul,

iar cei de la magazinul foto au spus că e mereu acolo.

Avea deja acest comportament nesănătos de a se holba la femei.

Frecventase cluburi Playboy şi avusese probleme cu paza,

când i-au cerut să nu facă poze.

Unul dintre prietenii cu care mergea prin cluburi

a decis să nu mai facă asta, pentru că făcea probleme.

E clar că are un comportament obsesiv cu femeile.

Le face mereu poze unor femei necunoscute.

Sună la Playboy, deşi ştie că fata e plătită pentru asta,

dar tot crede că e o prietenie între ei.

De aici, totul ia amploare.

Te iubesc.

Sunt îndrăgostit de tine.

Şi doare.

Stacy a început să-şi dea seama

că James Lindberg are nişte tendinţe nesănătoase.

Cred că orice femeie care apare în public a avut problema asta.

Ea a decis să-i pună capăt.

Cred că e mai bine să facem o pauză.

Stacy era mereu drăguţă cu oamenii.

Vedea mereu binele din oameni

şi credea că în sufletul lor, toţi sunt buni.

Mesajul lui Stacy mă face să mă gândesc la faptul

că femeile sunt învăţate să nu-i jignească pe bărbaţi.

Asta a încercat ea să facă.

Nu cred că merită.

Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi simt că am devenit prieteni.

Jim era mereu protector cu Stacy. Credea că poate avea grijă de ea.

Nu l-ar fi lăsat pe acel individ s-o vadă pe Stacy.

Atunci, comportamentul lui James Lindberg a scăpat de sub control.

Ca manechin Playboy, e dificil să ai de-a face cu bărbaţi,

pentru că suntem învăţate să nu jignim pe nimeni,

să spunem "hai să facem o pauză", în loc să întrerupi relaţia complet.

Eşti învăţată să nu vorbeşti în termeni absoluţi.

Femeile sunt învăţate să facă pe plac

şi cred că asta s-a văzut şi la instruirea fetelor Playboy.

Acum sunt atâtea fete tinere pe OnlyFans, Instagram...

Toate aceste fete tinere, frumoase, care fac asta singure

şi vor să se conecteze cu oamenii.

Trebuie să fii foarte atentă.

Stacy încerca să stabilească o limită într-un mod politicos,

iar ăsta a fost un pas major,

pentru că voia să depună toate eforturile ca să fie cea mai bună.

Dar trebuia să impună o limită.

Cred că acel mesaj a amplificat disperarea lui James Lindberg.

Poate că i-a declanşat impulsul să vină acolo unde era Stacy Arthur.

În 1991, urmărirea obsesivă nu era o infracţiune.

Nu ai fi fost în alertă din cauza asta.

Au venit oameni la mine acasă, mi-au bătut la uşă,

mi-au strigat numele. Poate fi înfricoşător.

Pe 20 octombrie, James Lindberg a plecat din Sacramento, California,

cu trenul şi s-a dus la Cincinnati, unde a închiriat o maşină.

Apoi, s-a dus în Bellefontaine, Ohio.

S-a cazat la un motel local.

Se pare că s-a dus s-o caute pe Stacy.

9 OCTOMBRIE 1991 BELLEFONTAINE, OHIO

James Lindberg stătea în acel motel de câteva zile.

A ajuns până aici, era frustrat.

Călătorise peste 3000 de kilometri.

Pe 29 octombrie s-a dus la un magazin de suveniruri

şi i-a cumpărat cadouri lui Stacy,

apoi s-a dus în centru, ca s-o caute,

dar a dat peste Jim, soţul ei.

A decis să-i dea lui acel cadou, ca să i-l dea lui Stacy.

Lindberg a vrut s-o fotografieze pe Stacy.

Lindberg voia neapărat să ajungă la Stacy Arthur,

iar James Arthur l-a tratat cu indiferenţă.

"Dispari, prietene !" De aici lucrurile au luat amploare.

Mai mulţi oameni au spus că au auzit o ceartă.

Lindberg a plecat, iar fratele meu s-a întors la salonul de bronzat

şi a spus:

"Dacă domnul acesta mă caută sau intră aici, sună la poliţie."

Apoi, Jim a plecat şi s-a dus la maşină, care era parcată în faţă.

Avea nişte lumini pentru salon, le pune în portbagaj.

James Lindberg e hotărât.

E punctul culminant al vieţii lui, iar tipul ăsta îl ia peste picior.

Un martor a spus că dl Lindberg se purta foarte ciudat,

parcă fusese prins în flagrant.

A venit alergând de la o parcare, strigând,

iar oamenii au început să iasă, să vadă ce se întâmplă.

Mai mulţi l-au văzut pe dl Lindberg scoţând o armă

cu care a tras de mai multe ori în dl Arthur, de la mică distanţă.

Atacul a avut loc în plină zi, în faţa multor martori.

Lindberg l-a împuşcat o dată în faţă, de două ori în piept,

iar când dl Arthur s-a întors, l-a împuşcat de trei ori în spate.

Jim a murit aproape instantaneu.

James Lindberg a luat-o la fugă.

A tras cu arma în mijlocul străzii, apoi s-a întors în fugă la maşină.

După ce l-a împuşcat pe dl Arthur, dl Lindberg a fugit într-o parcare.

Un martor l-a văzut ridicând arma şi împuşcându-se în cap.

