Original subtitles

"O lume fără sfoară înseamnă haos" Rudolf Smuntz

Ţine mai sus de capătul tău. Nu-l ţii cum trebuie.

- Ba da. - Ba nu.

N-ai tu grija mea.

- Costumul ăsta al tău nu e cenuşiu? - Nu.

Mie aşa mi se pare. Poliester, amestec, gri.

Puteai să-ţi iei şi tu un costum negru, pentru înmormântarea tatei.

- E negru. - E sunt sigur că e gri.

- E negru! - E gri!

Bine, e negru!

E cel mai cenuşiu negru pe care l-am văzut vreodată.

N-are importanţă ce culoare e!

Îmi pare rău, tată!

Repede! Scoateţi-l de acolo!

Aproape că a ajuns în golf, de acum.

Asta e.

VÂNĂTOAREA DE ŞOARECI

"Vă las moştenire nu doar o fabrică-model,"

"ci şi ceva, infinit, mai valoros:"

"însuşi viitorul sforii."

"Las cu limbă de moarte"

"ca fiii mei să conducă "Sfoară Smuntz" împreună."

Să înfigem în faţă pancarta cu "De vânzare",

şi să vedem cât putem obţine.

Ernie, trebuie s-o conducem împreună, nu s-o vindem!

Oricum ar fi, muzeul ăsta nu face doi bani, nu-i aşa, Lars?

Există lucruri mai importante decât banii, Ernie.

De ce oare cei care spun asta sunt întotdeauna nişte sărăntoci?

Vă rog...

"Vă mai las, de asemenea, lucrurile mele personale,"

"printre care oul meu de ceramică..."

"...jumătate de cutie de trabucuri cubaneze..."

Şi, da, da...

"...colecţia mea de linguri."

Dumnezeule, ce comoară! Ce moştenire fabuloasă!

Linguri! Atât de multe linguri, atât de puţin timp!

Şi, desigur, ceva ce n-ar trebui să lipsească din niciun cămin:

Oul de ceramică.

Pot să păstrez eu oul? Îmi dai voie?

- Nu. Vreau să fie al tău. - Bine, îl iau!

Dacă găseşti vreo proprietate imobiliară, să-mi dai de ştire.

Se pare că mai este şi o casă.

- O casă? - Da. Strada Nortondale nr. 5120.

Tatăl vostru a intrat în posesia ei

acum foarte mulţi ani în urmă,

ca plată a unei datorii.

Nu a locuit niciodată acolo. Dar e ceva interesant aici.

Se pare că proprietarul ei fusese găsit

încuiat într-un cufăr, în pod...

O clipă! Valorează ceva?

A împrumutat 50.000 de dolari în contul ei,

ca să plătească lucrătorii.

- Adevărat? - Şi cât valorează azi?

50.000 de dolari.

Minunat! O casă fără valoare şi

o vechitură de fabrică de sfoară.

Măcar ziua nu a fost o pierdere totală.

Mersi pentru cuiele astea de sicriu, tată.

Stai, Ernie! Nu poţi pleca!

Trebuie să trecem în revistă toate hârtiile!

Pe mine va trebui să mă scuzaţi.

Mă întâlnesc cu primarul.

D-le primar! D-le primar, aici!

Credeţi că recentul bypass coronarian

vă va afecta campania electorală?

Leslie, am venit aici doar ca să mănânc.

D-le primar! D-nă primar!

Bine aţi venit la "Chez Ernie"!

Ce onoare să vă am oaspeţi în umilul meu bistro!

Urmaţi-mă. Le-aţi adus şi pe micuţe.

Mititelele hoaţe de biciclete.

Bună ziua! Cea mai bună masă.

- Aţi mai slăbit? - Ernie...

Eu aşa cred. Îmi păreţi mai suplu.

Sunt încântat de frumuseţea dvs.

- Înţelegeţi ce vreau să spun? - Monsieur Ernie...

Scuzaţi-mă. La revedere, copii!

Aerul nu e chiar atât de rarefiat pe culmi.

Trebuia să mă aştept de la bătrân

să moară tocmai când am ajuns în vârf.

Nu uitaţi! Amănuntele sunt esenţiale!

Prezentarea e totul.

Nu, nu, nu! Pe acestea trebuie să le servesc eu însumi.

Raţă cu portocale, cu sos tot de măcănitoare.

Iar pentru primar, specialitatea casei,

rulada de homar "a la Ernest" sau "a la bibliotheque".

Poftă bună!

- Bună ziua! - Chef Ernie, cum e să îl serveşti

pe primar în ajunul realegerii sale?

- Leslie... Pot să-ţi spun Leslie? - Desigur.

Crocant! Ador migdalele!

Leslie, bucătăria e o amantă nestatornică.

Uite!

Un gândac de bucătărie!

E doar o jumătate de gândac.

Tati, i-ai mâncat capul!

Dragule, te simţi bine?

Nu din nou!

"Sfoară Smuntz" e o relicvă a istoriei.

Sfoara nu se mai face răsucind două fire.

Acum se face dintr-un singur fir, nerăsucit, cu nailon.

- Dar aceea nu e sfoară! E şnur. - Exact.

Sfoara e de domeniul trecutului.

Şnurul dintr-un singur fir e prezentul.

Zeppco International e interesată

de această fabrică de ani întregi.

Dar tatăl dvs a refuzat să vândă.

Sperăm că dvs sunteţi mai deştepţi.

Zeppco doreşte să vă cumpere

şi să aducă acest muzeu în secolul 21.

