Original subtitles

Traducerea, adaptarea şi sincronizarea manuală: Cristian82

Staţi!

- Cine e acolo? - Majestatea sa regele Franţei.

Şi regina? Doarme.

E mai bine aşa, fiindcă dacă s-ar trezi

ar afla că Majestatea Sa vizitează o doamnă jovială

care în loc să-i ţină companie reginei, cum cere protocolul,

preferă să vorbească cu regele.

Vila aceasta e considerată discretă şi sigură pentru Majestatea Sa.

La naiba,

mereu trebuie să fac totul singur, nu?

De asta te iau cu mine. Dacă aş munci din greu, aş fura singur.

Sau aş face o altă treabă?

După lovitura asta, nu va mai trebui să furăm.

Şi ce vom face?

Vom jefui.

Doi hoţi nu pot deranja în veci un rege. Cu siguranţă nu.

Dar problema e că la vilă, la etajul superior, e un al treilea hoţ,

un hoţ de inimi.

- Dumnezeule, regele! - Regele?

E grav.

- Hai să ne ascundem în căruţa aia. - Da.

Uşurel! Haide! Dă-mi mie aia!

Nu, în partea asta e o altă fereastră.

Un muschetar?

Pierre de Savigny.

Majestate.

Ce cauţi în casa asta?

Eram pe cale să plec.

Neruşinato. Ţi-am cumpărat şi vila.

- Fugi pe fereastră. - Da.

- Rămas-bun! - Gărzi!

Gărzi!

Doi să vină sus, ceilalţi să înconjure casa!

Stai! Ce e asta? Opreşte-te!

Opreşte-te!

- Cine-i ăsta? - Cine-l cunoaşte?

Uitaţi-l! Arestaţi-l pe muschetarul ăla.

Predaţi-vă! Sunteţi încercuiţi!

Repede! Urcaţi! Să plecăm!

Pe cai, repede! Să mergem după ei!

Am scăpat. Dii! Dii!

D-lor, oricine aţi fi, mulţumesc.

Fără voi n-aş fi reuşit.

D-le, oricine ai fi, sper s-o păţeşti.

Fără tine ne-am fi descurcat grozav.

La naiba, e cea mai bună lovitură din viaţa noastră.

Ia spune, cine era ăla de la balcon care striga ca un nebun?

- Da. - Cum adică cine era? Regele.

- Vila regelui?! - Ce?

Iar asta e trăsura lui.

Atunci, de data asta, adio viaţă!

Suntem aranjaţi. Staţi liniştiţi, d-lor,

vă duc eu la adăpost.

Aveţi încredere în Pierre de Savigny.

Au avut încredere în el şi ştiţi cum au sfârşit?

Spânzuraţi? Nu chiar.

Pe atunci, nu exista decât o cale să scapi de mânia regelui.

Fiindcă Legiunea Străină încă nu se inventase,

a rămas doar inconfortabila,

periculoasa, blestemata,

dar totuşi impresionanta viaţă

de pirat a Mării Caraibilor.

MUSCHETARII MĂRII

Ajutor!

Ajutaţi-mă! Haideţi! Nu mai pot!

Să tragem de ea!

Legaţi-o! Legaţi-o, altfel se va rupe!

Ţine de ea, nu mai pot!

- Amice! - Cine eu?

Repede, du-te şi ajută-l pe timonier!

- Mişcă-te! Grăbeşte-te! Ţin eu de ea! - Bine, bine. Plec, plec.

Veniţi şi ajutaţi-mă! Grăbiţi-vă! Vino încoace!

Recif la provă!

Viraţi la dreapta!

Ţine dreapta!

Ţine dreapta!

Ajutor! Ajutor!

- Vin acum! - Ajutor, salvaţi-mă!

Vă rog, ajutaţi-mă!

Haide, haide!

Reciful e în faţă! Virează!

Reciful!

Plecaţi! Scapă cine poate! Plecaţi!

Scapă cine poate!

- Ocupat. - Moreau!

Cum eşti?

Ai avut noroc să găseşti butoiul ăsta, nu?

Da, l-am zărit când am văzut că Pierre e la cârmă.

Nu-i spune numele.

Ăla nu-i un om, e un dezastru.

Slavă Domnului că am scăpat de el.

Dacă nu mă înşel, noi doi suntem singurii supravieţuitori.

Prieteni!

Prieteni!

Nu, m-am înşelat.

Era prea frumos.

Haideţi, băieţi, norocul e de partea noastră.

Priviţi, vine o corabie!

Slavă Domnului.

Meritul e numai al lui, noi n-am observat-o.

Corabia aia e tot ce ne trebuie ca să murim spânzuraţi.

- De ce? - Fiindcă, băiete,

- aia-i o corabie spaniolă. - Da.

Dacă ţine vântul, vom ajunge acolo în cinci zile.

- Ai mai fost în Maracaibo? - Nu.

Nici eu. Dar îţi spun că nu merg cu plăcere acolo.

- Misiunea noastră e dificilă. - Căpitane.

- Ce e? - Omul nostru are nişte veşti importante!

Îmi cer scuze, d-le, gabierul a văzut rămăşiţele unei corăbii de piraţi.

Uraganul din noaptea asta cred că a împins-o spre reciful Furnicii.

Bine, pânzele sus şi coborâţi o barcă, ar putea fi supravieţuitori.

- Executaţi ordinul! - Da, d-le.

Pânzele sus!

- Vânt înainte! - Vânt înainte!

- Coborâţi o barcă! - Coborâţi o barcă!

Am spus vin proaspăt, idiotule.

Dacă sunt supravieţuitori,

îi vom spânzura înainte de a ajunge în Maracaibo.

Ştii, e singurul lucru care încă mă binedispune.

Nu-i nimeni aici.

Marea a înghiţit toţi ticăloşii ăia.

- Mai căutăm? - Da!

Mai căutaţi!

Ascultaţi, nu faceţi pe laşii. Dacă ne descoperă, vom lupta.

Nu vorbi prostii. Cu ce să ne luptăm dacă n-avem nici măcar un cuţitaş?

Cum aşa? N-ai tot timpul un pumnal în pantaloni?

Mi-am pierdut şi pantalonii la recif.

Dă-i încoace! Cum vrei să-ţi vină?

- Nu vezi că nu-s mărimea ta? - Dar eu...

Dar nu ştiu...

- Daţi-mi voie. - Poftim.

Stai aşa! Te-am văzut!

- Ai zaruri ascunse! - De unde să ştiu eu?

- Mă scărpinam. - Eşti un trişor mizerabil!

- Ăsta eşti! - Eu?

Da!

O carte ascunsă, nu?

- Atunci, totul e al meu. - Ticălosule!

Aveai o carte ascunsă!

Ce faci fără pantaloni?

Ai înnebunit?

Te învăţ eu minte să umbli fără pantaloni. Ai înţeles?

Şi voi? Ce se întâmplă? Aşa vă plimbaţi pe-aici?

- Scuzaţi-ne, d-le. - Linişte! Vă bat de nu vă vedeţi!

Tu, santinelă! Mişcă-te, idiotule!

Cu tine vorbesc. Ia-i pe ăştia trei şi închide-i în celulă!

N-ai auzit? Haide, trezeşte-te!

Aşa execuţi ordinul? Trezeşte-te, idiotule!

Nici tu n-ai pantaloni? La naiba!

Cu mine ai treabă?

În celulă! Asta vă va învăţa minte să faceţi pe glumeţii.

Proştilor!

Nu se va mai repeta.

Nenorociţii! Îţi distrugi picioarele dând şuturi.

Ce faci aici?

Şi tu eşti în chiloţi? Faceţi asta intenţionat.

Mă arunc în mare, m-ai înţeles?

Ce vrei să faci?

Aşteaptă. Eşti nebun?

Ascultă, fii cuminte, nu-ţi spun nimic, nimic.

Opreşte-te sau vei regreta! Opreşte-te!

Am aici grăsimea, trimite-mi alţii. Dacă fac o şmecherie...

A, în regulă.

E revoltă.

Toată lumea sub punte! Grăbiţi-vă!

Repede! Să mergem sub punte!

- Eşti ofiţer? - Da.

De ce râzi?

Ajutor! Opreşte-l! A înnebunit! Prinde-l!

- E revoltă! Toată lumea sub punte! - Hai, mişcă-te!

- Alarmă! Alarmă! - Ce se întâmplă?

- Fugi să vezi! - Revoltă!

Grăbeşte-te, fiară! Cheamă-mi secundul!

- D-le, sunt piraţi la bord! - Piraţi?!

- Da, d-le, îmbrăcaţi în marinari. - La naiba, era de aşteptat.

Poftim. Apăr-o cu preţul vieţii.

Unde-s piraţii ăştia?

Căpitane, eu sunt unul!

A, da?

Atunci naufragiul a fost un truc, nu?

Fireşte, noi piraţii ne gândim mai mult ca diavolul.

Da, şi ce-ţi va sugera diavolul

când te voi spânzura de catargul corabiei mele. Spune?

Asta nu mai e corabia ta. Echipajul meu a pus mâna pe ea.

Revoltă!

Hai, hai, tăuraş!

Obraznicule!

Uşurel, uşurel!

Sunt scări aici. Uşurel! Aşteaptă! Vreau doar... Amice!

Opreşte-l pe nebunul ăsta!

L-am oprit!

Am pus mâna pe ei în sfârşit! Ăştia sunt măsura mea.

Mulţumesc.

N-ai pentru ce.

La naiba.