Aveam cinci ani. Tocmai venisem de la grădiniţă, mâncasem de prânz.

Îmi amintesc că a venit o maşină şi că au coborât doi bărbaţi.

Mi-au spus: "Trebuie să vorbim cu mama ta."

Stacy iese alergând din casă.

"Tatăl tău e mort."

Îmi amintesc când am răspuns la telefon

şi mi s-a spus că fratele meu a fost împuşcat mortal.

Ţin minte că mă gândeam: "Adică e mort ?"

Pentru o clipă nu am înţeles ce înseamnă "mortal".

Nimic nu te poate pregăti pentru asta.

Ţin minte că mă gândeam:

"Cum e posibil ca tata să nu mai vină acasă ?"

Nu poţi înţelege asta la cinci ani.

Când cineva drag e împuşcat cu sânge-rece,

nu poţi descrie durerea pe care o simţi.

După părerea mea, Stacy n-a crezut vreodată că Lindberg e periculos.

Cred că Jim şi Stacy au considerat

că pot face faţă la orice.

Abia după moartea lui James Lindberg,

oamenii şi-au dat seama cât de obsedat era de Stacy.

Pusese pe pereţii camerei de motel poze cu Stacy Arthur.

Pe un calendar încercuise toate pozele ei

şi avea multe poze prin cameră.

Am descoperit şi că înregistrase multe conversaţii,

avea multe casete cu aceste conversaţii.

Avea 31 de casete cu toate conversaţiile cu Stacy Arthur.

Aşa s-a descoperit gelozia intensă, dementă,

pe care o simţea pentru James Arthur.

Una dintre casete a fost transcrisă.

"Acest mesaj e pentru Stacy Arthur. Vreau să ştie că o iubesc,"

"iar asta nu e bine, pentru că e căsătorită."

"Mă cam supără. Mă doare că te iubesc."

"Asta simt eu, asta eşti tu, dar e şi soţul tău."

Lindberg a demisionat în octombrie 1991,

aproape imediat după ce Stacy i-a cerut să facă o pauză.

Vecinii lui au spus că se purta cam ciudat.

Cred că s-a gândit că trebuie să-l omoare pe James Arthur,

ca să ajungă la Stacy.

A devenit o nebunie.

Un admirator dement îl omoară pe soţul prietenei tale.

Eram ca nişte surori. Eram ca o familie.

M-a speriat. Dacă cineva e capabil de crimă, te poate omorî şi pe tine.

Familia şi prietenii lui James Alan Arthur.

În sufletul nostru e un sentiment de pierdere şi şoc.

Moartea a venit pe neaşteptate, în circumstanţe tragice.

Am pierdut totul în ziua aceea.

L-am pierdut pe tata,

dar nici fratele meu n-a mai fost la fel,

sora mea n-a mai fost la fel, Stacy n-a mai fost la fel.

Stacy a fost distrusă, ca noi toţi.

Stacy şi-a pierdut iubirea vieţii ei,

confidentul, iubitul, sprijinul ei.

Era tot pentru ea. Avea 23 de ani când a murit tata.

Nu-mi pot imagina cum e să ai trei copii la 23 de ani

şi să treci printr-o asemenea traumă.

Nu pot să-mi imaginez.

Crezi că unele lucruri sunt atât de importante...

Dar ceea ce contează sunt soţul şi familia ta.

Alte lucruri nu contează, iar ea a aflat asta pe propria piele.

După moartea lui Jim, totul o ia la vale.

A spus că a fost violată de trei bărbaţi care asigurau paza vilei.

Cei trei susţin că a fost de comun acord.

Susţine că Playboy se foloseşte de femei pentru a-şi promova afacerea,

fără a ţine cont de siguranţa lor, de siguranţa familiei ei.

A cerut o sumă foarte mare de bani.

Îmi amintesc că nu avea argumente, nu era nicio dovadă.

În cele din urmă, renunţă, cazul e respins, iar ea nu face apel.

Acesta e începutul sfârşitului relaţiei dintre Stacy şi Playboy.

Playboy ascunde tragediile, nu le recunoaşte.

Playboy a eliminat-o pe Stacy Arthur de parcă nici n-ar fi existat.

Când mă uit la cum era poziţionată Stacy,

îmi dau seama că era favorită să fie manechinul anului.

E şocant că nu a primit titlul.

Cred că au încercat

să nu atragă şi mai mult atenţia asupra acestei tragedii.

Ea a primit multă atenţie din cauza acestei tragedii.

Ea s-a dăruit cu totul Playboy, iar ei au respins-o.

Visele nu sunt cel mai important lucru. Nu tot ce străluceşte e aur.

Nu-ţi revii niciodată.

Timpul vindecă puţin lucrurile, dar rana e tot acolo.

Acel gol nu se umple.

În 2019, Stacy a murit, după o scurtă suferinţă.

Mi-a spus: "Tatăl tău a fost iubirea vieţii mele."

Şi-a petrecut restul vieţii căutându-l pe tatăl meu.

A căutat asta mereu.

"Sunt o visătoare", a spus Stacy.

"Am visat toată viaţa şi ador finalurile de poveste."

Mi se pare trist să citeşti despre cineva care a avut atâtea vise

şi care a pierdut totul.

Stacy a vrut acel final de poveste, dar n-a avut parte de el.

Versiunea în limba română: BMC Link Studio pentru Plint