Desigur, v-am putea păstra în calitate de consultant în domeniul sforii,

cu un salariu uriaş şi o pensie babană.

Aşadar...

Ce spuneţi?

- Fiii mei... - Ernie!

- Ernie! - Da, imediat.

Vreau să vă dau ceva.

Bunul meu cel mai de preţ.

E un capăt de sfoară.

Nu e orice sfoară. E sfoara prin excelenţă.

Am găsit-o în prima mea zi în America.

- Ce-i cu sfoara aia? - Am ţinut-o în buzunar 60 de ani.

Vreau ca voi doi să o împărţiţi.

Poate că o să vă apropie.

- Nu v-aţi prea vorbit în ultima vreme. - Da.

- Ce faci? - O rup în două.

- Nu! - Nu?

Vreau s-o stăpâniţi în comun, pentru totdeauna.

Sigur, tată.

Poftim. Să stea la tine, în primii 50 de ani.

După aia, o iau eu.

- Sigur. - Măreşte-i debitul la morfină.

Te-am auzit!

Promiteţi-mi că nu veţi vinde niciodată...

"Sfoară Smuntz"...

vreunuia dintre marile concerne.

Ţineţi fabrica pentru voi.

Între fraţi, în familie.

- Promiteţi-mi! - Îţi promit, tată.

- Promit! - Ce spuneaţi?

Va trebui să vă refuz.

Poftim?!

"O lume fără sfoară înseamnă haos"!

Pentru prima dată, numele Smuntz valora ceva!

Nu!

Îţi plăcea sfoara!

Pe vremuri, când mă întâlneam cu fiul unui magnat al sforii!

Nu acum, când sunt măritată cu jumătate de proprietar

al unei găuri negre fără valoare!

Credeam că ai să fii fericită! Azi m-am ţinut tare!

Am idei noi pentru fabrică, April!

Am planuri mari!

Nu vezi, Lars? Asta e tot ce ai avut vreodată: planuri!

Dar viaţa trece pe lângă mine! Am nevoie de mai mult!

Nu e aer în clasa de mijloc, Lars. Nu pot să respir aici.

Te rog, April, nu pleca!

Eu nu plec nicăieri.

În câteva clipe, bucuria sărbătorii a fost distrusă

şi, pentru mulţi, lumea s-a schimbat.

Primarul McKrinkle a murit azi, la ora 16:30,

la spitalul "Our Lady of Sorrows".

Cauza morţii a fost criza de inimă

datorată recentului dezastru culinar.

Odinioară cel mai frecventat restaurant de pe chei,

"Chez Ernie" va fi demolat.

Scuzaţi-mă, am comandat un sandviş cu brânză, dar fără capere.

Scuzaţi-mă.

Personajul negativ al acestei tragedii este Ernie Smuntz...

Ştii ce e asta? Îţi spun eu.

- S-au grăbit să mă acuze. - Fără capere!

Fără capere? Păi, e doar brânză perpelită. Ce rost are?

De ce nu mănâncă din troacă?

Care dintre voi, oi fără papile gustative, a trimis sandvişul înapoi?

Bună, Ernie!

Lars?

Când sunt în bucătărie, gătesc.

Nu pot să controlez tot ce se petrece acolo.

Nu e corect că au dat vina pe tine.

- Tu nu ai greşit cu nimic. - Da, dar societatea

are mereu nevoie de un ţap ispăşitor. La fel s-a întâmplat şi cu Galileo.

Adevărat? De necrezut!

Tot cu gândacii?

Nu! În restaurantul ăla am băgat tot ce am avut.

Era casa mea şi mijlocul meu de trai.

Şi mi-a fost luat totul, într-o clipă fatală.

Dacă am putea să vindem fabrica!

Te-aş lua să stai la mine, dar April m-a dat afară.

- Groaznic! - Nu-ţi face griji pentru mine, Ernie.

E doar ceva temporar. Aşa era April şi în liceu.

- O să revină la sentimente mai bune. - Uită-te la ăsta.

Să dormi pe stradă! Jalnic!

Dacă aş avea o casă, aş dormi în ea!

Ernie, mai ştii cât de apropiaţi eram în copilărie?

Nu.

Crăciun fericit!

Şi eu am fost în vârf!

Dar, de acolo, există o singură direcţie: în jos!

Ernie!

Ernie! Era un sfert de dolar!

25 de cenţi? Gândeşti la scară mică, Lars.

Priveşte imaginea de ansamblu.

N-ai casă, n-ai soţie, n-ai bani.

Şi nu ai niciun talent. Cum poţi să ignori asta?

Ernie, e Crăciunul!

Decât să ne gândim la ce nu avem,

să fim recunoscători pentru ce avem.

BUN VENIT ACASĂ

Ce magherniţă!

Nu pot să cred că tata n-a pomenit niciodată de casa asta!

E imensă.

Exact genul de casă pe care m-aş fi aşteptat s-o aibă.

E exact ca el. Rece şi înfiorătoare!

- Ai simţit asta? - Ce?

M-a trecut un fior. N-ar trebui să vorbeşti aşa despre tata.

Serios? Ce a făcut pentru mine?

Mulţumesc pentru nimic, sforar bătrân şi nebun!

Nu a vorbit serios, tată.

Ernie!

Un singur pat... Să dăm cu banul.

Cap.

Ernie!

Ernie!

- Dormi? - Dormeam.

Cum poţi să dormi, cu zgomotul ăsta?

- Ce? Nu aud nimic. - Ăsta.

Ascultă! L-ai auzit? Vine de sus.

Bile de naftalină!

Ernie?

Opreşte-te!

