Original subtitles

Traducerea şi adaptarea realizate de Gicu

FANTOMELE LUI ISMAEL

John Dedalus...

Ivan...

Dedalus.

Scuzaţi-mă.

- Aici. - Mulţumesc.

Bună dimineaţa.

Ministerul Afacerilor Externe

Bună dimineaţa.

Bună dimineaţa.

Domnule!

Oh, Jacques!

Bună dimineaţa!

- Eşti aici? - Da!

- Acum eşti parizian? - Nu.

Sunt doar în trecere. Dedalus încă trăieşte în apropiere?

Dedalus a staţionat la Viena.

Dar de atunci nicio veste.

- Nu la Minister. - Eşti sigur că el e încă cu noi?

- A dispărut de pe radar. - Ce radar?

Nu-l căutaţi? Investigaţi?

Sunt în trecere. Mă întrebam.

Ivan a dispărut. Deci, mă întreb.

I-am spus soţiei mele

"Ne petrecem trei ani în Vilnius."

- Unde? - Asta a spus şi ea.

Ea a vrut în Londra sau în Trinidad.

Ea nu mi-a vorbit timp de două săptămâni.

Bietul de tine!

Sunt prea bătrân pentru Vilnius. Simt frigul cu uşurinţă.

Oricum, Vilnius este prea mult pentru mine.

Şi totuşi mi-am făcut bagajele şi am început să învăţ limba lituaniană.

Aşa că am ajuns la Praga pentru a întâlni delegaţia ucraineană.

Strict secret. Ei încep să vorbească despre ruşi.

Eu îl întreb pe prim secretar... - Cine era?

Tipul acela, un pic ciudat...

Dedalus!

- Desigur! - Omul nostru cel mai bun.

Paşaportul, vă rog.

Mulţumesc.

Cine-i Dedalus?

Am venit aici să vorbesc cu el.

Dar Ivan a dispărut.

Era specialitatea lui.

Adică?

Vă amintiţi zvonurile.

Eu nu sunt singurul care a crezut că uneori era...

- Un înger. - Sau un spion.

- Nu. - Da.

Un agent din interior?

De ce ar fi din interior?

Cum a intrat?

El a venit de nicăieri la 35 de ani, fără diplomă, o figură neprietenoasă.

Cel mai bun scor, candidat extern. Prea frumos ca să fie adevărat.

Domnul Dedalus?

Ştiţi cine-l plăcea cu adevărat pe Ivan?

El l-a angajat, i-a fost mentor!

- Claverie! - Acel trădător!

Claverie. 30 de ani de muncă.

Staţionat în Varşovia, sub Gierek.

Considerat a fi o cârtiţă comunistă.

Apoi au spus că l-au recrutat americanii.

În Asia, zvonuri de corupţie.

Quai d'Orsay n-a găsit nimic. Dar el a fost pus pe liber.

Dar... Scuzaţi că a trecut ceva vreme.

Urmaţi-mă.

- Bună ziua. - Bună ziua.

Să mă aşez?

Te rog s-o faci.

Suntem aici pentru a vă găsi o însărcinare.

Chiar aşa?

Rezultatele examenului au fost excelente. Felicitări.

- Mulţumesc. - Felicitări.

Sunt responsabil cu securitatea, confidenţialitatea,

lucruri de acest gen.

Ceea ce aici este foarte preţios.

V-aţi găsit un apartament?

Încă nu. Am ajuns cu trenul în această dimineaţă.

Aveţi o traiectorie atipică.

Scuzaţi-mă, nu mai sunteţi foarte tânăr

şi nu aţi făcut studii "tradiţionale".

Adică?

Studii postuniversitare în politică sau limbă...

- N-am fost atât de norocos. - Dar tu vorbeşti şase limbi.

Ei bine, înţeleg un pic araba. N-aş spune că vorbesc fluent.

Pot să vă întreb unde aţi învăţat aceste limbi?

Am învăţat singur în Roubaix.

După manuale.

Vreo aptitudine ştiinţifică?

Îmi place ştiinţa, dar am studiat dreptul.

Prin corespondenţă!

Este o cale neobişnuită.

Este neobişnuit să începi să lucrezi atât de târziu în viaţă.

Am lucrat pentru tatăl meu un timp.

Am văzut în dosarul tău. Fabrică de vopsitorie.

Artizanală.

Acolo ai terminat dreptul, prin corespondenţă.

Pentru a plăti falimentul tatălui meu.

Mama mea a murit când eram copil.

Şi tatăl meu m-a crescut singur.

- Vreun serviciu militar? - Nu.

Se spune: "Scutit din motive medicale."

- Ai fost bolnav? - Da.

Stai mai bine cu sănătatea?

Da. Am primit un tratament bun.

Scuzaţi-mi curiozitatea, dar ce vă aduce aici?

Am citit un anunţ în ziar despre locuri de muncă la guvern.

Dar de ce Quai d'Orsay?

Ei bine...

Am crezut...

Am fost curios despre lumea înconjurătoare.

Perfect.

Sper că nu vă vom dezamăgi.

Bun venit la bord.

Ce aţi fi făcut dacă nu eraţi admis?

Nimic.

Eram obosit.

"Nimic. Eram obosit."

- Da? - Eu sunt.

Henri...

- Te deranjez? - Nu mă poţi deranja.

Cât este ora?

Este ora 3, dar acum nu pot dormi.

Îmi pierd minţile!

- Nu intra în panică. - Am nevoie de ajutorul tău.

- Vin. - Sunt sătul!

Voi fi acolo în douăzeci de minute! Aşteaptă-mă, Henri.

- Eu sunt. - Vino sus!

Am visat că Carlotta a murit.

Prietenul meu...

Vino.

Mă uitam la aceste diapozitive.

Şi gânduri negre...

... m-au cuprins.

Nu te uita la ele noaptea. Te fac melancolic.

Mi-e dor de fiica mea.

În fiecare noapte visez la şanţul...

... în care fiica mea avea gâtul tăiat.

Este un loc dezgustător cu hârtii murdare.

Şi e frig.

Linişte.

Când Carlotta a dispărut, te-am urât.

Ştiu.

M-am întrebat ce ai fi putut face...

... ca o astfel de fată veselă să dispară aşa.

- Ce aş fi putut face? - Nu ştiu.

S-o înşeli.

Henri, vorbeşte gura fără tine!

Cine dispare de lângă un soţ necredincios?

Ea este cea care a dormit în altă parte.

Da!

Ea era tare ca mine.

- Ea iubea viaţa. - Da.

Fugea de tine.

Fugea de noi toţi.

Desigur.

Şi Carlotta nu era aşa veselă.

Greşeşti!

Ea a fost cel mai pur copil! Ea ştia cum să râdă!

Eşti prea consumat de disperare.

Tu eşti...

... incert.

Nicio femeie nu m-a părăsit.

Dar eram mult prea tânăr...

... un soţ ciudat, obsedat de filmele mele şi de teatru.

Un biet egoist.

Nu puteam să am grijă de ea.

N-am ştiut nici eu cum.

Ai fost un tată dificil, aşa dificil...

... că ea a trăit în umbra ta, apoi a sfârşit în umbra mea.

Umbra ta nu înseamnă nimic pe lângă a mea!

Îmi dau seama de asta, dragă maestre.

Un tată formidabil şi un soţ prea slab.

Uită-te la aceste imagini.

Uită-te.

Ai declarat-o moartă şi acum eu nu pot dormi.

I-am declarat absenţa, nu moartea.

Ai aşteptat-o 18 ani şi ai găsit-o de nesuportat.

Mă duc la mare. Pot să te las?

Da.

Am fost invitat ieri la festivitatea

de luna viitoare a filmelor mele, în Tel Aviv.

Minunat!

Vii cu mine?

Cu plăcere şi onoare, Henri.

Încă eşti cu partenera ta?

- Sylvia. - Da.

E foarte bună pentru tine, acea femeie.

N-ar fi trebuit să vii să mă vezi.

- Noapte bună. - Noapte bună.

D-le?

Pot să împrumut telefonul dvs.?

Pentru Paris. Voi plăti pentru apel.

Sigur.

Eu sunt.

Tocmai am plecat de la Henri.

Te-am trezit?

El m-a sunat în mijlocul nopţii.

Pot să vin la tine?

E devreme.

Intră.

Ce a vrut tiranul tău?

E un om bătrân. Plângea.

De ce?

Se gândea la fiica sa.

Tu te gândeşti la ea?

Au trecut 20 de ani, dragă. Nu fi geloasă pe o fantomă.

Vei încerca să dormi?

Nu ştiu. O să mă întind.

Dezbracă-te!

Vino în pat cu mine!

Trebuie să dormi.

Cu doi ani înainte

Acum doi ani, l-am întâlnit pe Ismael prin intermediul unor prieteni comuni.

Sunt o astrofiziciană.

Ismael era regizor.

El era un singuratic, îi plăcea să fie agresiv.

Se zvoneşte că şi-a pierdut soţia, de foarte tânără.

M-am bucurat să mă dau la el, chiar dacă el m-a speriat.

M-am uitat la el, din capătul mesei.

Părea grosolan.

Îi plăcea să facă haz de cărţile pe care le citesc.

Şi de pudicitatea mea.

Încet m-am îmbătat.

Apoi am dat să plec.

Pleci pentru că te-am făcut să te simţi incomodă?

Nu, deloc.

- Pot să te însoţesc cu taxiul? - Nu ştiu.

Într-o noapte, el mi-a oferit o plimbare.

Ce zici de o băutură?

Fără motive ascunse.

Da.

Ştii un bar?

Da.

De ce nu ai copii?

Bărbaţii căsătoriţi.

Ce?

Mi-au plăcut bărbaţii căsătoriţi.

Specialitatea ta.

Da, asta-i.

Bun.