Acum închid şi astfel echipajul e anihilat.

Să mergem!

Prindeţi-l! E un pirat! Mi-a furat acreditarea.

E acolo! Trebuie să-l prindem cu orice preţ!

Cu plăcere, căpitane.

Unde sunt oamenii tăi? Te-au lăsat singur, nu?

Haideţi, ticăloşilor, scăpaţi-mă de insectele astea enervante.

Toată lumea în spate!

Opriţi-l!

Luptători a sute de bătălii,

încrucişaţi-vă săbiile cu aceşti trei inamici ai Franţei!

Am spus trei!

Nenorociţilor, ce aşteptaţi? Gosselin! Moreau!

M-ai chemat?

Naiba să vă ia, ajutaţi-mă!

Chiar e nevoie? Sunt obosit!

Acreditarea! Puneţi mâna pe acreditarea mea!

Poftim! E importantă.

Nu pe el, acum pe ăsta trebuie să-l prindeţi.

Prindeţi-l! Grăbiţi-vă!

Staţi! Opriţi-vă! Aşteptaţi!

Staţi puţin! Să nu ne luptăm! Să nu ne luptăm, am spus!

Gosselin, poftim! Uitaţi, e la el! E la el!

E acolo.

Opriţi-vă! Opriţi-vă! E la el! Puneţi mâna pe el!

La naiba! Ce să fac cu ea?

- E la el! - N-o ating! N-o ating! E acolo.

E rândul tău acum! Te voi tăia ca pe un pui.

Tu nu ştii încă că Gosselin e cel care te va trimite în iad.

Dacă mă mai lăsaţi singur o dată, terminăm cu prietenia.

Stai liniştit, am rezolvat noi totul.

Noi?! Eu am rezolvat totul.

Ce-i în cutiuţa asta?

Nu ştiu, dar trebuie să fie ceva foarte important.

Căpitanului nu prea îi pasă. Nu, căpitane?

Mi-a spus s-o apăr, iar eu mă supun.

Da, dar nu voiam să mă obosesc aşa tare pentru o bucată de hârtie.

Nenorociţilor! Dar încă nu s-a spus ultimul cuvânt.

Felicitări, stăpâne!

Fiindcă m-aţi scăpat de un ticălos, trebuie să sărbătorim.

Bun, e o idee grozavă.

Hai, să ciocnim!

Dar... dar... priveşte, citeşte!

- Trăiască Franţa! - Trăiască Franţa! Citeşte aici! Citeşte!

- Dar nu eu ştiu să citesc. - Da, aşa e.

Corabia mergea la Maracaibo să încarce un transport de aur,

iar asta e acreditarea pentru guvernator.

- Serios? - Da!

Suntem întotdeauna norocoşi. Puteam s-o găsim la întoarcere.

Fireşte, ar fi fost mai bine, dar putem merge noi acolo, nu?

- Noi? - La Maracaibo. Avem acreditarea.

Dacă stau şi mă gândesc nu-i o idee rea.

Un transport de aur.

- Cât va fi? - De unde să ştiu eu?

Tot aurul din America?

- Tot aurul din America?! - Da!

- Suntem bogaţi! - Suntem milionari!

Şi avem şi corabia.

- Şi uniformele spaniole? - Mă scuzaţi, vă deranjez?

Deja o face.

Poate n-aveţi încredere în mine?

- Nu. - Nu.

Avem nevoie doar de un echipaj.

Şi eu ştiu de unde să fac rost de el.

Din Tortuga.

Cine ne va duce acolo?

- Tu ne vei duce în Tortuga? - Tu ne vei duce în Tortuga?

- Tu... - Exact.

Să facem un pariu.

Dacă reuşesc,

mă veţi face căpitanul acestei corăbii.

Trăiască Franţa!

- Trăiască Franţa! - Trăiască Franţa!

Porumbel ticălos, fiul unui pescăruş.

Iată! Am ajuns.

- Pregătiţi-vă să mă numiţi căpitan. - Dă ăla încoace.

Aia e Tortuga?

E un galion spaniol care se îndreaptă spre noi.

E un spion. A aflat că vasele noastre sunt toate plecate.

Nu ne vom lăsa învinşi de un singur galion.

- Tunurile sunt gata de tragere. - Ai dreptate. Foc!

Trebuie să recunosc că ai reuşit, căpitane.

Ce se întâmplă?

Dar asta-i o salvă de tun. Au înnebunit.

Nu vă agitaţi, sunt fraţii de pe coastă care ne urează bun-venit.

Ăsta da bun-venit.

Haide, tu eşti căpitanul, fă ceva! La naiba!

Căpitane, ăştia ne vor scufunda.

- Ai dreptate, cred că e ceva... - Detaliază.

Idioţilor! Aţi lăsat steagul spaniol.

Noi? Tu l-ai lăsat acolo.

- Trebuia să-l punem pe ăla al piraţilor. - Dar ne trebuie o pânză neagră.

Cred că una mare.

Nu, nu pantalonii!

O clipă.

Schimbă steagul.

- Cum adică schimbă steagul? - Aşa bine.

L-au arborat pe cel al piraţilor.

Sunt de-ai noştri!

Ceea ce vă propunem e cea mai mare misiune

pe care pirateria a făcut-o.

Nu, nu exagerez.

Aflaţi că guvernatorul din Maracaibo

ne va da cu mâinile lui nişte lăzi de aur.

- Şi ne va invita şi la masă. - Şi poate ne va şi decora.

Aşteptaţi, încă nu ştiţi partea cea mai bună.

E vorba de un an de tribut din toate coloniile

pentru regele Spaniei.

Da, iar noi deghizaţi în spanioli,

vom intra în Maracaibo şi ne vom îmbogăţi.

- Cine vrea să vină? - Eu!

Vin eu, căpitane.

A, măcar e cineva de acord.

- Cine-i doamna? - Nu o cunoşti?

E Consuelo, fiica lui Zalamea, peruviana.

Nu-i rea, dar...

Adio, bogăţie! Cum vede o fată frumoasă, cum îşi pierde imediat minţile.

Fii serios. E imposibil. Nu se poate aşa ceva.

Suntem foarte onoraţi să te primim printre noi

şi suntem siguri că prezenţa ta va contribui la...

- Ce e? - Ştii că asta nu-i treabă de femeie?

La femei ne vom gândi după ce avem aurul, da?

Fetiţo, du-te acasă că te caută mama ta.

Suntem aici să recrutăm oameni isteţi, nu femei, ai înţeles?

Să vedem.

E un şef aici,

unul cu care se poate vorbi despre misiune?

Da, cu mine.

Eşti dispus să participi la misiune?

Eu şi oamenii mei suntem pregătiţi.

În regulă.

Hei! Prietenul tău de aici a spus că aveţi nevoie doar de oameni isteţi.

- E adevărat? - Da, şi?

Şi, după părerea mea, tu ar trebui să rămâi pe uscat.

Tu nu rânji fasolea, că sperii copiii.

Acum, termină, puştoaico, ne-am distrat destul azi!

Scoate sabia dacă nu eşti un laş! Haide!

- În gardă! Haide! - O clipă!

Nu cred că ar trebui să luaţi totul în serios.

În schimb, să ne distrăm puţin.

Şi cum d-ra e nerăbdătoare să meargă pe teren...

mă lupt eu cu ea.

Cu chestia asta şi cu o ceapă.

Acum să vedem ce ştii să faci.

Haide. Te aştept.

- Curaj. - Haide, Consuelo!

Vrei să mai continui?

- Îmi place din ce în ce mai puţin asta. - Fireşte, nu aşa se tratează.

A tratat-o rău.

Nu, mă refer la „tratarea” puilor ălora fripţi.

- E isteaţă fata ta! - Bravo, Zalamea!

E mai bună decât un pirat. Haide, Consuelo!

Am făcut o adevărată femeie pirat!

Haide!

Fata ta-i rapidă!

Acum să vedem ce ştii să faci tu!

Haide! Curaj!

Ce aştepţi?

- Pierre! Poftim! - Tu, stai!

- Fii atent! - Staţi liniştiţi.

Am tot timpul lovitura secretă.

Asta-i lovitura mea secretă.

Vreau să merg cu tine la Maracaibo.

Vrei atât de mult?

- Da, foarte mult. - De ce?

Fiindcă îmi plac francezii.

Atunci corabia mea e şi a ta.

DAR EXACT ÎN NOAPTEA AIA GUVERNATORUL DIN MARACAIBO

BĂTEA LA UŞA UNEI VECHI MĂNĂSTIRI...

- Cine e acolo? - Contele de Lorna.

- Lăudat fie Iisus Hristos! - Mereu fie lăudat!

- Bună seara, Excelenţă! - Bună seara, maică!

Deja i-am spus protejatei dvs. Vă aşteaptă.

Mulţumesc.

- Lăudat fie Iisus Hristos! - Mereu fie lăudat!

Tată, m-am rugat mult să vii.

Fiica mea iubită, te-ai decis?

Da.

De asta am trimis după tine.

Când se va întâmpla?

Peste două zile.

Asta-i ultima dată când mă vezi.

Îmi voi urma vocaţia.

- Mă voi retrage în schimnicie. - Vocaţie...

dacă aş fi avut curajul să te ţin lângă mine

în loc să te ascund aici, asta nu s-ar fi întâmplat.

Dar n-am putut înţelege. N-am putut.

Dacă ar fi aflat de existenţa ta,

răzbunarea lor te-ar fi afectat şi pe tine.

Am fost un laş.

Am avut doi copii.