Uită-te acolo! E doar o jucărie.

Taci!

De acolo vine!

Unu, doi... Trei!

- E doar un şoarece. - Ce e?

E doar un şoarece! Lasă-l.

Sunt nişte afişe aici.

Nu te mişca!

Sunt planurile casei!

Stai puţin... Uită-te la dată. 1876!

O casă centenară ar putea valora ceva.

Ăsta trebuie să fie arhitectul.

Charles... Lyle... LaRue.

- Charles Lyle LaRue. - Charles Lyle LaRue?!

Charles Lyle LaRue...

Charles Lyle LaRue!

Charles Lyle LaRue!

Sunt în casa LaRue care nu putea fi găsită!

- E îndrăzneţ, dar subtil. - Clasic, dar nontradiţional.

LaRue-ul lipsă...

Proiectul despre care se zvonea că l-ar fi terminat,

chiar înainte de a fi internat, nu mai este doar un zvon.

Înainte de a fi internat?

Mă bucur că a terminat casa

înainte de a fi luat pe sus la balamuc.

Şi cât credeţi că ar valora un astfel de edificiu magnific?

Restaurat după toate regulile, desigur.

Casa Parma Charnel, s-a vândut cu şase.

Dar asta a fost acum zece ani şi nu avea stucatura asta superbă.

Înţeleg. Nu mă satur niciodată de stucaturi.

Ai auzit? 600.000!

Alexander Falko!

Domnilor, felicitări!

Felicitări pentru descoperirea dvs!

Sunt un mare admirator al lui LaRue.

Pahar cu apă de ploaie!

D-l Falko e cel mai mare colecţionar de case "LaRue" din lume.

Ca şi cum ai colecţiona timbre, numai că ceva mai mari, nu?

Am să trec la subiect... LaRue.

Am cărţile lui. Am scrisorile lui.

Vedeţi pantofii ăştia?

Sunt ai lui?

Nu, dar sunt sigur că i-ar fi plăcut la nebunie.

Gustare vegetariană!

Deţin 42 de case "LaRue". 42! Şi vreau să am 43.

Spuneţi-mi cum voi face asta.

Voi doi... ajutaţi-mă. Cum se va întâmpla asta?

Mă bucur că aţi întrebat.

Casa Parma Charnel s-a vândut cu şase,

dar asta a fost acum zece ani şi nu avea stucaturile astea.

Pe piaţa actuală, o asemenea descoperire

face de două ori mai mult.

- E un cunoscător "LaRue". - Mă declar vinovat.

Domnilor, vă voi face o ofertă.

Nu aş putea fi atât de grosolan, încât să vă las să faceţi asta.

Dar veţi fi bine-venit la licitaţie!

- Licitaţie? - Da, licitaţie.

Ar fi cumplit de necinstit din partea noastră

să-i lipsim pe ceilalţi de şansa de a licita pentru LaRue-ul găsit.

Aş putea discuta o clipă cu fratele meu, vă rog?

- Mulţumesc. - Scuzaţi-mă.

Ce e asta?

- E prima dată când aud de... - Nu!

- Ce faci?! - Răspund rugăciunilor tale.

Porumbeii ăştia sunt numai buni de jumulit.

Dacă-i adunăm pe toţi într-o cameră, să se bată în preţuri,

scoatem uşor şapte sau opt sute de mii.

Ce deşteaptă mişcare!

- O să pui mâna pe ea... - Nu vorbi cu mine!

Când am putea fixa licitaţia?

Cred că formalităţile ar putea fi terminate într-o săptămână.

- O săptămână, atunci. - Grozav!

- Sunteţi mai deştepţi decât păreţi. - Vă mulţumim.

Dar să ştiţi că nu am dat niciodată

mai mult de 10 milioane de dolari pe o casă!

Bine, ne vedem atunci.

Vă mulţumim că aţi trecut pe aici.

Zece milioane de şerveţele de in!

Cinci milioane de baloţi de bumbac din cel mai bun!

40.000 de încălzitoare, cu tăvi rotative pentru farfurii.

Două mii de răsucitoare de sfoară, lucind în lumina adevărată.

Propriul meu lanţ de restaurante de cinci stele, pentru cunoscători.

April ar putea avea tot ce şi-a dorit vreodată.

Maşini, blănuri, porţelanuri. Adoră porţelanurile.

Îmi voi face un bazin de înot de dimensiuni olimpice

şi îl voi umple cu pina colada şi cu studente.

Dacă tata ar fi aici, să vadă casa!

A văzut-o. Dar n-a fost destul de deştept ca s-o vândă.

Lars, am trecut de o piatră de hotar. Viitorul ne priveşte în faţă.

Nu trebuie decât să punem mâna pe el şi să-l legăm fedeleş.

Am găsit, în sfârşit, vizuina prietenului nostru.

Ţi-am cumpărat un mic cadou, amice!

Ernie, e doar un şoricel. Chiar trebuie să-l omorâm?

Da. Ascultă-mă pe mine,

un singur dăunător te poate nenoroci.

Ştiu din experienţă.

- Sunt sigur că ai dormit bine. - Ca un prunc!

Ai auzit aseară...

Da. Să vedem.

- Unde s-a dus? - Nu ştiu. Poate că s-a închis singură.

Nu pot să cred!

A închis cursa, a mâncat măslina şi a lăsat sâmburele,

doar ca să-şi bată joc de noi!

Cred că îl supraestimezi.

Şoarecii nu-şi bat joc de oameni.

Sunt lipsiţi de simţul umorului sau de ironie.