Sunt singur acum, aşa că nu prea am vreo şansă.

Niciun fel de şansă.

Şi tu, fără copii?

Am adoptat unul, o dată.

Am făcut-o.

Nu-i rău.

Nu s-a terminat cu bine.

- Asta-i trist. - Nu, este în regulă.

De ce nu ai copii cu un bărbat căsătorit?

Te referi la vârsta mea?

- Nu întreb doamnele de vârsta lor. - Doamnele?

Da.

Sunt tutorele legal al fratelui meu.

E nebun?

Nu.

- Este în închisoare? Un alcoolic? - Nu.

El este handicapat.

Aceasta-ţi interzice să ai un copil.

Da, puţin.

- Aşa a fost toată viaţa mea. - Fratele tău?

- Ei bine, nu toată viaţa. - Şi el este un om căsătorit.

Cum îl cheamă?

Pe fratele handicapat?

Pierre.

Te sperie.

Nu.

El e binecuvântarea mea.

- De fapt, nu eşti cu adevărat singur. - Chiar aşa?

Te-am văzut cu o femeie foarte tânără.

Am terminat-o cu ea.

Aţi fost împreună o vreme.

Au existat o mulţime de pauze.

Doream să trăim împreună, dar nu în acelaşi timp.

Şi totuşi, era practic.

Aveam pe cineva acasă ca să răspundă la telefon.

Cât de convenabil!

- Vrei o muşcătură? - Nu, mulţumesc.

Deci, tu eşti între relaţii?

Asta-i corect.

Şi te culci cu actriţele tale?

Desigur.

- Sunt foarte frumoase! - Foarte.

E aici.

Aş vrea să urc.

- Nu, e prea târziu. - Doar timp de cinci minute.

Am spus nu.

Mă duc sus şi apoi plec imediat.

Deci, de ce să mergi sus?

Vreau doar să văd unde locuieşti!

Am spus nu!

Trebuie să te rog să-l văd, în genunchi?

Doar o să mă fac de râs!

Încetează! Opreşte-te!

Eşti atât de rigidă!

Nu sunt rigidă.

Sunt timidă.

Acest lucru nu-i corect.

Bine, e frumos.

La revedere.

Nu mă săruţi?

Nu.

Prietenii tăi ţi-au spus că sunt văduv?

Da.

Îmi pare rău.

Draga mea!

N-am îndrăznit să te întreb...

Despre ce este filmul tău?

Este un portret al fratelui meu.

- Ivan? - Da, Ivan.

De ce nu l-am întâlnit pe fratele tău?

E la celălalt capăt al lumii. Eu sunt un băiat de casă.

El era fratele sensibil.

Am fost nebun.

- Deci recunoşti? - Sigur!

El era spion?

Cred că da.

Deci, vei temina filmul.

De unde ştii?

Am încredere în tine orbeşte.

Nu mă cunoşti.

Cred că te ştiu.

Mai bine decât oricine.

Azi nu ai scris?

Nu mă certa.

Tu dormi toată ziua şi nu mai poţi dormi noaptea.

Sunt terifiat.

Nu vreau să-ţi fie frică, dragostea mea.

Sunt coşmarurile, în fiecare noapte.

Am recitit "Interpretarea viselor".

Nu există nicio explicaţie pentru coşmaruri.

Nu există niciuna. Este pură persecuţie!

Ia-o uşor cu pastilele. Nu te vei mai trezi.

Trebuie să mă relaxez sau coşmarurile mă vor persecuta.

Opreşte-te cu asta. O să te sinucizi.

Coşmarurile mele mă vor ucide.

Prietenul meu...

... vino aici.

Vino aici!

Când am vorbit despre Ivan...

... am încercat să-i schiţăm un profil.

Când am vorbit despre Ivan, am încercat să-i schiţăm un profil.

Dar era de la început fără speranţă.

El şi legendarul său pui de somn!

O dată am mers cu Ivan la o conferinţă.

Ceva european.

Pe drumul de întoarcere, ne-am pierdut legătura în Berna.

Delegaţia noastră a aşteptat la aeroport...

... pentru următorul zbor.

Trei nopţi nedormite în Stockholm şi mai mult de cinci ore, în Elveţia.

Noi toţi am dormit ca nişte copii.

Nu dormi?

Nu, nu pot.

Ai contorizat toţi diplomaţii pe care i-ai întâlnit.

Sufăr de o boală degenerativă.

Sindromul Elsinore.

- Ca-n castelul din "Hamlet"? - Da.

- Am coşmaruri violente. - Ce fel de coşmaruri?

- Sunt jenat. - Scuze, sunt indiscretă!

Este bine. Eu dorm la birou.

Cum te abţi de la dormit?

Iau pastile.

Tu eşti Sylvia?

- Însoţitorul lui Ismael? - Da.

El unde este?

În camera lui, scrie.

Încă nu-i place să înoate?

De unde ştii asta?

Pentru că sunt soţia lui.

Carlotta.

Am crezut că ai murit.

Te-am mai văzut. Într-un tablou.

Cum aşa?

Ismael are un tablou cu tine la el.

Oh, acela.

Este un portret vechi. Aveam 16 ani.

Îi voi spune.

- Ai terminat cu lucrarea? - Timp insuficient.

Ce s-a întâmplat?

Cred că am văzut-o pe Carlotta.

Pe plajă.

Mi-e teamă că te va înnebuni.

Sau voi înnebuni.

Nu mai aminti de Carlotta. Nu vreau să mai aud despre ea.

Este în viaţă.

Ce zici?

Ea era acolo. Pe plajă.

Eşti nebună, dragă.

Ea a venit cu mine. Aşteaptă jos.

De unde ştii că-i ea?

Pentru că mi-a spus ea.

Eu sunt.

Da.

Mi-am schimbat culoarea părului.

Îţi place?

Da.

Ai îmbătrânit.

Cât timp a trecut?

21 de ani, 8 luni şi 6 zile.

Te deranjez?

Nu. Scriam.

Încă mai faci filme?

Da.

Nu le-am văzut.

Am încercat, prin Ivan, dar el a dispărut.

Nu mai este în Franţa?

L-am plăcut.

Îmi pare rău, dar nu mai cunosc pe nimeni.

Nu am unde să stau.

Ai plecat din Franţa?

Da.

Şi acum?

Sunt în Paris.

Într-un adăpost.

Ai un loc unde să dormi la noapte?

Nu.

Deci, poţi să stai aici.

De acord.

E prea mare pentru noi. Noi n-o folosim.

Am pus un prosop în baie.

Pentru că miros urât?

Da, puţin.

Vrei să-ţi împrumut nişte haine?

Voi fi bine.

De ce nu vrei ştiri despre tatăl tău?

Oh, el...

- Îl cunoşti? - Nu.

Dacă ar fi murit, aş fi auzit.

Totul a fost o minciună.

Ce a fost o minciună?

Tu şi cu mine!

Linişte. Luptă-te! Luptă-te acum!

Nu am puterea! Aş fi vrut să fie moartă!

Nu.

Doream să nu se întoarcă niciodată!

Şi eu.

Nu!

Ea este!

Numai du-te.

Dormi cu ea şi o să te omor.

Nu.

Carlotta...

Trezeşte-te.

- Am avut un coşmar îngrozitor. - Şi eu?

Ce zici de mine?

Trăiesc într-un coşmar şi nu mă pot trezi!

Te rog să nu strigi.

Acum sunt o femeie bătrână.

Mă întorc la tine.

Într-o zi voi muri.

Nu vei muri, eşti deja moartă pentru mine!

Ce ai făcut timp de 20 de ani?

Douăzeci şi unu de ani!

Răspunde-mi!

- Nu-mi amintesc. - Nu, greşeşti!

Eu sunt cel care nu ştie!

Eu! De o mie de ori am crezut că eşti moartă!

Am fost văduv fără a avea pe cine să plâng!

Ştii ce mi-ai făcut cu 21 de ani de viaţă. Spune-mi.

Unde ai mers? Unde ai fost?

De ce?

Când? Când?

Cu cine?

Te-am lăsat singur.

Ce vrei să spui, singur?

Da.

Nu-mi amintesc de ce.

Înnebuneam.

Aveam douăzeci de ani.

Într-o zi mergeam pe jos.

Am intrat într-o staţie.

Am luat un tren.

Nu ştiam pentru cât timp plecam.

O săptămână?

Un an?

Nu ştiam.

Nu mai puteam respira.

Am ieşit în Lyon.

Era un oraş mare.

N-am ştiut.

Mi-am spus...

... că era uşor să dispar acolo.

Că nimeni nu va veni în căutarea mea.

La început, m-am plimbat pe străzi.

Apoi într-o instituţie de reeducare.

- Ai luat droguri? - Da.

- Ai fost în închisoare? - Nu.

Apoi am lucrat.

Am trăit cu oamenii din mediul rural.

A durat...

- ... şase ani cred. - Şase ani!

De ce nu ai trimis o scrisoare să spui că nu ai murit?

Nu aveam nevoie de o adresă. Nu sunt poliţist.

Doream să ştiu că eşti vie, asta-i tot.

Dar eram ca şi moartă.

Moartă? Rahat! 21 de ani! Ai fost moartă!

Am mers în fiecare incintă, fiecare spital, fiecare morgă.

Detectivii plătiţi de tatăl tău şi de mine!

În fiecare excursie ţi-am căutat chipul, în fiecare staţie...

... cu cele trei poze avute cu tine.

- Ce ţi-am făcut? - Nu ştiam cum să trăiesc.

Era de nesuportat.

Am vrut să dispar, s-o termin cu viaţa mea.

Nu! Nu!

Viaţa mea ai distrus-o!

Şi pe cea a tatălui tău!

Obişnuiam să spun că nu datoram nimănui nimic, doar nouă înşine.

Asta-i aiurea.

