Original subtitles

Din episoadele anterioare...

Am zis să-ţi dau încă o ocazie să mă lămureşti.

- În legătură cu ce? - Cu Bill Dixon.

S-a înecat cu mâncare şi n-a putut fi resuscitat.

De minţi, pleci de aici.

Dr. Larsen nu îşi aminteşte ultimii opt ani.

Eşti căsătorit? Sper să te aprecieze.

Poate că acum contează doar ceea ce simţi pentru el.

- Promite-mi că mergi la psiholog. - Promit. Îmi iau câteva zile libere.

- TJ? Ce cauţi aici? - Totul ţi se datorează.

Datorită ţie am devenit doctor.

Bună! Cu ce te pot servi?

Vreau o gustare.

Ne puteţi aduce încă o porţie de covrigei?

- Deja a mâncat tot ce am luat la noi. - Revin imediat.

Vreau la tati.

Ţi-am zis c-a trebuit să ia avionul cu o zi mai devreme.

Dar ne aşteaptă la aterizare. Fratele tău are chef de joacă.

- Vrei să asculţi? - Da.

Bine.

Poftim. O să-l ascultăm împreună.

- Aşa. - Pune-l aici.

Ce-ţi spune, Katydid?

- Nu poate respira! - E vreun doctor printre noi?

- Puteţi sta puţin cu ea? - Da.

Mami revine imediat.

- Avem nevoie de un doctor. - Sunt doctoriţă.

Oferiţi-i puţin spaţiu.

Am nevoie de trusa de urgenţă.

Uşor, uşor. Vreau să ascult.

Ai plămânul stâng colabat.

Dar o să remediez problema. Am nevoie de foarfecă.

Am nevoie de şerveţele sanitare, de mănuşi,

de seringă şi de cel mai mare cateter din trusă.

- Poftim. - Ascultă.

O să simţi o pişcătură, dar o să te ajute. Promit. Încep.

Uşor, uşor, uşor.

Respiră!

Linişteşte-te. Hai s-o luăm de la capăt.

Eu sunt dr. Amy. Cum te numeşti?

Theo, dar prietenii îmi spun TJ.

DOC

Cum cei mai mulţi dintre noi sigur aţi aflat deja,

incomparabila Amy Larsen a trecut din nou examenul de titularizare.

- Felicitări! - Nici c-a existat stagiar mai bătrân...

Începând de astăzi, dr. Larsen îşi reia toate atribuţiile.

Poate consulta pacienţi de una singură,

poate prescrie medicamente, poate efectua proceduri fără ajutor.

Pot merge singură, pot mesteca gumă singură.

- Când îşi primeşte biroul înapoi? - Tu ce cauţi în secţia noastră?

Am auzit c-o să serviţi tort.

N-avem tort, dar avem altceva.

- Felicitări, dr. Larsen! - N-aş fi reuşit fără ajutorul tău.

N-aş fi reuşit fără voi toţi.

Vă mulţumesc pentru răbdare şi sprijin.

Mai ales celor care au fost strânşi cu uşa.

O să avem tort când devin medic specialist.

Până atunci, voi n-aveţi treabă?

Mulţumesc.

- Cum arăt? - Incredibil.

Data viitoare o să porţi doar atât?

- Bună! - Bună, TJ!

- Uite cine poartă din nou halat! - Vorbim mai încolo.

- Bine. Al tău unde este? - Azi am liber. Mă rog, aveam.

Poţi să vii cu mine? Vrea să te vadă un pacient.

Nu cred! Dle Coleman!

Bună! Mă bucur să vă văd.

- Idem. - De când nu ne-am mai văzut?

De prea mult timp. Te-am rugat să-mi spui Randy.

Când aud "dl Coleman", mă simt bătrân.

Dacă vă ajută cu ceva, păreţi neschimbat.

Iar asta e rar în zilele noastre.

Am auzit de accident. Eu şi Theresa ne-am rugat pentru tine.

Cineva trebuie să vă fi ascultat,

fiindcă sunt bine acum. Cum vă pot întoarce favoarea?

Îi poţi spune fiului meu că exagerează.

Începe cu poezia lui... A căzut la serviciu şi s-a lovit la genunchi.

E mai mult decât atât. O puşlama a furat o poşetă la metrou.

Din fericire, agentul Coleman încă are pneuri bune.

Tată, acum ai pană.