Nu stă în gaura lui, îmbrăcat în smoching,

sorbind un coniac şi chicotind "Am lăsat sâmburele!"

Capcana s-a închis singură, măslina a zburat, şi el a mâncat-o.

Dar acum ştie că suntem aici şi n-o să se mai apropie de noi.

Nu credem că mai vedem... şoarecele ăla!

Ce faci? Nătărăule!

- Nu! Dă-mi mie aia! - Nu-l lăsa să scape!

Vrei să mă omori?

Şoarecele!

Lasă-mă să văd!

Îl vezi?

Adu-mi caşcavalul olandez.

- Ai grijă! - Nu mă atinge! Declanşezi cursa.

Nu e bine aşa.

- Lasă-mă să mă concentrez. - Cu grijă!

Linişteşte-te. E doar o bucată de caşcaval.

Poftă bună!

Şi cu asta, basta!

Ce faci?

Lars, vino şi ajută-mă aici.

Sigur cada asta se potriveşte cu restul casei?

E jacuzzi, Lars.

Iar asta nu e doar o casă. E o "LaRue".

Desigur că se potriveşte cu restul.

- Luxul e peren. - Cât a costat, Ernie?

La 1.200 de dolari, a fost un chilipir.

1.200 de dolari?!

Ai cheltuit ultimii noştri bani pe o cadă!

O cadă jacuzzi!

Ca să faci bani, trebuie să cheltuieşti bani.

Mi-au dat-o şi pe domnişoara de carton,

ca să mai cumpăr de la ei.

Nu crezi că e prea mult?

Să nu-ţi subestimezi niciodată adversarul.

Să spunem că şi-a pus la punct un mod

de-a goli cursa fără să fie prins.

Dacă închide unul dintre puişorii ăştia,

o reacţie în lanţ le va închide pe toate.

Va intra în panică.

Şi, conform legii probabilităţilor, una dintre ele tot îl va prinde.

Nu-i rău.

Da. Îmi place să-mi folosesc ambele jumătăţi ale creierului.

Hai la culcare!

- Ai găsit o soluţie? - Taci!

Mă gândesc.

Ernie...

Stai nemişcat! Până aici i-a fost!

- Ce face? - Habar n-am.

Bravo!

La cireşe se duce!

Parcă ziceai că le place caşcavalul.

Nu dimineaţa. Brânzeturile îi moleşesc.

Le trebuie fructe, ca să aibă energie.

Nu!

Uite-l!

- Bagă-l în priză! - Gata!

Jocul s-a sfârşit!

- Cred că merge. - Da.

Am simţit ceva!

Trage!

Dar urât mai miroase şoarecele ăsta!

Aşa miros animalele moarte.

Cu asta, l-am învăţat minte.

- Ce-i asta? - Punem sechestru pe casă.

Nu aţi mai plătit ipoteca.

Stai o clipă! Trebuie să fie o greşeală. Casa asta e plătită.

A fost, dar aţi împrumutat bani şi aţi pus-o garanţie.

Dacă nu plătiţi cei 1.200 de dolari restanţi, intrăm în posesia ei.

- 1.200 de dolari? - Cât timp avem?

O săptămână... de acum cinci zile.

Înseamnă că au mai rămas două zile!

Nu avem acum nici timpul, nici energia pentru astfel de mărunţişuri.

Suntem în toiul unei renovări extensive.

Se pare că aţi pornit cu dreptul.

I-ai putea cere şefului tău de la Rimpy's un avans.

I-l restitui după licitaţie.

Tu nu le poţi cere lucrătorilor să mai aştepte salariul

câteva săptămâni?

La urma urmei, eşti şef.

Dacă nu dădeai toţi banii pe cada aia, puteam achita ipoteca.

Nu mai foloseşte la nimic să te smiorcăi, nu-i aşa?

Nu! Fluffy!

Vreau pisicuţa mea! Nu!

ECARISAJ

Asta e drăgălaşă.

Îi lipseşte instinctul ucigaş.

Bună dimineaţa, domnilor!

Eu sunt Maury. Vă pot ajuta cu ceva?

Bună, Maury! Ne trebuie o pisică.

Găsiţi una care să vă placă, şi o voi castra cu mâna mea.

Ăştia sunt toţi pisoiaşi.

Voiam o pisică mai bătrână. Cu experienţă.

E ceva nou. Majoritatea vor din alea mici şi drăgălaşe.

Experienţă în ce domeniu?

- Vânătoarea de şoareci. - Toate pisicile se pricep la asta.

Dar noi avem zeci de şobolani uriaşi, cât nişte luptători de sumo.

Avem nevoie de o felină feroce, de preferat nesănătoasă la minte.

O mâţă cu adevărat rea.

O pisică agresivă, greu de iubit.

Aveţi aşa ceva prin cuştile astea?

Ciudat că tocmai asta vreţi.

Nu credeam că o să-l mai ia cineva.

Tocmai eram pe cale să-l gazăm din nou.

Din nou?

Cred că şi-a petrecut toată viaţa în cutia aia.

"Catzilla"?

Băieţii care fac curat îi spun aşa.

Dar puteţi să-i spuneţi cum vreţi.

Cred că "Fluffy" i s-ar potrivi.

Bietul Catzilla...

Vrei şi tu o casă, nu-i aşa? Vrei să ieşi de aici.

Va trebui să omori pentru asta!

Eşti o pisică proastă, nu-i aşa?

Da, eşti. Şi urâtă.

- Ticălos mic! - Îl luăm.

I-a simţit mirosul.

Da. Pe el, băiete!

Uşurel!

