Original subtitles

Laurie era genul de femeie frumoasă care nu are nevoie de machiaj.

Era înaltă şi subţire.

Cineva a spus că seamănă cu o căprioară.

Iepuraşii Playboy erau mascota Playboy neoficială.

Era de-a dreptul perfectă.

Frumuseţea a fost pentru Laurie o binecuvântare, dar şi un blestem,

care a deschis multe uşi, dar a şi închis.

Clubul Playboy pare un loc sigur datorită sistemului de pază,

dar în afara clubului, Iepuraşii nu mai sunt protejaţi de nimeni.

Poliţiştii au spus că s-a iscat o altercaţie şi s-a tras cu arma.

Crima a făcut mare vâlvă.

La fel ca mulţi alţii, cred că e o greşeală cumplită.

Multă lume crede că a fost o muşamalizare masivă.

Întrebarea e cine e făptaşul ?

CRIMELE DIN LUMEA PLAYBOY

28 MAI 1981 MILWAUKEE, WISCONSIN

Era primăvară, o noapte obişnuită în Milwaukee.

Vremea începea să se schimbe.

Pe atunci, Milwaukee era un oraş foarte liniştit.

Ştiu că a intrat cineva în casă.

Intrusul s-a dus în dormitor, unde a avut loc o altercaţie.

S-a tras un foc de armă.

Au venit poliţişti de peste tot şi au împânzit casa.

Locul faptei a fost asaltat.

Crima a făcut mare vâlvă rapid.

Laurie Bembenek era Iepuraş Playboy.

Era poliţistă,

era tânără, înaltă, frumoasă,

iar lucrul acesta e periculos uneori.

Frumuseţea poate fi periculoasă.

Pe de o parte, te atrage, dar pe de alta, stârneşte gelozie.

Fiind Iepuraş, lucrezi alături de multe femei, apare competiţia,

mai ales într-un mediu unde frumuseţea e apreciată.

E ca în filme, nu-i aşa ?

Mă numesc Joanne Shields.

Am fost prietena cea mai bună a lui Laurie Bembenek.

Eu şi Laurie am copilărit într-un cartier muncitoresc.

Taţii lucrau, iar multe mame stăteau acasă.

Era o fată foarte drăguţă.

Era bună, generoasă, iubitoare.

Îi plăcea să te îmbrăţişeze, să dea mâna cu tine, să te bată pe spate.

Te ajuta cum putea.

Sărea oricând în ajutor. Era o prietenă bună.

Era frumoasă.

Toţi întorceau capul după Laurie.

Era foarte înaltă.

Avea o claie de păr blond.

Era slabă, atletică.

Era genul de femeie frumoasă care nu are nevoie de machiaj.

Când eram la liceu, Laurie mergea la şcoala de modelling.

Îmi amintesc că a apărut în ziarul local.

M–am bucurat să deschid ziarul de Milwaukee

şi s-o văd într-o reclamă.

A pozat pentru calendarul fabricii de bere Schlitz.

Au pus-o să stea pe o canapea şi i-au făcut câteva poze.

Apărea într-o poză frumoasă,

stând pe burtă, sprijinindu-se în mâini,

cu perle la gât şi ceva decoltat.

Avea o rochie albă, de satin, stătea întinsă pe canapea.

Era o poză superbă, ca din vechiul Hollywood.

Celor de la Playboy le-ar plăcea poza asta.

Muncea mult. A făcut puţin parada modei.

Dar nu îi plăcea să apară pe podium, prefera reclamele.

Deşi Laurie câştiga bine din modelling,

îşi dorea mai mult de la viaţă.

Laurie era conştientă de frumuseţea ei.

Se folosea de ea sau nu, în funcţie de ce obţinea din aşa ceva.

Când alegi dacă să faci modelling sau să apari în Playboy,

înseamnă că eşti conştientă de cum arăţi şi de cum eşti apreciată.

Lui Laurie îi plăcea să vadă şi să fie văzută.

Laurie a văzut o reclamă

în care femeile erau încurajate să se facă poliţiste.

Tatăl ei era poliţist.

Pe vremea aceea, puţine femei alegeau această meserie.

Voia să fie printre primele femei care îşi asumă acest rol.

Cred că întreaga ei poveste e legată de feminism.

Laurie era foarte apropiată de tatăl ei.

El plecase din poliţie din cauza corupţiei mari, după spusele lui.

A vrut să se facă poliţistă, ca tatăl ei să fie mândru de ea.

"O să îi arăt că nu e coruptă total."

"Mă voi strădui să fiu un poliţist bun"

"şi o să-i arăt că nu sunt toţi aşa."