Vreau să mă asigur că nu e nimic grav la genunchi.

Pretinde că nu-l doare, dar am sesizat că merge mai greu.

Posibilă slăbiciune.

Randy, te rog să faci câţiva paşi prin cameră.

Mă bucur că te-ai întors. Eşti bine?

Sunt puţin tristă că spitalul nu s-a dus naibii în lipsa mea,

dar o să-mi treacă.

Nu la asta mă refeream.

Ştiu la ce te refereai.

Te pot ajuta cu ceva?

Da. Nu mă trata diferit acum.

Bine. În cazul ăsta, treci la treabă!

Nikki, te rog să inspiri adânc.

Din nou.

Sunet slab în partea dreaptă, aproape inexistent la bază.

De cât timp tuşeşti?

- De vreo trei săptămâni. - Şi durerea în piept?

Nu ştiu. De câteva zile.

Lyla trebuie să ajungă la şcoală ca să nu piardă micul-dejun.

Şi eu risc să-mi pierd tura. Probabil am bronşită, nu?

Nu-mi puteţi da reţetă şi gata?

Trebuie să aflăm care-i problema.

La ce simptome ai, ai nevoie de un CT toracic, de un EKG, de analize la sânge.

- Cât o să dureze toate astea? - Mami, mi-e foame.

Ştiu, scumpo. Încerc să rezolv.

Lăsaţi-o baltă. Nu trebuia să venim aici.

Nu te putem externa în starea asta.

Nu te poate ajuta nimeni cu fiica ta?

N-ar mai fi venit cu mine dacă aveam la cine să apelez.

Uite cum facem... Nikki, rămâi aici până-ţi facem analizele.

Lyla, vrei să vii cu mine în cantină?

Mia, fiica mea, spune că fac frigănele bestiale.

- De ce sunt bestiale? - Înseamnă că sunt delicioase.

Le poţi servi cu frişcă, căpşuni, ciocolată...

Pot merge, mami? Te rog!

Fie.

- Nu era brânză adevărată. - RMN-ul n-arată nimic.

Nu sunt probleme la ligamente, nu ai nicio fractură.

Vezi? Sunt bine.

Dar s-a adunat o cantitate mică de lichid la genunchi.

Vreau să-l extrag şi să-l trimit la analize pentru orice eventualitate.

Ce zici?

Dacă tot suntem aici, ce contează o analiză în plus?

- Tată, ce e? - Nu-ţi simt mâna.

Nu.

- Simţi asta? - Nu.

Nici asta?

Nimic.

Împinge cu degetele în mâna mea.

Nu-mi pot mişca picioarele.

A fost terifiant, nu?

- De ce mi se întâmplă asta? - Încă nu ştiu.

Te-ai lovit în Hawaii? Ai căzut?

- Ţi-a fost rău azi? - Mi-a fost puţin greaţă.

Mă cam doare carnea pe mine, mai ales la picioare.

Genunchii şi gleznele.

Scuze, TJ.

Ai făcut cumva scufundări în ultimele 24 de ore?

Am zis s-o mai fac o dată. Merg la bunici doar o dată pe an.

Cred că ai boala de decompresie.

E cauzată de urcările foarte rapide după scufundare.

Apar mici bule de azot în sânge.

Şi n-ar fi trebuit să iei avionul.

- Credeam c-am făcut totul ca la carte. - Nu-i bai. O să ne descurcăm.

Trebuie să intre rapid într-o cameră hiperbarică.

Suntem în mijlocul Pacificului.

Cel mai apropiat aeroport e cel din LA, care-i la trei ore distanţă.

2,5 ore dacă mărim viteza.

Măriţi viteza. Aţi dat de părinţii lui?

Controlorul aerian mi-a făcut legătura cu tatăl lui.

Ştiu că e terifiant. Nu te panica.

Slăbiciunea sau paralizia temporară pot fi cauzate de multe lucruri.

Poate fi de la un disc lombar, poate fi neuropatie periferică.

Poate fi un atac al sistemului imunitar.

A fost răcit acum circa o lună.

Cam aşa ceva. Ce relevanţă are asta?

În cazul ăsta, probabil e sindromul Guillain-Barré.

E o boală autoimună declanşată de o infecţie gastrointestinală

sau respiratorie.

E tratabilă?

Plasmafereza şi imunoglobina administrată intravenos

pun mai toţi pacienţii pe picioare.