Ştii ce s-a întâmplat?

După 10 ani, te-am declarat moartă.

Eu am semnat bucata de hârtie.

Un document pe care l-am dus tatălui tău.

N-am avut nici un mormânt, unde să plângem.

Doar acea hârtie cu numele tău: "Absentă".

Şi asta nu ne-a adus nicio uşurare.

Doar 21 de ani de durere!

Şi ai fost fericită?

Te-am abandonat, dragă.

Dar tatăl tău?

V-am abandonat pe voi toţi.

Te-ai confruntat cu greutăţi.

- Sau eu eram prea dificilă. - Şi acum eşti împăcată?

Da.

După trecera anilor, într-o zi, eram în India şi m-am luminat.

India? Nu-mi pasă. Da, erai mai intensă.

Ai cântărit o tonă în Paris.

Erai mingea şi lanţul meu.

Au fost bărbaţi în viaţa ta?

- Desigur. - Cât de mulţi?

Mulţi.

- Ce le-ai spus? - Nimic.

Contractul nu implica nicio întrebare, doar prezentul conta.

Prezentul este de rahat.

M-am lăsat dusă de val.

Pretutindeni.

Şi apoi am întâlnit un om, în New Delhi.

El s-a căsătorit cu mine.

Şi apoi a murit.

Dar...

... când?

Acum trei săptămâni.

Aşa că m-am gândit că ar trebui să vin acasă.

Nu ştiam unde să merg.

Nu mai aveam de ce să fug.

Într-o zi, un prieten rabin al lui Bloom...

... s-a oferit să facă un serviciu funerar. Să sape un mormânt.

Bloom a refuzat.

Ce fel de mormânt este fără un corp?

Deci, în final, Bloom şi cu mine n-am mai îngropat-o.

Vezi? Noi am avut un motiv.

Îmi amintesc de acest loc.

Niciodată nu-i nimeni aici.

Este bună cartea?

Da.

N-am citit-o. N-am făcut-o niciodată.

Pentru disperarea tatălui meu.

Când mama mea a murit, eram foarte tânără...

... şi...

... eram la internatul şcolii şi am venit acasă la sfârşit de săptămână.

Noaptea...

... tatăl meu mi-a recitat o poezie la culcare.

Şi îmi amintesc un poem german pe care l-a păstrat tradus...

..."Într-o zi...

... când te-am pierdut...

... cum vei putea să adormi?

Fără mine, fremătând după tine...

... ca o coroană de tei."

Bloom.

El avea afecţiunile lui.

Ce religie ai?

Nu am una.

- Asta i-ai răspuns lui Ismael? - Ce?

Nu-mi spune că nu te-a întrebat vreodată despre religia ta.

A făcut-o.

- Sunt protestantă. - Ce vicios pentru el!

De aceea a ieşit cu tine.

- O protestantă. Nu a putut rezista. - Poate.

Şi tu?

Eu sunt o evreică renegată.

Pentru disperarea tatălui meu.

- Cine eşti tu? - Îmi pare rău. Sunt Ivan Dedalus.

- Suntem colegi. - Întoarce-te.

Crezi că... Dar nu. Sunt un funcţionar în afaceri europene.

A trecut şase luni. Ne-am întâlnit o dată într-un aeroport.

Îmi amintesc.

Ce vrei?

M-am gândit la tine şi m-am întrebat...

... dacă poate...

... ai fi de acord să ieşi cu mine...

- ... o noapte sau într-o duminică. - Cu tine?

Da.

Nu eşti un pic nebun?

Da, acţionez ca o persoană dereglată...

... dar la locul de muncă nu sunt nebun. Tu mă sperii.

Tu eşti cel care mă sperie. M-ai urmărit până aici.

Îmi pare foarte rău.

Dar m-ai face atât de fericit, dacă ai fi de acord să...

- ... dacă ai avea o seară liberă. - Pei, poate.

Ce înseamnă că e posibil? Când?

De ce nu acum?

I-am găsit. Sunt aici.

Vezi? Piele adevărată!

Deci, ei te trimit în străinătate?

Deocamdată doar depun rapoarte, fac fotocopii.

- Sunt prea mari. - Aşează-te.

Vom aranja asta.

Acum încearcă-l.

Perfect!

Eşti frumos în aceştia.

Întotdeauna ai avut probleme în a găsi femei.

Da.

De ce?

Nu ştiu.

- Timiditatea. - Bietul meu băiat.

Tată, cred că am întâlnit o femeie.

Ivan!

- Vino şi vezi eclipsa de lună! - Aici, pentru tine.

Ce este asta?

Ai fost numit ataşat la ambasada de la Duşanbe.

Pleci în două săptămâni. Pentru trei ani.

Trei ani?

- Trebuie doar să te căsătoreşti cu mine. - Arielle...

- Nu ştii cine sunt. - Şi ce dacă? Voi învăţa!

Arielle a rămas o adolescentă.

Ea dorea un erou, un Ahile sau un Patrocle...

... sau cineva ucis în Termopile.

Ea l-a ales pe Ivan.

Oh, la naiba!

Înainte de căsătorie, un prieten al Ariellei a spus...

..."E sinucidere".

Cuvântul care l-a bântuit pe Ivan.

Nu e uşor să fii sinuciderea cuiva.

- Nu eşti atât de diferită. - Ce?

Nu-i aşa că suntem la fel?

Tu şi cu mine suntem la fel.

Da.

ś Pleacă de la fereastra mea ś

ś Renunţă la viteza ta stabilizată ś

ś Nu sunt cel pe care-l doreşti, puiule ś

ś Nu sunt cel de care ai nevoie ś

ś Tu spui că ai căuta pe cineva ś

ś Care niciodată nu-i slab, dar întotdeauna puternic ś

ś Pentru a te proteja şi apăra ś

ś Fie ca ai dreptate sau greşeşti ś

ś Cineva care să deschidă fiecare uşă ś

ś Dar nu sunt eu, iubito ś

ś Nu, nu, nu. Nu sunt eu ś

ś Nu pe mine mă cauţi, iubito ś

ś Du-te uşor la pervaz, puiule ś

ś Păşeşte uşor pe pământ ś

De ce ai venit aici?

- Cred că ştii. - Nu.

Când l-am reuperat pe Ismael, era un om bătrân.

L-am smuls de la tine. Acum, el are o viaţă reală.

De ce ridici din umeri?

- Ismael joacă un rol. - Nu.

- E copilul meu. - Greşeşti.

Nu-l mai cunoşti.

- Ai venit ca să mă distrugi? - Nu.

Mereu m-am gândit la el.

El este în gândurile mele.

De ce eşti astăzi aici? De ce nu acum doi ani?

Nu eram liberă înainte. Am fost căsătorită.

- Unde-i soţul tău? - Soţul meu a murit.

- Eşti nebună! - Iar eu, sunt aici.

- Tot ce spui este otravă. - Am venit să-mi iau omul înapoi.

Eşti urâtă.

Tot ceea ce spui este urât.

Tu poţi trăi fără el.

Nu vei fi nefericită.

Eu nu pot.

Fără Ismael...

Ar fi trebuit să-ţi fii iubit soţul.

Asta a fost imposibil.

Tu nu mai exişti.

Chiar şi pentru tatăl tău, tu nu exişti.

Ai fost declarat moartă, Carlotta.

Acum tu nu mai exişti pentru nimeni.

Alexandru şi cu mine suntem împreună de şase ani.

M-am dus la New Delhi, cu acte false.

Mi-am spus Esther.

Am fost foarte săracă.

Nu-mi amintesc cum am ajuns.

Când l-am întâlnit pe Alex, era căsătorit.

Era mai în vârstă decât mine. Foarte chipeş. Mi-a plăcut aşa.

El şi-a părăsit soţia. Copiii lui erau deja mari.

El a cumpărat un fel de palat, la ţară.

M-am mutat cu el.

El asculta muzică indiană tot timpul.

Muzicienii veneau pe la noi. Era veselie.

Într-o zi, a murit.

El a vomitat sânge. Vomita pe mine.

În biserica anglicană, la înmormântarea lui...

... era toată familia lui.

Eram singură.

Fiul său a venit la mine şi mi-a spus să plec.

Nu am plecat.

Am stat.

Şi el m-a făcut uşuratică.

Ca într-un coşmar.

Şi când m-am întors acasă...

... erau avocaţi.

Tot mobilierul a fost confiscat.

Mi-au luat chiar şi hainele.

Nu am avut nimic.

Cum era ea?

Ţi-am spus de o mie de ori.

Ai iubit-o?

Ţi-am spus de o mie de ori.

Cum ai putut s-o iubeşti?

Cum ai iubi o fată vulnerabilă.

Ea a oscilat.

Totul o rănea. Eu eram scutul ei.

Nu eram niciodată suficient pentru ea.

Eu nu eram vulnerabilă, când m-ai cunoscut?

Ba da.

Într-un mod diferit.

Cum?

Erai singură, foarte singură.

O maică.

Crezi că sunt o maică în pat?

Oh, nu.

- Cum era în pat Carlotta? - Nu-mi amintesc.

Răspuns greşit. N-ai uitat niciodată asta.

Ea era îndurerată.

Cum aşa?

Plângea des, când făcea dragoste.

Cum rămâne cu mine, acum?

Plângi.

Te-a înşelat?

Da.

Tot timpul.

Cu cine se nimerea. Avea nevoie de bărbaţi ca s-o echilibreze.

Am fost unul dintre ei.

Nu ştiu...

Nu ştiu cum să te înşel. Nu ştiu cum.

Nu-i datorez nimic Carlottei. Ţie îţi datorez totul.

Nu vreau datorii între mine şi un alt bărbat.

Da, ţi-am salvat viaţa.

Sunt geloasă pe Carlotta.

Nu mă pot abţine de la această gelozie.