Departamentul de poliţie din Milwaukee

era format în principal din bărbaţi.

Prima femeie a intrat în poliţie în 1976, apoi au intrat şi altele.

Dar femeile reprezentau doar 1 sau 2% din angajaţii departamentului.

Laurie s-a hotărât să intre în poliţie în 1979.

Aveam 20 şi ceva de ani.

Era foarte mândră că merge la academia de poliţie.

Am remarcat-o prima oară când a venit la ora de sport.

Era o femeie foarte atrăgătoare.

Mi s-a părut sigură pe ea.

Asta a fost prima mea impresie despre ea.

Era o carieră impresionantă.

Când eşti tânăr, auzi mereu:

"Dacă ai probleme, apelează la poliţie."

Laurie voia să ajute victimele violurilor,

care nu erau tratate cu condescendenţă, după părerea ei.

În departamentul de poliţie din Milwaukee erau numai bărbaţi.

Dar când a făcut Laurie cerere să intre în poliţie,

erau obligaţi să angajeze mai multe femei.

Când s-a înscris Laurie în academie, mai erau femei în grupa ei.

Judy Zess a fost şi ea colegă cu Laurie la academie.

Judy Zess era o petrecăreaţă, voia să se distreze.

Era o femeie dinamică şi carismatică.

S-au împrietenit.

Îmi amintesc că la ora de sport stăteau una lângă alta.

Stăteau de vorbă. Păreau să se înţeleagă foarte bine.

Cred că lui Judy îi plăcea să stea cu Laurie,

fiindcă Laurie primea multă atenţie.

Cui nu-i place să stea lângă o femeie frumoasă care îi atrage pe bărbaţi ?

Poate îi mai scăpa vreun bărbat necucerit şi îl lua ea.

În academia de poliţie viaţa femeilor era foarte grea.

Trebuiau să depună un efort mult mai mare decât bărbaţii.

Bărbaţii se simţeau ameninţaţi de ea. Era înaltă, musculoasă şi în formă.

Se putea compara cu bărbaţii din punct de vedere fizic.

Putea să facă tot ce făceau şi ei, poate chiar mai bine decât ei.

Imaginaţi-v-o pe Laurie, care era într-o formă fizică foarte bună,

cum alerga mai repede şi mai mult decât toţi.

Era o foarte bună alergătoare,

dar alerga ca o căprioară cu picioare lungi.

A zis cineva: "Uitaţi-vă la ea, parcă ar fi o căprioară frumoasă,"

"prinsă în lumina farurilor."

Au poreclit-o Bambi.

Nu-i plăcea deloc porecla asta.

Cred că frumuseţea poate fi periculoasă.

Nu contează ce spui, fiindcă arăţi într-un anume fel.

Lumea consideră că frumuseţea te împiedică să avansezi în carieră.

A învăţat foarte bine, a terminat a şasea din promoţia ei.

Îmi amintesc că mi-a arătat poza de la absolvire.

A fost plăcut. Era foarte mândră de ea.

După ce Laurie a absolvit academia de poliţie şi a început ucenicia,

când însoţeşti alt agent ca să înveţi cum să te descurci pe teren,

bărbaţii nu voiau să lucreze cu ea, era "clubul" lor.

În vremea aceea, în poliţia din Milwaukee,

dacă erai femeie, erai înjosită.

Bărbaţii se simţeau ameninţaţi nu doar de prezenţa ei,

ci şi de inteligenţa, de forţa şi de personalitatea ei.

Laurie era tânără, înaltă şi frumoasă.

Era printre puţinele femei din poliţie,

iar acest lucrul poate fi periculos.

MAI 1980

Laurie mi-a spus că s-a dus cu Judy la un concert

pe stadionul din Milwaukee.

Laurie s-a dus până la toaletă.

Când s-a întors, Judy era arestată fiindcă fumase "iarbă".

Nişte poliţişti îmbrăcaţi civil au arestat-o pe Judy.

Două zile mai târziu, Laurie s-a prezentat la datorie.

Aşa cum ştim cu toţii, viaţa nu decurge mereu aşa cum ne dorim.

Când a întrebat unde e repartizată, i s-a spus

că a fost concediată.

MAI 1980

După incidentul cu Judy Zess,

Laurie a fost dată afară din poliţie.

Poliţiştii au spus că Laurie nu a raportat-o pe Judy

că a fumat marijuana Ia concert, prin urmare, a încălcat regulamentul.

E greu să fii dat afară din orice serviciu,

mai ales când ai 20 de ani şi ceva şi eşti la început de drum.