Facem puncţie lombară pentru confirmare.

Cer şi un RMN lombar, pentru orice eventualitate.

Bine.

Încă puţin, Nikki.

Lyla e cuminte?

Da. E foarte cuminte.

Dr. Jake? De ce ai creioane?

Uneori, dacă am noroc, fiica mea mă vizitează la muncă.

Şi eu mai merg la mama la muncă, dar şeful ei n-are creioane.

- Ce desenezi? - Pe voi. O faceţi bine pe mami.

O s-o faceţi bine, nu?

Promit.

- Şefu', poţi vorbi puţin? - Sigur. Care-i treaba?

Dr. Larsen mi-a cerut să mă interesez de un fost pacient, Bill Dixon.

Ce? Şi l-a amintit?

Nu. Găsise un e-mail vag şi voia să se lămurească.

Atunci, care-i problema?

În dosar scrie c-a murit în grija noastră,

dar n-am acces la raportul autopsiei.

Nu ştiu de ce. Mă interesez şi iau eu legătura cu dr. Larsen.

Te rog să mă scuzi. Tre' să ajung la o şedinţă.

- Ai zis c-ai luat măsuri de precauţie. - Aşa credeam.

Dar Amy a început să pună întrebări.

Şi acum pune şi Julie întrebări.

Nu te panica. Şi ce dacă lumea caută lămuriri?

Ce anume vor găsi?

Nu era o întrebare retorică, Richard. Există documente incriminatoare?

Nu, nu cred.

Îţi spun asta din simpatie,

fiindcă tariful meu vine la pachet cu diplomaţie. Nu mă linişteşti deloc.

Sper că tariful tău include mult mai multe.

Trebuie să ne pregătim apărarea în caz că se ajunge la proces.

Un om a murit din cauza neglijenţei mele,

iar apoi am minţit. Cum poţi scuza asta?

Mai există vreo teorie pentru cele întâmplate?

Tata începe să nu îşi mai simtă abdomenul, iar asta l-a speriat.

Dar l-am asigurat că paralizia ascendentă confirmă teoria noastră.

Am primit rezultatul puncţiei lombare.

- Ce? - Nu are GB.

E un rezultat negativ fals. În faza incipientă, lipsesc parametrii cheie.

Poate. Dar ar trebui să luăm în calcul altă posibilă cauză.

Adică ceva mai grav?

E nevoie de un RMN cervical şi de unul toracic.

Şi te-aş sfătui s-o chemi pe mama ta la spital.

Am primit rezultatele analizelor.

Ai mai multe acumulări de lichid în partea dreaptă

şi mai mulţi noduli pulmonari.

Noduli? Adică am cancer?

Ar putea fi creşteri benigne sau rezultatul unei infecţii.

Doar o biopsie ne poate lămuri.

Facem biopsia la prima oră şi vedem ce urmează.

Dnă Wilson? Bună!

Mă numesc Linda. Lucrez ca asistent social la Westside.

Sunt persoana de legătură cu Dep. de Asistenţă Socială.

- Care-i treaba? - Cred că s-a produs o greşeală.

- N-am cerut intervenţia ta. - Corect, o asistentă a făcut-o.

Pacienta e singura persoană care răspunde de această minoră.

Dnă Wilson, de rămâneţi peste noapte,

fiica dv. trebuie să ajungă la un asistent maternal.

Nici să n-aud! Nu-mi luaţi copilul!

Nu din nou. Ce drepturi am?

Dacă asta e singura variantă, mă externez.

- Nu-ţi recomandăm să faci asta. - Ţi se pare că-mi pasă?

Haideţi să găsim o soluţie.

Mă tem că situaţia e clară. Asta e politica spitalului.

Vorbesc serios, dr. Heller. Plec imediat dacă nu există o altă soluţie.

Ştiu că spitalul şi-ar asuma un anumit risc...

Aici e vorba de binele copilului, nu de posibile procese.

Unde plănuieşti s-o laşi? Toate paturile sunt ocupate.

Avem o canapea în salonul mamei ei.

Nu. Personalul medical se va tot plimba pe acolo.

Şi n-ar fi corect faţă de colega lui Nikki.

Poate sta în camera doctorilor de gardă. E linişte acolo.

Eu şi dr. Maitra putem avea grijă de ea cu rândul.