Mă arde!

Nu mă voi întoarce la Carlotta.

Am vrut să te înnebunesc.

Nu te face mai rezonabil.

De aceea sunt geloasă.

Te-am întâlnit prea târziu.

Nu te duci la culcare?

Ce faci?

Doream să mă mai uit la tine încă o dată.

De ce?

Vorbeşte-mi!

Linişte!

- Linişte. - Vorbeşte-mi.

Plec.

Nu ştiu dacă mai vreau să te văd.

Nu ştiu cum să te iubesc destul...

... ca să te rog să vii.

- Lasă-mă să plec. Te implor. - Stai. Eu te rog pe tine.

- Bei vin de dimineaţa? - N-am dormit deloc.

Scriu câteva cuvinte de laudă despre tatăl tău.

- Sylvia este la mare? - Nu. A plecat.

- Unde? - Departe de aici.

De ce nu ai plecat şi tu?

Ea nu a vrut să plec.

Este din cauza mea?

Ea-i un astrofizician, cu capul în stele...

... crede în infinit.

Ai ales o femeie inteligentă.

Sylvia este frumoasă şi inteligentă.

Da.

- Eu nu eram inteligentă. - Oh, da, erai.

Dar atât de tristă.

M-am schimbat, prietene.

Nu mai pot, Carlotta.

Nu voi trăi cu tine, niciodată.

Până mâine, voi dispărea.

Aşa.

Inima mea...

Tu...

Ce faci?

Spionez pe aici.

De ce?

Ai un copil!

Pe cine?

- Tu şi Sylvia aveţi un copil. - Nu.

A cui este poza asta?

Un copil pe care-l ştiam.

- Dă-mi un copil. - Ce?

- Vreau să am un copil cu tine. - Pleacă de aici.

Într-o zi vei dispărea din nou.

Te rog. Îl vreau.

Ar fi trebuit să-l ai cu indianul tău.

Asta era diferit.

Chiar te-am iubit.

- Nu trebuie să discutăm despre asta. - Sunt prea bătrân.

- Nu eşti bătrân. - Ba da, sunt.

Şi nu vreau să nu fiu lângă el.

De ce nu te duci să-l vezi pe tatăl tău?

Nu-l voi vedea din nou.

E prea târziu.

Ce?

Trebuie să accept ceea ce am făcut şi nu mai pot amâna.

De unde ştiu că tu eşti Carlotta?

Vreo femeie nebună care pretinde a fi ea?

Care era numele mamei tale?

Când a murit? Spune-mi unde-i îngropată!

Spune-mi numele profesorului de vioară...

... pe care l-am văzut când ai vrut să renunţi?

De ce te prefaci?

Dacă aş răspunde, vei suferi chiar mai mult.

- Nu. - Cât de multă suferinţă vrei?

Nu-l vei vedea pe Henri pentru că ţi-e frică, groază!

Du-te să-l vezi pe tatăl tău şi lasă-l să moară în pace!

Nu-l voi minţi! Tu eşti aici şi mi-e teamă să-l sun!

Mi se rupe gura! Eşti o minciună!

Totul despre tine este o minciună!

El e tatăl meu, nu al tău.

Căsătoreşte-te cu el.

Sau lasă-mă în pace.

Pe el l-am iubit, prin tine!

- Mergi la Sylvia? - Nu-i treaba ta!

- Nu fi violent. - Lasă-mă singur!

Tu zdrobeşti totul.

- Eşti sufocant, morbid! - Prezenţa ta este morbidă!

Mă uit la tine, te ating şi văd că eşti moartă!

Mă faci să vreau să vomit! Pleacă de aici!

Da, am vrut să te rănesc!

Te rog... să mă ierţi.

Iartă-mă! Nu pot trăi singură.

Te rog, Ismael.

Vreau să mă iei înapoi. Am nevoie de tine!

Eu nu am nevoie de tine, aşa că du-te departe!

Nu mă lăsa.

Nu mă lăsa.

Te-am stârnit un pic?

Puţin.

Fugi?

Dacă mă iubeşti, du-te să-l vezi pe tatăl tău.

Vorbeşte cu el, te implor. Eu nu am puterea.

Sylvia, ridică receptorul.

M-am săturat de robotul tău telefonic.

Sunt pe autostradă, pe drumul spre Paris.

Aş vrea să ştiu cum să găsesc cuvintele.

Am terminat-o cu Carlotta.

Ea reprezintă fosta mea viaţă.

Trebuie să mă reinventez, încă o dată.

Nu pot s-o fac singur. Tu eşti siguranţa mea.

Probabil că eşti în munţii tăi...

... uitându-te la stele şi uitând de mine.

Sunt pierdut.

Trebuie să plec cu Bloom, mâine.

Trebuie să mă ajuţi.

Doi ani mai devreme

Scuză-mă, e târziu.

Sunt un pic ameţit.

Deci, ia un loc.

Mulţumesc, este frumos din partea ta.

Ce zici de un pahar cu apă?

Nu ai cafea?

Îmi pare rău, nu beau cafea.

Whisky, atunci?

Da.

Aici.

Am vrut să spun că, refuzându-mă...

... pierzi.

Trebuie să te decizi rapid.

Nu voi trăi o mie de ani!

Am făcut nişte analize. Îţi pot arăta rezultatele.

Ce au spus doctorii?

Nu contează aşa mult, dar pot fi bun pentru tine.

- Dumnezeu ştie că viaţa ta este austeră! - Nu-mi face rău.

Ştiu că abia ne-am întâlnit.

Să te vezi c-un bărbat căsătorit. E minunat cu el.

Nu spun c-o să-l părăseşti.

Doar să nu-l ratezi.

Opreşte-te cu frunzele!

Ridicaţi braţele aşa!

Ridicaţi braţele cu toţii! Actorii ambulanţi, pe poziţie!

Sus acolo! Dă-te jos! Nu face pe deşteptul!

Unde-i Victor?

Pe poziţii, vă rog!

Avem patruzeci de minute!

Ce citeşti?

- Flannery O'Connor. - Bun de ceva?

- Mă tachinezi! - Eşti plictisită, nu?

Nu, deloc.

Este prima filmare pe care ai văzut-o vreodată?

Da.

Şi?

Pare distractiv.

Dar îţi pierzi cumpătul mereu aşa?

Depinde.

Tu chiar m-ai speriat.

- Ce fac toţi oamenii ăştia? - Ei lucrează.

Vrei să mă aştepţi? Aproape am terminat.

Te voi aştepta la tine. Dă-mi cheile tale.

Fără nicio smiorcăială!

- Ascunzi acolo amanta? - O sumedenie.

- Bine. Dă-mi cheile. - Aici.

În baie, am cumpărat lucruri pentru femei.

Periuţe de dinţi, loţiuni...

Prea intimidant. O să aştept aici.

Bine.

Lasă-mă să iau asta.

Da.

Mulţumesc.

Nu m-am stabilit în totalitate.

Este întuneric.

Vrei ceva de băut?

- Un pic de whisky? - Da. Foarte bine.

- Nu am deloc gheaţă. - Nicio problemă.

- Soţia ta? - Da. Carlotta.

Mulţumesc.

Ne-am căsătorit la 20 de ani.

- Era foarte tânără. - Într-o zi, a plecat.

- Când? - La trei ani după căsătorie.

- Unde? - Nu am ştiut niciodată. Doar a plecat.

Şi eu am fost singur.

Am trăit ca un văduv.

Într-o zi eram foarte beat, foarte supărat.

Am scăpat de toate pozele ei. Le-am ars.

A doua zi, nu mai aveam poze cu ea.

Dar mai târziu, am găsit acest portret.

În pod.

Vărul meu a pictat-o când ea avea 17 ani.

El l-a vândut mie.

Este singurul suvenir rămas.

Vrei să-l iau?

Nu, nu va fi necesar.

De ce te culci cu mine?

Pentru că eşti bătrân.

Pentru că...

... arăţi ca un vagabond.

Pentru că eşti misterios...

... şi vreau să penetrez misterul tău.

Nu este de ajuns.

Pentru că sunt o fată pierdută.

Şi nu mă vei abandona niciodată.

Îţi voi scoate masca şi voi face din tine un prinţ.

Cum a fost marea?

Ţi-a plăcut timpul la soare?

Am ieşit cu greutate. Scriam.

Ai terminat scenariul tău?

Eu...

încă nu sunt sigur.

Minunat!

Mulţumesc.

Ei bine, nu sărbătorim?

Ce?

Da.

Să sărbătorim ce anume?

Re-ecranizarea filmului meu.

Ce faceţi, domnule?

Domnule!

Îmi sărbătoream succesul cu amicul meu.

Dar, d-le, nu aveţi voie să aduceţi băutură în avion.

Am cumpărat această sticlă din magazinul aeroportului!

Este absolut legal.

Uită-te la pachet, acesta este sigilat.

Vă rog să beţi la dvs. acasă. Acum, vă rog să vă abţineţi.

Puteţi cere şampanie după ce vom decola.

Doamnă, eu sunt îngrijorat de decolare.

Trebuie să beau chiar acum.

Henri, nu sunt expert în şampanie, dar gazda ne va da ceva mai târziu.

Tu eşti prietenul meu. Nu vreau să beau şampania lor proastă.

Domnule, dacă deschideţi această sticlă, va trebui să chem securitatea!

Crezi că eu sunt un renegat?

Un renegat?

Arăt ca un terorist pentru tine? Pot să deturnez avionul, cu un dop de plută?

D-le... Va trebui să vă cer să părăsiţi acest avion.

Nu uita să iei două cupe.

Hei!

Henri, ea a înţeles greşit în totalitate cuvântele tale.

- Jur că nu cred că bei şampanie. - Nu fi o păsărică, Ismael.

- Asta mă frustrează. - Bine.