Unul a fost răpit de piraţi,

celălalt mi l-ai răpit tu, Hristoase!

Nu blestema, tată, te rog!

Iartă-mă, fata mea, dar tu nu ştii ce rană teribilă s-a redeschis în mine,

cu decizia ta.

Dar e atât de rău că vreau

să-L iubesc şi să-L slujesc pe Dumnezeu?

Nu.

Altagracia, ascultă-mă.

Mereu ai ştiut că sora ta geamănă,

a murit la naştere.

Da.

A fost o minciună jalnică.

S-a născut înaintea ta.

Şi în timp ce mi-o aduceau,

a fost răpită de o femeie crudă.

Soţia unui pirat pe care l-am condamnat la moarte.

Sălbatică fiind,

n-a ezitat să înjunghie doica care avea mica creatură în braţe.

Ajutată de nişte oameni a reuşit să fugă cu copilul.

Dumnezeule.

Câteva clipe mai încolo,

te-ai născut tu.

Încă eşti în viaţă fiindcă nimeni nu ştie de tine.

Ca să se răzbune, te-ar fi ucis şi pe tine.

Cum sigur a ucis-o pe sora ta.

Tată,

după ce mi-ai spus, mă voi ruga şi mai mult la D-zeu.

Ca în bunătatea Lui imensă,

să-ţi dea pace sufletească.

Acum, binecuvântează-mă.

Să se facă voia Domnului.

Poftiţi hainele marinarilor spanioli! Grăbiţi-vă!

Ajungem curând acolo.

- Ai înţeles? - Da.

- Atunci să încercăm. - Să încercăm.

Tu eşti un ofiţer. Eu o doamnă de curte.

O, un ofiţer spaniol!

Ador spaniolii.

- Nu! Uită-te la mine! - Nu?

Tu fă pe femeia.

Nu!

O femeie bine educată nu face lucrurile astea.

- Pentru cine-s toate astea? - Pentru cpt. Pierre.

De când e la comandă, are un mare apetit.

- Să o luăm de la capăt. Fă pe femeia. - Bine.

Nu se poate. Nici el nu te ia în serios.

La naiba! Întotdeauna tu.

Mai devreme sau mai târziu pun eu mâna pe tine, să ştii.

Fiu de pelican.

- Te-au văzut? - Da.

Cu toţii.

Bravo, minunat.

Staţi liniştit, au impresia că vă e tare foame.

Nici ea nu glumeşte, dar ajunge pentru amândoi.

Prânzul e servit, d-ră.

Mulţumesc.

Haide, pleacă!

Nu reuşesc să te văd decât prin fereastră.

De ce nu mă laşi să intru?

Când mă laşi să ies din gaura asta?

Suntem aproape de Maracaibo.

Ai răbdare, până nu avem aurul

prietenii mei nu trebuie să ştie că eşti aici.

Apoi nu le va mai păsa de nimic.

Dar nu eşti căpitanul?

Ba da, dar şi tu eşti sub comanda mea.

Nu.

M-ai rugat să am răbdare.

Aşadar, ai şi tu.

Suntem aproape de Maracaibo.

Am auzit.

Fata mea,

ăsta a fost pumnalul lui Calico Jack, tatăl tău.

În ziua în care contele Lorna l-a spânzurat,

am jurat pe el că va fi răzbunat.

Au trecut douăzeci de ani,

iar dorinţa mea de răzbunare e aceeaşi ca în ziua aia.

Şi a mea e la fel de mare.

Dacă nu şi mai mare.

Şi mulţumită Domnului

şi a vanităţii acestui francez.

Acum e acum.

Vremea noastră a venit.

În sfârşit.

Jură că pumnalul ăsta va străpunge inima contelui de Lorna.

Guvernatorul din Maracaibo e asasinul tatălui tău.

Jur, mamă.

Jur.

Amiralul Riad a înţeles pe deplin importanţa misiunii.

Uitaţi ce galion frumos ne-a trimis.

Cu nava asta poţi sta liniştit, d-le trezorier.

Văd, văd, Excelenţă.

Are multe tunuri.

Ce crede domnul viceguvernator?

Nu ne putea trimite una mai bună.

- Nu-i aşa, colonele? - Ba da, fireşte.

Santa Maria e un galion foarte puternic.

O comandă don Pablo de Olivares, un căpitan recunoscut

pentru abilitatea şi curajul lui.

O clipă!

Aşteptaţi-mă!

şi mie-mi plac recepţiile. Vreţi să mă lăsaţi cu gura uscată?

- Te-ai spălat? - Se simte transpiraţia de la distanţă.

Am scăpat de porumbelul ăla blestemat.

L-am dat hangiului din port pentru un pahar de rom.

Să mergem!

Ţine pasul cu noi!

Căpitanul don Pablo de Olivares.

Căpitanul don Pablo de Olivares.

În slujba Majestăţii Sale catolice regele Spaniei.

Precum şi a Excelenţei Voastre,

- guvernatorul din Maracaibo. - Bine ai venit, căpitane!

Ofiţerul secund.

Şi boţmanul meu.

Şi iată acreditarea mea, Excelenţă.

Dă-i voie admiratorului d-ta să-ţi strângă mâna.

Reputaţia d-ta a ajuns până la noi.

Sunteţi foarte de treabă.

Scuzaţi-mă.

Căpitane, transportul de care ştii, va fi încărcat chiar azi!

D-l trezorier,

se va ocupa personal de asta.

Între timp, domniile voastre sunteţi oaspeţii mei.

O cameră vă stă la dispoziţie.

Ce-i atât de urgent?

Dacă Excelenţa Voastră îmi permite,

aş vrea să-mi expun unele îngrijorări.

Ce fel de îngrijorări?

Piraţii au spioni peste tot.

Mai ales în porturi.

Şi o încărcătură ca a noastră,

sigur nu va trece neobservată.

Să zicem că un pirat blestemat reuşeşte să afle;

sigur va vedea tunurile Santa Mariei.

Un pirat aţi spus?

Dar dacă ar fi mulţi?

Santa Maria poate face faţă la trei nave deodată.

- Da. - Da, dar de ce doar la trei?

Şi dacă ar fi patru, cinci?

Toate navele de piraţi la un loc.

D-lor, daţi-mi voie să vă spun,

că dacă toţi piraţii care infestează coasta

se pun de acord să împartă aurul între ei,

nu vor face o afacere rea.

Haide, spune totul, Gomez.

Ai deja vreo idee în cap?

Ce propui?

Propun ca lăzile care vor fi încărcate pe corabie,

să fie golite de aur şi umplute cu nisip.

Cu nisip?!

Da.

Nimeni, luaţi seamă, nimeni,

nu trebuie să ştie de schimb.

Nici măcar căpitanul Santa Mariei.

Îmi pare un plan strălucit.

Dar pot să-l întreb cu modestie pe viceguvernator

cum crede că pot trimite aurul Majestăţii Sale?

Vă rog!

Încercaţi romul ăsta.

- E excelent, nu? - Excelent.

Credeţi că Majestatea Sa va accepta nişte butoaie?

Fireşte.

I le vom trimite.

Şi cu ele şi aurul.

Nu înţeleg.

În port e o mică navă de marfă, Alabama.

Nava asta transportă în mod normal butoaie de rom.

Noi vom umple butoaiele alea cu aur,

şi dvs., Carlos Alvarez, veţi pleca cu nava aia.

Sunt două posibilităţi:

ori piraţii nu ştiu nimic de aurul pe care-l trimitem în Spania,

în cazul ăsta pericolul e exclus,

ori ştiu şi vor ataca Santa Maria.

Totuşi, nimeni nu se va gândi să atace nava Alabama.

În regulă, Gomez! Ocupă-te tu de asta.

Nu, aş prefera să se ocupe d-l trezorier de asta.

E o problemă delicată.

Ce spui?

Spun că Majestatea Sa va fi bucuros să primească un rom aşa calitativ.

Mda, un rom de aur.

Returnaţi-le acum, idioţilor.

Vreţi să stricaţi totul?

Haideţi.

V-a căzut ăsta.

Iar pe ăsta l-am găsit sub scaun.

- Al cui e rândul? - Al lui.

- La naiba, ce carte! - Am multe aşa.

Au aruncat o piatră. Cine a fost?

E un mesaj!

Priviţi!

„Un pirat înarmat e în palat.” Un pirat?

Urmaţi-mă! Repede!

Acum adevărata noastră răzbunare se împlineşte.

Nu ea îşi va ucide tatăl,

ar fi prea puţin.

El va trebui s-o spânzure cum te-a spânzurat pe tine.

Şi când va crede că a făcut dreptate, îi voi striga în faţă:

conte de Lorna ţi-ai spânzurat fiica.

Uită-te, căpitane, d-l trezorier nu a pierdut timpul.

- Când crezi că poţi pleca? - Ospitalitatea dvs. e excelentă,

dar nu văd ce altceva ne-ar mai putea reţine aici,

aşa că aş spune, cât mai curând posibil.

Nu-mi dau seama câte lăzi sunt.

Ş... ş... şase.

- Şase?! - Şase.

Cât aur.

Dacă nu l-aş fi văzut cu ochii mei, n-aş fi crezut.

Priveşte!

Nu pot. E o emoţie prea puternică.

Sufăr de inimă. Uită-te tu şi spune-mi.

Sunt chiar şase!

Haideţi, d-lor, nu vă speriaţi!

Nu trebuie să le duceţi în Spania în mâini.

Aşa e.

Totuşi, fiind o călătorie lungă, ar trebui să plecăm acum.