A muncit mult să termine academia

şi să lucreze într-un domeniu dominat de bărbaţi.

Dar a fost suficient ca să mai scape de o femeie din poliţie.

Departamentul de poliţie din Milwaukee era un "club" exclusivist,

condus doar bărbaţi.

În anii '70, bărbaţii nu suportau

ca o femeie să lucreze în acest domeniu.

Nu le plăcea.

Cred că soţiile lor se simţeau ameninţate

fiindcă bărbaţii lor ar fi comentat despre cât de frumoasă era Laurie.

Când a rămas fără serviciu, Laurie a suferit,

deoarece credea că asta va face toată viaţa.

Cred că a fost foarte frustrant pentru Laurie că a trecut prin atâtea

ca să ajungă agent de poliţie, la o vârstă atât de tânără,

şi să renunţe, fiindcă prietena ei a făcut ceva rău.

Laurie avea nevoie de bani

pe atunci, fiind într-o situaţie dificilă.

Ieşea cu Judy şi discutau despre cum să facă rost de bani,

întrucât fuseseră amândouă date afară din poliţie.

S-au dus la clubul Playboy şi au vrut să se angajeze ca Iepuraşi.

Iepuraşii Playboy erau mascota neoficială a clubului Playboy.

Era un serviciu aparte.

Era mare lucru, în cultura pop, să fii Iepuraş Playboy.

În anii 1970, revista Playboy avea un impact cultural enorm.

Revista Playboy avea lunar circa şase milioane de cititori.

Era interesant să lucrezi în cadrul acestui brand.

Existau chiar şi staţiuni Playboy, pe Lake Geneva, în Wisconsin.

Primul sediu al firmei Playboy a fost în Chicago.

Lake Geneva din Wisconsin era foarte aproape,

ajungeai imediat cu avionul, pe propria pistă de aterizare.

Era un lucru obişnuit în lumea Playboy.

Mă numesc Sherry Goodman.

Am fost Iepuraş la clubul din Lake Geneva între 1971 şi 1981.

Am fost norocoasă că am fost Iepuraş timp de zece ani,

a fost cea mai frumoasă experienţă a mea.

După ce treceai de o curbă,

îţi apărea în faţă o proprietate frumoasă, enormă,

cu un logo Playboy uriaş la intrare.

Iepuraşii lucrau la cafeneaua de la şosea,

iar Iepuraşii de la piscină purtau costume cu codiţă

şi serveau lumea.

Playmate şi Iepuraş Playboy erau două lucruri diferite.

Playmate erau fetele care apăreau în reviste,

iar Iepuraşii Playboy lucrau în cluburile Playboy.

Serveau mâncare, cocktailuri,

şi purtau cunoscutul costum de Iepuraş Playboy.

Hugh Hefner voia ca acest club al lui să aibă o imagine anume,

aşa că Iepuraşii erau mereu fete tinere.

Calităţile unui Iepuraş Playboy erau asemănătoare cu ale unei Playmate.

Fetele trebuiau să aibă corp frumos, să fie frumoase la faţă,

să aibă o personalitate deosebită şi să fie muncitoare.

Faţa trebuia să fie proporţională cu restul corpului,

să fie feminine

şi să ştie să se poarte.

Iepuraşii Playboy nu aveau treabă cu nuditatea.

Puteau să pozeze în revistă, dacă aveau ocazia şi dacă voiau,

dar unui Iepuraş Playboy nu i se cerea să se dezbrace.

Aveam papion, guler şi manşete.

La manşete aveam butoni, cu logoul iepure pe ele.

Ni-i puneam în aşa fel încât iepurii să se "pupe", aşa spuneam noi.

Arătam perfect.

Tot felul de femei lucrau ca iepuraşi Playboy.

Studente, femei care urmau să înceapă o carieră, investitori imobiliari,

modele sau actriţe aspirante.

Pentru femeile care lucrau ca Iepuraşi Playboy în anii '70

era o meserie profitabilă.

Playboy susţinea emanciparea femeilor.

Meseria de Iepuraş îţi dădea putere

şi învăţai să o foloseşti.

Chiar dacă lucrase în poliţie,

lui Laurie i se potrivea rolul de Iepuraş,

fiindcă fiecare Iepuraş avea de gând să o ia pe alt drum în viaţă.

Din câte îmi amintesc, Judy nu a fost angajată, dar Laurie a fost.

Laurie avea ţinuta clasică de iepuraş Playboy.

Era foarte înaltă, se legăna pe tocuri, deşi era foarte înaltă,

avea un păr lung blond.