- Trebuie să arăţi mai multă mândrie. - Ai dreptate.

Nu vreau să ajung în haine de închisoare portocalii.

Şi să fiu ucis din cauza acestor oameni.

Dar femeia nu ne va ucide!

Vorbeam despre o tragedie, Ismael!

Mă duc să găsesc cupe până nu vine proasta aia.

Aşteaptă! Îi vei face să ne dea afară!

El este!

Bună ziua, domnule.

Ah! Doama spune că sunt cu jihadiştii.

Nu vreau să vorbesc cu acea fanatică.

Domnule, daţi semne rele echipajului nostru,

aşa că avionul nu poate decola, în aceste condiţii.

Uite, aş putea fi gras..

dar nu port o centură explozivă!

- Domnule, nu faceţi aşa în avionul nostru! - Doamne, eu sunt evreu!

Fără arme!

- Domnule, nu vă întreb despre religia dvs.. - Greşeşti...

Un bătrân evreu nu va bombarda avionul.

Unde sunt cupele?

D-le, mergeţi prea departe. Arătaţi ca un nebun.

Domnule, vă rog să veniţi cu mine?

Prietenul meu este bătrân şi am stat mai mult de 2 ore

la controlul de securitate şi suntem obosiţi.

Este de ajuns! Ismael, spune-le cine sunt.

Acest om este Henri Bloom, cineastul.

OK? Şi a supravieţuit ocupaţiei germane.

Nu sunt doar un supravieţuitor.

Am fost în rezistenţă de la vârsta de 7 ani.

Am avut arme.

Şi a luptat în Algeria împotriva ALN, în 1965.

Apartamentul meu a fost bombardat de către OAS.

- Corect. - Şi m-am oprit să cumpăr pâine.

- Înţeleg. - Nu! Nu mă înţelegi deloc!

Nu eu sunt cel care plantează bombe, d-le.

Sunt ţinta lor.

Din clipa-n care m-am născut, am fost ţinta lor.

Nu care se flagela.

Aşadar, acum chiar vreau pace.

Ai scris discursul meu?

Da. Da am făcut-o.

Mulţumesc.

Din adâncul inimii mele, dragul meu. Vino aici.

Ai putea, te rog?

Bună seara.

Bine aţi venit la Festivalul de Film din Tel Aviv.

Sunt onorat să fiu aici pentru a prezenta acest om.

Ce a făcut Henri Blood este ceva ce foarte puţini artişti au făcut.

El a redefinit lumea noastră.

A luptat pentru noi, în formă şi substanţă.

Vă rugăm să-i uraţi un bun venit unui adevărat erou cinematografic.

Prietenul nostru,

Henri Bloom.

Bună seara.

Bună seara, domnişoară.

Toate filmele dvs. sunt doar despre absenţă.

Da, desigur!

Putem obţine mai multe explicaţii de la dvs.?

Pot recita câteva fraze, prin care s-ar putea deduce punctul meu de vedere.

Nu te-ai plictisit de acel punct de cotitură...

Care ţi-a pricinuit durere...

te-a îndepărtat de cei apropiaţi?

Nu crezi că este ceva ce ţi-a scăpat?

Ai ratat lucrul care nu este doar un lucru,

Dar nu este ceva foarte apropiat...

ai pierdut, fără speranţă, pentru totdeauna?

Că, odată...

Din senin...

Îţi aminteşti de un accident...

sau de-o moarte, ca rezonanţa unui clopot vechi, în urechi.

Şi cu siguranţă când ţi-ai aminti, ar fi fost deja atât de departe.

Sau poate...

Încă încerci să-l întâlneşti în viaţă

şi să-l urmezi cu speranţă.

Şi chiar în acel moment

tu-l redobândeşti.

Sau cel puţin...

încerci să-ţi înţelegi vina

li eşecul de a măsura cu exactitate.

Carlotta s-a întors!

Ce?!

Carlotta este încă în viaţă.

Fiica lui Bloom este în viaţă?

El ştie asta?

Nu încă.

Îi vei spune?

Nu. Asta l-ar omorî.

Cum aş putea face cu alţii cum facem cu celălalte lucruri.

Căci noi ştim greutatea acestor lucruri... gustul lor... şi materialul lor...

Aşa că atunci când le avem, simţim mai puţină durere...

Poate am putea obţine chiar şi dreptatea... Respectul... O iubire.

Bună ziua.

Numele meu este Carlotta Bloom şi m-am întors.

Scuzaţi-mă?

M-am întors.

Puteţi pune numele meu înapoi în registrul vostru.

Nu înţeleg. Să pun numele în care registru?

Nu ştiu.

Trebuie să existe un registru pentru cei vii.

Aveţi un registru pentru cei morţi.

Sunt o persoană dispărută.

Persoanele dispărute sunt contabilizate acolo.

Mulţumesc.

Aţi pierdut pe cineva?

Nu vorbi cu mine.

Arăţi ca soţia mea.

Uită-te în altă parte!

Care-i numele tău?

Carlotta Bloom.

Cu dublu o.

La fel ca regizorul?

Sunt fiica lui.

De cât timp aţi fost declarată dispărută?

Nu ştiu.

Ceva în fişierele voastre?

Ai fost declarată "absentă" în instanţa de judecată, în urmă cu opt ani.

- De cine? - De către magistrat.

La cererea lui Ismael Vuillard.

Soţul vostru.

Ce trebuie să fac?

Trebuie ca Ministerul Public să anuleze hotărârea.

Vei primi astfel înapoi identitatea.

Îl pot obţine pe soţul meu înapoi?

Nu, căsătoria cu persoana dispărută rămâne anulată.

Am fugit de oraşul natal.

Iată-mă aici, în sfârşit acasă.

Şi sunt în exil.

Aici nu-i râu.

Dar canalul înconjoară oraşul.

Unul murdar, canal împuţit.

Bălţi stagnând pe străzi.

Nu trebuia construit nimic pe un astfel de teren nesănătos.

O mie de ani mai târziu...

... apa este plină de gunoi, mâloasă.

Emanaţii, umiditate...

... rece.

Oamenii de aici sunt urâţi, învinşi.

De ani de zile nu mi-am văzut chipul în oglindă.

Pentru a simţi pacea.

Bună dimineaţa. Bună dimineaţa.

- Actorii sunt aici? - Da, ei sunt.

- Citesc repricile? - Bună dimineaţa.

Bună dimineaţa.

Sunteţi bine? Ismael nu e aici?

Cu toţii aşteptăm.

- Niciun director. - Este prima dată.

- El nu-i acasă? - A dormit afară.

- Cine s-a culcat cu el? - Ce?

Cu cine a dormit? Cu o actriţă, scenarista?

Fă-ţi treaba ta, la naiba!

El a dormit prea mult în patul femeilor uşuratice.

- Faunia este Faunia aici? - La make-up.

Faunia! Iată-te aici!

Ce am spus? Ieşi afară!

- Suntem singuri? - Sunt doar eu.

Faunia, am nişte veşti bune şi unele rele.

Să încep cu vestea bună: nu rescrierim astăzi.

Acum, cea rea.

Ismael nu este aici.

Îmi pare rău că te întreb direct.

- El unde este? - Nu am nicio idee.

Prostii, scumpo.

L-am văzut aseară.

- A băut? - Nu sunt poliţistă.

Scuze. Aţi făcut sex?

- Zwy, te rog! - Când ai plecat?

În zori. De ce?

El a dispărut. Am verificat apartamentul lui.

E gol.

A scăpat?

Trebuie să fie cu Sylvia. Aşadar, spune-mi.

- Unde o pot găsi pe Sylvia? - Sylvia l-a părăsit.

Oh, nu!

Haide!

Da.

Sunt la 160 de bătăi pe minut.

Am măsurat oxigenarea sângelui meu.

E ca şi cum aş avea apnee de somn.

Deci, odihna mea este opusul odihnei.

- Este legată de alcool? - Nu, nu.

Ar putea fi o formă de epilepsie, dar este foarte rară.

Am citit că-i o genă care cauzează coşmaruri.

HLA DQB1-05.

Putem vedea dacă ADN-ul meu are această genă?

Eşti epuizat.

Îţi pot prescrie Lorazepam sau Diazepam.

Vei dormi foarte mult. Se suprimă stadiile de somn 2 şi 3.

- Acestea vor ajuta cu adevărat. - Nu vreau să dorm deloc.

Sau altfel, secţionează-mi hipotalamusul.

Scuză-mă?

Nu vreau să visez.

- Trebuie să-mi îndepărtezi hipotalamusul. - Eu nu secţionez nimic.

Pot plăti.

Nu-i vorba de bani.

Ceea ce pot face este...

... să încerc să-ţi injectez dopamină înainte de a adormi.

O s-o fac eu.

Ce face dopamina?

Hrăneşte glanda coşmarului. O să te calmeze.

Într-adevăr?

Dar trebuie să dormi în spital. Efectul trebuie să fie supravegheat.

Nu voi merge la spital.

- Ivan este aici? - Nu.

Am fost cu el la liceu.

- Încă este un diplomat? - Da.

Închisoarea Khujand, Tadjikistan

- Deci, cum a mers? - Foarte bine.

Pe cine ai intalnit?

- Prizonieri. - Politici?

Şi de aceia.

Când vei obţine o licenţă?

- Bună dimineaţa. - Bună dimineaţa.

Arăţi ca un vagabond.

Bună.

Dă-mi guma ta.

Domnul Dedalus?

Noul şef de securitate vă aşteaptă în birou.

Bună ziua.

Bună.

Ai păstrat aceeaşi combinaţie ca înainte?

Mai bine o schimbam, aşa că am făcut-o.

Memorează noul cod şi distruge-l.

Aici.

Scuză-mă, dar acest lucru este un pic jenant.

- Văd că ai deschis seiful. - N-am putut rezista.