Aproape că mi-e milă de bietul rozător.

Aproape!

Să nu ne mai gândim la şoarecele ăla,

ci cum vom face rost de 1.200 de dolari.

Nu-ţi face griji. Ne vor ajuta lucrătorii.

Adevărul este...

că nu mai avem niciun ban.

S-ar putea să fim nevoiţi să întârziem cu următoarea chenzină.

Sau cu două.

Pentru că eu şi fratele meu să plătim ipoteca pe casă.

E vorba de LaRue-ul care nu se găsea!

100.000 de dolari bani gheaţă, plătibili în avans,

la semnarea contractului.

- Ernie... - Ce este?

Muncitorii nu au reacţionat atât de pozitiv pe cât speram.

Nu?

Ce faci?

- Încapi pe fereastra asta, nu? - Poftim? Cred că da.

Dar, Lars, asta era ultima noastră resursă!

Va trebui să facem rost de bani din altă parte.

CONTRACT DE ACHIZIŢIONARE

Păcat că nimeni nu e interesat să cumpere fabrica.

Da, mare păcat! Dar cine ar fi atât de prost, încât s-o cumpere?

Da...

Dvs trebuie să fiţi Caesar.

D-le Caesar, mă bucur că aţi putut veni atât de repede.

Aveţi şoareci?

E bun!

Nortondale nr. 5120.

4 ianuarie, ora 8:00.

Să nu uit să cumpăr pastă de dinţi şi folie protectoare.

Ne cam grăbim. Voiam să vă avertizez

în legătură cu şoarecele ăsta.

Aveţi azbest!

Pun pariu că e mai mult în tavan.

N-ar trebui să-mi ia mai mult de o zi sau două ca să-l scot.

Atunci, bine. Noi ne ducem sus!

Bine, atunci... Să mergem sus.

- Mergem sus. - Da.

Bine, atunci.

Ce faceţi?

Nu mai ascultă.

Bine... Dvs sunteţi expertul.

Sper că ne puteţi scăpa de el, cu orice preţ.

Toată săptămâna am încercat să scăpăm de pacostea asta mică.

Problema dvs e următoarea:

oamenii normali nu sunt...

echipaţi psihic pentru prinderea şoarecilor.

Trebuie să pătrunzi în mintea lor.

Trebuie să ştii ce vor, de ce au nevoie.

Trebuie să gândeşti ca un şoarece.

Dacă poţi face asta, dacă poţi gândi că un şoarece,

le poţi anticipa mişcările.

Apoi... Adio, şoarece!

Aveţi un echipament pe cinste.

Să nu puneţi niciodată mâna pe ea!

Ce este?

E Cea Mare.

E insecticid contra muştelor!

Are efect şi asupra şoarecilor.

Da? Sper. Fiindcă nu mai putem face faţă "atacurilor".

Sigur. Aşa percepeţi voi situaţia.

Dar, pentru şoarece,

voi sunteţi agresorii.

Dacă lucrăm repede, putem face destulă

sfoară ca să acoperim comenzile.

Aşa te vreau! Încă o ladă, două, şi putem păstra casa!

- Noroc! - Stai! Unde te duci?

- Nu stai să mă ajuţi? - Am o treabă. Ne vedem mai târziu.

Nu trebuie decât să faci sfoară de 1.200 de dolari.

Cât poate să dureze?

Aprinde un chibrit. Le e frică de foc.

Fiinţă septică!

Lasă excremente în sufragerie.

Ora 9:15. Am găsit dovezi.

"Mus communis". Mascul.

Lung de 10-12 cm.

Ce naiba...

Ce-i asta? O uşoară lipsă de calciu?

Interesant!

Bună ziua! Sunt Ernest Smuntz, de la "Sfoară Smuntz".

Sunteţi reprezentantul Zeppco International?

Vinnie? Bună, Vinnie! Mă bucur că pot să-ţi spun Vinnie.

Eu şi fratele meu ne-am răzgândit

în privinţa generoasei voastre oferte.

Mi-ar plăcea să discutăm despre vânzarea fabricii noastre.

Nu la birou.

Mai bine în piaţa Ellman, la 12:00, sub ceasul cel mare.

Dvs trebuie să fiţi doamna Lars Smuntz.

Mă tem că acest statut e pe cale de dispariţie.

D-l Lars e acasă? Aş dori să discut despre pregătirile pentru licitaţie.

Licitaţie?

Ai grijă, Lars. Să nu răceşti.

April!

Se pare că ţi-ar prinde bine să fii încălzit puţin.

Ora 13:00. Am activat căutătorul de chiţăitori, model 2000.

Sunt aproape de întâlnirea cu prada.

Ecranul cu plasmă pare să aibă o defecţiune.

Vechitura naibii!

Nimic nu funcţionează.

Fir-ar să fie!

EKG, puncţie, radiografie a toracelui şi a pelvisului.

1.200 de dolari...

Stai liniştit, d-le Smuntz. Aţi fost lovit de un autobuz.

Mă simt bine. Cât e ceasul?

S-ar putea să aveţi o contuzie.

Vă vom face nişte radiografii.

Nu înţelegi, doctore. Trebuie să plec!

Poate mai am o şansă!

V-am salvat pălăria.

- Îmi pare rău. Sunteţi rude? - Da, suntem surori.

Trebuie completate nişte formulare.

E donator de organe?

Nu le lăsa să completeze nimic. Nici măcar nu le cunosc.

Eu sunt Hilde, iar ea e Ingrid.

Suntem manechine pentru păr, din Belgia.

Modele belgiene. Ce exotic!