Erai un fel de chelneriţă.

Ea mergea ca un manechin, era foarte bună.

Laurie era Iepuraşul perfect.

Iepuraşii aveau o anumită imagine, pe care eram obligate s-o respectăm.

Era o anumită mişcare, numită coborârea Iepuraşului,

prin care puneai băutura pe masă fără să îţi iasă ceva din costum.

Stăteai cu codiţa spre client, nu ocoleai toată masa.

Aşa nu era nevoie să te apleci.

Serveai clienţii frumos, elegant, ca un Iepuraş.

E greu să serveşti clienţii la masă când îţi expui mult corpul.

Dar lui Laurie îi plăceau banii.

Mi-a spus că le-a dus cafea unor bărbaţi la masă

şi a primit o sută de dolari bacşiş.

Lui Laurie îi plăcea să se distreze.

Se angajase ca Iepuraş Playboy.

Îi plăcea să iasă în oraş, să meargă prin baruri

şi să se distreze cu poliţiştii pe care îi mai ştia.

Era un bar în Milwaukee care se numea Tracks,

unde veneau mulţi poliţişti.

Mergeau la picnic o dată pe an.

În acel parc public...

La acel picnic, câţiva poliţişti s-au dezbrăcat şi au început să danseze

şi să bea mult.

Cineva a făcut poze.

În poze erau nişte tineri de 20-30 de ani,

ţipând şi benchetuind.

Unii dintre ei erau dezbrăcaţi.

Chiar şi acum pare ridicol.

Te gândeşti că oamenii aceia erau poliţişti şi apăreau în poze

dansând dezbrăcaţi pe mese.

Laurie a văzut pozele şi s-a gândit:

"Ăştia dansează dezbrăcaţi pe mese, iar eu n-am raportat-o pe Judy ?"

"Îi dau în judecată pentru discriminare."

În plângere scria:

"Aceşti poliţişti n-au fost pedepsiţi pentru această infracţiune,"

"dar eu am fost concediată"

"că nu am raportat-o pe Judy Zess că a fumat marijuana."

A considerat că a fost dată afară pe motiv de discriminare sexuală.

A încercat să sensibilizeze departamentul de poliţie.

Primea mesaje şi scrisori de ameninţare.

Mereu se uita în urma ei şi se întreba dacă o va ataca cineva.

Cineva i-a pus un şobolan mort în maşină,

fiindcă turnase în legătură cu picnicurile de la Tracks.

Mi-a spus că e foarte speriată.

Clubul Playboy părea un loc sigur datorită sistemului de pază,

dar Iepuraşii nu erau deloc protejaţi în afara clubului.

Era periculos.

MAI 1980

Laurie lucra ca Iepuraş Playboy, dar se mai vedea şi cu poliţişti.

L-a cunoscut pe Fred Schultz acasă la o prietenă.

Era detectiv şi îi făcea curte.

Fred arăta foarte bine.

Era blond, chipeş, cu ochi albaştri.

Îl ştiam pe Fred din clădirea administrativă,

când era detectiv.

Fred se îmbrăca mereu elegant, cu vestă, costum şi cravată.

Era foarte dezinvolt, mereu sigur pe el.

Era amabil cu Laurie, se purta frumos,

făceau jogging împreună.

A invitat-o în oraş, la un restaurant elegant.

M-am mirat cât de repede a evoluat relaţia lor.

Cred că Laurie se bucura de atenţia pe care i-o acorda Fred.

Schultz şi Bembenek s-au căsătorit la trei luni după divorţul lui.

Fred Schultz a divorţat de prima lui soţie, Christine Schultz.

Christine Schultz era o femeie frumoasă, foarte plăcută.

Era atrăgătoare, avea grijă de ea.

Căsnicia lor eşuase înainte să o cunoască el pe Laurie,

când ea aflase de aventurile lui amoroase.

Christine a obţinut tutela exclusivă a copiilor.

Au avut certuri nenumărate.

Până la urmă, a obţinut ea casa.

Când s-a mutat cu Fred,

Laurie plecase de la clubul Playboy

şi nu mai lucra ca Iepuraş.

Deşi Laurie câştiga bine ca Iepuraş,

voia să lucreze iar ca poliţist.

Nu era fericită la clubul Playboy.

Laurie a dat în judecată departamentul de poliţie

pentru discriminare sexuală, fiindcă a fost concediată.

Spera să îşi recapete postul.

Nu stăteau bine cu banii.

Laurie şi Fred stăteau într-un apartament sărăcăcios

cu prietena ei de la academie, Judy Zess.

Situaţia nu era prea plăcută.