Am luat droguri când eram adolescent.

N-aş vrea ca obiceiul meu să fie o problemă pentru munca.

Depinde.

- Ce fel de droguri? - Haşiş sau iarbă.

- Poate un LSD în week-end. - Nu-l lua cu tine.

Îl purtai cu tine?

Asta nu-i inteligent.

Îmi pare rău că sunt prozaic.

Dacă nu găsesc pe nimeni aici, ce fac?

L-au trimis la ambasadă cu o mapă diplomatică.

- Ai un prieten să-l trimită? - Da, în Roubaix.

Unul gri.

Şi unul maro.

Aşa că ascultă, m-am întâlnit...

Ce?

Unde te duci?

Cred că suntem supravegheaţi.

- Deci, să-l distrugem. - Nu!

Se vor supăra şi vor face mai rău.

- Cine? - Poliţia Tajik!

A fi ascultat face parte din munca ta, dragostea mea.

Arielle! Ce s-a întâmplat?

Arielle!

- Ce este? - Uite.

Ei au vrut să ştim că au trecut pe aici. E terifiant.

Acestea nu sunt microfoanele celor din Tajik.

Lucruri drăguţe.

Acestea costă o avere în state.

Niciodată nu am văzut acest model aici.

Poate cei din Tajik au devenit moderni.

Probabil.

Cine ar planta microfoane aici?

În această săptămână te-ai dus la închisoarea Khujand.

Da.

L-ai văzut pe acest om?

- Nu sunt sigur. - E o fotografie veche.

Este Imam Farias.

Cine-i Farias?

Unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume.

Arestat în timpul primului război din Afganistan.

El avea 25 de ani.

Fiecare agenţie a făcut schimb cu el.

El este cunoscut în fiecare închisoare şi tabără de detenţie.

I-am pierdut urma.

Tu eşti primul occidental care l-a văzut în 20 de ani.

Ce aţi discutat?

Acel om şi-a pierdut minţile.

Nu-şi putea aminti propriul nume.

Câte vieţi a luat?

La fel ca toată lumea.

Adică?

Două sau trei.

Eşti în camera 3.

Mi-ai aprobat orele de telescop?

Da, începând cu seara aceasta.

Ne vedem mai târziu.

Îţi voi rupe masca.

Te voi transforma în...

... într-un prinţ!

Vino!

Cleo! Vino.

Nu te obosi cu acest om.

- Faunia! - Da.

Ismael!

Dacă ai venit să mă convingi să termin filmul, o să-ţi spun "Nu"!

N-am venit pentru asta!

Sunt doar în imaginaţia ta.

Îmi place să trăiesc în imaginaţia ta.

Şi mie îmi place asta.

Îţi aminteşti prima dată când m-am culcat cu tine?

Nu a fost din plăcere.

- A fost ca o datorie. - Am fost într-un fel...

O nouă absolventă de la Facultatea de Artă, Me şi Eric.

- Da, şi tu erai cam trăznit. - Eram novice.

M-am gândit că poate ştiai vreo actriţă,

pentru că aveam nevoie de celebrităţi pentru film.

Ai fost brutal.

Tu oricum ai fost dintotdeauna o brută!

Nu sunt singurul care s-a culcat cu o actriţă!

Şi, în acelaşi timp, am vrut să descopăr lucruri noi.

Tu, porcule... Ai făcut ca oamenii să se uite la noi ca la nişte uşuratice.

- Nu erai deja un afemeiat? - Niciodată n-am vrut să fiu aşa.

Haide!

Ştii cât de plictisită eram când ne vedeam?

Eram îngrozit.

Nu mi-ai spus nimic!

Poate ai făcut-o, dar nu am înţeles nimic.

La acea vreme, mi-ai permis să merg la tine.

Apoi, ai fugit.

Da...

Pentru că erai aşa de agresiv.

Uneori, trebuie să fug, să-mi păstrez existenţa.

De mine? Sunt agresiv?

Iubirea mea..

Tu eşti un cancer.

Tu-ţi scoţi celulele tale proaste şi le laşi să se răspândească.

Şi tu ai crescut în mine.

A fost nevoie de doar o săptămână.

Şi am început să vorbesc ca tine...

Să mă gândesc ca tine.

Apoi... am devenit ca tine!

- Şi cum te simţi să fii ca mine? - Este foarte agreabil.

Dar, de asemenea periculos.

Mi-e teamă să dispară sentimentul.

- Fă-o aşa cum fac eu. - Ce vrei să spui?

Dacă aş dispărea pentru mult timp, jur, nimănui nu i-ar fi dor de mine.

Mincinosule! Uită-te la filmele tale, sunt peste tot.

Nu văd asta.

Pentru că tu eşti cea care ocupă marele ecran.

Cu faţa ta, de mărimea unui munte.

Nu!

Nu! Tu eşti cel care ocupă tot ecranul.

Tot.

Îmi pare rău. Munca mea cere să mă ascund în spate.

Şi cred că sunt bun în munca aceasta.

- Îţi aminteşti de sloganul meu? - Ce mai scenă ai făcut!

- "Larvatus prodeo" - Descartes. - Înaintez mascat.

Nu fi inamicul meu.

Bietul de tine.

Nu ai nevoie de duşmani.

Tu eşti cel care se răneşte mai mult.

Şi ce nu ne face rău?

Nu ştiu.

M-am născut pentru a trăi.

Aceasta este ceea ce fac.

Aceasta este opera unei actriţe.

Nu am nevoie să mă rănesc, chiar şi puţin.

Chiar şi atunci când performez ceea ce îmi place.

Dar, tu...

Tu faci tot ceea ce se poate, de dimineaţa până seara, ca să te răneşti.

Tu înduri, aşa că mergi mai departe cu ea.

Simt durere pentru tine.

Tu eşti bun doar să te răneşti.

Şi îţi pierzi timpul.

Numai Sylvia a ştiut cum să te facă să nu mai faci asta.

Nu ai sunat?

- Ai fost plecat? - Nu.

M-am gândit că vei veni mai devreme sau mai târziu.

- Vrei cafeaua mea? - Mulţumesc.

- Casa părinţilor tăi? - A strămătuşii.

Cum m-ai găsit?

După cartea de credit.

I-am promis bancherului tău c-o să achit contul descoperit.

Ce mai faci?

Ei bine, am un film în aşteptare.

Asigurările se opresc săptămâna viitoare. Producătorul te vrea mort.

Am minţit actorii pentru a-ţi salva reputaţia.

Aceeaşi problemă ca de obicei.

- Tu nu mi-ai dat adresa? - Niciodată!

Vreau s-o sun pe Sylvia.

Îţi voi face ouă, cu partea însorită în sus.

Ai văzut? Am cumpărat găini.

Ar trebui să construiesc un coteţ?

Nu. Termină filmul.

Am nevoie de tine.

Aş vrea tu să ai nevoie de mine.

Acesta este subiectul? Ţi-e frică de acest subiect.

De cât timp fac filme?

Asistenţii mei sau producătorul îl pot termina. Nu mă voi întoarce.

Orice ai spune.

O să te împachetez, te voi pune în portbagaj şi te voi duce înapoi.

Eşti mai puţin puternic şi urăşti luptele.

Poate.

Dar tu ai băut.

Sunt înarmat.

Mă îndoiesc că ai putea trage.

- Tu mă placi. - Da.

Tu eşti bătrân, prietene!

Amândoi suntem bătrâni!

Tot ce poţi face este să regizezi. Eşti prea bătrân pentru a te schimba!

Aş putea preda. Literatură.

Niciodată nu vei găsi o şcoală. Sau un student.

Sunt în stare precară de sănătate. Nu voi mai fi prea mult timp pe aici.

Ghiceşte din nou! Poţi continua la nesfârşit!

Uită-te la mine!

De zeci de ani am jurat ca niciodată să nu mai lucrez cu tine...

... şi iată-mă în curtea ta, alergând după găini!

Vino mai aproape!

Mai aproape.

1437.

1434.

Invenţia de perspectivă în Occident.

În nord.

Şi sud.

- Care-i rostul? - Uită-te.

Perspective diferite.

Ei au crezut că au un sistem universal...

... dar, de fapt, erau două.

Din Olanda până-n Italia...

... a existat un câmp de forţă incredibil!

O ură incredibilă care distruge totul.

Eu nu sunt un evreu pe care poţi să-l enervezi.

Las-o baltă cu vina ta creştină.

Dacă am înţeles logica aceasta, s-ar anihila toată ura.

Ismael... E timpul să ne întoarcem în Paris.

Fratele meu Ivan a murit.

Dragul meu!

E tatăl meu, care l-a crescut singur.

În cele din urmă,

este povestea lui Iacov şi Esau, care mă sperie.

Fratele brutal şi cel moale, şi toate astea.

Dreptul celui dintâi născut.

Şi Ivan, la vârsta de 20 de ani...

El mi-a spus că a trăit copilăria în temeri, asemeni lui Joseph.

Ucis cu pietre de către fratele său...

Sau l-a obligat să trăiască în exil.

Uită-te la asta.

Cred că fratelui meu i-a fost frică de mine.

Aici, în Franţa, Ivan nu a avut mult succes.

Şi nici măcar o prietenă... Nimic din toate acestea.

Doar un tânăr care era introvertit.

A învăţat limbi străine şi acesta a fost norocol lui. Limbile.

Iar apoi, a ales exilul.

Îmi amintesc că el a folosit acest cuvânt.

Şi el i-a zis tatălui meu în acest fel:

"Am ales exilul."

Şi unde a plecat?

În Egipt.

- Nu! - Jur că a vizitat Faraonul, ca în Biblie.

Acolo a învăţat limba arabă.

Mie îmi ajunge!

Şi când a murit?

Cu cinci ani în urmă.

Nu am auzit de asta.