Nu, d-lor?

Ba da, fireşte. Să mergem!

Vă rog!

- Iat-o! În partea asta! - Repede! Repede!

- Pe-aici! Pe-aici! - Scapă!

Opreşte-te!

- Predă-te! - E Consuelo!

Hai, să mergem!

- Consuelo?! - Nu se poate.

Nenorocita! Ai adus-o cu tine.

- Şi ce face acolo jos? - Nu ştiu, dar e în pericol.

Noi suntem în pericol. Gândeşte-te că mergea bine.

Ştiu că dacă nu plecăm acum se va termina rău.

- Opreşte-te! Opreşte-te! - Daţi-mi drumul!

Să plecăm!

- Nu, nu, nu o vom face. - Vei fi prins.

Inconştientule.

Noi ne riscăm viaţa, iar tu te ascunzi în spatele unei fete.

- Ce vreţi să facem? - Să plecăm şi cu asta basta.

Da, dar dacă o torturează şi vorbeşte înainte să plecăm

- suntem terminaţi. - Deci, ce facem?

Trebuie s-o eliberăm.

În uniforma asta va fi uşor. Aţi înţeles?

Sau vă e frică?

- Nouă? - Nouă?

- Da. - Da.

În regulă. Mă descurc singur.

Da, chiar te rog!

Nu, nu, Doamne, când o face singur e un dezastru.

A fost arestată când încerca să intre în palat.

A fost înarmată. Sigur e un pirat.

- Guvernatorul a fost informat? - Scuzaţi-mă, am uitat.

Asigură-te că nu află nimic.

De ce?

- Colonele, vreau să fiu sincer cu tine. - Mulţumesc mult.

Îţi face plăcere să fii la comanda gărzilor palatului, nu?

- Sigur. - E un post foarte confortabil.

Da.

Şi cine ţi-a dat comanda asta?

Dvs., Excelenţă.

Astfel te pot schimba oricând.

- Excelenţă, vă rog... - Nu, nu, stai liniştit,

n-am nicio intenţie să pierd un colaborator atât de valoros.

Mulţumesc mult, Excelenţă. Mulţumesc mult.

Dar unde vreţi să ajungeţi?

Să pun mâna pe aurul ăla.

- Acum sunt convins că ai înţeles. - Da.

Şi tu îl vei împărţi cu mine dacă mă ajuţi.

Mulţumesc, Excelenţă. Dar cum?

Nu contează. Contează ca nimeni să nu se îndoiască

de loialitatea noastră faţă de iubita patrie.

Patria e mai presus de toate, Excelenţă.

Dacă nu te decizi să spui ce ai venit să faci,

- te voi biciui până mâine. - Nu, opreşte-te!

- Las-o în pace. - Nu vrea să vorbească.

Pleacă de aici!

Şi acum ascultă bine, fetiţo.

Nu ştiu dacă-ţi dai seama

că te afli într-o situaţie foarte dificilă.

Dar ai putea scăpa basma curată.

Vreau doar să ştiu

cine te-a trimis?

Hai, vorbeşte.

Ar trebui să te grăbeşti cu răspunsul,

fiindcă n-am timp de pierdut.

Părinte Milita, a leşinat.

Ce e cu tine?

Să ne continuăm rugăciunea.

Haide, fata mea. Ce ai?

Ce s-a întâmplat? M-a ars cineva.

Te-a ars?!

Da, aici.

- Mă doare aici. - Uită-te d-ta.

Unde?

Aici.

Dar nu e nicio rană aici.

Nicio arsură.

Cred că pot explica ce s-a întâmplat.

E vorba despre ce mi-a spus la spovedanie.

Maică, te rog lasă-mă singur cu ea!

Cum doreşti.

Ce mi s-a întâmplat, părinte? Ajutaţi-mă.

Ascultă, fata mea!

La spovedanie mi-ai spus

că sora ta geamănă, a fost ucisă la naştere.

Da. Mi-a spus tata.

Dar e vreo dovadă că a fost ucisă?

Nu, nu ştiu.

Eu cred că încă e în viaţă.

Ai simţit o mare durere

ca şi cum te-ar fi rănit cineva,

dar nu ai nimic.

Se poate să fi simţit durerea aia,

din cauza unei răni care în clipa aia i-a fost făcută de cineva ei.

Dar cum se poate aşa ceva, părinte.

E un fenomen de contiguitate,

observat deja la gemeni.

E dovedit ştiinţific.

Nu mai pot depune jurământul.

Întâi trebuie să-mi avertizez tatăl.

El crede că e moartă.

Vă rog! Trebuie să mă ajutaţi. E vorba despre sora mea.

Vă rog, părinte!

N-am mai văzut o astfel de rezistenţă!

E căpoasă.

Chiar dacă n-a vorbit, ne va fi utilă.

Fiindcă piraţii nu ştiu că aurul nu se află pe Santa Maria.

- Ce? - Ci în butoaiele de rom de pe Alabama.

Ce?

E adevărat.

Dar, fireşte, tu nu vei sufla un cuvânt.

Colonele! Mergem?

Excelenţă.

Excelenţă, scuzaţi-mă, dar dacă lucrurile stau aşa,

nu trebuia să spuneţi în faţa ei unde se află aurul.

Dacă a auzit?

Şi dacă scapă?

- Trebuie să scape. - Ce?

Da, te rog să înlături gărzile

ca falsul căpitan s-o poată elibera.

- Falsul căpitan? - Îl cunosc personal pe realul Olivares.

Cel care ne-a arătat acreditarea e un pirat.

- Pirat?! - El va elibera fata

şi astfel va afla că aurul se află pe Alabama.

Scuzaţi-mă, Excelenţă, dar dacă vor afla, vor ataca Alabama.

Mă subestimezi.

Nu, nu, nu, nu, Excelenţă, vedeţi dvs., eu mă gândeam...

Nu, nu, spuneam că...

- Deci nu ai înţeles nimic? - Nu.

- Trebuie s-o laşi deschisă. - Da.

Da, am înţeles. Uitaţi, spuneam că...

Calea e liberă. Haideţi.

La naiba, mă urzică picioarele.

Ce mă înţeapă.

- Ai testat urzica? - Nu, am stat pe ea.

Să sperăm că Gutierrez ne aşteaptă.

Trebuie să plece la miezul nopţii.

Grăbeşte-te, Pierre!

- Haide! - Nu vreau să vin!

- Ţi-am spus deja că nu vreau. - Dar dacă rămâi, te vor spânzura.

- Să mergem! - Trebuie să-l ucid pe guvernator.

Vreau să răzbun moartea tatei. Lasă-mă să rămân.

- Guvernatorul nu mai e aici, a plecat. - Minţi.

Nu e adevărat. Lasă-mă să plec.

Te rog, nu înţelegi că nu vreau să te pierd?

- Să mergem! - Au!

- Întoarceţi-vă! - Pleacă fără noi!

La naiba, pleacă cu şase lăzi de aur.

- Nu ne-au lăsat niciun pic. - Piraţilor!

- Naiba să vă ia! - Linişte, idioţilor!

- Chiorul Gutierrez nu ne-a aşteptat. - A trebuit să ridice ancora.

- Dacă mai aştepta ne-ar fi prins. - S-a dus naibii norocul.

E numai vina ta şi a nefericitei ăsteia.

- Trebuia s-o laşi unde era. - Ea n-are nicio legătură. Încetează!

Destul!

Aurul nu e pe Santa Maria.

Ce ai spus?

Că aurul nu e pe Santa Maria.

Repetă fiindcă n-am auzit bine.

Adică aurul nu e pe Santa Maria. Au spus asta în timp ce mă torturau.

Şi unde e? Ştii şi asta?

- Fireşte că ştiu. - V-am spus că-i o fată isteaţă.

Tu să taci că strici totul.

Dacă ne spui, te vom ierta pentru tot ce-ai făcut.

Unde l-au ascuns, scumpo? Unde?

La urma urmei, avem probleme din cauza ta.

Nu-i aşa?

V-au fraierit. Aurul e pe Alabama.

În butoaiele de rom.

Şi acum, băieţi, trăiască toţi piraţii.

Calmaţi-vă, calmaţi-vă vă veţi primi cu toţii partea.

La naiba! E nisip!

Nisip?!

E doar nisip!

Laşii! Ne-au fraierit!

Am fost păcăliţi!

Piraţi, acum e clar

că am fost trădaţi de cei trei nenorociţi care au şters-o.

De azi încolo, preiau comanda navei.

Vă jur, chiar dacă îmi voi petrece toată viaţa

şi voi fi blestemat pe vecie,

voi descoperi trădătorii ăia nenorociţi.

- Şi-i voi ucide! - Da, o vom face...

DIMINEAŢA URMĂTOARE ÎN TIMP CE SE ÎNCĂRCA ALABAMA...

Ce frumos!

Avem aurul aproape şi trebuie să stăm închişi în taverna asta împuţită.

Consuelo a spus adevărul,

altfel n-ar fi luat toate măsurile astea de precauţie.

Fireşte că e adevărul.

Mi-ar ajunge şi un butoi.

E numai vina...

Atunci n-ai venit în Maracaibo pentru mine.

Nu, te-am păcălit.

Dar tu ţi-ai riscat viaţa să mă salvezi.

Iar acum...

ei bine, totul s-a schimbat.

Saliva îi ţine laolaltă.

Hei...

Ascultă, d-le căpitan,

în caz că te interesează, ne şterpelesc aurul de sub nas.