Deşi intenţiile lor sunt bune,

dr. Heller şi dr. Maitra ar trebui să aibă grijă de pacientă, nu de fată.

Cu tot respectul, nu cunoaşteţi familia asta.

Nikki a mai avut probleme cu DAS.

În timpul pandemiei, şi-a pierdut serviciul şi apartamentul.

Au dormit în maşină. Când s-a implicat DAS-ul,

Lyla a stat 18 luni departe de mama ei.

E îngrozitor. Dar prioritatea noastră este tratarea lui Nikki.

Dacă încercaţi să le despărţiţi, Nikki va pleca.

Şi e foarte bolnavă.

Nu ştim ce se va alege de ea şi de Lyla dacă vor pleca.

Asta e spre binele copilului?

Camera doctorilor nu reprezintă o soluţie de lungă durată.

- Dacă Nikki are cancer pulmonar... - Asta rămâne de văzut.

Oferă-mi ocazia să caut o soluţie.

Ai 24 de ore la dispoziţie.

Sunt lângă tine, tată. Nu plec nicăieri.

Am făcut multe instructaje în spaţii înguste,

aşa că asta e floare la ureche.

Ştiu. Am terminat prima secvenţă, mai sunt vreo zece.

- Avem imagine? - Acum se încarcă.

- Vezi asta, nu? - Da.

- E cancer. - Acum e o simplă leziune.

Putem afla mai multe doar după un CT sau o biopsie.

Ştiu ce văd.

Apelăm la specialişti.

Îi chemăm pe dr. Flint, dr. Reza, dr. Walker...

Le cerem să vină la spital.

Mai întâi tre' să vorbim cu părinţii tăi.

Lasă-mă puţin.

Salut, şefu'! Voiai să vorbim înainte să plec?

Da. Intră. Ia loc.

- Lăsaţi-o în pace! - Lyla!

- Mamă! - Lyla, trezeşte-te!

Eşti bine. Ai visat urât.

Vrei să vorbim despre vis?

- Vreau la mami. - Mai încet, vă rog.

Hai cu mine!

Să mergem!

Scuze că te-am trezit. A avut un coşmar.

Nu-i bai. Visează urât când nu doarme în patul ei.

- E aşa de când au luat-o... - Nu mă mir.

- Vrei să-ţi cânt? - Da.

- Am nevoie de ajutor! - Mami!

Lyla! Hai cu mine!

- Nu! - Lyla! Haide!

Ascultă-mă! Trebuie să aştepţi afară ca s-o pot ajuta pe mami.

Poţi face asta? Du-te!

Ce s-a întâmplat? I-a scăzut brusc nivelul oxigenului.

Partea dreaptă a pieptului e plină de lichid.

Cel mai probabil, sânge. Se sufocă.

O întoarcem pe lateral.

N-are puls. Începem resuscitarea. Cod albastru! Aspirăm lichidul.

N-o pot intuba din cauza sângelui.

Pune-i punga, dacă poţi. Anunţ chirurgii.

Aici dr. Heller. Am nevoie de o toracoscopie urgentă. Salonul 619.

Mami!

- Pleacă! Ne descurcăm. - Trimiteţi urgent pe cineva!

Lyla, nu te uita! Hai cu mine!

Uşor! Totul e bine.

O să fie bine.

Trebuie să-i oprim vărsăturile. L-am pompat cu ondansetron.

Are tensiunea mare. Riscă să facă anevrism cerebral.

Ce putem face?

Îi pot pune un tub nazogastric, ca să-i scad presiunea din stomac.

Îmi mai poţi face rost de tuburi?

Sigur. Dar pare ceva dureros.

Aveţi cumva morfină în trusa medicală?

Nu, dar avem 187 de pasageri în avion.

O ca o farmacie în aer.

Du-te! Vezi ce poţi obţine. Plasturii analgezici ar fi ideali.

Pe o scară de la unu la zece, cât de tare te doare?

Şapte.

Mincinosule. Plasturele te va ajuta în curând.

Între timp, trebuie să-ţi bag un tub prin nas, pe gât,

ca să te scap de vărsături.

Te ajut cât de mult pot cu durerea şi o să mă mişc repede.

Ai încredere în mine?

Bine. Deschide gura tare. Spune "A".

Bun, bun.

- Ţine-l de mână. - Bine.

Uită-te la mine! La trei. Unu, doi, trei.