Ascultă-mă, doctore. Trebuie să găsesc un telefon,

înainte de a rata cea mai importantă tranzacţie a vieţii mele.

Cred că fratele dvs are un uşor episod de delir.

Nu sunt fratele lor.

- Eu nu am surori. - Ernie, te simţi bine?

Am venit de cum am auzit.

De ce eşti îmbrăcat cu un pardesiu roz?

Fiindcă April ne-a dat cei 1.200 de dolari.

A venit şi ţi-a dat bani, aşa, pur şi simplu?

Nu crezi că a aflat de licitaţie?

Nu. I-am spus de licitaţie abia

după ce m-a primit înapoi în casă.

A apărut la fabrică, şi-a scos haina

şi m-a implorat să fac dragoste cu ea.

Am făcut dragoste cum n-am văzut

decât în documentarele cu animale.

Nu-mi vine să cred!

O să pot deschide un alt restaurant. Tu te-ai împăcat cu April.

Şi vei putea păstra până şi fabrica aia fără valoare.

E ciudat că spui că nu are valoare.

Fiindcă e ceva ce ar fi trebuit, probabil, să-ţi spun.

Da? Cred că şi eu aş avea ceva de mărturisit.

Aia nu-i maşina lui Caesar?

- Dumnezeule! - Caesar, ce s-a întâmplat?

Vă rog, domnule, nu se simte bine.

Gândeşte-te. Ai ucis şoarecele?

Ce ai spus? Un cal?

O drăcie! N-am să-l mănânc!

Cum l-aţi găsit? Unde era?

Cineva a sunat la 911. Nu a vorbit, dar se auzeau ţipete în fundal.

Era închis într-un cufăr, în pod.

Vă sunăm, dacă aflăm ceva.

Ce-i asta?

Lasă-l jos! Ce e ăla?

Mă gâdili!

Nu cred că avem de-a face cu un şoarece ca toţi şoarecii.

Bucătăria mea...

Se pare că Caesar a vrut să-şi facă un sandviş.

Murături, salată-creaţă şi capere.

A prăjit pâinea numai pe partea cu caşcavalul,

dar nu şi pe cealaltă,

ca salata să rămână crocantă.

De unde a ştiut asta?

Bună!

- Îl vezi? - Da, îl văd.

Lars, m-am înţepenit.

Scoate-mă de aici. Nu pot să respir!

- Aduc o lanternă. - Grăbeşte-te!

- Am găsit, Ernie! - Văd!

Ţine-te tare, Ernie. S-a stricat lanterna.

- Gata, Ernie! Am găsit chibriturile. - Grozav!

Lars, simţi un miros?

Miroase a gaz.

În lac...

Ce-ai de gând să faci?

Am să omor creatura aia diabolică!

- Lasă, Ernie. Nu! - Înapoi, Lars!

Sunt un om cu o misiune.

Aşa se întâmplă accidentele. Lasă-l, Ernie!

- Lasă puşca jos. - Îi zbor căpăţâna aia pufoasă.

Şi o să-i împrăştii creierii ăia

care pun la cale numai blestemăţii!

Nu! O să faci o gaură în zid!

O să merite!

Gândeşte-te la licitaţie! Pentru Dumnezeu!

Gândeşte-te la bani, Ernie! Banii!

Dacă ai găuri în pereţi, o să scadă preţul.

- Banii? - Da, banii. Biştarii.

- Uite-l! - Trage!

- Da! - Ai nimerit pianul!

Ai tras în pian! Uite...

Eşti nebun? Ciuruieşti toată casa!

Singurul lucru pe care nu l-ai nimerit e şoarecele!

Mai lasă-i şi pe alţii să tragă!

Te descurci de minune.

L-ai nimerit!

Pe el!

Ne vedem în iad, şoarece!

Trage!

Doamne, urăsc şoarecele ăla!

După semnalul sonor, zi ce ai de zis.

Domnule Smuntz, sunt Vinnie, de la Zeppco.

V-am aşteptat mai mult de o oră, dar nu aţi apărut.

Nu ne place cum vă purtaţi cu noi,

mai ales după ce fratele dvs

a refuzat generoasa noastră ofertă.

Consideraţi că ne-am retras propunerea.

- Să fiu trădat de propriul meu frate! - Trădat?

Nu-mi vorbi tu de trădare! Trebuia să-mi spui de oferta aia!

- Jumătate din fabrică e a mea. - Şi jumătate e a mea!

Inclusiv jumătatea pe care ai încercat să o vinzi!

Şi aş fi vândut-o, dacă n-ar fi dat autobuzul ăla idiot peste mine!

Autobuz?! Nu-ţi distrugi numai ţie viaţa, ci şi altora!

Eu? Eu sunt de vină pentru asta?

Uite! Ai făcut un crater în podea!

Îmi amintesc foarte bine cum cineva striga: "Trage!"

Da, dar până acum, nu m-ai ascultat niciodată!

- Şi ştii de ce? - De ce?

Fiindcă n-am niciun pic de respect pentru tine!

Ţi-ai petrecut toată viaţa în fabrica aia idioată!

E tragic!

Crezi că eu n-aş fi vrut să fac altceva cu viaţa mea?

Crezi că eu n-am avut ambiţii?

- Tu adori sfoara! - Ba nu!

Aş fi jurat că da!

Tu şi tata eraţi mereu nas în nas, pipăind diverse bucăţi de sfoară.

Orice aş fi făcut, eu nici nu existam pentru voi!

I-am pregătit miel după reţeta mea specială, când a împlinit 78 de ani.