E nebun? Ce râde ca un idiot?

Da, ce e de râs?

Mă gândesc la faţa lui Gutierrez când va deschide lăzile.

Da? Uită-te la ale noastre, îţi vei face o idee.

- Dacă l-am putea avertiza. - Pe Gutierrez? Să facă ce?

Să auzim.

Ar putea ataca Alabama.

- Porumbelul, porumbelul! - Dar nu-l mai ai.

L-am dat hangiului de jos.

Ce vrei să faci cu bietul animal?

Nu ştii că porumbeii se întorc mereu pe plajă?

Haide, Gosselin!

Amice, unde e porumbelul pe care ţi l-am dat?

În colivie cu ceilalţi. De ce?

- Trebuie să-l găsesc acum. - Nu, ce faci?

Pleacă, pleacă! Trebuie să-l prind.

Nu, nu e ăsta.

- Să vedem. - Aveţi grijă să nu scape.

- Nu, pe-aici. - Nu, nu e nici ăsta.

Poate e ăsta.

Aduceţi-l la mine.

- E el! Iată-l, l-am găsit! Gosselin! - Amice!

Iată, Alabama ridică ancora.

Adio bogăţie!

Dar sincer să fiu, nici nu mă interesează.

Să plece Alabama cu încărcătura ei valoroasă.

Adio!

E adevărat că am pierdut aurul, dar te-am găsit pe tine.

Iar tu...

valorezi mult mai mult.

I-am scris lui Gutierrez

să atace Alabama şi să ne aştepte la Stâncile Roşii.

- Stâncile Roşii? - Da.

Bun. Grozav.

- Aţi văzut-o pe Consuelo? - A spus că se întoarce la palat.

Da, vrea să-l ucidă pe guvernator.

- E nebună? Trebuie s-o oprim. - Nu, nu, nu, nu, nu, ascultă!

E mai bine s-o prindă gărzile, căci dacă o fac eu, o voi răni.

Băiete, dacă ţii neapărat, caut-o tu.

- Du-te, du-te. - Avem alte lucruri de făcut.

- Bine, merg eu. - Să vedem dacă zboară.

Pleacă, frumosule!

Îţi iert totul!

Stai! Unde mergi?

- Lasă-mă să trec. - Nu se poate.

- Dar e o problemă urgentă. - Înapoi, nu poţi trece

- până nu se încarcă nava. - Te rog, te rog, e foarte important!

- Îmi pare rău, nu poţi trece. - E urgent!

Nu, stai înapoi cu ceilalţi.

Am ordin să nu las pe nimeni să treacă.

- Te rog! Te implor! - Nu pot face nimic, îmi pare rău.

Chiar trebuie să-l văd pe guvernator.

Condu-mă la el.

Consuelo, apără-te!

Ce? Nu mai rezist, iar ea?

Ce ghinion!

Nu-i niciodată pace cu el.

Uite cum face iar pe eroul. Să mergem!

Nu vreau nici să mă uit.

Optează.

Ce ar face dacă nu am fi noi?

Ar fi ucis. Asta ar face.

Haide.

Hei, marmotă!

- Să ne cărăm! - Haideţi, frumoşilor!

Vreţi un masaj la funduleţ?

Încalecă, încalecă! Haide!

Să ne oprim aici

şi să ne ascundem în tufişuri.

- Da, să căutăm ciuperci. - Să alungăm caii.

- Vor năuci soldaţii. - Plecaţi! Plecaţi!

- Plecaţi! Plecaţi! - Plecaţi! Plecaţi!

- Să mergem sus, în grabă! - Exact în grabă!

Pe-aici! Au trecut pe-aici!

Haideţi, e o peşteră aici.

- Haide, ajută-mă! - Dar ce, mi-o dai mie?

- Cât de grea poate fi? - Dar e iubita ta.

Tu trebuie s-o cari.

Faci tu pe eroul, apoi vezi ce se întâmplă?

- Gosselin. - Da?

Uşurel, da? Uşurel, uşurel.

- Hei, hei. - Ce e?

Ia-o.

Nu puteam găsi un loc mai neplăcut ca ăsta.

De ce eşti aşa încăpăţânată?

Era să murim.

Nu mă atinge!

Dar cum aşa, iubire, înainte voiai, acum nu.

Ce-i cu tine acum?

Se observă că Pierre a devenit antipatic şi pentru ea.

Cine sunteţi?

Fii serioasă, Consuelo, ştii bine cine suntem.

D-lor, vă jur că nu v-am mai văzut în viaţa mea.

- Simulează. - Glume de iubire.

Poate cunoaşteţi o persoană care seamănă cu mine.

Da,

sora mea geamănă.

- Poţi să-mi arăţi umărul stâng? - Ce?

Ştiu, ştiu ce cauţi.

Dar nu e nimic.

- Mă credeţi acum? - Dar cum aşa?

Nu se poate. Nu se poate.

Poate rana a trecut de la un umăr la altul,

şi acum celălalt e...

- Nu e nimic. Nimic. - Exact sora geamănă ne lipsea.

- Una nu era de ajuns, nu? - Atunci îmi cunoaşteţi sora?

Vă rog, vă rog, ştiţi unde e?

Din păcate, ştiu.

S-a întors la guvernator. E o obsesie de-a ei.

La tata.

Slavă Domnului. Totul e în regulă.

Dar cine e tatăl tău?

Cine e tatăl meu?

Guvernatorul.

- Stăm bine. - Nu se poate.

Sunteţi inamicii lui?

Fetiţo, nu contează cine suntem noi,

chestia e că sora ta nu ştie că guvernatorul e tatăl ei.

Şi a jurat să-l ucidă.

Atunci duceţi-mă acum la ea. Trebuie s-o opresc, s-o avertizez.

Spune, te-ai tâmpit la cap?

Tunuri!

Băieţi, inima-mi spune că Gutierrez a primit porumbelul.

Da, uite-l.

- Sunteţi siguri? - Nu-ţi recunoşti corabia?

Ce ştii tu? Tu eşti un filfizon.

Haide, haide, Gutierrez!

Băieţi, vă jur că dacă-mi umplu buzunarele de aur,

să mă trăsnească dacă mai fac pe piratul.

Dar, sunteţi piraţi?

Piraţi? Nu.

- Noi? - Dumnezeule!

Opreşte-te, fetiţo! Unde mergi?

Acum ştiu cine sunteţi. Lasă-mă să plec! Lasă-mă să plec.

Eşti nebună? Vrei să fii sfâşiată de vreun jaguar?

- Pierre, vino să vezi! - Începe abordajul!

- Haideţi! - La atac!

Haideţi!

- Aşa! - Haideţi!

- Atenţie în lateral! - Păzeşte-ţi spatele, idiotule!

Cui îi spuneţi dacă nu vedeţi nimic?

- Nu, dar îmi imaginez. - E totul aici în cap.

Atenţie! Lasă-te jos!

În spate e un inamic...

Aşa, roagă-te să reuşească. Te rog!

Îmi pare rău, d-le, mă rog pentru spanioli.

- Să punem coarnele. - Coarne duble şi triple.

Trebuia s-o aduci pe aia.

Victorie! La butoaie!

Rom! Numai rom.

Iar ne-au fraierit.

Blestemăţie!

Unde-i aurul ăla?

Am fost trădaţi! Am fost trădaţi!

Vă jur că vii,

îi voi mânca pe porcii ăia trădători!

După ce-i prind, vii,

îi voi jupui cu mâinile mele!

Pe cuvântul lui Gutierrez.

Îi vom găsi cu orice preţ.

Daţi foc navei.

Victorie! Victorie!

Sunt sigur că Gutierrez ne va ridica o statuie, o să vedeţi.

Nu-mi place să mă laud,

dar am avut dreptate.

Priviţi ce distrugere!

E adevărat că piraţii reuşesc întotdeauna să afle totul.

Şi astfel Alabama s-a dus.

Da.

Nu-i rău.

La urma urmei, a fost doar o epavă.

Comparativ cu ce puteam pierde, e o daună nesemnificativă.

Aşa e.

Stimate Gomez, trebuie să te omagiez.

Ideea ta de a nu încărca aurul nici pe Alabama,

ci de a-l ţine aici în siguranţă

- a fost grozavă. - Bine spus, bine spus.

- Mulţumesc. - A fost grozavă.

Mărturisesc că acţionând aşa în ultima clipă a iniţiativei noastre

fără a-l avertiza pe guvernator, a fost perplex.

Dar din fericire, a mers bine.

Da, de fapt, piraţii au atacat Alabama.

Exact cum voiai.

Merg acum la guvernator să-i dau veştile bune.

Şi dacă-mi permiţi, când mă voi întâlni cu Majestatea Sa la Madrid,

îi voi spune lucruri bune despre tine.

Eşti amabil. Îţi mulţumesc din adâncul sufletului.

Dar din păcate, nu eşti parte din ce s-a întâmplat.

Nici guvernatorul, nici Majestatea Sa.

Îţi dau cuvântul meu.

Cuvântul tău nu înseamnă nimic pentru mine, prietene.

- Eşti mort. - Mort?

Uiţi că ai fost la bordul navei Alabama?

Şi ai murit pentru patrie, protejând aurul regelui de piraţi.

Dar eu sunt aici.

Şi sunt viu.

- Erai. - Nu!

Excelent.

Felicitări.

Aşteaptă să mă feliciţi.

- Sunt doar la început. - Ce?

Te simţi mai bine acum?

Mulţumesc.