Judy nu câştiga prea bine, nici Laurie.

Niciuna nu lucra.

Fred dădea 300 de dolari şi ceva pentru întreţinerea copilului.

Locuiau într-un apartament sărăcăcios.

În plus, mai plătea 367 de dolari ipoteca pentru casă.

Treaba asta îl irita.

Pentru că el construise o casă în care acum stătea fosta lui soţie.

28 MAI 1980

Era la primele ore ale dimineţii.

Pe la ora 2:00, cred.

Îmi amintesc că m-a trezit telefonul.

Mi-a zis: "Eu sunt." Era foarte speriată.

Pe jumătate adormită, am întrebat-o ce s-a întâmplat.

Era Laurie,

care mi-a spus că fosta soţie a lui Fred, Christine,

fusese împuşcată şi murise.

Au venit poliţişti de peste tot, au împânzit casa.

Locul faptei era înţesat de oameni,

fiindcă era vorba de fosta soţie a unui poliţist.

Fiul victimei i-a spus detectivului că a venit un bărbat

purtând un trening verde şi o perucă pe cap.

Cartierul a fost cercetat, dar nu s-a găsit nimic.

Nu se intrase prin efracţie.

Cine a intrat fie avea cheie, fie uşa fusese lăsată descuiată.

Când s-a aflat despre crimă, Fred a ştiut că s-a întâmplat la el acasă.

Era de serviciu în noaptea aceea.

A sunat-o pe Laurie şi i-a spus că Christine fusese omorâtă.

I-a zis că vine puţin acasă.

A apărut cu colegul cu care era de serviciu.

Fred i-a zis: "Am o armă neînregistrată acasă."

"Sigur mă vor întreba de ea şi vreau să verific dacă s-a tras cu ea."

Colegul lui s-a uitat la pistol şi a zis:

"Pistolul acesta nu a fost folosit, nu poate fi arma crimei."

În timpul anchetei,

Fred a zis că n-a omorât-o el, era de serviciu.

Ancheta s-a încheiat aici,

nu a mai verificat nimeni, fiindcă erau membri ai "clubului".

Apoi, a apărut întrebarea cine a omorât-o.

Au mai apărut nişte mărturii, din câte îmi amintesc.

Au apărut nişte nelămuriri cu privire la ancheta iniţială.

Nu se intrase prin efracţie.

Fred avea o cheie de la casa Christinei.

Nu era normal,

dar a vrut să aibă o cheie, deoarece el construise casa.

Interesant e că i-au luat pistolul personal al lui Fred,

deşi el şi partenerul lui stabiliseră că nu se trăsese cu acea armă.

A fost încă o dată testată arma personală a lui Fred Schultz.

Glonţul recuperat din cadavrul Christinei la autopsie

fusese tras cu arma aceea.

Nu există nicio explicaţie pentru cele întâmplate,

cum a fost posibil ca doi poliţişti să spună că nu s-a tras cu acea armă,

apoi să se spună ca aceea e arma crimei.

Fred era cu un coleg în noaptea crimei.

A lucrat în noaptea aceea. Ştim că nu el a fost făptaşul.

După ce l-au scos repede din calcul pe Fred,

şi-au îndreptat atenţia asupra lui Laurie Bembenek.

Motivul pe care l-au găsit a fost că era geloasă,

că nu-i plăcea că Fred plătea 700 de dolari pensie alimentară pe lună

şi că stăteau într-un apartament sărăcăcios.

În seara crimei, Laurie trebuia să iasă în oraş cu o prietenă,

dar n-a ieşit, s-a culcat.

Spunea mereu: "Mai bine mergeam la bar în noaptea aceea."

Pe cadavru s-au găsit fire de păr dintr-o perucă, la autopsie.

Cei de la departament s-au gândit că făptaşul şi-a pus perucă

ca să se deghizeze în femeie.

Nimeni nu ştia sigur, aşa că a apărut întrebarea:

"Dacă făptaşul purta perucă, unde e peruca ?"

Să nu uităm că Laurie şi Fred locuiau împreună cu Judy Zess.

La scurtă vreme după crimă, vecinul lor a venit la ei

şi le-a spus că a găsit o perucă în toaletă.

S-a pus întrebarea cine putea să facă aşa ceva.

Numai Laurie putea să arunce peruca la closet, ca să scape de dovezi.

Totodată, avea un trening verde,

asemănător celui purtat de făptaş, după spusele fiului Christinei.

În momentul acela, cred că i s-a părut total absurd.

A spus că ea nu a omorât pe nimeni.