Am preferat să nu-ţi spun.

El a plecat din Cairo din acel moment.

Şi a lucrat în Etiopia.

Tatăl meu a făcut multe încercări de a-i aduce corpul.

Dar corpul era foarte descompus.

Şi a fost îngropat acolo.

Te-ai dus la mormântul lui?

Nu, îmi displace o călătorie de genul ăsta.

Ismael, ar trebui să termini filmul.

Este o datorie faţă de fratele tău.

Este doar o poveste cu complot prost nivelat.

Fratele meu a fost doar un fost funcţionar civil din Addis Abeba.

El m-a urât în întreaga mea tinereţe.

Eu eram cel care se certa cu tatăl meu.

Ivan doar plângea şi plângea, aşa scăpa de orice pedeapsă mare.

Aveam 11 ani când am fugit la mătuşa mea din cauza lui, iar el n-a simţit nicio vină.

Lucrul prostesc din filmul meu este, după cum tocmai ai spus,

despre un frate de-al meu, pe care nu l-am avut.

Este propria mea viziune... propria mea ipoteză despre fratele meu.

Sunt epuizat... Sunt epuizat.

El a murit...

Şi nu vreau să-l mai reînviu.

Nu dormi aici?

Prietenul meu,

m-ai speriat destul.

Nu pot dormi noaptea. Haide, stai, te rog.

Este înspăimântător aici.

- Nu vrei să vii cu mine la hotel? - Nu, nu pot.

Am plătit deja.

Nu pot. Vrei să vii mâine?

Da.

Deci, acesta este interesul tău. Stelele şi toate aceste lucruri?

Da, este interesul meu.

Deci, desigur, ştii numele tuturor.

Pe a unora.

Mii.

Zeci de mii.

Sute de mii.

Stai! Îţi plac lucrurile infinite ca acestea?

Le ador.

Nu sunt deloc surprins.

Doamne, nu mă tem de tine.

Nu sunt deloc surprins.

Mă auzi?

Nu am niciun respect pentru tine!

Spune-mi, Ivan Vuillard trăia cu tine?

Ambasada egipteană mi-a dat numărul tău.

El este viu?

Da, am să-ţi trimit contul meu Skype.

Grand Hotel Roubaix. Zwy Ajoumer.

Se pronunţă ca acela. Da.

Ivan!

Bună!

Mă bucur să te văd.

Şi tu eşti în regulă!

De ce mă întrebi asta?

Fără niciun motiv. Niciunul.

Tocmai am venit la casa fratelui tău... Şi era aşa de îngrijorat pentru tine.

Deci, aveam aceleaşi griji pentru tine.

De mine? De ce mă suni? Ce s-a întâmplat?

- A murit fratele meu? - Nu, nu. El este bine.

El este foarte bine!

De fapt, el s-a întors la Roubaix, lăsându-ne cu un film pe jumătate terminat.

Da. El este pe cale să devină nebun.

Da, dar nu... Nu. El nu este pe cale să devină nebun.

Părinţii mei l-au îndepărtat când avea 11 ani.

Tu ştii?

Ei bine, ceea ce ştiu este că am căzut într-o mare belea!

Vezi?

Ceea ce văd aici sunt problemele politice, peste tot.

Atunci, spune-mi... Cum sunt legat de filmul tău?

Nu, dar este vorba de o mare sumă de bani, Ivan.

Ah! Fratele denaturează din nou familia, nu?

Şi cine este cel norocos al cărui rând a venit de data aceasta?

Este rândul tău.

Dar Ivan... Pare un alt Ivan...

un pic romantic pentru un om diplomatic.

Ivan! Întoarce-te!

Ivan!

Acest nemernic vrea să-mi distrugă viaţa, iar tu îndrăzneşti să mă suni să-l ajut?

Toată viaţa mea am fost la capătul lumii, să fug de rahatul ăsta,

iar tu ai curajul să mă suni?

Trebuie doar să te enervezi cu un apel. O.K. Sună-l.

Ismael nu deţine un telefon mobil, nici măcar vreo emoţie.

Poţi suna pe telefonul meu mobil, iar îl voi da lui.

Nu vreau să-l convingi cu nimic. Doar sună-l.

De fapt, Ismael este prietenul meu şi ştiu că vrea să audă de tine.

Ivan, l-am certat şi l-am învinuit pentru tot.

L-am făcut nebun.

O să-l suni, bine?

Ivan!

Mi-am irosit viaţa.

Ce?

Mi-am irosit viaţa.

De ce m-ai ales pe mine?

De ce m-ai ales pe mine?

Mi-am pierdut minţile?

Nu.

Sunt pe deal?

Da.

Eşti diavolul?

Oh, nu!

Eu sunt ultimul care te poate ajuta.

Nu pot să cred!

Ai auzit?

Bună ziua, dle Bloom!

- Cum vă simţiţi? - Grozav.

Un ardei roşu.

- Asta va fi tot? - Mulţumesc.

Cu plăcere, dle Bloom. La revedere.

Nu! Pleacă de aici!

Pleacă de aici!

Alo?

Acesta este Henri Bloom.

Trebuie să vorbesc cu Ismael, imediat.

Alo, doamnă?

Ismael nu este aici, domnule Bloom.

O văd pe fiica mea afară, pe fereastră.

Ea nu poate fi în viaţă.

Ea s-a întors.

Am văzut-o. La mare. Am vorbit. Ea a dormit la noi.

De ce nu a venit să mă vadă?

Nu ştiu, domnule.

Lui Ismael îi era frică să-ţi spună.

Nu, e prea târziu acum.

Sunt prea bătrân.

Nu mai e fiica mea.

Dar tu eşti încă tatăl ei.

Doamnă...

Voi muri.

Nu vei muri!

Du-te s-o vezi! Ce mai aştepţi?

Înţeleg că-i este frică, dar tu nu eşti curajos?

Sunt un om bătrân.

Am iubit-o pe Carlotta şi am jelit-o.

Şi acum...

Bună?

Bună?

Bună?

Ismael!

Ismael, eu sunt.

- Deschide! - Domnule?

- Da? - Bună dimineaţa.

Aveţi nevoie de ajutor?

Da, prietenul meu e înăuntru. El este bolnav.

Nu s-a arătat în această dimineaţă.

Voi sparge fereastra de sus şi voi întra.

- Nu vă veţi răni? - Nu.

- Doamnă, vă rog. - Domnule, fiţi atent. Aveţi grijă!

Multumesc, domnule.

Ismael!

Ismael!

Ismael!

E bine. E bine. E bine.

Cred că am leşinat.

Da.

- L-am telefonat pe Ivan seara trecută. - Chiar aşa?

De ce mi-ai spus că a murit?

Nu ştiu.

Mi-am imaginat că vei fi atins de asta... eu am fost atins.

Într-adevăr?

Şi asta l-a făcut pe Ivan naiv?

El a spus că eşti mort pentru el.

- A spus că nu mai este fratele tău. - Tot spune asta de 20 de ani.

Dar... Între timp, a trecut ceva vreme.

Vino!

Producătorii nu înţeleg replicile ceheşti.

Editorul este pierdut: niciun dialog!

Sunetistul a fost un imbecil!

Dă afară pe cine vrei.

Tot ce vedem sunt siluete ce-şi mişcă buzele!

Pentru scenele cu dublaj de voce.

Trebuie doar să adaugi un narator.

Nu adaug pe nimeni.

Lasă-l pe editor să nareze el.

- Cine-i naratorul? - Claverie.

- Scena în care Ivan este angajat. - Vechiul tip unsuros.

Claverie.

El a fost staţionat în Varşovia, sub Gierek.

Toată lumea a crezut că era o cârtiţă.

- O cârtiţă comunistă? - Dar nu era adevărat!

Intel n-a găsit nimic.

Deci, Claverie a ajuns pus la păstrare. O simplă împingere, din creion.

După Dushanbe, Ivan este numit în...

... Praga.

Când ajunge acolo...

... cine-l întâmpină cu un zâmbet lacom?

Claverie!

Ambasadorul, încă o dată!

Ivan începe viaţa monotonă de funcţionar public, dar...

... încă mai are un talent pentru limbi.

El vrea să înveţe limba romă.

Aşa că atârnă printre cerşetori. O femeie cerşetoare.

Ce-i spune ea?

"Mama ta-i o uşuratică". O insultă, nu-i mai trebuia niciun sunet.

Tipul de la securitate îl urăşte pe Ivan pentru că nu are un telefon mobil.

Trebuie să fii accesibil!

Eu pot apela întotdeauna la ambasadă de la un telefon cu plată.

Un cadou.

Un cadou.

Şi acolo, în Praga, Ivan îl întâlneşte pe rus.

Imaginaţi-vă o expoziţie marca Jackson Pollock din Praga.

Prima sa expoziţie, într-o ţară din blocul de est.

Americanii invită fiecare ambasadă, pentru a arăta expoziţia.

Ivan este acolo, singur în faţa picturii "Ceaţă de lavandă".

Şi acest rus stă lângă el, bea un pic de şampanie.

Ei încep să vorbească despre Pollock.

- Ce spuneai? - Asta e figurativ.

- Pollock? - Da.

Sunt imagini comprimate, mereu la fel.

Familia lui, câinele său, mama sa, fratele pe care-l ura.

"Ceaţă de lavandă" reprezintă toate femeile pe care nu le-a putut atinge niciodată.

Nu ca la Lee Krasner, ci femeile blânde, delicate.

Mameloane, umeri, buze, vagine...

...30 nuduri de femei, toate lipite una de alta.

O reluare a picturii "Domnişoarele din Avignon".

Ambii bărbaţi vorbesc în faţa picturii.

Rusul înţelege tot.

El spune că îl iubeşte, că sunt fraţi.

El a scris un doctorat la Moscova!

Numele celor doi fraţi apare peste tot.