Trebuie să mă ierţi, dar n-am ieşit niciodată din mănăstire,

- şi toate emoţiile astea... - Da, înţeleg.

Dar stai liniştită. Ţi-am spus deja că te voi ajuta.

Eşti foarte bun.

Şi aşa curtenitor, d-le.

Dar dacă-i aşa cum mi-ai spus,

sora mea a fugit de la tavernă

şi va încerca din nou să-mi ucidă tatăl.

Atunci trebuie să mergem la palat şi să încercăm să o oprim.

- Dar tu nu mă asculţi deloc. - Ba te ascult.

E nemaipomenit, ai aceeaşi voce, acelaşi surâs,

aceiaşi ochi.

Te rog, te rog, să mergem!

Fiecare minut, fiecare moment, poate fi esenţial.

- Esenţial? - Da.

- Bine, să mergem unde vrei! - Pierre!

Nu te voi abandona niciodată.

Priveşte acolo!

- Acum flirtează şi cu asta. - Îţi voi sta mereu la dispoziţie.

E incredibil. Nu poate fi lăsat singur o clipă.

Degeneratul. Nu respectă nici călugăriţele.

Pierre!

Hai, să mergem! Am găsit o barcă să ne ducă la Stâncile Roşii.

Grăbeşte-te, nu-i momentul să faci pe nebunul.

- Suntem aşteptaţi. - O clipă, prieteni.

Trebuie să vă informez că am decis să-mi pun sabia în slujba acestei d-re.

Şi, fireşte, dacă nu mă înşel,

i-am dat cuvântul că şi voi o veţi face.

- Serios? Te-ai înşelat. - Mai ales dacă-i pentru asta.

Nu uitaţi că sunteţi francezi.

Singurul lucru pe care nu-l uităm noi doi, e că Gutierrez are aurul nostru.

- Ai înţeles? - Şi că la Stâncile Roşii

- ne vom lua partea. - Îmi pare rău, dar mi-am dat cuvântul

şi am de gând să mi-l ţin.

Chiar de va trebui să renunţ la tot aurul din lume.

Să mergem!

Va trebui să treci peste cadavrele noastre, dacă vrei să pleci!

- Ce faci? Aşteaptă! - Nu te mişca de aici!

Las-o să plece. Măcar ea şi-a dat seama că nu se poate face nimic.

Nu faceţi pe copiii! I-am dat cuvântul meu.

Forţă majoră.

Iat-o! Pe-aici!

Sunt fiica guvernatorului. Duceţi-mă la tatăl meu!

- Te vom duce la închisoare! - Nu!

Nu! Ce faceţi? Nu, lăsaţi-mă în pace!

Nu! Ajutor!

Ajutor! Lăsaţi-mă în pace! Nu!

Nu vă cunosc! Daţi-mi drumul!

Nu am făcut nimic! Sunt nevinovată!

Daţi-mi drumul, vă rog! Nu!

Au prins-o gărzile! Să mergem s-o eliberăm!

- Opreşte-te! - Dă-te la o parte, idiotule!

- Mulţumesc. - A fost o plăcere.

Faptele vorbesc de la sine.

Asta vă arată

că pirateria nu-i doar despre îndrăzneală.

Ci din păcate,

să atingă cu certitudine absolută obiectivul propus.

Se simte atât de sigură încât ia în râs

puterea Majestăţii Sale regele Spaniei.

Aşa e.

Întrucât cuvintele mele să nu vă pară pripite,

vă voi arăta că situaţia e acum inevitabilă.

Trezorierul Alvarez.

A fost ucis în atacul asupra navei Alabama.

N-a fost trimis de marea în furtună.

Nu.

Piraţii l-au adus acasă.

Iată cum stăm.

Să nu vi se pară nepoliticos din partea mea, Excelenţă,

dar pancarta asta ne explică clar neruşinarea lor.

„Pentru Majestatea Sa.

„În absenţa comorii, ne mulţumim cu trezorierul.

„Semnat, Fraţii de pe Coastă.”

Domnilor.

Prefăcându-vă că nu înţelegeţi sensul cuvintelor d-lui viceguvernator,

ar fi ca şi cum aţi vrea să vă ascundeţi după un deget.

Cu multă pricepere a insinuat conştiinţelor voastre îndoiala

că nu sunt destul de hotărât în munca mea de guvern,

şi că piraţii au devenit foarte curajoşi din cauza slăbiciunii mele.

Dacă aş fi în locul lui

şi v-aş spune, în esenţă,

lucrurile ar fi diferite.

Se prea poate.

Şi eu am ceva să vă arăt.

Ce e asta?

D-le guvernator, explicaţi-ne!

Cine-i acolo, d-le guvernator?

Cine-i ăla? Nu l-am mai văzut.

D-le guvernator, explicaţi-ne!

Don Pablo de Olivares.

Comandantul de pe Santa Maria.

Cadavrul ăsta a fost trimis de marea în furtună,

foarte departe de Maracaibo,

pe coasta panameză, unde a fost recunoscut.

Căpitanul pe care l-am găzduit aici era doar un pirat.

D-l viceguvernator a pretins că-l recunoaşte

drept adevăratul don Pablo pe care îl ştia bine.

Trădătorule!

O clipă! Domnilor!

- Să-l spânzurăm! - Da!

Trădarea e un cuvânt foarte dur.

Înainte de a-l spune,

o persoană cinstită, trebuie să fie foarte sigură de ceea ce spune.

Iată de ce am aşteptat să vorbesc când am înţeles că e vorba de un pirat.

M-am gândit că el şi camarazii lui, ca să fie atât de îndrăzneţi,

trebuie să fie protejaţi de o persoană importantă.

Şi aşteptând să descopăr cine sunt protectorii,

am făcut tot posibilul să salvez aurul.

Excelenţa Sa sigur va dori să confirme

că după ce l-am văzut pe falsul căpitan,

i-am sugerat să nu încarce aurul pe Santa Maria,

ci, în schimb, să-l ascundă pe Alabama.

- E adevărat sau nu? - Asta sigur e adevărat.

Doar trei oameni am ştiut că aurul e ascuns în butoaiele de pe Alabama.

Eu, tu şi trezorierul.

Dar întrucât trezorierul a plătit cu viaţa

loialitatea faţă de coroană, iese din discuţie.

Prin urmare, d-le viceguvernator, am rămas noi doi.

Ori eu, ori tu.

Exact, Excelenţă.

Piraţii n-ar fi tras o salvă asupra Alabamei

dacă n-ar fi fost siguri că găsesc aurul.

Aşa că cineva trebuie să le fi spus.

D-lor, îl acuz public în faţa voastră pe contele de Lorna de înaltă trădare.

- O acuzaţie pe care o voi dovedi acum. - Eşti un nebun!

Te voi face să plăteşti pentru această calomnie!

- Cine-i aia? Cine a adus-o? - Tată!

Tată!

Fata mea! Fata mea!

Nimeni nu ştia că contele de Lorna avea o fiică.

Nici eu, d-lor.

Asta-i o descoperire care în sfârşit îi demască.

Asta nu dovedeşte nimic!

- Unde aţi arestat-o pe femeia aia? - În port.

Dar imediat ce am oprit-o, trei piraţi ne-au atacat şi au eliberat-o.

Pentru a o prinde, a trebuit să-i urmărim până în capul San Miguel.

Nu-i adevărat!

- Aţi răpit-o de la mănăstire! - Nu, tată, a spus adevărul!

- Dar lasă-mă să-ţi explic. - Vă explic eu.

De la San Miguel au semnalat piraţii Alabama,

- fiindcă femeia asta e un pirat. - Incredibil.

Dar eu am fost toată viaţa la mănăstire, jur.

Da.

- Afirmă că e o călugăriţă. - E adevărat şi o pot dovedi!

Serios?

Iar eu vă voi dovedi că e un pirat.

Col. Ortona,

o cunoşti pe femeia asta?

Fireşte că o cunosc, Excelenţă.

De fapt, era deja arestată de oamenii mei

care pot dovedi asta,

în timp ce încerca să intre în camera guvernatorului.

Era înarmată,

iar când a fost arestată a încercat să se apere.

Cu un pumnal, da, d-lor, cu un pumnal.

Fiind toată viaţa în mănăstire vi se pare că nu e nimic rău.

Fiind închisă a reuşit să scape, putem spune, în mod misterios,

întrucât uşa nu a fost forţată, ci deschisă din afară.

Şi d-ta ai deschis uşa.

D-ta ai ajutat-o să scape!

D-ta i-ai spus unde e aurul!

Iată adevărul.

D-lor, cred că nu mai e nimic de adăugat.

Nu, nu, nu, e destul. Arestaţi-l!

- Decizia e unanimă. Duceţi-l de aici! - Arestaţi-l!

- Nu, nu o puteţi face! E nevinovat! - E o înşelătorie. Nenorocitule!

- Pot să vă explic totul. - Daţi-mi drumul!

- La închisoare cu el! - Blestematul!

Bravo, colonele! Era timpul să ne eliberezi!

Linişte! Linişte!

De azi preiau guvernul acestei colonii

şi ordon ca contele de Lorna să fie transferat acum în Panama,

unde va fi judecat pentru înaltă trădare.

Vâsleşte! Haide!

Acolo e prea confortabil pentru el.

De parcă l-am căra într-o trăsură.

Fireşte că ar trebui să ne ajute.

Dar cine are încredere în el?

Lăsaţi-mă să respir puţin.

Trebuie să vă mulţumesc. Fără voi aveam iar probleme.

Tigaia în cap i-o fi făcut bine?