Laurie a refuzat să dea testul poligraf

fiindcă s-a gândit că i se vor pune multe întrebări

despre acuzaţiile de discriminare sexuală.

Aici a greşit, fiindcă au folosit acest lucru împotriva ei.

În anii '80, când s-au petrecut evenimentele,

detectoarele de minciuni erau în mare vogă.

Se foloseau la procese şi la multe alte lucruri.

Erau o descoperire de ultimă oră.

Acum, nu mai sunt aşa în vogă,

fiindcă poligraful măsoară neliniştea mai mult decât orice altceva.

Dacă eşti la poliţie şi eşti anchetat pentru crimă,

cum să nu fii în pragul unei crize de nervi ?

Se făceau multe teste cu poligraful pe atunci.

Se mai fac şi acum, într-o oarecare măsură.

Poligraful era un instrument,

şi ca orice instrument folosit de un poliţist,

îţi arată în ce direcţie să o iei.

Poligraful, în funcţie de cum e folosit,

poate acţiona în avantajul sau în dezavantajul cuiva.

Devii suspicios când îţi spune cineva

că nu are încredere în aşa ceva sau când vine cu alt argument.

Testul poligraf nu e admis în instanţă, e un instrument în anchetă.

Cred că Laurie era speriată.

Ştia că avea să fie supusă testului poligraf de cei din poliţie.

Conform poliţiştilor, Fred era de serviciu în noaptea aceea,

ancheta un jaf, aşa că nu o omorâse el.

Laurie era singura care avea acces la armă.

Tot ea era singura care avea acces la cheia

cu care s-ar fi putut intra în casa Christinei, dacă era încuiată.

În cele din urmă,

Laurie a fost arestată pentru uciderea Christinei Schultz.

24 IUNIE 1981 MILWAUKEE, WISCONSIN

Laurie lucra ca agent de pază la universitatea Marquette.

A fost arestată la sfârşitul turei.

M-a sunat şi mi-a zis că ştirea a apărut deja în ziar,

înainte să-mi fi spus.

Cazul lui Laurie a atras atenţia presei.

Lumea vorbea de cât de frumoasă e

şi că lucrase la clubul Playboy.

Arestarea lui Laurie pentru crimă a făcut mare vâlvă rapid.

Cazul lui Laurie Bembenek a şocat Wisconsinul şi toată ţara.

S-a trecut de la uciderea unei femei,

fosta soţie a unui poliţist,

la: "Doamne, femeia asta frumoasă a fost arestată pentru crimă !"

"Bineînţeles că e vinovată, fiindcă e frumoasă."

Oamenii etichetează oricum o femeie care a lucrat la Playboy.

Laurie a lucrat la Playboy doar trei săptămâni,

dar după spusele presei, ajunsese ceva definitoriu pentru ea.

A fost numită Iepuraşul ucigaş.

Era considerată genul de femeie fatală.

Procesul a început pe 22 februarie.

Nu voi uita niciodată, fiindcă atunci e ziua mea.

Ziariştii au menţionat cum era îmbrăcată, cum mergea.

"Uitaţi, e seducătoare, e un Iepuraş Playboy."

Erau prezentate doar pozele lui Laurie din calendar,

sau în costum de Iepuraş Playboy.

Nimeni n-a prezentat o poză cu ea în uniformă de poliţist.

Procesul, care a avut loc în centrul oraşului Milwaukee,

a fost un circ mediatic.

Erau o mulţime de oameni. Simpli spectatori, gură-cască.

Să fie omorâtă o femeie nevinovată în propriul pat

era un nonsens pentru comunitate.

Comunitatea era divizată,

unii spuneau că e vinovată, alţii că e nevinovată.

Dar cine o cunoştea ştia că Laurie era nevinovată.

Deşi era un caz cu probe indirecte, era un caz foarte bine instrumentat.

Apoi, deşi erau prietene,

Judy Zess a depus mărturie împotriva lui Laurie.

Cred că era invidioasă pe Laurie.

Judy s-a folosit de prietenia cu Laurie, ca să atragă bărbaţii.

Judy a depus mărturie şi a spus

că Laurie era aşa cum o portretizase presa,

o femeie geloasă, care voia să o scoată pe Christine din casă,

că era mercantilă

şi că ea aruncase peruca în closet.

PE 9 MARTIE 1982, LAURIE BEMBENEK A FOST GĂSITĂ

VINOVATĂ DE CRIMĂ CU PREMEDITARE ŞI CONDAMNATĂ LA ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ.

Nu mi-a venit să cred că a fost găsită vinovată, în primul rând,

apoi că a primit pedeapsa maximă,

între 25 de ani şi închisoare pe viaţă.