Ştiu că e o veste proastă, dar e cea mai bună soluţie.

Pacientul are o leziune intramedulară de tip C1.

I-aş face o craniotomie occipitală, o laminectomie C1-2,

plus o mielotomie pe linia medie,

accesând leziunea prin măduva spinării.

O să fie amorţit de la gât în jos până moare.

Corect, dar se va putea mişca. Nu e puţin lucru.

Doar aşa îi putem face biopsie, ca să ne lămurim cu leziunea.

- Nu e o soluţie ideală. - Ideală?

Aş spune că e mult mai grav de atât.

Nici eu nu sunt încântat. Dar cred că are gliobastom.

De aşteptăm pentru operaţie, tumoarea ar putea creşte,

ar putea deveni inoperabilă, cancerul s-ar putea răspândi

sau mult mai rău de atât. De-i ajunge la trunchiul cerebral...

Ştiu, o să moară.

Dacă e limfomul sistemului nervos central?

Pacientul nu intră în tipar. N-are deficienţe imunitare.

Ar fi un caz neobişnuit, dar nu imposibil. Gândiţi-vă bine.

Apariţie bruscă, poziţie cervicală, creştere omogenă.

Dacă e aşa, tumoarea poate fi dizolvată prin chimioterapie plus corticosteroizi.

Am putea vedea primele efecte în mai puţin de o zi.

De greşeşti, poate pierde totul în acel interval.

Dacă paralizia nu e prevenită în 24 de ore, poate deveni permanentă.

Nu poţi să ştii când depăşim pragul critic.

Corect, dar decizia îi revine.

Ce decizie? Există o singură variantă sigură.

Şi eu sunt neurochirurgul din încăpere. Apropo, eu te-am salvat.

Nu mă mai chemaţi la prima oră dacă-mi ignoraţi sfaturile.

Pun întrebări, atât.

Auzi copite şi presupui că-i o turmă de zebre.

- Vorbeşti ca un stagiar. - Nu e nevoie de insulte.

Suntem printre profesionişti, chiar dacă avem păreri diferite.

TJ, tu ce părere ai?

Eşti bine intenţionată.

Dar există mai puţin de 15 cazuri de PSCL pe an în ţara asta.

Noi nu oferim speranţe deşarte. Tu m-ai învăţat asta.

Bine.

Bine. O să aduc actele.

Vreau un formular de consimţământ pentru Randy Coleman, salonul 617.

Bine.

- Poftim. Tre' să mănânci. - Nu mi-e foame.

Ştiu, dar ai stat trează toată noaptea. Mănâncă.

Consultul n-a decurs bine?

Sunt aici de o zi şi deja şi am supărat foarte mulţi doctori.

- Nu pe toţi. - Cum ţi-a fost ca dădacă?

Mama ei e în operaţie. Cred c-o să continui ca doctor.

Dr. Larsen.

- Şefu' a vorbit cu tine despre Dixon? - Nu. Trebuia să discute cu mine?

M-am interesat de el, cum mi-ai cerut. Bill Dixon a murit în spitalul nostru.

- Cine l-a tratat? - Dr. Miller.

- Cum a murit? - Asta-i problema.

Am încercat să citesc raportul autopsiei, dar n-am putut.

Mulţumesc.

- Posibil proces? - Habar n-am.

Dar a zis c-o să discute cu tine.

Bine. Discut azi cu el. Mersi, Julie.

Numele mi s-a părut cunoscut.

- Dixon? - Da.

Nu ştiu câtă relevanţă are asta,

dar acum ceva timp, când eu şi Richard eram cu un pacient,

o asistentă a venit să-i spună că fusese făcută autopsia lui Dixon.

Nu mi s-a părut ceva important atunci. Dar de ce era urgentă?

Rapoartele de autopsie sunt băgate în fişierul pacientului, nu?

Ce credea c-o să afle?

Dr. Franco!

Dr. Larsen, ce te aduce pe aici?

Te rog să-mi spui că nu foloseşti mănuşile alea la autopsii.

Nu le mai folosesc. Glumesc.

Nu-mi place praful de brânză. Care-i treaba?

Voiam să vorbim despre autopsia unui pacient, de acum ceva timp.

S-a întâmplat ceva?

Dr. Miller mi-a trimis un e-mail acum ceva timp,

cerându-mi să nu discut cu tine despre vreun raport fără aprobarea lui.