Femeile sunt frumoase, e adevărat, dar aurul e aur, prieteni.

Bun, văd că ai înţeles filozofia noastră.

- Da, dar dezlegaţi-mă. - Te dezleg acum.

Ăsta mă va ajuta să dorm bine.

Dacă eşti rezonabil, ne vei ajuta.

La naiba, ce faci? Înăuntru e romul meu.

Stai aşa. Îţi arunc o frânghie.

Iertaţi-mă, dar voi m-aţi obligat să fac asta.

Ce faci?

- Stâncile Roşii sunt în partea asta! - Înotaţi până acolo!

Să înotăm?

Dar eu voiam să dorm.

Şi tu, unde mergi?

La Maracaibo.

Nu-i nimic de făcut. E îndrăgostit ca o turturică.

De care din cele două?

Zăpăcitule, ştii măcar de care din cele două te-ai îndrăgostit?

De amândouă!

E dezgustător!

Complicat!

- Nu, entuziasmant. - Nu vrei aurul?

Întoarce-te!

E o conspiraţie!

Sunt nevinovat! Gărzi, supuneţi-vă!

Supuneţi-vă!

Opreşte-te!

Nu trage! Jos, jos!

- Ce vrei? Lasă-mă s-o fac! - Taci din gură!

Lorna e tatăl tău.

- Cine?! - Da, guvernatorul e tatăl tău.

Ce tot spui?

Zalamea te-a minţit. Îţi repet că Lorna e tatăl tău.

Spânzuraţi-o!

Spânzuraţi-i pe amândoi!

Spânzuraţi-i deodată!

Trebuie să mă crezi, Consuelo. Îţi jur!

Dar se poate să te fi înşelat şi pe tine.

Închideţi-o imediat în celulă şi supravegheaţi-o cu atenţie.

E periculoasă. A scăpat deja o dată.

În regulă, căpitane.

Eşti convinsă acum? E sora ta geamănă.

- Dar de ce-au arestat-o? - Fiindcă au confundat-o cu tine.

Ţi-au acuzat şi tatăl de trădare.

- Trebuie să-i salvăm. - Da, dar nava e plină de gărzi.

Consuelo, te iubesc. Să plecăm de aici.

Dar nu putem lăsa să fie spânzuraţi.

Dacă nu plecăm vom fi spânzuraţi şi noi.

Iar acum că te-am regăsit ideea-mi place cu atât mai puţin.

Ascultă, tocmai am aflat că am un tată şi o soră.

Şi că sunt pe cale să fie spânzuraţi. Iar tu vrei ca eu să-i abandonez?

Gutierrez a luat aurul şi ne aşteaptă la Stâncile Roşii.

Dacă ajungem acolo, vom fi bogaţi.

- Hai, să mergem! - Pierre!

Bună seara!

- Ce e? - Au ridicat ancora.

Bun,

astfel îi vom putea elibera.

Aş vrea să ştiu cine ne va elibera pe noi.

Dă-mi toporul ăla.

Ai grijă, e foarte periculos.

Nu-ţi face griji, trebuie să desprind cârma.

Sunt în apropiere de Stâncile Roşii.

Pentru a se întoarce în Tortuga, Gutierrez trebuie s-o ia pe-aici.

Dacă ne oprim, sigur ne va găsi.

Să plecăm! Fă linişte!

- Scuză-mă, dar vreau să le văd acum. - Cum doriţi, Excelenţă. Cum doriţi.

Ar trebui să aveţi puţin mai multă încredere în mine.

Până acum nu cred că v-am dezamăgit.

Nu.

Dar am obiceiul să verific totul personal.

Bun, dar recunoaşteţi că v-am slujit întotdeauna cu conştiinciozitate

şi o anumită eleganţă.

Iată-le!

Şi cei care le-au adus la bord?

Au murit prematur.

Cu toţii. A fost o epidemie.

- Eşti sigur, colonele? - Fireşte.

Şase lăzi de aur.

Ar fi fost o neglijenţă să le lăsăm în Maracaibo.

Vor fi mai în siguranţă în Panama.

Vreau să cumpăr mult pământ pentru a obţine titlul de conte.

După asta, altceva decât guvernator.

Măcar vicerege ar trebui să mă numească.

Pe mine nu m-ar deranja postul de guvernator.

Poate.

Loialitatea ta merită o răsplată!

Mulţumesc. Mulţumesc.

A, da.

Mulţumesc.

Trebuia să-l eliminăm.

Nu, mai bine-l aşteptăm pe Gutierrez.

Singuri nu vom reuşi.

Să mergem!

Excelenţă, credeţi

că nu vor fi probleme la proces?

Cu dovezile pe care le avem, nimeni nu va crede povestea călugăriţei.

Şi dvs...

dvs. credeţi asta?

Fireşte.

I-am făcut femeii pirat un semn pe care prizoniera nu îl are.

Dar asta nu ştie nimeni.

Deci, faptul că sunt gemene e în favoarea noastră.

Bine, foarte bine.

Acum putem mânca liniştiţi.

Sunt lihnit.

- Locul ăla nu e al tău. - Scuzaţi-mă.

- Nu, nici ăla. - Ce?

E rezervat pentru o frumoasă călugăriţă.

- Ce? - Trebuie să-ţi explic totul?

A, da, da, da, da, am înţeles.

Excelenţa Voastră, nu risipeşte nimic, nici firimiturile.

Colonele, unei astfel de femei îi spui „firimitură”?

Hai, adu-o încoace, dar cu multă eleganţă, da?

- Da, cum obişnuiesc. - Bun.

Te rog, ai grijă.

Întoarce-te în cală şi aşteaptă-mă acolo.

În regulă, dar ai grijă.

- Te iubesc! - Şi eu!

D-ră, tocmai veneam la tine, dar văd că te-au lăsat să iei puţin aer.

Îmi pare rău că te deranjez,

dar Excelenţa Sa te-a invitat la micul dejun.

Intră!

Misiune îndeplinită, Excelenţă.

Poftă bună!

Îţi înţeleg uimirea.

Dar chestia că eşti prizoniera mea nu-ţi diminuează farmecul

la care sunt foarte sensibil.

Asta-i a doua oară când pui mâna pe mine

şi fii sigur că nu va exista o a treia.

Te credeam o mieluşică, dar în schimb eşti o tigroaică.

În regulă.

Trebuie să recunosc că te prefer aşa.

Dar eşti cealaltă!

Scuzaţi-mă, Excelenţă, dar prizoniera e în celula ei

- aşa că ea nu e... - Da, ştiu.

Ţineţi-o sub pază strictă.

E în joc viaţa voastră!

Dar, Excelenţă, aveaţi dreptate.

Sunt două.

Da.

Şi două sunt prea multe.

Scuzaţi-mă, Excelenţă, dar nu înţeleg cum a urcat cealaltă la bord.

E clar că voia să-şi elibereze sora.

Aşa e.

Atunci,

la urma urmei, a mers bine, nu?

Eu vreau doar una la proces.

Excelenţă, dacă aş fi în locul dvs., nu mi-aş face griji.

Să vedem.

Dvs. voiaţi să treceţi călugăriţa drept femeia pirat.

Acum amândouă sunt aici.

Să păstrăm femeia pirat şi să eliminăm călugăriţa.

Felicitări.

Fiindu-mi alături, ai învăţat să gândeşti.

- Să eliminăm călugăriţa. - Da.

- Iată ideea. - Da.

Fă-o tu.

Da, Excelenţă.

- Linişte! - Ajutor!

Nu ţipa!

Vei vedea că se va termina rapid.

Dar ţi-am spus să te ascunzi. De ce nu mă asculţi niciodată?

Mulţumesc. Mulţumesc, d-le.

Domnule?!

Atunci tu eşti Altagracia?

Au vrut să mă ucidă.

Tu m-ai salvat.

Nu o spune încă.

Corabia se îndepărtează.

Dar pe corabia aia e tata.

- Trebuie să-l salvăm. - Nu mai putem face nimic.

Ajută-mă, te implor, Pierre!

Ascultă, Consuelo, adică Altagracia,

te iubesc.

Iar acum că te-am regăsit,

te iubesc mai mult ca niciodată şi nu-mi pasă deloc de nimeni.

Dar e tatăl meu. Nu-l putem abandona.

Nu face asta. Vrei să ne înecăm amândoi?

Om în apă la babord!

Om în apă!

Pierre, te rog, să ne întoarcem pe corabie!

Fă-o pentru mine, te rog!

Dacă pentru asta ne întoarcem, scumpo,

o vom face repede.

După ce eliminăm piedica asta, roata se va învârti din nou.

Da, dar pe gemene le-au văzut cu toţii.

Nu mă interesează. Contează că nimeni nu le-a văzut împreună.

Aşa e.

Tu, în schimb, trebuia să fii mai decis în intervenţia ta.

Aşa e, dar nu suport sângele.

Iar eu idioţii.

Te informez că vei fi spânzurat drept pedeapsă

pentru piraterie şi daune provocate Majestăţii Sale catolice, regele Spaniei.

Mulţumesc pentru informaţie.

Navă la tribord!

Navă la tribord!

Aia e o navă de război, nu vrem s-o atacăm.

Să ţintim spre punte şi vom vedea.

E Santa Maria şi e plină de piraţi. La naiba!

Trebuie să recunoaşteţi, Excelenţă,

că nu aţi prevăzut asta.

- Piraţii... - Piraţii...

Avem o încărcătură prea valoroasă. Nu putem risca să luptăm.

Să ne îndepărtăm.