La fel ca mulţi alţii, am considerat că e o mare greşeală.

A fost dusă la închisoarea Taycheedah,

o închisoare de femei din Fond du Lac, pe malul lacului.

Opinia publică n-a fost de partea lui Laurie când a fost condamnată.

N-a protestat nimeni, n-a spus nimeni că e nevinovată.

Portretul făcut de presă şi-a atins scopul.

Lumea o considera genul de femeie fatală.

Eu şi Laurie am rămas prietene foarte bune.

Luam legătura cât de des puteam. Eram pe lista vizitatorilor.

Era la 160 km de mine, făceam o oră cu maşina.

Când mă duceam la ea, o dată la două luni,

îmi luam o zi liberă şi treceam s-o văd.

A fost greu la început, după ce au dus-o acolo.

Fred o susţinea şi a organizat o strângere de fonduri.

Ştiu că a alergat kilometri întregi ca să strângă bani pentru proces.

Din păcate, într-o zi, a renunţat s-o mai sprijine.

Laurie mi-a spus că a intentat divorţ.

Nu ştiu care a fost motivul.

A făcut recurs, i-a fost respins, a făcut iar, i-a fost respins din nou.

Le spunea tuturor care voiau s-o asculte

că e o demenţă, că nu e vinovată, că n-avea motiv s-o omoare.

Nu se ascundea de nimeni.

Bineînţeles că 99% dintre cei arestaţi susţin că sunt nevinovaţi,

iar 99% dintre condamnaţi susţin că n-au făcut nimic.

Acum ştim că unii dintre oamenii aceia nu mint,

fiindcă zilnic e achitat cineva.

Asemeni multor deţinuţi, la început, Laurie a fost complet şocată.

Nu înţelegea de ce a ajuns, aşa de tânără,

într-o închisoare de femei pentru toată viaţa.

Apoi, treptat, când a înţeles că nu are de ales,

a devenit un deţinut model, s-a autoeducat.

A muncit alături de alte femei.

S-a străduit să îi inspire pe ceilalţi.

A obţinut o diplomă de studii de doi ani, făcea obiecte de artă,

muncea în închisoare, dar era foarte singură.

Laurie avea o prietenă bună la Taycheedah,

al cărei frate venea s-o viziteze.

Când l-a văzut, lui Laurie i s-a părut foarte atrăgător.

Prietena ei a zis că e divorţat de curând. "Vrei să ţi-l prezint ?"

Cei doi au început să corespondeze,

iar Laurie şi-a făcut un iubit din închisoare...

Dominic.

N-o mai asculta nimeni şi trebuia să facă ceva să se salveze,

cred că era într-o depresie profundă.

Ştia ce trebuie să facă.

15 IULIE 1990

Într-o zi, era la spălătorie şi a văzut o fereastră deschisă.

Atunci s-a gândit că poate să iasă pe acolo.

Nu era o închisoare de maximă securitate.

A luat-o la fugă pe câmp

şi s-a suit pe gardul de sârmă ghimpată.

A sărit peste el şi s-a întâlnit cu Dominic, aflat într-o maşină.

Au pornit în viteză spre Canada.

S-au dat drept proaspăt căsătoriţi.

Au trecut uşor graniţa, au spus că abia s-au căsătorit.

Am aflat din presă, la fel ca toată lumea, că a evadat,

iar conducerea închisorii a fost foarte stânjenită de cele întâmplate.

N-am ştiut dinainte,

Laurie nu m-ar fi pus niciodată în pericol.

La început, mi-am spus că e ceva tipic lui Laurie, a găsit o soluţie.

A făcut atâtea scenarii fiindcă era nevinovată,

se ştia nevinovată.

Bembenek are capacitatea de a-şi schimba înfăţişarea.

Aceasta e cea mai recentă poză a ei, conform gardianului închisorii.

La început, mi-am zis: "Doamne, Laurie, ce te-a apucat ?"

Apoi, am înţeles că nu avea de ales.

Societatea ajunsese la sfârşitul anilor '80,

nu mai era aşa de conservatoare,

lumea a început să accepte ideea că a fost condamnată pe nedrept.

Era cu totul altă situaţie faţă de momentul când a fost judecată.

Procesul nu a fost corect.

Cred că e nevinovată.

Laurie a fost arestată rapid, la trei săptămâni şi jumătate după crimă.

Te întrebai: "Cum aşa de repede ?"

După ce au stabilit că e vinovată,

că vor scăpa de procesul pentru discriminare,

şi poate şi de alte femei, li s-a părut o variantă uşoară.