Poftim?

Asta pentru că nu mai erai doctor.

Dar totul e OK de ieri.

- Apropo, felicitări! - Mersi.

- Ce autopsie te interesează? - Bill Dixon.

Tipul ăla...

Popular mai este bărbatul de 83 de ani care s-a înecat cu un sendviş...

Şi dr. Miller a întrebat de el acum câteva luni.

Cică familia ceruse autopsia.

De ce? Exista vreun motiv să se creadă că se greşise cu ceva?

Unii oameni refuză să accepte că moartea e inevitabilă.

- Ai aflat ceva? - Nu chiar.

M-a surprins să găsesc metoprolol în organismul lui,

fiindcă nu apărea pe fişa lui.

Dar dr. Miller a zis că încă nu apucase să completeze fişa.

A schimbat raportul medical după moartea lui Dixon?

Ştiu, protocolul interzice asta,

dar doctorii se mişcă repede, iau decizii importante.

Completarea fişei nu este mereu o prioritate.

Am reuşit s-o culc, în sfârşit.

Mă tot întreabă de mama ei şi refuză să iasă din cameră.

Ai idee cât mai durează operaţia?

Câteva ore. Dar mai avem o problemă.

- Ce s-a întâmplat? - Timpul a expirat.

- Au venit cei de la DAS. - Doamne!

În total, operaţia ar trebui să dureze cinci ore.

O să fiu sincer, recuperarea este dificilă.

Dacă te ţii de fizioterapie

şi de regimul stabilit de noi, o să te pui iarăşi pe picioare.

Nu înţeleg. Puteţi preveni paralizia permanentă

doar prin amorţirea lui permanentă? Nu este o decizie.

Va fi amorţit, dar se va putea mişca.

E ca atunci când îţi amorţeşte piciorul. Încă poţi să-l mişti.

Poţi învăţa din nou să mergi.

Asta nu trebuie să te împiedice să-ţi trăieşti viaţa.

Cum de s-a ajuns aici?

N-aveam nimic ieri dimineaţă.

Tată, o să-i dăm de capăt.

O să fie greu, dar o să-i dăm de capăt.

N-am nevoie de încurajări, fiule!

Am nevoie de o altă soluţie,

care să n-o transforme pe soţia mea în infirmieră.

- Randy, nu. - Nu. Nu-ţi pot cere asta.

Nu există altă soluţie.

De fapt, există un alt posibil diagnostic.

În ce stare sunt?

Arăt pe cât de bine mă simt?

Ţi-am oferit cantitatea maximă de mâncare şi medicamente,

dar organele tale tot nu primesc suficient oxigen.

De aia sunt aşa obosit?

Asta înseamnă că trebuie să muncim ca să te ţinem în priză.

Îmi poţi vorbi despre cartea pe care o citeşti?

Sau rişti să adormi?

- Nu-ţi place Homer? - Simpson, da.

Dar poetul grec nu-mi prea place.

Vreau să am parte de asemenea aventuri într-o bună zi.

O să le calc pe urme alor mei.

Mă înrolez în armată şi apoi devin poliţist.

Deci eşti şi isteţ, şi curajos.

N-ar trebui să mă mire asta, la cât de bine ai făcut faţă situaţiei.

Sper ca micuţul ăsta să ajungă măcar 50% ca tine.

Dacă nu-mi revin, le poţi spune, te rog, alor mei...

Nu, nu. Nu spune asta.

Aterizăm în 45 de minute. O ambulanţă te va duce la cel mai apropiat spital.

Şi părinţii tăi vin într-acolo. Tu trebuie doar să rezişti.

E mai greu de făcut.

Poftim! Vreau să auzi ceva.

Auzi?

Nu pleci nicăieri.

- Te rog să te răzgândeşti. - Sunt hotărât, fiule.

Dr. Flint e cel mai bun neurochirurg din stat.

Dacă-i vorba de un glioblastom, operaţia e singura soluţie.

Soluţie pentru ce?

Nu vreau viaţa pe care ne-o oferă.

- Tată, ştiu că ţi-e teamă. - Nu ştii ce-i în inima mea.

Poate, dar mă pricep la medicină.

Toată viaţa mea, tu ai ştiut mai bine decât mine.

Când nu ţi-am cerut sfatul, m-am învăţat minte în cel mai neplăcut mod.