Pânzele jos!

Corabia nu se mişcă!

Cârma e defectă!

La naiba!

Trimiteţi acum un om să o repare!

Trebuie să-i ţinem la distanţă cu salvele de tun.

Toată lumea la posturile de luptă!

Haideţi, grăbiţi-vă!

Şi tu ce aştepţi să tragi de frânghia aia?

Curaj, Altagracia!

Nu-ţi fie frică, mă întorc să te eliberez!

Au ajuns prietenii mei.

Dacă n-ai fi venit tu, am fi reuşit.

Cum te-a văzut, a reînceput.

Trădătorilor!

Ne-aţi întins o capcană, nu?

Iată de ce ne-au dat întâlnire la Stâncile Roşii.

Acum totul e clar.

Spânzuraţi-i!

Nu, trebuie să mă credeţi. Vă jur că aurul e pe corabia aia.

Nu mai rosti cuvântul ăsta. Îi înnebuneşti.

Acum nu mai cred nimic.

Ascultaţi-mă, să abordăm corabia aia.

E plină de aur!

Să scăpăm de tunurile alea!

Haide, cârma la stânga!

Toate pânzele jos!

Ne atacă. Să prindem vânt.

Ce-i cu cârma?

Piratul ăla a desprins-o, nu putem face nimic!

La naiba.

Coborâţi şi vela artimon!

Aproape i-am prins. Toate pânzele jos! Coborâţi ancora!

Foc!

Aurul nu e pe punte, ăsta-i e adevărul!

L-am văzut cu ochii mei.

Nu vezi că ne atacă?

Dacă aveau aurul fugeau!

Să abordăm corabia. Vei vedea că nu te-am minţit.

Nu!

Mereu pe fese trebuie să cad!

- Să-l ascultăm! Să încercăm! - Să se ducă naibii!

- Toată lumea la posturi! - Gutierrez!

Gutierrez, ascultă-mă, aurul e pe corabia aia.

Vrei să abordezi sau nu corabia?

Nici în vis şi ai grijă cu torţa aia, e plin de rom aici.

Bun, corabia va arde mai bine. E ultimul tău cuvânt?

Da!

Atunci vei aborda cu forţa.

Adio, nava mea frumoasă! Îmi pare rău, dar asta-i dragostea.

Haideţi, mişcaţi-vă, nenorociţilor!

Haideţi, stingeţi flăcările astea!

Ce faceţi? Nu fugiţi, laşilor!

Veniţi încoace, naibii! N-aţi auzit?

Pierre! Pierre!

Haideţi, abordaţi corabia aia dacă vreţi să supravieţuiţi.

Unica salvare e pe corabia aia!

- Coasta e departe! - Staţi aici!

Urcaţi pe corabia aia şi vă veţi întoarce în Tortuga plini de aur.

Haideţi!

Nu fugiţi! Nu fugiţi!

Să părăsim corabia!

Ticălosul ăsta mi-o va plăti!

Rămâneţi aici!

Vom sfârşi cu toţii înecaţi!

M-aţi lăsat singur, nu?

Vă vor ucide pe toţi pe corabia aia!

Eu nu merg cu voi!

Pierre! Pierre!

Ne abordează!

Pregătiţi-vă de luptă!

Se duce naibii totul!

Gutierrez, trebuie să te decizi.

Haide.

- Du-mă la abordaj şi vei fi bogat. - Bine, ticălos nebun.

Îţi fac pe plac, dar vai de tine dacă nu e aur pe corabia aia.

Îţi voi mânca inima.

Aduceţi butoaiele cu pulbere! Repede!

Pregătiţi-vă să încărcaţi!

- Ai încărcat aurul pe barcă? - Da.

- Şi nu te-a văzut nimeni? - Nu.

- Nici guvernatorul? - Nu.

Nu? Bun, bun, bun.

Vezi aurul ăla de acolo?

- Da. - E al tău.

- Totul e al meu? - Totul e al tău.

- Pierre, suntem aici! - Arde!

Pierre!

Iată-mă! Sosesc!

Grăbeşte-te, Pierre, ne prăjim!

- Dezleagă-ne! - De ce strigaţi atâta?

De ce?

Dacă scap de data asta, jur că nu vreau să te mai văd în veci.

- În veci. - Iar eu dacă te mai văd,

te scuip în ochi.

- Termină că ţi-am făcut rost de aur. - Ce? Aur?

Vreau apă, ce aur?

Vreau apă! Apă, pentru prima dată în viaţa mea!

Curaj, alungaţi-i în mare!

Ţi-am spus că mă întorc.

Hei, unde e aurul?

E în cală. Aşteaptă.

Nu, vreau să-l văd acum.

Unde e? Unde e aurul?

- Unde e aurul? - Era aici. L-am văzut eu.

Te ucid!

Ticălosule! Te mănânc!

Uită-te acolo! Iată-le pe amândouă.

- Nu! - Uite de ce a insistat atâta.

- Eu plec. - Nu, mai bine luptăm

- decât să murim înecaţi. - Nu ştiu ce e mai bine aici.

Să luptăm, să luptăm. Aşa voiam să mor!

Du-te şi elibereaz-o pe Consuelo! Ne va ajuta!

Sunt aici.

Pune-te pe treabă, micuţo, ăsta-i momentul tău.

Haide!

Idiotule, aia-i călugăriţa! Nici acum nu le recunoşti?

O, nu!

Haide. Să vedem dacă măcar tu ştii să faci ceva bine.

Opreşte-te!

Dacă te prind, va trebui să fugi până la moarte.

Altagracia! Altagracia!

- Fata mea! - Tată!

D-le viceguvernator,

să vedem dacă eşti la fel de abil cu sabia precum eşti cu conspiraţia.

Nu te amăgi! Cu sabia sunt şi mai bun!

- Nu-mi mai scapi! - Opreşte-te, Gutierrez!

- Vino încoace! - Sunt nevinovat.

Vino încoace! Vino încoace!

Fugi, ticălosule!

- Gutierrez! - Pierre! Aurul!

- L-am găsit! - Priveşte!

Era la spurcăciunea asta care te-a fraierit.

Aurul, Pierre!

Aurul!

Iată-mă, în sfârşit!

Te căutam.

Următoarea lovitură va fi în inimă.

Trăiască Pierre... Trăiască Pierre...

Simte-te bine, tinere. Îţi sunt dator şi de asta ţi-am făcut pe plac.

Ai vrut să laşi tot aurul piraţilor şi m-am făcut că nu văd.

Ai vrut un comitat şi un marchizat pentru cei doi prieteni ai tăi şi li l-am dat.

Ai vrut Santa Caterina doar pentru tine cu gradul de căpitan

şi l-am convins pe vicerege să ţi-l dea.

Dar să fii ginerele meu, sincer mi se pare mult.

Dacă eşti bun în mânuirea sabiei,

ca soţ cred că eşti mult mai prejos.

Şi asta fără îndoială...

Scuză-mă o clipă.

Vă rog, vă rog, d-lor, continuaţi! Continuaţi!

Spuneaţi că nu fac prea multe pentru a vă fi ginere.

Tinere, eşti foarte norocos.

Bine, îţi dau mâna fiicei mele.

Apropo, a căreia din cele două?

Asta e problema.

Sincer să fiu, Excelenţă, încă nu m-am hotărât.

Da.

Chestia e că în timp ce una e plină de energie,

îndrăzneaţă şi impulsivă,

cealaltă e blândă, sensibilă, angelică.

Dar nu te poţi însura cu amândouă!

Tinere, am nevoie de un răspuns.

Aş putea să le văd o clipă pe amândouă?

Unde sunt?

Dar nu e prima oară când le vezi pe amândouă împreună.

Nu cred că asta-i calea să găseşti o soluţie.

Să facem aşa; prima care intră aici va deveni soţia mea.

Cum vrei.

Tare, acum am probleme.

Te rog, te rog intră tu!

Nu-ţi face griji pentru mine.

Eu mă întorc la mănăstire.

Nu, nu vreau.

Ascultă,

nu fă pe proasta.

Trebuie să intri tu.

Vezi tu,

eu n-am avut niciodată o familie.

Şi voi fi fericită cu tata.

Nu, tu-l iubeşti.

Nu, tu-l iubeşti.

- Haide, intră. - Nu.

Haide, intră!

Bun, acum problema e rezolvată. Pot să dau veştile.

Tu cine eşti, Consuelo sau Altagracia?

După tine, cine sunt?

După cum ai intrat,

zic că eşti o femeie care mă iubeşte.

Şi asta e tot ce contează.

Aşa e.

Că s-a însurat cu Consuelo, sau Altagracia, Pierre n-a ştiut în veci,

dar a fost fericit oricum.

Nici prietenii lui n-au ştiut.

Dar pe Moreau şi pe Gosselin îi interesa doar să fie o soţie

care să-l ţină pe Pierre cât mai departe de ei.

Au trecut prin prea multe din cauza lui.

Ce mai e acum?

A, marchizule, ce sunt întoarcerile astea în trecut?

Şi tu, d-le conte,

ar trebui să ştii să rezişti la anumite tentaţii.

Că au rezistat sau n-au rezistat,

nici asta nu se ştie.

- Îmi permiţi, marchize? - Te rog, stimate conte.

Conform cronicilor, cei doi foşti hoţi s-au băgat în politică

şi au avut atâta succes încât au devenit miniştri.

Ai Spaniei, fireşte.

Aţi urmărit filmul: MUSCHETARII MĂRII

S F Â R Ş I T