- Nu... - Da! Îţi aminteşti.

Ce am mai trudit la felul ăla, până a ieşit totul perfect!

Dar l-ai auzit spunând: "Mulţumesc, Ernie. A fost delicios"? Nu.

A observat numai sfoara cu care îl legasem.

Era nebun!

Dar eu tot îmi doream să mă aprobe.

Nu am plecat, Lars. Am fost lăsat pe dinafară.

Şi acum faci acelaşi lucru!

Dai vina pe toţi, numai pe tine nu!

Crezi că eşti mare şi tare?

Nu ştii să... găteşti!

- Te urăsc! - Şi eu te urăsc pe tine!

- Nu atât cât te urăsc eu pe tine! - Da?

Eu te urăsc dublu!

O să-ţi arăt eu!

Hai, aruncă!

L-ai omorât!

N-am ştiut că e acolo!

De câte belele eram scutiţi, dacă aruncam cu fructe

în el de la început!

Uite, respiră încă!

Omoară-l! Găseşte ceva!

Pocneşte-l! Ce mai aştepţi?

- Nu pot să-l lovesc cu lopata. - De ce nu?

Uită-te la el. Îmi inspiră milă.

Milă? E Hitler cu coadă!

Apocalipsa cu mustăţi!

Nici Nostradamus nu l-a prevăzut!

- Şi e o fiinţă vie. - Nu pentru mult timp. Dă-mi mie aia!

Nu pot!

Doamne!

Uite cum zace acolo!

Nu e cinstit să fac aşa ceva!

Trebuie să facem ceva repede! Cred că îşi revine!

Am uitat să fac găuri în cutie.

Hasta la vista, ticălos şobolănos!

Vino, avem treabă.

Mai sunt două zile până ne intrăm în drepturi!

Ai naibii americani!

Mereu încearcă să ne ducă.

TIMBRAT INSUFICIENT A SE ÎNAPOIA EXPEDITORULUI

Perfect! E descoperirea arhitecturală a deceniului.

- Mergem? - Da.

Nu a fost uşor, dar am reuşit, în sfârşit.

Ernie, vreau să-ţi dau ceva.

Bucăţica de sfoară cu noroc a tatei...

Mă bucur că ai păstrat-o.

El a vrut să fie a amândorura.

Nu ştiu de ce, dar...

Cred că, dacă ar fi fost aici, acum,

ar fi fost mândru de tine.

Ar fi fost mândru de amândoi.

Bună, doamnelor! Ce minunăţie! Bine aţi venit!

Lars, îţi aminteşti de Ingrid şi de Hilda?

Bună!

Doamnelor, părul dvs arată absolut biblic.

Mulţumim!

Vă rog să mă scuzaţi, mă duc să arunc un ochi la clătite.

Să curgă şampania în valuri!

Cu cât beau mai mult, cu atât vor licita mai mult.

Aţi pregătit un festin pe cinste!

Vă mulţumesc, d-le Falko.

Ştii... Ar fi foarte, foarte nenimerit

dacă, după ce aţi pregătit cu atâta grijă licitaţia,

nu ar licita nimeni.

Asta ne-ar cam strica seara.

Dar nu cred că există pericolul să se întâmple aşa ceva.

Ştiu şi eu, sunt mulţi europeni decăzuţi acolo, devorând creveţi.

Să-ţi spun ceva:

dacă anulezi licitaţia acum,

îţi scriu un cec pentru...

10 milioane.

Oricât de nebunesc de generoasă ar fi oferta, va trebui să refuz.

Dar apreciez grija dvs plină de considerare.

Distracţie plăcută!

Te interesează mosoarele?

Sigur! Tatăl meu...

Adică eu şi fratele meu avem o fabrică de sfoară.

Adevărat?

Mi-ar plăcea să o vizitez, într-o zi.

Adevărat?

Bună, April! Ce surpriză!

Ai trecut pe aici fără niciun motiv, nu?

O soţie are nevoie de un motiv? Ai oaspeţi?

- Vrei să spui "fosta soţie"? - Încă nu.

- Hakuna matata. - Clătitele sunt sublime!

- Stafidele sunt ceva inedit. - Bune, nu-i aşa?

Stafide?

Doamnelor şi domnilor, vă rog să luaţi loc.

Ne pregătim să începem licitaţia.

Nu ştiu dacă să vă felicit sau să vă urez noroc.

- Uraţi-ne noroc. - Bună seara, April!

- Bună! - Mă bucur să te revăd.

Nu ştiam că îl cunoşti pe avocatul nostru.

E doar un fel de-a spune.

Vă mulţumesc că aţi ţinut să fiţi prezenţi

la această ocazie deosebită.

Licitaţia are un singur obiect:

casa LaRue care rămăsese nedescoperită.

Înainte de a începe, aş dori să vi-l prezint

pe norocosul proprietar al acestei minuni arhitecturale:

Domnul Ernest Smuntz.

Vă mulţumesc tuturor că aţi venit.

Când tatăl meu a lăsat această casă extraordinară

fratelui meu Lars...

Şi mie...

Nu ştiam ce surprize ne aşteaptă sau...

ce se va întâmpla.

Când Quincy Thorpe, de la...

Societatea Istorică, ne-a dezvăluit valoarea sa,

ne-aţi fi putut... pocni

şi cu un fulg.

Nu am ştiut ce ne-a lovit.

Renovarea a fost extenuantă, dar, în final, a meritat.

Casa era într-o stare jalnică.

Nimic însă care să nu poată fi dres cu câteva cuie...

Şi obişnuita unsoare.