Unora li s-a părut dubios, s-au gândit că e nevinovată, totuşi.

Nu există nicio dovadă a unui comportament infracţional.

E interesant cum s-a schimbat opinia publică după evadarea lui Laurie.

Brusc, toată lumea era de partea ei.

Celor mai mulţi li se făcuse milă de ea.

Lumea spunea: "Fugi, Bambi, fugi !"

Ea şi partenerul ei se asemănau cu fugarii Bonnie şi Clyde.

Lumea o susţinea.

O mare parte din populaţie credea că e nevinovată

şi că a fost muşamalizat cazul.

Când a evadat din închisoare, multă lume s-a bucurat.

FUGI, BAMBI, FUGI !

EVADAREA FRUMOASEI UCIGAŞE CAPTIVEAZĂ IMAGINAŢIA PUBLICULUI

Laurie şi Dominic s-au dus în Canada, într-un orăşel numit Thunder Bay,

unde Laurie s-a angajat chelneriţă.

Au stat acolo trei luni şi ceva şi totul era bine până când...

La emisiunea "America's Most Wanted" a apărut cazul Bembenek.

A recunoscut-o cineva care venise acolo în vacanţă.

Mi-a zis că a văzut-o cineva din Oregon când servea la restaurant

şi că au fost arestaţi.

Condiţiile întoarcerii ei din Canada au fost negociate

de un avocat din Chicago.

Iepuraşul Playboy evadat s-a întors şi toată lumea a răsuflat uşurată.

Clubul Playboy ar sta deoparte de un asemenea caz.

Nu voiau să atragă atenţia asupra lor cu aşa ceva.

Cred că lumea şi-a dat seama cum e un Iepuraş Playboy

şi s-a creat în jurul lui şi mai mult mister.

9 DECEMBRIE 1992

Au dus-o pe Laurie direct de la aeroport în sala de judecată

şi a acceptat înţelegerea.

N-a mai trebuit să se întoarcă la închisoare.

Din câte îmi amintesc, condamnarea era de crimă de gradul doi

cu ispăşirea pedepsei, deoarece părinţii ei erau bolnavi.

Voia să le fie alături părinţilor, care erau în vârstă.

Laurie nu s-a măritat niciodată cu Dominic.

A primit câteva amenzi şi condamnări pentru că a fost complice la evadare.

Până la urmă, ea a stat zece ani şi ceva în închisoare.

Laurie a susţinut că au fost oameni care nu au spus adevărul în instanţă.

Asta a spus mereu.

Laurie era considerată în continuare o criminală din cauza verdictului.

Lumea a sărbătorit când Laurie a fost eliberată.

Toţi o susţineau, povestea părea să aibă un final fericit.

Toată lumea se aştepta să se încheie coşmarul lui Laurie.

Să nu uităm că a intrat la închisoare la 21 de ani,

când era tânără şi foarte naivă.

A stat până la 30 de ani şi ceva în închisoare.

Când a ieşit, arăta foarte bine şi mai era şi vestită.

E cea mai frumoasă zi din viaţa mea,

atât pot să spun. Vă mulţumesc tuturor.

Fiindcă era o femeie tânără încă, notorietatea i s-a cam urcat la cap.

Îi era greu să treacă de la vedeta de pe canapeaua lui Oprah

la banala Laurie Bembenek dinainte.

N-a putut face asta.

În tot acest timp, a încercat să se reabiliteze, dar nu a reuşit.

Cred că n-a putut depăşi momentul.

Din păcate, suferinţa că a fost la închisoare

şi consolarea cu alcool şi droguri au omorât-o.

A murit la 50 de ani.

Povestea s-a încheiat, dar cine a omorât-o pe Christine Schultz ?

Mulţi vor să afle treaba asta.

E foarte complicat.

Mai sunt oameni care cred şi acum că e vinovată.

Cred că Laurie a fost omorâtă.

Am rămas fără acest om care era frumoasă nu numai fizic,

dar care avea atâta de oferit.

Laurie şi-a dorit toată viaţa să fie poliţist,

dar pentru felul cum a prezentat-o presa,

Laurie va rămâne cunoscută drept Iepuraşul Playboy ucigaş.

Lumea crede că, atunci când cineva are un avantaj,

fie că e vorba de faimă, de bani sau de frumuseţe,

viaţa acelui om e perfectă.

Dar Laurie e exemplul unui om a cărui viaţă a avut multe faţete,

a fost plină de evenimente.

Concluzia poveştii lui Laurie e că viaţa unui om e mult mai complexă

decât scrie în ziare.