De data asta, tată, eu ştiu mai bine.

Te rog, tată, să mă asculţi.

Fiule, te iubesc.

Dar este viaţa mea şi o s-o trăiesc în termenii mei.

Eşti de acord cu asta?

Tu trăieşti datorită doctoriţei Larsen.

Tre' să avem încredere în ea.

Dle Coleman, sunteţi pregătit pentru prima repriză de tratament?

Te rog.

Sunt cât se poate de pregătit.

TJ nu vorbeşte cu mine, dar au trecut doar câteva ore de la tratament.

Nu m-aş fi aşteptat la îmbunătăţiri atât de rapide.

N-a fost tocmai întoarcerea triumfală la care sperai.

E prea implicat.

Există motive clare să credem c-ar putea fi un limfom.

Şi, mai presus de orice, asta a vrut Randy.

Asta a vrut Randy sau asta ai vrut tu?

Ce înseamnă asta?

Ştii cum este să pierzi totul.

Şi ai profita de orice ocazie ca să-ţi recuperezi viaţa.

Eşti sigur că el nu face asta?

Da, îl înţeleg pe bietul om,

dar nu asta a stat la baza acestei decizii.

Trebuie să mă încred în instinctele mele, Gina.

Atât a mai rămas din mine.

Bună! Bine ai revenit!

Ce s-a întâmplat?

Sângerai abundent din cauza leziunilor toracice

din plămâni şi din apropierea lor.

Adică aveai ţesut uterin unde nu trebuia să-l ai.

Vestea bună este că nu era cancer.

Dar chirurgii au trebuit să elimine o parte din lobul inferior drept...

Unde-i Lyla?

Asistenţii sociali au luat-o azi-dimineaţă.

După cele întâmplate azi-noapte, n-am avut de ales.

- Va fi plecată până te recuperezi. - Nu-i adevărat!

Lyla a căzut în parc acum câteva luni şi şi-a rupt mâna.

La cât ne-a costat spitalul, n-am mai avut bani de facturi.

Şi mi-au oprit lumina.

Sar peste mese ca să pot plăti factura la final de lună.

Dacă asistenţii sociali merg la mine acasă după lucrurile fetei

şi văd că n-avem lumină, mi-o vor lua din nou!

- Trebuie să putem face ceva. - Nu puteţi.

Nu puteţi face nimic, vă rog să mă lăsaţi în pace!

V-am rugat să plecaţi! Duceţi-vă de aici!

Poftim. Seară bună!

- Bună! - Bună!

Pleci acasă?

Da. Te pot ajuta cu ceva?

Asistenta din tura de noapte o să se ocupe de dl Coleman.

Voiam să vorbim despre Bill Dixon.

Ai fost de faţă acum trei luni, când a făcut stop cardio-respirator, nu?

Da. A fost o seară grea. Era amabil şi amuzant.

Trebuie să te întreb dacă ai sesizat ceva neobişnuit în acea situaţie.

Nu chiar. A fost haos, ca întotdeauna.

I-am făcut masaj cardiac, i-am administrat adrenalină la 3-5 minute.

Cum defibrilatorul n-a funcţionat, dr. Miller i-a dat amiodaronă.

I-ai dat tu medicamentul?

Nu. N-am fost suficient de rapidă şi a intervenit el.

Vrei să spui că dr. Miller a luat din cărucior...

Nu, dr. Larsen.

V-aţi revenit de abia două zile. Chiar vreţi s-o luaţi pe drumul ăsta?

Chiar dacă a apărut o greşeală,

nu putem să mai facem nimic. Omul e mort.

Seară bună, dr. Larsen.

Nu-ţi putem mulţumi îndeajuns pentru ce ai făcut azi.

Am fost la locul potrivit la momentul potrivit.

Greşit. S-o fi văzut! A fost o adevărată eroină!

Vreau la tati! Vreau să mergem acasă!

Ştiu, Katydid.

Plecăm.

Gata. TJ...

- Mulţumesc. - N-o să uităm asta, dnă doctor.

Mulţumim.

Stai! Nu-i al tău?

Ştii ceva? Păstrează-l.

Am mâinile ocupate. Şi l-ai mânuit cu dibăcie în aer.

Mersi, dnă doctor.

Ştiu că eşti supărat din cauza tratamentului recomandat de mine.

Nu-şi mai poate mişca braţele şi nu mai simte nimic.