Sunt sigur că oamenii sunt nerăbdători să treacă la licitaţie.

Poftim?

- La licitaţie. - Bine. Vă mulţumesc.

Mulţumesc, d-le Smuntz.

Orice s-ar întâmpla, nu te opri.

Înălţată în 1876, ultima casă LaRue are

cinci dormitoare, sală de recepţii...

- L-ai văzut? - Da!

Mi-am închipuit eu.

- A mâncat sfoara. - Ce?!

Bucata norocoasă de sfoară a tatei.

Ticălosul a mâncat-o!

De ce nu mi-ai spus că l-ai văzut?

Nu l-am văzut, dar am găsit asta.

- Ţi-am spus că trebuia să-l cântăreşti! - Îmi pare rău.

- Ai văzut unde s-a dus? - Nu, dar nu poate fi departe.

Să începem licitaţia de la un milion de dolari?

Ştim cu toţii că obiectul licitaţiei este nou găsita casă LaRue.

Începem licitaţia de la 500.000 de la dolari?

Foarte bine. Am 500.000 de la domnul din Japonia.

Dă cineva un milion? Aud un milion?

Un milion!

- Unu şi jumătate! - Am 1,5 milioane dolari.

Dă cineva două?

Uite-l!

Doamnelor şi domnilor, aş dori să vă reamintesc

că toate covoarele şi tapiţeriile au fost lucrate manual

în valea Honess, Turcia.

Putem trece de 1,5 milioane? Dă cineva două?

Dă cineva două milioane, doamnelor şi domnilor?

- Două milioane! - Am două milioane de dolari.

Două milioane! Oferă cineva mai mult?

Putem trece de două milioane?

Doresc să vă atrag atenţia asupra detaliilor Lincrusia

ale aramei poleite cu aur şi argint...

Oferă cineva mai mult de două milioane?

Dă cineva trei milioane?

Am trei milioane de la doamna din New York.

- Ce faci? - Nimic.

Scoate mâna de acolo imediat!

O clipă!

Da! Da! Da!

Patru milioane!

Patru milioane, de la domnul din Japonia.

L-am prins!

Şeicul oferă cinci milioane. Vă mulţumesc, d-le.

Am cinci milioane.

Oferă cineva mai mult?

D-nelor şi d-lor, cinci milioane.

Oferă cineva mai mult?

E vorba de nou găsita casă LaRue!

Am pus mâna pe tine, micuţule prieten!

Stai aşa! Îl scot eu.

Cinci milioane pentru pierduta LaRue.

- Ai pus mâna pe el? - Nu sunt sigur.

Dă cineva şase milioane?

- Şase milioane! - Mulţumesc, d-le.

Am şase milioane de dolari.

Hilde! Mosorul scoate fum!

Oferă cineva mai mult?

Şase milioane.

Licitaţia a ajuns la şase milioane de dolari.

- Şapte milioane! - Şapte milioane. Mulţumesc, d-le!

Să nu se atingă de pereţi! Casa e nepreţuită! Continuă!

Dă cineva 7,5 milioane?

Am opt milioane!

Opt milioane, o dată, opt milioane, de două ori...

Opt milioane?! Trebuia să iei cecul ăla!

Taci, intriganto...

- Zece milioane! - Zece milioane de dolari!

11 milioane, de la domnul din Japonia.

12... 13... 14... 15...

- 16 milioane de la Ernie Smuntz! - Nu!

- 17 milioane! - 17 milioane. Mulţumesc, d-le!

Am 17 milioane. Oferă cineva mai mult?

Bună idee!

Când îţi spun, deschizi robinetul la maximum.

Apa o să-l scoată.

Acum!

18 milioane!

18 milioane, de la doamna din New York.

Nu ai tu banii ăştia.

- Ernie... - Nu acum!

20 de milioane!

Mulţumesc, d-le Falko. Dă cineva 21?

21 milioane, de la domnul din Japonia.

Oferă cineva mai mult?

22 de milioane. E ultima mea ofertă.

22 de milioane, o dată...

25 de milioane!

Vă mulţumesc, domnule. 25 de milioane.

Licitaţia a ajuns la 25 de milioane.

Oferă cineva mai mult?

25 de milioane, o dată...

25 de milioane, de două ori...

Nu plecaţi!

Apa a fost doar...

pentru a demonstra cât de trainică e, de fapt...

o casă LaRue.

Ce ziceţi de asta?

Acum ştiţi că această casă va dura la nesfârşit!

- Sfoara norocoasă a tatei! - Cred că i-am venit de hac.

Cred că da.

Ce-a fost asta?

Lars... uite!

E sfoară!

E caşcaval.

Întreaga fabrică a fost reechipată

pentru produse pe bază de caşcaval.

Înţeleg.

Aici va fi noua noastră linie de produse fără lactoză.

- Acolo ce e? - Controlul calităţii.

Poftim. Îndoapă-te.

Nu e bun? Otis, mai pune curry!

Gust-o pe asta.

E mozzarella cu hering. Simţi heringul, nu?

Mai am o idee grozavă pentru o ruladă de brie cu caviar

şi un Provolone cu unt de arahide şi jeleu pentru copii.

Dar, de fapt, voiam să-ţi vorbesc despre marketing şi extindere.

Ai trebui să fii purtătorul nostru de cuvânt.

Ştiu pe unii care au folosit un şoarece

pe post de purtător de cuvânt şi a mers foarte bine.

Aceasta va fi fabrica de sfoară de caşcaval a viitorului...

"O lume fără sfoară înseamnă haos" Rudolf Smuntz