Consoane, vocale, cuţite!

Pollock violat în faţa fratelui său.

Cât de teribil.

Da, el a avut o viaţă tristă.

În muzeu, oamenii devin prieteni.

- Eşti francez? - Da.

- Nu eşti ceh? - Sunt rus.

Apoi, se filmează scena de pe acoperiş.

Ei se uită la Praga, în noapte, la stele.

Soţia rusului, cei doi copii care se joacă.

Păstraţi liniştea! Vă rog! Numai o clipă!

Ivan îi oferă rusului un cadou.

O maşină de cafea sau un urs de pluş pentru Arielle.

Pentru tine! Un urs rus!

Mulţumesc.

Şi am împuşcat restul.

Iubesc copiii tăi.

Vă iubesc pe toţi.

Eşti nebună.

Am băut atât de mult şi cred c-o să mor!

Beţivo!

Da, iubeşte-mă.

Iubeşte-mă!

Vania...

Inima mea, plină de recunoştinţă.

De ce?

Am publicat un articol într-un ziar din Moscova.

Jackson Pollock!

Acum, am devenit...

... foarte faimos în ţara mea, datorită ţie!

Datorită discuţiei noastre!

- Sunt încântat. - Trebuie să împărţim banii.

Ce bani?

Care i-am făcut cu articolul.

Nu, nu. Nu vreau bani, Igor.

- Eşti prietenul meu sau nu? - Sigur că sunt prietenul tău.

Deci, trebuie să împărtăşesc bucuria mea!

El e rus. Mi-a dat o mulţime de bani.

Cât anume?

100.000 de euro.

În urma discuţiei despre pictură.

Acestea au fost celelalte cadouri ale lui.

Flori din plastic pentru mine.

O maşină de cafea. Un ursuleţ.

Nu am vrut să-l jignesc.

Sunteţi atât de iresponsabili!

Ivan a spus numele unui agent secret...

... de care nu ţi-ai fi dat seama.

El s-a expus, chiar acolo.

Vom pune mâna pe gunoiul asta.

Ei îl urmăresc pe rus prin Praga.

Te faci că te ciocneşti de el.

Oamenii mei de la cafeneaua Slavia supraveghează.

Igor!

Urmează-mă!

Nu vreau să mori.

Nu sunt pe moarte, dragă.

Trezeşte-te! Nu vreau să mori! Te-ai căsătorit cu mine, aşa că trăieşte!

Ce e prostia asta?

Un rus a fost aruncat în aer, în Praga şi nicio idee despre cine a făcut-o?

Ruşii, poate.

Am moscoviţii pe urme. Îmi vor capul.

El a fost, probabil, un agent FSB (predecesor KGB).

Igor nu a fost FSB. Doar un angajat obişnuit.

100.000 de euro, atât a încasat Igor, este departe de a fi obişnuit.

Eşti preţios, Ivan.

Acum, spune-mi ce ştii şi cât face informaţia.

Nu ştiu ce ştiu!

Am vrut să-l întreb, dar a fost ucis înainte!

- Soţul meu e un spion. - Ce?

Soţul meu este un spion!

- Tipul ăla din închisoarea Khujand. - Cine?

Numele lui era Farias. Igor îl dorea pe Farias.

Salvaţi-l pe soţul meu!

Pentru cine a lucrat Igor? Pe cine a sunat?

Nu am nicio idee!

- Pentru cine a lucrat Igor? - Pentru cine lucrezi?

Nu ştiu!

- El ce dorea? - N-am nicio idee!

Pentru cine lucrezi?

Dumnezeule! Nu mă atinge!

Te-am rănit! Îmi pare rău!

Stai departe, ştiucă bătrână!

Nu plânge pentru mine.

Te va durea când ajung la trei. Unu, doi...

Iată-l.

Ai primit un glonţ.

Rană curată.

Sedează-l înainte să murim cu toţii.

Nu te voi felicita.

Îmi pare rău.

- Am fost prea entuziasmat... - Taci!

El va supravieţui.

- Ai dureri? - Da.

Eşti slăbit, Vuillard.

Ce faci tu...?

Nu se va sufoca?

În nici un caz. El este obişnuit cu asta. Este un mare fumător!

Deoarece cred că dă cu piciorul.

- Vei termina acest film! - Îl va termina.

Mă auzi? O să-l termini!

- O să-l termin! - Rahat!

Te simţi mai bine?

Da, mult mai bine, mulţumesc. Dar tu?

Direct prin muşchi.

Niciodată nu voi mai fi capabil să-mi îndoi cotul!

Sunt atat de ruşinat!

Ar fi bine să fii.

Am sunat-o pe Sylvia.

- Nu! - Da.

Asigurarea acoperă pauza de două săptămâni.

Este timpul pentru scris. Sylvia a spus că-ţi place să lucrezi aici.

Ştiu că eşti supărat şi în durere, dar poţi să mă dezlegi?

Nu.

- Nu mă lăsa. - Ea va fi aici în curând.

Nu mă părăsi!

Zwy.

Scuze.

În niciun caz! L-ai împuşcat pe producătorul şef?

Da.

Vrei să mă ţii prizonier?

Da!

Iubirea mea!

Iubirea mea.

Fata lui Bloom este aici.

Nu vrea s-o vadă.

Pacientul a refuzat vizitele de familie.

Ea-i deja acolo.

Nu.

Doamnă...

Sunteţi doctorul lui?

Nu se acceptă nicio vizită.

El cum se simte?

Este lucid?

Era calm când s-a trezit.

- E destul de cald? - Da, doamnă.

Acum, trebuie să plecaţi.

Tatăl vostru are nevoie de calm.

Voi aştepta. Nu voi vorbi cu el.

Duceţi-vă acasă.

- Vă vom suna cu noutăţi. - Nu.

Voi aştepta până se trezeşte.

Tată!

Mă recunoşti?

Eşti un spirit, ştiu eu.

Când ai murit?

Nu sunt moartă.

- Nu mă recunoaşte. - Se trezeşte.

Lăsaţi-l un pic.

Unde sunt mâinile mele?

Unde îmi sunt mâinile?

Lasă-mă în pace!

10 mg de valium.

E legat pe timp de noapte.

Aveţi cinci minute, apoi trebuie să plecaţi.

Tată? Simte-mi fruntea.

Vreau să mă binecuvântezi.

Sunt un om bătrân.

Nu-ţi bate joc că nu ştiu unde sunt.

Eşti în spital.

Şi te vei simţi mai bine.

Cred că te recunosc.

Tu eşti copilul meu?

Eu sunt.

Plângi?

Nu există niciun motiv să plângi.

Nu, niciunul.

Mă înţelegi?

Vrei să spui, dacă te pot auzi?

Da, te-am auzit bine.

Nu, vreau să spun...

Vorbesc cu sens?

Uneori devin confuz.

Eşti foarte clar, tată.

De ce întrebi?

Ce-i cu toţi aceşti doctori...

... şi toate aceste asistente medicale care ies şi întră prin camera mea...

... ca şi cum am fi într-o situaţie de urgenţă?

Ştii că au fost nevoiţi să plaseze un stimulator cardiac pentru inima ta?

Da, asta e ceea ce vreau să spun.

Câţi ani am?

Optzeci şi trei.

Deci, care-i urgenţa?

Destul!

Este natural.

Dacă un copil este bolnav, este o situaţie de urgenţă.

Dar alergând prin camera mea...

... doar pentru că un bărbat de 83 de ani, este pe moarte...

... nu este o urgenţă.

Este urât să se comporte aşa.

Ei doar îşi fac treaba.

Plasarea unui stimulator cardiac a devenit o procedură standard.

Deci, nu am de ales?

Nu ştiu.

Spune-le să se oprească.

Asta nu-i treaba mea.

Vă întrebaţi cum s-a terminat?

Bloom a murit, iar fiica sa a plecat.

Ismael a jelit prietenul lui, pentru o vreme.

El a crezut că Bloom era indestructibil.

Îi plăcea să trăiască în umbra lui, ca sub un copac.

El încă călătoreşte în lume, pentru a arăta filmele sale.

Ismael nu-mi menţionează de Bloom.

Deoarece suspinul s-ar întoarce.

Într-o zi, în timpul primăverii...

... n-am mai avut ciclu.

Şi m-am gândit...

... cu mare tristeţe...

... că vârsta m-a prins din urmă.

Şi apoi...

... aşteptam un copil.

Ismael este nespus de mulţumit.

El număra pe degete...

... câţi ani va avea când copilul nostru o să aibe 15 ani.

Îi place să spună că vom fi părinţi în vârstă.

Săptămâna trecută...

... mi-am vizitat fratele, în clinică.

I-am spus ştirile: "Sunt însărcinată."

Pierre a făcut o faţă ciudată.

Apoi a zâmbit.

Cred că spunându-i a fost un lucru bun.

I-am luat mâna...

... şi i-am pus-o pe burta mea.

L-am surprins pe Pierre.

Se uita la burta mea...

... şi a înţeles...

... că nu mai e copilul meu.

Dintr-o singură lovitură, el a pierdut o mamă şi o soţie.

El a simţit...

... o mare furie.

Dar sensibilitatea fratelui meu...

... şi dorinţa lui de a mă proteja sunt atât de puternice...

... încât şi-a ascuns sentimentele.

Dar am văzut.

Am văzut gelozia lui.

Cât era de derutat.

Viaţa a venit la mine.

Sunt însărcinată cu copilul lui Ismael.

- Lucrezi? - Da, lucrez din nou.

Din nou.

- Din nou. - Din nou.

- Din nou. - Din nou.

- Din nou. - Din nou.

- Din nou. - Din nou.

- Din nou. - Din nou.

- Din nou. - Din nou.

Din nou.

Din nou.

Traducerea şi adaptarea realizată de GICU