Şi respiră greu. Va trebui să-l intubăm dacă se agravează starea lui.

Nu te-ai schimbat cât de tare crede lumea.

Mereu ai fost rebelă, mereu ţi-ai asumat riscuri.

Mi-a plăcut asta la tine.

Dar încep să cred că vrei doar s-o faci pe eroina.

Tu ai apelat la mine, TJ.

Cum te simţi? Arăţi mai bine.

Încă nu vorbeşti cu noi?

- Poate-ţi revii când vezi cine a venit. - Mami!

Uşor! Mama ta încă se vindecă.

Dar am făcut-o bine, cum am promis.

- Eşti bine, scumpo? - Aveau Magma Tiles.

Am găsit un loc pentru Lyla, pentru câteva zile.

- Atât? - Da.

Ştiu c-ai avut câţiva ani grei, dnă Wilson,

dar ai reuşit să te pui pe picioare.

Lyla se va întoarce acasă de îndată ce eşti externată.

Mulţumesc.

Te aştept afară.

Ce s-a întâmplat?

Cred că cineva ţi-a plătit lumina până să ajungă asistenţii sociali acolo.

Se prea poate să vă datorez nişte scuze.

Ai grijă de tine, bine?

Lyla.

- Pot intra? - Sigur.

Vreau să-ţi mulţumesc pentru ajutorul din cazul Lylei şi al lui Nikki.

Ştiu c-a fost la mustaţă, dar lucrurile s-au aşezat.

Ei bine, nu sunt mereu personaj negativ.

Acum ştiu asta.

Te las.

Ca fapt divers,

mereu mi-am dorit ca Amy să fie fericită.

Şi putea să găsească un tip mai rău.

Aici erai! Nu te-am văzut deloc azi.

Ai aflat ceva de dl Coleman?

Te anunţ când aflu ceva.

Eşti bine?

Nu chiar. Dar mersi pentru întrebare.

Vrei să vii la mine? Poate reuşesc să te binedispun.

Sună bine.

Dar încă nu pot pleca. Aştept să discut cu Richard.

Bine.

Atunci, mult succes.

- Ai terminat pe azi? - Da.

Vrei să mă însoţeşti?

Ştiu ce s-a întâmplat cu Dixon.

Cu toţii ştim. Scrie în fişa lui.

Fişă cu acces restricţionat.

Îţi spun eu ce s-a întâmplat.

S-a înecat, ai sunat alarma

şi ai luat din greşeală metoprololul în loc de amiodaronă.

De injectezi metoprolol într-un pacient care a făcut stop cardio-respirator...

Îţi sugerez să te opreşti aici.

I-am dat de capăt, nu?

Înaintea accidentului. De asta erai aşa de dornic să scapi de mine!

- Răspunde-mi, Richard! - Tu l-ai omorât pe Bill Dixon!

- Despre ce vorbeşti? - Tu i-ai dat metoprolol, Amy.

Cu câteva săptămâni înainte să moară Dixon,

îi tratam complicaţiile cauzate de pneumonie.

Suferea de edem pulmonar, avea tensiunea mare.

Voiam să-l tratez cu diuretice.

Tu ai considerat că nu era suficient, că era nevoie de betablocante.

Ne-am certat.

În cele din urmă, i-ai prescris metoprolol fără ştirea mea

şi nu ai trecut asta în fişă!

De ce aş fi făcut asta?

Fiindcă aşa erai ca şefă de secţie!

Interveneai peste capul tuturor, de parcă numai tu ştiai ce era de făcut.

Şi erai atât de obosită, încât ai făcut greşeli.

N-am minţit ca să mă salvez, Amy.

Ci ca să te salvez.

Nu te cred.

Întreab-o pe Liz. A fost de faţă când ai scris reţeta.

N-ai înţeles nicio secundă

de ce nu voiam să te întorci. Dar te-ai schimbat.

Ai devenit mai bună.

Te rog, pentru binele tuturor,

uită toate astea.

E în interesul tuturor.

Ce s-a întâmplat?

Hai încoace!

Totul e OK.

Ce s-a întâmplat? Ce e?

Ascultă... Eşti bine. Sunt lângă tine.

Eşti OK.

SubRip & Sync: LEONTIN subs.ro TEAM (c) www.subs.ro

Traducerea şi adaptarea ALEX HANGANU